TEORIA ATAȘAMENTULUI

TULBURĂRILE DE ATAȘAMENT
Această teorie mai poate fi descrisă precum ”HARTA RELAȚIILOR NOASTRE”, precum un
cablaj dobândit în primii ani din viață. Neuroștiința confirmă faptul că relația cu mama este
deosebit de importantă, ea este cea care ”cablează creierul emoțional al copilului” și
conturează felul în care vor fi relațiile cu oamenii din viața sa mai apoi…

TEORIA ATAȘAMENTULUI - HARTA RELAȚIONALĂ

http://integral-options.blogspot.com/2011/02/attachment-theory-in-clinical.html
Conform acestei teorii, la baza oricărei relații interumane se află legătura emoționala primară dintre mama (respectiv
persoana cea mai apropiată) și copil. Ideea a fost inițiată și testată de către psihiatrul de copii britanic John
Bowlby, ulterior de psihologul canadian Mary Ainsworth și alții…
Specialist în psihanaliza copilului, a încercat să răspundă la diverse întrebări legate de oameni,
de felul în care se îndrăgostesc și relațiile pe care le au…
John Bowlby (1907 - 1990)
Modelul celor patru faze ale atașamentului după Bowlby proximității activate în copil de separarea de obiectul de
1969: atașament și mai târziu în viață de boală, oboseală sau
frică…
1. Faza premergătoare: până la 6 săptămâni

2. Faza de diferențiere a persoanei de referință:

săptămâna 6 până în luna 6-7

3. Atașarea propriu-zisă: lunile 7-8 până la 24

4.Parteneriatul orientat: după 2-3 ani

Comportamentul atașat, respectiv cristalizarea tipului de

atașament a nou-născutului, se naște prin adaptarea la
comportamentul persoanelor de referință.

Relația de atașament este caracterizată de căutarea

Până în jurul vârstei de 12-18 luni, implicită”), la fel ca și programul de
tiparele noastre de atașament operare al unui computer,
devin ”regulile” sau tiparele după spunându-ne cum ar trebui să ne
care vor funcționa relațiile noastre purtăm în relații și la ce să ne
cu oamenii din parcursul vieții și așteptăm de la ceilalți.
vor funcționa întreaga noastră
viață, cu excepția în care sunt
întrerupte la un moment dat
conștient…

Aceste tipare funcționează într-un

mod inconștient (sau în ”memoria
Pshiholog american în domeniul psihologiei dezvoltării - Mary Ainsworth (1913 -1999)
A realizat primul experiment asupra atașamentului in anul 1969.
Mary Ainsworth (1913-1999)
 Din nefericire, copiii cu stiluri de atașament nesecurizante nu au parte de o atenție
parentală reciprocă și, de aceea, tind să fie mai vulnerabili în fața atacurilor emoționale,
adică sunt mai puțin capabili să-și reducă furia și afectele agresive, să-și calmeze și
aline anxietățile și tristețile, precum și să tolereze niveluri înalte de plăcere și excitare.
Din cauza deficitelor de la nivelul cortexului orbitofrontal scade și probabilitatea ca
acești copii să interpreteze corect indiciile sociale ale celorlalte persoane, ceea ce
complică și mai mult relațiile interpersonale.

Ainsworth et al., 1978

https://www.qualform.snsh.ro/baza-de-date-online-cu-resurse-educationale-pentru-sustinerea-educatiei-incluzive-de-calitate/atasamentul-si-rolul-acestuia-in-comportamentul-copilului
 Mary Ainsworth (1969)

a realizat primul experiment asupra atașamentului, observând 76 de copii mici și felul în

care mamele lor răspundeau la nevoile acestora (hrănire, plâns, mângâiere, contactul
vizual și zâmbet);
Atașamentul observat la copiii incluși în studiu:
- 70 % - sigur
- 15 % - ambivalent
- 15% - nesigur

