COMUNICĂM, DAR NE ȘI NE CONECTĂM?

10 modalități prin care să te conectezi cu copilul tău

Descriere:
Program pentru părinți care îi ajută să își dea seama că
stabilirea relațiilor / conectarea înseamnă TOTUL când
vine vorba despre comunicare.

Scopul programului:
Să-i ajute pe părinți să descopere care sunt piedicile în
conectarea cu copilul și să le elimine.

De ce acest program:
Părinții învață să înlăture bariera invizibilă care îi
împiedică mesajul să ajungă la copil.
Părinții învață cum să se facă ascultați de copiii lor
astfel încât să-i poată ajuta să facă alegeri bune.
Părinții vor înțelege mai bine de ce unele lucruri pe
care le fac și ei le consideră bune au efect opus
asupra copilului.

Structură:
1. Nu te lua prea în serios
2. Este vorba despre el
3. Fii sincer/ă cu copilul tău
4. Conferă-i valoare
5. Evită presupunerile
6. Ascultă activ
7. Cere-i părerea, implică-l
8. Nu îi da comenzi, roagă-l
9. Evită pedeapsa și recompensa
10. Arată-i că îl iubești așa cum are el nevoie
 COMUNICĂM, DAR NE ȘI NE CONECTĂM?
Cu toții comunicăm cu copiii noștri, însă câți dintre noi
ne și conectăm cu ei?

Uneori, în comunicarea cu copilul nostru, simțim că ceea

ce dorim să transmitem se lovește de o barieră invizibilă,
neajungând acolo unde voiam noi.
Oare de ce depinde această abilitate de a comunica? De
stabilirea relațiilor, de conectare.
Când vom învăța să stabilim legături cu ceilalți,
sănătoase emoțional, atunci ne putem atinge potențialul.

Noi, ca părinți, trebuie să deprindem arta de a folosi

cuvintele.
Cuvântul este precum bisturiul, poate produce răni
dureroase, dacă nu fizice, atunci emoționale.
Ceea ce spunem copilului și, mai ales cum spunem,
contează.
Comunicăm chiar și atunci când nu spunem nimic.

Când copiii noștri vin acasă cu multe nemulțumiri privind

grădinița, școala, un profesor, un prieten sau propria lor
viață, de multe ori nu știm ce să facem, cum să îi ajutăm
și le negăm emoțiile, desigur, cu intenții bune.
„Nu trebuie să fii trist.”
„Hai, mă, te-ai supărat doar dintr-atât?”
„Ești prea sensibil, sunt sigur/ă că nu a vrut să facă/să
spună asta.”
sau...
„Stai să vezi ce-i zic eu/fac eu.”

Copiii au nevoie să se simtă văzuți, auziți, înțeleși și, de

aceea, noi trebuie să învățăm să ne conectăm cu ei.

Conectare este atunci când ești prezent emoțional,

petrecând timp de calitate cu copilul tău.

În continuare, iată zece modalități prin care să ne

conectăm cu copiii.
 1 NU TE LUA PREA ÎN SERIOS
Umorul poate fi foarte valoros în conectarea cu copilul, în
stabilirea relațiilor în general.
Dacă ți se pare că nu ai umor, atunci măcar încearcă să
nu te iei prea în serios.

De exemplu, când faci o solicitare, spui ceva și copilul nu

te aude, poți să atragi atenția intrând în niște roluri:
„Heeeeiii, Pământul către Florin... Se aude?”
Sau când îl chemi la masă:
„Ne îmbarcăăăm, pleacă nava spațială în câteva minute,
grăbiți-vă!”
sau
„Haideți să facem trenulețul până în Gara cu provizii”
etc.

Deseori, un strop de umor face cât o tonă de cuvinte.

Copiii cooperează mai ușor în momentul în care te cobori
la nivelul lor, atât fizic, cât și în starea de copil și faci
glume, intri în lumea lor. Aceasta este conectare.

