Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Intrarea in scolarizare se subsumeaza intru totul caracteristicilor de profil ale unei faze de tranzitie,
ocupand o pozitie speciala in configuratia tabloului copilariei. Aceasta marcheaza inceputul celei de-a
treia subperioade ale copilariei, ce se va intend epe un spatiu de 4 ani pana in pragul pubertatii si
implicit, al preadolescentei.
Sub aspectul dezvoltarii fizice, sunt de retinut in primul rand, indicii cresterii ponderale si statutare.
Relativ lenta la inceput – in primii 2 ani de scoalrizare, cand diferenta d ela un an la altul nu depaseste
2 kg – cresterea in greutate se accentueaza ulterior – in ultimii 2 ani – cand diferenta de greutate
urca, de la un an la altul, de la 2-4 kg, pe ansamblul varstei micii scolaritati cresterea ponderala
inscriindu-se intre 20-29 kg pentru baieti si, respectiv intre 19-28 kg pentru fete.(Cf. tabelului de mai
jos– “Cresterea in inaltime si greutate” – Schiopu, Ursula – Psihologia generala a copilului, Manual
pentru clasele IX-X, licee Pedagogice, E.D.P, Bucuresti, 1985, pag. 81)
O evolutie asemanatoare, ca forma si raporturi intre ani si intre sexe, cunoaste cresterea in inaltime
(talie) care, la baieti se situeaza intre 113-132 cm, iar la fete intre 111-131 cm (Cf. graficului “Stadiile
si puseele de crestere”).
Aparatul gustativ si olfactiv se dezvolta sub impactul contactului cu stimuli alimentari si odorifici din ce
in ce mai rafinati.
Procesele de crestere si de maturizare continua la nivelul sistemului nervos. Creierul cantareste in jur
de 1200 g la varsta de 7 ani.
B) Particularitati psihice
Perioada scolara mica prezinta caracteristici importante si progrese in dezvoltarea psihica a copilului
din cauza ca procesul invatarii se constientizeaza, invatarea devine tipul fundamental de activitate.
In aceasta perioada activitatea scolara va solicita intens activitatea intelectuala, copilului I se vor
organiza si dezvolta strategii de invatare, i se va constientiza rolul atentiei si repetitiei, isi va forma
deprinderi de scris-citit si de calcul. Invatarea organizata de cadrele didactice si alfabetizarea
constituie conditiile majore implicate in viata de fiecare zi a copilului dupa 6 ani. Prin alfabetizarea
copilului acesta castiga potential instrumente valide de abordare a tuturor domeniilor culturii si stiintei
contemporane.
Scoala creeaza capacitate si strategii de invatare pentru toata viata si contribuie la structurarea
identitatii si a capacitatilor proprii, la dezvoltarea de aspiratii, la descoperirea vietii sociale.
De cele mai multe ori, scoala raspunde si dorintei copilului de a fi la fel cu cei mari, ca si dorintei de
realizare, de satisface si dezvoltare a curiozitatilor cognitive ale acestuia.
Realizand o educatie institutionalizata si obligatorie, scoala egalizeaza social accesul la cultura.
Primii 4 ani de scoala, chiar daca au fost pregatiti prin frecventarea gradinitei, modifica ritmul,
tensiunea si planul de evenimente care domina in viata copilului.
La 6 ani, copilul este absorbit de adaptarea la viata scolara. Acest process este dificil. Daca invatatotul
insista numai pe disciplina, atunci copilul manifesta o crestere a nervozitatii, a oboselii in tulburari
gastrice, iar adaptarea devine mai grea.
Dupa 7 ani, se observa o mai mare detasare psihologica, o crestere a expansiunii, semn ca adaptarea
scolara a deposit o faza tensionata.
La 7 ani incepe sa screasca curiozitatea fata d emediul extra-scolar si mediul stradal. Tot in aceasta
perioada are loc o crestere a rapiditatii reactiilor.
In jurul varstei de 8 ani, interesele devin mai multilaterale. Competitia colectiva incepe sa devina
deosebit de active si se evidentiaza in jocuri de echipa.
