Neuroplasticitatea

Balerinele care fac nenumărate răsuciri
în timpul dansului nu amețesc.
Șoferii de taxi din Londra au
hipocampul mult mai mare decât șoferii
de autobuz.
Toate aceste situații sunt posibile datorită
capacității creierului de a se adapta și reorganiza
permanent sub efectul stimulilor din mediu. Este ceea
ce oamenii de știință numesc plasticitatea
creierului sau neuroplasticitate.

După un accident în care o porțiune de

la nivelul creierului este lezată, partea
sănătoasă preia funcțiile primei.
 Studiul neuroplasticității
Dacă astăzi este un concept foarte popular din domeniul neuroștiințelor, neuroplasticitatea este o descoperire
de dată foarte recentă.

Până nu demult, medicii și oamenii de știință considerau că neuronii erau singurele celule din organism
care nu se mai regenerează. Credința era că ne naștem cu toate celulele nervoase pe care le vom avea pe parcursul vieții,
neuronii afectați fiind compromiși iremediabil. Această paradigmă a luat naștere în urma observațiilor privind pacienții
care suferiseră traume sau atacuri cerebrale ori se confruntau cu boli la nivelul creierului. Se presupunea că nervii și ariile
cerebrale afectate nu se mai recuperau, iar dacă se vedea totuși o evoluție, aceasta era pusă pe seama celulelor sau
țesuturilor nervoase care nu fuseseră afectate.
 Ce s-a schimbat între timp? În urmă cu jumătate de
secol, în cadrul experimentelor pe rozătoare a fost
identificată o zonă în hipocamp unde noi celule nervoase
erau create (celule stem), de unde migrau către zonele
cerebrale unde era nevoie de ele și preluau funcțiile de
acolo. Pentru prima dată a fost pusă în discuție ideea
plasticității creierului.

Astăzi creierul nu mai este văzut ca un organ static, iar

capacitatea sa de a-și modifica permanent circuitele neuronale,
structura, funcțiile și arhitectura este unanim recunoscută.

Creierul are capacitatea uimitoare de a-și modifica

organizarea structurală și funcțională ca răspuns la
informațiile din mediu pe întreg parcursul vieții.
Ce este neuroplasticitatea?
• capacitatea creierului de a se adapta, de a se recupera sau de a compensa anumite deficiențe, ca
urmare a interacțiunilor pe care omul le are cu mediul înconjurător.

• speranță pentru o viață normală a celor care suferă de anumite afecțiuni.

Neuroplasticitatea este o abilitatea specifică mai ales cortexului.

 Neuroplasticitatea poate fi:
 funcțională (presupune schimbări permanente în sinapse datorită învățării și dezvoltării)

 structurală (formarea de noi conexiuni între neuroni deja existenți sau modificarea puterii
conexiunilor dintre aceștia).
Când are loc neuroplasticitatea?
o în cadrul dezvoltării creierului în primii ani de viață, când au loc primele procesări
ale informațiilor senzoriale și creierul se organizează;

o ca mecanism adaptativ pentru a compensa pierderea unei funcții sau a maximiza

funcțiile rămase după o traumă;

o pe tot parcursul vieții, sub influența mediului extern, respectiv experiențele și

acțiunile unei persoane și ori de câte ori aceasta învață ceva nou.
Neuroplasticitatea poate fi observată

1. La nivel microscopic – modificările neuronilor

2. Macroscopic – reorganizarea hărții ariilor cerebrale ca

răspuns în cadrul unor leziuni.
 Evoluția neuroplasticității pe parcursul vieții
● nivelul maxim de plasticitate a creierului este în timpul
dezvoltării fetale și în anii copilăriei mici

● dacă la naștere un bebeluș are 2500 de sinapse per neuron,

numărul acestora va ajunge la 15 000 la vârsta de 2-3 ani, ceea
ce reprezintă aproximativ jumătate din numărul specific unui
adult.

● în această perioadă creierul este mult mai vulnerabil la

evenimente traumatice, adaptându-se și recuperându-se mai
greu după astfel de experiențe

● neuroplasticitatea este un atribut al creierului care se

menține pe toată durata vieții (Ex.: cazurile în care persoanele
își revin după ce au fost implicate în accidente care le-au
afectat creierul sau atunci când învață să poarte dispozitive
protetice, recuperându-și astfel funcțiile sau simțurile
pierdute ori afectate încă de la naștere - protezele auditive
pentru cei cu surditate congenitală)
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, conexiunile
cerebrale care nu mai sunt folosite/activate sunt
eliminate prin procesul numit „pruning”.
Neuroplasticitatea este cea care permite
această adaptare a creierului la condițiile de
mediu.
 Mecanismele neuroplasticității
 legea lui Hebb

 plasticitatea sinaptică

 sinaptogeneza

 creșterea și regenerarea axonală

 factorii de creștere

 neurogeneza
 a) Legea lui Hebb
Se aplică atunci când un axon al unui neuron „A” excită o celulă
neuronală „B” în mod persistent și repetat, activând-o. În cel puțin una dintre cele
două celule are loc un proces de creștere sau schimbare metabolică, astfel încat
eficiența celulei „A” ca celulă activatoare crește. Cu cât repetăm mai des un lucru, cu
atât el întărește sinapsele și devine obicei.
 b) Plasticitatea sinaptică

