GRĂDINIŢA P. P. NR.

57 CONSTANŢA
Educatoare: Bădici Maria

CU PAŞI MICI ÎN LUMEA POVEŞTILOR

Adevăratul univers al vieţii copiilor este leagănul de vis, şi de joc, în

care să se mlădieze zburdălnicia şi gândul curat. Avem datoria de a modela
cel mai fin şi mai complex material – sufletul copilului, de a-i învăţa
cântecul curat, jocul nepoluat, limba corectă, muzicală şi acea literatură care
să lucreze armonios asupra zidirii sufletelor lor, care să le înaripeze
gândurile, să trezească interesul cunoaşterii, să-i apropie de lucrurile
frumoase, de adevăr. Dorim o lume a copiilor bună, o împărăţie a lor în care
îşi proiectează visele pe nori, fără griji, fără interes, fără poveri, în care se
joacă şi sunt fericiţi, o lume cu grădini şi flori, în care îşi desfac aripile spre
zone pure ale spiritului lor infantil.
Educaţia este cel mai frumos dar pe care îl poate dobândi omul, cel
care-i formează demnitatea, conduita etică şi simţul estetic, îi dă împlinirea
fizică şi intelectuală. Mi-am orientat întreaga activitate instructiv – educativă
spre aspectul formativ al dezvoltării personalităţii copilului, către cultivarea
capacităţii lui de cunoaştere şi exprimare, spre formarea şi dezvoltarea la
acestea a calităţilor de voinţă caracter şi a unor deprinderi de conduită
morală prin mijloacele şi modalităţile specifice actului educaţional realizat în
grădiniţă.
Creaţiile literare reprezintă o formă de cunoaştere de către aceştia a
vieţii, de înţelegere a unor particularităţi comportamentale şi caracteriale, de
însuşire a cunoştinţelor despre mediul înconjurător, de îmbogăţire a
vocabularului, de înţelegere a frumuseţii limbii române, a muzicalităţii ei, de
a cunoaşte valorile literare din literatura noastră, scriitori renumiţi. Prin
aceste creaţii literare am urmărit dezvoltarea proceselor intelectuale ale
copiilor, educarea gustului pentru frumos, să înţeleagă mesajul transmis de
autor şi să preţuiască valoarea unei cărţi.
Copilul căruia i se citeşte sau i se spun poveşti, căruia i se căntă de
la o vârstă fragedă, chiar dinainte de constituirea propriu – zisă a limbajului,
se ataşează afectiv de incantaţia poetică a limbajului şi se obişnuieşte să fie
atent la ordinea sonorităţilor organizate. La vârsta preşcolară, literatura
pentru copii ocupă un loc foarte important în educarea lor, punându-şi

1
amprenta asupra personalităţii fiecăruia. Prin conţinutul lor, textele literare
cu caracter realist-ştiinţific sau fantastic (poveşti, basme, legende, schiţe)
largesc orizontul de cunoaştere al copiilor prin multitudinea de aspecte, din
ambianţa înconjurătoare: lumea animală, vegetală, lumea fenomenelor fizice
sau sociale. Literatura pentru copii contribuie la cunoaşterea profundă a
vieţii prin varietatea, bogăţia şi noutatea ideilor pe care le cuprinde, dar mai
ales prin felul în care scriitorul şi apoi povestitorul le prezintă, reuşind să-l
convingă pe ascultator.
In activitatea mea didactică am pus mare accent pe literatura pentru
copii, dezvăluind copiilor existenţa unei lumi a poveştilor pentru ca aceasta
să-i devină o necesitate: „Vrem să ascultăm o poveste!” devine o cerere
curentă care concurează adesea cu suita întrebărilor „Ce înseamnă asta?” şi
„De ce?” prin care copilul se situează printre lucruri şi legi ale naturii.
Povestirile antrenează în mare măsură psihicul copilului. Acesta
urmăreşte cu atenţie datele povestirii, memorează, compară şi analizează
diferitele situaţii, stabileşte pe plan mintal unele relaţii, fapte şi însuşiri ale
personajelor. Am considerat că literatura pentru copii stimulează gândirea
preşcolarului face posibilă înţelegerea faptelor, gândurilor şi sentimentelor
eroilor. Prin intermediul poveştilor i-am familiarizat cu structura limbii, cu
bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea
limbajului, care au contribuit la dezvoltarea vorbirii, imaginaţiei şi a gândirii
lor. Pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare specifice atât ale limbii
literare, cât şi ale celei populare, favorizând însuşirea fără dificultate a unor
forme stilistice, expresii poetice. Ascultând povestiri sau basme, copiii nu
numai că sesizează mijloacele verbale folosite de mine, dar memorează
cuvintele cu care încep şi se încheie basmele, formulele de început si cele cu
care se termină basmele.
Am folosit în procesul instructiv – educativ povestirile ştiind că au
o valoare etică. Oricât de simplu ar fi conţinutul lor, povestirile, basmele şi
legendele pe care le adresez copiilor sunt pline de învăţăminte ele scot în
evidenţă calităţile eroilor pozitivi şi influenţează pe această cale formarea
personalităţii copiilor, comportarea lor etică. Din aspectele de viaţă şi de
comportare a personajelor pe care ni le oferă povestirile, micii ascultători îşi
găsesc în eroii pozitivi modele pentru propria lor comportare şi iau atitudine
faţă de eroii negativi. Astfel copii audiind diferite povestiri, au posibilitatea:
să deosebească binele de rău, să desprindă cu uşurinţă necesitatea unor
deprinderi igienice şi de comportare civilizată, să aprecieze prietenia,
ajutorul reciproc, să înţelegă sentimentul de dragoste profundă şi grija
părinţilor şi a bunicilor faţă de copii, dragostea între fraţi şi să admire faptele
de vitejie ale poporului nostru.

