SPECIFICUL FORMĂRII NOȚIUNILOR MATEMATICE

ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

Prof. Huci Diana

Matematica este mai mult decât o ştiinţă, este considerată pe drept cuvânt  un element
de cultură generală absolut necesară în orice domeniu de activitate umană. Matematica
dispune de bogate valenţe formative, ea fiind o activitate mintală ce antrenează gândirea şi
perfecţionează raţionamentul logic. Prin problematica diversă şi complexă care-i formează
obiectul, prin solicitările la care obligă, prin metodologia bogată, prin antrenarea şi stimularea
tuturor forţelor intelectuale fizice şi psihice ale copiilor, matematica contribuie la dezvoltarea
personalităţii lor.  
Matematica este ştiinţa conceptelor celor mai abstracte, de o maximă generalitate. Ca
„abstracţiuni ale abstracţiunilor”, ele se construiesc la diferite nivele prin inducţie, deducţie,
transducţie. Logica învăţării matematicii se fundamentează pe logica internă a ştiinţei
matematice, dar se construieşte ţinând seama de particularităţile celui care învaţă.
Cunoştinţele matematice în învăţământul preşcolar trebuie introduse treptat pornindu-se de la
acţiunea în plan extern cu obiectele, la formarea reprezentărilor şi apoi la utilizarea
simbolurilor, abordarea în această manieră este accesibilă preşcolarilor şi răspunde intenţiei
de a-l determina pe copil să descopere matematica, trezindu-i interesul şi atenţia.
În grădiniţă, copilul învaţă să formeze grupe de obiecte, descoperă proprietăţile lor
caracteristice, stabileşte relaţii între ele, efectuează operaţii cu ele. Făcând operaţii de gândire
logică pe grupe concrete (sau figuri geometrice) ei dobândesc pregătirea necesară pentru
înţelegerea numărului natural şi a operaţiilor cu numere naturale (adunare şi scădere) pe baza
grupelor, operaţiilor logice (conjuncţia, disjuneţia, negaţia, implicaţia, echivalenţa)
fundamentând operaţiile cu mulţimi (intersecţia, reuniunea, complementara), precum şi
relaţiile de incluziune şi de egalitate a mulţimilor.
Dezvoltarea intelectuală a preşcolarului se realizează în mai multe stadii, fiecare cu o
structură proprie, asimilarea cunoştinţelor matematice fiind prezentă în fiecare stadiu.
Gândirea este dominată de concret. Deşi îşi formează reprezentări, preşcolarul nu poate
ajunge la concepte ce vizează clase de obiecte, ci raţionează numai prin analogii imediate, în
contextul acţiunilor practice cu obiectele. Raţionamentele sale sunt corecte doar dacă între
reprezentările din plan mental şi planul situaţional există o legătură directă.
 Percepţia lucrurilor este globală, sunt mai puternice deosebirile decât asemănările,
copilul fiind atras de însuşirile mai evidente, chiar dacă sunt neesenţiale.
Pe măsură ce se apropie de vârsta de şase ani, acţiunile directe cu obiectele pot fi
înlocuite cu altele simbolice: lucrurile pot fi schematizate prin desen, iar cuvântul devine
mijloc integrator. De acum, dezvoltarea limbajului permite copilului să efectueze operaţii în
plan mental, să verbalizeze acţiunile. Apare ideea de invariantă (a cantităţii, a masei, a
volumului), precum şi reversibilitatea, sub forma inversiunii şi a compensării.
Caracteristicile preşcolarităţii generează şi opţiunile didactice ce vizează formarea
conceptelor matematice. Latura perceptivă rămâne o realitate şi o necesitate pentru
construirea conceptelor şi pentru formarea operativităţii matematice.
Experienţa manipulării obiectivelor în câmpul perceptiv conduce la formarea
reprezentărilor.
Reprezentarea poate fi considerată veriga de legătură dintre cunoaşterea senzorială şi
cea logică, deoarece în ea începe să se manifeste, într-o formă elementară procesul de
generalizare. Ea nu este altceva decât rezultatul suprapunerii mai multor imagini ale
obiectelor din aceeaşi categorie în care părţile variabile dispar, rămânând doar constantele.
