Inteligenţa Emoțională a Copiilor

În ultimul timp, interesul pentru inteligența emoțională la copii și adulți a crescut foarte mult în
societatea românească. Există din ce în ce mai multe cursuri de inteligență emoțională, cărți, jocuri, exerciții,
ateliere, și așa mai departe – toate menite să dezvolte această calitate de bază, întâlnită la majoritatea
oamenilor de succes, împliniți și fericiți.

Acesta este un ghid foarte detaliat, destinat ție, părintelui care dorește să-i dezvolte inteligența emoțională
copilului său. Vei afla tot ce trebuie să știi despre inteligența emoțională la copii, exerciții și modalități
practice pentru dezvoltarea acesteia.

Dacă vei citi până la final, îți promitem că te vei simți un părinte mult mai bun și îți vei îmbunătăți imediat
relația cu copilul sau copiii tăi.

Îți dorești un copil inteligent și descurcăreț? Citește și află mai multe despre inteligența emoțională la
copii

Cu toţii ne dorim copii cu o inteligenţă emoţională crescută, care să vorbească lejer despre trăirile lor
interioare, despre emoţii, care să poată gestiona şi emoţii mai dificile şi chiar greu de suportat precum furia
ori dezamăgirea…

Să ne gândim cât de greu ne este nouă, ca părinţi, să facem toate lucrurile acestea!

Probabil o să spuneţi că pe voi n-a avut cine să vă înveţe! Ei bine, tocmai de aceea, ai voştri copii sunt
norocoşi să vă aibă pe voi să-i ghidaţi în lumea emoţiilor! Pentru că acum aveți la îndemână toate
informațiile.

Sunteţi pregăţiţi? Ok, să începem!

Cum să fii ghidul emoţional al copilului tău?

Ca orice abilitate nouă pe care vreţi s-o învăţaţi (şi voi şi copilul) e nevoie de un angajament
ferm, o practică îndelungată, multă muncă şi… răbdare.

Copiii care se simt respectaţi şi valorizaţi în familiile lor au rezultate mai bune la şcoală, au mai
mulţi prieteni şi trăiesc vieţi mai sănătoase, mai fericite.

Copiii care sunt crescuţi cu iubire şi susţinere din partea părinţilor sunt mult mai bine protejaţi de pericolele
violenţei juvenile, ale comportamentului antisocial, dependenţei de droguri ori suicidului în adolescenţă.

Un părinte cu o conştientizare şi o înţelegere bună a propriilor emoţii – cu alte cuvinte un părinte inteligent
emoţional – poate creşte un copil inteligent emoţional.

Ce presupune inteligența emoțională la copii?

Este un proces în 5 paşi, pe care vi-i vom dezvălui imediat. Însă mai întâi, să ne asigurăm că suntem
conştienţi că sarcina noastră de a creşte un copil sănătos emoţional începe încă de la vârste mici.

Așa că, iată ce să faci pentru a-i dezvolta inteligența emoțională copilului tău.

Pentru a dezvolta inteligența emoțională a copilului tău, ţine-l în brațe cât mai mult timp şi răspunde
prompt plânsului său!
Cei 5 paşi cheie pentru a dezvolta inteligența emoțională la copii

În continuare îți voi prezenta 5 pași concreţi pe care îi poți face pentru a-i dezvolta inteligența emoțională
copilului tău. Ca să fie totul simplu, hai să începem cu un infografic.

1. Fii conştient de emoţiile copilului

Pasul 1: Acordă atenție emoțiilor.

Probabil că ai călătorit măcar o dată cu avionul. Dacă da, ai reţinut procedura descrisă de însoţitorii de bord,
în caz de urgenţă, pune-ţi propria masca de oxigen mai întâi şi apoi pe cea a copilului. Sună egoist?

Oare ei n-au copii acasă?

Dar haideţi să gândim puţin raţional: dacă tu nu te salvezi pe tine mai întâi, nu poţi să salvezi pe nimeni
altcineva. Este la fel şi în cazul procesului de creştere a copiilor, şi cu atât mai mult în cazul emoţiilor.

Dacă tu nu-ţi cunoşti emoţiile, nu ţi le înţelegi sau, mai rău, eşti copleşit de emoţii şi ele îţi dictează
comportamentul, oare poţi să mai fii conştient de emoţiile copilului?

Răspunsul este, evident, NU.

Deci, aveţi grijă de voi, de sănătatea şi bunăstarea voastră fizică şi psihică pentru a putea fi „prezenţi” şi
deschişi în a observa şi identifica emoţiile copilului vostru.

2. Consideră emoţia ca oportunitate de conectare la copil şi de învăţare

Pasul 2: Orice emoție poate reprezenta o oportunitate de dezvoltare.

Emoţiile copilului – sau ale tale – nu sunt un inconvenient, un obstacol care trebuie depăşit.

