6.

A doua copilărie sau preșcolaritatea (3 și 6 ani)

6.1. Caracteristica creșterii și dezvoltării copilului de vârstă preșcolară
6.2. Dezvoltarea fizică și psihică a preșcolarului
6.3. Conștiința de sine a preșcolarului. Aprecierea și autoaprecierea preșcolarului
6.4. Dezvoltarea și formarea personalității preșcolarului. Activitatea dominantă

6.1. Caracteristica creșterii și dezvoltării copilului de vârstă preșcolară

Despre preșcolaritate se spune ca este vârsta de aur a copilăriei pentru că se înregistrează progrese mari
în dezvoltarea fizică și psihică ce permit adaptări foarte bune la diverse situații și asigură copilului o anumită
eficiență în activități, fără ca să existe încă presiunile grijilor și obligațiilor.
Trecerea de la mediul familial la mediul grădiniței este marcată de diferențe de solicitare și de
diversificare a conduitelor, care îi accelerează copilului dezvoltarea și îi lărgesc considerabil orizontul de
cunoaștere. Jocul devine activitatea sa dominantă, introducând schimbări însemnate in planul cogniției,
motivației și atitudinii față de alții. Se diminuează egocentrismul și cresc indicii de sociabilitate.
Cu privire la regimul de viață al preșcolarului vom sublinia aspectele care sunt noi față de cele din stadiul
anterior și anume:
- copilul are nevoie în continuare, de 10-12 ore de somn în timpul nopții și de 1.5 ore după amiază, dar
din ce în ce mai mulți preșcolari nu acceptă această cerință;
- mesele sunt diferențiate (mesele principale și gustări) și presupun și comportamente diferite. În plus se
formează deprinderile alimentare de bază și comportamentul civilizat din timpul desfășurării lor;
- programul de grădiniță face parte din viața celei mai mari părți a copiilor de această vârstă și această
instituție începe să joace un rol fundamental în dezvoltarea lor;
- părinții cer adesea copiilor să îndeplinească unele sarcini dirijându-i și controlându-i, urmărind
îndeplinirea unor dorințe sau întârzierea altora, ajutându-i să dobândească obișnuințe;
- copilul începe să facă ceva alături și împreună cu părinții permițându-le să-și însușească numeroase
modele de comportare;
- împreună cu familia, copilul ia cunoștință cu unele instituții culturale cum ar fi teatrul, cinematograful,
parcul de distracții, grădina zoologică etc.;
- jocul este în continuare o componentă importantă a programului zilnic, devine mai complex, cu durata
mai mare, cu efecte formative puternice și se desfășoară împreună cu cei de aceeași vârstă.
În societatea noastră, precum și într-un șir de alte țări, copilul frecventează grădinița, cunoscând mediul
ei, total diferit de cel familial, având astfel posibilitatea de a studia mai bine mediul social.
În această perioadă copiii sunt antrenați în cultivarea comportamentului în timpul luării mesei. Ei învață
ce înseamnă igiena personală. Iau cunoștințe de artă vestimentară. În centrul atenției se află un aspect al
alimentației și anume modul cum se realizează. Se atrage atenția asupra faptului cum copiii se așează la masă,
stau la masă, folosesc tacâmurile, modul de a cere, a ruga ceva. Progrese evidente se observă și în domeniul
culturii de a se îmbrăca, de a respecta igiena, toaleta. Așadar, până la vârsta de 6 ani, are loc procesul amplu
de constituire și de formare a conduitei privind alimentarea, vestimentația și igiena.
Perioada preșcolară se împarte în trei subperioade cu caracteristici specifice de dezvoltare:
I - preșcolarul mic ( 3 - 4 ani);
II- preșcolarul mijlociu ( 4 - 5 ani);
III - preșcolarul mare ( 5 - 6 ani).
Pentru perioada preșcolara mică este caracteristică o creștere a intereselor, aspirațiilor față de mediu.
Instabilitatea psiho-motorie, anxietatea crescută la înregistrarea fenomenului de desprindere de mediul
familial, conduce la o adaptare dificilă a copilului la condițiile grădiniței.
