CARACTERIZARE GENERALA A VARSTEI PRESCOLARE

1. CARACTERISTICI BIO-FIZIOLOGICE ALE CRESTERII SI MATURIZARII COPILULUI

PRESCOLAR
Varsta cuprinsa intre 3-6/7 ani, reprezinta perioada din viata copilului, in care au loc progrese remarcabile, in
toate planurile dezvoltarii lui: somatice, psihice, cat si in planul vietii relationale.[1] Aceste progrese se vor
constitui pe fundamentul insusirilor psihice naturale, in procesul asimilarii experientei sociale, iar continutul si
calitatea predispozitiilor vor fi cultivate sub influenta mediului si a actiunii educative din
gradinita.

Intrarea copilului in mediul nou al gradinitei face ca orizontul lui de cunoastere sa depaseasca cadrul restrans al
familiei si sa fie pus in fata unor conditii si cerinte noi, mult deosebite de cele din perioada anterioara. Solicitarile si
noutatea conditiilor de protectie si afectiune il fac pe copil sa-si ajusteze comportamentul si in acelasi timp sa
sesizeze diversitatea lumii si vietii, careia va trebui sa-i faca fata.
Activitatea dominanta la aceasta varsta este jocul, in care copilul reflecta experienta sociala achizitionata,
reda modele de conduita, creeaza comportamental roluri, stabileste diferite relatii cu
partenerii.
Jocurile, in diversitatea lor alimenteaza imaginatia, comportamentele si strategiile mintale,
sunt incarcate de o simbolistica ampla si o emotionalitate complexa, fapt care creeaza perioadei prescolare acea
unicitate ce face sa fie minunata varsta de aur.[2]
Dar jocul nu este unica forma de activitate, jocul se imbina armonios cu activitatile comune, care rezolva sarcini pe
care jocul singur nu le poate asigura.
In gradinita, proiectarea obiectivelor educationale, va trebui sa anticipeze intotdeauna dezvoltarea psihica si
sa vizeze un nivel imediat superior al functiilor psihice. Aplicandu-se acest principiu si folosind mijloace si
procedee specifice, invatamantul prescolar isi va realiza finalitatile.
Actiunea educativa trebuie gandita astfel incat sa raspunda unor necesitati individuale, nu poate fi eficienta daca nu
este adecvata, sau accesibila celui caruia i se adreseaza; de aceea este important ca in centrul actiunilor de
proiectare, organizare, desfasurare, evaluare si interventie educationala sa fie intotdeauna cunoasterea copilului.
Este important sa avem in vedere ca nevoile copilului in aceasta perioada sunt relativ simple: dragoste, securitate
afectiva, fermitate, ascultare, deschidere spre lume.[3]
Procesul instructiv-educativ in gradinita se desfasoara pe doua nivele de varsta
si anume:
nivel I corespunzator grupelor mica si mijlocie: 3-4 ani, 4-5 ani;
nivel II corespunzator grupelor mare si pregatitoare: 5-6 ani, 6-7 ani.
Diferenta dintre cele doua nivele sunt finalitatile, care la nivelul I reprezinta treapta socializarii, iar la nivel II,
reprezinta treapta pregatirii pentru scoala.
Perioada prescolara poate fi subdivizata in trei subperioade:
- subperioada prescolara mica: 3/4 ani;
- subperioada prescolara mijlocie: 4/5 ani;
- subperioada prescolara mare: 5-6/7 ani.
In societatea actuala gradinita de copii reprezinta Institutia menita sa ocroteasca si sa faca educatie copiilor aflati la
varsta copilariei mijlocii (3-6/7 ani ). Rolul asumat al gradinitei este complex prin insasi finalitatile celor doua
nivele de instruire si anume:
- pregatirea pentru integrare sociala - nivel I;
- pregatirea pentru scoala - nivel II.
Deoarece dezvoltarea copilului are loc in stransa legatura cu dezvoltarea psihicului si a
sistemului nervos, educatoarea trebuie sa cunoasca particularitatile anatomo-fiziologice ale copilului pentru a
intelege dezvoltarea psihicului, in vederea folosirii celor mai adecvate metode si procedee in procesul instructiv-
educativ. Cei implicati in educatia copiilor prescolari, trebuie sa cunoasca modelul normal, ideal al dezvoltarii
psiho-comportamentale, momentele importante ale dezvoltarii lor pe subetape de varste si posibilitatile de
investigare si testare, care sa surprinda profilul real de dezvoltare al fiecarui copil in parte.
Gradinita reprezinta pentru copii, o experienta noua de viata in afara familiei, intrun cadru social nou, mult largit.
Mediul educational, bogat in stimuli din gradinita influenteaza copilul de a investiga, de a actiona si experimenta in
moduri diverse; toate aceste experiente de invatare contribuie la initierea unor procese complexe de dezvoltare si
maturizare in sensul socializarii si definirii treptate a personalitatii copilului.
Largirea campului relational si diversitatea tipurilor de relatii cu co-varstnicii
(rude, educatoare, personalul gradinitei, etc.), precum si cu alti copii asemenea lui ii permite prescolarului
descoperirea de sine, diminuarea egocentrismului (dezvoltat in
familie in perioada anteprescolara), cunoasterea propriilor capacitati si
limite.
Integrat in colectivul de copii el este pus in fata unor noi cerinte si este indemnat sa si le insuseasca. In felul
acesta subordoneaza actiunea sa unei cerinte externe si invata sa devina ascultator; treptat va distinge ceea ce este
bine, de ceea ce este rau si ceea ce este permis, de ceea ce nu este permis, dobandind o anumita experienta morala,
formata din reprezentari si deprinderi de comportare .
O data consolidate acestea vor constitui terenul pe care se vor rasfrange influentele ulterioare ale educatiei.
Deosebit de activa este formarea comportamentelor implicate in dezvoltarea autonomiei, prin organizarea de
deprinderi si obisnuinte. Deprinderile de baza se formeaza mult mai usor pe baza unui model, si anume exemplul
concret, insotit de explicatii verbale. Pe parcursul acestei etape se vor perfectiona continuu devenind relativ
independente.
La prescolarul de 4-5 ani, imaginea vizuala, care apare in procesul urmaririi miscarilor altor persoane, poate
exercita o influenta reglatoare asupra propriilor miscari, cu mult mai mare decat la prescolarul de 3-4
ani.
