Studiu de Caz CBT

LUCRARE TERAPIE COGNITIV-COMPORTAMENTALA - 6 CAZURI
https://www.creeaza.com/referate/psihologie-psihiatrie/LUCRARE-TERAPIE-
COGNITIVCOMPOR574.php
Caz I – Monica (tulburare depresiva de intensitate medie)
Prima sedinta
Monica este administrator de firma, in varsta de 39 de ani. In urma cu 9 luni s-a despartit de
prietenul ei (inginer, care a obtinut un contract in Egipt, plecand acolo, pentru o perioada
nedeterminata). Din convingerea ca relatiile la distanta nu pot dura, Monica s-a despartit de
prietenul ei. Se pare ca aceasta ruptura a afectat-o foarte mult, la cateva luni dupa despartire
aparand si simptomatologia depresiva.
Acuzele clientei sunt:
cefalee,
insomnii,
momente prelungite de tristete, plans frecvent (week-endurile le petrece singura in casa, gandindu-
se, nefacand nimic, de multe ori izbucneste in plans si nu se mai poate opri),
puternic sentiment de pierdere (a pierdut persoana iubita, acesta este si factorul care alimenteaza
procesul de autoculpabilizare),
stari de iritabilitate (clienta imi relateaza ca este “tot timpul” nervoasa si irascibila, nimic nu-i
convine, “parca am luat-o razna de tot”),
stare permanenta de tensiune psihica (tot timpul este incordata, se gandeste la “viata ei
mizerabila”),
crize de tahicardie (acestea apar rareori, nu o sperie foarte tare, dar o fac sa se gandeasca ca nu va
mai trai mult),
tulburari digestive (momentul debutului acestor stari psihice negative coincide cu debutul unei
gastrita de reflux – clienta reuseste sa asocieze crizele de hiperaciditate gastrica cu momente de
tensiune psihica, certuri, neintelegeri cu partenerii de afaceri etc),
senzatie de oboseala cronica (“ma simt obosita tot timpul, chiar si dimineata cand ma trezesc sunt
obosita, nu mai imi vine sa fac nimic”),
“lipsa de energie” (“nu am energie sa fac nimic, apartamentul meu arata ca o cocina”),
stare generala proasta, autoculpabilizari („nu am fost in stare sa-l tin langa mine”).
ganduri de moarte (acestea au aparut in ultima vreme, clienta se gandeste ca va muri, acest fapt nu
o sperie, o intristeaza deoarece isi imagineaza cine va suferi la propria inmormantare – familia,
prietenele, cunoscuti), aceste ganduri alimenteaza lipsa de speranta (“nu crede ca se mai poate face
mare lucru, nu crede ca isi va reveni vreodata si va scapa de aceste stari, din propria relatare –
“oricum este tarziu”). Exista ganduri de moarte care revin recurent, ceea ce m-a facut sa probez
existenta ideatiei suicidare, dar M. a negat acest fapt.
Relatarile clientei sunt dominate de negatii (formuleaza in termeni de negare – “nu pot, nu fac, nu
mai rezist, niciodata, nu stiu, nu cred” etc).
In plus, clienta prezinta o scadere a apetitului (in ultimele 2 luni, clienta a pierdut in greutate,
aproximativ 10 kg).
Din punctul de vedere al nivelului de activism, se poate spune ca M. prezinta tendinte de retragere
sociala, evitarea activa a contactelor sociale („nu mai suport multi oameni in jurul meu, simpla lor
prezenta ma deranjeaza), centrare excesiva a pe propriile probleme.
In toate aceste luni, M. a renuntat la aproape toate activitatile care ii provocau inainte placere (nu
mai merge la teatru sau la film de loc, nu se mai intalneste cu prietenele sale, cu care obisnuia sa iasa
cel putin o data pe saptamana sa se distreze). Aceste stari au inceput sa ii afecteze si activitatea
profesionala, „nu mai sunt buna de nimic”, aparand chiar gandul de a vinde afacerea pe motiv ca „nu
mai face fata”.
Dimensiunea comportamentala este dominata de retragerea totala din viata sociala (‘’daca ar fi
posibil nici macar n-as mai merge nici dupa tigari”) si de puternice tendinte de izolare (neexistand
decat minimul de iesiri din casa).
In ultima perioada, clienta a efectuat mai multe examene medicale (nici unul de specialitate), in
speranta ca va obtine o medicatie care „ o va ajuta sa treaca peste aceste stari”. Intr-un final medicul
de familie (acesta i-a prescris Imovane pentru insomnii si Xanax pentru calmare – clienta relateaza ca
aceasta medicatie o ajuta dar nu suficient) o trimite la psiholog, clienta amanand mult momentul
examenului psihologic (vine spunand ca pur si simplu nu mai suporta aceste stari).
Am considerat ca M. prezinta intreaga triada cognitiva (dupa A. Beck) – Imagine de sine negativa

(autodeprecierea personala), Experienta curenta negativa („totul merge prost”) si evaluarea
viitorului ca fiind negativ (lipsa de speranta, reticenta la sugestiile optimiste pe care le-am emis in
aceasta sedinta).
La finalul acestei sedinte, din analiza celor relatate de M. am pus diagnosticul de tulburare depresiva
de intensitate medie (intensitatea medie a fost relevata prin aplicarea Testului de depresie Beck).
Trebuie precizat ca M. a obtinut scoruri scazute spre medii la testele de anxietate STAI X1 si STAI X2.
La finalul acestei prime sedinte, am realizat comunicarea clara a diagnosticului si explicarea acestuia,
precum si comunicarea clara a costurilor terapiei si a unui prognostic pozitiv (care sa o motiveze pe
M. si sa induca optimism si sa scada lipsa de speranta). ceea ce ar fi putut determina o mai mare
implicare in procesul terapeutic si o evitare a unei atitudini pasive fata de procesul terapeutic.
Am considerat faptul ca aceasta tulburare depresiva a fost identificata relativ repede de la debut ca
reprezentand un avantaj in demersul meu terapeutic. Am considerat ca gandurile negative ale
clientei nu au devenit automate si nici regimul de viata al clientei nu s-a adaptat inca definitiv
patternului depresiv (clienta administreaza o afacere si nu isi poate permite sa se izoleze, sa nu mai
iasa din casa, desi senzatia sa este de devalorizare personala profunda).
Alt avantaj in psihoterapie este tipul de personalitate al clientei (M. este o personalitate de tip A,
este activa, energica, proactiva, are un temperament predominant sangvin, existand predispozitie
spre stari de agitatie psiho-motorie si epuizare psiho-fizica), dar si statutul real (M. a evoluat foarte
bine in cariera, nefiind ajutata – acesta este alt aspect care se poate transforma in avantaj in cadrul
psihoterapiei).
Un dezavantaj in terapie este reprezentat de faptul ca M. nu este casatorita (considera ca deja este
prea tarziu, ca a pierdut persoana ideala, cu care se intelegea perfect si ca probabil nu va mai
cunoaste pe nimeni altcineva).
In continuare prezint scopurile terapiei (aceste scopuri au fost comunicate clientei dupa prezentarea
diagnosticului si dupa o scurta descriere a tulburarilor depresive si a evolutiei acestora):
Reducerea simptomatologiei depresive (reducerea gradului de invaliditate personala indus de

simptomatologia depresiva);
Clarificarea problemei cercului vicios (identificarea si clarificarea gandurilor negative – depresive si a

erorilor de gandire care au reprezentat cauza);
Inducerea ideii „posibilitatii de schimbare” (reducerea astfel a lipsei de speranta si a perceptiilor si

evaluarilor pesimiste);
Reducerea starii de tensiune psihica si irascibilitate (prin efectuarea unor exercitii de relaxare);
Ameliorarea imaginii de sine si cresterea increderii in sine;
Reducerea riscului de recadere.
Inainte de finalul acestei sedinte, i-am explicat clientei ce tehnici vom folosi (am prevenit-o ca aceste
tehnici sunt la fel de importante ca si o medicatie, de aceea va trebui sa le acorde toata atentia). Am
incercut sa aduc o nota de optimism, spunandu-i ca daca va da dovada de seriozitate, aceste stari
negative prin care trece nu vor rezista psihoterapiei, iar starea ei se va ameliora.
A doua sedinta
In aceasta sedinta, mi-am propus sa:
resemnificarea acestui debut depresiv
identificarea si discutarea schemei cognitive depresogene
stabilirea temelor de casa
realizarea unui exercitiu de relaxare (pentru reducerea starilor de tensiune psihica si irascibilitate)
Am inceput aceasta sedinta intreband-o cum s-a simtit, mi-a raspuns ca s-a simtit la fel, nu a existat
nici o schimbare sesizabila a starii eM. Am intrebat-o ce anume crede ca a cauzat si ca alimenteaza
dispozitia ei depresiva. Mi-a raspuns: „Cred ca totul a inceput atunci cand Robert a luat decizia de a
pleca in Egipt. Nu mai aveam stare. Simteam nevoia sa il evit, nu vroiam sa ma intalnesc cu el, desi
tineam inca la el. Si tin inca la el!”. T: „Ce anume ati simtit cand ati aflat vestea ca s-a hotarat sa
plece?” M: „Am avut impresia ca totul se prabuseste, pur si simplu n-am fost capabila de reactie, nici
macar nu l-am intrebat de ce!”. T: „Puteti defini intr-un singur cuvant starea din acel moment?”. M:
„Da, cred ca m-am simtit pierduta. Cand m-am despartit de el, m-am simtit disperata. Iar cand am
ajuns acasa, eram foarte trista, am plans cred ca ore in sir.” M. termina de povestit si izbucneste in
plans, ia un servetel de pe masuta care ne desparte, isi acopera fata si plange in hohote. Ii spun sa
planga, sa uite de mine si sa se descarce. Dupa ce se calmeaza din plans, o intreb daca si-a amintit de
ceva anume, daca s-a gandit la ceva anume, fapt care a facut-o sa planga. Imi raspunde ca nu, pur si
simplu i-a venit sa planga.
Pe parcursul tuturor sedintelor am incercat sa stabilesc si sa intaresc o relatie empatica cu clienta

mea, in felul acesta dezvoltand functia de catharsis relatiei terapeutice.
Pentru ca relatia terapeutica sa fie cat mai credibila si sa exercite o functie suportiva autentica, am
incercat sa fiu cat mai empatica, dar in acelasi timp sa fiu si fundamentata stiintific in ceea ce spun.
T:”Inteleg ca sunteti trista si deprimata si ca in momentul acesta vedeti totul in negru. Toate studiile
facute pe pacienti depresivi au ajuns la concluzia ca starile depresive au la baza un sistem de ganduri
nefundamentate, de erori cognitive care va fac sa vedeti situatiile cotidiene dintr-un anumit punct
de vedere – negativ. Credeti ca in cazul dumneavoatra nu exista partea plina a paharului?”. M
(trista): „Nu stiu, chiar daca exista nu mai conteaza”. T: „Vedeti, exact ceea ce va spuneam. Aceste
ganduri, erori, vin automat, de cele mai multe ori nici nu suntem constienti de acest lucru. Am sa va
demonstrez!”. Am rugat-o pe clienta sa se aseze comod in fotoliu si sa isi aseze bratele incrucisate pe
piept, sa observe care brat il pune deasupra. Apoi am repetat, am rugat-o sa incruciseze iar bratele si
sa observe care brat este deasupra. Clienta a reactionat identic. Am intrebat-o daca stie ca de fiecare
data cand incruciseaza bratele actioneaza la fel. Mi-a raspuns ca nu. Am rugat-o sa incruciseze
bratele, dar sa incerce sa puna celalalt brat deasupra. A incercat dar i-a reusit foarte greu. M. rade si
imi spune ca s-ar putea sa am dreptate.
Revenind la ce ii spuneam inainte de experiment (am considerat ca acum M. este mult mai receptiva
la ceea ce ii spun), i-am prezentat pe scurt modelul cognitiv al depresiei dupa A. Beck. Pentru a fi mai
accesibil am aplicat acest model la cazul ei: Incident critic (plecarea lui Robert) → Idei disfunctionale
activate (Nu pot sa fac nimic cum trebuie, e vina mea, n-am stiut sa il tin langa mine etc) → Ganduri
automate (Mai bine mor etc) → Depresie cu toata simptomatologia comportamentala (retargere,
izolare), motivationala (nu vreau nimic, sa fac nimic), afectiva (tristete, plans), somatica (cefalee,
insomnii, gastrita).
Am considerat ca prezentare va aduce un plus de rationalizare in acest caz, reducandu-se astfel din
impactul afectiv.
Am discutat cu M. aceasta schema, fiind foarte surprinsa sa constat ca M. o gaseste ca fiind suficient
de plauzibila.
Am considerat ca este momentul potrivit sa incerc o resemnificare a debutului depresiv in cazul M. I-

am explicat ca fiecare dntre noi trece in viata cel putin printr-un astfel de moment dificil. Important
este sa ne gasim resursele pentru a depasi situatia, dar cel mai important pentru a ne depasi
propriile stari sufletestM. I-am spus: „M. se vede ca esti o femeie puternica, stiu ca esti o femeie
puternica. Sunt convinsa ca o sa depasim impreuna acest moment din viata ta!”.
In continuare, i-am propus M. temele de casa, care sunt urmatoarele:
Plimbari zilnice in aer liber si exercitii fizice abonament sala fitness daca este posibil sau minim
exercitii de gimnastica aerobica)
o Realizarea unor fise personale de automonitorizare (clienta va indeplini aceasta sarcina

terapeutica, scopul fiind de a identifica mlt mai bine gandurile automate ale M. si discutarea lor in
proxima sedinta de psihoterapie)
Modelul fisei personale de automonitorizare este urmatorul:

Data (ora) Situatia Emotiile Gandurile automate
Ziua.luna Ex: la birou Ex: tristete Ex: Nu o sa fac fata
o Realizarea unui program al activitatilor cotidiene pentru reducerea momentelor depresive si

fragmentarea continuumului depresiv) – clienta trebuie sa rspecte urmatoarele instructiuni:
o Stabilirea clara a scopurilor si prioritatilor zilnice;
o Stabilirea unei ordini in realizarea sarcinilor;
o Indeplinirea unei singure sarcini la un moment dat si incercarea de finalizare a acesteia inainte
de inceperea alteia;
o Pauza intre activitati;
o Bilantul zilei;
o Incercarea de a umple acest program astfel incat sa nu existe perioade de pasivitate si

inactivitate.
In finalul acestei sedinte, am realizat un exercitiu de relaxare Schultz in care am introdus formule
sugestive pentru intarirea Eului, sporirea optimismului si sperantei si cresterea increderii in sine.
A treia sedinta
In aceasta sedinta, mi-am propus ca tema centrala automonitorizarea clientei M. Am incercat sa

induc automonitorizarea in programul clientei in vederea:
atragerii atentiei clientei de pe trairile sale pe actiunile sale;
a-i arata ca in viata de zi cu zi exista si lucruri care ii produc bucurii, senzatii placute (ca viata merge
inainte indiferent de starile sale – ca exista o doza de control voluntar in sensul ca poate alege sa se
simta in continuare asa sau poate incerca sa-si schimbe propriile stari afective si propriul sistem de
gandire);
a-i demonstra ca-si poate planifica activitatea pentru a invata ca poate face unele activitati si ca
exista mici bucurii in viata de zi cu zi.
Ideea de la care am pornit este ca memoria depresivilor este intr-un anumit sens deterioriata, de
exemplu intreband-o pe clienta in prima sedinta cum isi petrece o zi normala dupa ce se intoarce de
la birou sau cum isi petrece week-endurile, aceasta mi-a raspuns: „Nu fac nimic toata ziua, pur si
simplu astept sa treaca timpul!”. Nu pot combate ganduri de acest fel daca nu am informatia
necesara.
In aceasta sedinta nu am facut decat sa discut cu clienta mea fisele de automonitorizare si planurile
de activitati zilnice in vederea desprinderii celor trei puncte enumerate la inceputul acestei sedinte.
Am identificat ca M. a avut chiar un mic insight. Intr-una dintre zile „nu a mai” suportat sa se
gandeasca la Robert si sa planga asa ca a decis sa iasa la o plimbare cu masina. Mi-a spus ca si-a
amintit ca si eu i-am recomandat acest lucru. Era destul de tarziu (trecut de 12 noaptea), nu putea
dormi asa ca a iesit la o plimbare cu masina. Traficul era foarte liber la aceea ora, asa ca a condus
aproape o ora, ascultand muzica. Acest lucru a relaxat-o foarte mult, simtindu-se mult mai bine. Mi-a
spus: „Pentru cateva minute am avut impresia ca pana la urma nu este totul atat de rau! Pot face
asta mai des, mai ales daca nu am treaba si nu imi incurca programul!”. Nu am putut decat sa
intaresc aceasta idee. Am atras insa atentia ca va fi nevoita sa isi regleze ritmul nictemeral pentru a
elimina insomniile.
Astfel, pot spune ca automonitorizarea sugerata clientei a avut efectul scontat, M. a fost pusa in
situatia de a extrage singura mesaje care vizeaza evolutia propriilor starM. In plus, am formulat
explicit ideea: „Deci exista si momente in care se intampla sa te simti mai bine. Deci nu toata ziua
este neagra!”. La aceasta replica a mea, M. zambeste si imi raspunde ca poate am dreptate.
M. mi-a spus ca este obisnuita sa planifice activitatile cotidiene foarte clar, dar face acest lucru doar
in ceea ce priveste activitatea profesionala. I-am sugerat sa faca acest lucru si in ceea ce priveste
activitatile casnice sau, mai bine zis, extraprofesionale.
Am sesizat un aspect important in aceasta sedinta discutand fisele personale. Dupa ce se trezeste,
M. ramane in pat si se gandeste ca este singura. Imi spune „De fapt, sunt singura si asta ma sperie
foarte tare!”. I-am sugerat ca dupa ce se trezeste sa ridice imediat din pat si sa faca exercitii de
gimnastica aerobica, dupa care sa isi faca toaleta. Trebuie sa precizez ca M. are un aspect foarte
ingrijit si cochet (acest aspect mi se pare important prin prisma abandonului si retragerii persoanei
depresive).
Am stiut ca este foarte dificil sa distrug impactul evaluarii „sunt singura”, aceasta reflectand o
situatie reala, asa ca am incercat sa resemnific spunandu-i ca intr-adevar este singura, dar aceasta
este o situatie provizorie, ca este o femeie atragatoare, inteligenta si ca este doar o problema de
timp pana isi va gasi pe cineva.
In finalul intalnirii, i-am sugerat M. ca este foarte important sa replanifice activitatile pentru ziua
urmatoare in ideea reducerii inactivitatii si lipsei de energie. Aceasta senzatie de oboseala cronica si
de fatigabilitate excesiva se asociaza in depresii si este, de fapt, o perceptie subiectiva derivata
tonusului psihic negativ. I-am spus ca aceasta simptomatologie este psiho-somatica, neexistand
disfunctii organice.
La finele acestei sedinte, temele de casa pe care M. trebuie sa le realizeze au ramas aceleasi.
Aceasta sedinta s-a terminat inainte de a apuca sa abordez subiectul recompensei derivate fiselor
personale si trainingul anticipativ. Asa ca mi-am propus aceste obiective pentru sedintele urmatoare.
A patra sedinta
Sedinta anterioara s-a terminat inainte de a descoperi si dezvolta sursele de recompensa asociate
unor activitati pe care clienta mea le-a trecut cu vederea sau le-a minimalizat importanta datorita
dispozitiei sale depresive. Intr-una dintre zile, clienta a discutat intamplator cu o vecina de strada,
care a atras-o foarte mult si pe care a simpatizat-o de la prima vedere. Am intrebat-o cum s-a simtit
stand de vorba cu ea. Mi-a raspuns ca foarte bine, se cunosc de mult dar nu ar fi crezut ca o s-o
simpatizeze atat de mult. Au discutat chiar si despre problema sa, vecina aratand multa compasiune
si sustinere, incercand s-o incurajeze. Aceasta i-a facut foarte bine clienteM. Am intrebat-o cum aar
putea sa repete aceasta experienta. Mi-a raspuns ca nu stie, ar putea sa o invite la o cafea din cand
in cand, dar nu stie daca acest lucru nu ar fi deplasat. I-am spus ca mie nu mi se pare deplasat
absolut deloc. Apoi, am reluat ideea descoperirii activitatilor care provoaca placere si repetarea lor.
I-am atras atentia ca este evident ca zilele nu sunt toate „negre”, aparand si momente placute, dar
ea fara sa isi dea seama, le ignora, concentrandu-se pe partea goala a paharuluM.
Din acest motiv, i-am sugerat sa introduca in monologurile sale interioare (depresive) si monologuri
pozitive (de genul „uite ca ma pot simti si bine, uite ca am reusit sa termin proiectul X”) pentru a
contracara gandurile negativa de factura depresiva („nu sunt buna de nimic” etc). I-am spus ca
aceste intariri verbale le are la indemana oricand, in orice situatie si o vor ajuta sa se descentreze de
pe discursul negativ (axat pe stari negative) si sa se centreze pe actiuni si performanta in activitatM.
Pornind de la ideea ca depresia este expresia absentei intaririlor pozitive din mediu si de cele mai
multe ori este alimentata de fixarea persoanei la un mediu depresogen (singura in casa etc), m-am
gandit sa reactivez un hobby la care M. a renuntat intre timp, dar din discutia cu M. nu am gasit
nimic. Asa ca m-am gandit sa sugerez M. reactivarea relatiilor cu prietenele sale cu care nu s-a mai
vazut de mult. I-am sugerat sa se intalneasca si sa ocupe o seara din week-endul urmator. I-am
explicat ca ancorele sociale pozitive sunt esentiale in combaterea depresieM.
In a doua intalnire, am incercat sa aplic elemente de training anticipativ. Am introdus aceste

