ALIN GAVRELIUC

(coordonator)

PSIHOLOGIA INTERCULTURAL :
IMPACTUL DETERMIN RILOR
CULTURALE ASUPRA FENOMENELOR
PSIHOSOCIALE

2006
 ALIN GAVRELIUC
(coordonator)

MAXEN IA BOZIAN
DANA GAVRELIUC
ILEANA ROGOBETE
FLORENTINA VOCHIN - BARTL

PSIHOLOGIA INTERCULTURAL :
IMPACTUL DETERMIN RILOR
CULTURALE ASUPRA FENOMENELOR
PSIHOSOCIALE

2006
2
 Cuprins

PARTEA ÎNTÎI: SPECIFICUL PSIHOLOGIEI INTERCULTURALE (Alin

Gavreliuc)

CAPITOLUL NR. 1. Imperativul asum rii perspectivei interculturale în

psihologia contemporan
Psihologia intercultural i reconstruc ia psihologiei
Miza unei abord ri proprii psihologiei interculturale. Defini ii opera ionale
Psihologia intercultural : o alt modalitate de interpretare a societ ii
Natura socio-cultural a comportamentului uman. O defini ie preliminar a culturii

PARTEA A DOUA: RAPORTURILE DINTRE CULTURI LA NIVEL

INTERGRUPAL I LA NIVEL INTERINDIVIDUAL (Alin Gavreliuc, Maxen ia
Bozian)

CAPITOLUL NR. 2. Asimilarea culturii

Cultur i identitate
Socializarea subiectului uman prin cultur . Înv area cultural
Dialogul între culturi
Op iuni epistemologice în psihologia intercultural
Etnocentrismul
Relativismul cultural
Raportul universal-general-particular în psihologia intercultural
Op iuni metodologice în psihologia intercultural

CAPITOLUL NR. 3. Contactul i schimbul între culturi

Acultura ia
Situa ii de acultura ie
Procese de acultura ie
Tipologia fenomenelor de acultura ie
ocul cultural
Studiu de caz. Diferen e intergenera ionale în familiile de emigran i
Cercet ri psihosociologice asupra fenomenelor de mobilitate social masiv .
Emigrarea în mas
Studiu de caz – integrarea românilor în mediul multicultural american

3
PARTEA A TREIA: PROCESELE PSIHICE PRIMARE I RELATIVISMUL LOR
CULTURAL (Alin Gavreliuc)

CAPITOLUL NR. 4. Studii interculturale asupra fenomenelor perceptive în

registrul vizual
Percep ia i iluziile optice
Cercet ri care pun în eviden relativismul cultural în privin a iluziilor optice

PARTEA A PATRA: RELATIVISMUL CULTURAL AL POSTULATELOR

PSIHOLOGIEI SOCIALE (Alin Gavreliuc)

CAPITOLUL NR. 5. Universalism i relativism cultural în psihologia social

Etnocentrismul metodologic i caren ele sale
Principiul simplei expuneri
Lenea social
Conformismul
Devian a social
Obedien a fa de autoritate
Stilul de conducere
Decizia de grup
Polarizarea de grup
Conflictul intergrupuri

PARTEA A CINCEA: CULTUR , VALORI SOCIALE I COMPORTAMENT

ORGANIZA IONAL (Alin Gavreliuc, Ileana Rogobete, Florentina Vochin-Bartl)

CAPITOLUL NR. 6. Explorarea sistematic a culturilor na ionale

Definirea culturilor na ionale
Un reper al psihologiei interculturale - studiul lui G. Hofstede
Evaluarea cercet rii lui G. Hofstede
Limitele studiului realizat de G. Hofstede

CAPITOLUL NR. 7. Cercet ri ulterioare care pornesc de la modelul lui G.

Hofstede
Nuan ri i reformul ri conceptuale

4
 Rela ia între individualism-colectivism i independen -interdependen
Planul psihologic - structuri independente-interdependente
Planul cultural–social: structuri individualiste-colectiviste
Alte cercet ri asupra valorilor sociale care urmeaz demersului lui G. Hofstede
Chinese Culture Connection (CCC); contribu ia lui M. H. Bond
Modelul valorilor sociale propus de S. Schwartz
Modelul psiho-antropologic realizat de A. Fiske

CAPITOLUL NR. 8. O sintez asupra dimensiunii polare cu cel mai sporit grad de
„universalitate”: individualism – colectivism i asocierea sa cu alte variabile
psihosociologice
Rezumatul defini iilor consacrate privitoare la individualism - colectivism
Compara ii interculturale realizate pe dimensiunea individualism-colectivism
Specificit i ale dimensiunii individualism-colectivism în diferite culturi na ionale
Statele Unite ale Americii
Australia
Rusia
ri post-sovietice
Culturile arabe: cazul egiptean
Culturile africane
Culturile asiatice: Vietnamul de Sud; China i Japonia
Ierarhii europene
Germania
rile hispanice
Diferen e între culturile individualiste i culturile colectiviste. Interferen e între
individualism-colectivism i alte variabile psihosociologice
Individualismul i colectivismul - sindroame culturale
Tipuri de colectivism i individualism
Factori sociali care poten eaz dimensiunea individualism - colectivism
Constrîngere cultural versus libertinaj cultural
Complexitatea cultural
Cre terea copiilor
Clasa social
Educa ia
Ocupa ia
Experien a c l toriilor în str in tate
Caracteristici personale care reflect individualismul i colectivismul
Vîrsta

5
 Auto-percep ia
Atribuirile
Cogni iile
Motiva ia
Emo iile
Conceptul de sine i stima de sine. Identitatea social
Starea de bine psihologic
Comportamentul social
Codurile de comunicare
Etica implicit
Structura personalit ii
Implica ii ale individualismului i colectivismului în mediul educa ional
Implica ii ale individualismului i colectivismului în mediul organiza ional
Celelalte dimensiuni ale modelului lui G. Hofstede
Distan a fa de putere
Masculinitate – feminitate
Evitarea incertitudinii
Orientarea pe termen lung – orientarea pe termen scurt

CAPITOLUL NR. 9. Valori sociale i variabile psihosociologice

Conceptul de valoare
Registrul moral al valorilor
Rela ia dintre valori, atitudini i comportament
Valorile ca model euristic de orientare al personalit ii
Formarea valorilor în procesul de socializare
Sistemul de valori personale
Valorile legate de munc
Modele structurale ale sistemelor de valori personale
Valorile culturale
Evolu ia sistemelor de valori de-a lungul vie ii
Un rezumat asupra modelelor structurale proprii sistemelor de valori culturale
Modelul structural al lui G. Hofstede
Modelul structural propus de S. Schwartz
Modelul lui H. D. Trompenaars
Teorii clasice asupra valorilor
Teoria personologic a valorilor
Teoria lui M. Rokeach: valori instrumentale i valori finalit i
Elementele de baz ale teoriei lui S. Schwartz
6
 Asocieri între structura valoric a personalit ii i alte dimensiuni identitare: starea
de bine psihologic i nivelul de împlinire în via
Rela ia dintre ierarhia valorilor i controlul intern/extern al personalit ii
Cercet ri relevante asupra pofilelor valorice realizate în context românesc
Aspira iile de via în rela ie cu starea de bine psihologic. Un studiu
comparativ între România i Statele Unite ale Americii
Ierarhia valorilor sociale într-o perspectiv intercultural
Rela ia individualism - locus of control i starea de bine psihologic
examinate intercultural în mediul organiza ional

PARTEA A ASEA: IMPACTUL DETERMIN RILOR CULTURALE ASUPRA

UNOR REGISTRE ALE PERSONALIT II (Alin Gavreliuc, Dana Gavreliuc)

CAPITOLUL NR. 10. Dialogul cu « cel lalt » la nivel structural i interindividual

Individualismul i colectivismul analizate comparativ între culturi na ionale
diferite
Dialogul cu « cel lalt » la nivel interpersonal. Autodezv luirea
Rela ii interpersonale complexe: dragostea analizat intercultural

CAPITOLUL NR. 11. Cogni ia social i determin rile sale culturale

Independen a de cîmp
Self-ul în context social
Conceptul de self
Descrierea de sine
Self-monitorig-ul
Studiul intercultural al deindividualiz rii. „Îmbr carea” self-ului
Self-ul în contextul s u fizic
Problematica genului analizat intercultural
Rela iile de gen
Stereotipurile de gen

CAPITOLUL NR. 12. Expresivitatea emo ional examinat din perspectiv

intercultural
Paradigma alegerii impuse vs. paradigma alegerii libere în evaluarea exterioriz rii
faciale a emo iei
Decodificarea emo iilor exteriorizate
Expresivitatea comunic rii non-verbale
Tr s turile de personalitate i asocierea lor cu dimensiunile culturale

7
CAPITOLUL NR. 13 Agresivitatea i fa etele sale studiate intercultural
Definirea agresivit ii i cercet ri tematice relevante
Comportamentul prosocial
În loc de concluzie

8
 PARTEA ÎNTII: SPECIFICUL PSIHOLOGIEI
INTERCULTURALE

CAPITOLUL NR. 1. Imperativul asum rii perspectivei interculturale în

psihologia contemporan

Psihologia intercultural i reconstruc ia psihologiei

Cunoscînd o afirmare considerabil în anii din urm , psihologia intercultural

se situeaz la confluen a a dou mari tradi ii tiin ifice, care îngem neaz i dou
maniere distincte de descifrare a fenomenelor psiho-sociale: lectura francofon
(Ethnopsychologie; Psychologie interculturelle), precum i cea anglofon (Cross-
Cultural Psychology), i articuleaz deopotriv tensiunea, dar i complementaritatea
interpretativ - experimental promovate de cele dou coli tradi ionale.
Un reper teoretic important al actualit ii, care constituie i o sintez asupra
mizelor i angajamentelor disciplinei, o reprezint cartea lui Michael Cole, Cultural
Psychology: The Once and Future Discipline (1996/1999). Aceasta a ob inut premiul
anual Harvard University Press pentru „un demers major care vizeaz cunoa terea
educa iei i societ ii”, i a fost considerat o „oper ce va deveni un fundament major
pentru întemeierea psihologiei culturale” (c. IV), fiind primit cu entuziasm
deopotriv de mediul academic, cît i de mediul intelectual mai larg. Astfel, sinteza
citat a izbutit o performan rar pentru volumul unui psiholog: s - i apropie
deopotriv universitatea, opinia public i presa. Abordarea lui M. Cole pledeaz
pentru recuperarea celeilalte psihologii, configurate de întemeietorul tiin ei despre
via a l untric a omului, W. Wundt. Acesta a elaborat Volkerpsychologie (psihologia
popoarelor), privit ca o istorie comparat a dezvolt rii culturale a produselor
mentale ca limba, mitul, obiceiul, etc, care se construie te al turi de psihologia
fiziologic , ce investigheaz prin mijloace experimentale procesele mentale complexe
(gîndirea, memoria, comunicarea etc). Or procesele psihice complexe sunt adînc
impregnate de dimensiunea social , cultural i istoric a dinamicii societ ilor, i o
autentic explorare a psihicului uman nu e cu putin în absen a dezv luirii acestor
determin ri de profunzime. Canonul psihologiei a preluat, îns , îndeosebi prin ramura
sa cea mai consistent , nord-american , mo tenirea psihologiei experimentale, strict
pozitive, fiziologice, ignorînd, din ra iuni institu ional-pragmatice filiera cultural
propus de la bun început de W. Wundt. Motiva ia implicit a unei asemenea op iuni

9
deriv din „ feudalizarea disciplinar ” promovat de fiecare ramur tiin ific în cadrul
propriului cîmp de cunoa tere, al turi de autarhismul i izola ionismul
departamentelor de psihologie, care au refuzat dialogul cu „ vecinii” disciplinari, care
îi puteau provoca astfel o criz de legitimitate. Abordarea psihologic atent la
implica iile cultruale asupra personalit ii individuale i de grup se dorea, a adar, o
cale complementar , de neînlocuit, a studierii psihicului uman. Prin urmare, ceea ce s-
ar impune în actualul context al cunoa terii este o reg sire a celei de-a doua
psihologii, a psihologiei culturale, o redescoperire a autenticului Wundt i a
„mo tenitorilor s i s raci” (Cole, 1996/1999, p. 13).

Miza unei abord ri proprii psihologiei interculturale. Defini ii opera ionale

Psihologia intercultural urm re te studiul variabilit ii postulatelor

psihologice în func ie de determin rile culturale (registrul teoretic), precum i
studierea formelor specifice de exprimare social a subiec ilor insera i în culturi
diferite (registrul practic).
Miza cunoa terii interculturale este conferit de amploarea unor cauze
multiple. Avem în vedere, în primul rînd, prezen a unor cauze de natur
epistemologic , impuse de o necesar infuzie de relativism, izvorîte din constatarea
varia iilor culturale, sociale i istorice ale comportamentelor subiec ilor. Reperele
tematice ale relativismului au fost enun ate din perspectiv epistemologic de J. F.
Lyotard (1979 – „ Condi ia postmodern ” ), care descria postmodernitatea ca epoc
auto-reflexiv , fragmentarist , caracterizat de „ sfîr itul marilor nara iuni” , sau de
c tre I. Wallerstein (1998 – „ A sosit vremea incertidunilor” ), care a proclamat, de la
prezidiul Congresului mondial de sociologie de la Montreal: „ sfîr itul
universalismelor disciplinare” . Ambele demersuri se întîlnesc „ natural” în miezul
abord rii interculturale, în care asumarea diversit ii i a perspectivelor plurale
deveneau op iuni imperative.
Merit evocat, în al doilea rînd, i impactul unor cauze de natur social i
politic , generate din necesit i proiective la nivel social, precum rea ez rile identitare
contemporane. Gr itoare devin, în registrul evocat, opozi iile dintre Europa unit i
globalizare vs. regionalizare sau reg sirea identit ilor pierdute, marginale,
provinciale. Astfel, esen ial se arat a fi cunoa terea imaginii de sine i a imaginii
„ celuilalt” ; iar elaborarea oric rui proiect nu poate face abstrac ie de mentalitatea i
memoria social proprii unei comunit i etnice, aspecte care devin hot rîtoare în
configurarea identit ii. Acest travaliu de cunoa tere se întîlne te cu cel de-al patrulea
10
teritoriu rezervat psihologiei sociale, desemnat de W. Doise (1982) ca fiind de cea mai
extins complexitate (nivelul ideologic i al mentalit ilor).
În acest orizont tematic se nasc întreb rile c rora psihologia intercultural
încearc s le ofere r spuns: „ cine este cel lalt?” , „ care sunt limitele ignoran ei proprii
în cunoa terea alterit ii?” , „ îl putem cu adev rat în elege pe cel lalt?”
Într-un asemenea context se cuvin evocate i cauzele de natur pragmatic ,
legate de nevoia de optimizare organiza ional . Din ra iuni care in de eficacitatea
institu ional , se dezvolt „ direc ii” de studiu cu finalitate aplicativ (de exemplu,
managementul intercultural, educa ia intercultural , comunicarea intercultural ,
abilit i interculturale etc). Astfel, se valorific nevoia de optimizare organiza ional ,
se spore te eficien a administrativ , se asigur reu ita educa ional în domenii
diverse, care gestioneaz raportul interindividual i intergrupal între reprezentan ii
unor culturi diferite. R spunzînd acestei exigen e, programul de studii masterale
promovat de Universitatea de Vest din Timi oara în „ Psihologia organiza ional ia
conducerii” ofer , bun oar , în planul s u de înv mînt, disciplina „ Interculturalitate
organiza ional ” , încearcînd s cultive i o alt disponiblitate strategic a regiunii, c ci
Banatul constituie un spa iu privilegiat din punctul de vedere al confluen elor
culturale, reunind un poten ial de capital social care merit valorificat sistematic.
În sfîr it, miza abord rii interculturale este conferit i de un ansamblu de
cauze izvorîte din universalizarea unor probleme sociale, sugerînd voca ia preventiv
a unei op iuni de acest gen. Ast zi, fenomene precum traficul de fiin e umane,
terorismul, omajul, emigrarea nu mai pot fi izolate în interiorul unor grani e politice,
fiind transculturale, solicitînd prin amploarea lor un r spuns adecvat, novator, care
dep e te limit rile conceptelor pur speculative construite la nivel intrana ional.
În concluzie, cum lumea prezentului a devenit una a diversit ilor culturale,
cum structurile organiza ionale au p r sit de mult omogenit ile identitare, apreciem
c nu mai poate fi conceput o posibil orientare a ac iunilor în mediul social, în
general, i în cel organiza ional, în particular, în afara cunoa terii condi ion rilor
culturale asupra comportamentelor, atitudinilor i valorilor oamenilor. A adar, pentru
a- i împlini voca ia de cunoa tere, credem cu temei c , în cîmpul explor rilor psiho-
sociale, psihologia s-ar cuveni s î i însu easc abordarea intercultural , în absen a
c reia demersul s u semantic i opera ional va fi s r cit considerabil.

11
Psihologia intercultural : o alt modalitate de interpretare a societ ii

Pentru o lung perioad , pornind de la behaviorism pîn la cognitivism,

demersul psihologic a fost îndreptat asupra individului izolat, privit printr-o
structurare mai degrab teoretic a personalit ii i dinamicii ei. Începînd cu anii 1930
i 1940, s-au ridicat progresiv mai influent întreb ri referitoare la modul în care
valorile culturale i sistemele politice condi ioneaz experien a cotidian , dezvoltîndu-
se astfel perspectiva sociocultural . Urmînd o asemenea cale, cercet torii s-au
preocupat din ce în ce mai intens de modul în care contextul social influen eaz
fiecare aspect al comportamentului uman, începînd cu obiceiurile alimentare i
terminînd cu procesele cognitive complexe. Cu toate acestea, suntem înclina i s
subestim m influen a istoricului i socialului asupra personalit ii individuale.
Psihologii ce investigheaz , îns , determin rile culturale sunt interesa i de modul în
care cultura modeleaz , prin mijloace latente sau manifeste, comportamentul uman.
Unele reguli sunt explicite alteori sunt implicite. Cercetarea implicitului cultural
devine astfel un imperativ metodologic (B la , 2003).
Dac psihologia cultural se ocup cu studiul c ilor prin care oamenii sunt
influen a i de normele culturii de apartenen , psihologia intercultural compar
diferite societ i, c utînd atît asem n rile cît i diferen ele culturale (J. W. Berry et al.,
1997). Ambele orient ri se întîlnesc cu antropologia cultural , care are ca obiect de
studiu explorarea comportamentelor, atitudinilor i valorilor unei unit i culturale
v zute ca întreg.0
Potrivit lui M.H. Segall, P.R. Dasen, J.W. Berry i Y.H.Poortinga (1992),
psihologia intercultural se preocup de examinarea tiin ific a comportamentului
uman i a formelor sale de reproducere, acordînd un interes special modului în care
comportamentele sunt modelate i influen ate de c tre factorii sociali i culturali.
Aceast defini ie ne îndreapt aten ia spre dou tr s turi centrale: diversitatea
„ natural ” a comportamentului uman i leg tura între acesta i contextul cultural în
care se ive te.
G. Jahoda i B. Krewer (1997) apreciau c modelele canonice ale psihologiei
interculturale se deplaseaz dinspre studiul unor dimensiuni ale personalit ii
subiec ilor afla i în societ i etnice diferite (criteriul diferen iator fiind cel etnic),
înspre cel efectuat în cadrul a dou comunit i înrudite cultural, aflate în proximitate
(criteriul diferen iator fiind, a adar, cel social). Acestei din urm specie de cercetare,
ini ial exclus din aria psihologiei interculturale, i se acord în prezent o importan
tot mai crescut , vizînd cercetarea diverselor comunit i culturale în cadrul aceluia i
12
stat na ional. C ci uneori putem identifica cu mai mare temei un „ diferit cultural”
studiind raporturile dintre „ b n eni” i „ moldoveni” , de exemplu, sau dintre categoria
„ întreprinz torilor de succes din zona de vest a rii” , comparativ cu „ minerii din
Bazinul V ii Jiului” , decît dac am compara „ românii” cu „ maghiarii” pe criterii strict
etnice. În fond, i etnicitatea este în tot mai mare m sur recunoscut ca i o
construc ie cultural i social , i nu ca o realitate „ biologic ” (Barth, 1995).
Scopurile psihologiei interculturale sunt focalizate înspre trei inte majore. În
primul rînd, ne referim la deprinderea abilit ii de a testa ipoteze teoretice i proceduri
de interven ie practic în alte contexte culturale decît în cele în care s-au articulat
ini ial, pentru a le testa aplicabilitatea. Apoi, psihologia intercultural e preocupat de
explorarea identit ii „ celuilalt” , pentru a descoperi varia ii psihologice care lipsesc
dintr-o anumit experien cultural limitat . În sfîr it, demersul diciplinar propus mai
vizeaz i str dania de a asambla i integra rezultatelor ob inute într-o arie mai
extins , cu inten ia de a genera o psihologie „ universal ” , valid într-o arie cultural
cît mai larg .

Natura socio-cultural a comportamentului uman. O defini ie preliminar a

culturii

Cea mai cuprinz toare defini ie a culturii a fost propus de antropologul

american M. J. Herskovits (1948), care o descria ca i partea realizat de om a
mediului („the man made part of the environment”). Din acest punct de vedere, un
produs cultural este i camera în care locuim, reflectînd idei arhitecturale implicite (de
exemplu, camera poate fi dreptunghiular , rectangular etc, dar exist multe societ i
în care camerele sunt mai degrab circulare, precum la unele triburi din Africa
central sau la eschimo i). A adar, psihologia intercultural ne înva s ne debaras m
de „ adev rurile elementare” , „ evidente” , pentru a le privi într-o perspectiv diferit ,
proasp t , a „ celuilalt” diferit.
Tot astfel, consider m ca pe o achizi ie elementar rela ia pedagogic
institu ionalizat profesor-elev / student, pornind de la premisa: profesorul tie i
transmite într-un cadru sistematic informa ia elevului. Rolurile sociale create (elev-
profesor), cu tot ansamblul de obliga ii, r spunderi i expecta ii reciproce, nu sunt nici
pe departe „ universale” . Altfel spus, nu în toate culturile, tiutul comunitar se
transmite între zidurile colii, prin procedee pedagogice standardizate (profesorul
pred , pe baza unei programe, în fa a unei asisten e care, a ezat în b nci, re ine
esen ialul), ci prin forme expresive sociale informale, complet diferite de procedeele

13
pedagogice „ moderne” (de exemplu, societ ile care nu cunosc scrisul, sau în care
majoritatea popula iei este analfabet au propria înv are cultural , pe c i „ ocolite” ,
dar nu mai pu in influente).
„ Cultura” este conceptul cheie în antropologie, în particular, i în tiin ele
sociale, în general, în pofida aurei de ambiguitate care o înso e te i a defini iilor
multiple care s-au articulat în ce o prive te, la fel cum este conceptul de „ energie”
pentru fizic i tiin ele naturii. De aceea este vital s parcurgem ansamblul defini ilor
alternative ale culturii, ca o premis necesar a l muririi determin rilor posibile a
acesteia asupra personalit ii individuale i colective.
H. M. Segall et al. (1999) subliniau anterioritatea logicã i ontologicã a
culturii, oferind o alt defini ie minimalist , descriind-o ca totalitatea produselor
comportamentale ale celorlal i care ne preced. Astfel, cînd ne na tem, ne plas m de
la bun început într-un ambient natural i social structurat, care con ine valori ce vor fi
exprimate prin limbaj, care la rîndul lor contribuie la formarea unor registre
rela ionale, ce se afl la baza unui mod de via (Munroe, Munroe, 1997).

Într-o asemenea perspectiv , cultura poate fi definit prin intermediul a opt

factori ce o caracterizeaz . Avem în vedere, în primul rînd, o serie de tipare
atitudinale i comportamentale („ ce se cade” , „ ce se cuvine” ), înva ate social i
asumate printr-o logic implicit a „ rînduielii” . Merit semnalat , în acest registru,
convergen a sau divergen a între atitudine i comportament, existînd posibilitatea
apari iei atitudinii duplicitare, atunci cînd subiec ii se comport conform „ ordinii lui
ce se cade” , chiar dac orientarea lor valoric i atitudinal este divergent de
conduit (precum în cazul comunismului, care a între inut la scar larg duplicitatea
expresiv ).

Un factor fundamental este constituit de ansamblul patternurilor existen iale

(exprimate prin verbele ontologice „ a fi” / „ a avea” sau „ a supravie ui” / „ a deveni” ).
Comunit ile centrate pe „ a avea” sunt tipice unor societ i ce i-au însu it valorile
postmaterialiste (Ingelhart, 1997), prin care a fi împlinit înseamn a poseda „ obiecte”
cît mai diverse i mai „ la mod ” , iar cele centrate pe „ a fi” valorizeaz registrul
împlinirii personale prin tr iri autentice, profunde, asociate unei morale tradi ionale.
Comunit ile în care subiec ii sunt ghida i în strategiile lor existen iale de registrul lui
„ a supravie ui” , „ î i duc via a” printr-o form de autism social la limita subzisten ei,
nu sunt capabili de strategii pe termen mediu i lung, singura i decisiva preocupare
fiind salvarea „ de pe o zi pe alta” din impasul colectiv, mizeria cotidian i lipsa de
speran social . Cei din registrul lui „ a deveni” sunt capabili de planuri pe termen

14
mediu i lung (de la stabilirea destina iei viitorului concediu de odihn , achizi ionarea
de bunuri de larg consum, construirea de locuin e, sau ini iativa în deschiderea unei
afaceri), au o speran social angajant („ are rost” s porneasc o ac iune
comunitar ), se automotiveaz , simt i tiu c „ merit ” s aib ini iative sociale,
economice, politice, pentru c ele vor avea un ecou stimulativ, sporindu-le resursele
comunitare. Din nefericire, societatea româneasc contemporan tr ie te sociologic
majoritar la limita subzisten ei (vezi con inutul Barometrelor de opinie public , 1994-
2006), conturînd un pattern existen ial precump nitor dezangajant.

Un alt factor relevant este reprezentat de institu iile politice, structurate în

func ie de cine dispune i cine se supune. Orice societate este construit pe raporturi
ierarhice care se echilibreaz „ natural” , articulînd un contract social implicit
(comunismul nu a f cut excep ie, în pofida st rii sale degenerative moral) i pe re ele
de putere. Chiar fiecare raport interpersonal este i o rela ie de putere (Zimbardo,
1973). Important se arat a fi tendin a dominant , sau, cu alte cuvinte, care este
natura rela iilor de putere majoritare dintr-o societate. Astfel, atît institu iile, cît i
re ele de putere pot fi structurate restrictiv sau permisiv, iar rela iile intrerpersonale
pot fi caracterizate mai degrab de adversitate sau de parteneriat simbolic.
Un factor influent al profilului cultural este constituit de limbajele activate,
formate din coduri de comunicare implicite sau explicite. Limbajele, a adar, con in o
semantic ascuns i simboluri articulate într-o gramatic i structurate dup „ legi” de
transmitere a informa iilor mascate, nerostite sau deschise, transparente.
Apoi, merit evocate regulile care guverneaz rela iile interpersonale,
întemeiate pe deschidere sau, dimpotriv , pe închidere interpersonal . O dimensiune
privilegiat care modeleaz expresivitatea interpersonal este auto-monitorizarea
(self-monitoring-ul), fiind culturi i societ i care înregistreaz scoruri mari la aceast
dimensiune (subiec ii „ func ioneaz ” precump nitor în registrul p relniciei, important
este „ s par c este, nu s fie cu adev rat” , pentru a prelua expresia lui D.
Dr ghicescu (1907/1996) privitoare la majoritatea românilor), i altele în care, în
opozi ie, subiec ii activeaz mai degrab onestitatatea autodezv luirii.
De asemenea, un factor semnificativ îl constituie diviziunea muncii în func ie
de variabilele independente de status, de felul vîrstei, etnicit ii, mediului de
reziden , densit ii popula iei, genului. Referitor la ultima determinare, exist culturi
în lumea modern cu roluri de gen egal distribuite sau patriarhale, societatea
româneasc înf i înd puternice remanen e patriarhale (Miroiu, 1999).

15
 Însemnate prin impactul lor sunt i stilurile de locuire, îndeosebi prin
ilustrarea raportului public / privat. Modul în care se structureaz toate spa iile
publice, de la cotidiana „ cas a sc rii” , pîn la sta iile de tramvai sau s lile de
a teptare din gar , ilustreaz cu putere profilul unei societ i centrate pe valorile
respectului fa de „cel lalt” ca premis a „respectului de sine”, sau, dimpotriv , pe
principiile lui „ nu-mi pas , i a a via a mea e un e ec, de ce s m mai intereseze
„ cel lalt” ” . În primele comunit i, de exemplu, nedreptatea social nu este „ înghi it ” ,
structurîndu-se degrab o solidaritate comunitar natural împotriva înc lc rii
libert ii, în schimb în cazul celorlalte, subiectul individual i colectiv este covîr it de
o societate discre ionar , în fa a c reia r mîne f r replic ( i care îng duie acesteia
din urm s - i extind continuu supravegherea i supunerea). Un „ indicator”
sociologic elocvent este „ familiarizarea cu gunoiul de lîng noi” , care devine o
expresie social a însu irii nesim irii publice ca form de firesc interpersonal într-o
societate în care subiectului social nu-i mai r mîne decît solu ia derizorie a
vicitimiz rii.
În sfîr it, un factor relevant care poate circumscrie l muritor un profil cultural
este reprezentat de tiparele de angajare public , care desemneaz tipuri diferite de
exprimare comunitar , de la cele angajante, civic-participative, la cele retractile,
asisten iale, parohiale (Almond, Verba, 1969/1995).
O întreag discu ie a fost ini iat în jurul localiz rii culturii: se afl ea
„ în untru” sau „ în afara” personalit ii? Desigur, c avem de-a face mai degrab cu o
dilem cu rol didactic, decît cu o diferen iere nemijlocit , a a cum sugerau cu temei
M. Segall i colaboratorii s i (1999, p. 3).
O prim defini ie din registrul lui „ în afar ” apar ine lui C. Ember i M.
Ember (1985). În concep ia acestora, cultura este format , pe de o parte, din atitudini
i comportamente înv ate, precum i din credin e caracteristice pentru o comunitate,
iar pe de alt parte din obiceiurile împ rt ite ale societ ii.
L. A. White (1947) definea cultura (v zut ca fiind continu , cumulativ ,
colectiv ) ca i totalitate a comportamentelor simbolice (limbaje i coduri de
comunicare), care fac posibil transformarea „ în elepciunii” comunitare (a tiutului
comunitar) în „ forme tehnice” (de la „ techne” , în lb.gr. = „ a face” ), transmise din
genera ie în genera ie printr-o anumit tehnologie simbolic .
Pentru More i Lewis (1952) cultura, care se situeaz mai degrab „ în untru” ,
este o abstrac ie, un fel de „ etichet ” pentru categorii foarte diverse de fenomene ce
desemneaz cunoa terea, abilit ile i informa iile înv ate. Conform viziunii evocate,

16
cunoa terea social este cea care integreaz , în cele din urm , subiectul individual în
societate.
C. Kluckhohn i A. L. Kroeber (1952) au inventariat 164 de defini ii ale
culturii din literatura antropologic scris între 1871 i 1950, ajungînd la concluzia c
ceea ce se arat a fi comun în prezent rile teoretice arhivate este înclina ia conceptului
titular de a descrie ceva ce provine din interioritate („ inside the head, rather than
outside” ), i c miezul culturii este reprezentat de idei i de valorile lor ata ate.
Revalorifiînd aceste op iuni defini ionale, D. Barnlun i S. Araki (1985)
descriu cultura din perspectiv behaviorist , ca ceea ce se reg se te nemijlocit în
comportamentele manifeste ale oamenilor, pe cînd C. Boesch (1991) o consider , în
schimb, un cîmp al ac iunii, al c rei con inut este reprezentat de obiectele realizate de
c tre om (precum institu iile, ideile, miturile). Aceast defini ie eviden iaz influen a
bilateral dintre om i cultur : cultura ne modeleaz pe noi, dar la rîndul nostru re-
model m cultura, nu suntem receptori pasivi, ci reconstruim mediul în func ie de
interesele i valorile noastre (Shweder, Sullivan, 1990).
Conceptualizarea culturii presupune, a adar, un travaliu dilematic considerabil.
Un mod eficient de a l muri sfera no iunii acestui concept ne impune s apreciem
diponibilitatea „ culturii de a fi pentru societate ceea ce memoria este pentru individ”
(Kluckhohn, 1954, apud Triandis, Suh, 2002, p. 135). Ea include ceea ce a fost
func ional în experien a societ ii, astfel c a meritat s fie transmis genera iilor
viitorare (Sperber, apud Triandis, Suh, 2002, p. 135).
Astfel, o idee util , un comportament potrivit, un obicei valorificabil poate fi
adoptat de tot mai mul i indivizi i poate deveni un element important al culturii
(Campbell, 1965, apud Triandis, Suh, 2002, p. 135). Barkow et al (1992, ibidem)
distinge trei tipuri de cultur : metacultura, cultura evocat i cultura epidemiologic .
Autorii argumenteaz c „ psihologia st la baza culturii i societ ii, iar evolu ia
biologic st la baza psihologiei” . Biologia comun pentru întreaga specie uman ca
specie distinnct de celelalte determin „ metacultura” , care corespunde con inutului i
organiz rii mentale pan-umane. Biologia, în diferitele sisteme ecologice, determin
„ cultura evocat ” (de exemplu, climatul cald conduce la haine de culoare deschis ) i
reflect mecanisme specifice de adaptare la circumstan ele locale, particulare i
conduc la similarit ile din cadrul grupului i diferen ele dintre grupuri. Totodat ,
procedurile standard de operare, presupunerile i credin e nedeclarate, instrumentele,
normele, valorile, modurile de culegere a informa iilor din mediul înconjur tor
împ rt ite de to i membrii societ ii respective construiesc acea intimitate cultural
(cultural intimacy) proprie „ culturii epidemiologice” (Herzfeld, 1997/2005).
17
 Deoarece deopotriv fenomenele psihice primare (precum fenomenele
perceptive), dar i cogni iile complexe, ca procese psihice fundamentale, depind de
informa iile culese din mediul înconjur tor, modul în care se realizeaz re inerea
informa iilor din mediu prezint un interes deosebit. Culturile dezvolt conven ii
pentru culegerea informa iilor i stabilesc valoarea fiec rei informa ii. De exemplu,
oamenii în culturile ierarhice au în mai mare m sur tendin a de a re ine indicii despre
ierarhie, decît despre estetic . H. Triandis consider c cei din culturile individualiste
vor identifica i re ine precump nitor informa iile legate de propriul self, spre
deosebire de subiec ii din culturile colectiviste, ce re in mai multe informa ii despre
selful colectiv i re elele sociale în care sunt insera i (1989, apud Triandis, Suh, 2002,
p. 136).
G. Hofstede descria cultura ca o programare mental colectiv care ne
determin s accept m prezum iile esen iale ale socialului împreun cu membrii na iunii
sau grupului din care facem parte, dar nu cu componen ii altor grupuri sau na iuni.
Fiecare dintre noi suntem purt torii unor modele de gîndire, sim ire i manifest ri
poten iale, dobîndite de-a lungul vie ii. G. Hofstede nume te aceste moduri de gîndire,
sim ire i ac iune, programe mentale, „ software-ul min ii” (1980/2001).
Conform unei alte defini iei clasice a culturii (Hall, 1966/1996), aceasta are
trei tr s turi importante: este dobîndit i nu în scut , diversele sale componente se
articuleaz într-un sistem i tr s tura sa definitorie este disponibliltatea sa de a fi
împ rt it . De i defini iile sunt diverse i nu acoper întotdeauna aceea i arie
semantic , ast zi antropologii, psihologii, sociologii i pedagogii sunt de acord cu
faptul c termenul de cultur desemneaz „ un ansamblu mo tenit social i transmis de
conduite i simboluri purt toare de semnifica ii, un sistem de reprezent ri i un
sistem de limbaj care se exprim sub forme simbolice, un mijloc prin care oamenii
comunic , î i perpetueaz i dezvolt cuno tin ele i atitudinile fa de via .”
(Dansen, 1999, p.85). A adar, cultura trebuie privit ca un proces cognitiv complex de
însu ire a func ionalului social, situîndu-se în egal m sur „ în untrul” i „ în afara”
personalit ii individuale.

Conceptul de cultur organiza ional

No iunea de “cultur ” a jucat un rol semnificativ i în privin a evalu rii

organiza iilor. Astfel, asociat mediului organiza ional, cultura desemneaz sistemul
predominant de convingeri i valori pe care le împ rt esc i activeaz membrii
mediului institu ional respectiv. Referin a din domeniu o constituie sinteza lui Edgar
18
Schein, Organizational culture and leadership (2004), în care conceptul titular este
descris ca „ un tipar de premise elementare – inventate, descoperite sau elaborate de un
grup dat pe m sur ce acesta înva s fac fa propriilor probleme de adaptare la
exterior i de integrare pe plan intern – care a func ionat suficient de bine pentru a fi
considerat valabil i, ca urmare, pentru a fi asimilat de noii membri ai grupului ca
modalitate corect de a percepe, a gîndi i a sim i în leg tur cu problemele
respective” (Schein, 2004, p. 11). Elementul decisiv al defini iei evocate mai sus
subliniaz referirea precump nitoare la premise, la tiparele comportamentale
implicite, i nu atît la comportamente manifeste, publice.

