Principalele nevoi ale

copiilor in raport cu familia

Fiecare copil are dreptul, prin naștere, să îi fie îndeplinite nevoile de bază
precum cele legate de hrană, căldura, îmbrăcăminte, un acoperiş deasupra
capului. Deşi aceste nevoi sunt vitale copilului, pentru că ele îi asigură
supravieţuirea, nu despre ele voi vorbi în acest articol. Ci voi vorbi de acele
nevoi ale copiilor, care dacă le sunt îndeplinite îi vor ajuta să se dezvolte sănătos
și armonios din punct de vedere mintal, emoţional şi social.

Nevoia de a se simţi valoros și acceptat

Fiecare copil are nevoie să se simtă acceptat, important, apreciat, demn de

a fi iubit. Îndeplinirea acestei nevoi îi hrăneşte sentimentul de apartenenţă, îi
conferă identitate şi îi întăreşte stima de sine.

Copiii care au încredere în ei se descurcă mai bine cu suişurile şi

coborâşurile aduse de viaţă. Sentimentul propriei valori îl ajută pe copil să
navigheze mai bine în relaţiile cu ceilalţi, va dezvolta o rezilienţă mai bună,
ajutându-l să se descurce mai bine în situaţiile de adversitate sau de eşec.

Copiii cu o stimă de sine bună au părinți care îi susțin, îi încurajează, știu

să stabilească reguli clare, și care le permit acestora să aibă o voce în deciziile
care îi privesc.

Copiii care nu se simt importanți, dacă nu reușesc să dezvolte un

sentiment al propriei valori în moduri constructive, ei pot căuta moduri negative
de a obține atenția, de a avea sentimentul de „Iată! Sunt și eu cineva!“.
Acordându-le atenție, discutând despre ceea ce s-a întâmplat, chiar și atunci
când contravine opiniilor sau dorințelor părintelui, întărește relația dintre părinte
și copil.

Copiii au nevoie să se simtă acceptați ca indivizi cu drepturi depline, cu

propriile lor caracteristici care îi fac sa fie unici și să nu fie tratați ca simple
reflecții ale părinților lor.
Nevoia de autonomie

Copiii au nevoie să înveţe şi să îşi exerseze autonomia. Pentru a învăţa

această abilitate ei au nevoie să li se ofere un context propice de învăţare, să aibă
oportunităţi de a explora, de a descoperi, de a încerca. Încă de mici, copiii încep
a exersa autonomia prin diferite rutine zilnice, precum mâncatul, îmbrăcatul,
periatul dinților, și așa mai departe.

La vârstele mici, când se învață autonomia, petrecerea timpul, în diferite

activități, este de cele mai multe ori împreună cu un adult (părinte, bunic, bonă,
educator) dar, încet, încet pe măsură ce copiii cresc, este util ca pe parcursul
zilei să existe și momente în care fiecare face ce doreşte, oferindu-le șansa să-și
exerseze această autonomie.

De exemplu, în timp ce părintele citeşte o carte, copilul desenează sau se

joacă. Astfel copilul învață şi să fie atent la nevoile celorlalţi şi învaţă să le
respecte.

Nevoia de a-și exprima emoţiile

Copiii au nevoie de a-şi exprima emoţiile într-un mediu sigur, fără a fi

pedepsiţi pentru ceea ce simt. Atunci când părinţii oferă atenție emoţiilor
copilului, îl fac pe acesta să se simtă înțeles, acceptat.

Când sunt mici, copiii învață să-și recunoască și apoi să-și numească
emoțiile prin interacțiunea directă cu părintele; de exemplu, atunci când plânge
copilul, părintele îi poate spune „văd că plângi, probabil te simți trist“ sau atunci
când îl vede agitându-se nervos prin cameră: „am observat că ai lovit puternic cu
piciorul canapeaua, există ceva care te-a făcut să te simți furios?“.

Ascultarea şi validarea emoţiilor copilului îi oferă acestuia sentimentul de

siguranță, care îl va ajuta să îşi regleze emoţia, să se liniștească. Sprijinul în
gestionarea stărilor emoționale pe care le resimte este esențial pentru starea de
bine de zi cu zi a copilului.

