Stimă de sine/ Încredere

” Nu pot să fac asta! Eu nu pot niciodată să fac ceva bun!”

”Nimeni nu vrea să fie prietenul meu. De ce nu se joacă cineva și cu mine?.”

E trist să auzi astfel de expresii rostite de copilul tău. Primul impuls este să aduci dovezi care să
îl contrazică și să îl asiguri că realitatea nu este așa cum o văd ei. Îi spui cât de extraordinar și de
iubit este. Însă această abordare pare să nu funcționeze și îl îndepărtează mai mult de tine. Te
întrebi unde ai greșit și simți cum te ia îngrijorarea pentru următorii ani în care vei tot încerca să
îl faci să vadă lucrurile așa cum le vezi tu.

Cum îmi ajut copilul să aibă mai multă încredere în el?

Este important să cunoaștem stadiul de dezvoltare al copilului. Uneori, noi părinții verificăm
stadiile de dezvoltare pe timpul sarcinii sau până în momentul intrării copilului în colectivitate.
Modificările determinate de stadiul de dezvoltare al copilului sunt semnificative iar intrarea în
colectivitate poate însemna pentru copil o etapă de conștientizare a diferenței dintre el/ea și
colegi. De aici rezultă compararea cu colegi care citesc mai ușor, își fac prieteni mai rapid sau
comunică fără nici o problemă, devenind astfel mai sensibili la propriile lor greșeli sau la opinia
celorlalți despre el/ea. Aceasta este o etapă tipică copiilor între 5-13 ani (Newman, 2017).

Cum procedez?

Poți crește stima de sine a copilului tău, acordându-i șansa de a-și pune în valoare abilitățile prin
intermediul unor activități. Ai un copil care are în mod natural o bună coordonare? Există
variante de cluburi de sport sau poți instala o poartă de fotbal sau un coș de baschet în curtea
casei. Ai un copil care îți pictează pereții și petrece mult timp între culori și pensoane?
Amenajează-i un colț artistic în casă sau găsește cluburi și ateliere de artă. Ai un copil care
iubește să comunice cu alte persoane și e interesat de compania altor copii? Ajută-l să înceapă
conversații, investește în conversațiile voastre și învață-lprin exemplul tău despre cum să
comunice eficient. Ai un copil care te urmează în bucătărie și este foarte atent și dornic să
experimenteze și el tainele gătitului? Nu ezita să îi dai voie să își exerseze abilitățile chiar de la
vârste mici și implicit cu riscul unor pierderi de. Fiecare copil este înzestrat cu cel puțin un
talent iar tu, părintele, ești exploratorul acestui talent.

Oferind oportunități de a reuși, îi ajutăm pe copii să își descopere talentele și punctele forte ci și
gândească pozitiv despre ei înșiși, să dezvolte o stimă de sine puternică să devină rezilient și cu
toleranță la frustrare crescută pentru acele momente inevitabile de pe parcursul vieții.

Fii tu un părinte echilibrat

Nu ești singurul părinte depășit de situație, copleșit de griji sau prins în autocritică negativă.
Dacă citești acest articol înseamnă că te interesează copilul tău și aceasta este o frumoasă
demonstrație de grijă și iubire.

Teama și sentimentul de vinovăție sunt emoții care ne fac vulnerabili și se finalizează deseori cu
expresii de furie sau descărcare emoțională în fața unui copil copleșit de îndoiala în sine și de
sentimentele puternice. În astfel de momente, copilul cere să fii tu, părintele, sursa de putere și
siguranță în care să își exprime prorpia vulnerabilitate. Când copilul simte încredere în puterea
părintelui de a gestiona propriul discomfort, va avea și curajul de a sta în preajma unor emoții
puternice și va avea chiar și curajul de a căuta sursa provenienței lor.

Pentru a facilita instalarea unei stări pozitive în astfel de situații în care chiar starea copilului îți
declanșează emoții puternice, îți sugerez să introduci o formulă magică precum: ”copilul meu
încearcă să se descopere iar eu sunt aici să îl ajut!” Poți adapta o formulă proprie iar dacă aceste
gânduri vin împreună cu o prezență activă( întreruperea oricârei activități) și respirații adânci, va
avea cu siguranță succes.

Afirmații:

Așa NU!

”Binențeles că poți să faci asta!”

” Ai atât de mulți prieteni!”

”Ești chiar isteț!”

Prin aceste afirmații părintele îi trimite copilului mesajul că trăirile lui sunt greșite și îi
invalidează experiențele, având ca rezultat un copil care nu se simte înțeles.

Așa DA!

” Ție îți este chiar greu!”

” Îmi dau seama că acest acest lucru chiar te deranjează!”

” Cât de greu este să simți asta?!”

” Cred că te simți dezamăgit acum!”

” Pot să îmi imaginez cât îți este de greu!”

Când folosim afirmații empatice nu înseamnă că suntem de acord cu ceea ce copilul afirmă ci
doar transmitem mesajul că îl vedem și îi înțelegem lupta. Faptul de a se simți validat și înțeles,
va permite copilului să își regleze mai rapid starea emoțională și să gestioneze emoțiile
puternice cu care se confruntă.
Munca în echipă

Când a trecut ceața nesiguranței iar copilul prezintă o stare pozitivă și este responsiv(ceea ce
poate însemna ore sau zile), putem întări relația părinte- copil prin faptul de a-i mulțumi pentru
încrederea de a ne arăta ceea ce simte și experimentează, după care putem deveni mici detectivi
pentru a aborda cu blândețe, problemele care au declanșat valurile nesiguranței, dovedind
curiozitate, interes real și dorința de a-l susține, utilizând formule nonjudicative și empatice:
”Mai devreme ai trăit niște emoții chiar puternice. Ai vrea să vedem de unde vin și cum aș putea
să te ajut când vor reveni?”, ” Îmi pare rău că treci printr-o perioadă grea cu colegii tăi. Când ești
pregătit, ai putea să îmi povestești și să vedem cum putem trece peste asta”. În funcție de vârstă,
ne putem adapta discursul și vom vedea cum rezultatele vor face ca în timp, copiii să fie capabili
să fie conștienți, să exprime și chiar să gestioneze trăirile și sentimentele de nesiguranță.