Către vârsta de 4 ani, copilul devine mai puternic, dar și mai neîndemânatic, mișcările sale sunt mai
brutale. Adaptarea la condițiile grădiniței, în această vreme, decurge mult mai repede, copilul traversând o
perioadă de creștere. În plan psihologic, se intensifică dezvoltarea limbajului, conștiinței de sine.
Preșcolarul mare (5-6 ani) este fizic mai puternic, dând dovadă de inteligență în situații de viață, de o
înțelegere mai profundă a întâmplărilor și, de obicei, mai ușor se adaptează nu numai la mediul grădiniței, dar
și în orice condiție nouă. Programul activităților la grădiniță pentru ei este mai compact, manifestările
obligatorii mai numeroase. Ei își organizează mai bine propriile activități și manifestă o atitudine critică față
de sine.
Activități de învățare:
1. Argumentați în patru pași - formulând scurte teze cu referire: preșcolaritate se spune ca este vârsta
de aur a copilăriei. Structura propusă: teză (afirmație), explicație (premise), dovadă (evidență-
suport), concluzie;
2. Completați tabelul referindu-vă la preșcolar:
3. Cu ce asociați și de ce cele trei subperioade
ale preșcolarității.

6.2. Dezvoltarea fizică și psihică a preșcolarului

Cele mai importante aspecte ale creșterii fizice între 3 și 6 ani sunt următoarele:
- înălțimea medie la finalul stadiului atinge circa 116 cm iar greutatea medie este de 22 kg. La începutul
stadiului creșterea este ușor mai lentă iar către sfârșit mai accelerată;
- sistemul muscular este mai bine dezvoltat.
Dezvoltarea capacităților perceptive, de observare și de reprezentare între 3 și 6 ani.
Despre preșcolar se afirmă că are o deschidere perceptivă specială asupra lumii, că este interesat de a
cunoaște, ceea ce stimulează în grad înalt dezvoltarea tuturor capacităților sale senzoriale și face să se spună
că acest studiu are o deosebită importanță pentru toate achizițiile de mai târziu.
Percepțiile tactile devin mai fine pentru că dezvoltarea motricității permite nu doar manipularea
obiectelor, ci pipăirea lor, iar diferențierea funcțională a celor două mâini ajută la identificarea mai ușoară a
rugozității, moliciunii, netezimii suprafețelor obiectelor.
Copilul poate recunoaște un obiect familiar chiar dacă doar îl pipăie. Reușește acum jocul „săculețul
fermecat”. Copiii pot verbaliza mai bine însușirile tactile.
Percepțiile vizuale devin cele mai importante componente ale cunoașterii senzoriale. Văzul integrează
toate celelalte informații de la alți analizatori. Copiii disting mai multe culori și le denumesc foarte corect,
diferențiază vizual particularități mai fine de formă, percep corect relațiile spațiale, dispun de scheme de
explorare perceptivă pentru obiectele familiare și astfel viteza de receptare și identificare crește. Au structuri
perceptive stabilizate pentru figurile geometrice principale (triunghi, pătrat, „rotund”).
Percepțiile auditive progresează pe cele trei planuri principale: auz fizic, muzical, fonematic. Preșcolarii
diferențiază și mai multe sunete și zgomote naturale și le raportează corect la sursa lor. Un băiețel de 4 ani
diferenția sunetul motorului automobilului părinților când aceștia se apropiau de casă. Auzul muzical este mai
fin și copiii pot asculta dar și interpreta linii melodice mai simple, specifice pentru ei. Cel mai mult se dezvoltă
auzul fonematic și astfel ei pot recepționa corect mesajele verbale care vin de la alții iar pronunția cuvintelor
și frazelor este evident îmbunătățită. Grădinița exersează în mod special auzul fonematic pentru a-i pregăti pe
copiii pentru școală.
Reprezentările care abia au apărut la antepreșcolari devin acum componentele de bază ale planului intern
mental. De aceea dezvoltarea lor este o sarcină principală a grădiniței.
Cele mai importante particularități ale reprezentărilor preșcolarilor sunt următoarele:
- sunt puternic influențate de intervenția cuvântului în timpul formării lor și mai ales de verbalizări
expresive ;
- devin mai clare și mai precise dacă preșcolarii pot acționa asupra obiectelor în legătură cu care se vor
forma reprezentări;
- cu cât copiii se întâlnesc mai frecvent cu anumite obiecte, cu atât reprezentările lor sunt mai bune.