Cultura poate fi definit i ca un set polar, manifest-latent, care l mure te din

punctul de vedere al profunzimii i vizibilit ii, compozi ia sa. A adar, valorile,
normele i comportamentele împ rt ite i activate în cadrul unei organiza ii pot fi
accesate „ la suprafa ” , unde se „ situeaz " cultura explicit , manifestat prin modul de
structurare a conducerii organiza iei i prin „ retorica” deciziilor formale emise de
aceasta (buletine, notific ri, avize), sau „ la adîncime” , unse se g se te cultura
implicit , mai apropiat de realitate, alc tuit din ipotezele i exigen ele nescrise pe
baza c rora angaja ii decid ceea ce este important, care sunt c ile de urmat, ce
conduite sunt dezirabile. Conform acestei viziuni, avem i dou tipuri posibile de
culturi, în func ie de „ vitalitatea” angajat . O cultur „ puternic ” este cea în care
premisele implicite se armonizeaz cu cele explicite. O cultur „ slab ” este cea în care
registrul implicit intr în contradic ie cu cel explicit. Mai mult, “func ia culturii în
via a grupului se schimb odat cu maturizarea acestuia” (Schein, 2004, p. 13), iar
atunci cînd analizeaz mecanismele evolutive ale culturii, se sugereaz ideea de „ ciclu
de via ” . Totodat , autorul descrie etapizarea „ natural ” a culturii organiza ionale:
“For ele care pot s dezghe e o cultur dat sunt i ele susceptibile s varieze, în
func ie de diversele stadii de evolu ie a organiza iei. (...) Orice organiza ie parcurge
trei perioade majore pe durata ciclului s u de via : na tere i dezvoltare ini ial sau
timpurie, urmat de o faz de succesiune; apoi vîrsta sau perioada de mijloc a
existen ei organiza ionale; i, în sfîr it, maturitatea organiza ional , urmat de una
dintre cele dou alternative posibile: transformare sau destr mare (ibidem). Cultura
unei organiza ii se articuleaz îndeosebi ca urmare a premiselor i atitudinilor angajate
de c tre proprietarii sau managerii organiza iei, dar i prin negocierea tacit a setului

19
de reguli institu ionale implicite stabilite între subordona i i conduc tori. În cele din
urm , procesul se finalizeaz prin însu irea unor repere comportamentale i
atitudinale calificate drept „ bune i drepte” de c tre to i cei care compun institu ia, i
care constituie principalul ghid prescriptiv al ac iunilor actorilor organiza ionali.

20
 PARTEA A DOUA: RAPORTURILE DINTRE CULTURI LA
NIVEL INTERGRUPAL I LA NIVEL INTERINDIVIDUAL

CAPITOLUL NR. 2. Asimilarea culturii

Cultur i identitate

Exist dou mari categorii de teorii asupra identit ii: substan ialist i
interac ionist . Concep iile substan ialiste propun o viziune static asupra identit ii,
accentînd tr s turile de ordin biologic, social sau istoric; astfel, identitatea na ional
devine un dat istoric care stabile te anticipativ apartenen a persoanei la o anumit
comunitate na ional , fiind configurat vertical. Conform lui C. Geertz (1973) afinit ile
de sînge, de limb , de obiceiuri, se dovedesc a fi coercitive prin ele însele, individul
fiind legat f r a alege de familia sa, de rudele sale, de vecini, de colegii de serviciu etc.
Teoriile interac ioniste îns , pun accentul pe semnifica ia subiectiv a identit ii
privind-o în contextul unor rela ii vii, dinamice cu alte identit i, în care dintr-un dat,
identitatea devine un proces. Actorul social î i construie te reprezentarea de sine în
raport cu al i actori sociali într-o societate anume, identitatea na ional devenind mai
pu in o mo tenire organic , cît o permanent cristalizare i negociere cultural i
social . Caracteristicile culturale influen eaz natura conceptului despre sine al
subiectului, generînd anumite diferen e (de exemplu, diferen ierea dintre culturile
individualiste i colectiviste). Pentru a men ine o anumit coeren existen ial ,
individul apeleaz la diverse strategii identitare cu scopul de a asigura un sens integrator
experien elor cotidiene. Identitatea se afl într-o permanent schimbare, este dinamic ,
pluralist i interactiv . Sistemul cultural ofer persoanei o structur prestabilit de
valori i sensuri, fapt care creeaz o unitate intern , coeren i continuitate. Impactul
reprezent rilor identitare asupra realit ilor sociale a fost, de alfel, investigat sistematic
în psihologia autohton , îndeosebi datorit contribu iilor L. Iacob (1999, 2003), descriin
felul în care metabolismele identitare sunt puternic influen ate de dimensiunea istoric a
socialului. Totodat , explorarea reprezent rilor i memoriei sociale, privite ca principale
resurse ale identit ilor individuale i colective, a fost exersat în cadrul unui ansamblu
consistent de abord ri ale colii române ti de psihologie social (Neculau, 1996, 1999,
2003).

21
 În cadrul contribu iilor evocate, se distinge între identitatea individual i cea
social . Prima men ionat sugereaz identitatea sinelui, fiind acea structur subiectiv ,
suficient de stabil , identitatea asumat de persoan ca efect al recunoa terii de sine, în
func ie de dispozi ii particulare i unice. Identitatea este activ , dialectic ,
autoprogresiv , construit în raport cu o ierarhie valoric . Exist , îns , o identitate
prescris de instan ele societale, supra-personale; aceasta se constituie într-o referin cu
care suntem în contact permanent i cu care negociem „ ceea ce suntem” .
Mediul social îi configureaz individului o identitate social în care se
recunoa te. Aceast identitate este produsul interac iunilor dintre individ i mediul în
care î i desf oar existen a. Fiecare subiect uman se define te prin apartenen a la cel
pu in un grup social prin care se valorizeaz i se semnific propria persoan . Se pot
diferen ia trei tipuri de identit i colective, în func ie de apartenen ele specifice:
apartenen a natural (sex, culoarea pielii); apartenen a înn scut (na ionalitate, religie,
etnie) care poate fi schimbat , cel mai adesea, îns , cu „ pre uri” simbolice costisitoare;
apartenen a dobîndit prin forma ie, instruc ie, prin exerci iul apartenen ei într-un grup
specific.
Realitatea social poart amprenta dihotomiilor „ noi” – „ al ii” , „ buni” – „ r i” ,
iar construirea identit ii sociale este susceptibil a declan a reac ii de excluziune, de
respingere, la limit de exprimare agresiv la adresa “ celuilalt” . Exist un proces
permanent de comparare cu al ii i exist înclina ia, confirmat de teoriile atriburii, de a
realiza atribuiri pozitive propriei persoane i propriului grup de apartenen i atribuiri
negative „ celuilalt” .
Contextul global de ast zi este caracterizat prin deschiderea frontierelor, prin
multiplicitatea schimburilor, prin cre terea masiv a circula iei oamenilor. În aceast
pluralitate cultural e necesar construirea unor modalit i de convie uire laolalt .
Conceptul de identitate cultural este dificil de cuprins, ambiguu, devenind într-un fel
„ un soi de etichet pus , în primul rînd, de un observator care nu se afl sub puterea
reflexiei obiective a unei exteriorit i culturale. Mai tot timpul, identit ile se definesc
din interior.” (Cuco , 2000, p.145).
Avem tendin a de a ne relativiza în raport cu „ altul” i în situa ii diferite, f cînd
accesibile anumite paliere identitare care sunt compatibile cu cele ale altora. „ Identitatea
cultural autentic este modificabil , structurant ., autuconstructiv […], personalitatea
se organizeaz în jurul unui nucleu axiologic relativ stabil” (Cuoc , p.147). Acestui
nucleu îns , i se al tur permanent valori adi ionale, acumulate din mediu, pentru c
identitatea presupune i entit i modificabile i deschise la stimul rile valorice ale
mediului.
22
 Contactul cu „ cel lalt diferit” reprezint cea mai bun ocazie de a ne interoga
asupra propriei noastre identit i. Astfel, integrarea într-o nou cultur ne oblig s ne
revizuim identitatea proprie, de multe ori fiind supu i anumitor reformul ri i
transform ri. Experien ele interculturale sunt, implicit, experien e interidentitare, în
care con tiin a de sine i sentimentul identit ii sunt susceptibile a fi modificate.
Raportarea la alteritate poate genera reac ii diferite, chiar opuse, contradictorii,
paradoxale. Reac iile de atragere, de admira ie, pot fi împletite cu tendin e
resentimentare, de condamnare sau respingere. Raportarea la ceilal i nu este global , ci
selectiv , alteritatea fiind acceptat din anumite puncte de vedere i respins în alte
privin e.

Socializarea subiectului uman prin cultur . Înv area cultural

Fiin a uman este nu numai o fiin biologic , ci în primul rînd una

sociocultural , fapt dovedit de capacitatea sa de a- i însu i abilit i, de a- i formula
interese i a promova valori sociale.
Cele mai cunoscute procese de înv are cultural sunt encultura ia i
acultura ia. Definit întîia oar de antropologul american Herskovits (1945),
encultura ia era explicat ca suma achizi iilor directe, care nu presupun o înv are
deliberat (de exemplu, ceea ce comunitatea în care se integreaz subiectul
desemneaz a fi muzica sau a fi „ zgomot” ), articulînd o sensibilitate a intelectului
asumat social. Enclutura ia devine, deci, tot ceea ce achizi ion m în cursul unei vie i
pentru c este disponibil (available) i valorizat social.
Analizînd acela i concept, Child (1954) îl descria ca fiind întregul proces prin
care individul, n scut cu poten ialit i comportamentale considerabile, este condus de
grupurile de apartenen spre dezvoltarea unui comportament dezirabil, conform
standardelor acestora. Forme specifice de encultura ie sunt, de exemplu, duplicitatea
expresiv în exprimarea emo iilor, reac ia de obedien la autoritate, favorizarea
simbolurilor asisten iale („ p rintele care trebuie s p storeasc turma” ), toate înv ate
implicit i la scar de mas în vremea comunismului, generînd azi, celor care i le-au
însu it, serioase dificult i în privin a asum rii rolului de actor social liber i angajat
civic.
Prin urmare, encultura ia desemneaz „ procesul prin care un grup cultural
încorporeaz la descenden i elementele valorice specifice în vederea integr rii optime
în via a comunitar ” (Cuco , 2000, p.124). Inser ia unei persoane în cultura proprie
societ ii în care se integreaz se petrece în mare parte incon tient, f r ca un
23
asemenea proces s presupun numaidecît un cadru formal în care este transmis
zestrea cultural printr-o înv are deliberat . Altfel spus, encultura ia se reduce la o
limitare progresiv a comportamentelor biologic posibile la cele care sunt acceptate
social, adaptative, înv area primelor „ reac ii” culturale realizîndu-se prin contagiune
i imita ie.
Socializarea, îns , relev ac iunile voluntare de integrare social , acel
ansamblu de modific ri care rezult din raporturile fiec ruia cu mediul i cu el însu i,
în prezen a „ celuilalt” i din interac iunea cu acesta. Socializarea include toate
demersurile voluntare i con tiente de influen are a unui individ în vederea
conform rii lui la normele sociale, în timp ce encultura ia cuprinde i toate influen ele
incon tiente. Informalul este mediul predilect de realizare a encultura iei, aceasta
incluzînd totalitatea mesajelor educogene neinten ionate, difuze, eterogene, abundente
cu care se confrunt individul în fiecare zi. Acestea nu sunt supuse unei select ri
riguroase, organizate i nu sunt prelucrate din punct de vedere pedagogic. Educa ia
informal precede i o dep e te pe cea formala din punctul de vedere al duratei, al
con inutului i a modalit ilor ei.
În actul encultura iei prin instan e informale, un rol foarte important îl de ine
implicitul cultural. Acesta se refer la „ o organizare a realit ii, o logic acceptat i
difuzat de c tre membrii comunit ii. El presupune un ansamblu de opinii i credin e
care se vor indiscutabile, care, atunci cînd sunt sus inute de convingeri, au for a
eviden ei i virtutea absolutului” (Zarate, 1986, p. 19). Implicitul cultural include
formele de organizare i principiile care stau la baza structur rii i func ion rii sociale
într-o comunitate. Acestea sunt inferate mai mult sau mai pu in direct si se manifesta
la nivelul comportamentului individual. Implicitul cultural este deosebit de important
în realizarea unei în elegeri interculturale; el este dobîndit difuz, cotidian, rutinier i
se cristalizeaz în urma experien elor multiple, reflectînd o anumit concep ie despre
existen . Pe baza acestuia se structureaz unitatea i coeziunea in-gupului, iar un
membru al out-grupului nu s-ar putea integra în acest grup de referin decît dac
ajunge s con tientizeze, s accepte i s asume valorile colective ale „ grupului int ” .
Pentru ca aceast acceptare sa se realizeze, e necesar interiorizarea implicitului,
reorganizarea i decentrarea axiologic interioar , care solicit timp, efort sus inut,
facilitînd intrusului o inser ie satisf c toare în noul teritoriu cultural. Elementele
implicite ale unei culturi stau la baza obi nuin elor cotidiene, a regulilor nespuse ce
reglementeaz via a ascuns , de plan secund, dar profund a unui grup. Aceste
elemente pot genera diverse neîn elegeri între oameni pentru ca sunt interpretate
inadecvat, ca ni te coduri universale care ar trebui s fie percepute de to i la fel.
24
Realitatea este, îns , c fiecare subiect social este înzestrat cu o gril valoric
interpretativ proprie furnizat de c tre cultura în care s-a format, prin care
interpreteaz gesturile i comportamentele semenului s u. To i suntem „ pîndi i” de
multe capcane interpretative, dac implicitul cultural nu este descifrat contextual,
raportat la propriile cadre care l-au generat.
Au fost puse in discu ie doua tipuri de contexte: unul „ slab” si unul „ tare” ,
care pot genera o anumit semnifica ie pentru un element cultural. „ Culturile
individualiste vor avea o comunicare cu context slab (informa ia se g se te cuprins
aproape în totalitate în mesajul explicit), pe cînd, în cazul culturilor colective,
contextul este important i vehiculeaz o mare parte de informa ie (ceea ce înseamn
ca nu s-ar percepe decît o parte din informa ie...)” (Ogay, 1996, apud Cuco , 2000,
p.125 ).
Evident, encultura ia are o valoare adaptativ , permi înd o via a normal în
cadrul unui grup dar, din p cate, ajunge de multe ori originea etnocentrismului care
este adesea exacerbat.
Principalii agen i ai socializ rii sunt reprezenta i de înso itorii în via ai
subiectului individual, care de in o putere relativ asupra acestuia: în primul rînd
grupurile primare (familia), dar i grupurile secundare (ilustrate de coal , mass-
media, biseric etc). Deseori apar conflicte între subiectul individual i agen ii
socializ rii, negocierea tacit între cele dou tabere încheindu-se, cel mai adesea, cu
victoria simbolic a agen ilor socializan i, care activeaz la nivel individual
comportamente acceptabile.
Spre deosebire de encultua ie, acultura ia desemneaz procesul prin care o
cultur integratoare impune prin intermediul unor agen i ai socializ rii (preponderent
secundari) reprezentan ilor unei culturi mai pu in influente patternurile sale definitorii.
Constituind un schimb cultural fundamental n scut la întîlnirea dintre dou culturi, îi
vom rezerva un capitol aparte, în care îi vom analiza resursele.
Exist în societate, totodat , i o înv are inter i transgenera ional , care este
responsabila de transmiterea cultural , dup cum se poate vorbi în natur despre o
transmitere biologic . Sunt studii care atest c prin mecanisme ale eredit ii sociale,
tiparul valoric, atitudinal i comportamental al unei comunit i se schimb de abia la
trei genera ii de la modificarea compozi iei acelei comunit i (Flament, 1995).
Fiecare cultur na ional î i configureaz un pattern dominat, tr s tur
observat de timpuriu prin studiilor stereotipurilor etnice (pe baza lor „ tim” c
„ românul s-a n scut poet” , „ britanicii sunt un popor plin de r ceal ” sau „ latinii au
sîngele aprins” ).
25
 Dar cît dator m din ceea ce suntem achizi iilor biologice i cît celor culturale?
Într-un studiu recent, Brannon, Terrace (1998) au „ educat” 2 maimu e (Rosencrantz
i Macduff) s aleag în ordine cresc toare stimuli reprezentînd pîn la patru
elemente, i s efectueze spontan inferen e, extrapolînd de la cinci pîn la nou
elemente. Construind reprezent ri numerice nonlingvistice, am putea aprecia c
„ maimu ele num rau” . Totodat , autorii au studiat anumite fenomene preculturale, pe
care atît cimpanzeii, cît i oamenii le activau similar. Premisa de la care au pornit era
aceea c , în fond, partaj m cu maimu ele 99% din baza genetic . Astfel, unii
cimpanzei crescu i în captivitate au izbutit chiar s înve e un vocabular de cîteva
simboluri i le-au putut combina, desemnînd noi obiecte (Harris, 1993; Greenfield et
al., 1997;). Al ii au reu it s foloseasc unelte, pe care le amenajau (de exemplu,
realizau „ undi e” cu care “ pescuiau” termite sau foloseau pietre pentru spargerea
nucilor). Tomasello et al. (1993) au dovedit chiar c unii cimpanzeii supraveghea i de
oameni pot exprima o înv are imitativ pîn la nivelul echivalent unei vîrste umane
de doi ani.
Numai oamenilor, îns , le este accesibil cultura, i, în pofida reu itelor –
uneori spectaculoase – ale altor animale, achizi iile lor r mîn limitate, izolate,
rutiniere, aceste alte fiin e neizbutind s produc r spunsuri creatoare la provoc rile
mediului.
Cultura reune te, conform lui McGrew (1992), opt tr s turi care sunt asumate
i promovate exclusiv de fiin a uman , i anume:
- inovare - producerea de noi patternuri (r spunsuri adaptative);
- diseminare – achizi ionare de la “ inventator” si transfer c tre „ cel lalt”
(proces interindividual);
- standardizare - forma a patternurilor consistent i stilizat (proces
intragenera ional);
- durabilitate - conservare în timp, în cadrul unei genera ii;
- difuziune – r spândire de la un grup la altul (proces intergrupal)
- tradi ie – persisten a de la inovator la genera ia urm toare (proces
intergenera ional);
- non-subzisten – transcende subzisten a, nefiind dependent de registrul
biologic;
- naturale e - patternurile n scîndu-se în mod firesc, r spunzînd unor nevoi
umane i sociale, în urma unor solicit ri adaptative.
Începînd cu anii 1920 s-a pus mult accent pe conexiunea dintre cultur , v zut
în sens larg (incluzînd economia, sociopolitica i ecologia) i personalitatea uman ,
26
mediat de procesul de socializare. În acest sens, s-au desprins patru direc ii de
abordare: configura ionismul (1920-1940) reprezentat de Ruth Benedict i Margaret
Mead; personalitatea bazal i modal (1935-1955) articulat de Abraham Kardiner,
Ralph Linton i Cora Dubois; caracterul na ional (1940-1950), viziune împ rt it de
Clyde Kluckhohn i Alex Inkeles; i interculturalismul (începînd cu 1950),
reprezentan ii principali fiind John Whiting i Robert LeVine. Primele trei abord ri
sunt concentrate pe analiza unei singure culturi, în timp ce ultima utilizeaz studiul
comparativ.
G. Jahoda a realizat distinc ia între aceste dou demersuri majore: una
preocupîndu-se cu analiza rolului procesului de socializare i a factorilor personalit ii
în cadrul unui grup social, iar cealalt concentrîndu-se pe identificarea procesului
general prin care cultura modific i este modificat de factorii personali în diverse
societ i.
Configura ionismul î i are originea în scrierile lui Sapir, care descria cultura
în termeni de analogie cu “ personalitatea individual ” . Astfel, culturile devin
psihologii individuale, v zute la modul general, avînd extensiuni considerabile i o
durat temporal foarte întins . Ca i personalit ile, culturile sunt complexe,
organizate i tipizate.
La sfîr itul anilor '30, pe parcursul a mai multor seminarii inute la
Universitatea Columbia, psihanalistul Abraham Kardiner a dezvoltat ideea structurii
bazale a personalit ii, ce const în tr s turi achizi ionate pe baza adapt rii subiectului
individual la o cultur anume. Structura bazal este responsabil de tipizarea
indivizilor într-o anumit societate i se manifest prin modalit i standard de a
ac iona.
Aceast abordare promoveaz o leg tur cauzal între personalitate i cultur ,
nu doar o identitate între cele dou concepte, cum o apreciau configura ioni tii. Lan ul
cauzal are ca element institu iile primare (supravie uirea, organizarea familial ,
practicile sociale) care produc un ansamblu de tr s turi mentale, cognitive, afective i
comportamentale, proprii grupului de apartenen , la care individul se adapteaz ,
dezvoltîndu- i propria personalitate. Datorit faptului c patternurile primare sunt
similare în cadrul societ ilor, multe tr s turi de personalitate sunt comune i
alc tuiesc structura personalit ii bazale. Acestea conduc la institu iile secundare, care
sunt reprezentate de religie, miturile i folclorul unei culturi. Teoria lui A. Kardiner
leag schimb rile de personalitate de modific rile din institu iile primare. Orice
alterare a acestora transform structura personalit ii bazale i implicit institu iile
secundare.
27
 Pornind de la o asemenea abordare, C. DuBois (1944) a propus termenul de
personalitate modal , în care conceptul global de personalitate bazal a fost înlocuit
cu unul statistic, personalitatea modal devenind acea structur de personalitate dintr-
o colectivitate alc tuit ierarhic din elemente ce se impun cu frecven ele cele mai
semnificative. Demersul evocat i-a permis autoarei tratarea variabilit ii personalit ii
i discrepan ei între personalitate i cultur . Astfel, personalitatea modal nu e privit
doar ca un indice statistic, o abstractizare, ci reprezinta normativitatea culturii
investigate.
Caracterul na ional exprima reunirea tr s turilor de personalitate a membrilor
unei na iuni prezente constant la vîrsta adult , referindu-se la durata caracteristicilor i
paternurilor unor personalit i întîlnite frecvent printre membrii unei societ i. A.
Inkeles i D. Levinson l rgesc aria de cuprindere a caracterului na ional, urm rind nu
doar distribu iile unimodale, ci întrep trunderea acestora într-o concep ie multimodal
a caracterului na ional. Notele distincte ale sale sunt: asocierea cu psihologia
na ional , fiind sursa de în elegere a diferitelor forme de expresie a spa iilor
particulare; este un model institu ional, deoarece se proiecteaz în institu iile
reprezentative (religioase, politice, educa ionale, economice); mobilizeaz resursele
comportamentale, orientîndu-le spre un curs compatibil cu tendin ele sale, tipul
caracterului, conferind o coloratur specific ; exprim materializarea unor teme
culturale, printre care l mure te impactul valorilor fundamentale, via a spiritual în
familie sau comunitate, impunerea atitudinilor sociale dominante; nu în ultimul rînd
este privit ca psihologie rasial , încurajînd etnocentrismul.
Abordarea intercultural a culturii i personalit ii a debutat o dat cu centrarea
aten iei de pe examinarea intensiv a unei singure culturi i a personalit ii colective a
membrilor s i pe studiul extensiv al rela iilor dintre culturi i variabilele de
personalitate.

Dialogul între culturi

Cultura propune individului ce se dezvolt în contextul ei o imagine a lumii i

un loc al omului în univers. C. Geertz (1973, p. 89) descria cultura ca „ patternul
transmis istoric al în elesurilor întrupate în simboluri” , oferind r spunsuri la problemele
vie ii, precum i mijloace sau modele de interac iune cu mediul, de interrela ionare,
orientînd individul printr-un sistem de tradi ii religioase i folclorice.
Un ansamblu cultural furnizeaz în elesurile decisive (decisive meanings)
integr rii eficiente i „ naturale” în societate, prin crearea categoriilor semnificative.
28
De exemplu, categoria „ rela iilor de cuplu” consfin esc anumite practici sociale
(precum, c s toria), unele roluri sociale corespondente (mire, mireas ), poten eaz
anumite valori i credin e (dragostea romantic ), i se bizuie pe unele premise
(sus inerea social acordat de societate, inclusiv prin lege, acestui gen de rela ii
interpersonale). Toate în elesurile semnificative se transmit de la un individ la altul,
printr-o logic implicit a socialului.
Caracteristicile culturale ies în eviden prin compararea cu alte tipare culturale.
Diferen a dintre culturi nu este de natur axiologic , deci nu putem vorbi cu temei de
culturi „ superioare” sau „ inferioare” , ci numai de culturi diferite. O asemenea
distincitvitate este precump nitor de natur morfologic , referindu-se la con inutul
valorilor i la expresiile lor de manifestare. Negocierile interculturale genereaz leg turi
sui-generis între indivizii de culturi diferite i pot determina crearea de noi practici
culturale, de transferuri valorice, de combinare simbiotic a diferitelor secven e ale
acestora. Nu este vorba de o simpl juxtapunere a practicilor culturale, ci de o crea ie
ale c rei semnifica ii sunt operante mai ales în comunit ile multiculturale.
De cînd exist societ ile umane, ele între in rela ii culturale mutuale. T.
Todorov argumenta c nu se poate concepe „ o cultur care nu ar avea nici o rela ie cu
altele; identitatea na te diferen a, mai mult, o cultur nu evolueaz decît prin contactele
sale: interculturalul este constitutiv culturalului” (Todorov, 1991, apud Cuco , 2000,
p.121). În acest sens, C. Denys (2003) considera c poate ar trebui s înlocuim cuvîntul
„ cultur ” cu cel de „ cultura ie” (asemenea celui de „ acultura ie” ), subliniind astfel
dimensiunea dinamic a culturii pentru c , principiul de evolu ie al oric rui sistem
cultural const într-o permanent devenire.
Multiplicitatea cultural se poate constata la una i aceea i persoan ; de multe
ori suntem centra i multicultural, adoptînd registre valorice rezultate din mai multe
direc ii. În consecin , nu exist cultur pur care s poat fi conservat intact , orice
cultur fiind un amestec, o îngem nare care se modific în timp, sub diferite influen e.
Cultura este un fenomen dinamic care se reconstruie te permanent, valorificînd
experien a fiec rei genera ii i chiar a unor subgrupuri care apar in acelea i comunit i
socio-culturale.
În urma contactului cu alte culturi, de multe ori se ivesc prejudec ile i
valoriz rile negative. În acest sens, cunoa terea reprezint un prim pas spre acceptarea
culturii celuilalt, fiind necesar i manifestarea respectului fa de acea cultur .
Subliniind aceast idee, J. Demorgon afirma: „ Culturile trebuie, întîi de toate, s fie
considerate nu produse ale trecutului pe cale de dispari ie, ci matrici de ac iune i de
gîndire, care se testeaz în func ie de constrîngeri noi” (Demorgon, 1996, apud Cuco ,
29
2000, p.121). Astfel, în func ie de perimetrele existen iale particulare pe care le
traverseaz individul (precum inserarea într-o alt cultur ), aceste matrici sunt supuse
unor modific rilor mai mult sau mai pu in semnificative.
Prin intermediul procesului de encultura ie împrumut m inferen e de baz
referitoare la toate aspectele interac iunii cu mediul socio-cultural înconjur tor,
interpret m tot ceea ce ne înconjoar i interac ion m în func ie de experien ele noastre
fundamentale. Una dintre cele mai importante func ii ale culturii este aceea de a conferi
semnifica ie experien ei noastre, de a diviza continuum-ul existen ial în segmente
reelvante, pentru a în elege i a ac iona eficient.
Cultura ne influen eaz i ne modeleaz dezvoltarea prin facilitarea,
recomandarea i încurajarea unor atitudini i prin frînarea altora. Influen a cultural este
important mai ales în copil rie. Prin reprezent rile culturale sunt induse a tept ri
specifice, care stimuleaz r spunsuri particulare. Etnoteoriile parentale fixeaz la copil
reprezent ri despre „ anormalitate” i „ normalitate” , prescriind i performan e
adiacente. Aceste sisteme de expectan e creeaz , implicit, diferen e în procesul
dezvolt rii unui individ. Pe lîng acestea, anturajul are un rol important, condi ionînd
direct anumite manifest ri ale subiectului, prin practicile conforme normelor culturale
ambiante. Apoi, trebuie subliniat i influen a proceselor de înv are asupra dezvolt rii
diferen iate a aptitudinilor i performan elor individului, deopotriv în registrul formal,
dar i în cel informal, în cel din urm perimetru de înv are schemele fiind achizi ionate
precump nitor prin imitare.
În zilele noastre, societ ile monoculturale sunt imposibil de men inut datorit
liberei circula ii a oamenilor pe întregul cuprins al lumii. Astfel, apar „ societ ile
mozaic, în care elemente ale culturii autohtone se îmbin (uneori insesizabil) cu aspecte
ale culturii altor grupuri” (Cozma, 2001, p.104). Societ ile multiculturale sunt realit i
existente în care oamenii apar inînd unor grupuri diferite intr în contact atunci cînd
situa iile concrete de via îl impun. Toleran a reciproc a grupurilor implicate este una
pasiv , f r prea multe rela ii consistente de schimb i cooperare. Acest pluralism moral
i religios nu exclude existen a unui set comun de valori i principii legate de identitatea
civic , dincolo de identitatea etnic sau religioas .
Comunit ile interculturale includ grupuri etnice, religioase, culturale care î i
desf oar existen a în acela i spa iu; acestea între in rela ii deschise de interac iune, de
schimb i de recunoa tere reciproc , respectînd valorile, tradi iile i modurile de via
ale fiec ruia.

30
Op iuni epistemologice în psihologia intercultural

Psihologia intercultural (PIC) se întîlne te cu perspectiva antropologic , care

examineaz diferen a exersînd o maniera de lectur a fenomenelor sociale în cheie
comparativ . Perspectiva de baz asumat de psihologia intercultural este
relativismul cultural, conform c ruia caracteristici comportamentale i contexte
culturale diferite sunt descrise, nu i evaluate. Relativismul refuz , astfel, în
compararea unit ilor culturale, calific ri de genul „ mai bun” / „ mai pu in bun” ;
„ superior” / „ inferior” ; „ mai civilizat” / „ mai necivilizat” , „ dezvoltat” / „ înapoiat,
retardat cultural” . O asemenea viziune se impune în cîmpul tiin elor sociale odat cu
abordarea culturalist (propus de F.Boss, M. Mead, R. Benedict) i se centreaz pe
investigarea diferitului cultural, subliniind func ionalitatea social a alterit ii.
Indiscutabil, exist o „ natur uman ” , caracterizat prin tendin e si pulsiuni
(instincte) universale: afilierea, altruismul, curiozitatea, supunerea, c utarea hranei,
repulsia, sentimentele paterne, materne sau filiale. Care, sunt, îns achizi iile
identitare „ date” , particularizante? Un destin aparte în acest registru l-a jucat
conceptul de „ ras ” . Mai poate fi ast zi, îns , sus inut un asemenea concept?
Neîndoielnic, exist caracteristici fizice vizibile diferite ale unor popula ii distincte,
care au îng duit realizarea unor taxonomii rasiale. Cele mai uzuale diferen iaz între
„ negroizi” , „ mongoloizi” i „ caucazieni” , sau (pentru a prelua o distinctivitate
cromatic ) între „ negri” , „ mulatri” , „ galbeni” , „ ro ii” i „ albi” . Toate aceste
diferen ieri rasiale, care r mîn mai degrab la nivel imaginar decît real, au servit i
legitimat interven ia colonial , instituind o ordine politic , social i simbolic
nedreapt , în care anumite rase (în spe , cea „ caucazian ” sau „ alb ” ) erau mai
„ înzestrate” . Ast zi, îns , rasa nu mai este un concept biologic acceptabil la nivel
uman (Harris, 1993). În 1998, American Anthropology Association a elaborat un
document în care se subliniaz c „ popula iile umane nu sunt grupuri nonambigue i
clar demarcate, biologic distincte” , refuzînd vehicularea conceptului de ras . i ca s
lu m numai un binecunoscut exemplu, s-a observat c nuan a culorii negre a pielii în
zonele intertropicale ale continentului asiatic (din sudul Indiei sau din Sri Lanka) este
mai închis la locuitorii acestor provincii, în pofida unor pronun ate tr s turi
„ caucaziene” . De fapt, „ rasa” este mai degrab un construct social – chiar dac î i
p streaz înc influen a – decît o realitate socio-cultural . Reluînd exemplul de mai
sus, s-a dovedit faptul ca nuan a si culoarea pielii este dependent de nivelul expunerii
31
la soare, c ci locuitorii Europei nordice (cu o expunere mai redus ) sintetizeaz mai
mult vitamin D, prin intermediul unei substan e active (melanina), decît cei din
zonele mediteraneene (cu o expunere ridicat ). A adar, variabilitatea pigmentului
pielii este datorat ponderii de melanin sintetizat (un element ce ine de hazard) i
nu unor factori sociali i istorici. În fond, din perspectiva geneticii, to i oamenii sunt
diferi i, c ci fiecare fiin uman reune te o combina ie genetic unic .
Prin urmare, centrîndu-se precump nitor asupra determin rilor culturale
asupra personalit ii individuale, psihologia intercultural studiaz cum oamenii
influen eaz cultura i cum cultura îi influen eaz la rîndul ei pe oameni (Segall et al.,
1999). A adar, interac iunea dintre cultur si comportament este esen ial pentru
în elegerea demersului psihologiei interculturale.

Încercînd s rezume cadrul conceptual al disciplinei, W. Berry et al., (1992) a

semnalat urm toarele interrela ii aflate în vizorul disciplinei, a a cum reiese din figura
nr. 1:

Context ecologic Influen e ecologice Comportamente

observabile

Adaptare biologic Transmisie genetic

i
Adaptare cultural Transmisie cultural

Acultura ie Caracteristici
inferate
Context
socio-politic

Variabile de Variabile Variabile

“ background” proces psihologice

NIVEL POPULA IONAL NIVEL INDIVIDUAL

Fig. nr. 1. Op iuni epistemologice în psihologia intercultural

Con inutul elementelor care compun schema de mai sus poate fi înf i at
astfel: contextul ecologic reune te clima, umiditatea, solul, ce alc tuiesc i rezerv
subiectului o ni ecologic în care acesta se integreaz . Totalitatea factorilor naturali
32
influen eaz semnificativ natura sedentar sau nomad a popula iilor, stabile te rolul
agriculturii, decide decisiv tipul comunit ii (izolat sau deschis). Contextul social i
cultural elaboreaz norme sociale aparte, stabilind i tipuri de control social distincte,
fixînd standardele împ rt ite de grup i articulînd sanc iunile simbolice pentru
înc lcarea acestora. Stratificarea social i rela ionarea ierarhic sunt particulare în
sisteme social-politice diferite. Toate aceste însu iri care configureaz chipul unei
comunit i sunt asimilate prin intermediul unor variabile proces. Astfel, adaptarea
cultural ajut o anumit popula ie s supravie uiasc creator într-o ni ecologic
dat , generat de interac iunea constant de-a lungul timpului cu un anumit mediu.
Vitale sunt, în acest registru al variabilelor proces, patternurile existen iale articulate
i modul în care se elaboreaz construirea sensului lumii sociale, prin promovarea
unor valori sociale i credin e specifice. În sfîr it, variabilele psihologice eviden iaz
acele aspecte m surabile ale comportamentului individual (tr s turi de personalitate,
valori, motiva ii, abilita i, toate inferate din comportamentele observabile ale
subiec ilor). A adar, psihologia intercultural reune te atît studierea nivelului
popula ional, cît i al celui personal (pornind dinspre cel personal), propunînd
examinarea însu irii elementelor culturale de c tre subiec ii individuali i colectivi în
cadre sociale, istorice, politice, dar i ecologice determinate.
Paradigma psihologiei interculturale examineaz modul în care variabilele
socio-culturale influen eaz comportamentul uman, generînd conduite diferite în
culturi diferite, situîndu-se epistemolologic între psihologia tradi ional i
antropologia cultural (Segall et al., 1999), tendin sugerat în figura nr. 2.
ABSOLUTISM PIC RELATIVISM
(psihologia tradi ional ) “ între” (antropologia cultural )

- factori biologici > factori - factori culturali > factori

culturali; biologici;

-diferen ele dintre grupuri sunt - diferen ele dintre grupuri

explicate prin sunt explicate prin factori
factori nonculturali; culturali;
- m sur torile sunt - m sur torile sunt
independente de context; dependente de context;
- instrumente psihologice - instrumente calitative;
standardizate;
- accept compara ii Discriminare dihotomic – cei doi - refuz compara iile
evaluative; poli extremi reprezentînd mai evaluative.
degrab tipuri ideale epistemologice.
- perspectiva „ imposed etic” - perspectiva „ derived emic”
(din „ afar ” ) (din l untru” )

Figura nr. 2 Paradigma psihologiei interculturale

33
 S l murim, în încheierea acestui capitol, în elesul no iunilor de relativism,
universalism i a celor derivate, precum etnocentrismul.

