Sunteți pe pagina 1din 24

CARACTERIZARE

PRESCOLARE

GENERALA

VARSTEI

CARACTERIZARE GENERALA A VARSTEI PRESCOLARE


1. CARACTERISTICI BIO-FIZIOLOGICE ALE CRESTERII SI MATURIZARII COPILULUI PRESCOLAR
Varsta cuprinsa intre 3-6/7 ani, reprezinta perioada din viata copilului, in care au loc progrese remarcabile, in toate planurile dezvoltarii
lui: somatice, psihice, cat si in planul vietii relationale.[1] Aceste progrese se vor constitui pe fundamentul insusirilor psihice naturale, in
procesul asimilarii experientei sociale, iar continutul si calitatea predispozitiilor vor fi cultivate sub influenta mediului si a actiunii educative din
gradinita.
Intrarea copilului in mediul nou al gradinitei face ca orizontul lui de cunoastere sa depaseasca cadrul restrans al familiei si sa fie pus in fata
unor conditii si cerinte noi, mult deosebite de cele din perioada anterioara. Solicitarile si noutatea conditiilor de protectie si afectiune il fac pe
copil sa-si ajusteze comportamentul si in acelasi timp sa sesizeze diversitatea lumii si vietii, careia va trebui sa-i faca fata.
Activitatea dominanta la aceasta varsta este jocul, in care copilul reflecta experienta sociala achizitionata, reda modele de conduita, creeaza
comportamental roluri, stabileste diferite relatii cu partenerii.
Jocurile, in diversitatea lor alimenteaza imaginatia, comportamentele si strategiile mintale, sunt incarcate de o simbolistica ampla si o
emotionalitate complexa, fapt care creeaza perioadei prescolare acea unicitate ce face sa fie minunata varsta de
aur.[2]

Dar jocul nu este unica forma de activitate, jocul se imbina armonios cu activitatile comune, care rezolva sarcini pe care jocul singur nu le poate
asigura.
In gradinita, proiectarea obiectivelor educationale, va trebui sa anticipeze intotdeauna dezvoltarea psihica si sa vizeze un nivel imediat
superior al functiilor psihice. Aplicandu-se acest principiu si folosind mijloace si procedee specifice, invatamantul prescolar isi va realiza
finalitatile.
Actiunea educativa trebuie gandita astfel incat sa raspunda unor necesitati individuale, nu poate fi eficienta daca nu este adecvata, sau accesibila
celui caruia i se adreseaza; de aceea este important ca in centrul actiunilor de proiectare, organizare, desfasurare, evaluare si interventie
educationala sa fie intotdeauna cunoasterea copilului. Este important sa avem in vedere ca nevoile copilului in aceasta perioada sunt relativ
simple: dragoste, securitate afectiva, fermitate, ascultare, deschidere spre lume.[3]
Procesul instructiv-educativ in gradinita se desfasoara pe doua nivele de varsta
si anume:
nivel I corespunzator grupelor mica si mijlocie: 3-4 ani, 4-5 ani;
pregatitoare: 5-6 ani, 6-7 ani.
Diferenta dintre cele doua nivele sunt finalitatile, care la nivelul I reprezinta
treapta socializarii, iar la nivel II, reprezinta treapta pregatirii pentru scoala.
Perioada prescolara poate fi subdivizata in trei subperioade:
- subperioada prescolara mica: 3/4 ani;
- subperioada prescolara mijlocie: 4/5 ani;
- subperioada prescolara mare: 5-6/7 ani.

nivel II corespunzator grupelor mare si

In societatea actuala gradinita de copii reprezinta Institutia menita sa ocroteasca si sa faca educatie copiilor aflati la varsta copilariei
mijlocii (3-6/7 ani ). Rolul asumat al gradinitei este complex prin insasi finalitatile celor doua nivele de instruire si anume:
- pregatirea pentru integrare sociala - nivel I;

- pregatirea pentru scoala - nivel II.

Deoarece dezvoltarea copilului are loc in stransa legatura cu dezvoltarea


psihicului si a sistemului nervos, educatoarea
trebuie sa cunoasca particularitatile anatomo-fiziologice ale copilului pentru a intelege dezvoltarea psihicului, in vederea folosirii celor mai
adecvate metode si procedee in procesul instructiv-educativ. Cei implicati in educatia copiilor prescolari, trebuie sa cunoasca modelul normal,
ideal al dezvoltarii psiho-comportamentale, momentele importante ale dezvoltarii lor pe subetape de varste si posibilitatile de investigare si
testare, care sa surprinda profilul real de dezvoltare al fiecarui copil in parte.
Gradinita reprezinta pentru copii, o experienta noua de viata in afara familiei, intrun cadru social nou, mult largit. Mediul educational,
bogat in stimuli din gradinita influenteaza copilul de a investiga, de a actiona si experimenta in moduri diverse; toate aceste experiente de
invatare contribuie la initierea unor procese complexe de dezvoltare si maturizare in sensul socializarii si definirii treptate a personalitatii
copilului.
Largirea campului relational si diversitatea tipurilor de relatii cu co-varstnicii
(rude, educatoare, personalul gradinitei, etc.), precum si cu alti copii asemenea lui ii permite prescolarului descoperirea de sine, diminuarea
egocentrismului (dezvoltat in
familie
limite.

in

perioada

anteprescolara),

cunoasterea

propriilor

capacitati

si

Integrat in colectivul de copii el este pus in fata unor noi cerinte si este indemnat sa si le insuseasca. In felul acesta subordoneaza actiunea
sa unei cerinte externe si invata sa devina ascultator; treptat va distinge ceea ce este bine, de ceea ce este rau si ceea ce este permis, de ceea ce nu
este permis, dobandind o anumita experienta morala, formata din reprezentari si deprinderi de comportare .
O data consolidate acestea vor constitui terenul pe care se vor rasfrange influentele ulterioare ale educatiei.

