JOCUL DIDACTIC MATEMATIC ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR

CONSIDERAȚII MATEMATICE PRIVIND UTILIZAREA JOCULUI DIDACTIC MATEMATIC ÎN

PROCESUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Creșterea eficienței în toate sectoarele de activitate se realizează prin inovații,invenții și descoperiri.În

învățământ,cercetarea pedagogică constă în surprinderea diverselor relații existente între fenomenele educaționale și
elaborarea, pe această bază a unor modele teoretice și a unor soluții practice pe care le ridică procesul educației.
Cercetările efectuate în domeniul matematicii au condus la conturarea unui sistem de predare-învățare modernă a
matematicii în ciclul primar, care ține seama atât de particularitățile logice ale științei matematicii,cât și de
particularitățile psihologice privind actul învățării la vârsta școlară mică.
În clasele I-IV se dobândesc tehnicile “instrumentale“ de muncă intelectuală. Matematica este știința
conceptelor celor mai abstracte, de o extremă generalitate, disciplina care operează cu cel mai mare număr de algoritmi
(numărare, calcul), pe care elevii îi învață sub forma unor noțiuni, definiții, reguli, table (înmulțire,împarțire), pe care îi
aplică, în mod creativ în rezolvarea unor situații din ce în ce mai complexe. Orice nouă achiziție matematică are la bază
achizițiile precedente, trecerea de la un stadiu la altul superior făcându-se printr-o reconstrucție continuă a sistemului
național și operativ.
Scopul predării matematicii la clasele I-IV are trei laturi distincte: instructivă,educativă și formativă.
1.Latura instructivă – constă în dobândirea de către elevi a noțiunilor necesare trecerii la o treaptă superioară
de studiu, noțiunilor (conceptelor) elementare de matematică referitoare la număr, mulțimi, mărimi, unități fracționare,
unități de măsură, noțiuni de geometrie, a capacităților de calcul oral și scris, de rezolvare și compunere de probleme,
de utilizare a măsurătorilor și utilizarea lor în calcule.
2.Latura educativă – este realizată prin dezvoltarea la elevi a tuturor facultăților mintale în mod deosebit a
gândirii logice, a memoriei si atenției, a voinței și spiritului de competiție, a formării unei capacități de muncă ordonată
și conștiincioasă, a spiritului de răspundere, a convingerilor și concepției științifice despre lume și viața, în general.
3.Latura formativă – constă în formarea capacității elevilor de a utiliza cunoștințe de matematică la
rezolvarea problemelor de viață, în cazuri concrete și neprevazute.
Legarea teoriei de practică și verificarea adevărurilor matematice prin aplicarea lor în viață constituie unul din
obiectivele importante ale organizării și desfășurării procesului de învățământ, aritmetica aducând o reală contribuție la
adâncirea caracterului practic al învățământului.
Este cert că matematica trebuie prezentată la standardele de rigoare și suplețe ale epocii actuale, permițând
expunerea unor idei profunde, modelatoare ale realitații fizice,comunicabile elevilor în condiții de accesibilitate.Iar
pentru ca matematica, în ansamblul ei să fie accesibilă, trebuie ca înțelegerea aritmeticii să fie o certitudine, în
realizarea căreia învățătorul are un rol hotărâtor.
 În această etapă toate componentele sistemului de învățământ comportă înnoire, cu precădere metodologia și
tehnologia didactică.Se pune accent pe activitatea personală a elevului,el dobândind statutul de agent principal. El
învață sub îndrumarea și cu sprijinul învățătorului,confruntându-se în mod direct cu știința.
Paul Popescu Neveanu definește metoda drept “sistem de proceduri prin care se ajunge la un rezultat,structura
de ordine, program după care se reglează acțiunile practice și intelectuale în vederea atingerii unui scop” 1.

Formarea conceptului de număr natural

Copiii de vârstă școlară mică se găsesc în stadiul operațiilor concrete.Ei învață prin intuiție și manipulare direct
de obiecte concrete, iar activitatea matematică reproduce, între anumite limite, spațiul fizic în care aceștia se dezvoltă.
Cercetările psilologice arată că la începutul vârstei școlare mici apar și se dezvoltă primele operații logice
elementare: conjuncția, disjuncția logică și negația.
Formarea mulțimilor după una sau mai multe proprietăți ale elementelor lor cultivă și dezvoltă copiilor
capacitatea de alega între ele proprietățile obiectelor care alcătuiesc o mulțime, cu ajutorul elementelor de relație.
Pentru înțelegerea și însușirea operațiilor cu mulțimi este necesar ca învățătorul să folosească jocurile logico-
matematice, al perechilor, jocuri de formare a unei mulțimi, jocuri de ordonare a elementelor unei mulțimi.
În activitățile cu mulțimi, învățătorul va folosi un limbaj matematic clar, precis, pe înțelesul și la nivelul de
pregătire al copiilor.
Plecând de la activități logice de comparație a mulțimilor, copiii vor devein conștienți de modul în care se
stabilește corespondența (element cu element) a două mulțimi. Introducerea conceptului de număr natural impune,
familiarizarea copiilor cu noțiunea de relațiede echivalență a mulțimilor, de clasă de echivalență, de echiponența între
mulțimi stabilită de relația bijectivă tot atâtea, precum și de relația de ordine folosindu-se expresiile mai multe, mai
puține.
O atenție deosebită trebuie să se acorde mijloacelor materiale și de comunicare, formulării concluziilor,
manipulării obiectelor prin care se formează sau se pun în corespondență mulțimile și folosirii unui limbaj adecvat. De
exemplu, în loc de funcție bijectivă se poate folosi: corespondență element cu element sau se folosește relația: tot
atâtea elemente, care este o relație de echivalență, iar în loc de mulțimi echiponente se spun: mulțimi cu tot atâtea
elemente (care au același cardinal).
Compunerea și descompunerea numerelor naturale trebuie să aibă ca punct de plecare procesul de formare a
numărului prin adăugarea unei unități la numărul anterior. Prin exerciții de compunere și descompunere se realizează
înțelegerea componenței numărului și pregătirea copiilor pentru însușirea operației aritmetice de adunare.
Pentru a ușura înțelegerea compunerii unui număr, se pot confecționa tablouri individuale în două culori.
Folosind materialul primit, de exemplu 5 creioane, se va cere copiilor să găsească variante de compunere a numărului
5, așezând un număr diferit de creioane pe ambele culori ale tabloului. Fiecare copil anunță posibilitățile găsite (3+2,

1
Paul Popescu Neveanu, Dicționar de psihologie, E.D.P., București,1970.
1+4, 0+5, 4+1, 2+3), explicând cum a lucrat.Pentru a cunoaște toate variantele de compunere a numărului 5, se vor
efectua exerciții pe table magnetic.
Compunerea se poate realiza și prin desen.Copiii pot desena un număr de pătrățele pe care le colorează în două
culori, după preferință. La examinarea desenelor se va arăta câte pătrățele au o culoare și câte altă culoare.
Pentru descompunerea numerelor, copiii vor primi câte un cartonaș despărțit în două părți egale. Imaginar,
acest cartonaș reprezintă o vitrină cu două rafturi, pe care copiii trebuie să așeze 5 mingi, după preferință. Discutând
variantele găsite de copii, aceștia sunt dirijați să ajungă la concluzia că, oricum ar așeza elementele mulțimii, tot cinci
sunt. Copiii vor citi variantele descompunerii numărului 5 în: 5 și 0, 4 și 1, 3 și 2, 2și 3, 1 și 4, 0 și 5.
Este bine ca aceste grupări, în cazul compunerii și descompunerii numerelor să fie citite ca exerciții de adunare
și scădere, apoi scrise la table magnetic cu ajutorul cifrelor. Operațiile de calcul mintal (adunarea și scăderea) au la
bază tocmai aceste reguli pe care copilul le-a descoperit așezând obiectele în diverse combinații.

