Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ro
Focalizată Pe Emoții
RELAȚIA TERAPEUTICĂ – O
© A.P.O.P.S. 2014
NOUA RELAȚIE DE
ATAȘAMENT
Institutul De Psihoterapie Experiențială office@ipefe.ro | www.ipefe.ro
Focalizată Pe Emoții
TEORIA ATAȘAMENTULUI
© A.P.O.P.S. 2014
BOWLBY
• A recunoscut nevoia de atașament (dictată biologic) a copilului
față de persoana care îl îngrijește.
© A.P.O.P.S. 2014
a) A promova siguranța emoțională
b) De a asigura supraviețuirea concretă a copilului.
© A.P.O.P.S. 2014
- De la care poate începe explorarea mediului și a experiențelor nefamiliare;
- Sistemul comportamental explorator este strâns legat de comportamentul
de atașament.
- Când figura de atașament a copilului este disponibilă ca bază de siguranță
pentru protecție și susținere atunci când este nevoie, copilul se simte în
general liber să exploreze.
3. Refugierea la o figură de atașament ca la un ”sanctuar sigur” în
situații de pericol și momente de alarmă.
- Oamenii care se simt amenințați nu caută siguranța într-un loc (adăpost), ci
mai degrabă în compania unei persoane privită ca fiind ”mai puternică
și/sau mai înțeleaptă”
• Obiectivul comportamentului de atașament nu este doar
obținerea protecției în fața unui pericol, ci și asigurarea că
persoana care îl îngrijește este în continuare disponibilă.
• Disponibilitatea figurii de atașament nu este doar o problemă de
accesibilitate ci și de responsivitate emoțională (persoana poate fi
accesibilă dar neresponsivă emoțional).
• Modul în care copilul apreciază disponibilitatea figurii de
atașament este deosebit de important pentru cum va percepe în
© A.P.O.P.S. 2014
prezent relațiile importante de atașament.
© A.P.O.P.S. 2014
• A identificat fazele procesului traumatizării psihice = succesiunea
răspunsurilor care reflectau lupta copilului de a face față realității
dureroase:
a. Protestul
b. Disperarea
c. Detașarea
© A.P.O.P.S. 2014
• A introdus conceptul de ”bază de singuranță”
© A.P.O.P.S. 2014
- Tip de comunicare colaborativă și contingentă
- Copilul semnalizează, iar mama răspunde cu un comportament care spune: ”Îmi dau
seama ce simți și îți răspund cu ceea ce ai nevoie”.
- Copiii își exprimă direct emoțiile (”știu” că asta va declanșa un răspuns acordat).
© A.P.O.P.S. 2014
folos – au renunțat;
- Când sunt ținuți în brațe, sunt molatici (nu se agață și nu se joacă);
- Inhibă orice formă de comunicare care ar presupune o legătură: nu exprimă
nici o dorință de proximitate și par surzi la orice fel de deschidere afectivă a
mamei = formă de apărare (pentru a evita să fie respinși și pentru a evita furia
care îndepărtează mama)
- Comportamentul mamelor:
• Respinge comportamentul de atașament – indisponibile dpv emoțional,
incomodate de contactul fizic;
• Se retrăgeau atunci când copiii lor păreau triști;
• Inhibarea exprimării emoționale;
• Bruscarea.
• Atașamentul ambivalent:
- Două tipuri: cei furioși și cei pasivi.
- Prea preocupați de locul în care se află mamele pentru a mai putea explora
liber;
- Plecarea mamei = distres copleșitor;
- După reîntânire:
• Copiii furioși: au oscilat între o deschidere activă față de conexiunea cu mama și
exprimări ale respingerii;
• Copiii pasivi: capabili doar de slăbiciune și cereri implicite de consolare, ca și cum ar fi
fost prea copleșiți de neajutorarea și nefericirea lor pentru a aborda mama direct.
- Amplifică exprimarea atașamentului - nevoia de atașament este foarte ridicată.
- ”ca și cum” dacă mențin o presiune, mama e forțată să își mențină grija față de ei.