La 3-5 ani, rolul principal in orientarea miscarilor il are demonstrarea, iar la prescolarul de 5-6 ani un rol mai mare
il are indrumarea verbala.
Dinamica formarii deprinderii si obisnuintelor difera de la individ la individ. La unii, deprinderile se formeaza
relativ repede, iar la altii, procesul se desfasoara mai lent. ( A se vedea anexa 2 Sistemul dezvoltarii prescolarului
de 3-6 ani).
Comportamentele alimentare capata o intensa autonomie si culturalizare. Posibilitatea copilului de a se autoservi ii
usureaza servirea mesei.
Indrumarea adultilor, este necesara si acesta (parintele sau educatoarea) va trebui sa puna accent pe formarea unei
conduite civilizate si a unei tinute corecte: de a se autoservi, de a cere, de a multumi, de a relationa cu ceilalti etc.
Copiii sunt invatati de asemenea sa utilizeze corect tacamurile si celelalte ustensile.
La prescolarul mare parametrii functionali incep sa-i permita sa tolereze mai bine anumite alimente, pe care le
consuma adultii, dar acestea trebuiesc introduse progresiv, sa satisfaca exigentele de prospetime si de asigurare a
principiilor nutritive necesare (a se vedea Anexa nr.1 Regimul zilnic al prescolarului de 3- 6 ani).
Pe la 3-4 ani apar progrese si competente si in ceea ce priveste conduita vestimentara. Desi la 3 ani este dependent
de adult, treptat el isi insuseste numeroase deprinderi si manualitati de imbracare/ dezbracare. Pana la 6 ani se
constituie aceste conduite, care dau oarecare autonomie copilului.
Prescolarii isi formeaza cateva deprinderi igienice cum ar fi: spalarea mainilor inainte si dupa fiecare masa,
spalarea pe fata, pe gat, pe urechi, curatirea nasului, folosirea sistematica si corecta a batistei, folosirea civilizata a
toaletei si apoi spalarea mainilor. Aceste deprinderi sunt necesitati zilnice si trebuie sa devina obisnuinte.
Un alt aspect important al necesitatii zilnice a prescolarului, il reprezinta somnul . Odihna din timpul somnului
este indispensabila pentru o buna crestere si
dezvoltare armonioasa a copilului. Pe langa recuperarea fizica si nervoasa, in timpul somnului: - se reorganizeaza
informatiile si cunostintele acumulate peste zi ;
- se structureaza memoria,
- se fac conexiunile din sistemul nervos,
- hormonul cresterii este secretat in cantitate mai mare.[4]
Necesitatile de somn ale copilului variaza de la un copil la altul, fiind proprii fiecaruia. Este indicat ca
orarul de somn ( de zi si de noapte ) sa fie regulat si sa nu varieze de la o zi la alta ( Anexa 1 - Regimul zilnic al
prescolarului de 3- 6 ani).
Avand in vedere instabilitatea preocuparilor, care se manifesta de multe ori la aceasta varsta, copiii trebuie ajutati sa
devina perseverenti, sa-si formeze deprinderea de a termina lucrul inceput. Treptat, ei sunt obisnuiti cu eforturi de
atentie, de gandire si stapanire de sine; ei trebuie sa-si insuseasca comportamente necesare pentru viata ulterioara de
scolar.
Caracteristica principala a organismului copilului prescolar este marea sa capacitate de crestere si dezvoltare(Anexa
nr.2 Sistemul dezvoltarii prescolarului). Cresterea se refera la marirea masei diferitelor organe si a intregului corp,
iar dezvoltarea se refera la schimbarile morfologice si functionale, care se petrec in tesuturi si organe, in intregul
organism.
Infatisarea fizica a copilului prescolar este caracteristica: capul este relativ mare, iar picioarele sunt scurte. Aceasta
are ca efect instabilitatea copiilor, manifestata evident la prescolarii mici; ei se impiedica si cad cu usurinta.
Ritmul cresterii este inegal in aceasta perioada. De la 3 la 6 ani, are loc cresterea de la aproximativ 91- 92cm,
la 120cm, ca statura, si o crestere de la circa 14kg la 23 kg ponderal (a se vedea Anexa nr.2). Cresterea taliei cat si a
greutatii depinde in mare masura de conditiile de viata ale copilului: alimentatia, regimul de viata, starea sanatatii
etc.
In general fetele au talia si greutatea mai mici decat baietii, cu aproximativ 1cm mai putin in talie, si 1kg in greutate
si 1cm in inaltime. Cresterea in talie si greutate exprima calitatea regimului de viata.
 In structura si dezvoltarea muschilor au loc schimbari: tesutul muscular devine mai dens si cu o contractie mai
mare, la nivelul muschilor lungi6 Se mentin dificultatile la nivelul miscarilor si a disponibilitatilor la nivelul
mainilor, ii sunt putin accesibile miscarile care necesita precizie.
Centrii nervosi care regleaza miscarile se dezvolta, astfel copilul devine mai puternic si mai indemanatic, creste
considerabil precizia miscarilor si actiunilor sale.
Procesul de osificare este intens la nivelul epifizelor, oaselor lungi, a celor toracice si claviculare. Cu toate
acestea, oasele copilului poseda inca o mare elasticitate, datorita faptului ca la aceasta varsta, depunerea sarurilor de
calciu nu s-a incheiat inca. Apar osificari si la nivelul oaselor carpiene, de asemenea mugurii danturii definitive se
intaresc, iar dantura provizorie se deterioreaza.
Curburile coloanei sunt inca maleabile si elastice si nu au inca suficienta stabilitate. Din acest motiv poate sa apara
pericolul deformarilor (scolioze, cifoze), care pot fi prevenite printro atentie deosebita asupra pozitiei copiilor.
Se produc modificari si in functionalitatea glandelor cu secretie interna: spre sfarsitul perioadei prescolare se
constata, o diminuare a activitatii timusului, dar in schimb se intensifica functia glandei tiroide si a
hipofizei.
Sistemul nervos manifesta importante transformari in directia diferentierii si cresterii morfologice a celulelor
tesutului nervos, cat si in directia perfectionarii lor functionale. Din cauza dezvoltarii incomplete a scoartei
cerebrale, viata psihica a prescolarului mic este puternic colorata emotional. Reactiile sale emotive sunt foarte vii si
variate, au un caracter spontan, sunt putin stabile si lipsite de profunzime. Catre 5-6 ani se dezvolta si
perfectioneaza structurile celulelor nervoase ale scoartei cerebrale din punct de vedere anatomic si structural, ceea
ce face ca reactiile copiilor sa piarda treptat din spontaneitate si instabilitate.