Lucrurile din jurul lor pot fi făcute să arate mai atrăgător,

mai colorat. E necesar ca un copil să aibă un spațiu al lor,
pe care să-l decoreze cum dorește el.

ATENȚIE! A NU SE CONFUNDA UMORUL CU SARCASMUL.

Acesta din urmă scade stima de sine a unui copil,
împreună cu etichetarea și comparația.

Exemplu de sarcasm: ești cuminte ca un îngeraș cu

cornițe, mănânci ca un porc, ești deștept cu D mare!,
mișcă-te mai repede că te ia radarul, hai mai repede că
ne apucă revelionul, ești surd, ce ai? etc.
 2 ESTE VORBA DESPRE EL
Discută despre el (despre copil) mai mult decât despre
tine (cât de ocupat/ă ești, ce ți s-a întâmplat ție la
serviciu, cât de obosit/ă te simți etc.) sau, mai rău, cât te
sacrifici tu pentru copil. Când este vorba despre copil, ne
referim la a-i da ceea ce are nevoie din punct de vedere
afectiv și emoțional, de a-i da timp și atenție.

Întreabă-l: „Cum te-ai simțit?” „Care a fost provocarea

ta azi?” „Cum te-ai descurcat cu ea?” „Ce ți-ar fi
plăcut să fie diferit azi?”
Fii atent/ă să fie vorba despre el, ca ființă, nu despre un
comportament sau despre altceva (școala etc.)
E diferență între „Ce ai făcut la școală?” și „Cum te-ai
simțit la școală?”. Observi? În prima întrebare este
vorba despre școală, ea este importantă, în cea de-a
doua este vorba despre el, despre copil.

Desigur, povestește-i și tu din ceea ce experimentezi

zilnic, astfel încât să fie lucruri de interes pentru copil.
Vorbește despre situații când și tu ai avut emoții, când
ți-a fost teamă și cum te-ai descurcat apoi.

O relație de încredere se bazează pe comunicarea și

conectarea părților.

Nu pica în capcana „Sunt mama ta, trebuie să ai

încredere în mine.” Nu va avea. Încrederea se
construiește, nu vine de la sine.

Emilia, fiica mea - foto din arhiva personală

 3 FII SINCER/Ă CU COPILUL
Fii sincer/ă!
Nu te arăta în fața copilului că ești vesel/ă dacă tu de
fapt ești trist/ă, pentru că își va da seama. Chiar dacă nu
știe să pună întrebări (uneori o poate face), să exprime ce
simte, va crede că este greșit să arăți ceea ce simți cu
adevărat. Așa învață cum să se descurce cu emoțiile sale.

Îți dau un exemplu. La unul dintre cursurile mele, când

discutam despre ce simțim cu adevărat și ce arătăm la
exterior de fapt, un copil a spus că, alături de noi, la curs,
se simte cel mai bine, că poate să spună ce gândește și
ce simte. Când am întrebat ce îl împiedică să se simtă
astfel și acasă sau la școală, mi-a răspuns că la școală,
ar zice ceilalți copii că e fițos, iar acasă nu vrea să o
deranjeze și să o supere pe mami, că și așa ea vine foarte
obosită și stresată seara de la serviciu. Copilul nu vrea să
o supere mai tare.

Vă dați seama? Un copil de nouă ani deja a înmagazinat

ideea de a nu spune ce simte cu adevărat ca să nu
deranjeze pe cineva din jur.
Acest comportament a fost învățat din experiența de
familie de până atunci, prin copiere.

Cum credeți că se va comporta în relațiile de mai târziu?

Probabil ați intuit corect: va lăsa de la el, ca să nu
deranjeze, să fie bine.
 4 CONFERĂ-I VALOARE
Conferă-i valoare copilului tău. E necesar să îți dai
seama de câteva lucruri care pot fi considerate ca fiind
OK, însă, folosite, putem obține opusul.

