CRESTEREA SI DEZVOLTAREA PSIHICÃ A

COPILULUI DE VÂRSTÃ PRESCOLARÃ

Prescolaritatea aduce schimbãri importante atât în planul dezvoltãrii somatice, a

celei psihice, cât sI în planul vietii relationale.Apar diferente de solicitãri fatã de
cele ale mediului familial, din partea învãtãmântului prescolar, diferente ce
presupun noi condiute de adaptare, precum sI adâncirea contradictiilor dintre
solicitãrile externe sI posibilitãtile interne ale copilului de a le satisface.

Jocul, des i reprezintã activitatea dominantã, începe sã se coreleze sI cu sarcini

instructiv - educative.Aceastã cauzã va conduce la complicarea sI adâncirea
proceselor de cunoastere, la schimbarea atitudinii fatã de mediul înconjurãtor.
Dacã anteprescolaritatea a fost perioada expansiunii subiective, prescolaritatea este
vârsta descoperirii realitãtii, a realitãtii fizice, umane sI mai ales a autodescoperirii.
Dacã în perioada anterioarã trãia într-un univers instabil, modificat dupã dorinte
adeseori, acum copilul descoperã cã existã o realitate externã care nu depinde de el
sI de care trebuie sã tinã cont dacã vrea sã obtinã ceea ce doreste.

Adultii îi impun un anumit mod de a se comporta, “îl obligã” la diverse reguli de

folosire a obiectelor, mimarea unei actiuni (se fãcea cã scrie la 3 ani) este înlocuitã
cu învãtarea, cu atitudinea mult mai realistã (învatã sã scrie).
Realitatea îsI face aparitia pe toate planurile, nu numai fizic. Astfel în plan uman,
dacã pânã acum el se confunda cu alte persoane, mai ales cu mama sa acum începe
sã-I recunoascã acesteia o individualitate proprie.
Extinderea cadrului relational cu obiectele, cu altii, cu sinele constituie o premisã
pentru dezvoltarea psihicã pe toate planurile. Se contureazã germenii constiintei
morale iar dobândirea unor diverse categorii de deprinderi sporest gradul de
autonomie. Dacã aceastã tendintã îi est refuzatã apar conduite de opozitie sau de
rivalitate; de asemenea, dacã existã diferente de solicitãri din partea grãdinitei sI a
familiei poate apare dedublarea comportamentului.

Aspecte ale dezvoltãrii psihice la anteprescolar

Motricitatea-miscãrile bruste, necoordonate de la 3 ani sunt treptat înlocuite de

miscãri tot mai bine armonizate. Pe prim plan trece încãrcãtura psihologicã a
miscãrii, repetarea ei la obiecte, imagini, intentii. Prescolarul simte o adevãratã
plãcere sã imite adultii, sã-sI exprime trãirile emotionale prin gesticã, mimicã sI
pantomimicã. Din acest motiv, prescolaritatea a mai fost denumitã sI vârsta gratiei.
Gratia se dezvoltã sI pentru cã prescolarului îi place sã fie în centrul atentiei, sã fie
admirat sI lãudat. Cu timpul, gratia începe se devinã tot mai palidã, locul fiind luat
de rigoare, de precizie, acestea devenind principalele caracteristici ale moticitãtii
copilului.
Este perioada în care prin stereotipizare, miscãrile duc la formarea deprinderilor,la
îmbogãtirea conduitelor. Nevoia de actiune, trãitã prin executarea miscãrilor stã la
baza dezvoltãrii psihice ( perceptia se formeazã în cursul actiunii cu obiectele, ea
se corecteazã, se verificã numai astfel). De aceea, se recomandã lãrgirea
posibilitãtilor de actiune cu obiectele. Împreunã cu motricitatea, actiunea cu
obiectele, sprijinã nu numai îmbogãtirea planului cognitiv, ci sI dezvoltarea
personalitãtii.