Este o consecință a legii lui Hebb și presupune schimbările la nivelul

sinapsei ca urmare a stimulării persistente și repetate care au ca rezultat întărirea ei.
 c) Sinapsogeneza

Este un fenomen prin care neuronii își trimit noi prelungiri care, întâlnind
prelungirile altor neuroni, formează noi sinapse.
 d) Creșterea și regenerarea axonală
Apar în caz de moarte neuronală sau degenerare axonală. Mecanismele de
regenerare axonală sunt mai frecvent întâlnite la nivel periferic decât la nivelul creierului, unde
există anumite celule care o inhibă, dar sunt totuși posibile.
 e) Factorii de creștere
Aceste procese descrise sunt posibile datorită secreției de către celulele creierului a
unor substanțe numite factori de creștere neuronală care pur și simplu induc plasticitatea. Există
și substanțe care o inhibă, iar alcoolul este una dintre ele.

f) Neurogeneza
În ultimii ani, cercetările arată, contrar a ceea ce se credea înainte, că
neuroplasticitatea este posibilă și datorită neurogenezei, adică formării de noi neuroni. Această
creștere are loc îndeosebi în cursul dezvoltării și se produce la trei varste: în primii ani după
naștere, la pubertate și câțiva ani după împlinirea vârstei de 20 de ani. Interesant este că, după
aceste perioade de creștere, apare un fenomen de moarte celulară dacă noile celule nu au fost
folosite in procesul învățării. Dictonul „folosește-l sau îl vei pierde” este cât se poate de adevărat.
 Factori care pot stimula
neuroplasticitatea
 mediu stimulativ, bogat și variat

 exercițiile fizice

 activitatea de învățare

 șocuri electroconvulsive

 administrarea de medicație antidepresivă sau alte medicamente psihotrope

 Stimularea plasticităţii creierului
A. Cântatul la un instrument muzical B. Activitatea fizică

C. Învățarea de limbi străine

A. Cântatul la un instrument muzical

● experiență complexă și multisenzorială

● antrenamentul muzical influențează

neuroplasticitatea

● produce modificări plastice de durată

● accelerează maturizarea sistemului auditiv

la copii
B. Activitatea fizică
● încetinește atrofierea cerebrală specifică

îmbătrânirii

● numeroase funcții cognitive au de câștigat

în urma activității fizice: atenția, memoria,

domeniul controlului executiv

● 30 de minute de exerciții intense de tip

aerobic ar fi suficiente pentru a stimula

modificările plastice la nivel cerebral

C. Învățarea de limbi străine
● muzica și limbajul sunt considerate cele mai

complexe activități care utilizează sunetul

● învățarea unei limbi străine duce la creșterea

cantității de materie cenușie

● riscul de demență sau alte tulburări este

întârziat în medie cu 4 ani

● cu cât numărul de limbi străine cunoscute

este mai mare, cu atât creierul procesează

mai rapid informațiile

 Factori care afectează negativ
neuroplasticitatea
 stresul cronic

 traumele

 depresia

 traumatismele craniene

 atacurile cerebrale
Rolul neuroplasticității în vindecarea afecțiunilor
Oftalmologie
 Paul Bach-Y- Rita (1960) a inventat un scaun care permitea persoanelor oarbe să vadă.
Pacienții au fost plasați în spatele unei camere, iar imaginea a fost tradusă în
semnale electrce care au simulat 400 senzori tactili ce vibrau în spatele pacienților. Vibrațiile
au permis pacienților să detecteze fețe, umbre și obiecte. S-a demonstrat că semnalele erau
transmise cortexului vizual, ceea ce a demonstrat capacitatea creierului de a se adapta unor
noi stimuli senzitivi.

