CAPITOLUL 7.

ROLUL FIŞELOR MATEMATICE ÎN CADRUL ACTIVITĂŢILOR

MATEMATICE

Făcând apel la o serie de mijloace şi metode didactice, se poate spune că, educatorul nu-i
învaţă matematică pe cei mici, ci îi provoacă prin problemele propuse spre rezolvare, să gândescă
matematic, punându-i frecvent în situaţia de a „matematica” aspectele reale din viaţă.
Utilizarea fişele matematice poate fi folositoare în etapa reactualizării cunoştinţelor însuşite
anterior, în pregătirea copiilor pentru asimilarea cunoştinţelor noi, în fixarea şi evaluarea lor. Fişele
de lucru pot fi concepute în aşa fel încât să aibă o formă activă (culoare, desene), iar gradarea lor
nuanţată a dificultăţilor pot transforma fişele de exerciţii într-o activitate plăcută copiilor. Fişele
sunt, de regulă, rezolvate cu multă plăcere şi chiar sunt aşteptate cu multă nerăbdare, astfel
matematica pentru copiii preşcolari poate deveni o activitate plăcută şi interesantă. S-a constatat că
activităţile matematice diferenţiate oferă cadrul adecvat pentru folosirea creativităţii oricărui cadru
didactic, în condiţiile realizării cerinţelor programei şi asigură totodată formarea aptitudinilor de
şcolarizare a copiilor. Fişa matematică în cadrul tuturor tipurilor de activităţi matematice are două
scopuri importante: copiii să înceapă să înveţe corect noţiunile de matematică modernă şi să permită
fiecăruia dintre ei să capete experienţă proprie în ceea ce realizează.
Lucrând cu fişele, copiii, în felul lor, se joacă cu desenele, cu figurile geometrice, deci
jucându-se, ei observă, sesizează, descoperă relaţiile din interiorul noţiunilor şi dintre acestea,
compară, clasifică, gândesc.

7.1. Fişe de evaluare utilizate în activităţile cu conţinut matematic în vederea formării

deprinderilor de muncă independentă

7.1.1. Generalităţi despre fişele de evaluare

În etapa actuală de dezvoltare tehnico-ştiinţifică este necesar ca matematica să se predea pe

baze noi în mod unitar de la grădiniţă până la liceu.
Momentul intrării în şcoală presupune un anumit nivel de dezvoltare fizică, intelectuală,
morală, voliţională a copilului, iar aptitudinea de şcolaritate solicită dobândirea unor capacităţi,
abilităţi, priceperi şi deprinderi, absolut necesare şcolarizării. Învăţarea matematicii nu se poate
rezuma la simpla asimilare de cunoştinţe, ci ea trebuie să vizeze formarea unui anumit mod de a

166
gândi, printr-un antrenament permanent al gândirii. Activităţile matematice contribuie la
dezvoltarea procesului cognitiv şi afectiv motivaţional. Prin însuşirea noţiunilor matematice
predate, copilul îşi formează deprinderi care devin utile în activitatea practică.
Cercetările psihologice au dus la concluzia că noţiunile matematice, oricât de abstracte ar fi,
pot fi conştientizate copilului la vârsta preşcolară, dacă acest lucru este făcut cu mijloace care pot fi
percepute de el, iar noţiunile matematice se predau ciclic. Aceste noţiuni matematice trebuie de aşa
manieră conştientizate încât să aibă o deschidere largă, să reprezinte instrumente de care copilul să
se ajute în însuşirea şi cunoaşterea acestor noţiuni. Grădiniţa este instituţia în care copiii sunt
pregătiţi de a înţelege cu uşurinţă noţiunile matematice în ţinuta lor ştiinţifică, iar educatoarele, prin
pregătirea pedagogică sunt capabile să creeze mediul educaţional adecvat, pentru o stimulare
continuă a învăţării spontane, introducerea copilului în ambianţa culturală a spaţiului social, căruia
îi aparţine, în ideea formării copilului ca personalitate autonomă şi conştientă de sine.
Pentru a verifica gradul de însuşire a unor cunoştinţe, priceperi şi deprinderi însuşite anterior
se pot aplica metode moderne, relativ de dată recentă introduse în procesul instructiv-educativ şi
anume probele de evaluare materializate în fişe de evaluare. Probele de evaluare antrenează
activitatea independentă a copiilor, oferind în plan formativ informaţii privind nivelul operaţiilor şi
calităţilor gândirii, operativitatea limbajului, prezenţa spiritului de observaţie, a celui de ordine şi a
celui de independenţă, capacitatea de efort intelectual şi fizic. În plan informativ, aceste fişe pot
oferi informaţii privitoare la cunoaşterea atributelor de formă, culoare, mărime (aplicate unor
imagini), la orientarea în câmpul vizual (reflectată în perceperea poziţiilor spaţiale în două
dimensiuni), la capacitatea de a forma mulţimi, (gruparea obiectelor/ imaginilor de acelaşi fel), la
compararea cantitativă a două mulţimi (stabilind care dintre acestea are „mai multe”, „mai puţine”,
„tot atâtea” elemente), la scrierea (ordonarea) unor obiecte/ imagini sau mulţimi de obiecte/
imagini, la priceperea de a forma mulţimi echipotente (cu „tot atâtea” elemente), la raportarea
cantităţii la număr şi cifră şi invers.

