Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Specializarea:Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Anul II, grupa a III-a
Bișoc Maria-Mirabela

Relația dintre copii și părinți în perioada (ante)preșcolarității

Cauzele și consecințele diferențelor dintre indivizi în ceea ce privește
atașamentul
Ainsworth a studiat primele relații pe care le au copiii cu părinții lor. Ea a descoperit că
bebelușii care au un atașament securizant la 1 an au beneficiat de o îngrijire sensibilă în
primul an de viață-adică o ingrijire sensibilă la nevoile lor, implicând raspunsuri prompte și
eficiente în satisfacerea acestor nevoi. Copiii evitanți au avut parte de o îngrijire care implica
adesea respingere sau era prea intruzivă. Iar calitatea îngrijirii primate de copiii cu un
atașament ambivalent sau rezistent este inconsecventă-adică părinții reacționează față de copil
cu afecțiune sau cu indiferență, în funcție de dispoziția lor. Copiii dezorganizați au suferit
adesea din cauza abuzurilor sau a bolilor psihice ale părinților. Cercetătorii continuă să
descopere dovezi că o îngrijire sensibilă în primii ani este esențială pentru dezvoltarea unei
relații de atașament securizant.

-Temperamentul și atașamentul

Unii cercetători s-au întrebat dacă relațiile de atașament sunt afectate de temperamentul
copilului, care, după cum am văzut, pot influența interacțiunile părinte-copil. De exemplu
copiii care tind sa fie mai iritabili le pot provoca mai mult stres părinților. De asemenea
părinții cu resurse economice, sociale sau psihologice limitate pot fi mai puțin sensibili față de
un copil iritabil. În timp, acest patern poate conduce la dezvoltarea unei relații de atașament
insecurizant.

-Consecințele atașamentului

Un răspuns este că acei copii care au un atașament securizant când sunt mici și la vârsta
preșcolară tind mai mult să dezvolte competențe sociale. Ei manifestă diferite comportamente
sociale adecvate pe tot parcursul copilăriei. De exemplu,sunt mai încrezători, dau dovadă de
mai multă empatie în relații cu alții,devin populari printre cei de vârsta lor și cooperează mai
mult cu adulții. Copiii care au avut un atașament insecurizant au mai puține șanse să dezvolte
un nivel înalt al competențelor sociale. Interesant este faptul că măcar un studiu a descoperit
că mamele copiilor cu atașament insecurizant nu prea știu să recunoască nivelul de
competență al copilului lor și să reacționeze adecvat.

În plus, copii cu atașament securizant au o tendință mai slabă de a dezvolta probleme

emoționale sau comportamentale, în comparație cu cei care au un atașament insecurizant.
Copiii cu atașament securizant tind să își conroleze mai bine emoțiile, iar la vârsta preșcolară
înțeleg mai bine emoțiile.Atașamentul securizant contrebuie și la autocunoașterea copiilor.La
2 ani, copiii cu atașament securizant au nivel mai înalt de autocunoaștere(se recunosc în
oglindă,știu ce sex au și ce nume au) decât cei cu atașament insecurizant,De asemenea, copiii
cu atașament securizant demonstrează că stiu mai multe lucruri despre mamele lor.
Calitatea atașamentului afectează și alte comportamente sociale.Copiii cu atașament
insecurizant au o tendință mai mare să fie influențați în interpretarea comportamentelor altor
oameni. La vârsta de 5 ani, astfel de copii tind mai mult să interpreteze comportamentul altora
drept ostil.Un copil cu atașament insecurizant ar putea interpreta faptul că alt copil s-a izbit de
el drept rea voință, de exemplu, pe când unul cu atașament securizant ar considera că acesta
nu a fost decât un accident.

-Atașamentul de-a lungul generațiilor

Un raspuns pare să implice amintirile mamei privind experiențele din copilăriea sa.În
copilărie, oamenii dezvoltă ceea ce se numește model internalizat de funcționare a relațiilor
apropiate, Aceste modele interne de funcționare sunt scheme mentale pe care copii și le
formează ca rezultat al experiențelor repetate cu părinții lor sau cu alți adulți care îi îngrijesc.
Prin aceste experiențe repetate,copiii dezvoltă expectanțe în ceea ce privește relațiile,mai ales
referitor la disponibilitatea altor persoane și reacția lor față de nevoile copiilor, precum și
convingerea că merită sau nu ca alții să le ofere îngrijire și atenție. Aceste expectanțe
internalizate ghidează viitoarele alegeri în ceea ce privește relațiile cu prietenii,cu partenerii
de viață și cu copii pe care îi va avea.

Conceptul de modele internalizate de funcționare s-a dovedit a fi esențial pentru

înțelegerea modului în care pot fi transmise stilurile de atașament de la o generație la alta. În
special, se presupune că stilurile părinților de a relaționa cu copiii lor când sunt mici vor fi
ghidate de modelele lor internalizate de funcționare a relațiilor apropiate, bazate pe
experiențele din copilăria lor.