Dezvoltarea armonioasa a copilului este data, pe langa asigurarea nevoilor de baza

zilnice, de consolidarea sentimentelor lui de iubire si siguranta. Acestea din urma
sunt cele care permit copilului sa devina o persoana sigura, puternica si prospera.
Dar ce anume avem mai exact de facut pentru a-i oferi copilului ce are nevoie? Ce
bine ar fi daca ar exista acel manual de “crestere corecta si sigura a copilului”.
Cum, din pacate, nu exista asa ceva, am analizat si am adunat pentru voi 8 lucruri
esentiale de care trebuie sa tinem cont, atentie…ZILNIC!, pentru a ajuta copilul sa
aibe parte de o evolutie reusita, asa cum merita.
1. Intampinarea nevoilor zilnice
“Nu plang de placere, ci pentru ca ceva ma deranjeaza.” Copiii au nevoie sa stie
ca exista cineva care ii iubeste si care are grija de ei. Pentru bebelusi si copiii mici
“cateva minute” inseamna un timp foarte lung atunci cand ei au o nevoie (le este
foame sau sunt suparati). Cu cat sunt linistiti mai curand, cu atat se vor simti mai in
siguranta.
2. Siguranta si securitate
Punctul 1, mai sus mentionat, stabileste baza acestor sentimente. Ulterior, secretul
consta in a face copilul sa aiba incredere in parintii lui. Aveti grija sa va respectati
promisiunile, renuntati la amenintari si evitati sperieturile de genul celor cu “bau-
bau”.

3. Portia zilnica de iubire

Imbratisarile, joaca, leganatul, sarutatul sunt gesture prin care ii arati copilului ca
iti pasa. Gandeste-te la propria-ti copilarie. Cata iubire ai avut din partea parintilor
tai. De ce ai mai fi avut nevoie? Intreaba-te: “Ce este bine pentru copilul meu?”,
“Ce fel de parinte vreau sa fiu?”. Asuma-ti raspunsurile si ofera copilului tau tot
ceea ce stii ca ai mai bun.

4. Lauda-l
Copilul vrea sa te faca sa fii multumit de el. Atunci cand il lauzi pentru ceva ce a
facut bine sau pentru ca s-a chinuit sa faca ceva, ii intaresti dorinta de a vrea sa
faca din nou. Laudele ajuta copilul sa aiba incredere in el si sa isi doreasca sa
devina din ce in ce mai bun.

5. Zambiti, va rog!
Zambetul este cel mai simplu mod prin care iti ajuti copilul sa se simta fericit si in
siguranta. Cand ii zambesti copilului, ii arati ca:

- Il iubesti

- Te bucuri de compania lui

- Esti multumit de el

- Il observe

- Esti fericit

- Esti o persoana placuta

6. Vorbiti si ascultati
Clipele petrecute ascultandu-l si vorbind cu cel mic ii dau acestuia increderea ca
este important pentru interlocutorul sau. Ii arati astfel ca iti pasa de el si ii
demonstrezi ca te poate considera o persoana de nadejde atunci cand vine vorba de
a exprima ceea ce simte si gandeste.

7. Invatati lucruri noi

Te poti folosi de orice din jur pentru a-l transforma intr-o lectie utila pentru copilul
tau. Tu, ca parinte, esti cel care ii promoveaza dorinta de cunoastere si curiozitatea
spre descoperirea lucrurilor noi. II dai sansa in acest fel de a deveni deschis, pro-
aciv si determinat.

8. Recompense si tratamente speciale

Ce farmec ar mai avea efortul pentru un copil, daca ar sti ca nu primeste nimic in
schimb? Recompensele nu trebuie vazute ca “mite”, ci ca un stimulent sau efect
normal al unui act de efort. Iar cele mai potrivite sunt acelea care arata copilului ca
este apreciat pentru ceea ce poate, de regula recompensele afective sau minime
recompense material insotie de cele afective. O formulare de genul “Esti un copil
deosebit, sunt tare mandru de tine”, insotita de o imbratisare, va valora intotdeauna
mai mult decat orice jucarie sofisticata.

