UNIVERSITATEA ANDREI ȘAGUNA DIN CONSTANȚA

MASTER PSIHOLOGIE CLINICĂ

-EVALUARE ȘI INTERVENȚIE TERAPEUTICĂ-

PSIHOTERAPIE DE CUPLU ȘI FAMILIE

TERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ

COORDONATOR: Lect. Univ. dr. NICU IONEL SAVA

MASTERAND: CHIRA (CRAIU) VALENTINA ADINA

2020
Cuprins
Abordarea cognitiv – comportamentală....................................................................3

Asumpții ale teoriei cognitiv-comportamentale.....................................................4

Principii..................................................................................................................6

Obiective................................................................................................................6

Etape.......................................................................................................................6

Strategii..................................................................................................................7

Rolul terapeutului...................................................................................................8

Intervenţia...............................................................................................................9

Studiu de caz 1– Psihoterapie cognitiv-comportamentală.......................................10

Studiu de caz 2– Psihoterapie cognitiv-comportamentală.......................................14

Bibliografie..............................................................................................................22

2
 TERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ
„Viaţa de familie este prima şcoală a emoţiilor”
– Daniel Goleman

Abordarea cognitiv – comportamentală

Obiectivul psihoterapiei de cuplu și familie îl constituie învățarea membrilor
acestora să facă față eficient evenimentelor stresante ale existentei și nu să
minimizeze acțiunea acestora. Stresorii pot avea un conținut puternic negativ sau
puternic pozitiv, dar ambele tipuri solicită adaptarea membrilor cuplului sau
familiei. Agenții stresanți perturbă echilibrul familiei sau cuplului pentru că
destructurează rutina zilnică și pune membrii acestora în față unor obstacole care
trebuie depășite.

Terapia cognitiv-comportamentală își propune să reducă vulnerabilitatea la

stres, să potențeze resursele adaptative și să sporească șansele de evaluare
adaptativă a agenților stresanti, să dezvolte cogniții legate de faptul că stresul poate
fi controlat. Un alt obiectiv al terapiei îl constituie modificarea modelelor negative
de comportament în cadrul cuplului sau familiei, pentru a permite membrilor să
negocieze constructiv rezolvarea problemelor în loc să escaladeze conflictele. De
asemenea, membrii cuplului sau familiei vor fi învățați să stabilească priorități și să
împartă responsabilități într-un mod acceptabil pentru toți membrii. Terapia
cognitiv-comportamentală poate viza și probleme specifice pentru cuplu sau
familie, cum ar fi: abuzul de alcool, violența domestică sau infidelitatea.

Munson (1993) observă că existau cel puțin 18 tipuri diferite de terapie

cognitivă folosită de practicieni diferiți. Abordarea cognitiv-comportamentală
echilibrează accentuarea cunoașterii și a comportamentului, ca o abordare mai

3
extinsă și mai inclusivă prin concentrarea mai profundă asupra patternurilor
interacțiunii familiei. Relațiile de familie, percepțiile, emoțiile și comportamentul
sunt văzute ca exercitând o influență reciprocă una asupra alteia, astfel o
interferență cognitivă poate evoca emoția și comportamentul, iar emoția și
comportamentul pot influența percepția.

Abordarea cognitiv-comportamentală a familiilor este compatibilă cu teoria

sistemică și include premisa că membrii unei familii sunt influențați simultan și se
influențează unul pe celălalt.

Pe măsură ce acest proces de influenţare reciprocă se desfăşoară, se pot crea

spirale negative de conflict. Odată cu creşterea numărului de persoane implicate în
conflict, dinamica devine mai complexă, conflictul devenind mai uşor de
escaladat. Epstein şi Schlessinger, (1996) citează patru modalităţi prin care
cogniţiile, comportamentele, emoţiile membrilor familiei pot interacţiona, creând
un climat instabil:

1. cogniţiile, emoţiile şi comportamentul individului privind propria familie (de

ex., persoana care se percepe ca retrasă faţă de membrii familiei);

2. acţiunile membrilor familiei faţă de individ;

3. acţiunile combinate (nu întotdeauna în consens) ale membrilor faţă de

individ;

4. caracteristicile relaţiilor dintre ceilalti membri ai familiei.