Dintre segmentele trunchiului cerebral, creierul mic, care regleaza echilibrul si miscarile copilului este putin
dezvoltat la nastere si are dimensiuni mici, se dezvolta repede, pe la 3 ani dimensiunile sale se apropie de cele ale
cerebelului adultului, iar pe la 6 ani atinge limita inferioara a greutatii normale a cerebelului la adult. Creierul
mareeste partea cea mai complexa a sistemului nervos si cea mai masiva. Creste intens in primii ani dupa nastere.
Daca la nou-nascut creierul cantareste 370g pe la 8-9 luni greutatea lui se dubleaza, catre 3 ani se tripleaza, iar spre
7 ani creierul reprezinta 4/5 din greutatea lui finala, cantarind circa 1200g.
Tot in perioada prescolara continua dezvoltarea diferentierilor fine in antrenarea functionala a structurilor scoartei
cerebrale, angajarea mozaicala fina a zonelor vorbirii si a dominatiei asimetrice a uneia dintre cele doua emisfere
(de obicei stanga), fapt ce determina caracterul de dreptaci, stangaci sau ambidextru a manualitatii copilului.
Inima copilului este supusa la o activitate relativ intensa, daca avem in vedere mobilitatea lui nestavilita. Muschiul
cardiac functioneaza bine, activitatea fiindu-i usurata de faptul ca presiunea sanguina este redusa, iar vasele
sanguine sunt relativ largi si sangele circula cu usurinta prin ele. Totusi prescolarul nu trebuie supus la eforturi
istovitoare si de lunga durata, este bine ca in timpul activitatii fizice sa se faca pauze scurte.
Emotiile copilului pot antrena intensificari ale batailor inimii si a pulsului, modificari ale circulatiei sanguine,
cresterea volumului de transpiratie.
Respiratia copilului prescolar este inca superficiala si de aceea plamanii nu sunt ventilati suficient. O alta
particularitate este ingustimea cailor respiratorii superioare; copilul respira pe gura si aceasta face ca aerul, care in
mod obisnuit trece prin filtrul cornetelor nazale, unde se incalzeste, se amesteca si se curata de praf, sa ajunga direct
la plamani. De aici rezulta frecventa imbolnavire a copilului. Pentru prevenirea acestor neplaceri, si pentru
ca organismul copilului sa se dezvolte normal, trebuie sa se asigure conditii necesare ca acesta sa respire numai aer
curat
Organul auditiv la copilul prescolar este complet dezvoltat din punct de vedere anatomic si fiziologic, iar
sensibilitatea auditiva se dezvolta mult in perioada prescolara. Ea creste de aproximativ 2 3 ori fata de perioada
anteprescolara. Pentru aceasta este necesar insa sa se pastreze igiena organului auditiv. De asemenea copiii trebuie
feriti de sunete prea puternice, care pot vatama timpanul.
Aparatul fonator la copil, ca si la adult, cuprinde:
- plamanii care formeaza dispozitivul de expirare a aerului;
- laringele, organul principal al fonatiei;
- cavitatea bucala si cavitatile nazale, care constituie cele doua rezonatoare.
In interiorul laringelui se afla coardele vocale, prin vibratia carora, la expirarea aerului din plamani, se produc
sunete.
La procesul fiziologic complex prin care se formeaza sunetul participa asadar, organe diferite: plamani, laringe,
cavitate bucala, limba, buze. Aceste organe sunt antrenate unitar, ca aparat fonator, de un impuls cerebral.
Prin mijlocirea auzului se realizeaza receptarea muzicii, care in plan fiziologic poate actiona benefic asupra
circulatiei sangvine, tensiunii arteriale, digestiei, metabolismului. Buna dispozitie, sustinuta de muzica reface
energia nervoasa a copilului, ii satisface necesitatea de miscare, il revitalizeaza printro forma atractiva de odihna
activa, de asemenea ii influenteaza pozitiv atitudinea, socializarea si disciplinarea.
2. COORDONATE ALE DEZVOLTARII PSIHICE
Varsta cuprinsa intre 3-6/7 ani , varsta prescolara, reprezinta o perioada caracterizata prin inalte ritmuri de
dezvoltare, in care se pun bazele formarii viitoarei
personalitati.
Psihicul copilului se dezvolta intens si exploziv datorita contradictiilor dintre solicitarile externe si posibilitatile
interne, care devin mai active. Pe de o parte gradinita implica noi cerinte, pe de alta parte, familia solicita copilului
o varietate de conduite.
Universul cunoasterii este in continua expansiune, stimuland capacitatile si mijloacele de comunicare ale copilului,
aflat intro intensa relationare cu cei din jur, ceea ce duce, la evolutia personalitatii sale intrun efort continuu de
cucerire a realului, de integrare eficienta in viata grupului din care face parte.
Daca pana la 3 ani, dezvoltarea copilului este mai mult legata de trebuinte de ordin bio-fiziologic ( hrana, somn,
miscare, etc.), de la 3 ani, prescolarul mic realizeaza un salt calitativ in dezvoltarea sa, pe linia achizitiilor de ordin
psihologic si social, realizate din punct de vedere pedagogic, indeosebi prin intermediul gradinitei, fapt pe care
multi psihologi o considera ca ar marca intreaga viata psihica ulterioara.7 In planul dezvoltarii intelectuale se
manifesta o descentrare de pe obiectele concrete si o integrare simbolica a acestora, in structuri din ce in ce mai
cuprinzatoare, alaturi de evolutia intereselor, a aspiratiilor si a activitatilor de explorare a mediului. Toate acestea
sunt realizabile pe fondul unei instabilitati, care se reflecta si la nivelul structurilor afective si psihomotorii.
Intrarea copilului la gradinita, desprinderea partiala din mediul familial va determina anumite dificultati de adaptare
sociala, care apare la nivelul unor interactiuni cu noi stimuli, ceea ce duce la sensibilizarea structurilor afective ale
micului prescolar.
