REF.

IGIENA MARIS ANUTA, CLS IA

DEZVOLTAREA EMOTIONALA A COPILULUI

Copiii ȋnvaţă să-şi exprime emoţiile de la părinţi. Aceştia ajută copilul să se dezvolte prin felul în
care dau atenţie unor emoţii (bucurie) sau le ignoră pe altele (tristeţea).
,,Viaţa de familie este prima şcoală a emoţiilor. Ȋn acest creuzet intim, ȋnvăţăm să recunoaştem
atât emoţiile proprii cât şi reacţiile celorlalţi la emoţiile noastre; cum să gândim aceste emoţii şi
cum să ne alegem reacţiile; cum citim şi ne exprimăm speranţele şi temerile. Această şcoală
emoţională nu ȋnseamnă doar ceea ce spun părinţii copiilor lor sau ceea ce fac pentru ei, ea
presupune de asemenea modele oferite de părinţi ȋn ce priveşte felul de a-şi trata propriile emoţii
şi cele care apar ȋn relaţia soţ-soţie.” (Daniel Goleman, 2002)
Încă de la naştere, fiecare copil are nevoie de o legătură emoţională cu un adult care să-l iubească
şi să îi poarte de grijă. Ataşamentul creat între părinţi şi copil contribuie la echilibrul său
emoţional din următorii ani. Masajul, sărutul, îmbrăţişările, legănatul şi alintatul oferă comfort şi
sunt o necesitate umană de bază pentru dezvoltarea fizică şi emoţională, ca apa şi hrana.
Dezvoltarea socială şi emoţională a copilului mic este esenţială pentru modul ȋn care va creşte şi
va evolua. Dacă abilităţile motorii şi creşterea se dezvoltă natural, dezvoltarea socio-emoţională
necesită ajutorul părinţilor. Ei sunt principalii responsabili de formarea copilului ca individ, mai
ales la vârste foarte fragede, urmând apoi cadrele didactice. Competenţele socio-emoţionale
dobândite de copil reprezintă abilităţi de viaţă fără de care copilul nu ar avea o dezvoltare
armonioasă, necesară unei bune adaptări la viaţa de adult.

Inteligenţa emoţională îi ajută la succesul şi fericirea ca adult. Exista trei abilităţi importante care
compun inteligenţa emoţională şi care pot fi educate ȋncă din copilaria mică: ȋnţelegerea
emotiilor se referă la capacitatea de a identifica şi denumi corect stările emoţionale, atât proprii,
cât şi pe cele ale celorlalti, dar şi la capacitatea de a face discriminări fine ȋntre intensităţi diferite
ale aceleiaşi stări emoţionale. Această abilitate ȋncepe să se dezvolte mai ales dupa 4-5 ani, după
ce, din punct de vedere neurologic, copilul a atins pragul de maturitate necesar pentru a ȋnţelege
ce gândesc alte persoane din perspectiva lor personală; exprimarea emoţională include
manifestarea emoţiilor prin comportamente non-verbale (mimică, gestică, etc) şi verbale
(utilizarea cuvintelor potrivite, tonalitatea şi modularea limbajului pentru a exprima corect starea
emoţională ); autoreglarea emoţională constă ȋn dezvoltarea capacităţii de autocontrol a
emoţiilor, astfel ȋncât comportamentul copilului să fie adaptat la cerinţele vieţii sociale. Aceasta
este o abilitate care se ȋmbunătăţeşte odată cu vârsta şi care ȋncepe să devină vizibilă treptat abia
după 5-6 ani.
Dezvoltarea abilităţilor sociale şi emoţionale se realizează progresiv, pe măsură ce copiii cresc,
oferindu-le contexte adecvate de ȋnvăţare şi exersare a lor, modele de exprimare a propriilor
emoţii şi de rezolvare a problemelor emoţionale personale. Este foarte important să avem
ȋntotdeauna răspunsurile potrivite care să-i ajute să ȋşi ȋnţeleagă emoţiile şi să le gestioneze.
Modul în care adulții discută problemele legate de emoții poate transmite sprijinul și acceptarea
lor și poate contribui la constientizarea de către copil a diferitelor stări emoționale pe care le
experimentează. De exemplu: copiii crescuți de părinți ce promovează discuții despre
experiențele relaționate cu emoții este mai probabil că își vor comunica propriile emoții și vor
manifesta o mai bună înțelegere a emoțiilor celorlalți. Exemplu: copiii crescuți de părinți care
sunt adepții ideii că emoțiile, în special cele negative, nu trebuie discutate deschis, pot induce
copiilor ideea că emoțiile nu trebuie exprimate, ceea ce afectează capacitatea de reglare
emoțională a acestora.
În cadrul interacţiunilor zilnice, copiii îşi dezvoltă şi optimizează abilităţile socio-emoţionale. Ei
învaţă: abilităţi necesare pentru a lega prietenii (de exemplu cum să se alăture altor copii care
se joacă, cum să ceară şi să împartă jucăriile, cum să ofere ajutor altora, cum să îşi ceară scuze
etc.); să îşi înţeleagă emoţiile – să identifice şi numească emoţiile proprii şi ale celorlalţi, să le
lege de contextele în care apar în mod tipic (de exemplu bucuria la primirea unui cadou, supărare
atunci când ne doare ceva etc); să îşi gestioneze furia (învăţând să şi-o conştientizeze şi să
folosească metode simple pentru a şi-o controla); să îşi rezolve problemele apărute în
interacţiunea cu ceilalţi (să îşi definească problema, să caute şi să aleagă soluţii adecvate).
Pentru a-i ajuta pe copii să-şi dezvolte inteligenţa emoţională trebuie să îi familiarizam cu lucruri
pozitive, să le canalizăm atenţia către oameni pozitivi, către fapte pozitive, să îi învăţăm să
observe consecinţele unor atitudini negative, să îi obişnuim să se autoevalueze corect, să îi
convingem că este necesar să îşi ceară scuze sau să îşi recunoască greşeala, să ştie că este nevoie
să spună „Multumesc!” atunci când este cazul, să îi obişnuim să fie toleranţi, să dea ajutor, să
facă lucruri utile şi plăcute, să petreacă timp în locuri care le plac, mai ales în mijlocul naturii.
De aceea dragi părinţi fiţi liantul ,,copiilor voştri care vor ȋnvăţa să se uite la stele” (Marian Ch.
Ciobanu, 2002).

BIBLIOGRAFIE

https://www.bunaziuacopii.ro/dezvoltarea-emotionala-a-copilului/

 Goleman – „Inteligența emoțională”, ed. Curtea Veche, București, 2008.

 Maurice J. Elias, Steven E. Tobias, Brian S. Friedlander – ,,Inteligenţa emoţională ȋn
educaţia copiilor, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2002.
 Marian Gh. Ciobanu – „Copilul nostru”, ediţia a II- a din „Sănătatea optima de-a lungul
vieţii”, Ed. Medicală, Bucureşti, 2002.
 Pătraşcu Diana-Andreea, Tocan Monica – ,,Ghid de bune practice – Copii fericiţi-adulţi
de success. Inteligenţa emoţională se ȋnvaţă”, Ed. Sfântul Ioan, 2017.
 Roco – „Creativitate și inteligență emoțională”, ed. Polirom, București, 2004.