Conceptul operației aritmetice de adunare

La clasele primare nu se face studiul teoretic al problemei, în sensul definirii operațiilor. Învățătorul va urmări
conștientizarea de către elevi a procesului de cunoaștere a semnificației operațiilor, cât și a principiilor ce stau la baza
aplicării lor în calcul. Pentru a putea îndruma elevii care au înclinații spre matematică, învățătorul trebuie să cunoască
cu claritate definiția fiecărei operații cu numere naturale și proprietățile acestora. Aceste cunoștințe teoretice vor
facilita formarea noțiunii de operație adunare-scădere, la nivelul posibilității de înțelegere a elevilor.
Studiul organizat al operațiilor de adunare și scădere în concentrul 0-10 se face după ce elevii și-au însușit
conceptual de număr natural, numerația și relația de ordine definită pe mulțimea numerelor naturale. Se începe cu
aceste două operații (adunarea și scăderea) pentru că ele sunt mai accesibile elevului de vârstă școlară mică, cu un
caracter intuitiv pronunțat și corespunde particularităților de vârstă.
Introducerea operației de adunare se poate face fie folosind reuniunea a două mulțimi disjuncte, fie folosind
rigletele. Activitățile pe care le desfășoară elevii cu mulțimi de obiecte și cu riglete (încă de la grădiniță) îi pregătesc
pentru înțelegerea esenței acestei operații. Gândirea copilului va opera prin abstractizare, prin generalizare și prin
analogie.
Elevii trebuie să înțeleagă, folosind exemple variate de mulțimi, că rezultatul adunării a două mulțimi este
cardinalul reuniunii a două mulțimi disjuncte finite, iar pe planul operațiilor cu numere (reprezentanții mulțimilor ce se
reunesc) avem o adunare.
Pentru formarea și însușirea noțiunii de adunare se pornește de la operații cu mulțimi de obiecte concrete
uzuale-etapa perceptivă, după care se trece la efectuarea de operații cu reprezentări ce au tendința de a se generalize-
etapa reprezentărilor și în final, se face saltul la conceptul matematic de adunare.
Prima fază – faza concretă este acțiune concretă și nemijlocită cu obiectul cunoașterii.
De exemplu: elevii formează o mulțime cu flori roșii cu 3 elemente și o mulțime cu flori albe cu 4
elemente.Reunindu-se cele două mulțimi cu flori se formează o mulțime care are 7 flori roșii și albe. Asemănător,
reunindu-se o mulțime format din 3 jetoane(mingi) cu o mulțime formată din 4 jetoane (mingi) se formează o mulțime
care are 7 jetoane (mingi). Se continuă procedeul până ce se concretizează, la fiecare elev, faptul că reunind o mulțime
format din 3 obiecte cu o altă mulțime format din 4 obiecte de același fel se obține o mulțime formată din 7 obiecte.Se
poate continua cu creioane, brăduleți, flori etc.
Faza a doua –semiabstractă, a formării reprezentărilor imaginativ-concrete
Este etapa reprezentărilor prin simboluri practice, abstractizat-intuitive. Elevii desenează pe caietele lor
mulțimi cu simboluri practice.
Pe lângă mulțimile cu simboluri, elevii pot folosi și riglete,(material foarte utile pentru conștientizarea
simbolurilor numerice). Această etapă este foarte importantă în procesul cunoașterii și are mari valențe în înțelegerea
proprietăților de comutativitate a adunării și de simetrie a relației de egalitate.
Se va explica elevilor că pentru a arăta faptul că am reunit două mulțimi, una cu 3 elemente și alta cu 4
elemente se folosește semnul (simbolul) ”+”, numit plus și care se scrie între numerele ce reprezintă numărul de
elemente ale fiecăreia dintre cele două mulțimi care se reunesc (3+4 și 4+3). Acesta este semnul grafic prin care
exprimăm în scris operația de adunare. Deoarece simbolurile grafice 3+4 și 7 arată, scris sub formă diferită, numărul de
elemente ale aceleiași mulțimi se folosește între ele simbolul ”=”, numit egal și se scrie : 3+4=7, analog și 4+3=7.
În a treia fază- cea abstractă, dispare suportul intuitiv, folosindu-se doar numerele.
În felul acesta, elevii învață că 3+4 și 4+3 sunt două forme de scriere a numărului 7. Se definesc cele două
numere care se adună ca fiind termenii operației de adunare (primul și respectiv al doilea) și că rezultatul adunării îl
numim sumă sau total.
Deoarece 3+4 și 4+3 reprezintă același număr, deci sumele dintre 3 și 4 și respective 4 și 3 sunt egale, spunem
că operația de adunare are proprietatea de comutativitate (dacă adunăm primul termen cu al doilea sau al doilea cu
primul rezultatul este același).
Este necesar să se facă în continuare o serie de exerciții, plecând de la operații efective cu mulțimi, trecând prin
cele trei etape de acțiune, pentru a deduce proprietatea de simetrie a unei egalități (3+4=7 și 4+3=7 sau 4+3=7 și
7=4+3), ceea ce exprimă faptul că un număr se poate descompune în suma a două numere.
Această proprietate se va folosi mai târziu în transcrierea simbolică sau exprimarea în scris sau oral a
diverselor tehnici de calcul cu numere.
Pentru a motiva elevilor necesitatea efectuării operației de adunare este necesar sî se folosească ”compunerea”
și ”rezolvarea” de probleme simple, cu obiecte concrete, uzuale.
Exemple:
Andra are 3 lalele albe și 4 lalele roșii. Câte allele are Andra?
Cristi are 4 pere, iar Dan are 3 pere. Câte pere au cei doi băieți?
Marina a cumpărat 2 caiete. Pe unul a dat 3 lei, iar pe celălalt 4 lei. Câti lei a dat Marina pe cele două caiete?
 Procedând astfel nu se vor pune probleme de înțelegere a operației de adunare când introducem în locul unui
termen un simbol lirelal (a+3=7; 3+a=7), deoarece fiecare elev are în planul conștiinței un micro-model algoritmic bine
fixat prin cele 3 etape successive (acțional-concretă; imaginativ-concretă și simbolică).
Experiența didactică a demonstrat că, deși poate micromodul nu este fixat algorithmic, elevul rezolvă cerința
exercițiului prin încercare-eroare sau pe cale probabilistică până ajunge la soluție.
Este necesar să se îmbogățească continuu și treptat și limbajul matematic legat de operația de adunare prin
traducere simbolică cu ajutorul adunării unor operații concrete exprimate verbal prin ”măresc”, ”cu”, ”adaug”, ”strâng
la un loc”, ”împreună cu”, ”cât trebuie pentru ca”, ”cât și cu cât”, operații care se exprimă tot prin reuniunea de
mulțimi disjuncte.
Consolidându-se operația de adunare în concentrul 0-10 a două numere, elevii vor reuși să adune și trei
numere. Cu acest prilej se poate introduce și proprietatea de asociativitate a adunării.Acest lucru se realizează tot pe
baza mulțimilor.Se va insista asupra faptului că indiferent în ce ordine se vor aduna trei numere suma lor este aceeași
(3+4+2=4+2+3=2+3+4).
În predarea adunării numerelor naturale mai mici decât 20 se pot distinge următoarele cazuri:
- adunarea numărului 10 cu un număr de unități (mai mic decât 10);
Acest caz nu ridică probleme deosebite, dat fiind faptul că se corelează cu problematica formării numerelor
naturale mai mari decât 10 (zecea și un număr de unități);
- adunarea unui număr format dintr-o zece și din unități cu un număr format din unități (fără trecere
peste zece);
În acest caz, este necesar ca elevii să aibă deprinderile de a aduna corect și rapid numere mai mici decât 10 și
de a descompune numărul mai mare decât 10 într-o zece și unități, precum și priceperea de a acționa numai cu unitățile
celor două numere, iar la final, să revină la primul caz. Din punct de vedere metodic este necesară o acțiune directă,
demonstrativă, apoi, de oricâte ori este necesar, individual, cu obiectele, acțiuni ce se vor reflecta în pașii algoritmului:
- descompunerea primului număr în 10 și unități;
- adunarea unităților celor două numere (cu sumă mai mică sau egală cu 10);
- compunerea rezultatului din 10 și suma unităților.
-adunarea a două numere mai mici decât 10 și a căror sumă este mai mare decât 10 (cu trecere peste
10);
Pentru înțelegerea acestui caz, elevii trebuie să aibă capacitatea de a forma zecea, ca sumă a două numere,
dintre care unul este dat, priceperea de a descompune convenabil un număr mai mic decât 10 și deprinderea de a
efectua adunarea zecii cu un număr de unități.
Pașii algoritmului sunt:
- căutarea unui număr care,adunat cu primul termen conduce la suma 10;
- descompunerea convenabilă a celui de-al doilea termen (una dintre component fiind numărul găsit
anterior);
 - adunarea zecii cu cealaltă componentă a celui de-al doilea termen.
Calea cea mai folosită de predare a operației de adunare se realizează parcurgând următoarele etape:
- se construiește o mulțime cu un număr de elemente;
- se construiește o altă mulțime echiponentă cu prima;
- se adaugă la cea de a doua mulțime încă un element;
- se constată, prin formarea de perechi, că noua mulțime are cu un obiect mai mult decât prima
mulțime;
- se specifică numărul elementelor și modul de obținere a mulțimii noi;
- se prezintă cifra corespunzătoare noului număr introdus;
- se fac exerciții variate cu caracter aplicativ pentru fixare.
Domeniul de utilizare al metodelor de învățământ îl constituie procesul de învățământ cu toate componentele
sale.
Optimizarea învățământului crează premisele modernizării permanente a metodelor și mijloacelor de
învățământ. Iată câteva direcții prioritare de reînnoire a metodelor:
a) accentuarea cât mai puternică a caracterului formativ-educativ,a metodelor asumându-și o intervenție
cât mai activă și mai eficientă în cultivarea întregului potențial individual;
b) accentuarea caracterului euristic,metodele învățându-i pe elevi să folosească informațiile în scopul
obținerii unor informații noi,a rezolvării situațiilor problemă;
c) accentuarea caracterului activ,metodele favorizând transpunerea cunoștințelor studiate în întruchipări
concrete, economice, tehnologice;
d) lărgirea și diversificarea repertoriului de metode și procedee;
e) îmbinarea metodelor de muncă individuală cu cele de muncă pe grupe.

Conceptul de joc didactic matematic în predarea operației aritmetice de adunare

Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și operații care, paralel cu destinderea, buna dispoziție și bucuria,
urmărește obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului. 2
Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu și mai atrăgător,
aduce variante și o stare de bună dispoziție functională, de veselie și de bucurie, de divertisment și de destindere, ceea
ce previne apariția monotoniei și a plictiselii, a oboselii.
Restabilind un echilibru în activitatea școlarilor, jocul fortifică energiile intelectuale și fizice ale acestora,
generând o motivație secundară, dar stimulatorie, constituind o prezentă indispensabilă în ritmul accentuat al muncii
școlare.