Etnocentrismul

Studiul intercultural al diferen elor poate între ine o apreciere intergrupuri

descalificant . De exemplu, evaluarea implicit "noi suntem mai buni decît ceilal i"
desemneaz etnocentrismul. Termenul a fost introdus de Sumner în 1906, i sus ine
existen a unei tendin e puternice de a folosi standardele propriului grup în evaluarea
altor grupuri i de a plasa in-grupul în vîrful ierarhiei simbolice a prestigiului, iar out-
grupul pe ranguri inferioare. Aceast tendin constituie o tr s tur universal a
rela iilor culturale intergrupuri, dar nu i a psihologiei interculturale, care evit
judec ile „ absolute” înr d cinate într-o societate. Oamenii de pretutindeni consider
c explica iile, opiniile i obiceiurile familiare sunt cele „ adev rate” , „ juste” ,
„ adecvate” i „ morale” . Ei privesc comportamentele diferite ca neinteligibile i
degradate, datorit tendin ei de a aplica propriile valori si standarde culturale în
judecarea comportamentelor sociale i a structurii mentale proprii altei culturi.

Relativismul cultural

La polul opus al etnocentrismului se afl relativismul cultural, care sus ine

faptul c o anumit conduit cultural nu trebuie judecat dup criteriile altei culturi,
ci trebuie privit prin prisma propriului sistem evaluativ.
M. Herskovits a lansat termenul de relativism cultural, prin asumarea unei
pozi ii non-evaluative, respectînd diferen ele, iar diversitatea fenomenelor sociale este
privit în context propriu, descris i interpretat relativ cu situa ia ecologic sau
cultural în care apare. Un exemplu concludent din domeniul conduitei sociale este
salutul. În multe culturi occidentale, o strîngere de mîn i un contact vizual direct
sunt considerate adecvate, în timp ce în alte p r i ale lumii salutul const într-o
plec ciune, lipsind contactul vizual. Este dificil a evita impunerea propriilor norme
culturale asupra altor persoane, chiar i în momentul în care exist un contact frecvent
cu alte culturi.

34
Raportul universal-general-particular în psihologia intercultural

Pozi ia universalist porne te de la premisa c procesele psihice fundamentale

se pot identifica la to i oamenii, în toate societ ile, dar manifestarea lor este
influen at de cultur . Înv area cultural este elaborat în mod unic în cadrul
societ ii, iar cultura este elementul central al adaptabilit ii. Exist egalitate
biopsihologic între diversele comunit i, ceea ce înseamn c de i indivizii difer din
punct de vedere emo ional i intelectual, to i de in capacit i echivalente pentru
asimilarea culturii.
Conform lui G. Jahoda (1988), invarian a cultural i metodologic este o
cerin a universalismului. W. J. Lonner a observat varia ii considerabile în abordarea
universalilor în termenii psihologiei interculturale. Una din orient ri deriv din tradi ia
psihometric . F. Van de Vijver i K. Leung (1997) au definit universalismul în
termenii propriet ilor invariante ale scalelor, prin intermediul c rora sunt
opera ionalizate conceptele:

1. Universalii conceptuali sunt caracterizate de un nivel înalt al abstractiz rii,

f r referin la o scal de m sur . Ei corespund conceptelor aflate la cel mai înalt
nivel al inferen ei, sunt accep iuni largi, iar universalismul nu poate fi testat datorit
lipsei referin elor empirice precise. Termeni ca: personalitate modal sunt expresia
acestora.

2. Universalii slabi sunt concepte care au proceduri de m surare specifice, iar

validitatea lor a fost demonstrat în fiecare cultur investigat . Toate conceptele teore-
tice psihologice ar trebui s îndeplineasc acest deziderat, altfel trebuie reformulate.

3. Universalii puternici sunt concepte m surabile cu scale care au aceea i

m sur în toate culturile, dar originile conceptului sunt diferite. Acest tip de scal este
necesar pentru compara iile cantitative atît în tradi ia absolutist , cît i în cea
universalist .

4. Universalii stric i sunt acele concepte care au aceea i scal metric i ori-
gine în toate culturile.

Astfel, se consider c un concept este un „ universal” dac exist un motiv de

factur teoretic pentru a-i accepta invarian a cultural , exist dovezi empirice care
sus in aceast ipotez sau nu exist argumente care s o infirme.
În studiul diversit ii umane se face distinc ia între universal - particular -
general. Anumite tr s turi biologice, psihologice i sociale sunt universale,

35
împ rt ite de toat popula ia, altele sunt general valabile, comune unei anumite
popula ii, în timp ce exist i tr s turi particulare, specifice unei tradi ii culturale
anume.
Tr s turile universale sunt cele care disting mai mult sau mai pu in homo
sapiens de alte specii. Printre universalii sociali se num r via a în comunitate i
tipurile de familie. În toate societ ile umane cultura organizeaz via a social i
depinde de interac iunile sociale pentru a fi expresiv i continu . Culturile
valorizeaz diverse tr s turi, sunt modelate i integrate diferit, i se deosebesc prin
mentalit i i practici, afi înd o varia ie considerabil . Unicitatea i particularul se afl
la polul opus al universalului.
Între universal i particular exist îns un teritoriu intermediar alc tuit din
generalit i culturale; anumite regularit i ce apar în locuri i timpuri diferite, dar nu
în toate culturile. O cauz a generalului este fenomenul difuziei. Mai multe societ i
pot împ rt i acelea i credin e i obiceiuri datorit împrumuturilor sau mo tenirii
ancestrale culturale. Alte generalit i î i au originea în apari ia independent a
acelora i tr s turi sau patternuri în culturi diferite. Necesit i similare i anumite
circumstan e au dirijat oamenii inuturilor diferite s se dezvolte în paralel, în mod
independent, ajungînd la acelea i solu ii culturale. O generalitate prezent în multe
societ i este, de exemplu, familia nuclear , ca grup înrudit alc tuit din p rin i i copii
care tr iesc în aceea i reziden .

Op iuni metodologice în psihologia intercultural

Întrucît variabilele culturale influen eaz semnificativ dimensiunile

psihologice, i, în consecin , probele care le evalueaz , se pune întrebarea în ce
m sur sunt valide concluziile ob inute în cercet ri efectuate cu probe construite într-o
cultur diferit de cea în care s-au realizat instrumentele metodologice? Mai mult, ce
s se observe i cum s se elaboreze în elesul a ceea ce se observ ? O prim dovad
conving toare a sl biciunilor care înso esc aplicarea probelor psihologice într-un mod
care nu ine seama de contextul cultural în care se deruleaz cercetarea provine de la
coala culturalist american (M. Mead, R. Benedict, A. Kardiner, R. Linton). În
cadrul colii, exper i psihologi au constatat c o serie de probe binecunoscute în
vederea psihodiagnosticului, precum testul Rorschach sau TAT (Thematic
Apperception Test) deveneau irelevante atunci cînd erau aplicate unor subiec i care
provin din alt cultur decît cea occidental . Mai mult, reprezentan ii colii „ Cultur
i personalitate” au dovedit cum în majoritatea testelor psihologice con inuturile
36
specific culturale sunt în general absente, ca i cum persoana investigat ar tr i într-un
spa iu vidat cultural. Or, pe filier psihanalitic , exponen ii acestei coli au descris
cum cultura induce un mod aparte de a ac iona, pentru a sus ine acea cultur , prin care
un anume sistem social creeaz personalitatea de care are nevoie (Spiro, 1961). De
altfel, psihanaliza era privit ca o teorie universal aplicabil , care descria rolul major
al educ rii copiilor, practicile socializatoare timpurii fiind v zute ca decisiv
modelatoare pentru personalitatea adult . Pe o asemenea filier institu ional se vor
articula a a numitele psihologii indigene (indigenous psychologies), care valorificau
postulate „ universale” (de genul influen ei hot rîtoare a educa iei din fraged
copil rie asupra dinamicii personalit ii), pentru a le urm ri exterioriz rile diferite în
culturi diferite. Metodologia acestor abord ri impune cîteva op iuni, pe care le
rezum m în cele ce urmeaz .
În primul rînd, avem în vedere precau iile care se cuvin s înso easc
opera ionalizarea unor termeni care provin din aplicarea probelor specifice. De
exemplu, este impropriu s aplic m probe care m soar agresivitatea, care sunt
alc tuite din itemi ce pornesc de la situa ii concrete de via construite exclusiv într-un
context cultural occidental, în care forme de violen domestic sunt chiar pedepsite
penal, într-o lume precum cea islamic , în care asemenea „ corec ii conjugale” sunt
tolerate. Dac „ b taia so iei” este apreciat ca un comportament scandalos i puternic
respins social în lumea occidental , nu acela i lucru se întîmpl în alte p r i ale lumii,
de vreme ce studii asupra violen ei domestice atest prezen a marcant a unor
asemenea comportamente în lumea balcanic , de exemplu. Sau, pentru a lua ilustra un
caz i mai grav, infanticidul este considerat cea mai revolt toare practic petrecut în
lumea occidental , urmat i de sanc iunea legal cea mai aspr . Dar în aproape
jum tate din societ ile neindustriale, o asemenea practic dobînde te chiar o
func ionalitate social , fiind una dintre pu inele c i care asigur prezervarea unui
echilibru demografic într-o societate de supravie uire. În astfel de societ i, aplicarea
unor probe „ occidentale” ar conferi evaluatorului rezultate total nerelevante, ceea ce
va m sura fiind nivelul de agresivitate al subiectului vizat, ca i cum ar fi scos din
cultura de origine i pus în situa ii de interac iune proprii culturii în care a fost
construit proba.
Un alt imperativ metodologic vizeaz combinarea perspectivei emice (din
interior) cu cea etic (din exterior) (Pike, 1967; Berry, 1969) în alegerea
instrumentelor de m sur . Exist comportamente universale, precum agresivitatea, dar
formele specifice de exprimare agresiv sunt puternic modelate cultural. Fiecare
cultur subiectiv între ine unicitatea culturii de la nivel social, care la rîndul ei se
37
exteriorizeaz printr-o arie variat de comportamente agresive. Este motivul pentru
care psihologia intercultural încearc s combine cele dou perspective i s extrag
semnifica iile „ de jos în sus” , de la cultura investigat înspre conceptul generic (de
exemplu, de la ceea ce în eleg chinezii prin „ agresivitate” , înspre conceptul generic de
„ agresivitate” ). Un asemenea demers au întreprins în anii 80 cei din echipa lui M. H.
Bond în proiectul de anvergur derulat în cadrul Chinese Culture Connection, în care
subiec ii asiatici au fost interoga i asupra semnifica iilor personale jucate de o serie de
valori sociale pe care le consider importante.
Trebuie avut , totodat , în vedere i necesitatea unor traduceri circulare a
probelor psihologice, astfel încît con inutul probei originare (de pild , o prob
realizat în Statele Unite) s fie tradus de un expert independent care cunoa te limba
englez în limba rii de „ destina ie” ( ara în care se va aplica proba, s zicem
România). Prezum ia unei bune cunoa teri a specificului cultural a rii proprii îi va
permite acestui expert s aclimatizeze adecvat traducerea, conferind sensurile cele mai
relevante conceptelor opera ionalizate prin itemii ini iali. Mai apoi, rezultatul
traducerii este preluat de un alt expert independent român, bun cunosc tor al limbii
engleze, care o va retraduce în limba englez . În sfîr it, proba ce rezult la cap tul
acestor traduceri succesive (care este acum formulat în englez ) se compar de c tre
un ultim expert independent din ara de origine a probei (în exemplul nostru, din
SUA) cu forma ini ial de la care a pornit acest demers. Se urm re te suprapunerea
semantic a itemilor fa de configura ia ini ial , i, dincolo de rigorile statistice
(consisten a intern , bun oar , prin coeficientul Alpha Crombach) proba se consider
adecvat i relevant dac se ob ine un indice de retroversie de minimum 0.8-0.9
(altfel spus, proba red între 80-90 % din con inutul semantic ini ial).
De asemenea, cuantificarea unor date preponderent de natur calitativ ,
coroborat cu dificultatea compar rii efective pe o anumit dimensiune a unor scale
imposibil de suprapus îndeamn la evalu ri realizate cu precau ie. Cu alte cuvinte, în
psihologia intercultural se va prefera utilizarea unor compara ii de nivel ordinal (de
genul, pe dimensiunea X, în cultura na ional A se ob ine un scor mai mare decît în
cultura na ional B). Se va evita cel mai adesea s afirm m, de exemplu, c scorul la
obedien ob inut pe e antionul românesc este cu 12% mai sc zut decît cel ob inut pe
e antionul din Belarus, ci doar e mai rezonabil epistemologic s afirm m, daca avem
date care s ateste asemenea diferen e, c scorul ob inut pe e antionul românesc la
obedien este mai sc zut decît cel ob inut pe e antionul din Belarus.
În egal m sur , se impune s se in seama de problemele care decurg din
procesul de e antionare a subiec ilor din culturile na ionale investigate. Cel mai
38
adesea e antioanele pe care se culeg date despre anumite dimensiuni ale personalit ii
subiec ilor nu sunt reprezentative. Din ra iuni economice, care altfel ar multiplica
semnificativ costurile unor cercet ri interculturale, e antioanele se aleg, de regul , din
anumite straturi sociale (bun oar , studen i, sau profesori, sau manageri). Cu atît mai
mult, ceea ce rezult nu îng duie compararea inter- ri, care s permit s afirm m c
„ românii sunt mai... decît americanii” , dac nu s-a lucrat pe e antioane reprezentative.
A adar, nu se pot compara decît rezultate ob inute pe e antioane omogene (de
exemplu, studen ii români din specializ rile de tiin e socio-umane, cu studen ii
echivalen i americani) pe dimensiuni precizate (cum ar fi, s zicem, comportamentul
pro-social), prin intermediul unei probe care a ob inut un indice de retroversie mai
mare de 0.8.
Nu trebuie uitat c pentru cercet torul care vine „ din afar ” – cel mai
adesea ini iatorul i principalul responsabil în atragerea fondurilor necesare studiului -
comunicarea cu subiec ii care provin dintr-o cultur diferit este puternic influen at
de o serie de indici de accesibilitate: educa ia, situa ia social , abilit ile lingvistice
ale celui care este ales de psiholog drept interlocutor sunt factori care joac un rol
decisiv. Dar subiec ii care de in aceste capacit i superioare de rela ionare
interpersonal , de i se situeaz în nodurile re elelor sociale (preot, înv tor, primar,
func ionar al unei institu ii publice, vînz tor la localul central din comun , de
exemplu) i furnizeaz maximum de informa ie despre comunitate în minimum de
timp alocat convorbirii, nu sunt reprezentativi pentru grupul mai larg ce se dore te a fi
examinat. Pentru acest motiv, se impune l rgirea considerabil a loturilor de subiec i,
pentru ob inerea unei reprezentativit i mai importante. Într-un asemenea demers,
asocierea cu un specialist psihosociolog local devine de neînlocuit. Totodat , în studii
de teren de factur intercultural , care se aseam n prin multe op iuni metodologice
cu cele antropologice, subiectul nodal (sau informatorul, cum mai este el numit) are
un rol selectiv. Se poate afirma, a adar c informatorul deopotriv filtreaz i flirteaz
în dialogul pe care îl între ine cu cercet torul. Dorind s „ plac ” , s „ seduc ” uneori,
acesta filtreaz uneori semnificativ informa ia despre sine i despre comunitatea
c reia în apar ine (ajunge, de exemplu, s sus in i s „ argumenteze” ipotezele
„ expertului str in” , mai ales daca acestea îi sunt cunoscute), conturînd o aur de
rezonabilitate individual i colectiv , f r de care stima de sine ar fi grav alterat .
Construirea cu orice pre a unei identit i sociale pozitive, a a cum dovedesc teoriile
identit ii sociale (Tajfel, 1974, 1982), poate deforma i deturna con inutul autentic al
prezent rii de sine, iar cel care nu de ine codurile de comunicare proprii unei
intimit i culturale (cultural intimacy) (Herzefeld, 1997/2005) nu poate distinge
39
neadev rul, i se poate chiar „ entuziasma” de constat rile foarte „ onorabile”
înregistrate, care ar configura o „ identitate atît de normal ” . Atunci cînd asemenea
constat ri asociate unei comunit i, caracterizat fie excesiv de „ occidental ” ,
„ civic ” , „ pro-european ” sau, dimpotriv , „ catastrofic ” , „ obedient ” , „ mutant ” ,
„ debil ” etc, nu fac decît s exprime, cel mai adesea, o lectur superficial ,
par ializant .
În sfîr it, tocmai datorit rezervelor epistemologice asociate acestei specii
de anchete de teren, psihologia intercultural refuz cercet rile safari (în care exper i
„ vestici” din rile industrializate vin în contact cu o societate „ exotic ” , „ non-
vestic ” ). Minimizarea comunic rii gre ite i construirea unui sens adecvat al
cunoa terii sociale nu pot fi dobîndite decît prin recurgerea la psihologiile indigene
(indigeno us psychology), în care exper i locali direc ioneaz cercetarea înspre miezul
semnifica iilor locului.

40
CAPITOLUL NR. 3. Contactul i schimbul între culturi

Acultura ia

Cum s-a mai afirmat, acultura ia reprezint fenomenul de împrumut al unor

conduite i valori care aduc cu sine schimbarea modelelor culturale ini iale, prin
inserarea unui grup într-un alt grup integrator, cu care se afl în contact continuu i
nemijlocit. Termenul de acultura ie a fost sugerat de antropologul american G.W.
Powel înc din 1880, pentru a descrie transformarea modurilor de via i de gîndire
ale emigran ilor la contactul cu societatea american . Observarea sistematic a
contactelor concrete dintre culturi nu dateaz doar din momentul construirii
conceptului, fiind realizat , îns , de cele mai multe ori, f r suportul unei teorii
explicative, ajungînd viciat de judec ile de valoare. Aceste „ încruci ri culturale”
au fost interpretate în diverse moduri. Deseori, schimburile reciproce au fost privite
pe baza modelului încruci rii biologice, i au fost considerate un fenomen negativ, la
limita patologicului social, din cauza incapacit ii de inser ie simultan în dou
sisteme culturale sensibil distincte a subiectului care trebuia s gestioneze patternuri
valorice diferite. Dup cum a men ionat Alex Mucchielli (2000), datorit caracterului
s u traumatic, acultura ia este deseori înso it de crize identitare, unele cu
repercusiuni grave. Chiar i în contextul actual mai este folosit expresia „ individ
(sau societate) aculturat( )” , pentru a sugera o pierdere ireparabil i pentru a exprima
un regret. Termenul de acultura ie s-ar cuveni, îns , s fie unul pur descriptiv, f r
etichet ri negative sau pozitive. Cuvîntul nu desemneaz o „ deculturalizare” , în
„ acultura ie” prefixul „ a” nefiind privativ. Acesta provine din latinescul ad, indicînd o
mi care de apropiere. i prin sufixul lui, termenul evoc un fenomen dinamic, un
proces în curs de realizare, continuu.
În Memorandum pentru studierea acultura iei din Statele Unite (1936), un
document care a avut un ecou public semnificativ în epoc , acultura ia a fost
diferen iat de „ schimbarea cultural ” , prima constituind doar un aspect al celei din
urm . De asemenea, acultura ia nu trebuie confundat cu „ asimilarea” , care este doar
ultima faz de acultura ie (greu tangibil ), pentru c implic dispari ia total a culturii
originare a unui grup i interiorizarea complet a culturii grupului dominant.
Întîlnirea cu „ cel lalt diferit” îl plaseaz pe subiectul social în fa a unei
„ oglinzi identitare” în care este obligat s se „ recunoasc ” , s se auto-evalueze, chiar
s se apere simbolic. Întîlnirea intercultural determin o rea ezare a valorilor
personale, o alt dispunere ierarhic a lor, un fel de „ explozie axiologic ” necesar

41
unei noi a ez ri. Amestecul cultural presupune un proces de interferen a
con inuturilor culturale relativ eterogene, generînd crearea unei structuri simbolice cu
aspect nou. În acest cadru axiologic mixt se ajunge la un proces de recreare a
semnifica iilor valorice în func ie de diferitele sisteme existen iale de referin . În
prezen a „ celuilalt” suntem angrena i într-un joc dialectic de deschidere i închidere
fa de noi i fa de universul valoric înconjur tor. Antropologii au insistat asupra
faptului c cei care intr în contact unii cu al ii sunt indivizii, nu culturile. Dar ace tia
sunt inevitabil parte a unor grupuri sociale, cu toate apartenen ele sexuale, de vîrst ,
de statut profesional sau de reziden . Prin urmare, implicarea lor în procesul de
acultura ie nu poate fi în eleas doar prin grila de lectur a psihologiei individuale, ci
trebuie avut în vedere modelarea personalit ii singulare de c tre contextul social i
istoric în care subiectul este inserat.
Complexitatea procesului de acultura ie implic mai multe aspecte, precum:
situa iile de dominare i subordonare în care se produce acultura ia; modurile de
selectare a elementelor împrumutate sau de rezisten fa de împrumut; formele de
integrare a acestor elemente în modelul cultural de origine; mecanismele psihologice
care favorizeaz sau nu acultura ia, principalele efecte posibile ale acultura iei,
inclusiv cele negative care pot genera uneori tendin e de „ contra-acultura ie” .
Antropologii americani au introdus no iunea de „ tendin ” (împrumutat de
Sapir de la lingvistic ), pentru a explica faptul c acultura ia nu este pur i simplu o
convertire la o alta cultur ; ci implic o transformare a culturii ini iale, realizat prin
filtrarea elementelor culturale împrumutate, urmînd linia „ tendin ei” profunde a
culturii receptoare. Astfel, procesul de acultura ie nu presupune în mod obligatoriu
„ evacuarea” culturii originare, gramatica sa intern putînd s r mîn pe mai departe,
în plan secund, predominant .
În scopul prezent rii diferitelor nivele ale acultura iei, Herskovits (1948) va
propune conceptul de „ reinterpretare” , definit ca „ procesul prin care semnifica ii
str vechi sunt atribuite unor elemente noi sau prin care valori noi schimb
semnifica ia cultural a formelor str vechi” (apud Cuche, 2003, p.85). Cea mai mare
parte a cercet torilor, îns , vor ilustra în special prima parte a defini iei, urm rind s
demonstreze continuitatea semantic a culturii, inclusiv în cadrul schimb rii. În acest
sens, o ilustra ie despre modul aparte în care practic jocul de fotbal b tina ii
Gahuku–Kama din Noua Guinee este semnificativ . Ini ia i în acest sport de c tre
misionari, ace tia nu accept s opreasc jocul decît atunci cînd cele dou „ tabere”
ajung la egalitate ca num r de partide cî tigate, ceea ce lunge te timpul rezervat
jocului, care se poate prelungi i cîteva zile. Ei nu se folosesc de fotbal pentru
42
afirmarea spiritului de competi ie, ci îl transform într-un ritual ce are ca finalitate
înt rirea solidarit ii intercomunitare, pe baza tiparelor rela ionale autohtone.
Este cuvine men ionat c în situa ia de acultura ie avem mereu un grup
donator i un altul receptor. Acultura ia, îns , nu se produce niciodat în sens unic,
pentru ca nu exist o cultur care s fie numai „ donatoare” i alta doar „ receptoare” .
Astfel, R. Bastide (1996) propune termenii de „ interpenetrare” sau „ intersectare” a
culturilor, pentru a indica limpede aceast reciprocitate a influen ei, care se arat a fi
rareori simetric .

Situa ii de acultura ie

La intrarea în ara de imigrare, str inul (fie el copil, adolescent sau adult) este
supus unui proces de adaptare mai mult sau mai pu in rapid i energic, în func ie de
diferite variabile sociale, cum ar fi: vîrsta, locul i rolul imigr rii în ara gazd , durata
i obiectivul proiectului migratoriu, statutul social i economic al comunit ii de
origine în societatea gazd , profunzimea inser iei colare sau profesionale, mediul
locuin ei, faptul de a fi emigrat singur sau cu familia etc. Abou (1981) alc tuie te o
tipologie format din cinci situa ii globale de acultura ie, în care se pune accentul nu
numai pe dimensiunea individual a acultura iei, ci îndeosebi pe schimb rile colective
ce pot fi declan ate prin emigra iile unor grupuri.
În prima situa ie, contactul se realizeaz între societ ile mai mari sub forma
invaziilor sau coloniz rii. În cazul invaziilor, invadatorii adopt pu in cîte pu in
cultura celor pe care i-au invadat, acultura ia fiind reciproc , dar inegal . În cazul
coloniz rii îns , colonizatorii impun cultura lor coloniza ilor, generînd o acultura ie
esen ial unilateral .
În a doua situa ie, contactul are loc între grupuri particulare de etnii diferite,
ca i în cazul armatei americane în Vietnam sau al „ occidentalilor” care „ st pînesc”
economic ri ale lumii a treia. i aici este vorba despre o acultura ie unilateral , dar
aceasta este par ial sau sectorial .
În situa ia a treia, contactul se desf oar între grupuri na ionale inegale din
punct de vedere demografic, cum ar fi cazul Elve iei germanice. Sunt destul de rare
situa iile în care minoritatea este dominant întru-un anumit sector, majoritatea
dominînd pe plan economic. În aceast situa ie acultura ia ar trebui s fie reciproc ,
dar inegal . S. Abou afirm c inegalitatea evocat tinde sa se diminueze atunci cînd
o minoritate este dominant într-un sector dat.

43
 Cea de-a patra situa ie se ive te între dou grupuri na ionale „ egale” din
punct de vedere demografic, cum ar fi musulmanii i cre tinii din Liban. De i ace tia
î i ap r patrimoniul, coexisten a lor genereaz modific ri i combina ii culturale
multiforme. Acultura ia este reciproc , dar în acela i timp, în mare parte blocat .
Cea de-a cincea situa ie-tip men ionat de Abou apare atunci cînd exist
contacte între numeroase grupuri etnice cuprinse în acela i stat, de exemplu India sau
Zair. Caracteristica multicultural a acultura iei este evident , dar acest proces este
deseori obturat la diferite nivele, prin compartiment ri geografice i sociale.
Ierarhiz rile sociale, economice i geografice condi ioneaz rela ionarea dintre
comunit i, modelînd implicit i reprezent rile sociale reciproce.
A fost stabilit i o a asea situa ie-tip, care ar descrie contactul între grupuri
na ionale i grupuri minoritare extra-na ionale, adic situa ia grupurilor emigrante în
contact cu grupurile autohtone.
Dup modul în care se organizeaz contactele între comunit i (prezen a sau
absen a manipul rii realit ilor culturale i sociale), Abou apreciaz c acultura ia
poate fi spontan , for at sau impus .
Acultura ia spontan (liber , fireasc ), se cristalizeaz cînd nu exist un
contact permanent între popula iile implicate, dar exist mediatori suficient de
puternici care o fac posibil (de exemplu, pia a economic , exportul de produse,
importul de ideologii politice). Nu poate fi vorba de o acultura ie dirijat sau
controlat ; schimbarea rezult pur i simplu din jocul de contact i are loc pentru
fiecare din cele dou culturi implicate conform propriei logici interne.
Acultura ia este for at atunci cînd puterea contextului social-politic o
impune, dar pîn la un anumit punct, modalit ile aculturative fiind negociate tacit de
c tre grupurile implicate. Se sus ine c astfel de migra ii economice sau politice, în
societ ile pluraliste, pot între ine un timp institu iile i tradi iile proprii anterioare
contactului.
Acultura ia este impus în situa iile de colonizare, în cazul c rora ritmul i
modalit ile de asimilare cultural sunt însu ite prin for . Efectele pot fi diferite în
func ie de gradul lor de rigiditate sau de suple e.
Distan a mai mare sau mai mica dintre culturile aflate în contact va influen a
procesul acultura iei, gradul prestigiului pe care îl au aceste culturi; omogenitatea lor
mai ridicat sau mai sc zut joac de asemenea un rol important asupra impactului
fenomenului aculturativ.

44
Procese de acultura ie

Abou distinge cinci procese de acultura ie, toate înso ite, îns , de o anumit
ambiguitate semantic . Astfel, reinterpretarea se refer la adoptarea tr s turilor i
modelelor culturii dominante în sectorul public, men inînd propriul cod cultural în
sectorul privat, ceea ce este frecvent întîlnit în comunit ile emigrante, mai precis în
cazul primei genera ii de emigran i. Sinteza afecteaz , în general, copiii de la a doua
genera ie; ace tia încearc modele noi de gîndire i sensibilitate, care reprezint o
inova ie în raport cu una sau alta din culturile aflate în contact. Sincretismul sugereaz
na terea unei noi culturi, precump nitor eterogene în raport cu culturile care au
provocat-o. Asimilarea reprezint acel proces negativ care ar reprezenta o form
excesiv de remodelare a patternului valoric i comportamental anterior, putînd
degenera chiar în depersonalizare. În unele medii, din punct de vedere func ional îns ,
asimilarea mai este considerat ca o adaptare „ func ional ” la un nou climat cultural.
În sfîr it, contra-acultura ia constituie „ procesul de respingere brutal , brusc a
culturii care se afl în curs de dispari ie într-o situa ie colonial i care produce un
mesianism politic i o reîntoarcere la izvoare” (Dansen et al., 1999, p.103).
Exist un anumit stres al acultura iei, manifestat prin anxietate, depresie,
sentimente de marginalizare i excluziune, ce articuleaz o identitate confuz i poate
genera chiar anumite boli cu manifestare psihosomatic . În urma studiilor
interculturale au fost identifica i o serie de factori care favorizeaz apari ia stresului
aculturativ, cum ar fi: modalit ile de aculturare (deschise, permisive, tolerante sau
brutale, radicale), fazele acultura iei (incipient , median , final ), natura societ ii
dominante (multicultural sau asimila ionist , cu prejudec i sau cu discriminari
manifeste), caracteristicile grupului aculturat (statusul social, vîrsta, situa ia
economic ), impactul acultura iei la nivel individual (afectiv, atitudinal,
comportamental).
J. W. Berry constat c exist ase tipuri de schimb ri specifice fenomenului
de acultura ie (apud Cuco , 2000, p. 128): schimb ri fizice (de exemplu, zona
geografic , clima, expunerea la soare, locuin a); schimb ri biologice (un nou tip de
alimenta ie, noi boli etc.); schimb ri politice (precum pierderea unor drepturi
politice); schimb ri economice (salarii, omaj etc.); schimb ri culturale (limba,
educa ia, religia dominant etc.); schimb ri sociale (noi rela ii interindividuale i
grupale).
În contextul schimb rii individuale, experien a întîlnirii a dou culturi poate
lua forme diferite. Ea se poate „ solda” cu o decultura ie a personalit ii, caz în care
45
este vorba despre o experien negativ ; dar atunci cînd se genereaz o reorganizare
cultural a personalit ii într-un chip angajant i constructiv social, ea poate fi
considerat pozitiv . Decultura ia se manifest atunci cînd indivizii, captivi între dou
culturi care nu pot fi conciliate, sunt în mod profund afecta i. Ei resimt o grav criz
de identitate care le pericliteaz echilibrul, provocînd sentimente de inferioritate,
angoas , agresivitate.
Decultura ia este, a adar, procesul prin care un individ sau un grup reneag
atît propria cultur , cît i orice alt form de cultur , în urma unei treceri sau inser ii
defectuoase spre medii culturale diferite. Din p cate, asemenea procese sunt înso ite
de diverse perturb ri de personalitate (de exemplu, sinuciderile în lan ale sclavilor
africani muta i for at în America la începutul secolului al XIX-lea). Decultura ia poate
fi evitat prin experien a unei acultura ii par iale, f r a se ajunge la o scindare total .
De obicei, emigran ii adul i pot pendula relativ u or între un pol interior apropiat
culturii de origine (precum universul familial, activit ile extraprofesionale etc.) i un
pol exterior apropiat societ ii gazd (mediul de munc , administra ia etc.); ei g sesc
astfel, un echilibru prin coabitarea cu ace ti doi poli simbolici. În cazul lor, mediul
formal devine mediul predilect de inser ie în noua cultur , iar mediul informal este
rezervat conserv rii propriei culturi. Deseori, copiii sunt cei care rup acest echilibru
adaptativ, punînd sub semnul întreb rii modul de func ionare al propriei culturi. Fiind
confrunta i cu noua cultur în mediul colar, educativ, formator al turi de mediul
familial impregnat de cultura originar , ei sunt constrîn i la o adaptare permanent i
frecvent , care solicit o reorganizare cultural pe care o accept mai u or. Copiii
intr mai facil, „ natural” , în noua cultur , f r a fi nevoi i s adopte acele strategii
duplicitare de inser ie în mediul socio-cultural. Astfel, ei devin „ p rin ii culturali” ai
propriilor lor p rin i. Reorganizarea cultural poate fi considerat pozitiv atunci cînd,
în urma acultura iei, se ajunge la o îmbog ire a personalit ii subiectului i la
dezvoltarea creativit ii sociale (subiectul dobîndind mai multe strategii existen iale
adaptative, care îi l rgesc repertoriul de replici pe care le poate oferi provoc rilor
mediului social).

Tipologia fenomenelor de acultura ie

Berry et al. (1997), f cînd distinc ie între adaptare i acultura ie, eviden iaz
patru strategii de adaptare, procese care la rîndul lor sunt înso ite de patru tipuri de
acultura ie.

46
 În primul rînd avem asimilarea, care presupune abandonarea complet a
identit ii culturale în favoarea identit ii comunit ii dominante, integratoare.
Aceasta se petrece în registrul identit ii i caracteristicilor culturale vitale (limba,
religia, obiceiurile cotidiene etc.). Asimilarea constituie, de fapt, un proces
unidirec ional care include adoptarea limbii, a obiceiurilor, a valorilor si apoi a
modului de via al grupului dominant de c tre noii veni i care sunt astfel, îngloba i în
societatea-gazd . Conceptul dobînde te, astfel, conota ii negative, fiind asociat cu
no iunea de pierdere i / sau renun are la cultura proprie originar : individul sau
grupul este integrat total în cultura dominant , iar identitatea cultural ini ial este
înlocuit cu cea a grupului supraordonat. Asimilarea reprezint o realitate pentru
mul i emigran i, iar abandonul pe care îl implic este mai frecvent o constrîngere a
societ ii gazd decît o alegere voluntar . În acest sens, coala are întotdeauna o for
asimilatoare extrem de puternic , exigen ele colare i mai ales cele lingvistice
neoferind alte alternative.
Totu i, asimilarea poate fi de multe ori superficial , o asimilare asumat ce
ascunde frecvent „ disimularea” . Cu alte cuvinte, strategiile de adaptare ce conduc la
asimilare par cele mai potrivite pentru a ajunge la o acceptare din partea societ ii
dominante a subiectului implicat. Individul î i conserv cultura originar , evitînd
dezagregarea sa identitar , care ar putea fi considerat drept o amputare sau o
deposedare nenatural a ceva ce îi este „ înn scut” . Acest conformism de suprafa
poate s mearg pîn la „ renun area la identitate” (de genul abandon rii, la propriu, a
numelui i prenumelui) fiind, de fapt, o disimulare care ar putea rezulta dintr-o
necesitate de a ascunde, de a camufla diferen ele, f r a le abandona. Majoritatea
copiilor au o mare tendin spre conformism; astfel, ei ader la regulile colare, la
limba care le este impus , dar într-un mod superficial, pentru ca nu vor sa fie
considera i ni te „ tr d tori” în raport cu mediul lor familial.
Integrarea implic p strarea unei p r i din specificitatea cultural proprie, în
acela i timp f cînd parte din unele structuri ale societ ii dominante. Acest proces nu
este unidimensional, ci multidimensional, în care toate elementele p r ii integrante
sunt redefinite de c tre noul venit, printr-o reinterpretare frecvent întîlnit la membrii
primei genera ii de emigran i. Aceasta situa ie pare de multe ori cea mai echilibrat ,
satisf cînd atît exigen ele individului, cît i ale comunit ii, i are în vedere voin a de
a lega rela ii cu alte grupuri din societate. Prin integrare se ajunge la o redefinire
indentitar în contextul unor noi repere culturale.

