19.11.

2019

Stadiul ante-preșcolar (1-3 ani)

= stadiul primei copilării

=stadiul oglinzii (copilul se descoperă pe sine în oglindă, se uită cu mare interes în oglindă, se recunoaște în
oglindă; în nici un stadiu oglinda nu e mai interesată decât în acest stadiu)
=stadiul de grație și drăgălășenie (sunt foarte simpatici)
=stadiul pinguinului (se referă la mersul său care seamănă cu cel al pinguinilor)

În acest stadiu, pentru prima dată, se descoperă noi relații cu familia pentru că sesizează regulile și
interdicțiile, orarul și stilul de viață al familiei, în funcție de aceste caracteristici copilul se dezvoltă pe o traiectorie
specifică familiei. Descoperă interesul pentru spălat, de a fi curat, de a răspunde la întrebările care i se pun. Se
bazează foarte mult pe experiența pe care a achiziționat-o până acum – achiziții fundamentale pentru adaptarea
copilului la mediul înconjurător care se însușesc până la finalul anului
Se menține interesul și intensitatea ritmului de creștere, dar aceasta este mai puțin intensă decât în stadiul
anterior. Aici acționează un principiu al creșterii inegale a segmentelor corpului și anume: până la doi ani are loc
maturarea mai intensă în regiunea capului apoi aceasta se extinde spre membrele interioare, spre zona toracică și
abdominală care o iau practic înaintea celorlalte segmente. Această formă de creștere este numită cefalo-caudală,
mișcările devin tot mai fine și precise astfel că începe să se hrănească singur, manevrează obiectele,poate face mici
construcții, poate trage linii verticale; la doi ani și jumătate poate înșira mărgele mari, poate răsfoi paginile unei cărți,
colorează spații mari, mânuiește cu interes mânerele ușilor și butoanele diferitelor aparate. După 20 de luni
masticația este normală și poate bea singur apă din cană, iar apoi, spre trei ani poate mânca cu lingurița, poate turna
apă dintr-o cană în alta, poate lovi mingea fără să cadă, poate merge cu tricicleta; pe acest plan se câștigă foarte
mult din imitație (imită diferitele acțiuni ale părinților). Interesant este că această imitație se produce și în elaborarea
comportamentelor și acțiunilor sale (ex: hrănește o pisică la fel cum este el hrănit), totuși în această perioadă
imitațiile sunt spontane pentru că copilul încă nu are imaginea abstractă a modelului „se unește cu modelul într-o
intuiție mimetică”. La doi ani imitația mimetică se atenuează și începe imitarea specifică umanului ceea ce
accentuează diferența dintre el și animale.
Apar și se dezvoltă mișcările complexe: mersul, alergatul, săritul, dansul; se consolidează în mod deosebit
mersul. Gessel aprecia că copilul de această vârstă este un „jeep într-o continuă schimbare de viteză”. Important
este că apare controlul motricității, când are o stare de boală sau subnutriție se constată ca copilul este afectat în
dezvoltarea motrică și în creșterea corporală, totuși ritmul creșterii este constant și se corelează cu evoluția greutății,
astfel între:

- 1-3 ani crește cu cca. 18 cm în înălțime și ia 4,5 kg în greutate. Diferențele dintre fete și băieți sunt
minore în acest stadiu, la un an atât fetele cât și băieții au 74 cm, iar la 2 ani 92 cm, greutatea la un an
este de 9200-9400 g, iar la trei ani 13900-14000 g. Creierul la un an are 993 g, iar la trei ani 1112 g

Între 2-3 ani cresc toți dinții care sunt mici și rari, iar sub aceștia cresc dinții permanenți. Pentru cunoașterea
obiectelor ele se manipulează mai întâi prin ducerea la gură (un an), apoi prin pipăirea lor (după un an jumătate),
activitatea de manipulare se perfecționează și duce la coordonarea mâinilor, a ochiului și ca atare se ajunge la
îmbogățirea informațiilor primite din mediul exterior. Curiozitatea este mare în această perioadă (folosesc întrebări
precum „Ce este”. Se lărgește capacitatea de înțelegere și apar și determinările pe care le înțelege (lângă, jos, sus,
deasupra). Vorbește despre el mai ales pentru început la persoana a 3-a, apoi apare și folosește „eu” și „meu”.

Piaget arată că între 2-4 ani are loc trecerea la un stadiu mai avansat pe plan mintal numit Stadiul Preoperator (se
reflectă relația copilului cu obiectul).

