JOCUL DIDACTIC MATEMATIC

1.Influenţele jocului didactic matematic asupra proceselor psihice

Pentru micii şcolari, jocul didactic constituie stimulentul principal al dezvoltării psihice,
având un rol deosebit de important în pregătirea acestora pentru şcoală şi pentru integrarea
lor socială.

Activitate complexă, jocul didactic angajează fiinţa umană în integritatea sa, cu toate
funcţiile psihice. Aceasta implică activitatea senzorială, intelectuală, afectivă, dezvoltă atenţia,
spiritul de observaţie, imaginaţia, gândirea, exprimarea verbală. Prin jocul didactic, elevul se
va obişnui să suporte cu demnitate eşecul, înfrângerile şi va gusta satisfacţiile victoriei.

Prin desfăşurarea jocului didactic se produc schimbări în conţinutul şi structura proceselor

cognitive, întrucât el face trecerea de la etapa acţiunilor practice spre cea a acţiunilor
mentale. Este activitatea care dă specific personalităţii, angajându-l total pe şcolar,
stimulându-i dezvoltarea şi efortul de perfecţionare. El favorizează apariţia şi dezvoltarea
posibilităţilor de învăţare sistematică şi a celor de muncă.

Ca proces psihic de stocare a informaţiei, de acumulare şi utilizare a experienţei

cognitive, memoria este profund implicată în activitatea de învăţare şi aplicare a matematicii.
Chiar dacă privim această disciplină ştiinţifică ca pe un domeniu al culturii umane axat mai
ales pe dezvoltarea, prin gândire, a implicaţiilor ascunse, nu putem face abstracţie de rolul pe
care cunoştinţele memorate îl au în procesul de rezolvare sau de formulare a problemelor.
Mai mult, poate, decât în cazul oricărei alte discipline şcolare, asimilarea unor cunoştinţe noi
de matematică se bazează pe experienţa anterioară a copilului, pe actualizarea informaţiilor
de care acesta dispune sau, după cum afirmă J.Piaget, pe „reorganizarea şi recombinarea
unor elemente vechi, prezentate într-o formă mai puţin diferenţială la nivelul palierelor
inferioare”.

Intensa solicitare a gândirii impusă de desfăşurarea jocului didactic matematic

acţionează asupra operativităţii ei generale nespecifice tot atât de mult cât acţionează asupra
celei specifice, creându-se astfel „raţionalizarea” înţelegerii lumii vii şi a vieţii. Aceste jocuri
constituie un mijloc de a stimula creativitatea şi independenţa gândirii. Flexibilitatea
proceselor gândirii se exprimă în : uşurinţa trecerii de la un mod de rezolvare la altul, lipsa
inerţiei, rapiditatea conectărilor şi a deconectărilor de la un aspect la altul, găsirea mai multor
soluţii la o problemă dată, absenţa fenomenului interferenţei deprinderilor de rezolvare a
problemelor matematice,etc.

Desfăşurarea jocului didactic captează şi menţine atenţia elevului care este solicitată
fără efort atunci când acesta consideră lecţiile interesante, materialele intuitive atractive, paşii
de înţelegere efectuaţi corespunzător. Dintre multiplele aspecte ale acestui proces psihic în
ceea ce priveşte activităţile matematice, am considerat a fi esenţiale următoarele aspecte :
modul de orientare în sarcina dată, flexibilitatea perceptivă şi operatorie, volumul informaţiei
achiziţionate şi utilizate, capacitatea de concentrare asupra activităţii desfăşurate.

Capacitatea de percepere, reprezentare şi operare cu figuri şi relaţii este redusă la

şcolarul mic. La baza apariţiei primelor imagini sau variante de rezolvare a problemelor este
intuiţia, elevul încercând să surprindă succesiunea logică a verigilor unei probleme. El
delimitează datele cunoscute şi verifică mintal unele dintre soluţiile întrevăzute.

Poincaré nota : „Scopul principal al învăţământului matematic este de a dezvolta anumite

facultăţi psihice şi, printre ele, intuiţia nu e cea mai puţin preţioasă. Prin ea lumea matematică
rămâne în contact cu lumea reală şi chiar dacă matematica pură ar putea să se lipsească de
ea, tot la ea ar trebui să recurgem pentru a umple prăpastia care separă simbolul de
realitate”.

În ceea ce priveşte afectivitatea, la această vârstă capătă pondere nivelul trebuinţelor de

apartenenţă şi de afirmare. Aceste trebuinţe sunt satisfăcute de organizarea jocurilor
didactice pe grupe de elevi. Micul şcolar se simte bine ştiind că aparţine unui grup în care are
un rol bine determinat, are sarcini precise pe care trebuie să le ducă la bun sfârşit.
Cooperarea se manifestă cu naturaleţe în cadrul grupului, apărând apoi competiţia. Există
numeroase probleme ale efectelor competiţiei asupra caracteristicilor personalităţii pe care le
angajează şi dezvoltă. Competiţia cu egali este stimulatoare. Competiţiile prea puternic
asimetrice creează dificultăţi educative. Cooperarea este o altă sursă de trăsături noi de
caracter. Ea generează întrajutorarea, care nu înseamnă numai ajutor acordat de cei mai buni
celor mai puţin buni, ci şi o formă de învăţare a celor ce oferă ajutor, o formă de comunicare
şi de ajustare conştientizată a metodelor pe care le cunosc şi care s-au dovedit folositoare în
munca şcolară. Cei ce primesc ajutorul simt securitatea ce se creează întotdeauna în relaţiile
sociale pozitive, şi, în general vor să facă mai uşoară sarcina celor care îi ajută, ceea ce
înseamnă deja o autodepăşire. Cooperarea între elevi egali ca posibilităţi poate fi mutuală
sau organizată. Aceasta organizează competiţia astfel încât cea din urmă să fie foarte
valoroasă.

