Eu sunt copilul

Tu ţii în mâinile tale destinul meu

Tu determini în cea mai mare măsură,
dacă
voi reuşi sau voi eşua în viaţă
Dă-mi ,te rog, acele lucrurui care
să mă îndrepte spre fericire
Educă-mă te rog, ca să pot fi
o binecuvântare pentru lume.

(din „Child’s Appead”, Mami Gene Cole)

CAPITOLUL I

ACTIVITATEA SPECIFICA VARSTEI MICI-JOCUL

I.1 Dezvoltarea globala si individuala a copilului mic

Perioada preşcolară, între 3 şi 7 ani, a fost denumită vârsta de aur a

copilăriei.
Copilul la această vârstă este vioi, vorbeşte bine şi uşor, stabileşte
bine relaţii cu oricine şi poate fi uşor antrenat în diverse activităţi.
Progrese importante se înregistrează în dezvoltarea somatica.
Procesul de osificare continuă să fie intens. Dezvoltarea musculară este
intensă.
Spre sfârşitul acestei perioade, structura muşchilor devine mai densă
din masa generală a corpului, ţesutul adipos descreşte relativ.
Iritabilitatea mucoaselor rinofaringiene – mica lor rezistenţă la praf, la
temperatură scăzută, la invazii microbiene, la temperatura scăzută –
contribuie la contractarea facială a numeroaselor boli la copii, boli epidemice
specifice. Acestea slăbind rezistenţa organismului, crează teren propice
pentru contactarea altor boli. Chimismul intern începe să se modifice. În
special glanda tiroidă devine mai activă. Se dezvoltă mult sistemul nervos şi,
în special, creierul – organ coordonator al acestuia. Procesele de mielinizare
continuă.

1
 Perioada preşcolară se caracterizează prin intensifiarea rolului
coordonator şi reglator al scoarţei cerebrale, prin dezvoltarea treptată mai
ales a formelor de inhibiţie condiţionată (la 5 ani copilul îşi poate reţine uşor
impulsurile).
Are loc o oarecare disciplinare a conduitei, ceea ce va pregăti copilul
pentru forme de activitate mai complexe, pentru munca şcolară.
Ca la toate vârstele copilăriri, la preşcolar nevoia de activitate este mare.
De asemenea, la el constatăm o oarecare excitabilitate. Copilul preşcolar,
datorită activităţii intense manifestă adesea tendinţa de oboseală. Oboseala
devine cu atât mai mare, cu cât preşcolarul este obligat să execute mişcări de
acelaşi fel sau să reţină de la activitate.
Somnul copilului începe să se modifice, preşcolarul începe să aibă
vise complexe şi uneori chiar coşmaruri sub influenţa unor impresii mai
puternice din timpul zilei. Pofta de mâncare este relativ scăzută, cazurile de
enurezis nocturn sunt relativ frecvente, mai ales la băieţii între 3 şi 4 ani.
Perioada preşcolară sau a doua copilărie cuprinde şi câteva
subdiviziuni, şi anume:
− vârsta preşcolară mică;
− vârsta preşcolară mijlocie;
− vârsta preşcolară mare

Vârsta preşcolară mică (de la 3 la 4 ani şi jumătate). Se caracterizează

printr-o evoluţie evidentă de la o stare de relativ echilibru general în procesul
adaptării la condiţiile mediului familial, la o stare de mai mare instabilitate şi
expansiune.
Copilul devine, în genere, mai autoritar, mişcările sale mai sigure, dar
şi mai brutale şi mai stângace în unele situaţii. La 4 ani are loc un puseu de
creştere. La această vârstă, se desfăşoară procesul formării a noi şi numeroase
însuşiri psihice, dintre care mai semnificative sunt cele legate de creşterea
capacităţilor simbolice, a funcţiilor mentale imaginative şi a celor de comunicare.
Caracteristică este şi creşterea gustului şi a capactăţilor de fabulaţie. După 4
anide dezvoltă mult independenţa copilului. El foloseşte o vorbire mai bogată,
2
are atitudini de bravadă, unele tendinţe de a atrage atenţia asupra lui. Această
vârstă este considerată de unii autori o vârstă de cristalizare primară a viitoarei
personalităţi.

Vârsta preşcolară mijlocie (de la 4 ani şi jumătatea la 5 ani şi jumătate)

reprezintă un moment de organizare a noi particularităţi în dezvoltarea psihică.
Copilul capătă din nou o atitudine mai receptivă la cerinţele care se formuleaza
faţă de el.
Are o înfăţişare plăcută, este vioi, atent, interesat de cele ce se
petrec în jurul său, bine adaptat la habitudinile curente conservate în familia
sa prin orarul de fiecare zi.
Preşcolarul mijlociu are o atenţie activă faţă de ceea ce semnifică
evenimentele la care participă. El este mai reţinut, gândeşte înainte de a
vorbi şi se străduieşăte să formuleze o adresare verbală în forme
reverenţioase, cât mai adecvate vârstei celor cu care se întreţine.
Capacitatea de cunoaştere se află într-o fază de intensă dezvoltare.
La 4 ani şi jumătate el manifestă o insistenţă curiozitate punând
întrebările „de ce” şi „cum”.
Interesul pentru jocul cu subiect este deosebit şi pune în evidenţă o
creştere a coeziunii şi continuităţii subiectului de joc.
Acest tip de joc devine variat şi complex, fapt ce atestă continuarea
creşterii simbolisticii mentale. De altfel, în jurul vârstei de 5 ani copilul
manifestă o mare receptivitate faţă de povestiri, îi plac episoadele încărcate
de întâmplări, este sensibil faţa de deznodământul echitabil moral al
întâmplărilor.
Primele elemente ale caracterului impun copilului cerinţa interioară
de a găsi în faptele de povestire un deznodământ de sancţionare a ceea ce
este nedrept, necinstit şi de restabilire a adevărului şi a binelui.
Preşcolarul mijlociu este sensibil şi la caracterul plauzibil al celor ce i
se povestesc. El însuşi este capabil să povestească într-un mod plăcut şi
interesant. Sensibil şi susceptibil, preşcolarul mijlociu este foarte ataşat de
mama lui.

3
 Vârsta preşcolară mare (de la 5 ani şi jumătate până la intrarea în
şcoală) se caracterizează prin faptul că, treptat, pe fondul unei bune încadrări
în mediul familial, copilul începe din nou să prezinte momente acute de
nonconcordanţă faţă de cerinţele ce se manifestă faţă de el. Fenomenul
începe prin înmulţirea răspunsului „nu” dat de copil în cele mai numeroase
înprejurări.
Adesea după acest răspuns, copilul se conformează cerinţei.
Frecventă este încăpăţânarea lui mai ales privind mâncarea.
De altfel pe la vârsta de 6 ani, copilul trece printr-o etapă de
anorexie (lipsă de poftă de mâncare), fapt ce atrage după sine dificultăţi şi
momente tensionale.
Tot la 6 ani copilul începe să-şi modifice înfăţişarea. Devine mai
puţin robust decât la 5 ani, îşi pierde primii dinţi provizorii (sau de lapte).
Aceasta este o fază de fragilitatea somatică relativ mărită. De altfel este
etapa când se contracarează uşor boli contagioase, cum sunt parotidita
epidemică şi unele afecţiuni laringofaringiene.
Totuşi, în genere copilul este mult mai antrenat în participarea
observativă la tot ceea ce se petrece în jurul său.
Activitatea creativă este vie şi mult mai stabilă ca la 5 ani. După 6
ani, copilul manifestă, un deosebit interes pentru cărţile cu imagini. Începe să
cunoască, adesea în mod spontan litere de tipar, se preocupă de citit şi chiar
de scris. Nivelul de dezvoltare psihică permite încadrarea lui în activitatea
şcolară.
Toate acestea ne permit să spunem că în perioada preşcolară are
loc trecerea de la activităţi vitale ale organismului pe satisfacerea necesităţilor
immediate,dominant vegetative, spre starea în care, pe planul larg al vieţii de
relaţii, se dezvoltă şi se complică mijloacele de a fi satisfăcute.