Main și Solomon (1990)

adaugă forma de atașament dezorganizat (inconsistent) - sub 4% din copiii incluși în studiu
 1. Atașamentul SIGUR
Atunci când părinții sunt conectați, sensibili și darnici, sugarii
învață că este în regulă să-și exprime nevoile și să se aștepte ca
aceste nevoi să fie satisfăcute.
Pe măsură ce cresc, ei descoperă că uneori trebuie să aștepte,
să aibe răbdare și este firesc să fie și astfel, uneori. După cum a
subliniat psihanalistul Donald Winnicott, este important pentru COPIII cu un astfel de atașament au foarte mare
părinți să greșească în mod tolerabil și din când în când. încredere în persoana de referință, aceasta
percepe corect semnalele și răspunde, îndeplinind
rolul de “teritoriu sigur”. Cresc cu convingerea că
este bine să ai nevoi, să ai dorințe, să-ți ceri
drepturile și să obții ce-ți dorești.

Dacă părinții sunt ”suficient de buni”, răspunzând flexibil și cu

disponibilitate la cel puțin 40% din timp, copilul dezvoltă un
sentiment de sine sigur și o anume independență, ce-i va permite
explorarea ulterioară a vieții. Părintele răspunde constant și
consistent, el este cel care ajută copilul să se regleze emoțional. -
copilul simte că mama este acolo, se poate baza pe ea.
 ATAȘAMENTUL SIGUR – ”Eu
pot să rămân EU în relație cu
mine, în timp ce te ajut și pe
tine, în relație cu tine…”

ADULTUL

Caracteristic acestor persoane la maturitate este • Manifestă reciprocitate în relații, negociere și

încrederea pe care o au în partener, fiind
confortabili cu ideea ca cineva să se bazeze pe
ei, iar ei să ceară ajutor la nevoie;
• Sunt caracterizați prin capacitatea bună de
angajament, încredere și interdependență;
• Îi tratează pe ceilalți bine și au aceeași
așteptare de la ceilalți;
• Adulții sunt confortabili cu intimitatea, au relații
bune; se descurcă bine și singuri și cu cei din
jur;
• Au o stimă de sine crescută și încredere în
colaborare în momente de conflict; nu rup
relația, rămân și caută soluții pentru
rezolvarea situațiilor tensionate;
• Rămân în contact cu propriile nevoie, dispuși
să integreze ce dorește și celălalt;
• Flexibili și adaptativi, loiali și stabili în relații cu
prietenii și cu partenerii.
 ”Eu, când am o nevoie,
cineva vine să mă
ajute!”

”E legitim să am nevoi și
firesc.”

Cercetările arată că acei copii care au un

atașament securizant dezvoltă trasee
neuronale pentru reziliență. Chiar și
atunci când părinții lor sunt supărați sau
nerăbdători, circuitele creierului lor
„știu" din experiență că nu vor fi
abandonați si că, odată furtuna trecută,
se vor reconecta.

Len Sperry , ”Tulburările de personalitate

din DSM-5”
 2. Atașamentul nesigur – ANXIOS

Copiii sunt temători, deoarece comportamentul adultului este

imprevizibil – schimbător, copilul nu reușește să dobândească
încredere în el. Lipsește siguranța în ce privește disponibilitatea
persoanei de care sunt atașați, devin preocupați în permanență
să ghicească în ce stare se află părintele (figura de atașament), COPIII nu construiesc încredere în persoana de
care sunt dorințele acestuia pentru a se putea adapta în mod referință, deoarece comportamentul ei este
corespunzător. imprevizibil, disponibilitatea la fel, lipsind siguranța și
conectarea asupra nevoilor sale. Cresc cu
convingerea că trebuie să cauți conexiunea și că
depinzi de ceilalți, chiar dacă nu reușești să te bucuri
Atunci când părinții nu reușesc să răspundă cu ușurință la sensibilitate de toate acestea…
copiilor, bebelușii vor începe să acorde mai multă atenție nevoilor
părinților decât propriilor nevoi. Acest lucru duce la o limitare a curiozității
și a comportamentului de cercetare, care nu se mai poate concentra pe
explorarea mediului înconjurător, așa cum ar fi de dorit. O mamă anxioasă
poate dezvolta o hiper-vigilență ce se transmite copilului. Acesta va crește
cu convingerea că mediul de viață este unul periculos sau că ar putea fi
oricând abandonat.
 ATAȘAMENTUL ANXIOS
”Am o hartă populată cu
nevoile celuilalt și caut frenetic
ADULTUL conexiunea…”

emoțiile pe care le trăiesc;