1. Fii empatic/ă și oglindește sentimentele copilului.

- Nu sunt bun la matematică.
- Aritmetica nu e o materie ușoară. (recomandat)
- Dacă ai lucra mai mult, ai fi mai bun. (nerecomandat)

2. Nu îl lăuda zadarnic. Când îl lauzi, copilul va deveni

dependent de laudă. Există laudă folositoare și laudă
nefolositoare.
De exemplu:
Scrisoarea ta m-a făcut fericită. - laudă folositoare
(Copilul își spune: Pot să-i fac pe oameni fericiți)
Ești o scriitoare desăvârșită. - laudă nefolositoare

3. Nu îl critica. Când criticăm, noi, ca părinți, atacăm

atributele personalității copilului și caracterul acestuia.
Criticile provoacă furie și resentimente, iar copiii
criticați învață să se condamne pe sine, dar și pe alții, să
se îndoiască de valoarea proprie și să minimalizeze
valoarea altora.

4. Îndrumă-l. Când îndrumăm, formulăm problema și o

posibilă soluție. Nu îi spunem copilului nimic despre el
personal.
Fetița a vărsat apa.
Văd că s-a vărsat apa. Hai să luăm un alt pahar și un
burete. (recomandat)
Data viitoare să fii mai atentă. (nerecomandat)
 5 EVITĂ PRESUPUNERILE
„Toată comunicarea cu rezultate greșite este urmarea
diferitelor presupuneri” - Jerry Ballard

Presupunerile sunt o adevărată barieră în calea

comunicării. Presupui că știi ce simte copilul tău, că știi
ce gândește, că înțelege când îi spui sau când îi vorbești
ca unui adult, că înțelege când îl cerți, însă toate acestea
sunt presupuneri.

E bine să evităm să facem generalizări și să includem

copilul în ele. Copilul este unic, nu este ca ceilalți. Când
presupunem că și el face sau gândește ca ceilalți, putem
crea o fisură în relația cu el. Alteori rezultatele pot fi
tragice. De ce n-ar face și el ca ceilalți dacă este ca ei?
(ex. să fumeze, să folosească cuvinte nepotrivite, să aibă
comportamente nepotrivite etc.)
În loc să facem generalizări, ar trebui să facem observații.

Odată ce copiii sunt încadrați într-o categorie, ne este din

ce în ce mai dificil să-i vedem în mod diferit.

Ar trebui să ne comportăm asemenea unui croitor bun. De

fiecare dată când vede câte un client, îi ia măsurile, nu
presupune că este la fel ca ultima dată când l-a văzut.

Nu-i spune copilului tău că seamănă cu mama, tata,

bunica etc., mai ales într-un context negativ. Presupui că
al tău copil știe că-l iubești și că spui acele lucruri așa, în
glumă, însă pot avea efect negativ.

În loc să presupui, află ce îi place copilului, ajută-l să

descopere care sunt punctele sale forte.
 6 ASCULTĂ ACTIV
Este nevoie să învățăm să ascultăm. Să ascultăm atât cu
urechile (a auzi), dar mai ales cu inima.
Asta înseamnă să le acordăm atenție celorlalți, fie că e
vorba despre copilul nostru, partenerul de viață, părinți,
colegi, șefi, subalterni.

A asculta copilul înseamnă să fii atent/ă la el, să te lași la

nivelul lui, să îl privești și să nu-l întrerupi. Lasă-l să-ți
comunice, să-ți împărtășească ce are de spus.
Apoi pune-i întrebări. Astfel el este conectat cu tine, știe
și simte că îți pasă.

Nu sta cu telefonul în mână zicând: „Da, da, înțeleg. Tu

spune, că eu te aud.” Ceea ce transmiți de fapt este că nu
e suficient de important pentru tine ceea ce are el să-ți
împărtășească, din moment ce ochii tăi și atenția sunt în
telefon (sau poate calculator, dosar etc.)