© A.P.O.P.S. 2014
- Reîntâlnirile nu au putut să amelioreze distresul, nici să oprească preocuparea acestora
pentru locul în care e mama – chiar și în prezența lor, căutau o mama care nu era
acolo.
- Comportamentul mamei:
• Mame disponibile ocazional și imprevizibil;
• Imprevizibilitatea = rezultatul propriilor stări mentale care le împiedică să fie pe
aceeași lungime de undă cu copiii;
• Nu îi respingeau (ca mamele copiilor evitanți), dar responsivitatea lor era la fel de
insensibilă;
• Le descurajează autonomia în mod subtil.
Mary Main – atașamentul dezorganizat
• Apare atunci când figura de atașament este trăită simultan ca un
”sanctuar sigur” dar și ca o sursă de pericol.
• Copilul – pre-programat să se întoarcă la părinte în momentele de
alarmă – este prins între impulsuri contradictorii de a se apropia
și de a evita = situație fără ieșire.
© A.P.O.P.S. 2014
• Este rezultatul interacțiunilor cu părinți a căror furie / abuz este
înfricoșătoare sau copilul resimte părintele ca fiind înfricoșător –
frica de părinte;
• Părinții sunt înfricoșători, speriați sau disociați;
• Este un colaps de strategie din partea unui copil care trăiește ”frica
fără soluție”
• La șase ani, fac efort considerabil de a-și controla părinții, fie prin
asumarea unui rol parental (Ești obosită mama? Stai jos, ect) sau
prin a fi agresivi, punitivi (Stai jos și taci! Închide ochii!)
Efecte pe termen lung ale tiparelor de
atașament
• Copiii cu atașament securizant:
- Stimă de sine
- Sănătate emțională și reziliență a Eului;
- Afect pozitiv, inițiativă, competență socială, concentrare în joc;
- Sunt tratați cu căldură și adecvat vârstei lor;
• Copiii cu atașament nesigur (evitant):
© A.P.O.P.S. 2014
- Sunt percepuți ca retrași, aroganți sau în opoziție;
- Tind să scoată la iveală răspunsuri furioase de control;
- Frecvent, îi victimizează pe alții;
- Factor de risc pentru probleme obsesionale, narcisice și schizoide;
• Copiii cu atașament ambivalent:
- Sunt văzuți ca adezivi și imaturi – tind să fie răsfățați și infantilizați;
- Frecvent sunt victimizați de alții;
- Factor de risc pentru tulburări isterice și histrionice;
• Copiii cu atașament dezorganizat:
- factor de risc pentru patologia ulterioară (tulburare borderline)
Mary Main – contribuții ulterioare
© A.P.O.P.S. 2014
modelează interacțiunile și poate fi modelat de acestea;
- Sunt ”actualizate”de relațiile noi sau de conștientizare;
******************************************************
• A mutat atenția de la studiul interacțiunilor interpersonale
(părinte-copil) la lumea internă a reprezentărilor mentale =
rezumă istoricul de atașament într-o rețea complexă de amintiri,
emoții, credințe, care, la rândul lor, modelează comportamentul
de atașament din prezent și viitor;
• A construit o metodologie de a cerceta intuițiile lui Bowlby.
• Modelul de lucru al atașamentului va fi dezvăluit de tipare
caracteristice de vorbire, discurs, imaginație și comportament.
© A.P.O.P.S. 2014
b. Corelație intergenerațională –între comportamentul copilului în
situația străină și starea mentală cu privire la atașament a
părintelui;
modelele de lucru interne ale părinților ➔ calitatea
interacțiunilor părinte-copil ➔ modelele de lucru ale copiilor
© A.P.O.P.S. 2014
trecutului va influența decisiv capacitatea de a transmite siguranță
copilului.
• Regulile de atașament internalizate (modelul de lucru) vor fi reguli
după care vom trăi.
• Adoptăm reguli care le oglindesc pe cele ale părinților noștri!
• Aceste reguli ne-au ajutat să supraviețuim (emoțional) si de aceea
nu vot fi abandonate ușor! – modelele de lucru sunt stabile.
