“În ultimele două decenii au apărut o serie de alternative la sistemul tradiţional

de învăţământ din ţara noastră: Pedagogia Waldorf, Pedagogia curativă, Pedagogia Freinet,

Pedagogia Montessori, Programul Step-by-Step, Planul Jena. Într-o perioadă relativ scurtă de
timp, acestea s-au dezvoltat semnificativ antrenând un număr din ce în ce mai mare de elevi şi
de cadre didactice. Pedagogiile alternative au pledat, încă de la început, pentru existenţa
pluralismului educaţional, ca expresie a libertăţii şi democraţiei în domeniul învăţământului”.
(Albulescu, 2020)

Învăţământul alternativ este un invatamant care propune obiective, forme de organizare,

conţinuturi, strategii de predare-învăţare-evaluare şi medii şcolare care se indeparteaza , mai
mult sau mai puţin, de caracteristicile unitare ale învăţământului tradiţional.

Metoda Montessori porneşte de la următoarea afirmaţie: “copilul vine pe lume echipat cu tot
ceea ce are nevoie pentru a supraveţui, iar rolul adultului este de a fi ghidul copilului în
această aventură a cunoaşterii. Adultul trebuie să observe şi să înţeleagă copilul, să fie lângă
el în mod empatic şi să îi permită să facă propriile sale alegeri”. Copilul, în viziunea M.
Montessori este „fiinţă divină, dar neînţeleasă”, iar despre educaţia acestora afirmă că ar
trebui „să nu-i educăm pe copiii noştri pentru ziua de azi. Această lume nu va mai exista când
ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se
adapteze”.

Metoda Montessori oferă o altă variantă de organizare a demersului didactic încercând astfel
să se rezolve prin aceste abordări problemele actuale de care suferă şi învăţământul românesc:
violenţa şi dezordinea ce apare atunci când mediul pune obstacole în calea dezvoltării psihice
naturale a copilului, sau când din mediu lipsesc stimuli necesari în fiecare perioadă a creşterii.

Modelul pedagogic Montessori pune copilul în centru. Copiii Montessori învaţă într-un
mediu non-competitiv şi care-i susţine în permanenţă, concentrându-se pe individualitatea
copilului şi pe nevoile lui specifice.

Specificul metodei Montessori – Mediul educativ pregatit

Pedagogia Montessori are la baza exercitiul individual – lucrul liber al copilului cu

materialele, care se concretizeaza in curriculum-ul materializat Montessori.

Mediul pregatit, din care face parte si pedagogul, ofera fiecarui copil posibilitatea sa
lucreze in ritm propriu, in functie de interesul si de etapa de dezvoltare in care se afla.

Copilul are deci libertatea sa decida:

1. Ce sa invete;

2. Cu cine sa invete;

3. Unde sa invete;

4. Cat timp sa invete.

Iată ce este caracteristic in aceasta alternative educaţională:

1. Copilul alege ce doreste sa invete.

Copilul este cel care decide care sunt materialele cu care va lucra, alegerea sa fiind un
indiciu

pentru stadiul de dezvoltare si faza sensibila in care se afla. Nici un copil nu este fortat sa faca
ceva ce nu isi doreste. Pe de alta parte, nici un copil nu este deranjat in timp ce lucreaza, nu
este intrerupt, corectat sau laudat, lasandu-l sa se concentreze numai asupra activitatii liber
alese.

2. Copilul alege cu cine sa lucreze (forma sociala, forma de activitate – in perechi, in

grup sau individual). Fiecare copil isi exprima optiunea asupra modului de activitate. Este
alegerea libera a copilului daca doreste sa lucreze singur, cu un prieten sau intr-un grup mic.

3. Copilul alege unde sa lucreze

Fiecare copil este lasat sa decida daca va lucra la masa sau pe covor, tinand seama de

materialul ales si de forma sociala (individual, in perechi sau in grup mic).

4. Copilul decide cat timp va lucra

In cadrul activitatilor individuale cu material Montessori, copilul hotaraste cand face

pauza si cand doreste sa manance. De asemenea, decide de cate ori repeta lucrul cu

materialul ales.