7.1.2. Importanţa folosirii fişelor de evaluare în activităţile cu conţinut matematic

pentru însuşirea conştientă a numeraţiei la vârsta preşcolară

Fişele de evaluare sunt probe care cuprind sarcini ale căror rezolvare necesită cunoştinţele
însuşite într-un anumit interval de timp, mai scurt - continuă, mai îndelungat - sumativă. Fişele au
rolul de a stimula activitatea proprie de căutare şi descoperire. Munca cu fişele matematice este un
mijloc plăcut şi interesant de verificare a cunoştinţelor. Prin rezolvarea sarcinilor de învăţare de pe
fişe copiii se obişnuiesc cu gândirea independentă. Copilul primeşte noi informaţii chiar prin
sarcinile de lucru, cât şi prin rezolvarea lor, dar îl determină la o organizare şi prelucrare proprie.
167
 Elaborarea unei fişe matematice necesită căutări cu privire la gradarea dificultăţilor care să
fie în concordanţă cu firul gândirii copilului, cu obiectivele programei şi să stimuleze interesul
copilului. Fişele trebuie să fie adaptate particularităţilor de vârstă deoarece rezolvarea lor cere efort
fizic şi intelectual. Ele constituie un mijloc eficient de educare a atenţiei voluntare, voinţei,
perseverenţei. Lucrul pe fişe sau grupuri de fişe trebuie să fie precedat de activităţi cu obiecte
concrete. Fiecare fişă se discută cu copiii pentru a evidenţia ce reprezintă fiecare desen şi numai
după ce au fost înţelese se trece la explicarea sarcinii de rezolvare.
Activitatea şi lucrul pe fişe au ca scop formarea noţiunii intuitive de grup, pentru a se ajunge
la noţiunea de cantitate. Copiii trebuie să recunoască obiectele de acelaşi fel, care au aceeaşi
proprietate.
Se poate observa cu uşurinţă principiul accesibilităţii în funcţie de nivelul de vârstă a
copiilor, sarcinile fiind formulate începând cu cele mai simple (grupa mică) ajungându-se la sarcini
complexe (grupa mare).
De menţionat că fiecare element care formează mulţimea (numit element al acelei mulţimi)
se desenează ca atare sau este înlocuit printr-un semn convenţional (punct, cerc, etc.). Despre un
element se poate spune: elementul aparţine sau nu mulţimii respective. Pentru a pune în evidenţă că
aceste elemente constituie o mulţime ele sunt delimitate printr-un contur închis formând un
domeniu, care împreună cu conţinutul reprezintă mulţimea.
Conturul nu este mulţimea; el este o frontieră care separă elementele de neelemente. În acest
scop copiii trebuie să recunoască interiorul şi exteriorul unui domeniu. Pentru a conştientiza copiii
cu faptul că indiferent de locul pe care îl ocupă în spaţiu, elementele care au aceleaşi însuşiri
formează o mulţime.
Noţiunea de cantitate se formează comparând global elementele a două mulţimi
specificându-se mulţimile cu mai multe elemente sau cu mai puţine elemente. Elementele unei
mulţimi nu pot fi ordonate după criterii dinainte stabilite dezvoltând atenţia, gândirea logică a
copiilor. Pentru a ajunge la conceptul de „număr” considerat ca proprietate comună a mulţimilor
care au acelaşi număr de elemente se compară două sau mai multe mulţimi cu tot atâtea elemente.
Pentru a veni în ajutorul formării acestui concept se ataşează fiecărei mulţimi o etichetă pe
care se scrie o liniuţă (sau alt simbol) pentru fiecare element al mulţimii. Pentru a-şi fixa mai bine
acest concept i se cere copilului să formeze mulţimi cu tot atâtea elemente câte simboluri sunt pe
etichetă. După ce copilul realizează prin deducţie logică corespondentul element la element sau
element la simbol se poate trece la numeraţia propriu-zisă, concretă şi folosirea simbolului unui
număr dat – cifra. Aceasta reprezintă un nivel superior de abstractizare şi anume: recunoaşterea
cifrelor şi asocierea lor cu mulţimile corespunzătoare ca număr de elemente.