2
 În aceeaşi măsură, povestirile, ca gen al artei literare, prin realizarea
lor artistică contribuie la educaţia estetică a copiilor. Prin înfăţişarea a tot ce
este mai frumos, mai uman în viaţă, povestirile influenţează în mod indirect
şi estetica comportarii copiilor. Importanţa povestirilor constă în valoarea lor
cognitivă, etică şi estetică prin care se exercită o puternică înrâurire asupra
întregii personalităţi a copilului.
Literatura pentru vârsta preşcolară trebuie să fie adecvată şi
accesibilă, să valorifice arta literară în funcţie de interesele copilului. Copilul
care ascultă cu nesaţ povestea se poate identifica pe plan imaginar eroului
basmului: el rămâne în universul său infantil şi, în acelaşi timp, se vede, în
lumina basmului, crescut brusc şi învingător. Mic şi neajutorat, dar visând să
ajungă repede mare şi voinic, el „înţelege” pe nesimţite prin desfăşurarea
peripeţiilor basmului, că va trebui să treacă el însuşi prin încercări care să-i
verifice înţelepciunea, curajul, îndrăzneala, puterea de a pastra o taină, de
a-şi impune legi de conduită, de a nu se lua după aparenţe şi a nu se lăsa
amăgit, etc.
Literatura pentru copii dezvoltă şi imaginaţia fiindcă îl face pe copil
să se identifice cu personajul, să se vadă pe sine în lumina unui model. Acest
model are universalitatea eroilor de pretutindeni copilul se clasează astfel
într-o lume general umană. În acelaşi timp, lumea aceasta îi apare localizată.
Rolul literaturii oferite în grădiniţa de copii este de prim ordin: „educatoarea
îi antrenează pe copii la o viaţă imaginativă care prelungeşte, colorează sau
transfigurează faptele, domeniu al viselor si al entuziasmului încărcat de
emoţii, împodobit de ficţiuni şi de simboluri. Sub influenţa acestora
sensibilitatea fiecărui copil se deschide în fiecare clipă, sentimentele se
devoltă şi se exprimă mai clar.” (Madelaine Faure)
Copiii receptează cu egală plăcere poveştile lui Perault sau ale
fraţilor Grimm, ca şi basmele, poveştile şi povestirile româneşti ale lui
Creangă, Ispirescu, Sadoveanu, Slavici sau populare. Poveştile prin ecoul lor
afectiv sunt menite să-l ancoreze pe copil în realul însuşi, să nu rămână în
ţara zânelor decât spre a privi spre lumea din jurul său dintr-o perspectivă
mai largă şi mai accesibilă lor. Copilul trăieşte imaginar acte asemenea
eroilor săi preferaţi şi simţindu-se viteaz, deşi se ştie mic şi fricos, incearcă
să devină efectiv mai curajos. Putem contribui la stabilirea afectivă a
imaginarului stimulând tendinţa firească a preşcolarului de a continua
basmul sau povestea, întotdeauna cu o mai mult sau puţin constantă
participare proprie. Preşcolarul nu „se alătură” lui Făt-Frumos, ci se
confundă cu acesta, într-un fel de „condensare”, ca în vis, care-i permite să
fie, imaginar , in acelaşi timp el şi altul, după cum celălalt este în acelaşi
timp distinct de sine şi confundat cu sine. Literatura pentru copii fiinţează

3
prin funcţia poetică a limbajului şi prin organizarea artistică a materialului
verbal. Mai mult ca oricare alta, tocmai literatura pentru copii îşi evidenţiază
funcţia poetică organizându-şi cu pregnanţă materialul verbal pentru că,
copilul are nevoia şi resimte plăcerea acestei funcţii şi a acestei organizări.
Receptarea paralelismelor în structura prozei, prin basme, alte povestiri, este
mai vie în perioada preşcolarităţii decât mai târziu. Numai preşcolarul simte
nevoia să reia mereu acelaşi text, deşi îl cunoaşte prea bine. Numai
preşcolarul este în stare să mai vrea să asculte „încă o dată şi încă o dată”
aceeaşi poveste, delectându-se de „spunerea” ei organizată după tipare
obligatorii. El se sesizează ori de câte ori „se sare ceva” sau intr-un cuvânt
„se schimbă ceva”. Spre deosebire de adult, el receptează spontan ceea ce
adultul înregistrează conştient şi cu un registru mult mai întins de percepţie
sensibilă. Copilul are o atitudine analogă celei estetice, capabil să se
integreze unei lumi fictive, alături de lumea reală, fără sa le confunde.
„Ce departe se află împărăţia copiilor de lumea adulţilor! Fiinţele
care o locuiesc par din altă specie... Ei au bogăţia a tot ceea ce încă nu
posedă, bogăţia minunilor unui posibil. A imagina nu este, pentru ei, prima
plăcere; e semnul libertăţii lor; este elanul lor vital...”(Paul Hazard).

4
Bibliografie:
- „Metodica dezvoltării vorbirii”
- „Literatura şi preşcolarul”
- „Literarura pentru copii”