Felul în care părinţii îşi exprimă şi manifestă propriile emoţii are puterea
de a influenţa şi de a modela exteriorizarea emoţiilor copilului. Minimizând,
ignorând sau ridiculizând emoțiile sau opiniile unui copil este resimțit de către
acesta ca o respingere care dăunează relației dintre părinte și copil.

Nevoia de stabilitate și predictibilitate

 Copiii, şi mai ales cei mici, preferă stabilitatea și iubesc rutinele, pentru că
asta îi ajută să știe ce urmează să se întâmple, să se simtă în control, să se simă
în siguranță. Rutina este reprezentată de o înşiruire de acţiuni care se desfăşoară
mereu, în fiecare zi, în aceeaşi ordine.

De exemplu rutina pentru somn, rutina pentru igiena de dimineaţă, rutina

pentru masă, rutina pentru efectuarea temelor, etc. Predictibilitatea se creează
prin planificarea activităţilor, prin informarea copilului în prealabil asupra
programului, asupra a ceea ce urmează să facă.

Un mediu care este în permanentă schimbare sau părinţi care au reacţii

diferite în faţa aceluiaşi comportament, mențin sistemul de răspuns la stres al
copiilor la foc continuu.

Ei ajung să fie tot timpul cu garda sus, pregătiţi să facă faţă situaţiilor
neprevăzute. Trăind în medii în care lucrurile se schimbă frecvent, copiii pot
ajunge să manifeste reacţii emoţionale intense, câteodată declanșate chiar de
lucruri mărunte. Predictibilitatea poate fi oferită copiilor şi prin modul de
disciplinare, deoarece disciplina presupune și reguli sau limite, respectiv
consecinţe logice ca urmare a încălcării acestor reguli.

Regula are rolul de a oferi copiilor un nivel de anticipare, deoarece prin

regulă se exprimă clar ceea ce se aşteaptă de la ei. Limitele impuse cu blândețe
copiilor îi pot ajuta pe aceștia să cunoască și să înțeleagă care sunt granițele lor
de interacțiune cu ceilalți precum și manifestările adecvate ale
comportamentului lor.

Nevoia de atenție şi de a fi iubit

Una din nevoile umane fundamentale este aceea de a fi iubit, conectat

emoțional la ceilalți. Copiii învaţă exprimarea afecţiunii de la părinţi, și ei au
nevoie să se simtă iubiţi cu generozitate și necondiţionat.

Fiecare copil are nevoie de atenție, iar această nevoie poate fi împlinită în
acele momente de interacţiune unu-la-unu, când părintele acordă timp și interes
copilului, când se implică în ceea ce face copilul, respectându-i limitele, fără a fi
intruziv.

Aprecierea şi validarea ca persoană sunt două aspecte pe care copilul le

învăţă, preponderent, din reacţia părinţilor atunci când are o performanţă sau un
anumit comportament. Oferindu-le copiilor caldură afectivă, îmbrațisări, emoții
pozitive la momentul revederii, disponibilitate în momentele lor de stres, toate
acestea sunt menite să le împlinească nevoia de atenție și de iubire.

Nevoia de siguranță emoțională

Copiii au nevoie să se simtă în siguranță. Siguranța emoțională se referă la

crearea unui mediu pozitiv în cadrul căruia oamenii au grijă unii de ceilalți,
arătând acest lucru în interacțiunile dintre ei; un cadru în care oamenii se pot
exprima și în care pot fi ascultați; un cadru în care diferențele sunt acceptate și
conflictele sunt rezolvate în mod constructiv; un cadru în care se creează
suficientă structură și căldură afectivă pentru copii, astfel încât aceștia să se
simtă în siguranță și protejați; un cadru în care copiii au posibilitatea de a
participa activ la propria lor evoluție și a familiei, prin planificarea, luarea
deciziilor, rezolvarea problemelor, desigur în funcție de nivelul lor de înțelegere
și de discernământ.

Fiecare copil are dreptul de a fi tratat și respectat ca o ființă unică și

valoroasă, cu propriile lui emotii, opinii, idei îngrijorări, dorințe și nevoi.