2
Ioan Cerghit, Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, ediția a II-a revăzută și adăugită,București, 1980.
 Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care învățătorul consolidează, precizează și chiar verifică
cunoștintele elevilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe, pune în valoare și le antrenează capacitățile creatoare ale
acestora.
În învățământul primar, jocul didactic este o formă accesibilă și placută de învățare activă, participativă,
stimulând în același timp inițiativa și creativitatea elevilor. Elementele de joc încorporate în procesul instruirii au
calitatea de a motiva și stimula puternic elevii,mai ales în prima etapă a învățării, când înca n-au apărut interesele
pentru aceasta activitate.
Cooperarea în realizarea sarcinilor jocului conduce la formarea spiritului colectiv,iar competitivitatea
angajează la efort toate capacitățile elevului, fără a produce oboseala.
Datorită acestui larg registru de valențe formative pe care le au jocurile didactice, ele fac parte integrantă din
procesul învățării.
Prin jocul didactic copilul contribuie la soluționarea unor taine,deci lucrează efectiv si,în același timp,gândește
în mod original, creator. Jocul didactic constituie o motivație pentru sarcinile didactice pe care le are de
rezolvat,copilul având dorința,puterea și curiozitatea de a cunoaște, de a afla. J.Huizinga 3 definește astfel: ”Jocul este o
acțiune specifică, încărcată de sensuri și de tensiuni, întotdeauna desfășurată după reguli acceptate de bunăvoie și în
afara sferei utilității sau necesității materiale, însoțită de simțăminte de învățare și de încordare, de voioșie și de
destindere”.
Așadar, atunci când jocul este utilizat în procesul de învățământ, el dobândește funcții psihopedagogice
semnificative, asigurând participarea activă a elevului la lecții, sporind interesul de cunoaștere față de conținutul
lecțiilor.
Odată cu împlinirea vârstei de 6 ani, în viața copilului începe procesul de integrare în viața școlară, ca o
necesitate obiectivă determinată de cerințele instruirii și dezvoltării sale multilaterale. De la această vârstă, o bună
parte din timp este rezervată școlii, activității de învățare care devine o preocupare majoră. În programul zilnic al
elevului intervin schimbări impuse de ponderea pe care o are acum școala, schimbări care nu diminuează însă dorința
lui de joc, jocul rămânând o problemă majoră in timpul întregii copilării.
În aceste condiții, se impune o exigență sporită în ceea ce privește dozarea ritmică a volumului de cunoștințe
matematice ce trebuie asimilate de elevi şi, în mod deosebit, necesitatea ca lecția de matematică să fie completată sau
intercalată cu jocuri didactice cu conținut mathematic (uneori,chiar concepute sub formă de joc).

Componentele jocului didactic matematic

3
Istoric olandez (1872-1945). A studiat literaturile orientale la Groningen, apoi la Leipzig, afirmandu-se in 1897 cu o teza despre teatrul indian.
In 1897–1905 preda istoria la o scoala din Haarlem. Dupa succesul inregistrat cu volumulOriginile orasului Haarlem  (1905), este numit profesor
de istorie medievala si contemporana la Universitatea din Groningen. Din 1915 pana in 1942 este profesor la Universitatea din Leiden. In 1938
este ales vicepresedinte al Comitetului international pentru cooperare intelectuala al Ligii Natiunilor. Arestat de nazisti in 1941, este eliberat in
1942, dar i se interzice sa revina la Leiden. Moare la De Steeg, in februarie 1945.  
 Fiecare joc didactic are ca scop să învețe ceva nou, să le întărească cunoștințele si deprinderile,de aceea
conținutul acestor jocuri are o importanță deosebită.
În jocurile didactice, elementul de cunoaștere trebuie să se îmbine cu elementul distractiv, emotive,elementele
care contribuie la asimilarea și memorarea durabilă fără eforturi mari a materialului instructiv prezentat în joc.Cea mai
mare greutate în crearea jocului didactic și desfășurarea lui,constă în împletirea pricepută a elementului de cunoaștere
cu cel distractiv.
Caracteristica de bază a acestei forme de activitate o constituie prezența elementelor de joc în cadrul fiecărei
secvențe didactice,iar specificul său este determinat de componentele sale.
Scopul didactic se formulează în legătură cu cerințele programei matematice.Formularea trebuie să fie clară și
să oglindească problem specifice impuse de realizarea jocului respective.O formulare corespunzătoare a scopului
determină o bună orientare,organizare și desfășurare a activității respective.
Sarcina didactică constituie elemental de bază prin care se transpune la nivelul copilului scopul urmărit într-o
activitate matematică.
Sarcina jocului didactic matematic este legată de conținutul acestuia,de structura lui, referindu-se la ceea ce
trebuie să facă în mod concret elevii în cursul jocului, pentru a realiza scopul propus.Sarcina didactică reprezintă esența
activității respective,antrenând intens operațiile gândirii: analiza, sinteza, comparația, dar și ale imaginației.
Jocul didactic matematic cuprinde și rezolvă cu succes, de regulă, o singură sarcină didactică. În concluzie,
sarcina didactică constituie elemental de bază prin care se transpune, la nivelul elevilor, scopul urmărit în activitatea
respectivă. Spre exemplu, în jocul didactic ”Găsește numărul” scopul didactic este ”Consolidarea deprinderilor de
comparare a unor numere”, iar sarcina didactică: ” Să găsească numărul mai mare cu o unitate decât numărul dat”. În
jocul ”Cine urcă scara mai repede?”, scopul este: ”Consolidarea deprinderilor de calcul ale operației de adunare”, iar
sarcina didactică: ”Efectuarea unor exerciții de adunare”.
Elementele de joc (fenomene psihosociale) trebuie să se împletească strâns cu sarcina didactică și să
mijlocească realizarea ei in cele mai bune condiții, constituindu-se în elementele de susținere ale situației de învățare.
În jocurile didactice matematice se pot alege cele mai variate elemente de joc:
- întrecere individuală sau pe grupe;
- cooperare între participanti;
- recompensarea rezultatelor bune;
- penalizarea greșelilor comise de către cei antrenati în jocurile de rezolvare a exercitiilor sau a problemelor.
Alte elemente ale jocului pot fi aplauzele,surpriza, așteptarea,cuvintele simulatorii.O parte din aceste elemente
se utilizează în majoritatea jocurilor didactice (de exemplu întrecerea,cuvântul ), altele, în funcție de conținutul jocului.
Important este ca elementele de joc să se împletească strâns cu sarcina, să mijlocească realizarea ei în cele mai
bune condiții.
 De exemplu în jocul ”Cine calculează mai repede?”, obiectivul urmărit este descoperirea procedeelor de calcul
rapid prin aplicarea proprietăților operației invățate. Aici elemental de joc este acela de întrecere între elevii clasei și
urmărește formarea deprinderilor de calcul rapid.
Sarcina didactică este aceea ca fiecare elev să calculeze cât mai rapid aplicând proprietățile operatiei
învățate.Cel care termină primul este câștigătorul jocului și este recompensat prin aplauze, iar ultimul primește drept
”pedeapsă” să spună proprietătile operației.
Conținutul matematic al jocului este subordonat particularitășilor de vârstă și sarcinii didactice.El trebuie să
fie accesibil,recreativ și atractiv prin forma în care se desfășoară, prin mijloacelor de învățământ utilizate,prin volumul
de cunoștințe la care se apelează.
Materialul didactic
Reușita jocului didactic matematic depinde în mare măsură de materialul didactic folosit, de alegerea
corespunzătoare și de calitatea acestuia.
Materialul didactic trebuie să fie variat,cât mai adecvat conținutului jocului, să slujească cât mai bine scopul
urmărit. Astfel se pot folosi: jetoane, cartonașe, planșe, fișe individuale, trusa cu figure geometrice etc.
Materialul didactic trebuie:
- să fie mobil,putând fi ușor mânuit de copii;
- să conțină o problemă didactică de rezolvat.
Regulile jocului
Pentru realizarea sarcinii propuse și pentru stabilirea rezultatelor întrecerii se folosesc reguli de joc propuse de
învățător sau cunoscute în general, de elevi. Aceste reguli concretizează sarcina didactică și realizează în același
timp,sudura între acestea și acțiunea jocului. Regulile de joc transformă de fapt exercițiul sau problema de joc,
activizând colectivul de elevi la rezolvarea sarcinilor primate.
Regulile trebuie să fie formulate clar, corect, să fie înțelese de elevi și în funcție de reguli se stabilesc și
rezultatele-punctajul.
Există și jocuri în care elevii sunt antrenați pe rând la rezolvarea sarcinilor didactice. În aceste jocuri este
recomandabil ca propunătorul să introducă o completare la regulă în sensul de a cere grupei să-l urmărească pe cel
întrebat și să răspundă în locul lui dacă este cazul.
Spre exemplu, în jocul ”Numără mai departe”, regula precizează astfel sarcina elevilor: cel care primește
jetonul trebuie să numere mai departe (adică în ordine crescătoare de la numărul precizat cu ajutorul jetonului).
În jocul „Cine urcă scara mai departe?”, regula cere elevilor să completeze (la tablă, pe planșă) rezultatul
exercițiului, ieșind câștigătoare acea echipă care va reuși să resolve corect și mai rapid exercițiile,adică cea care va
ajunge mai repede în vârf, având dreptul să ia și premiul. Așadar, jocurile didactice matematice cuprind unele reguli
care precizează cine poate deveni câștigătorul jocului. În acelasi timp ele cuprind si unele restricții: elevii care vor greși
vor fi scoși din joc sau vor fi penalizați, depunctați.
 Structura unitară, închegată a jocului didactic matematic depinde de felul în care regulile asigură echilibrul
dintre sarcina didactică și elementele de joc.
Acceptarea și respectarea regulilor de joc determină pe elev să participle la efortul comun al grupului din care
face parte. Subordonarea intereselor personale celor ale colectivului, angajarea pentru învingerea dificultăţilor,
respectarea exemplară a regulilor de joc și, în final, succesul, vor pregăti treptat pe omul de mâine.
Jocul didactic nu constrânge copilul prin reguli rigide, nu-l inhibă, nu-l supune la învățare de tip didacticist;
dimpotrivă, forma plăcută și atractivă a jocului didactic stimulează interesul copiilor prin conținutul și desfășurarea lui,
mărește puterea de concentrare a atenției asupra temei, determină participarea benevolă și conștientă a copiilor la joc.
Ca urmare, receptivitatea lor sporește, condiționând astfel asimilarea și fixarea corectă a cunoștințelor.

