1.

Bazele emoționale și neurofiziologice ale educației:

4.12 Lauda si critica constructiva

Principiile Parenting prin iubire

Ce îmi doresc pentru copil - ceea ce fac mă duce unde doresc?

1. Văd în greșelile copilului oportunități de învățare;

2. Încurajez curiozitatea și îi ofer ocazia să exploreze;

3. Îl învăț să vorbească cu respect și să se poarte respectuos, vorbindu-i și comportându-mă cu respect

fața de el;

4. Știu că joaca este modul prin care copiii învață cel mai bine, eu îl susțin să se joace și să exploreze;

5. Îl ajut să devină responsabili de propria persoană fără critică, ridiculizare sau reproșuri;

6. Il învăț sa fie sincer prin sinceritatea mea;

7. Îl ajut să devină curajos și îi cultiv încrederea în sine stimulandu-l să încerce, ajutându-l la nevoie și
susținându-l emoțional sau fizic atunci când are un eșec;

8. Îl ajut să devină darnic, dându-i ocazia să decidă cât durează rândul lui, fără să îl forțez să împartă,
încurajându-l să ofere, și învatandu-l să negocieze;

9. Îl invăț să-și gestioneze emoțiile fiind conștient de limitările vârstei și arătându-le eu însumi cum
reusesc să ma stăpânesc;

10. Impun limite ferme cu blândețe. Renunț la critică, acuzații, reproșuri, înjosire sau recompense.

Cum pregătim copiii pentru viață?

Pornim de la înțelegerea modului în care funcționează creierul copiilor și al adulților!

Pentru a putea educa în adevăratul sens al cuvântului, dincolo de principiile pe care le avem, este nevoie să ne
punem întrebarea: “Modul în care abordez educația copilului mă ajută să îmi ating scopul, să îmi pregătesc copilul,
sau copiii cu care lucrez, pentru viață?”

Dacă în comportamentul meu nu se regăsesc respectul pentru nivelul de dezvoltare al copilului sau pentru el ca
persoană, mă pot aștepta ca el să se comporte cu respect? Dacă eu îl ameninț, oare va ști să își gestioneze
conflictele în mod asertiv? Răspunsul este evident NU.

În primul rând este bine să fim conștienți de faptul că noi, adulții cu care interacționează, suntem primul model de
comportament pentru copii. Desigur, modul în care am fost educați la rândul nostru are un impact uriaș, nu numai

1
asupra felului în care educăm, ci și asupra modului în care îi privim pe copii și comportamentele lor! Poate propria-
mi educație m-a învățat să mă tem de un copil care “ți se urcă în cap”, dacă ești afectuos cu el și nu îl pedepsești,
sau “va fi un papă lapte dacă nu-l învăț că lumea e dură…”.

Din teama de a nu repeta unele lucruri care știm că ne-au făcut rău în propria copilărie, putem să cădem în extrema
cealaltă, de a oferi libertate totală copiilor, neștiind cum să întervenim când situația o cere…

Ca să putem crește copii capabili și să ne putem înțelege cu ei acasă și la școală, este nevoie să știm câteva
adevăruri științifice despre dezvoltarea lor, astfel încât să îi putem privi așa cum sunt, nu așa cum ne arată filtrul
nostru că sunt!

Regulile sunt pentru noi toți. Voi respecta ceea ce cer să se respecte!

Creierul are două etaje și două jumătăți :)

Etajul emoțional asigură supraviețuirea și este responsabil pentru emoții, răspuns emoțional și memorie
emoțională și senzorială. Etajul rațional asigură adaptabilitatea, ajutându-ne să facem diferențierea între bine și rău
să planificăm, să ne propunem obiective pe termen lung și să ne controlăm impulsurile astfel încât să putem atinge
acele obiective.

De asemenea cele două jumătăți au fiecare responsabilitățile lor: emisfera dreaptă este preponderent artistică și
creativă, în strânsă legătură cu emoțiile, pe când emisfera stângă este organizata și logică. Fără emisfera stângă
viața noastră ar fi un haos, iar fără stânga am avea repere foarte clare, însă fără flexibilitatea care ne permite să
alegem un nou drum, atunci când cel cunoscut este blocat.