Ca exemplu, un participant la cursurile noastre ne spunea

că i-a povestit mamei ceva ce i s-a părut important în
ziua respectivă, mama a spus „Mmm, ce interesant”, fără
alte întrebări, iar seara l-a întrebat „Cum a fost ziua ta,
ce a fost interesant pentru tine?”.
Copilul a exclamat: „Dar ți-am spus mai devreme...”.

A simțit dezamăgire, tristețe, că mama nu a reținut ce îi

spusese, ce a fost important pentru el etc.

Ceea ce vor face copiii ulterior este că nu vor mai

comunica deschis și ajung până acolo încât te ignoră
când vrei să vorbești cu el. Noi spunem „așa sunt
adolescenții, mai dificili”.

Din lipsa de ascultare, se ajunge deseori la conversații

bine cunoscute precum:
- Unde ai fost?
- Afară.
- Ce ai făcut?
- Nimic.
Un alt exemplu, este o mamă ocupată, contabilă,
afundată în dosare și calcule. Fiica ei îi cerea ajutorul
când și când la teme, acolo unde întâmpina dificultăți.
Mama îi spunea „Stai să termin aici și vin.”

Copila aștepta, apoi mai încerca, iar când mama se

ducea la ea, mai târziu îi spunea: „Nu mai e nevoie, m-
am descurcat singură”. Mama zicea „Bravo!” și era
fericită că are un copil atât de bun și înțelegător.

Anii au trecut și ghici cum este relația lor?

Formală.

Fiica adultă nu are timp și nici intenție de a-și asculta

mama când comunică cu ea, iar aceasta spune că „fiica
mea este mai indiferentă, mai rece”.

Așa cum ne ascultăm copiii, așa suntem ascultați.

Pune-ți următoarele întrebări și vei observa că

răspunsurile la ele îți vor aduce multe conștientizări:

- Cum îmi ascult eu copilul când îmi vorbește? Îl aud

sau îl ascult?

- Copilul meu face ce îi spun eu sau ceea ce fac eu?

- Ce aude copilul meu când eu comunic cu el? Aude

ceea ce eu transmit sau altceva?
 7 CERE-I PĂREREA, IMPLICĂ-L
A cere părerea copilului, în familie, este un lucru foarte
important, care ajută la creșterea echilibrată. Asta
înseamnă să îl încurajezi să ia decizii, să-și spună părerea,
să facă alegeri.

Din păcate, mulți dintre părinți nu îi implică pe copii în

deciziile familiei, fie că este vorba despre a petrece timpul
împreună într-un anume fel, în a alege o destinație de
weekend sau de vacanță, astfel încât să obțină fiecare
membru al familiei ceea ce își dorește (să facă mișcare, să
se relaxeze, să viziteze, să se joace etc.).

A-l ruga să-și exprime opinia față de un lucru de cumpărat

(ex. să-și aleagă singur cerealele, să aleagă între două
produse, fiind învățat despre criteriile de care să țină cont
(compoziție, preț etc.), să-i ceri părerea legat de ceea ce îți
cumperi tu, despre o situație cu o prietenă sau de la serviciu
etc.) contribuie la dezvoltarea unei relații armonioase cu
copilul tău, la dezvoltarea emoțională a copilului.

El are nevoie să simtă că este sursa propriilor decizii, va

face asta oricum, însă e mai bine să o facă în sens pozitiv (cu
sprijinul familiei), decât negativ (prin refuzuri sau prin
alegeri nepotrivite).