Apar disonanțele cognitive și care duc la tensiuni cognitive și pe măsură ce își face noi achiziții acestea devin factori
importanți în satisfacerea curiozității. Aici acționează o lege specifică acestui stadiu: curiozitatea este legată direct de
atracția interdicției ( poate fi folosită în dezvoltarea unor cunoștințe în grădiniță, în colectivități, dar și personal). În
toate aceste acțiuni copilul este instabil și arzător ( Rose), aici apare o altă lege: legea celei mai mari tentații .
Conduitele afective devin tot mai complexe: la 18 luni crește rezonanța afectivă astfel încât devine mai impresionabil
și reușește să intuiască dispoziția adultului, trăirile afective deși sunt foarte intense nu sunt stabile și nu sunt
profunde, crește rezonanța afectivă ce se manifestă prin zâmbet, mângâiere și este în general mai mare în familiile în
care există o valoare sexuală mai mare. Apar conduite emoțional afective manifestate prin stări de „lirism și
melancolie”. La un an atașamentul față de mamă este acaparant, iar la doi ani tatăl devine admirat și favorit. Apare și
un fenomen nou, apare anxietatea față de persoanele străine și anxietatea de separație care are o caracteristică
morală și un sentiment de vinovăție, are o emoție morală. La trei ani se diminuează teama de persoanele străine, dar
rămâne activă teama față de necunoscut. Atunci anxietatea din acest stadiu este de trei feluri:

1. Anxietatea față de peroanele străine și situațiile necunoscute

2. Anxietatea față de ideea de separație sau teama de separație
3. Anxietatea morală ce exprimă teama de pedeapsă și trăirea sentimentului de vinovăție

Dezvoltarea rezonanței afective rezultă din afecțiunea simbiotică față de mamă când atașamentul este mare și îl
pune în evidență in anumite situații, dar ele se exprimă în principal prin holofraze. Aici apare și fenomenul de
identificare care se poate discuta în relație cu recunoașterea sa în oglindă. Se descoperă sinele corporal, dar nu
este încă înțeleasă imaginea sa și nu poate ajunge la sinele spiritual sau social. Totuși și acest fenomen constituie
un stimul major pentru elaborarea diferitelor comportamente, aceste se ? inițial pe trebuințele fiziologice cum ar
fi cea de hrană, de somn, de securitate, ca apoi să apară și trebuințele fără un substrat biologic direct. Charlotte
Buhrel a arătat că activismul este determinat de trei situații:

a) Tendința de a cunoaște și explora mediul

b) Impulsul spre manipularea obiectelor
c) Tendința de influențare creatoare a mediului și de a transforma ceea ce este în rândul său

Întregul activism și dezvoltarea psihică generală sunt influențate de dezvoltarea motrică și capacitatea copilului
de a se deplasa și manipula obiectele.
Dezvoltarea motrică cuprinde:

1. Deprinderi ale întregului corp (mers și șezut) ceea ce echivalează cu așa numitele mișcări globale
2. Deprinderi ale brațelor și mâinilor ce implică apucarea și atingerea obiectelor și reprezintă așa numitele
mișcări fine

De la vârsta de un an jumătate un rol important în însușirea mișcărilor îl are intuiția, copilul imit mișcări și
comportamente în joc. Intuirea limbajului și însușirea acestuia reprezintă o ajustare imitativă de mișcări după un
model (Bawllon). Imitarea presupune memoria motorie din care poate fi desprinsă mișcarea stocată anterior. Nu
există imitarea fără a cunoaște obiectul prin percepție (Bawllon) .

Dezvoltarea mișcărilor, a comportamentului și limbajului se realizează după următoarea schemă:

Stimul -> intuiție -> imitație -> sugestibilitate ->dorință

În joc, copilul parcurge un traseu de la simplu la complex, iar când câștigă în cunoașterea jocului și realizarea lui
traseul poate fi și invers (joc de manipulare, de combinare anticipativă). Jocul în această perioadă este joc
singular, abia spre sfârșitul perioadei devine joc colectiv.