Toate acestea sunt lucruri simple, pe care cu totii le cunoastem, insa in loc sa le
aplicam sporadic, trebuie sa le vedem ca un tot, necesar zilnic, pentru cresterea
armonioasa a copiilor.
8. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI

Desi prescolarul poate sustine o conversatie, totusi limbajul acestuia se

deosebeste de cel al adultului prin:

a) structura gramaticala - în utilizarea verbelor cel mai bine se fixeaza timpul

prezent care se extinde si asupra celorlalte timpuri;

b) structura limbajului - este legata de situatii particulare, are caracter

situativ. Treptat se face trecerea spre limbajul contextual, când trece la
monolog si începe sa povesteasca ce a vazut, ce a auzit. Cele 2 forme initial
coexista, pentru ca la 6 ani sa se diminueze caracterul situativ;

c) pronuntie imperfecta - mai ales la începutul prescolaritatii. Sunt posibile

omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete (s si j înlocuite cu s si z - zoc în loc
de joc, r cul - lâde în loc de râde).

Principalele functii ele limbajului:

- îmbogateste si fixeaza experienta cognitiva;

- organizeaza activitatea (ex. când deseneaza, exprima intentii, exclamatii,

face aprecieri).

Semnificative progrese sunt semnalate si în privinta volumului vocabularului.

Principalele valori extensive sunt:

- la 3 ani vocabularul contine maxim aproximativ 1.000 cuvinte, minim

400;

- la 6 ani vocabularul contine maxim aproximativ 2.500 cuvinte, minim

1.500.

Se mentin diferente între vocabularul activ (cel utilizat, valorificat în performanta)

si cel pasiv (doar înteles si implicat în competenta lingvistica).

Se îmbogateste competenta lingvistica (întelege ceea ce i se comunica) si

performanta lingvistica (exprima capacitatea de a comunica efectiv).

Limbajul dobândeste capacitate generativa, copiii reusind sa integreze un

cuvânt nou însusit în numeroase alte combinatii verbale (ex. "am fulgilit", "am
împungit cu acul" în loc de "am cusut", "eu sunteam", "urlaret" pentru cel ce
plânge).

Referitor la structurile verbale construite de copil se remarca:

 - în comunicarea cu mama apare forma cea mai libera si expresiva ca
topica, sunt prezente constructii eliptice;

- în comunicarea cu ceilalti copii apar diferente, prescolarul mare

impunându-se prin propozitii bogate, cu unele adjective;

- comunicarea cu educatoarea evolueaza de la reticenta la articularea unor

propozitii complete, cu tendinta de a se înscrie în unele scheme, sau în
cliseele verbale.

9. MEMORIA

Alaturi de memorarea involuntara se dezvolta cea voluntara, intentionata

chiar daca întelesul nu este dobândit în totalitate si actioneaza pe baza memorarii
mecanice. Memorarea inteligibila apare când informatiile au o anume semnificatie
pentru copil.

Continutul memoriei este divers: experienta explorarilor perceptive,

dialogul, miscarile, trairile afective dar si povesti, poezii, reguli de conduita. Este o
memorie concreta prin excelenta. Continutul îl atrage prin tonalitate, ritm, caracter,
morala.

Apar si unele procedee specifice memorarii precum repetarea.

Cu privire la însusirile memoriei: volumul creste sesizabil iar în privinta

pastrarii, la 4-5 ani anumite evenimente sunt redate dupa câteva luni. Începe sa
apara memoria de lunga durata si se fundamenteaza amintirile, legate de momente
deosebite, cu încarcatura afectiva.

La prescolarii mici si mijlocii, un fenomen specific este reminiscenta. Daca

participa la un eveniment deosebit si imediat dupa ce a avut loc sunt întrebati ce au
retinut, nu pot relata nimic, în schimb, în zilele urmatoare pot oferi chiar amanunte.

10. IMAGINAŢIA

Impresioneaza amploarea, bogatia vietii imaginative dar si rapiditatea, usurinta cu

care trece din planul realitatii în cel al fictiunii.

Se apreciaza ca daca afectivitatea este motorul activitatii copilului, imaginatia este

mijlocul, calea, metoda de realizare a ei.

Imaginatia reproductiva este antrenata în ascultarea povestirilor si în

reproducerea lor. La prescolarul mare mecanismele sunt mai elaborate, reconstituie
mintal, relativ usor, cele ascultate si tinde sa adapteze continutul povestirilor si la
alte coordonate spatio-temporale.
 Imaginatia creatoare se exprima în desen, modelaj, constructii.

Abia pe la 4 ani desenul se organizeaza în jurul unei teme, coloritul este

sincer, apar unele preocupari privind proportiile.