Asumpții ale teoriei cognitiv-comportamentale

Modelul cognitiv- comportamental are la bază mai multe asumpţii
fundamentale:

4
  problemele psihice rezultă în urma unor răspunsuri dezadaptative
învăţate, susţinute de cogniţii disfuncţionale, iar distresul psihic este
consecinţa gândirii disfuncţionale
 gândirea disfuncţională este rezultatul influenţelor genetice şi de mediu
 distresul şi comportamentele dezadaptative se modifică prin modificarea
credinţelor dezadaptative şi dobândirea de noi comportamente adaptative
 cogniţiile şi comportamentele dezadaptative se pot modifica deoarece se
pot identifica şi operaţionaliza. Modificarea lor se face prin tehnici
specifice, care implică o colaborare optimă între pacient şi psihotarapeut
şi un efort din partea pacientului (David, 2006).

Evenimentele activatoare (A) pot fi situaţii obiective, dar pot fi şi

interpretările şi inferenţele pacientului referitoare la evenimentul activator.

Convingerile persoanei (B) sunt cogniţii evaluative sau reprezentări

personale ale realităţii care pot fi rigide sau flexibile. Atunci când convingerile sunt
rigide, ele sunt numite “credinţe iraţionale sau dezadaptative”, care se exprimă sub
forma lui “trebuie cu necesitate” sau “este obligatoriu/imperios necesar”. Dacă o
persoană porneşte de la astfel de premise rigide, are şansa să ajungă la o serie de
concluzii iraţionale pentru că premisele inseşi sunt iraţionale.

Consecinţele (C) reprezintă emoţiile sau comportamentele pe care persoana

le are despre evenimente. Dacă aceste emoţii sau comportamente derivă din
credinţe iraţionale, rigide, ele vor fi numite consecinţe negative disfuncţionale, iar
dacă derivă din credinţe flexibibile, raţionale, atunci ele vor fi funcţionale,
adaptative. Emoţiile negative disfuncţionale conduc la experienţierea durerii şi a
disconfortului psihic, motivează persoana să recurgă la comportamente contrare
propriilor interese şi împiedică persoana să îşi atingă propriile scopuri. Emoţiile
5
negative funcţionale atrag atenţia persoanei că ceva blochează atingerea scopurilor
persoanei, dar nu imobilizează individul, motivează persoana să recurgă la
comportamente care conduc la dezvoltare personală şi încurajează punerea
eficientă în practică a comportamentelor necesare atingerii propriilor scopuri.

Principii
1. Stările emoționale și comportamentul sunt determinate de modul nostru de a
gândi.

2. Tulburările emoționale reprezintă o consecință a modului negativ și nerealist de

a gândi.

3. Tulburările emoționale pot fi ameliorate și vindecate prin intermediul

modificării stilului nerealist de a gândi.

Obiective
 Monitorizarea stărilor emoționale disfunctionale și a evenimentelor
activatoare.
 Identificarea gândurilor și convingerilor negative, dezadaptative.
 Identificarea conexiunilor dintre gând, emoție și comportament,
testarea gradului de veridicitate a convingerilor și gândurilor, prin
adunare de dovezi pro și contra și substituirea modului negativ de
gândi cu unul mai realist.

Etape
 Evaluarea. Are că obiectiv a-l ajuta pe subiect să depășească starea de blocaj
și să accepte ideea schimbării. Presupune stabilirea relației terapeutice. În
cadrul evaluării se face o formulare preliminară a problemelor și o
prezentare generală a metodelor.
6
  Etapa inițială, a interviului preliminar, ocupă mai multe ședințe (obținerea de
informații preliminare despre client, pe baza unui formular de anamneză, 1-2
pagini, care i se dă spre completare înainte de a începe terapia, terapeutul îi
oferă detalii despre modelul demersului, exemplificându-i tipul de rezolvare
a problemelor, clientului i se cere să descrie problemele care l-au determinat
să solicite ajutor, se folosește o abordare deschisă și nestructurată; se poate
explica modelul ABC, terapeutul poate efectua evaluări directe, dacă există
suficiente informații în legătură cu cazul și clientul este pregătit să înceapă
lucrul).
 Se efectuează și o evaluare cognitiv-comportamentală după modelul ABC.
(Pași: se evidențiază consecințele emoționale și comportamentale; se
identifică evenimentul activator extern („Descrieți situația, reală sau
imaginară, când a apărut problema“); se stabilește legătură dintre
evenimentul activator extern și consecințele în plan emoțional și
comportamental; se stabilește legătura dintre gândurile și convingerile
negative și consecințele în plan emoțional și comportamental).