De evitat:

1. Sfaturile necerute: ” Uite, eu cred că....”

2. Opinii proprii sau judecăți:” Ei bine, nici nu mi se pare un coleg de treabă!”
3. Negarea trăirilor copilului:” Exagerezi, nu crezi?”
4. Diminuarea/Negarea problemei:” Ești grozav! O sa fie bine, nu e chiar așa rău!”
5. Sarcasmul: ”E sfârșitul lumii! Jale mare!”
6. Distragerea: ” Hai să mâncăm niște înghețată, mai bine”( Această metodă poate fi utilă în
momentul în care copilul are nevoie de spațiu și timp pentru a se liniști și poate fi
eficientă doar după ce îi oferim empatie și spațiu pentru a reveni și a a reflecta după
liniștire). Distragerea folosită în mod corect: ”Hei, cred că îți este chiar greu acum și văd
că ești trist. Ai vrea să aduc o înghețată și să discutăm când ești pregătit?”

Newman, B. M., & Newman, P. R. (2017). Development through life: A psychosocial approach. Cengage
Learning.

Pe scurt:

1. Fii atent atunci când copilul îți vorbește(contact vizual și ascultare activă!
2. Fă-l să se simtă special- încurajează-l pentru efortul depus și pentru activitățile la care se
pricepe.
3. Pune accent pe oportunitățile de învățare din situațiile de eșec.
4. Fii un exemplu pentru copil- ei vor copia optimismul și încrederea pe care o transmiți.
5. Empatizează și verbalizează dorința de a-i înțelege starea de spirit/trăirile.

Activități:

- Jurnalul recunoștinței - îl va face pe copil să păstreze atenția mai mult timp pe lucrurile și
evenimentele pozitive din viața sa și îi va ajuta să înțeleagă faptul că greșelile sunt
oportunități de învățare.
 - Panoul realizărilor - un cadru în care să apară toate realizările sau momentele frumoase
care să îl facă să se simtă încrezător și capabil. Dacă vă lipsesc fotografiile sau imaginile,
puteți face Cutia realizărilor- cu notițe zilnice despre
evenimentele pozitive ale zilei.
- Zarul mi-e drag de mine!(Anexă 1)
- Brățara mesajelor pozitive / a empatiei (Aneza 2)
- Portretul este un desen în care copilul își va desena conturul
capului propriu și va nota cel puțin 20 de aspecte pozitive
despre el însuși cu diferite culori și diferite mărimi. Copilul
poate oferi acest portret pentru ca cei din familie sau colegii lui să scrie pe exteriorul
conturului lucruri pe care le apreciază la el sau să i se ofere citate pozitive dintre care
copilul va alege unul preferat.
- Copacul meu: Păintele desenează un trunchi de copac cu crengi, rădăcini, frunze și fructe
iar copilul scrie pe fiecare frunză lucruri pe care le apreciază la ei înșiși)

Ce mai poți face?!

- Asigură-l că este iubit

- Îmbunătățește-ți stima de sine
- Adresează-te folosindu-i numele
- Oferă-i sarcini casnice potrivite vâstei
- Alătură-te jocurilor lui/ei
- Cere-le părerea sau sfatul
- Petreceți timp împreună
- Oferă-i șansa de a lua decizii
- Vorbește pozitiv despre copil în prezența altor persoane-în așa fel încât să audă și el
- Exersează expresii/mesaje pozitive împreună cu copilul
- Expune-i creațiile/munca în casă
- Învață-l să își seteze obiective
- Încurajează-l să descopere pasiuni/să dezvolte noi abilități
- Încurajează-l să exprime trăirile
- Reamintește-i că te supără unele alegeri/comportamente ale lui și nu persoana lui
- Oferă-i șansa de a fi înconjurat/ în preajma unor oameni încrezători
- Copleșește-l cu îmbrățișări 

Ascultare/disciplină

Comunicare- copil plângăcios/anxios/agresiv

Cum îl ajut pe copil să fie mai calm, cooperant, sa respecte reguli

”Cum aș putea să trec de la stres și lupte de putere, la râsete și hilizeală pe canapea?”

” Nu vreau să fac asta!!”

” Nu vreau să vin cu voi în oraș!”

Ești grăbit să duci copilul la școală, să ajungi și la locul de muncă la timp, iar de undeva
din cameră, auzi un: ”Nu vreau să merg la școală!”. Îi spui un ”Hai că o să fie bine!” dar deja ai
experimentat cum aceste cuvinte nu au funcționat nici data trecută iar creierul tău este deja
încețoșat de multe alte gânduri și griji pentru a găsi soluția perfectă în această situație.

Frustrările și alte emoții puternice se manifestă diferit de la un copil la altul. Metodele

sunt funcționale la unii copii iar la alții mai puțin.

Este posibil ca noi părinții să repetăm în exces: ” Nu ai făcut bine”, ” Nu înțelegi și tu

odată!”, ” Nu ești niciodată atent!”, cuvinte care îi face să simtă că sunt nedemni de iubirea
noastră. Cum ar fi dacă i-am considera pe copii niste super-eroi care pot învăța să se exprime și
să se apere, să-și vadă superputerile și să le și folosească.