168
 I se cere copilului să aleagă, să identifice cifra care denumeşte proprietatea: număr al
mulţimii şi să se aleagă acea mulţime care corespunde ca număr de elemente unei cifre date.
Pentru înţelegerea conceptului de număr la compararea a două mulţimi de elemente trebuie
acceptat faptul că o mulţime are cu un element mai mult (sau mai puţin) decât alta.
Acest concept „cu unul mai mult” este introdus pentru a stabili ordinea numerelor şi este
important în numărare. Se cere copilului să formeze mulţimi cu un anumit număr de elemente
corespunzătoare cifrelor, astfel încât să fie aşezate în ordine crescătoare sau descrescătoare.
La această vârstă un rol important în stabilirea relaţiei de ordine îl are stabilirea relaţiei
„înainte”, „după”, „între”, precum şi locul pe care îl ocupă fiecare element în cadrul mulţimii –
numeralul ordinal.
Formarea conceptului de număr, în care este inclusă şi capacitatea de compunere şi
descompunere este un drum lung pe care trebuie să-l parcurgă copilul trecând de la o etapă de
dezvoltare intelectuală la alta. După cum demonstrează Jean Piaget şi studiile ulterioare ce i-au
confirmat concluziile, trebuie înţeles că „o reuşită în acţiune nu se transformă de la sine într-o
reprezentare adecvată”.
De exemplu, faptul că preşcolarul pune într-un şir 3 jetoane, iar în şirul de dedesubt 2
jetoane, nu înseamnă în nici un caz însuşirea de către acesta a compunerii şi descompunerii
numărului 5. Acelaşi J. Piaget spune „De la 4 la 7 ani asistăm la coordonarea treptată a raporturilor
reprezentative, deci la o conceptualizare în creştere, care va conduce copilul de la faza simbolică
sau preconceptuală până în pragul operaţiilor. Dar, fapt cu totul remarcabil, această inteligenţă, ale
cărei progrese, adesea rapide, pot fi urmărite, rămâne în mod constant prelogică chiar în etapele în
care ea ajunge la maximum de adaptare”.
Aşadar compunerea şi descompunerea unui număr dat îi dezvoltă copilului judecata fiind
pus în faţa unei probleme care poate fi rezolvată în moduri diferite. I se cere copilului să compună
numărul din două submulţimi sau să descompună numărul în două submulţimi. Rezolvând aceste
sarcini copilul ajunge la constatarea că problema are mai multe soluţii şi toate sunt corecte.
Aceste operaţii cu mulţimi (submulţimi) îl ajută pe copil să înţeleagă sensul noţiunilor de
adunare şi scădere şi să reţină mai uşor semnificaţia simbolurilor matematice „+“ şi „ – ”. Aşa cum
simbolul numărului este cifra, pentru adunare se foloseşte simbolul „+” iar pentru scădere simbolul
„ – ”. Făcând raportul noţiune - semn, copilul este capabil să redea, prin desen, un exerciţiu
aritmetic.
În cadrul complexului de obiective pe care le implică activităţile cu conţinut matematic în
grădiniţă rezolvarea problemelor reprezintă o activitate de profunzime, cu caracter de analiză şi
sinteză superioară. Valoarea formativă a rezolvărilor de probleme este superioară altor demersuri
matematice, copiii fiind puşi în situaţia de a descoperi, ei înşişi, modalităţile de rezolvare şi soluţia.
169
Rezolvarea de probleme pune la încercare, în cel mai înalt grad capacităţile intelectuale ale copiilor,
solicită acestora toate disponibilităţile psihice în special inteligenţa. Plasându-ne în domeniul
matematicii prin problemă înţelegem o situaţie a cărei soluţionare se poate obţine printr-un proces
de gândire şi prin calculul matematic. Problema de matematică reprezintă transpunerea unei situaţii
practice sau a unui complex de situaţii practice în relaţii cantitative şi în care, pe baza valorilor
numerice date şi aflate într-o anumită dependenţă unele faţă de altele şi faţă de una sau mai multe
valori numerice necunoscute, se cere determinarea acestor valori necunoscute.
Problema impune, pentru rezolvarea ei, o activitate de descoperire. Textul problemei indică
datele, condiţia problemei (relaţiile dintre date şi necunoscută), iar întrebarea problemei se referă la
valoarea necunoscută. În activităţile de rezolvare de probleme trebuie acordată o atenţie deosebită
înţelegerii datelor problemei, a raporturilor dintre ele şi valori necunoscute, pentru a-l ajuta pe copil
să construiască judecata, raţionamentul, care conduce la găsirea soluţiei problemei.
Primele probleme care se introduc în activităţile matematice sunt acelea a căror rezolvare se
realizează la un nivel concret, ca acţiuni de viaţă. La baza găsirii soluţiei acestor probleme stau
intuiţiile secundare, elementele componente ale conduitei inteligente, achiziţiile cognitive,
constituite în cadrul procesului de educaţie ştiinţifică care se realizează în grădiniţă prin activităţile
cu conţinut matematic, respectiv cunoştinţele legate de compunerea şi descompunerea numerelor. În
găsirea soluţiei nu poate fi vorba de o judecată probabilistă, ci judecata se reduce la compararea
perceptivă a două mărimi. De exemplu, „Dan a primit de la mama sa 7 mere, dar el vrea să aibă 9
mere. Câte mere trebuie să-i dea mama pentru a avea 9 mere?”
Primele probleme a căror soluţie se află cu ajutorul operaţiilor aritmetice au de obicei un
caracter concret. Acţiunea este ilustrată prin manipulări executate de către copii, cărora li se pune la
dispoziţie materialul demonstrativ. Pe parcurs, pe baza experienţei acumulate în efectuarea
operaţiilor, copiii reuşesc „să traducă” în operaţii matematice acţiunile cerute în enunţul problemei,
ca de exemplu 9-7=2 mere. De asemenea, problemele ilustrate, la nivelul copiilor preşcolari, nu este
o activitate creatoare, copiii nu sunt puşi în situaţia de a găsi mai multe căi de rezolvare. Etapele
care trebuie parcurse în găsirea soluţiei sunt: cunoaşterea enunţului problemei (care reiese din
enunţul făcut de educatoare), analiza datelor problemei (cu ajutorul educatoarei) şi stabilirea
raţionamentului prin care se rezolvă problema, alegerea şi efectuarea operaţiei corespunzătoare
judecăţii.
Efortul pe care îl face copilul, în rezolvarea conştientă a problemelor presupune, o mare
mobilizare a proceselor psihice de cunoaştere, a celor volitive şi motivaţional afective. Dintre
procesele psihice cognitive, cea mai solicitată şi antrenantă este gândirea, prin operaţiile logice de
analiză, sinteză, comparaţie, abstractizare, generalizare. Prin descoperirea căii de rezolvare a