Libertatea se acorda si se manifesta intr-un cadru bine stabilit, cu reguli clare si cunoscute de
fiecare copil. In functie de etapa de dezvoltare in care se afla, copilului i se ofera posibilitatea
de alegere, tinand cont in permanenta ca el sa nu fie ingradit inutil sau suprasolicitat de prea
multa libertate, dar nici sa nu lezeze libertatea celorlalti copii.

Conditiile care trebuie sa fie indeplinite pentru ca aceasta libertate sa existe cu adevarat
sunt:

a) un mediu bine pregatit care sa asigure siguranta copiilor;

b) existenta materialelor didactice adecvate;

c) pedagogi bine instruiti in Pedagogia Montessori, care sa raspunda cu respect si dragoste

nevoilor elevilor sai.

Pentru a-si putea desfasura activitatea zilnica, pedagogul Montessori si elevii din ciclul
primar au nevoie de un mediu foarte bine organizat si structurat care sa le permita sa actionize
independent, numit mediul pregatit. In mediul pregatit se pot desfasura activitati multiple si
variate, iar posibilitatea de miscare este foarte mare.

Pentru a fi un mediu educogen, aceasta indeplineste urmatoarele criterii:

• Structurarea pe arii curriculare

In pedagogia Montessori exista cinci arii curriculare, materialele didactice fiind grupate

in cinci zone distincte care reprezinta ariile curriculare ale pedagogiei Montessori:

- Deprinderi de viata practica;

- Dezvoltarea senzoriala;

- Matematica;

- Limba si comunicare;

- Siinte si activitaţi culturale

• Manevrabilitatea

Mobilierul este redus la scara, adaptat dimensiunilor fizice ale corpului copilului. Materialele
si mobila sunt usor de manevrat pentru copii.

• Esteticul
 Mediul pregatit este atragator, armonios, materialel didactice trebuie sa invite la
activitate. Criteriul estetic este deosebit de important in amenajarea unei sali de clasa
Montessori. Materialele didactice sunt de calitate superioara , aranjate atragator si aerisit pe
rafturi, pentru a permite observarea fiecaruia in parte.

• Pastrarea ordinei si curateniei

Fiecare obiect are un loc stabil, unde poate fi gasit in permanenta, in buna stare de

functionare.

Mediul pregatit Montessori se bazeaza pe „materialele pentru dezvoltare” special proiectate,

care invita copiii sa se angajeze in activitati de invatare pe care le aleg in mod liber.

Sub indrumarea unui cadru didactic special instruit, copiii dintr-o clasa Montessori invata

prin descoperie, cu ajutorul materialelor, dezvoltandu-si astfel capacitatea de concentrare,

motivatia, autodisciplina si controlul de sine, precum si o dragoste pentru invatare care

dureaza

toata viata. Activitatile didactice se desfasoara cu materialele Montessori pe baza unor metode
si

procedee didactice de predare specific.

Materialele didactice Montessori sunt aranjate pe arii curriculare in ordinea didactica a

folosirii lor, sunt expuse in mod imbietor pe rafturi joase si deschise, astfel incat copiii sa aiba

acces la ele, fara a fi nevoie de ajutorul unui adult.

Materialele speciale şi modul în care acestea îi sunt prezentate invită şi lasă copilului să
aleagă numai acele activităţi care îi incită interesul personal. Sub îndrumarea educatorului,
copiii dintr-o clasă Montessori acumulează cunoştinţe făcând propriile lor descoperiri. Sunt
astfel încurajate concentrarea, motivaţia, autodisciplina şi dragostea pentru învăţătură.

Materialele Montessori sunt confectionate din diverse materiale naturale si sintetice,

pictate in culori care atrag interesul copilului. Utilizarea corecta a acestor materiale este de
natura sa promoveze o mai buna intelegere a unui anumit concept. Cand constata ca
materialele nu sunt utilizate conform destinatiei lor, profesorii repeta lectiile.
Într-o clasă Montessori toate materialele din clasă sunt uşor accesibile şi la dispoziţia tuturor
copiilor, aşezate pe rafturi joase. Copilul este liber să-şi aleagă materialele care corespund
nevoii lui de dezvoltare şi după ce termină de lucrat cu ele ştie că trebuie să le aşeze pe raft în
acelaşi loc şi în aceleaşi condiţii, pregătit pentru a fi luat de un alt copil interesat de aceeaşi
activitate.