CONSIDERAȚII PSIHOPEDAGOGICE PRIVIND UTILIZAREA JOCULUI DIDACTIC

ÎN PROCESUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Psihopedagogii apreciază că învățarea școlară, ca parte integrantă a învățării umane, este:

- un proces social (deoarece constă într-o acumulare individuală a experienței sociale,deșfășurându-se
într-un cadru social concret: condițiile în care se realizează transmiterea informației,a procedeelor de gândire și de
acțiune se efectuează într-un cadru colectiv organizat, instituționalizat, în urma acestui proces, individual se integrează
social, dar și participă ca factor activ la dezvoltarea socială);
- un proces individual (deoarece constă în asimilarea de către elevi a unui sistem de cunoștințe,
priceperi și deprinderi, a unei culturi, pe care le va folosi în mod direct în activitatea individuală; reprezintă rezultatul
unui efort individual de organizare, de integrare în propriul sistem de cunoștințe și deprinderi a noilor achiziții;aceste
achiziții îi aparțin individului,îl caracterizează,îi dau acestuia o anumită valoare în societate ;rezultatele asimilării
depind de aspirații, preocupări, interese, gesturi, înclinații individuale ale elevului ).
Învățarea școlară angajează întreaga activitate psihică a individului.Dintr-un proces relativ impus inițial din
exterior,învățarea devine ulterior în școală un proces conștient care angajează atât forțele intelectuale,cât și capacități
afective și moral-volitive. Elevul își dă seama nu numai că trebuie să învețe un anumit sistem conceptual și de
activități,dar înțelege și sensul mai îndepărtat al utilizării acestuia.
Având în vedere aceste considerente,vom analiza din punct de vedere psihopedagogic diversele
intercondiționării dintre componentele psihicului elevului și procesul complex de predare-învățare-evaluare a
noțiunilor matematice prin intermediul jocului didactic. Deși psihicul uman reprezintă un tot unitar, din motive pur
didactice, pentru a realiza această analiză, vom considera fiecare componentă în parte.
Este un adevăr unanim recunoscut faptul că matematica,prin conținutul și prin specificul ei aparte,potențează
toate componentele psihicului uman.
 În ciclul primar, elevul parcurge o etapă în care dezvoltarea sa psihică cunoaște o nouă treaptă de evoluție,
deoarece odată cu intrarea sa în școală,se schimbă atât poziția sa în societate, cât mai ales, conținutul activității sale
anterioare, atât din punct de vedere calitativ, cât și din punct de vedere cantitativ. Se începe acel proces de
”construire” a personalității copilului după un ”program” al adultului,de modelare a funcțiilor psihice
(intelectuale,afectiv-motivaționale, volitiv-caracteriale), admise și promovate de societate.
În această primă etapă a școlarității, în procesul de învățare se urmărește o intensă dezvoltare a proceselor
cognitiv-senzoriale. În acest scop, jocul didactic matematic, prin utilizarea unui bogat și variat material didactic
favorizează dezvoltarea senzațiilor. Prin dirijarea sistematică de către învățător a observării materialului didactic pus la
dispoziție, prin anumite cerințe (de reținere a unor componente sau caracteristici ale obiectelor) percepția dobândește
noi trăsături,devine mai analitică, inițial pe plan concret,apoi pe plan mental,devine mai complexă și mai practică.
Jocurile de orientare stânga-dreapta, sus-jos, diferențierea mărimilor, respectarea unor reguli antrenează o fină acuitate
perceptivă, vizulă, kinestezică, la care se adaugă cea auditivă si verbo-motorie.
Elevul își formează acum și primele reprezentări matematice. După cum se știe, prin dublul lor aspect,
senzorial și logic, prin întrepătrunderea specifică în conținutul lor a intuitivului cu generalul, reprezentările realizează
trecerea de la imagine la idee. În cazul matematicii,formarea reprezentărilor spațiale se poate realiza și prin jocuri
didactice cum ar fi ”Ce s-a schimbat?”, iar a reprezentărilor de timp prin jocul didactic ”Când se întâmplă?”.
Spiritul de observație și intuiția (matematică) sunt absolut necesare deoarece în desfășurarea jocurilor didactice
matematice,elevul trebuie să observe sau să intuiască fie diverse aspecte concrete,particulare,speciale,fie
proprietăți,reguli,procedee,tehnici de calcul.Jocurile didactice pe diverse teme nu pot epuiza toate cazurile,exemplele
posibile,de aceea elevii,pornind de la ceea ce cunosc,vor intui cum trebuie procedat în celelalte situații problematice
noi,necunoscute.
În această perioadă,elevul își însușește primele noțiuni matematice (mai întâi algebrice, apoi geometrice) și
învață să facă primele judecăți și raționamente matematice, realizând astfel trecerea de la cunoașterea senzorială,la
cunoașterea logico-abstractă, deci la gândirea abstractă.
Noțiunile pe care elevul le însușește în ciclul primar sunt fundamentale pentru înțelegerea altor noțiuni mai
abstracte și mai dificile,cu care elevul se va întâlni, mai târziu, la matematică; de aceea trebuie abordate cu toată
seriozitatea și competența de către învățător. Importanța acestor noțiuni este atât de ordin practic, aplicativ, cât și de
natură psihologică, noțiunile fiind forme ale gândirii care reflectă în mod abstract și sintetic, însușirile comune,
generale și esențiale ale unei clase sau categorii de obiecte sau fenomene și constituindu-se în principalele
instrumente de lucru ale gândirii, bază a judecăților și raționamentelor matematice.
În dezvoltarea raționamentului matematic s-a folosit jocul didactic ”Găsește termenul care lipsește ”care are
drept scop: formarea deprinderilor de adunare, dezvoltarea spiritului competitiv, a gândirii logice. Sarcina didactică
constă în completarea termenilor lipsă, în așa fel încât rezultatul să fie scris în spațiul liber.
Procesul complex de predare-învățare a noțiunilor matematice contribuie hotărâtor la dezvoltarea proceselor
psihice-cognitive,adică a memoriei,gândirii și imaginației.
 Enunțurile matematice, formulele, proprietățile nu se memorează pur și simplu, ci se receptează, se înțeleg, se
integrează și se îmbogățesc numai în măsura în care elevul lucrează cu ele. Evident, fără memorie, omul ar trăi un
continuu prezent, numai sub impulsul impresiilor nemijlocite: totul ar fi permanent nou, permanent necunoscut; fără
memorie omul nu ar fi capabil să acumuleze experiență, să evolueze. Se știe că se memorează mai bine ceea ce
corespunde nevoilor, intereselor, atitudinilor omului decât ceea ce este indiferent, ceea ce constituie o experiență
plăcută decât ceea ce constituie o experiență neplăcută, toate acestea fiind aspecte de care învățătorul trebuie să țină
seama în demersul său didactic. Învățătorul va urmări atât memorarea involuntară de către elevi, dar și memorarea
voluntară, procedeele utilizate vizând eficiența memorării, adâncirea înțelegerii și consolidării noțiunilor, fără a
considera că cele două forme de memorare sunt opuse.
În cadrul jocurilor didactice matematice întipărirea datelor informaționale se produce involuntar, fără un scop
mnezic, fără folosirea unor procedee speciale, deci au un rol important în educarea calităților memoriei.
De exemplu,jocurile didactice de tipul ”Ghicește ce lipsește”, ”Ce s-a schimbat?” solicită elevii să rețină felul
obiectelor și așezarea lor, pentru a putea arăta apoi modificarea făcută de conducătorul jocului. Prin diverse jocuri
didactice (”Caută răspunsul corect”, ”Cine știe, câștigă” etc.) care au drept scop consolidarea operației matematice de
adunare, elevii învață fără a resimți efortul, prin organizarea rațională a repetițiilor, folosind diverse variante ale
jocului. Același conținut matematic se poate consolida și repeta și totuși, jocul să nu fie nou, prin modificarea
situațiilor de învățare și a sarcinilor de lucru.
Gândirea este acel proces psihic – specific uman - de reflectare a însușirilor generale și esențiale ale obiectelor
și fenomenelor realității obiective, precum și a relațiilor esențiale dintre ele. Gândirea este procesul psihic ce cunoaște
cea mai profundă dezvoltare. În problemele de matematică, într-o măsură evident mai mare sau mai mică, în funcție de
natura, de tipul, de specificul problemei intervin: analiza, sinteza, comparația, abstactizarea, generalizarea,
concretizarea, uneori chiar clasificarea și sistematizarea.
Analiza constă în operația de descompunere mentală a obiectelor sau fenomenelor în elementele lor
componente, în scopul cunoașterii diferitelor lor însușiri și a relațiilor existente între acestea. Sinteza este operația
complementară analizei; ea constă în unificarea mentală într-un tot unitar a elementelor obiectului sau fenomenului
cercetat. Și sinteza, ca și analiza, în formă elementară, se realizează în mod real, prin recompunerea efectivă a
obiectului.
Pentru toate noțiunile matematice, dat fiind caracterul lor relativ abstract, pentru a se forma corect, pe baze
logice și pentru a fi profund înțelese, este absolut necesar să se înceapă cu operația logică de analiză, urmată, evident,
de cealată operație logică care o completează, sinteza, împreună cu care se constituie, într-un proced unic.
Jocurile didactice din categoria ”Completează șirul” pot fi efectuate progresiv la toate nivelurile de învățământ
și contribuie la dezvoltarea capacității de analiză. Sarcina jocului este că toți elevii din grupe diferite să deducă regula
după care se obține un termen al șirului folosind termenul precedent, analizând termenii șirului scris pe tablă.
Comparația constă în confruntarea și în evidențierea, în stabilirea mentală a seriei de asemănări și deosebiri
dintre obiectele sau fenomenele supuse confruntării. Comparația se poate efectua având în vedere un simplu criteriu
(compararea figurilor geometrice din punct de vedere al numărului de laturi ) sau mai multe criterii (număr de laturi,
culoare, mărime ).
Generalizarea este cea care, prin rezultatele la care se ajunge, aduce un plus de frumusețe și de eleganță
matematicii, dar, în același timp este cea care lărgește sau chiar deschide orizonturi noi.
Abstractizarea presupune relevarea însușirilor comune, generale și esențiale ale obiectelor (matematice) în
studiu (abstracție pozitivă) și în același timp neglijarea însușirilor neesențiale (abstracție negativă).
Pentru dezvoltarea capacității copiilor de a efectua abstractizări și generalizări se organizează jocul didactic
”Cine răspunde, câștigă” cu sarcina didactică de a rezolva unele exerciții de compunere a numerelor naturale în
concentrul 0-10, având regula jocului de a forma exerciții de adunare cu unu și doi al căror rezultat să fie egal cu
numărul dat de conducătorul jocului într-un timp limitat.
Concretizarea este operația logică ce intervine atunci când, pornind de la o noțiune, proprietate sau de la un
algoritm general, elevii îl utilizează într-o situație particulară concretă cu care se confruntă într-o problemă dată.
Jocul didactic ”Găsește numerele pare” al cărui scop este de a selecta dintr-un șir de numere, numerele pare,
pornind de la regula cunoscută (un număr este par, dacă cifra unităților este pară), conduce la dezvoltarea acestei
operații a gândirii.
Sistematizarea presupune ordonarea, organizarea în sisteme după anumite proprietăți, caracteristici.
Sistematizarea intervine pe tot parcursul predării-învățării, dar mai ales la integrarea cunoștințelor într-un sistem unitar
și unificator.
Același lucru se poate afirma și relativ la operația logică a gândirii de clasificare, prin care anumite obiecte
(matematice) sunt încadrate în anumite grupe, subgrupe (jocurile didactice care au ca scop clasificarea figurilor
geometrice dupa anumite proprietăți).
În concluzie, toate operațiile logice ale gândirii sunt solicitate, se întrepătrund și se influențează reciproc, ele
fiind momente dialectice ale procesului unitar numit gândire.Sub aspect pedagogic, trebuie avute în vedere toate aceste
aspecte, deoarece numai tratate corespunzător conduc spre rezultate deosebite, spre formarea la elevi a unei gândiri
abstracte ca bază a unor judecăți și raționamente corecte și rapide, bazate pe înțelegere; elevul poate în acest caz
explica în cuvinte proprii, exemplifica și aplica în diverse alte probleme (asemănătoare sau practice) cele
învățate.Toate acestea sunt importante pentru că activitatea gândirii se manifestă esențial în rezolvarea de probleme,
care se realizează prin intermediului jocului didactic. Scopul jocului se formează pornind de la programa de
matematică, iar sarcina lui transpune la nivelul copilului scopul urmărit într-o activitate matematică (de rezolvare de
probleme). Schema generală a rezolvării oricărei probleme constă în corelarea condițiilor cu cerințele ei, procesul
rezolutiv parcurgând următoarele faze:
 Confruntarea cu problema:în această etapă se dezvoltă motivația de a învinge dificultatea, însoțită de
efortul de a atinge scopul;
 Căutarea soluției: activitățile angajate în această fază sunt examinarea și operarea cu materialul,
procesele mentale și verbalizarea;
  Gândirea soluției: faza care implică satisfacția reușitei.
Pentru dezvoltarea raționamentului matematic, a gândirii logice se poate utiliza jocul didactic ”Găsește
perechi asemănătoare” a cărui sarcină este de a găsi perechi de numere care să îndeplinească anumite condiții.
În asimilarea cunoștințelor intervine pe lângă înțelegere și un proces psihic important, imaginația. Aceasta
pentru că oricât de bogat și de variat ar fi materialul utilizat în colecție, nu este practic posibil ca elevii să perceapă
nemijlocit tot ceea ce li se predă. Din acest motiv, învățătorul, sprijinindu-se pe datele percepțiilor anterioare, trebuie în
mod special să facă apel la imaginația elevilor, respectiv la tipul de imagini, de ”reconstituire” sau ”anticipare”. Aceste
imagini vin să înlocuiască datele perceptive inaccesibile. Pe această cale, urmărind expunerea învățătorului sau textul
manualului, elevul poate să-și ”construiască” în plan mental obiecte și fenomene pe care nu le-a văzut niciodată
(imagini de reconstituire). De asemenea, el are posibilitatea să anticipeze imaginea transformărilor ce se produc în
obiecte și fenomene cu totul noi pentru el (imagini anticipatoare), contribuind la îmbunătățirea și extinderea sferei de
reprezentare a lumii.Astfel, în procesul de învățământ, dezvoltarea unei imaginații reproductive ți creatoare constituie o
premisă, cât și un rezultat al asimilării cunoștințelor, al formării noțiunilor științifice.
În munca școlară are loc o antrenare, mai ales a imaginației reproductive, care devine mai bogată, mai
complexă. Alături de imaginația reproductivă se dezvoltă însă și imaginația creatoare, care se manifestă la școlarul mic
prin joc, desen etc. (jocul didactic ”Surpriza”).
În concluzie, nu există proces psihic cognitiv care să nu intervină sau care să nu fie influențat în cadrul orelor
de matematică, în care se folosește ca metodă jocul didactic.
Intervin și celălalte procese psihice afective (emoțiile, dispozițiile,pasiunile) sau procesele psihice volitive.O
multitudine de emoții, sentimente intelectuale sau chiar sentimente morale sau estetice intervin sau apar atunci când
elevul lucrează (cu mobilizare, cu pasiune și cu multă voință) sarcinile didactice impuse de joc.
Mai mult, anumite particularități ale proceselor voluntare ale elevului, exersate sistematic în procesul
educațional (și în experiența socială), devin autentice calități volitive și trăsături de personalitate. Tăria voinței,
perseverența, independența și promtitudinea voinței, curajul, încep să se manifeste încă din perioada ciclului primar și
se consolidează treptat pe parcursul procesului instructiv-educativ. Aceasta pentru că matematica este guvernată de
reguli, proprietăți, metode etc. abstracte, riguroase; pentru aprofundarea lor fiind necesară muncă și putere de
înțelegere, dar și multă voință (perseverență). Doar perseverând, elevul își modelează în mod corespunzător caracterul,
își dezvoltă acele trăsături de caracter necesare și la alte discipline și în viață (conștiinciozitatea, hărnicia, inițiativa,
dorințele de autodepășire). Acestea cu atât mai mult cu cât calitățile volitive ale omului nu sunt moștenite; ele
reprezintă achiziții realizate în cursul dezvoltării psihice individuale, cum, de asemenea, se întâmplă cu caracterul
considerat a fi latura cea mai importantă a personalității, nucleul esențial al acesteia. Se cuvine deci a se acorda o
atenție deosebită acestora, modelarea și automodelarea elevului din ciclul primar fiind esențială.
Jocurile didactice stimulază procesele afectiv-motivaționale. Prin intermediul jocului, copilul își îmbogățește
viața afectivă, învață să-și stăpânească emoțiile, să reacționeze pozitiv la ceea ce este bun. Motivația intrinsecă se
cultivă fără un program pedagogic prestabilit. Sarcinile formulate în cadrul jocurilor didactice matematice sunt mai
motivate decât majoritatea temelor didactice.
Voința este intesns solicitată prin joc. Cinstea, curajul, dreptatea se cultivă fără greș, prin intermediul jocului
didactic.
Influența jocului didactic matematic asupra comportării elevului în colectiv, asupra disciplinei, caracterului și
voinței este permanentă, directă și de o intensitate mare, ceea ce îi mărește considerabil valoarea educativă.
Cunoscând și aplicând inspirat principăiile generoaseale didacticii, învățătorul poate să îi dezvolte elevului
toate componentele sale psihice. În acest sens, trebuie urmărit și dezvoltat atât limbajul oral, cât și cel scris, trebuie
realizată respectarea cu strictețe a rigorii și corectitudinii, a fluenței cu care operează, pornind de la premisa că limbajul
aritmetic este o componentă a limbajului științific, dar și a limbajului cotidian.
Limbajul este cultivat în mod deosebit prin intermediul jocului didactic, mai ales atunci când îmbracă forma
colectivă. Prin joc, copilul își dezvoltă ambiția de comunicare, de interacțiune informațională, fiind pus în situația de a
prezenta soluțiile, de a colabora între ei.
O importantă contribuție o are procesul de învățământ și în dezvoltarea atenției. Activitatea școlară solicită o
atenție concentrată, dar la școlarul mic aceasta se caracterizează prin instabilitate, de aceea, elevii nu pot urmării
explicațiile învățătorului pe toată durata lor dacă nu sunt introduse momente atractive.Atenția poate fi stimulată de
factori interni cum ar fi: curioziotatea, interesul pentru un anumit conținut, experiența (matematică) anterioară a
elevului, dar și de factori externi. Măiestria didactică a învățătorului este esențială în captarea, menținerea și educarea
atenției elevului. Astfel, se folosește jocul didactic în diferite momente ale lecției: captarea atenției pe parcursul
activității didactice pentru înlăturarea plictiselii, dezinteresului în fixarea cunoștințelor. Jocurile didactice ”Forme
geometrice” și ”Cum procedați?” contribuie prin sarcinile lor la dezvoltarea atenției distributive și a gândirii.
Însușindu-și cunoștințele matematice, elevul își formează primele deprinderi și priceperi de muncă
intelectuală. De aceea, prin intermediul jocului didactic trebuie insistat pe formarea acestor priceperi (de a rezolva
probleme, de a utiliza noțiuni, proprietăți, reguli, algoritmi, procedee și tehnici de calcul). Trebuie realizată convertirea
cât mai multor deprinderi în obișnuințe, deoarece acestea contribuie la creșterea randamentului școlar.
Creativitatea, proces și activitate psihică extrem de complexe, ce se finalizează și se obiectivează într-un
anumit produs, este considerată a fi un fenomen multidimensional, o activitate hipercomplexă ce se finalizează într-un
produs de o valoare individuală, dar mai ales socială, superioară. Creator se consideră și acel elev care reușește să
descopere adevăruri deja cunoscute pentru știință, dar în mod independent. Alexandru Roșca consideră creator și elevul
”care rezolvă o problemă pe cale diferită, mai elegantă” 4, mai neuzuală decât cea oferită în manual sau decât cea
practicată de învățător, chiar dacă această cale nu este o noutate pentru știință.Învățătorul va alege probleme și exerciții
menite să realizeze situații problematice sau practice care să dezvolte creativitatea elevilor săi, va manifesta deschidere
spre soluții originale, încurajând elevii în căutarea și găsirea lor. Principiul fundamental în educarea creativității trebuie

