Teoria atașamentului

Teoria atașamentului a fost abordată de-a lungul timpului de către psihologi și psihoterapeuți,
iar la începutul anilor 90 a fost preluată și în domeniul asistenței sociale, fiind deosebit de
importantă pentru cunoașterea cauzelor care conduc la tulburări de personalitate la diverși indivizi.
Stilul de atașament este decisiv pentru configurarea relației părinte-copil.

În 1980, Hay a stabilit că un impact puternic asupra achizițiilor necesare învățării îl prezintă
atașamentul sigur al copilului. Mai mulți cercetători (Guidano și Liotti, 1983; Reda, 1986;
Guidano, 1987; Liotti, 1991) au concluzionat faptul că se pot realiza predicții în ceea ce privește
viitoarele tulburări de personalitate la unii indivizi prin simpla analiză a tipului de atașament
dezvoltat de aceștia. Ulterior acestor studii, atașamentul uman a fost cercetat și în asistența socială.

Mary Ainsworth și John Bowlby sunt considerați părinții teoriei atașamentului. În opinia
acestor doi autori, atașamentul poate fi definit ca un instinct care se bazează pe elemente de mediu
și educație și care se concretizează în diverse comportamente sociale ale individului față de o altă
persoană care prezintă un statut mai important și capacități protectoare.

Personajele atașamentului sunt bebelușul/ copilul și figura de atașament, adică mama, tatăl
sau un alt adult care să satisfacă nevoia de protecție a copilului. Uneori, figura de atașament este
prezentă doar fizic în viața copilului, nu și afectiv, fapt care va genera tristețe celui mic.

Atașamentul reprezintă o nevoie înnăscută a individului de a supraviețui în diverse condiții

de mediu, această nevoie fiind prezentă și în ierarhia nevoilor stabilită de Abraham Maslow.
Psihologul american Maslow a realizat o piramidă a nevoilor din dorința de a încerca o descifrare, o
decodare a motivațiilor care stau la baza acțiunilor realizate de către indivizi.

Teoria atașamentului prezentată de Bowlby (1951) a apărut ca urmare a unei viziuni diferite,
opuse față de ideile prezentate de către Freud cu privire la teoria psihanalitică a dezvoltării umane,
teorie care vizează două instincte primare – eros și tanatos, adică instinctul sexual și cel al morții.
John Bowlby a cercetat totuși, ca și Freud, conceptualizarea motivației, cât și originile tulburărilor
psihologice. A realizat apoi o compilație a unor elemente descrise de Freud în teoria psihanalitică,
a unor elemente din teoria darwinistă (Ch. Darwin) și din cea a dezvoltării cognitive elaborată de J.
Piaget.

1
 Instinctul de atașament se formează din primii ani de viață, iar felul în care acesta se
constituie va influența mai mult sau mai puțin dezvoltarea personalității copilului, a viitorului adult.
Sentimentele de atașament se formează în perioada copilăriei și adolescenței și cunosc o bază
filogenetică.

Studiile au indicat faptul că, în cazul unui comportament mai puțin protector al părinților față
de copii sau în cazul exprimării de către părinte a afectivității în mod inconsecvent, copiii vor
dezvolta un atașament anxios, nefiind capabili a prevedea acțiunile și comportamentele ulterioare
ale părinților.

Pentru ca cei mici să-și formeze relații de atașament sigure, părinții trebuie să interacționeze
cât mai mult posibil cu copiii, oferindu-le momente de afecțiune, dragoste, joacă. Rolul limbajului
verbal, dar mai ales al celui nonverbal este deosebit de mare în relația părinte-copil. Între cei doi
trebuie să existe întotdeauna comunicare, relaționare și exprimare a afectivității.

Încă din primele zile de viață, copilul ia contact, pe baza senzațiilor, cu ceea ce îi oferă
părintele: atingeri, mângâieri, comunicare din priviri, zâmbete, diverse mirosuri etc. Aceste
momente de „împărtăşire” (sharing) fac unică relația părinte-copil, iar bebelușul începe să dezvolte
acest atașament numai în prezența părinților și sub protecția lor. De regulă, atașamentul apare în
relația mamă-copil și presupune o latură afectivă încununată de protecție. Copilul care primește
dragoste, îngrijire și stabilitate își va structura un atașament sigur.