Dacă copilul nu este implicat în deciziile familiei (atât cât

este pentru el, în funcție de vârstă) și nu i se cere părerea în
anumite situații, va dezvolta neîncredere în el, i se transmite
mesajul că el nu este important, nu este de încredere și nu,
nu va fi dintr-odată pregătit. Nu e ca și cum la 18 ani îi vine
brusc înțelepciunea sau dezvoltarea. Totul, în educația unui
copil, se construiește cărămidă cu cărămidă.
 8 NU ÎI DA COMENZI, CI ROAGĂ-L
De cele mai multe ori, acolo unde există cel puțin un adult
și cel puțin un copil, auzim multe comenzi:
Stai locului!
Nu mai fugi!
Nu mai târșâi!
Lasă jucăria!
Du-te la leagănul acela!
Nu mai alerga!
Îmbracă-te!
Nu mai țipa!
Nu mai vorbi tare!
Vino încoace!
Hai să plecăm!
Du-te la teme! etc.
Sunt sute, da, ai văzut bine, sute de comenzi pe zi pe care
un copil le aude atât acasă, cât și la grădiniță, școală etc.
La un moment dat, devine indiferent, nu le mai aude,
eventual scutură umerii nepăsător.
A exprima o rugăminte sau, și mai bine, o întrebare (Cum
te-ai gândit să procedezi în legătură cu acest lucru? Ce
am stabilit că facem atunci când... etc.) va aduce din
partea copilului mai multă cooperare, deci o conectare mai
bună cu el.
 9 EVITĂ PEDEAPSA, EVITĂ RECOMPENSA
Într-o mare măsură, educația, care are loc în zilele noastre,
se bazează pe ceea ce am primit și noi de la părinții noștri,
adică pe „uite ce primești dacă faci aia” și „uite ce pățești
dacă nu faci aia”. Este vorba despre recompensă și pedeapsă,
un fel de dresaj, larg răspândită în lume, la baza cărora stă
motivația exterioară.

Eu, fiind copil în perioada de dinainte de 1989, îmi amintesc

și acum liniile la palmă primite când nu m-am pregătit foarte
bine la tabla înmulțirii cu 7. Linia la palmă este doar un
exemplu, alături de curea sau paleta de muște, însă ele nu
erau atât de grave față de ceea ce au primit în „dar” părinții
noștri sau bunicii.

De asemenea, cu toții cred că ne amintim tot felul de astfel

de lucruri, iar la maturitate asta se vede și la locul de muncă,
și în viața de familie etc. Dacă suntem puțin atenți, ne dăm
seama că facem și spunem deseori aceleași cuvinte pe care
le-am auzit și noi de la părinții noștri și care nu
ne-au fost pe plac, dar ies la suprafață când devenim părinți.

Ne dorim să avem copii fericiți, echilibrați, cu încredere, de

succes, care să facă alegerile potrivite. Pedeapsa și
recompensa nu sunt cele mai potrivite instrumente pentru
asta. Utilizându-le, copiii devin niște adulți care poate nu fac
greșeli majore, dar nici nu sclipesc, adică rămân în zona de
mediocritate. Nu dai ce este mai bun din tine când ești
recompensat sau pedepsit, dai cât trebuie, ca să obții un
rezultat.
Cine își dorește să se lase operat de un medic mediocru?
Cine mănâncă la un restaurant mediocru? Cine își dă copiii
la o școală mediocră?

Așadar, e necesar să ne ajutăm copiii să-și descopere și

să-și antreneze punctele forte, pasiunile etc., acestea
ducându-i spre a face lucrurile cu pasiune, cu determinare,
dovedindu-și lor în primul rând că sunt mai buni ca ieri.
 10 ARATĂ-I CĂ ÎL IUBEȘTI cum are el nevoie
Cu toții vrem să ne simțim iubiți și să iubim. Se întâmplă
deseori să facem lucrurile considerând că le facem din
iubire și totuși să obținem opusul. De ce oare?

Majoritatea părinților își iubesc copiii și vor ca ei să știe

asta. De multe ori, presupun că ai lor copii știu că sunt
iubiți, însă nu reușesc să transmită asta cu adevărat.

Pentru ca un copil să simtă că este iubit de părinții săi

este nevoie ca aceștia să cunoască foarte bine nevoile
copilului, ce are acesta nevoie ca să se simtă iubit.