Deosebit de activa este formarea comportamentelor implicate in dezvoltarea autonomiei, prin organizarea de deprinderi si obisnuinte.
Deprinderile de baza se formeaza mult mai usor pe baza unui model, si anume exemplul concret, insotit de explicatii verbale. Pe parcursul acestei
etape se vor perfectiona continuu devenind relativ independente.
La prescolarul de 4-5 ani, imaginea vizuala, care apare in procesul urmaririi miscarilor altor persoane, poate exercita o influenta
reglatoare asupra propriilor miscari, cu mult mai mare decat la prescolarul de 3-4 ani.
La 3-5 ani, rolul principal in orientarea miscarilor il are demonstrarea, iar la prescolarul de 5-6 ani un rol mai mare il are indrumarea
verbala.
Dinamica formarii deprinderii si obisnuintelor difera de la individ la individ. La unii, deprinderile se formeaza relativ repede, iar la altii,
procesul se desfasoara mai lent. ( A se vedea anexa 2 Sistemul dezvoltarii prescolarului de 3-6 ani).
Comportamentele alimentare capata o intensa autonomie si culturalizare. Posibilitatea copilului de a se autoservi ii usureaza servirea
mesei.
Indrumarea adultilor, este necesara si acesta (parintele sau educatoarea) va trebui sa puna accent pe formarea unei conduite civilizate si a
unei tinute corecte: de a se autoservi, de a cere, de a multumi, de a relationa cu ceilalti etc. Copiii sunt invatati de asemenea sa utilizeze corect
tacamurile si celelalte ustensile.
La prescolarul mare parametrii functionali incep sa-i permita sa tolereze mai bine anumite alimente, pe care le consuma adultii, dar
acestea trebuiesc introduse progresiv, sa satisfaca exigentele de prospetime si de asigurare a principiilor nutritive necesare (a se vedea Anexa nr.1
Regimul zilnic al prescolarului de 3- 6 ani).
Pe la 3-4 ani apar progrese si competente si in ceea ce priveste conduita vestimentara. Desi la 3 ani este dependent de adult, treptat el isi
insuseste numeroase deprinderi si manualitati de imbracare/ dezbracare. Pana la 6 ani se constituie aceste conduite, care dau oarecare autonomie
copilului.
Prescolarii isi formeaza cateva deprinderi igienice cum ar fi: spalarea mainilor inainte si dupa fiecare masa, spalarea pe fata, pe gat, pe
urechi, curatirea nasului, folosirea sistematica si corecta a batistei, folosirea civilizata a toaletei si apoi spalarea mainilor. Aceste deprinderi sunt
necesitati zilnice si trebuie sa devina obisnuinte.

Un alt aspect important al necesitatii zilnice a prescolarului, il reprezinta somnul . Odihna din timpul somnului este indispensabila pentru
o buna crestere si
dezvoltare armonioasa a copilului. Pe langa recuperarea fizica si nervoasa, in timpul somnului: - se reorganizeaza informatiile si cunostintele
acumulate peste zi ;
- se structureaza memoria,
- se fac conexiunile din sistemul nervos,
- hormonul cresterii este secretat in cantitate mai mare.[4]
Necesitatile de somn ale copilului variaza de la un copil la altul, fiind proprii fiecaruia. Este indicat ca orarul de somn ( de zi si de noapte
) sa fie regulat si sa nu varieze de la o zi la alta ( Anexa 1 - Regimul zilnic al prescolarului de 3- 6 ani).
Avand in vedere instabilitatea preocuparilor, care se manifesta de multe ori la aceasta varsta, copiii trebuie ajutati sa devina perseverenti,
sa-si formeze deprinderea de a termina lucrul inceput. Treptat, ei sunt obisnuiti cu eforturi de atentie, de gandire si stapanire de sine; ei trebuie sasi insuseasca comportamente necesare pentru viata ulterioara de scolar.
Caracteristica principala a organismului copilului prescolar este marea sa capacitate de crestere si dezvoltare (Anexa nr.2 Sistemul
dezvoltarii prescolarului). Cresterea se refera la marirea masei diferitelor organe si a intregului corp, iar dezvoltarea se refera la schimbarile
morfologice si functionale, care se petrec in tesuturi si organe, in intregul organism.
Infatisarea fizica a copilului prescolar este caracteristica: capul este relativ mare, iar picioarele sunt scurte. Aceasta are ca efect
instabilitatea copiilor, manifestata evident la prescolarii mici; ei se impiedica si cad cu usurinta.
Ritmul cresterii este inegal in aceasta perioada. De la 3 la 6 ani, are loc cresterea de la aproximativ 91- 92cm, la 120cm, ca statura, si o
crestere de la circa 14kg la 23 kg ponderal (a se vedea Anexa nr.2). Cresterea taliei cat si a greutatii depinde in mare masura de conditiile de viata
ale copilului: alimentatia, regimul de viata, starea sanatatii etc.
In general fetele au talia si greutatea mai mici decat baietii, cu aproximativ 1cm mai putin in talie, si 1kg in greutate si 1cm in inaltime.
Cresterea in talie si greutate exprima calitatea regimului de viata.

In structura si dezvoltarea muschilor au loc schimbari: tesutul muscular devine mai dens si cu o contractie mai mare, la nivelul muschilor
lungi6 Se mentin dificultatile la nivelul miscarilor si a disponibilitatilor la nivelul mainilor, ii sunt putin accesibile miscarile care necesita
precizie.
Centrii nervosi care regleaza miscarile se dezvolta, astfel copilul devine mai puternic si mai indemanatic, creste considerabil precizia
miscarilor si actiunilor sale.
Procesul de osificare este intens la nivelul epifizelor, oaselor lungi, a celor toracice si claviculare. Cu toate acestea, oasele copilului poseda
inca o mare elasticitate, datorita faptului ca la aceasta varsta, depunerea sarurilor de calciu nu s-a incheiat inca. Apar osificari si la nivelul oaselor
carpiene, de asemenea mugurii danturii definitive se intaresc, iar dantura provizorie se deterioreaza.
Curburile coloanei sunt inca maleabile si elastice si nu au inca suficienta stabilitate. Din acest motiv poate sa apara pericolul deformarilor
(scolioze, cifoze), care pot fi prevenite printro atentie deosebita asupra pozitiei copiilor.
Se produc modificari si in functionalitatea glandelor cu secretie interna: spre sfarsitul perioadei prescolare se constata, o diminuare a
activitatii timusului, dar in schimb se intensifica functia glandei tiroide si a hipofizei.
Sistemul nervos manifesta importante transformari in directia diferentierii si cresterii morfologice a celulelor tesutului nervos, cat si in
directia perfectionarii lor functionale. Din cauza dezvoltarii incomplete a scoartei cerebrale, viata psihica a prescolarului mic este puternic
colorata emotional. Reactiile sale emotive sunt foarte vii si variate, au un caracter spontan, sunt putin stabile si lipsite de profunzime. Catre 5-6
ani se dezvolta si perfectioneaza structurile celulelor nervoase ale scoartei cerebrale din punct de vedere anatomic si structural, ceea ce face ca
reactiile copiilor sa piarda treptat din spontaneitate si instabilitate.
Dintre segmentele trunchiului cerebral, creierul mic, care regleaza echilibrul si miscarile copilului este putin dezvoltat la nastere si are
dimensiuni mici, se dezvolta repede, pe la 3 ani dimensiunile sale se apropie de cele ale cerebelului adultului, iar pe la 6 ani atinge limita
inferioara a greutatii normale a cerebelului la adult.
Creierul mare este partea cea mai complexa a sistemului nervos si cea mai masiva. Creste
intens in primii ani dupa nastere. Daca la nou-nascut creierul cantareste 370g pe la 8-9 luni greutatea lui se dubleaza, catre 3 ani se tripleaza, iar
spre 7 ani creierul reprezinta 4/5 din greutatea lui finala, cantarind circa 1200g.
Tot in perioada prescolara continua dezvoltarea diferentierilor fine in antrenarea functionala a structurilor scoartei cerebrale, angajarea
mozaicala fina a zonelor vorbirii si a dominatiei asimetrice a uneia dintre cele doua emisfere (de obicei stanga), fapt ce determina caracterul de
dreptaci, stangaci sau ambidextru a manualitatii copilului.

