Identificarea stilului

parental
oct. 3, 2017 | Articole | 0 comentarii
Conform lui Paul Hauch, părinţii pot adopta următoarele stiluri parentale:
1. Stilul parental ferm şi non-blând:
Acest stil parental implică un comportament parental de stabilirea a unor reguli rigide, fără a
permite vreodată copilului să le chestioneze autoritatea, centrarea pe greşeli, atacarea
personalităţii lui, stricteţe şi lipsa oferirii laudelor. Ca răspuns la acest stil, copiii vor ajunge să se
evalueze ca fiind nevaloroşi şi inferiori, considerându-i pe toţi ceilalţi superiori, ei vor trăi
anxietate, nesiguranţă şi vinovăţie, dovedindu-se a fi ezitanți, dependenţi şi cu un comportament
submisiv.
 Convingerile parentale care stau la baza acestui stil parental excesiv de strict şi aspru includ:
a mă înfuria este o metodă eficientă de a modifica comportamentul copilului meu
  furia ajută la rezolvarea problemelor
 copiii trebuie bătuţi pentru a-i aduce la o formă civilizată
  copilul şi comportamentul său sunt acelaşi lucru
  lauda şi recompensa nu sunt necesare şi îl fac să devină răsfăţat
 părinţii au întotdeauna dreptate
  copiii nu trebuie să-şi contrazică părinţii sau să-i chestioneze
  părintele poate obliga copilul să face orice vrea el
2. Stilul parental blând şi non-ferm:
Se referă la situaţia în care părinţii arată dragoste şi afecţiune, dar realizează puţine solicitări şi
stabilesc puţine limite. Părinţii care au acest pattern par să procedeze aşa fie din dorinţa de anu-
şi frustra copilul, fie din sentimentul de vinovăţie. Copiii din astfel de familii pot deveni aiuriţi, sunt
lipsiţi de putere, egocentrici, infantili emoţionali şi dependenţi, au o toleranţă scăzută la frustrare
şi evită responsabilităţile.
Convingerile parentale care stau la baza acestui stil parental excesiv de permisiv şi non-solicitant
includ:
  copiii nu trebuie să fie frustraţi
  toate formale de pedeapsă sunt greşite
 copiii trebuie să fie liberi să se exprime
 creşterea copiilor trebuie să fie distractivă şi uşoară
 dacă simţi că ceva e corect înseamnă că este corect
  sunt prea slab şi neajutorat pentru a şti ce este bine tot timpul, aşa că decid pe moment
3. Stilul parental non-blând şi non- ferm:
Părinţii îşi critică sever copiii pentru comportamentele lor greşite, dar nu le oferă aproape
niciodată laude pentru comportamentele bune. Ca şi rezultat, ei vor avea comportamente cronice
de încălcare a regulilor, vor întâmpina probleme cu lege, vor fi furioşi şi frustraţi pentru că nu
reuşesc aproape niciodată să-şi mulţumească părinţii, vor testa limitele părinţilor pentru a-i face
pe aceştia să arate că le pasă.
4. Stilul parental blând şi ferm:
Părinţii care îşi cresc copiii în această manieră discută şi se gândesc împreună cu ei la ceea ce
 înseamnă comportamente inacceptabile, se centrează pe comportament, dar nu blamează
copilul, stabilesc limite cu consecinţe clare pentru nerespectarea lor, stabilirea pedepselor
relaţionate cu învăţarea regulilor, nu blamează, câteodată îşi frustrează copilul dacă este
necesar, aplică o constrângere rezonabilă pentru învăţarea auto-disciplinei şi amânarea
gratificării, nu pedepsesc niciodată datorită furiei şi frecvent laudă copilul şi îi arată dragoste.
copiii crescuţi în această manieră experienţiază o stare de bine socio-emoţională şi au reuşite pe
măsura potenţialului lor.
R. Edwards (2001) descrie patru tipuri parentale: autoritar, permisiv, democratic, precum şi cel
mixt:
1. Stilul autoritar
Părintele autoritar este orientat spre supunere şi se aşteaptă ca regulile şi ordinele lui să fie
respectate cu stricteţe, chiar dacă nu explică raţiunile pe care acestea se întemeiază. Dominat de
aşteptări mari şi de dorinţa de perfecţiune, părintele autoritar doreşte un copil competitiv, care să-
şi folosească la maxim posibilităţile, motiv pentru care îl presează pe copil să studieze în
permanenţă. Chiar şi atunci când copilul are reuşite, părintele autoritar nu îşi arată afecţiunea,
recurgând rareori la laude şi la recompensă. Aceşti părinţi sunt foarte stricţi, au multe reguli. Ei
blamează, îşi ceartă foarte mult copiii pentru a-i aduce pe drumul pe care îl doresc. Copiii nu au
opinii şi nu au voie să pună întrebări, ca urmare nu învaţă să gândească pentru ei înşişi şi nici să
ia decizii. Copiilor le este, de regulă, frică de părinţi.
