Cât timp îi ofer copilului meu, în fiecare zi?

Nimeni nu mai are timp în ziua de azi. Şi totuşi copilul tău are nevoie de tine. Între jobul
plin de responsabilităţi şi dorinţa de a sta cu copilul se interpune nemilosul timp.

A fi părinte e lucru greu. Una dintre cele mai mari dileme este tocmai aceea legată de
timpul petrecut cu copilul: pe de-o parte, ai vrea să îi oferi tot ce e mai bun, tot ce nu ai
avut tu în copilărie etc., pe de alta, nu ai vrea să-l privezi de prezenţa ta iubitoare. Ce-i de
făcut? Poate câteva lucruri obiective, de la specialişti citire, te vor mai orienta în
negocierea ta cu timpul.
Greşeli frecvente
Dacă eşti părinte, cel mai probabil ţi-a trecut prin minte sau poate chiar ai făcut măcar
una din greşe-lile următoare. Important e să le recunoşti şi să nu mai „cazi“
în ele. Copiii ţin minte tot şi te „taxează“ mai târziu nu e nici pe departe adevărat.
Micuţii sunt într-adevăr foarte receptivi şi simt mai mult decât înţeleg, însă faptul că reţin
tot nu e nici pe departe adevărat – memoria lor este la fel de selectivă cum e şi cea adultă,
atâta doar că e mai propice învăţării şi înmagazinării la vârstele mici. E important să fii
acolo la fiecare pas. În afară de situaţia în care ai renunţat definitiv la job, nu prea ai
(omeneşte) cum să faci asta. Plus că, ghici ce? Nici nu trebuie! Sigur că primii paşi,
primele cuvinte sunt momente pe care niciun părinte nu ar vrea să le piardă. Dar nu vei fi
mai puţin părinte dacă nu eşti acasă non-stop. Important e să „fii“ acolo ca prezenţă în
rest. Amintirile copiilor până la 2-3 ani nu există sau nu contează. Lucrurile nu stau chiar
aşa. Copilul „ţine minte“ în sensul în care e marcat de un anumit ecou emoţional din
perioada 0-3 ani. Chiar dacă nu ştie cine a avut grijă de el până la 3 ani, va resimţi că a
fost tratat „ca şi cum nu înţelege nimic“ versus „ca şi cum simte şi ştie“.
Surse de vinovăţie
Nu sunt un părinte bun. Face parte din discursul „vreau să îi dau copilului tot ce-i mai
bun“. Ajungem din nou la dilema bani versus timp. Ca şi cum, dacă munceşti mai mult,
nu mai poţi oferi şi timp. De fapt, e vorba de două „containere“ diferite. Vreau să îi ofer
copilului meu tot ce nu am avut eu. Dacă asta e ce îţi trece prin minte, cel mai probabil e
că ai lucruri de reproşat părinţilor. Încearcă să îţi dai seama cât din ce faci e cu adevărat
pentru copilul tău şi cât e pentru copilul din tine. Chiar îmi place jobul meu. E posibil să
fii foarte implicată şi atrasă de jobul tău şi, pur şi simplu, te simţi prost că îţi place la
serviciu. Nu eşti singura, nu e nimic anormal şi nu te face să fii un părinte mai puţin bun.
Te face doar om înainte de mamă. Gândeşte-te că, după ce copilul tău va mai creşte şi va
avea din ce în ce mai puţin nevoie de tine, tu tot vei avea nevoie de un scop. Nu rezist
atâta timp în lumea copiilor. E normal să ai nevoie de dialoguri adulte din când în când.
Nu poţi să trăieşti doar în lumea copilului tău. Eşti mamă, dar eşti şi femeie şi ai nevoie
de grupul tău de apartenenţă. Nimic greşit în asta.
Quality time
Iată un concept salvator şi atât de menţionat, că pare panaceu. De fapt, timpul de bună
calitate preamărit de americani are la bază câteva concepte simple şi mai uşor de urmat
decât îţi imaginezi. E vorba de a petrece timp, şi nu tot timpul împreună cu copilul tău.