170
problemei se sporeşte flexibilitatea gândirii, a capacităţilor imaginative, se educă perspicacitatea şi
spiritul de iniţiativă, încrederea în forţele proprii.
În compunerea de probleme copiii sunt puşi în situaţia de a crea problemele după modelele
făcute anterior, dar de această dată ei trebuie să conceapă datele şi cerinţa problemei pe baza unei
imagini sau a unei operaţii scrise. Compunerea de probleme contribuie nu numai la dezvoltarea
intelectuală a copiilor, dar şi la formarea personalităţii acestora. De asemenea, se dezvoltă atenţia şi
voinţa copiilor şi vocabularul matematic în special, calitatea exprimării orale a copiilor. Rezolvarea
şi compunerea de probleme sunt modalităţi sigure de sporire a rolului formativ al învăţământului
matematic.
Aşadar scopul folosirii fişelor este atât de fixare a cunoştinţelor, dar mai ales a legăturilor
care există în interiorul noţiunilor şi între acestea, precum şi de evaluare a copiilor, completându-le
cunoştinţele însuşite anterior.
Lucrând cu fişele, copiii au senzaţia că se joacă cu desenele, cu figurile, dar în realitate ei
observă, sesizează anumite relaţii, compară, clasifică, gândesc, numără.
Fişele contribuie la:
- formarea deprinderilor de a alcătui grupe, mulţimi de obiecte, elemente, în funcţie de
anumite criterii;
- sesizarea unor relaţii matematice referitoare la cantitate;
- dezvoltarea capacităţii de a ordona elementele unei mulţimi după criterii stabilite anterior;
- recunoaşterea cifrelor de la 1 la 10;
- fixarea reprezentărilor dimensionale şi spaţiale;
- formarea deprinderii de a efectua unele exerciţii aritmetice;
- dezvoltarea şi activizarea unor operaţii ale gândirii;
- dezvoltarea spiritului de observaţie;
- formarea unor deprinderi de activitate independentă trecându-se treptat de la gândirea
concretă la gândirea abstractă.
- însuşirea unor tehnici noi de lucru şi a unui limbaj adecvat;
- dobândirea încrederii în sine.