De regulă, copiii ai căror părinţi utilizează acest stil parental obţin performanţe şcolare bune şi nu
prezintă probleme comportamentale, în schimb nu demonstrează abilităţi sociale dezvoltate, au o
stimă de sine scăzută şi înregistrează nivele crescute de depresie. Când ajung adolescenţi devin
de foarte multe ori rebeli pentru a scăpa de această rigiditate. Cei mai mulţi copii crescuţi în astfel
de familii dezvoltă comportamente de risc, consum de droguri, alcool, delicvenţă, în încercarea
de a se revolta acestui stil parental şi, o dată ajunşi la vârsta matură este posibil să rupă relaţiile
cu părinţii. Dezavantajele acestui stil parental sunt, cel mai adesea creşterea ostilităţii, scăderea
stimei de sine, nivel ridicat al depresiei şi împiedicarea dezvoltării competenţelor sociale.
2. Stilul permisiv
În raport cu părinţii autoritari, cei permisivi au puţine reguli şi nu au limite clare. Aceşti părinţi
cedează în faţa copiilor, dacă impun o regulă copiii o încalcă. Stilul prea permisiv duce la haos,
copiii fiind cei care deţin puterea. Copiii cu astfel de părinţi sunt obişnuiţi să facă numai ce doresc
şi nu vor respecta regulile. Sunt foarte egoişti şi răsfăţaţi. Părinţii permisivi sunt indulgenţi şi atenţi
la nevoile copiilor, dar nu au aşteptări clare de la ei. Non-conformişti şi blânzi, ei nu impun copiilor
un anumit tip de comportament, ci le acordă o libertate, lăsând la latitudinea acestora procesul de
auto-reglare. Părintele permisiv aplică o disciplină inconstantă, evită confruntările şi cedează uşor
constrângerilor sau plânsului copilului. Este, mai degrabă apropiat de membrii familiei şi
comunicativ, preferând mai degrabă rolul de prieten al copilului decât pe cel de părinte.
Copiii ai căror părinţi adoptă stilul permisiv prezintă o mare probabilitate de a manifesta probleme
comportamentale sau performanţe şcolare scăzute, dar au o atimă de sine ridicată, bune abilităţi
sociale şi sunt puţini redispuşi depresiei.
Părinţii care au un astfel de comportament o pot face din următoarele motive:
 au crescut, la rândul lor cu părinţi autoritari şi consideră că este mai bine fără disciplină:
 permisivitatea este o reacţie faţă de educaţia lor rigidă, aspră;
 sunt supuşi unui risc extrem şi nu au energia necesară pentru a impune respectarea regulilor;
  se pot afla frecvent sub influenţa alcoolului sau a drogurilor.
3. Stilul democratic
Aceşti părinţi se bazează pe principiul de a acorda şanse copiilor lor. Ei realizează o echivalenţă
între obligaţii şi libertăţi. Au reguli simple şi concise, pedepse rezonabile în cazul încălcării
acestora. Petrec mult timp discutând împreună cu copiii motivele pentru care au stabilite regulile.
Copiii care cresc în astfel de familii învaţă că opţiunile lor sunt importante, învaţă cum să ia
decizi. Aceşti copii vor fi independenţi şi responsabili. Părinţii democratici au standarde stabilite
clar pentru copiii lor, urmărind constant măsura în care acestea au fost atinse. Asertivi, dar nu
intruzivi şi restrictivi, aceşti părinţi vor să-şi educe copiii, astfel încât să poată deveni adulţi
responsabili, disciplinaţi şi cooperanţi. Acest stil parental nu rămâne lipsit de rezultate, copiii au
scoruri ridicate la învăţătură şi bune competenţe sociale.
4. Stilul mixt
Cele trei stiluri parentale pot să nu fie distincte în viaţa de zi cu zi. Fiecare părinte poate trece prin
fiecare stil, în momente diferite ale zilei sau ale existenţei sale. De exemplu, o mamă democratică
poate deveni permisivă când este foarte obosită. Majoritatea părinţilor au un stil dominat, pe care
îl folosesc cea mai mare parte a timpului, dar circumstanţele şi relaţiile dinamice produc frecvent
o mixtură a stilurilor.