•Continuă să trăiască respingeri și suferințe din trecut ce par a
•Tânjesc după relații și atașament, au nevoie să fie în relații; fi nesoluționate; își sabotează relațiile uneori, le place să agite
•Încearcă să aibă control asupra partenerului, fac scene de lucrurile; simt nevoia permanent cumva de intimitate dar în
gelozie, sunt posesivi; dacă nu-i răspunzi la mesaje, începe același timp se îndoiesc de propria lor valoare, lucru care-i
să facă scenarii… face suspicioși în ce privește relațiile apropiate;
•Credința lor inconștientă este că ceilalți nu sunt de încredere; •Cer multă atenție, sunt cei extrem de prezenți în social media;
•Se reglează greu emoțional în relații, nu au capacitatea de •Se victimizează în relații și pot ajunge și la șantajul emoțional.
reglare emoțională;
•Caracteristic acestor persoane la maturitate este nevoia
permanentă de reasigurare privind iubirea partenerului.
•Foarte atenți la detalii, le pot da semnificație, disproporționat
față de realitate;

•Frica de abandon se manifestă prin furie – mai degrabă te

ceartă decât să-ți spună că i-a fost dor de tine…
•Devin ușor dependenți de ceilalți, iar atunci când au un
conflict nu se calmează emoțional, nu se pot detașa ușor de
 ”Unde ești?,”
”Când vii?”,
”Vreau să stai cu mine…”

LECȚII DE ÎNVĂȚAT!

Ai nevoie să-ți satisfaci nevoile singur, să cultivi

independența în viața ta. Pune atenția asupra
nevoilor tale și nu ale partenerului tău, în principal.
Ai încredere în bunele intenții ale celorlalți, astfel vei
reduce scenariile negative.
Și, nu uita: diferit nu înseamnă ceva rău!
Când părintele nu a reușit să fie disponibil emoțional sau este neglijent
– oferindu-i acestuia doar sprijin fizic, fără parte emoțională - copilul
3. Atașamentul nesigur EVITANT
învață să aibă grijă de propriile nevoi. Se scrie o primă linie de cod, ”să
nu-i deranjez pe ceilalți cu ale mele, îmi văd singur de drum”.
Copilul reacționează aparent indiferent atunci când persoana de
referință părăsește încăperea și o ignoră atunci când se întoarce. În
COPIII cu un astfel de atașament nu construiesc
realitate acești copii își maschează reacțiile emoționale, deoarece
încredere în persoana de referință, deoarece
persoana de referință nu prezintă suficientă încredere pentru ei.
comportamentul ei este neglijent, absent emoțional.
Copilul înțelege că este singur pe lume și învață să se
descurce singur. Neagă importanța atașamentului în
viața sa, vorbește despre planuri, taskuri, mai puțin
sau deloc despre oameni sau relații. Dau la o parte
Copiii cu acest tip de atașament se așteaptă ca dorințele lor să fie relațiile…
refuzate, simt că lor nu li se cuvine dragostea și sprijinul
persoanei de referință și vor evita atașamentul. Acest tip de
atașament se observă și la copiii care au fost respinși în mod
repetat. Soluția pe care o găsesc pentru a scăpa de această
situație stresantă și amenințătoare pentru ei este de a evita relația
în sine.
 ATAȘAMENTUL EVITANT
”Am o hartă cu nevoile mele; dacă nu vrei
să te miști și tu pe aici pe unde am eu
treabă, poți să pleci. Așa am învățat când
ADULTUL am fost mic, să mă descurc singur.”

