Pedagogie preșcolară, Elisabeta Voiculescu

Editura Aramis, București; Anul apariției

Capitolul I. Didactica preșcolară-teorie generală a învățământului preșcolar

Cuvinte cheie: didactică preșcolară,motodică,educație preșcolară,arii opționale,legea
învățământului, reforma învățământului.
Citate reprezentative:
„Procesul activităților cu caracter instructiv-educativ din grădinița de copii reprezintă un proces de
învățare,în cadrul căruia strategiile didactice sunt determinate de modul specific al preșcolarului de
a percepe lumea”.
„O problemă de maximă importanță în abordarea muncii cu preșcolarii o constituie alegerea
strategiilor de educare intelectuală,morală,civică,conforme cu vârsta copiilor”.
„În perioada preșcolară,copilul achiziționează importante capacități și competențe: pe baza învățării
unor cuvinte,copilul preșcolar formulează propoziții simple,apoi fraze,prin care-și comunică
gândurile și trăirile afective”.
„Educația preșcolară organizată este concepută astfel încât să se realizeze în funcție de două aspecte
dominante: o primă treaptă,a socializării, (grupa mică și mijlocie) și cea de-a doua,a pregătirii
pentru școală; o situație particulară o prezintă existența grupelor simultane,ce cuprind copii de
vârste diferite”.
„Managementul reformei învățământului preșcolar este legat de reforma învățământului
preuniversitar și de dinamica socială”.

Argumentarea alegerii făcute

Didactica preșcolară este centrată pe vârsta preșcolară 3-6/7 ani și pe instituția în care se realizează
pregătirea copilului,grădinița de copii.Procesul de învățare se realizează prin modelare
sistematică,iar finalitățile se proiectează în raport cu cerințele programei și nivelul de dezvolatare al
copilului.
În grădiniță se desfășoară o gamă largă de activități în funcție de nevoile copiilor și fiecare
acționează în mod specific la fiecare tip de activitate: metodica jocului,cunoașterea mediului,
metodica activităților matematice, de educație estetică,morală.Procesul de învățare este caracterizat
preponderent prin joc și se bazează pe curiozitatea și spiritul de imitare al copilului,iar conținutul
învățării este în stânsă legătură cu latura psihică și socială a preșcolarului.
Un alt element de bază în educația intelectuală este activitatea,pentru dobândirea experienței
cognitive și stimularea inițiativei personale.
Ariile opționale reprezintă obiectiv din planul de învățământ,pe lângă ariile curiculare,fiind liber
alese de educatoare,avizate de consiliul de administrație,desfășurate fie pe un semestru,fie pe un an
școlar.Ele determină achiziționarea unor noi cunoștințe și fac obiectul unor activități libere.
Datorită curiozității și a puterii imitării copilul este capabil să execute sarcini,să presteze activități
ce par să depășească puterile sale fizice și intelectuale.Grădinița valorifică potențialul copilului.
Educația preșcolară se bazează pe întregirea și accelerarea formării unor capacități ce conturează
personalitatea,copilul fiind văzut ca un viitor adult,stimulat să își dezvolte potențialul bio-psihic,să-
și materializeze posibilitățile,să-și formeze aptitudini care să-l ajute în integrarea școlară și mai apoi
în viața socială și profesională.
Formarea copilului este facută concomitent de mai mulți factori,instituția unde se realizează
educația, educatoarea și familia.Formarea nu constă doar în pregătire intelectuală, ci se pune mai
mult baza pe educația simțurilor, a comportării civilizate,a stăpânirii de sine,a voinței, a creativității,
a autonomiei personale,a atitudinii pozitive față de semeni și mediul înconjurător.
Rolul educatorului în programarea și organizarea activităților este definitoriu pentru dezvoltarea
intelectuală,la grupa mică jocul este liber,fără multă implicare spre respectarea unor reguli, înspre
grupa mare jocurile cuprind sarcini ce permit copilului să se apropie de activitatea școlară. Un
ajutor în administrarea corectă a sarcinilor, pe fiecare copil este înțelegerea și cunoașterea copilului
ca individualitate,cu particularități distincte.
Legea învățământului stipulează ca ideal educațional al școlii românești dezvoltarea liberă, integrală
și armonioasă a individualității umane,formarea personalității autonome și creative.
Reforma învățamântului a permis ca activitățile obligatorii sa fie diminuate în avantajul celor liber
organizate,astfel educatoarea are libertate în conducerea grupei de preșcolari și se stimulează
atragerea familiei și a comunității la organizarea și sprijinirea activității din grădiniță.
Pentru aplicarea corectă a programei sunt publicate ghiduri,metodici,culegeri de jocuri, Caietul
educatoarei,caietele copiilor etc.

Harta conceptuală

Capitolul II. Educabilitatea. Factorii devenirii ființei umane

Cuvinte cheie: educabilitate, teorii,mediul familial,mediul extern.
Citate reprezentative:
„Educabilitatea reprezintă un concept fundamental al pedagogiei desemnând capacitatea umană de a
fi receptivă la influențele educative corelând forța exercitată de educație în formarea personalității
umane,disponibilitatea copilului de a fi receptiv la influențele educației,intensificarea
competențelor și caracteristicilor prsonale”.
„Teoria ereditaristă susține că dezvoltarea omului este predeterminată în zestrea ereditară și orice
intervenție exterioară este inutilă”.
„Teoria ambientalistă susține că factorii externi au rol decisiv în formarea individului.”
„Teoria dublei determinări împacă aceste două teorii,reduce unilateralitatea,avansând ideea că
dezvoltarea biopsihică este determinată atât de factori interni,cât și de factori externi”.
„Vârsta preșcolară este perioada jocului simbolic, a desenului și a constituirii limbajului.”
„Mediul familial influențează în mare măsură,pozitiv sau negativ,dezvoltarea fizică și intelectuală a
copilului,în funcție de caracteristicile sale: familie armonioasă,cu nivel cultural ridicat sau
deopotrivă- cu dizarmonie în cuplul parental,certuri,divorț, maltratarea copiilor etc.”
„Pentru a intensifica relaționarea copilului cu alte persoane se recomandă: vizite reciproce în care
copilul să joace rolul de gazdă și de musafir, sărbătorirea zilei de naștere,invitarea unor persoane de
la grădiniță, participarea la acțiuni comunitare,activități și jocuri prin care copiii să comunice între
ei,să coopereze,să concureze,să se accepte și să se ajute unii pe alții.”