47
 Segregarea / separarea implic fie dorin a individului de a- i p stra
identitatea sa cultural intact , fie împiedicarea oric rei rela ion rii de c tre societatea
dominat .
În schimb, marginalizarea este un proces ce exprim un tip de acultura ie care
covîr e te i discrediteaz . Nemaifiind voluntar , societatea dominant joac un rol
foarte important în practica marginaliz rii. Nici unul din aceste tipuri de acultura ie
nu reprezint o alegere deplin liber din partea subiectului individual, în toate existînd
o negociere simbolic tacit între actorii sociali implica i.

ocul cultural

ocul cultural se refer la „ acea experien emo ional i intelectual ce apare

la cel care, plasat accidental sau datorit unor activit i specifice în afara contextului
socio-cultural ini ial, resimte o puternic stare de disconfort i de stres existen ial”
(Cuco , 2000, p.131).
Experien a vie uirii într-un nou mediu socio-cultural poate declan a diferite
reac ii: de frustrare sau de respingere, de destr mare a identit ii, de revolt , de
anxietate, de mirare sau chiar de fascina ie în fa a experiment rii noului context
cultural.
ocurile culturale au mai multe componente, fiind determinate de diferite
aspecte: ocuri legate de percep ia diferit a spa iului i timpului (de exemplu,
incapacitatea ini ial de a integra ritmuri temporale mult mai accelerate decît în locul
de origine, precum în cadrul procesului de munc ); ocuri datorate diferen elor de rol
i rela ionale din cadrul grupului familial (rolurile so ilor, sistemul parental, tipul de
familie, modalit ile de comunicare i control, stilurile de ata ament etc.); ocuri
legate de tipurile diferite de sociabilitate (ospitalitatea, caracteristicile schimburilor
reciproce etc.); ocuri rezultate în urma reactivit ii diferite fa de cererea ajutorului
(c ci sunt culturi care poten eaz comportamentul pro-social i culturi „ autiste”
social); ocuri datorate „ întîlnirii” cu rituri i credin e magico-religioase diferite;
ocuri legate de reprezent rile diferite asupra schimbului cultural.
ocul poate determina fie o mai buna cunoa tere i inser ie în cultura proprie,
fie o stare de disolu ie interioar , ce conduce la o adaptare convenabil la cultura
„ str in ” .
Teoriile identit ii sociale atest faptul c , în mod continuu, indivizii se
raporteaz la partenerii lor de rol pentru a- i confirma identitatea proprie; chiar
prezen a de sine se cere a fi confirmat prin al ii, un rol deosebit în construirea sinelui

48
avîndu-l valorizarea realizat de al ii i de propriul Eu. Atunci cînd criteriile de
valorizare nu mai concord cu cele ale mediului, se genereaz o discontinuitate, o
ruptur .
ocul cultural este, de fapt, o amenin are identitar ce se manifest în cazul
unei neconcordan e între reprezentarea venit din interior – imaginea personal
despre sine - i cea venit din exterior - imaginea social despre sine. Acest
disconfort poate fi diminuat sau anihilat prin încercarea de îndep rtare de propriile
referin e culturale sau m car prin încercarea de-a nu le considera ca ni te valori
absolute. Cu alte cuvinte, e necesar o anumit decentrare fa de reperele
încet enite ale culturii de origine. Un asemenea travaliu presupune o bun cunoa tere
de sine, privitoare la con inutul identit ii sociale i culturale a subiectului, pentru a se
ajunge la con tientizarea relativit ii punctelor proprii de vedere.
Procesul de inser ie într-o alt cultur este foarte complex, multifazic, aceast
p trundere în sistemul cultural al alterit ii realizîndu-se treptat, prin mai multe etape:
- cunoa terea se realizeaz prin diverse modalit i, fiind necesar o cunoa tere
din untru, personalizat , prin intermediul unei proiec ii empatice;
- acceptarea înseamn a ti s ascul i discursul „ celuilalt” , devenind sensibil la
justific rile i întemeierile sale valorice, în ciuda diferen elor dintre codurile
semantice reciproce;
- comunicarea non-verbal condi ioneaz în elegerea corect a limbajului verbal (pe
care îl completeaz , îl înlocuie te, îl confirm , dar îl i anuleaz atunci cînd exist
neconcordan e), avînd un rol foarte important în procesul comunic rii. Este deosebit
de relevant pentru în elegerea intercultural prin decodificarea elementelor ce
compun limbajul verbal;
- contactul cu mediul (contextul fizic, socio-politic, economic, cultural);
- raportarea la timpul celuilalt – apropierea de o alt dimensiune a alterit ii tr it de
„ cel lalt” . Timpul aduce o semnifica ie referen ial faptelor ad postite în registrele
sale, ordonînd „ curgerea„ vie ii sociale.
Cînd un subiect individual se situeaz între dou culturi, el este supus riscului
apari iei unui dezechilibru identitar, din cauza unei tensiuni între valorile specifice
celor dou sisteme culturale. În acest „ tranzit cultural” individul se poate „ r t ci” ,
valorile vechi nefiind înc validate în noua cultur de inser ie. Este necesar o
anumit perioad de acomodare pentru descoperirea i diferen ierea valorilor analoge
ale noii culturi, pentru stabilirea unui ansamblu valoric restructurat, din a c rui
perspectiv s se poat descifra satisf c tor noul spa iu cultural de inser ie.

49
Studiu de caz. Diferen e intergenera ionale în familiile de emigran i

Devenit o topic frecventat i în studii române ti de specialitate (Bozian,

2004), tema acultura iei în familiile de emigran i a ajuns s dobîndeasc la noi o miz
sporit în anii din urm , cînd, conform ultimelor rezultate ale Barometrelor de opinie
public , aproape 10% dintre români sunt în mod curent „ pleca i în str in tate” .
Cultura originar a fiec rui individ este prezent în straturile profunde ale
personalit ii subiectului i, de aceea, este extrem de dificil debarasarea de aceste
influen e care au devenit „ natura” lui, a a cum îi este imposibil a se deta a de
tr s turile sale genetice. În anii ’70, în Fran a, a ap rut expresia „ cultura
imigran ilor” , care a avut un ecou destul de amplu într-un timp relativ scurt. Aceast
expresie se referea aproape întotdeauna la cultura de origine a imigran ilor care se
men inea izolat fa de teritoriul cultural de inser ie. Aceast abordare este
considerata de D. Cuche (2003, p. 156) fatalist i reduc ionist , considerînd c „ a
identifica culturile imigran ilor cu culturile lor originare este o gre eal bazat pe o
serie de confuzii” . Pentru c , în primul rînd, se confund cultura originar cu o
cultur na ional a imigran ilor, de i na iunile nu sunt omogene din punct de vedere
cultural. Apoi, cultura na ional este într-o continu evolu ie, i chiar rile de unde
provin imigran ii de multe ori trec prin schimb ri profunde economice, sociale i de
mentalitate. Astfel, imigrantul nu poate fi considerat în totalitate reprezentantul
culturii sale i poate nici m car al comunit ii lui originare, aflîndu-se în afara
evolu iei rii i comunit ii sale. „ Imigran ii se vor afla întotdeauna mai mult sau mai
pu in în decalaj fa de ceea ce a devenit aceast cultur de la plecarea lor” (Cuche,
2003, p.157).
Astfel, defini ia dat în general „ culturii emigran ilor” este par ial lipsit de
obiectivitate. Cultura de origine pe care emigran ii din prima genera ie încearc mai
mult sau mai pu in s o p streze, este, de fapt, mai mult o cultur fragmentar , redus
la cîteva elemente disparate. Tot D. Cuche (2003, pp. 158-159) consider c
„ fragmentele acestea disociate din mediul lor originar i importate în societatea de
imigra ie sunt decontextualizate i î i pierd deci caracterul lor func ional. [...] Cultura
aceasta «expatriat », s r cit , nu poate fi decît o cultur încremenit , pu in
susceptibil la evolu ie i greu de transmis genera iei urm toare. Cramponarea
emigran ilor de aceste fragmente de cultur se datoreaz faptului c acestea le permit
s - i afirme o identitate specific i s - i dovedeasc fidelitatea fat de comunitatea
lor originar . Acest lucru permite totodat men inerea unui minim de coeziune în
sînul grupului de imigran i, care î i recunoa te astfel o origine comun ” .
50
 Este important de men ionat influen a regimului comunist asupra primei
genera ii de emigran i români care au ajuns s î i contureze identitatea într-un context
coercitiv. Românii, confrunta i cu un sistem politic dictatorial, au dezvoltat o serie de
strategii i atitudini care le-a permis a se adapta circumstan elor. Lipsa supunerii era
pedepsit , regulile i expectan ele sociale erau deseori obscure sau instabile, fiind
aplicate imprevizibil i abuziv, se cultiva o atmosfer de neîncredere general , o
presiune spre conformitate, spre uniformizare, nefiind apreciate efortul real i
performan ele în sarcini individuale. Exprimarea opiniilor sau ac iunile care nu erau
aprobate de „ sus” generau un mare risc; astfel, oamenii evitau s ia ini iative proprii,
se ab ineau de la critic sau de la sugestii; aceast supraveghere continu , regulile
stricte i suprimarea ini iativei i a inova iei au erodat autonomia i sim ul
autodetermin rii. Paternalismul regimului comunist a încurajat pasivitatea, lipsa de
ambi ie, iresponsabilitatea i dependen a. Tr s turile modelate de acest regim totalitar
se estompeaz destul de greu, comunismul rezidual persistînd pîn la 30 de ani
(Chelcea, 2000). Emigran ii români ajun i în societatea american individualist cu
un astfel de „ mo tenire” valoric i atitudinal au sim it mai profund diferen ele
contrastante dintre cele dou ri.
Culturile emigran ilor sunt culturi vii i dinamice, ace tia neputînd r mîne
complet impermeabili la influen a cultural a societ ii în care se integreaz . A doua
genera ie a imigran ilor au parte de o dubl socializare, formarea realizat în coal i
contactul cu tinerii din noua ar contribuind mult la transformarea culturii grupului
lor. Con tiin a apartenen ei emigrantului la societatea de origine nu este static , luînd
forme particulare la fiecare individ i mai ales schimbîndu-se de-a lungul genera iilor.
Primii emigran i vor reinterpreta tr s turile culturale ale societ ilor receptoare pe
care trebuie s le adopte dup schemele culturii de origine; descenden ii lor, îns , vor
reinterpreta dup schemele noii culturi tr s turile mo tenite de la p rin i (Abou,
1981). Irwing A. Hallowel sus ine c , în cazul primei i celei de-a doua genera ii
aflate în situa ie de acultura ie, schimb rile personalit ii r mîn superficiale, abia în
cea de-a treia genera ie constatîndu-se modific ri în personalitatea de baz (Cuche,
2003, p.87).
Nu to i copiii proveni i din familii emigrante cunosc acela i traiect migrator.
Pot fi luate în considerare cel pu in trei cazuri (Dansen et al., 1999, p.108):
În primul caz, copiii sunt veni i împreun cu p rin ii, to i membrii familiei
fiind emigran i la prima genera ie; ace tia interpreteaz tr s turile culturii receptoare
în func ie de experien ele culturii originare. Desigur, este foarte important vîrsta la
care copii ajung in noua societate pentru gradul lor de encultura ie.
51
 În al doilea caz, copiii sunt n scu i în noua ar , constituind a doua genera ie
de la emigrare; ace tia ajung s interpreteze tr s turile culturii de origine, plecînd de
la o acultura ie mai veche.
Al treilea caz circumscrie situa iile de reunire a familiei, în care copiii se
al tur p rin ilor sau mama i copiii, tat lui care a tr it deja o perioad mai lung sau
mai scurt de timp în ara gazd . Astfel, membrii familiei nu au în totalitatea aceea i
gril de interpretare cultural , de unde pot lua na tere conflicte în sînul familiei
(Perregaux i Togni, 1989 apud Dansen, 1999, p.109).
Inevitabil, emigra ia genereaz schimb ri în structura familial i pericliteaz
echilibrul sistemului, modificîndu-l. Aceste schimb ri pot afecta distribu ia rolurilor
în familie, a autorit ii p rin ilor, iar procesul de adaptare social prin care trec
familiile poate deveni lung i dureros. Privite ca sisteme, culturile imigran ilor nu
înceteaz s evolueze, în ciuda unor elemente specifice culturii originare care pot fi
p strate într-o stare aproape intact . Dup un anumit timp, în condi ii bune de contact,
unele comportamente i valori sunt preluate de la cultura rii gazd , altele sunt
conservate de la cultura de origine. Adaptarea nu presupune doar abandonarea unor
simple conduite pentru a fi înlocuite cu altele, ci impune înv area unei noi limbi cu
toate elementele sale verbale i extraverbale pe care le implic , confruntarea cu noi
coduri sociale i cu atitudini diferite.
Acest proces de adaptare nu este liniar, iar schimb rile experimentate vor fi
diferite în func ie de sectorul vie ii în care apar i pentru fiecare membru al familiei,
fapt care poate genera conflicte. De exemplu, într-o familie în care s-a infiltrat
nesiguran a datorit schimb rilor i dificult ilor, „ p rin ii, mai ales mama, nu mai
pot s ofere copilului o securitate suficient . Acesta î i construie te identitatea într-un
mediu pe care îl poate resim i ca ostil i în care trebuie s respecte noi repere spa iale,
sociale, lingvistice sau spa io-temporale” (Dansen, 1999, p.109). Mama, încercînd s
fac fa dificult ilor implicate de schimbare, g se te dificil a se asocia schimb rilor
tr ite de copil, iar dup un anumit timp, coeziunea familial poate lipsi. Se poate
ajunge uneori la o pierdere a sensului practicilor educative i a punctelor de reper f r
a se putea da un sens noilor practici. Într-o situa ie de adaptare social este necesar o
securitate suficient , iar dup faza de acultura ie tr it de mam , unii copii de
emigran i e posibil s aib parte de mai pu in securitate exact în momentul biografic
cînd ar avea nevoie de mai mult .
Fiecare persoan are propria gril de interpretare i reinterpretare a tr s turilor
culturale ale comunit ii c reia îi apar ine, în func ie de specificit ile sale identitare
(de exemplu, sexul, vîrsta, statusul social etc.). Astfel, „ mai mul i cercet tori au ar tat
52
c , într-o aceea i familie, alegerile f cute sunt foarte diverse atunci cînd este vorba de
cet enie, de reproducerea schemelor culturale puternice ale societ ii de origine sau
de identificare cvasi-complet cu societatea gazd ” (ibidem, p.110).
Emigran ii sunt supu i unui proces de redefinire cultural , de rea ezare a
pozi iei simbolice în familie i societate. „ În situa ia de emigrare, copilul se va
dezvolta într-un univers cultural divizat în sînul c ruia va trebui s dobîndeasc
identit i conciliabile” (ibidem, p. 110). Rela iile ce se stabilesc între mediul familial
i colar sunt de o importan deosebit ; p rin ii care sunt mai pu in familiariza i cu
institu iile colare se pot afla intr-o situa ie de „ ne tiin ” în raport cu profesorii i
uneori chiar în raport cu proprii lor copii. Aceast asimetrie a rela iei familie- coal
condi ioneaz , prin felul cum este ea resim it , apari ia obstacolelor în calea bunei
desf ur ri a colariz rii copilului. Fiecare copil de ine un grad mai mare sau mai mic
de flexibilitate în ceea ce prive te aspectele culturii familiale asociate culturii de
origine i aspectele culturii ce apar in t rii gazd ; ace tia constituie doi poli culturali
care se afl într-o raport dinamic, într-o continu ajustare prin schimburi reciproce.
Privitor la realitatea emigra iei, E. Erikson afirma faptul c „ psihanaliza
copiilor de emigran i, primii americani adev ra i în sînul familiei lor, arat clar în ce
m sur ei devin «p rin ii culturali» ai p rin ilor lor” (Di Mascio, 2000, p.61). Astfel,
autoritatea nu este pur i simplu difuz , diluat , ci este chiar inversat . Analizînd
stilul parental american, Erikson schi eaz un „ portret-robot” al tîn rului american
mediu din care rezult , printre altele, c el are „ o mam mai degrab distant , nu prea
protectoare, i un tat discret.” (Erikson apud Di Mascio, 2000, p.62). Erikson
apreciaz familia american ca o coal a democra iei i a toleran ei, în care, tat l
absent, care pare a nu- i îndeplini rolul de autoritate, ofer copiilor s i ni te
deprinderi de autodeterminare. Chiar dac mama american este acuzat tocmai de
fiii ei c este distant , în acest mod tîn rul american înva ce este autonomia intra i
interpersonal . Modelul comunica ional caracteristic familiei americane pare a fi
precump nitor consensual, cultivîndu-se independen a i spiritul întreprinz tor.
D. Nikol (un emigrant român în New York) afirm în cartea sa, Pe portativul
vie ii – jurnal literar, urm toarele: „ Aici în America (U.S.) nu exist Englez, German
sau…Român. To i suntem …«Americani!». Înc de la prima genera ie, identitatea
etnic este spus cu jum tate de gur . La a 2-a i a 3-a genera ie, originea etnic
devine o no iune «arbitrar ». De la o genera ie la alta, originea etnic se estompeaz
i dispare […]. Aici nu mai e nimeni acas la el. Noua cas este America!
«Asimilarea» se produce, astfel, destul de rapid” (Dominik, 1992, p. 199).

53
 În secolul al XX-lea, expresia „ Melting Pot” („ oala de topit” ) era folosit
pentru a sugera u urin a cu care emigran ii erau asimila i culturii engleze. În zilele
noastre se vorbe te despre „ salata american ” , pentru c , în Statele Unite grupurile
etnice încearc tot mai mult s - i conserve cultura lor na ional , tradi iile, obiceiurile,
religia etc. Aceast afirma ie este dovedit de diversitatea manifest rilor culturale ce
coloreaz via a social american , dar tendin a de conservare este estompat de la o
genera ie la alta, de i sunt p strate anumite simboluri, asemeni unor relicve proprii
unei lumi demult uitate. Totu i, în mozaicul cultural i etnic caracteristic Statelor
Unite, „ Americanii, dincolo de originea lor, r mîn mai presus de toate americani”
(Pargac, 1998, p.25), aceast realitate fiind valabil mai mult pentru copiii
emigran ilor n scu i i crescu i în noul climat cultural.

Cercet ri psihosociologice asupra fenomenelor de mobilitate social masiv .

Emigrarea în mas

Primii speciali ti din zona tiin elor sociale care s-au preocupat sistematic de
problema emigr rii, precum Schlesinger, Hansen, Blegen, Wittke, au fost ei în i i copiii
sau nepo ii emigran ilor. Începînd cu lucrarea lui Oscar Handlin, sociologii au început
s se concentreze asupra proceselor asimila ioniste experimentate subiectiv. În opinia
istoricilor, emigran ii au adus cu ei valori culturale diverse pe care le-au folosit pentru
a- i p stra controlul asupra propriilor vie i i pentru a- i structura formele de adaptare.
Lucrarea lui W. Thomas i Th. Znaniecki (1918-1920/2002) despre emigran ii
rani polonezi în America este una din primele lucr ri ce include studiul culturii i a
organiz rii sociale a emigran ilor. Adev rat explorare de pionerat pentru tiin ele
sociale americane ale secolului al XX-lea, cercetarea celor doi exponen i ai colii de la
Chicago urm rea s explice problemele sociale ale vremii prin examinarea rela iei
subiective dintre indvizi i societatea integratoare. Mai mult, investiga ia a avut o mare
influen asupra unei întregi genera ii de sociologi, consfin ind rolul de prim plan al
colii de la Chicago în cunoa terea social . Studiul a fost mai mult decît o cercetare a
adapt rii emigran ilor, propunînd o analiz ce examina modul în care societ ile
tradi ionale r spund la for ele moderniz rii. Articulat ca o str danie deliberat de a
dezvolta o metodologie sistematic calitativ pentru sociologie bazat pe surse narative
ce oglindeau experien e de via individuale (de tipul coresponden ei), cartea celor doi
sociologi sublinia faptul c ordinea social se afl la intersec ia dintre valori, atitudini i
practici sociale. Thomas i Znaniecki nu au pus atît de mult accentul pe asimilarea
individual , cît pe formarea comunitar , adic pe etnicizare. În ciuda limitelor studiului
54
pe care l-au realizat, acesta a fost i înc mai este valorificat în cercet rile aplicate
psihosociologice.
În anii `70 ai secolului al XX-lea, membrii unui proiect de cercetare pe tema
în elegerii experien elor emigran ilor germani prin scrisori au dorit s interpreteze
informa iile g site într-o asemenea „ surs ” despre evenimentele sociale i politice, cu
scopul de a formula concluzii despre fenomenul acultura iei. Dar multe dintre aceste
scrisori, în special cele scrise de femei, au fost considerate ca avînd o însemn tate
redus , pentru c tematica lor dominant f cea referire la sfera privat , mai degrab
neglijat de c tre cercet torii sociali i istorici.
Lalonde i Cameron (1993) au studiat emigran ii din Canada, iar cercetarea în
care s-au angajat a fost centrat pe grupurile de emigran i din Caraibe (formate din
popula ii de culoare), din China, Italia i Grecia. Au fost administrate chestionare
acestor patru grupuri etnice, luîndu-se în considerare dac emigrantul era membru al
primei genera ii (116 de subiec i), sau copilul devenit adult al primei genera ii (133 de
subiec i). P rin ii (prima genera ie) au demonstrat o identificare etnic mai puternic
decît copiii lor (a doua genera ie). În general, similaritatea culturii gazd i a culturii
emigran ilor referitoare la dimensiunea individualism-colectivism cre te probabilitatea
bunei adapt ri. O asemenea aser iune dovede te cum, bun oar , emigran ii veni i dintr-
o cultur colectivist într-una individualist pot întîmpina dificult i mai mari în
adaptarea la noua cultur decît al ii veni i tot dintr-o cultur individualist . Ulaszeck
(1990) a examinat percep ia stresului la studen ii str ini ai Universit ii nord-americane
din Ilinois, i, în urma rezultatelor a ajuns la concluzia c cei proveni i din culturi
colectiviste i-au f cut prieteni mai greu decît cei veni i din culturi individualiste. Cu cît
distan a cultural este mai mare între cele dou societ i, cu atît dificultatea adapt rii
cre te. De i aceasta afirma ie a fost testat în diverse studii, trebuie s avem în vedere
c exist i excep ii de la o asemenea tendin . Unul dintre cele mai interesante exemple
este cazul emigran ilor din Asia de sud-est în America. Colectivismul familial cu care
ace tia au sosit în noua societate s-a dovedit a fi func ional pentru adaptarea copiilor lor
la sistemul de înv mînt american. Caplan, Whitmore i Choy (1989) au dovedit c , în
doar trei ani de la sosirea in America, f r s cunoasc în prealabil limba, copiii
emigran ilor au ob inut rezultate peste medie în colile americane. Dup p rerea
autorilor aminti i, valorile culturale ale p rin ilor au stat la baza acestei înclina ii, prin
valorificarea educa iei i a realiz rii profesionale, coeziunea vie ii de familie i munca
asidu .
Exist multe cercet ri care au studiat factorii ce amenin sau faciliteaz
adaptarea psihologic a emigran ilor în timpul acultura iei (Berry, 1900; Vega,
55
Rumbaut, 1991). Unele studii au demonstrat c percep ia discrimin rii are un efect
negativ puternic asupra diferitelor aspecte ale bun st rii emigran ilor tineri (Gil at al.,
1994; Phinney, Chavira, 1995; Rogler, Cortes, Malgady, 1991; Vega, Khoury,
Zimmerman, Gil, Warheit, 1995, apud Liebkind, Jasinkaja-Lahti, 2000). O alt
problem a acultura iei o constituie insuficienta cunoa tere a limbii dominante a rii
gazd , handicap care diminueaz abilitatea emigrantului de a func iona eficient în noul
context social.
A fost sugerat teoretic i dovedit empiric faptul c rela iile familiale de calitate
joac un rol important în prevenirea problemelor provocate de acultura ie a tinerilor
emigran i (Chiu, Feldman, Rosenthal, 1992; Feldman, Mont-Reynaud, Rosenthal, 1992;
Gill et al., 1994; Liebkind, 1994, 1996; Phinney, Chavira, 1995, apud
Liebkind, Jasinkaja-Lahti, 2000). Percep ia calit ii suportului parental emo ional i
social se poate deteriora în timpul acultura iei. În familiile amenin ate de acest risc,
gradul sc zut de acultura ie (de exemplu. men inerea valorilor tradi ionale) poate fi
v zut ca un mijloc de a sus ine coeziunea familial i de a evita conflictul
intergenera ional. A adar, men inerea valorilor culturale tradi ionale, în special cele
legate de familie, împreun cu suportul parental perceput, pot ajuta emigran ii
adolescen i s fac fa problemelor legate de acultura ie. S-a demonstrat c între
perioada care a trecut de la integrarea tinerilor în societatea gazd i gradul de
prezervare a valorilor tradi ionale ale culturii de origine exist o corela ie invers .
Astfel, cre te riscul apari iei conflictelor cu p rin ii.
Liebkind i Jasikaja-Lahti (2000), în studiul lor despre acultura ie i bun starea
psihologic a emigran ilor adolescen i din Finlanda, au ajuns la concluzia c subiec ii de
gen feminin au acuzat mai multe simptoame cauzate de stresul acultura iei (în special
anxietate i simptome psihosomatice) decît subiec ii de gen masculin. Cu cît emigran ii
tineri au perceput mai intens discriminarea, cu atît mai modest au aderat la valorile
tradi ionale legate de familie, i cu cît suportul i în elegerea p rin ilor erau mai pu in
exprimate, cu atît stresul acultura iei sporea. Adolescen ii devin tot mai con tien i de
contrastul dintre rela iile cooperante pe care le au cu colegii din grupul de co-vîrstinci i
rela iile tot mai unilaterale experimentate cu p rin ii. Acest aspect al dezvolt rii poate fi
mai problematic pentru tinerii emigran i decît pentru cei care au r mas în ara lor natal ,
pentru c ei pot adopta valori familiale vestice mai grabnic decît p rin ii lor. Astfel,
lupta adolescen ilor pentru autonomie poate fi accentuat de diferen ele
intergenera ionale în contextul acultura iei. În concluzie, adolescen ii emigran i care
ader mai pu in la autoritatea parental consfin it tradi ional i care se bucur de suport
parental au ansele cele mai mari de a evita diversele problemele legate de acultura ie.
56
 Jeanne L. Tsay, Yu-Wen Ying i Peter A. Lee (2000) au realizat un studiu ce
investiga elaborarea semnifica iei de a fi „ chinez” sau de a fi „ american” pentru
emigran ii chinezi în Staele Unite. Ei au urm rit în ce m sur gradele diferite de
expunere cultural i de experien intercultural influen eaz „ sentimentul de a fi
chinez sau american” . Cultura chinez a fost descris ca accentuînd rela iile
interpersonale, supunerea colectiv la autoritate i controlul emo ional, pe cînd cultura
american a fost caracterizat prin individualism accentuat, sfidarea autorit ii i
libertatea exprim rii emo ionale. Acest „ sentimente” de „ a fi chinez” i „ american” , în
opinia autorilor cercet rii, sunt fie unidimensionale pentru chinezii n scu i în America,
fie independente unele de altele, pentru c subiec ii implica i sunt crescu i de c tre
p rin i chinezi într-o cultur american (expunerea lor la cultura chinez fiind astfel
limitat la cîteva contexte). Pentru emigran ii chinezi, acest sentiment al dublei
apartenen e poate fi bidimensional sau în leg tur bilateral negativ , pentru c în toate
contextele de via , ei au fost obi nui i s fie „ chinezi” , dar datorit emigr rii exist
situa ii în care devin „ americani” . Fenomenul evocat se reg se te îndeosebi pentru
persoanele care î i p r sesc ara dup adolescen , dup ce ei i-au format deja o
identitate chinez , fiind foarte posibil s continue a se considera „ chinezi” i în noua
ar , printr-o strategie personal ce asigur coeren a identitar .
Pentru emigran ii nou veni i în America, sentimentul de „ a fi american” poate fi
mai pu in integrat i internalizat în conceptul lor de sine decît cel de „ a fi chinez” . Prima
evaluare este mai mult legat de contextele din via în care trebuie s fie „ americani”
(de exemplu, în mediul colar), fiind experimentat ca o parte extern a sinelui
(Baumeister, 1998). Astfel, no iunea lor de „ a fi americani” se bazeaz pe angajarea lor
în cultura american . Cu timpul, ei încep a internaliza identitatea american , aceasta
devenind o parte intern a sinelui, convergent cu idenitatea lor global . Tendin a este
valabil mai mult pentru cei care au sosit în Staele Unite înainte de a- i forma o
identitate chinez puternic . Cu cît perioada ederii în noua ar este mai însemnat , cu
atît mai contextualizat i mai extern devine identitatea lor originar .

Studiu de caz – integrarea românilor în mediul multicultural american

Multiculturalismul este tot mai mult o eviden atotputernic a actualit ii i,

indiferent de locul unde ne-am afla, omogenitatea popula iilor e mai degrab o
construc ie mitologic decît o expresie a unei realit i sociale consfin ite. De multe ori,
diversitatea popula iei este privit ca o bog ie, sau cel pu in ca o stare inevitabil

57
asupra c reia nu se poate reveni, constatare care hr ne te o atitudine multiculturalist
care coboar fie în aderare, fie în fatalism.
În Statele Unite, în special dup cel de-al II-lea R zboi Mondial, a fost
încurajat diferen ierea sub presiunea „ americaniz rii” emigran ilor. În SUA, ace tia
au fost nevoi i de noul context s î i reinterpreteze bagajul cultural cu care au venit,
printr-un proces mai mult sau mai pu in con tientizat. Specificul acestei reinterpret ri
a depins în parte de presiunea mediului, dar i de intensitatea cu care emigran ii au
valorificat mo tenirile culturale ale rii de origine. Noul mediu nu a fost întotdeauna
dispus s accepte elementele culturii emigran ilor, privite ca ni te simboluri etnice
împov r toare. Societatea majoritar nu le-a în eles, le-a g sit stranii, unele chiar la
limita anecdotei. Mul i emigran i au reac ionat prin încercarea de inserare rapid în
noul mediu; acest proces fiind adesea incon tient pentru c , de obicei, nimeni nu avea
preg tit o strategie de adaptare.
Ast zi, aceast diferen iere cultural nu este doar acceptat tacit, dar i bine
primit ca o expresie a toleran ei Statelor Unite pentru pluralitate. Exist con tiin a
faptului c fiecare cet ean american are o origine etnic (cu excep ia „ indienilor
americani” ), c ei nu pot fi împ r i i în americani „ adev ra i” de origine anglo-saxon
/ „ ceilal i” , i c , în fond, exist ceva demn de a fi admirat i apreciat în cultura
fiec rui grup etnic. Într-un mediu socio-cultural nou, etnicitatea originar i forma ei
aparent , simbolic , trebuie s ofere un r spuns noilor provoc ri ale mediului, trebuie
s devin „ func ional ” .
Românii au început s soseasc în America simultan cu alte grupuri etnice din
sudul i estul Europei. Cel mai adesea motiva ia lor era financiar i erau anima i de
dorin a de a se întoarce acas cu bani. Cei care au scris despre plecarea românilor în
Statele Unite la începutul secolului al XX-lea au afirmat c ace tia au venit cu o
con tiin na ional consolidat . Nu se tiu prea multe lucruri referitoare la
schimb rile produse în con tiin a etnic a românilor care au c l torit prin ri str ine,
dar far îndoial au întîlnit oameni de diferite etnii care treceau prin experien e
similare i au lucrat al turi de al i emigran i asem n tori cu ei.
Totu i, s-a observat c românii au sosit în noua ar cu o identitate mai mult
regional decît na ional . Dar, se pare c dup Marea Unire din 1918, fervoarea
sentimentului i identit ii na ionale au dep it identit ile locale (Galitzi, 1929,
Bobango, 1978 apud Quinlan, 1988, p. 34); oricum, exist destul de pu ine informa ii
cu privire la acest proces complex.
Un alt aspect modest studiat este cel care se refer la modul în care s-au
raportat românii la mediul ce le-a devenit „ noua cas ” i la societatea dominant a
58
protestan ilor anglo-saxoni, care îi caracterizau pe cei din sudul i estul Europei în
termeni peiorativi, pe baza unui stereotip etnic i confesional încet enit. Se pare c
într-un asemenea context cristalizarea identit ii etnice româno-americane a fost
facilitat în cea mai mare parte de experien ele din registrul muncii. Nu putem s nu
men ion m existen a i importan a institu iilor formale române ti sau româno-
americane, diferitele biserici i numeroasele asocia ii de voluntari. Aceste institu ii au
devenit simbolurile legitim rii româno-americane i, în acela i timp, modalit ile prin
care diferen ele religioase i regionale au putut fi estompate. Cu timpul, în efortul
românilor de a crea un sim al unit ii, diversitatea experien elor în cultura american a
fost ignorat . Au fost observate schimb ri considerabile în rela iile dintre diferite
grupuri de români, distinctivit ile regionale i într-o anumit m sur i cele religioase
fiind trecute cu vederea, valorificîndu-se sim ul mai accentuat al unit ii culturale de
origine.
În urma demersurilor tiin ifice care au studiat tema, se poate afirma c
românii au traversat un proces de transformare a identit ii, dar în majoritatea
investiga iilor psihosociologice i istorice domin registrul descriptiv în dauna celui
explicativ. Au fost diferen iate patru perioade ale emigr rii românilor în America
(Beck, apud Quinlan, 1988, pp.35 –36):
1. Perioada emigran ilor „ muncitori” – primul „ val” de emigran i a sosit între
ultimele dou decenii ale secolului al XIX-lea i primele dou decenii ale sec. al XX-
lea.
2. Perioada emigra iei politice de dup cel de-al II-lea R zboi Mondial. Datorit
comuniz rii rii, interval în care mul i intelectuali i politicieni din ar au luat drumul
Statelor Unite.
3. Perioada reîntregirii familiale de dup 1965, din vremea „ României
socialiste” . Motiva iile emigr rii în aceast perioad au fost combinate, deopotriv
familiale, politice i economice.
4. Perioada exilului din jurul anilor ’80, care include un num r relativ mic de
emigran i care au fugit, au fost expatria i sau au c utat refugiu politic în noua ar .
Aceste momente se refer doar la perioada dinaintea Revolu iei din 1989. Dup
acest episod istoric referen ial, num rul „ plec rilor” înspre SUA a crescut datorit
libert ii dobîndite, a climatului democratic care facilita plecarea legal (sau la limita
legii), a situa iei de incertitudine socio-economic i politic din ar . Motiva iile ce au
stat la baza acestui exod au fost diverse: economice, politice, familiale, în toate
producîndu-se o rea ezare identitar major .

59
 Primii români emigran i au lucrat în diverse tipuri de fabrici, în mine, în
hoteluri, ca servitori sau ca i buc tari. Majoritatea emigran ilor au intrat în noua
societate la nivelul inferior al stratific rii sociale, fiind nevoi i apoi s presteze munci
prost pl tite, cele mai evitate, i s tr iasc în cartiere s race. Cu trecerea timpului,
îns , unii au reu it s urce treptele stratific rii sociale.
În timp ce au existat multe cazuri de adaptare „ reu it ” în cultura american ,
au fost i multe situa ii de e ec. Unii s-au întors în ar „ cu buzunarele goale” , dup
încerc ri nereu ite. O parte din emigran i care au avut succes în America s-au întors
acas cu economiile lor i le-au investit în ar , al ii au r mas în noua ar . Multe
dintre scrierile despre românii-americani men ioneaz conformitatea lor fa de
sistemul industrial american. Galitzi citeaz m rturia unui b trîn din Chicago în acest
sens (Galitzi, 1929, apud Quinlan, 1988, pp.37 – 38): „ Nu îmi mai recunosc
cona ionalii. Ei arat exact ca i ceilal i i, dac nu îi aud vorbind limba noastr , cred
c sunt polonezi, sîrbi sau irlandezi. B rba ii i-au t iat must ile, semnul virilit ii
masculine. Dar a a este moda aici. Cu fe ele lor fine, b rba ii arat ca i femeile,
precum femeile cu p rul tuns au o imagine b ie easc . Este lumea întoars pe dos. Nu
pot s în eleg cum pot s fac aceste lucruri i înc s sus in c sunt români.”
Aceast m rturisire se refer la schimb rile produse în stratul exterior al
culturii (înveli ul mobil), cultura explicit , ce se concretizeaz în manifest ri
observabile, în comportamente nemijlocite i în opinii conjuncturale. Con inuturile
acestui strat de suprafa sunt mai susceptibile schimb rii decît cele ale celorlalte dou
straturi. Stratul de mijloc este reprezentat de atitudinile esen iale i normele sociale.
Stratul interior este cel mai profund, reprezentînd nucleul ce cuprinde valorile
fundamentale; este cel mai greu de modelat i schimbat, fiind i cel mai greu accesibil,
reunind concep iile de baz despre lume i despre existen a uman .
Deena R. Levine et al. (1987) aseam n cultura cu un aisberg, întrucît unele
elemente de factur cultural ca limba, obiceiurile culinare i vestimenta ia pot fi
observate imediat, dar acestea nu constituie decît vîrful icebergului. Exist mult mai
multe aspecte si forme ale culturii care sunt „ cufundate” adînc în persoan , la fel cum
cea mai mare parte a icebergului se afla ascuns sub apele oceanului (Levine, 1987,
apud Pîrlog, 2002, p.189).
În rela iile interpersonale cu membrii unei culturi diferite, de multe ori nu
suntem con tien i de faptul ca a fost înc lcat o regul cultural , sim im doar un
anumit disconfort latent. În aparen , background-ul cultural al cuiva nu pare s creeze
nici un fel de bariere, dar un gest fugar, o simpl privire sau poate chiar o pauz în
conversa ie poate crea o impresie negativ , de i partenerul de rela ie „ diferit” nu a
60
avut nici cea mai mic inten ie de a transmite un mesaj negativ, ac ionînd pur i
simplu în concordan cu normele implicite ale culturii sale. Problemele i
interpret rile gre ite apar atunci cînd atribuim semnifica ii comportamentului
„ celuilalt” prin prisma propriei noastre culturi.
În contextul american al pluralismului cultural, emigran ii sunt confrunta i nu
numai cu aspectele culturale recunoscute ca apar inînd culturii americane, ci i cu alte
manifest ri culturale apar inînd grupurilor etnice minoritare, care sunt extrem de
diverse i fa a de care statul american dovede te o toleran apreciabil . Pe tot
parcursul acestui proces, negocierea implicit între exigen ele culturale proprii i
imperativele normative ale culturii integratoare constituie regula care între ine
metabolismul identitar individual i colectiv al „ noilor veni i” .

