CONSILIERE ÎN

ASISTENȚA SOCIALĂ
 HIPERPROTECȚIA COPILULUI

Hiperprotectia, ca orice actiune care este exagerata, presupune nu ajutarea

copilului, ci dimpotriva, infirmizarea lui. Ea se manifestă ca fiind un
comportament ce apare în relaţia mamă-copil, interacţiunile deosebit de
strânse între aceştia nepermiţând copilului o dezvoltare emoţională,
interzicându-i independenţa, autonomia.
Uneori avem tendinta de a-i proteja excesiv pe copiii nostri si sa pastram un
contact mult prea strans cu ei, la o varsta la care ar trebui sa se instaleze deja
relativa lor independenta. Oare este sanatoasa pentru copil o asemenea
atitudine din partea adultilor? Pentru a prinde incredere ca ceea ce face este
bine si pentru a reusi sa indeplineasca anumite activitati de unul singur, copilul
trebuie incurajat sa experimenteze situatii din mediul inconjurator, sa se
confrunte cu provocari cat mai variate.
Am auzit cu toții atât de des fraza: “nu vreau copilul meu să treacă prin ce am
trecut eu”. Veți spune, ce e rău în asta? Asemenea părinți dau dovadă de
iubire și devotament pentru copiii lor, vor să le ofere cât mai multe și să îi
ferească pe cât posibil de probleme, astfel încât viața micuților lor să fie cât
mai fericită și lipsită de griji, iar ei să se dezvolte cât mai bine.
Să fie, oare, chiar așa?
Pe cât este de firească și de benefică grija părintelui de a-și feri copilul de
accidente, boli și experiențe traumatizante, de a veghea la sănătatea și
integritatea sa, pe atât este de contraproductivă grija excesivă.
Supraprotecția sufocă copilul, făcându-l să trăiască parcă sub un clopot de
sticlă. El nu mai trăiește ancorat în realitatea lumii – unde, da, te mai și
împiedici de o piatră, mai faci și un cucui, te mai cerți și cu prietenii care îți pot
întoarce spatele, pierzi pe cineva drag etc. Copiii supraprotejați trăiesc într-o
falsă lume, o realitate distorsionată, complet diferită de ceea ce îi așteaptă
când vor fi adulți, o lume din care părinții caută în permanență să “extirpeze”
experiențele neplăcute pentru a scuti copilul de suferință.
Da, este posibil să scape farfuria din mână atunci când o transporta până la
masă, să se lovească la joacă, când testează o jucărie nouă sau îi este teamă
de sentimentul de a nu fi acceptat ușor de către grupul de copii. Aceste
provocări îl ajută să exerseze atitudini variate și modalități diverse de a se
descurca cu situații, oameni și lucruri.
Dacă il vei ajua mereu și îi vei spune dinainte se să facă și ce să nu facă, el
își va pierde curajul, dar și interesul spre a descoperi de unul singur anumite
lucruri.
Hiperprotecția se manifestă și altfel, cultivându-i neputința. Părintele își
tratează copilul ca pe un bebe perpetuu. Pentru ca nu cumva “să se
chinuiască el fiindcă este prea mic”, acest părinte nu-și lasă copilul să facă
singur lucruri dintre cele mai utile pentru el – să se îmbrace și dezbrace, să se
hrănească, să-și ducă lucrurile personale și să le aibă grija, să se spele, să
contribuie la treburile casei și, astfel, să dobândească prin exercițiu repetat
abilități absolut necesare autonomizării sale.
Se simte pierdut fără un adult în preajma lui, este timid și retras în
societatea copiilor, nepopular prin faptul că nu are inițiative de joc și parcă nici
vlagă în el, este excesiv de fragil (urlă ca scos din minți fie și numai dacă un
alt copil i-a dat un brânci din neatenție sau l-a călcat pe pantof fără să vrea),
este tăcut, supărăcios și nesuferit. Își face cu greu prieteni și prefer compania
adulților (unde este tratat preferențial) celei a copiilor (unde nu suportă lipsa de
privilegii și nu face față să fie tratat ca un egal).
Mulți părinți supraprotectivi nu-și lasă copiii să aibă inițiative, opinii,
preferințe, să caute singuri soluții la problemele lor. Întotdeauna mama (sau
tata) “știe mai bine ce vrei tu” sau “ce e bine pentru tine”. Adresezi o întrebare
copilului și, până să apuce acesta să deschidă gura, mama (sau tata) dau
răspunsul “adecvat” chiar dacă “micuțul” are 10, 15 sau 25 de ani.
Este absolut normal sa-l protejezi de pericole, sa-l inveti sa le recunoasca si
sa se protejeze singur pe cat posibil, dar nu este normal sa-i iei orice putere
de decizie, sa-l dirijezi pas cu pas si sa-i afectezi afirmarea independentei.
Reactiile exagerate pot dezvolta teama, lipsa de incredere, inhiba initiativa si
creeaza dependenta. Astfel desi ai cele mai bune intentii, intervii in
dezvoltarea fireasca a copilului. Deoarece personalitatea are de suferit,
hiperprotectia este considerate o forma de abuz emotional. El va fi nepregatit
sa infrunte viata, sa ia decizii, sa se afirme.
Desi se manifesta in special asupra copilului mic, unii parinti trateaza
copilul la fel si dupa ce creste, nu accepta sau nu inteleg nevoile personale ale
copilului. De obicei este ironizat de ceilalti dupa o varsta si va dezvolta astfel
mai multe sentimente negative: nesiguranta, inutilitate, anxietate, furie,
complexe de inferioritate etc.
Va socializa mai greu, va fi evitat si puterea lui de adaptare va fi extrem de
redusa. Aceste carente din copilarie pot marca dezvoltarea ulterioara si chiar
viata de adult.
Hiperprotectia familiala este determinata de o serie de factori:
- copilul hiperprotejat este in general acel copil care s-a nascut dupa o
perioada lunga de sterilitate, mama fiind o femeie trecuta de 30 de ani si este
singur la parinti
- nevrozele parintilor care il considera pe copil dependent de ei, chiar daca nu
exista astfel de manifestari - lipsa de comunicare intre parinti, cand unul dintre
ei lipseste mult de acasa fiind preocupat in special de cariera si nu
impartaseste preocuparile celuilalt
- faptul ca unul dintre parinti nu este salariat si isi petrece timpul acasa alaturi
de cel mic, fiind deseori lipsit de afectiunea si atentia celuilalt parinte.