Datorită faptului că scara care coboară dinspre rațiune înspe emoții ‘începe să fie construită’ abia pe la vârsta de
3-4-5 ani, copiii mai mici își controlează cu dificultate impulsurile și izbucnesc uneori în adevărate crize de furie.
Deci crizele nu sunt apanajul răsfățului, ci țin de maturizarea neurologică. Într-adevăr copiii ai căror părinți renunță
la limite pot ajunge să facă “tantrumuri conștiente”, adică să se folosească de acest comportament pentru a obține
ceea ce își doresc.

Atunci când simțim emoții foarte intense, creierul nostru intră în modul automat de salvare: fugă sau luptă! Dacă
trebuie să reacționăm rapid, rațiunea ne-ar putea încurca în încercarea de a ne salva viața, de aceea etajul
emoțional, blochează accesul rațiunii. Problema este că nu toate situațiile care ne blochează rațiunea sunt de viață
și de moarte, dar noi tot vom reacționa fără să gândim, indiferent dacă amenințarea este reală sau simbolică.

VOI OFERI ÎNDRUMARE ȘI VOI GHIDA ÎN LOC SĂ COMAND

Rolul meu nu este acela de a controla copilul, astfel încât el să mă

asculte orbește. Rolul meu este să îl ajut să înteleagă de ce sunt
valoroase comportamentele pe care le cer. Îi voi oferi tot sprijinul
meu în deprinderea lor prin îndrumare și ghidare, fără să ridic
tonul în mod agresiv, fără critică, reproșuri, înjosire, amenințări și
condiționări. Îi voi vorbi cu blândețe și empatie și voi repeta de
câte ori este necesar, până la însușirea comportamentului său
deprinderea abilităților pe care îmi doresc să le transmit.

2
 1. (1) De ce avem nevoie ca să putem educa în familie și în
mediul academic?

De aceea e bine să așteptăm să ne liniștim înainte de a disciplina! Poate ai observat până acum că uneori oricâte
explicații logice ai oferi, copilul tău tot plânge și este de neconsolat. Acum știi că momentele în care copilul tău este
luat de valul emoțiilor puternice NU este un moment pentru explicații, alternative sau alte abordări logice. Mai întâi
stabilim o conexiune emoțională, abia apoi, după ce valul emoțiilor a trecut, vorbim despre ce s-a întâmplat.

Dând sens împreună cu copiii experiențelor prin care trec putem consolida atât scara cât și podul, iar cu cât aceste
părți ale creierului comunică mai bine, cu atât vom face față mai bine cerințelor vieții.

Autostrada neuronală

Știi vorba aceea cu “Repetiția este mama învățăturii”? Este foarte adevărată și pentru adulți și pentru copii! Dacă ai
pățit vreodată să nu găsești a doua oară o adresă la care ai mai fost o singură dată în viața ta, acum câțiva ani, sau
dacă ai ajuns vreodată acasă, pe ‘pilot automat’, când trebuia să te fi oprit la magazin, știi despre ce vorbesc. Cu cât
repetăm mai mult un lucru, cu atât îl facem mai ușor data viitoare, sau chiar în mod reflex.
Când copilul face IAR!!! același lucru, despre care i-ai mai spus de 10 ori că e nepermis, amintește-ți că e nevoie de
cel puțin 1000 de ore de practică pentru a deveni un bun specialist!

Comportamentele uzuale și reacțiile repetate devin și ele automatisme, de exemplu, felul în care reacționezi față de
copil, sau felul în care te comporți cu copilul când ceva nu merge bine… chiar și furia poate fi o reacție devenită
reflex, iar ca să o poți gestiona vei avea nevoie de multe ore de antrenament în a găsi mijloace alternative de
exprimare. Cu siguranță, așa cum copiii nu învață din prima, și tu vei avea nevoie de un timp!