Momentul de 8 ani este foarte sensibil pentru educatia sociala. Este momentul de identitate sociala,
identitate de neam. Tot in aceasta perioada copilul organizeaza jocuri cu subiect prelungit.
Dezvoltarea intelectuala
Aspectele descrise pana acum privind dezvoltarea psihica include modificari mai profunde care permit
sa intelegem rolul scolii in viata psihica a copilului si in structura dezvoltarii sale.
directe
indirecte
Perceptia este procesul prin care se extrage informatia utila si cu sens din moaicul larg al stimulatiei
fizice.
Vederea si auzul ating performante importante spre 9-10 ani, acuitatea acestor forme de sensibilitate
devenid foarte buna.
Activitatea scolara (citit, scrisul, desenatul) solicita perceperea fina si interpretarea rapida.
Pentru auz, se creeaza o sensibilitate discriminativa, formativa in identificarea fenomenelor
incorporate in cuvinte.
Orientarea dreapta-stanga, sus-jos, in randurile orizontale ale scrierii constituie punctual de plecare
pentru o activitate intelectuala complexa, activitate legata de alfabetizare. Aceasta activitate
antreneaza memoria,inteligenta, atentia, reprezentarile pornind de la perceptia care se constituie pe
suportul micilor forme scrise pe foaia de hartie.
1.- etapa de identificare a sunetelor ca elemente componente ale cuvantului; concomitant se face si o
pregatire a capacitatii de scriere
2. – in etapa a doua incep sa se diferentieze sunetele si corespondentele grafice sis a fie asociate
mental.
3. – etapa ultima a alfabetizarii in care are loc consolidarea citit-scrisului; se prelungeste si in al doilea
si al treilea an de scoala.
copii care citesc cu mari dificultati si greseli si retin putin din ceea ce citesc;
copii care citesc greoi dar retin bine sensul celor citite;
Si in privinta timpului si a duratei evenimentelor au loc modificari. Timpul subiectiv are tendinta sa se
relationeze la timpul cronometrabil care capata consistenta. Ceasul si citirea lui devin instrumente ale
autonomiei psihice.
In procesul invatarii, intelegerea unor probleme de geometrie, geografie implica masiv folosirea
simbolurilor.
Conceptele reprezinta setul complet de atributii ce se pot acorda unei scheme, imagini sau simboluri.
Exista 3 atribute ale conceptului ce se modifica odata cu varsta. Acestea sunt:
1.- valabilitatea
2.- statutul
3.- accesibilitatea
1. Valabilitatea conceptului se refera la gradul in care intelesul ce este acordat unui concept
de catre copil este acceptat cu adevarat. In general, intelesul acordat diferitelor cuvinte este
foarte putin asemanator. La 8-10 ani intelesul acestor cuvinte devine relativ asemanator la toti
copiii.
2. Statutul conceptului se refera la claritatea, exactitatea si stabilitatea de folosire pe planul
gandirii a conceptului.
Perioada scolara mica este prima in care se constituie retele de concepte empirice, prin care se
constituie si de organizeaza piramida cunostintelor.
c) grupuri locationale
d) concepte analitice care cuprinde grupuri foarte diferite care se pot reuni print-o insusire
O alta clasificare imparte conceptele in:
- concepte stiintifice
- concepte empirice
Conceptul stiintific reflecta toate insusirle generale si esentiale ale unei clase de obiecte sau
fenomene si le separa de insusirile neesentiale.
Conceptul empiric are o sfera de generalizare mai redusa decat cel stiintific, nu contine toate
trasaturile esentiale si amesteca insusirile esentiale cu insusiri neesentiale. In aceste conditii gandirea
scolarului mic este numita gandire concreta, neavand gradul de abstractizare si generalizare specific
scolarului mare si in special adolescentului si adultului.
In perioada scolara mica se dezvolta cunoasterea directa, ordonata, constientizata prin lectii, dar
creste si invatarea indirecta, dedusa, suplimentara. In gandire incepe sa se manifeste independenta (8
ani), suplete (9-10 ani) si devine mai efficient spiritual critic intemeiat.