4
Roşca, A., Creativitatea generală şi specifică, Editura Academiei, Bucureşti, 1981.
să rămână participarea nemijlocită a elevilor la activitate, antrenarea lor în activități care angajează intens abilitățile
creative, cum ar fi situațiile problematice, activitătile independente de rezolvare a unor probleme deosebite.
Pentru dezvoltarea creativității elevilor la clasele mici se poate folosi jocul didactic ”Ce lipsește” a cărui
sarcină didactică este aceea de a completa niște dreptunghiuri cu numere astfel încât să fie îndeplinite mai multe
condiții în același timp. Elevul este stimulat, el are idei, este capabil să facă legături. Prin intermediul jocului, copilul
ia cunoștință cu propriul său potențial inovativ și-l poate experimenta.
În realizarea lecției, învățătorul trebuie să combine criteriul pedagogic (didactic) cu cel praxiologic și
managerial, abordând situațional lecția și celelalte forme de organizare acțională, deoarece acesta nu este doar
tansmițător de informații, ci acela care antrenează gândirea, căutarea independentă a răspunsurilor, motivația, interesul,
depășirea dificultăților prin metode, situații adecvate,climat stimulativ. O atenție aparte trebuie acordată climatului
creat și întreținut în clasă. În timp ce atmosfera rigidă, conținutul învechit și convențional, procedeele stereotipe,
dezaprobarea încercărilor personale anihilează dezvoltarea elevilor, climatul deschis nonconformist îi descătușează
înlăturând blocaje de natură emotivă, culturală sau perceptuală. Atmosfera favorabilă creativității nu trebuie confundată
sau concepută ca o atmosferă de ”laissez-faire” în care este permis orice, ci ca un mediu ambiant organizat cu abilitate,
ca o atmosferă descătușată de conformism, nu însă și de organizare, eliberată de stereotipii, nu însă de ordine și logică.
Psihologii, indiferent de școala sau de orientarea căreia îi aparțin, sunt aproape unanimi în a admite că jocul
didactic aduce contribuții importante la dezvoltarea copilului. Nevoia de joc și acțiune a copilului, respectarea unor
reguli, implicarea directă în executarea sarcinii, transpunerea în diferite roluri și situații, sunt tot atâtea elemente ce
stimulează și consolidează unele trăsături ale personalității: curajul, voința, hotărârea, competitivitatea.
Îmbogățirea zestrei ludice a copilului ar trebui să fie un obiectiv primordial în condițiile în care cercetările
psihologice și pedagogice demonstrează că fantezia îi poate ajuta pe copii să fie pregătiți și disponibili pentru o
învățare eficientă și plină de succes.
Prin urmare, jocul didactic pregătește copilul pentru viață, contribuie la angajarea lui într-o comunicare
multilaterală, generată de subiectul ales, rămânând un moment încărcat de conduite specifice și structuri psihologice
extrem de deschise și de dense, realizând educația viitorului om de acțiune.
Funcțiile jocului didactic matematic
Scopul principal prevăzut în programă- acela de a-i interesa pe copii în asimilarea unui volum de cunoștințe
logice, simple, polivalente, pe baza cărora să se orienteze în problemele lumii înconjurătoare și să exprime judecăți și
raționamente- se poate realiza prin utilizarea jocului didactic.
Datorită faptului că elevul acumulează o mare cantitate de cunoștițe, de impresii, își cultivă sentimentele și
interesele, își structurează operațiile și acțiunile fără a resimți efortul, învățarea prin intermediul jocului se realizează
economicos și eficient.
Pentru acest motiv jocul este considerat astăzi, în teoria pedagogică modernă, ca o modalitate de asimilare a
realului la acțiunea proprie 5, asigurând elevului largi posibilități de activism intelectual. Jucîndu-se, copilul reușește să