4
 Dezvoltarea proceselor senzoriale între 3 şi 6-7 ani

Despre preşcolari se spune că au o deschidere perceptivă

caracteristică asupra spectacolului lumii şi este avid de a cunoaşte, ceea ce
stimulează în grad înalt dezvoltarea tuturor capacităţilor senzoriale.

Sensibilitatea şi percepţiile vizuale sunt tot atât de amplu antrenate

în explorarea lumii ca şi cele tactile. Preşcolarul este capabil să facă
discriminări vizuale mai fine, pe care acum are posibilitatea să le identifice
mai precis cu ajutorul cuvântului şi să le fixeze mai bine în memorie.
Văzul continuă să integreze şi să structureze unitar informaţiile
tactile dar mai sunt încă dificultăţi, în sensul că se recunoaşte mai greu vizual
ceea ce s-a petrecut mai înainte tactil.
Auzul înregistrează câteva direcţii de avans foarte importante. În primul
rând sendibilitatea auditivă devine de două ori mai fină faţă de stadiul anterior.
Auzul fonematic pentru limba maternă este mai bun, preşcolarul aude foarte bine
cuvintele, însă este un auz verbal global, şi nu-i permite să dinstingă uşor sunetele
din structura cuvântului.
Preşcolarul învaţă să cânte şi poate reproduce linii melodice simple.
În general îi place să cânte şi stadiul acesta este favorabil dezvoltării auzului
muzical.

Timpul – percepţia de timp este acum favorizată de ritmicitatea

programului zilnic şi de comunicarea cu adulţii. Preşcolarul se orientează
aproximativ bine în momentele zilei, dar nu întotdeauna le verbalizează
corect. Unii preşcolari reuşesc să citească cu aprozimaţie ceasul.

Percepţiile preşcolarilor sunt stimulate şi susţinute de curiozitatea lor

foarte mare şi sunt saturate emoţional şi foarte vii.

Reprezentările, apărute ca fapte psihice în antepreşcolaritate, au

devenit deja componente de bazăale planului intern, subeictiv. Dezvăluind
5
specificul reprezentărilor de a avea o dublă natură configurativ intuitivă şi
operaţional-intelectivă , J. Piaget şi colaboratorii săi au demonstrat că în
preşcolaritate la nivel preoperaţional nu pot fi generate decât imagini
reproductive statice, deci care „evocă spectacole deja cunoscute şi percepute
anterior” (J. Piaget, B. Inheldar, 1076, pag. 60).
Puternica legătură dintre percepţie şi reprezentări este relevată şi de
dificultatea pe care o îmtâmpină copiii în desenarea unui profil uman. La
desenul figurii umane realizat la 3 ani, exprimă o imagine mintală în care se
selectează şi se impune capul şi mai ales faţa, restul fiind doar schiţat sau
chiar neglijat. Reprezentarea este un proces reconstitutiv în care se implică
operaţii mintale şi dacă acestea nu s-au format încă, în structura imaginii se
impun, fie dominante perceptive, fie ceea ce ştie copilul despre acel obiect.

Între 3 şi 6 ani se produce o îmbogăţire a tehniocii de desenare şi se

folosesc anumite clişee grafice (un fel de a desena un om, o casă, etc) care
dă operativitate generală desenului.
Marea dezvoltare a reprezentărilor este caracteristică pentru acest
stadiu şi esteo condiţie de bază a desfăşurării activităţii copilului şi mai ales a
jocului.
Memoria şi imaginaţia – aspecte caracteristice pentru preşcolar

Memoria preşcolarului continuă să fie concretă. După 5 ani se

constituie amintirile, adică se reţin acele evenimente deosebite cu mare
încărcătură afectivă, cu multe detalii, însă raportările spaţio-temporale sunt
relativ vagi.
În acest stadiu, se manifestă uneori un fenomen spacific şi anume,
reminiscenţa, mai ales la preşcolarii mici şi mijlocii. Dacă ei au asistat la un
eveniment cu totul deosebit, în etapa imediat următoare acestuia, nu pot
relata nimic, dar a doua zi pot reproduce chiar aspecte de detaliu.
Treptat se intalează memoria. Acest nou reglaj se realizează în
contextul jocului. Activitatea de joc, este cea care prin scopurile, conţinutul şi
conduitele sale de desfăşurare, facilitează înţelegerea de către copii a

6
relaţiilor mijloc – scop, adică, a faptului că el nu trebuie să facă ceva ca să
poată ţine minte.

Imaginaţia preşcolarului este stimulată de trăirile lor afective.

Specific pentru imaginaţia preşcolarului este şi faptul că ea inter-relaţionează
cu o gândire care nu e aptă încă de control şi valuare şi în acest caz în
imaginaţie se petrec rapid şi necontrolat treceri de la un plan transformativ la
altul şi deci, evoluţii, de cele mai multe ori fanteziste.
Imaginaţia creatoare se manifestă mai ales în jocurile cu subiect.
Desfăşurarea ca atare a acestor activităţi, plăcerea pe care o simte copilul
când îşi încearcă propriile capacităţi, satisfacţiile trăite în legătură cu ce
reuşeşte să facă, susţin şi propulsează combinările imaginative.
Fantezia îngăduită şi cultivată la preşcolaritate, va genera forţele
creatoare de mai târziu.

Atenţia involuntară este amplu manifestată şi permanent susţinută

de marea curiozitate a preşcolarului. Posibilităţile de înţelegere care au
crescut, contribuie la activizarea atenţiei, preşcolarul fiind în stare să
urmărească atât propria activitate, cât şi unele aspecte din ambianţă,
înscriindu-şi mai adecvat propiul comportament în activităţile cu ceilalţi.
Apare atenţia voluntară, mai ales în cadrul jocului şi apoi în toate
celelalte activităţi.
Calitatea noilor mecanisme se exprimă şi în creşterea de-a lungul
stadiuliui a concentrării şi stabilităţii, dacă la preşcolarul mic acesta este doar
12 minute, la cel mijlociu de 14-15 minute, iar la cel mare de 20-25minute.