Există și putem utiliza mesaje miraculoase:

☼ Stările de neliniște și teamă (oare să folosesc anxietate?) fac ca lucrurile să pară mult
mai grave decât sunt ele în realitate, lucru care îi face pe copii să fie mai îngrijorați decât este
cazul. Folosește cuvinte prin care copilul să se simtă susținut și în siguranță.

”Sunt aici lângă tine, ești în siguranță”

☼ Povești prin care dăm viață temerilor prin intermediul unor personaje sau insecte
cărora copilul i se poate adresa, pot fi utile prin faptul că îi dăm copilului puterea de a exprima
grija și de a prelua controlul.

Părintele: ” Ce anume vrei să îi spui lui Frică Umbră-n Noapte?”

Copilul: ” Nu e chiar așa fioros! Poate o caută și el pe mama lui!”

☼ Oferă-i copilului spațiu pentru a vorbi despre temerile proprii fără a-l întrerupe.
Copilul tău poate fi unul din cei care au nevoie de timp pentru a-și procesa gândurile. Încearcă să
nu oferi sfaturi sau soluții pentru rezolvarea problemei.

” Hai să vorbim despre grijile tale în 10 minute”, ”Povestește-mi!”

☼ În momentul în care copilul știe mai multe despre teama lor(furtună, suntete în timpul
nopții, pâianjeni, teama de a merge la școală cu tema nefăcută, etc.) se simte mai puternic. Citiți
împreună o carte, faceți un experiment, căutați informații despre acea frică. ” Ce anume mai
știm despre.....(completează cu teama)? Cât de des se întâmplă să o întâlnești?, Cum se
protejează oamenii?”
 ☼ Căutați împreună modalități de încurajare și liniștire. Atunci când temerile copilului
sunt mai puternice decât orice modalitate de liniștire este indicat să fii tu exemplu de părinte care
are și își utilizează abilitățile de liniștire/calmare.

☼ Copiilor mai mici care nu pot verbaliza ceea ce experimentează, le puteți cere să își
reprezinte trăirea prin desen. Dacă au nevoie de ajutor, poți desena tu 3 cercuri de diferite mărimi
iar copilul să aleagă cercul care îi descrie mai bine intensitatea grijii lor:” Cât de mare este
teama/neliniștea ta?”. Încurajează-i să-și exprime emoțiile prin desen/pictură și discutați pe
seama creației sale:” Ce mult maro ai folosit.Cum te face să te simți culoarea maro?”.

☼ Poți ajuta copilul să își depășească singur blocajele și să realizeze că există mai multe
opțiuni ale unui final de experiență. Utilizează poveștile pentru a-l ajuta pe copil să modifice
finalul. Poți modifica tu cu câteva finaluri haioase, din care cel puțin una să fie realistă. ”
Mădălina s-a pregătit intens pentru serbare iar în ziua aceea, a urcat pe scenă, cu poezia scrisă pe
hârtie, de rezervă și s-a uitat în sala plină de oameni. A ajuns la microfon și cu mâinile ușor
nesigure a prins microfonul, a zărit-o pe mama în sală și...............”.

☼ O altă abordare în cazul copilului care verbalizează dificultatea de a comunica este

utilizarea cuvântului ”ȘI” după fiecare încercare a copilului. ”Este dificil să faci asta și tu deja ai
reușit de mai multe ori/ și tu ai sigur un plan”.

☼ Înainte să presupui că ști ce anume are nevoie copilul tău, oferă-i oportunitatea de a-ți
spune el cum să îl ajuți. El îți va spune dacă are nevoie de o îmbrățișare, să fie ascultat sau să îi
oferi o soluție. Dacă ceea ce îți cere copilul este imposibil de realizat, predă cerința unui personaj
de poveste: ”Zână bună, îmi doresc să o ții tu de mână pe Mădălina atunci când va recita poezia
pe scenă!”

☼ Atunci când pare că emoțiile îl copleșesc pe copil și situația îl depășește, pentru a nu

râmăne blocați în acel moment, focusează-te și orientează-l și pe copil spre eliberarea care
urmează după această perioadă grea. ”Această tristețe / greutate va trece!” este o frază pe care
o poți utiliza atunci când copilul atinge cote înalte de panică sau frustrare.

Ar trebui să primească copilul meu tot ceea ce îmi cere când este plângăcios?

Relația frați-surori

” Cum să îi fac pe frați să se joace fără să se lovească?”

” Există frați care nu se ceartă?”

Aceasta este o temă la care putem urmări mai degrabă progresul decât perfecțiunea.

Se întâmplă să folosim reguli stricte, pedepse sau recompense, să trasăm limite clare între frați,
consecințe ferme și clare însă acestea nu contează dacă frații nu au creat o legătură bazată pe
respect, înțelegere și compasiune.
Există strategii care să ne permită să îi lăsăm pe frați singuri în cameră.