Emoţiile sunt mesageri, ele ne transmit un mesaj şi au evoluat pentru a ne ţine în siguranţă.

Fii acolo pentru copilul tău când simte emoţii puternice, nu pentru a-l corecta şi a-i spune cum trebuie să se
simtă, ci ca oportunităţi de apropiere şi de explorare în siguranţă a lumii interioare, cu tot cu provocările ei.

3. Ascultarea cu empatie şi validarea emoţiilor copilului

Pasul 3: Ascultă-ți copilul și dă dovadă de empatie.

Acordă-i copilului întreaga ta atenţie, observă-i limbajul corpului, tonul vocii.

Cu alte cuvinte, ascultă-l cu adevărat! Acest lucru te va ajuta enorm să-ţi înţelegi copilul mai bine şi să poţi
să formulezi un răspuns empatic, de validare a emoţiilor care să-i transmită clar copilului mesajul „înţeleg ce
simţi“.

Atenţie! A valida trăirea emoţională a copilului nu înseamnă că sunteţi de acord cu comportamentul sau că-l
întăriţi.

Mai degrabă transmite mesajul „sunt de partea ta, sunt aici pentru tine, putem să învăţăm să rezolvăm
această problemă!”

4. Ajută copilul să identifice, să analizeze şi să numească în mod corect emoţia

Pasul 4: Ajută copilul să identifice emoțiile. Întreabă-l adesea cum se simte

Identificarea şi denumirea emoţiilor are un efect de calmare a sistemului nervos, ajutându-i pe copii să-şi
revină mai rapid după diverse situaţii supărătoare, conform studiilor.

Puteţi să-i ajutaţi pe copii să capete un vocabular al emoţiilor prin diverse jocuri de rol, jocuri de mimă,
jocuri cu cartonaşe şi, mai ales, să folosiţi voi înşivă cât mai multe denumiri de emoţii.

Pentru cei micuţi este de ajuns să cunoască, să identifice şi să denumească emoţiile de bază. Pe măsură ce
copiii cresc, după 5-6 ani, pot înţelege diferenţele între emoţii mai complexe precum între dezamăgire şi
tristeţe, bucurie sau exaltare.

5. Setarea de limite în timp ce sprijinim copilul în găsirea de soluţii

Pasul 5: Setează limite și rezolvați problemele împreună.

Dacă aţi parcurs primii 4 paşi, cu siguranţă vă veţi găsi în faţa unei probleme care trebuie rezolvată. Primul
pas este să setaţi limitele faţă de ceea ce este acceptabil sau nu la voi în familie.

De exemplu, copilul de 4 ani se înfurie pentru că nu poate să se încalţe singur, ţipă şi aruncă pantoful pe jos.

După ce am ajutat copilul să se liniştească, am ascultat cu adevărat supărarea copilului (exprimată cu

propriile cuvinte), şi am empatizat („Te înţeleg, puiule! Tu îţi doreai să te încalţi repede să poţi ieşi afară!”)
şi setăm limita: „ştii că nu aruncăm cu lucrurile”.

Ce ai putea să faci în schimb? „Ai nevoie de ajutorul meu?”. Apoi analizaţi împreună soluţiile propuse,
alegând-o pe cea mai potrivită.

Nu e nevoie de perfecţiune!
Pare complicat, nu? Şi cam greu de pus în aplicare…

Poate era mai simplu cu metoda tradiţională: îi spunem copilului cum ar trebui să se simtă, ce ar trebui să
facă şi, dacă nu poate, o facem pentru el! Înţeleg cum un proces precum ghidarea emoţională, care poate să
dureze câteva minute sau chiar zeci de minute, poate să pară dificil.

Dar gândiţi-vă puţin la alternativă: ignoraţi emoţiile şi trăirile interioare ale copilului, îi transmiteţi că
altcineva hotărăşte cum trebuie să se simtă. Plus neîncrederea pe care o arătaţi că el nu poate să rezolve
singur problema.

În plus, puteţi răsufla uşuraţi, nu este nevoie să fiţi perfecţi, chiar părinţii care sunt ghizi emoţionali ai
copiilor lor trec prin întregul proces doar în 25% din cazuri, uneori doar acceptarea emoţiilor şi răspunsul
empatic sunt de ajuns, iar copilul va face restul paşilor singur, natural, că doar aşa l-aţi învăţat!

Empatia: Cheia inteligenţei emoţionale la copii și adulți

„Poate exista un miracol mai mare decât să putem să vedem lumea prin ochii celuilalt pentru un moment?”
– Henry David Thoreau

Empatia este un element cheie atunci când vorbim despre inteligența emoțională la copii, dar și la adulți. În
continuare îți voi spune ce este, cum se naște și care este rolul empatiei părinților în creșterea copiilor.