• Caracteristic acestor persoane, la maturitate, emoționale reduse;

este evitarea intimității și a conflictului;
• Le este teamă să aibă încredere în ceilalți, să se
deschidă și să se apropie de cineva, le lipsește
încrederea; odată cu apropierea celorlalți
manifestă tendința de a scăpa de aceste relații;
• Idealizează relații romantice anterioare, mereu
partenerul actual pare că nu ajunge la nivelul
standardelor dorite;
• Se simt insuficienți și acuză mereu partenerul de
viață ca fiind vinovat pentru că relația nu este
una funcțională, în fapt fiind trăirile personale
• În conflict, se retrag din conversație, arătând
nerăbdare și dorința de închidere a discuției;
încheie relația dacă nu obțin ce vor, pleacă; nu
folosesc șantajul emoțional, pur și simplu pleacă;
• Folosesc rațiunea și gândirea, fug de simțire și
sentimente!
• Sunt ”cu un pas în afara relație”, așa trăiesc ei.
Privesc un pic mai materialist relațiile…
 ”Păi, și ce, trebuie să dau cuiva
raportul despre viața mea?”

LECȚII DE ÎNVĂȚAT!

Este ok să te bazezi pe oameni, asta nu

înseamnă că se întâmplă nimic rău, nu-ți
pierzi libertatea. Poți trăi o dependență
sănătoasă, te poți baza pe celălalt, poți
construi încrederea în oamenii de lângă
tine și să rămâi în siguranță.
 4. Atașamentul
DEZORGANIZAT(dezorientat)
Copiii din aceasta categorie au manifestări neașteptate, diverse
stereotipuri sau mișcări incomplete sau întrerupte. Se sperie
adesea la reapariția după scurt timp a persoanei de referință și
manifestă o serie de comportamente nesigure și evitante sau
nesigure și de împotrivire. Unii dintre copii țipă dupa despărțirea
de persoana de referință dar se îndepărtează singuri dacă COPIII cu un astfel de atașament nu construiesc
persoana se întoarce și încearcă să se apropie. încredere în persoana de referință, aceasta
reprezentând atât sursa lor de protecție însă și o
amenințare, copilul aflându-se în așa numită
situație dublu atașată (‘‘double bind-situation’’),
din care nu-și mai găsește ieșirea. Copilul nu
poate aplica o strategie de atașament coerentă
Un astfel de atașament apare atunci când persoana de pentru a primi apărare și consolare.
referință este atât sursa de protecție dar și de
amenințare, cum ar fi părintele abuzator.
O mamă depresivă poate construi un astfel de
atașament copilului său.
 Atașamentul
DEZORGANIZAT
(dezorientat) -
”Nu știu să trăiesc, să mă
bucur, să fiu fericit. Cum să
obțin toate acestea, oare?”
ADULTUL

•Caracteristic acestor persoane, la simt nevoia de a fi iubiți și susținuți,

maturitate, este incapacitatea de a în același timp nu au încredere în
acorda un sens propriilor experiențe, ceilalți și trăiesc multă anxietate.
iar relațiile tind să fie în extreme;
•Poate fi posibilă folosirea de
substanțe dăunătoare – alcool,
droguri – pentru adaptarea la situații
provocatoare;
•Au dificultăți în reglarea emoțională,
 ”Oare, am
nevoie de
ajutor?”

LECȚII DE ÎNVĂȚAT!

Fiecare dintre noi are propriile

sale provocări, frici și tipare ale
trecutului. Toate acestea nu ne
împiedică să luptăm către o
versiune mai bună a noastră.
 Cercetătoarea Alison Gopnik sugerează că bebelușii sunt ”Departamentul de Cercetare și
Dezvoltare a Rasei Umane”, deoarece ei formulează și testează ipoteze în mod constant pentru a
afla ce funcționează în această lume nouă în care se regăsesc. Copilul mic testează de toate dar,
în primul rând, înainte de toate, el identifică de ce anume are nevoie pentru a supraviețui. Prin
urmare, dacă prin plâns obțin de pildă hrană și o îmbrățișare liniștitoare, plânsul va rămâne printre
strategiile care pot fi folosite. Dacă va fi ignorat sau mai rău, poate lovit sau zgâlțâit, plânsul nu va
mai fi o strategie utilizată, iar copilul va învăța să rămână cât mai tăcut, indiferent de nevoile sale.
Astfel, aceste interacțiuni sunt stocate în circuitele inter-neuronale ale creierului său..

