ROLUL FAMILIEI ÎN

EDUCAŢIA COPIILOR

Instituția Publică Gimnaziul Ustia

Balanici Eugenia DAE
 CE ESTE EDUCAŢIA?
Educaţia are drept scop să dea sufletului şi corpului întreaga
frumuseţe si perfecţiune de care sunt susceptibile. (PLATON)

Educaţia
 un proces al cărui scop esenţial este de a uşura o anumită
modificare de comportament

 nu este un proces de care este responsabilă în mod exclusiv

şcoala, este un proces al cărui succes depinde de colaborarea
familie –şcoală
 ,,Şcoala,
pentru a da roade,
are nevoie de sprijinul conştient
şi de colaborarea părinţilor.
Educaţia
dată în şcoală
se dovedeşte a fi muncă irosită şi ineficace, dacă
familia
e ostilă şi indiferentă”

H.H.STERN
FAMILIA –PRIMA ŞCOALĂ A COPILULUI
PĂRINŢII - PRIMII PROFESORI ŞI
PERMANENŢI AI COPILULUI

 asigură satisfacerea nevoilor primare (hrană,

îmbrăcăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice etc.);

 asigură un climat familial afectiv şi moral sentimentul de

siguranta şi securitate socială necesar formării şi
emancipării personalităţii acestuia;

 reprezintă un exemplu pentru copil.

 A EDUCA UN COPIL, ÎNSEAMNĂ :

 să-i oferi un climat familial corespunzator ;

 să
înveţi cum să actualizezi potenţialul
copilului;

 să-l
ajuti să se dezvolte armonios în mediul
sau familial şi psihosocial de viaţă.
 FAMILII CARE REPREZINTĂ
UN BUN MEDIU EDUCATIV
 Existenţa relaţiilor de înţelegere, respect,
întrajutorare între membrii;

 Autoritate exigentă a părinţilor îmbinată cu respect;

 Situaţie economică bună.

 FAMILII CARE NU REPREZINTĂ UN
BUN MEDIU DE EDUCAŢIE
 Familia descompusă în urma unui divorţ sau a unui deces,
condiţiile de viaţă a copilului orfan de un părinte depinde
de puterea de dragoste a acesteia;
 Familia reconstituită-recăsătorită;

 Violenţa în familie;

 Certuri şi neînţelegeri;

 Divergenţe între părinţi privitor la măsurile luate de un

părinte asupra copilului ;
 Părinţi care mint, fură, înjură, în această situaţie copilul
imită comportamentul părinţilor.
 PAŞI ÎN EDUCAŢIE

1. să-l iubeşti şi să manifeşti dorinţa de a-l cunoaşte, să stii care-i sunt trebuinţele, interesele,
succesele, insuccesele, sentimentele;

2. să înveţi legile creşterii fizice şi mentale;

3. să treci de la o educatie autoritara la o educatie mai permisiva bazata pe adaptarea la

realitate prin a deveni prietenul copilului tau;

4. să înveti că în timp ce reactionezi emoţional atunci când greşeste, nu este suficient, si că este
necesar să priveşti şi soluţiile alternative la problemă;

5. să te implici în educaţia copilului tău, acordă-ţi timpul necesar! …

6. să- l ajuţi să-si ia lecţia din experienţele sale de viată şi nu insista doar în a-l învinovăţi
atunci când greşeste. Vorbeşte-i şi despre caliatăţile sale, despre reuşitele sale!

7.învaţă-l să experimenteze mental comportamentul şi să vadă consecinţele punerii lui în

practică, să-şi autoevalueze conduita!
 TREBUIE SĂ ÎNVĂŢAŢI
 care sunt nevoile copiilor;

 să ascultaţi, astfel încât copii să vrea să stea de

vorbă cu voi;

 ce şi cum să întrebaţi, pentru ca ei să vrea să

colaboreze;

 cum să le acordaţi o libertate mai mare,

păstrând in acelaşi timp controlul.
 CELE CINCI MESAJE ALE EDUCAŢIEI
POZITIVE:
1. E normal să fii altfel decât ceilalţi.
 Fiecare copil este unic.
 Înţelegerea diferenţelor ne ajută să ne înţelegem şi să ne sprijinim
copiii mai bine.
 Fiecare generaţie este diferită. Dacă părinţii adoptă o atitudine
care acceptă diferenţele, copiii, când ajung la adolescenţă, nu se
vor aştepta să fie respinşi fiindcă gândesc în mod diferit
 Părintele îşi demonstrează iubirea în primul rând prin felul în care
poartă de grijă copilului şi prin încredere.
 Grija părintească este bunăvoinţa de a fi prezent când copiii au nevoie
de tine.
 Încrederea este conştiinţa şi convingerea că au capacitatea de a reuşi şi
de a învăţa din propriile greşeli.
 Având permisiunea
de a fi diferiţi de ceilalţi,
copiii devin capabili
să descopere,
să aprecieze
şi să-şi dezvolte potenţialul interior
unic.
 2. E NORMAL SĂ FACI GREŞELI.

 Dacă am făcut ceva rău, nu sunt rău, pentru că toţi copiii

fac greşeli.
 N-am ştiut cum să fac mai bine.

 Fac şi o mulţime de lucruri bune.

 Acum pot să învăţ din greşeli şi altădată să fac mai bine.

 Pot să mă corectez sau să mă revanşez.

 Mi-am dat toată silinţa. Şi ceilalţi greşesc şi nu sunt răi.

 Voi învăţa şi în curând o să fiu suficient de bun.

 Îmi recunosc greşeala şi în viitor o pot corecta.