Dar timpul pe care îl petreceţi împreună trebuie să conteze. Dacă ai doar două ore de stat
cu copilul tău, măcar fă-le să conteze: nu cu TV-ul sau revista în faţă. Jucaţi-vă, vorbeşte-
i, interacţionaţi. Se măsoară nu cantitatea, ci calitatea. Quality time-ul asta asigură pe
termen lung: prezenţa şi implicarea ta ca părinte, chiar dacă nu eşti fizic acolo mereu.
Activităţile în aer liber precum sportul şi mesele sunt printre cele mai bune ocazii de
comunicare părinte-copil.
Cum ne putem asigura că timpul pe care îl petrecem cu copilul este unul de calitate?
Iată în continuare câteva criterii care ne pot ghida în planificarea timpului dedicat
copilului.
1. Timpul pe care îl dedicăm copilului trebuie să răspundă nevoilor lui. Asta
înseamnă să ştim care sunt cele mai importante nevoi ale copiilor, dar şi să învăţăm să
fim atenţi la semnalele transmise de copil. În ceea ce priveşte identificarea semnalelor
transmise de copil, prin ceea ce face sau spune, prin reacţiile faţă de noi sau faţă de alte
persoane, este important să facem exerciţiul de a găsi cauzele comportamentelor sale.
Mai ales când ne confruntăm cu comportamente problematice ale copilului, putem folosi
aceste situaţii ca ocazii de a identifica ce nevoie stă de fapt în spatele lor. Copilul repetă
cuvinte nepotrivite deşi i-am spus să n-o mai facă? Poate că are nevoie de mai multă
atenţie din partea noastră şi nu ştie cum s-o obţină altfel. De ce ne ajută să căutăm cauza
din spatele comportamentelor? Pentru că, identificând nevoile copilului, ştim mai bine ce
să-i oferim astfel încât el să se simtă confortabil, iubit, şi să se poată dezvolta. Nu mai
trebuie spus că astfel, comportamentele cu ajutorul cărora copilul încerca să-şi satisfacă
nevoia (şi care ne deranjau) vor dispărea.
2. Timpul petrecut cu copilul trebuie să fie predictibil, copilul să ştie că se poate
baza pe dvs., că sunteţi acolo, disponibil, că asta nu se schimbă în funcţie de orice situaţie
neprevăzută sau de stările părintelui. Bineînţeles că există la fiecare dintre noi zile mai
bune sau mai rele, momente în care suntem trişti sau supăraţi sau în care apare ceva
important şi urgent. Majoritatea zilelor însă trebuie să îi dea copilului siguranţa că vom
trăi împreună momentele speciale, mult aşteptate, şi sentimentul că are control asupra
celor ce urmează să i se întâmple.
3. Să fie interesant şi atractiv pentru copil.
Este important ca timpul petrecut cu copilul să fie plin de activităţi care îi plac copilului,
activităţi care să îl stimuleze, pe care le poate alege, potrivite cu vârsta lui, creative, care
respectă atât potenţialul cât şi preferinţele copilului. Joaca şi explorarea îl dezvoltă pe
copil.
4. Să educe abilităţi esenţiale pentru viaţă.
Părintele are responsabilitatea de a-l învăţa pe copil să îşi construiască o viaţă împlinită.
Copilul învaţă din familie să îi placă propria persoană, să aibă aşteptări realiste faţă de
sine şi faţă de ceilalţi, să dezvolte relaţii sănătoase cu ceilalţi, să gestioneze eşecurile sau
schimbările, să aibă interese variate şi curajul de a încerca. Astfel de abilităţi sociale şi
emoţionale asigură ingredientele necesare construirii unei vieţi împlinite. Ele se învaţă de
mic, prin exemplul adulţilor din viaţa copilului dar şi prin experienţele de învăţare pe care
părinţii i le oferă.