https://www.ted.com/talks/alison_gopnik_what_do_babies_think
 Gabor Maté

”Copilul se bazează în primii 2 ani

pe creierul mamei
în reglarea emoțională
și cablarea creierului său.”
 Bartholomew (1990) a dezvoltat un sistem format din patru categorii de atașament adult:
1. securizant (opinie pozitivă despre
sine și ceilalți),

2. preocupat (opinie negativă des-

pre sine, opinie pozitivă despre
ceilalți),

3. de desconsiderare (opinie pozitivă

despre sine, opinie negativă despre
ceilalți) și temător (opinie negativă
despre sine și ceilalți).

4. Ulterior, pe baza experienței clinice,

a fost adăugat un stil suplimentar de
atașament, cel dezorganizat (opinii
fluctuante pozitive și negative despre
sine și ceilalți) (Main, Goldwyn și
Hesse, 1998; Main și Solomon, 1990).

https://www.researchgate.net/publication/351915068_Universality_and_Normativity_of_the_Attachment_Theory_in_Non-Western_Psychiatric_and_Non-
Psychiatric_Samples_Multiple_Group_Confirmatory_Factor_Analysis_CFA
https://www.researchgate.net/publication/275367267_Associations_between_attachment_and_psychopathology_dimensions_in_a_large_sample_of_patients_with_psychosis
- Stilul de atașament preocupat. Dimensiunea atașamentului
preocupat se caracterizează prin sentimentul lipsei de valoa re personală
și o evaluare pozitivă a celorlalți. Acești indivizi tind să fie foarte orientați
către exterior în autodefinirea lor. Tulburările de personalitate care par a
exemplifica acest stil de atașament adult includ tulburările de
personalitate dependentă, obsesiv-compulsivă și histrionică.
- Stilul de atașament temător. Indivizii cu un stil de atașament temător
manifestă un sentiment de lipsă de valoare persona lă, alături de
așteptarea ca alte persoane să-i respingă și să nu fie demne de
încredere. Acești oameni nu au încredere nici în cognițiile sau emoțiile lor
interioare, nici în cele ale altora. Deși se consideră speciali și diferiți de
ceilalți, se păzesc de amenințări și circumstanțe neașteptate, din moment
ce nu au încredere că ceilalți îi pot proteja. Tulburarea de personalitate
cea mai reprezentativă a unui asemenea stil de atașament adult este
tulbura rea de personalitate paranoidă.
- Stilul de atașament de desconsiderare. Indivizii cu stil de atașament
de desconsiderare se caracterizează printr-un sen timent de sine ca
valoros și pozitiv, precum și printr-o evalu are extrem de negativă a
celorlalți, pe care îi consideră inferi ori. De obicei, ia forma neîncrederii în
ceilalți. Deoarece ei cred că sunt autonomi din punct de vedere
emoțional, în timp ce ceilalți sunt indisponibili emoțional, ei resping
nevoia de prie tenie și contact cu ceilalți. Tulburarea de personalitate cea
mai reprezentativă a unui astfel de stil adult de atașament de des
considerare este tulburarea de personalitate schizoidă.
- Stilul de atașament preocupat-temător. Indivizii cu o opi nie negativă
despre sine și o opinie despre ceilalți care oscilează între pozitiv și
negativ manifestă un stil de atașament compozit, preocupat și temător.
Evitarea lor se bazează pe dorința de a fi plăcuți și acceptați de ceilalți,
temându-se, totodată, de respinge re și abandon. Tulburarea de
personalitate cea mai reprezentati vă a unui astfel de stil de atașament
adult preocupat și temător este tulburarea de personalitate evitantă.
- Stilul de atașament temător-de desconsiderare. Indivizii care au o
opinie negativă despre ceilalți și o percepție de sine care oscilează între
pozitiv și negativ manifestă un stil de atașament compozit, temător - de
desconsiderare. Ei tind să se vadă pe ei înșiși ca fiind speciali și
îndreptățiți, fiind, totodată, conștienți de nevoia lor de ceilalți, care însă îi
pot răni. În consecință, ei îi folosesc pe ceilalți pentru a-și satisface
nevoile, fiind în același timp precauți și desconsiderându-i. Tulburările de
personalitate caracterizate de un astfel de stil de atașament adult
temător-de desconsiderare sunt tulburările de personalitate
antisocială, narcisică și schizotipală.
- Stilul de atașament dezorganizat. Indivizii cu opinii oscilante despre
ei înșiși și despre alții în egală măsură manifestă stilul de atașament
dezorganizat. „Atașamentul dezorganizat se dezvoltă în urma
experiențelor repetate în care persoana de îngrijire îi pare copilului
înspăimântată sau înspăimântătoare" (Siegel, 1999, p. 117). Stilul este
asociat cu o simptomatologie disociativă, ceea ce crește înclinația
acestor persoane față de tulburarea de stres post-traumatic. Tulburarea
de personalitate borderline se caracterizează printr-o structură de
personalitate instabilă, care pare a se deplasa de-a lungul a diverse
stiluri de atașament nesecurizant, generând un profil dezorganizat.
 Relația de atașament și neurobiologia - Allan N. Schore

