Sunteți pe pagina 1din 5

RELAȚIA DINTRE

JOC-ÎNVĂȚARE

La vârsta preșcolară jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului,
nevoie generată de trebuințele, dorințele specifice acestui nivel de dezvoltare psihologică. Sub
o formă sau alta , jocul se regăsește la copiii tuturor popoarelor, din cele mai vechi timpuri.
Din aceste considerente , în grădiniță, jocul este activitatea fundmentală. Prin joc se
manifestă, se exteriorizează întreaga viață psihică a copilului, se exprimă cunoștințele,
emoțiile, dorințele,chiar și acelea care nu pot fi satisfăcute imediat. Jocul constituie , în esență,
principala modalitate de formare și dezvoltare a capacităților psihice ala copiilor.
Jocul reprezinta, de asemenea, una dintre modalitatile prin care copilul cauta sa recunoasca
realitatea inconjuratoare. Actionand asupra obiectelor si fiintelor din jur, copilul cunoaste
treptat aceasta lume, isi satisface nevoia de miscare si intelegere, dobandeste incredere in
fortele proprii, se defineste pe sine ca personalitate. In joc, copilul este independent, nu are
nevoie de sprijinul adultului, se poate intrece cu prietenii sau colegii- care-i sunt egali. El nu
mai este la discretia autoritatii adultului, ci are camp de manifestare deplina a intelectului, a
vorbirii, a imaginatiei, a vointei, a activitatii. In joc adultul are doar rolul de sursa de inspiratie
pentru copil.
Jocul are şi un caracter organizat, fiind alcătuit din următoarele elementele componente:
Scopul jocului: Se formulează pe baza obiectivelor de referinţă prevăzute în programa
activităţii instructiv-educative din grădiniţă. Trebuie definit cu claritate pentru ca jocul să
conduc la îndeplinirea lor (exemple: dezvoltarea capacităţii de exprimare, dezvoltarea
capacităţii de orientare în spaţiu, de discriminare a culorilor, mărimilor etc.).
Sarcina didactică: Indică ce anume trebuie să realizeze efectic copiii pe parcursul desfăşurării
jocului pentru a realiza scopul propus. Apare ca o problemă ce trebuie rezolvată prin
valorificarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor de care dispune copilul. Sarcina
didactică trebuie formulată sub forma unui obiectiv operaţional.
Conţinutul jocului: Include totalitatea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor cu care copiii
operează în joc. Poate fi selectat din cunoştinţele, priceperile şi deprinderile însuşite în cadrul
diferitelor categorii de activităţi (cunoştinţe despre plante, animale, anotimpuri, matematice,
geografice etc.). Conţinutul trebuie dozat în funcţie de particularităţile de vârstă.

1
Regulile jocului: Au rolul de a concretiza sarcina didactică, precizând căile pe care trebuie să
le urmeze copiii în desfăşurarea acţiunii ludice. Sunt prestabilite şi obligatorii pentru toţi
participanţii la joc şi reglementează conduita şi acţiunile participanţilor. Pot exista reguli care:
indică acţiunile de joc, ordinea succesiunea acestora, stabilesc modul în care se rezolvă
sarcina didactică, reglementează relaţiile dintre copii, stimulează sau inhibă anumite
manifestori comportamentale
Elementele de joc: Reprezintă căile, mijloacele de realizare a sarcinii didactice. Au rolul de a
mijloci realizarea ei în cele mai bune condiţii, constituind totodată şi elementele de susţinere a
atenţiei pe parcursul situaţiei de învăţare, conferind jocului o coloratură plăcută, atractivă,
distractivă (exemple: elemente surpriză, recompensarea rezultatelor bune, folosirea unor
obiecte inedite, aplauze, jucării etc.).
Dintre funcţiile pe care le îndeplineşte jocul, mai importante sunt:

 funcţia de cunoaştere

 formativ-educativă – jocul educă atenţia, abilităţile şi capacităţile fizice, trăsăturile de


caracterului, atitudinea faţă de colectiv;

 de stimulare a mişcărilor – jocul contribuie la creşterea şi dezvoltarea complexă a


motricităţii;

 distractivă – asigură relaxarea şi petrecerea timpului liber în mod plăcut.