elemente de training anticipativ deoarece am observat la M. o tendinta de a anticipa consecintele
negative si nu pe cele potential pozitive ale unei experiente, de aceea ea chiar evita activitatile care
la un moment dat ii placeau.
Am planificat acest training sub forma unor teme de casa. Am rugat-o sa-mi enumere trei activitati
care ii faceau placere inainte de debutul depresieM. Mi-a enumerat:
„sa merg la teatru”;
„sa ma intalnesc cu prietena mea cea mai buna Gabriela si sa iesim in oras sau cel putin sa o vizitez”;
„sa merg la cumparaturi”.
I-am trasat ca teme de casa aceste trei activitati la care a renuntat si i-am spus ca le vom discuta in
sedinta urmatoare, dar este foarte important sa isi faca temele.
A cincea sedinta
Am inceput aceasta sedinta discutand temele de casa. M. a realizat toate cele trei activitati
planificate in sedinta anterioara:
„sa merg la teatru”;
„sa ma intalnesc cu prietena mea cea mai buna Gabriela si sa iesim in oras sau cel putin sa o vizitez”;
Am intrebat-o cum s-a simtit. Mi-a raspuns ca s-a simtiti foarte bine. A vazut o piesa de comedie la
Teatrul Foarte Mic, la inceput i s-a parut atat de absurda (fiind vorba si despre o piesa de Eugen
Ionesco), dar fara sa isi dea seama a fost prinsa de dialoguri, incat la un moment dat s-a trezit
razand. Per ansamblu s-a simtit foarte bine. Trebuie precizat ca a mers singura la teatru si isi
aminteste cat de neplacut i s-a parut cand a iesit din casa, totul parea lipsit de sens, n-avea nici un
chef. I-am sugerat sa compare starile: cea de cand a iesit din casa si cea de cand a iesit de la teatru.
Mi-a spus razand ca sunt complet diferite – la inceput se simtea fara chef, spunandu-si ca nu are ce
cauta la teatru, la sfarsit s-a gandit „chiar mi-a prins bine, am ras, mi-am amintit cum eram eu
inainte”.
M. s-a intalnit cu prietena sa Gabriela, cu care nu se mai intalnise de foarte mult timp – „am vorbit
despre toate prostiile”. T: „Te-ai simtit bine, regreti ca ai iesit?”. M: „Nu, in nici un caz”.
Am apelat la metoda bibliografiei, explicand ca aceasta este o caracteristica a persoanelor depresive

– anticipa consecintele negative, nu pe cele pozitive. Mi-a raspuns „Da, asa sunt eu, dar n-am fost tot
timpul asa”.
Am hotarat sa nu incep in aceasta sedinta reformularea problemei sub aspect cognitiv. Am amanat-o
pentru sedinta urmatoare, preferand sa abordez o atitudine empatica si care sa declanseze
catharsisul clienteM. Am discutat despre problemele de la serviciu. Am observat ca in activitatea
profesionala se descurca bine si reuseste sa isi depaseasca starile. I-am comunicat acest fapt. Mi-a
raspuns: „Da, problema apare cand ajung acasa si imi dau seama ca sunt singura”. Am incercat sa
induc iar ideea ca este vorba despre o stare provizorie, ca important este sa isi depasasca starile.
In aceasta sedinta, M. mi s-a parut mult mai ancorata, mai implicata, cu un tonus psihic pozitiv si
parca mult mai optimista. I-am comunicat acest fapt si mi-a confirmat ca intr-adevar se simte mai
bine.
A sasea sedinta
In aceasta sedinta mi-am propus sa reformulez problema sub aspect cognitiv. M-am gandit ca este
mult mai eficient sa fac acest lucru acum, tinand cont de faptul ca starea pacientei s-a ameliorat.
Aceasta reformulare sub aspect cognitiv am pornit-o de la nivelul proceselor cognitive si am

identificat urmatoarele erori cognitive (pe care le-am discutat cu clienta mea):
Suprageneralizari: „nimic nu imi iese bine, tot ceea ce fac se termina prost, asa cum a fost cu
Robert”. Am intrebat-o: „Chiar tot? Hai sa ne gandim impreuna!” M: „Da, chiar tot, nimic nu se
termina asa cum vreau eu”. T: „Cum vrei tu! Dar mi-ai spus ca la firma lucrurile merg bine, ca
anticipezi foarte bine miscarile concurentei”. C: „Da la firma totul imi merge bine, dar in viata
particulara nimic! Tot ce am facut si am simtit a fost gresit. El a plecat”. T: „Ce anume ai simtit fata
de Robert?”. M: „L-am iubit!”. T: „Este gresit sa iubesti?” M: „Nu! Sa iubesti nu este gresit! Dar sa nu-
ti dai seama ca nu sentimentul nu este reciproc este gresit!”. T: „Crezi ca Robert nu te-a iubit?” M:
„Nu cred asta. Dar cariera sa a fost mai importanta!”. T: „Cariera ta este importanta pentru tine?” M:
„Da!”. T: „Deci, intr-un fel il intelegi?”. Aceasta suprageneralizare a M. a determinat si o inferenta
arbitrara si o personalizare, M. autoculpabilizandu-se pentru plecarea lui Robert. T: „Ce anume te
face sa crezi ca esti vinovata de plecarea lui?” M: „Daca as fi stiut sa il tin langa mine, nu ar fi
plecat!”. T: „Iti dai seama ca asta este o eroare pe care o faci?”. M: „De ce?”. T: „Mai devreme mi-ai
spus ca el a ales cariera.” M: „Da, asa este”.
Abstragerile selective ale M. le-am discutat in sedintele anterioare. In aceasta sedinta le-am repetat
si le-am rediscutat accentuand ideea ca ea a ajuns fara sa-si dea seama la anumite erori cognitive si
ca s-a fixat la anumite concluzii trase pe baza unor rationamente inadecvate, care nu fac decat sa
alimenteze la nesfarsit dispozitia depresiva.
Am reluat discutarea modelului cognitiv al depresieM. Am considerat ca acum M. este mult mai
receptiva la ceea ce ii spun, i-am prezentat pe scurt modelul cognitiv al depresiei dupa A. Beck.
Pentru a fi mai accesibil am aplicat acest model la cazul ei: Incident critic (plecarea lui Robert) → Idei
disfunctionale activate (Nu pot sa fac nimic cum trebuie, e vina mea, n-am stiut sa il tin langa mine
etc) → Ganduri automate (Mai bine mor etc) → Depresie cu toate simptomatologia
comportamentala (retargere, izolare), motivationala (nu vreau nimic, sa fac
nimic), afectiva (tristete, plans), somatica (cefalee, insomnii, gastrita).
Am introdus in aceasta schema erorile cognitive identificate si discutate anterior. M. a fost mult mai
receptiva: „Stiu, ma invinovatesc degeaba.”
Inainte de finele acestei sedinte am relansat ideea „posibilitatii de schimbare” , pe care M. a

interpretat-o de aceasta data ca fiind o „necesitate”.
Am incercat testarea gandurilor negative si a erorilor cognitive: „Ce gandesti acum despre toate
aceste erori de gandire ale tale?”. M: „Acum totul imi pare logic. Sper sa ramana asa.”. T: „Ce i-ai
spune unei prietene aflate in situatia ta?”. M (rade): „Sa isi vada de viata in continuare!”. Am
incurajat acest raspuns, spunandu-i ca acesta este raspunsul corect si natural.
A saptea sedinta
Venind la aceasta sedinta, M. imi spune ca se simte mult mai bine. Dupa sedinta trecuta, a mers
acasa si s-a gandit la ce am discutat si a ajuns la concluzia ca starea ei trebuie sa se schimbe „Si pana
la urma, amandoi avem parte egala de vina. Daca el a hotarat asa sper sa-i mearga bine, dar vreau si
mie sa imi mearga la fel”.
Discutand temele de casa de saptamana trecuta imi spune ca a iesit de doua ori cu prietenele ei si s-
au distrat de minune. Am incurajat aceasta initiativa de a se schimba.
Am considerat ca in aceasta sedinta, pentru prima data, M. s-a detasat de starile sale si de
sentimentul de culpabilitate. I-am comunicat acest lucru. M.: „Asa ma si simt. Este momentul sa
merg mai departe!”. Se pare ca in acest caz, tehnica cognitiva care a avut cel mai puternic impact a
fost cea a reatribuirii responsabilitatilor – M. a identificat mult mai usor alternativele rationale
pentru gandurile negative aparute ca efectul procesului de personalizare.
Am realizat in aceasta sedinta ca M. a evoluat foarte repede, avand un ritm personal foarte rapid,
mult mai rapid decat al altora.
Am considerat ca scopurile terapeutice au fost atinse:



Am incheiat aceasta sedinta, realizand exercitiul de relaxare Schultz in care am introdus formule
La finele acestei sedinte, M. mi-a spus ca este de acord ca terapia sa se incheie, desi nu se considera
complet „vindecata”, acest lucru se va realiza foarte curand.
CAZ II – Grigore (tulburare anxioasa cu atacuri de panica)
Prima sedinta
Grigore este ceasornicar, in varsta de 54 de ani. Acesta acuza palpitatii, ameteli, senzatie de lesin
(‘’am sa cad pe strada si nu are cine sa ma ridice’’). El este convins ca va face un infarct; momente de
tristete; incapacitate de concentrare a atentiei (clientul nu se mai poate concentra suficient pentru
a-si face treaba obosind foarte repede); lipsa de speranta.
Debutul se situeaza in urma cu aproximativ 2 ani, clientul venind de la servici, isi aminteste ca
deodata inima a inceput sa bata foarte puternic, s-a speriat foarte tare.
Atacurile de panica apareau o data la doua zile, ceea ce l-a determinat sa se izoleze in casa de teama
de ‘’a nu lesina pe undeva’’ sau de ‘’a nu face un infarct’’.
Factori de mentinere:
Comportamentali: clientul s-a izolat social, refuza a mai iesi din casa de teama sa nu faca un infarct;
Cognitivi: interpretarea propriilor simptome ca reflectand o disfunctie cardiaca, o stare de sanatate

subreda si care prevesteste apropierea mortiM. Gandurile automate ale clientului sunt: ‘’am sa fac
infarct’’, ‘’am sa lesin’’;
Afectivi: senzatie de teama, neliniste, reactiile depresive (tristete, autocompatimire, lipsa de

speranta, evaluarea catastrofica a propriei stari de sanatate);
Interpersonali: absenta intaririlor pozitive sociale (absenta contactelor sociale)
Fiziologici: propriile senzatii corporale (tahicardie, ameteala, senzatie de lesin, senzatie de oboseala
cronica) interpretate disfunctional si care au un caracter de incontrolabilitate.
La intrebarea „Ce ati incetat sa mai faceti sau in ce locuri ati incetat sa mai mergeti din cauza
problemei dumneavoastra”, clientul raspunde „Nu mai fac nimic, nu mai ies nicaieri, nici macar la
piata, stau toata ziua in casa!”. Clientul a adoptat o atitudine de retragere din mediul social, a
renuntat la orice iesire pentru a evita reaparitia unui atac de panica. Incearca sa nu faca efort, sa nu
iasa din casa, sa nu se oboseasca in ideea ca este „bolnav de inima”, in felul acesta menajandu-se.
In ceea ce priveste credinta clientului despre problema lui si cauzele posibile ale problemei, clientul
nu poate formula explicit o cauza anume, facand, mai degraba, o referinta vaga la o afectiune
cardiaca, ‘’ceva legat de inima’’. Clientul nu concepe ca problema sa sa apara pe fond psihic.
Am pus diagnosticul de tulburare anxioasa cu atacuri de panica inopinate.
Am realizat comunicarea rezultatelor evaluarii psihologice si a diagnosticului stabilit la finalul primei

intalnirM. I-am comunicat clientului ca este vorba despre o tulburare anxioasa, ca nu este vorba
despre ’’crize de inima’’, ci despre atacuri de panica.
Din punctul de vedere al reducerii gradului de ambiguitate si confuziei, reactia clientului a fost
pozitiva (’’Nu este vorba despre o boala a inimii? Si ce trebuie facut’’).
In acest caz mi-am propus:
Reducerea atacurilor de panica

identificarea si modificarea cognitiilor negative si a gandurilor automate negative;
furnizarea unor instrumente de lupta impotriva atacurilor de panica (este vorba despre un complex
de exercitii fizice, de respiratie si de relaxare);
inducerea unui mai bun control corporal si afectiv;
Ameliorarea imaginii de sine si cresterea increderii in sine – prin tehnici de sugestiologie (exercitiul
Schultz efectuat la finalul fiecarei intalniri; in acest exercitiu am inclus si formule organospecifice
pentru un mai bun control corporal).
A doua sedinta
Mi-am propus ca in aceasta intalnire, in primul rand sa il fac pe client sa diferentieze atacurile de
panica de crizele de inima.
Prima faza in aceasta intalnire a fost sa ii explic clientului ceea ce se intampla din punct de vedere
fiziologic in timpul unui atac de panica, sa subliniez ca nu este vorba despre o tulburare „ireversibila”
de ritm cardiac (nu este vorba despre o boala de inima), ci de una reversibila (ca in situatiile in care
simtim o teama puternica sau suntem foarte obositi).
I-am explicat ca atacul de panica nu poate produce o imbolnavire a inimii sau un infarct, mai ales
tinand cont de faptul ca toate examinarile cardiologice nu au depistat nici o afectiune cardiaca (acest
fapt a reprezentat un mare avantaj in terapie), aceasta insemnand ca are o inima sanatoasa (am
incercat sa accentuez aceasta idee – ’’o inima sanatoasa’’), altfel, ar fi existat modificari ale traseului
electrocardiografic (ceea ce in cazul sau nu s-a intamplat).
I-am explicat ca procesele fiziologice implicate in lesin sunt exact opuse celor din starile pe care el le
experimenteaza. Am explicat clientului ca in timpul unui atac de panica, inima bate mai repede, din
acest motiv circulatia sangelui este accelerata, in timp ce in starile de lesin se intampla exact
contrariul, tensiunea arteriala scade. Nu se va produce caderea din picioare si ca nu va impiedica
deplasarea, desi el simte ca asa se va intampla simtind picioarele moi si ameteala. I-am spus ca se
simte asa, deoarece in organism s-a descarcat o cantitate mare de adrenalina, aceasta determinand
o vasodilatatie la nivelul membrelor generand senzatie de slabiciune musculara (am facut o
comparatie cu starile de teama intensa).
Pentru a intari aceasta idee, l-am intrebat ’’va amintiti sa fi lesinat vreodata timpul unui atac de
panica?’’, mi-a raspuns ca nu.
I-am spus clientului meu ca starile de panica sunt stari de alerta, in care intra organismul nostru
atunci cand suntem intr-o situatie de pericol, iar descarcarile de adrenalina au rostul de a ne da un
„surplus de energie” in vederea depasirii pericolului. Doar ca in starile de panica nu exista un pericol
real, obiectiv, ci mai degraba o evaluare gresita – de genul ’’am sa fac infarct” sau „am sa lesin’’.
Am incheiat aceasta inalnire cu un exercitiu de relaxare Schultz, la sfarsitul caruia am introdus

