Formarea reprezentărilor matematice la preșcolari

1. Particularităţi ale procesului de formare a noţiunilor matematice la preşcolari

La vârsta şcolară mică, trei-patru ani, copilul are dificultăţi de adaptare, deoarece este
dependent de mamă şi datorită faptului că nu înţelege ce i se spune şi nu ştie să se exprime clar.
La această vârstă principala lui formă de activitate este jocul, cu preferinţă pentru jocurile
de manipulare a jucăriilor, însă copilul se joacă mai mult singur, predominând încă egocentrismul.
Gândirea lui este subordonată acţiunii cu obiectele, limbajul păstrează caracterul situativ,
iar în plan afectiv este instabil şi aceeaşi instabilitate se întâlneşte şi la nivelul motricităţii.
La vârsta preşcolară mijlocie, patru-cinci ani, copilul se adaptează cu mai mare uşurinţă
mediului grădiniţei, are preocupări mai variate, jocul este mai bogat în conţinut şi activităţile
matematice sunt mult mai solicitante.
Specific pentru procesele intelectuale este desprinderea lor treptată de acţiune şi instituirea
lor în procese de sine stătătoare, independente.
De asemenea, se dezvoltă limbajul, se amplifică puterile imaginative şi creatoare ale
copilului şi în jurul vârstei de 5 ani se formează limbajul interior, care va constitui cotitură esenţială
pentru dezvoltarea psihică a copilului.
Coordonatele dezvoltării psihice a preşcolarului mare (5-6 ani) se realizează într-o manieră
evolutivă, adică trecerea în revistă a caracteristicilor dezvoltării psihice pentru toate cele trei
subetape ale preşcolarităţii facilitează înţelegerea diferenţelor existente la nivelul devenirii psihice,
deoarece acum preşcolarul manifestă multă receptivitate, mobilitate şi flexibilitate psihică ceea ce-
i permite achiziţionarea unui volum mare de cunoştinţe însuşite conştient.
În procesul instructiv-educativ activităţile matematice ocupă un loc important avându-se
în vedere atât sarcinile pe care le urmăreşte grădiniţa în pregătirea copilului pentru şcoală cât şi
influenţa pe care o exercită această formă de activitate asupra dezvoltării generale a copilului.
Activităţile matematice lărgesc orizontul copiilor cu cunoştinţe despre însuşirile cantitative
ale obiectelor şi care-l ajută să se orienteze mai uşor în rezolvarea propriilor trebuinţe.
Odată cu formarea reprezentărilor şi însuşirea cunoştinţelor matematice se îmbogăţeşte şi
vocabularul copiilor cu cuvinte şi expresii matematice, respectiv cu numere cardinale şi ordinale,
cu unele adverbe de cantitate:mai multe, mai puţine şi tot atâtea.
Activităţile matematice dezvoltă la copii gândirea şi operaţiile ei: analiza, sinteza,
comparaţia, generalizarea, abstractizarea şi prin intermediul lor ei pot să separe obiectele, să
compare între ele grupurile de obiecte şi să constate egalitatea sau inegalitatea cantităţii lor.
Activităţile matematice stimulează imaginaţia şi memoria copilului, deoarece în rezolvarea
unei probleme orale, copiii trebuie să-şi reprezinte situaţiile relatate, relaţiile cuprinse în enunţul
problemei şi de asemenea trebuie să reţină, să păstreze şi să reproducă în mod conştient unele
cunoştinţe dobândite în legătură cu numeraţia şi operaţiile matematice, ceea ce favorizează
dezvoltarea memoriei voluntare.
Înţelegerea cunoştinţelor noi şi asimilarea conştientă a acestora depinde de gradul de
concentrare a atenţiei, de efortul voluntar depus de copii pentru a urmări firul explicaţiilor,
succesiunea operaţiilor.
Activităţile matematice asigură condiţii favorabile pentru formarea posibilităţilor de
autocontrol şi activitate independentă, deoarece atunci când cadrul didactic cere copiilor să aşeze
pe masă atâtea obiecte câte indică cifra pe jeton, ei trebuie să recunoască cifra si apoi să aşeze pe
masă numărul de obiecte indicat.