In prescolaritatea mijlocie, copilul inregistreaza progrese, atat la nivel fizic si intelectual, cat si la nivelul
structurilor afectiv-motivationale si volitiv-caracteriale ale personalitatii. Se constata si o evolutie a personalitatii
copilului, in sensul dobandirii unei anumite constiinte de sine, fapt care aduce in planul comportamental o serie de
aspecte: opozitie fata de adulti, negativism, spirit de contrazicere, nevoia de autonomie. Criza de opozitie poate fi
diferita, de la un individ la altul, dar cand intensitatea ei este puternica si prelungita trebuie combatuta prin mijloace
pedagogice adecvate, atat in familie cat si in gradinita.
Prescolaritatea mare este perioada trecerii de la prescolaritate, la scolaritate, cand se observa cresterea gradului de
maturizare generala a personalitatii copilului,
cu o perioada de intense acumulari, de evolutii cantitative si calitative, si cu o capacitate de invatare superioara
celorlalte subperioade.
Intelectul, ca formatiune psihica deosebit de complexadesi inca in formare, in perioada prescolara,
inregistreaza importante restructurari.8

2.1. Dezvoltarea proceselor si reprezentarilor senzoriale

Datorita extinderii considerabile a spatiului pe unde se deplaseaza copilul, a dorintei nestavilite de cunoastere,
actiune si investigare, copilul prescolar, acumuleaza experiente personale dintre cele mai diverse.
In asemenea conditii senzatiile si perceptiile sunt implicate in toate formele de invatare, prin acumularea de bagaje,
pentru planul mintal. In aceasta perioada devin mult mai fine, drept consecinta perfectionarii activitatii centrale a
segmentului cortical al analizatorilor care se poate dezvolta prin interventia educatiei.
Sensibilitatea si perceptiile vizuale, capteaza din ce in ce mai multe informatii din mediul inconjurator; in explorare
apare si tactul ca simt de control si sustinere a vazului si auzului, colecteaza impresii si ajuta copilul sa diferentieze
obiecte asemanatoare si sa retina denumirile acestora.
O alta forma de perceptie este observatia, care poate fi organizata, planificata, poate sa aiba un scop anume sau
poate fi intamplatoare si spontana.
Dezvoltarea sensibilitatii cromatice da posibilitatea copilului sa diferentieze si sa denumeasca culorile de baza (pana
la 5 ani).
Copilul poate percepe forme ale obiectelor, figuri geometrice etc. Raman deficitare perceptia marimii obiectelor si a
constantei de marime.
Tot in aceasta perioada copilul incepe sa perceapa din ce in ce mai usor distantele si sa se orienteze in spatiu ( sus ,
jos, aproape, departe, deasupra, sub, etc.), percepe cantitati (mult, putin, foarte putin, deloc), percepe succesiunea si
simultaneitatea. Percepe succesiunea timpului, deosebeste momentele zilei, dar nu intotdeauna le verbalizeaza
corect. Prescolarul mic greseste in folosirea adverbelor: ieri, azi, maine; chiar si prescolarul mare face greseli in
utilizarea timpului trecut.
Toate aceste cunostinte, odata identificate se vor fixa mai bine in memorie, cu ajutorul cuvantului si prin
intermediul exercitiului, care contribuie la consolidarea constantelor perceptive.
Perceptiile auditive progreseaza pe cele trei planuri principale: auz fizic, muzical si fonematic. Prescolarii
diferentiaza si mai mult sunete si zgomote naturale si le raporteaza corect la sursa lor. Auzul muzical este mai fin si
copiii pot asculta, dar si interpreta linii melodice mai simple, specifice pentru ei. Pentru copii muzica este un stimul
la care reactioneaza cu bucurie, miscandu-se.
 Aceasta predispozitie a copiilor pentru ritm si miscare constituie un mare avantaj pentru educatia muzicala,
educatorului ramanandu-i obligatia de a constientiza formarea deprinderilor de utilizare a elementelor ritmice utile
interpretarii si receptarii muzicii 9
Primele acte de perceptie muzicala care se impun in atentia auditiva a copilului au loc o data cu rezonanta pe
care o produc anumite corpuri sonore: zornaitoare, clopotel, fluieras, un acord prelungit, ale carui armonice plutesc
lin in spatiu etc. Strans legate de insusirile sunetelor muzicale, inaltimea, intensitatea si timbrul, copilul isi formeaza
primele imagini sonore asupra sunetelor muzicale.
Prin cultura vocal-auditiva, copilul isi formeaza perceptii asupra intonatiei juste a sunetelor, reusind sa-si corecteze
eventualele deficiente provenite din anumite dereglari ale organului vocal-auditiv. Insusirea elementelor limbajului
muzical se realizeaza prin acte senzorial-intelectuale de perceptie, reprezentare, memorie, reproducere si creatie.
Educatia muzicala influenteaza benefic intregul psihic al copilului:
- procesele afective (dispozitii, emotii, sentimente);
- functii si procese de cunoastere (gandirea, memoria, atentia, imaginatia, creativitatea);
- procese volitive (vointa, perseverenta, tenacitatea);
- trasaturi morale si de caracter.
Auzul fonematic se imbunatateste, dar prescolarul, desi aude bine cuvintele nu reuseste sa distinga toate
sunetele care alcatuiesc cuvantul.
In vorbire pot sa apara deficiente minore ca omisiunea, substituirea, inversiunea.
Catre varsta de 6 ani, toti copiii pronunta corect chiar si sunete dificile (vibranta r, suieratoarea s ). Se considera ca
la 6-7 ani sensibilitatea auditiva devine de doua ori mai fina decat la 2-3 ani.
Perceperea si diferentierea sunetelor si posibilitatea de a analiza compozitia fonetica a cuvintelor, constituie baza
invatarii citit-scrisului in scoala.
Datorita faptului ca auzul fonematic este in constituire si nu sunt inca stabilizate structurile specifice limbii materne,
aceasta este varsta ideala invatarii limbilor straine, in care un rol deosebit de important il au reprezentarile auditive.
Reprezentarile sunt componente de baza ale planului intern, subiectiv si au rol important in construirea
semnificatiei cuvintelor, in desfasurarea gandirii intuitive si a imaginatiei.10 La aceasta varsta sunt incarcate de
insusiri concrete si situationale. Prin reprezentari copilul isi reactualizeaza anumite experiente, si poate fi ajutat sa
cunoasca obiecte in absenta lor, bazandu-se pe memorie.
Dupa analizatorul dominant in furnizarea informatiei se delimiteaza: reprezentari vizuale, reprezentari
auditive, reprezentari chinestezice.