sugestii de intarirea Eului si formule organospecificice si intentionale).
A treia sedinta
In aceasta intalnire mi-am propus sa explic importanta tipului de respiratie si al relaxarii in
diminuarea intensitatii starilor de anxietate si in reducerea atacurilor de panica. Incercarea mea este
de a-mi responsabiliza clientul si de a-i induce un sistem de exercitii anxiolitice – tip de respiratie
(relaxant) si o metoda de relaxare de care poate beneficia si in afara sedintelor de psihoterapie.
Incepand din acesta intalnire, i-am spus clientului meu ca va avea ca si sarcini de realizat exercitii de
respiratie abdominala si exercitii de relaxare musculara progresiva. Frecventa exercitiilor va fi de 2
ori pe zi.
Intrebandu-l cum s-a simtit in saptamana precedenta, mi-a raspuns ’’parca, m-am simtit mai
linistit!”.
Am inceput aceasta intalnire evaluand sarcinile pe care le-a avut de realizat in saptamana
precedenta. Mi-a spus ca a facut plimbarile, dar doar de 2 ori, pentru ca ii este teama sa nu se
intample ceva. L-am intrebat ’’ce anume se poate intampla?’’, mi-a raspuns ”Ma sperie faptul ca
inima mea incepe sa bata mai repede, mi-e teama sa nu patesc ceva, atunci cand fac miscare!’’.
’’Este firesc sa bata mai repede, doar faceti miscare fizica’’, ’’Si daca voi face un atac de cord?’’,
’’Miscarea fizica nu face rau nimanui, din contra intareste organismul. Chiar se recomanda
pacientilor cardiaci, plimbari zilnice, un set de exercitii fizice zilnice. Va spun acest lucru desi
dumneavoastra nu sunteti cardiac, cu atat mai mult aceste exercitii fizice nu va pot face rau.
Problema dumneavoastra nu este organica, ci este conditionata psihic! Miscarea fizica doar va
contribui la tonifierea organismului dumneavoastra si la intarirea sistemului dumneavoastra
imunitar!’’.
Am continuat intalnirea realizand impreuna un exercitiu de respiratia abdominala (spunandu-i ca

aceasta are un efect relaxant), invatandu-l sa faca exercitii de respiratie abdominala de cat mai multe
ori pe zi, cu limita de timp (minim 10 minute) si un exercitiu Jacobson.
Am realizat un exercitiu de relaxare Jacobson, urmarind cum incordeaza si relaxeaza fiecare segment
corporal si i-am spus ca trebuie sa faca acest exercitiu de 3 ori pe zi in continuarea unor exercitii de
respiratie
In continuarea intalnirii, am stabilit impreuna cu clientul meu ce are de facut in momentul in care el
va crede ca se va declansa un atac de panica:
1. Sa respire abdominal – in timp ce imi spun acestea in gand respir abdominal, aceasta va
contribui la instalarea unei stari de relaxare fizica si asociat psihica;
2. Sa nu se impotriveasca atacului de panica, sa lase organismul sa se descarce, nu se va

intampla absolut nimic – am scris pe o fisa pe care i-am dat-o la finalul intalnirii urmatoarele
sugestii de care trebuie sa se foloseasca: ’’Nu ma impotrivesc starilor mele, le las sa se
descarce, nu va dura mai mult de 10 minute. Starea se va descarca si ma voi simti mult mai
bine. Daca ma voi impotrivi nu voi face decat sa accentuez starea negativa si o voi face sa
dureze mai mult. Ma las dus de val, totul va trece mult mai repede daca nu ma impotrivesc.
Las timpul sa treaca – daca stau linistit, adrenalina descarcata se va metaboliza in maxim 5
minute si ma voi simti mult mai bine’’.
3. Sa isi administreze sugestii pozitive – nu se va intampla nimic, starea se va descarca de la

sine fara sa se intimple nimic;
In continuare am efectuat exercitiul de relaxare Schultz.

Am incercat sa joc un rol mai mult suportiv decat interpretativ. Am considerat ca G. a facut un pas
important, sesizind ca atacurile de panica au scazut in intensitate si frecventa, ca urmare a aplicarii
strategiei stabilite in cadrul sedintei de psihoterapie. Aceasta ameliorare a dat speranta pacientei si
in plus a crescut alianta terapeutica. Am incercat sa accentuez aceste stari prin formule de genul
’’sunteti pe drumul bun, de acum inainte nu mai este decat o problema de timp pana atacurile vor
disparea, totul o sa fie bine, acum stiti ce aveti de facut.’’
Aceasta sedinta am incheiat-o cu un exercitiu de relaxare Schultz (completat cu sugestii de intarirea

Eului si formule organospecifice si intentionale).
Trebuie precizat ca G. a reactionat foarte bine la relaxarea Schultz, a intrat foarte repede in starea de
relaxare, chiar aparind si convingerea ca acest exercitiu ’’ii face foarte bine’’. Din relatarea lui G., am
considerat ca si exercitiul de relaxare musculara progresiva pe care il realizeaza G. singur isi atinge
scopul (inducerea unei relaxari psihice asociate cu relaxarea musculara).
A patra intalnire
In aceasta intalnire, gandindu-ma ca, clientul meu intelege mai bine ce inseamna anxietate si atacuri
de panica si ca va intelege mai bine consecintele starilor sale, am incercat o reexplicare a anxietatii si
a atacurilor de panica.
Intrebandu-l cum s-a simtit in saptamana precedenta, mi-a raspuns ’’M-am simtit mult mai bine.
Incerc sa ma gandesc cum mi-ati spus dumneavoastra si trec mai usor peste ele!’’.
Grigore a iesit la piata, de fiecare data neinsotit, si de fiecare data starile de panica au incercat sa se
instaleze, dar a parcurs pasii pe care i-am stabilit si a reusit sa faca fata. Important este ca a realizat
singur ca nu se intampla nimic, bataile inimii se calmeaza de la sine.
Am incercat sa il fac pe clientul meu sa sesizeze ca izolarea si comportamentele de evitare nu fac

decat sa intareasca tulburarea anxioasa: ’’Ati ajuns sa va izolati, sa nu mai iesiti din casa, sa nu va mai
intalniti cu fostii colegi din teama de a nu avea alte atacuri de panica’’. ’’Va dati seama de lucrurile la
care ati renuntat din cauza starilor dumneavoastra’’. C: ’’Da, bineinteles’’. T: ’’De fiecare data cand
evitati sa faceti un anumit lucru din teama de a retrai starile de panica, nu faceti decat sa intariti
aceste stari si sa le prelungiti perioada de aparitie.”
Am incercat sa accentuez aceste stari prin formule de genul ”totul o sa fie bine! Nu aveti nimic la
inima’’
I-am spus ca, desi, nu ma impotrivesc starilor mele, pot bloca interpretarile catastrofice prin
autosugestii pozitive (’’nu se va intampla nimic, totul va fi bine’’); in locul focalizarii atentiei spre
interiorul organismului, pot orienta atentia spre orice altceva.
Am aplicat schema de reactie in starile de panica la schema de instalare a atacurilor de panica in

ideea ca astfel solutiile practice pe care le-am sugerat vor deveni mult mai logice si mai realiste. Desi
nivelul de verbalizare al clientului este foarte scazut, am considerat ca aceasta completare a mea a
reusit, G. intelegind mai bine starile de panica si, implicit, importanta planificarii controlului.
Am incercat sa subliniez importanta controlului voluntar asupra starilor de anxietate si panica. Am

considerat ca este important ca G. sa inteleaga ca aceste stari pot fi controlate, ca ele nu se descarca
pur si simplu, ca nu este victima a acestor stari. Efectele acestui control (mai slab la inceputul
terapiei, dar care a devenit din ce in ce mai puternic) sunt imediate si observabile – atacurile au
scazut in intensitate si frecventa de cand el are o strategie de contracarare a lor (am incercat sa ma
folosesc de aceasta ameliorare ca de o ancora pozitiva in terapie).
Inainte de efectuarea exercitiului de relaxare Schultz, am trasat sarcinile de realizat zilnic in
saptamana urmatoare:
Plimbari zilnice (pe jos);
Exercitii de respiratie abdominala (cu limita de timp – minim 10 minute, de minim 3 ori pe zi,
inaintea exercitiului Jacobson);
Exercitii de relaxare musculara progresiva Jacobson (de 3 ori pe zi);
Am incheiat cu un exercitiu de relaxare Schultz.
A cincea sedinta
In aceasta sedinta, i-am reexplicat mecanismele implicate in instalarea atacurilor de panica subliniind
ca, desi, nu ma impotrivesc starilor mele, pot inlocui interpretarile catastrofice prin autosugestii
pozitive (’’nu se va intampla nimic, totul va fi bine’’); in locul focalizarii atentiei spre interiorul
organismului, pot orienta atentia spre orice altceva (din jur).
Pentru a evita reprimarea anxietatii ca si stare de catre clientul meu, am incercat sa resemnific
valoric starea de anxietate, spunandu-i ca anxietatea reprezinta o stare de energie esentiala pentru
supravietuire.
M-am folosit de o formula dintr-un set de interventii hipnotice a lui Higgins: „asemeni oricarei alte
forme de energie, anxietatea poate dauna in doze prea mari, pentru a putea fi folosita ea trebuie
dozata optim, nu poti fi anxios fara a fi o persoana cu foarte multa imaginatie, persoanele lipsite de
imaginatie traiesc rareori stari de anxietate; deci, anxietatea nu este o stare in totalitate negativa, ea
trebuie doar controlata, lucru pe care dumneavoastra ati inceput sa il faceti!”.
Am considerat ca este foarte important ca el sa inteleaga ca aceste stari pot fi controlate, ca ele nu
se descarca pur si simplu, ca nu participa pasiv la aceste star.
Efectele acestui control le poate observa singur – atacurile au scazut in intensitate si frecventa de
cand el are o strategie de lupta impotriva lor (am incercat sa ma folosesc de aceasta ameliorare ca
de o ancora pozitiva in terapie si sa il fac pe clientul meu sa se simta responsabil de progresele
obtinute).
Sarcinile de realizat zilnic in saptamana urmatoare au ramas aceleasi:
a. Plimbari zilnice;
b. Exercitii de respiratie abdominala (cu limita de timp – minim 10 minute, de minim 3 ori pe zi,
c. Exercitii de relaxare musculara progresiva Jacobson (de 3 ori pe zi);
Aceasta intalnire am incheiat-o cu un exercitiu de relaxare Schultz.
Sedinta a sasea
Am considerat ca evolutia clientului meu este buna, acesta aflandu-se pe drumul cel bun, din aceasta
cauza am optat pentru o abordare suportiva, deruland aceasta intalnire doar cu exercitii de insotire,
fara sa incerc o recadrare semnificativa a gandurilor si starilor clientului meu.
In aceste intalniri, m-am axat pe formule suportive („sunteti pe drumul bun, in scurt timp starea
dumneavoastra va fi ameliorata in mare masura, etc”) si pe exercitiile de relaxare.
Am comunicat decizia incheierii terapiei (in consecinta ameliorarii foarte bune a starii sale generale)
la finalul intalnirii a sasea.
Sedinta a saptea
Aceasta este ultima intalnire (starea pacientului este ameliorata in mare masura, atacurile de panica
reducandu-se ca si frecventa si intensitate foarte mult), pentru care mi-am propus sa fiu mai mult
suportiv, si sa incerc sa insuflu clientului meu o stare de optimism.
Am considerat ca obiectivele terapeutice generale au fost atinse, cel mai important este ca s-au
creeat premisele pentru o mai buna realizare a lor.
Am observat in evolutia clientului meu ca simptomatologia de tip depresiv s-a redus in consecinta
reducerii simptomatologiei anxioase.
Am considerat ca, desi starea clientului meu nu este complet ameliorata, acesta se afla pe drumul
bun si ca de acum inainte isi poate administra singur starile prin care trece (in plus, el a devenit
constient de majoritatea aspectelor care influenteaza aparitia si evolutia atacurilor de panica). M-am
gandit ca in aceasta intalnire sa il pregatesc pentru eventualele recaderi. Am incercat sa resemnific
posibilele atacuri de panica ce pot aparea.
I-am spus ca este posibil sa mai apara atacuri de panica, dar ca acest fapt este irelevant pentru ideea
reinstalarii tulburarii anxioase.
Am reluat formulele pentru intarirea controlului si pentru sublinierea absentei pericolului – „ Acum
stiti ca nu este vorba nici macar despre o slabire a inimii dumneavoastra, ci doar despre o
interpretare gresita a unei reactii fiziologice care nu are nici o relevanta in ceea ce priveste afectarea
longevitatii sau sanatatii dumneavoastra.’’
Am incercat sa accentuez aceste stari prin formule de genul ’’sunteti pe drumul bun, de acum inainte
nu mai este decat o problema de timp pana cand atacurile de panica vor disparea, totul o sa fie bine.
De acum inainte stiti ce aveti de facut.’’
CAZ III – Marilena (atacuri de panica)
Prima sedinta
Marilena este secretara, are 34 de ani. Vine la clinica cu urmatoarele acuze: ameteli puternice,
dublate de palpitatii si de convingerea ca isi va pierde echilibrul si va cadea si de o puternica stare de
teama, senzatie de oboseala, fatigabilitate excesiva, stari intense de nervozitate (‘’nu mai suport pe
nimeni si nimic nu mai imi convine”).
Aceste stari au aparut prima data in urma cu aproximativ 9 luni anM. In urma cu aproximativ 1 an,
Marilena a divortat de sotul eM.
Interpreteaza propriilor simptome ca reflectand o “stare de sanatate slaba”, dar acceptand premisa
conform careia starile ei apar pe fond psihic. Gandurile automate ale clientei sunt: ‘’am sa lesin’’,
„am sa cad din picioare”, „imi pierd controlul”.
Exista o neimplicare a persoanei intr-o serie de activitati si o lipsa a contactelor sociale (a intaririlor
pozitive); toate acestea sunt dublate de tendinta de evitare activa a oricaror situatii posibil
anxiogene.
In ultimele luni, clienta a efectuat mai multe examinari medicale (cardiologic, ORL, medic de familie
– nici unul nu a identificat o cauza organica pentru starile ei). Medicul de familie o trimite la un
psiholog sau psihiatru.
Resursele clientei pentru depasirea acestei probleme sunt foarte ridicate (clienta are o tendinta de
rationalizare pe care o consider foarte importanta in evolutia terapiei). In plus, clienta prezinta un
nivel inalt de cooperare.
Din analiza simptomatologiei si din rezultatele obtinute la scalele de depresie si de nxietate, am

considerat ca este vorba despre o tulburare anxioasa cu atacuri de panica, existand si o componenta
depresiva secundara.
Am considerat ca este important pentru ameliorarea starii clientei reducerea intensitatii si frecventei
atacurilor de panica. Realizand acest obiectiv, voi realiza premisele reducerii componentei depresive
si ameliorarii imaginii de sine si, spre finalul terapiei anularea tendintelor de amanare.
Reducerea atacurilor de panica:
izolarea si modificarea gandurilor automate;
punerea in relatie a emotiei – a comportamentului – a grijii;
stabilirea unor strategii anxiolitice;
inducerea unui mai bun control corporal si afectiv.
Ameliorarea reactiilor de tip depresiv
antrenament asertiv;
reducerea componentei anxioase;
program al activitatilor cotidiene.
A doua sedinta
Am considerat ca in primul rand ar trebui sa clarific problema atacurilor de panica. Prima faza in
aceasta sedinta a constat in a explica clientei ceea ce se intampla din punct de vedere fiziologic in
timpul unui atac de panica. Ca nu este vorba despre nici o afectiune organica, ci despre una psihica.
I-am spus ca este aproape imposibil, deoarece procesele fiziologice implicate in lesin sunt exact
opuse celor din starile pe care ea le experimenteaza.
Am incercat sa accentuez ideea ca atacurile de panica nu poate provoca pierderea echilibruluM.

Senzatia de ameteala „nu prevesteste nimic rau”. Bineinteles ca va genera o puternica stare de
discomfort, dar aceasta nu este nociva pentru longevitatea organismuluM.
Am explicat clientei ca in timpul unui atac de panica, inima bate mai repede, din acest motiv
circulatia sangelui este accelerata, in timp ce in starile de lesin se intampla exact contrariul,
tensiunea arteriala scade. Nu se va produce caderea din picioare si ca capacitatea de deplasare nu va
fi afectata, desi ea simte ca asa se va intampla simtind picioarele moi si ameteala. Se simte asa,
deoarece in organism s-a descarcat o cantitate mare de adrenalina, aceasta determinand o
vasodilatatie la nivelul membrelor creand o senzatie de slabiciune musculara.
Pentru a intari aceasta idee, m-am folosit de proba realitatii, intreband-o daca isi aminteste sa fi
cazut vreodata din picioare. Mi-a raspuns ca nu. Am incercat sa validez astfel explicatiile date.
I-am explicat M. ca atacul de panica nu conduce la nebunie (referitor la credinta sa ca isi va pierde
controlul). Datorita respiratiei accelerate se produce o vasoconstrictie cerebrala care conduce la
randul ei la aparitia unor senzatii de dezorientare si irealiate – „Este vorba despre un proces de
vasoconstrictie a vaselor de sange care iriga creierul si nu are ca ultim efect nebunia!”. I-am spus
clientei ca starile de panica sunt, de fapt, stari de alerta, in care intra organismul nostru atunci cand
suntem intr-o situatie de pericol, iar descarcarile de adrenalina au rostul de a ne mobiliza in vederea
depasirii pericoluluM. In starile de panica nu exista un pericol real, obiectiv, ci mai degraba o
evaluare disfunctionala – de genul ’’am sa lesin’’, care amplifica reactiile fiziologice.
In aceasta intalnire, am trasat sarcinile de realizat zilnic in saptamana urmatoare:
Program zilnic de exercitii fizice;
Plimbari zilnice;
Realizarea unui program al activitatilor cotidiene, in care trebuie sa urmareasca:
Stabilirea clara a scopurilor si prioritatilor zilnice;
Stabilirea unei ordini in realizarea sarcinilor;
Indeplinirea unei singure sarcini la un moment dat si incercarea de finalizare a acesteia inainte de
inceperea alteia;
Pauza intre activitati;
La sfarsitul zilei am cerut clientei sa isi aminteasca cate probleme a rezolvat si sa isi furnizeze o
recompensa;
In realizarea acestui program de activitati zilnice, am urmarit sa induc clientei ideea

automonitorizariM. I-am explicat ca este important sa incerce refocalizarea atentiei de pe propriile
stari afective pe actiunile sale – i-am spus ca slaba performanta personala de cele mai multe ori este,
de fapt, rezultatul unei perceptii subiective disfunctionale.