Formarea notiunilor matematice se realizează prin ridicarea treptata catre general si
abstract, unde relatia între concret si logic se modifica în directia esentializarii realitatii
Se pleacă mai întâi de la notiunile de multime, apartenenta, incluziune, intersectie şi
reuniune cu obiecte cunoscute de către copii, se însuşeşte caracteristica obiectelor ce apartin
multimii respective şi după aceea au loc operatii de clasificare a obiectelor care au însusirea ce
caracterizeza multimea respectiva si apartin acesteia.
Notiunile de relatii între multimi pot fi cunoscute în cadrul diferitelor ilustratii, prin care
copiii sunt condusi sa sesizeze notiunea sau relatia respectiva în imaginile care reprezinta aspecte
concrete din viata.
Operatiile logice trebuie, de aceea cunoscute mai întâi în actiunile concrete cu obiectele si
apoi interiorizate ca structuri operatorii ale gândirii, adică copilul este pus sa efectueze operatii
logice cu multimi de obiecte care poarta în ele legitati matematice.
Materialul didactic cel mai potrivit pentru a demonstra cu multa exactitate si precizie
multimile, relatiile dintre multimi ca baza a formari notiunii de numar natural si operatiile cu
multimi, ca baza a operatiilor cu numere naturale, este constituit din trusa Dienes, trusa Logi I şi
trusa Logi II.
Reprezentarile grafice si limbajul grafic sunt foarte aproape de notiuni, deoarece ele fac
legatura între concret si logic, între reprezentare si concept care este o reflectare a proprietatilor
relatiilor esentiale ale unei categorii de obiecte sau fenomene, între cele doua niveluri, interactiune
este logica si continua.
Ea este mijlocita de formatiuni mixte de tipul conceptelor figurative, al imaginilor
esentializate sau schematizate care beneficiaza, prin generalitatea semnificatiilor purtate de
apartenenta lor la reteaua conceptuala si prin impregnarea lor senzoriala, de aportul inepuizabil al
concretului.
 Imaginile mintale, ca modele partial generalizate si retinute în gândire într-o forma
figurativa, de simbol sau abstracta, îl aproprie pe copil de logica operatiei intelectuale cu obiectele,
procesele si evenimentele realitatii, devenind astfel sursa principala a activitatii gândirii si
imaginatiei.
Generate în mod continuu de interactiunea noastra cu lumea înconjuratoare, imaginile
mintale se interpun între noile stimulari si raspunsurile copiilor, mediind, în sensul cel mai larg al
cuvântului, cunoasterea realitatii matematice .
Criteriul de apartenenta la o multime sau alta (culoare, forma, marime) a ramas doar în
minteacopilului ca o structura logica şi el exprima grafic fenomenul matematic pe baza întelegerii
lui şi a sesizarii esentialului.
Multimile apar în activităţile matematice ca fiind produsul unor operatii mintale, în timp
ce obiectele (elementele) din care sunt formate ele sunt obiecte fizice şi de aceea, pe întreg
parcursul formarii conceptelor de număr natural, de operatii cu numere naturale pe baza multimilor
trebuie să se realizeze îmbinarea între concret si logic.
Activităţile matematice oferă copiilor posibilitatea explicării ştiinţifice a conceptului de
număr şi a operaţiilor cu numere naturale, iar în formarea noţiunilor matematice trebuie respectată
legătura dintre conţinut şi denumirea noţiunii.
Abilităţile aritmetice dobândite în activităţile matematice din grădiniţă dezvoltă capacităţi
ce conduc la formarea ulterioară a conceptelor fundamentale de mulţime şi de număr natural, fără
a recurge la limbajul specific matematic, dar şi la însuşirea formelor de exprimare corectă din
punct de vedere logic.
Orientarea verbală este, în perioada preşcolară, superioară celei intuitive, iar cuvântul
devine eficient numai asociat cu intuitivul, deoarece în formarea gândirii el are un rol activizator,
iar în activităţile matematice este utilă valorificarea posibilităţilor sale funcţionale.
Cuvintele pot îndeplini funcţii de planificare în acţiune numai dacă semnificaţia lor reflectă
o anumită experienţă legată de obiectele cu care se acţionează.