Argumentarea alegerii făcute

În literatura pedagigică românească sunt nenumărate definiții ale educabilității: „capacitatea omului
de a fi receptiv la influențele educative”- Emil Păun ; „capacitatea specifică psihicului uman de a se
modela structural și informațional”- I. Bontaș; „capacitatea posibilă de a educa și de a fi educat”- E.
Macavei; „caracteristică a personalității umane care desemnează capacitatea acesteia de dezvoltare
pedagogică”- S. Cristea.
Pentru înțelegerea educabilității s-au conturat mai multe teorii ce diferă între ele prin ponderea
acordată fiecărui element în formarea personalității: teoria ereditaristă conform căreia copilul se
naște cu anumite caracteristici și nici o formă de natură externă nu poate interveni în modificarea
acestora; teoria ambientalistă bazată pe importanța factorilor externi (mediul și educația sau mediul
care cuprinde și influențele educative),unde educația este factorul decisiv în viața copilului; teoria
dublei determinări,care evidențiază ponderea egală a celorlate două teorii.Această atitudine realistă
manifestă încrederea că omul poate fi educat.ținând cont și de premisele oferite de ereditate și de
capacitățile și depreinderile dobândite prin învățare.
Deoarece în perioada 3-6/7 ani, copilul este inclinat spre curiozitate,imitare,asimilare, cercul social
în care copilul de dezvoltă și relaționează are o influența decisivă.
Mediul familial, cu impactul cel mai mare în dezvoltarea copilului se plasează undeva între pozitiv
și negativ.Copiii sunt receptivi la atitudinile,comportamentele,limbajul,relația părinților sau relația
dintre părinți și copii.
Grupul de copiii (colegii de grădiniță),este un factor de socializare al copilului,unde preșcolarul își
dezvoltă capacitatea de comunicare.
Frații mai mari determină experința viitoare a copilului,iar frații mai mici pot dezvolta sentimentul
responsabilității.
Grupul de prieteni (tovarăși de joacă),este un grup de referință de unde preșcolarul preia
comportamente,expresii verbale,atitudini. Determină atât atitudini pozitive,cât și negative.
Grădinița,este o nouă experință și copilul este determinat să-și adapteze comportamentul.

Harta conceptuală
 Capitolul III. Structura și dinamica dezvoltării personalității preșcolarului
Cuvinte cheie: dezvoltarea personalității, dezvoltarea psihică,programe educative,jocul.
Citate reprezentative:
„Acolo unde gândirea logică incipientă nu-i ajunge pentru descifrarea realității,copilul o substituie
cu imaginarul,fabulația,basmul.”
„Perioada preșcolară este caracterizată printr-o intensă dezvoltare psihică.Presiunea structurilor
sociale,culturale,frecventarea grădiniței de copii solicită resursele de adaptare.”
„În planul cunoașterii,apare o altă contradicție:copilul descoperă că în plan imaginar se poate
transpune în orice situație,poate fi sau face orice dorește,în timp ce în realitate este închistat în
situații de viața restrictive,banale,plicisitoare.”
„Programele educative din grădiniță îi măresc preșcolarului sensibilitatea intelectuală,observativă,
manualitatea,simbolistica artistică.”
„Prin joc copilul descoperă sau redescoperă,la nivel empiric,al simțului comun,legi și principii ale
fizicii,principii simple de funcționare a micilor motoare,probleme de mecanică sau învingerea forței
gravitaționale,simboluri.”
„Când termenul îi lipsește din vocabular copilul crează cuvinte și ne surprinde prin originalitatea
asocierilor.”
„Cunoașterea copilului de către educator nu este un scop în sine,ci premisa creșterii calității
activității instructiv educative și a educației pe măsură.”
„În grădiniță și în afara ei educatoarea are la îndemână numeroase ocazii de a-și cunoaște copiii din
grupă,prin modalități simple,accesibile,dar și experimentare,cercetare psihologică și pedagogică.”

Argumentarea alegerii făcute

Între 3 și 7 ani se pun bazele dezvoltării personalității copilului.Personalitatea este ansamblul
structurat de dispoziții înnăscute și însușiri achiziționate.În structura personalității regăsim:
temperamentul (tipul de activitate nervoasă superioară,energia,echilibrul și mobilitatea proceselor
de excitație și inhibiție), aptitudinile(însușiri psiho-fiziologice operaționale,ce asigură rapiditatea și
eficiența activității psihice și motrice-inteligența,spiritul de observație), caracterul (structuri
atitudinal-valorice,morale,care dau un sens comportamentului și se leagă de raportarea omului la
sine,la societate,la muncă).
În această perioadă are loc o multitudine de schimbări și în același timp întărirea anumitor
comportamente sau trăsaturi. Copilul însușește elementele de bază,conștientizează decodificarea
semnificațiilor,își mărește comunicarea.
În perioada 3-4 ani,apare instabilitatea psihomotorie,anxietatea și egocentrismul vârstei.Spre 4
ani,copilul este mai puternic,de dezvoltă limbajul,autonomia,curiozitatea.Preșcolarul la 5-6 ani
manifestă o mai mare agilitate,forță,inteligență,reticență.În funcție de personalitatea fiecărui copil și
a capacității sale de adaptare,aceștia se manifestă diferit.
Imaginația are un rol important în activitățile creatoare.Există o trebuință de exprimare creativă,ca
cerință a imaginației,întreținută de condițiile de viață sau solicitată de mediul social-creativ.După
vârsta de 4 ani apare un interes mai mare pentru arte plastice,iar desenul devine mai proiectiv. Spre
vârsta de 5 ani copilul manifestă o creativitate verbala surprinzătoare,folosindu-se de povestirea
expresivă,încercări de versificare.
Educatoarea poate folosi metode și tehnici de cunoaștere a personalității copilului:
1.Observarea copilului în timpul activităților,pe baza unui protocol de observare,unde se vor trece
date despre copiii,fără ca aceștia să știe că sunt observați: atenția,spiritul de observație,vocabularul,
emoțiile.
2.Analiza produselor activității,reprezentând un portofoliu al copilului,constând în
desenele,exercițiile grafice,colajele preșcolarului și unde se poate urmări evoluția acestuia.
3.Conversația directă cu copilul,unde se obțin date de mare exactitate.
4.Ancheta și chestionarul,adresate părinților,unde se pot aduna date suplimentare despre copil.
5.Probele psihologice,recomandate doar dacă educatoarea cunoaște foarte bine aplicabilitatea
acestora sau dacă are ajutor din partea psihologului,logopedului.
6.Dezbaterile,sunt convorbiri libere cu copiii și/sau părinții de unde se obțin informații despre
anamneză,anturajul copilului,influența familiei,starea materială,socială și culturală a familiei.

