Sunteți pe pagina 1din 5

Cum sa-ti inveti copilul sa-si exprime emotiile intr-un

mod pozitiv
La originea tuturor lucrurilor importante este o femeie, spunea Lamartine. Dar
poate cel mai important lucru pentru femeie este misterul transformarii lumii
interioare a copilului, a viitorului om. Dragostea pentru mica faptura care creste sub
ochii ei ii provoaca de multe ori neliniste. Fiecare mama ii doreste copilului ei sa
creasca si sa se dezvolte armonios, dar in acelasi timp vrea sa se asigure ca metodele
folosite de ea in cresterea si educarea copilului sunt si eficiente.
Un copil nu aduce numai bucurii, de multe ori comportamentul lui o epuizeaza pe
mama atat din punct de vedere emotional cat si mental si fizic. Mama nu are o
bagheta magica cu ajutorul careia sa-l determine pe copil sa se autocontroleze in
diverse situatii. Nu degeaba se spune educatia e grea si cu rezultate indepartate! Ea
trebuie sa se inarmeze cu multa rabdare, perseverenta, intelepciune si foarte multa
iubire!
E mai usor sa dezvolti copilului aptitudini care vor contribui la reducerea
comportamentelor negative decat sa incerci sa rezolvi un astfel de comportament in
momentul aparitiei. Inzestrandu-ne copiii cu aptitudini relevante, acestia nu vor mai
ajunge la comportamente inadecvate si vor evita si aparitia unor probleme de sanatate
mentala. Aptitudinile necesare pot fi educate la diferite nivele de complexitate in
functie de varsta si capacitatea copilului, dar pentru a se obtine rezultate acest lucru
trebuie sa se inceapa la o varsta cat mai frageda.
Copiii invata emotiile de la parinti
Starea psihica a mamei poate influenta starea si comportamentul copilului. O mama
nelinistita, tensionata, depresiva sau cu alte prioritati, il face pe copil sa se simta
abandonat, fapt ce duce la cresterea anxietatii acestuia. Un astfel de copil plange mai
mult, este nelinistit pana la crize de anxietate cand este separat de parinti, devine
retras si nesigur in relatii, manifesta furie cand lucrurile nu se intampla asa cum isi
doreste.

Studiile au aratat ca de la o varsta frageda bebelusii recunosc si raspund la indiciile


emotionale (fericire, surpriza, teama, tristete, dezgust si manie) de pe chipurile celor
care-i ingrijesc. Bebelusii imita ceea ce vad si, intr-o oarecare masura, traiesc in mod
direct emotiile observate. Astfel, cand vad parintii incruntati, ei simt raceala
neplacerii, iar cand ii vad zambitori, cei mici sunt bucurosi. Ei pot fi ajutati sa
experimenteze emotii pozitive, responsabilitatea monitorizarii climatului emotional la
care sunt expusi copiii revenind in egala masura ambilor parinti. Copiii nu numai ca
imita ce vad, dar invata sa simta la fel. Degeaba se cere unui copil sa fie calm, daca
parintii sunt intr-o continua stare de agitatie. Copilul invata sa experimenteze starea de
calm avandu-i ca model pe parintii sai. Este necesar ca limbajul nonverbal sa aiba
acelasi sens cu exprimarea in cuvinte pentru ca bebelusul sa faca asocierea necesara.
Altfel, copilul va fi intr-o deruta totala.
Ajuta-ti copilul sa-si constientizeze emotiile
Un copil isi poate controla emotiile, daca e constient de prezenta acestora. Cand fata
si corpul unui parinte comunica o emotie, e bine sa-i spuna copilului. Astfel, copilul
va invata treptat sa citeasca si sa experimenteze emotii de tristete, fericire etc. Va fi
incurajat sa spuna cum se simte. In comert exista seturi de cartonase care exprima
expresii faciale, care pot fi un ajutor in initierea copilului cu emotiile esentiale. Se pot
folosi de asemenea desene sau fotografii pentru a identifica diferite expresii si emotii,
povesti, pe marginea carora se discuta cum se simt personajele. Cercetarile au dovedit
ca povestile prezinta o importanta deosebita pentru initierea emotionala, copiii carora
li se citesc avand o activitate mentala mai intensa.
Pe masura ce copilul creste, e important sa i se explice ca pot exista mai multe
sentimente simultan, ca te poti mania pe cineva, chiar daca acea persoana este
importanta pentru tine si tii la ea, ca este firesc sa ai anumite sentimente, dar nu
totdeauna este bine sa se actioneze sub impulsul lor.
Sunt situatii cand un copil devine tensionat, iritat sau se supara pe o anumita persoana
din anturaj, cand ceva nu-i convine. Daca nu este ajutat sa-si exprime acele
sentimente, sa discute despre ele si sa i se argumenteze lucrurile pe care nu si le poate
explica, acestea pot reveni ulterior cu mai mare forta si copilul este incapabil sa le
faca fata.