La vârsta preșcolară mică, reprezentările sunt în general sărace în conținut,
fragmentare, lacunare, neprecise, neclare, instabile. Acum copilul percepe mulțimea ca o
colecție nedeterminată, care nu are structură și limite precise și numai dacă este compusă din
același fel de obiecte, nu percepe criteriul de grupare (proprietate caracteristică a mulțimii),
nu percepe schimbările cantitative ce nu pot interveni și nici însușirile calitative (sunt
dominante culoarea și forma).
La vârsta preșcolară mijlocie, reprezentările sunt mai bogate în conținut. Însușirile
reflectate și întipărite la nivelul primului sistem de semnalizare (forma primară a
reprezentării), iradiază selectiv la nivelul celui de-al doilea sistem de semnalizare.
Spre deosebire de cei mici, la care nu are loc asamblarea și structurarea în imagini a
însușirilor caracteristice ale obiectelor, la preșcolarii de 4-5 ani acest proces se realizează în
măsură mai mare.
De aceea, reprezentările devin mai clare și mai complexe la această vârstă.
Reprezentările despre mulțimi se dezvoltă și copilul percepe mulțmea ca o totalitate spațial
structurată, putând face abstracție de determinările concrete ale elementelor sale.
La vârsta preşcolară mare, reprezentările sunt clare, diferenţiate, încadrate într-un
sistem mai larg de imagini. Datorită acestui fapt, elaborarea unei reprezentări noi este mai
uşoară şi mai rapidă. Acest salt calitativ în evoluţia reprezentărilor presupune apreciabile
însumări de acte perceptive referitoare la însuşirile caracteristice ale obiectelor dintr-o
categorie dată. Saltul calitativ se explică şi prin dezvoltarea limbajului vorbit, care devine un
instrument de dobândire a cunoştinţelor. Ajuns la acest nivel de dezvoltare, copilul poate să
efectueze operaţii în plan mental, verbalizând acţiuni şi raporturi pe care le-a săvârşit în plan
concret, obiectual.
Între reprezentare şi concept se plasează reprezentările grafice, limbajul grafic ce este
foarte apropiat de cel noţional şi face legătura între concret şi logic. Între cele două niveluri,
interacţiunea este logică şi continuă. Ea este mijlocită de formaţiuni mixte de tipul
conceptelor figurale „al imaginilor esenţializate sau schematizate care beneficiază, prin
generalitatea semnificaţilor date de reţeaua conceptuală şi prin impregnarea lor senzorială, de
aparatul inepuizabil al concretului.
Imaginile mentale, ca modele parţial generalizate şi reţinute în gândire într-o formă
figurativă, de simbol sau abstractă, îl apropie pe copil de logica operaţiei intelectuale cu
obiectele, procesele şi evenimentele realităţii, devenind astfel sursa principală a activităţii
gândirii.
Generate în mod continuu de interacţiunea cu lumea înconjurătoare, imaginile mentale
se interpun între noile stimulări (cunoştinţe şi operaţii) şi răspunsurile copiilor, mediind
cunoaşterea realităţii matematice.
Preşcolarul ajunge la generalizare atunci când este capabil să exprime prin semne
grafice simple (puncte, linii, cerculeţe, figuri geometrice) ideea generală, care se desprinde în
urma operaţiilor efectuate cu grupe concrete de obiecte. De aici până la utilizarea
simbolurilor numerice (cifrele) nu mai este decât un pas.