Harta conceptuală

Capitolul IV. Problematica învățământului preprimar

Cuvinte cheie: proces instructiv-educativ,curriculum,funcțiile învățământului,structură.
Citate reprezentative:
„Procesul instructiv-educativ desemneză activitatea didactică ce se desfășoară organizat,
instituționalizat și planificat pe baza unor strategii didactice adecvate,de un personal calificat,având
ca finalitate formarea personalității armonioase a celor educați și integrarea lor socio-profesională.”
„Curriculum reprezintă un concept cheie,nu numai pentru științele educației,dar și în cadrul
practicilor educaționale contemporane.”
„Pricipiile didactice reprezintă norme care stau la baza organizării și desfășurării procesului
instructiv-educativ,în orice instituție școlară.”

Argumentarea alegerii făcute

Instituțiile specializate în proiectarea și realizarea funcțiilor educației prin conținuturi și metodologii
specifice sunt: școala (grădinița, școlile generale, liceele,școlile profesionale, colegiile universitare,
facultățile,unitățile de instruire permanentă); instituții specializate în educația
nonformală,complementară (palatele ,casele și cluburile elevilor, cercuri de specialitate,tabere,
centre de fomare profesională); organisme instituționale ale comunităților educative (familia,
comunitatea părinților,agenți economici,politici,culturali).
Funcțiile învățământului preșcolar pot fi esențializate astfel:
-funcția de realizare a educației timpurii,includerea într-un sistem de educație organizat și condus
științific;
-funcția de dezvoltare a personalității copilului,după capacitățile și nevoile sale;
-funcția de pregătire a copilului pentru activitatea școlară și pentru învățătură.
Structura învățământului preșcolar este integrată în învățământul preuniversitar,cu grupele
mică,mijlocie și mare,pentru copii în vârstă de 3-6 ani,în grădinițe cu program normal (5 ore pe zi),
program prelungit (10 ore pe zi),program săptămânal.
Tendințele de evoluție ale sistemului de învătământ preprimar vizează:
-apropierea de sistemele de învățământ moderne
-generalizarea grupei pregătitoare pentru școală
-apropierea politicii educaționale cu cerințele și nevoile comunității
-dezvoltarea și modernizarea învățământului în acord și în sensul preîntâmpinării fenomenelor
sociale din România: șomaj,apariția de noi profesii,impactul tehnologiei moderne,creșterea
diversității culturale.
-centrarea pe copii,cu nevoile,aspirațiile,înclinațiile sale
-trecerea de la accentul pus pe conținut informațional și reproducere la accentul pe învățământ
creativ,flexibil
-deschiderea spre module de instruire opționale
-continuitatea pregătirii în grădiniță/școală interdependența între activitățile din grădiniță și
disciplinele școlare
-egalizarea șanselor educaționale
-respectarea principiului eficienței.
Procesul instructiv-educativ este activitatea didactică ce se desfășoară organizat,instituționalizat și
planificat. Acesta are particularități spepcifice față de cel școlar:
-obiectivele sunt determinate de finalitățile generale ale învățământului și de particularitățile
pregătirii pentru școală.
-resursele materiale sunt adecvate obiectivelor specifice și cerințelor de vârstă ale copiilor
-resursele umane au particularități specifice,preșcolarii și educatorii
-conținutul și strategia didactică sunt adecvate modelării sistematice gradate a personalității
copilului
-forma de organizare este jocul,trecerea la învățarea școlară se face treptat
-relația educator-copil este specifică,ajutând trecerea de la relația părinte-copil spre cea de învățător
(profesor)-elev
-evaluarea constă în evaluarea inițială,continuă și finală, preponderent verbală.
Curriculum este conceptul cheie,având două segmente:
-curriculum nucleu
-curriculum la decizia școlii.
Componentele structurale sunt:
-precizarea,determinarea clară a obiectivelor instructiv-educative;
-identificarea resurselor materiale și umane necesare realizării acestora;
-aplicarea unei tehnologii didactice adecvate;
-evaluarea atingerii obiectivelor;
-dezvoltarea și reglarea procesului.
Principiile didactice reprezintă norme care stau la baza organizării și desfășurării procesului
instructiv-educativ:
1. Principiul respectării particularităților de vârstă și individuale reprezintă adaptarea cerințelor
la capacitățile de asimilare,posibilitățile reale,categoriile de vârstă,mediul familial și social
al fiecărui preșcolar.
2. Principiul liberei opțiuni impune ca educatorii să facă apel la capacitatea copiilor de a alege
din numeroasele activități pe cele preferate,ce corespund intereselor și trebuințelor fiecăruia.
3. Principiul participării conștiente și active a copiilor la activitățile din grădinița de copii
exprimă cerința ca preșcolarii să conștientizeze ce fac,ce învață și să participe cu interes la
toate activitățile organizate.
4. Principiul intuiției exprimă cerința ca actul cunoașterii să se bazeze pe contactul direct,prin
organele de simț,cu obiecte și fenomene reale sau cu imaginile acestora.
5. Principiul sistematizării și continuității exprimă cerința ca elementele ce compun procesul
de învățământ să fie corelate,ordonate și organizate conform unei logici
interne,progresiv,eșalonate pe ani de studii și trepte.
6. Principiul însușirii temeinice a cunoștințelor exprimă cerința durabilității în timp a
cunoștințelor,priceperilor și deprinderilor dobândite,pentru a putea fi utilizate în adaptarea
copilului,în viața școlară,ca temei pentru alte cunoștințe și abilități.
7. Interdependența dintre principiile didactice,reprezintă faptul că fiecare principiu răspunde
unei realități psihologice și didactice,iar respectarea lor în ansamblu conferă educației
preșcolare o bază științifică și metodologică de abordare sistemică.