Strategii
Tehnicile și strategiile terapiei cognitiv-comportamentale îl ajută pe terapeut
să îl ghideze pe pacient pentru a-și rezolva singur problemele. Cei doi colaborează
în depășirea dificultăților, însă pacienții sunt învățați într-un fel să devină proprii
lor terapeuți și să aplice ei înșiși principiile acestei psihoterapii. Tocmai din acest
motiv psihoterapeuții oferă teme pentru acasă. Deprinderile învățate în timpul
terapiei trebuie să fie păstrate și chiar îmbunătățite după încheierea tratamentului.

Se cunosc în principal trei tipuri de strategii: 1) Strategii verbale (întrebările

cu caracter terapeutic - utile sunt cele care încep cu „ce?“, „care?“, „de unde?“,

7
„cine?“, „dacă“, tipuri de întrebări: „Care este dovada că?“ „Ce rezulta de aici?“,
furnizarea unor explicații sau informații suplimentare, utilizarea analogiilor, îl ajută
pe client să vadă lucrurile într-o manieră mai realistă, umorul, observarea
comportamentului altor persoane, inversarea rolurilor, utilizarea autosugestiilor
pozitive); 2) Strategii de tip imaginativ (imaginația poate fi utilizată de client
pentru a genera soluții alternative la gândurile și convingerile disfunctionale,
pentru a testa impactul demersului de combatere a lor și pentru a repeta în plan
mental alternativele găsite, prin generarea unor soluții alternative la gândurile și
convingerile negative, antrenarea mentală a gândurilor și convingerilor alternative
raționale, tehnica distragerii); 3) Strategii comportamentale (de modificare a
gândurilor și convingerilor negative prin punerea în practică a unor modele de
comportament care să contracareze respectivul stil de a gândi).

Astfel, se are în vedere prezentarea și explicarea modelului cognitiv al

simptomelor, identificarea și contraargumentarea gândurilor și convingerilor
disfuncționale.

Rolul terapeutului
În terapia cognitiv-comportamentală terapeutul are un rol activ, directiv care
implică în egală măsură procese precum: orientare, ghidare, colaborare, parteneriat.

De asemenea, terapeutul are rol de educator ce îl învață pe pacient elementele

de bază ale unui model de gândire sănătos. Relația dintre cei doi este una de
colaborare. Pacienții trebuie să conștientizeze problemele pe care le au și să
participe activ la schimbarea gândirii și a comportamentului lor. Putem sintetiza
rolul şi atitudinea terapeutului în terapia cognitiv-comportamentală astfel: culege
datele şi efectuează analiza funcţională a comportamentului, explică, informează,
dedramatizează, defineşte simptomul ţintă, identifică factorii de menţinere şi
8
cercetează beneficiile secundare ale acestuia, alege strategia terapeutică,
stimulează motivaţia de participare la terapie a pacientului, aplică tehnica
terapeutică, pune capăt relaţiei terapeutice (conform contractului
terapeutic)”(I.Dafinoiu, 2002).

Terapeutul nu trebuie să fie într-un anumit fel (M.P.Nichols, R.C.Schwartz,

2001), ci trebuie să facă ceva. Terapeuţii de familie de orientare behavioristă pun
accent pe prezent şi analizează secvenţe curente de comportament.

Partea cea mai importantă a procesării terapeutice ar trebui să fie realizată în

mod independent de către client, între ședințele de psihoterapie. Terapeutul îl va
încuraja să pună în practica și să consolideze acele deprinderi pe care le-a
achiziționat în timpul terapiei. Stabilirea sarcinilor pentru acasă se realizează de
comun acord între client și terapeut, la sfârșitul fiecărei ședințe de psihoterapie.

Intervenţia
Demersurile cognitiv-comportamentale existente la ora actuală, au în comun
două aspecte:

a) convingerea conform căreia procesele cognitive influentează atât motivaţia cât şi

comportamentul.

b) utilizarea tehnicilor de modificare a comportamentului într-o manieră

pragmatică.