Eului).
A treia sedinta
In aceasta sedinta mi-am propus sa stabilesc o strategie anxiolitica de care M. sa se poata folosi in
afara sedintelor noastre (un complex de exercitii de respiratie si relaxare).
Discutand programul unei zile, am observat ca M. are ore intregi in care nu face nimic si pe care le
numeste taiere de frunze la cainM. I-am atras atentia clientei pe activitatile desfasurate in fiecare zi,
dar am subliniat importanta eliminarii orelor de inactivitate (nealocate nici macar odihnei,
recuperarii psiho-fizice).
Am accentuat ideea ca starea afectiva a clientei va influenta si desfasurarea anumitor evenimente

(relatia cu colegii, elevii, sefii), explicandu-I ca se poate lucra cu propriile noastre ganduri si
sentimente, ele nu sunt un dat pe care trebuie sa le acceptam.
Am continuat intalnirea invatand-o pe clienta ce inseamna respiratia abdominala (spunandu-i ca
aceasta are un efect relaxant), invatand-o sa faca exercitii de respiratie abdominala de trei ori pe zi,
cu limita de timp (minim 10 minute), dupa care sa inceapa exercitiul de relaxare Jacobson. Am
efectuat un exercitiu de relaxare Jacobson, urmarind cum incordeaza si relaxeaza fiecare segment
corporal si i-am spus ca trebuie sa faca acest exercitiu de 3 ori pe zi in continuarea exercitiilor de
respiratie.
In continuarea intalnirii, am incercat sa stabilesc impreuna cu clienta ce anume are de facut atunci
cand experimenteaza un atac de panica.
Am stabilit impreuna cu clienta ce are de facut in momentul in care crede ca se va declansa un atac
de panica:
Nu incerc sa ma impotrivesc atacului de panica – ’’Nu ma impotrivesc starilor mele, le las sa se

descarce, nu vor dura mai mult de 10 minute. Starea se va descarca si ma voi simti mult mai bine.
Daca ma voi impotrivi nu voi face decat sa accentuez starea negativa si o voi face sa dureze mai mult.
Cu cat ma voi incorda mai mult cu atat voi face sa creasca anxietatea. Ma las dusa de val, totul va
trece mult mai repede daca nu ma impotrivesc. Las timpul sa treaca – daca stau linistita adrenalina
descarcata se va metaboliza in maxim 5 minute, iar eu ma voi simti mult mai bine’’.
Respir abdominal
Daca sunt pe strada, nu ma opresc din mers, merg in continuare – miscarea va contribui la
consumarea energiei suplimentare care exista in corpul meu;
Imi administrez sugestii pozitive – nu se va intampla nimic, starea se va descarca de la sine fara sa se

intample nimic rau pentru organism;
Oprirea gandurilor – inspir adanc si spun STOP (fac asta cu voce tare sau in gand), incerc sa
vizualizez semnul STOP (mai ales atunci cand sunt in casa, stau, nu fac nimic si gandurile ca se va
intampla ceva vin din senin).
Ancorarea in prezent – imi concentrez atentia pe un obiect din jur – daca se intampla in casa, schimb
camera, merg in alta si incerc sa fac ceva simplu (spal vase, fac curat, etc) sau numar de la 1000 la 1,
din 7 in 7; daca mi se intampla in afara casei incerc sa intru in vorba cu cineva, dar nu despre starile
mele (cu sotul – depre orice, nu ma cert).
I-am spus clientei ca de fiecare data cand va experimenta o stare de panica sa urmeze acesti pasi si
va observa ca atacul de panica se va diminua in intensitate. I-am mai spus ca ’’fiecare atac de panica
controlat in felul acesta este un pas inainte spre disparitia lor’’. De aceea nu trebuie sa le evite, ci din
contra sa le depaseasca pe toate, facand asa isi va grabi insanatosirea.
Aceasta intalnire am incheiat-o cu un exercitiu de relaxare Schultz (completat cu sugestii de intarirea

Eului).
A patra sedinta
In aceasta sedinta, am incercat sa o fac pe clienta sa constientizeze ca este posibil ca atacurile de

panica sa fie expresia condensata a unei ostilitati si revolte reprimate, dar si alimentate de o
perioada mai „dificila”, in care clienta este expusa mai multor presiuni psihice.
Am folosit metoda cazului similar, facand trimitere la un caz asemanator, spunand clientei ca starile
de anxietate erau cauzate de reprimarea unui complex de stari negative (de ostilitate, tristete,
frustrare, revolta) si ca persoanele anxioase au aceasta tendinta de interiorizare a afectelor negative
si de reprimare a unor sentimente.
Intreband-o cum s-a simtit in saptamana precedenta, mi-a raspuns ’’m-am simtit mult mai bine,
parca si atacurile s-au rarit. Am avut impresia ca parca nu am fost atat de nervoasa cum sunt de
obicei!’’. I-am spus ca atunci cand va reusi sa identifice clar ce anume provoaca aceasta nervozitate,
atunci va reusi sa se controleze mult mai bine si, in plus, starile nu vor mai fi chiar atat de intense.
Am incercat sa accentuez importanta exercitiilor de relaxare Jacobson, spunand clientei ca si acestea

au contribuit foarte mult la reducerea starilor de nervozitate (clienta a spus ca intr-adevar se simte
foarte bine dupa exercitii).
I-am spus: „Important este sa fiti atenta la ceea ce simtiti, sa identificati corect starile afective pe
care le dezvoltatM. Acesta este primul pas pentru un mai bun control afectiv.”
In cazul acesta, clienta a facut un pas important, sesizand ca atacurile de panica si starile de
nervozitate au scazut in intensitate si frecventa, ca urmare a aplicarii strategiei stabilite in cadrul
sedintei de psihoterapie. Aceasta ameliorare a contribuit la reducerea starilor de nervozitate si
irascibilitate, permitand clientei o reevaluare a situatiei actuale si in plus a crescut alianta
terapeutica. Am incercat sa accentuez aceste stari prin formule suportive de genul ’’sunteti pe
drumul bun, totul o sa fie bine.’’
A cincea sedinta
Aceasta sedinta am introdus-o deoarece am observat ca are o capacitate redusa de exprimare a

propriilor stari afective, existand o tendinta de reprimare a unor sentimente (in special, de frustrare,
ostilitate, revolta si dezamagire – accentuate mai ales de un mod disfunctional de gandire, dominat
de suprageneralizari false).
Clienta a realizat sarcinile trasate in saptamana precedenta, starea sa ameliorandu-se foarte mult de
la inceputul psihoterapieM.
Am folosit metoda bibliografiei, facand trimitere la studii de specialitate, spunand clientei ca starile

de anxietate pot fi cauzate de sentimente de ostilitate, tristete, frustrare, revolta si disperare
reprimate.
Am subliniat ca este foarte important pentru starea ei de sanatate (implicit pentru contracararea
atacurilor de panica) sa isi exprime liber si direct starile afective indiferent de posibila reactie a
celuilalt. In plus, este foarte important sa citeasca lista cu drepturi personale si sa incerce sa o aplice.
In cazurile in care se impune sa spuna NU, am preluat pasii dupa Bourne:
sa repete solicitarea, astfel incat interlocutorul sa fie convins ca ea a inteles despre ce este vorba;
sa prezinte motivele personale pentru care spune NU;
sa exprime deschis refuzul.
Pentru a putea face mai usor acesti pasi, am preluat indrumarile lui Mc Kay:
acordati-va un ragaz (nu raspundeti imediat);
nu va scuzati exagerat;
precizati continutul refuzului;

folositi-va de un limbaj non-verbal de tip asertiv (priviti interlocutorul in ochi, pozitie fata in fata, ton
calm si ferm, incercati sa controlati reactiile emotionale);
evitati culpabilitatile inutile.
Inainte de a trasa sarcinile zilnice si de a efectua exercitiul Schultz, am subliniat cat de important este
pentru clienta ca ea sa inceapa sa isi exprime liber si deschis sentimentele (indiferent ca sunt pozitive
sau negative – dar ca tendinta de reprimare le vizeaza in special pe cele negative: ostilitate, tristete,
suparare, disperare).
Am subliniat ca pentru a reduce riscul de a ajunge la ganduri disfunctionale este de preferat sa le

argumenteze si sa le discute si cu altcineva.
Sedintele sase si sapte
Am considerat ca evolutia clientei mele este foarte buna, aceasta aflandu-se pe drumul cel bun, din
aceasta cauza am optat pentru o abordare suportiva, deruland urmatoarele doua intalniri doar cu
exercitii de insotire, fara sa incerc o recadrare semnificativa a gandurilor si starilor clientului meu.
dumneavoastra va fi ameliorata in mare masura, etc”) si pe exercitiile de relaxare (pe care le-am
amplificat urmarind sa induc o transa medie).
Sedinta a opta
Aceasta este ultima sedinta, pentru care mi-am propus sa fiu mai mult suportiva, nu interpretativa,
sa incerc sa insuflu clientei o stare de optimism.
I-am sugerat clientei ca este bine sa abordeze un regim de viata anxiolitic care sa se bazeze pe
urmatoarele reguli:
 Stabilirea clara a scopurilor si prioritatilor zilnice;
 Intocmirea unei liste cu activitati (pe care trebuie ca clientasa le faca, i-ar placea sau
chiar le-ar putea delega altor persoane din anturajul apropiat – familie);
 Stabilirea unei ordini in realizarea sarcinilor;
 Indeplinirea unei singure sarcini la un moment dat si incercarea de finalizare a

acesteia inainte de inceperea alteia;
 Pauza intre activitati;
 La sfirsitul zilei am cerut clienteisa isi aminteasca cite probleme a rezolvat si sa isi
furnizeze o recompensa;
 Stabilirea clara a responsabilitatii proprii in cadrul anumitor situatii care pot aparea
(pentru a evita tendinta clienteide a se simti responsabila pentru ceea ce se intampla
intr-o situatie).
I-am spus ca e bine sa nu renunte la exercitiile de respiratie si de relaxare, acestea avind un efect
anxiolitic. Mi-a raspuns ca nu va renunta la ele deoarece o fac sa se simta foarte bine, foarte
relaxata.
Am considerat ca obiectivele terapeutice (ameliorarea atacurilor de panica; ameliorarea reactiilor de

tip depresiv; ameliorarea imaginii de sine si cresterea increderii in sine; ameliorarea imaginii de sine
si cresterea increderii in sine) au fost atinse, cea mai importanta realizarea constand in
restructurarea cognitiva a M. reducandu-se astfel riscul de recadere.
Am considerat ca, desi starea clientei nu este complet ameliorata, aceasta se afla pe drumul bun si
ca de acum inainte isi poate administra singura starile prin care trece (in plus, ea a devenit
constienta de majoritatea aspectelor care influenteaza aparitia si evolutia atacurilor de panica).
M-am gandit ca in aceasta sedinta sa o pregatesc pentru eventualele recaderi. Am incercat sa induc
pacientei o resemnificare a unor posibile atacuri de panica ce pot aparea. I-am spus ca aceasta este
ultima sedinta, in care mi-am propus sa subliniez anumite aspecte discutate in sedintele anterioare.
I-am spus ca este posibil sa mai apara atacuri de panica, dar ca acest fapt este lipsit de importanta si
valoare. E bine ca ea sa interpreteze posibilul atac de panica ca pe un eveniment din care poate
invata ceva – sa il analizeze, sa se gandeasca ce anume l-a determinat, sa incerce sa aplice grila de
solutii pe care am stabilit-o impreuna, dar sa nu il interpreteze izolat. Sa se gindeasca la intregul
context (ce a facut cu o zi inainte, trece cumva printr-o perioada mai dificila etc).
Experimentarea altui atac de panica nu inseamna ca ’’atacurile de panica incep din nou sa apara’’.
Spunandu-i acest lucru, clienta imi raspunde ca este convinsa ca nu vor mai aparea sau chiar daca
vor mai aparea, probabil ca vor fi foarte slabe in intensitate. Am incercat sa validez aceasta
convingere a pacientei.
Am reluat formulele pentru intarirea controlului si pentru sublinierea absentei pericolului - ’’Pentru
vindecarea dumneavoastra, este important sa constientizati absenta pericolului. Acum stiti ca nu
este vorba nici macar despre o slabire a inimii dumneavoastra, ci doar despre o interpretare gresita a
unei reactii fiziologice care nu are nici o relevanta in ceea ce priveste afectarea longevitatii sau
sanatatii dumneavoastra. La fel, stiti ca este imposibil din punct de vedere fiziologic sa lesinati!’’.
Caz IV - depresie - Georgiana
Prima sedinta – Evaluarea problemei
Scurta descriere a problemei
Georgiana are 29 de ani si in urma cu un an s-a despartit de prietenul ei, dupa o relatie lunga (de 3
ani), din cauza ca acesta s-a plictisit. Georgiana a absolvit Facultatea de Fizica si in prezent lucreaza
ca secretara intr-o clinica medicala.
Diagnosticul pus a fost de tulburare depresiv-anxioasa. Am pus acest diagnostic pe baza urmatoarei
simptomatologii:
Simptomatologia prezenta
De tip depresiv:
insomnii,
tristete,
accese de plins (imi spune ca nu se poate controla, ca ii vine tot timpul sa plinga),
sentiment de pierdere (a pierdut persoana iubita, acesta este si factorul care alimenteaza procesul
de autoculpabilizare),
stari de iritabilitate (imi spune ca este nervoasa si irascibila, din acest motiv nu ii mai vine sa mearga
la servici, toata lumea o enerveaza),
senzatie de oboseala cronica (imi spune ca se simte tot timpul obosita, ca nu poate face nimic),
stare generala proasta,
autoculpabilizari,
ganduri de moarte (clienta imi spune ca : „mai bine as muri”, ca nu isi mai doreste sa traiasca fara
el),
lipsa de speranta (imi spune ca nu crede ca se mai poate face bine),
scadere in greutate (15 kg in 3 luni),
dificultati de concentrare si mentinere a atentiei
De tip anxios:
ameteli puternice,
palpitatii,
senzatie de lesin,
senzatie de teama si neliniste,
Comportament de evitare : G. prezinta tendinte de retragere sociala, evitarea activa a contactelor

sociale („nu suport multi oameni in jurul meu, locurile aglomerate, la serviciu fac un efort foarte
mare sa rezist”), centrare excesiva pe propriile probleme, renuntare la multe activitati care inainte ii
provocau placere (“nu mai pot sa citesc nimic, nu ma pot concentra, nu mai ies cu colega mea de
tura la cafea” etc). G. a dezvoltat un comportament de retragere si repliere apatica.
Am considerat ca G. prezinta intreaga triada cognitiva:
Imagine de sine negativa
Experienta curenta negativa
Evaluarea negativa a viitorului.
Avantaje in psihoterapie
Identificarea si diagnosticarea rapida a acestei tulburari. (faptul ca aceasta tulburare depresiva a fost
identificata relativ repede de la debut nu a permis ca gandurile negative ale clientei sa devina
automate si nici regimul de viata sa fie dominat de renuntare si abandon).
Tipul de personalitate al clientei (G. este o personalitate de tip A, este activa, energica, proactiva, are
un temperament predominant coleric).
Alt avantaj este reprezentat de relatiile simpatetice pe care le are G. (G. are citeva prietene bune
care o sustin si joaca un rol suportiv foarte important in situatia actuala; in plus, G. are o relatie
foarte strinsa cu parintii sai, cu care discuta „aproape orice”, care cunosc problema si care o sustin la
rindul lor in aceasta situatie).
Dezavantaje in psihoterapie:
Dezavantajul cel mai mare este reprezentat de situatia financiara a G., situatia financiara
reprezentind un agent stresor important.
Alte dezavantaje sunt: programul de lucru prelungit care alimenteaza o stare de oboseala cronica,
care nu permite stabilirea unor momente de recuperare psiho-fizica si creste vulnerabilitatea la
stresul psihic pentru G.
La finalul acestei prime sedinte, am comunicat clientei diagnosticul. Am comunicat costurile terapiei
si prognosticul pozitiv, dar si obiectivele terapeutice principale.
In continuare sunt prezentate aceste obiective terapeutice generale (aceste obiective au fost
comunicate clientei dupa prezentarea diagnosticului).
Obiective terapeutice:

Inducerea optimismului in evaluarea viitorului;
Reducerea riscului de recadere.
Inainte de finalul acestei sedinte, i-am explicat clientei ce tehnici vom folosi (am prevenit-o ca aceste
tehnici sunt la fel de importante ca si o medicatie, de aceea va trebui sa le acorde toata atentia). Am
incercat sa aduc o nota de optimism, spunandu-i ca daca va da dovada de seriozitate, aceste stari
negative prin care trece nu vor rezista psihoterapiei, iar starea ei se va ameliora.
A doua sedinta :
Obiectivele acestei sedinte sunt:
1. Identificarea si discutarea schemei cognitive depresogene
2. Realizarea unui exercitiu de relaxare (pentru reducerea starilor de tensiune psihica si

irascibilitate).
In aceasta sedinta, am incercat in primul rand sa identific situatia care a generat reactia depresiva a
clientei mele. Mi-a raspuns: „Este vorba despre prietenul meu care m-a parasit, de atunci nu imi pot
reveni!”.
T: „Nu va puteti reveni?”
G: „Da, nu imi pot reveni din aceste stari. V-am spus despre ele!”
T: „Cum v-ati simtit cand ati aflat vestea ca s-a hotarat sa plece?”
G: „Am simtit ca viata mea s-a sfarsit!”.
T: „S-a sfarsit?”. „Daca s-a sfarsit, atunci ce cautati aici?”
G. rade. Am preluat si am incercat sa folosesc metoda persiflarii pentru a limita aceasta evaluare
catastrofica a clientei „viata mea a luat sfarsit!” (folosita in cazurile de anxietate cu atacuri de panica,
de tipul „am sa fac infarct – si ce daca”).
Am apelat la metoda bibliografiei si i-am spus G. ca cele mai multe studii facute pe pacienti depresivi
au ajuns la concluzia ca starile depresive au la baza un sistem de ganduri nefundamentate, disfunctii
cognitive care genereaza un sistem de evaluare negativa a realitatii.
In continuare, am realizat o resemnificare a debutului depresiv in cazul G. I-am explicat ca fiecare

dntre noi trece in viata cel putin printr-un astfel de moment dificil. Important este sa ne gasim
resursele pentru a depasi situatia, dar cel mai important pentru a ne depasi propriile stari sufletesti.
I-am cerut G. sa enumere cel putin trei calitati (cele pe care le considera ca fiind mai importante). G.
a tacut – a intrat intr-un blocaj cognitiv si mi-a raspuns „Nu stiu!”
T: „Eu as putea sa iti enumar cel putin cinci: esti tanara, arati bine, ai o familie care te iubeste si te
sustine si lista ar putea continua. Este evident ca starea afectiva din acest moment nu iti permite sa
sesizezi decat partea negativa a lucrurilor, dar asta nu inseamna ca cea pozitiva nu exista!”
In continuare, i-am propus G. temele de acasa, care sunt urmatoarele:
1. Realizarea unor fise personale de automonitorizare (clienta trebuie sa completeze aceste

fise, scopul lor fiind de a identifica mult mai bine gandurile automate ale G. si discutarea lor
in proxima sedinta de psihoterapie).
2. Realizarea unui program al activitatilor cotidiene pentru reducerea momentelor depresive

si fragmentarea continuumului depresiv) – clienta trebuie sa rspecte urmatoarele
instructiuni:
o Stabilirea clara a scopurilor si prioritatilor zilnice;
o Stabilirea unei ordini in realizarea sarcinilor;
o Indeplinirea unei singure sarcini la un moment dat si incercarea de finalizare a acesteia inainte
de inceperea alteia;
o Pauza intre activitati;
o Bilantul zilei;
o Incercarea de a umple acest program astfel incat sa nu existe perioade de pasivitate si

inactivitate.
A treia sedinta:
In aceasta sedinta mi-am propus sa identific si sa restructurez disfunctiile cognitive depresogene, sa

reformulez problema sub aspect cognitiv. M-am gandit ca este mult mai eficient sa fac acest lucru
acum, tinand cont de faptul ca starea pacientei s-a ameliorat.
Aceasta reformulare sub aspect cognitiv am pornit-o de la nivelul proceselor cognitive si am

identificat urmatoarele erori cognitive (pe care le-am discutat cu clienta mea):
Suprageneralizari: „nimic nu imi iese bine, viata mea nu mai are sens, totul s-a sfarsit”. Am intrebat-
o:
T: „Chiar tot?”
G(izbucneste in plans): „Da, ca nimic nu mai are sens! Ca eu nu mai insemn nimic fara el!”
Abstragerile selective ale G. le-am discutat in sedintele anterioare, dar si ulterioare. In aceasta

sedinta le-am repetat si le-am rediscutat accentuand ideea ca ea a ajuns fara sa-si dea seama la
anumite erori cognitive si ca s-a fixat la anumite concluzii trase pe baza unor rationamente
inadecvate, care nu fac decat sa alimenteze la nesfarsit dispozitia depresiva.
Inainte de finele acestei sedinte am relansat ideea „posibilitatii de schimbare” , pe care G. a

interpretat-o de aceasta data ca fiind o „necesitate”.
A patra sedinta
In aceasta sedinta, mi-am propus ca tema centrala automonitorizarea clientei G.. Am incercat sa

induc automonitorizarea in programul clientei in vederea: - atragerii atentiei clientei de pe trairile
sale pe actiunile sale;
a-i arata ca in viata de zi cu zi exista si lucruri care ii produc bucurii, senzatii placute (ca viata merge
inainte indiferent de starile sale – ca exista o doza de control voluntar in sensul ca poate alege sa se
simta in continuare asa sau poate incerca sa-si schimbe propriile stari afective si propriul sistem de
gandire);
a-i demonstra ca-si poate planifica activitatea pentru a invata ca poate face unele activitati si ca
exista mici bucurii in viata de zi cu zi.
Ideea de la care am pornit este ca memoria depresivilor este intr-un anumit sens deterioriata, de
exemplu intreband-o pe clienta in prima sedinta cum isi petrece o zi normala dupa ce se intoarce de
la clinica sau cum isi petrece week-endurile, aceasta mi-a raspuns: „Nu fac nimic toata ziua, pur si
simplu astept sa treaca timpul!”.
In aceasta sedinta nu am facut decat sa discut cu clienta mea fisele de automonitorizare si planurile
de activitati zilnice in vederea desprinderii celor trei puncte enumerate la inceputul acestei sedinte.
Am identificat ca G. a avut chiar un mic insight. Intr-una dintre zile „nu a mai” suportat sa se
gandeasca la el si sa planga asa ca a decis sa vada un film, o comedie. Am incurajat initiativa ei.
Astfel, pot spune ca automonitorizarea sugerata clientei a avut efectul scontat, G. a fost pusa in
situatia de a extrage singura mesaje care vizeaza evolutia propriilor stari. In plus, am formulat
explicit ideea: „Deci exista si momente in care se intampla sa te simti mai bine. Deci nu toata ziua
este neagra!”. La aceasta replica a mea, G. zambeste si imi raspunde ca poate am dreptate.
G. mi-a spus ca este obisnuita sa planifice activitatile cotidiene foarte clar, dar face acest lucru doar
in ceea ce priveste activitatea profesionala. I-am sugerat sa faca acest lucru si in ceea ce priveste
activitatile casnice sau, mai bine zis, extraprofesionale.
Am stiut ca este foarte dificil sa distrug impactul evaluarii: „sunt singura”, aceasta reflectand o
situatie reala, asa ca am incercat sa resemnific spunandu-i ca intr-adevar este singura, dar aceasta nu
este decat o situatie provizorie, ca este o femeie atragatoare, inteligenta si ca este doar o problema
de timp pana isi va gasi pe cineva.
In finalul intalnirii, i-am sugerat G. ca este foarte important sa replanifice activitatile pentru ziua
urmatoare in ideea reducerii inactivitatii si lipsei de energie. Aceasta senzatie de oboseala cronica si
de fatigabilitate excesiva se asociaza in depresii si este, de fapt, o perceptie subiectiva derivata
tonusului psihic negativ. I-am spus ca aceasta simptomatologie este psiho-somatica, neexistand
disfunctii organice.
Tot in aceasta sedinta am incercat a descoperi si dezvolta sursele de recompensa asociate unor
activitati pe care clienta mea le-a trecut cu vederea sau le-a minimalizat importanta datorita
dispozitiei sale depresive.
Intr-una dintre zile, G. s-a intalnit intamplator cu o fosta colega de facultate si au mers la o cafea
stand mai multe ore de vorba. Am intrebat-o cum s-a simtit stand de vorba cu ea. Au discutat chiar si
despre problema sa, fosta ei colega aratand multa compasiune si sustinere, incercand s-o incurajeze.
Aceasta i-a facut foarte bine clientei. Am intrebat-o cum ar putea sa repete aceasta experienta. Mi-a
raspuns ca nu stie, ar putea sa o invite la o cafea din cand in cand, dar nu stie daca acest lucru nu ar
fi deplasat. I-am spus ca mie nu mi se pare deplasat absolut deloc.
Apoi, am reluat ideea descoperirii activitatilor care provoaca placere si repetarea lor. I-am atras
atentia ca este evident ca zilele nu sunt toate „negre”,
aparand si momente placute, dar ea fara sa isi dea seama, le ignora, concentrandu-se pe partea
goala a paharului.
Din acest motiv, i-am sugerat sa introduca in monologurile sale interioare (depresive) si monologuri
pozitive (de genul „uite ca ma pot simti si bine, uite ca am reusit sa termin proiectul X”) pentru a
contracara gandurile negative de factura depresiva („nu sunt buna de nimic” etc). I-am spus ca
aceste intariri verbale le are la indemana oricand, in orice situatie si o vor ajuta sa se descentreze de
pe discursul negativ (axat pe stari negative) si sa se centreze pe actiuni si performanta in activitati.
Pornind de la ideea ca depresia este expresia absentei intaririlor pozitive din mediu si de cele mai
multe ori este alimentata de fixarea persoanei la un mediu depresogen (singura in casa etc), m-am
gandit sa reactivez un hobby la care G. a renuntat intre timp, dar din discutia cu G. nu am gasit nimic.
Asa ca m-am gandit sa sugerez G. reactivarea relatiilor cu prietenele sale sau cu colegele sale cu care
nu s-a mai vazut de mult. I-am sugerat sa se intalneasca si sa ocupe o seara din week-endul urmator.
Inainte de finalul intalnirii, am incercat sa aplic elemente de training anticipativ. Am introdus aceste
elemente de training anticipativ deoarece am observat la G. o tendinta de a anticipa consecintele
negative si nu pe cele potential pozitive ale unei experiente, de aceea ea chiar evita activitatile care
la un moment dat ii placeau.
Am planificat acest training sub forma unor teme pentru acasa. Am rugat-o sa-mi enumere trei
activitati care ii faceau placere inainte de debutul depresiei. Mi-a enumerat: „sa merg la cinema” si
I-am trasat ca teme pentru acasa aceste 2 activitati la care a renuntat si i-am spus ca le vom discuta
in sedinta urmatoare, dar este foarte important sa isi faca temele.
A cincea sedinta
Am inceput aceasta sedinta, intreband-o cum s-a simtit. Mi-a raspuns ca s-a simtiti foarte bine. A
mers singura la cinema, a ales iar o comedie. Am intrebat-o de ce a ales tot o comedie. Mi-a
raspuns : „pentru ca m-am saturat pur si simplu de starile mele!”.
Trebuie sa precizez ca a mers singura la cinema si isi aminteste cat de neplacut i s-a parut cand a iesit
din casa, totul parea lipsit de sens, n-avea nici un chef. I-am sugerat sa compare starile: cea de cand
a iesit din casa si cea de cand a iesit de la film. Mi-a spus razand ca sunt complet diferite – la inceput
se simtea fara chef, spunandu-si ca nu are ce cauta la teatru, la sfarsit s-a gandit „chiar mi-a prins
bine, am ras, mi-am amintit cum eram eu inainte”.
Am apelat la metoda bibliografiei, explicand ca aceasta este o caracteristica a persoanelor depresive

– anticipa consecintele negative, nu pe cele pozitive.
Am hotarat sa nu incep in aceasta sedinta reformularea problemei sub aspect cognitiv. Am amanat-o
pentru sedinta urmatoare, preferand sa abordez o atitudine empatica si care sa declanseze
catharsisul clientei.
In aceasta sedinta, G. mi s-a parut mult mai ancorata, mai implicata, cu un tonus psihic pozitiv si
parca mult mai optimista. I-am comunicat acest fapt si mi-a confirmat ca intr-adevar se simte mai
bine.
A sasea sedinta
Aceasta sedinta am introdus-o deoarece am observat ca G. are o capacitate redusa de exprimare a

la inceputul sedintelor de terapie.
starilor depresive) sa isi exprime liber si direct starile afective indiferent de posibila reactie a celuilalt.
In plus, este foarte important sa citeasca lista cu drepturi personale si sa incerce sa o aplice.
pentru pacienta ca ea sa inceapa sa isi exprime liber si deschis sentimentele (indiferent ca sunt
pozitive sau negative – dar ca tendinta de reprimare le vizeaza in special pe cele negative: ostilitate,
tristete, suparare, disperare).

I-am spus clientei ca aceasta a fost penultima sedinta de terapie si ca in ultima nu vom face decat sa
discutam posibilele recaderi.

Eului).
A saptea sedinta
Venind la aceasta sedinta, G. imi spune ca se simte mult mai bine. Dupa sedinta trecuta, a mers
acasa si s-a gandit la ce am discutat si a ajuns la concluzia ca starea ei trebuie sa se schimbe
„Amandoi avem parte egala de vina. Daca el a hotarat asa sper sa-i mearga bine, dar vreau si mie sa
imi mearga la fel”.
Discutand temele pentru acasa de saptamana trecuta imi spune ca a iesit de doua ori cu prietenele
ei si s-au distrat de minune. Am incurajat aceasta initiativa de a se schimba.
Am considerat ca in aceasta sedinta, pentru prima data, G. s-a detasat de starile sale si de
sentimentul de culpabilitate. I-am comunicat acest lucru.
G.: „Asa ma si simt. Este momentul sa merg mai departe!”. Se pare ca in acest caz, tehnica cognitiva
care a avut cel mai puternic impact a fost cea a reatribuirii responsabilitatilor – G. a identificat mult
mai usor alternativele rationale pentru gandurile negative aparute ca efectul procesului de
personalizare.
Am realizat in aceasta sedinta ca G. a evoluat foarte repede, avand un ritm personal foarte rapid,
mult mai rapid decat al altora.
Am considerat ca scopurile terapeutice au fost atinse:



Am incheiat aceasta sedinta, realizand exercitiul de relaxare Schultz in care am introdus formule
Caz V - anxietate cu atacuri de panica - Oana

Prima sedinta
Scurta descriere a problemei
Oana este profesoara, in varsta de 54 de ani. Diagnosticul pus de mine este de tulburare depresiv-
anxioasa cu atacuri de panica
Simptomatologia de tip depresiv- anxios
 Palpitatii,
 Senzatie de teama, neliniste;
 Ameteli, dublate de teama de a nu isi pierde echilibrul;
 Teama de lesin;
 Metagrija;
 insomnii (acestea sunt constante si sunt de trezire in faza de somn profund, uneori clienta se
trezeste experimentiand stari de ameteala puternica, somnul este fragmentat si de cele mai
multe ori neodihnitor, nu permite o recuperare psiho-fizica a clientei);
 senzatie de oboseala (lipsa de putere);
 momente de tristete (exista multe momente de dispozitie depresiva, in care devine foarte
trista, plangand foarte mult. Intreband-o la ce anume se gandeste in aceste momente imi
raspunde ca de cele mai multe ori are impresia ca ‘’nimeni nu o intelege’’, ‘’nimeni nu
intelege prin ce stari si prin ce perioada grea trec’’);
 nervozitate si irascibilitate (‘’nu mai suport pe nimeni, ma cert cu toata lumea, toata lumea
ma enerveaza’’, ‘’nu ma mai pot abtine, imediat izbucnesc’’, ‘’simt ca imi pierd mintile’’).
Debutul: Aceste stari au aparut prima data in urma cu aproximativ 2 ani, in cancelarie (‘’aveam
impresia ca totul se invartea cu mine, mi-era teama sa nu cad”).
Intreband-o daca s-a intamplat ceva inainte de debutul acestor stari negative (evenimente
traumatizante – decesul unor rude, prieteni, cunostiinte, vecini) sau daca era intr-o perioada mai
stresanta, clienta imi raspunde ca intr-adevar poate spune ca trece printr-o perioada mai ‘’dificila’’,
datorita banilor putini pe care ii castiga in invatamant si pe fondul unei relatii foarte ‘’tensionate’’ cu
sotul ei (consumator cronic de bauturi alcoolice).
Factori precipitanti: Un factor care influenteaza starile de rau ale clientei este reprezentat de starea
de oboseala cronica si de starile de nervozitate (‘’am observat ca ametelile apar atunci cand sunt
obosita, nervoasa sau dupa o cearta prelungita cu sotul meu’’).
Comportamente de evitare: exista o neimplicare a persoanei intr-o serie de activitati (retragere

apatic-pasiva din anumite activitati pe care inainte clienta le desfasura) si o lipsa a contactelor
sociale (a intaririlor pozitive); toate acestea sunt dublate de tendinta de evitare activa a oricaror
situatii posibil anxiogene.
Istoria medicala si psihiatrica: In ultimele 6 luni, clienta a efectuat mai multe examinari medicale
(cardiologice –EKG-ul a iesit normal, a fost trimisa la ORL – examenul medical nu a identificat nici o
problema, endocrinolog – examenul medical nu a relevat nici o disfunctie endocrina). Clienta nu a
fost niciodata examinata de psiholog sau psihiatru si nu a urmat niciodata o medicatie anxiolitica.
Atitudinea ei este una de respingere a vreunui tratament medicamentos.
Credinte despre probleme: clienta accepta ca este vorba despre o afectiune psihogena (pe care o
pune pe seama stresului foarte ridicat din ultimul timp).
Avantaje: Nivelul cunoasterii de sine este ridicat, capacitatea de verbalizare este buna, identificarea
principalilor agenti stresori este buna. Resursele clientei pentru depasirea acestei probleme sunt
foarte ridicate (clienta are o tendinta de rationalizare pe care o consider foarte importanta in
evolutia terapiei).
In plus, clienta prezinta un nivel inalt de cooperare.
Am considerat ca este important pentru ameliorarea starii clientei reducerea intensitatii si frecventei
atacurilor de panica. Realizand acest obiectiv, voi realiza premisele reducerii componentei depresive
si ameliorarii imaginii de sine si, spre finalul terapiei anularea tendintelor de amanare.

intalniri. I-am comunicat clientei ca este vorba despre o tulburare anxioasa cu atacuri de panica
(intreband-o daca stie ce sunt atacurile de panica, mi-a raspuns „foarte vag”, i-am raspuns ca vom
discuta in detaliu in intalnirea urmatoare).
Reducerea atacurilor de panica
prin discutarea lor in urmatoarele intalniri (implicit o reducere a gradului de disonanta cognitiva si
afectiva, prin explicarea anxietatii si a atacurilor de panica);
Abordarea reactiilor de tip depresiv
administrarea contextului social al clientului (in prezent lipsit de intariri pozitive);
program al activitatilor cotidiene (pentru diminuarea tendintelor de retragere si izolare).
Ameliorarea imaginii de sine si cresterea increderii in sine – prin tehnici de sugestiologie (exercitiul
Schultz efectuat la finalul fiecarei intalniri; in acest exercitiu am inclus si formule organospecifice
pentru un mai bun control corporal).
Reducerea starilor de nervozitate – prin realizarea unor exercitii de relaxare si prin realizarea unui
mai bun control din partea clientei.
Am planificat realizarea acestor obiective pe parcursul a 10 intalniri, fiecare avand o durata cuprinsa
intre 40 si 60 de minute.
A doua sedinta
In aceasta sedinta mi-am propus discutarea atacurilor de panica, in vederea:

Inducerea unor instrumente de contracarare a atacurilor de panica;
Identificarii gandurilor automate, a evaluarilor care declanseaza starea de panica.
Am considerat ca in primul rand ar trebui sa clarific problema atacurilor de panica. Prima faza in
aceasta sedinta a constat in a explica clientei ceea ce se intampla din punct de vedere fiziologic in
timpul unui atac de panica. Ca nu este vorba despre nici o afectiune organica, ci despre una psihica.
I-am spus ca este aproape imposibil, deoarece procesele fiziologice implicate in lesin sunt exact
opuse celor din starile pe care ea le experimenteaza.
Am incercat sa accentuez ideea ca atacurile de panica nu pot provoca pierderea echilibrului. Senzatia
de ameteala „nu prevesteste nimic rau”.
Am explicat clientei ca in timpul unui atac de panica, inima bate mai repede, din acest motiv
tensiunea arteriala scade. Nu se va produce caderea din picioare si ca capacitatea de deplasare nu va
fi afectata, desi ea simte ca asa se va intampla simtind picioarele moi si ameteala.
I-am spus ca se simte asa, deoarece in organism s-a descarcat o cantitate mare de adrenalina,
aceasta determinand o vasodilatatie la nivelul membrelor creand o senzatie de slabiciune musculara.
Pentru a intari aceasta idee, am intrebat-o ’’va amintiti sa fi lesinat vreodata din cauza unui atac de
panica?’’, mi-a raspuns ca nu; am accentuat ideea spunand ’’bineinteles ca nu, pentru ca acest lucru
este imposibil din punct de vedere fiziologic; de aceea nu se va intampla niciodata!’’.
I-am spus clientei ca starile de panica sunt, de fapt, stari de alerta, in care intra organismul nostru
atunci cand suntem intr-o situatie de pericol, iar descarcarile de adrenalina au rostul de a ne
mobiliza in vederea depasirii pericolului.
In starile de panica nu exista un pericol real, obiectiv, ci mai degraba o evaluare disfunctionala – de
genul ’’am sa lesin’’, care amplifica reactiile fiziologice.
Un avantaj in terapie este reprezentat de faptul ca intelegerea clientei este foarte buna, reactia sa la
aceste explicatii fiind foarte buna (m-am gandit ca reducandu-se nivelul de disonanta cognitiva,
automat si impactul atacurilor de panica va scadea).
a. Plimbari zilnice (pe jos – de minim 30 de minute);
b. Realizarea unui program al activitatilor cotidiene (prin acesta am urmarit instalarea unui

efect anxiolitic – reducerea impactului si incidentei evenimentelor neprevazute si
imprimarea unui ritm constant prin care sa se evite instalarea unor stari de agitatie).
In realizarea acestui program de activitati zilnice, am urmarit:
 automonitorizarea (refocalizarea atentiei pacienei de pe propriile stari afective pe actiunile

sale – slaba performanta personala de cele mai multe ori este, de fapt, rezultatul unei
perceptii subiective disfunctionale);
 prin discutarea acestui program zilnic de activitati, am intetionat de a-i arata clientei ca intr-
o zi se pot intampla multe lucruri pozitive (pentru reducerea dispozitiei sale depresive);
Eului).
A treia sedinta
Am inceput aceasta sedinta verificand sarcinile pe care clienta mea le-a avut de realizat in
saptamana precedenta. Mi-a spus ca a facut exercitiile fizice si ca s-a simtit foarte bine.
Inainte de a incepe exercitiile de respiratie si relaxare, am discutat programul zilnic de activitati. Am

observat perioade de cateva ore in care clienta nu face nimic, ramane inactiva. Am incercat sa
subliniez ca intr-o zi se pot intampla multe lucruri bune si ca nu este obligatoriu ca toate lucrurile
care se intampla intr-o zi sa fie negative.
Clienta mi-a explicat ca se cearta cu toata lumea dupa care ii pare rau. T: „Va certati cu toata lumea,
chiar si cu mine v-ati certat?”. C (razand): „Cu dumneavoastra nu m-am certat?”. T: „Deci nu va
certati chiar cu toata lumea!”. Am incercat sa ii explic clientei ca acestea sunt ganduri disfunctionale,
care nu fac decat sa-i amplifice starile de nervozitate si sa alimenteze cercul vicios in care se invarte.
Am accentuat ideea ca starea afectiva a clientei va influenta si desfasurarea anumitor evenimente

(relatia cu sotul, elevii, sefii), iar aceasta stare nu trebuie interpretata ca nemodificabila; se poate
lucra cu propriile noastre ganduri si sentimente, ele nu sunt un dat pe care trebuie sa le acceptam.
Am continuat intalnirea invatand-o pe pacienta ce inseamna respiratia abdominala (spunandu-i ca

aceasta are un efect relaxant), invatand-o sa faca exercitii de respiratie abdominala de trei ori pe zi,
cu limita de timp (minim 10 minute), dupa care sa inceapa exercitiul de relaxare Jacobson. Am
efectuat un exercitiu de relaxare Jacobson, urmarind cum incordeaza si relaxeaza fiecare segment
corporal si i-am spus ca trebuie sa faca acest exercitiu de 3 ori pe zi in continuarea exercitiilor de
respiratie.
Am dat clientei materiale scrise despre respiratie si relaxarea musculara progresiva, pentru a nu
incurca punctele de inducere a contracturii. Pentru o mai buna motivare a clientei, i-am spus ca din
experienta cu alti pacienti care aveau o problema asemanatoare, aceste doua exercitii s-au dovedit a
fi foarte folositoare in combaterea atacurilor de panica.
In continuarea sedintei, am incercat sa stabilesc impreuna cu clienta ce anume are de facut atunci
cand experimenteaza un atac de panica.
Am stabilit impreuna cu clienta ce are de facut in momentul in care crede ca se va declansa un atac
de panica:
a. Nu incerc sa ma impotrivesc atacului de panica – ’’Nu ma impotrivesc starilor mele, le las sa

se descarce, nu vor dura mai mult de 10 minute. Starea se va descarca si ma voi simti mult
mai bine. Daca ma voi impotrivi nu voi face decat sa accentuez starea negativa si o voi face
sa dureze mai mult. Cu cat ma voi incorda mai mult cu atat voi face sa creasca anxietatea.
Ma las dusa de val, totul va trece mult mai repede daca nu ma impotrivesc. Las timpul sa
treaca – daca stau linistita adrenalina descarcata se va metaboliza in maxim 5 minute, iar eu
ma voi simti mult mai bine’’.
b. Respir abdominal
c. Imi administrez sugestii pozitive – nu se va intampla nimic, starea se va descarca de la sine

fara sa se intample nimic rau pentru organism;
d. Ancorarea in prezent – imi concentrez atentia pe un obiect din jur – daca se intampla in
casa, schimb camera, merg in alta si incerc sa fac ceva simplu (spal vase, fac curat, etc) sau
numar de la 1000 la 1, din 7 in 7.
I-am spus clientei ca de fiecare data cand va experimenta o stare de panica sa urmeze acesti pasi si
va observa ca atacul de panica se va diminua in intensitate. I-am mai spus ca ’’fiecare atac de panica
controlat in felul acesta este un pas inainte spre disparitia lor’’. De aceea nu trebuie sa le evite, ci din
contra sa le depaseasca pe toate, facand asa isi va grabi insanatosirea.
Sarcinile de realizat zilnic in saptamana urmatoare au ramas aceleasi.

Eului).
A patra sedinta
Am incercat sa o fac pe clienta sa constientizeze ca este posibil ca atacurile de panica sa fie expresia
condensata a unei ostilitati si revolte reprimate, dar si alimentate de o perioada mai „dificila”, in care
clienta este expusa mai multor presiuni psihice.
Am folosit metoda cazului similar, facand trimitere la un caz asemanator, spunand clientei ca starile
de anxietate erau cauzate de reprimarea unui complex de stari negative (de ostilitate, tristete,
frustrare, revolta) si ca persoanele anxioase au aceasta tendinta de interiorizare a afectelor negative
si de reprimare a unor sentimente.
Si in acest caz, am incercat o resemnificare a starii de anxietate: „asemeni oricarei alte forme de
energie, anxietatea poate dauna in doze prea mari, pentru a putea fi folosita ea trebuie dozata
optim, nu poti fi anxios fara a fi o persoana cu foarte multa imaginatie, persoanele lipsite de
Intreband-o cum s-a simtit in saptamana precedenta, mi-a raspuns ’’m-am simtit mult mai bine,
parca si atacurile s-au rarit. Am avut impresia ca parca nu am fost atat de nervoasa cum sunt de
obicei!’’. I-am spus ca atunci cand va reusi sa identifice clar ce anume provoaca aceasta nervozitate,
atunci va reusi sa se controleze mult mai bine si, in plus, starile nu vor mai fi chiar atat de intense.
Am incercat sa accentuez importanta exercitiilor de relaxare Jacobson, spunand clientei ca si acestea

au contribuit foarte mult la reducerea starilor de nervozitate (clienta a spus ca intr-adevar se simte
foarte bine dupa exercitii).
I-am spus: „Important este sa fiti atenta la ceea ce simtiti, sa identificati corect starile afective pe
care le dezvoltati. Acesta este primul pas pentru un mai bun control afectiv.”
Am incercat sa induc clientei mele ideea ca exista ’’puncte slabe’’ in regimul sau de viata. Am insistat
pe aceste puncte slabe: renuntarea la contactele sociale – am incercat sa induc ideea ca tendintele
de izolare vor intari reactiile anxioase, dar mai ales pe cele de tip depresiv.
In cazul acesta, clienta a facut un pas important, sesizand ca atacurile de panica si starile de
nervozitate au scazut in intensitate si frecventa, ca urmare a aplicarii strategiei stabilite in cadrul
sedintei de psihoterapie. Aceasta ameliorare a contribuit la reducerea starilor de nervozitate si
irascibilitate, permitand clientei o reevaluare a situatiei actuale si in plus a crescut alianta
terapeutica. Am incercat sa accentuez aceste stari prin formule suportive de genul ’’sunteti pe
drumul bun, totul o sa fie bine.’’

a. Exercitii de respiratie abdominala (cu limita de timp – minim 10 minute, de 3 ori pe zi,
b. Exercitii de relaxare musculara progresiva Jacobson (de 3 ori pe zi);
Aceasta sedinta am incheiat-o cu un exercitiu de relaxare Schultz (completat cu sugestii de

intarirea Eului).
A cincea sedinta
Pentru aceasta sedinta, considerand evolutia clientei a fost buna pana la acest moment, m-am
gandit ca este momentul potrivit pentru a incerca sa intaresc controlul voluntar. Am incercat sa
subliniez importanta controlului voluntar asupra starilor de anxietate si panica, dar si a celor de
nervozitate si irascibilitate.
In aceasta intalnire, clienta acuza ca isi face griji inainte de orice (inainte de a sta de vorba cu un elev,
cu un parinte, inainte de a pleca la scoala etc) si ma intreaba daca este normal, fiind vizibil de faptul
ca isi face griji. I-am explicat ca aceasta este o caracteristica a persoanelor anxioase – isi fac griji
inaintea unui eveniment (anxietatea crescand foarte mult), dar in momentul intrarii in eveniment
starea de anxietate scade (clienta a recunoscut ca isi face foarte multe griji inainte de a intreprinde
orice, iar de aceasta data, neiesind de mult, s-a temut sa nu apara ametelile in oras, intr-un loc
public). T: „Ati observat acest lucru la dumneavoastra? Ca va faceti griji, aveti emotii, dar in
momentul in care intrati in eveniment, acestea dispar brusc?” O: „Da, stiu, in momentul in care stau
de vorba, nu mai am nici o emotie”.
Am incercat sa subliniez ideea controlabilitatii si a importantei controlului voluntar asupra propriilor

sentimente si ganduri. Am considerat ca este important ca clienta sa inteleaga ca aceste stari pot fi
controlate, ca ele nu se descarca pur si simplu, ca nu este spectator (sau victima) a acestor stari
(ideea controlului voluntar asupra propriilor stari nu este noua pentru pacienta, fiind discutata si in
intalnirea anterioara). Efectele acestui control (mai slab la inceputul terapiei, dar care a devenit din
ce in ce mai puternic) sunt imediate si observabile – atacurile au scazut in intensitate si frecventa de
cand ea are o strategie de contracarare a lor (am incercat sa ma folosesc de aceasta ameliorare ca de
o ancora pozitiva in terapie). Am intrebat-o: „Cum interpretati acum starile dumneavoastra?”. O:
„Nu ma mai sperie chiar atat de tare, am invatat ca le pot controla!”.
I-am explicat clientei mele ca ceea ce crede despre sine se bazeaza de fapt pe ceea ce simte (de
exemplu, teama) si nu pe ceea ce face (de exemplu performanta reala intr-o activitate – performanta
individuala in timpul discutiei cu un parinte) si ca sursa valida de informatie relevanta este de fapt
performanta reala si nu ceea ce simte. T: „Dumneavoastra cum ii evaluati pe ceilalti, dupa ce simt
sau dupa ceea ce reusesc sa faca in realitate?”. O: „Dupa ceea ce spun, ce fac. In cazuri mai
deosebite incerc sa ma gandesc si ce simt.” T: „Vedeti, acelasi lucru se aplica si in cazul
dumneavoastra!”. Am incercat sa ii demonstrez clientei ca ceea ce simte nu este vizibil pentru ceilalti
(de exemplu, teama, emotia de dinainte e a sta de vorba cu cineva) si ca asta este doar o impresie a
sa.
Am incercat sa ii atrag atentia clientei asupra acestor disfunctii cognitive, spunandu-i ca acestea
reprezinta o mare parte din problema sa. Am intrebat-o pe pacienta ce i-ar spune unei bune
prietene care ar avea problema sa. Mi-a raspuns razand: „Tu nu iti dai seama ca tu complici lucrurile,
ca problema este la tine?”. Am incercat sa o fac pe clienta mea sa invete ceva din discutarea acestor
cognitii disfunctionale – am urmarit ca ea sa inaeleaga ca interpretarea pe care o da este cea pe care
o considera la un moment dat.
a. Plimbari zilnice (pe jos – minim 30 de minute);
b. Exercitii de respiratie abdominala (cu limita de timp – minim 10 minute, de 3 ori pe zi,

Eului).
A sasea sedinta
Aceasta sedinta am introdus-o deoarece am observat ca are o capacitate redusa de exprimare a

la inceputul psihoterapiei.
Am folosit metoda bibliografiei, facand trimitere la studii de specialitate, spunand clientei ca starile

de anxietate pot fi cauzate de sentimente de ostilitate, tristete, frustrare, revolta si disperare
reprimate.
atacurilor de panica) sa isi exprime liber si direct starile afective indiferent de posibila reactie a
celuilalt. In plus, este foarte important sa citeasca lista cu drepturi personale si sa incerce sa o aplice.

pentru clienta ca ea sa inceapa sa isi exprime liber si deschis sentimentele (indiferent ca sunt pozitive
sau negative – dar ca tendinta de reprimare le vizeaza in special pe cele negative: ostilitate, tristete,
suparare, disperare).

a. Plimbari;
b. Exercitii de respiratie abdominala (cu limita de timp – minim 10 minute, de 3 ori pe zi, inaintea
exercitiului Jacobson);
d. Gasirea unor alternative de blocare a tendintelor de izolare si de ancorare in viata sociala.
Aceasta intalnire am incheiat-o cu un exercitiu de relaxare Schultz (completat cu sugestii de intarirea

Eului).
A saptea, a opta si a noua sedinta
Am considerat ca evolutia clientei mele este foarte buna, aceasta aflandu-se pe drumul cel bun, din
aceasta cauza am optat pentru o abordare suportiva, deruland urmatoarele trei intalniri doar cu
exercitii de insotire, fara sa incerc o recadrare semnificativa a gandurilor si starilor clientului meu.
In intalnirea a noua am anuntat-o pe clienta mea ca starea ei este mult mai buna si ne vom mai
intalni o singura data pentru a stabili ultimele detalii.
Am subliniat ca de acum inainte poate face fata singura avand toate instrumentele necesare.
A zecea sedinta
M-am gandit ca in aceasta intalnire sa o pregatesc pentru eventualele recaderi. Am incercat sa induc
clientei o resemnificare a unor posibile atacuri de panica ce pot aparea. I-am spus ca aceasta este
ultima intalnire, in care mi-am propus sa subliniez anumite aspecte discutate in sedintele anterioare.
I-am spus ca este posibil sa mai apara atacuri de panica, dar ca acest fapt este lipsit de importanta. E
bine ca ea sa interpreteze posibilul atac de panica ca pe un eveniment valorificator, din care poate
invata ceva – sa il analizeze si sa incerce sa aplice grila de solutii pe care am stabilit-o impreuna.
Experimentarea altui atac de panica nu inseamna ca ’’atacurile de panica incep din nou sa apara’’.
Am reluat formule pentru intarirea controlului si pentru sublinierea absentei pericolului - ’’Pentru
vindecarea dumneavoastra, este important sa constientizati absenta pericolului. Acum stiti ca este
vorba despre o interpretare gresita a unei reactii fiziologice care nu are nici o relevanta in ceea ce
priveste afectarea longevitatii sau sanatatii dumneavoastra.!’’. Am incercat sa accentuez aceste stari
prin formule de genul ’’sunteti pe drumul bun, de acum inainte nu mai este decat o problema de
timp pana cand atacurile de panica vor disparea, totul o sa fie bine, acum stiti ce aveti de facut.’’
Am sugerat clientei mele ca si practica anxiolitica sa recurga la realizarea unui program al activitatilor
cotidiene (prin acesta am urmarit instalarea unui efect anxiolitic – reducerea impactului si incidentei
evenimentelor neprevazute si imprimarea unui ritm constant prin care sa se evite instalarea unor
stari de agitatie), in care sa respecte:
 Intocmirea unei liste cu activitati (pe care trebuie ca clienta sa le faca, i-ar placea sau
chiar le-ar putea delega altor persoane din anturajul apropiat – familie);