Reprezentarile auditive permit reactualizarea pe plan mintal a sunetelor si zgomotelor din natura, a sunetelor si a
structurilor muzicale (melodiilor) si a vocilor umane11.
Stimulii sonori sunt reflectati in unitatea celor trei proprietati de baza intensitate, inaltime, timbru, iar
structurile muzicale se reflecta si dupa intervale si durate.
2.2. Dezvoltarea gandirii si a limbajului
Dezvoltarea mintala a copilului prescolar este influentata de mai multi factori, cum ar fi: largirea experientei
cognitive, formele de activitate mai diverse, implicarea lui in jocuri din ce in ce mai complexe si indeosebi de
dezvoltarea limbajului, care favorizeaza comunicarea cu adultul si implicit asimilarea de noi cunostinte.
Totusi gandirea copilului are caracter intuitiv, este simplista, ramane limitata in cadrul datelor perceptiei si se
orienteaza dupa caracteristici concrete.
Gandirea copilului nu poate face distinctie intre realitatea obiectiva si cea personala, genereaza
egocentrismul.Confuzia dintre Eu si lume duce la caracterul animist al gandirii, prin atribuirea de calitati umane
obiectelor.12
Caracteristicile gandirii anteprescolarului inca persista si la prescolarul mic de 3 - 4 ani :
artificialismul, animismul, egocentrismul, magismul si excesul de
realism.13 Treptat gandirea se va sprijini pe: o experienta perceptiva mai bogata, pe reprezentare, si pe o
comunicare mai intensa.
Pana la 5 ani, copilul are o gandire preoperatorie, dupa care se instaleaza o gandire concret operatorie; cand se trece
de la o gandire concreta, situativa, egocentrista, la forme de gandire mai complexe, incarcate de nuante.
Cel mai important aspect este cel al gandirii cauzale, cand copilul dupa ce analizeaza incepe sa puna intrebari
referitoare la motivele si scopul actiunii, de aceea trebuie orientat de adult, pentru a intelege si deosebi legaturile
cauzale a lucrurilor, a fenomenelor, a succesiunii evenimentelor, etc. Apar de ce-urile copilului, care arata existenta
gandirii precauzale, indeosebi a prescolarului mare. Interogatiile sunt mai numeroase, dupa 5 ani, pentru ca apare o
noua etapa in dezvoltarea gandirii cauzale, cand inteligenta opereaza mai putin in planul perceptiv, trecand in
zona reprezentarilor, care alcatuiesc un suport de control si cenzurare a perceptiilor.
Un alt aspect al gandirii prescolarului este capacitatea lui de formare de notiuni, care este influentata si facilitata de
dezvoltarea limbajului.
Folosirea in vorbire a pluralului, permite reunirea experientei perceptive si reprezentarilor, din care se evidentiaza
aspecte mai complexe, particularizate, specifice categoriei in cauza, fenomene ce structureaza abstractizarea
primara.
Spre sfarsitul perioadei prescolare se vor contura toate operatiile gandirii: analiza, sinteza, generalizarea,
abstractizarea, comparatia, concretizarea, dar utilizarea lor va depinde de cunostintele disponibile la acel
moment.*******
Prin crearea si largirea situatiilor de cunoastere, gradinita reuseste sa construiasca copilului mentalitati
comportamentale, morale, de competitie etc., iar antrenarea curiozitatii (formulate sau interioare) permite
dezvoltarea planului imaginar si a creativitatii. Tot acum se formeaza priceperile si deprinderile de a gandi si
recepta muzica. Gandirea muzicala este un cumul de reprezentari; memoria muzicala favorizeaza dezvoltarea
deprinderilor de auditie interioara a muzicii.
Dezvoltarea limbajului este indisolubil legata de evolutia gandirii copilului si invers, gandirea poate evolua,
ajungand sa efectueze generalizari si abstractizari, numai sprijinindu-se pe o dezvoltare corespunzatoare a
limbajului, dezvoltare datorata complicarii raporturilor lui, cu realitatea inconjuratoare si a conditiilor noi de viata si
activitate.
Prin intermediul limbajului, copilul are posibilitatea de a-si largi contactul cu cei din jur si de a-si exprima ganduri
si sentimente. De asemenea, prin limbajul interior, care ordoneaza, proiecteaza, si regleaza actiunile,
copilul poate sa-si imprime
dinamism si ordine la nivelul intregii activitati psihice.14
La prescolarul mic predomina in general limbajul situativ, concret. Treptat incepe sa apara limbajul contextual, care
va coexista cu limbajul situativ, dar care se va diminua la prescolarul mare, sau va ramane doar cu un caracter
situativ. Din ce in ce, mai des copilul foloseste modele verbale auzite la adult.
Limbajul copilului prescolar se imbogateste continuu, atat sub aspect cantitativ cat si calitativ: constructia
propozitiilor se complica, devin coerente, bine structurate; ies in evidenta capacitati de formare logico-gramaticale a
propozitiilor si frazelor.
Unele caracteristici de limbaj ale prescolarului mic sunt:
- dificultatile de pronuntie (omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete) datorate insuficientei dezvoltari a aparatului
fono-articulator si care in general dispar odata cu dezvoltarea generala a
copilului;
- intampina dificultati in exprimarea timpului trecut si viitor.
Sub raport cantitativ la varsta de 3 ani vocabularul copilului contine 800-1000 de cuvinte, la 4 ani 1600- 2000 de
cuvinte, la 5 ani aproximativ 3000 de cuvinte, iar la 6/7 ani aproximativ 3500 de cuvinte.
In limbajul contextual al prescolarului mijlociu remarcam aspecte cum ar fi:
- incepe sa formuleze propozitii dezvoltate si complexe;
- creste viteza de comunicare si de a verbaliza ce face;
- deosebeste, foloseste in vorbire timpurile viitor si trecut;- foloseste vorbirea alternativa cand povesteste, se joaca,
actioneaza cu obiectele.