Deci, în formarea noţiunilor de număr natural şi operaţii cu numere naturale, se
parcurg următoarele etape:
- sesizarea grupelor şi a relaţiilor între grupe în realitatea înconjurătoare (grupe de obiecte din
mediul ambiant, experienţa de viaţă a copiilor, imagini ale grupelor de obiecte concrete);
- operaţii cu grupe de obiecte (cu grupe de obiecte reale, cu grupe de obiecte cu putere de
simbolizare a relaţiilor matematice, cu piesele jocurilor logico-matematice);
- operaţii cu simboluri ale grupurilor de obiecte (reprezentări grafice);
- operaţii cu simboluri numerice;
- cunoaşterea procesului de formare a conceptelor matematice (induce o serie de cerinţe
psiho-pedagogice, de care trebuie să se ţină seama în conceperea şi desfăşurarea actului
didactic);
- asimilarea unei structuri matematice - să fie rezultatul unor acţiuni directe cu obiectele,
imaginile sau simboluri, ce reflectă acelaşi conţinut matematic;
- dobândirea reprezentărilor - să decurgă din acţiunea copilului asupra obiectelor spre a
facilita interiorizarea şi reversibilitatea operaţiei;
- copilul să beneficieze de o experienţă concretă variată, bogată şi ordonată în sensul
implicaţiilor matematice;
- orice achiziţie matematică să fie dobândită de copil prin acţiune însoţită de cuvânt;
- acţiunile de manipulare şi cele ludice să conducă treptat spre abstractizare;
- situaţiile de învăţare să favorizeze operaţiile mentale, copilul îmbogăţindu-şi experienţa
cognitivă;
- învăţarea să respecte caracterul integrativ al structurilor, urmărindu-se transferul vertical
între nivelele de vârstă şi logica formării noţiunilor matematice.
Prin natura obiectului, activităţile matematice la nivelul învăţământului preşcolar
urmăresc formarea prin acţiuni a unor reprezentări, concepte şi noţiuni (structuri cognitive) ce
sunt puse în evidenţă prin dobândirea unor seturi flexibile de deprinderi, principii şi abilităţi
(structuri operatorii).
Evidenţierea structurilor cognitive şi a celor operatorii este importantă şi datorită
implicaţiilor lor asupra asimilării elementelor de matematică în stadiul preoperaţional.
Structura cognitivă influenţează semnificativ învăţarea şi reflectă conţinutul şi
organizarea ansamblului de cunoştinţe relevante din domeniul matematic.
Dimensiunea dezvoltării cognitive în stadiul preoperaţional este determinată de capacitatea
copilului de a dobândi şi utiliza abstracţii elementare (concepte). Conceptele elementare
premergătoare numărului sunt însuşite de copil în cadrul experienţei sale concrete. Ca rezultat
al acestei experienţe el este capabil să abstragă însuşirile esenţiale ce vor forma imaginea
reprezentativă, semnificaţia conceptului (formă, culoare, dimensiune).
În acest stadiu se constituie operaţiile de seriere (ordonare în şir crescător sau
descrescător a obiectelor unei grupe), precum şi cele de clasificare (gruparea obiectelor, dintr-
o grupa eterogenă, după diverse criterii).
Finalul acestui stadiu este marcat de apariţia conceptului de număr ca urmare a
asocierii cantităţii la număr, a serierii, a clasificării, a aspectului cardinal şi ordinal al
numărului. La copiii de cinci – şase/șapte ani se constată posibilitatea însuşirii operaţiei
logice de determinare a aparteneţei la o clasă şi de raportare a subclaselor la clase, depăşindu-
se fenomenele caracteristice ale gândirii preoperaţionale. Copilul este capabil să desprindă
însuşirile corespunzătoare ale claselor (conceptelor), operaţiilor logice fiind însuşite odată cu
formarea unui anumit sistem de noţiuni.
Prin urmare, condiţia esenţială a însuşirii conceptelor elementare o constituie
organizarea unor experienţe de învăţare, care să favorizeze accesul copilului la exemple
concrete, care să evidenţieze ansamblul de însuşiri esenţiale ale conceptului.
În procesul de învăţare, formarea structurilor cognitive, a conceptelor este asociată cu
formarea unor structuri operatorii concretizate în deprinderi,priceperi şi abilităţi dobândite ca
efect al parcurgerii traseului de la acţional spre cognitiv în formarea conceptelor. Structurile
operatorii sunt deci, produsul dezvoltării şi învăţării dirijate, având la bază acţiuni sistematice
de exersare, aplicare şi de asimilare.
Caracteristic structurilor operatorii este faptul că pot fi transferate şi exersate la o
mare varietate de sarcini specifice, condiţionând semnificativ nivelul la care copilul rezolvă
noile sarcini de învăţare. Ca produse ale învăţării, ale exersării specifice, ele constituie
elemente de conţinut ale activităţii de instruire, deprinderile, priceperile şi abilităţile sunt
durabile şi relativ stabile.