5
Piaget, J., Psihologia copilului, (trad), E.D.P., Bucureşti, 1966.
asimileze realitățile intelectuale, astfel, acestea rămân exterioare inteligenței copilului. Jocul este „practica dezvoltării”
6
și în consecință, în perioada copilăriei el este adoptat pentru multiplele sale funcții formative.
Jocurile didactice matematice îndeplinesc o funcție esențială, cea organizatorică prin faptul că permit o bună
planificare a timpului elevului și a cadrului didactic. În timpul jocului, toți copii activează.Ele permit desfășurarea unor
interacțiuni diferențiate,în care elevii se întrețin cu ei înșiși și colaborează în cadrul grupului, concurând în paralel cu
alt grup, fapt care conduce la cunoașterea de sine și la asumarea unor responsabilități privind propriile acte.
Nu mai puțin importantă este funcția didactică pe care o pot avea jocurile matematice, jocuri care permit
dezvoltarea capacităților intelectuale, tactice, memotehnice.
Jocurile au și o funcție cognitivă, cu un vector îndreptat spre noi achiziții și un altul spre copil, pentru
cunoașterea lui psihopedagogică.
Prin joc, copilul se manifestă firesc, fapt care permite cadrului didactic să-l studieze sub aspect temperamental
sau caracterial și să optimizeze activitatea din mers, dacă este cazul.
Jocul permite și o pedagogie a erorilor – mult recomandată în ultimul timp- stimularea puterii de discernământ
a copiilor și prin realizarea unor diferențe valorice (atât cât permite vârsta).
Jocul didactic stimulează în grad înalt procesele psihice. Prin joc fiecare elev își verifică și confruntă
cunoștințele matematice cu cele ale întregului colectiv, în conformitate cu sarcinile grupului.
Are loc astfel o autoevaluare corectă și, implicit, o mai bună autocunoaștere. Prin jocurile didactice copilul
dobândește treptat idei și concepte abstracte pe care le va utiliza în matematică.
Jocurile didactice matematice contribuie la dezvoltarea intelectuală, stimularea inteligenței, creativității,
trecerea de la gândirea concret intuitivă la pregătirea copiilor pentru înțelegerea și însușirea matematicii.
Jocul stimulează și modelează procesele afectiv-motivaționale.
Prin intermediul jocului,copilul își îmbogățește viața afectivă și în același timp dobândește capacitatea, în mod
progresiv, să-și stăpânească emoțiile.El învață să trăiască profund o atitudine pozitivă să reacționeze since, pozitiv sau
negativ, față de ceea ce este bun, frumos, moral și respectiv față de ceea ce este urât, rău, imoral.
În strânsă legătură cu procesele afective se dezvoltă și procesele motivaționale. Jocul are un rol foarte
important în dezvoltarea intereselor de cunoaștere, a curiozității. În timpul jocului copilul nu simte nevoia învățării
externe. Motivația intrinsecă se cultivă fără un program pedagogic prestabilit 7. Copilul găsește cea mai eficientă
recompensă în însuși faptul de a se juca. Oferindu-le condiții propice de joc și asigurându-le materialul (obiectual sau
verbal) le cultivăm cea mai importantă pârghie a viitoarelor acțiuni de tip uman-motivația.
Latura volitivă este intens solicitată în joc. Cinstea, dreptatea, vitejia, curajul se cultivă, fără greș, prin
intermediul jocului.E suficient să privim concentrarea copilului antrenat în joc, seriozitatea cu care urmărește
respectarea unor reguli sau lupta în care se angajează, pentru a înțelege că în viața copilului, jocul este un fapt esențial.

6
Elkonin, D.B., Psihologia jocului, (trad.), E.D.P., Bucureşti, 1980.
7
Bruner, J., Pentru o teorie a instruirii, (trad.), EDP, Bucureşti, 1970.
 Funcția de comunicare a limbajului este cultivată, în mod deosebit prin intermediul jocului, mai ales atunci
când îmbracă forma colectivă.Ambianța de comunicare, de interacțiune informațională îi îmbogățește conținutul și
formele de desfășurare, printr-un proces de sinteză a informației eleborate în comun de participanții la joc. Relațiile de
grup intervin factor organizator supraindividual. Ele exercită o influență coercitivă asupra activității fiecărui copil în
parte. Copilul învață să acționeze și să trăiască împreună cu alții, să țină seama de dorințele și cerințele altora și
totodată, vrea să i se ia ăn seamă propriile dorințe și cerințe.