La copilul de 3-4 ani experienţa, constituie suportul semantic al cuvintelor este de ordin
senzorio-motor şi perceptiv, iar gândirea ce însoţeşte limbajul nu este de fapt gândire logică, ci
inteligenţa intuitiv-acţională, căci gândirea preşcolarului este prelogică, nu operează cu concepte
abstracte.
La vârsta de 5-6 ani acţiunile verbale se supun ,,logicii obiectelor”, în măsura în care sunt
dirijate de reguli şi limbajul este instrument de instruire în completarea percepţiei, observaţiei şi
acţiunii.
Datorită caracterului abstract, limbajul matematic se introduce treptat, cu unele dificultăţi
şi de aceea, în învăţământul preşcolar se folosesc termeni similari, mai accesibili copiilor.
 Astfel, se utilizează denumirea de grupă în loc de mulţime, obiect în loc de element, rotund
în loc de cerc şi introducerea oricărei noţiuni are în vedere posibilitatea reală de înţelegerea a sa
de către copii.
În grădiniţă sunt utilizate mai des la activităţile matematice noţiuni şi denumiri ca:
Piesă, figură şi formă geometrică
Termenul de ,,formă geometrică” implică o abstractizare a realităţii şi restrânge însuşirile
unui obiect caracterizat prin formă, mărime, culoare la unul singur: ,,formă”. Termenul de ,,piesă”
(geometrică) este utilizat când ne referim şi la alte însuşiri ale obiectului.
Grupă, grup şi mulţime
În matematică, noţiunea de ,,mulţime” este o noţiune primară şi în activităţile matematice
din grădiniţă se folosesc denumirile de ,,grup”, ,,grupă” de obiecte pentru noţiunea de mulţime,
pentru că se materializează esenţa noţiunii ,,colecţie de obiecte determinate şi distincte”.
Prin exerciţii repetate se formează grupe cu mai puţine elemente, chiar cu un singur
element, cărora li se atribuie denumirea de ,,grupă”, după care treptat, copiii înţeleg că tuturor
grupelor de obiecte, indiferent de numărul obiectelor, li se atribuie denumirea de ,,grupă” sau
,,mulţime”.
Avantajul indiscutabil al folosirii termenului de mulţime de către preşcolari este acela al
rigurozităţii ştiinţifice şi dezavantajul este de natură semantică şi legat de experienţa empirică a
acestora.
În limbajul activ al copiilor cuvântul ,,mulţime” are ca temă ,,mult” şi deci, în reprezentările
lor, o asemenea entitate are un număr mare de obiecte, apare în acest sens o contradicţie flagrantă
între cele două semnificaţii ale cuvântului în cauză, mai ales în situaţia în care discută despre
mulţimi având două elemente sau având un singur element.
Mulţime cu mai puţine elemente, mulţime cu mai multe elemente, mulţime cu tot atâtea
elemente
Două mulţimi sunt egale dacă au acelaşi număr de elemente, iar pentru mulţimile care nu
au ,,tot atâtea elemente” se folosesc termeni ca ,,mai puţine obiecte/elemente” sau ,,mai multe
obiecte/elemente”.Nu este corect să se folosească termeni ca ,,mulţime mai mare” sau ,,mulţime
mai mică”.
Număr natural, operaţia de adunare sau de scădere
Pentru conştientizarea simbolurilor matematice folosite în grădiniţă se pot crea scurte
povestiri în legătură cu acestea, folosind un limbaj adecvat nivelului de înţelegere al acestora.
După acţiunea directă cu obiectele concrete urmează folosirea imaginilor, jetoanelor, apoi
se trece la acţiunea prin simboluri convenţionale. Urmează etapa de familiarizare a copiilor cu
simboluri (semne grafice) matematice: cifrele de la 1 la 10 şi semnele +, -, =.
 În această etapă copiii pot efectua comparaţii, generalizări, abstractizări, care conduc la
formarea de structuri mentale operatorii, folosind limbajul adecvat.