Materialele de dezvoltare Montessori

Organizate pe arii de dezvoltare, concepute special pentru utilizarea lor de către copil

(individual sau în grup), după ce i-au fost prezentate (introduse în activitatea copilului printr-
un

tip de lecţie concepută riguros ştiinţific şi realizată tehnic cu precizie şi în mod atractiv):

• Aria pentru “viaţa practică”, cuprinde toate seturile care servesc activităţilor de îngrijire

personală, îngrijirea mediului, deprinderea regulilor de convieţuire socială, (exerciţiile de

“graţie şi curtoazie”), locul de sevit masa (pentru câţiva copii, ei vor mânca pe rând).

• Aria pentru “dezvoltare senzorială” cuprinde seturile destinate exerciţiilor de rafinare a

simţurilor, prin care se oferă “cheile” pentru cunoaşterea lumii reale şi se antrenează

spiritual de observare, capacitatea de autocontrol.

• Aria pentru “dezvoltarea limbajului” cuprinde materiale speciale pentru asimilarea şi

dezvoltarea limbajului sub toate formele: auzit, vorbit, scris, citit.

• Aria pentru “matematică” cuprinde materiale pentru însuşirea numeraţiei, a scrierii

cifrelor, pentru asimilarea şi utilizarea bazelor sistemului zecimal, pentru operaţiile

aritmetice ş.a.

• Aria pentru “stiinte si activitati culturale”: materiale care sunt destinate cunoaşterii

naturii (plantelor, animalelor); cunoaşterii elementelor de geografie (formele de pământ şi

apă, globul pământesc, planiglobul cu continentele, puzzle cu ţările continentului unde

trăieşte copilul); materiale destinate cunoaşterii unor aspecte din viaţa culturală şi socială

(pictori şi opera lor, compozitori şi compoziţiile lor etc). Pentru expresia artistică sunt
mai multe materiale care servesc exersării decupajului, lipitului, diferitelor tehnici de

expresie plastică, desen, picture.

Pedagogul Montessori si copilul

In cadrul metodei sale, Maria Montessori a conceput un rol cu totul nou pentru
pedagogul din scoala Montessori, numit in continuare pedagogul Montessori.

In pedagogia Montessori, rolul pedagogului este:

- de „a observa” copiii si de „a pregati mediul” favorabil pentru autoformare, pe baza

observatiilor facute;

- de a crea situatii de invatare si de a nu preda direct, fiind mai mult un ghid decat un lider.

Pedagogul Montessori:

- este parte integranta a mediului pregatit;

- nu are o pozitie centrala in desfasurarea procesului de educatia;

- directioneaza activitatea;

- stimuleaza interesul copiilor;

- intuieste nevoile si interesele acestora;

- nu intervine niciodata atunci cand un copil este concentrat;

- intervine numai daca a constatat ca acesta are nevoie de ajutor, nu poate sa se descurce

singur, nu stie ce sa faca sau ii deranjeaza pe ceilalti colegi;

- are competente dobandite prin studii de specialtate pentru a preda in acest sistem de

invatamant;

- are cunostinte de baza pentru a putea preda, respectand principiile pedagogice,

disciplinele din ariile curriculare Montessori.

Rolul cadrului didactic este de a cunoaşte nevoile de dezvoltare ale fiecărui copil, de a-i pune
la dispoziţie un mediu adecvat, oportunitatea de a se dezvolta la potenţialul lor maxim şi
libertatea de a găsi soluţii. Cadrul didactic trebuie să înţeleagă nevoia copilului de a relua
iarăşi şi iarăşi o activitate, să recunoască nevoia de mişcare fizică a acestuia, să stabilească
rutine, să ofere prin exemplul propriu o conduită de disciplină şi de ordine în activitatea cu
materialele Montessori.

Cadrele didactice care predau in alternativa Montessori sunt pregătiţi profesional pentru
această metodă şi utilizează materiale Montessori special create. Aceste materiale nu numai că
stimulează simţurile şi imaginaţia, dar sunt şi autocorectoare, permiţând copilului să evolueze
în ritmul lui şi să înveţe din propriile lui greşeli. Educatorul este, desigur, o parte foarte
importantă a acestui proces. El trebuie să creeze mediul deosebit și ordonat, în care copilul să
poată să înveţe. Educatorul şi copiii împart tot spaţiul dintre ei. Nu exista o arie destinată
educatorului sau o catedră şi tot spaţiul este folosit pentru activităţi.