Dacă-i cerem unui copil de 3 ani și câteva luni să deseneze un om el face un cerc, două puncte pentru
ochi și niște bețe ce pornesc direct din acesta și reprezintă mâinile și picioarele.
Particularitățile gândirii preșcolarului
Marea curiozitate, explorările ample, însușirea tot mai bună a limbajului, desfășurarea de jocuri tot mai
complexe și, mai ales, integrarea în activitățile sistematice din grădiniță reprezintă factorii de bază ai
dezvoltării gândirii din acest stadiu.
Contactul cu lucrurile din jur și rezultatele unor acțiuni asupra acestora, care pot fi reflectate în minte îi
permit copilului să se orienteze și să cunoască ce este în jurul său, nu numai în măsura în care acestea îi satisfac
trebuințele așa cum erau la antepreșcolari, ci să le vadă ca realități din afara sa. Se subliniază că, în fapt,
„copilul poate gândi ceea ce percepe, dar gândirea lui nu merge mai departe de reprezentarea elementului
perceput” (P. Osterrieth). Preșcolarul nu poate gândi acum decât cu un mare sprijin perceptiv. Un băiețel de 5
ani vrea să diferențieze oamenii și spune „un băiat mare dar nu om, o fată mare dar nu mamă”.
Dezvoltarea limbajului la preșcolari
În cursul stadiului preșcolarității se petrece o spectaculoasă dezvoltare a limbajului. Chiar la 5 ani, unii
preșcolari ne uimesc prin felul cum vorbesc: corect fonetic și gramatical.
Vocabularul pasiv crește către sfârșitul stadiului până la 3000-3500 de cuvinte, cel activ cuprinde 700-
800 cuvinte.
Semnificațiile cuvintelor deși încă restrânse sunt mult mai clare și mai corecte. Dar sensurile figurate
încă nu sunt înțelese. Au o mare preferință pentru diminutive. Dacă întâlnesc obiecte sau situații noi și nu știu
cuvintele corespunzătoare nu ezită să le creeze. Prin urmare, fără nici un fel de reținere, preșcolarii creează
cuvinte noi (exemple: „urlăreț” adică cel ce plânge foarte tare, „modrobrețe" adică ceva în dezordine, lată și
alte exemple: „armatist" angajat în armată, „însforit” legat cu sfoară, „bananaman” prin analogie cu superman)
Preșcolarul poate comunica ușor tot ceea ce dorește și poate construi propoziții mai complexe, mai
bogate. Cea mai mare parte a problemelor de pronunție dispar. Pot să mai existe, la unii copiii, dificultăți de
pronunțare al lui „r” sau „s”. Este bine să se ceară ajutorul logopedului. Când se află în dialog cu alții reușește
să se adapteze particularităților interlocutorilor. Cu copiii mai mici ca el vorbește rar, repetă și chiar utilizează
„limbajul mic al acestora”. Când vorbește cu cei mai mari vrea să se facă înțeles și-și alege cu grijă cuvintele
și formează propoziții și fraze corecte.
Memoria și imaginația - aspecte caracteristice ale copilului preșcolar
- crește volumul memoriei și astfel copilul este capabil să-și însușească multe date de experiență
personală și multe cunoștințe;
- memoria verbală este în evident progres preșcolarul întipărind cu succes multe poezii, cântece, povești,
legende, date legate de sine și de familia lui. Dar cele memorate sunt concrete. Nu poate memora idei abstracte
și relații logice complexe;
- crește timpul de păstrare de la câteva luni (5-7 luni) la începutul stadiului la 1 an și mai mult la sfârșitul
stadiului. Totodată începând cu 4,5 ani se pot constitui amintirile;
- Preșcolarii pot să povestească logic, să redea succesiunea evenimentelor, să pună în ordine imaginile
care exprimă momente diferite ale unei povestiri, țin minte aproape textual felul în care se exprimă personajele
și chiar le recunosc după felul în care se exprimă, pot interpreta roluri.
- în jurul a 4-5 ani apare memorarea voluntară, mai întâi în joc apoi se extinde și la altă activitate.