In perioada scolara mica, operativitatea gandirii la nivelul claselor avanseaza pe planurile figural,
simbolic, semantic si actional si ceva mai lent la nivelul transformarilor si implicatiilor.
a) – altgoritmi de lucru (sau de aplicare-rezolvare) care sunt implicate in rezolvarea de probleme
c) – altgoritmi de control utilizati in calculele aritmetice, in activitati intelectuale care se supun
unor reguli implicite si ale caror reguli duc la relatii controlabile
Unii copii poseda altgoritmi de lucru foarte buni, foarte bine consolidate, dar altgoritmi d eidentificare
inca slabi dezvoltati. Acesti copii dau rezultate foarte bune la exercitii, darn u reusesc sa se descurce
in cazul problemelor.
Spre 9-10 ani, operativitatea specifica a gandirii cu structurile disponibile pe altgoritmi da un mare
grad de libertate a gandirii nespecifice a copilului in situatiile-problema.
Prin jocuri de istetime, ghicitori, compunere de probleme, se dezvolta creativitatea. De altfel jocul
devine incarcat de atributele revolutiei tehnico-industriale si de cerinta crescanda de explorare.
Capacitatea de invatare
In prima clasa, copiii utilizeaza forme de invatare simple (repetitii fidele de formulari sau de texte
simple). Reproducerea active este la clasa I si a II-a un fel de obiectiv al invatarii.
La 7-8 ani, reproducea din lectie este aproape fidela, desi incomplete.
Exista, insa, o stransa legatura, privind memoria copiilor si relatia dintre fixare, recunoastere si
reproducere.
Daca la 7 ani, scolarul mic poate mai usor sa recunoasca decat sa reproduca, la 8 ani, copiii scolari
manifesta o crestere evidenta a capacitatii de memorare logica, constienta, intentionata sau voluntara.
Oricum, memoria cunoasterea cunoaste in perioada scolara mica o importanta dezvoltare ca activitate
intelectuala fundamentala in invatare, iar repetitia devine suportul de baza.
Daca scolarul din clasa I invata sub influenta adultilor, a dorintei sale de a se supune statutului de
scolar, treptat intervine in motivatie si invatatorul sau, sau alte elemente de rezonanta din
relationarea copilului cu ceilalti copii, elemente de cooperare, competitie, ambitie etc.
La 9 ani, devin active si interesele cognitive care impulsioneaza invatarea, dar mai ales invatarea
perfectionala. Deci, exista motive ce impulsioneaza invatarea in genere, (competitia generala) si
invatarea perfectionala.
Succesul repetat are rzonante psihologice importante. Succesul creeaza satisfactie, incredere, dezvolta
expansiunea sinelui, creeaza optimism, siguranta.
Un rol important in stimularea capacitatii scolarului mic, o are relatia invatator-elev. Rolul
invatatorului, mai ales, in primele doua clase, este foarte important. Stilul de lucru, atitudinea
generala, experienta de cunoastere a copilului au influente formative puternice asupra scolarului mic.
Prin limbaj, societatea vorbeste in fiecare din noi si ne permite , astfel, sa-i vorbim.
Vorbirea este actul de folosire individuala si concreta a limbii, in cadrul procesului complex al
limbajului.
Fiind principalul mijloc de comunicare umana, limbajul devinde si principalul instrument al gandirii.
Ideile, sentimentele, cunostintele noastre se exprima prin vorbire sau prin traducerea acestora in
scris. Gandim cu ajutorul cuvintelor fara de care limbajul interior si exterior,nu ar fi posibil.
Limbajul copilului nu se dezvolta de la sine, spontan, prin simpla maturizare, ci se dobandeste prin
intrebuintarea lui in diferite situatii de viata, prin formarea unor notiuni si insusirea unor idei, prin
sporirea culturii, si, desigur, prin invatarea cuvintelor si a structurilor gramaticale prin care se exprima
acele notiuni si idei.
Inca inainte de intrarea in scoala, copilul mic isi insuseste limbajul la inceput in contact cu mama, cu
familia, cu vecinii iar in momentul intrarii in scoala, cu colegii si invatatorul. La intrarea in scoala,
copilul are deja o anumita experienta intelectuala si verbala. El intelege bine vorbirea celor din jur si
se poate face inteles prin exprimarea gandurilor in propozitii si fraza alcatuite corect.