CONSIDERAȚII DIDACTICE PRIVIND UTILIZAREA JOCULUI DIDACTIC MATEMATIC ÎN

PROCESUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT

În contextul preocupărilor pentru modernizarea învățământului pentru racordarea lui la cerințele epocii
contemporane, cele destinate ridicării învățământului matematic ocupă un loc prioritar.
Eficiența formativă a învățământului matematic în clasele I-IV poate fi sporită atât prin calitatea sistemului
cunoștințelor priceperilor, deprinderilor, atitudinilor, cât și prin modul de organizare și îndrumare a asimilării acestora.
În ceea ce privește calitatea cunoștințelor, se poate afirma că matematica școlară modernă, prin caracterul
riguros științific și generativ al sistemului ei național și operativ pe care-l cuprinde, este investită cu bogate valențe
formative. Important este ca învățătorul să respecte rigoarea ”relativă” a matematicii și să prezinte elevilor aceste
noțiuni la nivelul posibilităților lor de înțelegere.
Utilizarea și mai apoi transferul noțiunilor matematice se face nu prin simpla transmitere a acestora de la
învățător către elevi, ci prin îndelungate, dar dirijate procese de căutare și descoperire a lor de către elevi. De aici,
caracterul dinamic, activ și relativ dificil al învățării matematicii.
Pentru ideea caracterului activ al învățământului pledează și poziția centrală a elevului, anume statutul lui de
subiect activ care realizează actul învățării matematice, mai ales prin efort propriu și care, odată cu însușirea noțiunilor
respective, învață și anumite tehnici de investigare și rezolvare cu caracter mai general.
Modernizarea învățământului matematic românesc în ciclul primar vizează următoarele schimbări:
 Schimbări în abordarea conținuturilor: trecerea de la aritmetica teoretică la o varietate de contexte
problematice care generează aritmetică, în care activitatea pentru rezolvare de probleme prin tatonări, încercări,
implicarea activă ăn situații dincolo de cadrul strict a celor învățate capătă o importanță deosebită;
 Schimbări în ceea ce se așteaptă de la elev: trecerea de la aplicarea unor algoritmi la descoperirea de
noi căi în rezolvarea de probleme;
 Schimbări în învățare: trecerea de la memorizare și repetare la explorare-investigare;
 Schimbări în predare: trecerea de la ipoteza de transmițător de informații a învățătorului la cea de
organizator al unor activități variate de învățare pentru toți copiii, în funcție de nivelul și ritmul propriu de dezvoltare al
fiecăruia;
  Schimbări în evaluare: trecerea de la subiectivismul și rigiditatea notei la transformarea evaluării
într-un mijloc de autoapreciere și stimulare a copilului.
Jocul didactic – metodă de simulare
Unele metode de învățământ se folosesc pentru a transmite cunoștințe,altele pentru a fixa sau pentru a forma
priceperi și deprinderi. Aceeași metodă poate fi folosită în mai multe secvențe ale lecției:
Alegerea metodelor dintr-o lecție se face pe baza unor criterii:
 Specificul obiectivului de învățământ;
 Sarcina didactică urmărită;
 Particularitățile de vârstă și individuale;
 Conținutul informativ-formativ;
 Condițiile locale;
 Personalitatea învățătorului.
Calitatea muncii în procesul de învățământ este în funcție de aceste metode; ele constituie o sursă însemnată de
creștere a eficacității și eficienței învățământului. Aplicându-se metode diferite se obțin diferențe esențiale în pregătirea
elevilor. Însușirea unor cunoștințe noi poate deveni mai dificilă sau mai ușoară pentru unii și aceiașă elevi, în funcție de
metodele utilizate. S-a constatat că exersarea funcțiilor intelectuale este condiționată nu numai de conținuturile date, ci
și de forma în care acestea sunt aduse la cunoștință elevilor, adică de metodele utilizate.
Metodele de învățământ se pot clasifica astfel:
A. Metode de transmitere și însușire a cunoștințelor
a) metode de comunicare orală, dintre care unele pot fi:
 Expozitive :povestirea, descrierea, explicarea, instructajul etc.
 Conversative (dialogate): conversația, conversașia euristică, problematizarea, discuția
colectivă etc.
b) metode de comunicare scrisă, (de muncă cu manualul): lectura independentă, lectura explicativă etc.
B. Metode de explorare și descoperire (de învățare prin descoperire dirijată sau nedirijată):
a) metode de explorare directă (nemijlocită) a obiectelor și fenomenelor: observarea sistematică și
independentă, efectuarea de mici experiențe și experimente, studiul de caz etc.
b) metode de explorare indirectă prin intermediul substitutelorrealității: demonstrația cu ajutorul imaginilor,
graficelor, proiecțiilor fixe și dinamice, înregistrările electronice și magnetice, machetelor, modelelor etc.
C. Metode bazate pe acțiune:
a) metode de învățare prin acțiune reală: algoritmi operaționali, exercițiu, lucrări practice etc.
b) metode de învățare prin acțiune fictivă (stimulată): jocuri didactice, învățare dramatizată etc.

La acestea se adaugă o metodă complexă și anume instuire programată, ca și învățarea asistată de calculator.
Matematica este un obiect de învățământ care permite folosirea unui sistem divers de metode și procedee.
 Învățătorul va veghea însă la asigurarea unui echilibru între modelele de tip intuitiv-observativ, cele acționale
și problematizatoare pentru a nu ajunge nici la abuz de intuiție, dar nici la învățământ formal, fără suport modelator și
în care multe noțiuni matematice rămân fără o suficientă acoperire intuitivă.
Manifestând inițiativă în crearea și folosirea unor metode și materiale didactice care să sprijine înțelegerea
noțiunilor matematice, învățătorul va ține seama de câteva cerințe pentru a oferi posibilitatea elevilor de a învăța
matematica gândind mai întâi la nivelul concret și pentru a se ridica treptat în înțelegerea și operarea cu abstracțiunile
matematice.
Jocul didactic ca metodă de simulare are o largă aplicabilitate regăsindu-se pe anume secvențe de învățare în
cadrul tuturor activităților matematice.
Jocurile didactice satisfac nevoia de motricitate și gândire concretă a elevilor școlii primare. Ele îmbină
spontanul și imaginarul, elementele specifice acestei vârste, cu efortul solicitat și programat de procesul învățării., fiind
folosite cu succes în diferite momente de învățare și de muncă. Organizarea învățării sub forma unor activități cu
caracter de joc aduce voioșie și destindere, plăcere și bucurie, înviorând procesul de învățământ.
Unanim recunoscut pentru contribuția deosebită pe care o aduce în instruirea și educarea elevilor, jocul este
inclus în sistemul metodelor de învățământ, cu rezultate deosebit de importante, în primul rând, pentru că jocul
răspunde în modul cel mai fericit particularităților de vârstă ale școlarilor mici. În al doilea rând, pentru că elementul
distractiv pe care îl conține stimulează interesul și curiozitatea epistemică a școlarilor.
Învățătorul, cunoscând varietatea metodelor disponibile în câmpul didacticii moderne, particularitățile copiilor
cu care lucrează, valențele conținutului pe care trebuie să le atingă prin predare-învățare, trebuie să acționeze pentru a-
și valorifica pe deplin personalitatea, el însuși devenind un autentic subiect creator în materie de îmbinare a metodelor
și procedeelor didactice.

Mecanismul de transformare a unei probleme în joc didactic

Jocurile didactice organizate în lumina cerințelor psihologiei învățării reprezintă un mijloc activ și eficace de
instruire ți educare a școlarului.Acest tip de activitate, cu un aparent aspect de divertisment este în fond o activitate
aptă să răspundă unor importante obiective ale procesului instructiv-educativ.
Utilizarea jocului didactic în procesul de predare-învățare, îmbinând ineditul și utilul cu placutul, activitatea
didactică devine mai interesantă, mai atractivă.
Nu orice activitate desfășurată în clasă este joc didactic.Pentru a deveni joc didactic, o activitate matematică
trebuie să cuprindă elemente de joc: surpriza, cooperarea, întrecerea, prevenirea.
Orice experiență sau problemă poate deveni joc dacă se precizează sarcinile de rezolvat și copul urmărit, dacă
se creează o atmosferă deconectantă, trezind interesul elevilor, spiritul de concurență și de echipă.
În general, un exercițiu sau o problemă matematică pot deveni joc didactic matematic dacă îndeplinesc
următoarele condiții:
- realizează un scop și o sarcină didactică din punct de vedere matematic;
 - folosește elemente de joc în vederea realizării sarcinii propuse cum sunt: întrecerea (competiția) individuală
sau pe grupe de elevi: recompensarea rezultatelor bune sau penalizarea greșelilor,aplauze;
- folosește un conținut matematic accesibil, atractiv, recreativ prin forma de desfășurare, prin materialul
didactic ilustrativ;
- utilizează reguli de joc, cunoscute anticipat și respectate de elevi.
Cum se poate transforma o problemă în joc didactic?
Voi prezenta un exemplu de problemă transformată în joc didactic matematic:
Problema: Într-o cutie sunt bile albe și roșii, câte 6 din fiecare. Se iau la întâmplare 6 bile. Câte bile albe și
câte bile roșii pot fi printre cele luate?
Scopul: consolidarea cunoștințelor prinind adunarea numerelor 0-10; dezvoltarea gândirii probabiliste,
creatoare a elevilor;
Sarcina didactică: verificarea cunoștințelor despre descompunerea unui număr într-o sumă de doi termeni;
Elemente de joc: întrecerea individuală și pe echipe (rânduri de bănci);
Material didactic: o cutie cu 6 bile albe și 6 bile roșii;
Regula jocului: elevii scriu soluțiile posibile ale problemei pe o foaie de hârtie, iar propunătorul strânge foile,
după un timp dinainte stabilit.
Pot fi găsite următoarele situații:
Bile albe 6 5 4 3 2 1 0
Bile roșii 0 1 2 3 4 5 6

Problema are deci 7 soluții, pentru fiecare soluție bună se acordă un punct. Se clasifică elevii:
o pe locul I cei cu 7 soluții;
o pe locul II cei cu 6 soluții;
o pe locul III cei cu 5 soluții; ș.a.m.d.
Se poate stabili o clasificare pe echipe, prin cumularea punctelor obținute de componenții fiecărei echipe.
Elevii, care nu au găsit nicio soluție corectă, pot fi ”penalizați”, având sarcină să rezolve adunările:
0+6=? 2+4=? 4+2=? 6+0=?
1 +5 = ? 3+3=? 5+1=?

Metodologia organizării și desfășurării jocului didactic matematic

Reușita jocului didactic este condiționată de proiectarea, organizarea și desfășurarea lui metodică, de modul în
care învățătorul știe să asigure o concordanță deplină între toate elementele ce-l definesc.
Pentru buna desfășurare a jocului didactic se au în vedere următoarele cerințe:
 pregătirea jocului didactic;
 organizarea judicioasă a acestuia;
  respectarea momentelor (evenimentelor) jocului didactic;
 respectarea ritmului jocului, alegerea unei strategii de conducere potrivită;
 stimularea evevilor în vederea participării la joc;
 asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;
 varietatea elementelor de joc (complicarea jocului, introducerea altor variante etc.).