Fiecare dintre noi, ca să ne simțim iubiți, avem nevoie de

gesturi diferite, noi suntem diferiți, copiii noștri sunt
diferiți. Ce înseamnă asta mai concret? Unii ne dorim
mângâieri fizice, îmbrățișări, alții ne dorim să auzim
cuvinte de încurajare, unii dintre noi își doresc să
petreacă timp împreună cu cei iubiți, alții își doresc
daruri, servicii. Acestea sunt dovezi de iubire, iar fiecare
persoană, mare sau mică, le manifestă.
E necesar să fie descoperită nevoia fiecărei persoane.
Dacă cuiva îi plac îmbrățișările, atingerile fizice, se simte
iubit. Dacă i se oferă daruri, persoana în cauză nu se
simte iubită.

„Vă iubesc pe amândoi la fel” nu există. Nu ai cum iubi

„la fel”, deoarece limbajul de iubire al fiecărei persoane
este diferit. De aceea, de multe ori, făcând același lucru
cu copiii noștri, unul poate să simtă că este iubit, celălalt
nu, iar părinții să fie confuzi, neînțelegând.

Descoperind ce i se potrivește copilului, el se va simți

iubit și conectarea cu el vine de la sine.
 CE SE VA ÎNTÂMPLA DACĂ ...
Este foarte important ce spunem și ce facem, deoarece copiii
noștri ne imită. Ei nu sunt niște adulți în miniatură, ei se
dezvoltă urmărindu-ne pe noi și copiindu-ne.
Ne oglindesc.
Ne place sau nu, asta este o realitate și, dacă suntem puțin
atenți și intenționați, observăm cum copiii noștri ne arată
atât ce este ok la noi, cât și ce nu este ok.

Era o glumă care suna cam așa:

Copilul spune visător:
- Aș vrea să fiu și eu milionar ca tatăl meu.
- Uau, tatăl tău este milionar?
- Nu, dar și el vrea să fie.

De multe ori, nu ne dăm seama că făcând sau spunând ceva,

putem crea o dramă. Sunt foarte multe cuvinte pe care ar
trebui să nu le spunem NICIODATĂ copiilor noștri.

Câteva exemple:
1. Nu ești bun de nimic bun
2. Dacă nu încetezi cu plânsul
3. Îți dau eu motiv de plâns
4. Să nu te mai văd în fața ochilor,
5. M-am sacrificat pentru tine
6. Mă faci de râs
7. Te las aici și plec, te dau la
țigani / la polițist sau altcuiva
8. Nerecunoscătorule
(Nerecunoscătoareo)!
9. De ce nu poți să fii ca ...?
10. Te miști ca un pămpălău
11. Hai mai repede că te ia
radarul
12. Vai de capul tău
 ... ȘI AM AJUNS BINE
Sunt foarte multe persoane care nu consideră că este
important să te conectezi cu copilul, să comunici cu el, să
creezi o relație armonioasă cu el. Dimpotrivă, cred că e
nevoie să fie disciplină, respect. Uneori este o mare confuzie
între frică și respect. Multe persoane au o gândire de tipul
„nu poți, dom’le, să-i mai zici nimic și să-i mai faci nimic, că
rămâne cu traumă. Pe vremea mea nu exista așa ceva, o
încasam de nu mă vedeam și nu mai aveam nicio traumă, ia
uite la noi cum am crescut și chiar am ajuns bine”.
Ne trăim viețile înconjuraţi de oameni minunați,
netraumatizați, însă paradoxal trăim într-o societate plină
de violență și oameni răniți. Da, e multă violență și răutate în
jur, care, cu siguranță, ele izvorăsc din rănile pe care o
persoană le are, chiar dacă persoana crede că „nu am nimic,
uite ce bine îmi este”.
„Lasă că părinții mei m-au bătut când eram copil și nu
mai sunt așa traumatizat!”, zice bărbatul care a fost
denunțat de fosta parteneră pentru violență fizică.
„Când eram copil m-au atins bine de tot și acum sufăr
de o “traumă” care se numește “educație”, spune femeia
care nu înțelege de ce toți partenerii pe care îi are ajung
să fie agresivi cu ea.
„Părinții mei m-au obligat să aleg o carieră în care să
fac bani și uite ce bine am ajuns!”, spune bărbatul care
așteaptă cu înfrigurare fiecare zi de vineri, disperat că
este nevoit să facă zilnic ceea ce nu îi place.
„Mama m-a învățat ce înseamnă respectul cu papucul și
bine mi-a făcut”, spune femeia care fumează un pachet
de țigări pe zi pentru a-și ține sub control anxietatea.
„Le mulțumesc părinților mei pentru fiecare lovitură și
pedeapsă, pentru că altfel cine știe ce s-au fi ales de
mine”, spune bărbatul care nu a avut niciodată o relație
sănătoasă și al cărui copil îl minte tot timpul, de frică.
Exemplele au fost preluate de pe https://psihoterapeut-
cluj.ro/despre-traume/)