Orice mama isi doreste un copil sensibil fata de nevoile si sentimentele celor din jur,
care sa aprecieze efectele actiunilor sale asupra altor oameni, sa evite sa faca lucruri
care ii fac pe altii sa sufere, sa fie empatici si sa aiba autocontrol.
Pentru acest lucru copiii trebuie invatati sa intuiasa ce simt ceilalti, sa-si gandeasca
actiunile si sa aiba un control asupra impulsurilor.
Dezvoltarea empatiei in primii ani de viata
Studiile au demonstrat ca bebelusii au o anumita predispozitie de a empatiza cu
sentimentele persoanelor din preajma lor. In situatia in care parintii nu acorda o
atentie deosebita cultivarii potentialului empatic al copiilor si nu-i incurajeaza in
permanenta sa si-l dezvolte, aceasta capacitate a lor se poate pierde.
Cea mai buna solutie gasita de parinti pentru dezvoltarea acestei aptitudini este
exemplul personal pentru ca majoritatea copiilor imita comportamentul parintilor. Cu
cat un copil se simte inteles, cu atat ii va fi mai usor sa-i inteleaga pe ceilalti.
Desi bebelusii au o capacitate innascuta de a se acorda la emotiile celor din anturaj
(de ex. daca un copil incepe sa planga in momentul vaccinarii, toti ceilalti din jurul lui
devin nelinistiti, isi sug ingrijorati manutele sau obiectele preferate, incep sa planga),
de-abia pe la varsta de un an incep sa aiba reactii empatice.
Un proiect de cercetare in cadrul caruia erau surprinse reactiile empatice ale unor
copii de 13-15 luni a evidentiat faptul ca acestia sesizau cand mamele erau suparate si
incercau sa le mangaie.
In jur de 2 ani copiii manifesta empatie si pentru persoane straine, iar dupa aceasta
varsta sesizeaza rapid cand o persoana este suparata si incearca sa o consoleze.
De-abia pe la 6-7 ani, odata cu dezvoltarea capacitatilor cognitive, copiii se simt
capabili sa aprecieze atat ce simte o persoana, cat si motivul pentru care se simte asa.
Numai o mama fericita poate avea un copil fericit
Copilul traieste prima experienta empatica alaturi de mama sa, pe care o percepe ca pe
o persoana care-i intelege si anticipeaza nevoile. Ea este cea careia ii comunica