Ce este empatia?

Nu putem discuta despre creşterea unor copii inteligenţi emoţional ori despre ghidarea emoţională, fără a
vorbi despre empatie.

Empatia este capacitatea de a recunoaşte şi, într-o oarecare măsură, de a împărtăşi sentimentele trăite de
altcineva. Este capacitatea de a înţelege gândurile, emoţiile şi stările altcuiva, de a ne pune în pielea celuilalt,
în papucii altcuiva.

Empatia este capacitatea de „a simţi cu altcineva”. Ca şi inteligenţa emoţională, în general, şi empatia poate
fi învăţată şi cultivată.
Cum se naște empatia?

Rădăcinile empatiei se află în prima copilărie. Chiar din prima zi de viaţă, sugarii suferă când aud un alt
copil plângând – o reacţie pe care unii o consideră un precursor timpuriu al empatiei.

Când creierul emoţional coordonează trupul – precum în cazul mâniei – apariţia empatiei este puţin
probabilă. Empatia presupune suficient calm şi receptivitate, astfel încât semnalele subtile ale sentimentelor
celuilalt să poată fi recepţionate şi imitate de către propriul creier emoţional.

Martin Hoffman, cercetător care a studiat empatia, susţine că rădăcinile moralităţii se află în empatie, pentru
că ea ne face să ne pese de potenţialele victime – cineva care suferă, este în pericol sau duce o viaţă cu
lipsuri grave, de exemplu – şi să le împărtăşim suferinţa, ceea ce ne impresionează suficient cât să îi ajutăm.

Rolul empatiei părinților în creșterea copiilor

Empatia voastră, ca părinţi, îi va transmite copilului mesajul că viaţa sa emoţională nu este periculoasă, nu
este ruşinoasă, ci este normală, general valabilă şi poate fi controlată.

Printr-un răspuns empatic din partea părinţilor şi a celor apropiaţi, copilul învaţă că nu este singur, că şi
ceilalţi pot simţi la fel, că şi cele mai neplăcute părţi ale sale sunt acceptabile, ceea ce înseamnă că este
acceptat pe de-a-ntregul.

Şi astfel copilul învaţă să se înţeleagă, să se accepte şi să se iubească aşa cum este.

Idei şi strategii concrete pentru îmbunătăţirea inteligenței emoționale a copilului tău

Felicitări că ai citit până aici! Înseamnă că îţi doreşti să afli strategii concrete, pe care le poţi aplica de azi
înainte, pentru creşterea inteligenţei emoţionale a copilului tău şi, implicit, a întregii familii.

1. Citiţi împreună

Studiile atestă că a le citi copiilor zilnic, pentru minim 20 de minute, are efecte incredibile asupra dezvoltării
lor emoţionale.

Citiţi-le poveşti şi nu vă opriţi nici dacă al vostru copil are 10 ani şi poate să citească singur. Lectura este
ocazia perfectă de a vă conecta, de a îmbunătăţi comunicarea şi legătura emoţională dintre voi. Mai mult, în
timp ce le citiţi copiilor, aceştia îşi îmbunătăţesc conexiunile dintre zonele cerebrale care se ocupă cu
procesarea limbajului, a imaginilor şi cu imaginaţia vizuală.

Un ultim sfat despre lectură: citiţi cu intonaţie, cu „emoţie”, atrăgându-i atenţia copilului asupra feţelor
personajelor, a posturii, a modului în care comunică emoţiile. Discutaţi despre comportamentele dictate de
emoţii, despre experienţe similare pe care le-a trăit copilul vostru.

2. Împărtăşeşte-i visele şi fanteziile

De foarte multe ori copiii au dorinţe şi fantezii nebuneşti. Imposibil de îndeplinit. Sau cel puţin extrem de
greu de atins.

Asta nu vă dă dreptul să le spulberaţi speranţele şi visele. Nu este nevoie să-i corectaţi de fiecare dată, să le
spuneţi ce se poate şi ce nu. Doar încercaţi să intraţi în lumea lor. Să vedeţi cu ochii minţii şi să simţiţi cât de
bine e să fii copil din nou, fără limite şi fără „nu e voie, nu se poate“.

Spre exemplu, băiatul meu de 9 ani îşi doreşte un Lamborghini.

Pot să-i motivez că este extrem de scump, că nu merită, că trebuie să muncească 248 de ani ca să şi-l
permită, că n-avem drumuri în România pentru asemenea maşină… sau aş putea să intru în lumea lui:
„Waw, Lamborghini e o maşină tare, bună alegere! Îmi şi închipui cum araţi tu, un băiat frumos şi tânăr de
20 de ani, la volanul unei astfel de maşini. Şi eu aş fi la fel de entuziasmată în locul tău”.