1. Redefinim conectarea- este posibil să vedem conectarea doar ca pe un timp petrecut

împreună. Ea este presupune și sentimentul de a se simți văzuți, iubiți, auziți și înțelesi.
Se simte fratele cu adevărat văzut sau înțeles de sora lui?
2. Găsiți un teren comun. De multe ori presupunem că știm ce le place copiilor și ce nu le
place. Funcționează foarte bine o conversație personală cu ei împreună pentru a găsi acele
lucruri plăcute de făcut în comun:” Îmi place, îți place, ne place!”.
3. În loc de ”Mergi cu fratele tău la joacă!”, ”Ieșiți puțin să vă jucați împreună!”, crezând că
știu cum să o facă, să facem un plan. Când ne jucăm, cum ne jucăm, ce jucăm, cu ce ne
jucăm?
4. Fii tu, părintele, ghidul în timpul jocului fără să te aștepți ca frații să știe cum să se joace,
cum să fie empatici, cum să-și aștepte rândul, cum să asculte sau să împartă, să fie atent
la nevoile fratelui. Acestea sunt abilități care nu vin natural. Le învățăm
5. Rămâi aproape de ei pentru a putea monitoriza cum se descurcă, să puteți practica
împreună, să vă puteți implica în caz că e nevoie, pentru sprijin și pentru a observa ce
limbaj folosesc. Dă-ți timp ție pentru a-i ajuta pe ei să creeze o legătură care îi va ajuta să
aibă un model corect de a interacționa.

Activități:

1. Turnul din pahare de plastic sau carton este o activitate haioasă și se finalizează
intotdeauna cu răsturnarea turnului.
2. Avioane din hârtie cu o linie trasară pentru a lansa avioanele dincolo de linie.
3. Pictură pe ferestre.
4. Artă - pe o coală mare de hârtie pe masă, podea sau pe perete, copiii pictează și se
compșetează unul pe celălalt.
5. Scripetele- este un accesoriu interesant care poate fi adaptat pentu mai multe forme de
joc. De o parte și de alta a funiei atârnate de scripete se pot agăța copiii și se pot ridica
unul pe celălalt. Un alt mod de utilizare poate fi cu obiecte de diferite greutăți atârnate la
extremități pentru a le ridica de la sol.
6. Interviul fraților- Fă o listă cu întrebări precum: ce culoare preferi?, care este mancarea ta
preferată?, etc., iar fiecare copil scrie răspunsurile pe foaia sa după care încearcă să
ghicească ce răspuns a dat fratele său. Dacă a ghicit răspunsul, cel care a ghicit iși va
dezvălui la rândul său răspunsul la aceeași întrebare. Pentru copiii preșcolari, răspunsurile
pot fi date verbal, fără a fi scrise.
7. Vânătoarea de comori- fiecare copil face o listă de 10 obiecte pe care fratele/sora va
trebui sa le găsească: Ceva albastru, ceva dulce, ceva lucios, etc. Uneori frații formează
echipe pentru a-și completa listele.
8. Balonul din aer- Fiecare frate poate avea câte un balon sau pot utiliza același balon pe
care să îl țină cât mai mult în aer. Pentru mai multă distracție, puteți face pentru copii
palete din farfurii de carton lipite de linguri de lemn.
 9. Petrecere cu dans. Alternativ, fiecare frate va alege o melodie preferată pe ritmurile
căreia vor dansa.
10. Cutia actelor de bunătate față de frate/soră, în care fiecare își păstrează o evidență zilnică
a gesturilor, până ce acest obicei devine obișnuință. Exemple: I-am adus gustare în
cameră, am lăsat-o să intre primala duș, i-am adus flori din grădină, l-am ajutat la teme,
etc.

Fiecare copil joacă un anumit rol în familie: liderul, amuzantul, inteligentul,

problematicul, mezinul, perfecționistul, creativul sau cel care urmează regulile,etc., iar uneori ei
pot crede că eceste roluri reprezintă ceea ce sunt ei sau frații lor cu adevărat. Când le atribuim
astfel de roluri și îi facem să creadă în ele, creem și adâncim diferențele între frați. Un prim pas
important în legătura dintre frați este să evidențiem abilitățile și punctele forte și să o facem
astfel încât să le audă și fratele sau sora.

Fiecare frate sau soră încearcă să fie preferatul sau preferata părinților și să le câștige
atenția și iubirea, iar rivalitatea dintre frați este o etapă de creștere importantă și naturală, în care
copilul își descoperă propriul drum și propria voce. Este important să aplicăm aceleași reguli și
aceleași consecințe ambilor frați.

Printre factorii care pot contribui la modul de relaționare a fraților, pot fi:

- Vârsta și diferența de vârstă, cei apropiați ca vârstă rivalizează mai mult.

- Tipurile de personalitate.
- Sexul( copiii având același sex au interese asemănătoare sau pot concura pentru note,
popularitate,etc.)
- Mărimea familiei( copilul mare se poate simți amenințat de atenția pe care o primește
fratele mic, cel mijlociu se poate simți nesigur de locul lui în familie, etc.)
- Structura familiei( copiii cu părinți despărțiți sau divorțați vor căuta mai mult atenția
părintelui și vor rivaliza mai mult cu fratele/sora vitregă).

Este ideal să putem evita orice fel de comparație între frați, acest lucru fiind deja făcut de
ei înșisi, pentru că nu vrem să fim noi cei care creem astfel un zid între cei doi.

Celebrați fiecare succes al muncii în echipă și planificați un timp special cu fiecare din ei,
care poate să însemne chiar și 10 minute de citit împreună, o plimbare, o conversație în timpul
unei gustari.

Ce mai poți face?!