Analiza vieții psihice se realizează prin raportarea la 3 aspecte/condiții:

1. Tipurile fundamentale de activitate de la cele mai simple, ludice și ajung. La cele ocupaționale complexe și
creatoare
2. Tipurile de relații in cadrul socio-cultural care duc la dezvoltarea sistemului atitudinal ce dinamizează,
orientează și reglează statutul și rolul subiectului în viața socială
3. Tipurile de cerințe ce se formulează față de subiect și posibilitățile pe care acesta le are pentru a răspunde
optim

În acest context copilul nu poate fi apreciat ca un „adult în miniatură”, ci din potrivă ca un „adult în devenire”
deoarece el străbate un proces complex de prefaceri,de acumulări și transformări ce se realizează într-un mediu
favorabil/ sau mai puțin favorabil. În raport cu acest mediu copilul adoptă o traiectorie proprie în care geneza
este importantă, dar nu suficientă pentru modul în care va fi orientat și direcționat în devenirea sa. Aici se vede
legătura dintre mediu și caracteristicile genetice ale copilului.

Dezvoltarea psihică generală a antepreșcolarului se remarcă prin tendința de maturizare a funcțiilor și proceselor
psihice. Această maturizare se produce în principalele planuri ale psihismului uman, astfel:

a. la nivelul planului senzorial: auzul joacă un rol tot mai important în localizarea oamenilor și evenimentelor
din mediu, dar mai ales în achiziția și înțelegerea limbajului ; văzul s-a bucurat de cercetări mai deosebite în
raport cu auzul, chiar după un an se dezvoltă cunoștințe despre figurile umane astfel încât până la doi ani pot
diferenția și reacționa diferit la experiențele faciale/ expresiile faciale, fiind mai receptivi la figurile vesele
decât la cele triste sau neutre.
 b. La nivelul percepției se cunoaște o dezvoltare importantă , astfel de la punerea bazelor mecanismelor sale în
primul an, la adoptarea schemelor perceptive pentru obiectele din mediul apropiat facilitează organizarea
tot mai mult prin analiza și sinteza senzorială. Sunt mai bine percepute obiectele din mediul apropiat sau
cele care se impun/ se prezintă cu o însușire dominată care contribuie la recunoașterea obiectului. De obicei
se preferă culorile vii și luminoase care se și impun în această perioadă.