7.1.3. Îndrumări metodice privind folosirea fişelor în munca independentă

Fişele matematice sunt concepute ca o continuare a jocurilor colective, dar ele se rezolvă
individual. Fişele matematice individuale sunt concepute pentru rezolvarea a două cerinţe ale
procesului instructiv-educativ din grădiniţă şi anume:
- învăţarea corectă a noţiunilor de matematică modernă;
171
 - acumularea experienţei personale în realizarea cerinţelor cuprinse în fişe.
La redactarea fişei, educatoarea trebuie să precizeze obiectivul, sarcina, timpul, iar pe verso
vor fi consemnate aprecierile şi măsurile ameliorative.
Seturile de fişe de muncă independentă construite după criteriile analizate vor fi ordonate în
succesiunea temelor. Astfel concepute, fişele sunt administrate respectând cerinţe metodologice şi
vor fi organizate sub forma unui caiet de fişe de lucru pentru învăţare în clasă, adaptat specificului
preşcolar. Demersul didactic conceput de educatoare pentru a pregăti momentul muncii de rezolvare
a probelor formative pe fişe de muncă independentă parcurge următoarele etape:
- rezolvarea sarcinii propuse cu ajutorul materialului demonstrativ;
- rezolvarea aceleiaşi sarcini individual de către copii cu ajutorul materialului distribuit;
- rezolvarea prin reprezentare simbolică a sarcinii propuse pe tablă, de către educatoare şi
apoi de unul, doi copii;
- rezolvarea independentă, pe fişă, a sarcinii propuse.
Obiectivele după care sunt concepute fişele sunt obiectivele prevăzute din programă şi sunt
obligatorii a fi realizate de fiecare educatoare, forma de concepere a fişelor putând să difere de la o
persoană la alta.
Educatoarele pot avea fişe asemănătoare pentru acei copii care nu au înţeles o anumită
problemă sau pentru copiii dotaţi, unele cu conţinut mai dificil, aceste fişe putând fi valorificate în
cadrul jocurilor liber-creative pe grupuri mici sau individual. În acest fel, copiii cu probleme pot
primi informaţii suplimentare sau explicaţii amănunţite ca să-şi poată umple golurile în cunoştinţe
în timp util pentru a putea trece la o fază superioară de învăţare.
Se pot distinge astfel, următoarele tipuri de fişe:
1. fişe cu conţinut unic, sarcini unice (activitate frontală);
2. fişe cu conţinut unic, sarcini pe grupe de lucru eterogene (grupuri eterogene).
Aceste două tipuri de fişe corespund etapei de dirijare a învăţării şi sunt considerate fişe
exerciţiu.
O altă categorie de fişe sunt:
a) fişe ce conţin sarcini cu nivele diferite de dificultate (grupe omogene) pentru constatarea
nivelului de dobândire a cunoştinţelor;
b) fişe ce conţin sarcini diferenţiate pe grupe de nivel (grupe omogene);
c) fişe individualizate.
Aceste categorii de fişe asigură învăţarea deplină de către toţi copiii, adaptată posibilităţilor
lor şi sunt considerate fişe de dezvoltare sau recuperare.
Fiecare fişă se va discuta în prealabil cu copiii, în scopul de a urmări modul de tranziţie de la
experienţa lor de viaţă la reprezentările desenate pe foaie. De asemenea, se poate constata
172
capacitatea de a face comparaţie, capacitatea de percepţie a obiectelor, iar la alcătuirea mulţimilor
posibilitatea de a clasifica obiectele pe baza unei caracteristici comune. La început, copilul trebuie
să compare obiectele după proprietăţi (atribute), mai târziu să compare mulţimile cu „mai multe”,
„mai puţine” sau „tot atâtea” elemente şi anume prin corespondenţă obiect la obiect. Aceasta nu este
o lărgire a abilităţii de a face comparaţie, ci implică şi ideea de număr. Se dezvoltă apoi şi se
consolidează conceptul de număr şi în mod corespunzător şi recunoaşterea cifrelor de la unu la zece.
Introducerea acestor cifre va dezvolta percepţia lui vizuală şi memoria.
La baza noţiunii de număr stă noţiunea de mulţime. Lucrul pe fiecare fişă sau grup de fişe
este precedat de activităţi concrete. Se poate introduce conceptul intuitiv de mulţime prin gruparea
unor obiecte în practică. Activitatea de grupare se poate efectua zilnic, când copiii sunt puşi să
strângă jucăriile după un anumit criteriu (păpuşi, mingi, cuburi) a jucăriilor mari, mici, a jucăriilor
de diferite culori. Primele fişe sunt concepute pentru gruparea obiectelor după un anumit criteriu.
Aici copilul este pus să aleagă obiectele care au aceleaşi proprietăţi. Pentru înţelegerea noţiunii de
mulţime, copiii trebuie să cunoască interiorul şi exteriorul unui domeniu. Lucrul cu fişele este
precedat de acţiuni ca: situarea unui copil în sala de grupă şi în afara ei, situarea unui copil într-un
cerc şi în afara lui, etc.
Pentru a scoate în evidenţă noţiunea de cantitate se compară elementele a două mulţimi, mai