Încep sa abordeze desenul figurii umane, a casei, florilor. Apar si unele

clisee de redare.

Nu pot desprinde înca elementele caracteristice. Povestile, povestirile pe

care le inventeaza dovedesc cea mai libera putere de combinare imaginativa.

11. ATENŢIA

Se manifesta foarte activ atentia involuntara datorita activitatii sale de orientare,

explorare (fiinta scotocitoare). Aceasta forma va activa complementar cu atentia
voluntara, cea din urma fiind sustinuta mai întâi de joc, care creeaza conditii
propice pentru realizarea legaturii constiente între motiv si scop.

La începutul stadiului, atentia voluntara se orienteaza asupra obiectelor din

spatiul imediat iar mai târziu asupra a ceea ce face adultul (ex. le studiaza ticurile
si apoi îi imita).

Se mareste volumul atentiei, prescolarul fiind capabil sa cuprinda 4 obiecte.

Concentrarea si stabilitatea daca la 3-4 ani sunt doar de 12 minute, la

prescolarul mare ajung la 20-25 minute (ex. desen, activitati grafice).

Posibilitatea de a orienta atentia si de a deveni voluntara se face prin cuvânt

(functia reglatoare a limbajului extern). Totusi predomina atentia involuntara, de
aceea pot fi usor distrasi.

Se pun 2 probleme: trezirea atentiei involuntare si mentinerea atentiei

voluntare pentru o perioada cât mai mare.

12. AFECTIVITATEA

Cunoaste expansiune, modificari, reorganizari generate de:

- patrunderea copilului într-un nou mediu, gradinita;

- contradictiile dintre dorintele copilului de a-l satisface pe adult, pe care îl

iubeste, de restrictiile impuse si de tendinta spre autonomie.

Stadiul are specific o imensa nevoie de afectiune a copilului, prin preferinte

constante sau variabile fata de anumite persoane (ex. într-o zi, un copil, în urma
unei împrejurari neplacute s-a refugiat în bratele mamei, manifestând ostilitate
fata de ceilalti membri ai familiei; în ziua urmatoare prefera alt protector).
 Îndata cu dragostea apare si gelozia (se agita daca mama îsi manifesta
simpatia fata de alt copil sau de adulti).

Apar fenomene de transfer afectiv si de identificare afectiva. Copilul îsi transfera

dragostea si atentia catre educatoare, cu care se si identifica, fiind pentru el un
înlocuitor al mamei.

Identificarea se realizeaza cu modelele umane cele mai apropiate. Aceasta începe

înca din anteprescolaritate, prin adoptarea unor conduite, gesturi, urmarind
modelul.

Apar stari afective de vinovatie (la 3 ani).

Apar stari afective de mândrie (la 4 ani).

Apar crize de prestigiu, mai ales daca este mustrat în public (la 6 ani).

Cercetarile au descris sindromul bomboanei amare, starea afectiva de rusine

ce apare în urma unei recompense nemeritate, bucuria fiind însotita de neliniste,
agitatie, sindromul de spitalizare, reactia afectiva violenta când urmeaza sa fie
internat pentru a urma un tratament, datorita despartirii de cei dragi.

Apar si unele sentimente morale (rusine, atasament, prietenie), sentimente

intelectuale (mirare, curiozitate, satisfactie dupa ce a aflat ceea ce l-a interesat).

În privinta ordinii obiectelor care provoaca sentimente estetice, s-au stabilit

urmatoarele:

- obiectele propriu-zise;

- culorile;

- animalele;

- omul;

- natura (pe la 6-7 ani).

Este un debut al învatarii afective prin: învatarea pericolelor si a

posibilitatilor de a le depasi, a modului de a reactiona în împrejurari curente dar si
festive (bucuria de a revedea o persoana cunoscuta, de a participa la manifestari,
de a fi apreciat de public).

Sunt prezente si unele încercari de reglare a conduitelor emotionale (îsi

stapânesc durerile, expresiile "dau lacrimile în mine", îsi intensifica dragalaseniile
daca vor sa obtina ceva "maaama, ce te mai iubesc, bunico Smaranda").
13. FORMAREA sI DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII sCOLARULUI

Prescolaritatea este perioada formarii initiale a personalitatii, a aparitiei primelor

relatii si atitudini care constituie un nivel de organizare a vietii psihice.