 Teoria vederii binoculare: pacienții cu insuficiența de convergență își pot recăpăta

vederea la maturitate.
 Depresia
● se tratează prin terapii comportamentale și

cognitive

● terapia comportamental-cognitivă produce

modificări neuronale permanente

● pe termen lung, o astfel de abordare este

eficientă și fără efecte secundare, comparativ

cu medicaţia antidepresivă
 Autismul
● terapia vizează să reconfigureze creierul

copiilor cu autism stimulându-l să creeze

legături neuronale tipice acolo unde ele sunt

realizate haotic

● în urma terapiei copii ar avea toate atuurile să

devină geniali

● chiar dacă terapia nu conduce la rezultatele

ideale menţionate mai sus, mulţi dintre copiii

cu autism ajung să aibă evoluţii pozitive

Atacurile cerebrale
● pot afecta capacitatea motorie a

persoanei sau chiar cea cognitivă

● recuperarea unor abilități este posibilă

prin repetarea îndelungată a sarcinilor

● tratamentul depinde de tipul de

accident vascular cerebral și de cauza

care a dus la apariția acestuia

Tratamentul leziunilor nervoase

 Activitatea creierului asociată unei funcții anumite poate fi transferată unei noi locații.

 Neuroplasticitatea implică faptul că leziunile nervoase ischemice pot fi restabilite cu

ajutorul terapiei de reabilitare. Acestea au ca rezultat reorganizarea corticală și
includ: terapie mobilizatoare constant indusă, stimulare electrică funcțională,
terapie bazată pe realitatea virtuală. O altă terapie este terapia asistată robotic.
 Reducerea fluxului sanguin la nivel nervos duce la deteriorarea rețelelor neuronale și la
tulburări sensitive, motorii și cognitive. Dovezile provenite de la modele animale sugerează că
cea mai mare recuperare are loc în perioada post AVC, atunci când neuroplasticitatea este la
nivelul maxim. (Chester H. Ho, Ronald J. Triolo “Functional electrical stimulation and spinal
cord injuries”Î

 Injuria acută a neuronilor poate duce la pierderea conexiunilor dintre SNC și organele
periferice, în ciuda unor sinapse neuromusculare intacte. Astfel au fost dezvoltate
neuroproteze care restaurează funcțiile anumitor părti ale corpului prin stimularea electrică
funcțională a SNC și sistemului nervos periferic. Cele mai simple dispositive includ plasarea
unor electrozi la nivelul pielii. O metoda mai invaziva este implantarea de electrozi la nivel
muscular. Alte tipuri de electroni pot fi implantate în jurul neuronilor.
 ANXIETATE
TUMORI
CEREBRALE
EPILEPSIE

NEUROPLASTICITATEA

HUNTINGTON ALZHEIMER

PARKINSON
 Neuroplasticitatea și recuperarea
 Existența fenomenului de neuroplasticitate are aplicații extraordinare în recuperarea
funcțională după anumite boli neurologice.

 În cazul traumatismelor cerebrale, paradoxal, recuperarea poate fi mediată de reactivarea unor

rețele neuronale mai puțin folosite, formându-se noi sinapse și susținând procesul terapeutic.

 Atacurile cerebrale pot afecta capacitatea motorie a persoanei sau chiar cea cognitivă. Chiar și în
aceste cazuri, recuperarea unor abilități este posibilă prin repetarea îndelungată a sarcinilor,
pentru a forma din nou deprinderile pierdute.

 În cazul depresiei și anxietății, neuroplasticitatea este stimulată prin tratamentele medicamentoase

specifice și prin activitatea de remodelare a comportamentelor sau tiparelor de gândire și
dobândirea de noi abilități de a face față dificultăților, prin intermediul psihoterapiei.

 În cazul persoanelor care suferă de dureri cronice, se recomandă tehnici de relaxare, de

redirecționare a atenției prin implicarea în activități plăcute, sportul și meditația.
 Meditația

 meditația în decursul mai multor ore a avut ca rezultat modificarea

structurii și funcției creierului acestora.

 meditatia a fost asociată cu activarea a multiple regiuni din creier

responsabile de monitorizare (cortexul dorsolateral prefrontal),
atenție (cortexul vizual), orientarea atenției (sulcusul frontal
superior, sulcusul intraparietal și aria motorie suplimentara).
 Rolul neuroplasticității este recunoscut la în dezvoltarea sănătoasă, învățare,
memorie, recuperarea dupa leziuni ale creierului și schimbările produse prin psihoterapie.

 https://www.youtube.com/watch?v=TerZoyuyEAg
 BIBLIOGRAFIE
● Norman Doidge - Creierul se transformă. Experiențele neuroplasticității
● Norman Doidge - Creierul vindecător. Miracolul neuroplasticității - Ed. 2
● Joe Dispenza - Antreneaza-ti creierul!
● Eugen Avram - Neuropsihologie. Creier și funcționalitate
● https://farma.com.ro/articles/2012.3-4/PF_Nr-3-4_2012_Art-8.pdf
● https://www.youtube.com/watch?v=TerZoyuyEAg
● https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7273406/#:~:text=Neuroplasticity%20in%20p
athological%20conditions%20include,Parkinson's%20disease%2C%20and%20Huntington's
%20disease.
● https://www.youtube.com/watch?v=ELpfYCZa87g