61
 PARTEA A TREIA: PROCESELE PSIHICE PRIMARE I
RELATIVISMUL LOR CULTURAL

CAPITOLUL NR. 4. Studii interculturale asupra fenomenelor perceptive în

registrul vizual

Percep ia i iluziile optice

O perspectiv canonic a psihologiei generale afirm c procesele psihice

primare sunt, practic, universale, motiv pentru care noi le studiem total deta ate de
mediul social, cultural i istoric în care s-au n scut. Desigur, din ra iuni didactice, o
asemenea abordare este necesar însu irii termenilor i metodologiei psihologice.
Realitatea cercet rii infirm , îns , categoric aceast prezum ie de universalitate. Ideea
c senzorialitatea noastr ar putea fi influen at semnificativ de variabilele culturale
este pe cît de greu de acceptat, pe atît de nelini titoare, de vreme ce întreaga istorie a
psihologiei s-a articulat în jurul conceptului de tr s tur de personalitate, ca variabil
inferat din comportamente, caracterizat prin unitate, coeren i constan . Or dac
i procesele psihice primare care structureaz personalitatea subiectului uman se
dovedesc a fi modelate cultural, mecanismele care le activeaz nefiind deci unitare,
coerente i durabile, atunci întreaga noastr imagine despre entitatea sinelui se impune
a fi rev zut . În consecin , cu atît mai mult procesele psihice complexe sunt puternic
reconfigurate de imersarea subiectului într-un mediu cultural i social anume .
Procesele cognitive reprezint activit ile psihologice prin care se trateaz i
gestioneaz informa iile din mediul extern i intern. Nevoia de a prelucra cognitiv
informa iile din mediu constituie, neîndoielnic, o nevoie universal . Mecanismele
specifice angajate, îns , sunt semnificativ interferate de c tre variabilele culturale.
Oamenii valorific informa iile care parvin de la organele senzoriale în mai multe
etape: percep ia stimulului (proces m informa ia care ne parvine de la analizatorii
senzoriali), urmat de categorizare (ata m atribute specifice obiectelor din mediu
care au generat excita ia), de rememorarea informa iei („ sediment m” în registrul
mnezic informa ia astfel clasat ), i, în sfîr it, de rezolvarea problemelor (prin care
ne confrunt m cu situa ii noi din mediu, în care aceast informa ie devine
opera ional ).

62
 Totu i, mai degrab decît s ne apar în a a cum este în sine, lumea ni se
deschide pe baza unei grile structurate anticipativ. Expu i la acela i stimul, oamenii
prelucreaz în mod diferit informa ia care le parvine din mediu în func ie de
experien a anterioar , astfel încît una i aceea i stimulare senzorial poate genera
dou impresii complet diferite. Pentru a experimenta aceast aser iune în registrul
senzorial, urm torul experiment este pilduitor (a a numitul paradox Berkley): se
umple un vas cu ap aflat la o temperatur potrivit , i se a eaz simultan, vreme de
jum tate de minut, una dintre mîini sub un jet de ap rece, i cealalt sub un jet de
ap cald . Apoi, se introduc în recipientul vizat amîndou mîinile deodat . Subiectul
implicat în acest scenariu va sim i în acela i timp c unul i acela i stimul (vasul cu
ap cu temperatur moderat ) este deopotriv cald i rece (rece, de c tre mîna aflat
pîn atunci sub jetul cald, i cald , de c tre mîna aflat sub jetul rece). Implica iile
epistemologice ale unui asemenea experiment simplu sunt majore: senzorialitatea nu
se structureaz niciodat în sine i pentru sine, ci numai pe baza experien ei
anterioare. Leeper (1939) dovedise într-un registru mai complex acela i postulat în
privin a perceperii persoanelor.
A adar, nu numai credin ele, atitudinile i valorile difer semnificativ de la
o cultur la alta, ci i procesele psihice primare sunt modelate cultural. Pentru
prima dat o asemenea tendin a fost semnalat de cercet rile în care psihologii au
observat c modul în care oamenii percep doua linii drepte pe o pagin difer , în
func ie de apartenen a cultural . Pentru a în elege felul în care aceste înclina ii au
fost l murite de psihologi, s realiz m un scurt excurs în istoria psihologiei
interculturale. Au existat dou curente majore în explicarea fenomenelor psihice
primare (senza ii, percep ii): nativi tii, respectiv empiri tii. Curentul dominant a
fost cel al nativi tilor. Ace tia sus ineau c fenomenele perceptuale relev cereri
structurale ale sistemului nervos central, astfel încît experien a anterioar are o
importan sc zut . Reprezentan ii acestui curent s-au centrat asupra “ formelor
bune” (Gestaltpsychologie) i asupra principiului “ întregul se impune în dauna
p r ilor” . Cel de-al doilea curent a fost cel al empiri tilor, al c ror reprezentant de
prima plan era Brunswick (1956). Exponen ii empirismului sus ineau c percep ia
nu este exclusiv determinat de stimul, ci este produsul experien ei în interac iune
cu stimulul. Percep ia era definit de adep ii acestei coli ca tranzac ia dintre
organism i senza ia provocat . De asemenea, teoria tranzac ional a luat în
considerare nu atît stimulul, cît rela ia sau negocierea ce are loc între subiect i
stimul. Nici unul dintre cele dou elemente implicate în tranzac ie nu pot fi studiate

63
 separat. Astfel, propriet ile obiectului perceput sunt un produs al interrela iei
experien ei subiectului cu stimulul prin intermediul unei tranzac ii adaptative.

Cercet ri care pun în eviden relativismul cultural în privin a iluziilor optice

Primele studii care anticipau o asemenea pozi ie teoretic au fost derulate

înc de la sfîr itul secolului al XIX-lea în unele cercet ri antropologice.
Investiga iile evocate doreau s eviden ieze în ce m sur procesele perceptive sunt
datorate metabolismului „ universal” al sistemului nervos (comun întregii specii
umane), i în ce m sur depind de experien a de via i de cultura unei societ i
anume (Chelcea, 2003, p. 103). În studiul de teren Torres Straits Expedition din
1889 s-au utilizat stimuli standard, precum iluziile optico-geometrice Müller-Lyer,
a liniilor orizontale, i verticale sau trapezoidal , pentru a se verifica ipoteza
nativist a percep iei. În anul 1901, W. H. R. Rives a publicat rezultatele acestei
cercet ri, considerate de mul i anali ti, drept primul studiu de psihologie
intercultural . S-a observat c b tina ii din strîmtoarea Torres (între Australia i
Noua Guinee) sunt mai predispu i la iluzia Müller-Lyer decît britanicii, dar mai
susceptibili decît ace tia în privin a iluziilor liniilor orizontale i verticale.
Diferen ele provocate de cultur în modul de a percepe stimulii fizici au fost
reconfirmate de cercet rile din deceniul apte al secolului al XX-lea de c tre
Donald T. Campbell (1964). Acesta a observat c europenii sunt mai predispu i la
activarea iluziei Müller-Lyer decît unele comunit i din Africa, datorit „ lumii
verticalizante” în care se situeaz habitatul lor. Gordon W. Allport i Thomas F.
Pettigrew, studiind popula iile de zulu i din Africa, au remarcat c percep ia
acestora e puternic influen at de apartenen a cultural . Astfel, popula iile de zulu i
tr iesc în locuin e circulare i într-un mediu deschis construit circular i, în
consecin , nu sunt atît de susceptibili la iluzia Müller-Lyer precum europenii, care
tr iesc „ verticalizant” , în locuin e dreptunghiulare, dispuse de-a lungul unor linii
(str zi, bulevarde) ce se intersecteaz în unghi drept (rectangular).
Studii relevante care s-au derulat pe aceast topic sunt i cele coordonate de
Segall, Campbell, Herskovits (1966), care au investigat nivelul de susceptibilitate
al diverselor popula ii la activarea iluziilor vizuale (nu prezen a sau absen a
acestora), testînd presupozi iile nativi tilor. Presupozi ia lor de baz afirma c dac
percep ia este influen at de înv are, pot exista diferen e ecologice i culturale în
percep ie, ca expresie a unui “ func ionalismul tranzac ional” . Procesul iluziilor este
func ional în genere, sus in adep ii acestei pozi ii, dar poate genera erori în cazuri
64
particulare, datorit nereprezentativit ii ecologice a situa iei. S parcurgem cîteva
dintre ele.
Ipoteza lumii verticalizante (the carpentered world hypothesis) porne te de la
constatarea c lumea verticalizant este o lume în care reprezentarea unghiular
rectangular este mereu prezent . În cadrul iluziei „ paralelogramului Sender” ,
diagonala stîng pare mai mare decît diagonala dreapt , de i ele sunt de dimensiuni
geometric identice. Obi nuin a de a percepe un paralelogram desenat pe o suprafa
plat ca o reprezentare a unei suprafe e rectangulare (format din unghiuri drepte
extinse în spa iu) „ for eaz ” judecata conform c reia distan a acoperit de
diagonala stîng este mai mare decît diagonala dreapt .
Un asemenea obicei de a infera are o validitate ecologic în mediile
verticalizante, în care percep ia cotidian a unor corpuri „ înalte i adînci” , care se
distribuie pe toate cele trei dimensiuni ale spa iului, este rutinier i frecvent .
Astfel, cînd obiectele sunt proiectate pe retin , multe societ i furnizeaz medii
verticaliazante, prin tendin a automat , dincolo de pragul con tien ei, de a
interpreta în imaginea de pe retin un unghi obtuz sau ascu it ca derivînd dintr-un
obiect rectangular. O asemenea achizi ie perceptiv se formeaz înc din primii ani
de via , iar acest mod de structurare a percep iei se consolideaz pe parcursul
socializ rii.
Spre deosebire de subiec ii confrunta i mereu cu spa ii rectangulare, cei ce
tr iesc în medii circulare i întinse în plan (precum în cadrul comunit ilor din
zonele de cîmpie, sau chiar de ertice) înregistreaz propor ii mult mai sc zute în
percep iile rutiniere pentru liniile drepte i unghiurile drepte. A adar, o asemenea
obi nuin de inferen de a interpreta unghiurile optuze sau ascu ite ca drepte
extinse în spa iu sunt o raritate, motiv pentru care iluzia Sander este mai modest
(vezi figura din Anex ). A a cum s-a subliniat deja, tendin a aceasta s-a întîlnit, de
exemplu, la triburile zulu din Africa. Comunitatea evocat este mai pu in
susceptibil la iluzia Sender, fapt dovedit i de absen a în arta lor naiv a unor
reprezent ri bidimensionale ale unor obiecte tridimensionale.
O tendin similar se poate înregistra i în cazul iluziei optice Müller-Lyer
(vezi Anex ), în care figura specific se „ cite te” printr-un ra ionament ce
dezv luie extremit ile liniei de baz ca i reprezent ri în plan ale unor muchii
(exterioare, respectiv interioare) ce apar in unui obiect tridimensional extins în
spa iu, generînd iluzia conform c reia linia înso it de muchia din „ spate-jos”
(dreapta) este perceput ca fiind mai mare decît linia care are la extremit i muchia
din „ fa -sus” (stînga).
65
 În sfîr it, iluzia orizontal - vertical (front horizontal foreshortneting) descrie
cum liniile în plan orizontal ce se extind departe de observator apar a fi mai scurte
decît cele care întretaie linia vizual a observatorului (vezi Anex ). În urma unor
anchete de teren desf urate în asemenea medii s-a ajuns la concluzia c pentru
persoanele care tr iesc cotidian în cîmp deschis, linia orizontal este mai mic decît
cea vertical , astfel încît se poate spune c pe m sur ce orizontul este „ mai larg” , cu
atît iluzia este mai accentuat . Totodat , pe baza aceluia i ra ionament, iluzia este
mai moderat în zone urbane, cu orizont „ întret iat” , sau în p duri tropicale ori
canioane.
Astfel, pentru popula iile familiarizate cu perspective larg deschise, liniile
verticale de pe retin sunt percepute „ natural” ca linii lungi extinse în plan, pe o
distan considerabil , subiec ii cîmpiilor plate conferind o validitatea ecologic
sporit în interpretarea limitativ a liniilor verticale. A adar, relevan a ecologic este
mai ridicat în spa iile deschise (în care o linia vertical este v zut ca o proiec ie
bidimensional a unei linii extinse în spa iul orizontal) în compara ie cu spa iile
închise (precum cele urbane), obi nuite cu „ verticalizarea” , unde aceasta este
sc zut .
Un asemenea obicei de inferen prin care se simbolizeaz trei dimensiuni în
dou a fost achizi ionat i datorit rolului persuasiv al dispunerii simbolurilor grafice
în re-prezent rile artistice în diferite culturi, conectat cu reprezentarea limbii. În
arta european – începînd cu Rena terea - reprezentarea iconic a spa iului pe o
suprafa bidimensional - fie ea de hîrtie, pînz sau perete – impune un set de
conven ii, precum perspectiva, care recupereaz într-o m sur relativ obiectul
stimul printr-o opera ie de transgresie a unui corp tridimesional într-unul
bidimensional. O asemenea opera ie cognitiv este dificil de asumat de fiecare dintre
noi ca fiind doar una printre altele posibile i nu una universal (proiec ia celor trei
dimensiuni în dou pe un plan), constituind doar o conven ie arbitrar i nu o
gramatic perceptiv structurat anticipativ. Prin urmare, grila prin care ochii no tri
„ prive te” nu e altceva decît o re-prezentare a lumii, pe baza unui cod de reguli, cel
mai adesea implicit.
Aceast re-prezentare este mereu influen at de specificul cultural al
societ ilor, medii diferite producînd structuri perceptive distincte.
În concluzie, anumite medii fizice i culturale sunt înso ite de obi nuin e de
inferen specifice, ca expresie a unor validit i ecologice diferite. De exemplu, în
cazul figurilor non-rectangulare i a celor rectangulare, perceperea corpului stimul
se realizeaz în perspectiv i se interpreteaz ca reprezentare bidimensional a
66
unui obiect tridimensional. Toate aceste tendin e au validitate mai crescut în spa ii
“ verticalizante” , “ adîncite” , spre deosebire de “ orizontul deschis” , în ceea ce
prive te iluziile descrise prin paralelogramul Sender i asocia ia Müller-Lyer, unde
acestea sunt mai “ modeste” .
În cazul iluziei orizontal - vertical, validitatea ecologic este mai ridicat în
spa iile deschise, în care linia vertical este „ v zut ” ca o proiec ie bidimensional
a unei linii extinse în spa iul orizontal, spre deosebire de spa iile închise (de genul
celor urbane), unde validitatea ecologic este mai sc zut . Toate determin rile
evocate sus in cu putere determin rile culturale asupra fenomenelor psihice
primare, ceea ce reconfirm rolul decisiv al culturii în modelarea personalit ii
individuale i colective.

67
Anex
Iluziile optice i variabilitatea lor cultural

a. iluzia Müller-Lyer

b. paralelogramul Sender

c. iluzia orizontal vertical

68
 PARTEA A PATRA: RELATIVISMUL CULTURAL AL
POSTULATELOR PSIHOLOGIEI SOCIALE

CAPITOLUL NR. 5. Universalism i relativism cultural în psihologia social

Etnocentrismul metodologic i caren ele sale

Desigur, prin deschiderea c tre social – la rîndul s u puternic impregnat

cultural -, psihologia social a constituit ramura privilegiat a psihologiei care a
fost examinat din perspectiv intercultural .
Premisa studierii interculturale a postulatelor psihologiei sociale se
întemeiaz pe o eviden : atunci cînd psihologii din Europa de Vest i alte ri
occidentale au încercat s realizeze experimental o replic a cercet rilor din
America de Nord (SUA, Canada), rezultatele înregistrate au diferit uneori
considerabil. De altfel, tema examin rii variabilit ii postulatelor psihologiei
sociale în func ie de factorii culturali a constituit o topic favorit a sintezelor
disciplinare (Berry et al., 1992, pp. 42-68; Smith, Bond, 1993, pp. 9-34, 151-153;
Segall et al., 1999, pp. 273-298; Shiraev, Levy, 2004, pp. 295-318). Prin urmare,
postulate “ de la sine în elese” nu pot fi apreciate ca fiind plauzibile, i aceast
contrarietate are în vedere nu numai problemele empirice, ci i conceptualizarea
comportamentelor sociale, a contextelor ce construiesc în elesul conduitelor
colective. Perspectiva etnocentric , care sus ine implicit faptul c experimente,
precum cele nord-americane, dac ar fi aplicate în culturi diferite, ar trebui s
conduc la rezultate identice, se cuvine, a adar, abandonat . Într-un text critic
incendiar, reputatul psiholog britanic H. Tajfel pleda în “ Experiment in a Vacuum”
(1972) pentru luarea în considerare, în cadrul demersurilor experimentale, a
determin rilor culturale, f r de care relevan a conceptual i metodologic a
concluziilor se anuleaz , a ezîndu-le într-un vacuum semantic. Totodat , obsesia
etnocentric recuzat de Tajfel se impune abandonat , c ci autenticitatea
cunoa terii nu se datoreaz unei anumite „ paternit i exclusiviste” a concluziilor
cercet rilor, ci lu rii în considerare a determin rilor contextuale multiple i a
perspectivelor culturale diverse în în elegerea fenomenelor psihosociale.

69
 Tendin a care eviden iaz prevalen a proiec iei etnocentrice în psihologia
social poate fi atestat prin prezen a cople itoare a referin elor proprii rii de
origine a cercet torilor din cîmpul psihologiei sociale, atunci cînd realizeaz o
sintez a domeniului, a a cum se poate observa în tabelul nr. 1 (apud Smith, Bond,
1993, p. 2; Baron, Byrne, 2003).

Tabelul nr. 1
Ponderea cit rilor în func ie de na ionalitatea autorilor în manualele cele mai
cunoscute
Referin e
din...
Autori ara America de Europa Australia - Propria ar „ Restul”
autorilor Nord Asia a autorilor lumii
Baron, Byrne SUA 1550 17 8 1550 27
(1986)
Baron, Byrne SUA 1668 37 15 1668 47
(1991)
Baron, Byrne SUA 1751 45 25 1749 63
(2003)
Pandey (1999) India 389 21 0 118 0
Furuhata (1980) Japonia 195 9 0 19 0
Rodriguez, Spania 1037 304 0 70 0
Seoane (1989)
Strickland Rusia 34 22 0 191 4
(1984)

Se remarc limpede tendin a de a favoriza cercet rile autohtone în

promovarea con inuturilor canonice în psihologia social , fapt cu atît mai persistent
în cazul celui mai influent manual de psihologie social din lume, ajuns de curînd la
a 10-a edi ie, Social Psychology editat de B. Baron i D. Byrne (2003). Ponderea
cit rilor e simptomatic în a eviden ia dominan a cople itoare a referin elor
americane, ca i cum psihologia social ar fi numai american , dar i str dania
vizibil de a recupera i contribu ii din alte culturi na ionale, în edi iile mai recente
ale volumului sintetic evocat (1999, 2003), mult mai pregnant , totu i, decît în alte
manuale similare, precum cele elaborate de E. Smith, D. Makie în 2000 sau R.
Feldman în 2001.
Tot astfel, sinteza celor mai importante apari ii editoriale din zona
psihologiei sociale, precum i a celor mai relevante articole de specialitate, furnizat
de American Psychological Association în format electronic – a a numitul
Psychological Abstract on CD – ofer la ultima sa actualizare (2004) urm toarea
pondere a cit rilor din punctul de vedere al originii na ionale a autorilor: 89% dintre
studii sunt din spa iul anglofon (78% din SUA, 8 % Marea Britanie, 2% Canada),

70
„ restul lumii” ocupînd un spa iu simbolic de pu in peste 10% (cu o pondere
semnificativ a cit rilor din Olanda, 3%, care i ea, de i european , are o coal
influent de psihologie social format pe model american). A adar, în fa a unui
dezechilibru al evoc rilor referen iale atît de pronun at, se cuvine ini iat o
redeschidere metodologic i conceptual spre alte cîmpuri e cunoa tere, care s
asimileze intimitatea cultural a spa iului cultural na ional printr-o perspectiv
emic . F r un asemenea demers, recitativul concluziilor cercet rilor din domeniu va
deveni tautologic, c ci vom ajunge s -l „ tim” înainte de a cunoa te i s -l
„ sistematiz m” înainte de a afla cu adev rat cine este „ cel lalt” .

Principiul simplei expuneri

Vom începe analiza relativit ii culturale a postulatelor psihologiei sociale cu

unul dintre cele mai des confirmate principii: efectul simplei expuneri (mere
exposure effect) (Zajonc, 1968). În descrierea sa, psihologul american R. Zajonc a
observat cum, pe m sur ce suntem expu i mai frecvent la un stimul slab negativ,
neutru sau pozitiv, ajungem la o apreciere progresiv pozitiv a stimulului (ce este
prezentat, de exemplu, sub forma unor cuvinte sau ideograme dintr-o limb
inaccesibil subiectului). În urm toarele trei decenii i jum tate care au urmat
experimentului originar s-au realizat aproximativ 30 de replici ale acestuia în SUA,
care au confirmat consistent rezultatele ini iale. De exemplu, studiile asupra
atrac iei interpersonale au valorificat acest postulat, c ci s-a observat c dac
num rul de expuneri spore te, atunci i atractivitatea cre te (Moreland, Zajonc,
1982; Moreland, Beach, 1992).
În 1983, Belgia, Vanbeselaere a realizat o replic a experimentului originar,
îns s-au înregistrat dificult i în a ob ine acelea i rezultate, tendin a fiind mai
degrab invers la debutul expunerii: la primele aplic ri se ob ineau aprecieri mai
ridicate decît la aplic rile imediat consecutive, i „ se intra în normal” (curba de
cre tere redevenea liniar ) de abia de la a cincea expunere (a se vedea figura nr. 1).
De asemenea, psihologul social brazilian Rodriguez (1982) a reluat
procedura original , dar a înregistrat o sc dere moderat a aprecierii stimulului,
urmat de o curb aplatizat iner ial , i de abia de la a zecea aplicare se ajungea la
o cre tere liniar .
O replic recent a studiului ini ial (Hansen, Bartsch, 2001) a condus, pe un
lot american de subiec i studen i, la o cre tere similar fa de curba din 1968, dar
mai accentuat ca intensitate.
71
 5.0

4.5

4.0

3.5
Cota favorabilitatii

3.0 SUA (1968)

SUA (2001)
2.5
Brazilia (1982)

2.0 Belgia (1983)

.00 1.00 2.00 5.00 10.00 25.00

Frecventa expunerilor

Figura nr. 1 Principiul simplei expuneri

Modific rile ap rute în cadrul replicilor ulterioare au o explica ie cultural .

În SUA, s-a observat în timpul experimentului o focalizare imediat asupra
stimulilor furniza i de mediu, spre deosebire de Belgia sau Brazilia, unde s-a
înregistrat o “ încetineal ” , o „ rezerv ” perceptiv considerabil în evaluarea
contextului. O asemenea obi nuin perceptiv este achizi ionat într-o cultur
deschis i permisiv comunica ional, în care circul mult informa ie relevant ,
înc din socializarea primar . În ceea ce prive te România, o poten ial ipotez de
lucru pe acest subiect ar putea s testeze prezen a unei iner ii asem n toare, datorit
prezen ei unei expresivit i duplicitare considerabile în comunicarea interpersonal
i intergurpal .
În versiunea belgian sau brazilian a experimentului originar se ob in tendin e
similare dac , pe de o parte, se ofer participantului la studiu o condi ionare pozitiv
(„ bani” ) pentru a realiza sarcina (aprecierea unor cuvinte turce ti necunoscute), sau,
pe de alt parte, se permite subiectului s priveasc toate cuvintele deodat , dup
care s fie expus mai pu in la unele i mai mult la altele. A adar, cînd subiectul este
motivat suplimentar, sau este îndemnat s judece pe baza unei evalu ri ini iale a
72
întregului p r ile ce-l asambleaz , redevine „ american” 1. Se sugereaz , astfel, ceea
ce lipse te subiectului non-american: o experien cotidian a unei motiva ii ridicate
pentru sarcini curente (care pentru subiectul american sunt recompensatoare) i o
experien pozitiv a interac iunii cu stimulii cotidieni, conferind ansamblului lumii
sociale percepute calitatea de a fi „ în regul ” , ceea ce pentru cei mai mul i dintre
americani reprezint o achizi ie „ fireasc ” . Numai dep ind un prag dublu, prin care
subiectul î i recupereaz motiva ia angaj rii în sarcin i se convinge c ceea ce i se
dezv luie nu are nimic amenin tor, acesta ajunge s favorizeze progresiv stimulii la
care este expus. Dac , dimpotriv , societatea nu îl înzestreaz pe subiect cu
„ informa ie valid ” , între inînd o obi nuin a înv rii nerelevante, fenomenul
conduce la o preg tire perceptiv retractil , producînd o reac ie reticent la repetarea
unor stimuli din mediu.
S semnal m în finalul acestui subcapitol i dificult ile de traducere ce
înso esc aplicarea unor probe specifice, care pot s relativizeze scorurile
conven ionale ob inute. De exemplu, instruc iunea lui R. Zajonc „ to guess the
atractiveness” a trebuit substituit în versiunea olandez cu echivalentul flamand al
cuvîntului englez „ to judge” , c ci o traducere literar nu a generat efectul simplei
expuneri.
În concluzie, în urma experimentelor realizate în Belgia, Brazilia i SUA se
poate observa c anumite culturi construiesc o iner ie perceptiv , caracterizate prin
obi nuin a înv rii nerelevante. Totodat , exist culturi în care subiec ii înva s
fie centra i pe stimuli purt tori de informa ie valid , iar, la polul opus, exist
societ i ce nu îi furnizeaz individului informa ie valid prin stimulii rutinieri la
care este expus, tiparele perceptive evocate modelînd specific mecanismul simplei
expuneri.

Lenea social

Intuit de timpuriu de c tre M. Ringelmann (1913) i desemnat de F.

Allport (1924) ca un fenomen de diminuare a performan ei individuale în sarcin în
condi ia realiz rii unei sarcini aditive (la care particip to i membrii grupului din
care face parte subiectul), frînarea sau lenea social a fost unul dintre cele mai
frecvent studiate fenomene psihosociale, în care principala cauz a dezangaj rii
subiectului provenea din non-identificabilitatea sa (nu se putea m sura nemijlocit

1
Desigur, cînd ne referim la identitatea de „ american” avem în vedere calitatea de locuitor al SUA.
73
contribu ia subiectului în sarcin ). Examinat i de psihologii sociali români (Boncu,
1999, 2003; Chelcea, 2002a; Ilu , 2004), conceptul a avut parte i de traduceri
diferite: lene sau frînare social . De altfel, P. Ilu sugera, cu temei, c o variant mai
adecvat de transcriere în limba român a termenului de social loafing ar fi cea de
lenevire social , pentru c fenomenul utilizat este mai pu in o stare (” lenea” ), cît un
proces, exprimat prin dezangajarea progresiv a subiec ilor angrena i într-o sarcin
în care efortul lor este neindentificabil (Ilu , 2004, pp. 148-150).
Experimentul ini ial care a pus în eviden mecanismul lenei sociale a fost
realizat de c tre Max Ringelmann, iar procedura standard solicita subiec ii s trag
de frînghie în condi ii de competi ie (individual, respectiv în grupuri de cîte 3 i 8
persoane). Evaluate cu o serie de dinamometre, eforturile participan ilor la studiu
atestau c în cazul efectu rii în comun a sarcinii, subiec ii nu se mobilizeaz pentru
un efort maximal. Astfel, performan a în sarcin scade în compara ie cu situa ia în
care subiectul era nevoit s realizeze sarcina individual (Allport, 1924).
Latané, Williams, Harkins (1979, apud Latané, 1981) reiau pardigma
Ringelmann-Allport, cerîndu-le participan ilor la cercetare s strige i s bat din
palme, în grupuri de diferite m rimi sau individual, m surînd zgomotul produs.
Rezultatele înregistrate au fost similare: performan a în sarcin se diminua cînd
subiec ii erau în grupuri de mai multe persoane în compara ie cu situa ia cînd
realizau sarcina individual.
În ultimele decenii s-a observat c în func ie de dimensiunea individualism
(caz tipic: SUA) – colectivism (cazuri tipice: China, India), lenea social variaz
semnificativ.
Primul set de replici a fost organizat asupra a trei grupuri distincte, ce fac
parte din culturi na ionale diferite. Astfel, primul grup era constituit din copii de
coal din ciclul secundar din India, Thailanda, Japonia; al doilea grup era format
din studen i din Malayezia i Japonia; iar al treilea grup era alc tuit din tineri
manageri japonezi. Rezultatele au fost similare celor dou experimente prezentate
anterior, în sensul c lenea social s-a înregistrat în toate cele trei tipuri de grupuri,
chiar dac cu intensit i diferite. (Gabrenya, Wang, Latané,1985).
Shiraschi (1985, 1995) a reluat procedura lui Latané et al., folosind studen i
din Japonia, iar rezultatele au fost surprinz toare, c ci psihologul social asiatic nu a
descoperit eviden e ale lenei sociale.
Studiul a fost replicat i în SUA, iar rezultatele au indicat c dac subiec ii au
apreciat sarcina ca fiind important , climatul de grup e caracterizat responsabilitate
inter-individual i angajare cooperant , i, în sfîr it, dac au apreciat c
74
performan ele le pot fi evaluate de c tre înso itorii lor în efectuarea sarcinii (sunt,
a adar, eforturi identificabile i cuantificabile) lenea social s-a diminuat
considerabil.
Cum am mai afirmat, lenea social se manifest diferit în func ie de
dimensiunea individualism - colectivism. W. Gabrenya a observat c în Taiwan
elevii lucreaz în sarcini aditive mai bine în grup decît individual ( i pe m sura
avans rii în anii de coal , tendin a devenea tot mai pronun at , îndeosebi dup
vîrsta de 15 ani), spre deosebire de SUA, unde elevii lucreaz mai bine individual.
Plecînd de la concep ia conform c reia în societ ile individualiste lenea
social este mai ridicat , Early (1989) în SUA a realizat un studiu în care a comparat
performan a unor manageri din SUA i China. Subiec ilor, zece la num r, li s-a cerut
s completeze un chestionar i s execute o serie de sarcini specifice: stabilirea
priorit ilor unor interviuri, completarea unor cereri pentru o serie de produse,
configurarea unor profile de candida i, ierarhizarea cererilor pentru un loc munc
amd. Prin urmare, fiecare subiect avea de completat 20 de itemi, iar standardul
reu itei era desemnat fie individual („ reu i i dac fiecare ve i completa performant
cei 20 de itemi” ), fie colectiv („ reu i i dac grupul dvs. va completa 200 de itemi” /
a adar 10 x 20). Deci, subiec ii lucrau fie individual, fie în grupuri de cîte zece
persoane, iar în cadrul studiului o condi ie valoriza reu ita individual , iar cealalt
condi ie valoriza reu ita grupului. Conform rezultatelor ob inute s-a remarcat c în
SUA lenea social a crescut în condi ia inser rii subiectului în grup i a valoriz rii
performan elor colective, dar a fost mai moderat în condi ia valoriz rii
performan elor individuale, în timp ce în China, dimpotriv , subiec ii afla i în grup
lucrau mai bine în condi ia valoriz rii reu itei colective, i mai modest în condi ia
valoriz rii reu itei individuale. Scoruri asem n toare s-au ob inut i în experimentele
comparative Japonia – SUA – Australia, realizate de c tre Yamagishi (1988, 2005)
ori Rawwas, Al-Khatib i Vitell (2004), în care subiec ii asiatici optau pentru o
strategie individual mai angajant în condi ia activit ii derulate împreun cu
colectivul de munc , spre deosebire de cei anglofoni, care lucrau mai bine în
condi ia singular sau aceea a indetificabilit ii muncii lor în grup. Matsui et al.
(1987) a eviden iat o tendin similar pe e antionul japonez studiat, fiecare
persoan dintr-un grup de studen i angaja i într-o sarcin aditiv au lucrat „ mai din
greu” în colectiv, decît individual. A adar, un tipar valoric, atitudinal i
comportamental care favorizeaz interdependen a, valorizarea reu itei de grup,
nevoia de apartenen (specifice colectivismului) mai presus decît reu ita individual
(specific individualismului) modeleaz distinct mecanismul lenei sociale.
75
 În ceea ce prive te România, o poten ial ipotez de lucru ar putea investiga
ceea ce s-ar putea califica drept expresia unui individualism autarhic, ca specie total
diferit de individualismul american (Frost, Frost, 2000). De i cu multe simptome
colectiviste, românii dovedesc achizi ionarea unui pattern rela ional diferit de cel
interdependent, cu multe note specifice individualiste. Acest individualism nu este
îns unul partenerial, articulat într-o competi ie deschis cu „ cel lalt” , vegheat de o
regul a jocului social respectat transindividual (ca în versiunea sa nord-
american ), ci unul în care „ cel lalt” se transform din competitor în „ du man” , pe
care „ trebuie s -l dobor” pentru a reu i, într-o lume în care, dac mi se ofer
oportunitatea, „ trebuie s apuc acum i aici” , cît pot de mult, c ci „ nu se tie ce va fi
mîine” , i în care regulile sociale sunt cel mai adesea interindividuale, negociabile.
A adar, experien a persistent a nerînduielii, a nea ez rii, precum i rememorarea
unor raporturi dezechilibrate i inegale cu „ cel lalt institu ional” (de la func ionar
pîn la dasc l) modeleaz distinct specia individualismului românesc, convertindu-l
într-un profil identitar autist („ întors cu spatele istoriei” ). Un asemenea portret –
sociologic majoritar dac ar fi s parcurgem dominantele sale în cadrul Barometrelor
de opinie public din ultimii zece ani – ar fi predispus la o lene social i mai
pronun at , c ci în egal m sur reu ita individual „ în fa a celorlal i” , precum i
„ izbînda grupului” nu sunt recompensate decît arbitrar.

Conformismul

Poate cele mai larg r spîndite experimente în psihologia social în decursul

timpului, studiile asupra conformismului suscit pîn ast zi numeroase comentarii
contradictorii (Asch, 1952). Pîn ast zi experimentul originar asupra influen ei unei
majorit i cantitative reune te peste 25 de replici în alte spa ii culturale decît cele
nord-americane.
Cel mai adesea, îns , experimentul lui S. Asch a fost descris ca un studiu
despre supunerea subiectului sub presiunea unei majorit i numerice, ceea ce în bun
m sur este inexact. Din ra iuni didactice i persuasive, se poate „ citi” detunat
rezultatul studiului. Astfel, Friend et al., (1990) au remarcat, într-o meta-analiz
asupra fenomenului, parcurgînd 99 de manuale în care experimentul era amplu
evocat, c cele mai multe dintre sinteze s-au concentrat asupra celor 1/3 din
evalu rile subiec ilor (care se supun normei majoritare, fie ea i exagerat ), pentru a
argumenta conving tor „ cît de r spîndit” este procesul conform rii în societate. De
fapt, ini iatorul cercet rilor din domeniu, S. Asch a vrut s sublinieze contrariul, i
76
anume faptul c subiec ii nu sunt deplin conformi ti i, mai mult, majoritatea lor
(2/3) judec i evalueaz corect stimulii din mediu, în pofida presiunii majorit ii
numerice. Ne afl m, deci, în fa a unui tip de reinterpretare a rezultatelor originare,
care ne îndeamn s lectur m cu mai mult precau ie astfel de tendin e.
R. Friend i colaboratorii ne atrag aten ia c prea frecvent, pentru a fi
„ conving tori” , psihologii sociali rescriu în elesul a „ ceea ce se întîmpl ” (la fel s-a
procedat i în cazul i mai celebrului experiment al lui S. Milgram), „ sus inînd” c
to i subiec ii cedeaz presiunii sociale generate de influen a anturajului, doar în acest
mod comportamentul social devenind inteligibil i predictibil, ceea ce, desigur, este
neadev rat.
Tocmai datorit acestui imperativ al citirii cu modera ie a tendin elor
semnalate de studiile de psihologie social , se impune s recunoa tem i relativitatea
cultural a postulatelor considerate „ universale” , abandonînd atitudinea de lene
intelectual , des exersat de psihologia clasic . Prezent m în tabelul nr. 2 cele mai
relevante studii ce pornesc de la paradigma ini ial a lui S. Asch.