 La sfirsitul zilei am cerut clientei sa isi aminteasca cite probleme a rezolvat si sa isi
 Stabilirea clara a responsabilitatii proprii in cadrul anumitor situatii care pot aparea
(pentru a evita tendinta clientei de a se simti responsabila pentru ceea ce se
intampla intr-o situatie).
I-am spus clientei mele ca sarcinile pe care le-avut de realizat zilnic pe parcursul psihoterapiei este
bine sa le foloseasca in continuare, pentru ca prezinta anumite avantaje, indiferent ca starile de
anxietate au disparut (relaxare, pastrarea unui tonu psihic bun, respiratia mult mai sanatoasa etc).
Caz VI - tulburare depresiv-anxioasa cu atacuri de panica - Valentin
Prima sedinta
Scurta descriere a problemei:
V. este agent de vanzari, in varsta de 35 de ani, studii medii. Diagnosticul meu este de tulburare
depresiv-anxioasa.
Descrierea simptomatologiei
Simptomatologia de tip depresiv-anxios:
palpitatii,
ameteli,
senzatie de lesin (‘’am sa cad pe strada si nu are cine sa ma ridice’’),
stari de rau general
insomnii (acestea sunt constante si sunt de adormire, dar si de trezire precoce, somnul fiind
fragmentat si de cele mai multe ori neodihnitor);
senzatie de oboseala cronica si molesala („nu am forta sa fac mai nimic, nu pot sa ridic decat 2-3 kg);
momente de tristete (apar saptamanal, sunt determinate de starea de boala);
ideea devalorizarii personale – clientul este convins ca „se apropie sfarsitul”, relatand ‘’nu cred ca voi
mai trai mult’’);
incapacitate de concentrare a atentiei (clientul nu se mai poate concentra suficient pentru a lectura
nici macar o presa zilnica, obosind foarte repede);
lipsa de speranta (mergand la foarte multi specialisti si nerezolvand problema, clientul a ajuns sa
evalueze situatia prezenta ca fiind fara iesire).
Debutul se situeaza in urma cu aproximativ 2 ani.
Frecventa atacurilor de panica: atacurile de panica apareau o data la doua zile, ceea ce l-a
determinat sa se izoleze in casa de teama de ‘’a nu lesina pe undeva’’ sau de ‘’a nu face un infarct’’.
Izolandu-se in casa si evitand de a mai iesi singura (chiar si la piata), incidenta atacurilor de panica a
scazut pana la 2 pe saptamana. Insa, in ultimele doua-trei luni, au inceput sa apara si in casa.
Din punctul de vedere al nivelului de activism, pot fi subliniate urmatoarele aspecte importante in
dinamica terapiei:
1. insingurare, retragere sociala de tip apatic-pasiv, lipsa a contactelor sociale;
2. centrare excesiva a persoanei pe propriile probleme de sanatate;
3. exista o neimplicare a persoanei intr-o serie de activitati.
Comportamente de evitare: La intrebarea „Ce ati incetat sa mai faceti sau in ce locuri ati incetat sa
mai mergeti din cauza problemei dumneavoastra”, clientul raspunde „Nu mai fac nimic, nu mai ies
nicaieri, nici nu se mai pune problema sa ies in cluburi, discoteci” Clientul a adoptat o atitudine de
retragere din social, a renuntat la orice iesire pentru a evita reaparitia unui atac de panica. Incearca
sa nu faca efort, sa nu iasa din casa, sa nu se oboseasca in ideea ca este „bolnav de inima” („mi-e
teama chiar sa fac sex, de teama de a nu face un infarct”), in felul acesta menajandu-se.
Istorie medicala si psihiatrica: in ultimul an, a efectuat mai multe examinari cardiologice (de fiecare
data EKG-ul a iesit bun), nici un medic cardiolog neeliberandu-i un tratament anume, clientul nu
reuseste sa explice acest lucru (neconcordanta dintre examinarile cardiologice si acuzele sale
cardiace) si are tendinta de a pune toate problemele sale de sanatate pe seama ‘’unei afectiuni
cardiace’’.
Credinte despre probleme: in ceea ce priveste credinta clientului despre problema lui si cauzele
posibile ale problemei, clientul nu poate formula explicit o cauza anume, facand, mai degraba, o
referinta vaga la o afectiune cardiaca.
Angajare, motivatie: Nivelul cunoasterii de sine este slab, capacitatea de verbalizare este slaba,
identificarea principalilor agenti stresori este slaba.
Este vorba despre o stare de confuzie in ceea ce priveste starea de boala. Clientul se declara a fi
foarte motivat de a scapa de aceasta problema a sa.
La finalul acestei prime intalniri, am considerat ca este foarte importanta formularea clara a

diagnosticului si comunicarea explicita a acestuia. Astfel, confuzia clientului (alimentata de credinta
conform careia este vorba despre o problema ’’foarte deosebita’’ si careia mai multi medici nu i-au
gasit remediul) se va reduce. In plus, mi s-a parut foarte important pentru reusita terapiei si
comunicarea clara a costurilor terapiei si a unui prognostic pozitiv (care sa il motiveze pe client si sa il
ancoreze pozitiv), ceea ce ar fi putut determina o mai mare implicare in procesul terapeutic si o
evitare a unei atitudini pasive fata de procesul terapeutic.
intalniri. I-am comunicat clientului ca este vorba despre o tulburare anxioasa, ca nu este vorba
despre ’’crize de inima’’, ci despre atacuri de panica.
1. Reducerea atacurilor de panica
prin discutarea lor in urmatoarele intalniri (implicit o reducere a gradului de disonanta cognitiva si
afectiva, prin explicarea anxietatii si a atacurilor de panica);
2. Abordarea reactiilor de tip depresiv
administrarea contextului social al clientului (in prezent lipsit de intariri pozitive);
program al activitatilor cotidiene (pentru diminuarea tendintelor de retragere si izolare).
3. Ameliorarea imaginii de sine si cresterea increderii in sine – prin tehnici de sugestiologie

(exercitiul Schultz efectuat la finalul fiecarei intalniri; in acest exercitiu am inclus si formule
organospecifice pentru un mai bun control corporal).
A doua sedinta
Mi-am propus ca in aceasta intalnire, in primul rand sa il fac pe client sa diferentieze atacurile de
panica de crizele de inima.
Obiectivele acestei intalniri sunt:
a. Diferentierea clara intre atacurile de panica si crizele de inima;
b. Constientizarea mecanismelor implicate in derularea atacurilor de panica;
c. Stabilirea unor strategii de a face fata atacurilor de panica;
d. Identificarea gandurilor automate, a evaluarilor care declanseaza atacul de panica.
Prima faza in aceasta intalnire a fost sa ii explic clientului ceea ce se intampla din punct de vedere
fiziologic in timpul unui atac de panica, sa subliniez ca nu este vorba despre o tulburare „ireversibila”
de ritm cardiac (nu este vorba despre o boala de inima), ci de una reversibila (ca in situatiile in care
simtim o teama puternica sau suntem foarte obositi).
I-am explicat ca atacul de panica nu poate produce o imbolnavire a inimii sau un infarct, mai ales
tinand cont de faptul ca toate examinarile cardiologice nu au depistat nici o afectiune cardiaca (acest
fapt a reprezentat un mare avantaj in terapie), aceasta insemnand ca are o inima sanatoasa (am
incercat sa accentuez aceasta idee – ’’o inima sanatoasa’’).
Mi-a raspuns ca nu, dar totusi, este atat de ametit incat are senzatia ca va lesina. I-am infirmat
aceasta evaluare disfunctionala, spunandu-i ca procesele fiziologice implicate in lesin sunt exact
opuse celor din starile pe care el le experimenteaza.
Am explicat clientului ca in timpul unui atac de panica, inima bate mai repede, din acest motiv
tensiunea arteriala scade. Nu se va produce caderea din picioare si ca nu va impiedica deplasarea,
desi el simte ca asa se va intampla simtind picioarele moi si ameteala. I-am spus ca se simte asa,
deoarece in organism s-a descarcat o cantitate mare de adrenalina, aceasta determinand o
vasodilatatie la nivelul membrelor generand senzatie de slabiciune musculara (am facut o
comparatie cu starile de teama intensa).
I-am spus clientului meu ca starile de panica sunt stari de alerta, in care intra organismul nostru
atunci cand suntem intr-o situatie de pericol, iar descarcarile de adrenalina au rostul de a ne da un
„surplus de energie” in vederea depasirii pericolului. Doar ca in starile de panica nu exista un pericol
real, obiectiv, ci mai degraba o evaluare gresita – de genul ’’am sa fac infarct” sau „am sa lesin’’.
a. Plimbari zilnice in parc (monitorizarea starilor pe care le va simti)
b. Realizarea unui program al activitatilor cotidiene (prin acesta am urmarit instalarea unui

efect anxiolitic – reducerea impactului si incidentei evenimentelor neprevazute si
imprimarea unui ritm constant prin care sa se evite instalarea unor stari de agitatie):

 La sfarsitul zilei am cerut clientului sa isi aminteasca cate probleme a rezolvat si sa isi
 Incercarea de a umple acest program astfel incat sa nu existe perioade de pasivitate.
Am sugerat clientului sa elimine orele de pasivitate in care ramanea inactiv, nefacand nimic,
gandindu-se la starea lui de sanatate si la ce ar putea face in ziua respectiva, i-am spus sa se
gandeasca ca tulburarea sa este una de ordin psihic, iar aceste perioade de inactivitate o vor
alimenta la nesfarsit si ca trebuie sa rupem acest „cerc vicios”.
Am incheiat aceasta inalnire cu un exercitiu de relaxare Schultz, la sfarsitul caruia am introdus

sugestii de intarirea Eului si formule organospecificice si intentionale – „inima mea este sanatoasa,
inima mea lucreaza de la sine, voi depasi aceste stari, nu este vorba decat despre anxietate, pe care
voi reusi sa o depasesc”).
Clientul meu a reactionat foarte bine la acest exercitiu, intrand in starea de relaxare. Intrebandu-l
cum s-a simtit, mi-a raspuns ca s-a simtit foarte bine. I-am spus ca de acum inainte se va simti din ce
in ce mai bine, este doar o problema de timp pana vor disparea starile de panica.
A treia sedinta
In cadrul intalnirilor anterioare, am observat la clientul meu un tip de respiratie inalta (claviculara),
propunandu-mi ca in aceasta intalnire sa il fac sa constientizeze acest fapt si sa il determin sa se
„reeduce” in aceasta privinta.
In aceasta intalnire mi-am propus sa explic importanta tipului de respiratie si al relaxarii in

diminuarea intensitatii starilor de anxietate si in reducerea atacurilor de panica. Incercarea mea este
de a-mi responsabiliza clientul si de a-i induce un sistem de exercitii anxiolitice – tip de respiratie
(relaxant) si o metoda de relaxare de care poate beneficia si in afara sedintelor de psihoterapie.
Incepand din acesta intalnire, i-am spus clientului meu ca va avea ca si sarcini de realizat exercitii de
respiratie abdominala (diafragmica) si exercitii de relaxare musculara progresiva (Jacobson).
Frecventa exercitiilor va fi de 2 ori pe zi.
Intrebandu-l cum s-a simtit in saptamana precedenta, mi-a raspuns ’’parca, m-am simtit mai
linistit!”.
Am inceput aceasta intalnire evaluand sarcinile pe care le-a avut de realizat in saptamana
precedenta. Mi-a spus ca a facut plimbarile, dar doar de 2 ori, pentru ca ii este teama sa nu se
intample ceva. L-am intrebat ’’ce anume se poate intampla?’’, mi-a raspuns ”Ma sperie faptul ca
inima mea incepe sa bata mai repede, mi-e teama sa nu patesc ceva, atunci cand fac miscare!’’.
’’Este firesc sa bata mai repede, doar faceti miscare fizica’’, ’’Si daca voi face un atac de cord?’’,
’’Miscarea fizica nu face rau nimanui, din contra intareste organismul. Chiar se recomanda
pacientilor cardiaci, plimbari zilnice, un set de exercitii fizice zilnice. Va spun acest lucru desi
dumneavoastra nu sunteti cardiac, cu atat mai mult aceste exercitii fizice nu va pot face rau.
Problema dumneavoastra nu este organica, ci este conditionata psihic! Miscarea fizica doar va
contribui la tonifierea organismului dumneavoastra si la intarirea sistemului dumneavoastra
imunitar!’’. ’’Pentru vindecarea dumneavoastra, este important sa constientizati ca este vorba
despre o interpretare gresita a unei reactii fiziologice care nu are nici o relevanta in ceea ce priveste
afectarea longevitatii sau sanatatii dumneavoastra!’’.
Am continuat intalnirea realizand impreuna un exercitiu de respiratia abdominala (spunandu-i ca

aceasta are un efect relaxant), invatandu-l sa faca exercitii de respiratie abdominala de cat mai multe
ori pe zi, cu limita de timp (minim 10 minute) si un exercitiu Jacobson.
Am realizat un exercitiu de relaxare Jacobson, urmarind cum incordeaza si relaxeaza fiecare segment
corporal si i-am spus ca trebuie sa faca acest exercitiu de 3 ori pe zi in continuarea unor exercitii de
respiratie
Pentru o mai buna motivare a clientului, i-am spus ca aceste doua exercitii sunt esentiale in
combaterea atacurilor de panica.
In continuarea intalnirii, am stabilit impreuna cu clientul meu ce are de facut in momentul in care el
va crede ca se va declansa un atac de panica:
1. Sa respire abdominal – in timp ce imi spun acestea in gand respir abdominal, aceasta va
contribui la instalarea unei stari de relaxare fizica si asociat psihica;
2. Sa nu se impotriveasca atacului de panica, sa lase organismul sa se descarce, nu se va

intampla absolut nimic – am scris pe o fisa pe care i-am dat-o la finalul intalnirii urmatoarele
sugestii de care trebuie sa se foloseasca: ’’Nu ma impotrivesc starilor mele, le las sa se
descarce, nu va dura mai mult de 10 minute. Starea se va descarca si ma voi simti mult mai
bine. Daca ma voi impotrivi nu voi face decat sa accentuez starea negativa si o voi face sa
dureze mai mult. Ma las dus de val, totul va trece mult mai repede daca nu ma impotrivesc.
Las timpul sa treaca – daca stau linistit, adrenalina descarcata se va metaboliza in maxim 5
minute si ma voi simti mult mai bine’’.
3. Sa se ancorareze in prezent – imi concentrez atentia pe un obiect din jur – daca se intampla
in casa incerc sa fac ceva simplu (citesc un ziar, ma uit la televizor, etc) sau numar de la 1000
la 1 din 7 in 7; daca mi se intampla in afara casei incerc sa intru in vorba cu cineva, dar nu
despre starile mele.
4. Sa isi administreze sugestii pozitive – nu se va intampla nimic, starea se va descarca de la

sine fara sa se intimple nimic;
I-am spus clientului meu ca de fiecare data cand va experimenta o stare de panica sa urmeze acesti
pasi si va observa ca atacul de panica se va diminua in intensitate. De aceea nu trebuie sa le evite, ci
din contra sa le depaseasca pe toate, facand asa isi va grabi insanatosirea. Evitarea situatiilor care ii
provoaca stari de panica va intari cercul vicios in care se invarte (i-am explicat aceasta idee raportat
la cazul sau – izolarea sa in casa a dus la instalarea si intarirea atacurilor de panica).
In continuare am efectuat exercitiul de relaxare Schultz. Clientul se simte foarte bine dupa aceste
exercitii.
A patra sedinta
In aceasta sedinta, gandindu-ma ca, clientul meu intelege mai bine ce inseamna anxietate si atac uri
de panica si ca va intelege mai bine consecintele starilor sale, am incercat o reexplicare a anxietatii si
a atacurilor de panica.
Intrebandu-l cum s-a simtit in saptamana precedenta, mi-a raspuns ’’m-am simtit mult mai bine.
Parca nu mai sunt chiar atat de speriat. Incerc sa ma gandesc cum mi-ati spus dumneavoastra si trec
mai usor peste ele!’’.
Am inceput aceasta sedinta evaluand sarcinile pe care clientul le-a avut de realizat in saptamana
precedenta. Mi-a spus ca, de aceasta data, a facut plimbarile in parc (dar nu toate, in unele zile parca
„nu a avut chef”, i-am spus ca lipsa de chef face parte din acelasi cerc vicios pe care incercam sa il
rupem), reusind sa treaca mult mai bine peste teama de ’’a nu pati ceva la inima’’. Am incercat sa
intaresc ideea ’’nu veti pati niciodata nimic, nu se va intampla nimic cu inima dumneavoastra’’, ’’este
firesc ca ritmul cardiac sa se accentueze atunci cand facem un efort fizic mai mare sau cand simtim o
emotie puternica’’.
Clientul a iesit la piata, de fiecare data neinsotit, si de fiecare data starile de panica au incercat sa se
instaleze, dar a parcurs pasii pe care i-am stabilit si a reusit sa faca fata. Important este ca a realizat
singur ca nu se intampla nimic, bataile inimii se calmeaza de la sine.
Am incercat sa joc un rol mai mult suportiv decat interpretativ. Ameliorarea realizata a dat speranta
clientului meu si in plus a crescut alianta terapeutica.
nu mai este decat o problema de timp, totul o sa fie bine!’’

a. Plimbari zilnice (pe jos si insotita – de minim 30 de minute);

b. Exercitii de respiratie abdominala (cu limita de timp – minim 10 minute, de minim 3 ori pe zi,
d. Contactarea fostilor colegi de munca pentru a stabili o intalnire.
Am incheiat cu un exercitiu de relaxare Schultz.
A cincea sedinta
Am inceput aceasta sedinta reexplicand clientului meu mecanismele implicate in instalarea

atacurilor de panica subliniind ca, desi, nu ma impotrivesc starilor mele, pot inlocui interpretarile
catastrofice prin autosugestii pozitive (’’nu se va intampla nimic, totul va fi bine’’); in locul focalizarii
atentiei spre interiorul organismului, pot orienta atentia spre orice altceva (din jur).
Pentru a evita reprimarea anxietatii ca si stare de catre clientul meu, am incercat sa resemnific
valoric starea de anxietate, spunandu-i ca anxietatea reprezinta o stare de energie esentiala pentru
supravietuire, ca ea exista la toti oamenii, doar ca atunci cand depaseste o anumita limita devine
nociva („tot ce este prea mult, strica!”).
Am preluat partial o formula dintr-un set de interventii hipnotice a lui Higgins: „asemeni oricarei alte
forme de energie, anxietatea poate dauna in doze prea mari, pentru a putea fi folosita ea trebuie
dozata optim, nu poti fi anxios fara a fi o persoana cu foarte multa imaginatie, persoanele lipsite de
Am considerat ca este foarte important ca el sa inteleaga ca aceste stari pot fi controlate, ca ele nu
se descarca pur si simplu, ca nu participa pasiv la aceste stari.
Efectele acestui control le poate observa singur – atacurile au scazut in intensitate si frecventa de
cand el are o strategie de lupta impotriva lor (am incercat sa ma folosesc de aceasta ameliorare ca
de o ancora pozitiva in terapie si sa il fac pe clientul meu sa se simta responsabil de progresele
obtinute).
a. Plimbari zilnice;
b.Exercitii de respiratie abdominala (cu limita de timp – minim 10 minute, de minim 3 ori pe zi,
d. Contactarea fostilor colegi de munca pentru a stabili o intalnire.
Din evolutia clientului meu pana la aceasta intalnire, se poate spune ca lipsa de speranta,
incontrolabilitatea senzatiilor corporale (insotita de sentimente de renuntare) si expectantele
negative ca si reactii de tip depresiv (asociate aparitiei atacurilor de panica) s-au estompat.
Sedintele : a sasea, a saptea si a opta