Atașamentul se formează la copii în perioada 0-3 ani, creierul cunoscând o evoluție rapidă
anatomo-fiziologică. Amintirile celor mici se formează în absența limbajului, dar se bazează pe o
memorie pre-verbală, care este procedurală și afectivă. Copilul își păstrează aceste amintiri la
nivelul subconștientului. În perioada 2 – 6 luni, este prezent la copii mecanismul calm versus
alarmă, pe care Bowlby îl denumește modele interne operante (MIO), modele care sunt structurate
sub formă de amintiri episodice.

Modelul operațional intern poate fi pozitiv sau negativ, în funcție de ceea ce gândește copilul
despre sine sau despre persoana afectivă de referință (mamă, bunică, îngrijitor etc.). Dacă cel mic
consideră că este dorit, ascultat, protejat și că adulții îl înțeleg și-i oferă sprijin, încredere, atunci
MIO este pozitiv. Dacă, dimpotrivă, copilul se simte nedorit, neiubit, neînțeles, în primejdie, atunci
MIO este negativ.

Situațiile familiale critice au stârnit de-a lungul timpului interesul psihologilor și

psihoterapeuților pentru a înțelege care sunt pârghiile care conduc la un atașament nesigur din
partea copiilor. Studiile întreprinse au reliefat faptul că bebelușii și copiii mici care au simțit lipsa
2
mamei, care au fost abuzați, neglijați, neprotejați, neiubiți, neascultați, neînțeleși, au dezvoltat mai
târziu diverse probleme de comportament și de adaptare la condițiile sociale. Factorii de mediu
ostili influențează genotipul, copiii dezvoltând o matrice primară de atașament. În schimb, stimulii
pozitivi, prezența efectivă și activă a mamei, în mod special, dar și a tatălui în viața celui mic au
determinat formarea unei matrici de atașament sigur.

Cazurile, nu puține, de altfel, în care părinții nu și-au exercitat pe deplin rolul în viața
copiilor sau chiar deloc, au atras atenția specialiștilor. Autorii Mary Ainsworth și John Bowlby
(1991) au studiat comportamentele copiilor din cămine de copii și au evidențiat trei tipuri de reacții.
Studierea acestor copii din orfelinate a condus la definirea de către Bowlby a trei tipuri de reacții
diferite. Prima reacție, de protest, îi determina pe copiii respectivi să arunce cu obiecte, să țipe, să
plângă, încercând astfel să atragă atenția adultului pentru a se întoarce la ei. Dacă nu își rezolvau
așa problema, copiii deveneau tăcuți, manifestându-și astfel disperarea. Dacă nici așa persoanele
protectoare nu reveneau la ei, copiii intrau în ultima fază, cea de detașare, de obținere a unei
independențe.

În funcție de aceste trei reacții manifestate de copii, Bowlby a descris trei tipuri de
atașament specifice naturii relației dintre copil și protector: atașamentul securizant, atașamentul
evitant și atașamentul anxios-ambivalent.

Postulatele fundamentale elaborate de Bowlby și Ainsworth (1958) se referă la faptul că

bebelușii și copiii mici care se simt protejați mereu vor avea mai multă încredere în propriile forțe,
nu vor fi suspicioși și nu vor dezvolta sentimente de teamă față de persoanele din jur, aceste
caracteristici fiind prezente, de regulă, pe toată durata vieții lor. S-a demonstrat că experiențele din
copilărie marchează activitatea viitorilor adulți în ceea ce privește pattern-urile de atașament.

Bowlby și Ainsworth (1982) descriu patru pattern-uri de atașament: unul funcțional și trei
disfuncționale. În cele ce urmează evidențiem caracteristicile fiecărui pattern.

1. Pattern-ul securizat (sigur) – copilul prezintă sentimente pozitive atât față de sine, cât și
față de cei din jur, acesta manifestând siguranță, independență, încredere;
2. Pattern-ul anxios-dezorganizat – copilul nutrește sentimente negative față de sine și față de
ceilalți; copilul manifestă atât teamă, cât și interes pentru intimitate, pentru explorarea lumii
înconjurătoare; totodată, copilul acceptă relativ facil persoane străine în apropierea sa;
3. Pattern-ul evitant – copilul își subestimează propriile forțe, însă manifestă încredere în cei
din jur tocmai din teama de a nu fi abandonat; manifestă comportamente ezitante, frica de
separare de adultul care-l protejează și o oarecare dependență de acesta;

3
 Klaus E. Grossmann, Karin Grossmann, Everett Waters (2005) au evidențiat faptul că
atașamentul unui copil depinde de calitatea relației pe care acesta o are cu adultul. Copilul este
înzestrat din punct de vedere genetic, iar toate particularitățile sale conduc la modelarea relației cu
adultul. Astfel, autorii oferă o serie de comportamente specifice fiecărui tip de pattern de atașament.