1. Permite-le copiilor să facă activități în mod independent

2. Fă-ți uneori de treabă pentru a-i motiva să se joace singuri
3. Dacă sunt în conflict, ajută-i să descopere soluții și poți interveni doar dacă este
necesar. Încurajează-i să poarte o discuție, pentru că rezolvând singuri situația vor
consolida relația. Când sunt mai mari e indicat să nu mai intervii decât dacă e chiar o
situație periculoasă.
4. Depozitează-le jocurile și lucrurile împreună astfel încât să învețe să împartă.
5. Oferă-le câte o sumă de bani pentru a cumpăra ocazional cadouri unul altuia. Roagă-i
să se gândească ce cred ca fratele și-ar dori.
6. Permite adolescenților să utilizeze internetul pentru a se conecta între ei. Limitează
tehnologia la vârste mici pentru că atunci reprezintă doar distragere.
7. Amenajează-le spații în care să aibă intimitate.
8. Să împartă o cameră împreună face bine la vârste mici, iar la adolescență este indicat
să aibă fiecare spațiu personal.
9. Permite-le să aibă momente de hilizeală și momente în care să se aline unul pe
celălalt după evenimente traumatice.
10. Amintește-le când sunt supărați pe tine, că întotdeauna îl au pe fratele cu care să
împărtășească ceea ce simte sau experimentează sau că un frate/o soră va rămâne
mereu cea mai apropiată persoană care a petrecut o bună parte din viață cu el/ea.
11. Nu-i încuraja să se toarne unul pe celălalt, chiar dacă pe termen scurt pare că este un
lucru pozitiv.
12. Petreceți timp de calitate în familie și permite-le copiilor să aleagă dacă vor să
participe.
13.

Super-puteri ale super-eroilor greșit înțeleși:

 Sunt unic și diferit! Mă iubesc pentru că sunt diferit de alți copii!

Sunt aventuros! Uneori îmi asum riscuri și încerc imposibilul!

Sunt vioi! Îmi folosesc energia și aemoțiile să schimb lumea!

Sunt creativ! Inventez și creez în mod constant.

Sunt puternic. Sunt ferm și pe poziție pentru ceea ce simt și cred.

Sunt un super-copil!

Trebuie să scap de starea negativă/ emoțiile negative. Când suntem în căutarea

fericirii, de fapt suntem nefericiți pentru ca are efectul negativ. Se întâmplă acest lucru pentru ca
fericirea nu este o destinație. EMOȚIILE NU LUCREAZĂ AȘA. Emoțiile sunt instrumente
temporare de comunicare iar rolul lor este să ne transmită un mesaj. Obișnuim să încuiem emoții
negative în noi, însă atunci când vrem să ne amorțim emoțiile negative le amorțim și pe cele
pozitive.

Exercițiu: Pune mâna pe față și ochi și descrie cum vezi lumea. La fel este și atunci când
vrem să ascundem emoția dar vrem să trăim la fel ca înainte.

Anexa 1

ZARUL

Materiale:

- Fișa imprimată
- Cub de mărimea unei cutii de șervețele
- Lipici
- Foarfece
ETAPE:
1. Printează fișa
2. Decupează cadrele cu propoziții
3. Lipește-le pe cutie
 4. Rostogolește cubul
5. Continuă propoziția
6. Rostogolește cubul până completezi toate cele 6 propoziții

Pentru copiii mai mici de 5 ani, putem înlocui propozițiile cu

Merit să fiu iubit pentru că....și să răspundă până când
rostogolește pe toate cele 6 părți/numere.

1. Mă pricep la...
2. Cele trei lucruri despre mine pe care le iubesc sunt...
3. Cel mai frumos compliment pe care l-am primit a fost....
4. Sunt special pentru că...
5. 3 cuvinte care mă descriu cel mai bine sunt...
6. Eu sunt important pentru că....

Brățara mesajelor pozitive

Mesajele pozitive spuse de către copil lui însuși, pot avea

un impact extraordinar în creșterea încrederii, a stimei de
sine și a modului de a lua decizii.
Faceți brățări cu mesaje de tipul: Eu pot!, Sunt puternic! Voi reuși!
Purtând brățara, copilul își va reaminti mesajele pozitive și discuțiile încurajatoare.

Brățara prieteniei-dezvoltarea empatiei/ a mesajelor pozitive

Empatia reprezintă o parte importantă a conștientizării socio-emoționale și a autoconștientizării.
Această activitate poate fi adaptată nevoilor fiecărui copil, cunoscând emoțiile și sentimentele lui
și ale celorlalți pentru a le integra în construcția fiecărei persoane.

Obiective:

- Dezvoltarea unor comportamente sociale pozitive,

precum împărtășirea, ajutorul dat celuilalt, prietenia
- Conștientizarea faptului că și ceilalți sunt importanți
- Controlul unor comportamente agresive
- Să cunoască beneficiile empatiei

Materiale: - Poveste tradusă din Cartea ”Quick as a Cricket”-

Audrey Wood, ață, boebe de mărgele

Înainte de a începe activitatea practică, se creează discuții

despre fiecare animal întâlnit în poveste, despre culorile lor sau ce anume le inspiră animalul și
cum ne manifestăm noi acele trăiri în realitate.
 După care urmează crearea brățărilor ținând cont de ceea ce ne inspiră culorile pentru
sine sau pentru persoana căreia vrem să oferim brățara sau după cum se simte copilul inspirat.

În timpul activității se oferă posibilitatea discuțiilor despre: bunătate, despre

recunoașterea emoțiilor la ceilalți, despre respectul pentru emoțiile și trăirile altor copii, etc.