În terapia cognitiv-comportamentală de familie, evaluarea este elaborată,

structurată, şi se face atât în primele şedinţe, cât şi pe parcursul întregii terapii,
terapeuţii continuând să adune informaţii despre cuplu şi familie pe măsură ce
terapia înaintează.

9
 Încheierea terapiei se poate face prin stabilirea unei date precise sau prin
reducerea frecvenței ședințelor. Încheierea nu trebuie amânată până când clientul
și-a rezolvat toate problemele, ci trebuie realizată atunci când el se descurcă
singur, chiar și cu dificultate. De asemenea, este indicată și pregătirea clientului
pentru viitor, terapeutul lucrând cu clientul asupra unor dificultăți posibile, care ar
putea să apară în viitor.

Terapia cognitiv-comportamentală este folositoare nu numai pe timpul duratei

şedinţelor de terapie dar şi după terminarea acestora, pentru că ne înzestrează cu
un nou mod de a fi şi de a gândi care ne ajută cum să ne adaptăm noilor situaţii,
mai încrezători în propriile forţe, cu mai mult entuziasm şi poftă de viaţă.

Studiu de caz 1– Psihoterapie cognitiv-comportamentală

Prezentare caz

Andrei este un tânăr în vârstă de 27 de ani care provine dintr-o familie

biparentală, fiind cel de al doilea copil al familiei. Fratele său mai mare cu cinci ani
decât el, are o relaţie bună cu Andrei, sprijinindu-l încă de mic. O descrie pe mama
sa ca fiind cea mai importantă persoană din viaţa sa. Are o relaţie deficitară cu tatăl
său pe care îl consideră sever şi strict, motiv pentru care au avut mai multe
conflicte. În copilărie şi-a petrecut o mare parte din timp cu familia în activităţi
diverse care-i făceau plăcere, cum ar fi literatura, pictura sau sportul. Apreciază
educaţia primită de la părinţi ca fiind strictă, bazată pe principii severe în ceea ce-l
priveşte pe tatăl său.

Afirmă că a fost apreciat de profesori, pentru că excela la învăţătură. Colegii

şi prietenii îl apreciau pentru că era o persoană de încredere. Încă din clasele
primare, Andrei relatează episoade în care tatăl său îi cerea să fie cel mai bun,
10
afirmând că: „tata mă numea incapabil atunci când nu mă ridicam la standardele
sale”. Viaţa de adolescent a clientului se modifică dramatic, în sensul în care tatăl
său îi cere să renunţe la preocupările specifice perioadei de viaţă, în detrimentul
meditaţiilor şi a studiului individual.

Reuşeşte să obţină rezultate bune la olimpiadele şcolare la care participă, dar

cerinţele tatălui devin din ce în ce mai pronunţate, astfel că pacientul resimte o
presiune tot mai mare. Descrie acea perioadă afirmând că: „trăiam un stres
permanent, distanţându-mă tot mai mult faţă de colegii mei”. Totuşi, beneficiază
de un minim suportul emoţional şi moral din partea mamei care l-a înţeles şi l-a
sprijinit cât a putut mai bine.

După terminarea facultăţii Andrei urmează un masterat, angajându-se

ulterior ca economist în cadrul unei societăţi comerciale. Este mulţumit de
activitatea sa, doar că acuză timiditate şi emotivitate ridicată atunci când intră în
contact cu clienţii. Din punct de vedere al relaţiilor romantice, a avut câteva relaţii
pe care le consideră serioase, restul apreciindu-le ca relaţii pasagere.

Ceea ce scoate în evidenţă pacientul este legat de pesimismul şi lipsa de

încredere în sine pe care o simţea în momentul în care dorea să cunoască o fată.

Primele probleme semnalate au apărut în momentul în care pe fondul

implicării într-un proiect a început să se simtă neliniştit şi din ce în ce mai trist
pentru că se simţea incapabil şi era sub o presiune enormă. Îngrijorarea majoră era
legată de faptul de a nu dezamăgii persoanele din anturajul său. Scopul proiectului
a fost atins, dar cu toate acestea Andrei a început să acuze stări de tristeţe,
culpabilitate sub forma gândurilor legate de faptul că şi-a dezamăgit cunoscuţii şi
insomnie însoţită de devalorizarea propriei persoane. Pe acest fond şi-a pierdut

11
interesul pentru lucrurile care îi plăceau. Este consultat de un medic psihiatru, care-
i prescrie un tratament şi îi recomandă psihoterapie.