întâi prin comparare globală (în cazul deosebirii evidente) şi apoi prin corespondenţă element la
element. De exemplu, într-un colţ al sălii sunt mai multe cuburi (vizibil mai multe) decât într-un alt
loc (pe masă 2-3 cuburi). Copiii sunt întrebaţi unde sunt mai puţine cuburi.
Un alt tip de activitate este prezentarea de către educatoare pe tabla magnetică a unei
mulţimi cu mai multe obiecte sau jetoane cu desene ce reprezintă obiecte – copiilor li se cere să
formeze pe masa lor o mulţime cu mai multe obiecte, apoi cu mai puţine obiecte.
După câteva activităţi de acest gen se va lucra cu fişe. Un bun prilej de a dezvolta conceptul
element la element a două mulţimi este distribuirea farfuriilor copiilor la masă. Copiii sunt întrebaţi
dacă au primit fiecare câte o farfurie. Se mai pot da şi alte exemple de determinare a mulţimilor cu
mai multe sau mai puţine elemente, de exemplu, dacă sunt mai mulţi băieţi decât fetiţe, dacă sunt
mai puţine prosoape la baie decât numărul copiilor, dacă sunt mai multe sau tot atâtea scăunele ca şi
copiii. Răspunsul va fi dat formând perechi.
Conceptul de număr apare prin compararea mulţimilor cu „tot atâtea” elemente. Pentru a
veni în ajutorul înţelegerii acestui concept se foloseşte eticheta pentru a desena pe ea câte un semn
pentru fiecare element din mulţime. Trebuie accentuat faptul că pentru fiecare element există un
semn şi numai unul pe etichetă. Activitatea poate începe prin prezentarea pe tabla magnetică a unei
mulţimi cu două elemente: se scriu pe tablă două semne ( | | ) pentru a arăta că mulţimea are două
elemente. Se explică copiilor că pentru fiecare element se scrie câte un semn. Li se cere să formeze
173
o mulţime cu două elemente după modelul de pe tabla magnetică, apoi să deseneze pe hârtie câte un
semn pentru fiecare element. În acelaşi mod se procedează şi la predarea celorlalte numere.
Pentru consolidarea conceptului de cantitate, li se cere copiilor să formeze mulţimi cu „tot
atâtea” elemente. În ultimă instanţă, nu contează ce elemente sunt în mulţime ci numărul lor. La
mulţimile respective se ataşează etichete, pe care copiii să deseneze „tot atâtea” semne câte
elemente are mulţimea. Pe etichetă nu are importanţă ce semne desenăm (pot fi liniuţe, puncte,
buline, cruciuliţe) ci să fie „tot atâtea” câte obiecte, elemente sunt în mulţime. Cunoştinţele se
îmbogăţesc prin ataşarea cifrei corespunzătoare numărului de elemente din mulţimea dată, ceea ce îl
ajută pe copil să recunoască cifra.
La formarea conceptului de număr se folosesc cu succes fişele în care copiii au sarcina de a
compara un anumit număr de obiecte cu un element în plus sau în minus. Acest concept, cu „unul
mai mult” sau „mai puţin” este important în numărare deoarece îl conduce pe copil la deducţii
logice şi la înţelegerea semnificaţiei semnelor matematice „+” şi „–” ajungând în final să rezolve
exerciţii aritmetice cu ajutorul cifrelor şi semnelor matematice.
Adunarea şi scăderea este deja o finalitate. Pentru a-l ajuta pe copil să înţeleagă aceste
concepte sunt necesare exerciţii pregătitoare. Copiii sesizează mai uşor diferenţele mari cantitative.
În această idee, se organizează activităţi de compunere şi descompunere a unui număr dat. Se cere
copiilor să completeze un număr dat de elemente cu atâtea elemente câte sunt necesare pentru a
obţine numărul dorit – compunere – sau invers, să împartă numărul dat în două submulţimi –
descompunere. În primul caz cantitatea creşte vizibil (mai mult), deci am adăugat şi corespunde
semnului „+”, iar în al doilea caz cantitatea s-a micşorat (mai puţin) şi corespunde semnului „–”.
În fişe se pot forma mulţimi cu 1-10 elemente, corespunzător cifrelor 1-10, aşezate în ordine
crescătoare de jos în sus. Prin colorarea numărului de dreptunghiuri corespunzător fiecărei cifre,
copilul trebuie să observe modul în care se formează scara numerică şi primeşte răspuns la
întrebarea „de ce după 1 urmează 2?, ş.a.m.d.
Fişele de evaluare individuală permit verificarea unui număr mare de preşcolari în acelaşi
timp. Trebuie avut în vedere respectarea particularităţile individuale de vârstă ale copiilor, toţi
copiii grupei trebuie solicitaţi, dar trataţi diferenţiat, dându-le posibilitatea de a acţiona conform
nivelului de înţelegere şi ritmului de lucru în aşa fel încât toţi copiii să-şi însuşească conţinutul
programei instructiv-educative. Lucrând gradat, diferenţiat, copiii vor reuşi să ajungă la niveluri
apropiate.
Fişele matematice ajută educatoarea să verifice cunoştinţele însuşite de către copii pe
parcursul unei activităţi, la sfârşitul unui capitol sau cunoştinţele însuşite pe o perioadă mai
îndelungată: semestru, an şcolar.