Emoțiile se transmit

Dacă ai fost vreodată la un concert și ai intrat în atmosferă, ai simțit neuronii oglindă în acțiune. Atunci când cineva
trăiește o emoție puternică în prezența noastră, acești neuroni transmit semnale ca și cum noi am trăi emoția
respectivă. De aceea e bine să ții minte că tu și copilul tău vă transmiteți reciproc stările.

Cum ținem minte lucrurile?

Sunt mai multe feluri de a ține minte lucrurile. Memoria explicită ne ajută să ne reamintim conștient și
intenționat informații specifice, experiențe anterioare sau concepte învățate. Știi, amintirea
aceea frumoasă de când erai copil și… Memoria implicită este dobândită ș i
folosită inconștient. Fără să realizăm, ea ne poate afecta gândurile
și comportamentele, pentru că revine ca o stare, o emoție sau o
serie de proceduri învățate. Memoria procedurală stochează
activități fără reamintirea conștientă a evenimentelor anterioare:
mersul pe bicicletă, șofatul, înotul, etc. Memoria implicită se Etajul
reactivează în context - te-ai gandit vreodată că reacțiile tale față RAȚIONAL
de copilul tău pot fi doar amintiri, proceduri pe care le-ai învățat
de la persoanele care te-au îngrijit?

Tipuri de atașament

Creierul unui nou născut, ‘știe’ foarte bine că el nu ar putea Etajul

supraviețui fără persoana care îl îngrijește și de aceea este EMOȚIONAL
preprogramat pentru conexiune emoțională și fizică. Nu poți

3
răsfăța un bebeluș ținându-l în brațe, atunci când el își manifestă prin plâns nevoia de a fi acolo! Când învățăm să
citim și răspundem nevoilor copiilor, ei își vor cosntrui o relație sănătoasă de atașament cu noi. Dacă pe măsură ce
bebelușul își manifestă nevoile adulții care îl îngrijesc îi răspund, el va crește având încredere în relații, în oameni și
în viiotr. Dacă noi ne temem de separare, vom transmite copilului această teamă, iar el va dezvolta atașament
ambivalent și va fi, chiar și la vârsta adultă mereu neîncrezător și preocupat. Când învățăm să nu răspundem
nevoilor copilului, crezând că ne manipulează sau s-a obișnuit în brațe, copilul nostru va învăța că nu se poate
încrede în nicio relație, că trebuie să își ducă greul vieții de unul singur. Dacă se teme de noi, pentru că suntem răi,
slabi sau absenți, el va trăi permanent copleșit de haos. Creirul lui îi spune “Când îți este frică, fugi la persoana care
te îngrijește”, însă atunci când noi generăm teama, copilul rămâne abandonat cu această frica, ea însoțindu-l toată
viața. Tipul de atașament dobândit în copilărie, ne va însoți și ne va afecta relațiile cu ceilalți pe parcursul întregii
vieți!

Tipuri de părinți sau educatori

Câteva studii au urmărit copii de la vârste mici până în adolescență, iar păriții au fost împărțiți în 4 grupe, în funcție
de disponibilitatea lor emoțională și cerințele pe care aveau. Conform rezultatelor părinții “autoritativi” (care au

PROCESAREA EVENIMENTULUI [DUPĂ ÎNGRIJIREA FIZICĂ!]:

Repetă într-o propoziție scurtă și clară ce s-a întâmplat, astfel încât
copilul să dea un sens logic evenimentului:

“Ai alergat cu viteză, te-ai împiedicat de prag și ai căzut. Te-ai lovit și

te-ai speriat. Ești în siguranță cu mine! Îți curge puțin sânge din
buză acum, pentru că pielea acolo este foarte subțire. Apoi vin
celulele care repară pielea, ca pe un zid, și se vindecă. Te ustură
puțin acum, poate te va ustura puțin când mănânci, apoi va trece!”