Inima copilului este supusa la o activitate relativ intensa, daca avem in vedere mobilitatea lui nestavilita. Muschiul cardiac functioneaza
bine, activitatea fiindu-i usurata de faptul ca presiunea sanguina este redusa, iar vasele sanguine sunt relativ largi si sangele circula cu usurinta
prin ele. Totusi prescolarul nu trebuie supus la eforturi istovitoare si de lunga durata, este bine ca in timpul activitatii fizice sa se faca pauze
scurte.
Emotiile copilului pot antrena intensificari ale batailor inimii si a pulsului, modificari ale circulatiei sanguine, cresterea volumului de
transpiratie.
Respiratia copilului prescolar este inca superficiala si de aceea plamanii nu sunt ventilati suficient. O alta particularitate este ingustimea
cailor respiratorii superioare; copilul respira pe gura si aceasta face ca aerul, care in mod obisnuit trece prin filtrul cornetelor nazale, unde se
incalzeste, se amesteca si se curata de praf, sa ajunga direct la plamani. De aici rezulta frecventa imbolnavire a copilului. Pentru prevenirea
acestor neplaceri, si pentru ca organismul copilului sa se dezvolte normal, trebuie sa se asigure conditii necesare ca acesta sa respire numai aer
curat
Organul auditiv la copilul prescolar este complet dezvoltat din punct de vedere anatomic si fiziologic, iar sensibilitatea auditiva se
dezvolta mult in perioada prescolara. Ea creste de aproximativ 2 3 ori fata de perioada anteprescolara. Pentru aceasta este necesar insa sa se
pastreze igiena organului auditiv. De asemenea copiii trebuie feriti de sunete prea puternice, care pot vatama timpanul.
Aparatul fonator la copil, ca si la adult, cuprinde:
- plamanii care formeaza dispozitivul de expirare a aerului;
- laringele, organul principal al fonatiei;
- cavitatea bucala si cavitatile nazale, care constituie cele doua rezonatoare.
In interiorul laringelui se afla coardele vocale, prin vibratia carora, la expirarea aerului din plamani, se produc sunete.
La procesul fiziologic complex prin care se formeaza sunetul participa asadar, organe diferite: plamani, laringe, cavitate bucala, limba, buze.
Aceste organe sunt antrenate unitar, ca aparat fonator, de un impuls cerebral.

Prin mijlocirea auzului se realizeaza receptarea muzicii, care in plan fiziologic poate actiona benefic asupra circulatiei sangvine, tensiunii
arteriale, digestiei, metabolismului. Buna dispozitie, sustinuta de muzica reface energia nervoasa a copilului, ii satisface necesitatea de miscare, il
revitalizeaza printro forma atractiva de odihna activa, de asemenea ii influenteaza pozitiv atitudinea, socializarea si disciplinarea.
2. COORDONATE ALE DEZVOLTARII
PSIHICE
Varsta cuprinsa intre 3-6/7 ani , varsta prescolara, reprezinta o perioada caracterizata prin inalte ritmuri de dezvoltare, in care se pun
bazele formarii viitoarei personalitati.
Psihicul copilului se dezvolta intens si exploziv datorita contradictiilor dintre solicitarile externe si posibilitatile interne, care devin mai
active. Pe de o parte gradinita implica noi cerinte, pe de alta parte, familia solicita copilului o varietate de
conduite.
Universul cunoasterii este in continua expansiune, stimuland capacitatile si mijloacele de comunicare ale copilului, aflat intro intensa
relationare cu cei din jur, ceea ce duce, la evolutia personalitatii sale intrun efort continuu de cucerire a realului, de integrare eficienta in viata
grupului din care face parte.
Daca pana la 3 ani, dezvoltarea copilului este mai mult legata de trebuinte de ordin bio-fiziologic ( hrana, somn, miscare, etc.), de la 3 ani,
prescolarul mic realizeaza un salt calitativ in dezvoltarea sa, pe linia achizitiilor de ordin psihologic si social, realizate din punct de vedere
pedagogic, indeosebi prin intermediul gradinitei, fapt pe care multi psihologi o considera ca ar marca intreaga viata psihica ulterioara.7 In
planul dezvoltarii intelectuale se manifesta o descentrare de pe obiectele concrete si o integrare simbolica a acestora, in structuri din ce in ce mai
cuprinzatoare, alaturi de evolutia intereselor, a aspiratiilor si a activitatilor de explorare a mediului. Toate acestea sunt realizabile pe fondul unei
instabilitati, care se reflecta si la nivelul structurilor afective si psihomotorii.
Intrarea copilului la gradinita, desprinderea partiala din mediul familial va determina anumite dificultati de adaptare sociala, care apare la
nivelul unor interactiuni cu noi stimuli, ceea ce duce la sensibilizarea structurilor afective ale micului prescolar.
In prescolaritatea mijlocie, copilul inregistreaza progrese, atat la nivel fizic si intelectual, cat si la nivelul structurilor afectivmotivationale si volitiv-caracteriale ale personalitatii. Se constata si o evolutie a personalitatii copilului, in sensul dobandirii unei anumite
constiinte de sine, fapt care aduce in planul comportamental o serie de aspecte: opozitie fata de adulti, negativism, spirit de contrazicere, nevoia

de autonomie. Criza de opozitie poate fi diferita, de la un individ la altul, dar cand intensitatea ei este puternica si prelungita trebuie combatuta
prin mijloace pedagogice adecvate, atat in familie cat si in gradinita.
Prescolaritatea mare este perioada trecerii de la prescolaritate, la scolaritate, cand se observa cresterea gradului de maturizare generala a
personalitatii copilului,
cu o perioada de intense acumulari, de evolutii cantitative si calitative, si cu o capacitate de invatare superioara celorlalte subperioade.
Intelectul, ca formatiune psihica deosebit de complexadesi inca in formare, in perioada prescolara, inregistreaza importante
restructurari.8

2.1. Dezvoltarea proceselor si reprezentarilor senzoriale


Datorita extinderii considerabile a spatiului pe unde se deplaseaza copilul, a dorintei nestavilite de cunoastere, actiune si investigare,
copilul prescolar, acumuleaza experiente personale dintre cele mai diverse.
In asemenea conditii senzatiile si perceptiile sunt implicate in toate formele de invatare, prin acumularea de bagaje, pentru planul mintal.
In aceasta perioada devin mult mai fine, drept consecinta perfectionarii activitatii centrale a segmentului cortical al analizatorilor care se poate
dezvolta prin interventia educatiei.
Sensibilitatea si perceptiile vizuale, capteaza din ce in ce mai multe informatii din mediul inconjurator; in explorare apare si tactul ca simt
de control si sustinere a vazului si auzului, colecteaza impresii si ajuta copilul sa diferentieze obiecte asemanatoare si sa retina denumirile
acestora.
O alta forma de perceptie este observatia, care poate fi organizata, planificata, poate sa aiba un scop anume sau poate fi intamplatoare si
spontana.
Dezvoltarea sensibilitatii cromatice da posibilitatea copilului sa diferentieze si sa denumeasca culorile de baza (pana la 5 ani).

