Sunteți pe pagina 1din 11

Varsta cuprinsa intre 3-6/7 ani, reprezinta perioada din viata copilului, in care au loc progrese

remarcabile, in toate planurile dezvoltarii lui: somatice, psihice, cat si in planul vietii
relationale.[1] Aceste progrese se vor constitui pe fundamentul insusirilor psihice naturale, in
procesul asimilarii experientei sociale, iar continutul si calitatea predispozitiilor vor fi cultivate sub
influenta mediului si a actiunii educative din gradinita.

Intrarea copilului in mediul nou al gradinitei face ca orizontul lui de cunoastere sa depaseasca
cadrul restrans al familiei si sa fie pus in fata unor conditii si cerinte noi, mult deosebite de cele din
perioada anterioara. Solicitarile si noutatea conditiilor de protectie si afectiune il fac pe copil sa-si
ajusteze comportamentul si in acelasi timp sa sesizeze diversitatea lumii si vietii, careia va trebui
sa-i faca fata.
Activitatea dominanta la aceasta varsta este jocul, in care copilul reflecta experienta sociala
achizitionata, reda modele de conduita, creeaza comportamental roluri, stabileste diferite relatii cu
partenerii
Procesul instructiv-educativ in gradinita se desfasoara pe doua nivele de varsta
si anume:
nivel
ani;
7 ani.

corespunzator

grupelor
mica
si
mijlocie:
3-4
ani,
4-5
nivel II corespunzator grupelor mare si pregatitoare: 5-6 ani, 6-

Diferenta dintre cele doua nivele sunt finalitatile, care la nivelul I reprezinta
treapta socializarii, iar la nivel II, reprezinta treapta pregatirii pentru scoala.
Perioada prescolara poate fi subdivizata in trei subperioade:

ani;

ani;

- subperioada prescolara mare: 5-6/7 ani.

subperioada

subperioada

prescolara

prescolara

mica:

mijlocie:

3/4

4/5

In societatea actuala gradinita de copii reprezinta Institutia menita sa ocroteasca si sa faca


educatie copiilor aflati la varsta copilariei mijlocii (3-6/7 ani ). Rolul asumat al gradinitei este
complex prin insasi finalitatile celor doua nivele de instruire si anume:
I;

pregatirea

pentru

integrare
sociala
- pregatirea pentru scoala - nivel II.

nivel

Deoarece
dezvoltarea
copilului
are
loc
in
stransa
legatura
cu
dezvoltarea
psihicului si a sistemului nervos, educatoarea trebuie sa cunoasca
particularitatile anatomo-fiziologice ale copilului pentru a intelege dezvoltarea psihicului, in vederea
folosirii celor mai adecvate metode si procedee in procesul instructiv-educativ. Cei implicati in
educatia copiilor prescolari, trebuie sa cunoasca modelul normal, ideal al dezvoltarii psihocomportamentale, momentele importante ale dezvoltarii lor pe subetape de varste si posibilitatile
de investigare si testare, care sa surprinda profilul real de dezvoltare al fiecarui copil in
parte.
Gradinita reprezinta pentru copii, o experienta noua de viata in afara familiei, intrun cadru
social nou, mult largit. Mediul educational, bogat in stimuli din gradinita influenteaza copilul de a
investiga, de a actiona si experimenta in moduri diverse; toate aceste experiente de invatare

contribuie la initierea unor procese complexe de dezvoltare si maturizare in sensul socializarii si


definirii treptate a personalitatii copilului.
Largirea campului relational si diversitatea tipurilor de relatii cu co-varstnicii
(rude, educatoare, personalul gradinitei, etc.), precum si cu alti copii asemenea lui ii permite
prescolarului descoperirea de sine, diminuarea egocentrismului (dezvoltat in
familie
limite.

