CREATIVITATEA

Ursu Raluca
Ciornei Gabriela
Breaur Ioana Bianca
Cuprins
 GENEZA Ș I DINAMICA CREATIVITĂȚ II (PROCESUL
CREATIV Ș I FAZELE SALE):
 Procesul creativ și fazele sale;
 Produsul creativ;
 Dinamica factorială a creativită ții;
Procesul creativ și
fazele sale
Ursu Raluca
Procesul creativ și fazele sale
 Creativitatea poate fi analizată ca proces de realizare a
unui produs creativ.
 Principalele criterii de apreciere a procesului creativ
sunt:
 Originalitatea;
 Spontaneitatea;
 Asociativitatea;
 Flexibilitatea;
 Fluiditatea;
 Productivitatea.
 În mod tradiţional sunt acceptate patru faze sau etape ale
procesului creativ:

1. Pregătirea
 În această etapă problema este investigată și “ră sucită pe toate

fețele”, pe mă sură ce autorul pregă tește terenul pentru ceea ce

vrea sa creeze.
 Are loc acumularea de resurse intelectuale, din care va elabora

ideile noi.
 Etapa conține partea de cercetare, partea de planificare și partea

de pregă tire mentală .

2. Incubaţia
 În această etapă are loc un proces inconștient, în care autorul nu

face nici un efort legat de problema la care lucrează .

 Aici există două elemente divergente: aspectul negativ și

aspectul pozitiv al proceselor mentale involuntare și

inconștiente care au loc.
3. Iluminarea (Evrika!)
 Denumita si inspirație, este etapa stră fulgeră rii ideii, apariția

bruscă a soluției pentru problema care a fră mâ ntat

creatorul.
 Acest moment este însoțit de mai multe ori de excalamația

„aha!” sau „am gasit, asta era!”.

4. Verificarea
 În acest ultim stadiu se verifică validitatea ideii, care este

adusă la o formă precisă .

 Ideea trebuie evaluată în mod conștient.

 Toate acestea implică :

 Disciplină ;

 Atenție;

 Voință ;

 Efort conștient și consecvent.

Exercițiu de imaginație și creativitate
(Ellis Paul Torrance – a fost un psiholog american)
 Instrucțiuni: scrieți în dreptul fiecă ruia dintre obiectele de mai jos câ t
mai multe întrebuință ri neobișnuite, pe care le-ar putea avea aceste
obiecte.
1. Nasture ________________________________________________________
2. Cheie __________________________________________________________
3. Scaun __________________________________________________________
4. Ziar __________________________________________________________
5. Că rbune __________________________________________________________
6. Cuțit __________________________________________________________
7. Sită __________________________________________________________
8. Inel __________________________________________________________

Scopul: Determinarea subiecților de concepe câ t mai multe idei

și asociații noi
Produsul creativ
Prezentator: Ciornei Gabriela
 Creativitatea poate fi analizată de asemenea, prin
prisma produselor, performanţelor procesului creativ.
Caracteristicile de bază ale produselor creative:
1 Originalitatea – raritatea, unicitatea produsului
raportate fie la scara unei comunităţi, fie chiar la scara
individuală (istoria individului).
2 Noutatea – distanţa în timp a apariţiei produselor
creative. Pot exista produse noi dar lipsite de
originalitate.
3 Utilitatea – produsul trebuie să fie adecvat, folositor,
să aducă optimizări în cazul valorizării lui teoretice sau
practice de către individ sau comunitate.
4 Eficienţa – caracterul economic al performanţei
creatoare, randamentul obţinut prin valorizarea
produsului creativ
MacKinnon (apud Treffinger, D., 1995, p. 16)
se referă la produsul creativ ca la “temelia”
cercetărilor privind creativitatea, el susţinând
că produsul este singura dimensiune prin
care cercetătorii au putut descoperi mai
multe şi despre celelalte trei dimensiuni
(proces, mediu, personalitate).
În acelaşi timp, produsul este şi cea mai
cunoscută formă de evaluare a creativităţii –
el trebuie să fie nou, original, de valoare
pentru societate, putând avea o varietate
nesfârşită de forme.
  Guilford face deosebire între produsele
palpabile, acceptate de cultură şi “produsele
psihologice” care nu sunt neapărat create de
către oamenii de geniu şi nu trebuie să fie
neapărat palpabile, putând fi idei exprimate
sau numai gândite.
TEORII ȘI PARADIGME ALE CREATIVITĂȚII

Nume studentă: BREAUR Ioana-

Bianca
Anul II, Grupa III
 CUM AU APĂRUT PARADIGMELE CREATIVITĂȚII?