Imaginația preșcolarului fiind într-un deosebit avânt. Premisele ei cele mai importante sunt: dezvoltarea
memoriei care conservă experiența personală și cunoștințele, oferind material spre combinare, creșterea rolului
limbajului în activitatea mentală în ansamblul ei.
Imaginația reproductivă este antrenată în ascultarea poveștilor și legendelor și însușirea unor cunoștințe.
Dacă la 3 ani copilul cere să-i spună mereu aceeași poveste și se supără dacă te abați de la forma ascultată
prima dată (ceea ce arată că acum se formează procedeele imaginative care transformă sau asociază stimulii
verbali cu imaginile corespunzătoare) când crește, la 4,5 și 5 ani aceste mecanisme funcționează bine și copilul
vrea mereu altă poveste. Dar el combină reprezentările, formate deja în viața lui de fiecare zi, așa că atunci
când repovestește s-ar putea produce un fel de modernizare a poveștilor. În cunoscuta poveste „Fata moșului
și fata babei”, cele două tinere se întâlnesc în loc de „cuptor" cu „aragazul", în loc de „fântână” cu „chiuveta”.
Imaginația creatoare se manifestă la copilul preșcolar în desen, modelaj, construcții, colaje. Construiește
cu pasiune întrecându-se cu cel de alături. Desenele sunt pline de spontaneitate, culorile sunt folosite cu
sinceritate și fără prejudecăți și totodată cu un interesant simț al culorii.
Activități de învățare:
1. Aplicați Tehnica „Diagrama ideilor esențiale” pentru procesele psihice ale preșcolarului;
2. Aplicați Metoda 5 How (Cum?) pentru afirmația: Dezvoltarea psihică a preșcolarului. Cum? 2.
Trebuie să ... Cum? 3. Trebuie să ... Cum? 4. Trebuie să ... Cum? 5. Trebuie să ... Cum?
3. Aplicați tehnica 6 De ce? Răspundeți la prima întrebare: dezvoltarea memoriei conservă experiența
personală și cunoștințele preșcolarului, oferind material spre combinare si dezvoltarea imaginației.
Formulați întrebarea 2 în baza răspunsului 1. Repetați acțiunile până la sfârșit.
 6.3. Conștiința de sine a preșcolarului. Aprecierea și autoaprecierea preșcolarului
Pentru preșcolar, cel mai important, dar mai dificil, mai neînțeles este raportul cu sine însuși. El include ceea
ce facem, ce și cum simțim și ceea ce credem că suntem. Nevoia de a studia omul și imaginea lui despre sine
s-a făcut resimțită în rândul oamenilor de știință, al filozofilor, psihologilor. Socrate a lansat lozinca
„Cunoaște-te pe tine însuți”. A. Adler (vezi H. Schaffer, 1976) afirma că tendința de a-i umili pe ceilalți provine
din sentimentul de inferioritate. E.Fromm (1956) ne îndeamnă „să ne iubim, pentru că sentimentele de dragoste
pentru noi înșine și pentru ceilalți merg mână în mână”. Adultul, trebuie să se întrebe permanent: „Te cunoști
destul de bine?” Preșcolarii își pun alte probleme: „Cine sunt eu?”, „Ce doresc?", „Ce sunt capabil să fac?”
ș.a.
Copilul simte nevoia de a-și preciza identitatea, de a se defini pe sine, de a-și trasa drumul în viață. Calea
cunoașterii de sine a preșcolarilor este anevoioasă și niciodată încheiată, deplină.
Urmărind dialogul copiilor de vârstă preșcolară, sesizăm tendința fiecăruia de a se situa mai presus de
ceilalți. Un preșcolar relatează celor din jur că a primit o jucărie frumoasă. Imediat apare replica unui copil de
alături, care afirmă că el are una și mai deosebită. La întrebarea: „Cine dintre voi fuge mai repede?”, toți copiii
vor răspunde fără să stea pe gânduri: „Eu”.
Cadrul social, în care este inclus, cerințele ce i se pun în față, gama de comparație cu altul, nu-i oferă
copilului suficiente elemente pentru a avea o părere justă. În lipsa unor repere precise, a unor unități de măsură,
copilul se ia pe sine drept etalon, ceea ce duce la o dilatare, supradimensionare a imaginii despre sine, prin
tendința de a se vedea mai presus ca alții. Acesta este traseul de dezvoltare a fiecărui copil.