Formarea şi dezvoltarea limbajului, ca proces specific uman de exprimare şi comunicare
de informaţii referitoare la realitatea obiectivă, reprezintă scopuri prioritare pentru învăţământul
preşcolar. Dezvoltarea limbajului este strâns legată de dezvoltarea gândirii matematice a copilului
şi de înţelegerea simbolurilor. În acest context, activităţile matematice urmăresc familiarizarea
copiilor cu limbajul matematic, în forme accesibile înţelegerii copiilor.
Simpla enunţare a acestei preocupări ne plasează în faţa unei probleme decizionale:
accesibilitate şi/sau rigurozitate în învăţarea limbajului noţional matematic în grădiniţă?.
Desigur, la modul ideal, răspunsul este: şi riguros şi accesibil. De multe ori însă nu este
posibil decât un compromis între acestea, deoarece învăţarea mecanică a unui termen, în spatele
căruia nu se află reprezentările corespunzătoare, nu este decât o învăţare formală.
De aceea, trebuie asigurată mai întâi înţelegerea noţiunii respective, sesizarea esenţialului,
într-un limbaj accesibil copiilor, urmând ca, în perspectivă, să fie prezentată şi denumirea
ştiinţifică.
La vârsta preşcolară, descrierea şi explicaţia bazate pe variate exemple şi operaţii concrete
cu obiectele, integrate într-un sistem de întărire imediată şi urmate de o atentă abstractizare, până
la nivelul accesibil, sunt cele mai indicate.
Întrebările adresate de către cadrul didactic copiilor, ca instrumente de lucru ale
conversaţiei, trebuie să fie precise, exprimate corect, simplu şi trebuie să vizeze un răspuns unic,
altfel pot deruta copiii.
În activităţile matematice trebuie să predomine întrebările care încep prin ,,de ce”, cu rol
de incitare la gândirea productivă şi cadrul didactic trebuie să stăpânească ,,arta de a pune
întrebări”.
Din punctul de vedere al limbajului utilizat la grupă, este indicat să se folosească exprimări
ce evită formulările absolut riguroase, dar greu accesibile copiilor la această vârstă, desigur fără a
veni în contradicţie cu sfera noţiunii respective.
Un exemplu elocvent ar putea fi numirea cifrelor şi asemănarea lor cu elemente din lumea
înconjurătoare care le sunt familiare copiilor, pentru a fi accesibile şi conştientizate.
Încă de la primele acţiuni cu obiectele în cadrul activităţilor matematice, copilul trebuie
determinat să însoţească operaţia efectuată cu exprimarea orală, verbalizarea acţiunii, pentru că
învăţarea matematicii începe cu însuşirea limbajului ei noţional. Copiii trebuie să devină capabili
să exprime oral regulile jocurilor, exerciţiilor, problemelor cu simboluri matematice.
 Un rol important în dezvoltarea limbajului matematic la copilul preşcolar îl are modul în
care sunt formulate enunţurile problemelor ilustrate, deoarece formularea enunţurilor acestor
probleme poate afecta în mod semnificativ capacitatea copiilor de a găsi rezolvarea.
Efortul de înţelegere a limbajului în care sunt enunţate problemele trebuie dublat de
imagini care să accentueze caracterul concret al datelor.
Verbalizarea tuturor acţiunilor şi operaţiilor logice în cadrul activităţilor matematice din
grădiniţă conduc spre perfecţionarea rostirii în limba maternă şi spre îmbogăţirea ei prin adăugarea
elementelor specifice limbajului matematic.
2.Modalități specifice folosite în formarea reprezentărilor matematice la preşcolari
Curriculumul pentru învăţământul preşcolar, vine ca noutate cu faptul că informaţiile se
subordonează obiectivului formativ, contribuind la structurarea unui anumit mod de a gândi.
Astfel, activităţile instructiv-educative din învăţământul preşcolar include, printre alte
categorii activităţi de educaţie pentru ştiinţă în particular, activităţi matematice.
Ca sa vedem care sunt schimbările ce intervin trebuie să observăm care sunt obiectivele de
finalizare ale activtăţilor matematice
Principalul obiectiv este aprofundarea şi şi îmbogăţirea cunoştinţelor matematice ale
copiilor cu privire la cantitate, la constituirea unor mulţimi de obiecte pe baza unor variate însuşiri
conţine ale acestora, adică de formă, mărime şi culoare.