La prescolarul mare, si nu numai, limbajul se imbogateste considerabil si are urmatoarele caracteristici:
- isi insuseste cuvinte noi si construieste cuvinte pe baza cresterii capacitatii de generalizare a unor relatii
gramaticale deja insusite, corespunzator formarii simtului limbii15 :
- retine cu usurinta expresii, clisee verbale;
- la constructiile verbale, care ar trebui sa respecte o cerinta gramaticala se foloseste de modele verbale de la
adult;
- se amplifica expresivitatea vorbirii, nuantarea si intonatiile;
- conserva aspecte dialectale din familie, fapt ce evidentiaza rolul foarte mare al acesteia in dezvoltarea
vorbirii.16
Competentele si performantele in dezvoltarea limbajului copilului prescolar, depind de dezvoltarea psihica,
de nivelul de dezvoltare a activitatii nervoase superioare, dar si de alti factori cum ar fi: educatia, frecventarea
gradinitei, preocuparea parintilor pentru dezvoltarea copilului, prezenta unor frati mai mari, si nu in ultimul rand
procesul de maturizare a aparatului fonator.
Jean Piaget considera ca limbajul mai mult reflecta decat influenteaza dezvoltarea inteligentei: Oricum
comunicarea verbala forteaza inteligenta la o ordonare complexa a datelor ce se comunica, ori precum se stie orice
efortactioneaza in mod complex formativ.17
2.3. Dezvoltarea memoriei si a imaginatiei
La varsta prescolara manifestarea memoriei incepe sa fie mai activa, iar volumul ei sa creasca comparativ cu a
copilului anteprescolar.
Datorita dezvoltarii gandirii, a limbajului interior si a memoriei mecanice incepe sa se dezvolte memoria logica,
alaturi de cea neintentionata. Astfel, incep sa apara elemente ale memoriei intentionate, ca urmare a ordonarii si
dinamizarii intregii activitati psihice.
Memoria copilului prescolar, prezinta urmatoarele caracteristici cum ar fi:
memoria este concreta si se bazeaza pe experienta si actiune personala;
 devine o memorie verbala si este mai activa in timpul jocului, pentru ca are posibilitatea sa intuiasca, sa retina
sarcini, reguli simple, sa verbalizeze ceea ce vede, ceea ce face. Este perioada cand copilul gandeste cu voce
tare;
memoria este selectiva si in stransa legatura cu interesele copilului, ii poate influenta si imbogati continutul (
miscari, stari afective, imagini, cuvinte, idei);
experienta personala, incarcata uneori de stari afective permite construirea primelor amintiri;
memoria progreseaza, dand posibilitatea copilului sa faca asociatii de moment, dar nu comparativ-analitice;
pastrarea si reproducerea celor memorate, pot avea caracter superficial, fragmentar, datorita capacitatii
restranse de percepere si fixare;
actualizarea cunostintelor, poate favoriza pastrarea, iar daca evenimentele sunt deosebite, impresionabile se
pot pastra, pana la cateva luni;
reproducerea se dezvolta si se bazeaza din ce in ce mai mult pe amanunte si detalii. Daca copiii sunt solicitati,
ei pot fi capabili sa reproduca intamplari, evenimente, discutii la care au asistat, sau doar au luat
parte;
reproducerea unei poezii se face cu oarecare nesiguranta, iar daca copilul este intrerupt, nu mai poate
continua;
recunoasterea este solicitata frecvent si contribuie la fixarea
cunostintelor.
Desi memoria copilului este capabila de performantele sus amintite, totusi ea ramane difuza, incoerenta,
nesistematizata. Copilul memoreaza repede, dar uita tot atat de repede; amintirile lui sunt uneori fragmentate,
neintegrate in unitati logice. Plasticitatea sistemului nervos se imbina cu labilitatea sa, ceea ce
face ca memoria prescolarului sa aiba un caracter contradictoriu.18
Memoria muzicala este activitatea de intiparire, pastrare si reproducere a reprezentarilor sonore. Aceasta se
dezvolta prin activitati sistematice, de durata, pe baza memorarii si reproducerii unor fragmente ale pieselor
muzicale. Trebuie sa avem in vedere si anumite conditii pentru realizarea unei bune memorari: starea copilului
(teama sau optimism), claritatea scopului urmarit (fixarea imediata va duce la pastrarea durabila a cunostintelor)
ambianta in care are loc memorarea muzicala, materialele didactice folosite.
Cunoscand caracteristicile memoriei copilului, atentia educatoarei va fi orientata in sensul de a lua masuri
pentru cresterea disponibilitatilor memoriei: repetarea, acordarea de semnificatie si dozarea
efortului.
Imaginatia copilului prescolar cunoaste in aceasta perioada o ampla si activa dezvoltare, care este stimulata
de dezvoltarea gandirii intuitive, care-i permite explorarea mediului; de memorie, care faciliteaza acumularea si
conservarea experientei personale, de trairile afective, care amplifica imaginatia, de limbaj care prin instrumentul
activitatii mentale, cuvantul, exprima ideile si permite evocarea produselor imaginatiei..
Deoarece gandirea este inca limitata si nu poate diferentia, controla si evalua perceptiile, trairile emotionale il
determina pe copil sa nu diferentieze clar, planul real de cel imaginar. Sunt astfel determinate evolutii de cele mai
multe ori fanteziste.19
Pe langa imaginatia pasiva, involuntara, sub forma visului din timpul somnului, se manifesta
imaginatia creatoare si imaginatia reproductiva implicata in procesul de intelegere a ceea ce i se povesteste.
Imaginatia creatoare cunoaste o larga dezvoltare pe linia unui context tot mai larg, logic, in produsele activitatii.
Perioada prescolara este perioada in care se manifesta, pentru prima dara, capacitatea de creatie artistica la copil. O
forma a imaginatiei este si imaginatia muzicala ce cuprinde crearea de noi reprezentari muzicale, pornind de la cele
insusite anterior si dezvoltate prin activitati de gen.
Daca afectivitatea este motorul activitatii copilului, imaginatia este calea, mijlocul, metoda de realizare a
ei.20
Deci imaginatia este cea care poate rezolva contradictiile dintre aspiratii si posibilitati, printro manifestare
caracteristica copilului: animism, si artificialism.
La prescolarul mic predomina imaginatia reproductiva. Consolidarea anumitor imagini se face prin repetare,
care antreneaza imaginatia copilului. El cere sa i se repete aceleasi lucruri (basme, povestiri, poezii), care il incanta
si-i alimenteaza de fiecare data
imaginatia.