Rezumând,
• Experiențele asociate atașamentului au un impact major
asupra dezvoltării umane
• Implicit asupra dezvoltărilor psihopatologice
• Implicit asupra comportamentului adult, în relațiile
semnificative de atașament: cuplu, rol parental, profesie,
© A.P.O.P.S. 2014
• Tiparele de atașament se pot schimba prin relații semnificative!
© A.P.O.P.S. 2014
TEORIA ATAȘAMENTULUI
© A.P.O.P.S. 2014
Terapeutul este o nouă figură de atașament față de care pacientul
poate dezvolta noi tipare de atașament – noi tipare de reglare
afectivă, de gândire, de relaționare.
Teoria atașamentului:
- ajută terapeutul să identifice tiparele de atașament ale
clientului și să adopte o atitudine reparatorie (care mărește siguranța
clientului);
- se centrează pe eforturile terapeutului de a întări capacitatea
de mentalizare a persoanei (funcția reflexivă).
Tipologia clienților
(Main)
• 1. Clientul care respinge – de la izolare
la intimitate
© A.P.O.P.S. 2014
• 2. Clientul preocupat – a face loc unei
minți proprii
© A.P.O.P.S. 2014
- Modelul inconștient: sinele este dependent, neajutorat, defect, iar alții pot să
respingă, să controleze și să pedepsească.
- Modelul conștient este apărarea contra celui inconștient;
• Regulă: ceea ce clienții sunt reticenți în a simți, vor evoca fără să vrea în
© A.P.O.P.S. 2014
terapeuții săi – ATENȚIE LA PROPRIA EXPERIENȚĂ -
CONTRATRANSFER!!!
• A exprima propriile sentimente, îl poate ajuta să integreze propriile
sentimente disociate;
• Schimbarea terapeutică: terapeutul să conteze pentru client!!
• Abordarea terapeutică: echilibrul dintre acordarea empatică și
confruntare.
• Empatia – diminuează frica că îl controlăm sau respingem; DAR, o
poate respinge (Doar atât poți?);
• Confruntarea – exprimarea deliberată sau spontană a propriei
experiențe; este corectivă pt că:
➢ percepe relația (să simtă prezența terapeutului) și faptul că există
2 persoane care contează;
© A.P.O.P.S. 2014
➢ poate conștientiza impactul lor asupra celorlalți;
A avea nevoie de ajutor și a nu-l găsi este un risc, dar a primi acest
ajutor este un risc si mai mare! CARE ESTE ACESTA?
- Apare tiparul de atașament inconștient si afectele asociate
- Tristețe teribilă (terapeutul capabil să ajute ≠ figurile de atașament
incapabile).
• Există trei linii de apărare - tipare:
➢Tiparul devalorizării:
© A.P.O.P.S. 2014
dorințelor neîmplinite și a frustrărilor): să gândească prea bine despre
ei și prea rău despre ceilalți – iluzia de a fi speciali este însă un
substitut fals pentru dragoste;
© A.P.O.P.S. 2014
aceasta ESTE OBLIGATORIE! (pentru a menține relația)
- Idealizarea servește nevoii clientului de a menține ideea de admirație
mutuală, pe care a învățat s-o folosească pentru a-și întări sentimentul
că este special.
© A.P.O.P.S. 2014
- Vor transforma relația terapeutică (și cu ceilalți) într-o luptă permanentă – probleme de
control și putere.
- Cheia: să identificăm semnificația acestor lupte pentru client.
- Pierderea controlului poate fi o amenințare la adresa identității și autonomiei
clientului;
- Renunțarea la control poate fi resimțită ca o capitulare
- Controlul este un refugiu contra intimității și atașamentului;
- Provocarea: a nu evita lupta pentru control prin capitulare (va genera resentimente) și
a nu încerca sa-i dominăm (va genera vinovăție);
- Schimbarea terapeutică: trecerea de la agresiune la iubire – de la riscurile de a fi
controlat sau a controla la riscurile de a iubi și a fi iubit;
2. Clientul preocupat – a face loc unei minți
proprii
© A.P.O.P.S. 2014
- Au puține probleme cu stima - Plini de îndoieli și de frica de
de sine sau cu autonomia a fi prea independenți;
personală;
- Pot face față dar nu pot simți; - Pot simți dar nu pot face față;
• Aparțin unui continuum diagnostic: de la isterici la borderline;
© A.P.O.P.S. 2014
interne și externe pentru a-și mări distresul;
© A.P.O.P.S. 2014
- În terapie, ”știu” că trebuie să mențină aparența de neajutorare în același
timp ajutându-l pe terapeut să se simtă bine în rolul său;
© A.P.O.P.S. 2014
-
- Tristețea și nevoia autentică;
- Capacitatea de a spune DA.