in

perioada

anteprescolara),

cunoasterea

propriilor

capacitati

si

Integrat in colectivul de copii el este pus in fata unor noi cerinte si este indemnat sa si le
insuseasca. In felul acesta subordoneaza actiunea sa unei cerinte externe si invata sa devina
ascultator; treptat va distinge ceea ce este bine, de ceea ce este rau si ceea ce este permis, de
ceea ce nu este permis, dobandind o anumita experienta morala, formata din reprezentari si
deprinderi de comportare .
O data consolidate acestea vor constitui terenul pe care se vor rasfrange influenta devoltrilor
ulterioare ale educatiei.
Deosebit de activa este formarea comportamentelor implicate in dezvoltarea autonomiei, prin
organizarea de deprinderi si obisnuinte. Deprinderile de baza se formeaza mult mai usor pe baza
unui model, si anume exemplul concret, insotit de explicatii verbale. Pe parcursul acestei etape se
vor
perfectiona
continuu
devenind
relativ
independente.
La prescolarul de 4-5 ani, imaginea vizuala, care apare in procesul urmaririi miscarilor altor
persoane, poate exercita o influenta reglatoare asupra propriilor miscari, cu mult mai mare decat la
prescolarul de 3-4 ani.
La 3-5 ani, rolul principal in orientarea miscarilor il are demonstrarea, iar la prescolarul de 5-6 ani
un rol mai mare il are indrumarea verbala.
Dinamica formarii deprinderii si obisnuintelor difera de la individ la individ. La unii,
deprinderile se formeaza relativ repede, iar la altii, procesul se desfasoara mai lent. ( A se vedea
anexa 2 Sistemul dezvoltarii prescolarului de 3-6 ani).
Comportamentele alimentare capata o intensa autonomie si culturalizare. Posibilitatea
copilului de a se autoservi ii usureaza servirea mesei.
Indrumarea adultilor, este necesara si acesta (parintele sau educatoarea) va trebui sa puna
accent pe formarea unei conduite civilizate si a unei tinute corecte: de a se autoservi, de a cere, de
a multumi, de a relationa cu ceilalti etc. Copiii sunt invatati de asemenea sa utilizeze corect
tacamurile si celelalte ustensile.
La prescolarul mare parametrii functionali incep sa-i permita sa tolereze mai bine anumite
alimente, pe care le consuma adultii, dar acestea trebuiesc introduse progresiv, sa satisfaca
exigentele de prospetime si de asigurare a principiilor nutritive necesare (a se vedea Anexa nr.1
Regimul zilnic al prescolarului de 3- 6 ani).
Pe la 3-4 ani apar progrese si competente si in ceea ce priveste conduita vestimentara. Desi
la 3 ani este dependent de adult, treptat el isi insuseste numeroase deprinderi si manualitati de
imbracare/ dezbracare. Pana la 6 ani se constituie aceste conduite, care dau oarecare autonomie
copilului.
Prescolarii isi formeaza cateva deprinderi igienice cum ar fi: spalarea mainilor inainte si
dupa fiecare masa, spalarea pe fata, pe gat, pe urechi, curatirea nasului, folosirea sistematica si
corecta a batistei, folosirea civilizata a toaletei si apoi spalarea mainilor. Aceste deprinderi sunt
necesitati zilnice si trebuie sa devina obisnuinte.

Un alt aspect important al necesitatii zilnice a prescolarului, il reprezinta somnul . Odihna


din timpul somnului este indispensabila pentru o buna crestere si
dezvoltare armonioasa a copilului. Pe langa recuperarea fizica si nervoasa, in timpul somnului: - se
reorganizeaza informatiile si cunostintele acumulate peste zi ;
- se

structureaza

memoria,
- se fac conexiunile din sistemul nervos,
- hormonul cresterii este secretat in cantitate mai mare. [4]
Necesitatile de somn ale copilului variaza de la un copil la altul, fiind proprii fiecaruia. Este
indicat ca orarul de somn ( de zi si de noapte ) sa fie regulat si sa nu varieze de la o zi la alta
( Anexa 1 - Regimul zilnic al prescolarului de 3- 6 ani).
Avand in vedere instabilitatea preocuparilor, care se manifesta de multe ori la aceasta
varsta, copiii trebuie ajutati sa devina perseverenti, sa-si formeze deprinderea de a termina lucrul
inceput. Treptat, ei sunt obisnuiti cu eforturi de atentie, de gandire si stapanire de sine; ei trebuie
sa-si insuseasca comportamente necesare pentru viata ulterioara de scolar.
Caracteristica principala a organismului copilului prescolar este marea sa capacitate
de crestere si dezvoltare (Anexa nr.2 Sistemul dezvoltarii prescolarului). Cresterea se refera la
marirea masei diferitelor organe si a intregului corp, iar dezvoltarea se refera la schimbarile
morfologice si functionale, care se petrec in tesuturi si organe, in intregul organism.