Așadar, ce fel de adulți dorim să devină copiii noștri?

 CE E DE FĂCUT?
A fi părinte nu este ușor, dimpotrivă.
Copiii nu vin pe lume cu instrucțiuni de utilizare, iar noi ne
dorim să avem copii echilibrați, încrezători, care să aibă o
viață de succes. Pentru asta, noi trebuie să devenim părinți
mai conștienți și mai intenționați.

Niciun părinte nu se trezește dimineața cu gândul că „azi o

să îmi cert/critic copilul” sau „azi nu voi avea timp pentru
copilul meu”.

Îi iubim pe copiii noștri, vrem ce e mai bun pentru ei. Ca să

putem răspunde cerințelor cotidiene ale copiilor, dincolo de
iubirea pe care le-o purtăm, e necesar să NE CALIFICĂM.

Auzim deseori: „oferă-i copilului mai multă dragoste”,

„oferă-i copilului mai multă atenție”, „Stai mai multă vreme
cu fiul tău/fiica ta”, însă avem nevoie de soluții specifice la
probleme concrete.

Copiii care frecventează cursurile de leadership de sine,

organizate de noi, spun că ceea ce își doresc este să fie
ascultați, văzuți și să se simtă înțeleși în puținul timp pe
care îl au cu părinții lor.

Ne iubim copiii. Spunem că facem pentru ei ceea ce facem.

Dacă copilul tău te-ar întreba:

De ce lucrezi atât de mult? Care este motivația?

Ce i-ai răspunde în afară de „pentru tine, ca să ai tu”?

Iubirea nu este de ajuns. Banii nu sunt de ajuns. Ajută foarte

mult, dar nu înlocuiesc ceea ce copilul are nevoie.
Părinții au nevoie de calificare. Au nevoie de sprijin. Au
nevoie să pună în practică ceea ce știu sau descoperă acum.

Dacă ai parcurs această broșură până aici, FELICITĂRI!

Aplicând, vei observa impactul asupra copilului tău.

CINE SUNT EU?

Sunt Adriana, prietena copiilor.

Sunt coach educațional, trainer, speaker certificat Maxwell
Leadership, specialist Analiză tranzacțională și autor de
povești pentru copii.

Ajut copiii să-și descopere superputerile (calitățile) și să

antreneze o gândire de învingător, iar pe părinți îi ajut să le
transmită mesaje precum „Te iubesc, chiar și atunci când
greșești!”, „Tu alegi!”, „Tu poți”, fără să-i eticheteze, să-i
compare sau să fie lipsiți de fermitate în fața lor. Fac asta prin
programe și cărți de dezvoltare a abilităților de viață
pentru copii, a leadershipului de sine.

Sunt, de asemenea, mamă, soție, și lucrez cu mine să mă pun

pe primul loc în viața mea, că doar așa, din preaplinul meu
de valoare, pot să le dau și celorlalți.

email: office@numaitupoti.ro / numaitupoti@gmail.com

tel: 0722338411
www.numaitupoti.ro / www.adrianazamfir.ro