© A.P.O.P.S. 2014
- Starea clientului este doar un semnal, un simptom, NU o povară sau
un fapt!!!
• intr-o stare de respingere – ne vom simți inconfortabil cu foamea de
fuziune a clientului și o vom aborda, raționalizând-o – împreună cu
clientul ”pretinzând” că o explorăm!!
- Putem prelua prea mult rolul terapeutului strălucit!
- O poziție de genul: Ce bine că eu nu am astfel de nevoi!!!
➢ Tiparul de furie și haos:
© A.P.O.P.S. 2014
- Relațiile sunt adesea furtunoase, adesea terminate cu trădare;
- Conflictul: teroarea de dependență și nevoia fără margini de
dependență;
- Disperați, ei se apropie, dar apoi, se retrag cu frică și furie.
© A.P.O.P.S. 2014
- Dacă nu reușim să ne punem în locul clientului, atunci nu va avea nici
o bază de la care să-și extindă empatia și către el însuși;
© A.P.O.P.S. 2014
• În terapie, identificăm astfel de clienți, dacă suntem atenți la
discontinuitățile din comportamentul lor.
• Disocierea este trăsătura centrală și definitorie.
© A.P.O.P.S. 2014
profundă nesiguranță în care nici ajutorul, nici speranța nu erau
posibile.
- Astfel, într- relație terapeutică nesigură, rezolvarea traumelor este
imposibilă !!
- Obiective terapeutice:
- Depășirea fricii de siguranță;
- Abordarea disocierii, identificării proiective și a contratransferului
- Transpunerea traumei în cuvinte;
- Mentalizarea și meditația.
❑ Depășirea fricii de siguranță:
- Crearea unei relații în care clientul să se poată simți în siguranță –
este scopul suprem al terapiei, dar și o condiție preliminară pentru
a începe rezolvarea traumei.
- Combinarea empatiei și stabilirea limitelor.
❑ abordarea mecanismelor de apărare (disocierea, identificarea) și
contratransferul:
a. Disocierea psihică - ține departe realitățile dureroase, și face
imposibilă abordarea terapeutică a traumei.
© A.P.O.P.S. 2014
- Implică paternuri emoționale comportamentale, relaționale de tipul:
totul/nimic; alb/negru; sau/sau = trăiri suprasimplificate, nerealiste,
instabile (oamenii sunt eroi sau răufăcători, agresori/victime,
salvatori/neajutorați). Trec ușor de la una la alta!!!
- Sunt permanent la limita de a fi copleșiți (dar nu o fac!)
b. Identificarea proiectivă – clientul tratează terapeutul astfel încât să
evoce în el ceea ce nu poate suporta la el iar terapeutul se identifică cu
asta.
- Pentru că nu-și pot asuma experiența (fiind disociată), aceasta trebuie
relocată (în celălalt!).
❑ transpunerea traumei în cuvinte:
- Numirea sentimentelor asociate traumei conferă un sentiment din ce în ce
mai mare de stăpânire;
- Aminitirile unei traume neprocesate sunt ”înghețate” în timp, având ca
rezultat faptul că trecutul e trăit, în mod subiectiv, ca prezent.
© A.P.O.P.S. 2014
❑ mentalizarea și meditația:
- Mentalizarea =capacitatea de reflecta, de a înțelege trăirile din spatele
comportamentului său;
- Oferă un sentiment crescut de control asupra sentimentelor și
comportamentului și le face mai de înțeles și mai previzibile;
© A.P.O.P.S. 2014
CREAREA UNEI RELAȚII
TERAPEUTICE DE ATAȘAMENT
SECURIZANT
• Atașamentul securizant se poate crea întreținând fluxul dintre a da și
a primi (între cele două persoane /subiectivități)
© A.P.O.P.S. 2014
• Starea mentală securizantă face loc pentru amândoi.