Dezvoltarea gândirii preşcolarului

Preşcolaritatea, stadiul care este între 3 şi 6-7 ani se

caracterizează printr-o creştere semnificativă a capacităţii fizice şi psihice
ale copilului, în cadrul căruia „apare” principiul realităţii. Ea este numită
„vârsta de aur a copilăriei”.
7
 Gândirea copilului este la nivel preoperaţional. Acum copilul
manifestă o mare curiozitate, limbajul este tot mai bun şi jocul sunt condiţii
de bază ale dezvoltării mintale.
Preşcolarul este mai receptiv la real. Paralel cu descentrarea de
acţiune se produce acelaşi lucru pa plan afectiv. Părinţii sunt văzuţi acum
ca cei care ce, interzic şi uneori pedepsesc.
Principala caracteristică în ceea priveşte gândirea este
intuitivitatea, „copilul poate gândi ceea ce percepe, dar gândirea lui nu
merge mai departe de reprezentarea elementului perceput”. Percepţiile au
adus contribuţii privind apariţia reprezentărilor. Însă gândirea nu are
operaţii şi nu se extinde dincolo de perceptiv. Exemplu: un copil de 5 ani
aspune: un băiat mare, dar nu om, o fată mare dar nu mama” (diferenţa de
vârstă).

Învătământul preşcolar are darul de a pune bazele şcolarizării şi a-

l pregăti pe copil pentru viaţa şcolară. În colectivitate, copilul este nevoit să
se adapteze la cerinţele externe, să depăşească contradicţiile dintre
acestea şi posibilităţile sale limitate de a răspunde în mod eficient, să
renunţe la unele dorinţe de moment pentr a desfăşura acţiuni care pot să
nu-l satisfacă, să asimileze şi să adopte comportamente bazate pe norme
sociale riguroase cu efect nemijlocit pentru socializarea copilului
La sfârşitul stadiului preşcolar, copilul devine capabil, prin
dezvoltarea capacităţii de comunicare şi de folosire a raţionamentelor să
adopte comportamnete intelective ce îi crează o perspectivă corectă
asupra lucrărilor şi fenomenelor prezente şi chiar viitoare. Astfel, noţiunile
empirice se extind, devin tot mai cuprinzătoare şi mai adecvate facilitând
instalarea operaţiilor gândirii, ceea ce îl face pe Piaget să sublinieze
caracterul preoperator al gândirii cu semnificaţie pentru progresul general
al intelectului.
H. Wallon este de părere că în perioada preşcolară cunoaşterea şi
gândirea se antrenează în structuri insulare, iar Vâgotski descrie zone de
examinare de maxim interes în jurul cărora devin active formele intelectuale
ale operativtităţii gâdirii şi de organizare a cunoştinţelor. Prin urmare,
8
perioada preşcolară se caracterizează prin mari achiziţii culturale, întinsă
asimilare inteletuală, de creştere a posiblităţilor gândirii în înţelegerea
situaţiilor noi şi în depăşirea animismului primar, a sincretismului simplist cu
ajutorul inteligenţei.

Dezvoltarea motricităţii la preşcolar

Preşcolaritatea, stadiul care se întinde între 3 şi 6-7 ani, se distinge

printr-o creştere semnificative a capacităţilor fizice şi psihice a copilului,
făcând posibilă o echilibrare cu ambianţa, în cadrul căreia „principiul realităţii”
cum îl denumeşte Freud, asugură siguranţă şi adaptare.
Motricitatea este manifestarea care arată mai multe achiziţii realizate
de un copil în acest staiu. Libertatea, spontaneitatea şi prezenţa unei armonii
în executarea mişcărilor arată că preşcolaritatea este vârsta bucuriei de a se
mişca.
Preşcolarul desenează acum mai bine, modelează şi se joacă cu
jocuri de construcţii diverse. Acum mainifestă multă independenţă. La 3 ani
merge cu tricicleta, aleargă, prinde mingea şi apucă obiectele foarte bine. La
4 ani ştie să se caţere, ştie să se îmbrace şi să se dezbrace singur, îşi leagă
singur şireturile, ajută în gospodărie, se apropie de modelul educatoarei un
pătrat, un cerc, orice desen. La 5 ani sare coarda, merge pa bicicletă, se
caţără în copaci, etc. la 6 ani copilul poate executa orice mişcare pe care le
combină şi nu este nevoie de o învăţarespecială. Participă cu entuziasm la
întrecerile şi exerciţiile ce se organizează în grădiniţă.
Jocul, ca activitate fundamentală la vârsta preşcolară, se realizează
şi în afara unui scop clar, cu plăcere gratuită. Cu timpul, jocul capătă contur şi
devine tot mai organizat. Preşcolarul mic desprinde din regulile jocului de-a
ascunselea, numai regulaascunderii şi cea a alergării la locul de bătaie.
Exercitarea celor două roluri este însă necontroltă şi nelegată de conduitele
celorlalţi copii cu care se joacă. Astfel preşcolarul mic „se ascunde”
aşezându-se cu spatele într-un colţ al camerei. Faptul că el nu mai vede
părinţii echivalează cu a „fi ascuns” – ceea ce exprimă o conduită încă
9
egocentrică. Copilul preşcolar mic stă „ascuns”, apoi se duce şi bate locul şi
se întoarce la ascunzătoare.
Preşcolarul mijlociu face exces de zel privind regula ascunderii. El
caută locurile mai comlicate. Preşcolarul mare exprimă o orientare mai
evidentă spre strategiile care facilitează ţelul atingerii facile a locului de
bătaie.

Limbajul între 3-7 ani

Preşcolaritatea, stadiul care se întinde între 3 şi 6-7 ani, se distinge

printr-o creştere semnificativă a capacităţii fizice şi psihice a copilului în care
apare „principiul realităţii”. Iar acum este „vârsta de aur a copilăriei”.
Diferenţele dintre 3 şi 7 ani sunt remarcabile în domeniul limbajului.
Vocabularul pasiv este de la 400 la 1 500 cuvinte, iar la 7 ani, 1 000 – 3 000
cuvinte.

Acum se însuşesc cuvinte noi, preiau de la cei mari modalităţi de

exprimare care tind să se stabilizeze în comunicarea lor verbală. De exemplu,
o fetiţă de 3 ani spune: „vă pot fi de folos cu ceva?”, imitând-o astfel pe mama
sa. Nu întotdeauna sensurile cuvintelor ne sunt înţelese. Preşcolarii sunt
receptivi la epitete, mai ales la poveşti. Sunt importante acum diminutivele
(cal - căluţ). Acum se construiesc, pornind de la cele însuşite de la adult
„clonţesc”, „urlăleţ”.
Acum se manifestă transferul modelelor verbale legate de cei din
jurul copilului. Acum are o gramatică implicită,pe care o foloseşte creator. W.
Stern consideră categorii morfologice ale substanţei (substantive), a acţiunii
(verbe), a relaţiilor (atribute şi cuvinte de legătură).
Preşcolarii conservă structurile dialectale. În grădiniţă limbajul este
unul elevat. Acum folosesc timpurile verbelor, acordul după număr şi gen –
dar sunt dificultăţi legate de caz (genitiv şi dativ „a dat lui mama”).