Harta conceptuală
 Capitolul V. Finalitățile educației
Cuvinte cheie: finalitățile educației,obiective,scopuri,
Citate reprezentative:
„Finalitățile educației reprezintă un concept integrator ce sintetizează și sistematizează nivelurile și
categoriile de scopuri,sugerând și responsabilitatea factorilor care le formulează.”
„Idealul educațional este modelul de personalitate spre care tinde o societate și la realizarea căruia
contribuie procesul de învățământ și alte influențe exercitate asupra tinerei generații.”
„Scopurile educației traduc idealul educativ pe vârste și pe etape ale procesului de învățământ.”
„Obiectivele educaționale sunt subordonate scopurilor,constituind expresia operațională pragmatică
a finalităților.”
„Totalitatea și sistematizarea pe domenii,categorii,niveluri a finalităților reprezintă taxonomia
obiectivelor educaționale.”
„Obiectivele operaționale sunt obiective ce exprimă comportamente observabile și măsurabile,fiind
denumite comportamentale.”

Argumentarea alegerii făcute

Educația are un scop predefinit,de a educa într-o direcție precisă,în mod organizat,conștient și
științific.Finalitățile educației cuprind:
-nivelul finalităților,opțiunile și orientările naționale fundamentale în materie de educație;
-nivelul scopurilor,care angajează responsabilitatea administratorilor învățământului și a
specialiștilor pentru gestinarea educației;
-nivelul obiectivelor,angajează responsabilitatea managerilor,profesorilor,învățătorilor,educatorilor
la convergența dintre ce este necesar și posibil de realizat.
Idealul educațional cuprinde valori împărtășite de societate într-o perioadă istorică,tradiții umaniste.
Scopurile educației sunt formulate astfel:
-însușirea cunoștințelor științifice,a valorilor naționale și universale;
-formarea capacităților intelectuale, a disponibilităților afective și a abilităților practice prin
asimilarea de cunoștințe umanist-științifice,tehnice,estetice;
-asimilarea tehnicilor de muncă intelectuală,necesare intruirii și autoinstruirii pe durata întregii
vieți;
-educarea în spiritul respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului,al demnității și al
toleranței,al schimburilor de opinii;
-cultivarea sensibilității față de problematica umană,față de valorile moral-civice,a respectului
pentru natură și mediul înconjurător;
-dezvoltarea armonioasă a individului prin educație fizică,educație igienico-sanitară și practicarea
sportului.
-profesionalizarea tinerei generații pentru desfășurarea unor activități utile,producătoare de bunuri
materiale și spirituale.
Obiectivele educaționale sunt formulate în termeni operaționali,cu condiții și termene,sunt finalități
centrate pe cel educat,sunt centrate pe rezultate și sunt expresia unor posibilități de realizare
concretă.
Taxonomiile sunt clasificate după generalitate,intermediare,obiective cadru,obiective de referință,
concrete, competențele specifice și generale,temporalitate,măsurabilitate,manifestarea lor în
comportament.
Cele mai cunoscute taxonomii sunt cele pe verticală,ca sistemul finalităților educației după M.
Ionescu.
Un obiectiv operațional are cel puțin patru elemente obligatorii:
-descrierea comportamentului și a performanței finale;
-descrierea conținutului,obiectului sau operatorului care intervine în realizarea comportamentului;
-a condițiilor interne și externe în care se așteaptă producerea comportamentului;
-descrierea produsului prin care se materializează comportamentul realizat și a criteriilor de
acceptare a performanțelor.

Harta conceptuală

Capitolul VI. Organizarea și realizarea conținutului activității educative în grădinița

Cuvinte cheie: conținutul învățământului,criterii pedagogice,criterii sociale,criterii psihologice.
Citate reprezentative:
„Obiectivele sunt puncte de reper în organizarea și realizarea conținutului,în selectarea
informațiilor,priceperilor și deprinderilor vizate de obiective.”
„Educatorul alege din varietatea de conținuturi pe cele care trezesc interesul preșcolarilor,pe cele
mai adecvate situației educaționale.”
„Conținutul poate fi definit ca un sistem de valori esențializate din tezaurul cultural al umanității.”
„Criteriile urmărite în perspectivă sunt de ordin psihologic,pedagogic și social.”
„Ideea centrală a conținutului este accentuarea caracterului său formativ,educativ, renunțarea la
reținerea mecanică,formală a informațiilor și accentuarea formării deprinderilor de muncă.”