174
 7.2. Importanţa fişelor în activitatea matematică

Pregătirea copiilor pentru şcoală impune formarea unor deprinderi elementare de activitate
independentă. Aceste deprinderi se formează prin munca independentă a copiilor, aceasta fiind una
dintre cele mai active, operative şi eficiente metode.
Fişele au rolul de a stimula activitatea proprie de căutare şi descoperire. Munca cu fişele
matematice este un mijloc plăcut şi interesant de verificare a cunoştinţelor. Prin rezolvarea
sarcinilor de învăţare de pe fişe, copiii se obişnuiesc cu munca şi gândirea independentă. Copilul
primeşte noi informaţii chiar prin sarcinile de lucru, cât şi prin rezolvarea lor, dar îl determină la o
organizare şi prelucrare proprie.
Evaluarea este parte integrantă a procesului de învăţământ, oferindu-i acestuia un caracter
cât mai raţional şi riguros, prin determinarea cât mai precisă a obiectelor instruirii, prin organizarea
conţinuturilor în concordanţă cu primele caracteristici ale reformei învăţământului şi cu logica
didactică, prin stabilirea strategiilor didactice în raport cu obiectivele vizate şi conţinuturile
definitive. Evaluarea este, după cum consideră R. Ausvel, punctul final într-o succesiune de
evenimente care cuprinde următorii paşi: stabilirea obiectivelor fundamentale, proiectarea şi
desfăşurarea activităţilor măsurând rezultatele aplicării programei.
Fişele matematice pot fi folosite în etapa reactualizării cunoştinţelor însuşite anterior, în
pregătirea copiilor pentru asimilarea de cunoştinţe noi, în fixarea şi evaluarea lor. În etapa
reactualizării cunoştinţelor asimilate anterior se pot da copiilor fişe cu sarcini pe două sau trei grupe
de nivel, conform particularităţilor psiho-fizice ale copiilor. În etapa comunicării şi asimilării de noi
cunoştinţe, se pot folosi fişe matematice care să faciliteze participarea copiilor la propria pregătire,
folosind ca strategie învăţarea prin descoperire. Pentru fixarea şi evaluarea cunoştinţelor se
utilizează fişe care să constituie un control al nivelului la care se află copiii după una sau mai multe
activităţi.
Elaborarea unei fişe matematice necesită căutări cu privire la gradarea dificultăţilor care să
fie în concordanţă cu firul gândirii copilului, cu obiectivele programei şi să stimuleze interesul
copilului. Fişele trebuie adaptate după particularităţile de vârstă deoarece rezolvarea lor cere efort
fizic şi intelectual. Ele constituie un mijloc eficient de educare a atenţiei voluntare, a voinţei şi
perseverenţei.
Lucrul pe fişe sau grupuri de fişe trebuie să fie precedat de activităţi cu obiecte concrete.
Fiecare fişă se discută cu copiii pentru a evidenţia ce reprezintă fiecare desen şi numai după ce au
fost înţelese se trece la explicarea sarcinii de rezolvare. Utilizarea fişelor matematice stimulează
interesul copiilor, completându-le cunoştinţele însuşite anterior. Lucrând cu fişele, copiii au senzaţia

175
că se joacă cu desenele, cu figurile, dar în realitate ei observă, sesizează anumite relaţii, compară,
clasifică, gândesc, numără.
Fişele contribuie la:
- formarea deprinderilor de a efectua unele exerciţii aritmetice;
- formarea deprinderilor de a alcătui grupe, mulţimi de obiecte, elemente în funcţie de
anumite criterii;
- sesizarea unor relaţii matematice referitoare la cantitate;
- dezvoltarea capacităţii de a ordona elementele unei mulţimi după criterii stabilite anterior;
- recunoaşterea cifrelor de la 1 la 10;
- fixarea reprezentărilor dimensionale şi spaţiale;
- dezvoltarea şi activizarea unor operaţii ale gândirii;
- dezvoltarea spiritului de observaţie;
- formarea unor deprinderi de activitate independentă trecându-se treptat de la gândirea
concret intuitivă la gândirea abstractă;
- cultivarea spiritului de răspundere faţă de sarcinile încredinţate;
- formarea priceperii de a gândi în mod independent.
Indiferent de momentul activităţii, de metoda folosită, fişele matematice contribuie la
dezvoltarea copilului, la pregătirea lui din punct de vedere matematic şi nu numai pentru şcoală dar
şi pentru viaţă, astfel încât să se spună pe drept ”grădiniţe de suflete şi minţi”.
A lansa un om în lume înseamnă a calcula, a măsura, a cântări tot ce face educatoarea în
munca cu copiii, în fiecare moment. În perioada preşcolară, procesul de însuşire a cunoştinţelor
pune gândirea copilului în situaţia de a fi mereu activă, de a se dezvolta continuu. Totuşi, între copii
există diferenţe din punct de vedere al randamentului muncii intelectuale. În general preşcolarii au o
gândire destul de vioaie, sprijinită încă puternic pe intuiţie. Preşcolarii mari posedă un volum mai
bogat de cunoştinţe şi manifestă o serie de interese cognitive, ceea ce contribuie mult la dezvoltarea
gândirii lor.
Din experienţa muncii de zi cu zi desfăşurată la clasă şi din testele şi evaluarile desfăşurate,
se observă că unii copii lucrează repede şi bine dovedind rapiditate în gândire şi în acţiune, pe când
alţii rezolvă sarcinile cerute, dar cu mai multă greutate sau cu erori, fapt ce denotă că a fost neglijată
o anumită latură a datelor problemelor. Pentru a face faţă la noile solicitări şi pentru a da soluţiile
cele mai bune, omul trebuie să dea dovadă nu numai de cunoştinţe, ci şi de capacitatea de a gândi
corect. Învăţătura şi cultura sunt căile cele mai sigure de a cunoaşte realitatea, în a fi din ce în ce
mai conştient de universul în care trăim.

176
 7.3. Exemple de fişe matematice

Verificarea numărului ordinal în limitele 1-5

a. Colorează cu roşu a doua şi a cincea floare şi cu galben prima şi a treia floare.

b. Desenaţi câte o floare în al doilea şi al patrulea ghiveci.

Adunarea şi scăderea cu una şi două unităţi.