2. COORDONATE ALE DEZVOLTARII


PSIHICE
Varsta cuprinsa intre 3-6/7 ani , varsta prescolara, reprezinta o perioada caracterizata prin
inalte
ritmuri
de
dezvoltare,
in
care
se
pun
bazele
formarii
viitoarei
personalitati.
Psihicul copilului se dezvolta intens si exploziv datorita contradictiilor dintre solicitarile
externe si posibilitatile interne, care devin mai active. Pe de o parte gradinita implica noi cerinte,
pe
de
alta
parte,
familia
solicita
copilului
o
varietate
de
conduite.
Universul cunoasterii este in continua expansiune, stimuland capacitatile si mijloacele de
comunicare ale copilului, aflat intro intensa relationare cu cei din jur, ceea ce duce, la evolutia
personalitatii sale intrun efort continuu de cucerire a realului, de integrare eficienta in viata grupului
din care face parte.
Daca pana la 3 ani, dezvoltarea copilului este mai mult legata de trebuinte de ordin biofiziologic ( hrana, somn, miscare, etc.), de la 3 ani, prescolarul mic realizeaza un salt calitativ in
dezvoltarea sa, pe linia achizitiilor de ordin psihologic si social, realizate din punct de vedere
pedagogic, indeosebi prin intermediul gradinitei, fapt pe care multi psihologi o considera ca ar
marca intreaga viata psihica ulterioara.7 In planul dezvoltarii intelectuale se manifesta o
descentrare de pe obiectele concrete si o integrare simbolica a acestora, in structuri din ce in ce
mai cuprinzatoare, alaturi de evolutia intereselor, a aspiratiilor si a activitatilor de explorare a
mediului. Toate acestea sunt realizabile pe fondul unei instabilitati, care se reflecta si la nivelul
structurilor afective si psihomotorii.
Intrarea copilului la gradinita, desprinderea partiala din mediul familial va determina
anumite dificultati de adaptare sociala, care apare la nivelul unor interactiuni cu noi stimuli, ceea ce
duce la sensibilizarea structurilor afective ale micului prescolar.

In prescolaritatea mijlocie, copilul inregistreaza progrese, atat la nivel fizic si intelectual,


cat si la nivelul structurilor afectiv-motivationale si volitiv-caracteriale ale personalitatii. Se constata
si o evolutie a personalitatii copilului, in sensul dobandirii unei anumite constiinte de sine, fapt care
aduce in planul comportamental o serie de aspecte: opozitie fata de adulti, negativism, spirit de
contrazicere, nevoia de autonomie. Criza de opozitie poate fi diferita, de la un individ la altul, dar
cand intensitatea ei este puternica si prelungita trebuie combatuta prin mijloace pedagogice
adecvate, atat in familie cat si in gradinita.
Prescolaritatea mare este perioada trecerii de la prescolaritate, la scolaritate, cand se
observa cresterea gradului de maturizare generala a personalitatii copilului,
cu o perioada de intense acumulari, de evolutii cantitative si calitative, si cu o capacitate de
invatare superioara celorlalte subperioade.
Intelectul, ca formatiune psihica deosebit de complexadesi inca in formare, in perioada
prescolara, inregistreaza importante restructurari.8
2.2. Dezvoltarea gandirii si a limbajului
Dezvoltarea mintala a copilului prescolar este influentata de mai multi factori, cum ar fi:
largirea experientei cognitive, formele de activitate mai diverse, implicarea lui in jocuri din ce in ce
mai complexe si indeosebi de dezvoltarea limbajului, care favorizeaza comunicarea cu adultul si
implicit asimilarea de noi cunostinte.
Totusi gandirea copilului are caracter intuitiv, este simplista, ramane limitata in cadrul
datelor perceptiei si se orienteaza dupa caracteristici concrete.
Gandirea copilului nu poate face distinctie intre realitatea obiectiva si cea personala,
genereaza egocentrismul.Confuzia dintre Eu si lume duce la caracterul animist al gandirii, prin
atribuirea de calitati umane obiectelor.12
Caracteristicile gandirii anteprescolarului inca persista si la prescolarul mic de 3 - 4 ani :
artificialismul, animismul, egocentrismul, magismul si excesul de
realism.13 Treptat gandirea se va sprijini pe: o experienta perceptiva mai bogata, pe reprezentare,
si pe o comunicare mai intensa.
Pana la 5 ani, copilul are o gandire preoperatorie, dupa care se instaleaza o gandire concret
operatorie; cand se trece de la o gandire concreta, situativa, egocentrista, la forme de gandire mai
complexe, incarcate de nuante.
Cel mai important aspect este cel al gandirii cauzale, cand copilul dupa ce analizeaza
incepe sa puna intrebari referitoare la motivele si scopul actiunii, de aceea trebuie orientat de adult,
pentru a intelege si deosebi legaturile cauzale a lucrurilor, a fenomenelor, a succesiunii
evenimentelor, etc. Apar de ce-urile copilului, care arata existenta gandirii precauzale, indeosebi a
prescolarului mare. Interogatiile sunt mai numeroase, dupa 5 ani, pentru ca apare o noua etapa in
dezvoltarea gandirii cauzale, cand inteligenta opereaza mai putin in planul perceptiv, trecand in
zona reprezentarilor, care alcatuiesc un suport de control si cenzurare a perceptiilor.
Un alt aspect al gandirii prescolarului este capacitatea lui de formare de notiuni, care este
influentata si facilitata de dezvoltarea limbajului.
Folosirea in vorbire a pluralului, permite reunirea experientei perceptive si reprezentarilor,
din care se evidentiaza aspecte mai complexe, particularizate, specifice categoriei in cauza,
fenomene ce structureaza abstractizarea primara.
Spre sfarsitul perioadei prescolare se vor contura toate operatiile gandirii: analiza, sinteza,
generalizarea, abstractizarea, comparatia, concretizarea, dar utilizarea lor va depinde de
cunostintele disponibile la acel moment.*******