2. Cum îi ajutăm pe copii să-și gestioneze emoțiile?

standarde înalte pentru copiii lor, sunt însă disponibili emoțional și înțelegători față de greșeli, fără a fi permisivi)
cresc copii mai rezilienți, mai de de succes pe plan emoțional și academic și care au relații sociale mai bune. În viața
reală lucrurile sunt mult mai complexe, însă ca să vedem care model de comportament parental generează cu
probabilitate mai mare adulți de succes,e ajută să ne amintim că extremele- autoritar, permisiv, neimplicat, sunt de
evitat.

Calea spre sănătatea emoțională

Cu toții simțim emoții, indiferent că le conștientizăm sau nu. Adesea, datorită modului în care am învățat să le facem
față și pentru că tristețea copiilor ne doare, tindem să ignorăm, să minimizăm sau dimpotrivă să exagerăm emoțiile
lor. Ne e greu, de exemplu, să îi vedem cum plâng și atribuim diferite sensuri acestui lucru: “Copilul meu suferă!”,
“Va ajunge un papă lapte dacă plânge! ” și tindem să răspundem: “Hai că nu ai pățit nimic!”, “Gata, gata, a trecut”.

4
 1. Ascultă activ Ce se întâmplă cu copiii când le
TOATE emoțiile sunt
negăm emoțiile? În primul rând
acceptabile, unele
2. Încurajează copilul devine nesigur de propriile
comportamente trebuie
deschiderea “Ooo emoții și va avea senzația că ceva e în
limitate !!!
… Mmm … Înțeleg neregulă cu ele, implicit cu el ca
Ca să învețe să se controleze și să
…” persoană. Gândește-te ce se
fie în siguranță, copiii au nevoie
întâmplă cu o oală plină pe care o pui
de ajutorul meu cu unele
3. Empatizează la foc mare și căreia îi pui un capac? comportamente.
“Înțeleg că îți este Cu siguranță va da pe dinafară! În “Văd că ești foarte supărat, și când
greu!” mod asemănător emoțiile reprimate ești supărat, fără lovituri.”
vor clocoti până când izbucnesc pe
3. Numește emoția
neprevăzute în crize de furie, lovituri
“Este de-a dreptul
‘din senin’, sau alte tipuri de comportamente care deteriorează relațiile cu
frustrant!”
ceilalți și nu îl ajută pe copil să se elibereze cu adevărat de emoția respectivă.
Dar dacă supa fierbe la foc mocnit, pentru prea mult timp? Cu siguranță la un
4. Îndeplinește
moment dat lichidul va scădea, iar oala se va arde! La fel, cei dintre noi care nu
dorințele în
imaginație “Mi-aș învățăm un mod sănătos de a ne gestiona emoțiile, le vom fierbe înăuntrul
dori să pot face ca nostru până când hormonii de stres generați de tensiunea emoțională ne vor
banana asta să se îmbolnăvi organismul.
lipească la loc!”
Când adultul care îl îngrijește îi spune iar și iar să nu simtă ceea ce simte,
copilul învață un mod nesănătos de a-și gestiona emoțiile.

În al doilea rând negarea emoțiilor generează frustrări: tu cum te simți când cineva îți spune să nu fii supărat, că
doar problema ta nu e o problemă atât de mare? Te ajută mai mult să simți că ai pe cineva alături sau sfaturile,
întrebările, reproșurile, critica sau negarea?

Ni se poate părea că dacă recunoaștem emoția copiilor, înrăutățim lucrurile, pentru că ei vor plânge mai tare. În
parte este adevărat, însă inițial copilul plânge mai mult doar pentru că a găsit o persoana căreia să îi împărtășească
greul, apoi, pe măsură ce se descarcă de emoția pe care o simte, copilul își va
reveni fără ca noi să facem mare lucru.

Cum îi învățăm pe copii un mod sănătos de a-și gestiona emoțiile? Să le fim

alături și să îi învățăm că ele sunt doar un semnal menit să ne ajute să ne
adaptăm la lume exterioară, și că asemenea unui val, în momentul în care și-
au îndeplinit scopul, se vor disipa.

5
6