Stilurile parentale pot afecta dezvoltarea cognitivă a copiilor.
Având în vedere că conţinutul tutelei este identic cu cel al ocrotirii copilului prin părinţii fireşti,
rezultă că şi rolul tutorelui în creşterea copilului este identic cu cel al părinţilor fireşti.
Mai departe aveti un chestionar, ce va ajuta sa identificati propriul stil parental.
 Chestionar privind stilurile parentale
1. Care este treaba unui părinte?
2. Să-i facă pe copii să se comporte adecvat şi să respecte autoritatea şi regulile.
3. Să ofere în mod constant supraveghere/reguli structurate astfel încât copiii să acţioneze/aleagă
“corect”.
4. Să-i înveţe pe copii abilităţile necesare în viaţă pentru a deveni adulţi disciplinaţi şi responsabili.
5. Să se asigure că fiul/fiica sa are o copilărie fericită şi lipsită de griji.
6. Să-şi lase copiii să înveţe pe cont propriu comportamentele şi abilităţile adecvate.
7. Cine este responsabil de controlarea comportamentelor copilului?
8. Părinţii trebuie să impună regulile şi copiii trebuie să le urmeze.
9. Copiii trebuie să facă ceea ce spun părinţii lor, deoarece aceştia au mai multă experienţă.
10. Părinţii au responsabilitatea de a-i învăţa pe copii comportamentele şi abilităţile de care au
nevoie în viaţă.
11. Părinţii trebuie să le explice copiilor de ce trebuie să se comporte adecvat şi să le ceară să fie
cooperanţi.
12. Copiii pot să-şi descopere singuri propriile limite prin procedee de încercare şi eroare.
13. Cine are drepturi?
14. Părinţii au toate drepturile, şi asta pentru că sunt adulţi; copiii au puţine drepturi, sau chiar deloc.
15. Părinţii au cunoştinţe şi experienţe superioare; prin urmare, ei au mai multe drepturi.
16. Atât părinţii cât şi copiii au dreptul de a fi trataţi cu respect şi demnitate.
17. Drepturile şi nevoile copiilor sunt mai importante decât ale părinţilor.
18. Copiii au drepturi cât timp nu îi afectează pe părinţi.
19. Cine este respectat?
20. Copiii trebuie să-i respecte pe părinţi, dar părinţii nu sunt obligaţi să-i respecte pe copii.
21. Copiii trebuie mai întăi să câştige respectul părinţilor înainte de a-l primi.
22. Orice persoană merită să fie tratată cu respect, indiferent de vârstă sau de poziţie.
23. Părinţii trebuie să-şi respecte copiii, pentru ca aceştia să fie fericiţi.
24. Copiii se comportă uneori fără respect, nu e o mare problemă.
25. Cum sunt gestionate greşelile?
26. Copiii trebuie pedepsiţi dacă încalcă regulile. Pedeapsa trebuie să-i producă un disconfort
copilului sau să-l afecteze în vreun fel.
27. Părinţii pot corecta greşelile copiilor exprimându-şi dezamăgirea, oferind o critică constructivă,
impulsionându-l pe copil să depună mai mult efort şi spunându-i cum să repare greşeala şi cum
să o prevină în viitor.
28. Copiii pot învăţa din propriile greşeli şi cum să le repare sau să le prevină în viitor.
29. Este responsabilitatea părintelui să repare greşelile copilului sau să-şi protejeze copilul de
efectele negative.
30. Alte persoane (în afară de părinţi şi copii) sunt probabil de vină pentru greşelile copilului.
31. Cum sunt rezolvate problemele şi cum sunt luate deciziile?
32. Alegerile sunt făcute între anumite limite care respectă drepturile şi nevoile celorlalţi.
33. Problemele vor dispărea de la sine; dacă nu, părinţii se pot ocupa de ele mai târziu.
34. Părinţii au răspunsurile corecte, deci copiii trebuie să le urmeze sfaturile.
35. Părinţii trebuie să monitorizeze activităţile copiilor lor, să seteze obiective pentru copii şi să ofere
recompense sau întăriri atunci când obiectivele sunt atinse.
36. Părinţii trebuie să încerce să afle ce vor copiii şi să-i facă fericiţi.
37. Cum sunt gestionate emoţiile negative?
 Părinţii nu trebuie să încerce să modifice emoţiile negative ale copiilor lor, ci să-i înveţe cum să şi
le exprime într-un mod adecvat.
 Toate vor funcţiona mai uşor dacă copiii îşi păstrează emoţiile negative pentru ei.