Prin crearea si largirea situatiilor de cunoastere, gradinita reuseste sa construiasca copilului


mentalitati comportamentale, morale, de competitie etc., iar antrenarea curiozitatii (formulate sau
interioare) permite dezvoltarea planului imaginar si a creativitatii. Tot acum se formeaza priceperile
si deprinderile de a gandi si recepta muzica. Gandirea muzicala este un cumul de reprezentari;
memoria muzicala favorizeaza dezvoltarea deprinderilor de auditie interioara a muzicii.
Dezvoltarea limbajului este indisolubil legata de evolutia gandirii copilului si invers,
gandirea poate evolua, ajungand sa efectueze generalizari si abstractizari, numai sprijinindu-se pe
o dezvoltare corespunzatoare a limbajului, dezvoltare datorata complicarii raporturilor lui, cu
realitatea inconjuratoare si a conditiilor noi de viata si activitate.
Prin intermediul limbajului, copilul are posibilitatea de a-si largi contactul cu cei din jur si de a-si
exprima ganduri si sentimente. De asemenea, prin limbajul interior, care ordoneaza, proiecteaza,
si regleaza actiunile, copilul poate sa-si imprime
dinamism si ordine la nivelul intregii activitati psihice.14
La prescolarul mic predomina in general limbajul situativ, concret. Treptat incepe sa apara
limbajul contextual, care va coexista cu limbajul situativ, dar care se va diminua la prescolarul
mare, sau va ramane doar cu un caracter situativ. Din ce in ce, mai des copilul foloseste modele
verbale auzite la adult.
Limbajul copilului prescolar se imbogateste continuu, atat sub aspect cantitativ cat si
calitativ: constructia propozitiilor se complica, devin coerente, bine structurate; ies in evidenta
capacitati de formare logico-gramaticale a propozitiilor si frazelor.
Unele caracteristici de limbaj ale prescolarului mic sunt:
- dificultatile de pronuntie (omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete) datorate insuficientei
dezvoltari a aparatului fono-articulator si care in general dispar odata cu dezvoltarea generala a
copilului;
- intampina dificultati in exprimarea timpului trecut si viitor.
Sub raport cantitativ la varsta de 3 ani vocabularul copilului contine 800-1000 de cuvinte,
la 4 ani 1600- 2000 de cuvinte, la 5 ani aproximativ 3000 de cuvinte, iar la 6/7 ani aproximativ
3500 de cuvinte.
In limbajul contextual al prescolarului mijlociu remarcam aspecte cum ar fi:
- incepe sa formuleze propozitii dezvoltate si complexe;
- creste viteza de comunicare si de a verbaliza ce face;
- deosebeste, foloseste in vorbire timpurile viitor si trecut;

a prescolarul mare, si nu numai, limbajul se imbogateste considerabil si are urmatoarele


caracteristici:
- isi insuseste cuvinte noi si construieste cuvinte pe baza cresterii capacitatii de generalizare a
unor relatii gramaticale deja insusite, corespunzator formarii simtului limbii15 :
- retine cu usurinta expresii, clisee verbale;
- la constructiile verbale, care ar trebui sa respecte o cerinta gramaticala se foloseste de modele
verbale de la adult;
- se amplifica expresivitatea vorbirii, nuantarea si intonatiile;