Copilul poate percepe forme ale obiectelor, figuri geometrice etc. Raman deficitare perceptia marimii obiectelor si a constantei de
marime.
Tot in aceasta perioada copilul incepe sa perceapa din ce in ce mai usor distantele si sa se orienteze in spatiu ( sus , jos, aproape,
departe, deasupra, sub, etc.), percepe cantitati (mult, putin, foarte putin, deloc), percepe succesiunea si simultaneitatea. Percepe succesiunea
timpului, deosebeste momentele zilei, dar nu intotdeauna le verbalizeaza corect. Prescolarul mic greseste in folosirea adverbelor: ieri, azi, maine;
chiar si prescolarul mare face greseli in utilizarea timpului trecut.
Toate aceste cunostinte, odata identificate se vor fixa mai bine in memorie, cu ajutorul cuvantului si prin intermediul exercitiului, care
contribuie la consolidarea constantelor perceptive.
Perceptiile auditive progreseaza pe cele trei planuri principale: auz fizic, muzical si fonematic. Prescolarii diferentiaza si mai mult sunete
si zgomote naturale si le raporteaza corect la sursa lor. Auzul muzical este mai fin si copiii pot asculta, dar si interpreta linii melodice mai simple,
specifice pentru ei. Pentru copii muzica este un stimul la care reactioneaza cu bucurie, miscandu-se.
Aceasta predispozitie a copiilor pentru ritm si miscare constituie un mare avantaj pentru educatia muzicala, educatorului ramanandu-i obligatia
de a constientiza formarea deprinderilor de utilizare a elementelor ritmice utile interpretarii si receptarii muzicii 9
Primele acte de perceptie muzicala care se impun in atentia auditiva a copilului au loc o data cu rezonanta pe care o produc anumite
corpuri sonore: zornaitoare, clopotel, fluieras, un acord prelungit, ale carui armonice plutesc lin in spatiu etc. Strans legate de insusirile sunetelor
muzicale, inaltimea, intensitatea si timbrul, copilul isi formeaza primele imagini sonore asupra sunetelor muzicale.
Prin cultura vocal-auditiva, copilul isi formeaza perceptii asupra intonatiei juste a sunetelor, reusind sa-si corecteze eventualele deficiente
provenite din anumite dereglari ale organului vocal-auditiv. Insusirea elementelor limbajului muzical se realizeaza prin acte senzorial-intelectuale
de perceptie, reprezentare, memorie, reproducere si creatie.
Educatia muzicala influenteaza benefic intregul psihic al copilului:
- procesele afective (dispozitii, emotii, sentimente);
- functii si procese de cunoastere (gandirea, memoria, atentia, imaginatia, creativitatea);

- procese volitive (vointa, perseverenta, tenacitatea);


- trasaturi morale si de caracter.
Auzul fonematic se imbunatateste, dar prescolarul, desi aude bine cuvintele nu reuseste sa distinga toate sunetele care alcatuiesc
cuvantul.
In vorbire pot sa apara deficiente minore ca omisiunea, substituirea, inversiunea.
Catre varsta de 6 ani, toti copiii pronunta corect chiar si sunete dificile (vibranta r, suieratoarea s ). Se considera ca la 6-7 ani sensibilitatea
auditiva devine de doua ori mai fina decat la 2-3 ani.
Perceperea si diferentierea sunetelor si posibilitatea de a analiza compozitia fonetica a cuvintelor, constituie baza invatarii citit-scrisului in
scoala.
Datorita faptului ca auzul fonematic este in constituire si nu sunt inca stabilizate structurile specifice limbii materne, aceasta este varsta
ideala invatarii limbilor straine, in care un rol deosebit de important il au reprezentarile auditive.
Reprezentarile sunt componente de baza ale planului intern, subiectiv si au rol important in construirea semnificatiei cuvintelor, in
desfasurarea gandirii intuitive si a imaginatiei.10 La aceasta varsta sunt incarcate de insusiri concrete si situationale. Prin reprezentari copilul isi
reactualizeaza anumite experiente, si poate fi ajutat sa cunoasca obiecte in absenta lor, bazandu-se pe memorie.
Dupa analizatorul dominant in furnizarea informatiei se delimiteaza: reprezentari vizuale, reprezentari auditive, reprezentari chinestezice.
Reprezentarile auditive permit reactualizarea pe plan mintal a sunetelor si zgomotelor din natura, a sunetelor si a structurilor muzicale
(melodiilor) si a vocilor umane11.
Stimulii sonori sunt reflectati in unitatea celor trei proprietati de baza intensitate, inaltime, timbru, iar structurile muzicale se reflecta si
dupa intervale si durate.
2.2. Dezvoltarea gandirii si a limbajului

Dezvoltarea mintala a copilului prescolar este influentata de mai multi factori, cum ar fi: largirea experientei cognitive, formele de
activitate mai diverse, implicarea lui in jocuri din ce in ce mai complexe si indeosebi de dezvoltarea limbajului, care favorizeaza comunicarea cu
adultul si implicit asimilarea de noi cunostinte.
Totusi gandirea copilului are caracter intuitiv, este simplista, ramane limitata in cadrul datelor perceptiei si se orienteaza dupa
caracteristici concrete.
Gandirea copilului nu poate face distinctie intre realitatea obiectiva si cea personala, genereaza egocentrismul.Confuzia dintre Eu si
lume duce la caracterul animist al gandirii, prin atribuirea de calitati umane obiectelor.12
Caracteristicile
gandirii
anteprescolarului
inca
persista
artificialismul, animismul, egocentrismul, magismul si excesul de