 Copiii nu trebuie să-şi exprime emoţiile negative, deoarece arată opoziţie şi lipsă de respect.
 Copiii trebuie să gândească şi să simtă ceea ce părinţii lor gândesc şi simt că este “corect”.
 Părinţii trebuie să-şi protejeze copiii şi să evite ca aceştia să simtă emoţii negative.
8. Cine decide cum ar trebui să se comporte copiii, ce interese să urmeze şi ce obiective să-
şi propună?
9. Părinţii îi pot învăţa pe copii comportamente pozitive, ca aceştia să-şi poată stabili şi atinge
obiective adecvate.
10. Copiii îşi pot da seama cum să se comporte şi ce obiective/interese să-şi propună prin metode de
tip încercare şi eroare.
11. Părinţii trebuie să le spună copiilor ce să facă şi ce obiective să-şi propună şi să-i facă să urmeze
aceste obiective.
12. Părinţii trebuie să stabilească standarde înalte pentru copiii lor şi să aleagă interesele/obiectivele
care îi vor ajuta pe aceştia să aibă succes ca şi adulţi.
13. Copiii trebuie lăsaţi să-şi aleagă ce interese/obiective vor, pentru a fi fericiţi.
14. Cine face regulile şi cum sunt ele aplicate?
15. Copiii pot să aleagă, în limite rezonabile şi trebuie să înţeleagă valoarea regulilor.
16. Dacă părinţii stabilesc reguli şi le pun în aplicare, atunci copiii lor se vor simţi constrânşi şi se vor
răzvrăti împotriva regulilor.
17. Părinţii trebuie să le spună copiilor ce să facă, iar copiii trebuie să accepte fără a se împotrivi.
18. Părinţii pot stabili reguli structurate şi îi pot corecta pe copii prin critică constructivă şi sfaturi.
19. Dacă părinţii le aduc aminte copiilor, în mod politicos, să se comporte adecvat, în cele din urmă
aceştia îi vor asculta.
20. Cum pot părinţii să-i motiveze pe copii?
21. Părinţii pot să-i înveţe pe copii valoarea sarcinilor, pentru ca aceştia să se auto-motiveze să le
facă.
22. Copiii trebuie să fie responsabili să se motiveze singuri.
23. Copiii pot fi motivaţi cu ajutorul instrucţiunilor şi ameninţărilol.
24. Copiii pot fi motivaţi cu ajutorul recompenselor şi întăririlor, acceptării şi laudelor.
25. Dacă părinţii fac suficiente lucruri pentru copiii lor, copiii vor fi fericiţi şi motivaţi.
26. Cum disciplinează părinţii?
27. Părinţii le pot explica copiilor diferite comportamente dintre care aceştia să aleagă, iar ulterior să-i
considere responsabili pentru alegerile făcute.
28. Copiii pot să-şi urmărească singuri comportamentul.
29. Pedeapsa trebuie să fie inconfortabilă pentru a dispare comportamentul neadecvat.
30. Părinţii trebuie să-i facă pe copii să se simtă rău pentru că s-au comportat într-un mod neadecvat
şi trebuie să le retragă anumite privilegii speciale.
31. Părinţii nu trebuie să-şi pedepsească copiii prea des, pentru că vor pierde dragostea acestora.
Scoruri:
Veţi obţine 5 scoruri – câte unul pentru fiecare dintre cele cinci stiluri parentale. Cel mai mare
scor reprezintă stilul dumneavoastră parental dominant.
 Autoritar: Adăugaţi câte 1 punct pentru fiecare răspuns (a.) la întrebările 1 până la 5, şi câte
1 punct pentru fiecare răspuns (c.) la întrebările 6 până la 11.
 Perfecţionist: Adăugaţi câte 1 punct pentru fiecare răspuns (b.) la întrebările 1 până la 5, şi
câte 1 punct pentru fiecare răspuns (d.) la întrebările 6 până la 11.
 Democratic: Adăugaţi câte 1 punct pentru fiecare răspuns (c.) la întrebările 1 până la 5, şi
câte 1 punct pentru fiecare răspuns (a.) la întrebările 6 până la 11.
 Permisiv: Adăugaţi câte 1 punct pentru fiecare răspuns (d.) la întrebările 1 până la 5, şi câte
1 punct pentru fiecare răspuns (e.) la întrebările 6 până la 11.
 Neimplicat: Adăugaţi câte 1 punct pentru fiecare răspuns (e.) la întrebările 1 până la 5, şi
câte 1 punct pentru fiecare răspuns (b.) la întrebările 6 până la 11.