- conserva aspecte dialectale din familie, fapt ce evidentiaza rolul foarte mare al acesteia in
dezvoltarea vorbirii.16
Competentele si performantele in dezvoltarea limbajului copilului prescolar, depind de
dezvoltarea psihica, de nivelul de dezvoltare a activitatii nervoase superioare, dar si de alti factori
cum ar fi: educatia, frecventarea gradinitei, preocuparea parintilor pentru dezvoltarea copilului,
prezenta unor frati mai mari, si nu in ultimul rand procesul de maturizare a aparatului
fonator.
Jean Piaget considera ca limbajul mai mult reflecta decat influenteaza dezvoltarea
inteligentei: Oricum comunicarea verbala forteaza inteligenta la o ordonare complexa a datelor ce
se comunica, ori precum se stie orice efort actioneaza in mod complex formativ.17
2.3. Dezvoltarea memoriei si a imaginatiei
La varsta prescolara manifestarea memoriei incepe sa fie mai activa, iar volumul ei sa
creasca comparativ cu a copilului anteprescolar.
Datorita dezvoltarii gandirii, a limbajului interior si a memoriei mecanice incepe sa se dezvolte
memoria logica, alaturi de cea neintentionata. Astfel, incep sa apara elemente ale memoriei
intentionate, ca urmare a ordonarii si dinamizarii intregii activitati psihice.
Memoria copilului prescolar, prezinta urmatoarele caracteristici cum ar fi:

memoria este concreta si se bazeaza pe experienta si actiune personala;

devine o memorie verbala si este mai activa in timpul jocului, pentru ca are posibilitatea sa
intuiasca, sa retina sarcini, reguli simple, sa verbalizeze ceea ce vede, ceea ce face. Este
perioada cand copilul gandeste cu voce tare;

memoria este selectiva si in stransa legatura cu interesele copilului, ii poate influenta si


imbogati continutul ( miscari, stari afective, imagini, cuvinte, idei);

experienta personala, incarcata uneori de stari afective permite construirea primelor


amintiri;

memoria progreseaza, dand posibilitatea copilului sa faca asociatii de moment, dar nu


comparativ-analitice;

pastrarea si reproducerea celor memorate, pot avea caracter superficial, fragmentar,


datorita capacitatii restranse de percepere si fixare;

actualizarea cunostintelor, poate favoriza pastrarea, iar daca evenimentele sunt deosebite,
impresionabile se pot pastra, pana la cateva luni;

reproducerea se dezvolta si se bazeaza din ce in ce mai mult pe amanunte si detalii. Daca


copiii sunt solicitati, ei pot fi capabili sa reproduca intamplari, evenimente, discutii la care
au asistat, sau doar au luat parte;

reproducerea unei poezii se face cu oarecare nesiguranta, iar daca copilul este intrerupt, nu
mai poate continua;

recunoasterea este
cunostintelor.

solicitata

frecvent

si

contribuie

la

fixarea

Desi memoria copilului este capabila de performantele sus amintite, totusi ea ramane difuza,
incoerenta, nesistematizata. Copilul memoreaza repede, dar uita tot atat de repede; amintirile lui
sunt uneori fragmentate, neintegrate in unitati logice. Plasticitatea sistemului nervos se imbina cu

labilitatea sa, ceea ce face


caracter contradictoriu.18

ca memoria prescolarului sa aiba un

Memoria muzicala este activitatea de intiparire, pastrare si reproducere a reprezentarilor


sonore. Aceasta se dezvolta prin activitati sistematice, de durata, pe baza memorarii si reproducerii
unor fragmente ale pieselor muzicale. Trebuie sa avem in vedere si anumite conditii pentru
realizarea unei bune memorari: starea copilului (teama sau optimism), claritatea scopului urmarit
(fixarea imediata va duce la pastrarea durabila a cunostintelor) ambianta in care are loc memorarea
muzicala, materialele didactice folosite.
Cunoscand caracteristicile memoriei copilului, atentia educatoarei va fi orientata in sensul de
a lua masuri pentru cresterea disponibilitatilor memoriei: repetarea, acordarea de semnificatie si
dozarea efortului.

Imaginatia copilului prescolar cunoaste in aceasta perioada o ampla si activa dezvoltare,


care este stimulata de dezvoltarea gandirii intuitive, care-i permite explorarea mediului; de
memorie, care faciliteaza acumularea si conservarea experientei personale, de trairile afective, care
amplifica imaginatia, de limbaj care prin instrumentul activitatii mentale, cuvantul, exprima ideile si
permite evocarea produselor imaginatiei..
Deoarece gandirea este inca limitata si nu poate diferentia, controla si evalua perceptiile,
trairile emotionale il determina pe copil sa nu diferentieze clar, planul real de cel imaginar. Sunt
astfel determinate evolutii de cele mai multe ori fanteziste.19
Pe langa imaginatia pasiva, involuntara, sub forma visului din timpul somnului, se manifesta
imaginatia creatoare si imaginatiareproductiva implicata in procesul de intelegere a ceea ce i se
povesteste. Imaginatia creatoare cunoaste o larga dezvoltare pe linia unui context tot mai larg,
logic, in produsele activitatii.
Perioada prescolara este perioada in care se manifesta, pentru prima dara, capacitatea de creatie
artistica la copil. O forma a imaginatiei este si imaginatia muzicala ce cuprinde crearea de noi
reprezentari muzicale, pornind de la cele insusite anterior si dezvoltate prin activitati de
gen.
Daca afectivitatea este motorul activitatii copilului, imaginatia este calea, mijlocul, metoda de
realizare a ei.20
Deci imaginatia este cea care poate rezolva contradictiile dintre aspiratii si posibilitati, printro
manifestare caracteristica copilului: animism, si artificialism.
La prescolarul mic predomina imaginatia reproductiva. Consolidarea anumitor imagini se face
prin repetare, care antreneaza imaginatia copilului. El cere sa i se repete aceleasi lucruri (basme,
povestiri,
poezii),
care il
incanta
si-i
alimenteaza
de
fiecare
data
imaginatia.
Pentru
el.21