 Comportament securizat părinte/ figura de atașament posibil atașament

securizat copil: - părintele este autonom, coerent, ușor adaptabil, flexibil, echilibrat,
creativ, protector, empatic în relația cu copilul;
 Comportament anxios dezorganizat părinte/ figura de atașament posibil
atașament dezorganizat copil: - părintele prezintă probleme din copilărie
nerezolvate (traume, decese, despărțiri etc.); are așteptări nerealiste de la membrii
familiei; adesea nu își poate asuma rolul de soț/soție sau părinte; neimplicat, absent
din viața de familie; provoacă teamă; Ca intervenție, se impun ședințe de consiliere
și psihoterapie.
 Comportament anxios evitant părinte/ figura de atașament posibil atașament
anxios evitant copil: - părintele se subestimează, este anxios, inflexibil, iritat; este
incoerent în prezentarea propriilor amintiri din copilărie; este distant, neempatic,
inhibat; Ca intervenție, se impun ședințe de consiliere și suport terapeutic.
 Comportament anxios ambivalent părinte/ figura de atașament posibil
atașament anxios ambivalent copil: - părintele este confuz, suspicios, gelos, uneori
abuziv, certăreț, agresiv, frustat, mânios; prezintă sentimente pozitive despre sine și
negative despre cei din jur; Ca intervenție, se impun ședințe de consiliere și suport
psiho-social.

Maturitatea și imaturitatea sunt două caracteristici importante în funcție de care se

declanșează aceste pattern-uri de atașament. Maturitatea afectivă conduce la satisfacerea nevoii de
protecție, la reprezentarea corectă a propriei personalități în fața celorlalți, iar acest fapt ne descrie
atașamentul funcțional. Un părinte matur din punct de vedere afectiv va fi coerent, atent, original,
protector cu membrii familiei sale și mereu conștient de propria valoare.

Imaturitatea afectivă va genera un pattern de atașament disfuncțional, adultul neîndeplinind

nevoia de protecție pentru copil. Modelul intern operant este, așadar, nesigur/ anxios. Un părinte
imatur din punct de vedere afectiv va fi o persoană dezechilibrată și cu o imagine de sine negativă,
nu va prezenta încredere nici în propriile forțe, nici în cei din jur.

În funcție de ceea ce îi oferă adultul unui copil, cel mic va prezenta fie anxietate față de
necunoscuți (6-9 luni), anxietate asociată locurilor nefamiliare (1 an) sau anxietate de separare (în
4
jur de 3 ani). Anxietatea de separare patologică apare atunci când persistă și după vârsta de 3 ani.
Copiii se tem, în acest caz, că cei adulți ar putea păți ceva rău sau că ar fi prea departe de ei.

Odată cu aceste temeri, anxietăți, pot apărea diverse tulburări de personalitate. Studiile
întreprinse de Bifulco (2002), West & George (2002), Eng & Vertue (2003) și Fossaty (2003) au
reliefat apariția unor tulburări depresive la vârsta adultă, tulburări distimice, fobie socială, anxietate
socială, borderline etc. Melges (1994) și West (1993) sunt de părere că există patru criterii care
conduc spre tulburările de personalitate, și anume: frica de pierdere, căutarea unei baze de
securitate, căutare compulsivă de protecție, retrageri cu furie.

În concluzie, pattern-urile funcționale se referă la trăiri pozitive pentru sine și pentru ceilalți
și la nevoia de satisfacere a protecției, ceea ce denotă non-axietate și maturitate. Pattern-urile
disfuncționale denotă anxietate și imaturitate afectivă. Tulburările se împart în mai multe categorii:

- Tulburări reactive de atașament

- Tulburări de anxietate
- Tulburări de adaptare
- Tulburări de personalitate – de tip paranoid (cluster A); de tip borderline (cluster B), de tip
histrionic (cluster B), de tip evitant (cluster C), de tip dependent (cluster C)

Bibliografie:

Sandu Antonio, 2019, Asistență socială bazată pe evidențe, Tritonic;

Papalia, D, Wendkos Olds, S., Feldman, R.D., 2010, Dezvoltarea umană, Trei;

C. Tatu (coord.) (2008) Orientări moderne în psihologie şi ştiinţele educaţiei. Sibiu: Psihomedia

https://ro.scribd.com/document/230039672/Tulburarea-Reactiv%C4%83-de-Ata%C5%9Fament