10
 Acum apare limbajul contextual, foloseşte toate mijloacele verbale.
Debitul verbal este foarte bun. Piaget spune că copilul vorbeşte fără să ţină
seama de interlocutor – limbaj egocentric.
La preşcolaritate sunt prezente două din cele trei forme ale sale:
monologul propriu (se joacă şi vorbeşte) şi monologul colectiv (limbaj
egocentric – în faţa cuiva).
Vorbirea capătă expresivitate,deci se utilizează atât mijloacele
verbale cât şi cele nonverbale. La cei mici uneori o poezie este spusă şi în
acelaşi timp copilul mişcă piciorul. La cei mari gesturile sunt legate de
comunicare(roluri). Copilul de 6 ani realizează faptul că prin limbaj i se
permite să-şi ascundă gândurile, faptele. Pentru un dialog cu cei mici copilul
de 6 ani reduce propoziţiile iar dacă dialogul este cu educatoarea,
propoziţiile sunt fraze complete.
În ceea ce priveşte pronunţia, până la 3-4 ani se depăşesc unele
probleme dar rămân rotacismele şi sigmatismele când apare necesitatea unui
logoped.
Fantezia îngăduită şi cultivată la preşcolaritate, va genera forţele
creatoare de mai târziu.

Limbajul constituie un alt element semnificativ pentru evoluţia

intelectului şi pentru organizarea funcţionalităţii psiho-comportamentale a
copilului preşcolar. Acum sporeşte socializarea şi înţelegerea cu cei din jur, ia
parte activă la viaţa acestora.. De mare importanţă pentru organizarea
activităţii psihice şi psihocomportamentale este apariţia, încă din subperioda
mică a preşcolarităţii a limbajului interior. Pe baza limbajului interior, copilul
are posibilitatea de a-şi urmări mintal acţiunile ce le desfăşoară, de a
introduce ajustări şi de a-şi regla conduitele în funcţie de scopurile propuse şi
situaţiile ivite.
Sunt afectate sunetele care apar mai târziu în vorbirea copilului mic
şi care necesităşi o modalitate mai deosebită la nivelul aparatului
fonoarticular(r, s, ş, z, j, etc.)
În mod obişnuit asemenea dificultăţii dispar odată cu dezvoltarea
generală psihofizică a copilului preşcolar, dar în anumite situaţii, pe un fond
11
etiologic negativ, prin imitarea unor modele negative în vorbire, prin
consolidarea unor deprinderi negative de vorbire pot apărea şi tulburări de
limbaj.
Limbajul pasiv apropiindu-se de cel activ se modifică permanent.Se
dezvoltă cerinţa internă de folosire de cuvinte noi, creaţii verbale şi fantezii.
Construcţia propoziţiilor şi nuanţarea lor se complică. Salma Cazacu a
semnalat aspecte ale dialogului la copii, utilizarea cazurilor substantivale şi
de expresivitate a vorbirii. În acelaşi timp în vorbire încep să fie folosite
numeroase cuvinte adjective, structuri comparative şi de evaluare, dar şi
acordării de sensuri aproximative sau incoerente.
Comunicarea verbală în copilărie îşi pune ampreta asupra dezvoltării
psihice a omului, influenţând ansamblul capacităţilor sale sociale( chiar stilul
social-comunicaţional), influenţează precizia şi estetica exprimării gândirii şi
chiar însuşirile personalităţii. La preşcolar, limbajul joacă rolul unui
“instrument activ şi deosebit de complex al relaţiilor copilului cu cei din jurul
său, şi în acelaşi timp, un instrument de organizare a activităţii psihice”.
Important este că la această vârstă se întâlnesc diferenţe individuale
însemnate dar şi diferenţe între sexe legate de bogăţia şi folosirea limbajului.

Marea plasticitate în dezvoltarea psihică, specifică fazelor copilăriei,

devine multilateral orientată în perioada preşcolară.
Copilul învaţă să înţeleagă şi să aprecieze conduita celor din jurul său,
începe să cunoască în parte valoarea socială a acţiunilor umane si prezintă
contagiuni importante în conduita sa (prin imitaţie activă si pasivă), însusindu-si
numeroase modalităţi de a reacţiona , proprii familiei sau colectivului de copii cu
care vine în contact. Tot acum se constituie cerinţa activă de a fi de folos celor
din jur ( mai ales de a fi util adulţilor).
În perioada preşcolară se produce nuanţarea complexă a conduitei,
formarea treptată de reticente si de reacţii deliberate , secundate de dezvoltarea
vieţii interioare , de marea diversificare a particularităţilor psihoindividuale
( H.Wallan ).
Importantă este si dezvoltarea intereselor , particularizarea acestora .
Evoluând pe domenii de activităţi diferite , uneori pe activităţi artistice , interesele
12
duc la formarea de năzuinţe , dorinţe si alte interese ( mijlocite ) si favorizează în
mod direct formarea de
aptitudini si talente , dintre care unele încep să se exprime pe la 4 -5 ani .
Vârsta preşcolară este perioada când se câştigă numeroase îndemânări,
abilităţi, deprinderi de autoservire ; contradicţiile dintre năzuinţe , dorinţe si
capacităţi, în cadrul creşterii spiritului de. independentă , contribuie la organizarea ,
constituirea si dezvoltare unor trăsături de caracter ; diversitatea relaţiilor pe care
le are copilul duce la constituirea unor elemente estetice în structura relaţiilor
sale .
Nu trebuie uitat faptul că dezvoltarea psihică nu se desfăşoară omogen si
ca o cumulare zilnică de însuşiri. Pe fondul progresului psihic general se
constituie trăsături care , la un moment dat, caracterizează pregnant copilul.
Intercorelarea nu înseamnă simetrie si egalitate , ci organizare complexă în
cadrul unor posibilităţi cu caracteristici noi, mai nuanţate si mai multilaterale , de
a acţiona .
Sub înfluenta lărgirii relaţiilor sociale ale copilului dezvoltarea lui psihică
devine mai complexă , se formează treptat trasaturile psihoindividuale , încep să
se pună mai evident bazele personalităţii.
Vârsta preşcolară este perioada în care jocul , ca activitate,
capătă o deosebită însemnătate .

Copilul se antrenează cu pasiune în jocuri de construcţie, în jocuri

de mişcare sau jocuri cu reguli , cu subiect, ori de creaţie , etc.
Jocul dezvoltă relaţii complexe între copii, dar în acelaşi timp ,
exprimă si traduce unele particularităţi psihice specifice vârstei , facilitează
importante achiziţii de experienţă privind relaţiile sociale
De aceea , jocul are un rol important în dezvoltarea psihică.