copil

fantasticul

este

considerat

ca

existent,

realitatea

ca

impregnata

de

La prescolarul mijlociu, fantasticul este acceptat ca o conventie de joc22, dar pe masura


ce copilul depaseste faza de consolidare a imaginilor, incepe sa se structureze, sa se dezvolte si sa
apara elemente ale imaginatiei creatoare ( in joc, povesti create, desen, modelaj, constructii,
etc.).
Tot acum, copilul prescolar poseda capacitatea evidenta de a alimenta jocul prin initiative, proiecte
si acorduri intre participanti; poate creea subiectul jocului in care el se substituie unui rol imaginar.
Se foloseste de experienta personala, dar imitatia lui este creatoare si impregnata cu reprezentari
de imaginatie.
Activitatea creativa, pentru prescolarul mare prezinta un mai mare interes, care este facilitat
de unele abilitati, pe care copilul le-a dobandit in timp si care ii permite sa-si puna amprenta

personala pe rezultatul activitatii lui: este creativ in exprimarea orala, artistico-plastica, precum si
in exprimarea muzicala, cand poate solicita sa interpreteze individual cantece, sa adapteze si sa
creeze miscari pe muzica sau chiar mici compozitii muzicale.

4. Stadiul planului afectiv-emotional

Datorita dezvoltarii generale a copilului, a diversificarii relatiilor cu mediul, viata interioara a


lui suporta noi dimensiuni psihice.
Copilul poseda o diversitate de emotii si sentimente, a caror manifestare progresiva este
datorata in mare parte trecerii din planul grupului restrans al familiei, la colectivitatea
prescolara.
Reactiile psihice ale copilului, la tot ce este nou in viata lui, presupune si implicare afectiva,
care se manifesta pregnant prin reactii diferite, in momente diferite. Ambiguitatea situatiilor ii
provoaca neliniste, fapt ce explica trecerea rapida de la o stare afectiva la
alta.
Starile comportamentale se vor diminua in timp si vor conduce la adaptarea lui, implicit a
schimbarii comportamentului, care va fi posibil datorita stapanirii de sine, educatiei si
socializarii.
Procesele afective sunt in stransa legatura cu motivatia: emotiile sunt conditionate de
motive, dar la randul lor unele dintre motivele dobandite au fost la origine
emotii.
Motivatia copilului va transforma sarcina de realizat, intrun obiect de interes,
ce-l
va
efectiva.

determina

sa

faca

fata

efortului

solicitat

de

actiunea

Autocontrolul emotional va fi posibil in momentul cand copilul va constientiza propria


motivare, care ii va canaliza emotiile in beneficiul implinirii scopului propus.
2.4.1. Specificul afectivitatii
Progresul si dinamica vietii afective reprezinta o latura de cea mai mare importanta a
dezvoltarii psihice normale a copilului.23
Varsta prescolara se caracterizeaza prin dezvoltarea vietii interioare a copilului, care poseda o
gama larga de emotii si sentimente, a caror schimbare, nuantare este in plin progres.
Cunoastere dezvoltarii afective a copilului orienteaza atat influentele educatiei din familie, cat
si pe cele ce se exercita in spatiul gradinitei.
Din cauza solicitarilor de adaptare dintre cele doua institutii: familie- gradinita, copilul de 3 ani
manifesta trasaturi afective ambigue; atat pozitive cat mai ales negative (nervozitate, neliniste,
retragerea din sfera de influenta, reactii agresive, fuga). Desi difuze, trairile afective vor evolua in
timp, printrun oarecare progres si echilibru. La aceasta varsta, copilul se identifica cu cel mai
apropiat model uman, cel mai adesea cu parintele de acelasi sex. El isi manifesta afectiunea prin
imitarea celei primite, dar impartirea afectiunii parentale, nu se face fara frustrari si tensiuni, mai
ales daca in familie sunt mai multi copii.
Dupa varsta de 3-4 ani datorita cresterii stapanirii de sine, dezvoltat prin educatie si
socializare, copilul stabileste mai usor legaturi cu cei din jur, iar trairile

lui afective sunt in stransa legatura cu imprejurarile si au un caracter dominant.