Pentru copil fantasticul este considerat ca existent, realitatea ca impregnata de
el.21
La prescolarul mijlociu, fantasticul este acceptat ca o conventie de joc22, dar pe masura ce copilul
depaseste faza de consolidare a imaginilor, incepe sa se structureze, sa se dezvolte si sa apara elemente ale
imaginatiei creatoare ( in joc, povesti create, desen, modelaj, constructii,
etc.).
Tot acum, copilul prescolar poseda capacitatea evidenta de a alimenta jocul prin initiative, proiecte si acorduri intre
participanti; poate creea subiectul jocului in care el se substituie unui rol imaginar. Se foloseste de experienta
personala, dar imitatia lui este creatoare si impregnata cu reprezentari de
imaginatie.
Activitatea creativa, pentru prescolarul mare prezinta un mai mare interes, care este facilitat de unele abilitati,
pe care copilul le-a dobandit in timp si care ii permite sa-si puna amprenta personala pe rezultatul activitatii lui: este
creativ in exprimarea orala, artistico-plastica, precum si in exprimarea muzicala, cand poate solicita sa interpreteze
individual cantece, sa adapteze si sa creeze miscari pe muzica sau chiar mici compozitii muzicale.
2.4. Stadiul planului afectiv-emotional
Datorita dezvoltarii generale a copilului, a diversificarii relatiilor cu mediul, viata interioara a lui suporta noi
dimensiuni psihice.
Copilul poseda o diversitate de emotii si sentimente, a caror manifestare progresiva este datorata in mare parte
trecerii din planul grupului restrans al familiei, la colectivitatea
prescolara.
Reactiile psihice ale copilului, la tot ce este nou in viata lui, presupune si implicare afectiva, care se manifesta
pregnant prin reactii diferite, in momente diferite. Ambiguitatea situatiilor ii provoaca neliniste, fapt ce explica
trecerea rapida de la o stare afectiva la alta.
Starile comportamentale se vor diminua in timp si vor conduce la adaptarea lui, implicit a schimbarii
comportamentului, care va fi posibil datorita stapanirii de sine, educatiei si
socializarii.
Procesele afective sunt in stransa legatura cu motivatia: emotiile sunt conditionate de motive, dar la randul lor
unele dintre motivele dobandite au fost la origine
emotii.
Motivatia copilului va transforma sarcina de realizat, intrun obiect de interes,
ce-l va determina sa faca fata efortului solicitat de actiunea
efectiva.
Autocontrolul emotional va fi posibil in momentul cand copilul va constientiza propria motivare, care ii va
canaliza emotiile in beneficiul implinirii scopului propus.
2.4.1. Specificul afectivitatii
Progresul si dinamica vietii afective reprezinta o latura de cea mai mare importanta a dezvoltarii psihice
normale a copilului.23
Varsta prescolara se caracterizeaza prin dezvoltarea vietii interioare a copilului, care poseda o gama larga de
emotii si sentimente, a caror schimbare, nuantare este in plin progres.
Cunoastere dezvoltarii afective a copilului orienteaza atat influentele educatiei din familie, cat si pe cele ce se
exercita in spatiul gradinitei.
Din cauza solicitarilor de adaptare dintre cele doua institutii: familie- gradinita, copilul de 3 ani manifesta
trasaturi afective ambigue; atat pozitive cat mai ales negative (nervozitate, neliniste, retragerea din sfera de
influenta, reactii agresive, fuga). Desi difuze, trairile afective vor evolua in timp, printrun oarecare progres si
echilibru. La aceasta varsta, copilul se identifica cu cel mai apropiat model uman, cel mai adesea cu parintele de
acelasi sex. El isi manifesta afectiunea prin imitarea celei primite, dar impartirea afectiunii parentale, nu se face fara
frustrari si tensiuni, mai ales daca in familie sunt mai multi copii.
Dupa varsta de 3-4 ani datorita cresterii stapanirii de sine, dezvoltat prin educatie si socializare, copilul
stabileste mai usor legaturi cu cei din jur, iar trairile
lui afective sunt in stransa legatura cu imprejurarile si au un caracter dominant.
Intre 4-5 ani, in procesul de identificare copilul e capabil sa-si cunoasca insusirile corporale, ca imagini de
sine, din suporturi perceptibile. Tot acum este capabil sa observe si sa inteleaga comportamente emotional
expresive ale altora, de asemenea, poate simula unele stari afective, pentru a i se satisface anumite trebuinte sau
capricii, chiar daca manifestarea se dovedeste a fi teatrala.
Datorita stapanirii de sine, copilul incepe sa obtina rezultate ale activitatii sale, fapt care ii produce reactii de
multumire, de mandrie, il face mai calm si receptiv, il incurajeaza si-l motiveaza in actiunile viitoare.
Intre 5-6 ani procesele afective cresc treptat in complexitate si desfasurare, datorita implicarii elementelor de
memorie afectiva si a confruntarii cu cerinte morale parentale: identificarea familiei este constituita, recunoaste
sexul caruia ii apartine.
Dupa varsta de 6 ani, copilul isi exprima mai rar negativismul pentru ca isi poate controla si invinge acele
izbucniri de moment, de asemenea se poate retine la unele stari de suferinta.
Interactionand cu adultii si cu alti copii, afectivitatea prescolarului va cunoaste expansiune, modificari, si
reorganizari pe tot parcursul perioadei prescolare.
Relatiile de lunga durata cu unele persoane si activitati, care le genereaza emotii este cristalizarea unor sentimente
fundamentale fata de parinti si rude apropiate fata de adultii cu care isi petrec o mare parte din timp (educatoare),
fata de tipuri de activitati din gradinita cum ar fi: jocul, invatarea, competitia.
 Ca urmare a relatiilor, care se stabilesc intre: copil-educatoare, copil-copii, copil-adulti, copil-familie, incep sa
se dezvolte sentimente superioare: morale, intelectuale, estetice. Cel mai timpuriu este sentimentul de rusine , apoi
sentimentul de multumire, de prietenie, tovarasie, al colectivitatii.24
Relatiile cu egalii (colegii de grupa), reprezinta un alt factor de dezvoltare si progres in plan afectiv, care se
realizeaza tot in gradinita, unde ei relationeaza, colaboreaza si se confrunta cu situatii diverse.
Maturizarea afectiva, sociala a copilului presupune diminuarea si chiar eliminarea egocentrismului
caracteristic. Un rol important il are educatoarea care il va face sa inteleaga ca toti sunt egali, ca au aceleasi nevoi si
posibilitati. Astfel se dezvolta empatia: comunica mai usor, colaboreaza in actiuni; fapte care favorizeaza
manifestarea emotiilor si sentimentelor superioare de prietenie.