Relaţiile apărute în grup contribuie la o mai bună socializare a micului şcolar, la

dezvoltarea limbajului şi a relaţiilor interpersonale. Asumarea responsabilităţii şi luarea unor
decizii contribuie la dezvoltarea caracterului şi a personalităţii şcolarului.

În perioada şcolară mică se dezvoltă nu numai atitudini faţă de muncă şi învăţare, ci şi

trăsături de caracter generate de acestea. Astfel, sunt hărnicia, promptitudinea, capacitatea
de a învinge obstacole curente şi mai ales simţul datoriei, care este foarte important. Acesta
are proprietatea de a iradia spre toate formele de activitate, devenind astfel o trăsătură
centrală morală a personalităţii.

2.Rolul jocului didactic matematic în lecţiile de matematică

În învăţarea matematicii, recurgerea la realitatea înconjurătoare rămâne indispensabilă,

foarte adesea ca punct de plecare şi totdeauna ca punct de sosire, deoarece această
realitate nu ia o semnificaţie profundă decât în funcţie de abstracţiile pe care le
dematerializează şi abstracţiile nu au valoare decât raportate la realităţile care le
concretizează. Acest raport concret – abstract va fi abordat potrivit stadiilor de evoluţie a
gândirii copilului. Aici intervine jocul didactic, a cărui prezenţă în lecţiile de matematică este
binevenită, deoarece prin intermediul lui activităţile didactice devin atractive, accesibile,
dinamice. El conferă lecţiei un aspect de activitate de recreere, de joc. Prin el, copilul face cu
uşurinţă trecerea de la noţiunile concrete la cele abstracte. Este un instrument absolut
indispensabil în predarea – învăţarea matematicii, în însuşirea noţiunilor abstracte specifice
acesteia.

Cercetările recente din domeniul psihologiei învăţării, cu aplicabilitate în studiul

matematicii, evidenţiază necesitatea acţiunii concrete cu obiectele în învăţământul
primar,acţiune ce se poate desfăşura cu mai multă uşurinţă prin folosirea jocurilor didactice cu
conţinut matematic,în vederea interiorizării operaţiilor, mai ales în primele clase, precum şi a
utilizării proprietăţilor de reversibilitate şi asociativitate în scopul însuşirii conştiente şi
temeinice a operaţiilor aritmetice şi a celorlalte informaţii prevăzute de programă.

Prezenţa în jocurile didactice matematice a unor elemente practice, a unor probleme reale
din viaţă, contribuie la abordarea sau aplicarea unor noţiuni matematice, conduce la rezultate
superioare în însuşirea acestui obiect de învăţământ.

Exersarea capacităţilor intelectuale prin situaţii problematice şi jocuri didactice atestă

deosebita valoare formativă a acestei discipline şcolare în structurarea deprinderilor de
activitate intelectuală, în dezvoltarea gândirii matematice, a memoriei şi imaginaţiei, în
formarea unor trăsături de personalitate indispensabile integrării în ciclurile şcolare ulterioare,
în viaţa activă în general.

N. Oprescu arată că „ specificul activităţii matematice constă în faptul că ea reprezintă o

tensiune, o încordare, o mobilizare a spiritului, care înseamnă antrenarea intelectului – a
gândirii pe primul plan”.

Matematica trebuie să ducă la formarea unei : capacităţi de a percepe selectiv, în funcţie

de o idee conducătoare; capacităţi de a trece de la aspectul diferenţial la cel integral şi
invers; plurivalenţe a gândirii; capacităţi de a se concentra pe o perioadă de timp.

Astfel, matematica a devenit în zilele noastre un instrument esenţial de lucru pentru toate
domeniile ştiinţei şi tehnicii. Este firesc, deci, ca în centrul preocupărilor şcolii româneşti,
creşterea eficienţei învăţării matematicii să fie o coordonată de bază a învăţământului
modern.

Bibliografie :

1. Berar Ioan – Aptitudinea matematică la şcolari, Ed. Academiei Române, Bucureşti,

1991.
2. Bontaş Ioan – Pedagogie, Ed. All, Bucureşti, 1994.
3. Cosmovici Andrei – Psihologie Generală, Ed. Polirom, Iaşi, 1996.
4. Frîncu Angela – Jocuri didactice şi exerciţii distractive, E.D.P., Bucureşti, 1972.
5. Mitrofan Nicolae – Aptitudinea pedagogică, Ed. Academiei, Bucureşti, 1988.
6. Neacşu Ioan, Gălăteanu Monalisa, Predoi Petre – Didactica matematicii în
învăţământul primar – Ghid practic, Ed. Aius, Craiova, 2001.
7. Schinteie Valeria – Stimularea creativităţii prin jocuri, Învăţământul primar nr. 2-3, Ed.
Discipol, Bucureşti, 2000.