Abordarea psiho-educalțională a tulburarilor severe de atașament

Prof. Diana Sânziana Duca Sudenți: Axinte Andreea

Ciobanu Ana
Tulburarile severe de atașament
Ce sunt tulburările de atașament?

 Atașamentul

• “legăturile afective” care se dezvoltă între bebeluș/copil şi adult (cel mai frecvent
mama);

• baza afectivă a relaţiilor interpersonale ale adultului.

 Tulburările de atașament

• comportamente caracteristice, care apar atât la părinte cât și la copil, când

proximitatea dintre aceștia este tulburată sau deranjată;

• Copilul dezvoltă o gamă tipică de reacții și comportamente sociale anormale.

 Teoria lui Bowlby
 Atașamentul servește copiilor să rămână aproape de mamă, acest
lucru crescându-i șansele de supraviețuire.

 Atât mama, cât și copilul, au înnăscut un program biologic, prin

care se dezvoltă nevoia de apropiere a unuia față de celălalt.

 Prin menținerea acestei apropieri, copilul are șanse mai mari să

primească îngrijirea și protecția de care are nevoie pentru a
supraviețui.
 Cele patru tipuri de atașament
1.  Securizant

 • copilul experimentează trăiri pozitive: se simte în siguranţă, iubit şi protejat;

 • abilităţi de relaţionare şi comunicare: stabileşte uşor relaţii sociale, îşi face uşor
prieteni;

 • încredere în el însuşi şi încredere în cei din jur;  

• adaptare rapidă la  mediu şi la situaţii noi.

 La vârsta adultă:
  2. Nesigur – evitant

• copilul manifestă timiditate, plânge uşor, este anxios;

 • are o conduită evitantă şi neîncrezătoare în raport cu ceilalţi, este suspicios şi se

retrage în sine;

  • are dificultăţi în adaptarea la situaţii noi şi în rezolvarea problemelor;

 • copilul nu este obişnuit cu suportul emoţional din exterior şi nu ştie să ceară ajutor
când are probleme. 

  La vârsta adultă:

  3.  Nesigur - insecurizant  (ambivalent-rezistent)

• copilul are nevoie de prezenţa efectivă a figurii de ataşament pentru a se

simţi în siguranţă;

• grad înalt de dependenţă în raport cu ceilalţi;

 • în absenţa figurii de ataşament (a mamei), copilul experimentează trăiri

negative: anxietate crescută, spaimă, plâns, ţipete etc;  

  • încredere foarte redusă în sine; dificultăţi în adaptarea la mediu şi la 

situaţiile noi;

   • agitaţie, agresivitate, redusă capacitate de autocontrol, dependenţă.

   La vârsta adultă:
 4. Dezorganizat

• prin mişcări şi reacţii incomplete, uneori sunt circumspecţi faţă de o

persoană străină, uneori chiar faţă de mamă.

• orice abilitate de a se descurca e complet împrăștiată.

• Destul de des acest copil are comportamente agresive, se simte tulburat mai
des, iar dacă este confruntat se izolează.

• Acești copii nu văd figura de atașament ca pe o susținere, ci ca pe o

amenințare.
Importanța atașamentului securizant în primii 3
ani de viață

Cercetările au arătat că tiparul de atașament securizant stabilit în copilăria mică duce la mai
multe avantaje. Acești copii tind :

• să dezvolte stimă de sine și o încredere mai bună în perioada vieții adulte;

• să fie mai independenți;

• să obțină rezultate școlare mai bune;

• să aibă mai mult succes în relații și mai puține experiențe de depresie sau anxietate.

Copilul cu atașament securizant este asociat cu o persoană de îngrijire sensibilă și responsivă.