Parintii sunt acele persoane care fac cele mai mari sacrificii pentru copilasii
lor, sunt pregatiti pentru o “meserie” ce dureaza intreaga viata. Cu toate
acestea, se mai strecoara si greseli in comportamentul lor de adulti, pe care
copiii le resimt in mod deosebit.
Factori care conduc la hiperprotecție familială:
- Factori legați de copil. Copilul hiperpretentios este cel mai adesea
victima hiperprotectiei materne. Mama hiperprotectoare este mama
trecuta de 30 de ani este de obicei trecuta de 30 de ani si are un sigur
copil sau familii care au trecut prin experienta tragia a mortii unui copil si
sunt in mod invariabil hiperprotectori fata de copilul pe care il au.
- Factori legați de mamă. Mamele copiilor superprotejați nu sunt de obicei
salariate. Adeseori ele sunt lipsite de caldura sufletească și afecțiunea
soțului.
- Factori legati de casatoria parinților. Familia copilului supraprotejat
sufera de lipsa de comunicare adecvata intre parteneri. Tatal copilului
lipseste mult de acasa, este preocupat excesiv de activitatea
profesionala si nu impartaseste sotiei preocuparile.
- Tulburari emotionale ale parintilor.

Iata 5 dintre atitutidinile gresite pe care le adopta parintii in

fata copiilor:
1. Comportament violent verbal si fizic intre parinti!
Aceste episoade nu ar trebui sa fie facute in prezenta copilului. Acestia sunt
sensibili la tot ce inseamna act de violenta ( cearta aprinsa, loviri, imbranceli,
tipete etc.) si pot dezvolta temeri, anxietate, forme ale depresiei.
Chiar daca ei nu se pot exprima atunci cand iau parte la aceste scene, sunt
afectati, sunt expusi si vor prelua modelul din familie in relatiile lor viitoare. Li
se va parea normal sa tipe, sa loveasca, sa rezolve problemele facand apel la
astfel de comportamente

2. Lipsa de disponibilitate pentru copilul tau!

Chiar daca esti un parinte cu un job ce-ti ocupa o mare parte din timp, in
momentul in care ajungi acasa iar copilul iti cere sa te joci cu el, este dornic
sa-ti povesteasca ce a facut la scoala, ce a vazut la televizor, nu ar trebui sa-l
refuzi. In astfel de momente este necesar sa -i arati ca esti langa el, ca esti
interesat de problemele sale, ca ii arati afectiune. Aceastea sunt ingredientele
pentru consolidarea unei relatii sanatoase dintre tine si copilul tau.
Daca lucrurile stau in sens invers, il amani cu discutiile, ii spui ca esti obosita,
ca nu ai timp etc. acesta va resimti refuzul ca pe un abandon iar in timp va
dezvolta comportamente precum: instabilitate emotionala, hiperactivitate,
exagerari, comportamente agresive etc.