© A.P.O.P.S. 2014
sigur în care poți să crești și să iubești.
PĂRINTELE TERAPEUTUL
• Să structureze interacțiunea • Un dialog afectiv și lingvistic care
astfel încât să afle cât mai să cuprindă cât mai mult din
mult despre sentimentele, experiența subiectivă a clientului
dorințele, nevoile și punctul (emoții, gânduri, dorințe, etc).
© A.P.O.P.S. 2014
de vedere al copilului • Senzitivitate față de rupturile din
• Să inițieze repararea relație și o disponibilitate pentru
interactivă atunci când apar inițierea reparării;
rupturile în relație
• O atitudine de acceptare combinată
• Să îmbunătățească dialogul cu așteptarea a ceva mai mult din
pentru a face față partea clientului decât crede el că
potențialelor în apariție ale este capabil la acel moment
copilului
• O disponibilitate de a ne
• Să se implice activ și să
”lupte” cu copilul în confrunta, de a stabili limite și de
perioadele în care sentimentul a ne ”lupta” cu clientul – adesea
de sine și despre alții este în necesare în timpul perioadelor care
continuă schimbare. anunță o schimbare în identitatea
clientului și în relația terapeutică.
1. Dialog incluziv
• Clienții au nevoie să- ajutăm să acceseze și să exprime întreaga
gamă a experienței lor subiective, mai ales cea emoțională.
➢ Cum te simți?
➢ Care este dorința ta?
➢ Ce crezi că se întâmplă acum între noi?
© A.P.O.P.S. 2014
- sunt întrebări ce pot fi puse explicit sau apărute în mintea
terapeutului permanent.
© A.P.O.P.S. 2014
acea parte a experienței cu privire la care clientul este tăcut.
© A.P.O.P.S. 2014
sentimentelor lor dificile (altfel de ce și-ar permite să simtă mai
mult decât trebuie?)
• Depinde de capacitatea noastră de a tolera și manageria sentimente
dureroase
• Atunci când acestă abilitate este bine dezvoltată, suntem în general
capabili nu numai de a recunoaște și a rezona cu sentimentele dificile ale
clientului dar îi si putem comunica că pot fi susținuți.
➢ Trebuie să răspundem pozitiei intenționale a clientului (intențiile
și credințele subiacente reprezintă contextul în care cuvintele și
comportamentul clientului are sens) = se vor simți înțeleși și
acceptați în profunzime = încredere că experiențele lor ”îngropate”
vor putea fi conținute în noua relație de atașament.
2. Inițierea activă a reparării
• Repararea unei rupturi relaționale implică o anumită formă de
negociere intersubiectivă.
© A.P.O.P.S. 2014
protest.
➢ Că se poate baza pe relație pentru a-și conține sentimentele care-i
produc dificultăți și pentru a-l ajuta să le rezolve.
➢ Pe parcursul procesului, ele construiesc capacitatea clientului de a
folosi reglarea afectivă interactivă (care e predecesorul autoreglării).
© A.P.O.P.S. 2014
• Terapeuții trebuie să fie atenți la propriile lor întreruperi de
legătură și să încerce să înțeleagă ce se întâmplă atunci când ei
sau clientul părăsesc legătura.
© A.P.O.P.S. 2014
• Relația terapeutică NU trebuie doar să reziste ci și să crească
prin intermediul elaborării împărtășite asupra furiei, durerii și
suferinței (datorate rupturilor relaționale)!
• Momentele de întrerupere a contactului nu înseamnă numai durere,
ci sunt adevărate lecții pe care terapeutul și clientul trebuie să fie
pregătiți să le înțeleagă.
• În generarea sentimentului de siguranță un rol cheie îl are
experiența repetată, NU a unei intercațiuni perfect line, ci a unei
rupturi (inevitabile), urmată de reparație.