Argumentarea alegerii făcute

Conținutul învățământului presupune organizarea pe trepte școlare,structurarea lui să fie îndeajuns
de cuprinzătoare și accesibilă vârstei celor educați.În funcție de conținutul parcurs se evaluează
rezultatele activității și progresul copiilor,iar rezultatele evaluării reprezintă informații esențiale
pentru stabilirea unor noi conținuturi.
Conținutul este organizat pe:
-activități comune,deafășurate cu întreaga grupă de preșcolari sau pe grupuri mici,cu temă de interes
comun;
-activități alese cu copiii,ce presupun organizarea ambientului pentru desfășurare;
-activități opționale,alese de educatoare
-extinderile,reprezintă extinderea numărului de ore alocat aceluiași conținut (nu sunt obligatorii).
Criteriile psihologice vizează adecvarea conținuturilor la particularitățile de vârstă, stimularea
efortului și a motivației pentru învățare,nevoile afective și activitatea fundamentală-jocul.
Criteriile pedagogice țin cont de experiența de viață și nevoia de a evita supraîncărcarea
conținutului.
Criteriile sociale vizează deschiderea și modernizarea grădinițelor.

Harta conceptuală

Capitolul VII. Învățarea în grădiniță. Orientări contemporane privind teoria și practica învățării
în grădinița de copii
Cuvinte cheie:activitățile didactice,experință directă,învățare.
Citate reprezentative:
„Activitățile din grădiniță sunt un antrenament al capacității de învățare,în măsura în care sunt
adaptate particularităților și capacităților de învățare specifice vârstei.”
„Complexitatea învățării rezultă și din cerințele multiple ridicate de viața școlară și integrarea
socială viitoare.”
„Educatoarea și familia au un rol important în stimularea interesului pentru școală și învățătură și
trebuie combătute afirmațiile amenințătoare ale părinților de genul ”lasă că mergi tu la
școală...acolo nu ai voie să...”, care pot determina teamă și respingere față de activitatea școlară.”

Argumentarea alegerii făcute

Copilul învață cel mai mult din experința trăită,din contactul direct cu obiectele și fenomenele,prin
imitarea adultului și prin asumarea de roluri în jocurile sale.Educatorul poate să faciliteze experiența
de învățare a fiecărui copil în parte cunoscând psihologia copilului.
Următoarele cerințe stimulează interesul pentru învățare:
-deschiderea copilului pentru cunoașterea nemijlocită a realității cu care intră în contact direct;
-lărgirea cunoașterii prin antrenarea capacităților de reflectare la nivelul percepțiilor și
reprezentărilor;
-declanșarea curiozității epistemice,accentul pe activități la alegere;
-formarea deprinderilor de muncă intelectuală accesibile vârstei.
Limbajul se dezvoltă într-un ritm alert,gândirea fiind dezvoltată în același mod.Imaginația joacă un
rol mare,ajutând copilul să transpună în plan imaginar ceea ce nu poate concretiza în plan real și
spre vârsta școlară va discerne realul de imaginar.
Deprinderile comportamentale sunt mai bine imprimate dacă se pune accentul pe învățarea acestora
cât mai devreme.
Jocul este activitatea de bază prin care copilul învață să se comporte în societate.

Harta conceptuală

Capitolul VIII. Strategii didactice specifice învățământului preșcolar/preprimar

Cuvinte cheie:strategie didactică,metodologie,metode de comunicare,planificare.
Citate reprezentative:
„Strategia didactică reprezintă modul de îmbinare a metodelor,procedeelor,mijloacelor, tehnicilor,
formelor de organizare a activității,ales de cadrul didactic în funcție de condiții și facilități,de
nevoile celui educat.”
„Modernizarea metodologiei didactice reprezintă un element fundamental al reformei pedagogice
deoarece,în formarea copilului,metodele joacă rolul unor prețioase instrumente de cunoaștere a
realității,de acțiune reală,de integrare în societate.”
„Jocul este activitatea preferată a preșcolarului,o activitate aparent gratuită fără un scop material,a
cărei motivare este intrinsecă.”
„Activitățile comune își pun amprenta pe celelalte tipuri de activitate,pe dezvoltarea și maturizarea
preșcolarilor,contribuind la pregătirea lor pentru școală.”