1. Pregătirea jocului didactic presupune, în general, următoarele :

- Studierea atentă a conținutului acestuia, a structurii sale;
- Pregătirea materialului didactic (confecționarea sau procurarea lui);
- Elaborarea proiectului (planului) jocului didactic.
2. Organizarea jocului didactic matematic necesită o serie de măsuri. Astfel, trebuie să se asigure o
împărțire corespunzătoare a elevilor clasei în funcție de acțiunea jocului și, uneori, chiar o reorganizare a mobilierului
sălii de clasă pentru buna desfășurare a jocului, pentru reușita lui, în sensul rezolvării pozitive a sarcinii didactice.
O altă problemă organizatorică este aceea a distribuirii materialului necesar desfășurării jocului.
În general, materialul se distribuie la începutul activității de joc, pentru următorul motiv: elevii cunoscând
(intuind) în prealabil materialele didactice necesare jocului respectiv, vor înțelege mult mai ușor explicația
învățătorului referitoare la desfășurarea jocului.
Acest procedeu nu trebuie aplicat în mod mecanic. Există jocuri didactice matematice în care materialul poate
fi împărțit elevilor după explicarea jocului.
Organizarea judicioasă a jocului didactic are o influență asupra realizării cu succes a scopului propus.
3. Respectarea momentelor (evenimentelor) jocului didactic constituie o altă cerință pentru o bună
desfășurare a jocului. Desfășurarea jocului didactic cuprinde, de regulă, următoarele momente (faze):
a) Introducerea în joc,
b) Anunțarea titlului jocului și a scopului acestuia;
c) Prezentarea materialului didactic;
d) Explicarea și demonstrarea regulilor jocului;
e) Fixarea jocului;
f) Executarea jocului de către elevi;
g) Complicarea jocului;
h) Introducerea unei variante noi;
i) Închiderea jocului (evaluarea conduitei de grup sau individuale).
a.) Introducerea în joc, ca etapă, îmbracă forme variate în funcție de tema jocului.Uneori, atunci când este
necesar să familiarizăm elevii cu conținutul jocului, activitatea poate să înceapă printr-o scurtă discuție cu efect
motivator. Alteori, introducerea în joc se poate face printr-o scurtă expunere care să stârnească interesul și atenția
elevilor.În alte jocuri, introducerea se face prin prezentarea materialului, mai ales atunci când de logica materialului
este legată de întreaga acțiune a elevilor. Introducerea în jocul matematic nu este un moment totdeauna obligatoriu.
Învățătorul poate începe jocul anunțând direct titlul acestuia.
Se impune, deci, crearea unei atmosfere corespunzătoare, o dispoziție specifică, o deschidere spirituală pe care
să se grefeze conținutul informațional recepționat.
b.) Anunțarea jocului trebuie făcute sintetic, în termeni preciși, fără cuvinte de prisos, spre nu a lungi inutil
începutul acestei activități. Învățătorul poate găsi formulele cele mai variate de anunțare a jocului astfel ca de la o lecție
la alta, ele să fie cât mai adecvate conținutului acestuia.
De exemplu: ”Astăzi vrem să vedem care dintre voi știe să calculeze fără să greșească; de aceea vom organiza
împreună jocul...”
Învățătorul poate folosi și formula clasică: ”Copii, astăzi vom organiza un joc nou. Jocul se numește...El constă
în...”.
Alteori se poate începe anunțarea jocului printr-o frază interogativă: ”Știți ce o să ne jucăm astăzi?...Vreți să vă
spun?”
Denumirea jocului are rolul de a sintetiza tocmai esența jocului și se constituie ca un laitmotiv pe arcursul
desfășurării acțiunii: ”Ce numere lipsesc”, ”Caută vecinii”, ”Robotul socotește”, jocul fiind condus pe baza acestor
formule. Deci, titlul jocului trebuie să fie scurt și sugestiv, căci astfel nu s-ar apela la formula din titlu ca sarcină a
jocului, ritmul ar fi prejudiciat, copiii nu ar reține titlul și valoarea formativă a jocului nu ar fi atinsă.
Scopul jocului și denumirea sa determină, deci, conținutul care structurează apoi sarcina, regulile ți elementele
de joc, conținutul fiind inclus în scopul activității. De exemplu, în jocul ”Caută vecinii” scopul este consolidarea
deprinderilor de comparare a unor numere.Este evidentă formularea scopului, sarcina de verbalizare cerută de joc,
conținutul cunoștințelor solicitate și deci, obiectivele operaționale ce sunt realizate prin desfășurarea sa.
c.) Prezentarea materialului se poate realiza sub forma unei surprize sau direct de către învățător. Pentru
reușita actului didactic, va trebui să se aibă în vedere:
 Modul de intuire și de familiarizare a copiilor cu materialul;
 Forma de prezentare a materialului;
 Modul de distribuire.
Intuirea materialului constituie momentul de satisfacere a curiozității copiilor față de secrete pe care le conține
și asigură înțelegerea modului în care va fi folosit în activitate.
Forma de prezentare trebuie să satisfacă cerințele psiho-pedagogice și estetice, iar conținutul tebuie să
corespundăscopului activității, să exprime în mod evident atributele ce se cer a fi recunoscute și numite în joc, cât și
pentru situațiile problemă, ca variante de complicare a jocului.
Modul de distribuire a materialului este diferit de la un joc la altul, în funcție de modul de organizare.
Momentul în care elevul primește materialul este ales în funcție de joc, la începutul activității sau în timpul
jocului.
 Prezentarea materialului didactic trebuie făcută explicit, axându-se pe obiectivele urmărite. Explicațiile trebuie
date atât pentru materialul model, cât și pentru cel individual, iar în timpul prezentării putem aplica și câteva exerciții
de mânuire și folosire a materialului.
d.) Explicarea jocului
Un moment hotărâtor pentru succesul jocului didactic este explicarea și demonstrarea acestuia.
Învățătorului îi revin următoarele sarcini:
 Să facă pe elevi să înțeleagă sarcinile ce le revin;
 Să precizeze regulile jocului, asigurând însușirea lor corectă și rapidă;
 Să prezinte conținutul jocului și principalele etape în funcție de regulile jocului;
 Să dea indicații cu privire la modul de folosire a materialului didactic;
 Să scoată în evidență sarcinile conducătorului și cerințele pentru a deveni câștigător.
Explicațiile trbuie să fie cât se poate de simple și scurte, cât mai adecvate scopului urmărit prin joc, punându-se
accent pe înțelegerea de către elevi a elementelor sale esențiale. Uneori este preferabil să se renunțe la o descriere lungă
și obositoare a modului de desfășurare a jocului, precizările fiind făcute pe parcursul desfășurării lui.
Răspunsurile la întrebările jocului pot fi date prin acțiune sau prin explicații verbale.
e.) Fixarea regulilor
Uneori, în timpul explicației sau după explicație, se obișnuiește să se fixeze regulile jocului.
Acest lucru se recomandă, de regulă, atunci când jocul are o acțiune mai complicată, impunându-se, astfel, o
subliniere specifică a acestor reguli. De multe ori fixarea regulilor nu se justifică, deoarece se îndeplinește formal,
elevii reproducându-le în mod mecanic.
f.) Executarea jocului
Jocul începe la semnalul conducătorului jocului. La început acesta intervine mai des în joc reamintind regulile
jocului, dând unele indicații organizatorice. Pe măsură cec se înaintează în joc sau copiii capătă experiența jocurilor
matematice, învățătorul acordă independență copiilor, lăsându-i să acționeze liber.
Se desprind, în general, două moduri de a conduce jocul copiilor:
- conducerea directă (învățătorul având rol de conducător al jocului);
- conducerea indirectă (conducătorul ia parte activă la joc, fără să interpreteze rolul de conducător).
Pe parcursul desfășurării unui joc didactic matematic, învățătorul poate trece de la conducere directă la cea
indirectă sau le poate alterna.
Totuși, chiar dacă învățătorul nu participă direct la joc, sarcinile ce-i revin sunt deosebite.
Astfel, în ambele cazuri, învățătorul trebuie:
 să imprime un anumit ritm jocului (timpul este limitat);
 să mențină atmosfera de joc integrând elementele de joc (mișcarea, aplauzele, întrecerea);
 să urmeze evoluția jocului, evitând momentele de monotonie;
  să stimuleze inițiativa și inventivitatea copiilor, să-i lase să-și confrunte părerile, să caute singuri soluții, să
învețe din propriile greșeli. Dădăceala nu are ce căuta în astfel de activități, ea fiind profund dăunătoare.
 să controleze modul în care elevii rezolvă sarcina didactică în mod independent sau în grup, în funcție de
modul de organizare al jocului;
să urmărească comportarea elevilor, relațiile dintre ei. Expresiile ca ”fă așa”, ”așează aici”, ”nu e bine cum
faci” nu sunt indicate a fi folosite. Învățătorul nu are rolul de ”a preda” cunoștințele sau de a da soluțiile
unor probleme, el provoacă doar anumite probleme, anumite situații în fața cărora sunt puși copiii. Calea
de rezolvare trebuie descoperită de copil, ea fiind doar (în caz de necesitate) sugerată în mod concret;
 Să activeze toți elevii la joc, găsind mijloacele potrivite pentru ai antrena și pe cei timizi;
 Să urmarească felul în care se respectă regulile jocului.
Sunt situații când pe parcursul jocului pot interveni elemente noi:
- schimbarea materialului didactic între elevi (pentru a le da posibilitatea să rezolve probleme cât mai dificile
în cadrul aceluiași joc);
- complicarea sarcinilor jocului;
- introducerea unor elemente de joc noi;
- introducerea unor materiale noi etc.
g.) Încheierea jocului
În final, învățătorul formulează concluzii și aprecieri asupra felului cum s-a desfășurat jocul, asupra modului în
care s-au respectat regulile de joc și s-au executatsarcinile primite, asupra comportamentului elevilor, făcând unele
recomandări și evaluări cu caracter individual și general.
Evaluarea rezultatelor reprezintă pentru elevi un moment foarte important, palpitant chiar. Aprecierile
învățătorului, ca elemente de întărire au o mare rezonanță afectivă. De fapt, elevul nu conștientizează atât cuantumul
informațional dobândit, cât satisfacția propriu-zisă sau nonsatisfacția.
O problemă deosebit de importantă pentru învățători se referă la faptul că jocul, ca modalitate didactică,
impune o pregătire foarte serioasă.

Bibliografie
1. Anucuţa, P., (2000), „Educarea interesului faţă de matematică la elevii din clase I-IV” în „Învăţământul
primar”, nr. 4, ed. Discipol, Bucureşti.
2. Creţu, E., (1999), „Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar”, ed. Aramis, Bucureşti.
3. Neacşu, I., (1988), „Metodica predării matematicii la clasele I-IV”, EDP, Bucureşti.
4. Răduţ-Taciu, R., (2004), „Pedagogia jocului de la teorie la aplicaţii”, ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj
Napoca.
5. Singer, M., (1998), „Învăţarea matematicii în şcoala primară”, în „Învăţământul primar”, nr. 4, ed.
Discipol, Bucureşti.