Tabelul nr. 2. Studii interculturale asupra conformismului

Studii Subiec i % erori

ri individualiste
Studiile orginale ale lui Asch (1951, 1956) Studen i 37
12 studii din SUA (1960, 2005) – media Studen i 26
5 studii din Marea Britanie (1968-1999) Studen i 18
Vlaander, Van Rooijen (1985) Studen i olandezi 24
Perrin, Spencer (1981) Subiec i britanici din mediul 22
juridic
Perrin, Spencer (1981) omeri britanici de culoare 39
Hatcher (1982) Studen i belgieni 24
Doms (1983) Studen i belgieni 14
Pendry, Carrick (2001) Studen i britanici 25

ri colectiviste
Whittaker, Meade (1967) Studen i din Brazilia 34
Whittaker, Meade (1967) Studen i din Hong Kong 32
Whittaker, Meade (1967) Studen i din Liban 31
Whittaker, Meade (1967) Studen i Bantu din Zimbabwe 51
Clayes (1967) Studen i din Zair 36
Frager (1970) Studen i din Japonia 25
Chandra (1973) Profesori din Fidji 36
Chandra (1973) Profesori indieni din Fidji 58
Rodrigues (1982) Brazilieni – e antion global 35
Amir (1984) Studen i din Kuweit 29
Williams, Sogon (1984) Membrii unui club sportiv din 51
Japonia
Williams, Sogon (1984) Studen i japonezi care nu se 27
cunosc unii pe al ii
Ellis, Nel (1991) Elevi din Africa de Sud – b ie i 41
Ellis, Nel (1991) Elevi din Africa de Sud – fete 56

77
 Se remarc faptul c membrii culturilor colectiviste ce petrec mai mult timp
împreun i caut armonia grupului, determin un grad înalt de conformitate,
datorit influen ei sociale provocat de importan a implicit acordat apartenen ei la
grup, spre deosebire de culturile individualiste, unde acest fenomen e mai pu in
pregnant. Totodat , în societ ile care valorizeaz independen a i ini iativa,
scorurile mari de conformism au o conota ie puternic negativ , c ci „ a te supune”
este calificat drept ceva „ degradant” în SUA, de exemplu, unde definirea unei
situa ii sociale ca fiind dezirabil presupune respectarea autonomiei individuale a
subiectului angajat în rol. Nu acela i lucru se întîmpl în Europa Central i
R s ritean , unde experien a traumatizant a supunerii consim ite a fost încurajat
pentru mai bine de o jum tate de secol de realitatea social-politic comunist .
Dac parcurgem ansamblul studiilor citate se observ c procentul erorilor de
evaluare este mai ridicat pentru societ ile colectiviste, decît pentru cele
individualiste, iar num rul erorilor cre te pentru subiec ii care nu sunt studen i (deci,
nivelul de instruc ie mai ridicat e un predictor al unui comportament mai autonom).
În cadrul studiului originar, S. Asch a avut ca subiec i studen i care nu se
cuno teau reciproc. În unele proceduri, acest lucru nu a fost precizat, cu toate c
gradul de cunoa tere interpersonal juca un rol foarte important. Astfel, e de a teptat
ca un membru al unui grup ce favorizeaz valori interdependente s se conformeze
în mai mare m sur gruplui, dac presiunea pentru supunere provine din propriul in-
grup, i nu de la ni te parteneri de rol necunoscu i.
Tendin a a fost semnalat în Japonia, în studiul lui Frager (1970). În condi ia
subiec i studen i, care nu se cuno teau între ei, rezultatele ob inute au eviden iat un
nivel sc zut al conformismului (25%, chiar mai mic decît în cei 37% din
experimentul lui S. Asch). Astfel, se poate afirma c exist o rela ie direct
propor ional între interdependen i conformitate, c ci pe m sur ce cre te
interdependen a, spore te i conformitatea.
În urma studiilor realizate în Marea Britanie (1981) avînd ca subiec i omeri
ce proveneau din rîndul popula iei de culoare, precum i asupra popula iei indiene
din Fidji alc tuit din profesori, se înregistra un nivel foarte înalt al conformismului.
Se sugereaz , a adar, c o anumit rat a conformismului nu se datoreaz neap rat
unei apartenen e etnice specifice (nu se poate vorbi, deci, de „ conformismul
britanicilor” ), c ci determin rile sociale pot fi uneori mai influente decît cele etnice.
Culturile na ionale nu sunt omogene, dezvoltînd în cadrul lor diverse subculturi,
toate cu propria lor func ionalitate social . Abrams et al. (1990) au ob inut, de
exemplu, rate mai ridicate al conformismului cînd subiec ii supu i presiunii unei
78
majorit i cantitative erau f cu i s cread c „ ceilal i” sunt colegi de la psihologie
(cu care împ rt esc o doz mai ridicat de interdependen ), decît de la istoria
veche. Cum se observ , puterea contextului i particularit ile rolului social
modeleaz specific nivelul conformismului, mai mult decît activarea unei identit i
sociale prescrise (precum apartenen a la o anumit na ionalitate).

Devian a social

Festinger, Schachter i Back au semnalat, în 1950, prezen a unui proces

intragrupal caracteristic de presiune spre uniformitate. Astfel, dac în cadrul
grupurilor exist opinii divergente, se exercit o ac iune de influen are în sensul
adopt rii opiniilor grupului, iar dac persoana în cauz î i men ine propria opinie
divergent , aceasta va fi exclus din grup. Presiunea pentru uniformitate exprim
tendin a grupului de a- i atinge scopurile prin sporirea coeziunii.
Pentru a studia acest fenomen, S. Schachter a realizat în 1951 un experiment în
Statele Unite, ini iind o discu ie de grup în care complicii sunt înv a i s adopte o
pozi ie particular divergent fa de opinia însu it de majoritate. Într-o prim
condi ie experimental , complicele r mînea ferm pe pozi ia adoptat ini ial,
conservînd-o i pozînd astfel în „ deviant” („ deviate” ), în timp ce într-o a doua
condi ie complicele î i modifica gradual opinia, trecînd treptat de la pozi ia deviant
la pozi ia grupului (un astfel de subiect era desemnat drept „ alunecos” („ slider” ). În
fine, în a treia condi ie, subiectul î i adapta opinia la media opiniilor de grup
(„ mode” ). Cercet torul a constatat c pentru e antionul nord-american, deviantul
atr gea imediat aten ia, fiind considerat inflexibil, fiind degrab respins, în timp ce
sliderul prime te o aten ie continu din partea celorlal i, pîn ce ajungea s se
identifice cu pozi ia grupului. În tabelul nr. 3 sunt reproduse cele mai cunoscute
replici ale experimentului originar.

Tabelul nr. 3 Studii interculturale asupra devian ei sociale

ara (cultura Procentul Procentul Procentul Media

na ional ) în care subiec ilor din subiec ilor din subiec ilor din atractivit ii
s-a aplicat proba grup care sunt grup care sunt grup care nu pot deviantului
solidari în a fi solidari în a fi de s ajung la nici (scala de la 1=
împotriva acord cu deviantul un acord între ei resping tor, pîn
deviantului la 7= foarte
atr g tor)
Fran a 95 0 5 6,00
Norvegia 80 3 17 5,09

79
Olanda 75 12 13 3,47
Suedia 66 9 25 4,50
Belgia 63 3 34 3,88
Germania 50 18 32 2,01
Marea Britanie 37 20 43 3,04

În anii urm tori, Schachter i colaboratorii s i reiau experimentul în 7 ri

europene. Subiec ii participan i au fost copii în vîrst de 11 ani, invita i s fac parte
dintr-un grup de construc ii de aeromodele. Copiii erau ruga i s aleag modelul
preferat. Subiec ii ajungeau la un acord, cu excep ia complicelui, care alegea un
model plicticos i oarecare. Se constata c nu toate grupurile ajung al un acord în
timpul permis, dup cum alte grupuri ajung la un oarecare „ în elegere” cu deviantul,
f r a-l respinge. De asemenea, respingerea deviantului este mai intes în unele ri
decît în altele. Astfel, în Marea Britanie, Germania i Belgia, opozi ia grupului fa de
deviant este mai redus , mai pu in critic , grupul încercînd s -l persuadeze („ s -l
aduc pe calea cea bun ” ). De Monchaux i Schimmin observ în 1955, în Marea
Britanie, c dac devian ii î i exprim preferin a consistent, ei pot ajunge liderii
grupului. Acest fenomen a fost denumit de c tre S. Moscovici „ influen minoritar ” ,
i a devenit ulterior topica favorit a psihologiei sociale europene. Influen a
minoritar este mai ampl în unele ri în care sunt valorizate dialogul social i
argumentarea, i mai redus în alte ri, în care se ajunge mai greu la un acord,
existînd o cultur a unanimit ii puternic înr d cinat . Semnificativ este cazul Fran ei,
unde exist o cultur a conformismului puternic , i unde devian a este sever
sanc ionat . Faptul c francezii se „ înregimenteaz ” repede într-o tab r , dup care
între in o „ cultur a unanimit ii” , în care nuan ele sunt greu de asimilat, poate explica
rezultatul contrariant prin care de i rejecteaz puternic i cvasi-unanim deviantul,
aproape la fel de unanim sfîr esc prin a-l aprecia. Se sugereaz persisten a unui model
social caracterizat de dificultatea accesului la pozi ii simbolice de prim-plan (motiv
pentru care o asemenea postur este rîvnit ), dar i de retorica securizant a
„ unanimit ii” impus de grupul de apartenen .

Obedien a fa de autoritate

Sunt deja bine cunoscute experimentele desf urate pe aceast tem de c tre S.
Milgram (1974), începînd cu 1963, în cadrul c rora subiec ii „ administrau” ocuri
electrice unor persoane care comiteau erori – i care erau complici ai
experimentatorului - , ce simulau efectele „ tr irii pedepsei” datorate „ memor rii
80
necorespunz toare” a unei liste de asocia ii verbale. Aceste experimente au scos în
eviden predispozi ia subiectului uman de a se supune autorit ii, de i cererile
acesteia sunt nerezonabile i ira ionale. Nivelul de obedien varia în diversele
ipostaze ale cercet rii între de la 0 la 65 % dintre subiec i care aplicau ocul maxim de
450 vol i.
Experimentul lui S. Milgram, care în perioada respectiv s-a bucurat de o
aten ie aparte datorit rezultatelor de-a dreptul ocante, a prilejuit i articularea unor
serii de critici la adresa sa, în special privitoare la procedura experimental utilizat .
Astfel, D. Baumrind (1964) era de p rere c experimentul se abate de la cele mai
elementare reguli de etic . Cu toate acestea, S. Milgram i-a luat toate m surile de
precau ie necesare. Întreba i fiind cît de departe vor merge monitorii în aceast cerere
absurd a experimentatorului, deopotriv studen i (deci persoane cu un status similar
cu cel al participantului naiv la studiu), cît i exper i psihiatri (cei chema i s judece
natura „ normal sau patologic ” a comportamentului uman) au decis c cei solicita i
s se supun nu vor putea dep i aproximativ 140 de vol i (apud Drozda-Senkowska,
2000, pp. 80-81). Totodat , atunci cînd o serie de colaboratori ai psihologului social
american au publicat un studiu (ce s-a dovedit „ fabricat” mai apoi) în care procedura
era identic , dar rezultatele erau mai „ lini titoare” (scorul obedien ei fiind foarte
redus), nu s-au produs ecouri semnificative polemice la adresa sa. Prin urmare, ceea
ce era stînjenitor i nelini titor în studiul lui S. Milgram nu era atît procedura „ lipsit
de etic ” (de vreme ce aceea i procedur nu a revoltat pe nimeni atunci cînd
rezultatele au fost „ generoase” ), ci imaginea despre natura uman care rezulta la
cap tul acestui demers experimental. De fapt întregul travaliu de cunoa tere a pornit
cu inten ia de a identifica surse cauzale ale comportamentelor delirante proprii
Holocaustului, în care oameni altfel obi nui i au dovedit o cruzime terifiant i o lips
de responsabilitate de neîn eles în fa a unor semeni lipsi i de ap rare, pe care i-au ucis
în mas , cu sînge rece.
Într-o serie de replici la acest experiment, s-au ob inut rezultate contrariante
(vezi tabelul nr. 4), în multe dintre acestea scorurile fiind i mai descurajante.

Tabelul nr. 4 Studii interculturale asupra obedien ei

Studiul ara (cultura Subiec i Procentajul

na ional ) în care s-a obedien ei (%)
aplicat proba
Milgram (1963) SUA B rba i – e antion global 65
Femei – e antion global 65
Rosenhan (1974, apud SUA Studen i 85
Milgram, 1974)

81
Ancona, Pareyson (1968) Italia Studen i 85
Mantell (1971) Germania B rba i – e antion global 85
Kilham, Mann (1974) Australia B rba i - studen i 40
Femei – studen i 16
Burley, McGuiness (1977) Marea Britanie B rba i – studen i 50
Shanab, Yahya (1978) Iordania Studen i 62
Miranda et al. (1981) Spania Studen i 93
Schurz (1985) Austria E antion global 80
Meeus, Raaijmakers (1986) Olanda E antion global 92
Geher et al. (2002) SUA Studen i psihologie – 33
autoevaluare
Studen i psihologie – 66
heteroevaluare

Studiul originar a fost reluat, a adar, la nivel intercultural, rezultatele

cunoscînd o important variabilitate. Astfel, în Marea Britanie i Australia, subiec ii
s-au dovedit a fi într-o mai mic m sur obedien i decît în SUA, în timp ce în Iordania
rezultatele au fost similare. În Spania, Austria, Germania, Olanda i Italia, ratele
ob inute au fost mai înalte, ceea ce indic un grad mai mare de obedien decît pe
e antionul american.
Spre deosebire de experimentul ini ial, în care victima era mereu b rbat i
subiec ii administrau ei în i i ocurile electrice, în experimentele ulterioare au fost
introduse o serie de situa ii suplimentare, ob inîndu-se în func ie de acestea o serie de
diferen e specifice. Astfel, în Australia, în cazul în care victima era femeie, gradul de
obedien era mai redus: cel mai sc zut nivel se înregistra în condi ia „ femeie fa în
fa cu o femeie” . Se sugera activarea unei strategii protective asociate unui grup
„ minoritar” simbolic (chiar dac majoritar social) precum femeile, care se cuvin s
manifeste strategii de autoap rare mai pronun ate a identit ii proprii, printr-un
mecanism evaluativ activat de genul: „ noi oricum, fiind minoritare, suntem victime,
deci nu se cade s ne pedepsim între noi, îndeajuns ne pedepsesc al ii (majoritarii)” .
De asemenea, cînd sarcina subiectului era aceea de a formula unui alt monitor
imperativul aplic rii pedeapsa, obedien a era mai ridicat . Astfel, în cazul femeilor,
obedien a cre te de la 16% la 40%, iar în cazul b rba ilor, de la 40% la 68%. Se
sugereaz înc o dat puterea modelatoare a situa iei, prin faptul c sarcina nemaifiind
direct implicant (subiectul nu mai trebuie s aplice personal ocul, ci îndeamn pe un
altul s o fac ), determin o deresponsabilizare i mai pronun at . Pe lotul de subiec i
din Statele Unite s-a ajuns chiar la un nivel de 92 % al obedien ei în aceast situa ie.
Chiar dac subiec ii cunosc rezultatele în prealabil (sunt studen i de la
psihologie), ei ajung s decid c supunerea lor va fi mai moderat (auto-evaluarea),
ceea ce nu-i împiedic pe cei similari lor (colegii despre care sunt pu i s se pronun e
„ cît de mult cred c se vor supune” – heteroevaluarea) s fie considera i excesiv de

82
obedien i (scorurile sunt duble) (Geher et al., 2002). Teoria identit ii sociale (Tajfel,
1984) explic un comportament din aceast specie, prin care se produce egocentric o
ap rare simbolic a identit ii personale, confruntate cu puterea unei situa ii „ f r
ie ire” .
În cazul în care un complice refuz s participe la administrarea ocurilor
electrice, obedien a subiec ilor scade i ea: în SUA de la 65 % la 10 %, în Olanda, de
la 92% la 16%, iar în Germania, de la 85% la 52%. Autorii studiaz cazul aparte al
Germaniei, în care diminuarea ratei obedien ei este mai modest , fapt explicat prin
integrarea traumei (asumarea colectiv a umilin ei înfrîngerii în cel de-al doilea
r zboi mondial), care determin o „ anestezie” a responsabilit ii individuale.
Atunci cînd experimentatorul le amintea subiec ilor c sunt responsabili pentru
ac iunile lor (pot decide ce nivel al ocurilor trebuie administrat, indiferent de
„ recomand ri” ), obedien a sc dea vertiginos, în SUA, Australia, Germania, i Olanda
ajungîndu-se la un nivel apropiat de 0%, ceea ce demonstreaz suplimentar
însemn tatea atribuit contextului. În consecin , modul în care se formuleaz specific
ordinul de c tre autoritate (apelul la a fi „ treaz” din punct de vedere moral), precum i
în elesul atribuit ordinului dat, modific semnificativ comportamentul supunerii
consim ite („ devin liber în a decide ce se cuvine i ce nu” ) i influen eaz gradul de
autonomizare al subiectului, care redevine „ uman” . Aceast situa ie este specific
precump nitor culturilor na ionale (popoarelor) individualiste, în care îndemnul public
la responsabilizare i autonomie personal este gratificat simbolic i experimentat
social mult mai frecvent.

Stilul de conducere

În grupul de la Universitatea Iowa, Lewin, Lippit i White (1939) realizeaz o

cercetare avînd ca subiec i tineri înscri i în diverse cluburi informale. Tema acestui
studiu era influen a pe care o exercit trei tipuri de stiluri de conducere – autocratic,
democratic i laissez faire – asupra eficien ei în munc i asupra satisfac iei în grup.
Sarcina specific a grupurilor era aceea de a realiza cît mai multe modele de avioane.
În cadrul studiului evocat s-a observat c stilul democratic devenea cel mai
popular i mai eficient printre membri cluburilor. Concluziile cercet rii eviden iau
cum o productivitate mare se ob ine i în cadrul cluburilor autocratice, îns doar în
prezen a liderului. Atunci cînd membrii grupului sunt nesupraveghea i, ei renun sau
tri eaz , în timp ce în cadrul cluburilor democratice, tinerii continuau s lucreze cu
pl cere, i pe ansamblu, probau un randament ridicat în sarcin continuu. În cadrul
83
cluburilor cu stil de conducere laissez faire, s-a înregistrat deopotriv lipsa satisfac iei
membrilor, cît i ineficien în realizarea sarcinii.
Interesul lui K. Lewin nu s-a oprit îns aici. Cercet torul era preocupat i de
rezultatele ob inute în cadrul altor culturi na ionale. Miza acestor studii interculturale
era legat de disputa simbolic dintre dou tipuri de lumi, i dintre dou patternuri
rela ionale: pe de o parte lumea democra iei liberale, cu modelul aferent al tiparelor
rela ionale permisive, deschise, pe de alt parte lumea (post)totalitar , în care
achizi iile tiparelor autocratice erau apreciate ca fiind înc persistente. Autorul dorea
s sublinieze eficacitatea „ universal ” a stilului democratic, ca manifestare în plan
comportamental al unui ansamblu valoric ce exprim „ cea mai bun dintre lumile
posibile” , lumea democra iei liberale. Din acest motiv, dup cel de-al doilea r zboi
mondial, psihologul social american contacteaz cercet tori din Japonia i Germania,
în vederea realiz rii unor replici ale studiului ini ial. Lewin prevedea c natura politic
democratic sau autocratic a societ ilor vizate va fi un bun predictor pentru stilul de
conducere democratic sau autocratic al liderilor identifica i acolo. El a ales tocmai
Germania i Japonia, deoarece ambele ri înfrînte în cadrul celui de-al doilea r zboi
mondial experimentaser politic totalitarismul.
În 1960, în Japonia, Misumi i Nakano au realizat un studiu asem n tor asupra
unor copii din ciclul secundar, ajungînd la concluzii contradictorii, c ci spre deosebire
de studiile ini iatorului, în versiunea japonez eficacitatea stilului depindea de
dificultatea sarcinii. Astfel, în cazul unor sarcini cu dificultate sporit , s-a optat pentru
stilul autocratic, în timp ce în cazul unor sarcini cu dificultate sc zut (cum ar fi
sarcinile rutiniere), stilul democratic se dovedea mai productiv. Explica iile acestei
solidariz ri de grup mai performante în situa ia unei sarcini dificile era datorat
activ rii patternului rela ional specific modelului corporatist japonez, care valorizeaz
pozitiv ierarhia i ordinea social dat .
În anul 1959, în Germania, Birth i Prillwitz au infirmat din nou predic iile lui
Lewin, c ci au ob inut rezultate asem n toare cu cele din SUA, în pofida desf ur rii
cercet rii într-o cultur în care mo tenirile totalitare erau înc marcante.
În 1967, îns , Meade a realizat în India un studiu similar asupra unui grup de
adolescen i, care venea s consolideze infirmarea previziunii lui Lewin legat de
eficacitatea „ universal ” a stilului democratic. Astfel, Meade a ajuns la concluzia c
b ie ii inclu i în studiu prefer stilul autocratic, fiind mai productivi în aceast
condi ie, i absentînd mai rar.
Prin urmare, stilul de conducere este influen at în mai mare m sur de
dimensiunea individualism-colectivism - fapt dovedit de replicile indiene i japoneze
84
ale cercet rii - decît de structura modelului politic (autocratic, totalitar, respectiv
democratic).

Decizia de grup

În perioada lipsurilor inerente celui de-al doilea r zboi mondial s-au ini iat o
serie de studii axate asupra modalit ilor prin care oamenii pot fi încuraja i s - i
schimbe atitudinile alimentare, în sensul accept rii consum rii unor produse substitut,
mai ieftine i mai accesibile într-o perioad de recesiune (de tipul laptelui praf, a
c rnii în conserve etc). Un astfel de experiment pilot a fost organizat ini ial de c tre K.
Lewin, în SUA, în timpul conflagra iei mondiale, pe un lot de femei (gospodine). În
urma studiului s-a ajuns la concluzia c femeile i-au schimbat în mai mare m sur
comportamentul în urma unor discu ii de grup, comparativ cu condi ia în care li se
prezentau ni te materiale persuasive pentru a le lectura.
Ulterior, au mai fost realizate o serie de studii asem n toare în SUA, care
examinau c ile cele mai eficace prin care pot fi acceptate schimb rile în cadrul unor
întreprinderi. Concluziile au fost similare: discu iile de grup sunt mai eficace,
furnizînd un mod în care normele despre ce este dezirabil i indezirabil pot fi
„ dezghe ate” i „ reînghe ate” (prin ceea ce autorul numea „ efect de înghe ” ).
Studiile de acest gen nu au fost limitate doar la spa iul american. O serie de
investiga ii asem n toare au fost realizate ulterior în Japonia i Norvegia, rezultatele
ob inute fiind, de asemenea, contradictorii.
Referitor la spa iul japonez, merit men ionate dou cercet ri, una realizat de
c tre Makita, în medii industriale, în anul 1952, iar alta organizat între 1958-1960, de
c tre Misumi i Haraoka. În cadrul acestor studii, discu iile de grup s-au dovedit a fi
mai eficiente în compara ie cu simpla expunere la mesaje cu rol de convingere a
audien ei prin intermediul lecturilor. Rezultatele nu sunt tocmai surprinz toare, fiind
consistente cu natura orientat pe grup (colectivist ) a societ ii japoneze.
În Norvegia, în 1960, într-un studiu realizat într-o fabric de pantofi, French,
Israel i Ås, ajung la o concluzie diferit . Astfel, mul i angaja i nu percep discu iile de
grup ca un mod legitim de a introduce schimbarea, preferînd cealalt metod , a
op iunii individuale. Într-un asemenea spa iu cultural este încet enit opinia c grupul
obtureaz decizia managerului, a c rui responsabilitate este tocmai cea de a propune
schimbarea, iar dac tot e s se produc o discu ie colectiv , aceasta se cuvine s se
desf oare organizat, într-un cadru formal, de genul consult rilor sindicale. A adar,
doar apartenen a la un grup organizat, cu sarcini precise devine un exerci iu legitim.
85
Altfel, avînd de-a face cu o cultur care a experimentat frecvent performan a
individual , e preferabil s se ac ioneze asupra individului singular, care expus în
aceast calitate la sursa de influen e mai permisiv la schimbare.
Într-un alt studiu realizat de Marrow în Porto Rico, într-o fabric de
îmbr c minte, în 1964, rezultatele ob inute sunt i mai nea teptate. Mul i dintre
angaja i au considerat discu iile de grup cu privire la luarea unor decizii privind
destinul fabricii drept un semn r u prevestitor, un indiciu al falimentului iminent, un
semn de sl biciune organiza ional , conform principiului: „ dac au ajuns s ne
consulte i pe noi – care nu suntem întreba i niciodat ce e de f cut - înseamn c e de
r u” . În urma unui asemenea demers, un num r important de angaja i au decis s - i
p r seasc locul de munc , pentru a se angaja la alte firme „ mai serioase” . Într-un
cercetare similar realizat de Juralewicz în rile Americii Latine în 1974, decizia de
grup a fost privit ca una „ pierz toare” (c ci managerii „ tiu ei singuri ce au de
f cut” ). Se observ , a adar, c ne afl m în fa a activ rii unui pattern rela ional diferit
de cel occidental, care exprim o rezerv i o dezangajare „ natural ” a subiectului,
care a „ în eles” , pe baza experien ei trecute, c solidariz rile sale sunt formale, f r
ecou social. De i asem n tor ca specie de comportament cu versiunea norvegian ,
experimentele desf urate în America Latin au o alt surs cauzal . Dac în varianta
vest-european discu ia de grup era ineficient , pentru c oricum grupul lucreaz „ în
favoarea omului simplu” , iar eficien a maxim de grup se ob ine prin maximizarea
performan elor individuale, în cealalt variant discu ia de grup devine inutil .
Profund marcate de experien e coloniale înrobitoare, aceste culturi na ionale activeaz
un tipar rela ional retractil, pe baza principiului asumat implicit: „ putem vorbi oricît, o
facem degeaba, c oricum totul iese cum vor ei” . A adar, ri în care speran a social
este deficient - în care, la nivelul opiniilor, subiec ii apreciaz sociologic majoritar c
„ nu are rost” s te lansezi într-o solidarizare comunitar i s te angajezi public în
favoarea unei cauze - (iar România se încadreaz , neîndoielnic, în acest registru),
anticip m, ipotetic, c ar manifesta o rezerv important în valorificarea eficient a
discu iei de grup.

Polarizarea de grup

Polarizarea de grup reprezint un tip particular al deciziei de grup, i anume

exprimarea op iunii în condi ii de risc i incertitudine.
În 1961, Stoner a f cut o descoperire important : grupurile pe care le-a
asamblat au înclinat s ia o decizie mai riscant decît media punctelor de vedere
86
individuale ale membrilor care le compuneau. Sugestiile lui Stoner deveneau foarte
„ utile” pentru conduc torii care doreau s impun o alegere indezirabil social. De
exemplu, un lider de organiza ie care inten ioneaz s fie „ eficient” , cînd dore te s
fac concedieri masive, mai bine „ convoac consiliul de administra ie” . Poate fi sigur
c dac va între ine „ aparen a particip rii” i va da impresia „ responsabiliz rii de
grup” , va ob ine colectiv decizii mult mai severe (extreme) decît ar putea propune
individual. Mai mult, el poate ob ine i acoperirea unei „ decizii democratice” în
favoarea „ îns n to irii organiza iei” . Tot astfel, un lider politic care are interesul s
organizeze o interven ie sîngeroas sau o condamnare la moarte în gen stalinist a
liderului anterior „ tr d tor” , devine mult mai eficient cînd convoac un „ Front al
Salv rii Na ionale” .

Reproducem în tabelul nr. 5 cele mai importante replici la experimentul ini ial
realizat de Stoner.

Tabelul nr. 5 Studii interculturale asupra polariz rii de grup

Studiul ara (cultura Subiec i Media Itemi cu Itemi cu Num r

na ional ) în deplas rii / deplasare deplasare total de
care s-a item c tre risc c tre itemi
aplicat proba precau ie
Itemii originali ai
chestionarului
Stoner
Rim (1964) Israel E antion 0,6 4 2 6
global
Bateson (1966) Marea Studen i 0,4 - - 5
Britanie
Kogan, Doise Fran a Studen i 0,5 - - 5
(1969)
Lamm, Kogan Germania Studen i 0,2 - - 6
(1970)
Jamieson (1968) Noua Muncitori 0,6 8 3 12
Zeeland
Bell, Jamieson Noua Studen i 0,5 - - 12
(1970) Zeeland
Vidmar (1970)2 Canada Studen i 1,4 - - 10
Carlson, Davis Uganda Studen i -0,2 0 2 11
(1971)
SUA Studen i 0,6 3 1 11
Semin, Rubini Marea Studen i 0,9 6 0 11
(1990) Britanie
Jesuino (1986) Portugalia Studen i 0,4 9 2 11
Itemi noi
Fraser et al. (1971) Marea Studen i 0,5 3 1 8
Britanie
Gouge , Fraser Marea Studen i 0,3 1 2 8
(1972) Britanie
Gologor (1977) Liberia Studen i 0,0 3 3 6

2
Vidmar a omis itemii care în mod uzual îndeamn la precau ie.
87
Mason, Griffin Australia Studen i 0,6 5 1 10
(2003)

Moscovici i Zavalloni, în 1969, au demonstrat c schimbarea spre risc (risky

shifts) nu este universal . Ea se manifest în ri în care riscul este valorizat social,
precum SUA (unde este pre uit social, dar i autentic ap rat institu ional, competi ia
loial ), Canada, Noua Zeeland , Marea Britanie. Explica ia este c , în aceste ri,
indivizii î i compar cu ceilal i preferin ele pentru risc i descoper c semenii lor au
înclina ii chiar mai pronun ate pentru op iuni radicale, propria preferin pentru risc
accentuîndu-se prin acest proces de comparare social (Festinger, 1954/1998). În
rile în care pruden a este valorizat , situa ia este exact invers (astfel de rezultate au
fost ob inute în cazul Ugandei, Liberiei i Germaniei). În plus, absen a liderului a
determinat o neclaritate decizional însemnat .
Totodat , decizia de grup prezint ocazia furniz rii mai multor argumente
persuasive decît ar fi oferite în mod individual. În plus, grupurile sunt formate cel mai
adesea din necunoscu i (str ini), în cadrul unor asemenea grupuri fiecare subiect
ajungînd s - i defineasc mai proeminent identitatea prin adoptarea unei pozi ii
extreme, care s ias în eviden , tendin care faciliteaz deciziile riscante.
S-a repro at chestionarului Stoner c propune itemi ce descriu situa ii de risc
relevante pentru cultura nord-american , exprimînd subiacent un mod de via anume.
În culturi în care dominanta colectivist s-a impus, i în care indicele de dezvoltare
economic este mai modest („ ri s race” ), tipul de comportament activat de
mecanismul polariz rii de grup este îns contradictoriu. Iner ia decizional care se
na te dovede te cum, atunci cînd grupul e consultat, iar „ liderul lipse te” , grupul
r mîne suspendat într-o ambiguitate decizional i nu se poate autonomiza. Dac ,
îns , grupul e „ c l uzit de un lider” , poate ajunge s adopte, „ îndrumat” de c tre
acesta, o pozi ie excesiv de radical (exact invers ca în mecanismul descris ini ial de
Stoner, unde liderul era mai moderat în cereri, i grupul, manevrat de lider, „ plusa”
semnificativ), chiar dac o asemenea op iune este ira ional , nerealist , uneori de o
violen extrem . Dar, în „ ara/locul în care nu se întîmpl nimic” un asemenea
exerci iu angajant sub atenta supraveghere a „ p storului” construie te aparen a unei
identit i autonome, c reia i se ofer ansa s „ î i spun liber cuvîntul” . Polarizarea se
petrece, a adar, în grupurile care dezvolt atitudini active, autonome i individuale
fa de noi evenimente, i nu în grupuri în care „ nimic nu mai este nou” .

88
Conflictul intergrupuri

În 1961, M. Sherif a organizat un experiment ai c rui subiec i erau dou

grupuri de copii de ciclu secundar. Cercet torul, împreun cu colaboratorii s i, a
organizat o tab r (The Robbers Cave), în care cele dou grupuri au fost g zduite în
timpul vacan ei de var . Cazate în dou extremit i ale taberei i atribuindu- i etichete
grupale distincte („ The Eagels” i „ The Rattlers” ), cele dou grupuri i-au elaborat un
program propriu de activit i pl cute laolalt , au stabilit reguli, au realizat alte
simboluri identificatorii specifice (precum un steag anume), i au dezvoltat un
ata ament profund pentru propriul grup. Grupurile au fost angajate apoi în activit i
concuren iale, i au avut acces la resurse (simbolice) limitate: de exemplu, în cadrul
competi iilor sportive, doar tab ra cî tig toare era premiat . Astfel, competi ia ini ial
s-a transformat într-un conflict acerb, la limita violen ei fizice directe. Odat cu
propunerea unui scop supraordonat, conflictul inter-grupuri s-a transformat în
cooperare inter-grupuri, vechile „ du m nii” fiind uneori substituite chiar cu o rela ie
partenerial .
O prim replic la acest experiment a fost realizat în Marea Britanie, de c tre
Tyerman i Spencer, în 1983. Experimentul s-a desf urat într-o tab r de cerceta i,
avînd ca grupuri experimentale patru patrule specifice. Spre deosebire de
experimentul lui M. Sherif, în acest studiu conflictul nu a escaladat abrupt, ci
dimpotriv , comunicarea intergrupuri a putut fi sporit prin interven ia liderului
taberei (Sherif fusese ineficient în aceast sarcin ). Explica ia g sit a fost c , în
interiorul unei tabere de acest gen, comportamentul era controlat de o serie de norme
sociale cooperative consolidate în timp, care aveau deja o tradi ie important i care
nu s-au putut schimba în dou s pt mîni.
O alt replic la acest studiu s-a realizat în Liban, în 1970, de c tre Diab.
Subiec ii studiului erau b ie i de 11 ani, dintre care zece cre tini i opt musulmani.
Ace tia au fost separa i în dou grupuri, dar nu dup criteriul confesiunii, ci aleator,
primul grup autointitulîndu-se „ The Friends” , iar cel de-al doilea „ Red Genie” . În
cadrul celor dou grupuri au fost dezvoltate tipare rela ionale diferite: primii au
devenit mai cooperan i, iar ceilal i mai agresivi i mai competitivi. Între grupurile
aduse în contact conflictul a escaladat rapid i abrupt, ajungîndu-se chiar la agresiuni
fizice nemijlocite. Astfel, în înfrunt rile directe, „ Red Genie” a cî tigat disputele
reciproce par iale, dar au fost învin i în competi ia sportiv final . În acest moment al
înfrunt rii, b ie ii grupului „ învins” au recurs la furturi i agresiuni fizice, iar la un
moment dat au decis chiar s fure cu itele din buc t ria taberei i s -i atace pe cei din
89
„ grupul du man” , ajungîndu-se la adev rate „ lupte de strad ” . Interven ia efului
taberei, prin propunerea unui scop supraordonat (modelul generos Sherif) se
dovede te a fi total ineficient în aplanarea conflictului, fiind imposibil s se ajung la
faza cooper rii. Iat cum noul scenariu violent activat - caracteristic lumii libaneze,
mentalit ii i istoricului puternic conflictual al acestei zone - s-a dovedit mai influent
decît mecanismul local („ scopuri supraordonate ajut la dep irea conflictelor
reciporce” ) pe care psihologii sociali l-au propus pentru rezolvarea tensiunilor
intergrupale. A adar, un background istoric de profunzime este în mai mare m sur
responsabil de dinamica grupurilor decît mecanismele conjuncturale pe care
psihologii sociali le pot activa, iar aplicarea principiilor psihologice se impune a fi
adaptat la specificul social, cultural, politic i istoric al locului.
În 1987, în Rusia, cercet toarea Andreeva a coordonat un experiment
asem n tor într-o tab r de pionieri. Sarcinile pe care le-au primit grupurile au fost
diferite în func ie de contextul particular al realiz rii lor: într-un caz s-au organizat
competi ii sportive, iar în altul „ competi ii agricole” , în cadrul muncilor agricole
„ voluntare” . În cazul competi iilor sportive, situa ia s-a dovedit asem n toare cu cea
descris în experimentul originar: favoritism in-grup, ostilitate fa de out-grup,
dep it prin propunerea unui scop supraordonat. În cazul „ competi iilor agricole” ,
situa ia se arata a fi îns cu totul alta: nu a ap rut favoritismul in-grup sau ostilitatea
fa de out-grup, ci un fel de amor eal a angaj rii, fenomen ce poate fi numit „ sil
social ” , datorat interioriz rii unui tip de raportare nemotivant la sarcini impuse
ideologic.
D. Scheepers et al. (2003) a observat c i în grupurile minimale, în care nu
exist o rela ie anterioar între subiec i, rela iile intergurpuri dobîndesc dou func ii
majore: cea identitar , prin care grupurile î i revendic i asum o identitate social
cu sens (meaningful), i cea instrumental , prin care grupurile militeaz pentru
atingerea scopurilor proprii. Dac grupurile convie uiesc într-un climat social
competitiv partenerial, scopurile supraordonate pot reechilibra tensiunile inerente între
in-grup i out-grup; dac îns climatul social mai larg e caracterizat de experien a
unor raporturi intergrupuri ostil , du m noas , bazate pe neîncredere i autism social,
atunci promovarea unor scopuri supraordonate nu mai poate scoate din impasul
agresivit ii reciproce grupurile aflate în contact. Agresivitatea îns i devine
substitutul pentru ratare, cea mai la îndemîn de angajat în rela ia cu „ cel lalt diferit” ,
prin consumarea c reia se poate masca ratarea individual sau colectiv .