Acest sistem atribuie copiilor anumite responsabilităţi şi îi ajută să îşi dezvolte stilul personal
de acumulare a cunoştinţelor, timp în care educatorii acţionează ca un ghid care le încurajează
şi le faciliteaza acţiunile.Un principiu esenţial al educaţiei Montessori este că educatorul
trebuie să fie în permanenţă atent la ce face copilul şi nu invers.

O altă problemă pe care o poate rezolva rapid metoda Montessori o reprezintă

mobilierul fix care reprezintă un instrument de încătuşat spiritul copiilor, deoarece această
metodă consideră mişcarea ca fiind esenţială pentru viaţă, iar educaţia nu poate fi concepută
ca moderatoare sau inhibatoare a mişcării, ci un ajutor pentru a cheltui eficient energia şi
pentru a o lăsa să se dezvolte normal.

În cartea „Descoperirea copilului” autoarea spunea: „Educaţia mişcărilor ocupă primul

loc, pe când învăţarea lucrurilor practice constituie numai o atracţie externă, motivul aparent,
care stimulează o necesitate adâncă de organizare”. Includerea tuturor copiilor, inclusiv a
copiilor cu nevoi speciale, este firească în alternativa Montessori, deoarece fiecare copil
lucrează în ritm propriu iar incluziunea devine astfel un proces firesc, normal. Alternativa
educaţională Montessori îşi propune să înveţe copilul să gândească şi să acţioneze
independent, într-o manieră responsabilă de tipul „ajută-mă să pot singur”.

Posibilitatea de a alege este un privilegiu pe care învăţământul preşcolar românesc se

străduieşte să îl respecte prin introducerea centrelor de interes. Copilul este o persoană diferită
de adult, cu propriile nevoi şi interese care are dreptul la propria opinie şi la propriile alegeri.
Este primul care ştie de ce are nevoie şi cum să-şi îndeplinească aceste nevoi şi dacă adultul
nu se aşează în calea lui sunt şanse să îşi păstreze aceaste abilităţi toată viaţa. Clasa
Montessori se structurează după cum urmează:
1. viaţa practică - care cuprinde activităţi practice legate de viaţa de zi cu zi;

2. activităţi senzoriale - ce vizează dezvoltarea simţurilor - copilul explorează prin inter-

mediul simţurilor mediul în care trăieşte;

3. activităţi de limbaj - ce vizează dezvoltarea limbajului vorbit, scris, citit;

4. activităţi matematice care se bazează pe materiale specifice ce respectă caracteristicile

vârstei de a opera în plan concret senzorial. Ceea ce frapează atunci când intri într-o clasă
Montessori este liniştea, calmul şi concentrarea cu care fiecare copil îşi realizează obiectivele
pentru care lucrează cu materialul ales. Existenţa unui singur exemplar dintr-un material
presupune că, implicit, un singur copil va putea să-l folosească.

Acceptarea acestui lucru, obişnuinţa ce se creează, facilitează educarea respectului pentru

lucrul altuia şi răbdarea de a aştepta să-ţi vină rândul. Rolul educatoarei este de a-i ghida spre
căi pozitive de utilizare a energiei inepuizabile de care dispun şi să se bucure că lucrează
împreună.

Materialele sunt simple şi provocatoare şi sunt astfel concepute încât, la un anumit moment al
dezvoltării, să atragă atenţia copiilor. De asemenea, materialele oferă copiilor un feedback
imediat. Această trăsătură, numită controlul erorilor oferă copiilor posibilitatea să stabilească
singuri dacă au făcut exerciţiul în mod corect.

A greşi este un element vital al procesului de învăţare: investigaţia, descoperirea, rezolvarea

de probleme implică blocaje, căi greşite, reveniri, încercări repetate. O parte a experienţei de
învăţare constă în a recunoaşte eroarea şi a învăţa cum să o corectezi.

Activitatea de transmitere de cunoştinţe se desfăşoară în trei etape şi este utilizată pentru a

dezvolta un vocabular bogat în toate ariile curriculare.