Argumentarea alegerii făcute

Metodologia procesului educațional este ansamblul metodelor,tehnicilor,procedeelor și mijloacelor
de predare-învățare și de evaluare.Metoda este modalitatea de a cunoaște și acționa un educator în
procesul educațional.Mijloacele de învățământ sunt parte din baza materială a grădiniței și este
suportul material al activităților,iar formele de organizare reprezintă modalități de structurare a
elementelor ce compun procesul de învățământ.
Clasificarea metodelor se realizează după mai multe criterii: scopul urmărit,evoluția lor istorică,
sarcina didactică,după natura activității.
Metodele de comunicare sunt clasificate astfel:
-narațiunea sub formă de povestire,este un mod preferat de copii în care se pot transpune în lumea
imaginară,se desfășoară amplu,pe mai multe secvențe.Pornind de la grupa mică se recomandă
povești scurte,cu limbaj accesibil,trecând treptat spre grupa mare la povești mai ample,cu eroi mai
mulți,unde se pot nuanța trăirile morale.
-explicația se folosește pentru a descrie,a caracteriza, a demonstra,pentru a mari eficiența înțelegerii.
-definiția,mai puțin recomandată,se face prin indicarea obiectului sau a imaginii,folosind sinonime
sau antonime,la caracterizări sau la comparații,se descriu sumar.
-descrierea reprezintă prezentarea caracteristicilor unui individ,obiect,fenomen,dezvoltând treptat
spiritul de observație.
-demonstrația,contactul copilului cu materialul intuitiv este direct.Conferă activității o valoare și o
cunoaștere nemijlocită a realității concrete.
-modelarea,se poate realiza pentru simplificarea perceperii unor elemente esențiale.
-activitatea cu cartea,este recomandată pentru eficientizarea procedului educativ,unde copilul se
familiarizează cu instrumentul muncii intelectuale (să țină cartea corect,să răsfoiască din față în
spate, să cunoască tehnica de citire stânga-dreapta etc.)
-conversația se bazează pe un șir de întrebări și răspunsuri între educatoare și copii.
Metodele de explorare a realității sunt divizate în:
-metode de explorare directă,unde contactul nemijlocit cu obiectele și fenomenele realității are rolul
de a oferi informații concrete,complete și accesibile la cunoaștere.
-metoda observației dirijate completează cunoștințele preșcolarilor prin intuirea directă a obiectelor,
fenomenelor,ființelor sau proceselor naturale.
Formele de activitate utilizate în grădinița de copii sunt:
-jocul,o activitate de pregătire pentru viață,de exersare a analizatorilor, a capacităților cognitive,de
dezvoltare a unor trăsături de caracter;
-învățarea presupune asimilarea de cunoștințe și abilități,formare de capacități adaptative,aplicare în
practică și evaluare a propriilor performanțe;
-munca presupune existența unui scop, a unui efort conștient și se finalizează cu un produs material
sau spiritual.
Jocul este activitatea predominantă și are importante funcții instructiv-educative.Formele jocului
sunt:
-jocuri spontane în care lipsește intervenția dirijată și educatoarea poate observa preferințele
copiilor;
-jocul exercițiu sau funcțional are rolul de antrenament al analizatorilor,al limbajului sau al
deprinderilor motorii;
-jocul simbolic sau de creație unde copiii decid subiectul și regulile acestuia;
-jocul cu reguli,are reglemantări acceptate de participanți și un caracter competitiv;
-jocul de construcție dezvoltă simțurile,orientarea în spațiu,simțul tridimensional,simțul echilibrului
etc;
-jocul didactic este propus,organizat și condus de educator.Acesta accelerează trecerea de la joc la
învățare.
Activitățile comune contribuie la dezvoltarea unor trăsături morale,de voință,de caracter necesare în
viitoarea activitate școlară.Clasificarea acestora se face după trei criterii:
-după conținut (matematice,dezvoltarea vorbirii,artistico-plastice,despre natură, de educație fizică);
-după forma de realizare (observare,activitate în grupă,în grădină,plimbare,lectură după imagini,
povestire,convorbire,jocul didactic etc.);
-după sarcina didactică (de comunicare,de consolidare,de verificare,de muncă independentă).
Pregătirea activităților comune se realizează în mai multe etape:
-planificarea anuală și planificarea tematică;
-obiecte instructiv-educative;
-confecționarea sau alegerea materialului didactic pentru educatoare și pentru copii;
-organizarea activității (stabilirea locului de desfășurare,modul de așezare a măsuțelor și
scăunelelor, lumina,aer curat etc.).

Harta conceptuală

Capitolul IX. Evaluarea eficienței activității formativ educative în grădinița de copii

Cuvinte cheie:evaluare,formele evaluării,rezultate.
Citate reprezentative:
„Evaluarea este o componentă importantă a procesului de învățământ,ce permite luarea,în
cunoștință de cauză,a unor decizii de reglare,ameliorare,perfecționare a activității.”
„Activitatea educativă în grădiniță este complexă și solicită forme de evaluare variate,multiple,
aceleași ca în etapele ulterioare,dar adaptate la activitatea preșcolarilor.”
„În fiecare secvență educativă,educatoarea preia unele din obiectivele din programă,le adaptează
particularităților copiilor și situațiilor de învățare,le redefinește,le ordonează liniar și ierarhic pentru
a le înscrie în logica didactică.”
„Evaluarea însușirii cunoștințelor se realizează mai ușor decât a atitudinilor,sentimentelor,
capacităților cognitive și a trăsăturilor de voință și caracter.”
„În timpul anului școlar,se realizează în mod implicit o evaluare continuă a nivelului de cunoștințe
și deprinderi prin oportunitățile oferite de regimul zilnic,fișele de evaluare,observație zilnică, prin
convorbiri,studiul produselor activității,test.”

Argumentarea alegerii făcute

Evaluarea are funcții importante în procesul didactic:
-de constatare a rezultatelor obținute de cei educați;
-de clasificare a acestora după performanțele obținute;
-de diagnoză,de cunoaștere a factorilor ce au condus la aceste rezultate;
-de prognoză,predicție a soluțiilor de ameliorare a rezultatelor.
Operațiile evaluării sunt:
-măsurarea presupune a asocia un număr,un punctaj,un scor, o notă unei situații,unui obiect,unui
fenomen;
-aprecierea înseamnă emiterea unei judecăți de valoare asupra rezultatului unei măsurări;
-decizia,hotărârea unor soluții pentru îmbunătățirea rezultatelor viitoare se întemeiază pe măsurare
și apreciere.
Formele de evaluare în grădiniță sunt:
-evaluarea formativă,unde se pun în legătură rezultatele trecute cu cele viitoare;
-evaluarea sumativă,constată nivelul de performanță atins în raport cu anumite exigențe de formare;
-autoevaluarea,necesitatea cunoașterii obiectivului și a căii de realizare;
-evaluarea clinică pentru preșcolarii cu probleme în evoluție,de către un specialist.
Metodele de culegere a datelor în vederea evaluării,în funcție de vârsta preșcolară pot fi: observația,
conversația,studiul produselor activității,analiza procesului de integrare socială, testul,ancheta.
Evaluarea copiilor solicită timp îndelungat,răbdare,iar rezultatele acesteia se traduc în priceperi,
deprinderi fizice și intelectuale,capacități cognitive,trăsături de voință și caracter,conduită civlizată.
Fișa psihologică reprezintă o radiografiere a personalității,a evoluției,a condițiilor de mediu,a
rezultatelor instructiv-educative și este structurată în patru părți: date despre copil și familie,
activitatea copilului în grădiniță și în afara ei,caracterizarea psihofizică a copilului,concluzii.