Intre 4-5 ani, in procesul de identificare copilul e capabil sa-si cunoasca insusirile corporale,
ca imagini de sine, din suporturi perceptibile. Tot acum este capabil sa observe si sa inteleaga
comportamente emotional expresive ale altora, de asemenea, poate simula unele stari afective,
pentru a i se satisface anumite trebuinte sau capricii, chiar daca manifestarea se dovedeste a fi
teatrala.
Datorita stapanirii de sine, copilul incepe sa obtina rezultate ale activitatii sale, fapt care ii produce
reactii de multumire, de mandrie, il face mai calm si receptiv, il incurajeaza si-l motiveaza in
actiunile viitoare.
Intre 5-6 ani procesele afective cresc treptat in complexitate si desfasurare, datorita implicarii
elementelor de memorie afectiva si a confruntarii cu cerinte morale parentale: identificarea familiei
este constituita, recunoaste sexul caruia ii apartine.
Dupa varsta de 6 ani, copilul isi exprima mai rar negativismul pentru ca isi poate controla si
invinge acele izbucniri de moment, de asemenea se poate retine la unele stari de suferinta.
Interactionand cu adultii si cu alti copii, afectivitatea prescolarului va cunoaste expansiune,
modificari, si reorganizari pe tot parcursul perioadei prescolare.
Relatiile de lunga durata cu unele persoane si activitati, care le genereaza emotii este cristalizarea
unor sentimente fundamentale fata de parinti si rude apropiate fata de adultii cu care isi petrec o
mare parte din timp (educatoare), fata de tipuri de activitati din gradinita cum ar fi: jocul, invatarea,
competitia.
Ca urmare a relatiilor, care se stabilesc intre: copil-educatoare, copil-copii, copil-adulti, copilfamilie, incep sa se dezvolte sentimente superioare: morale, intelectuale, estetice. Cel mai
timpuriu este sentimentul de rusine , apoi sentimentul de multumire, de prietenie, tovarasie, al
colectivitatii.24
Relatiile cu egalii (colegii de grupa), reprezinta un alt factor de dezvoltare si progres in plan
afectiv, care se realizeaza tot in gradinita, unde ei relationeaza, colaboreaza si se confrunta cu
situatii diverse.
Maturizarea afectiva, sociala a copilului presupune diminuarea si chiar eliminarea
egocentrismului caracteristic. Un rol important il are educatoarea care il va face sa inteleaga ca toti
sunt egali, ca au aceleasi nevoi si posibilitati. Astfel se dezvolta empatia: comunica mai usor,
colaboreaza in actiuni; fapte care favorizeaza manifestarea emotiilor si sentimentelor superioare de
prietenie.
Uneori sunt remarcate si comportamente agresive. Educatoarea trebuie sa intervina pentru a le
descuraja, dar trebuie sa caute si motivele care l-au determinat sa aiba asemenea manifestari: nu e
capabil sa-si controleze reactiile, sarcinile propuse au fost prea dificile sau poate dorintele
nesatisfacute au generat enervare.
Starile pozitive de multumire, de bucurie si satisfactii le manifesta cand trebuintele de
independenta i-au fost satisfacute si aprobate de adult. Contrazicerea, sau interdictiile ii produc
stari emotionale de insatisfactie si de nemultumire.
Totusi relatia cu adultul, reprezinta elementul esential al dezvoltarii afectivitatii copilului, pentru ca
dorintele lui sunt de a-l satisface pe adult, dar contradictiile dintre regulile impuse de acesta si
diversitatea tentatiilor si a restrictiilor cu privire la satisfacerea lor genereaza o diversitate de trairi
afective. Astfel se amplifica invatarea afectiva. Prin observarea conduitelor adultilor si imitatie,
copilul preia diverse stari afective, expresii si conduite emotionale: astfel trairile lui emotionale se
diversifica, se imbogatesc devin mult mai coerente si adaptate la situatii diverse.
Dezvoltarea afectiva a prescolarului este mediata si conditionata de actiunile si influentele
educatoarei asupra grupului, ea este factorul care imprima dezvoltare fiecarui copil.
2.4.2. Specificul motivatiei