3. Utilizarea unor etichete gresite pentru copil!

Expresii de genul: “Nu esti bun de nimic”, “Esti prost”, “Esti un obraznic”,
etc. nu fac altceva decat sa-i scada imaginea de sine, sa-si piarda increderea
in fortele proprii. Parintii ar trebui sa invete sa uitlizeze limbajul asertiv
( exprimarea emotiilor negative intr-un mod pozitiv); In loc de “Nu esti bun de
nimic” sa foloseasca “ Nu ai procedat corect….uite cum ar trebui sa faci”.

4. Hiperprotectia parintilor!
Faptul ca esti foarte interesat de activitatile in care este implicat copilul tau,
nu este nimic rau. Ceea ce ridica probleme este faptul ca ii invadezi tot spatiul,
la propriu si la figurat si ca te implicit si tu. Este necesar sa –i oferi libertate
copilului sa-si resolve singur problemele cu care se confrunta, pentru ca astfel
il vei ajuta sa-si mareasca increderea in sine, sa devina capabil, sa-si dezvolte
diverse aptitudini etc.
Hiperprotectivitatea nu face altceva decat sa-l determine pe copilul tau sa
se simta inferior, sa nu evoleze si sa ramana in umbra parintilor.

5. Parintii nu constientizeaza problema!

Unii parinti observa neregulile referiotare la relatiile dintre ei si copii insa nu
fac apel la serviciile specializate, cu alte cuvinte, nu apeleaza la ajutor
profesionist in gasirea solutiilor.
Este foarte important ca ei sa ceara sfatul consilierilor, psihologilor,
psihoterapeutilor in acele arii in care ei simt ca nimic nu functioneaza si ca
relatiile se degradeaza.
Acestea sunt greselile pe care parintii nu le observa cu ochiul liber si nu le
resimt ca pe niste comportamente de evitat. Impactul lor asupra copiilor este
major si sunt amprente vizibile in dezvoltarea lor ca viitori adulti.

EFECTE ASUPRA COPILULUI

Un parinte hiperprotectiv va creste un copil dependent. Copilul

hiperprotejat va fi temator. El nu va avea indrazneala de a incerca, va fi timid si
anxios, evitant, inadaptabil. Si, cum bine stim, adaptabilitatea este una dintre
cele mai importante trasaturi care asigura reusita in viata.
Copilul hiperprotejat este acel copil care nu are incredere in fortele proprii, va
evita sa isi exprime parerea, va cauta deseori sa intalneasca privirea parintilor
pentru a primi aprobarea actiunilor sale.
El va depinde de prezenta si sustinerea lor pentru a se putea descurca chiar si
in situatii simple si se va feri din calea eventualelor esecuri.
Neindraznind sa greseasca, deci sa se angreneze in actiuni, isi va reduce si
sansele la reusita.
Un copil hiperprotejat va deveni un adult nesigur, evitant, care nu-si va
asuma responsabilitati si va astepta ca nevoile lui sa fie satisfacute de
altcineva.
 CUM CONȘTIENTIZĂM TENDINȚA DE
SUPERPROTECȚIE

Un rol important il joaca autoanaliza. Este important sa ne evaluam realist. O

modalitate eficienta a autoevaluarii o reprezinta raportarea la ceilalti, in
cazul de fata, la felul in care se comporta ceilalti parinti cu copiii lor.
De asemenea, e necesar sa “asculti” mesajele pe care ti le transmite propriul
copil. El stie care ii sunt nevoile. Este important sa iti cunosti copilul, sa-i
identifici atat partile bune cat si pe cele mai putin bune, punctele forte cat si pe
cele care ar trebui evitate.
Invata sa diferentiezi intre tendinta copilului de a fi prea indraznet (riscuri
care-i depasesc competentele) si tendinta de a se exprima independent,
nevoia de a avea putin “spatiu”, de a explora si reusi.
Un alt instrument la indemana il reprezinta lectura. Citind, cerand sfatul
specialistilor si nu in ultimul rand ascultandu-ti instinctul, vei gasi metode de a-
ti ajusta comportamentul.