În cadrul activităţilor matematice, deprinderile reprezintă moduri de acţiune şi operaţii
consolidate prin exerciţiu, ce favorizează însuşirea conceptelor. Deprinderile sun componente
automatizate ale unor acţiuni. Formarea automatismelor de lucru arată că deprinderea s-a
realizat.
Elaborarea şi consolidarea deprinderilor se realizează prin exerciţiu.
Priceperea se dobândeşte ca îmbinarea optimă a deprinderilor şi cunoştinţelor în
vederea acţionării situaţiilor noi şi de a efectua conştient, cu o anumită rapiditate, o acţiune
adecvată unui scop.
Priceperile sunt produse ale învăţării şi exersării specifice cu grade diferite de complexitate.
În ciclul preşcolar, activităţile matematice conduc la formarea unor priceperi de grupare,
ordonare, măsurare, reprezentare grafică, etc. Dobândirea unor priceperi permite copilului
exersarea şi aplicarea lor în situaţii de învăţare noi. în condiţiile în care sarcinile de învăţare
solicită anumite categorii de deprinderi şi priceperi acestea devin treptat, abilităţi specifice.
Abilităţile specifice activităţilor matematice reprezintă un ansamblu de priceperi,
deprinderi şi capacităţi ce se formează prin acţiunea directă cu obiectivele, valorificând
potenţialul senzorial şi perceptiv al copilului.
Abilităţile matematice sunt rezultatul dezvoltării bazei senzoriale de cunoaştere şi al
familiarizării cu toate formele de gândire matematică şi logică. Ele decurg din activitatea
concretă a copilului în cadrul oferit de activităţile matematice din grădiniţă, iar acţiunea
declanşează actul intelectual. Prin activităţile matematice copiii sunt pregătiţi în vederea
însuşirii limbajului matematic.
Procesul de formare și dezvoltare a abilităților se va desfășura pe grade crescătoare de
dificultate (de la simplu la complex). Dezvoltarea treptată a capacității are atât un sens
cumulativ, cât și unul calitativ, căci criteriul organizării trebuie să țină seama de evoluția și
întărirea abilităților formate anterior, generalizarea capacităților însușite prin aplicarea
acestora în situații multiple și variate.
În procesul de formare al noţiunilor matematice trebuie să se respecte în conceperea
actului didactic următoarele cerinţe de ordin psihopedagogic: orice achiziţie matematică să
fie dobândită de copil prin acţiune însoţită de cuvânt; situaţiile de învăţare trebuie să
favorizeze operaţiile mentale; să se creeze situaţii variate, ordonate în care copilul să
acţioneze cu obiecte, imagini şi simboluri pentru acelaşi conţinut matematic; dobândirea
conceptelor să  decurgă din acţiunea copilului asupra obiectelor, spre a favoriza
reversibilitatea şi interiorizarea operaţiei; învăţarea să respecte caracterul integrativ
urmărindu-se transferul vertical între nivele de vârstă; acţiunile de manipulare şi cele ludice
să conducă treptat spre simbolizare. 
Acţiunea directă a copiilor cu obiectele asigură dezvoltarea capacităţii intelectuale,
spiritul activ şi independent, iar abilitatea în mânuirea materialului distributiv şi vorbirea cu
expresii specifice acestor activităţi contribuie în mod evident la dezvoltarea vocabularului.
Prin grupare, ordonare, comparare şi numărare, copilul dobândeşte o experienţă personală
despre existenţa grupelor de obiecte şi a relaţiilor dintre ele, ceea ce favorizează înţelegerea
cunoştinţelor de aritmetică din clasa pregătitoare și clasa a I-a.
Rolul activităţilor matematice în grădiniţă este de a constitui o iniţiere în „procesul de
matematizare”, ceea ce va asigura înţelegerea unor modele uzuale ale realității.

BIBLIOGRAFIE :
Branzei D, Branzei R., - ,,Metodica predarii matematicii”, Editura Paralela 45, Pitesti, 2002
Cerghit, I. - ,,Metode de învăţământ”, Editura Polirom, Bucureşti, 2006;
Cucoş, C. - ,,Pedagogie”, Editura Polirom, Bucureşti, 2006;