Organizarea si relativa stabilizare a comportamentelor sunt posibile datorita

modificarilor esentiale care se produc în structura activitatii psihice.

a) Cele mai semnificative modificari sunt în planul motivelor care înca nu au

ajuns sa fie constientizate si ierarhizate în motive esentiale si motive neesentiale,
mai ales la vârsta de 3 ani. Treptat se stabilizeaza.

Interesele se diferentiaza: interesul pentru joc, pentru mediu înconjurator (observa

plante, animale) , pentru activitati artistice, pentru învatare (jocul "de-a scoala",
rolurile de elev, de învatatoare, dorinta de a i se citi, de a raspunde).

b) Începutul construirii unei morale primare trecând prin mai multe faze:

- imitarea adultilor în respectarea cerintelor, cu tendinta de a le încalca,

mai ales în absenta lor;

- apoi respectare oarecum interiorizata (pentru ca se conformeaza chiar

si atunci când parintii lipsesc);

- iar mai târziu, apar si generalizari si verbalizari privind dorintele

parintilor ("asa spune mama").

Daca relatiile dintre copil si adult sunt deficitare, apar conflicte (iau forma
încapatânarii, negativism ca refuz al participarii, minciuna care initial este un
amestec între realitate si intentiile copilului, apoi devine intentionata ca evitare a
pedepsei sau ca solutie pentru a primi o recompensa.

Este debutul constiintei morale, care include elemente simple (reprezentari,

notiuni) si unele ceva mai complexe (sentimente obisnuite). Este un acceptor fata
de ceea ce este bine si ceea ce este rau.

c) Modificari în privinta constiintei de sine si a identitatii de sine. Imaginea eu-

lui fizic devine mai analitica si mai importanta. Dupa 3 ani îsi dau seama ca apartin
unui anume sex ("Ea este fetita"). Dorinta de extensie a eu-lui (patul meu,
gradinita mea).

Eu-l social în curs de fundamentare sprijina mult eu-l spiritual ("Ei zic ca sunt
frumos").

d) Îmbogatirea aptitudinilor în special a celor cu componente senzoriale:

muzica, desen, coregrafie, limbi straine, modelaj.
e) Începutul formarii unor componente de orientare, reglare si deci, a
unor trasaturi de caracter. Formarea trasaturilor de caracter este asigurata de
urmatorii factori:

- mecanismele reglatorii;

- conturarea sentimentelor;

- formarea deprinderilor de a reactiona fata de norme;

- calitatea climatului familial si din gradinita (baze pentru

harnicie, responsabilitate, punctualitate).

Se disting 2 etape:

I. Reprezinta etapa componentei instrumentale (specifica perioadei

de început). Se formeaza deprinderi si moduri de comportare pe baza
cerintelor din afara (adultilor), orientare si reglare externa.

II. Componente de orientare pe baza debutului constiintei morale,

primare. Specifica vârstelor 4-6/7 ani.

f) Socializarea - traieste noi experiente sociale, interrelationale. Este pusa în

evidenta prin modul în care prescolarii realizeaza perceptia altora.

La 3 ani, altul este perceput ca o amenintare, de unde si conflictele între ei.

La 4 ani, altul devine obiect de identificare, copilul doreste sa fie si sa actioneze

asa cum este partenerul. Apoi este perceput ca rival, ca persoana care trebuie
depasita.

La 5 ani, altul perceput ca partener egal de activitate, dorintele îi sunt respectate,

ascultate.

Pe acest fond se dezvolta sociabilitatea (adaptarea sociala) care se refera la

posibilitatile generale ale copiilor de a face fata cerintelor mediului social. Este
oarecum pasiva.

Se dezvolta capacitatea sociala concretizata în autonomie, putere de a face ceva

(comisioane, de a ajuta, de a supraveghea copiii mai mici).

Pot apare unele întârzieri sau tulburari ale sociabilitatii prin instabilitate
comportamentala, agresivitate, izolare.

Educarea sociabilitatii se poate face prin antrenarea copiilor în jocuri, activitati,

solicitarea lor în îndeplinirea unor sarcini.