CUM CORECTĂM SUPRAPROTECȚIA

Acesta nu este un lucru simplu de facut si presupune mult curaj. Este greu
tocmai pentru ca intentia este una pozitiva.
Nu pierde din vedere ca nu poti trai viata in locul copiilor si nu-i poti feri
de toate pericolele.Copiii au dreptul de a incerca, chiar cu pretul unor
esecuri.
Cel mai realist mod in care putem evita tendinta de superprotejare este sa-i
privim pe copii cu respect, sa le acordam credit, sa-i ajutam sa-si evalueze
corect fortele, sa-i ajutam sa vorbeasca despre emotiile lor si, neaparat, sa-i
incurajam permanent.
De asemenea, este indicat sa-i responsabilizam de la varste fragede. Copiii
pot, si chiar este de dorit, sa primeasca sarcini raportate varstei lor. In felul
acesta, copilului ii va fi hranita nevoia de semnificatie, el se va simti util si
capabil.
Cunoscand sentimentul de mandrie fata de propria persoana, el va
adauga inca o mica piesa la puzzle-ul cladirii stimei de sine. In plus, va
primi de la parintii sai, pe cale indirecta, mesajul ca este capabil si valorizat, ca
parintii lui au incredere in puterile sale si ca il sustin sa-si urmeze propria cale.
Copilului i se va transmite astfel cel mai important dintre mesaje, si anume ca
a fost adus pe lume pentru ca viata merita traita frumos, cu indrazneala, ca
lumea este un loc primitor si oamenii sunt de incredere. Aceste convingeri sunt
esentiale pentru dezvoltarea armonioasa a copiilor.

Adesea, părinții supraprotectivi sunt persoane anxioase, hipervigilente, cu

o dorință de control excesivă. Când constată că cel mic are probleme la școală
– este retras, timorat, nu are prieteni, îl duc la psiholog, însă nu sunt pregătiți
să audă că cine are nevoie să facă o schimbare în atitudine și în
comportament sunt… ei înșiși!
Nu putem trăi viața copiilor noștri. Tot ce putem face pentru ei este să-i
învățăm să-și trăiască propria viață așa cum este ea: cu suișuri și coborâșuri,
cu bucurie și tristețe, cu victorii și înfrângeri, cu îndoieli și certitudini. La urma
urmei, tocmai de aceea viața este frumoasă, pentru că este mereu în
schimbare.

TREI RECOMANDĂRI PENTRU A AVEA UN COPIL

INDEPENDENT:

1. Incredinteaza-i activitati diverse pe care el trebuie sa le indeplineasca,

cum ar fi: cumparaturi simple, aranjarea lucrurilor personale, lucruri ce
par putin dificile astfel incat copilul sa se responsabilizeze si sa aiba o
satisfactie majora in momentul in care reuseste sa duca la bun sfarsit
activitattile de unul singur.
2. Nu iti face atat de multe griji despre ce face in fiecare minut, ce a
mancat sau daca se poate lovi din gresala. Ofera-i libertatea de a
experimenta singur mediul astfel incat sa inteleaga ceea ce ii face bine
si ce ii face rau, ce ii place si ce nu ii place. Il poti observa pentru
inceput de la distanta, sau cu coada ochiului, urmand ca treptat, sa te tii
ocupat(a) cu activitati care iti sunt utile, preocupari personale sau
profesionale care treneaza, lasand copilul cu activitatile de varsta lui.
3. . Atunci cand copilul intreaba ce anume sa faca, fii intai curios ce si-ar
dori el, cum vede el lucrurile, incearca sa nu ii oferi din prima clipa
solutia, ci incearca sa il ajuti sa descopere singur. Apoi complimenteaza-
l daca i-a iesit bine ceea ce a initiat, sau, pentru situatia in care lucrurile
nu i-au iesit, stati de vorba despre ce alte solutii ar fi putut alege pentru
un alt fel de rezultat, oferindu-i tu o alta varianta doar dupa ce il provoci
sa gaseasca singur toata gama de posibilitati. Da-i mereu impresia ca
de fapt el a gasit solutia ”Ce idee bună ai” Bravo, imi place cum
gandesti!”

Greseli pe care părinții le fac in educația copiilor:

1. Absenţa unor limite comportamentale, a unor reguli de minimă

conduită
2. Raportarea greşită a părinţilor la nevoia de independenţă a copilului
3. Comportamentele compensatorii
4. Folosirea inadecvată a disciplinării
 5. Nediferenţierea între nevoile proprii şi cele ale copilului
6. Alimentaţia
7. Hiperprotecţie
8. Ore în şir în faţa calculatorului şi a televizorului
9. Plimbări în mall şi alte centre comerciale
10. Compararea copiilor

BIBLIOGRAFIE

Hiperprotecția, Irina Petre (articol publicat în Revista Plafar, iunie 2013)

Daria Martin, psiholog, Clinica anestezie si terapie intensiva, Spitalul Clinic

Judetean de Urgenta din Timisoara ( revista Psyhologies)

http://www.logopedics.info/parinti-hiperprotectori.php

http://oanapopescuargetoia.ro/cum-gresesc-parintii-fata-de-copiii-lor/
 http://www.ceimici.ro/articole/psihologia-copilului/traumele-
copilului/hiperprotectia-parentala

https://psihoterapiesihipnozaclinica.wordpress.com/tag/hiperprotectia-
parintelui/