si

la

prescolarul

mic

de

- 4

ani

realism.13 Treptat gandirea se va sprijini pe: o experienta perceptiva mai bogata, pe reprezentare, si pe o comunicare mai intensa.
Pana la 5 ani, copilul are o gandire preoperatorie, dupa care se instaleaza o gandire concret operatorie; cand se trece de la o gandire
concreta, situativa, egocentrista, la forme de gandire mai complexe, incarcate de nuante.
Cel mai important aspect este cel al gandirii cauzale, cand copilul dupa ce analizeaza incepe sa puna intrebari referitoare la motivele si
scopul actiunii, de aceea trebuie orientat de adult, pentru a intelege si deosebi legaturile cauzale a lucrurilor, a fenomenelor, a succesiunii
evenimentelor, etc. Apar de ce-urile copilului, care arata existenta gandirii precauzale, indeosebi a prescolarului mare. Interogatiile sunt mai
numeroase, dupa 5 ani, pentru ca apare o noua etapa in dezvoltarea gandirii cauzale, cand inteligenta opereaza mai putin in planul perceptiv,
trecand in zona reprezentarilor, care alcatuiesc un suport de control si cenzurare a perceptiilor.
Un alt aspect al gandirii prescolarului este capacitatea lui de formare de notiuni, care este influentata si facilitata de dezvoltarea
limbajului.
Folosirea in vorbire a pluralului, permite reunirea experientei perceptive si reprezentarilor, din care se evidentiaza aspecte mai complexe,
particularizate, specifice categoriei in cauza, fenomene ce structureaza abstractizarea primara.
Spre sfarsitul perioadei prescolare se vor contura toate operatiile gandirii: analiza, sinteza, generalizarea, abstractizarea, comparatia,
concretizarea, dar utilizarea lor va depinde de cunostintele disponibile la acel moment.*******

Prin crearea si largirea situatiilor de cunoastere, gradinita reuseste sa construiasca copilului mentalitati comportamentale, morale, de
competitie etc., iar antrenarea curiozitatii (formulate sau interioare) permite dezvoltarea planului imaginar si a creativitatii. Tot acum se formeaza
priceperile si deprinderile de a gandi si recepta muzica. Gandirea muzicala este un cumul de reprezentari; memoria muzicala favorizeaza
dezvoltarea deprinderilor de auditie interioara a muzicii.
Dezvoltarea limbajului este indisolubil legata de evolutia gandirii copilului si invers, gandirea poate evolua, ajungand sa efectueze
generalizari si abstractizari, numai sprijinindu-se pe o dezvoltare corespunzatoare a limbajului, dezvoltare datorata complicarii raporturilor lui, cu
realitatea inconjuratoare si a conditiilor noi de viata si activitate.
Prin intermediul limbajului, copilul are posibilitatea de a-si largi contactul cu cei din jur si de a-si exprima ganduri si sentimente. De asemenea,
prin limbajul interior, care ordoneaza, proiecteaza, si regleaza actiunile, copilul poate sa-si imprime
dinamism si ordine la nivelul intregii activitati psihice.14
La prescolarul mic predomina in general limbajul situativ, concret. Treptat incepe sa apara limbajul contextual, care va coexista cu
limbajul situativ, dar care se va diminua la prescolarul mare, sau va ramane doar cu un caracter situativ. Din ce in ce, mai des copilul foloseste
modele verbale auzite la adult.
Limbajul copilului prescolar se imbogateste continuu, atat sub aspect cantitativ cat si calitativ: constructia propozitiilor se complica,
devin coerente, bine structurate; ies in evidenta capacitati de formare logico-gramaticale a propozitiilor si frazelor.
Unele caracteristici de limbaj ale prescolarului mic sunt:
- dificultatile de pronuntie (omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete) datorate insuficientei dezvoltari a aparatului fono-articulator si care
in general dispar odata cu dezvoltarea generala a copilului;
- intampina dificultati in exprimarea timpului trecut si viitor.
Sub raport cantitativ la varsta de 3 ani vocabularul copilului contine 800-1000 de cuvinte, la 4 ani 1600- 2000 de cuvinte, la 5 ani
aproximativ 3000 de cuvinte, iar la 6/7 ani aproximativ 3500 de cuvinte.
In limbajul contextual al prescolarului mijlociu remarcam aspecte cum ar fi:

- incepe sa formuleze propozitii dezvoltate si complexe;


- creste viteza de comunicare si de a verbaliza ce face;
- deosebeste, foloseste in vorbire timpurile viitor si trecut;
- foloseste vorbirea alternativa cand povesteste, se joaca, actioneaza cu obiectele.
La prescolarul mare, si nu numai, limbajul se imbogateste considerabil si are urmatoarele caracteristici:
- isi insuseste cuvinte noi si construieste cuvinte pe baza cresterii capacitatii de generalizare a unor relatii gramaticale deja insusite,
corespunzator formarii simtului limbii15 :
- retine cu usurinta expresii, clisee verbale;
- la constructiile
adult;

verbale,

care

ar

trebui

sa

respecte

cerinta

gramaticala

se

foloseste

de

modele

verbale

de

la

- se amplifica expresivitatea vorbirii, nuantarea si intonatiile;


- conserva aspecte dialectale din familie, fapt ce evidentiaza rolul foarte mare al acesteia in dezvoltarea vorbirii.16
Competentele si performantele in dezvoltarea limbajului copilului prescolar, depind de dezvoltarea psihica, de nivelul de dezvoltare a
activitatii nervoase superioare, dar si de alti factori cum ar fi: educatia, frecventarea gradinitei, preocuparea parintilor pentru dezvoltarea
copilului, prezenta unor frati mai mari, si nu in ultimul rand procesul de maturizare a aparatului fonator.
Jean Piaget considera ca limbajul mai mult reflecta decat influenteaza dezvoltarea inteligentei: Oricum comunicarea verbala forteaza
inteligenta la o ordonare complexa a datelor ce se comunica, ori precum se stie orice efortactioneaza in mod complex formativ.17
2.3. Dezvoltarea memoriei si a imaginatiei

La varsta prescolara manifestarea memoriei incepe sa fie mai activa, iar volumul ei sa creasca comparativ cu a copilului
anteprescolar.
Datorita dezvoltarii gandirii, a limbajului interior si a memoriei mecanice incepe sa se dezvolte memoria logica, alaturi de cea neintentionata.
Astfel, incep sa apara elemente ale memoriei intentionate, ca urmare a ordonarii si dinamizarii intregii activitati psihice.
Memoria copilului prescolar, prezinta urmatoarele caracteristici cum ar fi:
memoria este concreta si se bazeaza pe experienta si actiune personala;
devine o memorie verbala si este mai activa in timpul jocului, pentru ca are posibilitatea sa intuiasca, sa retina sarcini, reguli simple, sa
verbalizeze ceea ce vede, ceea ce face. Este perioada cand copilul gandeste cu voce tare;
memoria este selectiva si in stransa legatura cu interesele copilului, ii poate influenta si imbogati continutul ( miscari, stari afective,
imagini, cuvinte, idei);
experienta personala, incarcata uneori de stari afective permite construirea primelor amintiri;
memoria progreseaza, dand posibilitatea copilului sa faca asociatii de moment, dar nu comparativ-analitice;
pastrarea si reproducerea celor memorate, pot avea caracter superficial, fragmentar, datorita capacitatii restranse de percepere si
fixare;
actualizarea cunostintelor, poate favoriza pastrarea, iar daca evenimentele sunt deosebite, impresionabile se pot pastra, pana la cateva
luni;
reproducerea se dezvolta si se bazeaza din ce in ce mai mult pe amanunte si detalii. Daca copiii sunt solicitati, ei pot fi capabili sa
reproduca intamplari, evenimente, discutii la care au asistat, sau doar au luat parte;
reproducerea
continua;

unei

poezii

se

face

cu

oarecare

nesiguranta,

iar

daca

copilul

este

intrerupt,

nu

mai

poate

recunoasterea este
cunostintelor.