Factori predispozanți

În cazul lui Andrei există unii factori predispozanţi importanţi.

Antecedentele familiale constau în episoadele depresive în cadrul unei personalităţi
accentuată de tip obsesive, în ceea ce-l priveşte pe tatăl său. De asemenea, mama
sa a fost diagnosticată, în trecut cu tulburare depresivă uşoară. Un alt factor
important este ciclicitatea apariţiei episoadelor depresive ale pacientului, în funcţie
de anotimp. Pacientul atribuie stările actuale epuizării şi dezamăgirii generate de
implicarea în proiect. Ca factor de menţinere şi agravare am putea menţiona
conflictul familial pe care pacientul îl are în dese rânduri cu tatăl său, în cadrul
familiei. Deşi din punct de vedere material tatăl îi asigură posibilităţi peste medie,
îl jigneşte în nenumărate rânduri numindu-l slab şi incapabil, totodată spunându-i
că: „are tot ceea ce are datorită mie”.

Abordarea terapeutică

Andrei doreşte să intre într-o cură psihoterapeutică datorită stărilor depresive

cu care se confruntă. Astfel, terapia s-a centrat într-o primă fază pe discutarea
problemelor interpersonale cu care se confruntă clientul, mai exact pe relaţia cu
tatăl. În paralel, s-au identificat gândurile automate negative ale pacientului gândul
central fiind ,,sunt slab/incapabil dacă nu fac totul foarte bine”. Un rol important în
psihoterapie l-a avut activarea comportamentală, prin întocmirea unui program de
activităţi pe care clientul a început să-l respecte. În cadrul proceului terapeutic au
fost folosite apoi tehnici de restructurare cognitivă, de dezbatere a unor gânduri
automate negative şi de oferirea unor gânduri alternative. După 12 de şedinţe

12
simptomele depresiei au început să se remită, pacientul simţindu-se mult mai bine,
reluându-şi treptat activităţile anterioare.

În ultima şedinţă s-a evaluat starea pacientului şi s-au stabilit modalităţile de

autoterapie. Aceste şedinţe au avut rolul de a pregătii pacientul pentru a face faţă,
singur, unor evenimente viitoare, de a învăţa cum să aplice tehnicile învăţate în
situaţii concrete de viaţă. S-au prezentat studii care arată, grafic, distribuţia
recăderilor, în acelaşi timp argumentându-se faptul că alte studii arată că recăderile
la persoanele care au făcut psihoterapie cognitiv- comportamentală sunt mai uşoare
şi de o durată mai scurtă. Această prezentare a avut scopul de a creşte motivaţia
pacientului în a aplica tehnicile prezentate, fără a-i oferii în schimb nici un fel de
asigurare.

Toate obiectivele terapeutice stabilite împreună cu pacientul au fost atinse

astfel că, după finalizarea terapiei pacientul are o prietenă stabilă şi chiar dacă mai
prezintă uneori dispoziţie depresivă reuşeşte să-şi controleze stările prin tehnicile
învăţate în terapie. În plan terapeutic gradul de complianţă ridicat, în efectuarea
temelor de casă de către pacient, dar şi buna alianţă terapeutică, au constituit de
asemenea factori facilitatori în atingerea obiectivelor propuse. Pentru intervenţia în
cazul depresiei, s-a ales varianta tehnicilor cognitiv-comportamentale datorită
interdependenţei credinţelor centrale şi intermediare, dar şi a gândurilor automate
prezente.

Tehnicile cognitive şi comportamentale aplicate au avut efect atât asupra

depresiei cât şi asupra anxietăţii, producând efecte şi în sfera dimensională a
personalităţii. De asemenea evoluţia pacientului a fost ascendentă şi constantă,
neexistând recăderi pe toată durata terapiei. Un aspect important, pe care pacientul

13
îl consideră crucial în schimbarea modului său de a gândii, se referă la dezbaterea
gândurilor sale negative şi înlocuirea acestora cu gânduri alternative/raţionale.