Motivatia este unul din factorii importanti ai sustinerii vointei si daca dorim sa educam vointa
copilului, e necesar sa-i insuflam motivatii puternice, indeosebi pe cele cu valoare sociala.
Desfasurarea activitatilor din gradinita, trebuie sa aiba la baza motive care se intaresc
reciproc, iar stabilirea si ordinea lor constituie conditia principala a formarii personalitatii copilului.
Activitatea este izvorul unor importante satisfactii pentru copii, de aici valoarea educativa a
intretinerii acestui interes.25
Impactul la nivelul motivatiei se manifesta prin stimularea si cresterea motivatiei intrinseci,
pentru realizarea de sine si reducerea trebuintelor compensatorii, a motivatiei normative, a
agresivitatii si a anxietatii.26
In procesul de socializare a copilului in raport cu ceilalti, copii si adulti, la sistemul de
comportamente pe care colectivitatea le impune si care exprima valori si norme socio-culturale
dominante se constituie treptat imaginea de sine.
Factori importanti in socializare sunt: libertatea de manifestare si necesitatea de a se subordona la
reguli, care odata intelese si adoptate il va determina sa fie temeinic motivat in colaborarea cu
educatoarea. Astfel va fi ajutat sa discearna intre ceea ce poate realiza singur si ceea ce poate
realiza in colaborare cu aceasta. Importanta este empatia care se stabileste intre el si educatoare;
care ii va da incredere si ii va intari propria motivare.
Principalele dominante motivationale la aceasta varsta sunt: interesul pentru joc, interesele
pentru cunoastere, interesul pentru activitatea eficienta.
Motivul jocului pentru copil reprezinta o stare de necesitate ca atare, cat si la nivel psihic. Prin
joc copilul isi manifesta nevoia de explorare; motivul de a cerceta este foarte puternic si sustine
activitatea de creatie.
Actiunile jocului sunt subordonate motivatiei ludice si nu obiectelor, caci motivul declanseaza sau
opreste jocul, il orienteaza si da sens actiunii, de asemenea sustine energic comportamentul si
tonusul necesar copilului.
Schimbarile survenite in plan afectiv-motivational se coreleaza cu schimbarile la nivel
cognitiv si volitiv. Stilul cognitiv creativ interactioneaza cu stilul apreciativ- empatic, ceea ce poate
produce o simbioza intre logica gandirii si logica afectivitatii, ca o conditie a intuitiei solutiilor noi si
originale.
La varsta prescolara mica, motivele nu sunt constientizate si ierarhizate, fapt care le permite
sa suporte mai multe modificari pe parcursul desfasurarii actiunii.
Treptat motivele sunt supuse unui proces de ierarhizare si cand motivatia il sustine, copilul poate
obtine performante si in actiuni care ii displac, sau nu sunt printre cele favorite. In acest caz,
motivatia poate fi intarita si prin oferirea de stimulente concrete, sau obtinerea unor favoruri
justificate (se deschide calea competitiei).
Odata cu stapanirea de sine, apar si rezultatele asteptarilor lui, dar si ale adultilor, fapt care
va determina cresterea respectului de sine si a constiintei de sine.
Dezvoltarea unei imagini de sine deficitare va crea probleme in relationarea cu ceilalti, copiii
putand dezvolta comportamente de evitare, in locul celor de interactiune si cooperare, sentimente
de nonvaloare si de vina.
Dezvoltarea unei imagini de sine cu efect pozitiv asupra devenirii personalitatii copilului poate
fi realizabila daca:

il ajutam sa se dezvolte in ritmul propriu;

il ajutam sa se cunoasca, sa se accepte si sa se pretuiasca pe sine;

il ajutam sa-si cunoasca, identifice calitatile si defectele si sa le aprecieze just;

isi cunoaste calitatile, de care trebuie sa fie mandru;

cunoaste deosebirile sale fata de ceilalti (constientizeaza diferentele);

manifesta un comportament cat mai atent fata de interesele sale;

isi formeaza o atitudine pozitiva fata de sine.

Urmarirea in timp a comportamentului copilului permite constatarea de abilitati cognitivafectiv-conative, care vor fi stimulate in interventiile ulterioare prin cresterea motivatiei intrinseci
pentru realizarea de sine, sau de abilitati caracteristice comportamentului creator.
Adeseori, interesul poate fi directionat spre activitati artistice , care creeaza foarte multe satisfactii
si o traire speciala. Stimularea acestui interes duce la dezvoltarea gustului pentru frumos si a
aptitudinilor artistice27.
Sensibilitatea, perceptia, reprezentarea, memoria, imaginatia si gandirea muzicala si mai ales
vocea sunt considerate ca elemente necesare pentru educatia muzicala, pentru atingerea celor
doua obiective de baza privind latura interpretativa si de receptare a muzicii.28

http://www.rasfoiesc.com/educatie/didactica/gradinita/CARACTERIZARE-GENERALA-A-VARST43.php