 COPIII
ÎNVAŢĂ SĂ SE IUBEASCĂ
DIN MODUL ÎN CARE SUNT TRATAŢI DE CĂTRE
PĂRINŢI
ŞI DIN MODUL ÎN CARE ACEŞTIA DIN URMĂ
REACŢIONEAZĂ FAŢĂ DE GREŞELILE LOR.
 Având permisiunea
de a greşi,
copiii devin capabili
să se autocorecteze,
să înveţe din propriile greşeli
şi să obţină succese
mai mari.
 3.E NORMAL SĂ-ŢI EXPRIMI
SENTIMENTELE NEGATIVE.
 Toţi copiii trăiesc emoţii negative

 Acuzarea şi pedepsirea copiilor pe motiv că-şi exprimă

supărarea le înăbuşă pasiunile şi le înfrânge voinţa.
 Comunicarea empatiei - să aibă sentimentul că le
înţelegeţi punctul de vedere

 Empatia este acel buton magic, care le permite

copiilor să vă accepte încurajarea
 Având permisiunea
de a-şi exprima sentimentele
negative,
copiii învaţă să-şi controleze
emoţiile
şi să-şi dezvolte conştiinţa de
sine.
4. E NORMAL SĂ SPUI “NU”
 Capacitatea de a te împotrivi autorităţii stă la baza unei
personalităţi adevărate şi pozitive.

 A-i lăsa pe copii să spună „nu”, înseamnă a le da drum

liber să-şi exprime sentimentele, să descopere ce vor şi
apoi să negocieze. Nu înseamnă că veţi face întotdeauna
aşa cum vor ei.

Copiii nu sunt niciodată răi,

doar
scăpaţi de sub control.
 Având permisiunea
de a se opune,
copiii devin capabili
să-şi exerseze voinţa şi să-şi construiască
o personalitate reală şi pozitivă.
Aceasta trezeşte
dorinţa naturală a copilului
de a coopera
şi de a fi îndrumat de părinţi.
Învăţând cum să conducă
rezistenţa copiilor lor,
părinţii îşi păstrează controlul,
acordându-le în acelaşi timp o libertate sporită.
4. E NORMAL SĂ VREI MAI MULT.
 Copiii devin răsfăţaţi nu fiindcă vor mai mult, ci fiindcă
părinţii încetează să vrea mai mult pentru ei înşişi.
 Hrănirea voinţei unui copil îi va menţine viu entuziasmul
pentru viaţă, pentru iubire, pentru învăţătură şi pentru
creştere.

 Dacă nu ceri, nu primeşti, dar, dacă ceri, nu înseamnă că

primeşti întotdeauna.

 Când înveţi să amâni primirea unei răsplăţi, înveţi să fii

fericit chiar dacă nu primeşti imediat ceea ce vrei.
 ZECE MODALITĂŢI DE A SPUNE „NU”:

Nu, în momentul acesta sunt ocupat...

Nu, acum am alte planuri...
Nu, dar poate altădată...
Nu, acum am altceva de făcut...
Nu, asta avem de făcut...
Nu, acum vreau să...
Nu, acum este vremea să...
Nu, planul ete următorul...
Nu, acum am nevoie să fiu puţin singur...

 E normal să spui „nu”, dar nu uita că mama şi tata

sunt şefii (au ultimul cuvânt).
 Având permisiunea
de a vrea mai mult,
copiii dobândesc
sentimentul că ştiu ce merită
şi capacitatea de a amâna o recompensă.
Ei sunt capabili să vrea mai mult dar, cu
toate acestea,
sunt fericiţi cu ceea ce au.
 Învăţând să accepte şi să înţeleagă limitele impuse de
părinţi şi de lume, copiii învaţă deprinderi esenţiale de viaţă
ca:
 iertarea,
 capacitatea de a amâna primirea răsplăţii,
 acceptarea,
 cooperarea,
 creativitatea
 compasiunea,
 curajul,
 perseverenţa,
 autocorecţia,
 preţuirea de sine,
 independenţa,
 abilitatea de a se orienta singuri.
 Copiii nu învaţă să ierte, dacă nu există cineva care
să ierte.
 Copiii nu învaţă să-şi dezvolte răbdarea sau să
amâne primirea unei răsplate, dacă totul le vine
de-a gata, imediat ce doresc ceva.
 Copiii nu învaţă să-şi accepte imperfecţiunile, dacă
toată lumea din jur este perfectă.
 Copiii nu învaţă să coopereze, dacă întotdeauna
totul merge aşa cum vor ei.
 Copiii nu învaţă să fie creativi, dacă nu sunt
lăsaţi să facă nimic.
 Copiii nu învaţă ce este mila şi respectul,
dacă nu simt şi ei durere.
 Copiii nu învaţă să fie curajoşi şi optimişti,
dacă nu se confruntă cu greul.
 Copiii nu învaţă să se corecteze singuri, dacă
nu au dificultăţi, eşecuri, sau nu fac greşeli.
 Copiii nu învaţă să se conducă singuri, dacă nu au
ocazia să reziste unei autorităţi şi / sau dacă nu
obţin ceea ce vor.
 Copiii nu-şi pot dezvolta perseverenţa şi puterea,
dacă totul este uşor.
 Copiii nu-şi pot dezvolta independenţa, dacă nu trec
prin experienţa excluderii sau a respingerii.
 Niciodată nu este prea târziu să fiţi părinţi buni şi
să inspiraţi cooperare copiilor voştri.
 CONCLUZIE
Implicarea părinţilor în educaţia copiilor poate preveni
sau elimina dificultăţi inerente în viaţa unei şcoli.

Împreună, părinţii, copiii şi profesorii pot face din

şcoală un loc plăcut, un mediu bazat pe încredere,
comunicare, respect şi flexibilitate.
Vă mulţumesc
şi
vă urez răbdare şi speranţă
în meseria de părinte