90
 CULTUR , VALORI SOCIALE I COMPORTAMENT
ORGANIZA IONAL

CAPITOLUL NR. 6 Explorarea sistematic a culturilor na ionale

Definirea culturilor na ionale

Parcurgînd defini iile culturii studiate la începutul acestui volum, s-ar cuveni
s privim specificul identitar într-o manier plural , c ci a a cum subliniau doi
importan i antropologi americani, „ Every man is in a certain aspects: a) like all other
man; b) like some other man; c) like no other man” (Kluckhohn, Murray, 1948)
Combinînd defini ia culturii propus de M. Segall et al., (1999) ca “ the man-
made part of the environment” cu cea sugerat de E. Rohner (1984), care o descria ca
un sistem organizat de în elesuri (meanings) pe care membrii unei colectivit i le
atribuie persoanelor i obiectelor inserate în aceea colectivitate, observ m c ne afl m
în fa a unei dificult i de localizare. Cu alte cuvinte, cum putem circumscrie aria de
asumare colectiv a anumitor în elesuri particulare pentru o anumit societate?
Singurul criteriu opera ional din punct de vedere metodologic îl constituie op iunea
pentru încadrarea simbolic a culturii în aria unui stat, considerînd unitatea statal
drept cadru de referin pentru identitatea cultural . Astfel, studiile de psihologie
intercultural au construit termenul de cultur na ional , ca reunire a în elesurilor
comunitare implicit asumate de c tre o comunitate na ional . Desigur, utilizarea unui
asemenea concept presupune con tientizarea anumitor precau ii, c ci, a a cum s-a
subliniat deseori pe parcursul acestei c r i, exist o enorm diversitate inter si intra-
na ional din punct de vedere cultural, dup cum pot fi semnalate numeroase
subculturi în cadrul culturilor na ionale, acestea din urm putînd fi calificate doar
conven ional ca fiind omogene i lipsite de contradic ii interne. Totu i, prezum ia de
omogenitate are un suport sociologic consistent, c ci s-a remarcat dincolo de orice
dubii ca la nivel macro-structural, reprezentan ii anumitor na iuni activeaz
comportamente sociale specifice fa de cei ai altor na iuni, care pot fi eviden iate ca
tendin e medii pe e antioane, i care permit compara ii pe dimensiunile respective
între scorurile ob inute în ri distincte. Nu în ultimul rînd, în pofida excep iilor
numeroase i a abaterilor de la tendin ele medii, scorurile intrana ionale joac un rol
predictiv deosebit, c ci pot anticipa strategiile sociale individuale i colective. Este

91
motivul pentru care o asemenea op iune metodologic a fost operat precump nitor în
studiile interculturale, care au avut o aplicabilitate considerabil îndeosebi în mediul
organiza ional, atunci cînd se în elegeau, evaluau i prognozau randamentele filialelor
unor mari companii multina ionale. Scopul acestor demersuri avea în prim plan ideea
maximiz rii performan elor organiza ionale, pornind de la principiul interdependen ei
i al valorific rii diferen ei culturale ca resurs în dinamica institu ional .

Un reper al psihologie interculturale - studiul lui G. Hofstede

Referin a clasic a cercet rii interculturale în cadrul organiza iilor este

proiectul lui Geert Hofstede, finalizat în prima sa etap în 1980 prin Culture’s
Consequences. Studiul a fost organizat într-o firm american multina ional -
Hermes/IBM. Psihosociolgul olandez a lucrat pe e antioane comparabile ca
dimensiuni în toate filialele firmei, iar datele au fost colectate între 1967-1973,
ob inîndu-se 117.000 r spunsuri la chestionarele aplicate. Instrumentul de lucru a
urm rit diferitele aspecte ale experien ei în munc în culturi distincte, investigînd
registrul motiva ional, aptitudinal, atitudinal i valoric. Ini ial, G. Hofstede nu i-a
propus s formuleze o teorie psihologic asupra factorilor culturali care modeleaz
raporturile de munc i eficien a în sarcini, ci numai s articuleze o strategie
metodologic unitar de studiu intra-organiza ional. Mai apoi, colectînd o imens
cantitate de date, psihologul social olandez a decis s le sistematizeze într-o teorie
paradigmatic , ce rîvnea la statutul de teorie „ universal ” asupra comportamentului
organiza ional, care ar avea – prin intermediul registrului comparativ la care recurgea
– s ofere o informa ie valorificabil în cre terea performan ei organiza ionale. În
prima etap a cercet rii s-au realizat compara ii între 40 de ri, ob inîndu-se scoruri
medii pe fiecare dimensiune construit în cadrul e antioanelor na ionale. Totodat ,
studiul a recurs la o procedur statistic elaborat , utilizînd tehnica analizei factoriale.
Travaliul metodologic astfel ini iat a condus la sistematizarea a patru
dimensiuni polare: distan a fa de putere (mare / mic ); evitarea incertitudinii
(ridicat / sc zut ); individualism / colectivism; masculinitate / feminitate. S le
parcurgem pe scurt:

1.distan a fa de putere: exprim inegalitatea / egalitatea dintre superiori i

subordona i într-o organiza ie (DP mare / mic );

2. evitarea incertitudinii: lipsa toleran ei ambiguit ii i nevoia de reguli

formale sau disponibilitatea fa de schimbare (EI ridicat / sc zut );

92
 3.individualism: distribuirea aten iei, resurselor i angaj rii personale în
sarcin c tre spre sine sau c tre colectivitatea de apartenen (I / C);

4.masculinitate: centrarea pe obiective personale (cî tig, avansare) i

asertivitate, în opozi ie cu cele interpersonale (atmosfer prietenoas ,
în elegere cu autoritatea) i toleran (M / F).

Tr s turile acestor dimensiuni le prezent m în tabelul nr. 1.

Tabelul nr. 1
Dimensiunile propuse de G. Hofstede pentru studierea intercultural a organiza iilor

Nr. Dimensiuni Semnifica ia dimensiunii Exemple de itemi pentru aceste

crt. dimensiuni (adapta i dup primul
chestionar Hofstede)
1 - distan a fa de - gradul de respect / - Cît de frecvent angaja ilor
putere (DP) deferen a între superior i din firma dvs. le-a fost team
subordonat s - i exprime deschis în fa a
efului lor dezaprobarea
legat de o activitate
specific din companie?
(„ frecvent” = DP mare)
2 - evitarea - centrarea pe stabilitate, - Chiar dac angaja ii
incertitudinii (EI) planificare, sau pe consider c ar fi spre binele
schimbare, ca tratare a companiei, aprecia i c
incertitudinii în via . regulile firmei nu ar trebui
ref cute? („ acord puternic” =
EI mare)
- Cît de mult considera i c
ve i continua s lucra i pentru
aceast companie? („ pîn la
pesnsie” = EI mare)
3 - individualism- - op iuni între interese - Cît de important pentru dvs.
colectivism (I/C) personale sau colective, este s ave i o slujb care s
între realizare de sine i v lase suficient timp pentru
realizare în grup. propria dvs. via de familie?
(„ foarte important” = I
ridicat)
- Cît de important este pentru
dvs. s ave i o libertate
considerabil pentru a adopta
propria dvs. abordare la
munca pe care o efectua i în
firm ? („ foarte important” =
I ridicat)
4 - masculinitate- - accent pe realiz ri - Cît de important este s ave i
feminitate (M/F) personale sau armonie rela ii bune de munc cu
interpersonal . eful (managerul) dvs?
(„ foarte important = F
crescut )
- Cît de important este s
lucra i la serviciu cu persoane
care coopereaz bine una cu
alta? („ foarte important” = F
crescut )
- Cît de important este s ave i
în firm oportunit i pentru
93
 un salariu mare? („ foarte
important” = M pronun at )
- Cît de important este ca
atunci cînd face i o treab
bun în firm , s primi i o
recunoa tere public ?
(„ foarte important” = M
pronun at ).

Cercetarea de amploare organizat de G. Hofstede a permis ini ial clasificarea

celor patruzeci de e antioane de culturi na ionale investigate, iar într-o edi ie
ulterioar revizuit (2003) autorul a prezentat rezultatele colectate din 53 de ri sau
regiuni ale lumii, a a cum reiese din tabelul nr. 2. Mai mult, valorificînd aceea i
metodologie i acela i chestionar, Smith, Dungan i Trompenaars (1994) au inclus 43
de ri, unele selectate pentru prima oar în lista global , printre care se num r i
România. Dac ar fi s rezum m cele mai însemnate tendin e, s-ar cuveni s sublinem
c în cercetarea ini ial lipsesc majoritatea rilor fost comuniste (era imposibil practic
s se colecteze informa ii valide în acea perioad ), dar i majoritatea rilor din Africa.
Totu i, prin profunzime i capacitate de inovare conceptual i metodologic , precum
i prin întindere, acest proiect r mîne „ f r rival” pîn în prezent în cercetarea
psihologic . Tendin ele mai importante constatate atest c atunci cînd
individualismul / colectivismul scade, cre te distan a fat de putere, înregistrîndu-se o
corela ie negativ între cele dou dimensiuni. Apoi, majoritatea rilor din Europa
Occidental i America de Nord prezint un individualism crescut i o distan fa de
putere mic . În schimb, în America Latin i Asia s-a eviden iat un individualism
sc zut i o distan fat de putere mare.
Dimensiunea individualism / colectivism a generat foarte multe cercet ri
interculturale in anii 1990-2006, urmat ca pondere de dimensiunea distan fa de
putere. Celelalte doua dimensiuni sunt mai pu in valorificate i au fost, în general,
reformulate în studii ulterioare.

94
Tabelul nr. 2 Ierarhizarea rilor în modelul Hofstede – enumerare ordinal (apud
Hofstede, 2003)
Nr. ara Distan a fa Evitarea Individualism Masculinitate
Crt. de putere incertitudinii
Africa (Est) - regiune 22 36 34 39
Africa (Vest) regiune 10 34 40 30
ri arabe – regiune 7 27 26 23
Argentina 35 12 22 20
Australia 41 37 2 16
Austria 53 24 18 2
Belgia 20 5 8 22
Brazilia 14 21 26 27
Canada 39 41 4 24
Chile 24 12 38 46
Columbia 17 20 49 11
Costa-Rica 43 12 46 48
Danemarca 51 51 9 50
El Salvador 18 5 42 40
Ecuador 8 28 52 13
Finlanda 46 31 17 47
Fran a 15 12 10 35
Germania 43 29 15 9
Marea Britanie 43 47 3 9
Grecia 27 1 30 18
Guatemala 3 3 53 43
Hong-Kong 15 49 37 18
Indonesia 8 41 47 30
India 10 45 21 20
Iran 29 31 24 35
Irlanda 49 47 12 7
Israel 52 19 19 29
Italia 34 23 7 4
Jamaica 37 52 25 7
Japonia 33 7 22 1
Coreea de Sud 27 16 44 41
Malaesia 1 46 36 25
Mexic 6 18 32 6
Olanda 40 35 4 51
Norvegia 47 38 13 52
Noua Zeeland 50 40 6 17
Pakistan 32 24 47 25
Panama 2 12 51 34
Peru 22 9 45 37
Filipine 3 44 31 11
Portugalia 24 2 34 45
Singapore 13 53 40 28
Africa de Sud 35 39 16 13
Spania 31 12 20 37
Suedia 47 49 10 53
Elve ia 45 33 14 4
Taiwan 29 26 43 32
Thailanda 22 30 40 44
Turcia 18 16 28 32
SUA 38 43 1 15
Uruguay 26 4 29 42
Venezuela 5 21 50 3
Iugoslavia 12 8 34 48

95
Evaluarea cercet rii lui G. Hofstede

În prima edi ie a c r ii sale, G. Hofstede (1980, p. 21) a oferit binecunoscuta

defini ie a culturii ca „ programare mental a min ii care distinge între membrii unui
grup, de membrii unui alt grup” . i aceast defini ie este prezentat în termeni de
în elesuri (meanings) implicite asumate prin socializare, devenind un fel de "soft"
accesibil pe care subiectul îl valorific asemenea unui „ utilitar” în confruntarea cu
provoc rile mediului social.
În toate investiga iile reunite în lucr rile sale, autorul evalueaz valorile medii
pentru fiecare dimensiune pe e antioane reprezentative sau par ial reprezentative a
membrilor fiec rei culturi. Cercet torul ne atrage aten ia asupra erorii ecologice
(ecological fallacy), care se cuvine evitat , c ci inferen ele de la nivel societal nu pot
fi transferate la nivel individual. Altfel spus, dac dou culturi difer prin profilul lor
identitar pe baza celor patru dimensiuni evocate, faptul în sine nu legitimeaz
concluzia conform c reia oricare doi membrii ai culturii respective trebuie sa se
diferen ieze similar. De exemplu, nu se poate afirma c „ to i americanii sunt mai
individuali ti decât to i sudcoreeenii” , de i media scorurilor pe dimensiunea
individualism / colectivism indic o pronun at disponibilitate a americanilor pentru
individualism, i una intens a sud-coreenilor pentru colectivism. Dar eroarea de
suprageneralizare se cuvine evitat , fiind ilegitim , ea trebuind reformulat astfel:
„ marea majoritate a americanilor sunt mai individuali ti decît mare parte din sud-
coreenii” , ceea ce nu exclude posibilitatea ca unii (pu ini sociologic) subiec i sud-
coreeni s fie mai individuali ti decît unii subiec i americani. (vezi figura nr. 1)

96
Eroarea ecologic (ecological fallacy)

Frecven a

Cultur colectivist Cultur individualist

(media coreean ) (media american )

Valori Valori
interdependente independente
(culturi na ionale (culturi na ionale
colectiviste) individualiste)
Figura nr. 1. Descrierea erorii ecologice

Oricum, mediile scorurilor pentru culturile na ionale reprezint valorile

prevalente în acest e antion na ional.
În figura nr. 2 se prezint corela ia dintre distan a fa de putere i
individualism, rela ie care relev un num r de patternuri grupale. În col ul dreapta jos
se afl grupul latin (distan crescut fa de putere / individualism crescut)
caracterizat de G. Hofstede în termenii de individualism dependent. Paternul opus,
numit colectivism independent, e reprezentat de Israel i Austria, majoritatea rilor
din lumea a treia fiind localizate în cadranul dreapta-sus, descris de un colectivism
dependent. Totodat , cele mai multe na iuni vestice industrializate se afl în cadranul
stînga-jos, exprimînd un individualism independent. Figura nr. 2 demonstreaz i
prezen a unei leg turi negative dintre cele dou dimensiuni (r= -.67), ambele corelînd,
la rîndul lor, cu indicii de dezvoltare economic , cum ar fi produsul intern brut: r= -
.65 între PIB i distan a fa de putere, respectiv i r= +.82 între PIB i individualism.

97
 C mare, C mare,
DP mic DP mare

I
mare
DP I mare, DP mare
mic

Fig. 2. Corela ia dintre distan a fa de putere i individualism (apud G. Hofstede,

2003)

Pentru a confirma imaginea rezultat , s-a realizat o analiz factorial a itemilor

relevan i din proba originar . Dup anumite ajust ri, cei 32 itemi au oferit o solu ie
explicativ trifactorial . Primul factor este o combina ie de individualism i distan a
fa de putere, al doilea reprezint masculinitatea, iar al treilea corespunde evit rii
incertitudinii. Din motive conceptuale, G. Hofstede a men inut o distinc ie între

98
individualism i distan a fa de putere, justificînd op iunea prin faptul c dispari ia
corela iei dintre cei doi factori este posibil doar dac varia ia bun st rii na ionale este
controlat .
Itemii referitori la distan a fa de putere, de genul temerii angaja ilor de a se
împotrivi autorit ii, cei privitori la luarea deciziilor într-un mod nedemocratic,
precum i preferin a pentru consultare în luarea deciziilor, sunt construi i de autor în
contextul în care membrii societ ii accept „ natural” sau nu distribu ia inegal a
puterii în institu ii.
Evitarea incertitudinii este articulat în mod asem n tor, în baza a trei itemi: a
nu înc lca regulile companiei, fidelitatea fa de aceasta i nivelul de anxietate i
tensiune la locul de munc . Conform lui G. Hofstede, aceast dimensiune reprezint
gradul în care membrii societ ii se simt inconfortabil în fa a incertitudinii i
ambiguit ii, fapt ce îi conduce la c utarea siguran ei i men inerea structurilor
existente, protejînd conformismul.
Din cele 14 obiective propuse pentru a identifica ultimii doi factori, 9 au avut
o semnifica ie de 0.35 pe factorul individualism, incluzînd disponibilitatea de timp
acordat propriei persoane sau familiei, libertatea de a aborda munca într-o modalitate
proprie, oportunitatea pentru preg tire i condi ii psihice bune de lucru. Rezumînd, G.
Hofstede prive te individualismul în termenii sus inerii unei rela ion ri egocentrice în
raport cu societatea, indivizii ocupîndu-se mai mult de ei în i i. Pe de alt parte,
colectivismul reprezint preferin a pentru o rela ionare social strîns , în care indivizii
se bazeaz pe ajutorul din partea rudelor sau a membrilor grupului în schimbul unei
loialit i reciproce.
Exist al i 9 itemi ce vizeaz masculinitatea, incluzînd o rela ionare pozitiv cu
managerul, cooperare cu ceilal i, cî tiguri crescute, impunere. G. Hofstede descrie
masculinitatea ca o preferin pentru realizare, eroism, asertivitate i succes material,
în opozi ie cu feminitatea, care reprezint orientarea spre rela ionare, modestie,
acordarea sprijinului celor slabi, calitatea vie ii.
Cele patru dimensiuni au fost corelate cu 7 indicatori economici, demografici
i geografici. De exemplu, dimensiunea distan ei fa de putere coreleaz pozitiv cu
conformismul i negativ cu independen a i autoritarismul sc zut. Culturile na ionale
în care s-a ob inut o distan fa de putere sc zut evalueaz negativ supravegherea
strict i prefer luarea deciziilor în manier consultativ . Un predictor semnificativ al
distan ei fa de putere în cele 40 de ri l-a reprezentat latitudinea geografic . G.
Hofstede explic acest tip de rela ionare ca rezultat al necesit ilor tehnologice în
scopul supravie uirii în rile cu clim rece. Nu a postulat o rela ie cauzal între
99
temperatura mediului i distan a fa de putere, dar factorii asocia i climei sunt
considera i o verig în înl n uirea cauzal , care pe parcursul unui lung proces de
adaptare conduce la diferen ieri interculturale în structura social .
Un alt exemplu este corela ia semnificativ r= +0.82 între individualism i
bun starea economic (P.I.B pe cap de locuitor). În rile cu o valoare sc zut a
individualismului, conformismul e acceptat, iar autonomia este pu in valorizat , în
timp ce în rile cu o valoare crescut a individualismului se aspir spre varietate, iar
securitatea nu este v zut ca important .

Limitele studiului realizat de G. Hofstede

Criticile referitoare la cercetarea lui G. Hofstede se refer la faptul c subiec ii

au fost ale i din cadrul unei singure organiza ii, nefiind reprezentativi pentru întreaga
comunitate na ional pentru care au fost generalizate rezultatele.
O alt critic la adresa studiului are în vedere construirea dimensiunilor la
nivelul grupal, cu toate c datele au fost colectate individual. Scorurile medii ale
acestor dimensiuni exprim , îns , o tendin înspre favorizarea anumitor nivele de
rela ionare cu “ cel lalt” , ce joac un rol predictiv interidividual.
Cu toate aceste limite, patternurile de asociere descoperite de G. Hofstede,
alc tuite din ri aflate într-o anumit proximitate, coincid cu regiunile geo-politice,
ceea ce confer validitate instrumentelor folosite. R mîne de asemenea solid
explica ia diferen ei interstatale cu ajutorul variabilelor economice, tehnologice i
geografice.
Principalele obiec ii pot fi rezumate astfel:
- studiul a fost efectuat intr-o singur companie (Hermes/IBM), cu un nucleu
american puternic i cu un specific organiza ional pronun at, fapt care poate favoriza
un set de norme si reguli particulare, între inute de propria cultur . Faptul c G.
Hofstede descoper diferente inter- ri în pofida acestei omogenit i organiza ionale
devine, a adar, mai degrab un atu al demersului s u decît o sl biciune, c ci
rezultatele semnaleaz puterea culturii în modelarea distinct a comportamentului
organiza ional în ciuda unor influen e unificatoare;
- au fost investigate doar anumite departamente (marketing, servicii), în care
predominau persoane de gen masculin, ceea ce a eviden iat omogenitatea e antionului
(or, era de dorit o selec ie cît mai eterogen a subiec ilor investiga i, pentru a spori
validitatea concluziilor);
- nu în ultimul rînd, se pune întrebarea „ în ce m sura datele colectate cu peste 25 de
100
ani în urm mai pot fi valide ast zi” ? Tocmai din acest motiv, în anii care au urmat
cercet rii ini iale au fost organizate numeroase alte studii care au l rgit aria de
cuprindere a culturilor na ionale, dar majoritatea au confirmat tendin ele semnalate în
demersul metodologic originar, dar i au subliniat o anumit dinamic istoric a
acestor dimensiuni, chiar dac iner ial .
Prin chiar titlul c r ii sale, „ Culture'
s Consequences” , autorul trateaz cultura
ca factor cauzal al comportamentului social i scoate în eviden corela ia foarte
puternic (+0,82) dintre scorurile la individualism i produsul intern brut / cap de
locuitor. Rezultatele pot fi interpretate în sensul c individualismul are leg tur sau
este în rela ie strîns cu " arile bogate si prospere". Dar corela ia nu indic sensul
influen elor, acestea putînd fi bilaterale (adic individualismul poate crea prosperitate,
dup cum prosperitatea poten eaz anumite tr s turi ale individualismului).
S-a relevat c exist ri care fac excep ie de la tendin a corela ional
evocat , cum ar fi Japonia sau Hong Kong (care sunt non-individualiste, dar
prospere), îns acestea cunosc o însemnat dinamic istoric , care favorizeaz
asimilarea individualismului. O asemenea hibridare spore te ponderea
individualismului printre speciile comportamentului social în dauna colectivismului,
care r mîne, îns dominant, fiind inserat în durata lung istoric (Braudel,
1958/1996).

101
CAPITOLUL NR. 7 Cercet ri ulterioare care pornesc de la modelul lui G.
Hofstede

Nuan ri i reformul ri conceptuale

Explor rile lui G. Hofstede au condus la numeroase studii intra i inter-

culturale pe cele patru dimensiuni. În particular, explorarea individualismului a
devenit tot mai intens , fiind influen at în mare m sur de contribu ia lui H. C.
Triandis (1995). În cadrul acestui program de cercetare, H. C. Triandis a realizat
distinc ia între nivelul de grup al valorilor, pe care îl denume te individualism-
colectivism (la fel ca i G. Hofstede), i nivelul personal al valorilor, pe care îl va
denumi în termenii tendin elor idiocentrice i alocentrice. Motivul acestei distinc ii
const în diferen ele statusului conceptual al valorilor pentru grupuri i pentru
indivizi, m surarea valorilor individuale necesitînd sarcini mai complexe, decît itemii
relativ pu ini numero i stabili i de G. Hofstede.
H. C. Triandis a propus ca termenii individualism-colectivism s fie repre-
zentativi la nivel na ional, în timp ce termenii idiocentric-alocentric s se refere la
orientarea valorilor individuale. Shweder i Bourne (1984/1999) au propus termenii
idiocentric-sociocentric, iar Kagitcibasi (1994) a lansat conceptele de “ cultur de
separa ie” , respectiv “ cultura rela iei” .
Ceea ce este semnificativ în asocierile conceptuale prezentate mai sus e faptul
c persoanele ce tr iesc în culturi individualiste tind spre valori i comportamente
idiocentrice, în timp ce culturile colectiviste promoveaz comportamente i atitudini
alocentrice. Forgas i Bond (1985) au demonstrat existen a unei asemenea tendin e,
comparînd percep ia subiectiv a evenimentelor sociale în dou culturi diferite, rezul-
tînd c australienii valorizau competitivitatea, încrederea în sine i libertatea, în timp
ce chinezii promovau sentimentul unit ii, disponibilitatea social i acceptarea
autorit ii.
Studiile lui Ratner i Hui (2003) în Asia au demonstrat asocia ia între
colectivism i asumarea responsabilit ii printre subiec ii chinezi, nu i printre cei
americani, iar Kashima, Foddy, i Platow (2002) au indicat c mecanismele
individuale de adaptare egocentrice sunt folosite mai mult de americani decît de
japonezi. Cercetînd distribuirea drept ii, Berman, Murphy-Berman i Singh (1985)
au ar tat c subiec ii japonezi i indieni considerau necesit ile familiei ca prioritare în
mai mare m sur decît o f ceau cei americani sau australieni. Alte studii din aceea i
zon tematic au relevat faptul c subiec ii din culturile colectiviste asiatice favorizau
102
precump nitor egalitatea în dauna echit ii, activînd o distribu ie atribu ional
egalitar , care nu are neap rat leg tur cu contribu iile personale angajate de fiecare
membru al grupului, în timp ce cultura individualist promova un tipar de atribuire
contrar, în care contribu ia fiec ruia era pre uit i valorizat (Kashima, Siegel,
Tanaka i Isaka, 1988).
De asemenea, Triandis, Bontempo, Villareal, Asai i Lucca (1988) au observat
c subiec ii din culturile colectiviste exprimau comportamente justi iare mai moderate
în raport cu membrii grupului lor de apartenen (in-grup), comparativ cu subiec ii
culturilor individualiste, care erau foarte critici fa se înso itorii lor din in-grup atunci
cînd era înc lcat standardul colectiv. În schimb, ei se comportau similar cu cei din
culturile individualiste fa de exponen ii out-grupului, la care se raportau cu mult
severitate atunci cînd norma de grup era înc lcat .
În sfîr it, o tem studiat în anii din urm exploreaz dac polurile
individualism-colectivism ale scalei unidimensionale sunt opuse, deci exclusive, sau
reprezint tendin e independente. Au existat anchete de teren care atestau c ambele
orient ri pot exista simultan în aceea i persoan (Singelis et al. 1999; Kashima et al.
2002), iar analiza factorial a sugerat conceptualizarea dimensiunilor individualism-
colectivism ca factori independen i.

Rela ia între individualism-colectivism i independen -interdependen

Planul psihologic - structuri independente-interdependente

Independen a i interdependen a reprezint , dup cum am amintit în capitolul

referitor la formarea identit ii, dou tr s turi distincte ale sinelui, prima referindu-se
la unicitatea individului, iar a doua punînd accent pe leg tura i rela ia cu „ cel lalt” .
Tema sinelui interdependent/independent a fost introdus în literatura de specialitate
din România i de sintezele lui P. Ilu (2001, pp. 86-92), iar recenta Enciclopedie de
psihosociologie (2003) evoc , fie i numai indirect, variabilitatea cultural a sinelui
(Ilu , 2003, p. 327-331).
Putem sintetiza principalele caracteristici ale structurii interdependen ei i
independen ei în tabelul nr. 3. Se presupune c indivizii din orice cultur pot avea o
structur psihic fie independent , fie interdependent . Totodat , se cuvine realizat
delimitarea dintre planul cultural (vorbim despre colectivism versus individualism) i
cel psihologic (independen a versus interdependen a).

103
Tabelul nr. 3. Caracteristicile structurilor interdependente i independente
Structura interdependent Structura independent

Trebuin a de a fi cu al ii, nevoia de ata ament, Separarea de ceilal i i de contextul social;

raportarea la al ii;

Structur flexibil ; factorii contextuali regleaz Eu delimitat, unitar, ferm, individualizat de con-
comportamentul; textul social;

Pune accent pe ocuparea unui loc social cores- Pune accent pe capacit ile, ideile, tr irile interne,
punz tor personalit ii, pe angajarea în ac iuni pe a fi unic i direct în comunicare, a urm ri
sociale adecvate, pe a fi indirect în comunicare i propriile scopuri;
a citi gîndurile celorlal i;

Tr iesc sentimentul împlinirii sinelui prin ceilal i, Indivizii fac atribuiri interne cînd se refer la ei i
de care sunt uni i prin context, fac atribuiri valorizeaz personalitatea mai mult decît factorii
situa ionale cînd se refer la ei sau la “ cel lalt” ; contextuali cînd se raporteaz la “ cel lalt” ;

Cuceresc stima de sine prin rela ii interpersonale Cî tiga stima de sine în urma valorific rii pro-
armonioase i se adapteaz cu u urin la diverse priilor atribute i a confirm rii acestora;
situa ii;

Comunic indirect, sunt aten i la gîndurile i Eul independent se exprim direct, „ face ce
tr irile neexprimate ale celorlal i; gînde te” ;

Dependen emo ional fa de grupurile formale Independen emo ional fa de grupuri i

i informale; organiza ii;

Încurajeaz rela iile de interdependen în grup i Încurajeaz distan a, confruntarea direct ,

promoveaz conflictele ascunse, empatia, abordarea deschis a conflictelor, munca
manifestarea afectelor pozitive, între inerea unor instrumental , realizarea de sine fiind mai presus
rela ii bune cu ceilal i membri; decît expresivitatea i sociabilitatea;

Viziune interdependent a Sinelui i a emo iilor; Viziune independent a Sinelui i a emo iilor;

Aten ia este îndreptat spre acele laturi ale Percep ia social i experien a emo ional sunt
experien ei emo ionale care se refer la factori orientate spre nucleul interior, spre reac ii
externi i la rela ion ri; subiective i cognitive, experien a emo ional
fiind tr it mai puternic i mai intens;

Apeleaz preferen ial la scuze. Utilizeaz mai mult umorul i justificarea.

Planul cultural–social: structuri individualiste-colectiviste

Afilierea este expresia rela iei de interdependen , care este, totodat ,

echivalentul în plan individual al colectivismului, definit prin raportarea formal-
solidar la grup. O caracteristic esen ial a culturilor colectiviste dezv luie cum
indivizii pot fi determina i s - i subordoneze finalit ile personale scopurilor unui

104
colectiv i multe dintre comportamentele indivizilor vizeaz , astfel, intele grupului de
apartenen . Rela ia individului cu grupul este stabil , individul continuînd s r mîn
în in-grup, chiar dac exigen ele apartenen ei sunt costisitoare. T. Singelis et al.
(1999) a demonstrat c persoanele din culturile colectiviste accept normele din
interiorul grupului f r a le supune unor judec i de valoare. Asimilarea normelor
presupune o asumare a implicitului cultural non-deliberativ , fa de care aceste per-
soane nu riposteaz i nu se împotrivesc.
În contrast, fundalul social pentru formarea unei puternice structuri
independente este cultura individualist . Un asemenea tip de cultur ofer indivizilor
multe drepturi, dar nu le furnizeaz resurse, sprijin social i nici securitate personal
în asemenea pondere ca în cazul culturii colectiviste.
Într-o cercetare realizat în SUA, Kagitcibasi (1994) a observat faptul c
tendin a spre afiliere coreleaz pozitiv cu colectivismul, dar nu coreleaz negativ cu
individualismul. În mod asem n tor, nevoia de unicitate coreleaz pozitiv cu
individualismul, dar nu coreleaz negativ cu colectivismul. Prin urmare,
individualismul i colectivismul nu sunt „ opuse” opera ional, dimensiunile
impunîndu-se a fi privite conjugat. Sus inînd o asemenea pozi ie, Triandis, Bontempo
i Villareal (1988) au afirmat c este posibil reprezentarea culturii grupurilor de-a
lungul unui continuum nuan at colectivism-individualism, dar în momentul în care
unitatea de studiu devine persoana, dimensiunile interdependen i independen
trebuie considerate separat.
A adar, numero i speciali ti în sociologie, psihologie, istorie social sau
antropologie cultural clasific societ ile, politicile, credin ele sau structurile personale
i grupale ca apar inînd sau ca înclinînd c tre una dintre cele dou categorii separate:
individualism sau colectivism. Diferitele studii evocate pîn acum demonstreaz c
dimensiunile „ individualism-colectivism” i „ feminitate-masculinitate” caracterizeaz
cel mai bine variabilele valorice i comportamentale culturale (Smith, Bond, 1998).
De asemenea, individualism – colectivismul, constituie ansamblul terminologic
abordat cel mai frecvent în studiile culturale. Triandis (1995) definea individualismul ca
o tendin a oamenilor de a fi motiva i cu prioritate de propriile lor obiective i
preferin e, exprimînd sinele independent (Markus, Kitayama, 1998) i nevoia de
autonomie (Kagitcibasi, 1994). Colectivtismul, pe de alt parte, ilustreaz o tendin de
a se vedea pe sine ca parte a unei re ele de grupuri sociale sau o reflec ie a sinelui
interdependent (Markus, Kitayama, 1998), fiind o expresie a nevoii de rela ionare
(Kagitcibasi, 1994). Sunt considerate a fi arii culturale individualiste Statele Unite ale
Americii, Canada, Europa de Vest, Australia i Noua Zeeland . Na iunile colectiviste
105
sunt cele asiatice (China, Japonia, India), cele din America Latin i cele din spa iul
post-sovietic (Europa de Est) (Hofstede, 1980/2003).
În ceea ce prive te raportarea indivizilor la normele grupului, Singelis et al.
(1999) a eviden iat c subiec ii din culturile colectiviste accept normele f r a- i pune
problema dac e bine s o fac sau nu; acceptarea acestor norme semnific o puternic
asumare implicit a culturii proprii. În culturile individualiste exist o anumit
ambivalen (Hui, Yee, 1999), c ci chiar dac indivizii accept normele grupului, ei î i
pun întreb ri cu privire la necesitatea i utilitatea lor, g sind dificil supunerea. A adar,
comportamentul subiec ilor poate fi conform normelor, dar în plan cognitiv i afectiv
exist îndoieli cu privire la acestea.
În general, elementele culturale se schimb foarte greu, mai ales cele care in de
stratul profund i durata lung istoric (Braudel, 1958/1998). În societ ile cu tradi ie
puternic , care modeleaz semnificativ rela iile i structurile sociale, colectivismul
poate persista, a a cum s-a afirmat deja, în ciuda dezvolt rii economice pe tipar
individualist, cum este cazul Japoniei. Totu i, se pot reg si i elemente caracteristice
individualismului n scute prin diverse schimb ri structurale, care dovedesc astfel
complexitatea social i economic a prefacerilor identitare la nivel macro-cultural, ca
expresie a istoricit ii ce înso e te articularea dimensiunilor individualism - colectivism.
S-a observat c persoanele dintr-o societate colectivist dobîndesc un mai mare
suport social din partea familiei, a prietenilor i a colectivului de lucru, decît cele dintr-o
societate individualist . Acestea din urm tind spre a se confrunta cu problemele f r a
cere ajutorul altora, spre a le rezolva singuri, pe cînd cei din societ ile colectiviste vor
c uta ajutorul celorlal i din in-grup (Sinha, Tripathi, 1994). Subiec ii din na iunile
individualiste sunt înv a i s valorifice i s urm reasc independen a i realiz rile
personale (Gudykunst, 1998), iar cei din na iunile colectiviste cultiv armonia
interpersonal i solidaritatea prin care se accentueaz interdependen a i realiz rile
grupului (Markus, Kitayama, 1991). Comparînd, de exemplu, valorile culturale din
America Latin (reprezentînd cultura colectivist ) cu cele ale rilor vest-europene
(culturi individualiste), psihosociologii au semnalat diferen e referitoare la atribu ia de
semnifica ii conceptului de „ individual” rezultate din valoriz rile diferite ale mediului
social. Astfel, în America Latin , individul î i desf oar existen a înconjurat de
prieteni, via a social este bogat , subordonarea fa de grup fiind o realitate practicat
din convingere. Culturile colectiviste, activînd rela iile de interdependen în cadrul
grupurilor, valorizeaz empatia, manifestarea efectelor pozitive, urm resc între inerea
unor bune rela ii interpersonale, riscînd, îns , s dezvolte conflicte ascunse. În
compara ie cu acestea, „ culturile individualiste încurajeaz distan a, confruntarea
106
direct , abordarea deschis a conflictelor, munca instrumental , realizarea de sine fiind
mai presus decît expresivitatea i sociabilitatea” (Ra , Iacob, 2002, p.66). În culturile
individualiste se urm re te protec ia autonomiei, pe cînd în cele colectiviste se pune
accent pe protec ia rela iilor sociale.
John Locke este o figur central i extrem de influent în cultura american ;
esen a pozi iei sale exprimînd un individualism aproape ontologic, conform c ruia
individul este anterior societ ii. Societatea îns i ajunge s existe doar prin intermediul
contractului voluntar al indivizilor care încearc s - i maximizeze propriul interes.
Individualismul este, de altfel, profund înr d cinat în istoria social a Statelor Unite ale
Americii i în ciuda faptului c era atît de infiltrat în structurile civice i religioase ale
vie ii coloniale, el nu se articulase ca un concept de sine-st t tor, chiar dac erau bine
cunoscute ideile lui John Locke cu privire la autonomia individual . Expansiunea
economic i geografic a noii na iuni în anii de dup 1800 a generat c utarea neobosit
a îmbun t irii situa iei materiale. Aceast realitate l-a determinat pe Tocqueville s
foloseasc cuvîntul „ individualism” pentru a exprima ceea ce v zuse.
Gînditorul francez J. Hector St. John de Crevecoeur a fost printre primii care au
vorbit despre caracterul specific individualist în descrierea poporului american, în
lucrarea sa din 1782, Letters from an American Farmer (Scrisori de la un fermier
american). Acesta a deschis drumul unei întregi tradi ii de gîndire, atunci cînd a
observat i sistematizat terminologic faptul c americanii tind s ac ioneze cu mai mult
ini iativ personal i autoîncredere decît europenii, r mînînd indiferen i la ranguri
sociale i obiceiuri.
În cartea autoreferen ial Americanii. Individualism i d ruire (Bellah et al.,
1998, p.189), se afirma: „ Noi credem în demnitatea, chiar în sacralitatea individului.
Orice ar viola dreptul nostru de a gîndi prin noi în ine, de a judeca prin noi în ine, de a
lua propriile noastre decizii, de a ne tr i vie ile a a cum credem de cuviin , nu este doar
gre it din punct de vedere moral, ci este un sacrilegiu. Aspira iile noastre cele mai înalte
i nobile [… ] se leag strîns de individualismul nostru.” Acest individualism american
se pare c este în umbra unei ambivalen e care creeaz tensiuni. Autorii care au redactat
poate cea mai fidel biografie cultural a propriei na iuni m rturisesc, de altfel, în acest
sens: „ afirm m puternic valoarea încrederii în for ele proprii i autonomiei. Resim im
profund vidul unei vie i lipsite de angajamente sociale durabile. Totu i, ezit m s ne
exprim m sentimentul c avem nevoie unul de cel lalt, tot a a cum avem nevoie s
r mînem singuri, de teama c , daca am face-o, ne-am pierde astfel independen a.”
Exist o dorin arz toare a descoperirii de sine care genereaz efortul autonom de
bizuire pe for ele proprii ce implic o separare de p rin i, de tradi ii, de comunit ile mai
107
largi; ideea c împlinirea se afl în tine însu i, probabil în rela ie cu cîteva persoane
intime, reduc cercul interac ional i schimb natura rela ional a acestuia.
D. Dissident (2005) î i exprima în articolul s u, The Problem of „ Individualism”
vs. „ Collectivism” , credin a în existen a drepturilor intrinseci ale individului, sus inînd
ideea c valorile i drepturile celor mul i, ale grupului, sunt absurde i nu subzist în
absen a valorii i drepturilor individuale: 0 + 0 + 0 + 0 + 0 = 0. Totu i, aceasta nu
înseamn c individul poate face ceea ce vrea f r s in cont de ceilal i; din contr ,
drepturile celorlal i indivizi justific anumite restric ii ale ac iunilor individuale. Nici
unei persoane nu ar trebui sa-i fie permis s încalce drepturile celuilalt. O asemenea
abordare nu intr în limitele tradi ionale ale individualismului i colectivismului, ceea
ce furnizeaz autorul fiind mai degrab o viziune sincretic proiectat asupra lor.
„ Independen a i interdependen a reprezint dou tr s turi distincte ale Sinelui,
prima sugerînd separarea i unicitatea individului, în timp ce a doua pune accent pe
uniune, leg turi, rela ii” (Ra , Iacob, 2002, p.63). Ace ti doi termeni formeaz o
dimensiune, fiecare aflîndu-se la polul opus celuilalt. E necesar a se face distinc ie i
între conceptele de interdependen , respectiv dependen . Ultimul men ionat este
definit în Dic ionarul de psihologie Larousse ca „ stare a unei persoane care este supus
unei fiin e sau unui lucru” . În acest sens, se face distinc ia între dou tipuri de
dependen :
a) dependen fizic , ce sugereaz o stare cu obiectiv adaptativ ce are drept
consecin apari ia tulbur rilor fiziologice i psihologice intense, în cazul în care
obiectul dependen ei este suspendat, instalîndu-se starea de lips .
b) dependen psihic , caracterizat printr-o dorin imperioas de repetare a
ac iunii cu obiectul dependen ei, în lipsa c ruia, subiectul poate manifesta o stare
depresiv , anxioas .
Din perspectiva psihologiei sociale, interdependen a este definit ca trebuin a
de a fi cu al ii, izvorît din nevoia de ata ament existent în fiecare individ în m suri
diferite. Interdependen a se manifest , a adar, prin tendin a spre contact social, prin
c utarea de leg turi, prin înalta valorificare a acestora. Trebuin a de afiliere este una din
trebuin ele sociale bazale reg site în binecunoscuta piramid a trebuin elor a lui A.
Maslow, fiind expresia rela iei de interdependen . Rela ia evocat reprezint
echivalentul colectivismului în plan individual, în contextul raport rii la grup i culturi.
În cadrul leg turilor cu ceilal i, persoana î i manifest particularit ile sale unice,
distinctive. Structura independenta se caracterizeaz printr-un „ Eu delimitat, dar unitar,
ferm, separat de contextul social. Ea pune accentul pe capacit ile, ideile, tr irile interne
ale individului, pe a fi unic i a fi tu însu i, pe a face atribuiri interne i a urm ri
108
propriile scopuri, interese, pe a fi direct în comunicare” (Ra , Iacob, 2002, p.64).
Atunci cînd persoanele cu o astfel de structur vorbesc despre ei, ace tia tind s
sublinieze propriile însu iri, aptitudini sau interese, f cînd mai pu in referire la aspectele
ce in de al ii. În urma valorific rii propriilor atribute i a confirm rii acestora, stima de
sine autoreferen ial spore te. Mediul social prielnic pentru dezvoltarea unei structuri
puternic independente este cultura individualist , în care Eul independent urm re te
exprimarea direct a sa, obiectivarea gîndurilor în comportament.
Structurile interdependente, îns , cuprind în orizontul lor psihic într-o mai mare
m sur pe „ cel lalt” , se raporteaz mereu la al ii, depind de rela iile bilaterale, evolu ia
sau involu ia rela iei afectîndu-i. În acest caz, sursele stimei de sine sunt reg site în
bun m sur în armonia rela ional reciproc . Persoanele cu o structur interdependent
accentuat tr iesc sentimentul împlinirii Sinelui prin ceilal i. Lor le este caracteristic o
anumit flexibilitate, natura indirect a angaj rii în comunicarea interpersonal . În
structurile interdependente Sinele i „ cel lalt” nu sunt separa i, iar tipul interdependent
înclin spre comunicarea indirect , e mai atent la tr irile i gîndurile neexprimate ale
celorlal i (comunicarea non-verbal , paraverbal ). Desigur, cadrul ideal pentru
dezvoltarea unei astfel de structuri este cultura colectivist .
Hui i Triandis (1986) descriu o structur personal tridimensional i anume:
1. Eul personal, ce include comportamente i st ri ale persoanei;
2. Eul social, ca fiind imaginea general a celorlal i despre persoana respectiv ;
3. Eul colectiv, care este partea Sinelui comun cu tr s turile unei colectivit i.
Aceste trei aspecte ale Eului se manifest diferit, fiind în leg tur cu structura
personal a individului. Astfel, dac domin manifestarea Eului personal, individul
exprim o tendin egocentric , activînd o structur personal independent . Cînd
aspectele sociale i colective ale Eului se manifest în prim-plan, atunci se poate vorbi
de tendin e alocentrice, de o structur personal interdependent . Pot exista situa ii în
care, din diferite motive (experien a intercultural , p rin i de culturi diferite, partener de
via din alt cultur etc.), individul dezvolt ambele tendin e. Împletirea celor dou
structuri bine conturate poate genera unele conflicte interpersonale uneori, chiar
intrapersonale, dar nu trebuie s fie considerat o în mod necesar o problem .
În concluzie, în plan psihologic vorbim despre dimensiunea independen –
interdepdenden , în plan cultural corespunzîndu-i dimensiunea individualism –
colectivism.
Între tendin ele contrare ale naturii umane, cea spre socialitate i cea spre
libertate, e necesar e se g si o cale de mijloc, de echilibru, pentru c , la nivel social,
„ prea mult individualism ucide individul, prea mult comunitate ucide societatea”
109
(Ferreol, 2000, p.96). O cultur colectivist modeleaz o personalitate predominant
interdependent , dar este posibil ca, în cadrul aceleia i culturi, s întîlnim i indivizi
independen i, deoarece structura de personalitate poart atît amprenta culturii, cît i a
experien elor personale de via .