• ÎN CE FEL CONTEAZĂ AUTENTICITATEA TERAPEUTULUI?
© A.P.O.P.S. 2014
• Oamenii care și-au confecționat o imagine sau și-au reprimat propria
responsivitate se simt ușurați să lase pe altcineva sa-i vadă cu adevărat.
• Mai ales clienții care au suferit agresiuni relaționale grave (abuz), abordarea
”neutră” poate creea o anxietate intensă, determinând clientul să încerce să
creeze o legătură în moduri din ce în ce mai neadaptate.
• Cu acești clienți, disponibilitatea emoțională și autenticitatea emoțională este
deosebit de importantă!!!
© A.P.O.P.S. 2014
• Asumpția de bază: clienții noștrii sunt capabili de mai multe
decât cred ei!
➢ Dacă ne așteptăm la prea puțin, clientul poate simți că speranțele lui a
fost înșelate
➢ Dacă ne așteptăm la prea mult, clientul va simți că nu i-am înțeles /
recunoscut vulnerabilitățile.
© A.P.O.P.S. 2014
numele lui înainte ca ”suport” pentru
acesta să dobândească capacitățile abia
cuvintele pentru a-și dezvoltate ale clientului
descrie experiența și mai de a simți, reflecta, de a
târziu, încurajându-l să-și iniția, etc.
folosească ”propriile
cuvinte”.
REPERE PRACTICE:
a) Pentru accesarea emoțiilor:
• Uneori, în practică, trebuie să vorbim în numele clientului, prin
verbalizarea sentimentelor lui neverbalizate sau nerecunoscute.
• Alteori, e nevoie de o tăcere receptivă pentru a face loc clientului să simtă
sau să simtă și mai în profunzime.
• Alteori, e nevoie de a duce dialogul la un nivel mult mai deschis
emoțional înaintând primii sau exprimând propriile emoții.
© A.P.O.P.S. 2014
b) Pentru activarea capacității reflexive
• de obicei e nevoie să vorbim despre stările mentale care stau la baza
experienței clientului și câteodată despre cât de greu îi este clientului să
ia în considerare experiența sa în acest mod.
• Lăsăm și clientul să participe la eforturile noastre de a da un sens
experienței – modelăm mentalizarea.
© A.P.O.P.S. 2014
experienței, cât și înafara ei, ca observator – astfel de conversații
îmbunătățesc dialogul, ducându-l spre noi niveluri de
conștientizare și complexitate.
4. A fi dispus la implicare și luptă
• De multe ori în dezvoltarea sa, un copil are nevoie de un părinte căruia să i se
împotrivească, un părinte care să asigure structura de care copilul are nevoie; iar pe
măsură ce copilul crește, părintele trebuie să slăbească structura și să permită mai
multă inițiativă din partea copilului.
• În anumite momente, clientul are nevoie mai mult de confruntare decât de empatie.
ATENȚIE! Relația terapeutică este o relație reală – așa cum nu aprobăm cu bună știință
un comportament distructiv în celelalte relații ale noastre, nu ar trebui să facem asta în
© A.P.O.P.S. 2014
relația cu clientul.
Exemplu: clienta mea care se autosabota (nimic din terapie nu merge, tot acolo mă întorc.
Vezi, nu sunt în stare). I-am spus că nu voi fi aliata ei în programarea acestor eșecuri și că
nu voi permite să folosească întâlnirile noastre pentru a își întări convingerile.
- Clientul care amenintă permanent cu suicidul.
- Denunțarea abuzului (cu fermitate, in cazul ”victimei perfecte” – care ia apărarea
agresorului)
- Client care invadează terapeutul inafara contractului terapeutic (sună la orice oră, etc)
• Disponibilitatea noastră de a ”ne lupta” ajută nu numai la
protecția ambilor parteneri, ci la a face loc protestului și furiei
clientului.
”Cum pot să fiu eu rău când tu ești atât de draguț?”
© A.P.O.P.S. 2014
context în care să dezvolte sentimentul că poate fi separat
într-o relație, menținând însă conexiunea.
- Depinde de sensul dat acelei experiențe.