solicitata

frecvent

si

contribuie

la

fixarea

Desi memoria copilului este capabila de performantele sus amintite, totusi ea ramane difuza, incoerenta, nesistematizata. Copilul
memoreaza repede, dar uita tot atat de repede; amintirile lui sunt uneori fragmentate, neintegrate in unitati logice. Plasticitatea sistemului nervos
se imbina cu labilitatea sa, ceea ce face
ca memoria prescolarului sa aiba un caracter contradictoriu.18
Memoria muzicala este activitatea de intiparire, pastrare si reproducere a reprezentarilor sonore. Aceasta se dezvolta prin activitati
sistematice, de durata, pe baza memorarii si reproducerii unor fragmente ale pieselor muzicale. Trebuie sa avem in vedere si anumite conditii
pentru realizarea unei bune memorari: starea copilului (teama sau optimism), claritatea scopului urmarit (fixarea imediata va duce la pastrarea
durabila a cunostintelor) ambianta in care are loc memorarea muzicala, materialele didactice folosite.
Cunoscand caracteristicile memoriei copilului, atentia educatoarei va fi orientata in sensul de a lua masuri pentru cresterea
disponibilitatilor memoriei: repetarea, acordarea de semnificatie si dozarea efortului.

Imaginatia copilului prescolar cunoaste in aceasta perioada o ampla si activa dezvoltare, care este stimulata de dezvoltarea gandirii
intuitive, care-i permite explorarea mediului; de memorie, care faciliteaza acumularea si conservarea experientei personale, de trairile afective,
care amplifica imaginatia, de limbaj care prin instrumentul activitatii mentale, cuvantul, exprima ideile si permite evocarea produselor
imaginatiei..
Deoarece gandirea este inca limitata si nu poate diferentia, controla si evalua perceptiile, trairile emotionale il determina pe copil sa nu
diferentieze clar, planul real de cel imaginar. Sunt astfel determinate evolutii de cele mai multe ori fanteziste.19
Pe langa imaginatia pasiva, involuntara, sub forma visului din timpul somnului, se manifesta imaginatia creatoare si
imaginatia reproductiva implicata in procesul de intelegere a ceea ce i se povesteste. Imaginatia creatoare cunoaste o larga dezvoltare pe linia
unui context tot mai larg, logic, in produsele activitatii.
Perioada prescolara este perioada in care se manifesta, pentru prima dara, capacitatea de creatie artistica la copil. O forma a imaginatiei este si
imaginatia muzicala ce cuprinde crearea de noi reprezentari muzicale, pornind de la cele insusite anterior si dezvoltate prin activitati de
gen.

Daca
ei.20

afectivitatea

este

motorul

activitatii

copilului,

imaginatia

este

calea,

mijlocul,

metoda

de

realizare

Deci imaginatia este cea care poate rezolva contradictiile dintre aspiratii si posibilitati, printro manifestare caracteristica copilului: animism, si
artificialism.
La prescolarul mic predomina imaginatia reproductiva. Consolidarea anumitor imagini se face prin repetare, care antreneaza imaginatia
copilului. El cere sa i se repete aceleasi lucruri (basme, povestiri, poezii), care il incanta si-i alimenteaza de fiecare data
imaginatia.
Pentru copil fantasticul este considerat ca existent, realitatea ca impregnata de el.21
La prescolarul mijlociu, fantasticul este acceptat ca o conventie de joc22, dar pe masura ce copilul depaseste faza de consolidare a
imaginilor, incepe sa se structureze, sa se dezvolte si sa apara elemente ale imaginatiei creatoare ( in joc, povesti create, desen, modelaj,
constructii, etc.).
Tot acum, copilul prescolar poseda capacitatea evidenta de a alimenta jocul prin initiative, proiecte si acorduri intre participanti; poate creea
subiectul jocului in care el se substituie unui rol imaginar. Se foloseste de experienta personala, dar imitatia lui este creatoare si impregnata cu
reprezentari de imaginatie.
Activitatea creativa, pentru prescolarul mare prezinta un mai mare interes, care este facilitat de unele abilitati, pe care copilul le-a dobandit
in timp si care ii permite sa-si puna amprenta personala pe rezultatul activitatii lui: este creativ in exprimarea orala, artistico-plastica, precum si in
exprimarea muzicala, cand poate solicita sa interpreteze individual cantece, sa adapteze si sa creeze miscari pe muzica sau chiar mici compozitii
muzicale.
2.4. Stadiul planului afectiv-emotional

Datorita dezvoltarii generale a copilului, a diversificarii relatiilor cu mediul, viata interioara a lui suporta noi dimensiuni
psihice.

Copilul poseda o diversitate de emotii si sentimente, a caror manifestare progresiva este datorata in mare parte trecerii din planul grupului
restrans al familiei, la colectivitatea prescolara.
Reactiile psihice ale copilului, la tot ce este nou in viata lui, presupune si implicare afectiva, care se manifesta pregnant prin reactii diferite,
in momente diferite. Ambiguitatea situatiilor ii provoaca neliniste, fapt ce explica trecerea rapida de la o stare afectiva la
alta.
Starile comportamentale se vor diminua in timp si vor conduce la adaptarea lui, implicit a schimbarii comportamentului, care va fi posibil
datorita stapanirii de sine, educatiei si socializarii.
Procesele afective sunt in stransa legatura cu motivatia: emotiile sunt conditionate de motive, dar la randul lor unele dintre motivele
dobandite au fost la origine emotii.
Motivatia copilului va transforma sarcina de realizat, intrun obiect de interes,
ce-l va determina sa faca fata efortului solicitat de actiunea efectiva.
Autocontrolul emotional va fi posibil in momentul cand copilul va constientiza propria motivare, care ii va canaliza emotiile in beneficiul
implinirii scopului propus.
2.4.1. Specificul afectivitatii
Progresul si dinamica vietii afective reprezinta o latura de cea mai mare importanta a dezvoltarii psihice normale a copilului.23
Varsta prescolara se caracterizeaza prin dezvoltarea vietii interioare a copilului, care poseda o gama larga de emotii si sentimente, a caror
schimbare, nuantare este in plin progres.
Cunoastere dezvoltarii afective a copilului orienteaza atat influentele educatiei din familie, cat si pe cele ce se exercita in spatiul gradinitei.
Din cauza solicitarilor de adaptare dintre cele doua institutii: familie- gradinita, copilul de 3 ani manifesta trasaturi afective ambigue; atat
pozitive cat mai ales negative (nervozitate, neliniste, retragerea din sfera de influenta, reactii agresive, fuga). Desi difuze, trairile afective vor
evolua in timp, printrun oarecare progres si echilibru. La aceasta varsta, copilul se identifica cu cel mai apropiat model uman, cel mai adesea cu