Învăţarea este un fenomen complex, contradictoriu, care a preocupat oamenii din


antichitate şi continuă să fie investigată în cadrul tuturor ramurilor psihologiei, fiecare
cercetând-o din alt punct de vedere.
În „Dicţionarul de termeni pedagogici” de Cristea, S., (1998), menţiona că învăţarea
este activitatea proiectată de cadrul didactic, pentru a determina schimbări
comportamentale la nivelul personalităţii preşcolarului, elevului, studentului, prin
valorificarea capacităţii acestora de dobândire a cunoştinţelor, a deprinderilor, a
strategiilor şi a atitudinilor cognitive.În abordarea unei activităţi atât de complexe,
definiţiile învăţării ating toate o coardă comună, Sălvăstru, D., (2008) nota că pentru a
vorbi despre învăţare, trebuie să avem în vedere, îndeplinirea următoarelor condiţii:
a. să exercite o schimbare în comportament;
b. schimbarea să fie rezultat al experienţei;
c. schimbarea să fie durabilă.

2
Învăţarea – în sens larg – este o strategie de răspuns a organismului în raport cu
situaţiile schimbătoare ale mediului, este un proces evolutiv care are esenţă informativă şi
formativă, adică presupune atât schimbări de performanţă şi în planul dezvoltării psihice
rezultate din exerciţiu.
Învăţarea – în general – înseamnă dobândirea experienţei individuale de comportare sau
dobândirea de noi comportamente în urma acţiunii repetate a unor stimuli asupra
organismului şi a fixării unor reacţii.
In frageda copilarie, invatarea este naturala si spontana. Curiozitatea si gandirea care-l
stimuleaza pe copil , in joc sunt parte integrata din placerea sa de a invata.Prin joc ,copilul se
aventureza in necunoscut, incercand sa vada cat poate sa construiasca de inalt un turn din
cuburi; cate obiecte diferite poate modela din plastilina , testand astfel si materialul de joc si
pe sine, determina cresterea increderii cat si dorinta de autodepasire, lasindu-i la indemana
libera optiune, libera directionare, fantezia si imaginatia.
Imbinarea judicioasa a elementelor de joc cu cele de invatare constituie un mijloc important
de pregatire psihologica a copilului pentru scoala. Jocul de asemenea, trebuie indrumat de
adult, fara ca prin aceasta spontanietatea copilului sa fie stingherita.Rolul educatoarei consta
in orientarea si conducerea jocului nu numai pentru clarificarea scopurilor urmarite, dar si
pentru sporirea efortului constient in directionarea efectelor educative.
In functie de particularitati de varsta ale prescolarilor, insusi procesul de invatare
prezinta anumite particularitatile. Aceste particularitati sunt, de fapt, un rezultat al legaturilor
ce se stabilesc intre joc si invatare pe parcursul perioadei prescolare. Aceasta corelatie intre
cele doua forme de activitate nu ramane constanta. Ca regula generala, pe masura ce se trece
de la o grupa prescolara la alta, activitatile obligatorii castiga termen din ce in ce mai mult. In
jocul copiilor din grupa mare, invatarea ocupa un loc central. Semnificativ este si faptul ca
rolurile preferate de copii sunt acelea de elevi, adica, toti vor sa desfasoare o activitate
specifica vietii scolare, aceea de a invata. Aceasta dovedeste noua atitudine a copilului fata de
activitatea de invatare, faptul ca el s-a ridicat la o noua treapta de intelegere a semnificatiei
acestei activitati de raspundere.
Corelatia dintre joc si invatare la diferite etape ale varstei prescolare este conditionata
de nivelul general de dezvoltare psihica a copilului. Dar pe masura introducerii treptate a
elementelor de invatare, se produc schimbari vizibile in activitatea psihica a copilului; la
varsta prescolara mica asimilare cunostintelor si formarea deprinderilor in cadrul activitatilor
obligatorii sunt legate de joc. Copilul manifesta tendinta de a transforma in joc activitatile
programate de educatoare pentru a-i transmite cunostinta si a-i forma deprinderilor. De pilda