5. Înițierea, separările, întreruperile și
încheierea terapiei
© A.P.O.P.S. 2014
• Relația terapeutică este unică fără un corespondent în
interacțiunile sociale obișnuite.
• E nevoie să fim expliciți cu privire la ceea ce așteptăm noi de la ei
și la ceea ce pot aștepta ei de la noi – clarificarea așteptărilor
• Scopul: a se implica activ într-un proces care nu va reuși fără ei; a
mări colaborarea.
• Clarificarea metodelor – uneori este necesar să facem explicit
ceea ce credem că facem împreună și de ce (mai ales cu clienți cu
atașamente insecurizante, sau cu diferite traume).
B. Separările, întreruperile terapiei
© A.P.O.P.S. 2014
• În noua relație de atașament a clientului, evenimentele care
implică pierderea temută, reală sau anticipată a terapeutului,
temporară sau permanentă, de obicei vor evoca sentimente
(sau mecanisme de apărare împotriva sentimentelor) care sunt
în mod direct legate de istoria de atașament a clientului.
© A.P.O.P.S. 2014
întreruperile relaționale pot fi reparate.
© A.P.O.P.S. 2014
• Atunci când lucrăm cu reacțiile clientului față de o potențială traumă a
unei noi pierderi (de ex. Concediul terapeutului), creștem probabilitatea
ca clientul, în loc să fie din nou traumatizat, să aibă o experiență
vindecătoare de soluționare.
© A.P.O.P.S. 2014
de frica de o astfel de pierdere.
- Este faza de protest – extrem de emoționali (ca reacție la
amenințarea pierderii și ca strategie de a o evita)
- Nu au nevoie să le trecem usor cu vederea emoționalitatea dar
nici să ne lăsăm descentrați de ea.
- Trebuie să facem loc protestului lor dar fără să validăm
sentimentul că, dacă rămân singuri, sunt neajutorați.
2) Adulți care resping
- părinți distanți emoțional, care au respins inițiativele timpurii pentru
confort sau conectare (ca și sum copiii nu au avut niciodată voie să se
comporte ca niște bebeluși)
- Faza de detașare – de ceilalți și de propriile sentimente;
- Lipsa de speranță că cineva are grijă de ei
- Asigură protecție față de pierderile posibile din prezent și față de
tristețea pierderii din trecut;
- Au nevoie să îi ajutăm să se conecteze la nevoile lor pe care le
minimalizeazaă și la sentimentele pe care le evită.
© A.P.O.P.S. 2014
3) Adulții fără soluție
- Istorie de atașament dezorganizat în copilărie (experiențe copleșitor de
dureroase și nu au asigurat copilului nici un context de siguranță
pentru a face față acestei dureri);
- Experiența unei rupturi devastatoare și reglate, fără reparație - lipsa
de soluție cu privire la experiența traumei;
- Disocierea psihică este o trăsătură centrală;
- Devin dezorganizați sau dezorientați în fața separării;
- Relația terapeutică este terapia;
C. Încheierea terapiei
• Este un proces cu o semnificație emoțională enormă și cu potențial
terapeutic.
• Ideea de a termina noua relație de atașament pe care terapia a asigurat-o poate
afecta profund experiența (dureros).
• Este o oportunitate de a revizui si rezolva în continuare problemele prezente
și trecute ale clientului din jurul atașamentului și al pierderii.
• Implică si oportunitatea de a spune ”la revedere” într-un mod care să fie
complet și deplin simțit ca posibil.
© A.P.O.P.S. 2014
A. Clienții preocupați:
• Frica de abandon și neajutorarea exagerată
• Au nevoie ca terapeutul să structureze finalul terapiei, la momentul potrivit și
lăsând loc protestelor;
B. Clienții care resping:
• Au nevoie ca terapeutul să ”blocheze ușa” pentru a face loc experinței
emoționale de care se teme și pe care și-o dorește;
C. Clienții fără soluție:
• Pot fi distruși de pierdere și terifiați de a fi singuri
• Au nevoie de o încheiere extinsă în timp, în care pot pleca ”prematur” știind
că se pot întoarce atunci când este necesar.