13
 I.2. Contextul activitatii umane si jocul la varsta mica.

Perioada prescolara ( 3-6 ani ) se caracterizeaza printr-o dezvoltare complexa si

interesanta, cu influente asupra evolutiei biopsihice ulterioare. Expresia celor sapte
ani de acasa, pe care „ omul ii are sau nu-i are” reflecta tocmai importanta constituirii
bazelor activitatii psihice si conturarea trasaturilor de personalitate ce isi pun pecetea
pe comportamentele viitoare.
Se pot remarca unele diferente in dezvoltarea psihica si mai cu seama modul de
relationare si adaptare la conditiile de mediu pentru copiii care frecventeaza
colectivitatea si pentru cei care raman in familie pana la intrarea in scoala. In
colectivitate, copilul este nevoit sa se adapteze la cerintele externe, sa depaseasca
contradictiile dintr acestea si posibilitatile sale limitate de a raspunde in mod eficient,
sa renunte la unele dorinte de moment pentru a desfasura actiuni care pot sa nu-l
satisfaca, sa asimileze si sa adopte comportamente bazate pe norme sociale
riguroase cu efect nemijlocit pentru socializarea copilului.
Copilul este antrenat in activitati tot mai diverse, care alaturi de joc,
contribuie la dezvoltarea fizica si psihica. El este pus in situatia de a-l ajuta pe
adult, la unele trburi, este solicitat sa povesteasca si sa fie atent la felul cum mananca,
saluta sa relationeze cu cei din jur, satraseze linii si bastonase, sa deseneze ceea ce
influenteaza dezvoltarea proceselor de cunoastere, descoperirea si raportarea tot
mai complexa la realitatea inconjuratoare. Acum copilul intelege ca realitatea
externa nu se reduce la propriile sale trairi, ca el se poate raporta mai bine la aceasta
daca o cunoaste si daca nu tine seama de ea in actiunile pe care le desfasoara.
Tot ceea ce spune, face si actioneaza se relationeaza si exprima in atitudini, se
joaca si participa la activitatile altora, ii creeaza copilului satisfactie, bucurii, trairi,
deosebit de intense in planul afectiv, o adevarata fericire si lipsa de grijile lumesti,
fapt pentru care aceasta perioada a mai fost numita si varsta de aur a copilariei.
Odata cu dezvoltatrea capacitatilor senzoriale si perceptive, se structureaza
noi forme printre care reprezentarile memoriei si imaginatiei dau dimensiuni
complexe trairilor anticipative si fantastice. Perceperea realitati este incarcata
emotional si alimenteaza imaginatia, comportamentele si strategiile mintale ce
utilizeaza o simbolistica ampla.
La conturarea acestui complex contribuie si tipul fundamental de activitate,
care este jocul cu semnificatia decentrarii psihicului de pe activitatea de percepere, pe
activitatea de implantatie in viata cultural-sociala.

14
 Jocul faciliteaza tipuri de relatii ce se nuanteaza si diversifica, amplificandu-se
conduitele di contextul colectivelor de copii si o mai fina diferentiere a conduitelor
fata de alte persoane. In felul acesta copilul isi controleaza mai bine activitatile, le
declanseaza mai usor le inhiba, si le stapaneste pe cele care nu sant eficiente.
Importanta si activa este dezvoltarea comportamentelor implicate in
constituirea autonomiei care cuprinde deprinderi si obisnuinte organizate in
formatiuni complexe. Dintre acestea, mai semnificative sant comportamentele
alimentare, de imbracare, igienice si ludice. Pe aceasta directie sant evidente
acumulari de deprinderi mai active spre sfarsitul perioadei prescolare.
Modul de a cere, de a multumi, de a respecta pe ceilalti are importanta pentru
conduitele civilizate de mai tarziu. Neadaptarea culturala functionala alimentara se
exprima prin carente in constituirea deprinderilor curente implicate in alimentatie. In
acest context se inscrie manuirea neadecvata si stangace a tacamurilor, neutilizarea
lor si nafolosirea servetelelor, murdarirea fetei de masa, tendinta de a nu tine seama
de ceilalti in timpul mesei.
Modificari progresive se manifesta si in domeniul culturalizarii legate de
imbracare, igiena si toaleta. Pana la sfarsitul perioadei prescolare copilul se poate
adapta eficient prin constituirea unor seturi de deprinderi adecvate.
Interesante sunt si micile colectii ale copiilor. Daca intr 3-4 ani buzunarele
copilului sant relativ goale, de la cinci ani incep sa cuprinda dulciuri si anvelope de
dulciuri, iar spre 6 ani obiecte mici, dopuri, baloane, pietricele colorate, capse. Igiena
alimentara, de spalare a mainilor inainte de masa si dupa folosirea toaletei, baia,
taierea unghiilor, pieptanarea parului, spalarea dintilor oglindesc formarea imagini
de sine.
In perioada prescolara, copilul se opune sa mearga la culcare deoarece il
intereseaza spectacolul relationarii cu ceilalti, devine receptiv la ce fac adultii, ca si
la trairea placerii jocului. Protestul fata de mersul la culcare poate fi verbal, evaziv
uneori, de tergiversare, incarcat de tot felul de tranzactii. La 6 ani copilul exprima
inca astfel de probleme inclusiv anxietatea si frustratia.
Ca urmare a dezvoltarii generale la 4 ani copilul devine mai puternic dar si
mai neandemanatic. Miscarile sale sant mai brutale, fapt explicabil prin antrenarea
si constituirea relativa a conduitelor implicate in cerintele de autonomie. Dezvoltarea
motorie este deosebit de importanta pentru sporirea autonomiei, dar ea are
semnificatie si pentru dezvoltarea psihica generala a copilului. Anumite tipuri de joc,
mai cu seama cele de miscare si de constructie

15
cele de desen si modelare a plastilinei alaturi de celelalte comportamente ocupationale
contribuie la cresterea preciziei miscarilor, la consolidarea fortei fizice si la
dezvoltarea abilitatilor motorii.
Ele faciliteaza isusirea normelor comportamentale si disciplinarea
conduitelor.In relatie cu constiinta si imaginea de sine, cu dezvoltarea psihica si a
personalitati, cu socializarea si interiorizarea normelor social culturale se constitue
constiinta morala a copilului ce reglementeaza pe baze noi si complexe, relatiile sale
cu cei din jur si determina structurarea unui sistem atitudinal diversificat.
Fiecare om descopera inca din copilarie ce inseamna a te juca. Jocul, ca
activitate fundamentala la varsta prescolara, se realizeaza si in afara unui scop clar, ca
placere gratuita cum spune J. Chateau (*1). Cu timpul, jocul capata contur si devine
tot mai organizat. La 3 ani jocul este inca legat de obiecte si cuprinde elemente
numeroase de manualitate activa. Totusi incep sa apara forme noi, mai complexe de
antrenare ale acestuia.
Interesul copilului fata de adulti, conduitele si fortele acestuia creeaza jocului
o noua consistenta. Copilul incepe sa decupeze din conduitele umane momente,
situatii si sa le reproduca. Pe acest fond apare jocul cu subiect si cu rol. Ca urmare,
copilul devine in joc medic profesor, telefonist, constructor etc.
In jocul cu papusa prescolarul o detaseaza ca personaj iar in jocul de-a familia
indeplineste functia mai multor personaje in care alternanta este evidenta. La 4 ani,
jocul nu mai este atat de izolat.
In genere, se joaca mai bine cu un copil mai mare sau cu unul mai mic caruia ii
spune, adese ori, ce sa faca asumandu-si rolul de animatror. La 5 ani jocul cu subiect
si rol atinge un important nivel de dezvoltare, iar adaptarea la posibilitatile de rol ale
partenerului sant evidente, ca si capacitatea de a alimenta subiectul. Subiectul are o
forta atat de activa incat adeseori copilul se joaca si cu parteneri imaginari. Este
interesant faptul ca rolurile se individualizeaza uneori cu temperament, stil de
relationare si chiar ca varsta.
Deosebit de interesante sant rolurile profesionale prezente in jocurile copiilor
de 5-6 ani ( medic, vanzator in magazin, sofer, invatator etc.). Copilul utilizeaza
paternuri elementare profesionale, decupate din profesiunile pe care le-a perceput.
Sant mai frecvent reproduse rolurile in care exista actiuni tipice, specifice pentru o
oarecare autonomie a comportamentelor.
Multe jocuri se desfasoara pe baza de imitatie. Aceasta are de multe ori un rol
creator sau jocul raspunde trebuintei de creatie a personalitatii dar si a sinelui in raport
cu viata si ipostazele ei feluirite. Analiza jocului pune in evidenta experienta de viata
si de cultura, statutul mintal si de sanatate al copilului. Copilul incepe sa se joace mai
mult cu mingea, cercul, triciclete, ii plac jocurile de constructii, dar si papusile, este
atras de truse, incepe sa apara interesul pentru colectii.
La 5 ani ii plac cuburule mari si se poatr vorbi de un momemnt ontogenetic in
care intereseaza si pe baieti obiectele pe care le considera bebelusi.