Anexă 3

Listă talente înnăscute

Abilitatea de a: - de a lucra sub presiune

- fi actual cu moda - de a comunica

- de a învăța rapid - în IT

- de a face calcule matematice - de a rezolva conflicte

- de a se adapta ușor - de a gândi critic

- de a se face cunoscut - de a găti

- de a analiza trecutul - de a lua decizii

- artistică - de a se orienta

- de a vorbi - dexteritate

- de a pune întrebări - de a picta

- de a gestiona eșecurile - de a fi empatic

- atletism - de a încuraja

- de a colecționa/păstra cărți - de a fi entuziast

- de a fi corect - imaginație bogată

- de a gestiona banii/resursele - inițiator

- de a planifica - inovator

- de a studia limbi străine - de a fi sursă de inspirație

- de a gândi în perspectivă - de a fi onest

- vizionar
- intuitiv
- grafician
- inventiv
- sportiv
- glumeț/ cu simțul umorului
- de a se menține sănătos
- jucăuș
- de a recruta/ a face alegeri bune
- dea fi lider
- creativ

- investigator de resursă umană

Atunci cânt timpul nu îți permite să satisfaci nevoia copilului, este suficient să fii un părinte
empatic în legătură cu dorința lui. Faceți un plan împreună pentru a putea introduce în acest
plan și dorința acestuia în funcție de timpul și alte resurse disponibile.

4. Plânsul ca o nevoie de a se elibera de emoțiile acumulate. Copiii de diferite vârste își

exprimă frustrările atunci când găsesc mediul sigur, acesta fiind de cele mai multe ori în
apropierea părinților. Deoarece vocabularul lor este limitat în a reda în cuvinte ceea ce
experimentează și trăiesc, experiențe precum conflicte nerezolvate la locul de joacă, noua
bonă, dorul de părinți cât sunt la grădiniță sau la școală, note scăzute sau imposibilitatea de a
finaliza o sarcină și alte experiențe care fac parte din provocările dezvoltării, sunt acumulate
sub formă de stres care se eliberează sub forma plânsului. La vârste mai mici, când auto-
controlul este prea puțin dezvoltat, copiii se pot elibera de tensiunea acumulata pe timpul
zilei prin tantrumuri. Dacă acest lucru se întâmplă în alt spațiu decât acasă, utilizează-ți toată
răbdarea din rezervele personale și răspunde-i într-un mod empatic iar când sunteți în mediul
vostru intim, oferă-i copilului timp și atenție, ajutându-l să exprime ceea ce îl deranjează.

● ” Observ că te simți tristă sau furioasă, Marta. Vrei o îmbrățișare sau ai nevoie doar să
plângi? Și noi adulții mai plângem uneori! Sunt aici! Mă anunți tu când pot veni la tine?!”

5. Plânsul folosit ca instrument prin care obține ceea ce își dorește. Este important să
continuăm să fim atenți și să răspundem empatic dar fără să încurajăm plânsul prin a le oferi
 ceea ce ne cer prin plâns :” Știu că ești dezamăgit că am refuzat să îți cumpăr castelul. Tu
chiar îți dorești un castel”. Urmează negocierea și uneori se pot alege soluții prin care fiecare
are de câștigat, de exemplu o amânare până la ziua de naștere sau o jucărie mai accesibilă.
Important este să evităm cât mai des pobil să le oferim ceea ce ne cer prin plâns pentru a le
transmite că aceasta nu este o metodă de a cere.

● Obișnuiți fiind să reacționăm rapid la plânsul unui copil mic care ne transmite faptul că
anumite nevoi nu îi sunt satisfăcute și e singurul lor mod de a ne comunica acest lucru,
suntem programați să repetăm același răspuns și atunci când copiii cresc și pot exprima în
cuvinte nevoile lor. Vei face orice îți stă în puteri să oprești acel plâns al copilului și este
normal să simți acest lucru. Exercițiu: Conștientizează în acele momente dacă este sau nu
este o urgență ce ți se cere prin plâns și dacă e necesar să simți în mod automat să rezolvi o
problemă sau îi poți oferi copilului înțelegere și o îmbrățișare. Vei experimenta că de cele
mai multe ori, acest plâns folosit ca instrument de a obține atenția sau anumite lucruri se va
opri imediat ce copilul te simte empatic.

Relația frați-surori

Asigură-te că nevoile de bază ale fiecăruia din copii le sunt satisfăcute( hrană, odihnă, afecțiune)
pentru că acestea pot face diferența între activități desfășurate în armonie și ciondăneli.

Creează contexte în care să îi aduci împreună în momente în care ei sunt liniștiți.

Oferă-le momente de răgaz și spațiu intim pentru fiecare din frați pentru a se liniști, unde va
permite mediul, fie la unul la bunici si unul acasă, fie undeva într-un mediu sigur din propria
locuință.

Oferă copiilor toată atenția ta prin momente de conectare și interacțiuni pozitive pentru a depăși
interacțiunea negativă cu fratele/sora.

Invită-i la exerciții de mișcare pentru a oferi stimulare senzorială ce produce liniștirea în

momente dificile.

Urmărește care este timpul pe care și-l petrec de obicei în mod armonios și limitează timpul de
joacă înainte ca ciondăneala să aibă loc.

Dupaa:

Coboară la nivelul copilului, fă contact vizual și contact fizic blând, oferind un mediu sigur în
care copilul să poată vorbi sincer și deschis pentru a învăța din greșeli și a face un plan pentru
următoare ocazie.

Comunicare între frați:

În loc de: Încearcă:

Gata!! Nu mai fă asta! Nu îmi place când tu.....
Atrunci când tu faci.........Mă faci să mă
simt.........
Poți te rog să nu mai .......
Pleacă!!! Când crezi că ne putem juca împreună?
Îmi dai și mie voie să mă joc lângă tine?
Mă voi juca cu tine mai târziu!
Nu te atinge de lucrurile mele!!!! Mă îngrijorez când....
Îmi e teamă că vei strica/ rupe, etc.
Dă-mi aia!!! Eu foloseam acel lucru și îl poți folosi și tu
când....
Îmi arăți și mie cum să......
Am câștigat! Ha! Ce joc bun! Putem juca din nou?
Ce distractiv a fost!
Mi-a plăcut acest joc!
Ești rău! Ești un prost! Nu îmi place ce ai făcut.
Mă supără atunci când....
Mă întristez atunci când...
Sunt supărat pentru că....
Nu e corect!!! Simt că fratele/sora primește mai mult....
Pot să am si eu mai mult....ca sora mea/fratele
meu?
El mereu......../ ea niciodată......!!! Când va fi rândul meu?
Aș vrea să încerc și eu când termini tu,
Asta mă face să mă simt....
Nu ești șefa mea/șeful meu! Nu mă comanzi! Hai să facem regulile pe rând.
Aș vrea să decid eu acum/aș vrea să te ajut să
decizi.
Cred că amândoi ar trebui să decidem.

