Dezvoltarea vocabularului în grădiniță

de copii
Garilevici Anastasia PP32R
 Dezvoltarea vocabularului la preşcolari

Dezvoltarea vorbirii constituie o parte componentă importantă a muncii intructiv-

educative în grădiniţa de copii, realizîndu-se printr-un complex de metode şi
procedee din cele mai efective.

Dezvoltarea normală a limbajului copilului se realizează numai sub influența

adultului, prin audiţia pronunţiei corecte, a perceperea directe a situaţiei sau a
comunicării de zi cu zi, dar mai ales pe calea însuşirii cuvântului în perceperea
subiectului.
Dezvoltarea vocabularului se efectuează zi de zi în cadrul procesului de comunicare, cât şi
în procesul de joc, pe baza familiarizării copiilor cu literatura artistică. Este necesară
desfăşurarea muncii asupra formării şi dezvoltării vocabularului copiilor în cadrul tuturor
momentelor de regim, prin punerea accentului pe activităţile didactice şi extradidactice.
Aceste tipuri de activităţi oferă educatoarei posibilităţi largi de realizare a obiectivului axat
pe formarea lexicului antepreşcolarului, dat fiind faptul că prin prisma itra-, inter- şi
transdisciplinarităţii se poate ajunge la eficientizarea formării acestui proces complex. Deşi
formarea şi dezvoltarea lexicului copiilor se realizează prin întreg ansamblul de activităţi
desfăşurate în grădiniţă, cu prioritate se realizează prin intermediul activităţilor de
dezvoltare a limbajului şi a comunicării, de familiarizare cu mediul înconjurător, prin
intermediul literaturii artistice etc.
 Familiarizarea cu lumea obiectelor înseamnă şi îmbogăţirea vocabularului copiilor. Trebuie,
însă, să reţinem că cuvântul nu se fixează în memorie de la prima întâlnire cu el.
Familiarizarea cu orice cuvânt parcurge anumite etape:

Ca urmare a consolidării cuvântului în

La început cuvântul e cunoscut în mod
Aceste legături se consolidează în situaţiile comunicative se perfecţionează
izolat, apoi e cunoscut şi folosit în
procesul de cunoaştere pe baza mecanismul de găsire, de selectare a lui
contextul altor cuvinte, desemnându-se
reactualizării cuvântului în comunicare, la un moment dat. Cu cât copilul mai des
legături asociative cu acestea (frunză-
în timpul lecturii operelor literare etc. . face acest lucru, cu atât mai uşor va putea
copac-pădure; apă-riu, mare-vapor).
exprima corect gândurile
 Sarcinile muncii educatorului asupra vocabularului: îmbogăţirea, consolidarea,
activizarea și aprofundarea vocabularului. Aceste sarcini sunt legate de funcţia
nominativă, comunicativă, cognitivă a limbii. Realizarea lor este posibilă în dependenţă
de specificul muncii instructive la vârsta preşcolară pe baza familiarizării copiilor cu
lumea înconjurătoare. De aici derivă şi metodele principale: observarea (prin examinarea
obiectelor, a imaginilor), jocul didactic.
Pentru a extinde vocabularul copiilor mici, la grupele mici se vor adresa întrebări
simple, care solicită răspunsuri scurte, de tip reproductiv: Cine? Ce? Unde? Când?
etc. În cazul celor mai mari, sunt formulate întrebări mai complexe, de tip
productiv, care pot ajuta la descoperirea unor informații noi, la emiterea unor
judecăți personale, la realizarea unor comparații, asociații de idei etc.: Care este
soluția? Care este cauza...? Dacă..., atunci...? Ce s-ar întâmpla dacă...? Cum se
explică...? etc., educatoarea adaptând întrebările în funcție de particularitățile de
vârstă și experiența copiilor, formulându-le clar, concis, cu expresivitate și
naturalețe și primind cu interes răspunsurile lor
Povestirea, alături de celelalte metode didactice amintite anterior, stimulează
gândirea şi imaginaţia, dar mai ales facilitează activizarea vocabularului. În
procesul educațional din grădiniţă, povestirile îmbracă forme diferite: povestiri ale
educatoarei, povestiri ale copiilor, povestiri cu început dat, povestiri după un şir de
ilustraţii. Prin varietatea şi noutatea ideilor pe care le cuprind, prin modul în care
scriitorul şi povestitorul le prezintă, povestirile antrenează întreaga activitate
psihică a copilului. Ascultând povestea, copilul urmăreşte cu atenţie, memorează,
compară, stabileşte unele legături între fapte şi personaje. În ceea ce priveşte
dezvoltarea lexicului, prin intermediul poveştii copilul înţelege gândurile şi
sentimentele oamenilor, se familiarizează cu structura limbii, cu bogăţia formelor
lexicale, sonore şi gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea limbii.
Metoda intuitivă presupune utilizarea materialelor demonstrative (obiecte, jucării;
tablouri) şi este folosită cu precădere în grupele de vârstă mică. Cei mici fac abia
primele încercări de cunoaştere, acumulează experienţa senzorială, de aceea şi se
folosesc pe larg obiectele şi jucăriile. Cea mai răspândită metodă intuitivă este
observarea şi examinarea obiectelor (observarea directă) şi a imaginilor, diafilmelor şi
ilustraţiilor (observarea indirectă). Dacă prin observarea şi examinarea obiectelor reale
urmărim scopul de a forma un sistem de cunoştinţe despre aspectul, calităţile şi
însuşirile lor, atunci prin folosirea formelor indirecte ale metodei intuitive vom
consolida aceste cunoştinţe.
Observarea realităţii înconjurătoare reprezintă o modalitate eficientă de
îmbogăţire a vocabularului. Spre exemplu, la intrarea în grădiniţă copilul însuşeşte
cuvinte uzuale care denumesc jucăriile din grupă, denumirea încăperilor, numele
colegilor de grupă, numele personalului din grădiniţă. Treptat, sfera cognitivă se
extinde asupra altor domenii: faună, floră, fenomene ale naturii şi relaţii
interumane. În ceea ce priveşte aspectul îmbogăţirii vocabularului prin
intermediul observărilor, subliniez faptul că, pe parcursul unei astfel de activităţi
copiii însuşesc cuvinte noi dar mai ales, se activizează vocabularul pasiv, se
exersează o exprimare corectă. O atenţie deosebită se acordă în aceste activităţi
precizării sensului cuvintelor şi expresiilor, precum şi corectării deficienţelor de
pronunţie.
În grupele mici sunt cunoscute jocurile cu păpuşa. Ele stimulează activitatea de
gândire şi de vorbire, formează deprinderi igienice. Regula principală a acestor
jocuri constă în a consolida cronologia acţiunilor din viaţa cotidiană (îmbrăcarea,
primirea hranei), cât şi normele de comportare în momentele respective (de a
mulţumi pentru masă, de a-şi cere voie să ia o jucărie). În organizarea acestor
activităţi vom ţine cont de vârsta copiilor: ei acceptă cu toată seriozitatea acţiunile
de joc, momentele de surpriză (în ospeţie „vine”, Moş Martin, care vrea să vadă,
cum copiii o hrănesc păpuşa Alina, ca „să înveţe” şi el a-şi hrăni ursuleţii).
 Concluzii
1. Tehnologiile didactice (metode, tehnici, procedee, forme, mijloace) au impact
maxim asupra procesului de dezvoltare a aspectului lexical al vorbirii copiilor în
cazul în care sunt raliate la particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor şi
sunt selectate şi implementate în funcţie de obiectivele ce urmează a fi realizate,
axate pe îmbogăţirea, activizarea, consolidarea sau aprofundarea vocabularului la
copiii de vârstă preşcolară.
2. Procesul de formare a aspectului lexical al vorbirii copiilor de vârstă preşcolară
se derulează cu succes în cazul respectării unui sistem de activităţi organizate
sistematic şi continuu.
3. Alternarea activităţilor didactice cu cele extradidactice sporeşte eficacitatea
procesului de dezvoltare a lexicului copiilor din învăţământul preşcolar.