Harta conceptuală

Capitolul X. Proiectarea,organizarea și desfășurarea activității în grădinița de copii

Cuvinte cheie: proiectare didactică,planificare,
Citate reprezentative:
„Proiectarea didactică reprezintă anticiparea,prefigurarea cât mai precisă a demersului activității,
definind scopurile,modul de organizare,etapele activității,metodele și mijloacele ce vor fi utilizate,
formele de evaluare a realizării obiectivelor.”
„Structurarea activității într-un an presupune o viziune de ansamblu,o succesiune gradată,
cronologică și o eșalonare a dificultății prin proiectarea anuală.”
„Important este ca proiectarea semestrială sau săptămânală să fie clară,precisă ,concisă, cu sarcini și
mijloace de realizare accesibile și bine dozate,cu relații între activități ce favorizează cunoașterea
completă a temei.”
„Autoanaliza activității educative este sursa de bază a perfecționării activității cadrului didactic, a
acumulării de experiență pozitivă,a evitării greșelilor și lipsurilor,în dobândirea măiestriei
didactice.”

Argumentarea alegerii făcute

Abordarea planificării unei teme presupune organizarea conținutului în jurul unor subiecte de
interes,pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă.
Proiectarea anuală cuprinde:
-definirea scopurilor instructiv-educative urmărite în desfășurarea diferitelor activități;
-analiza structurii conținutului;
-precizarea numărului de activități pentru grupa respectivă.
Proiectarea activității semestriale sau săptămânale înglobează:
-programarea activităților și a temelor acestora;
-stabilirea mijloacelor tehnice,a materialului didactic și distributiv necesare;
-corelarea cu activitățile de după-masă (unde este cazul).
Proiectarea unei anumite activități educative va cuprinde următoarele:
-operaționalizarea obiectivelor cognitive,afective și psihomotorii;
-construirea structurii activității;
-conceperea și confecționarea materialelor pentru activitatea personală.
O învățare conștientă care permite formarea deprinderilor și abilităților necesare aplicării în practică
și verificării însușirii informațiilor cuprinde;
-cunoașterea inițială,perceperea,receptarea informațiilor;
-învățarea propriu-zisă;
-aplicarea,transferul de cunoștințe,utilizarea deprinderilor;
-autoevaluarea și evaluarea privind capacitățile formate,cunoștințele asimilate.
Etapele unei activități concrete:
-captarea atenției copiilor,pregătirea unei stări de concentrare pentru receptarea conținutului;
-anunțarea temei și a obiectivelor urmărite,pe înțelesul copiilor;
-reactualizarea cunoștințelor învățate anterior pentru facilitarea înțelegerii noului conținut;
-prezentarea conținutului nou.

Harta conceptuală

Capitolul XI. Cercetarea pedagogică și inovarea practicii educative cu preșcolarii

Cuvinte cheie: metodologie,cercetare pedagogică,
Citate reprezentative:
„O nouă strategie,un nou curriculum,adoptarea unor alternative presupun nu doar o preluare
neselectivă de idei străine, ci și verificarea adevării lor la datele concrete,la nevoile de educație,la
posibilitatea copiilor de a face față unor situații noi.”
„În realitate,complexitatea fenomenului educațional impune aproape întotdeauna o abordare
pluridisciplinară,cel puțin psihopedagogică,a subiecților sau a performanțelor obținute,a obiectului
cercetării,în general.”
„Metodologia cercetării pedagogice reprezintă un ansamblu de tehnici,metode,procedee,instrumente
de investigare,de culegere,prelucrare și interpretare a datelor empirice ale realității educaționale
supuse atenției cercetătorului.”

Argumentarea alegerii făcute

Cercetarea pedagogică este și a fost o sursă de perfecționare a învățământului și a propriei activități
didactice a educatorilor insuficient exploatată.
Tipuri de cercetare pedagogică:
1. Cercetarea pedagogică fundamentală operează planificat,componente și relații vizând
obiectivele generale,raporturile ereditate-mediu-educație,structura învățământului,relația
dintre trepte și niveluri de școlaritate,filozofia și politica școlară,relația cultură generală-
cultură de specialitate.
2. Cercetarea pedagogică aplicativă se referă la aspecte mai concrete ale procesului de
învățământ,vizând relațiile dintre copiii grupei,pot fi restrânse la o cercetare metodică,
utilizarea calculatorului la grupa pregătitoare,tehnici de învățare a limbilor moderne la
grădiniță.
Funcțiile cercetării sunt:
1. Funcția de analiză riguroasă și de diagnoză a situației învățământului la un moment dat,de
relevare a rezultatelor pozitive,dar și a neajunsurilor.
2. Funcția de prognoză a evoluției viitoare a sistemului sau procesului de învățământ,de
reconsiderare și îmbunătățire a unor componente importante ca: obiectivele,conținutul,
mijloacele,strategia didactică etc.
3. Funcția de sprijinire a unor decizii la nivelul macro sau microstructural.
4. Funcția de apropiere a învățământului românesc de standardele occidentale.
5. Funcția de reglare-autoreglare a propriei activități didactice.
6. Funcția de orientare a educației spre viață,realitate,progresul științei și tehnici
contemporane.
7. Funcția de repunere în circulație a unor experiențe și soluții.
8. Funcția de identificare și promovare a factorilor extrașcolari ce contribuie la ameliorarea
ființei umane.
9. Funcția de promovare a unor soluții de impulsionare a dezvoltării unor categorii de copii.