Uneori sunt remarcate si comportamente agresive. Educatoarea trebuie sa intervina pentru a le descuraja, dar trebuie
sa caute si motivele care l-au determinat sa aiba asemenea manifestari: nu e capabil sa-si controleze reactiile,
sarcinile propuse au fost prea dificile sau poate dorintele nesatisfacute au generat enervare.
Starile pozitive de multumire, de bucurie si satisfactii le manifesta cand trebuintele de independenta i-au fost
satisfacute si aprobate de adult. Contrazicerea, sau interdictiile ii produc stari emotionale de insatisfactie si de
nemultumire.
Totusi relatia cu adultul, reprezinta elementul esential al dezvoltarii afectivitatii copilului, pentru ca dorintele lui
sunt de a-l satisface pe adult, dar contradictiile dintre regulile impuse de acesta si diversitatea tentatiilor si a
restrictiilor cu privire la satisfacerea lor genereaza o diversitate de trairi afective. Astfel se amplifica invatarea
afectiva. Prin observarea conduitelor adultilor si imitatie, copilul preia diverse stari afective, expresii si conduite
emotionale: astfel trairile lui emotionale se diversifica, se imbogatesc devin mult mai coerente si adaptate la situatii
diverse.
Dezvoltarea afectiva a prescolarului este mediata si conditionata de actiunile si influentele educatoarei asupra
grupului, ea este factorul care imprima dezvoltare fiecarui copil.
2.4.2. Specificul motivatiei
Motivatia este unul din factorii importanti ai sustinerii vointei si daca dorim sa educam vointa copilului, e
necesar sa-i insuflam motivatii puternice, indeosebi pe cele cu valoare sociala.
Desfasurarea activitatilor din gradinita, trebuie sa aiba la baza motive care se intaresc reciproc, iar stabilirea si
ordinea lor constituie conditia principala a formarii personalitatii copilului.
Activitatea este izvorul unor importante satisfactii pentru copii, de aici valoarea educativa a intretinerii acestui
interes.25
Impactul la nivelul motivatiei se manifesta prin stimularea si cresterea motivatiei intrinseci, pentru realizarea
de sine si reducerea trebuintelor compensatorii, a motivatiei normative, a agresivitatii si a anxietatii.26
In procesul de socializare a copilului in raport cu ceilalti, copii si adulti, la sistemul de comportamente pe care
colectivitatea le impune si care exprima valori si norme socio-culturale dominante se constituie treptat imaginea de
sine.

Factori importanti in socializare sunt: libertatea de manifestare si necesitatea de a se subordona la reguli, care odata
intelese si adoptate il va determina sa fie temeinic motivat in colaborarea cu educatoarea. Astfel va fi ajutat sa
discearna intre ceea ce poate realiza singur si ceea ce poate realiza in colaborare cu aceasta. Importanta este empatia
care se stabileste intre el si educatoare; care ii va da incredere si ii va intari propria motivare.
Principalele dominante motivationale la aceasta varsta sunt: interesul pentru joc, interesele pentru cunoastere,
interesul pentru activitatea eficienta.
Motivul jocului pentru copil reprezinta o stare de necesitate ca atare, cat si la nivel psihic. Prin joc copilul isi
manifesta nevoia de explorare; motivul de a cerceta este foarte puternic si sustine activitatea de creatie.
Actiunile jocului sunt subordonate motivatiei ludice si nu obiectelor, caci motivul declanseaza sau opreste jocul, il
orienteaza si da sens actiunii, de asemenea sustine energic comportamentul si tonusul necesar copilului.
Schimbarile survenite in plan afectiv-motivational se coreleaza cu schimbarile la nivel cognitiv si volitiv.
Stilul cognitiv creativ interactioneaza cu stilul apreciativ- empatic, ceea ce poate produce o simbioza intre logica
gandirii si logica afectivitatii, ca o conditie a intuitiei solutiilor noi si originale.
La varsta prescolara mica, motivele nu sunt constientizate si ierarhizate, fapt care le permite sa suporte mai
multe modificari pe parcursul desfasurarii actiunii.
Treptat motivele sunt supuse unui proces de ierarhizare si cand motivatia il sustine, copilul poate obtine
performante si in actiuni care ii displac, sau nu sunt printre cele favorite. In acest caz, motivatia poate fi intarita si
prin oferirea de stimulente concrete, sau obtinerea unor favoruri justificate (se deschide calea competitiei).
Odata cu stapanirea de sine, apar si rezultatele asteptarilor lui, dar si ale adultilor, fapt care va determina
cresterea respectului de sine si a constiintei de sine.
Dezvoltarea unei imagini de sine deficitare va crea probleme in relationarea cu ceilalti, copiii putand dezvolta
comportamente de evitare, in locul celor de interactiune si cooperare, sentimente de nonvaloare si de vina.
Dezvoltarea unei imagini de sine cu efect pozitiv asupra devenirii personalitatii copilului poate fi realizabila
daca:
 il ajutam sa se dezvolte in ritmul propriu;
il ajutam sa se cunoasca, sa se accepte si sa se pretuiasca pe sine;
il ajutam sa-si cunoasca, identifice calitatile si defectele si sa le aprecieze just;
isi cunoaste calitatile, de care trebuie sa fie mandru;
cunoaste deosebirile sale fata de ceilalti (constientizeaza diferentele);
manifesta un comportament cat mai atent fata de interesele sale;
isi formeaza o atitudine pozitiva fata de sine.
Urmarirea in timp a comportamentului copilului permite constatarea de abilitati cognitiv-afectiv-conative, care vor
fi stimulate in interventiile ulterioare prin cresterea motivatiei intrinseci pentru realizarea de sine, sau de abilitati
caracteristice comportamentului creator.
Adeseori, interesul poate fi directionat spre activitati artistice , care creeaza foarte multe satisfactii si o traire
speciala. Stimularea acestui interes duce la dezvoltarea gustului pentru frumos si a aptitudinilor artistice27.
Sensibilitatea, perceptia, reprezentarea, memoria, imaginatia si gandirea muzicala si mai ales vocea sunt
considerate ca elemente necesare pentru educatia muzicala, pentru atingerea celor doua obiective de baza privind
latura interpretativa si de receptare a muzicii.28