3
copilul manuieste cu multa placere creionul pe hartie,dar fara intentia de a "desena" ceva. Pe
el il captiveaza insusi procesul operarii cu creionul, faptul , ca, trasand cu creionul pe hartie
diferite linii intortocheate. La fel se intampla si cu celelalte activitati. Pe el nu-l intereseaza
inca obtinerea unui anumit rezultat, de exemplu,prin asezarea cuburilor realizarea unei
constructii, prin modelarea plastilinei confectionarea unei jucarii. De asemenea, asimilarea
cunostintelor si insusirea deprinderilor nu constituie pentru copil o problema de rezolvat. Cu
toate acestea, prin imbinarea elementelor de invatare cu cele de joc copilul isi insuseste unele
cunostinte si face pasi in directia formarii deprinderilor de munca intelectuala.
Aceasta particularitate psihologica a invatarii la varsta prescolara unica face necesara
includerea "procedeelor de joc" in desfasurarea activitatilor obligatorii. Pe aceasta cale se
capteaza mai usor atentia, se intesifica procesele de analiza si sinteza, se dirijeaza miscarile si
actiunile, se mentine viu interesul copiilor pentru activitatea desfasurata Jocul devine astfel un
important mijloc pentru insusirea cunostintelor si deprinderilor, daca este imbinat in mod
rational cu elemente de invatare.
Jocurile si invatarea sunt formele de activitate sub influenta carora copilul prescolar se
formeaza si se dezvolta. Intre aceste forme exista o stransa legatura. La diferite etape ale
varstei prescolare,corelatia dintre joc si invatare se realizeaza in forme specifice. La varsta
prescolara mica jocul ocupa in preocuparile copilului locul central. Chiar si invatarea implica
anumite elemente de joc. Totusi in formele cele mai simple motivele invatarii incep sa se
constituie chiar si la prescolarii mici. Aceste motive nu sunt dominante fata de motivele
jocului. La prescolarii din grupa mijlocie si din cea mare, interesul pentru invatare creste din
ce in ce mai mult. Cu toate acestea jocul nu-si pierde din insemnatate nici la aceasta varsta. El
ramane si mai departe tipul fundamental de activitate prescolara, care indeplineste importanta
functiei educative. Astfel, in procesul jocului, copilul isi insuseste mai bine semnificatia
sociala si isi formeaza mai usor unele deprinderi practice elementare.(De pilda, in cadrul unor
jocuri,presolarii confectioneaza din diferite materiale cadouri pentru altii).
"Prin joc , ca activitate insrtuctiv- educativa , se realizeaza adapterea copilului la
invatarea sistematica, prin libera manifestare a spiritului de independenta in efectuarea
diferitelor activitati, jocuri simuland la maximum actvismul copilului."
(El. Pop,"Jocuri si alte activitati la alegerea copiilor" in "Programul gradinitei",in "Jocuri
si alte actvitati alese " - supliment al revistei pedagogice, Bucuresti 1976,pag 11)
In literatura pedagogica,ca mijloc de instruire si educare, jocul este cunoscut sub numele
de joc didactic-forma de invatare prin joc.

4
Ca mijloc de invatare, jocul contribuie la dezvoltarea intelectuala a copiilor, prin el
procedeul luand cunostinta cu observatiile si fenomenele lumii inconjuratoare, proprietatile,
relatiile si raporturile dintre ele, invatand sa le denumeasca.Tot in cadrul jocului se dezvolta
perceptia, imaginatia, memoria, gandirea etc. ; copiii isi pot exprima in joc impresiile
,descoperirile si starile afective jocul - ca forma a invatarii-contribuind astfel la dezvoltarea
proceselor si insusirilor psihice.
Jocul creeaza premisele comportarii constiente a copiilor, conditie esentiala a
invatarii.Indiferent de forma pe care o imbraca,jocul dezvolta capacitatea de cunoastere a
copilului, cultiva sentimentele dintre cele mai variate, educa vointa,pune bazele, insusirii
pesonalitatii, incat toate aceste modificari aparute in viata psiho-fizica au o inraurire pozitiva
asupra desfasurarii tot mai eficiente a activitatii organizate in scopul invatarii.Relatiile dintre
invatarea sistematica si joc este suportul pe care se sprijina intreaga activitate instructiv-
educativa din gradinita. Participarea activa, optionala si libera la jocuri a copilului duce
permanent la invatarea noului, invatarea sistematica la aceasta varsta nu poate fi conceputa in
afara jocului.
In concluzie, din punct de vedere educativ, trebuie sa fie asigurata o justa proportionare a
jocului cu invatarea, a elementului distractiv cu efortul fizic si intelectual. Desi jocul este
activitatea dominanta la varsta prescolara, totusi ea se imbina cu anumite forme de munca
intelectuala accesibila acestei varste.

Bibliografie:
 Constantin Cocoș, Psihopedagogie pentru examenele de definitivat și grade didactice,
Editura Polirom, Anul 2009; pag-301
 El. Pop,"Jocuri si alte activitati la alegerea copiilor" in "Programul gradinitei",in
"Jocuri si alte actvitati alese " - supliment al revistei pedagogice, Bucuresti ,Anul
1976;
 Mihaela Păiși , Liliana Ezechil, “ Laboratorul preșcolar”,Editura V&I Integral,
București, Anul 2015;
 I.Cerghit „Metode de învăţământ”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
Anul1980 ;
 I.Neacşu „Instruire şi învăţare”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, Anul
1999;
 Voiculescu E . , " Pedagogie prescolara " , Editura Aramis ,Bucuresti, Anul 2001;