L. Baier, în anul 1970, a sugerat clasificarea cercetărilor în cele patru

orientări largi, preluate din modelul lui Mooney, axate pe procesul,
produsul, personalitatea creatoare şi mediul care iniţiază şi dezvoltă
creativitatea. Mai recent, în Handbook of creativity, 1998, Sternberg şi
Lubart delimitează şase abordări teoretice sau curente în istoria investigării
creativităţii: mistică, psihanalitică, pragmatică, psihometrică, cognitivă şi
de personalitate socială.
PARADIGMA MISTICĂ
Primele menţiuni ale creativităţii au invocat intervenţia divină.
Creatorul –individ uman era perceput ca un recipient gol pe care
divinitatea îl dota cu inspiraţie.
De la Platon până astăzi, se vorbeşte despre influenţa muzelor asupra
creaţiei, în special artistice. În alte interpretări mistice se admite intervenţia
demonului care sălăşuieşte în creator.
Aceste credinţe au fost atât de puternic înrădăcinate în mentalitatea
umană încât, încercările psihologiei de explica fenomenul creativităţii au
fost de multe ori ridiculizate sau considerate simple depăşiri de
competenţă.
PARADIGMA PRAGMATICĂ
Aici sunt incluse metodele şi tehnicile de
producere/stimulare a proceselor creative, elaborate fără
recursul la teorii psihologice. Aceste contribuţii se bucură de
un imens succes comercial în ciuda faptului că psihologii
consacraţi în domeniu nu recunosc încă că acestea sar valida
empiric, adică că ar avea efecte benefice semnificative.
PARADIGMA PSIHODINAMICĂ
În această abordare a creativităţii, considerată a fi cea mai
importantă din secolul XX, sunt incluse teoriile psihanalitică şi
gestaltismul.
Teoria psihanalitică a introdus numeroase sintagme ce au
fost valorizate intens în studiul teoretic şi aplicativ al
creativităţii: energiile primare, inconştientul ca zonă
predilecte ale incubaţiei şi iluminării, sublimarea pulsiunilor
primare în act de creaţie spirituală (Freud şi adepţii), regresia,
adaptarea şi elaborarea (Kris, 1952), preconştientul situat
între realitatea conştientă şi inconştientul cifrat (Kubie, 1985)
etc.
PARADIGMA PSIHOMETRICĂ
Cercetările psihometrice asupra creativităţii au ca numitor
comun delimitarea şi măsurarea unor aspecte ale procesului
creativ.
Această orientare a fost primită cu un entuziasm deosebit în
comunitatea ştiinţifică de la jumătatea secolului XX, vorbindu-se chiar,
despre o adevărată revoluţie psihometrică a măsurării creativităţii. Efectele
acestei «revoluţii» sunt însă ambivalente: sub aspect pozitiv, testele au
permis aprecieri obiective, valide, relativ uşor de obţinut, impulsionând şi
facilitând cercetarea creativităţii în general; sub aspect negativ, menţionăm
limitativitatea testelor, caracterul «trivial» al testelor creion-hârtie (v.
Sternberg, 1986), incapacitatea scorurilor de fluenţă, originalitate şi
elaborare de a surprinde specificitatea creativităţii (v. Amabile, 1983).
Sub imperiul acestui val de critici, se constată acum un reflux al
utilizării metodelor psihometrice în cercetarea creativităţii.
PARADIGMA COGNITIVĂ
Abordarea cognitivă a creativităţii îşi propune să faciliteze înţelegerea
reprezentărilor şi proceselor mentale ce originează creativitatea.
Cercetările experimentale se desfăşoară atât pe subiecţi umani cât şi prin
simulări computerizate ale gândirii creative.
Unele dintre aceste cercetări se situează la graniţa dintre
psihologia creativităţii sau a excelenţei aptitudinale în general
şi informatică. De exemplu, cercetările lui Boden, 1992,
1994, au ca scop generarea prin computer a gândirii creative
într-un mod care să simuleze comportament creativ uman.
Alte programe expert vizează domeniul medical, sau al
învăţământului, cum este cel al doamnei profesor Carmen
Crețu, din 1994.
PARADIGMA SOCIALĂ ŞI DE PERSONALITATE SOCIALĂ
Aceste cercetări se centrează asupra variabilelor de
personalitate socială, motivaţie şi mediu socio-cultural ca
surse ale creativităţii.
Există numeroase studii experimentale în domeniul
motivaţiei creativităţii (Maslow 1968) al nevoii de ordine
(Barron, 1963), al nevoii de realizare (McClelland şi colab.
1953), al importanţei mediului social asupra creativităţii
(Simonton, 1984)etc.
 TEORII ALE CREATIVITĂȚII