De asemenea preşcolarul să poată efectua operaţii cu mulţimile de obiecte, ca ansamble,
constituite pe bază de însuşiri comune: de triere, de grupare, comparare, clasificare şi de apreciere
a cantităţii atât global cât şi prin formare de perechi între obiectele din două sau mai multe mulţimi
comparate.
Importante sunt şi sesizarea de către copii a relaţiei de "tot atâtea obiecte" în două sau mai
multe mulţimi comparate, formarea priceperii de a determina "să fie tot atâtea obiecte" în două
mulţimi comparate prin formare de perechi şi să poată determina anumite diferenţe "să fie mai
multe / puţine" în relaţia dintre două mulţimi comparate.
După realizarea acestor obiective se trece la învăţarea numerelor naturale de la 1 la 10,
familiarizarea copiilor cu acţiunea de numărare a obiectelor dintr-o mulţime: asocierea numărului
la cantitatea corespunzătoare de obiecte, familiarizarea copiilor cu simbolurile numerelor,
recunoaşterea formei şi a semnificaţiei cifrelor.
După abordarea numărului natural are loc iniţierea copiilor în operaţii simple de adunare şi
scădere cu o unitate şi familiarizarea copiilor cu semnificaţia simbolurilor +, -, = .
Toate aceste obiective nu se poate realize fără extinderea sferei de jocuri logico-matematice
şi consolidarea reprezentărilor despre formele geometrice învăţate.
 Activitaţile matematice vizează formarea şi dezvoltarea proceselor psihice de cunoaştere
şi îndeosebi a operaţiilor gândirii: analiza, sinteza, comparaţia, generalizarea şi abstractizarea,
educarea unor calităţi ale gândirii precum: independenţa, rapiditatea, flexibilitatea şi originalitatea
şi dezvoltarea atenţiei voluntare.
În cadrul procesului instructiv-educativ, realizarea unei activităţi didactice depinde în mare
măsură de structurile organizatorice în care aceasta are loc, deoarece există o interacţiune dinamică
între conţinutul activităţii şi forma ei de realizare.
Astfel, cu cât o activitate are un conţinut mai bogat cu atât forma organizatorică în care se
realizează este mai complexă, mai pretenţioasă, iar tipul de activitate este considerat drept un
model, care are rolul de a încadra un şir de activităţi într-o structură reprezentativă.
Iată de ce încadrarea unei activităţi matematice în una dintre structuri, ajută la identificarea
variantelor de activităţi, a formelor de organizare, cât şi la selectarea strategiilor adecvate.
În învăţământul preşcolar cele mai folosite tipuri ale activităţilor matematice sunt
activităţile de dobândire de noi cunoştinţe, activităţi de consolidare şi formare a unor priceperi şi
deprinderi şi activităţile de sistematizare şi verificare.
În proiectarea didactică, pentru fiecare tip trebuie să existe concordanţă între obiective şi
organizarea secvenţelor activităţii didactice. Chiar dacă, într-o activitate didactică accentul cade
pe secvenţa prezentării conţinutului şi pe dirijarea învăţării, este necesară urmărirea activităţii
directe şi independente a copiilor.
Între obiectivele prevăzute în cadrul activităţilor matematice importante sunt acelea care
rezolvă în mod sistematic dezvoltarea gândirii logice pe de o parte şi uşurează asimilarea
conştientă a cunoştinţelor şi deprinderilor incluse în curriculumul.
Forma de realizare se referă la modul de lucru, la felul în care cadrul didactic îşi concepe
şi îşi conduce activitatea.
În acest sens, se identifică două forme specifice de organizare a activităţilor matematice:
activităţi matematice pe bază de exerciţi şi activităţi matematice sub formă de joc didactic-
matematic.
Activităţile pe bază de exerciţii sunt forme de organizare specifice ce permit realizarea cu
eficienţă a tuturor tipurilor fundamentale ale activităţii matematice prin exerciţii.