parintele de acelasi sex. El isi manifesta afectiunea prin imitarea celei primite, dar impartirea afectiunii parentale, nu se face fara frustrari si
tensiuni, mai ales daca in familie sunt mai multi copii.
Dupa varsta de 3-4 ani datorita cresterii stapanirii de sine, dezvoltat prin educatie si socializare, copilul stabileste mai usor legaturi cu cei
din jur, iar trairile
lui afective sunt in stransa legatura cu imprejurarile si au un caracter dominant.
Intre 4-5 ani, in procesul de identificare copilul e capabil sa-si cunoasca insusirile corporale, ca imagini de sine, din suporturi perceptibile.
Tot acum este capabil sa observe si sa inteleaga comportamente emotional expresive ale altora, de asemenea, poate simula unele stari afective,
pentru a i se satisface anumite trebuinte sau capricii, chiar daca manifestarea se dovedeste a fi teatrala.
Datorita stapanirii de sine, copilul incepe sa obtina rezultate ale activitatii sale, fapt care ii produce reactii de multumire, de mandrie, il face mai
calm si receptiv, il incurajeaza si-l motiveaza in actiunile viitoare.
Intre 5-6 ani procesele afective cresc treptat in complexitate si desfasurare, datorita implicarii elementelor de memorie afectiva si a
confruntarii cu cerinte morale parentale: identificarea familiei este constituita, recunoaste sexul caruia ii apartine.
Dupa varsta de 6 ani, copilul isi exprima mai rar negativismul pentru ca isi poate controla si invinge acele izbucniri de moment, de
asemenea se poate retine la unele stari de suferinta.
Interactionand cu adultii si cu alti copii, afectivitatea prescolarului va cunoaste expansiune, modificari, si reorganizari pe tot parcursul
perioadei prescolare.
Relatiile de lunga durata cu unele persoane si activitati, care le genereaza emotii este cristalizarea unor sentimente fundamentale fata de parinti si
rude apropiate fata de adultii cu care isi petrec o mare parte din timp (educatoare), fata de tipuri de activitati din gradinita cum ar fi: jocul,
invatarea, competitia.
Ca urmare a relatiilor, care se stabilesc intre: copil-educatoare, copil-copii, copil-adulti, copil-familie, incep sa se dezvolte sentimente
superioare: morale, intelectuale, estetice. Cel mai timpuriu este sentimentul de rusine , apoi sentimentul de multumire, de prietenie, tovarasie, al
colectivitatii.24

Relatiile cu egalii (colegii de grupa), reprezinta un alt factor de dezvoltare si progres in plan afectiv, care se realizeaza tot in gradinita, unde
ei relationeaza, colaboreaza si se confrunta cu situatii diverse.
Maturizarea afectiva, sociala a copilului presupune diminuarea si chiar eliminarea egocentrismului caracteristic. Un rol important il are
educatoarea care il va face sa inteleaga ca toti sunt egali, ca au aceleasi nevoi si posibilitati. Astfel se dezvolta empatia: comunica mai usor,
colaboreaza in actiuni; fapte care favorizeaza manifestarea emotiilor si sentimentelor superioare de prietenie.
Uneori sunt remarcate si comportamente agresive. Educatoarea trebuie sa intervina pentru a le descuraja, dar trebuie sa caute si motivele care l-au
determinat sa aiba asemenea manifestari: nu e capabil sa-si controleze reactiile, sarcinile propuse au fost prea dificile sau poate dorintele
nesatisfacute au generat enervare.
Starile pozitive de multumire, de bucurie si satisfactii le manifesta cand trebuintele de independenta i-au fost satisfacute si aprobate de
adult. Contrazicerea, sau interdictiile ii produc stari emotionale de insatisfactie si de nemultumire.
Totusi relatia cu adultul, reprezinta elementul esential al dezvoltarii afectivitatii copilului, pentru ca dorintele lui sunt de a-l satisface pe adult, dar
contradictiile dintre regulile impuse de acesta si diversitatea tentatiilor si a restrictiilor cu privire la satisfacerea lor genereaza o diversitate de
trairi afective. Astfel se amplifica invatarea afectiva. Prin observarea conduitelor adultilor si imitatie, copilul preia diverse stari afective, expresii
si conduite emotionale: astfel trairile lui emotionale se diversifica, se imbogatesc devin mult mai coerente si adaptate la situatii diverse.
Dezvoltarea afectiva a prescolarului este mediata si conditionata de actiunile si influentele educatoarei asupra grupului, ea este factorul care
imprima dezvoltare fiecarui copil.
2.4.2. Specificul motivatiei
Motivatia este unul din factorii importanti ai sustinerii vointei si daca dorim sa educam vointa copilului, e necesar sa-i insuflam motivatii
puternice, indeosebi pe cele cu valoare sociala.
Desfasurarea activitatilor din gradinita, trebuie sa aiba la baza motive care se intaresc reciproc, iar stabilirea si ordinea lor constituie
conditia principala a formarii personalitatii copilului.
Activitatea este izvorul unor importante satisfactii pentru copii, de aici valoarea educativa a intretinerii acestui interes.25

Impactul la nivelul motivatiei se manifesta prin stimularea si cresterea motivatiei intrinseci, pentru realizarea de sine si reducerea
trebuintelor compensatorii, a motivatiei normative, a agresivitatii si a anxietatii.26
In procesul de socializare a copilului in raport cu ceilalti, copii si adulti, la sistemul de comportamente pe care colectivitatea le impune si
care exprima valori si norme socio-culturale dominante se constituie treptat imaginea de sine.
Factori importanti in socializare sunt: libertatea de manifestare si necesitatea de a se subordona la reguli, care odata intelese si adoptate il va
determina sa fie temeinic motivat in colaborarea cu educatoarea. Astfel va fi ajutat sa discearna intre ceea ce poate realiza singur si ceea ce poate
realiza in colaborare cu aceasta. Importanta este empatia care se stabileste intre el si educatoare; care ii va da incredere si ii va intari propria
motivare.
Principalele dominante motivationale la aceasta varsta sunt: interesul pentru joc, interesele pentru cunoastere, interesul pentru activitatea
eficienta.
Motivul jocului pentru copil reprezinta o stare de necesitate ca atare, cat si la nivel psihic. Prin joc copilul isi manifesta nevoia de
explorare; motivul de a cerceta este foarte puternic si sustine activitatea de creatie.
Actiunile jocului sunt subordonate motivatiei ludice si nu obiectelor, caci motivul declanseaza sau opreste jocul, il orienteaza si da sens actiunii,
de asemenea sustine energic comportamentul si tonusul necesar copilului.
Schimbarile survenite in plan afectiv-motivational se coreleaza cu schimbarile la nivel cognitiv si volitiv. Stilul cognitiv creativ
interactioneaza cu stilul apreciativ- empatic, ceea ce poate produce o simbioza intre logica gandirii si logica afectivitatii, ca o conditie a intuitiei
solutiilor noi si originale.
La varsta prescolara mica, motivele nu sunt constientizate si ierarhizate, fapt care le permite sa suporte mai multe modificari pe parcursul
desfasurarii actiunii.
Treptat motivele sunt supuse unui proces de ierarhizare si cand motivatia il sustine, copilul poate obtine performante si in actiuni care ii displac,
sau nu sunt printre cele favorite. In acest caz, motivatia poate fi intarita si prin oferirea de stimulente concrete, sau obtinerea unor favoruri
justificate (se deschide calea competitiei).