In mediul grădiniței, copiii sunt apreciați după aceleași sisteme de notare. În cazul când îndeplinesc ceva
corect, au un comportament decent, sunt lăudați și li se atrage atenția când comit încălcări de disciplină, când
nu cunosc ceva sunt ajutați ș.a.
La vârsta de 6 ani concepțiile, opiniile copiilor despre ei înșiși devin din ce în ce mai modeste, autoviziunea
copilului corectându-se permanent. La formarea imaginii de sine contribuie mult aprecierile grupului de copiii,
ale părinților, educatorului și altor persoane. Imaginea despre sine are diferite surse: reușita sau eșecurile în
activitate, în încercările vieții, comparația cu alte persoane din grup, colectiv. Din toate aceste surse, se ajunge
mai apoi la o părere proprie. Semnificativ este să se realizeze o cunoaștere de sine cât mai apropiată de adevăr.
În caz contrar, ne putem confrunta cu deformări, iluzii sau omisiuni. O conștiință iluzorie își atribuie calități
pe care nu le posedă în realitate. O conștiință omisională nu sesizează calități pe care, de fapt, le are. O
conștiință de sine bazată pe iluzii devine sursa mai multor nemulțumiri, chiar a unor conflicte, relațiile cu cei
din jur fiind denaturate. În cazul necunoașterii de sine, poate apărea neîncrederea, timiditatea, modestia
exagerată.
Vârsta preșcolară oferă teren pentru dezvoltarea aprecierii și autoaprecierii personale, drept rezultat al
dezvoltării autoconștiinței. Auto-conștiința presupune înțelegerea Eu-lui, a atitudinilor celor din jur și a cauzei
acestora. Autoconștiința copilului se manifestă cel mai evident în autoapreciere, în faptul cum copilul își
apreciază, clasifică eșecurile și succesele, calitățile și posibilitățile. O premisă a dezvoltării autoconștiinței o
constituie separarea de alți oameni. Pentru a se autoaprecia corect, copilul trebuie să învețe a prețui alți oameni.
Aceasta se formează treptat, deoarece la început ei pur și simplu repetă ceea ce spun maturii. De exemplu,
copilul spune: „Eu sunt bun, fiindcă mama așa zice". Mai apoi estimarea începe să se construiască pe
înțelegerea situației și a importanței pe care le au faptele și calitățile omului.
Treptat, însușirea normelor și regulilor de comportare devin criterii, de care se folosește copilul la
respectarea altor persoane și a sa însuși. Este necesar de a dezvolta la copii tendința de a-și forma calități bune,
dar și de a-și corecta deficiențele. Astfel, progresul este asigurat.
Activități de învățare:
1. Aplicați Metoda 6 W cu referire la Conștiința de sine a preșcolarului. Răspundeți la următoarele
întrebări: Wer/Cine? Was/Ce? Warum/De ce? Wie/Cum? Wann/Când? Wozu/în ce scop?
2. Aplicați Metoda celor 5 Why (De ce?) pentru afirmația: La formarea imaginii de sine contribuie
mult aprecierile grupului de copiii, ale părinților, educatorului și altor persoane De ce? 2. Pentru
că ... De ce? 3. Pentru că ... De ce? 4. Pentru că ... De ce? 5. Pentru că ... De ce?
3. Aplicați Metoda 5 How (Cum?) pentru afirmația: Vârsta preșcolară oferă teren pentru dezvoltarea
aprecierii și auto¬aprecierii personale Cum? 2. Trebuie să ... Cum? 3. Trebuie să ... Cum? 4.
Trebuie să ... Cum? 5. Trebuie să ... Cum?
 6.4. Dezvoltarea și formarea personalității preșcolarului. Activitatea dominantă
Preșcolarul își cultivă noi trăsături de personalitate, însușește noi forme, elemente de comportare în
societate, iar datorită lor, devine treptat un membru activ al societății. Copilul își constituie acea lume
interioară, care-i dă posibilitate ca să-l numim personalitate, deși nu pe deplin formată. Dacă perioada
anterioară de vârstă mai este numită cea a debutului personalității, apoi vârsta preșcolară este a formării inițiale
a personalității, apariției primelor relații și atitudini. Acum asistăm la o detașare a preșcolarului de „câmpul
său perceptiv”. După cum menționa A. N. Leontiev (1983), acest fapt este posibil datorită schimbărilor esen-
țiale ce se produc în structura proceselor cognitive ale preșcolarului.
