IMPACTUL STILURILOR PARENTALE ASUPRA

PROCESULUI ACADEMIC AL ELEVILOR

Nume: Bușega Ana Maria Georgiana
Reușita adolescenților în diverse domenii ale vieții este determinată de mai mulți
factori. Referindu-ne la educație, în general, și la fenomenul de educabilitate, în
special, evidențiem faptul că acest proces complex presupune implicarea a mai
mulți factori. Interacțiunea armonioasă a acestor factori generează un demers
educațional eficient în formarea atitudinii pozitive față de studii la adolescenți, în
general, și tendința spre succesul școlar, în special. Acest aspect este imperativ,
deoarece dezvoltarea intelectuală determină calitatea vieţii pe care tinerii o vor
avea în viitor. Un factor important, în acest context, este stilul parental și influența
acestuia asupra rezultatelor școlare la adolescenți. În ultimul timp, au fost realizate
studii care au scos în evidenţă corelaţii semnificative între tipurile de stiluri
parentale şi rezultatele școlare la adolescenți. Stilurile parentale reprezintă o
configurare a atitudinilor şi comportamentelor părinţilor vizavi de copilul lor care
își lasă amprenta asupra dezvoltării acestuia [2]. Se consideră că practicarea unui
stil educativ echilibrat sau mai puțin echilibrat imprimă relației părinte – copil un
anumit caracter, pozitiv sau negativ. De aceea, se urmărește structurarea unor
modalități de informare a părinților în vederea ghidării acestora spre adoptarea
strategiei educative potrivite, adecvate propriului copil [1]. Astfel, pe lângă grija
față de sănătatea și dezvoltarea fizică, părinții sunt obligați să-și crească copilul
îngrijindu-se și de educația și instruirea acestuia în raport cu potențialul lui. Din
aceste considerente, am optat pentru desfășurarea unei cercetări cu tema „Influiența
stilului parental asupra rezultatelor școlare la adolescenți” prin care să informăm
părinții referitor la faptul că stilulparental e necesar să fie, astfel încât să
eficientizeze tendința copilului spre succesul școlar. Realizând o sinteză a
lucrărilor ce abordează tema clasificării stilurilor parentale, se constată că acestea
sunt stabilite în funcție de două axe: • axa autoritate/liberalism sau
constrângere/permisivitate; • axa dragoste/ostilitate sau atașament/respingere [3].
Fiecare dintre aceste axe prezintă indicatori, structurați de către Stănciulescu într-
un model teoretic. Astfel, autorul consideră că definitorii pentru prima axă sunt:
limitele și constrângerile impuse de părinți activității copiilor; responsabilitățile
atribuite acestora; modalitatea de exercitare a controlului parental; rigoarea
aplicării și controlării regulilor. A doua axă se definește prin gradul de angajare al
părinților în activitatea copilului; suportul pe care aceștia îl acordă; timpul pe care
îl consacră; receptivitatea față de stările lui emoționale și față de nevoile sale.
Având în vedere indicatorii de mai sus, se constată că există părinți cu un stil
parental ce îmbină atât dragostea, cât și limitarea permisivității.
Părinții permisivi sunt cei care au un stil bogat de dragoste, considerând că aceasta
este mai importantă decât fixarea unor limite. Se bazează pe atașament, pe legătura
cu copiii, petrec mult timp cu copiii, comunicând, negociind. Pun mare accent pe
creșterea autoîncrezătoare a copilului sau pe crearea sentimentului de a se simți
importanți.
La extremă se situează părinții autoritariști pentru care fixarea limitelor este mai
importantă decât dragostea arătată copiilor. Folosesc controlul pentru a-i învăța
ceea ce e bine sau ceea ce este rău. Copiii rar negociază cu părinții care pun mare
accent pe disciplină, pe însușirea respectului. Numeroase anchete indică o
dependență a reușitei școlare de un stil parental caracterizat printr-o combinație
nuanțată și flexibilă între afecțiune și susținere parentală a activității școlare a
copilului, pe de o parte, control și exigență față de această activitate, pe de altă
parte. Pornind de la aceste abordări teoretice, am proiectat și desfășurat
experimentul psihopedagogic, având drept eșantion 12 părinți ai elevilor din clasa
a VII-a din IPLT „Onisifor Ghibu”, or. Orhei, care au reușita școlară scăzută. La
etapa de constatare a fost aplicat chestionarul, prin care s-a identificat stilul
parental. Astfel, s-a constatat faptul că stilul părinților implicați în experiment
include preponderent aspecte din stilul ferm și nonblând (autoritar) și blând, și
ferm (democrat). Fiind implicați în programul de formare, părinții au fost instruiți
în vederea echilibrării stilului parental, combinat din diverse aspecte ale tuturor
stilurilor parentale oportune contextului educațional solicitat de situații concrete de
învățare. Astfel, putem afirma, cu certitudine, faptul că stilul parental echilibrat are
o importanță considerabilă în dezvoltarea copilului și în reușita sa școlară.
Referințe: 1. BAUMEISTER, R.F. et al. Social exclusion impairs selfregulation.
In: Journal of Personality and Social Psychology, 2005, 88(4), pp. 589-604. 2.
HOEVE, M. et al. Trajectories of delinquency and parenting styles. In: Journal of
Abnormal Child Psychology, 2008, no.36(2), pp. 223-235. 3. STĂNCIULESCU,
E. Sociologia educaţiei familiale. În: Vol. Familie şi educaţie în societatea
românească. Iaşi: Polirom, 2002.