Modalități de dezvoltare a

limbajului coerent a preșcolarilor

A E L A B O R A T:
D O G O T TA T I A N A
 IMPORTANȚA TEMEI:

Pentru creşterea calităţii procesului instructiv – educativ din grădiniţă se urmărește perfecţionarea
metodelor tradiţionale, dar şi introducerea unor metode şi procedee educative.
Pentru a crea în mod conştient copilul trebuie să aibă exemple, să trăiască printre poveşti, povestiri,
poezie de calitate. În cadrul activităţilor de educaţie a limbajului, în cei 3-4 ani de grădiniţă, are loc o
dezvoltare şi perfecţionare a limbajului sub aspect fonetic, lexical şi gramatical.
Perfectionarea limbajului copiilor de vârstă preşcolară reprezintă o importanţă deosebită, atât pentru
integrarea copiilor în şcoală, cât şi pentru dezvoltarea întregii personalităţi.
Limbajul este mijlocul de comunicare între
oameni şi se realizează  cu ajutorul limbii.

Însuşirea  limbii la vârsta  preşcolară  este un

imperativ major, facilitat  însă  de o mare
 aderenţă  la  educaţie,  precum  şi o  puternică
motivaţie primară  pentru comunicare a copiilor.

Vorbirea coerentă prezintă redarea unui

conţinut, un şir de propoziţii logice care
asigură comunicarea şi înţelegerea între
oameni.Vorbirea, însă, este şi suportul
gîndirii. Gîndim cu ajutorul cuvintelor,
fără de care vorbirea nu ar fi posibilă.
 Cum formăm vorbirea coerentă?
Cea mai importantă condiție pentru formarea vorbirii coerente este stăpânirea atât a aspectelor
gramaticale, lexicale, cât și fonetice ale vorbirii.
Dezvoltarea unor enunțuri coerente mărturisește în măsura în care copilul stăpânește structura gramaticală
a limbii sale materne, bogăția acesteia. În același timp, este, de asemenea, un predictor al succesului educației
sale la vârsta școlară și reflectă nivelul dezvoltării intelectuale a copilului.
Prin urmare, este cu atât mai important să se determine gama de tehnici metodologice care contribuie la
dezvoltarea armonioasă a acestor componente ale dezvoltării vorbirii.
Educaţia cu ajutotul literaturii ţine cont şi de monologul copilului, un aspect foarte important, prilejuind o
“ascultare colectivă”care va favoriza o contactare reciprocă, verbalizată şi apoi de stimulare a autoexprimării
efective.
 În întregul proces de cultivare a vorbirii coerente, se urmăreşte:

 formarea deprinderilor de vorbire corectă (sub aspect fonetic, lexical, gramatical, coerentă şi expresivă),
 îmbogăţirea şi activizarea vorbirii coerente şi a gândirii, dezvoltarea limbajului monologat şi dialogat, însuşirea
simbolurilor verbale cu caracter generalizator, în funcţie de particularităţile de vârstă,
 formarea deprinderii de exprimare adecvată a gândurilor, ceea ce contribuie la pregătirea lor pentru activitatea
instructiv-educativă din şcoală,
 trecerea treptată de la limbajul concret - situativ la limbajul contextual, pe măsură ce copilul depăşeşte limitele
experienţei senzoriale, însuşirea treptată a structurii gramaticale a limbii materne în practica vorbirii, îmbogăţirea
vocabularului în condiţiile comunicării continue cu persoanele din jur,
 prevenirea şi corectarea defectelor de pronunţie, în cadrul muncii individuale, cu grupuri mici de copii, precum şi în
cadrul activităţii de dezvoltare a limbajului cu întreaga grupă de copii.
 Specificul dezvoltarii vorbirii coerente la vîrsta preșcolară

