Dobocan Paula – Alexandra

Conversie, An II

Pornind de la experiențele personale, realizați un Eseu care va evidenția stilurile parentale

întâlnite.

În momentele actuale în care societatea trece printr-una din cele mai grave momente
de descompunere a instituțiilor sale, unde predomină anti valorile, exemplele rele,
criminalitatea și violența în toate manifestările ei, este imperativ să apelăm la investigarea
care sunt factorii care provoacă acest vârtej de violență aproape generalizată și cine eșuează.
în această sarcină de a ne instrui corect copiii. Este în acest context în care familia vine să-și
recupereze valoarea și importanța.

Familia este considerată nucleul de bază al societății; familia este acolo unde se
primește educația pentru viață, este prima școală socială unde se livrează bazele pregătirii
socio-afective și relațiile interpersonale. Școala contribuie la această formare urmărind
dezvoltarea integrală și liberă a persoanei. Ambele, familia și școala, devin aliați cu scopul
clar de a forma copiii în dezvoltarea lor individuală și socială.

Această alianță, familie și școală nu ar fi lipsită de dificultăți, întrucât se crede că stilul

parental al părinților ar contribui la manifestarea unor comportamente perturbatoare din partea
unor elevi în mediul școlar. Aceste comportamente ar împiedica construirea unui mediu
propice învățării.

Atât climatul școlar, cât și conviețuirea școlară au efecte dovedite asupra performanței
elevilor, dezvoltării lor socio-afective și etice, bunăstării personale și de grup, a comunității și
asupra educației pentru cetățenie, o școală cu un climat primitor, motivant și plăcut ar avea un
efect pozitiv asupra performanței școlare.

Cu toate acestea, relațiile parentale dintre părinți și copii, obiceiurile, moștenirea

strămoșilor lor, stilurile parentale joacă un rol fundamental în realizarea și socializarea
copiilor în școală și societate, acestea vor determina adaptarea lor bună sau slabă în școală.

Este esențial ca familia să știe cum să creeze un climat în interior adecvat care
satisface nevoile tuturor și că prin contact direct se stabilește un tip de interacțiuni
participative. Familia își educă copiii nu doar direct prin intervențiile educaționale
intenționate, ci și indirect prin mediul în care îi cresc. De aceea, de-a lungul anilor, de când

1
am început să lucrez cu copiii și cu părinții lor, am întâlnit diferite stiluri parentale. Aceste
stiluri sunt următoarele:

Stilul autoritar

Părinții autoritari, se caracterizează prin exprimarea înaltă de control și cerințe de

maturitate și niveluri scăzute de comunicare și afecțiune explicită. Lucrul predominant este
existența de reguli abundente și cererea pentru un echitabil strict.

Ei depun eforturi pentru a influența, controla și evalua comportamentul și atitudinile

copiilor lor conform unor modele rigide prestabilite. Acești părinți acordă o mare importanță
ascultării, autorității, folosirii pedepselor și măsurilor disciplinare și nu facilitează dialogul.
Regulile care definesc comportamentul bun sunt exigente, iar comportamentul rău este
pedepsit riguros. Comunicarea dintre părinți și copil este slabă.

La fel, ei acordă o mare importanță disciplinei, o evaluare mai scăzută a autoreglării și

sensibilității copilului; metodele sale pedagogice apelează mult mai mult la control decât la
motivație sau relație. Distanța dintre părinți și copii este considerabile, rolurile sexuale clar
separate și rezerva înaintea agenților de socializare în străinătate este destul semnificativ.

Părinții autoritari nu simt nevoia să explice motivele acțiunilor lor, așa că se descurcă
fără dialog și acesta este înlocuit de rigiditate și inflexibilitate în comportament, părinții
recurg în mod frecvent la pedeapsă, reduc inițiativa și spontaneitatea copilului, în timp ce ele
încurajează comportamentul ostil la copii, astfel încât distanța și lipsa de comunicare cresc din
ce în ce mai mult.

Prin urmare, atitudinea principală este impunerea de reguli, iar copiii le respectă și nu
le pot pune la îndoială.