Acestea au o serie de caracteristici, dintre care amintim că pot include un sistem de exerciţii
articulat pe obiective operaţionale ale activităţii, pot îmbină activitatea frontală cu cea diferenţială
şi individuală, pot solicita prezenţa unui model şi are nevoie de folosirea de material didactic
individual.
Aceste exerciţii pot fi structurate pe secvenţe didactice, unde fiecare exerciţiu constituie o
bază în evaluare, permit şi asigură învăţarea conştientă, activă şi progresivă a conţinutului noţional
matematic, formează deprinderi de muncă independentă şi autocontrol, asigură însuşirea şi
folosirea unui limbaj matematic corect, prin motivarea acţiunii, foloseşte ca metode explicaţia şi
demonstraţia şi introduce elemente de algoritmizare.
Eficienţa acestei forme de activitate este asigurată şi prin materialul didactic variat şi
mijloacele didactice folosite, iar structura unei activităţi pe bază de exerciţiu cu material individual
cuprinde următoarele momente:captarea atenţiei, enunţarea scopului şi obiectivelor, reactualizarea
cunoştinţelor, prezentarea conţinutului şi dirijarea învăţării, obţinerea performanţei şi asigurarea
conexiunii inverse, asigurarea retenţiei şi a transferului şi evaluarea performanţei.
Sistemul de exerciţii utilizat în astfel de activităţi este determinat de sarcina didactică şi are
la bază exerciţiul şi metoda. Proiectarea unei activităţi matematice pe bază de exerciţii trebuie să
fie adaptată structurii de organizare a activităţii în funcţie de nivelul de vârstă căruia i se adresează.
Activităţile pe bază de joc didactic-matematic sunt forme specifice ce permit realizarea cu
eficienţă a instruirii, cu funcţii diferenţiate de sarcina didactică, de nivelul intelectual şi de nivelul
de vârstă.
La vârsta preşcolară mică, prin joc didactic se asigură efectuarea, în mod independent, a
unor acţiuni obiectuale, se stimulează descoperirea prin efort direct a unor cunoştinţe care vor
conduce treptat spre însuşirea unor noi cunoştinţe matematice.
La vârsta preşcolară mare, jocul didactic dobândeşte o nouă funcţie, aceea de consolidare
şi verificare a cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor şi constituie un mijloc eficient de
verificare pentru cadrul didactic.
În acst sens, caracteristică acestei forme de activitate este prezenţa elementelor de joc în
cadrul fiecărei secvenţe didactice, iar specificul său este determinat de componentele sale: scop
didactic, sarcină didactică, elemente de joc şi material didactic.
Desfăşurarea jocului didactic cuprinde ca momente: introducerea în joc, prezentarea
materialului, titlul jocului şi scopul acestuia, explicarea şi demonstrarea regulilor jocului, fixarea
regulilor, demonstrarea jocului de către cadrul didactic, executarea de probă a jocului, executarea
jocului de către copii, complicarea jocului, introducerea de noi variante, încheierea jocului şi
evaluarea conduitei de grup sau individual.
Activitatile matematice ,alaturi de celelalte activitati din gradinita contribuie la imbogatirea
capacitatilor imaginativ- constructive ca obiectiv important in campul actiunilor de educatie
intelectuala in gradinita de copii.
Proiectarea didactica a activitatilor cu continut matematic ca si proiectarea intregii
activitati din gradinita ,constituie o cerinta obligatorie de care depinde reusita intregului proces
instuctiv educativ.
 Proiectarea didactica a activitatilor matematice presupune o proiectare anuala, o proiectare
semestriala si o proiectare a activitatii zilnice, aceasta se realizeaza pe grupe de varsta tinand seama
de particularitatile de varsta si individuale ale copiilor.
Activitatile cu continut matematic desfasurate in gradinita de copii au un rol deosebit in
stimularea dezvoltarii intelectuale a prescolarilor contribuind treptat la trecerea de la gandirea
concret–intuitiva la gandirea abstracta, pregatindu-i pe acestia pentru insusirea si intelegerea
notiunilor .
Numaratul si socotitul se formeaza in timp iar copilul va incepe treptat sa perceapa
,,multimea’’ca unitate spatiala alcatuita din elemente omogene . Jocurile didactice si jocurile –
exercitiu sunt cele mai atractive si dinamice mijloace de realizare a continuturilor activitatilor
matematice in gradinita de copii.