Pentru organizarea și desfășurarea cercetării pedagogice se impune parcurgerea unor etape:

1. Etapa formulării problemei: exprimare clară,în termeni pedagogici,delimitarea și alegerea
surselor,stabilirea tipului de investigație,angajarea inivației.
2. Etapa proiectării: alegerea metodei,stabilirea clară a obiectivelor,formularea ipotezei ce
urmează a fi verificată,definirea și operaționalizarea conceptelor pedagogice fundamentale
utilizate în cercetare.
3. Etapa realizării: alegerea metodelor,tehnicilor,mijloacelor de realizare,organizarea cercetării,
prelucrarea datelor,redarea grafică sau prin alte instrumente a rezultatelor,evaluarea
rezultatelor cercetării,redactarea unor concluzii preliminare.
4. Etapa finală: prelucrarea și analiza pedagogică a rezultatelor statistice,stabilirea relațiilor
dintre ipoteze și rezultate,de invalidare a unor factori exteriori,elaborarea unor studii,
extinderea rezultatelor pe populații mai mari.
Cele mai cunoscute și aplicate metode sunt:
1. Observarea copiilor în clasă și în afara școlii.
2. Experimentul aparține în egală măsură tuturor cercetărilor științifice.
3. Ancheta poate fi scrisă-chestionarul sau orală-convorbirea.
4. Analiza produselor activității,a lucrărilor,a activității creative.
5. Analiza rezultatelor școlare: a fișelor de evaluare,a fișei de observare,a fișei
psihopedagogice.
6. Studiul documentelor de programare emise de Minister și a materialelor de sprijin.
7. Autobiografia,în cazul preșcolarilor răspunsurile la convorbirea „Eu sunt unic.” sau „Ce pot
spune despre mine.”
Principalele metode de prelucrare a datelor sunt observația și experimentul.

Harta conceptuală
 Capitolul XII. Specificul dimensiunilor educației în preșcolaritate
Cuvinte cheie: educație intelectuală,educație morală.educație estetică,educație fizică.
Citate reprezentative:
„Educația este un proces,de lungă durată,exercitat organizat (formal), informal (în instituții de alt tip
decât cele școlare) și mai puțin organizat (nonformal) în vederea individualizării ființei umane și
integrării sale active în viața socială.”
„Educația intelectuală ocupă un loc important în formarea preșcolarilor,fără a se considera că este o
sarcină fundamentală.”
„Educația moral-civică a preșcolarilor reprezintă o componentă esențială a procesului instructiv-
educativ și totodată a acțiunii exercitate de familie,mediul social și colectivul de copii.”
„Educația estetică a preșcolarilor urmărește cultivare capacităților de a aprecia frumosul din artă,
ambianță, natură,viața socială și de a contribui la crearea frumosului prin forme de manifestare
specifice vârstei.”
„Educația fizică a copiilor preșcolari are ca scop educarea unei generații de tineri sănătoși,viguroși,
rezistenți,puternici,agili și capabili de muncă.”

Argumentare alegerii făcute

Componentele dimensiunilor educației reprezintă un ansamblu unitar,în activitățile cotidiene ele nu
sunt urmărite distinct,ci în interacțiunea lor.
Scopul educației intelectuale îl reprezintă lărgire orizontului cultural al copilului,iar conținutul
acesteia contribuie la: stimularea senzorială,antrenarea proceselor și operațiilor gândirii și
dezvoltarea limbajului,educatea atenției,formarea deprinderilor elementare de muncă intelectuală.
Educația morală are ca scop punerea bazelor conștiinței și conduitei civilizate a preșcolarilor,în
conformitate cu comandamentele sociale și cu particularitățile de vârstă.Sarcinile educației morale
sunt: însușirea normelor,regulilor și principiilor elemenare de convețuire socială,educarea unor
trăsături de voință și caracter,educarea unor comportamente și deprinderi morale.
Educația estetică are în sarcină: dezvoltarea unor percepții și noțiuni elementare legate de
frumos,formare capacității de a aprecia,evalua frumosul,formarea unor deprinderi și îndemânări
tehnice de artă plastică,modelaj,construcții,stimularea capacităților creatoare.
Educația fizică are următoarele sarcini: dezvoltarea fizică armonioasă,dezvoltarea mișcărilor de
bază și a agilității,călirea organismului și întărirea sănătății prin factori naturali,dezvoltarea unor
calități psiho-morale,formarea unor deprinderi elementare de igienă personală și colectivă.

Harta conceptuală
 Capitolul XIII. Calitățile și competențele educatoarei/institutorului
Cuvinte-cheie:competențe profesionale.
Citate reprezentative:
„Relizarea sarcinilor și a obiectivelor învățământului preșcolar depinde în mare măsură de calitățile
și competențele educatorului.”
„O direcție importantă în modernizarea învățământului preșcolar este deschiderea spre societate,
spre viitor,spre orizonturile profesionale ale adulților,spre viața reală.”

Argumentarea alegerii făcute

Modul de îmbinare în comportamentul didactic a unor însușiri de personalitate,a unor competențe
dobândite prin formarea inițială și continuă,dobândirea experienței,atitudinea și sentimentele față de
propria activitate și față de preșcolari,creativitatea,spontaneitatea,capacitatea de muncă la care se
adaugă calități de lider sunt câteva din cerințele unui bun educator.
Câteva din sarcinile care conduc la modernizarea activității sunt:
1. Disponibilitatea pentru cunoașterea,înțelegerea și tratarea diferențiată a fiecărui copil.
2. Capacitatea de apropiere și tratare imparțială a tuturor copiilor.
3. Încredere în puterea educației de a asigura afirmarea personală a fiecărui copil.
4. Fermitate,dăruire,energie și consecvență.
5. Cinste,modestie,corectitudine,stăpânire de sine.
6. Capacitatea de a insufla copiilor încrederea și curajul necesare depășirii obstacolelor.
7. Pregătire temeinică de specialitate în pedagogie generală și preșcolară.
8. Disponibilitate pentru cercetare,pentru nou.
9. Măiestrie didactică și tact pedagogic.
10. Spontaneitate,creativitate.
11. Calm,răbdare,toleranță.
12. Aspect îngrijit,ținută decentă.
13. Cunoașterea legislației și a elementelor de management.
14. Calități de colaborare cu alte instituții și persoane din afara grădiniței.
15. Capacități de integrare activă în acțiunile metodice.
Pentru modernizarea învățământului preșcolar educatorul are rolul de a spori și accentua
colaborarea cu o serie de factori și instituții,cu persoane implicate direct sau indirect în educație, cu
spnsori,firme și societăți comerciale.

Harta conceptuală