Înţelegeţi ce spun? Nu i-am cumpărat maşina, nu i-am promis că o voi face… situaţia e neschimbată. Însă în
mintea şi în sufletul lui, el se simte înţeles, văzut, apreciat!

3. Nu te alia cu duşmanul

Copilul tău vine acasă de la şcoală trist sau furios că iar l-a certat doamna educatoare. Reacţia ta imediată ar
putea fi să-i dai dreptate educatoarei: „Are şi ea dreptate, s-o fi săturat şi ea să tot întrerupi orele!”

Sau

Fii de partea copilului tău ascultându-l şi ajutându-l să vadă problema, să se pună în locul educatoarei şi a
colegilor, să se gândească la soluţii şi să aleagă ce va face data viitoare pentru a nu mai întrerupe.

4. Evită critica excesivă, comentariile umilitoare sau batjocura

Evident că marea parte a criticilor noastre sunt bine intenţionate: suntem îngrijoraţi sau temători pentru
viitorul lor, ne dorim să progreseze, să scape de obiceiuri proaste, să răzbească în lume… credem că noi
oferim critici constructive, sau chiar sfaturi şi instrucţiuni.

Însă haideţi să folosim puţin empatia de care am tot vorbit. Să ne punem în locul copiilor.

Cum ar fi ca cineva drag să pună mereu la îndoială ceea ce credem, ceea ce spunem, să ne spună că ei ştiu
mai bine şi eventual să o facă într-un mod jignitor sau de faţă cu prietenii noştri? Dacă vă doriţi ca ai voştri
copii să schimbe ceva, să îmbunătăţească ceva la comportamentul lor, ajutaţi-i să găsească soluţii, dar fiind
neapărat de aceeaşi parte a baricadei.

5. Gândeşte-te la experienţa copilului ca la a unui adult.

Îţi doreşti din tot sufletul să creşti un copil sănătos emoţional, vesel şi încrezător.

Şi chiar vrei să-l asculţi, să-i validezi emoţiile şi să-l ghidezi prin viaţă. Însă copiii se poartă atât
de copilăreşte! Vorbeşte tare, face o criză de nervi din orice fleac şi o melodramă din cumpărarea unei
jucării sau pentru înc-o tură cu trenuleţul în parc.

Pur şi simplu, îţi vine greu să accepţi toate aceste comportamente de la copilul tău. Gândeşte-te că ai un
adult în faţa ta, cu un comportament de neînţeles pentru tine, însă tot un adult. Chiar un prieten. Ţi-ai mai
permite să-l ignori, să ţipi la el, să-l ameninţi sau să-l mituieşti să fie cuminte?

6. Care este agenda ta?

Ne dorim tot ce e mai bun pentru copilul nostru: să se dezvolte armonios, să fie bun la şcoală, să fie un
prieten bun, să fie un frate protector şi iubitor, poate un copil ascultător…

Şi în majoritatea interacţiunilor, avem această listă care rulează în capul nostru.

Şi, vrem – nu vrem, ne focusăm pe ce trebuie, pe agenda noastră, pe scopurile noastre, uitând cel mai
important lucru.
Să fim prezenţi, să ne uităm în ochii copilului, să-l apreciem pentru ce este, să ne bucurăm de fiecare
moment, să râdem şi să plângem împreună. Aceste interacţiuni mici, autentice, pline de iubire şi înţelegere
vor face din el un adult sănătos emoţional!

7. Încrederea în bunătatea şi viitorul copilului

Auzim peste tot oameni (chiar şi părinţi) care spun: „aşa sunt copiii, mai răi din fire” sau „ştii cum sunt
copiii răi“ şi, fără să vrem, inconştient, mulţi dintre părinţi pornesc cu o premisă complet greşită, chiar
toxică, că toţi copiii sunt răi.

Or, cu cât se descoperă mai multe despre natura umană, despre evoluţie, despre modul în care funcţionează
creierul uman, suntem mai convinşi de natura bună a fiecărei fiinţe umane, a fiecărui copil care se naşte pe
acest pământ!

Mai mult, creierele copiilor sunt construite în aşa fel încât să caute siguranţă şi iubire, înţelegere şi învăţare.

Copilul tău vrea să fie iubit şi iubitor. Chiar vrea să fie acea persoană demnă de iubire şi de apreciere. Dar
are nevoie de ascultarea, înţelegerea şi sprijinul tău! Depinde de tine să crezi în valoarea intrinsecă a lui şi în
puterea lui de a creşte, de a se dezvolta şi de a evolua.

Concluzie: Copiii fac ceea ce văd

Oricare ar fi nivelul tău de inteligenţă emoţională, al copilului sau al familiei voastre, nu este niciodată prea
târziu să începeţi să puneţi bazele acestei abilităţi şi să vă bucuraţi de legături strânse, de vieţi pline de
bucurie şi de succes.

Bibliografie:

www.tikaboo.ro