TEORIA PSIHANALITICĂ A CREATIVITĂŢII

Concepţiile psihanalitice asupra creativităţii îşi au originea în
teoria lui Sigmund Freud. Sublimarea este conceptul central al
teoriei psihanalitice cu privire la creativitate. Prin acest concept,
activitatea creativă este explicată ca o metamorfozare complexă
a impulsurilor primare.
Procesul sublimării este refularea inconştientă a impulsului
sexual şi orientarea lui către producerea altor satisfacţii, ca de
pildă, pentru individul creativ, producerea noului, originalului cu
valoare apreciată de anumite comunităţi ştiinţifice, artistice etc.
Capitalul instinctual este astfel rădăcina oricărei creaţii,
tensiunea generată de aglomerarea tendinţelor refulate în
inconştient fiind nu numai sursa lapsusurilor, a viselor, a
fanteziilor sexuale, ci şi a creaţiei.
TEORIA ASOCIAŢIONISTĂ A CREATIVITĂŢII
Conform acestei teorii, ai cărei principali reprezentanţi sunt J.
Malzman, 1960 şi S.A. Mednick, 1962, creativitatea este un
proces de asociere a nor elemente date, proces dirijat 16 de
anumite exigenţe şi finalităţi, în urma cărora apar combinaţii
noi ce se dovedesc a fi utile. Rezultatul este cu atât mai creativ
cu cât elementele care sunt sintetizate împreună sunt mai
puţin înrudite între ele. Excesul de informaţii este o piedică în
descoperirea soluţiilor noi.
Mednick distinge trei tipuri de asociaţii creative:
serendipitatea (noua descoperire are la bază asociaţii
întâmplătoare ale mediului); asemănarea (contiguitatea unor
cuvinte, ritmuri, structuri, obiecte) şi medierea (care se
realizează prin simboluri). Aceasta teorie face referiri doar la
un număr redus de mecanismele implicate în procesul creativ.
Contribuţia cea mai recunoscută a curentului asociaţionist la
cercetarea domeniului constă în elaborarea unui instrument de
diagnosticare a creativităţii, testul “Remote Association Test”,
R.A.T., pe baza originalităţii şi rarităţii statistice a asociaţiilor.
TEORIA CONFIGURAŢIONISTĂ (GESTALTISTĂ) A CREATIVITĂŢII
Aceasta teorie a apărut ca o contrareacţie la teoria
asociaţionistă şi postulează că demersul creativ nu se
desfăşoară cu totul aleator şi că poate fi explicat doar prin
considerarea globală a fenomenului şi prin descoperirea
întregii structuri interne a sale.
Wertheimer, 1959, descrie creativitatea ca proces de
înţelegere a problemei prin intuiţie (Einsight, Insight) şi nu
prin raţiune. Rezolvarea întâmplătoare de probleme sau cea
bazată pe exerciţii nu intră sub incidenţa creaţiei. Doar
soluţiile elaborate complet, care reflectă o înţelegere totală a
problemei sunt de domeniul imaginaţiei creative.
TEORIA BEHAVIORISTĂ (COMPORTAMENTALISTĂ) A
CREATIVITĂŢII
Procesul creativităţii este explicat, în esenţă, prin schema
clasică a condiţionării instrumentale, S-R (stimul-răspuns).
Reprezentanţii teoriei( C.F. Osgood, 1952, Rossman,
1931, 1961, Parnes, 1962 şi Hyman, 1964) elucidează
fenomenul creativităţii prin analiza modului în care au fost
stimulate manifestările şi atitudinile creative ale individului.
Comportamentul creativ are capacitatea de discriminare a
cunoştinţelor şi variabilelor, posibilitatea de redefinire corectă
a lor, de utilizare a unor soluţii în situaţii cât mai diferite şi de
sesizarea promptă a modificărilor şi evoluţiilor astfel
provocate.
TEORIA EXISTENTIALISTĂ (UMANISTĂ) A CREATIVITĂŢII
Aşa cum afirmă E.G. Schachtel, 1959, unul dintre
reprezentaţii acestei teorii ce-şi împrumută denumirea de la
filosofii existenţialişti, creativitatea s-ar putea descrie ca ”o
luptă existenţială” dintre două tendinţe fundamentale ale
omului: percepţia alocentrică (păstrarea unei atitudini
receptive faţă de mediul deschis, cu toate necunoscutele şi
provocările sale) şi percepţia autocentrică (complacerea într-
un mediu familiar, rutinar, sigur, închis, protector).
Creativitatea presupune victoria primei tendinţe asupra
celei de-a doua. Prin creaţie, fiinţa umană îşi valorifică
unicitatea, se autorealizează, creativitatea fiind experienţa
esenţială a «întâlnirii omului cu lumea». Intensitatea acestei
întâlniri determină nivelul creativităţii.
TEORIA CULTURALĂ (INTERPERSONALĂ) A CREATIVITĂŢII
Această teorie acordă o mare importanţă dependenţei
personalităţii creative de factorii de mediu şi de cultură. La o