*1. J. Chateau-„Copilul si jocul”. Bucuresti E.D.P.

16
 La 6 ani au mare atractie spre jocurile cu apa si pamant concretizate in
constructia de tunele, turnuri. Mingea ramane pe primele planuri, dar creste atentia
fata de coarda si fata de jocul de-a travestirea. Dupa 5 ani, tot mai mare incidenta
incepe sa aiba jocul cu reguli. Si jocurile didactice sant jocuri cu regului ceea ce face
sa se poata vorbi de reguli de miscare si jocuru cu reguli in care domina strategiile
intelectuale. De altfel, regulile incep sa devina importante si in jocurile cu subiect.
Printre jocurile cu reguli, jocul de-a ascunselea este tipic. Prescolarul mic
desprinde din jocului de-a ascunselea doar regula ascunderi si aceea a alergarii la
locul de bataie. Prescolarul mijlociu face exces de zel privind regula ascunderii. El
cauta locurile cele mai complicate fapt ce afecteaza de cele mai multe ori, strategiile
de ajungere prioritara la locul de bataie. Prescolarul mare exprima o orientare mai
evidenta spre strategiile care faciliteaza telul atingeri facile a locului de bataie. In
acest sens prescolarul mare se ascunde aproape de locul de bataie si speculeaza
atingerea lui. Ca atare, perioada prescolara este dominata de trbuinta de joc in care
actioneaza combinatii mintale, reprezentari de imaginatie si sant actionate forme de
experienta complexa.
Jocol capata roluri psihologice tot mai complexe: functii formative, de
relaxare, functii de facilitare a adaptarii copiilor la aspectele mai complexe ale
mediului inconjurator, functii de umanizare, constituind o preparare a copilului pentru
viata, functii de dezvoltare psihofizica si de satisfacere a trebuintei de activitate.
In jurul jocului si a jucariei se organizeaza o serie intreaga de conduite de
evaluare. Asa de pilda este grija fata de jucarii cand intereseaza, daca aranjeaza
jucariile, daca le strica, daca le repara, daca construeste altele etc.
Jocurile efectuate cu pasiune constitue un izvor de bucurie pentru copil si o
debordare a personalitati. Dar exista pentru prescolar si alte activitati ce au mai mult
sau mai putin o componenta ludica, in care personalitatea copilului straluceste prin
contributii remarcabile, de multe ori. Pe acesta considerente se dezvolta trebuinta de
expresie creativa. Multi autori raporteaza constituirea si dezvoltarea trebuintei de
expresie creativa la constituirea sinelui in jurul a 4-5 ani. De multe ori la prescolari se
desfasoara sub forma de joc, pictura, desenul, modelajul, care incep sa emotioneze si
intereseze pe copil in mod deosebit dupa 4 ani. Copilului ii place culoarea si lucreaza
cu pensulele sau cu creioanele colorate. La 3 ani mana nu este inca apta de a reda
intentiile. Copilul trage linii la intamplare, conferindu-le apoi valoare si semnificatie.
Dupa 4 ani, desenul incepe sa capete organizarea lineara, iar diferite obiecte incep sa
fie redate prin contururi care au functii de simboluri si sant incarcate proiectiv.
La 4 ani si jumatate cliseele devin mai numeroase si uneori se exprima 2-3
clisee pentru aceeasi forma. Momentele de creatie ale copilului pune in evidenta
nivelul dezvoltarii activitati psihice, in general si al imaginatiei, limbajului si starilor
afective in special.

17
 In mod deosebit imaginatia, apreciata de uni autori atingand un nivel
remarcabil in dezvoltare la varsta prescolara. Chiar si in redarea povestilor auzite
copilul are posibilitatea dupa cum sa vazut sa introduca situatii noi, sa dea o noua
orientare personajelor, sa evite un anumit final deobicei pe cel tragic si sa adopte unul
pozitiv care ii satisfac mai bine starile sale afective.
Asadar copilul prescolar traieste noi experiente in relatiile cu cei din jur la
care el trebuie sa se adapteze si sa actioneze nu numai in functie de dorintele sale ci sa
tina seama si de dorintele celorlalti.
Copilul prescolar este capabil sa i-si motiveze aciunile, sa-si propuna scopuri sa
anticipeze anumite situatii ceea ce face ca o serie de comportamenta sa se desfasoare
in mod unitar si sa se evite elementele contradictorii.
Modelele parintilor, adultilor in general sant percepute de copil, sant insusite
prin imitatie si invatare ca ulterior sa fie reproduse, iar prin repetare sa se transforme
in deprinderi comportamentale si formatiuni altitudinale la nivelul personalitatii. Iata
de ce este necesara o mare atentie din partea parintilor fata de relatiile de la nivelul
familiei pentru ca in functie de acestea se constituie personalitati infantile fragile si
labile sau dinpotriva personalitati structurate, organizate si echilibrate.
Caracteristicile respective devin sursa de raportare a copilului la sine si la alti,
de intelegere a locului pe care il ocupa in ierarhia familiei sau a grupului.

18
 1.3 Jocul ca formă de activitate specifică pentru copii-aspecte teoretice.

Maria Montessori (1966) considera că jocul este munca copilului, atrăgând în

felul acesta atenţia asupra efortului pe care depune copilul în joc.
J. Piaget (1973) a făcut observaţii minuţioase care sunt extinse asupra jocului.
El considera că atunci când un copil se joacă, el pune în mişcare toată capacitatea sa de
a stăpâni şi influenţa realitatea.
E. Grekşan (1963) considera jocul ca un instrument prin care copiii acţionează
şi scot la lumină sentimente şi idei interioare. Se pot astfel rezolva anumite experienţe
traumatice sau plăcute, trăite de aceştia. Astfel copilul câştigă în procesul de joc noi
înţelegeri asupra lumii înconjurătoare.
Jocul spontan, iniţiat de copil şi care îi aduce plăcere prin implicarea sa în
activitatea de stăpânire şi transformare a realităţii este jocul care asigură căi de
dezvoltare a personalităţii copilului.
„Jocul poate fi definit drept un comportament motivat, intrinsec, liber ales,
plăcut pentru copil si orientat spre proces” (J. E. Johnshon şi J. Ershler)
„Jocul este expresia cea mai înaltă a dezvoltării umane în copilărie deoarece
este singura expresie liberă a ceea ce se află în sufletul unui copil” (F. Foebel).
Jocul implică angajarea activă a celui care se joacă (J. Garvey) şi este
principala activitate în copilărtie (J. Bruner).
Deci, jocul este activitatea prin care copilul o dezvoltă dar acest lucru este
dependent de libera sa alegere, de motivitatea intrinsecă, de orientarea cătr proces şi
implicarea participării active.