Maămăăăăăă/ tatăăăăăăă! Hai să rezolvăm asta împreună.

Oare mama ce ar spune în acest caz?
Nu știu să rezolv asta, hai să îi cerem ajutorul
mamei/tatălui.
Dezvoltare socio-emoțională

Vorbește cu copiii tăi despre emoțiile puternice care pot să apară în timpul jocului cu fratele/sora.
Acestea pot fi negative sau pozitive(entuziasm, frustrare) pentru a-l face mai conștient de
acestea.

Ajută-i pe copii să știe că fiecare din ei este unic și cu personalitate diferită pentru a cunoaște că
este posibil să aibă modalități diferite de a se juca, de a face compromisuri sau de a urma regulile
jocului.

Organizați întâlniri de familie pentru a oferi fiecărui membru șansa de a se exprima și a discuta
în spațiu sigur despre decizii și planuri de familie. Puteți folosi astfel de momente pentru a
discuta modalități de a gestiona conflicte și a reflecta la ce soluții funcționează și ce soluții
merită încercate pe viitor. Poți folosi exemplul propriu de gestionare a unor situații dificile, dacă
consideri că este unul potrivit.

Oferă copiilor posibilitatea de a face o listă de jocuri comune și jocuri individuașe pentru a avea
de unde alege. Poți participa cu idei de jocuri ale copilăriei tale. Amintește-le că joaca poate lua
forme diferite și este important să ne adaptăm noilor idei.

Greșeli și conflicte se vor întâmpla cu siguranță iar pentru asta este util să îi prevenim pe copii
despre inevitabilitatea unor astfel de momente și să accentuăm dezvoltarea și oportunitățile pe
care orice conflict ni le oferă prin abilitățile de rezolvare de probleme.

Construiește un model de ”Cum să ne jucăm corect!”, petrecând timp de joacă cu ei și dăruindu-

le exemple de cum pot face ei singuri, aceasta fiind cea mai scurtă cale spre a crea o puternică
legătură între frați și a-i face să se joace în mod independent. Rămâi aproape de copii la începutul
relației în timpul jocului și fă în mod lent trecerea de la joaca în prezența ta la joaca fără tine.

În spatele furiei noastre se ascund de mult eori mai multe motive. Micile supărări și neajunsuri se
adaugă una alteia și la final copilul sau adultul explodează. În lista de mai jos identifică și
încercuiește-le pe cele care te deranjează pe tine, părintele pentru o mai bună conștientizare
situației în care ne aflăm. Exercițiul poate fi aplicat și copiilor. Pentru acest lucru este necesar să
completezi tabelul cu elemente personalizate de tine:

Încercuiește:

Senzorial Stres Nevoi de bază nesatisfăcute

Prea cald Probleme financiare Foame

Prea frig Neînțelegeri cu partenerul, Oboseală

Atins prea mult proetenii, colegii sau alți Deshidratare

Haine inconfortabile membri ai familiei Durere fizică

Sunete pre puternice Prea multe de făcut Un duș nefăcut

Prea multă lumină Griji și neliniște Nevoia de a merge la toaletă

Piele sensibilă Stresul de la locul de muncă

 Schimbări mari( mutări,

divorț, un nou copil, moartea

sau boala cuiva drag)

 Scrie restul neplăcerilor care te-au făcut să te simți neliniștit/ă și stresată.

Oferă-ți câteva minute pentru a te gândi cum poți elimina unele din grijile care te
neliniștesc( de exemplu, a inchide sursele de gălăgie/sunete puternice în timp ce copilul îți
vorbește)

Arta iertării:

Adevărul: Probabil că vei țipa la copil. Părinții perfecți sunt cu toții în lucru și uneori ne răstim la
ei. Provocarea este să o facem cât mai rar și cu intensitate cât mai mică. Și dacă totuși se
întâmplă, te prefaci că nimic nu s-a întâmplat, îți ceri iertare pentru ce ai făcut sau pur si simplu
pui totul pe seama copiilor?

Gândește-te dacă în vocabularul tău apar formulări precum: ”Tu m-ai făcut să țip!” sau Dacă nu
făceai asta eu nu țipam la tine!”.

Îți dorești ca ai tăi copii să nu arunce vina unul pe altul pentru comportamentele lor? „El a dat
primul!”, ”Nu e vina mea!”

Să practicăm arta iertării pentru a oferi copiilor un model.

Joc vocație

Inventarul abilităților mele

Completează propozițiile:

- Părinții și colegii spun că sunt priceput la.......

 - Calitățile mele sunt.........
- Mă descurc foarte bine la.......
- Mi se pare foarte simplu când trebuie să...........
- Dacă aș avea mulți bani, aș.....
- Sunt diferit de alții pentru că......
- I-am impresionat pe cei dragi atunci când.........

Cum îmi ajut copilul să își facă singur temele?