Educatoarele cunosc individualitatea şi unicitatea fiecărui copil iar rolul său nu este atât de a
transmite cunoştinţe, cât de a inspira, de a fi îndrumător, de a facilita procesul de învăţare,
căci adevărata activitate aparţine fiecărui copil în parte.

Copiii sunt protejaţi şi liberi iar cadrele didactice monitorizează cu atenţie progresul copiilor.
Ele pregătesc medii de învăţare şi folosesc interesele copiilor pentru a îmbogăţi curriculumul
şi a furniza modalităţi alternative de realizare şi succes.

Copiii selectează activităţi şi materiale care le captează atenţia şi interesul iar educatorul îi
ajută să aleagă activităţi care introduc noi concepte, provocări şi arii de investigaţii. Copiii fac
ceea ce necesită mişcare şi investigaţie spontană, ating şi explorează tot ceea ce există, mintea
se construieşte prin activitătea mâinii, deoarece prin mişcare şi atingere copilul cercetează,
manipulează şi construieşte o multitudine de impresii despre lumea fizică din jurul lui şi îşi
dezvoltă gândirea. Clasa este organizată în câteva arii curriculare: exerciţii de dezvoltare
senzorială, geografie, activitate practică cotidiană, ştiinţă, desen, muzică, deprinderi de viaţă.
În clasă există şi o bibliotecă. Fiecare arie este alcătuită din unul sau mai multe rafturi,
dulapuri şi mese de lucru cu o mare varietate de materiale dispuse la vedere, gata pentru a fi
alese şi utilizate. Copiii sunt răspândiţi în mod obişnuit în toată clasa, lucrând singuri sau în
grupuri de 2-3 copii implicaţi în activitatea lor, încât oricine intră este impresionat de
atmosfera de calm şi linişte. Cadrul didactic este un ghid, o călăuză care oferă experienţe de
învăţare directe de fiecare dată când este posibil. Investigarea, utilizarea materialelor pentru
sortare, clasificare, seriere, aranjare, construirea de conexiuni şi rezolvarea de probleme
dezvoltă copiilor capacităţile cognitive, conduc la o învăţare prin experienţă directă, prin
investigaţie şi descoperire, copilul fiind angajat să-şi construiască propria cunoaştere. Unele
din materialele Montessori izolează şi transmit numai o noţiune sau o deprindere (lungimea,
volumul etc.).

Curriculumul Montessori poate fi abordat ca o spirală de studii integrate fără a fi

compartimentat în discipline separate ceea ce se urmăreşte în actualul curriculum pentru
învăţământul preşcolar. „Să nu faci niciodată pentru copil ceea ce poate face singur”, remarca
Maria Montessori în lucrarea „Descoperirea copilului”. Punerea accentului pe acea
dimensiune a acţiunii evaluative care să ofere copiilor suficiente şi variate posibilităţi pentru a
demonstra ceea ce ştiu, dar mai ales ceea ce ştiu să facă dă ocazia alternativei Montessori de a
oferi un mod practic şi temeinic prin care, lucrând împreună educatoare, părinţi, copii, adulţi,
se pot crea comunităţi de învăţare în care fiecare se simte în siguranţă şi este perceput aşa cum
este în realitate. niciodată, nu intervine în munca copiilor, ci observă pentru a şti ce să facă pe
mai departe.
Prezentare comparată între Învățământul tradițional și cel alternativ:

In studiul “Alternativele Educaționale din România”, elaborat de Ministerul Educației și

Cercetării în anul 2003, sunt descrise foarte explicit, din mai multe puncte de vedere,
diferențele de abordare dintre învățământul tradițional și cel alternativ:

1. Din punct de vedere a atitudinii cadrelor didactice

2. Din punct de vedere al conținuturilor predate

3. Din punct de vedere al strategiilor de învățare

4. Din punct de vedere al evaluării

5. Din punct de vedere al participării familiei

Bibliografie

1. Montessori M., Minte absorbantă, editura A.P.A, 2006;

2. Montessori M., Descoperirea copilului, E.D.P, Bucureşti, 1977 - traducere, note şi
comentarii de I. Şulea Firu;
3. Montessori M., Copilul fiinţă divină, dar neînţeleasă, Editura C.E.D.C, 1991
4. Cerghit I., Sisteme de instruire alternative şi complementare, Editura Aramis,
Bucureşti, 2002;
5. Cucoş C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2000