19
 Jocul, este înţelepciunea şi iubirea copiilor. Jocul este o activitate izvorâtă din
nevoia d acţiune, de mişcare – o modalitate de a-şi consuma energia sau de a se distra,
un fel plăcut de a utiliza timpul.
Jocul constituie o formă de organizare a şi implicit cale de organizare a
cunoaşterii.
În fiecare joc există un obiect sau un rol de aici a pornit iniţiativa de jocuri.
Mecanismele jocului sunt, în esenţă, mecanismele învăţării palpării obiectelor,
manipularea lor, deplasarea lor (chiar prin aruncare), înseamnă, în fond, elaborarea
spaţiului şi timpului senzorial şi într-o măsură diferită, a timpului şi spaţiului mintal.
După vârsta de 6 ani, jocul îndeplineşte cerinţele învăţării: transformarea,
modificarea structurilor şi funcţiilor mintale şi organizarea lor după modelul activităţii
intelectuale.
Din teoria piogetiana reţinem coordonata genetică a acţiunii ludice. Jocul se
constituie ca un schimb simpatetic cu obiectul, persoana sau situaţia, chiar în primele
luni de existentă, acţiunea ludică fiind considerată ca o acţiune primară. Apariţia
extrem de timpurie si în conexiune cu structura afectivă face ca acţiunea ludică
contribuie fundamental la structurarea eului afectiv, motivational mitiv si social.
J. Piaget sublinia ca funcţia esenţială a tuturor formelor de joc aceea
că„transformă realul printr-o asimilare mai mult sau mai ti supusă la trebuinţele eului".
Jocul este considerat ca o activitate de asimilare care fucţionează pentru ea însăşi,
neînsotită însă de un efort de acomodare.
Deci primul dintre efectele jocului este cel de transformare a rea l i t ă ţ i i pe baza
unei acţiuni specifice si complexe, care antrenează : structurile fundamentale ale persoanei.
Aceasta operaţie de.transformare duce la o asimilare a realului de către subiect. La
rândul ei această asimilare este organizată de către joc. Jocul apare deci ca o acţiune
organizată cu scop asimilator - integrator. Func ţ i a de asimilare la”EU”pe care o
îndeplineşte jocul simbolic se manifestă sub formele particulare cele mai diverse în
majoritatea cazurilor, mai ales afective, dar care se află adeseori în slujba unor interese
cognitive”.
A doua coordonată a teoriei piagetiene despre joc este diversitatea formelor
acţiunii ludice, ca o consecinţă directă a sensurilor genetice ale jocului.

20
 Triada ludică piagetiană : -jocul - exerciţiu ; jocul – simbol • jocul cu reguli
este structurată pe scara evolutivă a inteligentei, fiecare t i p de joc reprezintă o
anumită etapa de dezvoltare.
In toate cele trei compartimente ludice predomină asimilarea dar aceasta se
realizează prin scheme diferite.
Jocul - exerciţiu nu face apel la reprezentări, ci la activităţi plăcute, uşoare.
Jocul - simbolic implică reprezentarea unui obiect absent, schema simbolică nefiind
altceva decât o reproducere a schemei senzorio - motorii în afara contextului si absenta
unui obiect obişnuit.
Jocul cu reguli implică relaţii sociale si/sau înterindividuale.
Trecerea de la conduita predominant ludică la cea predominant neludică din
scoală nu se realizează brusc, prin simpla împlinire a vârstei cronologice de şcolar.
Conduita ludică continua să se manifeste în forme si variante diferite tot timpul vieţii.
La vârsta prescolaritătii, jocul are o dublă semnificaţie: pe de o parte el este
cadrul în care se manifestă, se exteriorizează întreaga viata psihică a copilului, în joc
copilul exprimându-si dorinţele si eliberându-se, descărcându-se tensional. Pe de altă
parte Jocul constituie principalul instrument de formare si dezvoltare a capacităţilor
psihice ale copilului, nici una dintre funcţiile si însuşirile lui psihice neputînd fi
concepute si imaginate în afara jocului.
Importanta jocului constă în nevoia de mişcare si acţiune a copilului oferind nu
numai perspectiva activităţii, ci si deschiderea spre universul extrem de variat al
relaţiilor inter - umane, oferind perspectiva de a pătrunde în intimitatea acestora,
stimulând astfel dorinţa copiilor de a se dezvolta ca adulţi.
O alta perspectivă pe care o oferă jocul constă în posibilitatea preşcolarului de a
pătrunde în sfera de influentă a realităţii înconjurătoare de a-si însuşi funcţia socială a
obiectelor, familiarizându-se cu semnificaţia socio-umană a activităţii adulţilor de a
cunoaşte si stăpâni lumea ambientală, dezvoltând si restructurând în cele din urmă
întreaga viată psihică a copilului.