Transmitere transgenerațională

Pattern-urile nu se transmit schimbând ceea ce este de schimbat de la figura de atașament la copil; copilul dispune de o zestre genetică
care modelează relația.
Calitatea ataşamentului unui copil este în funcţie de calitatea relaţiei pe care acesta o dezvoltă cu figura investită cu rol protector şi nu o
caracteristică a copilului.
Comportamente specifice pattern-urilor de atașament:
oComportament securizat părinte/figura de atașament posibil ataşament
securizat copil
oComportament anxios dezorganizat părinte/figura de atașament posibil
ataşament dezorganizat/copil
oComportament anxios evitant părinte/figura de atașament posibil
ataşament anxios evitant /copil
o Comportament anxios ambivalent părinte/figura de atașament posibil
ataşament anxios ambivalent/copil
Tulburările severe de atașament
 Tulbuarea reactivă
 Debuteză după vârsta de 5 ani.
 Copilul nu poate răspunde adecvat cerințelor sociale, fie este inhibat sau ambivalent, fie contradictoriu.
 Are o familiaritate excesivă față de străini.
 Nu răspunde adecvat cerințelor sociale.
 Tulburări de anxietate
 Sentimente de teamă, catastrofă imediată, groază, neputință.
 Comportamente de evitare a situațiilor sociale.
 Somatizări frecvente.
 Adaptare
 Dispoziție depresivă
 Tulburări de comportament, emoționale
 Anxietate
 Somatizare
 Tulburările severe de atașament
Personalitate
De tip paranoid
 Suspiciune și neîncredere față de alți oameni.
Borderline
 Instabilitate marcantă a comportamentului și a relațiilor interpersonale.
Histrionic
 Exprimarea excesivă a emoțiilor și căutarea atenției celor din jur.
Evitant
 Sentimente de inadecvare si hipersenzitivitate la remarci negative.
Dependent
 Nevoia exagerată ca altcineva sa aibă grijă de el.
Terapia ambientală

 Este o terapie comportamentală bazată pe nivelul de dezvoltare emoțională a fiecărui copil

în parte.
 Are ca scop crearea unui mediu stabil și a unei motivații externe.
 Reduerea schimbărilor de rutină și a stimulării vin în ajutorul copiilor.
 Accentul se pune pe compensarea handicapului emoțional și a consecințelor acestuia.
 Terapie pe termen lung, terapia psihologică poate veni în ajutor în viața de adult.
Terapia ambientală pentru preșcolari

Obiective
 Observarea copilului în vederea cunoașterii capacităților sociale și mentale.
 Găsirea unui echilibru între cerințele sociale și capacitățile copilului.
 Organizarea unui program stabil.
 Organizarea unui mediu stabil.
 Dacă este posibil, amânarea intrării în colectivități mari de copii.
 Cum lucrăm cu acești copii?

 Se stabilesște nivelul relevant de dezvoltare.

 Tot ceea ce ne propunem trebuie să fie etapizat, se începe cu lucruri ușoare pentru a avea
succes.
 Se creează secvențe de învățare.
 Se lucrează în prezent, aici și acum.
 Admitem sentimentele copilului, oricare ar fi ele, avem nevoie de o relație funcțională.
 Este nevoie de consecvența noastră în comportament și în a impune reguli cu blandețe,
copilul cu TA are mare nevoie de limite clare.
Terapia ambientală pentru copiii de vârstă
școlară

Obiective
 Observarea copilului în vederea descoperirii nevoilor emoționale și cognitive.
 Crearea unui mediu stabil.
 Alegerea unui mediu prielnic învățării.
Metode de lucru

1. Stabilirea obiectului și a contextului

2. Atragerea atenției către diferite modele
3. Recunoașterea modelelor de comportament
4. Folosirea variației de comportament
5. Laboratorul pentru comportament alternativ
6. Transferarea lucrului din laborator la clasa
7. Cum să îi înveți pe ceilați ce sa facă la ore
Cum putem preveni sau ameliora apariția
tulburărilor de atașament
Ca specialiști
 Organizarea de cursuri în care să li se prezinte viitorilor părinți importanța atașamentului
securizat în primii 3 ani de viață.
 Mai mult decât atât, medicii obstetricieni ar putea împărți ghiduri de informare viitorilor
părinți, prin dezvoltarea unui program care să ofere informații în acest sens.
 Introducerea educației emoționale în școli.
 Pregătirea cadrelor didactice cu informații despre acest gen de tulburare.
Ca părinți
 Să fim atenți la nevoile copiilor noștri, suntem responsabili pentru adultul de mâine. Să fim
conștienți că primii ani din viață sunt decisivi în dezvoltarea ulterioară.