La vârsta preșcolară manifestările personalității sunt altele. Dominante în sistemul de motive, devin treptat
motivele și trebuințele sociale. Legăturile dintre motive nu sunt generate de intervenția din afară a adultului,
dar depind de copil. Se observă o ierarhizare treptată a motivelor, acestea subordonându-se reciproc.
Preșcolarul se întristează atunci când este tratat pe nedrept. El poate îndeplini și o activitate, ce nu-i este pe
plac, la gândul că va fi recompensat cu o jucărie nouă.
Datorită faptului că activitatea preșcolarului este stimulată nu din motive izolate, care se înlocuiesc unele
pe altele ori se contrazic, dar din motive corelate, stabile, care se întăresc reciproc, se pun bazele formării
personalității. Ierarhizarea și stabilizarea motivelor constituie condiția esențială a modelării personalității
preșcolarului. O reală contribuție la formarea personalității îl are jocul, în special, jocul cu personaje, în care
copilul asimilându-și rolul, însușește și relațiile, comportamentul inclus în acest rol.
La fel de importante, pentru desemnarea personalității, sunt și stilurile de comportament parental. Părinții
se pot comporta într-un fel sau altul, în funcție de copil, de comportamentul în anumite situații. Stilul parental
de acțiune, manierele, obișnuința de a se raporta la alții, influențează asupra comportamentului copilului,
determinând gradul său de reținere sau de agresivitate.
Jocul - activitate predominantă la vârsta preșcolară
Jocul este activitatea preferată a copilului de vârstă preșcolară. El are o semnificație dublă. Pe de o parte,
în joc se exteriorizează, sunt aplicate toate cunoștințele, priceperile, obișnuințele copilului, intelectul său. În
joc copilul își pune în valoare calitățile, își satisface dorințele, își descarcă tensiunile interne. Pe de altă parte,
jocul constituie principalul instrument de formare și dezvoltare a capacităților individuale ale copilului.
Jocul satisface nevoia de mișcare și de acțiune a copilului, deschide pentru el nu numai moduri de
activitate, dar și variate relații interumane, dându-i posibilitate să se apropie de mediul în care trăiește, de
însăși funcția socială a obiectelor, îi permite să se familiarizeze cu activitatea adulților ș.a. Jocul schimbă
întreaga viață conștientă a copilului. Jucându-se cu obiectele, copiii își dezvoltă percepțiile de formă, mărime,
culoare, greutate, capacitatea de a observa, de a inventa, modificând realitatea. Prin intermediul jocului, copiii
își dezvoltă și alte procese cognitive, amplificând posibilitățile memoriei, gândirii și alte calități, își formează
un șir de trăsături volitive ca răbdarea, perseverența, stăpânirea de sine ș.a. Prin intermediul jocului, se
formează numeroase trăsături de personalitate: responsabilitatea, respectul de sine și de alții, cinstea, curajul,
corectitudinea. U. Șchiopu (1967), consideră că „jocul stimulează creșterea capacității de a trăi din plin ...
având misiunea de o mare și complexă școală a vieții."
Activități de învățare:

1. Completează cu referire la formarea personalității preșcolarului ;

2. Oferiți „o mână de ajutor”. Propuneți 5 strategii de dezvoltarea și formarea personalității
preșcolarului;
3. Imaginati-vă că urmatoarele întrebări vin de la un părinte care culege informaţii despre copilul său.
Ce i-am răspunde? Copilul mereu caută să se joace, cat e de corect? Este captivat de jocurile pe
telefon? Ce jocuri s-ar potrivi mai bine?

Sursa:
GOLU, FLORINDA. Manual de psihologia dezvoltării: o abordare psihodinamică. lași: Polirom, 2015.
ISBN print: 978-973-46-5627-1
Crețu T. Program universitar de formare a profesorilor pentru învățământul primar adresat cadrelor
didactice din mediul rural, Ministerul Educației și Cercetării, 2005