21
 Jucându-se cu obiectele, copiii îşi dezvoltă percepţiile de formă, mărime, culoare,
greutate, conturându-si capacitatea de observare. Fiind nevoiţi să-si„construiască”o
casă, copiii îşi etalonează înainte de toate pe plan mintal, imaginea casei si abia apoi
trec la executarea ei, dezvoltându-si astfel capacităţile de reprezentare.
Prin intermediul jocului, copiii au tendinţa de a născoci, modificând realitatea
ca urmare îşi vor dezvolta capacitatea de inventivitate. Căutând să memoreze
regulile unui joc, copiii îşi amplifică posibilităţile memoriei, conformându-se acţionai
regulii:, jocului, respectându-le ; ei se dezvoltă prin prisma activităţii voluntare
formându-si însuşirile voinţei, dintre care amintim : răbdarea, perseverenta,
stăpânirea de sine etc... Tot prin intermediul jocului sunt modelate trăsăturile si
însuşirile de personalitate precum : respectul fată de alţii, responsabilitatea,
onestitatea, curajul, corectitudinea.
“Jocul copilului - spune Emil Planchard - nu este numai o oglinda fidelă a
personalităţii sale în formare, ci poate fi utilizat si ca auxiliar educativ sau chiar să
servească drept bază a metodelor de predare în şcolile preelementare si elementare”.
În viata copilului intervine o schimbare radicala, locul dominant al jocului
fiind substituit de o alta formă de activitate : învăţarea, după care va suporta o
transformare, fiind substituit de muncă.
Trecerea de la o perioadă de dominaţie a unei anumite activităţi, la alta, se
realizează în mod gradual necesitând o perioadă îndelungată de timp si care nu
implică înlocuirea bruscă prin alta, ci dimpotrivă, coexistă cele doua forme de
activitate printr-o armonioasa îmbinare, ce înlesneşte saltul de la o etapă la alta, fără
praguri sau obstacole.
Asemenea forme de trecere de la joc la învăţătura sunt jocurile didactice.
Preşcolaritatea este dominată de joc, acesta fiind activitatea centrală căruia
copilul i se dăruieşte cu toată fiinţa lui şi pe care o desfăşoară în cele mai variate
forme.
A doua caracteristică a jocului este nivelul ridicat de complexitate, comparativ
cu stadiul anterior.
22
 La preşcolar locul prim îl au jocurile cu subiect şi cele cu roluri. În joc,
preşcolarul investeşte toate disponibilităţile sale psihice şi se lasă absorbit până la
uitarea de sine.
Durata jocului în ansamblu este mai mare, dar este direct legată de conţinutul
jocului şi de caracterul lui antrenant, aşa că dacăii place, acesta se poate prelungi
mult, se poate repeta, etc.
Jucăria este pentru preşcolar un elemant de mare atracţie, dar nu mai este
indispensabilă ca la antepreşcolar. Poate fi utilizat şi un obiect oarecare, după cum
una
şi aceiaşi jucărie poate fi divers transfigurată
Preşcolarii se joacă unii împreună cu alţii, colaborând foarte bine, reuşesc să-şi
coordoneze acţiunile şi să respecte regulile, să controleze acţiunile proprii, dar şi pe
cele ale partenerului, etc. Dezvoltarea atenţiei, memoriei, voinţei, capacităţii de
înţelegere, toate asigură desfăşurarea în bune condiţii a jocului.
Nivelul jocului asigură nivelul dezvoltării psihice a copilului, dar jocul este şi
un stimulator principal al dezvoltării psihice confirmând şi prin aceasta locul lui
fundamental în viaţa preşcoalrului.
Modul în care preşcolarii participă la activitatea de învăţare diferenţiază cele tri
substadii ale preşcolartăţii. S-a constatat astfel că preşcolarii vor să înveţe, dar
transformă totul repede în joc, nu au un scop de învăţare distinct, nu sunt preocupaţi
de rezultate, nu-şi organizează într-un fel acţiunile.
Preşcolarii mijlocii reuşesc să se detaşeze parţial de joc, sunt preocupaţi de ce
vor învăţa, vor să lucreze cât mai bine, sunt interesaţi de rezultate.
La 5-6 ani se manifestă un interes distinct pentru învăţare, se petrec uşor
subordonările la cerinţele activităţile, se urmăreşte eficienţa, se aşteaptă evaluări ale
rezultatelor.
Preşcolarul care se dezvoltă normal, care progresează pe toate planurile care
vine la grădiniţă şi învaţă foarte multe lucruri, tinde să devină mare, să fie şcolar şi
această dorinţă este dominantă sistemului său motivaţional, este conţinutul principal
al tensiunii psihice fundamentale care stimulează întreaga sa devenire.

23
 Omul este înzestrat cu capacitatea de a transfigura realul în imaginar, de a
opera cu simboluri acesibile. El operează cu cuvinte şi imagini cărora le acordă o altă
semnificaţie (pentru un copil, un băţ poate fi cal).
Jocul a căpătat mereu anumite caracteristici noi datorită influenţelor directe şi
indirecte ale procesului evaluativ care duc la perfecţionarea continuă a omului.
Jocurile au o evoluţie complexă, prin intermediul lor se reflectă aspecte şi episoade de
viaţă, se reproduc numeroase şi variate forme şi relaţii sociale, pentru copii jocul fiind
o conduită formativ-modelatoare.
Copiii de 3-4 ani nu-şi propun intenţionat un subiect. Scopul este latent şi se
conturează în timpul jocului. Se înregistrează o fluctuaţie mare a subiectelor alese.
Existenţa scopului în joc atrage elaborarea unui plan de joc care se realizează în
cadrul discuţiilor şi alacţiunilor de organizare a jocului.
Subiectul este imporant nu numai în jocurile de creaţie ci şi în cele de mişcare
şi didactice.
Regulile jjocului reprezintă acele reglementări de natură internă sau externă
care prin acţiunile copiilor sunt organizate şi corelateunele cu altele. Copilul încee să
li se supună conştient (ele sunt impuse de joc sau de cel care îl conduce).
Copiii de 5-6 ani creează ei singuri regulile.
În evoluţia şi geneza jocului un rol deosebit îl are jucăria. La preşcolarii jocul
este determinat de jucăriile din apropiere. La 3-4 ani copilul este atras de sunet,
culoare, formă, în timp ce la 5-6 ani îşi aleg jucăriile în funcţie de utilitate.
Evoluţia jocului poate fi schematizată astfel: joc de manipulare, joc de
imitaţie, joc de creaţie.
În jocul dramatizare subiectul este dat de adulţi şi prelucrat de copii.
În ce priveşte jocul de construcţii (la 3 ani doar manipulare) se observă
legătura sa cu cel cu subiect şi rol. Deseori jocul de construcţii îl pregăteşte pe cel de
creaţie (construieşte garajul, apoi se joacă„de-a şoferii”.
Jocul de mişcare se dezvoltă în sensul încadrării mişcărilor într-un anume
context reflectând un fragment din viaţa reala, cel mai frecvent din viaţa animalelor.

24
 Jocurile hazlii se apropie de cele de mişcare, dar şi de cele didactice din punct
de vedere al conţinutului prin itemul pe care îl supune spre rezolvare, ele au funcţie
recreativă, antrenând atenţia spiritul de observaţie.
Jocul didactic, îmbină armonios latura distractivă cu sarcinile instructive. Are
structura specifică îmbinând sarcina didactică cu reulile şi elementele de joc. Acţiunea
lui este contruită în scop didactic.
Treptat, copiii trec de la rezolvare în planul acţiunii concrete la acela al
acţiunii jocului oral, în care însuşi jocul îl constituie acţiunea de a răspunde prompt şi
corect, de a ghici după indicii obstracte, de a compune ghicitori.
În concluzie jocul ca formă de activitate instructiv-educativă trebuie înţele în
primul rând ca un cadru organizatoric de desfăşurare a activităţii didactice.
Cadrul trebuie creat în aşamanieră de către educatoare încât scopul să
găsească cel mai bun climat psihologic şi social de manifestare şi dezvoltare a
propriei personalităţi.
Trecerea la activitatea şcolară, care constă în învăţare si impune
comportamente specifice, se face printr-un proces de adaptare, pentru care grădiniţa
îi pregăteşte pe copii, însă nu trebuie să se înţeleagă ca prin acest proces se preia o parte
din sarcinile instructiv-educative ale scolii primare.
În „Legea învăţământului” sunt precizate ca obiective ale învăţământului
preşcolar, pregătirea complexă şi gradată socială sindividuală a copilului pentru scoală
pe baza valorificării experieniev sale infantile în condiţii de activitate (joc, elemente de
învăţare didactică, munca si creaţie specifice vârstei) într-o ambiantă de afecţiune si
încredere în forţele proprii.
În acest cadru, învăţământul preşcolar are menirea de a forma, copiii sub aspect
psiho - intelectual, fizic si socio-afectiv, pentru cât mai uşoară adaptare la activitatea
de tip şcolar, pentru integrare şcolară si socială.

25