Există copii care se descurcă grozav la școală dar atunci când vine vorba de temele de acasă, se
creează terenul de luptă unde părintele vrea ca elevul să finalizeze în mod independent și rapid
temele iar copilul trage de timp și cere constant ajutor, se lamentează sau refuză categoric să își
îndeplinească sarcinile.

Cu toții ne dorim să avem copii încrezători, curajoși, puternici și pregătiți să lupte pentru ceea ce
cred că este important în viață. Astfel, înainte de a eticheta comportamentului lui ca lipsă de
respect față de părinți sau profesori, ca lene, alint sau mototol, este important să devenim
detectivi și să descoperim care este nevoia pe care ei încearcă să o protejeze, să o satisfacă dar nu
știe cum să o exprime corect.

1. Părintele implicat vede refuzul de a face teme ca pe o defensă, un curaj pentru a-și apăra
nevoile sau credințele. Acest lucru ne face să intrăm în conversația despre teme cu calm
fără a ne simți sfidați de către cei mici.
2. Următorul pas este să renuntăm la presupunerea că știm motivul pentru care se repetă
aceste refuzuri și să devenim detectivi în a descoperi problema care îl oprește din a face
temele. ”De ce te plângi când vine vorba de teme? De ce tragi de timp sau vezi ca pe o
povară îndeplinirea sarcinilor școlare?”. Astfel îi ajutăm să fie ei înșiși conștienți de ceea
ce îi blochează și să găsească soluții pentru următoarele zituații asemănătoare. Ne
asigurăm în acest mod și de faptul că nevoile de bază îi sunt asigurate și le oferim un
sprijin în a formula ceea ce simt.
- a mancat și s-a hidratat suficient?
- are nevoie de o pauză?
- este mai dificilă sarcina decât abilitățile pe care copilul le are?
- este copleșit de cantitatea de teme?
- are nevoie de mișcare fizică pentru reglare senzorială ?
- nevoia de conectare/ afecțiune?
- consideră despre sine că este incapabil să rezolve sarcinile școlare?

Aceste întrebări îi oferă copilului încrederea că sursa blocajului poate fi detectată și soluționată.
Nu reușesc să rezolv problemele pentru că nu mă pricep la matematică și am o grămadă de
probleme”- în acest exemplu în care cantitatea este blocajul, putem divide tema în sarcini mici pe
care să le rezolve la anumite intervale de timp.

3. Validăm sentimentele și trăirile copilului nostru și le permitem emoțiilor să se manifeste.

Greșit! Corect!
Hai că ai mai făcut teme ca astea și te-ai Este normal să te simți supărat!
descurcat! Este în regulă să nu cunoști toate
Nu e mare lucru! răspunsurile.
Toată ziua te plângi! Văd că ești copleșit de atât de multe teme!
Hai că poți să faci asta! Ce putem face?
Ți-am zis deja de 1000 de ori! Pe cine putem întreba? Cine ar putea să te
ajute?

4. Următorul pas este să facem un plan împreună cu copilul înainte de fiecare sesiune de
teme. Acest ”împreună” înseamnă că și copilul participă activ la plan. Fiecare copil este
unic iar planul la care au ei o contribuție îi va face responsabili și implicați: ” Cum îmi
organizez programul de teme? Ce pot face atunci când mă blochez? Ce pot face când nu
știu un răspuns? Cum ar putea să arate spațiul de lucru pentru școală?
5. La fel ca în proiectele noastre mari, împărțim sarcinile în pași mici pentru a asigura mici
oportunități de succes care să motiveze progresul. Este esențial să facem ca acest proces
să se întâmple corect mai mult decât să se întâmple rapid.

Exercițiu dezvoltare personală:

Azi mă simt:
Încrezător
Calm
Motivat
Concentrat
Energic
Lipsit de griji
..................
..................
2. Lucruri la care mă pricep:
-
-
-
-
-
3. Lucruri la care mai am de îmbunătățit
-
-
-
-
-
4. Afirmații pozitive. Alege:
Îmi voi atinge obiectivele.
Îmi place atunci când particip la competiții.
Am încredere în mine.
Îmi vor îndeplini dorințele.
Completează tu mai departe:
A.
B.
C.
D.
E.
5. Activitățile de azi sunt:

6. Obiective pe termen scurt:

7. Obiective pe termen lung:

8. Notează câteva din activitățile de azi prin care îți vei atinge obiectivele:

Copilul autonom

Adevărul este că atunci când se nasc copiii noștri, toată lumea lor este lumea noastră și invers. În
primele zile și primele săptămâni îi ținem aproape de noi și ne închipuim că va fi așa
întotdeauna. În schimb, pe măsură ce bebelușii cresc, începem să ne dorim un spațiu al nostru
sau un timp al nostru și ne luptăm pentru el. În același timp, al nostru copil luptă și el să își
mențină același spațiu larg cu care s-a obișnuit și reușește prin metode doar de el știute. Apare
apoi momentul în care își dorește să exploreze, să testeze spații, oameni, experimente noi și
uneori, noi părinții utăm instant că asta ne-am dorit! Ca ei să devină autonomi. Și devenim
heperprotectivi și hiperactivi, dorind să facem noi alegeri pentru ei, să le rezolvăm problemele și
să ghicim mult prea rapid nevoile pe care le exprimă. În astfel de momente, când copilul e dornic
să cunoască lumea, să ne aducem aminte cât ne-am dorit acel spațiu și să rămânem observatori și
ghizi...iar restul să lăsăm pe seama micilor exploratori. E esențial și deloc ușor. Primele
experimente presupun deseori să spălăm nu doar masa, podeaua, cățelul și copilul...ci casa cu
totul. Dar merită sacrificiul. Beneficiile sunt