Din punctul meu de vedere, consecințele la copii au efecte de socializare precum

timiditate, stima de sine scăzută, încrederea in sine deficitară, spontaneitate și autonomie
redusă, precum și creativitate, competența socială, sunt copii cu anxietate și agresivitate
neexprimata.

Stilul permisiv

Acest stil se caracterizează printr-o absență de norme și reguli de disciplină, oferă

copilului o mare autonomie atâta timp cât supraviețuirea lor fizică nu este în pericol, în
educație învățarea se face de la sine, nu se folosesc sfaturi, recompense sau pedepse; se

2
caracterizează prin neimplicarea în educația copiilor și eliberarea de responsabilitatea
părintească.

Acest stil parental permisiv se caracterizează printr-un nivel scăzut de control și

exigențe de maturitate, dar cu un nivel ridicat de comunicare și afecțiune. Se caracterizează
tocmai prin afecțiune și libertate.

Părinții au o atitudine pozitivă față de comportamentul copiilor, acceptă

comportamentele și folosesc puțin pedeapsa. Consultă copilul în legătură cu deciziile; nu cer
responsabilități sau ordine; permit copiilor organizarea, fără reguli care să le structureze viața
în fiecare zi; folosesc raționamentul, dar resping puterea și controlul asupra copilului.

Prin urmare, copiii crescuți sub acest stil vor fi probabil temători, agresivi și impulsivi
fete și băieți, cu acuzații puternice de agresiune și furie neexprimată. Au puțină încredere în
sine și încredere și sunt incapabili să-și asume responsabilități. Deși aceasta nu este o regulă
generală, întrucât natura umană este foarte complexă și pot fi mulți copii care cresc fără reguli
sau control și care învață să își asume responsabilități și să exceleze profesional independent.

Stilul autoritar sau democratic

Acest grup de părinți este sensibil la nevoile copiilor lor, încurajează exprimarea
nevoilor acestora și oferă spațiu pentru responsabilitate precum și pentru autonomie,
favorizând independența și inițiativa personală a copilului, consensul și dialogul în relația
părinte-copil pe lângă o responsabilitate, marcată de căldură afectivă.

Practicile parentale eficiente presupun acordarea de sprijin, exprimarea empatiei,

rezolvarea adecvată a conflictelor, menținerea unei bune comunicări părinte-copil, asigurarea
de implicare sau afectivitate pozitivă, controlul comportamentului prin stabilirea unor limite
clare și disciplina adecvată, sunt caracteristici ale stilului educațional democratic, un stil bazat
pe afecțiune și control inductiv care favorizează dezvoltarea unor comportamente adecvate
din punct de vedere social, precum cooperarea socială, independența socială și interacțiunile
sociale pozitive.

Acest stil de părinți produce efecte pozitive asupra socializării copilului, precum:
dezvoltarea abilităților sociale, având cele mai înalte niveluri de stimă de sine, menținerea
bunăstării psihologice și un nivel mai scăzut al conflictelor între părinți și copii.

Acești copii tind să fie interactivi și pricepuți în relațiile cu semenii lor, independenți și
iubitori. Prin urmare, sunt mai maturi, competenți și cu abilități sociale și cognitive ridicate.
3
 Acest tip de comportament parental îi face pe copii să aibă un concept de sine realist,
coerent și pozitiv; căci cresc cu stima de sine și încredere în sine.

În concluzie, consider că este de mare interes să insistăm asupra importanței practicilor

educaționale parentale într-un moment în care structura familiei este în schimbare. Toate
modelele sugerează că părinții stau la baza personalității copilului și că ei asigură un set de
funcții psihologice de bază. Aceste modele arată și importanța coeziunii familiale.

Marea majoritate a părinților au un stil parental autoritar cu copiii lor, întrucât unor
părinți le este greu să stabilească limite, adică să spună nu copiilor, de asemenea nu creează
condițiile necesare pentru ca copiii să devină independenți și să învețe sa aibă parte de o
autonomie bună.