nevoile sale de hrana, somn, schimbarea scutecelor. Ea intelege nevoile copilului chiar
inainte de a fi constientizate de acesta, cu conditia sa nu sufere de depresie postpartum, care-i rapeste aceasta experienta minunata alaturi de copil. Nu explic aici
depresia post-partum pentru ca mi-am propus sa-i acord o atentie deosebita intr-un alt
material, pentru a constientiza viitoarele mamici de pericolul real pe care il reprezinta
aceasta.
Este foarte important ca in aceasta perioada mama sa aiba sustinere din partea celor
apropiati, sa primeasca afectiune si sprijin din partea sotului pentru ca o intrerupere
indelungata a legaturii empatice dintre mama si copil poate avea consecinte asupra
dezvoltarii emotionale, cognitive si sociale a copilului.
Mentionez un lucru caruia de foarte multe ori nu-i dam importanta. Femeile au
impresia ca sotul trebuie sa le citeasca gandurile, ca trebuie sa simta cand au nevoie
de sprijin. Este important sa li se comunice acest lucru, dar nu oricand si oricum. Se
gaseste timpul, contextul si modalitatile propice discutarii problemei.
Unele femei refuza sa-si exprime nemultumirea din teama de confruntare cu
partenerul, de a nu-l infuria, de a nu fi abandonata, de a nu spune lucruri teribile la
manie. Traiesc cu iluzia ca partenerul o sa inteleaga intr-o buna zi problemele ei, ca
acestea se vor rezolva de la sine si pana la urma va fi recompensata pentru rabdarea de
care a dat dovada. In felul acesta nu face decat sa isi sape o groapa si mai adanca, sa
ajunga la epuizare fizica si psihica.
Pe masura ce copilul creste, el are nevoie de o mama stabila emotional, capabila sa-l
asculte, sa interactioneze cu el intr-un mod constructiv fara a adopta un stil directiv,
formal, militaresc, astfel incat empatizand cu acesta sa obtina efectele dorite.
Comunica cu copilul prin joc
In acelasi timp tatal trebuie sa fie prezent in viata copilului, sa-l asculte, sa ajute la
crearea unui climat favorabil, sa aiba in vedere faptul ca un copil care poate sa
impartaseasca parintilor problemele lui si sa discute despre ceea ce simte are toate
sansele sa devina mai empatic. Si nu cred ca exista multumire mai mare decat faptul
ca avem un copil reusit!

Deprinderile copilului se dezvolta mai bine cand comunicarea dintre el si parinti se


face in cadrul unor activitati accesibile copilului, unor jocuri, incurajandu-l sa spuna
ce are de spus, ascultandu-l activ, acordand importanta celor spuse de el, facandu-l sa
inteleaga ca parintii sunt atenti la ce comunica si la nevoile lui. Parafrazand ce a spus
copilul i se da de inteles ca parintele doreste sa verifice daca a inteles ce vrea sa-i
comunice copilul. Prin identificarea emotiilor transmise de copil se intareste legatura
empatica dintre parinte si copil.

S-a constatat ca in cazul copiilor ce dezvolta nivele inalte de empatie, parintii


manifesta un grad ridicat de emotii pozitive prin laude si entuziasm fata de acestia. In
caz contrar, cei crescuti intr-un mediu in care predomina emotiile negative intense isi
inteleg cu mare greutate propriile emotii si devin incapabili sa inteleaga emotiile
altora. Amenintarea, respingerea, comportamentele inconsecvente din partea parintilor
nu dau rezultate in cresterea si educarea copiilor.
Sa nu se inteleaga ca un copil trebuie ferit de orice lucru negativ pentru ca in acest caz
acesta nu va intelege niciodata viata reala. Dar atunci cand vede anumite suferinte in
jurul sau i se vor da explicatiile de rigoare in functie de puterea sa de intelegere,
contribuind astfel corect la cultivarea reactiilor empatice. Un parinte responsabil va
evita expunerea copilului la emotii negative sau pozitive prea intense, avand tot
timpul situatia sub control si incercand sa incline balanta in favoarea celor pozitive.
Sper ca v-am mai dat un motiv de gandire!
A fi parinte nu-i usor, dar sentimentul de a avea un copil reusit este incomensurabil.
Niculina Ciuperca, psiholog-consilier specialist familie-cuplu
Cabinet individual de psihologie Bucuresti, Sect.6 Str. Nicolae Oncescu 4, Bl.100,
Ap.14
Telefon 0724878966
http://ciupercaniculina.blogspot.com/