Odata cu stapanirea de sine, apar si rezultatele asteptarilor lui, dar si ale adultilor, fapt care va determina cresterea respectului de sine si a
constiintei de sine.
Dezvoltarea unei imagini de sine deficitare va crea probleme in relationarea cu ceilalti, copiii putand dezvolta comportamente de evitare, in
locul celor de interactiune si cooperare, sentimente de nonvaloare si de vina.
Dezvoltarea unei imagini de sine cu efect pozitiv asupra devenirii personalitatii copilului poate fi realizabila daca:
il ajutam sa se dezvolte in ritmul propriu;
il ajutam sa se cunoasca, sa se accepte si sa se pretuiasca pe sine;
il ajutam sa-si cunoasca, identifice calitatile si defectele si sa le aprecieze just;
isi cunoaste calitatile, de care trebuie sa fie mandru;
cunoaste deosebirile sale fata de ceilalti (constientizeaza diferentele);
manifesta un comportament cat mai atent fata de interesele sale;
isi formeaza o atitudine pozitiva fata de sine.
Urmarirea in timp a comportamentului copilului permite constatarea de abilitati cognitiv-afectiv-conative, care vor fi stimulate in
interventiile ulterioare prin cresterea motivatiei intrinseci pentru realizarea de sine, sau de abilitati caracteristice comportamentului creator.
Adeseori, interesul poate fi directionat spre activitati artistice , care creeaza foarte multe satisfactii si o traire speciala. Stimularea acestui interes
duce la dezvoltarea gustului pentru frumos si a aptitudinilor artistice27.
Sensibilitatea, perceptia, reprezentarea, memoria, imaginatia si gandirea muzicala si mai ales vocea sunt considerate ca elemente necesare
pentru educatia muzicala, pentru atingerea celor doua obiective de baza privind latura interpretativa si de receptare a muzicii.28

[1] Anca, Dragu; Sorin, Cristea Psihologie si pedagogie scolara, Editia a II-a, revazuta si adaugita, Ovidius University Press, 2003, p. 31.
[2] Ursula, Schiopu; Emil, Verza- Psihologia varstelor, Editura Teora, 2007, p.97.
[3] Anne, Bacus- Copilul de la 3 la 6 ani, Editura Teora, 2007, p. 227.
[4] Anne, Bacus- Copilul de la 3 la 6 ani, Editura Teora 2007, p. 232.
6 Gheorghe, Tomsa; Nicolae, Oprescu - Bazele teoretice ale psihopedagogiei prescolare, V & I Integral, Bucuresti, 2007, p.62.
7 Ursula, Schiopu- Dezvoltarea psihica a copilului prescolar din Cunoasterea copilului prescolar, Colectia Catedra, p.17
8 Anca, Dragu; Sorin, Cristea- Psihologie si pedagogie scolara,Editia a II-a revazuta si adaugita, Ovidius University Press, 2003, p. 41.
9 Vasile, Vasile - Metodica educatiei muzicale, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2004, p. 234.
10 Gheorghe, Tomsa; Nicolae, Oprescu- Bazele teoretice ale psihopedagogiei prescolare, V & I Integral, Bucuresti, 2007, p. 64.
11 Mihai, Golu, Mihaela, Pais-Lazarescu, Psihologie, Manual clasa a X a, Editura.Economica Preuniversitaria, Bucuresti. 2000, p.68.
12 Anca, Dragu, Sorin, Cristea- Psihologie si pedagogie scolara, Editia a II-a revazuta si adaugita, Ovidius University Press, 2003, p. 41.
13 Gheorghe, Tomsa; Nicolae, Oprescu- Bazele teoretice ale psihopedagogiei prescolare, V & I Integral, Bucuresti, 2007, p.67.
14 Gheorghe, Tomsa; Nicolae, Oprescu- Bazele teoretice ale psihopedagogiei prescolare, V & I Integral, Bucuresti, 2007, p.67.
15 Anca, Dragu; Sorin, Cristea- Psihologie si pedagogie scolara, Editia a II-a revazuta si adaugita, Ovidius University Press, 2003, p. 42.
16 Ursula, Schiopu; Emil, Verza- Psihologia varstelor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981, p.113.
17 Ibidem, p.114.
18 Pantelimon Golu; Mielu, Zlate; Emil, Verza- Psihologia copilului,Clasa a X a, Scoli Normale, p. 89.

19 Gheorghe, Tomsa; Nicolae, Oprescu- Bazele teoretice ale psihopedagogiei prescolare, V & I Integral, Bucuresti, 2007, p.70
20 Anca, Dragu; Sorin, Cristea- Psihologie si pedagogie scolara, Editia a II-a revazuta si adaugita, Ovidius University Press, Constanta, 2003, p. 42.
21 Ursula, Schiopu; Emil, Verza- Psihologia varstelor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981, p. 112.
22 Ursula, Schiopu; Emil, Verza- Opera citata, p.112.
23 Tinca, Cretu- Dezvoltarea afectiva a prescolarului in contextul activitatilor si relatiilor din gradinita, in Revista invatamantului prescolar, nr. 1-2,
Bucuresti, p.10.
24 Anca,
43.

Dragu;

Sorin,

Cristea- Psihologie

si

pedagogie

scolara, Editia

II-a

revazuta

si

adaugita,

Ovidius

University

Press,

2003,

25 Paul, Popescu-Neveanu, Psihologie,Manual pentru clasa a X-a, Editura Didactica siPedagogica, Bucuresti, 1993,
p. 115.
26 Mariana, Caluschi- Impactul grupului creativ asupra formarii personalitatii, in Revista invatamantului prescolar, nr. 3-4. Bucuresti, 2002, p. 44.
27 Paul, Popescu-Neveanu, Manual clasa a X-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1993, p.188.
28 Vasile, Vasile- Metodica educatiei muzicale,Editura Muzicala, Bucuresti, 2004, p.22.

p.