analiză a originii modelelor culturale ale creativităţii sesizăm
influenţele unor teoreticieni ce aparţin altor curente ca de
pildă, S. Freud, care vedea creativitatea ca un mijloc al
artistului de îmbogăţire prin operă şi de a se face iubit (de
femei) sau Kris, care sublinia nevoia artistului de a fi apreciat
şi admirat de public ca o condiţie absolută pentru creaţie.
J.B. Moreno, 1953, atribuie fiecărui individ spontaneitate
şi creativitate, aceasta manifestându-se în interacţiunea
dintre persoane, dintre persoane şi obiecte, şi dintre societate
şi umanitate.
TEORIA FACTORIALĂ (PSIHOMETRICĂ) A CREATIVITĂŢII
Iniţiatorul acestei orientări, J.P. Guilford, 1950, 1956,
1967, consacrat în psihologia mondială prin celebrul său
model tridimensional al intelectului, a propus studierea
creativităţii pe baza unor baterii de teste axate pe gândirea
divergentă (DPT).
Guilford a reuşit să delimiteze gândirea divergentă
(creativitatea) de alte variabile intelectuale, precum gândirea
convergentă, percepţia, memoria, raţionamentul şi luarea
deciziilor. Guilford a constatat că testele tradiţionale utilizate
în măsurarea inteligenţei, nu sunt relevante pentru aprecierea
creativităţii pentru că se rezumă la studierea gândirii
convergente (în special capacitatea de memorare, de
recunoaştere).
 Factorii gândirii divergente evaluaţi prin bateria de teste DTP
1. Fluiditatea – abilitatea de a reproduce, în anumite condiţii, informaţii
memorate, sub forma unor cuvinte, idei, asociaţii, propoziţii sau expresii.
2. Flexibilitatea – abilitatea de a circumscrie spontan clasele de informaţii
sau de a le adapta.
3. Originalitate (numit “factor de transformare”) – abilitatea de
a conferi realităţii noi aspecte.
4. Elaborare – abilitatea de a elabora noi structuri cognitive
sau perceptive pe baza informaţiilor deja acumulate.
5. Senzitivitate sau receptivitate mărită la mediile externe şi
interne.
6. Redefinire – abilitatea de reinterpreta, în modalităţi noi,
anumite realităţi, în integralitatea lor sau anumite aspecte
ale acestora.
TEORII ALE CREATIVITĂŢII ELABORATE ŞI DEZBĂTUTE ÎN
ULTIMELE DECENII
Teresa M. Amabile, 1983, este autoarea modelului structural al
creativităţii. În esenţă, acest model se axează pe următoarele
idei:
1. Orice persoană normală este capabilă de creativitate într-un
anumit domeniu, la un moment dat.
2. Creativitatea într-un anumit domeniu depinde de trei factori:
deprinderile specifice domeniului respective; deprinderile de
lucru şi de gândire creativă; motivaţia intrinsecă.
3. Unele elemente ale creativităţii sunt înnăscute, unele depind
de învăţare şi de experienţă, iar altele depind de mediul
social.
Cele trei componente ale modelul structural al creativităţii sunt
rezumate astfel:
 abilităţile relevante dintr-un anumit domeniu
 abilităţile creative
 motivaţia intrinsecă
TEORIA NEUROBIOPSIHOLOGICĂ
Se datorează dezvoltării cercetării neurologice contemporane.
Neuroştiinţa şi psihobiologia sunt noi ştiinţe, în evoluţie, care
promit descoperiri cu implicaţii importante asupra explicării
naturii creativităţii. Una dintre cele mai noi direcţii de
cercetare din laboratoarele de reprezentare neurologică din Los
Angeles, Washington, Harvard, San Diego şi Texas, o reprezintă
construirea hărţilor tridimensionale pentru înţelegerea
funcţionării creierului uman.
Multe dintre procesele psihice implicate în producerea noului şi
originalului (analiza, sinteza, imaginea, cuvântul, afectivitatea,
conştientul şi inconştientul etc.) sunt plasate, în viziunea
adepţilor teoriei neurobiopsihologice a creativităţii, în diferite
zone de funcţionare a creierului (cortex şi subcortex).
Creativitatea, ca fenomen complex, ce implică personalitatea în
ansamblu, presupune colaborarea proceselor fiziologice ale
ambelor emisfere.
 Aplicație

 Răspundeţi argumentat la întrebarea: este creaţia un proces de rezolvare

de probleme, sau nu?
 Analizaţi teoriile asupra creativităţii şi arătaţi care dintre ele
şi prin ce idei reuşesc să ofere o imagine credibilă asupra
creaţiei.
 Bibliografie

 Crețu, C. (2017),Curs, “ Creativitatea – conceptualizare, teorii si

paradigme ” ( pe suport electronic, 2017)
 Stoica-Constantin, Ana, “Psihologia creativității”, pp. 10- 24.