•În perioada preşcolară, principalul obiectiv al activităţilor de educare a limbajului este îmbogăţirea vocabularului,
precum şi însuşirea corectă de către preşcolari a structurii fonetice şi gramaticale a limbii române. Jocul didactic îi
permite educatorului valorificarea la timp a disponibilităţilor preşcolarilor.
•La început, copilul nu foloseşte decât substantivele, indicând obiectele cunoscute, apoi, în vocabularul său apar verbele,
conjuncţiile, ajdectivele, numeralele, pronumele. Această ordine e foarte constantă, este independentă de vârsta la care apare
limbajul şi modul de învăţare a acestui limbaj.
•Dezvoltarea vorbirii coerente a copiilor se realizează în mod treptat, prin lărgirea relaţiilor verbale cu cei din jur, în
condiţiile manifestării de către copii a curiozităţii de cunoaştere a obiectelor, a însuşirilor acestora, pe de o parte şi a atitudinii
interogative referitoare la originea şi cauza unor fenomene, pe de altă parte.
 OBIECTIVELE PRINCIPALE ALE  ACTIVITĂŢII  DIN GRĂDINIŢA

Lărgirea orizontului de Activităţile de cunoaştere a

mediului în care crește copilul Expresivitatea comunicării
cunoaştere

• Aceasta permite îmbogăţirea

• În activităţile libere şi obligatorii, copilul este dirijat să Acest lucru stimulează copilul de a
vocabularului, pentru precizarea
cunoasă lumea înconjurătoare utilizând toate simţurile
şi evoluând treptat prin folosirea unor mijloace de sensului unui cuvânt, iar copilului, comunica coerent, respectînd intonaţia,
cuantificare, de comparare, de procese, de analiză şi posibilitatea de a-şi comunica
de interpretare a datelor obţinute.Toate acestea impun impresiile şi cunoştinţele. accentul, ritmul.
copilului folosirea cuvintelor prin care să cunoască
obiectul, să-i arate însuşirea, să indice acţiuni în care
obiectul e implicat.
 Convorbirea- metodă de a eficientiza coerența
Clasificarea convorbirilor:
1. După scopul didactic:
- convorbiri pentru fixarea cunoştinţelor, realizate după anumite evenimente:
excursie, plimbare, observare etc.;
În grupele mici se recurge mai des la întrebările
- - convorbiri pentru sistematizarea competenţelor; - convorbiri de
reproductive, care solicită în primul rînd memoria
verificare. ( Cîţi iezi avea capra ? Ce a făcut lupul?) ca apoi
2. După tematică: să se treacă la cele productive, întrebări care să
facă apel la gîndirea logică a copiilor (De ce iarna
 teme ce vizează viaţa cotidiană (comportamentul uinei persoane în
îngheaţă apa ? Ce s-ar întîmpla dacă… ?)
societate, familie etc.);
 referitoare la natură (animale, plante, anotimpuri etc.);
teme ce sunt abordate în unele texte literare etc.
 POVESTIREA este o metodă de învăţământ ce poate fi folosită cu foarte mare succes în învăţământul preşcolar

Scopul folosirii acestei metode constă în asigurarea unui bagaj de imagini intuitive, reprezentări care pot ajuta la anumite generalizări.
Faptele, întâmplările alese în acest sens trebuie să fie edificatoare, cu profunde semnificaţii, iar limbajul expresiv să contribuie la trezirea de
emoţii, sentimente, să le dezvolte imaginaţia, creativitatea.
Prin ascultarea poveştilor, şi mai ales prin reproducerea lor copii au prilejul să cunoască unele expresii ale limbii literare, îmbogăţindu-şi
lexicul şi căpătând posibilităţi de exprimare mai nuanţată şi mai colorată.
Valoarea estetică a povestirilor este cu atât mai mare cu cât reflectă şi exprimă frumuseţea morală a oamenilor, cu cât pune mai clar în faţa
copiilor un ideal concret şi precis spre care ei să tindă.
Povestirile influenţează în mod indirect şi estetica comportării copiilor, contribuie la lărgirea orizontului de cunoaştere prin multitudinea de
aspecte din ambianţa înconjurătoare la care face apel.
În procesul ascultării unei povestiri este antrenată în mare măsură activitatea psihică a copilului
 O serie de exerciţii verbale:
1.Selectarea determinativelor pentru un cuvânt numit de educator
(câine - pufos, hazliu, rău, tărcat, negru, roşcat);
2.Pedagogul foloseşte substantive-denumiri de animale, păsări, iar
copiii îşi amintesc verbe, îndeplinind exerciţiul „Cine ce face?” (Pisica
miaună, păsărică zboară, şarpele se târăşte ş.a.);
3.Pentru copiii din grupele mari e recomandabil exerciţiul „Compară
două obiecte”;
4.Completarea propoziţiei cu cuvântul necesar (educatorul începe fraza
şi nu o termină, dar formulează o întrebare: „Pisicii i s-a făcut foame. S-a
apropiat de Elena, care a luat cana şi i-a turnat, ce? (Lapte). Şi era
laptele... cum era? (alb, cald, dulce, gustos). Pisicuţa a băut laptele, apoi
s-a apropiat de fată şi... ce a făcut? A mulţumit, s-a culcat, a prins să
sforăie dulce)
 Pentru realizarea sarcinii de aprofundare a
vocabularului se recomandă următoarele procedee:

a) găsirea comparaţiilor potrivite: lanul de grâu - ca o mare în

valuri; soarele - ca o minge de foc; iarba - ca un covoraş verde,
ca o plapumă moale; frunzele - ca aurul;
b) folosirea antonimelor: mare-mic; frumos-urât; merge-stă;
c) găsirea sinonimelor: frumos-plăcut; a zburat-şi-a luat zborul;
d) lucrul asupra cuvintelor polisemantice. Copiii sunt
întrebaţi: Ce poate fi aspru? (peria de haine, barba tăticului,
ţesătura şi apoi vor înţelege şi sintagmele: vorbă aspră, vreme
aspră.
În grupa pregătitoare se pot desfășura exerciții bazate pe metoda fonetică, analitică-
sintetică :

EXEMPLE:
Acum spune tu!
Ce face? (pronunțarea corectă a următoarelor consoane: c, m, b, r, s. ş, t, ț etc.) – jocul are ca scop consolidarea
deprinderii de a pronunța corect sunetele în cuvinte şi cuvintele în propoziții (cuvinte, sunete, propoziții).
Răspunde repede şi bine (cuvinte, silabe, propoziții) , are ca scop formarea deprinderii de a identifica cuvintele
dintr-o propoziție, şi de a le despărți în silabe; activizarea vocabularului.
Spune ceva despre (pentru izolarea cuvintelor din propoziție)
Mai spune ceva! (pentru formarea de propoziții dezvoltate).
Completează ce lipseşte (pentru izolarea cuvintelor scurte din propoziție, prepoziții, conjuncții, pronume, forme
neaccentuate ale verbelor.)
Ce ştii despre mine? (pentru folosirea corectă a pronumelui personal la singular) - (Eu ştiu că el e bun).
 CONCLUZII
Un factor semnificativ în formarea aspectului lexical al vorbirii preșcolarilor reprezintă parteneriatul grădiniță-
familie, care se bazează pe premisa că partenerii au un fundament comun de acţiune şi un principiu al reciprocităţii,
ceea ce le permite săşi unească eforturile spre realizarea unui scop comun: dezvoltarea vocabularului copiilor.
În acest sens, cooperarea părinţi-educatoare presupune construirea unei relaţii clădite pe unificarea unui sistem
de valori şi cerinţe adresate copilului. O astfel de relaţie impune respectarea unor condiţii precum: comunicare
coerentă, constructivă între partenerii educaționali; respect reciproc; corectitudinea partenerilor educaţionali;
implicarea partenerilor în identificarea şi promovarea intereselor copilului; planificarea minuţioasă a activităților
comune ce urmează a fi desfăşurate în cadrul proiectului de parteneriat; consecvenţa acţiunilor comune; depăşirea
constrângerilor de resurse, a diferenţelor dintre parteneri; asigurarea caracterului prospectiv şi continuu al
parteneriatului educaţional etc