Copii invata sa numere succesiv iar continutul activitatilor creste atat din punct de vedere
cantitativ cat si calitativ ,invata sa aseze fiecare numar in sirul numeric si sa raporteze numarul la
cantitate, să compuna si să descompuna numerele concret, sa efectueze operatii de adunare si
scadere, să rezolve probleme şi să foloseasca un limbaj matematic adecvat varstei prescolare.
Activităţile cu conţinut matematic urmăresc în gradiniţă două mari obiective: pregatirea
copilului pentru formarea conceptului natural, precum si introducerea sirului numeric in limitele
0-10 şi dezvoltarea gândirii logice la copii.
Procesul de abordare a noţiunilor matematice trebuie si poate să înceapă încă de la
grădinită, adică atunci când copilul ia contact cu lumea înconjurătoare.
Printr-un proces simplu, pas cu pas, de la constatări simple la primele forme de manifestare
a rationamentului, copiii sunt pusi în situatia de a deveni constienţi de propria lor gândire, de a şti
ce fac şi pentru ce fac, de a se exprima într-un limbaj verbal sau scris variat, dar întotdeauna precis.
Cadrul didactic trebuie să caute mereu si să găsească cele mai atractive procedee de a activa
găndirea, să-i atragă să participe direct si activ la descoperirea valorilor necunoscute printr-un sir
de rationamente si judecăti.
Dacă reuseste să realizeze prin joc o punte de legătură, activă si apropiată, între copil si
matematică, atunci poate să evite ca matematica să devină un obiect de studiu ostil si respingător,
care să-i trezească copilului amintiri neplăcute si insatisfactii.
Necesitatea naturală a copilului este jocul. nu învătarea şi de aceea este important să nu
accentuăm latura rigidă a învătării matematicii, ci să o concepem ca pe un joc plăcut în care
obiectivele se pot realiza mai usor.
Grădiniţa constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune a preşcolarului, care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Importanţa locului pe care-1 ocupă jocul in viaţa preşcolarului este conferit de faptul că jocul
satisface dorinţa firească de manifestare, de acţiune şi de afirmare a independenţei copilului.
La vârsta preşcolarităţii jocul are o dublă semnificaţie: pe de o parte el este cadrul în care
se manifestă, se exteriorizează întreaga viaţa psihica a copilului, în joc copilul exprimându-si
cunoştinţele, emoţiile, satisfăcându-şi dorinţele si eliberându-se, descărcându-se tensional.
Pe de alta parte jocul constituie principalul instrument de formare şi dezvoltare a
capacităţilor psihice ale copilului.
Valoarea lui formativă rezidă din faptul că constituie o punte de legătură între joc ca
activitate dominantă şi activitate de învăţare a matematicii, constituie o îmbinare a
componentelor intelectuale cu cele afectiv-emoţionale, prin intermediul lui se pot asimila noi
informaţii, se pot verifica şi consolida cunoştinţele şi deprinderi, se pot dezvolta capacităţi
cognitive şi efortul de învăţare este mai uşor declanşat şi susţinut, mai eficient când se folosesc
resursele jocului.
Jocul didactic matematic ca metoda de activizare a copiilor "acel mod de a plasa copilul
într-o situaţie de învăţare mai mult sau mai puţin dirijata, de a-i mobiliza toate forţele psihice de
cunoaştere pentru a obţine performanţe însoţite de efecte instructiv-educative optimale.
Abordarea matematicii în această manieră este accesibilă în mare măsură şi preşcolarilor,
iar cel care a conceput o nouă modalitate de pătrundere în matematică a fost Z. P. Dienes care
împreună cu colaboratorii săi a făcut numeroase experienţe, urmărind descoperirea unor noi
tehnici de învăţare a matematicii în grădiniţă, înseamnă de fapt, trezirea timpurie a interesului
pentru acest domeniu.
În studiul pe care 1-a întreprins de la noţiunea de mediu pe care o considera capitală, în
sensul că întreaga învăţare echivalează cu un proces de adaptare a organismului la mediu.