In scoala, se insusesc forme mai complexe ale limbajului (scris-citit), iar in cadrul unor discipline limba
devine obiect de studiu ceea ce duce la exercitarea unor influente nemijlocite asupra conduitei verbale
si asupra comportamentelor ei expresive.
Perioada scolar mica este una foarte importanta de dezvoltare a limbajului, complexa, cu implicatii
profunde in comportamentul general al copilului. In aceasta perioada, exprimarea si conduita verbala
sunt mai spontane, mai sincere; locul conduitei verbale de fiecare zi este luat, treptat, de “vorbirea
oficiala” care se formeaza si se dezvolta acum.
Formatia lexicala proprie exprimarii elevilor impune marirea cuantumului vocabularului, dar si grija
pentru insusirea de cuvinte noi, formarea discernamantului de a allege cuvantul protrivit si de a-l
integra contextului.
“Alegerea presupune un stoc – un deposit – pe care elevii urmeaza sa-l castige pe diverse cai”.[1]
Folosind un limbaj apropiat intelegerii elevilor, invatatorul are legatura de a stimula activitatea lor, de
cunoastere, incurajandu-I sa formuleze raspunsuri si sa-i fixeze sarcini, ceea ce are o mare
importanta, pentru formarea lor intelectuala si progresul la invatatura. Unul din factorii care franeaza
progresul scolar al unor copii este tocmai nivelul scazut al limbajului.
O exprimare defectuoasa reflecta si o gandire superficiala, iar de aici decurg insuccesele la invatatura,
precum si lipsa interesului pentru aceasta activitate.
Fiecare lectie este un prilej pentru dezvoltarea limbajului si largirea sensului cuvintelor cunoscute,
dobandirea de cuvinte noi si mai ales, folosirea lor in alcatuirea raspunsurilor orale.
Intreruperea elevului, atunci cand citeste sau formuleaza gresit raspunsul, corectarea de catre alti
elevi sau de catre invatator si cerinta de a repeat exprimarea corecta, au o mare valaore educative in
directia autocontrolului exprimarii.
Invatatorul nu trebuie sa uite ca este promotorul limbii literare, exprimarea lui constituind un model
pentru toti elevii.
De cele mai multe ori, scoala are de luptat cu influenta negative exercitata de limbajul folosit de
mediul familial – termini de circulatie restransa, expresii nepotrivite.
“Limba maternal, asa cum este invatata de la mama, tata si bunica, e un mijloc de comunicare
curenta, de obicei rudimentara, fiindca cei dintai instructori de limba maternal transmit pronuntii si
cuvintele regionale, ba chiar forme gresite, sensuri aproximative sau necorespunzatoare”.[2]
b) – sa asigure insusirea deprinderilor corecte sis a-I corecteze defectele. Aceasta sarcina capata o
importanta deosebita acolo unde exista dialect.
De exemplu, elevii care traiesc in aria lingvistica moldoveneasca, invata la lectiile de limba ca
pronuntarea cuvintelor “chitra”, “ghine”, este locala, dialectala si ca literar este cand
pronunta ,,piatra”, ,,bine”.
Tot la copiii de varsta scolara mica, apar o serie de greutati in vorbire, care pun in pericol transmiterea
gandurilor proprii si perceperea corecta a vorbirii auzite.
Limba nu este frumoasa numai cand e vorbita si scrisa frumos, ci este frumoasa prin faptul ca este
vorbita si scrisa corect. Numai cand ai invatat sa vorbesti si sa scrii corect, poti sa exprimi bine ceea
ce gandesti.
Formarea deprinderilor ortografice si de punctuatie constituie una din principalele sarcini ale studiului
limbii romane, sarcina care trebuie urmarita cu perseverenta de-a lungul anilor de scoala.
Clara Chiosa – Bazele lingvinstice pentru teoria si practica predarii limbii romane – E.D. P., 1971,
Bucuresti, pag. 19
Ion Roman – Vorbiti mai bine, scrieti mai bine romaneste – Ed. Ion Creanga, Bucuresti, 1978, pag. 6