Pe măsură ce se dezvoltă văzul și auzul, copilul se implică tot mai mult în ascultarea și imitarea vorbirii.
Reprezentările ca proces superior debutează la 1,6 ani odată cu dezvoltarea funcției semiotice, dar rămân
generale.
Piaget și colaboratorii au investigat comportamentul de explorare al copilului și au arătat că permanența obiectului
este cea mai mare achiziție din acest stadiu. La 18 luni copilul caută eficient un obiect pe care la văzut, la un
an chiar se poate preface că mănâncă, că bea, că doarme, iar la 18 luni poate include o persoană în acest joc
și la 2 ani poate folosi obiecte în jocul simbolic.
c. În planul gândirii s-a remarcat existența unor studii ce s-au racolat la dezvoltarea gândirii copilului, astfel au
niște stadii a dezvoltării gândirii:
- Stadiul gândirii simbolice și pre-conceptuale - 2-4 ani. Inteligența senzorio-motorie pregătește trecerea de la
anticipația mintală ce se produce prin apropierea de reprezentare spre gândirea simbolică și pre-conceptuală.
Dezvoltarea limbajului în cel de al doilea an permite adoptarea unor semnificații legate de relația dintre
semnificant și realitatea desemnată/semnificată (hrănirea păpușii cu un bețișor). Simbolul se diferențiază de
semn prin faptul că cel din urmă presupune o convenție specială, achiziționarea limbajului coincide cu formarea
simbolurilor, gândirea copilului din această perioadă este axată pe caracterul animist (inferior egocentrismului;
copilul crede că tot ceea ce-l înconjoară este însuflețit), autist și egocentrist, unele din aceste corelații
menținându-se și la adult. În planul limbajului se dezvoltă trei feluri de limbaj: limbaj mic (se menține o perioadă
de timp pentru că și adultul îl menține…. Uite vine pis, chiar dacă copilul poate să zică pisica), limbajul situativ și
limbajul contextual( deducerea ideii din). Primul limbaj este restrâns și primitiv, dar dispune de cuvinte
onomatopeice și holofraze (fără structură gramaticală), limbajul situativ conține cuvinte concrete saturate de
exclamații și gestică, iar la doi ani devine tot mai activ determinând existența lui și in stadiul următor; limbajul
contextual este încărcat de structuri non-verbale și evoluează în paralel cu cel situativ( copilul înțelege mule
cuvinte). În comunicare acționează un principiu specific ți anume principiul economiei și repetiției (formulează
niște propoziții scurte și te lasă pe tine să deduci, repetă multe cuvinte). Cu ajutorul limbajului copilul nu numai
că comunică cu cei din jur, dar încearcă și să-i influențeze, astfel el descoperă că toate lucrurile și fenomenele au
nume. Între 18-24 de luni se formează vorbirea în propoziții, iar între 48-60 de luni are loc organizarea sintaxei
(adoptă niște reguli gramaticale).Această adoptare a sintaxei duce de fapt la dezvoltarea vorbirii totale.
Folosește mul gesturile, ridicarea mâinilor pentru a fi luat în brațe, iar între 12-18 luni face gesturi simbolice ( se
face că strănută pentru a reprezenta o floare). Când nu cunoaște cuvintele bolborosește sub formă de discurs
pentru el însuși și acestea sunt numite de Piaget „monologuri duale”, iar când discută cu obiectele sau cu
persoanele imaginare se numesc după Piaget „monologuri colective”- forme ale limbajului ecocentric. Primele
cuvinte cu rol de propoziție se remarcă prin caracteristica de rol polisemantic ceea ce înseamnă un sens larg,
nepermis, domină și substantivele, apoi apar adjectivele, mai târziu verbele și conjuncțiile. De fapt acesta pentru
cunoaștere este drumul de la concret la intuitiv spre abstract. Spre sfârșitul stadiului utilizează și cuvinte cu sens
generic cum ar fi om, animal, bine, rău, începe chiar să povestească și să asculte cu interes povești simple. În
planul memoriei și imaginației se dezvoltă memoria involuntară de reguli și povestiri. Memorează mai bine
aspectele concrete legate de dorințele sale, dar reproduce cu lagune, forte greu se rețin amintirile dinaintea
vârstei de doi ani, aceasta numindu-se amnezie infantilă, Freud arată că amnezia infantilă se produce pentru
antepreșcolari pentru că își reprimă instinctul sexual față de părinți. Prin dezvoltarea unor forme elementare ale
imaginației, domeniile posibilului și imposibilului încep să capete tot mai multă consistență, la această situație
contribuie foarte mult folosirea simbolisticii și a simbolurilor, spre sfârșitul stadiului se fabulează povestind
întâmplări imaginare, dar fără a fi minciună. Forme elementare de imaginație se manifestă în desen și în joc, la
18 luni apare faza de mâzgăleală în desen, se trag linii neregulate cu schimbări frecvente de direcție, dar cărora
le dă nume, la doi ani aceste linii încep să capete contururi, iar la 3 ani apare faza desenului pre-schematic sau
faza omulețului mormoloc în care corpul omenesc este prezentat sub formă cefalopodă, la 3 ani poate folosi
singur culorile. În planul personalității temperamentul este baza dezvoltării, cercetările au demonstrat că chiar în
prima copilărie apar o serie de aspecte în activitate legate de temperament cum ar fi durata atenției, adaptarea
la schimbări de mediu, caracteristici legate de dispoziție. Unele trăsături pot suferi modificări ușoare cu timpul,
dar mai ales influența părinților, altele se păstrează toată viața. Extraversia și instabilitatea emoțională sunt
foarte evidente sub acest raport, în funcție de temperament se dezvoltă și atașamentul copilului. Sunt în
principal trei forme de atașament în acest stadiu: atașamentul puternic securizant când copilul caută contactul
cu mama și nu se oprește inițiativei, regăsirea mamei după o absență reacțiile sale sunt pozitive; atașamentul
evitativ, se evită contactul cu mama, nu inițiază legătura, mama și străinul sunt tratați la fel; atașamentul anxios/
ambivalent, copilul este tulburat de absența mamei, nu se liniștește la venirea ei, este supărat și evită contactul
cu toți cei din jur. Calitatea atașamentului exprimă gradul de sănătate al copilului, o relație caldă și sigură
exprimă sănătatea emoțională și duce la o socializare eficientă, după doi ani face eforturi în stabilirea relațiilor
de atașare față de părinți. Trăsăturile caracteriale se dezvoltă mai deosebit sub influența familiei, părinților,
fraților. Treptat se dezvoltă sinele și conștiința de sine, se recunoaște în oglindă la 18 luni, iar la 2 ani si jumătate
poate coordona imaginea sa din oglindă cu unele acțiuni de atingerea a propriului corp. Imaginea mame este
recunoscută chiar mai repede decât cele de mai sus. Conștiința de sine este puternic influențată și de atitudinea
părinților față de copil, în funcție de sex.