Am considerat ca evolutia clientului meu este buna, acesta aflandu-se pe drumul cel bun, din aceasta
cauza am optat pentru o abordare suportiva, deruland urmatoarele doua intalniri doar cu exercitii de
insotire, fara sa incerc o recadrare semnificativa a gandurilor si starilor clientului meu.
In aceste sedinte, m-am axat pe formule suportive („sunteti pe drumul bun, in scurt timp starea
Am comunicat decizia incheierii terapiei (in consecinta ameliorarii foarte bune a starii sale generale)
la finalul intalnirii a opta.
Sedinta noua
Aceasta este ultima intalnire (starea pacientului este ameliorata in mare masura, atacurile de panica
reducandu-se ca si frecventa si intensitate foarte mult), pentru care mi-am propus sa fiu mai mult
suportiv, si sa incerc sa insuflu clientului meu o stare de optimism.
Am considerat ca obiectivele terapeutice generale au fost atinse, cel mai important este ca s-au
creeat premisele pentru o mai buna realizare a lor.
Am observat in evolutia clientului meu ca simptomatologia de tip depresiv s-a redus in consecinta
reducerii simptomatologiei anxioase.
Am considerat ca, desi starea clientului meu nu este complet ameliorata, acesta se afla pe drumul
bun si ca de acum inainte isi poate administra singur starile prin care trece (in plus, el a devenit
constient de majoritatea aspectelor care influenteaza aparitia si evolutia atacurilor de panica). M-am
gandit ca in aceasta intalnire sa il pregatesc pentru eventualele recaderi. Am incercat sa resemnific
posibilele atacuri de panica ce pot aparea.
I-am spus ca este posibil sa mai apara atacuri de panica, dar ca acest fapt este irelevant pentru ideea
reinstalarii tulburarii anxioase.
E bine sa interpreteze posibilul atac de panica ca pe un eveniment din care poate invata ceva – sa il
analizeze, sa se gandeasca ce anume l-a determinat.
Am reluat formulele pentru intarirea controlului si pentru sublinierea absentei pericolului - ’’Pentru
vindecarea dumneavoastra, este important sa constientizati absenta pericolului. Acum stiti ca nu
este vorba nici macar despre o slabire a inimii dumneavoastra, ci doar despre o interpretare gresita a
unei reactii fiziologice care nu are nici o relevanta in ceea ce priveste afectarea longevitatii sau
sanatatii dumneavoastra.’’
nu mai este decat o problema de timp pana cand atacurile de panica vor disparea, totul o sa fie bine.
De acum inainte stiti ce aveti de facut.’’
I-am spus ca sarcinile pe care le-a avut de realizat zilnic pe parcursul psihoterapiei este bine sa le
foloseasca in continuare, pentru ca prezinta anumite avantaje, indiferent ca starile de anxietate au
disparut (avantajele fiind relaxarea psiho-fizica, pastrarea unui tonus psihic bun, respiratia mult mai
sanatoasa, oxigenarea mai buna a organismului etc).

psihoterapeutic de succes. Obiectivele au fost fixate de comun acord cu pacienta:
• Linistirea pacientei;
• Descoperirea de sine;
• Schimbarea sistemului de referinta –
de la cel extern, criticist, la cel intern, adaptat- privind judecareapropriilor acte;
• Demontarea complexului de vinovatie in credinte–
comandamente cu tripli descriptori (cognitivi, afectivi sicomportamentali) la care persoanele se

raporteaza diferit, acordand o mai mare pondere unuia sau altuiadin descriptori;
• Restructurarea con
vingerilor (credintelor) de viata prin schimbarea unor convingeri vechi ce-i

sabotaupersonalitatea;Scopul terapiei era nu numai acela de a rezolva episodul prin care trece
pacienta, ci si acela de a evitarecaderile, motiv pentru care in procesul terapetic pacienta a invatat
sa-si insuseasca indemanarile demanipulare ale depresiei.7. CONCEPTUALIZAREA CAZULUI
EXPLICATIE DIN PERSPECTIVA UNEI TEORII PSIHOLOGICEMODELUL LUI BECKa) Experiente precoce:-
in urma cu 12 ani isi pierde fiul si dupa doi ani isi pierde si sotul in urma divortuluipe care acest din
urma il solicita; cand se vede singura are loc prima cadere psihica, este internata la
Spitalul Palazul Mare, in sectia Psihiatrie, cu diagnosticul de “depresie majora”.
b)Scheme cognitive
“Valoarea mea depinde de succesul profesional!” “Nu mai am pe nimeni ! Sunt singuracuc!”
“Serviciul este singura mea scapare!’
Stres : - probleme profesionale = la scoala are probleme cu parintii elevilor, pe care ii jigneste,
deoarece nuse poate stapani, acesti
a o enerveaza foarte tare, pentru ca sunt “galagiosi, obraznici, tupeisti, lipsiti de bunsimt! ”;
- probleme sociale = nu se descurca foarte bine nici cu banii, nu-i ajung, inainte mai avea cateva
meditatii,dar acum nu mai are nici una, crede ca au aflat toti ca ea are probleme medicale si din
acest motiv se ferescde ea.c) Ganduri disfunctionale
“cand este galagie in clasa imi pierd foarte repede controlul, ma enervez foarte tare si ii fac pe elevi
in toatefelurile!”,”nu ma pot controla deloc!”, ”inai
nte nu eram asa, glumeam cu elevii, ma jucam cu ei, eram tot

tipul vesela, acum nu mai stiu cand am fost vesela ultima data...”,”Apoi vin parintii, se cearta cu
mine, facreclamatii la directoare.. .au facut si la inspectorat...”; ”As renunta la serviciu c
a nu mai am mult pana lapensie... dar de unde am sa fac rost de bani, ca nu ma descurc si nu ma
ajuta nimeni, nu mai am penimeni.. .doar un frate la tara... ma simt bine acolo... ma linistesc... dar
nu prea ma inteleg cu cumnata... sinu merg pe acolo... stau singura si mi-
e frica ca am sa mor singura... fara nimeni...”
DEPRESIE - SIMPTOME1) Cognitive -
tulburari de concentrare a atentiei: ”ma simt depasita de cerintele meseriei de dascal”;tulburari de

memorie : “nu
-mi amintesc uneori ce am facut in urma cu o zi, sau ce zi a saptamanii este, sau
de la cat incep orele la scoala”;
2) Afective -
tristete; descurajare “nu ma mai pot bucura de nimic din jurul meu!”;
3) Somatice
insomnie; trezirea precoce matinala; oboseala ;4) Comportamentale
scaderea randamentului profesional;Factorii biopsihosociali importantiA. Factorii favorizanti :
• convietuirea singura, intr
-o garsoniera, fara ca nimeni sa o viziteze;
• trairea unui doliu datorat mortii fiului sau;
• sentimentul de singuratate, care o domina de
la moartea fiului sau si care s-a accentuat odata cu divortulde sotul sau si separarea de acesta ;B.
Factorii resursa :

• este o persoana care isi cultiva resursele intelectuale ( citeste mult

- i-a plcut intotdeauna sa citeasca,asculta muzica de orice gen- i-a placut mereu sa asculte muzica
buna );
• ii place sa calatoreasca,sa viziteze, sa cunoasca locuri noi, oameni noi, obiceiurile acestora;
• pana la divortul de sot nu a fost niciodata bolnava, si intotdeauna a avut un corp de invidiat,

nu mananca
nici acum mult ca sa nu se ingrase ;
• motivatia pacientei pentru schimbare ;
• imaginatia deosebita de care da dovada ( buna premisa in organizarea unor scenarii terapeutice,
gen
metafora si solutionarea unor prescriptii de tip ericksonian ).8. DECIZII TERAPEUTICE SI TEHNICI
UTILIZATEIn cele opt sedinte desfasurate cu L. au fost abordate atat tehnici si prescriptii terapeutice
ericksoniene catsi din perspectiva integrativa, adaptate specificului cazului:
• metafora ,,Calatoria la o stanca “ (Hunter)
- pentru intarirea eului, cu adaptari care au preluat teme,motive din interviul preliminar al pacientei;
• tehnica refacerii scenariului, pentru rezolvarea in plan imaginar–
hipnotic a despartirii de fiul sau, asa cumsimte ca ar descatusa-o de sentimentul de vinovatie;
• povestirea ,,Noroc, ghinion, cine stie ?’’, pentru relativizarea unor experiente de viata ;
• transe cu sugerarea unor progresii de varsta in care pacienta regaseste starile de echilibru, placere
pe care
le abandonase, se simte confortabil in casa;
• interviuri structurate care au punctat efectul realizarii unor prescriptii (ritualul arderii) ;
• prescriptii in nota ericksoniana (ritualul arderii, indeplinirea mesajului primit pe

calea inconstientului–
pozafiului, lista dovezilor de dragoste filiala pentru conturarea scenariului refacut) ;
• prescriptii din terapia cognitiv
-comportamentala (lista ocupatiilor preferate, centrarea interesului pacienteipe zona de confort

psiho-afectiv, desensibilizare prin expunere) .SEDINTA 1. ANAMNEZA. In urma cu 12 ani isi pierde fiul
intr-un banal accident; se aflau impreuna la unpicnic iar acesta se urca pe o locomotiva si atinge
din greseala liniile de inalta tensiune. Se electrocuteaza,iar dupa doua saptamani de terapie
intensiva se stinge din viata. La doi ani de la moartea fiului, sotuldoreste divortul, si paraseste
domicilul. Atunci are loc prima cadere psihica si este internata la SpitalulPalazul Mare, Constanta, in
sectia de boli psihice. Pana sa se intample tragedia cu fiul sau, era cea maifericita femeie din lume,
nu-i lipsea nimic, avea o situatie financiara foarte buna, la serviciu era foarteapreciata, era plina de
viata, era o femeie frumoasa, cu un corp de invidiat. Mergea in fiecare an, si pevremea regimului
comunist, in concediu in strai
natate. Toate erau ”bune si frumoase” pana s
-a intamplatnenorocirea cu fiul ei. Dupa pierderea fiului, ramane cu sotul, acesta nu-si mai dorea
nimic. Pacienta spune :
”nici nu stiu cand am inceput sa nu ne mai vorbim”, ”fiecare facea ce vroia... eram ca doi straini”, ”nu
maiaveam nimic in comun, singurul lucru care ne lega era fiul nostru care... acum nu mai era” Am
hotarat sa
divortam, sa vindem apartamentul in care locuiam sa-si ia fiecare alta locuinta si sa ne vedem fiecare
de
viata lui.” Nu am pastrat legatura cu el, nu mai stiu nimic de el.”
SEDINTA 2. Prescriptii din terapia cognitiv
comportamental (lista ocupatiilor preferate) am incercat sacentrez interesul pacientei pe zona de

confort psiho afectiv, si sa realizez o desensibilizare prin expunere.SEDINTA 3. Dupa cateva discutii
privind cu au decurs lucrurile de la ultima intalire, am realizat catevaexercitii de relaxare a anumitor
parti ale corpului, (de exemplu bratul), pentru a crea o relatie cu pacienta;am folosit inductia Elman,
dupa care
am trecut la “Ancorarea intro stare generala de resursa “. Pacienta a
fost foarte sugestibila si a trait la maxim, profund transa hipnotica.SEDINTA 4. Tehnica refacerii
scenariului ,pentru ca pacienta sa rezolve in plan imaginar
hipnotic,despartirea de fiul sau, asa cum aceasta simte ca ar descatusa
o de acel sentiment de vinovatie.
SEDINTA 5. Am realizat jocul de rol “Inapoierea profetiei”. Metafora castelului construit din oglinzi”,
folosita
pentru a imbina astfel metafora terapeutica cu fantezia.SEDINTA 6. Interviuri structurate care au

punctat efectul realizarii unor prescriptii. Am ales prescriptii innota ericksoniana; i-am recomandat
ritualul arderii, indeplinirea mesajului primit pe cale inconstienta
poza

cu fiul sau - , lista dovezilor de dragoste filiala pentru conturarea scenariului facut.
SEDINTA 7. Povestea terapeutica “Noroc,ghinion,cine stie?” pentru relativizarea unor experiente de
viata.Metafora “Calatorie la o stanca”(Hunter) pentru intarirea eului, folosind motive din interviul
prel
iminar alpacientei.SEDINTA 8. Transe cu sugerarea unor progresii de varsta in care pacienta

regaseste starile de echilibru siplacere pe care le abandonase, se simte confortabil in casa.9.
REZULTATE
EVOLUTIA PACIENTEIExamenul psihologic a evidentiat o imagine de sine scazuta, devalorizare,

agresivitate si tendinte depresive,hipocondriace, coeficientul de inteligenta = 116 (peste
medie).Psihoterapia a cuprins opt sedinte si a integrat tehnici din hipnoza, scenariile, metaforele si
povestileterapeuti
ce spuse in transa, strategiile cognitiv comportamentale, convorbirea nondirectivă, artterapia. La
ultima sedinta, pacienta N.L. isi prezinta starea ca fiind mult imbunatatita, nemaisimtind nevoia sa
iamedicamente antidepresive. Este increzatoare ca va reusi sa fie eficienta in rezolvarea
problemelor, fara sa-si ,,mai piarda timpul cu ganduri fara rost,, Ii sugerez ca la realizarea unor
proiecte de viata importante(excursii in tara si peste hotare) sa-mi dea de stire ca sa ne putem
bucura impreuna.

Studiu de Caz CBT

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Studiu de Caz CBT

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LUCRARE TERAPIE COGNITIV-COMPORTAMENTALA - 6 CAZURI

Caz I – Monica (tulburare depresiva de intensitate medie)

Acuzele clientei sunt:

Am considerat ca M. prezinta intreaga triada cognitiva (dupa A. Beck) – Imagine de sine negativa

Reducerea simptomatologiei depresive (reducerea gradului de invaliditate personala indus de

Clarificarea problemei cercului vicios (identificarea si clarificarea gandurilor negative – depresive si a

Inducerea ideii „posibilitatii de schimbare” (reducerea astfel a lipsei de speranta si a perceptiilor si

Ameliorarea imaginii de sine si cresterea increderii in sine;

Reducerea riscului de recadere.

In aceasta sedinta, mi-am propus sa:

resemnificarea acestui debut depresiv

identificarea si discutarea schemei cognitive depresogene

stabilirea temelor de casa

realizarea unui exercitiu de relaxare (pentru reducerea starilor de tensiune psihica si irascibilitate)

Pe parcursul tuturor sedintelor am incercat sa stabilesc si sa intaresc o relatie empatica cu clienta

Am considerat ca este momentul potrivit sa incerc o resemnificare a debutului depresiv in cazul M. I-

In continuare, i-am propus M. temele de casa, care sunt urmatoarele:

o Realizarea unor fise personale de automonitorizare (clienta va indeplini aceasta sarcina

Modelul fisei personale de automonitorizare este urmatorul:

Ziua.luna Ex: la birou Ex: tristete Ex: Nu o sa fac fata

o Realizarea unui program al activitatilor cotidiene pentru reducerea momentelor depresive si

o Stabilirea clara a scopurilor si prioritatilor zilnice;

o Stabilirea unei ordini in realizarea sarcinilor;

o Pauza intre activitati;

o Incercarea de a umple acest program astfel incat sa nu existe perioade de pasivitate si

In aceasta sedinta, mi-am propus ca tema centrala automonitorizarea clientei M. Am incercat sa

atragerii atentiei clientei de pe trairile sale pe actiunile sale;

In a doua intalnire, am incercat sa aplic elemente de training anticipativ. Am introdus aceste

„sa merg la teatru”;

„sa merg la cumparaturi”.

„sa merg la teatru”;

„sa merg la cumparaturi”.

Am apelat la metoda bibliografiei, explicand ca aceasta este o caracteristica a persoanelor depresive

Aceasta reformulare sub aspect cognitiv am pornit-o de la nivelul proceselor cognitive si am

Inainte de finele acestei sedinte am relansat ideea „posibilitatii de schimbare” , pe care M. a

Am considerat ca scopurile terapeutice au fost atinse:

Reducerea simptomatologiei depresive (reducerea gradului de invaliditate personala indus de

Clarificarea problemei cercului vicios (identificarea si clarificarea gandurilor negative – depresive si a

Inducerea ideii „posibilitatii de schimbare” (reducerea astfel a lipsei de speranta si a perceptiilor si

Ameliorarea imaginii de sine si cresterea increderii in sine;

CAZ II – Grigore (tulburare anxioasa cu atacuri de panica)

Cognitivi: interpretarea propriilor simptome ca reflectand o disfunctie cardiaca, o stare de sanatate

Afectivi: senzatie de teama, neliniste, reactiile depresive (tristete, autocompatimire, lipsa de

Interpersonali: absenta intaririlor pozitive sociale (absenta contactelor sociale)

Am pus diagnosticul de tulburare anxioasa cu atacuri de panica inopinate.

Am realizat comunicarea rezultatelor evaluarii psihologice si a diagnosticului stabilit la finalul primei

In acest caz mi-am propus:

Reducerea atacurilor de panica

inducerea unui mai bun control corporal si afectiv;

Am incheiat aceasta inalnire cu un exercitiu de relaxare Schultz, la sfarsitul caruia am introdus

Am continuat intalnirea realizand impreuna un exercitiu de respiratia abdominala (spunandu-i ca

2. Sa nu se impotriveasca atacului de panica, sa lase organismul sa se descarce, nu se va

3. Sa isi administreze sugestii pozitive – nu se va intampla nimic, starea se va descarca de la

In continuare am efectuat exercitiul de relaxare Schultz.

Aceasta sedinta am incheiat-o cu un exercitiu de relaxare Schultz (completat cu sugestii de intarirea

Am incercat sa il fac pe clientul meu sa sesizeze ca izolarea si comportamentele de evitare nu fac

Am aplicat schema de reactie in starile de panica la schema de instalare a atacurilor de panica in

Am incercat sa subliniez importanta controlului voluntar asupra starilor de anxietate si panica. Am

Plimbari zilnice (pe jos);

Exercitii de relaxare musculara progresiva Jacobson (de 3 ori pe zi);

Am incheiat cu un exercitiu de relaxare Schultz.

Sarcinile de realizat zilnic in saptamana urmatoare au ramas aceleasi:

c. Exercitii de relaxare musculara progresiva Jacobson (de 3 ori pe zi);