Studiu de caz 2– Psihoterapie cognitiv-comportamentală

I. B., 17 ani, arestat preventiv pentru tentativă de omor, proces în derulare,
riscă să fie condamnat cu executare.

Prezentare generală

Subiectul prezintă dispoziție depresiv-anxioasă persistentă cu debut asociat

încarcerării, relațiilor conflictuale la nivelul camerei de deținere cu unul dintre
colegi și lipsei unei perspective de viitor. A recurs, în mod repetat, la
comportament autolitic (tăieturi pe mână și gât). După tentativa de suicid a fost
diagnosticat, în urma consultului psihiatric, cu tulburare depresivă și deficiență
mentală medie. Subiectul afirmă că este cunoscut cu antecedente psihiatrice, suferă
des de dureri de cap: ”Înțeleg greu lucrurile și uneori când mă enervez plâng și mă
tai”.

De la vârsta de 5 ani a fost instituționalizat împreună cu fratele lui (ce avea 3

ani) în centre ale DGASPC. Părinții l-au abandonat pe el și pe fratele său mai mic
cu 2 ani, nu cunoaște motivele pentru care aceștia au recurs la acest gest și nu i-a
mai întâlnit pe aceștia (prezintă amintiri vagi despre ei). Are o legătură strânsă cu
fratele mai mic, fiind singurul sprijin al acestuia. Din cauza deficitului mental a
fost exclus, marginalizat și batjocorit de către ceilalți copii.

Dispoziție depresivă, nivel energetic scăzut, vede sinuciderea ca pe o soluție

facilă în ceea ce privește problemele cu care se confruntă. Anxietate crescută în
legătură cu separarea de fratele său. Frică de abandon. Natura faptei (tentativă de

14
omor) relevă potențial heteroagresiv în situații cu încărcătură emoțională ridicată,
frustrare – persoana i-a amenințat fratele.

Abordarea terapeutică

Ședința nr 1: Stabilirea relației terapeutice

Obiective:

• Stabilirea relației terapeutice între psiholog și persoana custodiată

• Informarea subiectului despre legătura dintre gânduri automate și emoții

• Identificarea potențialelor cauze pentru depresie și ideația suicidară

• Semnarea unui contract în care să se stipuleze că va menține colaborarea cu

psihologul în cazul în care crește riscul de suicid

Psihologul va încerca câștigarea încrederii prin abordarea unei atitudini

non-evaluative și prin manifestarea de interes pentru problemele acestuia.

Subiectul va fi încurajat să dezvolte comportamente active, prin care îşi

poată distrage atenţia, prin care poate înlocui pasivitatea şi ruminaţia, de exemplu
este rugat să facă cel puțin o activitate placută pe zi dintr-o listă de activităţi dată
de psiholog.

Metode și tehnici: ghidul autobiographic, fişe de lucru.

Temă pentru sesiunea următoare: Monitorizare gânduri automate

Persoana custodiată va fi încurajată să păstreze un jurnal în care să îşi noteze

gândurile şi stările emoționale .

Ședința nr. 2: Identificarea resurselor personale

15
Obiective

• Creșterea frecvenței contactelor sociale pozitive-inițierea contactelor și

construirea unei rețele sociale de suport

• Creșterea stimei de sine

• Dezvoltarea abilităților de coping

• Instruirea subiectului privind planificarea recompenselor și programarea

activitătilor

Subiectul este ajutat să formuleze schița unui plan de acțiune pe termen scurt
care să conțină acțiuni prin care să reducă timpul petrecut prin ruminație și
comportamente pasive. Acest plan va cuprinde implicarea în activități generatoare
de sentimente pozitive, de creștere a stimei de sine, activități recreaționale, de
relaxare, sporirea activităților de îngrijire personală (alimentație, igienă personală,
odihnă). De asemenea se recomandă creșterea numărului de activități în care poate
fi implicat subiectul (de ex. lectură, club de pictură, desen, asistență moral
religioasă). Persoana custodiata va învăța tehnici simple de relaxare pentru a depăși
stresul și tensiunea. Este recomandat practicarea acestora timp de 5-10 minute pe
zi.