Colorează căsuţa cu cifra care indică rezultatul corect al operaţiei efectuate.

1+1=
3 2 3–1= 5 2
177
 Probleme ilustrate:

- Bună ziua, ciupercuţe

Trei mari şi două micuţe
- Bună ziua, măi pitici,
Spuneţi, câte suntem?..

+ =

Cinci căţei cu botul mic

Joacă fotbal între ei.
Doi se iau după pisoi
Şi-au rămas acum doi….

+ =

178
 Verificarea numerelor ordinale în limitele 1-6
a) Încercuieşte primul şi al şaselea căţel.

b) Desenează câte o ciupercă sub al doilea şi al cincilea brad.

c) Colorează a treia şi a patra veveriţă

d)

e) Trasează o linie la obiectele care sunt la fel.

179
 Compunerea şi descompunerea numărului 6
Desenează în căsuţele libere atâtea mere încât să obţii numărul din căsuţa de mai sus.

6 6

6 6

180
 Adunarea şi scăderea cu una şi două unităţi
Colorează căsuţa cu cifra care indică rezultatul corect al operaţiei efectuate.

4 + 1 = 3 5 5–1=
4 6

6–1= 5 3

Verificarea numeralului ordinal în limitele 1 – 7

1. Colorează căciuliţele celui de-al 2-lea şi al 5-lea pitic.
2. Încercuieşte târnăcoapele celui de-al 3-lea şi al 4-lea pitic.

181
 Adunarea şi căderea cu una şi două unităţi
Colorează căsuţa cu cifra care indică rezultatul corect al operaţiei efectuate.

6+1= 7–1=
5 7 5 6

4+2=

6–2= 5 3 6 5

Problemă ilustrată

Şase curcani cu pălărie

Au de curăţat o vie
Doi din ei pleacă la teatru
Şi lucrează numai……………

- – =

182
 Verificarea numeralului ordinal în limitele 1-8

1. Încercuieşte al doilea, al cincilea şi al optulea elefant.

2. Colorează a treia, a patra şi a opta răţuşcă.

3. Raportează cifra corespunzătoare la al doilea, al şaptelea şi al şaselea iepuraş.

1 4 2 5 6 8 3 7

4. Colorează primul, al doilea şi al şaptelea ghiveci cu flori.

183
 Adunarea şi scăderea cu una şi două unităţi

Colorează căsuţa cu cifra care indică rezultatul corect al operaţiei efectuate.

7+1= 6 8
8–1=
6 7

7 8
6+1= 8–2= 7 6

184
 Verificarea număratului în limitele 1-9

1. Desenează în pom atâtea mere câte sunt în coş.

2. Desenează pe jos atâtea mere câte arată cifra.

185
 Adunarea şi scăderea cu una şi două unităţi

Colorează căsuţa cu cifra care indică rezultatul corect al operaţiei efectuate.

8+1=
7 9 9 -1 = 8 7

7–2=
6 5 9 8
7+2=

186
 Verificarea număratului în limitele 1-10

Numără apoi colorează cifra corespunzătoare numărului de elemente din fiecare grupă.

3 4 8 4

5 6 2 1

2 3 4 5

187
 Problemă ilustrată

Două gâşte fac găluşte

Iar găina dă făină
Un boboc suflă-n foc
Şi cocoşul sus pe plită
Învârteşte o clătită
Caldă, caldă, rumenită!
Haide spune de îndată
Păsări câte-s laolaltă?

+ + + =

188
 Adunarea şi scăderea cu una şi două unităţi

Colorează căsuţa cu cifra care indică rezultatul corect al operaţiei efectuate.

10 – 1 =
9 8

8+ 2= 10 9

189
Încercuieşte toate obiectele care au formă triunghiulară şi trage o linie peste celelalte.

190
Încercuieşte toate obiectele care au formă de cerc şi trage o linie peste celelalte.

191
Încercuieşte toate obiectele care au formă dreptunghiulară şi trage o linie peste celelalte.

192
Încercuieşte toate obiectele care au formă pătrată şi trage o linie peste celelalte.

193
™ Formează grupe de obiecte după formă. Câte grupe ai format?
™ Colorează pătratele mari cu roşu, triunghiurile mici cu albastru, cercurile mari cu galben şi
dreptunghiurile mici cu verde.

194
 Desenează în căsuţa roz 6 cercuri, în cea albastră 7 triunghiuri iar în căsuţa portocalie tot atâtea
pătrate câte triunghiuri!

6 7

195
 Ordonează după mărime şi colorează florile de la cea mai mare la cea mai mică. Foloseşte
culoarea corespunzătoare pătratului.

196
¾ Formează perechi şi colorează grupa care are tot atâtea elemente câte baloane sunt.
¾ Taie cu o linie grupa care are mai puţine elemente decât grupa de baloane.

197
Colorează:
• Cu roşu triunghiul de jos
• Cu albastru cercul de sus
• Cu galben triunghiul de lângă cerc
• Cu verde cercul din faţa căsuţei
• Cu roşu triunghiul de pe pătrat
• Cu galben pătratul de sub triunghi

198