În faza care precede învăţarea, organismul este necorespunzător adaptat mediului în care
trăieşte, dar datorită învăţării poate să se adapteze, în aşa măsură încât să domine situaţiile în
care se găseşte sau pe care le poate întâlni în acest mediu.
Ţinându-se seama şi de acest aspect al adaptării pe care-1 prezintă învăţarea în totalitatea
ei, este nu numai îndreptăţită, ci chiar necesara acţiunea de a-i oferi copilului un mediu la care el
să se adapteze.
Adaptarea aceasta are loc într-o faza care poate fi numită "faza jocului liber”, unde toate
jocurile copilului reprezintă un fel de exerciţiu care permite să se adapteze situaţiilor pe care le
va întâlni ulterior.
Cu intenţia de a-1 determina pe copil sa înveţe matematică, prima necesitate este aceea de
a-1 confrunta cu situaţii ce îl vor duce către formarea unui mod de gândire logică şi pentru
aceasta a folosit trusa Dienes.
 Într-o primă etapa copilul va desfăşura jocuri de construcţie cu piesele trusei, va face
ansambluri după diferite criterii, alese de el sau sugerate de cadrul didactic.
În faza a doua, după perioada de adaptare, copilul îşi va da seama de anumite
constrângeri: că există unele lucruri care nu se pot realiza cu piesele trusei fără a şti ceva în plus.
Din acel moment, el începe să fie pregătit pentru a se juca cu restricţiile impuse - care
reprezintă de fapt, regulile jocului, iar mai târziu, copiii vor putea să inventeze singuri noi reguli,
să le schimbe, să creeze jocuri corespondenţe folosind alte materiale deprinzându-se cu
respectarea regulilor.
Astfel, preşcolarul începe să înveţe structuri matematice, ansamblul de reguli ce vor fi
sugerate vor reproduce structuri matematice accesibile vârstei şi a desfăşura jocuri structurate
după legi matematice nu înseamnă altceva decât a învăţa matematică.
Mijlocul psihologic folosit pentru a duce pe copil la sesizarea acestor observaţii, este
acela de a-1 pune să desfăşoare jocuri cu această structură, dar care au o aparenţa mult deosebită
de a jocurilor deja cunoscute.
In acest mod preşcolarul ajunge să descopere liniile de natură abstractă care există între
elementele unui joc şi elementele altui joc de structură identică, jocuri cunoscute sub numele de
"jocuri de dicţionar' sau în termen! matematici» "jocuri de izomorfisme",
copilul ajunge să degajeze structura comuna a jocurilor şi să se debaraseze de neesenţiale.
Jocurile desfăşurate cu o concretizare şi apoi cu o alta concretizare vor fi identificate din
punct de vedere al structurilor şi în acest moment, copilul îşi dă seama de ceea ce este
"asemănător" în diferite jocuri pe care le-a practicat, adică a realizat o abstractizare.
Aceasta constituie a treia etapă - în învăţământul matematic, dar copilul însă, nu va putea
să se servească de această abstractizare pentru că ea nu este încă fixată în gândirea sa.
Are nevoie de o reprezentare, înainte ca abstracţia să se fixeze pe deplin, de o asemenea
reprezentare care să permită1 a vorbi despre ceea ce a abstractizat, de a privi acţiunea din afară,
de a alege jocul, de a reflecta asupra subiectului sau.
O asemenea reprezentare poate fi un ansamblu de imagini, o diagramă şi aceste procese
constituie a patra etapa a învăţării matematicii.
Etapa a cincea se refera la formarea unui limbaj matematic în care să fie exprimate
relaţiile este etapa în care fiecare propoziţie, adică ceea ce descrie o situaţie este anonimă.
A şasea etapa vizează depăşirea perioadei de descriere a situaţiei şi formarea axiomelor
cuprinse în regulile jocului, teoreme ale sistemului, care sunt părţi ale descrierii la care se ajunge
plecând de la descrierea iniţială, utilizând regulile jocului.
În acest mod se evidenţiază un sistem numit "sistem formal" sistem CE reprezintă scopul
final al învăţământului matematic în învăţământul preşcolar'.