Metode și tehnici: interviul semistructurat, examinarea originii schemelor şi

evaluarea măsurii în care schemele au influenţat/afectat evenimente, experienţe
importante de-a lungul vieţii.

Temă pentru sesiunea următoare:

16
 Descrie o situație în care ai avut un eșec. Gândește-te la resursele care te-au
ajutat să depășești situația. Gândește-te la ce ai învățat în situația de eșec, pentru că
nu există eșec ci doar experiențe din care învățăm.

Ghidează-te în redactarea descrierii după următoarele întrebări:

• Ce situație ai identificat?

• Cum ai depășit-o?

• Care au fost resursele care te-au ajutat?

• Ce ai învățat din experiență?

Ședința nr. 3 : Managementul emoțiilor

Obiective

• Diminuarea distresului emoţional

• Creşterea stimei de sine

• Dezvoltarea asertivităţii

• Dezvoltarea abilităţilor de comunicare

Va fi abordată relația gânduri-emoții-comportament prin prezentarea

modelului ABC. Se intenționează oferirea unui model de analiză și conștientizare a
existenței unor modele de gândire care duc la emoții negative, disfuncționale. Este
prezentat faptul că “nu situațiile ne supără, ci felul în care le percepem și gândim
asupra acestora; oamenii diferiți reacționează diferit în aceași situație; fiecare
vede lucrurile dintr-o altă perspectivă”.

17
 Va fi elaborată o lista de temeri pe care subiectul le consideră subiecte de
îngrijorare („Aceste lucruri sunt foarte greu de făcut”, „Aceste lucruri mă
neliniştesc puţin”) .Va fi elaborat un plan de expunere pentru una sau mai multe
probleme din lista de temeri şi îngrijorări (ierarhizarea situaţiilor care provoacă
anxietate, de la situaţiile ce provoacă anxietate redusă şi până la cele care
declanşează reacţiile cele mai intense).

Se va folosi jocul de rol pentru învățarea de către persoana custodiată a unor

deprinderi de comunicare asertivă care susțin exprimarea gândurilor, emoțiilor și a
nevoilor și rezolvare de conflicte pentru a-l ajuta să își imbunataseasca stilul de
comunicare (de ex: deprinderi de ascultare, refuzul unei cereri, cum să ceri ajutor).

Metode și tehnici: Modelul ABC, jocul de rol

Temă pentru sesiunea următoare: Tehnica scrisoarea de iertare

Persoana custodiată va fi rugată să scrie o scrisoare unei persoane pe care

consideră că trebuie să o ierte pentru lucrurile negative pe care i le-a adus în viaţă,
pentru a se elibera de sentimentele negative de vinovăţie, furie, resentimente.

Şedința nr.4: Explorarea alternativelor

Obiective

• Identificarea şi dezbaterea convingerilor dezadaptative disfuncţionale

• Combaterea ideilor iraţionale

• Modificarea percepţiilor şi a reprezentărilor negative

18
Persoana custodiată va fi încurajată în revederea și inventarierea gândurilor
negative, distorsionate care susțin depresia (de ex. „nu sunt bun de nimic, lucrurile
nu vor funcționa niciodată mai bine, nu are sens să mai continui să trăiesc”).

Persoana custodiată va formula în scris modalități pozitive de reinterpretare

a autodialogului negativ care susține depresia astfel încât să reuşescă să facă
diferența între gânduri realiste și convingerile iraționale (de ex.: „Dacă reușesc să
rezist și fac ceva în privința asta lucrurile se pot îmbunătăţi”, „Sunt persoane care
ar suferi cu adevărat dacă eu nu aș mai exista”).

Revederea împreună cu subiectul a materialului din jurnalul său zilnic pentru

a revedea autoevaluările negative, și pentru a întări abilitatea sa de a reevalua
aceste declarații.

Metode și tehnici: modelul ABC - identificarea alternativelor la gândurile

disfuncţionale, tehnica examinării avantajelor și dezavantajelor

Temă pentru sesiunea umrătoare: identificarea lucrurilor bune din viaţa sa.
persoana custodiată va realiza un eseu cu tema: lucrurile bune din viaţa mea.