Allan N. Schore este de părere că la baza

atașamentului se află procesele de reglare a
relației dintre mamă și copilul mic ce
influențează dezvoltarea emisferei drepte, care
domină în primii ani de viață.

Zona cortexului orbitofrontal care dirijează

afectele și înțelegerea interacțiunilor sociale sau
înțelegerea afectelor proprii este cea care jocacă
rolul primordial în neurobiologia atașamentului.

Experințele de atașament timpurii au un efect

neurofiziologic asupra receptorilor hormonului
oxitocină, care la rândul lui influențează
comportamentul.

”Un părinte sensibil și receptiv contribuie la sporirea conexiunilor din cortexul orbitofrontal al creierului bebelușului,
prin comunicarea — sau „colaborarea" — cu bebelușul prin inter mediul contactului vizual, al expresiei faciale,
gesturilor, tonului vocii ș.a.m.d…” Len Sperry , ”Tulburările de personalitate din DSM-5”
„Modelarea și organizarea relațiilor de atașament
pe parcursul copilăriei timpurii se asociază cu
procese caracteristice de reglare emoțională,
relaționare socială, acces la memoria
autobiografică și dezvoltarea autoreflexivității și
capacității narative." (Siegel, 1999, p. 67)

Cercetătorii din domeniul atașamentului subliniază

că deficitele relaționale din viața timpurie duc atât
la deficite cerebrale neurofiziologice, cât și la
deficite psihologice. (Siegel, 1999,p. 67)
 SCALA DE MASURARE ATAŞAMENT - MAQ

VEZI CARE ESTE TIPUL TĂU DE ATAȘAMENT!

https://psycatgames.com/ro/quiz/attachment-style-quiz/
 BIBLIOGRAFIE SI RESURSE WEB

https://www.youtube.com/watch?v=WjOowWxOXCg
https://www.youtube.com/watch?v=MkIe1rvhQLo
https://youtu.be/3LM0nE81mIE
https://www.youtube.com/watch?v=WVuJ5KhpL34
https://www.youtube.com/watch?v=m_6rQk7jlrc
https://www.didactic.ro/revista-cadrelor-didactice/educa-ia-prin-ata-ament
https://www.suntparinte.ro/teoria-atasamentului
Cozolino, Luis, (2017),Predarea bazata pe atasament. Sa creezi o clasa tribala, Bucuresti, Trei
Minulescu, M. (2006). Relaţia psihologică cu copilul tău. Bucureşti: Editura Psyche
Andries, Alina Maria, psihodiagnoza copilului. Suport de curs, Bucuresti: Fundatia Romania de Maine