Pentru a studia dacă modelele internalizate de funcționare ale părinților influențează modul
în care interacționează ei cu copiii lor și atașamentul subsecvent al acestora din urmă,
cercetătorii au utilizat un interviu semistructurat numit Interviul de Atașament al Adultului. În
cadrul acestui interviu, indivizilor li se cere se descrie relația cu părinții lor și să își
amintească și alte evenimente semnificative legate de atașamentul din trecut și din present.
Datele obținute cu ajutorul acestor interviuri sunt apoi folosite pentru a-i clasifica pe părinți în
funcție de patru stiluri de atașament, fiecare corespunzând unui tip de relație de atașament din
copilărie.

 Părinții autonomi prezintă o imagine echilibrată și obiectivă a copilăriei lor,

menționând atât experiențele positive, cât și cele negative. Acest stil de atașament al
adultului reflectă un atașament securizant în copilăria părintelui și este asociat cu
formarea unor relații de atașament securizant și cu copii lor.
 Părinții dezinteresați afirmă că le vine greu să își aducă aminte lucruri din copilăria lor
și par să nu îi acorde prea multă importanță.Acest stil de atașament al adultului este
asociat cu un tip de atașament evitant insecurizant în copilărie.
 Părinții preocupați tind să zăbovească asupra experiențelor lor când erau mici,
descriindu-le adesea într-o manieră confuză sau foarte emoționați. Se asociază cu tipul
de atașament ambivalent sau rezistent în copilărie.
  Părinții cu traume nerezolvate par să fi suferit pierderi emoționale semnificative în
copilăria pe care nu le-au rezolvat încă- de exemplu,pierderea unui părinte sau abuzul.
Se consider că este un corespondent la vârsta adultă al tipului de atașament
dezorganizat din copilărie.

Conform mai multor studii, clasificarea realizată pe baza Interviului de Atașament al

Adulților sunt predictor destul de buni ai tipului de atașament care se formează între mame și
copiii lor. Interviurile luate mamelor în timpul sarcinii prezic viitorul atașament față de copiii
lor, iar cele luate mamelor atunci când copiii au 6 ani corelează pozitiv cu stilul lor de
atașament din momentul când copiii aveau 1 an.

Transmiterea atașamentului de la o generație la alta nu este totuși predeterminată.Mai

degrabă,mulți părinți care s-au luptat cu un atașament insecurizant în copilărie sunt totuși
capabili să le ofere copiilor lor o îngrijire sensibilă. În astfel de cazuri, îngrijirea sensibilă de
care beneficiază copilul este mai important decât faptul că părinții au avut un atașament
insecurizant în trecut, permițându-i astfel să dezvolte o relație de atașament securizant.

Cultura și atașamentul
Mai multe studii asupra atașamentului au fost realizate pe familii din Statele Unite. Van
IJzendoorn și Sagi au identificat patru întrebări la care trebuie să răspundem atunci când
analizăm acest aspect.

1)Mai întâi, copiii din toată lumea manifestă tipuri de atașament similare fată de părinții lor
sau față de adulții care au grijă de el?

Răspunsul la prima întrebare este un da hotărât. În toate societățile studiate până acum, s-a
descoperit că bebelușii dezvoltă relații de atașament importante cu persoanele care îi
îngrijesc.Mai mult, toți copiii manifestă aceleași tipare de atașament.

2)În familiile americane din clasa de mijloc cu risc scăzut, 60-70% dintre copii au un
atașament securizant, 10-15% atașament evitant, 15-20% ambivalenți iar 5-10% dezorganizat.
Este această distribuție caracteristică pentru toate societățile lumii?

Raspunsul este nu, reflectând poate normele culturale,valorile și stilurile diferite de creștere
a copiilor. De exemplu, s-a descoperit un procent mare de atașamente evitante la copiii din
nordul Germaniei. În Japonia s-a descoperit un procent de atașamente ambivalente. Această
descoperire poate reflecta faptul că bebelușii japonezi sunt rareori speriați de mamele lor,
făcând ca situația neobișnuită să fie extrem de stresată pentru ei.

De asemenea, s-a descoperit un procentaj ridicat de atașamente ambivalente la copiii care

trăiesc în kibbutzurile din Israel, unde se doarme la comun. În Statele Unite s-a descoperit că
distribuția relațiilor de atașament diferă de la un grup etnic la altul și de la o clasă social la
alta. În toate societățile tipul de atașament securizant pare totuși să fie cel mai comun.

A treia întrebare este dacă în toate societățile atașamentele securizante conduc la o

competență social și emoțională mai mare? Ca și în cazul întrebării anterioare,răspunsul pare
să fie afirmativ. Cu alte cuvinte, în toate societățile studiate până acum, copiii cu un atașament
securizant par să se descurce mai bine decât cei cu atașament insecurizant. În Statele Unite, un
adult competent este sigur pe sine,de exemplu, dar în alte culturi, precum Puerto Rico,el este
modest și îi respetă pe ceilalți. E mai probabil ca un copil cu un atașament securizant să își
dezvolte competența socială, indiferent cum este ea definită.