Şedința nr. 5: Strategii comportamentale de rezolvare a problemelor

Obiective

• Sprijinirea persoanei în dezvoltarea abilităţilor de rezolvare a problemelor

• Ajutarea subiectului să dezvolte convingeri şi scheme de gândire mai realiste

În cadrul acestei ședințe va fi abordată tema procesului rezolutiv și se va

centra pe conduita pe care subiectul o are în raport cu o situația problematică.

19
 I se solicită subiectului să se gandescă la modul în care reacționează atunci
când are o problemă, care este prima reacție de răspuns pe care o are într-o situație
problematică. Pe baza acestui exercițiu se va porni o discuție referitoare la
aspectele negative și pozitive ale unei probleme. Abordată printr-o gândire
negativă, prin prisma capcanelor gândirii, o problemă poate avea rezultate
distructive pentru individ și cei din jurul său.

Metode și tehnici: rezolvarea de probleme, gradarea sarcinilor

Temă pentru sesiunea următoare: Se solicită subiectului să rezolve o sarcină de pe

lista situaţiilor problematice.

Şedința nr. 6: Monitorizare progrese

Obiective

• Stabilirea de obiective pe termen mediu şi lung

• Explorarea împreună cu persoana custodiată a tot ceea ce a învăţat cu

privire la depresie

• Trecerea în revistă a vechilor gânduri automate (identificate în şedinţele

anterioare) şi discutarea cu subiectul dacă încă mai au vreo semnificaţie

Scopul ședinței este de a identifica abilitățile pe care subiectul le-a dobândit

pentru a evita întoarcerea la gândurile disfuncționale și înlocuirea acestora cu
gânduri funcționale, alternative.

Concluzii:

Intervenţia a vizat în primul rând, rezolvarea crizei (ideaţiei suicidare), s-a

extins pe parcursul a 6 şedinţe, s-a remarcat o complianţă bună la consiliere,
20
datorită faptului că persoana custodiată a fost motivată să lucreze pentru a-şi depăşi
problema. Concomitent cu consilierea individuală, a fost inclus pe parcurs şi în
activităţi de grup, pentru a-şi dezvolta abilităţile interpersonale. Un alt scop al
activităţilor de grup, l-a constituit acela de a-şi invalida gândurile disfuncţionale,
legate de modul în care este perceput de ceilalţi.

Model plan de siguranță

Dacă ai idei de suicid începe cu primul pas. Treci prin toţi paşii până ce te
simţi în siguranţă.

Amintește-ți: Gândurile suicidare pot fi foarte puternice dar ele nu țin mult.
Cu un ajutor adecvat și cu răbdare acestea trec. Când au trecut folosește energia să
pui în ordine problemele, să incerci să le rezolvi, ceea ce va contribui să te simți
mai bine. Pierderea speranței nu este pentru totdeauna. Important este să ști că ai
unde să ceri ajutor. Ține acest plan cu tine ca să poți să te uiți la el atunci când ți-e
greu, să-ți reamintesti că nu ești singur și să urmezi sugestiile din plan.

21
Bibliografie

 David, D. (2006). Psihologie clinică şi psihoterapie: fundamente. Polirom,

Iași.
 Dryden, W. (2005). Rational emotive behavior therapy. In Encyclopedia of
cognitive behavior therapy (pp. 321-324). Springer US.
 Epstein, N., & Schlesinger, S. E. (1996). Treatment of family problems. In
M. Reinecke, F.
 Frank M. Dattilio, Terapia cognitiv-comportamentală de familie, Editura
RTS, 2010Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan. Elemente de psihologie a
cuplului. Casa de editura si presa SANSA SRL Bucuresti 1994.
 Irina Holdevici, 2009 – “Tratat de psihoterapie cognitiv- comportamentala”.
 Iolanda Mitrofan, Diana Vasile. Terapii fe familie. Editura SPER. Colectia
Alma Mater. Bucuresti 2001.
 Michael P. Nichols si Richard C. Schwartz, 2001, Terapia de familie
concepte si metode, editia a sasea.
 Munson, C. E. (1993). Cognitive family therapy. In D. K. Granvold (Ed.),
Cognitive and behavioral treatment: Methods and applications (pp. 202–
221), Pacific Grove, CA: Brooks/Cole.
 Simona Trifu. Cuplul o entitate veche ca biblia insasi, Editura viata
medicala romaneasca, Bucuresti 2002.

22