110
 Alte cercet ri asupra valorilor sociale care urmeaz demersului lui G. Hofstede

Chinese Culture Connection (CCC), contribu ia lui M. H. Bond

Premisa de la care a pornit acest demers metodologic recuno tea c studiile

lui G. Hofstede ar putea fi influen ate de valorile occidentale, din simplul motiv c
instrumentul pe baza c ruia s-au construit inferen ele ulterioare deriva dintr-un
chestionar destinat ini ial e antionului occidental. G. Hofstede (1980) însu i sublinia
în edi ia c r ii sale c nu exist vreo anchet psihosociologic neutral valoric , motiv
pentru care a descris chiar, pe întinderea a dou pagini distincte, propriile sale valori
culturale.
Cercetarea asiatic pornea cu o strategie invers , de jos în sus, dinspre cultura
de apartenen a subiec ilor investiga i înspre generaliz rile occidentalilor, solicitînd
"informatoriilor" asiatici s ierarhizeze valorile sociale chineze „ de importan
fundamental ” . Astfel, s-a constituit o grila valoric , administrat mai apoi la 100 de
studen i din 23 de culturi na ionale diferite din zona Asiei Orientale.
S-au identificat 4 factori-sintez care i-au probat "universalitatea",
ordonarea lor îng duind o echivalen direct cu factorii propu i de G. Hofstede, a a
cum reiese din tabelul nr. 1.

Tabelul nr. 1 Echivalen a CCC - Hofstede

CCC Hofstede
Integrare (Integration) Colectivism
Omenie (Human heartedness) Feminitate
Dinamism confucianist în munc -
(Confucian work dynamism)
Disciplin moral (Moral discipline) Distan mare fa de putere
- Evitarea incertitudinii

Prin urmare, rezult o suprapunere considerabil între dimensiunile

eviden iate în cele dou cercet ri, în pofida faptului c subiec ii provin din culturi cu
patternuri valorice semnificativ diferite, iar datele au fost colectate în perioade i pe
e antioane distincte. Se poate concluziona c dimensiunile individualism / colectivism,
feminitate / masculinitate, distan fa de putere prezint o validitate sporit i pot fi
considerate conven ional „ universale” . În egal m sur , evitarea incertitudinii i

111
disciplina confucianist în munc pot fi catalogate ca fiind „ mai pu in universale",
de i au importanta lor opera ional i semantic .
Asociind cele dou studii, s-a remarcat c ar trebui ad ugat modelului ini ial
gîndit de G. Hofstede o nou dimensiune, i anume dinamismul confucianist în
munc , care exprim ideea prevalen ei stabilit ii, a ordinii sociale i simbolice a
lumii, i, în consecin , a ierarhiei, în dauna schimb rii i mobilit ii sociale. O
asemenea reorientare conceptual l-a determinat pe psihologul social olandez s preia
dimensiunea angaj rii temporale într-un volum sintetic ulterior, Culture and
Organizations: Software of the Mind, publicat în 1991, i s o integreze modelului
propriu sub un nume diferit, care pune accentul pe înclina ia subiectului de a adopta o
perspectiva pe termen lung, spre deosebire de perspectiva centrat pe prezent
(perspectiva pe termen scurt), care favorizeaz op iunea pentru „ acum i aici” ,
între inînd totodat puternice remanen e regresive.

Modelul valorilor sociale propus de S. Schwartz

Psihologul social israelian a lansat la mijlocul ultimului deceniu al secolului al

XX-lea un proiect laborios de studiere a valorilor sociale, valorificînd modelele
anterioare dominante (Rokeach, 1977; Hofstede, 1983, 1991) i realizînd un bilan al
acestora. Astfel, S. Schwartz a identificat 56 de valori i a construit un chestionar în
care responden ii indicau „ în ce m sur fiecare item (care reprezint o valoare
particularizat ) constituie un principiu c l uzitor (guiding principle)” în via a lor.
R spunsurile ob inute ini ial au cuprins 25 de ri (Schwartz, 1994a), iar cele
mai frecvente e antioane au fost alc tuite din studen i, profesori de coal secundar
i cadre didactice din mediul universitar. Procedura statistic propus a fost analiza
spa ial a celor mai mici distan e între variabile (smallest space analysis), indicînd
media fiec rui item într-un spa iu multidimensional, prin eviden ierea „ gradului
reciproc de apropiere” . Astfel, procedura evocat urm re te afinit ile de asociere
dintre valori, sau, cu alte cuvinte, care itemi din chestionar „ merg împreun ” (cluster
together), cît de apropiat e fiecare item de un altul, i nu vizeaz semnalarea
ierarhiilor valorice din fiecare cultur . Acest demers s-a finalizat prin compara ii
inter- ri i sinteze transna ionale. Pîn în 2004 s-au colectat numeroase alte date
utilizînd aceea i metodologie, num rul rilor investigate ajungînd la 69. (Schwartz,
1992, 1994a, 1994b, 1999, 2000, 2001, 2005). Rezultatele sunt foarte consistente la
nivel transna ional, iar modelul eviden iat de autor se dovede te viabil pentru marea

112
majoritate a culturilor na ionale incluse, cu dou excep ii moderate, China i
Zimbabwe.
Reprezentarea spa ial a mediilor într-un spa iu bidimensional este reunit în
10 regiuni valorice distincte, a a cum reiese din figura nr. 1. Fiecare regiune este
desemnat printr-o orientare valoric dominant , în care se reg sesc valorile
particulare situate în interiorul lor.

Grila valoric a lui S. Schwartz - nivel individual

Universalism
Autodirec ionare Universalism
Bun voin
Stim ulare Bun voin Tradi ie
Conformism
Securitate
Hedonism Tradi ie
Putere
Realizare
Realizare Conform ism Hedonism
Stimulare
Putere Securitate
Autodirec ionare

Fig. nr. 1 Grila valoric a lui S. Schwartz

Tabelul nr. 2 Echivalen e între modelele Schwartz-Hofstede

Nr. crt. Arie valoric în grila lui S. Schwartz Dimensiunile propuse de G.
Hofstede
1. Universalism Feminitate
2. Bun voin Distan mic fa de putere
3. Tradi ie Colectivism
4. Conformism Colectivism
5. Securitate Colectivism
6. Putere Distan mare fa de putere
7. Realizare Masculinitate
8. Hedonism Individualism
9. Stimulare Individualism
10. Auto-direc ionare Individualism

Semnifica ia acestor al tur ri exprim o corela ie puternic interegional (între

ariile valorice învecinate). Astfel, de exemplu, se observ c securitatea (5) i

113
conformismul (4), prin faptul c sunt vecine spa ial, sunt i puternic corelate
intercategorial.
Datele sistematizate de S. Schwartz i de colaboratorii s i din întreaga lume
sunt colectate de „ jos în sus” , dinspre nivelul individual, i reunesc un ansamblu
considerabil de valori, mult mai larg decît cel aflat în schemele valorice prestabilite
din studiile anteriore. Astfel, multe din omisiunile valorice ale modelelor Rokeach sau
Hofstede au fost suplinite. Datele prelucrate i asamblate în cele zece mari arii
valorice constituie mai degrab o rafinare a modelelor precedente, decît o sintez de
date contradictorii cu acestea. Oricum, principala noutate a demersului s u o
reprezint nivelul de colectare a datelor, c ci pentru S. Schwartz unitatea principal de
analiz , cel pu in în primele studii, o constituie subiectul individual i nu cel colectiv
(a a cum se întîmlpl în versiunile Chinese Culture Connection sau în modelul lui G.
Hofstede)
Un asemenea demers a fost înso it, îns , i de cîteva dileme:
1. Putem s c ut m aspecte universale ale comportamentelor sociale care
transcend valorilor na ionale ?
2. Exist c i prin care evalu m raportul de „ cauzalitate” cultur - comportament
(cultur na ional vs. comportament social) ?
3. Ne ofer valorile sociale o baz mai temeinic pentru clasificarea culturilor
na ionale ?
Evaluînd impactul unor asemenea dileme, J. Looner i M. Malpass (1984)
afirmau c antropologii sociali caut s identifice „ universalul” (ceea ce e general
uman, dincolo de determin rile sociale, culturale i istorice), prin studierea sistematic
a diferitului cultural, articulat tocmai ca urmare a influen ei reunite a acestor
determin ri. Totodat psihologii se bizuie frecvent pe presupozi ia care afirm c
procesele pe care le studiaz sunt universale, de i ei sunt insera i cel mai adesea în
culturi individualiste i cu o distan mic fa de putere, iar inferen ele lor se
articuleaz pe baza principiului „ ceea ce este local adev rat este adev rat
pretutindeni” .
Trebuie angajat , a adar, distinc ia dintre emic i etic (Berry, 1969, 1989,
1992). Astfel, o perspectiv etic eviden iaz existen a unor specii de comportament
universal - de exemplu, to i mînc m, avem rela ii intime, ne salut m cu str inii -, dar
formele expresive prin care aceste comportamente se activeaz sunt puternic modelate
cultural, fiind necesar pentru lectura lor o gril semantic emic . Cercet ri esen ial
etice sunt, în fond, i cele realizate de c tre G. Hofstede i S. Schwartz.

114
 Realizarea unor clasific ri etice ale valorilor predominante în societ i
distincte a devenit o surs de e ec major i constant în refacerea în alte culturi a
experimentelor originare nord-americane, iar perspectiva generaliz rilor etice
(derived-etic generalizations) se cuvine abandonat . Multe din studiile realizate în
SUA promovate printr-o strategie etic (imposed etics) furnizeaz în elesuri i
concepte vide de sens, care nu pot fi opera ionale în alte culturi. De exemplu, scala F a
inventarului California, care m soar intoleran a în diferite grade fa de minorit i
(Adorno et al.., 1950), aplicat în Turcia (Kagitcibasi, 1970), ofer r spunsuri la itemi
ini iali tradu i din limba englez care nu au corelat reciproc ca în versiunea originar .
La fel, în Africa de Sud s-a remarcat faptul c scorurile scalei F nu coreleaz pentru
subiec ii albi cu prejudec ile la adresa negrilor, a a cum se întîmpl pe loturile de
subiec i din SUA (Pettigrew, 1958).
Clasificarea diferitelor dimensiuni ale comportamentului social care se
întîlnesc în fiecare grup particular necesit , a adar, combinarea perspectivei etice cu
cea emic .

Modelul psiho-antropologic realizat de A. Fiske

Într-un demers sintetic de amploare, Alan Fiske (1994, 2000) a realizat o

sintez a studiilor antropologice i sociologice privitoare la dimensiunile culturale i
la rela ion rile interpersonale i grupale care deriv din acestea, eviden iind patru
forme elementare ale rela iilor sociale:
- împ rt irea cu „ cel lalt” (communal sharing), care descrie rela iile cu familia,
cu rudele de sînge;
- ierarhizarea autorit ii (authority ranking), care înf i eaz rela iile cu
supraordonatul simbolic într-o organiza ie;
- compatibilizarea cu „ cel lalt” (equality matching), care eviden iaz raporturile
cu „ egalii” (precum prietenii, raporturile cu co-vîrstinicii);
- rela ionarea tranzac ional (market pricing), ce subîntind rela iile cu
concurentul profesional, în particular, sau cu cel social, în general.
Subiectul se poate confrunta a adar, deopotriv cu rela ii în care p r ile sunt
separate, dar în care se raporteaz reciproc pe baza unei contribu ii egale; sau în rela ii
de pe urma c rora oamenii caut s ob in un profit, fie el si simbolic.
Important este c fiecare subiect poate simultan s activeze un patternuri
rela ionale diferite, în fuc ie de natura mediului în care este inserat (precum în
grupurile de covîrstinci, în rela iile informale, pe de o parte, sau în rela iile formale,
115
ierarhizate de la locul de munc , pe de alt parte). În tabelul nr. 3 sunt rezumate
posibilele asocieri între variabilele studiate în cele mai influente modele alternative.

Tabelul nr. 3 Rela ii posibile - inter-modele

Hofstede Fiske Schwartz

Individualism Împ rt irea cu „ cel lalt” Individualism afectiv

Colectivism Împ rt irea cu „ cel lalt” Colectivism

Distan a fa de putere Ierarhizarea autorit ii Ierarhie

Distan a fa de putere Ierarhizarea autorit ii Preocupare social
Evitarea incertitudinii - Individualism intelectual
Masculinitate Rela ionarea Autoritate, putere,
tranzac ional st pînire
Feminitate Compatibilizarea cu Armonie
„ cel lalt”

Cum se observ , nivele de analiz sunt diferite: fie cel al culturilor na ionale,
fie cel al subiec ilor individuali, iar cauzalitatea de la un nivel nu se poate transfera la
un alt nivel, i, în consecin , inferen ele trebuie articulate la acela i nivel de
generalitate.
A a cum s-a subliniat anterior, H. Triandis (1995) a propus, pentru a evita
confuziile între nivelurile de analiz , folosirea unor concepte corelate (individual /
colectiv). Astfel, membrii care apar in culturii colectiviste sunt individual alocentrici
(„ allocentric” ), iar cei care apar in culturii individualiste, devin idiocentrici
(„ idiocentric” ) i împ rt esc valorile individuale.
Schwartz (1992, 1999, 2000, 2005) a realizat medii standardizate pentru toate
valorile în interiorul fiec rei ri (ca unitate de analiz ), furnizînd informa ii fertile
pentru dimensiunile modelului lui Hofstede, care erau reconfigurate i nuan ate: de
exemplu, individualismul generic al modelului ini ial se diviza în individualism
afectiv i individualism individual, fiecare alc tuit din valori specifice corespondente,
a a cum reiese din figura nr. 2.

116
 Grila valoric a lui S. Schwartz - nivel colectiv

Armonie
Colectivism Colectivism
Preocupare
social Ierarhie
St pînire
Individualism afectiv
Individualism intelectual
Individualism Ierarhie
Preocupare social
intelectual
Armonie
Individualism St pînire
afectiv

Fig. nr. 2 Nivelul colectiv al grilei valorice a lui S. Schwartz

Ilustrînd o dinamic istoric a valorilor sociale, ultimele studii ale lui S.

Schwartz (1999, 2001, 2005) atest c cei mai „ individuali ti” devin europenii
occidentali, care îi întrec pe cei care de ineau la Hofstede aceast întîietate simbolic ,
nord-americanii, ace tia din urm impunîndu-se îns în registrul axiologic al
„ ierarhiei” i „ st pînirii” .

117
CAPITOLUL NR. 8 O sintez asupra dimensiunii polare cu cel mai sporit grad
de „universalitate”: individualism – colectivism i asocierea sa cu alte variabile
psihosociologice

Rezumatul defini iilor consacrate privitoare la individualism - colectivism

Cum se observ din perspectivelor teoretice i metodologice sistematizate pîn

acum, cea mai reprezentativ dimensiune psiho-sociologic cu resurse transculturale,
capabil s furnizeze evalu ri pe culturi na ionale ale varia iilor interculturale, este
dimensiunea individualism – colectivism (Hofstede, 1980, 1991/2003; Triandis, 1995,
1999; Schwartz, 1994a, 2001).
Cum s-a precizat în repetate rînduri pe parcursul acestei c r i, constructele
colectivism/individualism descriu pozi ia pe care o persoan se plaseaz simbolic în
raport cu ceilal i din mediul s u (Vochin, 2004). Individualismul caracterizeaz
culturile ce încurajeaz tendin a individului de a fi motivat în primul rînd de scopurile
i preferin ele personale sau de ce a fost numit self-ul independent (Markus,
Kitayama, 1998 apud Spector et al., 2001, p. 817) i reprezint expresia nevoii de
autonomie.
Individuali tii promoveaz exprimarea self-ului, gîndirea individual ,
independen a i realizarea personal . Individualismul este asociat cu rela iile de
egalitate i rolurile flexibile, cu proprietatea privat .
Pe de alt parte, colectivismul caracterizeaz culturile ce încurajeaz tendin a
individului de a se vedea i caracteriza ca parte a unui grup social aceasta fiind o
reflec ie a selfului interdependent i reprezint expresia nevoii de rela ionare sau
afiliere (Kagitcibasi, 1994 apud Spector et al., ibidem).
Colectivi tii promoveaz aderarea la norme, respectul fa de autorit i sau fa
de cei mai în vîrst , consensul grupului, conformismul, interdependen a i succesul de
grup. Colectivismul este asociat cu rolurile stabile, ierarhizate i cu încurajarea
propriet ii colective.
Istoria constructului începe în antichitate, temele individualism / colectivism
ap rînd în „ Republica” lui Platon, iar cele legate de valorile individualiste în
înv turile sofi tilor. Individualismul a fost asociat impunerii legale a propriet ii
private în Anglia, în jurull lui 1200 (MacFarlane, 1987, apud Darwish, Huber, 2003,
p. 49).

118
 Plecînd de la aceste premise istorice, în cadrul psihologiei interculturale,
Rokeach (1973, apud Gouveia et al., 2002, p.336) a realizat o diferen iere între
valorile personale i cele sociale atunci cînd define te setul de valori finalit i (valori
personale - armonia interioar , supravie uirea, etc i valori sociale - pacea în lume,
prietenia adev rat , etc.). Autorul american a indicat c valorile personale sunt
concentrate asupra self-ului unei persoane, în timp ce valorile sociale sunt centrate pe
societate.
În 1990 S. Schwartz (1990, apud Gouveia et al., 2002, p.336) ia ca reper
tipologia lui Rokeach i transform valorile personale i sociale în valori individuale
(realizare, hedonism, putere, autodirec ionare i stimulare) i respectiv valori colective
(conformitate, tradi ionalism, bun voin ). Teoria lui Schwartz sugereaz un conflict
sau o incompatibilitate între aceste valori individuale vs. valori culturale. Asemeni lui
G. Hofstede, în cadrul modelului s u structural din 1980, psihosociologul israelian
descrie individualismul i colectivismul ca doi poli ai acelea i dimensiuni.
La mijlocul anilor 80, Triandis et al. men iona c individualismul i
colectivismul ar putea s nu fie poli opu i ai acelea i dimensiuni, ci mai degrab
constructe multidimensionale care pot coexista, fiecare cultur caracterizîndu-se prin
predominen a unuia (Triandis et al., 1993, apud Kalmus, 2001, p. 122). Realo (1998,
p. 134) consider c individualismul i colectivismul sunt doi factori independen i,
amîndoi putînd fi aprecia i atît la nivel cultural cît i la nivel personal.
Gouveia et al. merg mai departe i consider c cele dou dimensiuni,
individualismul i colectivismul stabilite conform instrumentului propus de Triandis,
pot fi caracterizate fiecare prin atributele de orizontalitate i verticalitate astfel:
individualismul orizontal – unicitate, individualismul vertical – orientare spre
realizare, colectivismul orizontal – cooperare, colectivismul vertical - sim ul datoriei.
(Gouveia, Clemente, Espinosa, 2003, p. 47). În primul subtip self-ul se articuleaz
independent i este similar cu al celorlal i, în al doilea se construie te independent, dar
este diferit de al celorlal i, dup cum se alc tuie te interdependent i similar cu al
celorlal i în al treilea subtip i interdependent dar diferit de al celorlal i în al patrulea
subtip.
Termenii de individualism i colectivism sunt folosi i în analiza la nivel
cultural, unde num rul de observa ii reprezint num rul de culturi (Hofstede, 1980,
apud Triandis, Suh, 2002, p. 140). În aceste cercet ri, individualismul este considerat
polul opus al colectivismului. Dar rezultatele difer la nivel de cultur , fa de nivelul
individual. De aceea s-au introdus noi termeni în analiza la nivel individual.
Coresponden ii la nivel individual ai individualismul i colectivismul sunt, a a cum s-
119
a precizat anterior, idiocentrismul i alocentrismul (Triandis, 1985, apud Triandis,
Suh, 2002, p. 140).
Idiocentrismul i alocentrismul sunt atribute ale personalit ii care sunt adesea
ortogonale unul altuia. Idiocentrismul subliniaz încrederea în sine, competitivitatea,
unicitatea, hedonismul i distan a emo ional fa de in-grup. Alocentrismul se
define te prin interdependen , sociabilitate, integritate familial , considerarea
nevoilor i dorin elor membrilor grupului de apartenen , sentimentul de apropiere în
rela iile cu ceilal i membrii ai grupului (Cross, 2000, apud Triandis, Suh, 2002, p.
140). Este posibil ca un individ s aib un scor înalt atît la alocentrism, cît i la
idiocentrism, de i acestea pot s depind i de cultur .
Verkuyten, Masson (1996, apud Triandis, Suh, 2002, p. 141) au g sit c
alocentrismul i idiocentrismul nu sunt corelate în lotul de colectivi ti, dar sunt
negativ corelate în lotul de individuali ti. În toate culturile sunt atît alocentri ti cît i
idiocentri ti, în diferite propor ii. În general vorbind, în culturile colectiviste sunt
aproximativ 60% alocentri ti, iar în culturile individualiste aproximativ 60%
idiocentri ti. Totodat , alocentri tii din culturile individualiste tind s se asocieze în
grupuri, comuniuni, asocia ii, etc, dup cum idiocentri tii din culturile colectiviste
tind s se simt oprima i de culturile lor i încearc s le p r seasc .

Compara ii interculturale realizate pe dimensiunea individualism-colectivism

Dimensiunile culturale sunt par ial asociate cu factorii ecologici i economici.

A a cum s-a mai precizat, de exemplu, latitudinea ridicat ( i în consecin , climatul
rece) coreleaz semnificativ cu o distan fa de putere redus . Individualismul este
puternic corelat atît cu dezvoltarea economic , cît i cu latitudinea ridicat ( rile cu
clim moderat sau rece tind spre individualism, în timp ce rile cu climat cald tind
spre colectivism). Studiul longitudinal realizat de Hofstede în 1991 sugereaz c rile
mai dezvoltate sunt individualiste, iar pe m sur ce o ar se dezvolt , pe m sur ce
cet enii ei au acces la resurse i î i permit mai mult intimitate i independen , tinde
s devin mai individualist . (Basabe et al., 1999, p. 107)
Primul studiu transcultural extins a fost realizat de G. Hofstede (1980), iar
rezultatele au catalogat ca cele mai individualiste ri SUA, Marea Britanie i Canada
i ca cele mai colectiviste rile asiatice i cele din America Latin . Observa iile lui
Hofstede din 1980 sunt confirmate i de studiul realizat de Chiu, Kosinski (1999) care
a avut ca grupe de referin loturi de subiec i din Australia i SUA pe de o parte, i
loturi de subiec i din Hong Kong i Singapore pe de alt parte.
120
Specificit i ale dimensiunii individualism-colectivism în diferite culturi
na ionale

Statele Unite ale Americii

Individualismul american a fost deseori subiect de discu ie, de cercetare

(Tocqueville, 1835/1995; Bellah et al.., 1985/1999, Inkeles, 1983 i mul i al ii).
Individualismul american a fost diferit în func ie de diferitele perioade istorice.
Donohue (1990) a discutat despre „ noile libert i” care s-au dezvoltat în ultimul sfert al
secolului trecut. El a detectat acest tip de schimb ri începînd cu anul 1964, cînd a fost
dat Legea Drepturilor Civile prin care s-a dezvoltat conceptul drepturilor pe care negrii
americani ar trebui sa-l aib . Donohue a documentat schimb ri majore în direc ia
„ lejerit ii” , deci a individualismului. Dac Statele Unite au fost individualiste în
secolul al XIX-lea, cînd A. de Tocqueville le-a vizitat, aceast tr s tur s-a intensificat
pîn în prezent.
Reflectînd pe marginea c r ii sale, H. Triandis afirma c „ Hofstede (1980) a
g sit Statele Unite ca fiind ce mai individualist cultur ” (Triandis, 1995, p.98).
Printre factorii care ar putea fi responsabili se num r influen a britanic , afluen a,
frontierele deschise, mobilitatea social i geografic . Triandis afirma c , „ majoritatea
emigran ilor trebuie s fi fost mai individuali ti decît cei din ingrupul lor pentru c
mutarea implic afectarea comportamentelor tradi ionale” (Triandis, 1995, p. 98).
Robert V. Levine, Ara Norenzayan i Karen Philbrick (2001) au realizat un studiu
despre diferen ele interculturale în acordarea de ajutor str inilor, acesta incluzînd i
dimensiunea individualism-colectivism. Rezultatele au plasat Romania pe ultimul loc
(2.17) în raport cu cele 23 de ri studiate, avînd cel mai redus nivel de individualism,
iar Statele Unite pe primul loc (9.80), fiind ara cu nivelul cel mai ridicat de
individualism. Acela i aspect a fost surprins i de studiul realizat de Paul E. Spector,
Carrz L.Cooper, Juan I.Sanchez et al. (2001); România s-a pozi ionat tot pe ultimul
loc din 23 de ri (51.1.), fiind cea mai pu in individualist , iar, în acest studiu,
America s-a clasat pe al aptelea loc (94.9), dup Fran a, Noua Zeeland , Suedia,
Africa de Sud, Anglia i Spania, avînd un nivel foarte crescut de individualism.
A adar, fiind cultura na ional cu cel mai înalt grad de individualism în
studiile lui G. Hofstede, SUA este adesea folosit în demersurile interculturale ca i
criteriu de referin pentru desemnarea polului individualist. Totu i, în cadrul culturii
na ionale nord-americane exist diferen e semnificative, care nu sus in ideea unei

121
omogenit i culturale. Astfel, M. Rokeach (1973) a descoperit c subiec ii ce apar in
claselor sociale superioare i medii au un nivel mai înalt de valori individualiste (de
exemplu, ambi ie, autonomie, creativitate), decît cei din clasele inferioare ale
societ ii (Rokeach, 1973), iar Kohn (1987) a observat în investiga iile sale cum
clasele sociale inferioare pun accentul mai mult pe obedien socializare, integrare în
societate (copilul „ ideal” este acela care este ascult tor, urmîndu- i simbolic
antecesorii), în timp ce clasele mai înalte încurajeaz independen a, creativitatea,
încrederea în sine (copilul „ ideal” este cel creativ, angajat, cu ini iative novatoare,
chiar riscante). Martin, Triandis (1985) au remarcat c popula ia hispanic din SUA
este mai colectivist decît cea non-hispanic , dar hispanicii tind s devin tot mai
individuali ti pe m sur de devin acultura i. De asemenea, americanii asiatici sunt mai
colectivi ti decît cei europeni, dar la a treia genera ie pot fi practic identici cu
americanii europeni în ce prive te nivelul de individualism (Heine, 1997).
Conform celor sus inute de H. Triandis et al. (1988, p. 325), individualismul
american are dou subtipuri: individualismul narcisic – comportamentul este orientat
doar spre îndeplinirea scopurilor individului - i individualismul comunitar –
scopurile personale sunt subsumate celor vizate de comunitatea integratoare. Autorul
probeaz o anumit dinamic istoric a prevalen ei unui tip de individualism în dauna
celuilalt: în timp ce primul caracterizeaz fazele de început ale individualismului
american, cel de al doilea a devenit mai obi nuit ast zi.
Triandis et al. (Triandis, Hui, 1986, Triandis et al., 1990, apud Darwish,
Huber, 2003, p. 50) au fost interesa i de constructele de individualism i colectivism
pe care le-au analizat i legat de anumite consecin e ipotetice, cum ar fi
comportamentul social, indicatorii st rii de s n tate, etc. Studiul s u care a cuprins
300 de subiec i din SUA, Japonia i Porto-Rico a sugerat c individualismul american
se reflect în încrederea în sine, spirit de competi ie, preocupare redus pentru in-
grup, distan a psihologic ridicat fa de membrii grupului. Colectivismul japonezilor
i al portoricanilor depinde de cine sunt ceilal i (care formeaz in-grupul), de context,
de tipul de comportament social (de exemplu, de experimentarea sentimentului
similarit ii cu ceilal i, a aten iei pentru punctele de vedere ale membrilor in-
grupului).

Australia

ara din emisfera sudic este considerat al turi de SUA i Canada un etalon
al individualismului (Darwish, Huber, 2003, p. 48). În studiul lui Kagitcibasi, Berry
122
(1989, apud Darwish, Huber, 2003, p. 49), australienii se eviden iaz ca
individuali ti, apreciind în mod deosebit competitivitatea, încrederea în sine i
libertatea.

Rusia

Studii recente plaseaz Rusia între rile dezvoltate i cele în curs de

dezvoltare în ce prive te individualismul, asem n tor observa iilor lui G. Hofstede
(1994, p. 53). De exemplu, în studiul lui Naumov (2000, p. 717), la scorul pentru
individualism Rusia acumuleaz 41 de puncte, care o plaseaz în aceea i clas cu
Iranul (41) i Jamaica (31). rile europene cele mai apropiate sunt Spania (51) i
Grecia (35), amîndou ri mediteraneene. În acela i studiu, autorul lanseaz i
urm toarea aser iune: ru ii oscileaz între extreme, fiind fie foarte colectivi ti, fie
extrem de individuali ti, pentru c sloganul „ nu tr i mai prost decît vecinul t u” , -
care desemneaz în societ ile occidentale faptul c indivizii ar trebui s - i
exploateze propriul poten ial într-o societate competitiv , prin respectarea unor
reguli sociale clare, legitime i acceptate -, combin în Rusia ostilitatea,
resentimentul i invidia fa de cei care au mai mult. Aceast reac ie poate fi
considerat ca o atitudine negativ angajant , pe care mul i cet eni o au fa de cei
mai boga i cunoscu i sub numele de „ noii ru i” , dar care nu se exteriorizeaz într-o
revolt public , evocînd mai degrab o form de fug de societate.

ri post-sovietice

Conform studiilor comparative pe dimensiunea individualism-colectivism

realizate de S. Schwartz la mijlocul anilor 90, rile post-sovietice aveau parte de
acelea i note colectiviste. Un exemplu semnificativ, mai intens studiat, este cel al
Estoniei, calificat drept una dintre cele mai colectiviste societ i (Schwartz, 1994,
apud Kalmus, 2002, p. 124). Factorii mai importan i care explic tendin a sunt:
relicvele unei culturi tradi ional rurale, sentimentele na ionale puternice în rîndul
estonienilor, influen a ideologiei comuniste i cîteva condi ii socio-economice
obiective, cum ar fi lipsa spa iului de locuit i a unei re ele corespunz toare de
comunica ii (Lauristin, Vihalemm, 1997, apud Kalmus, 2002, p. 124).
Totu i, cercet rile realizate între 1991-1995 de Balticom, cît i alte investiga ii
psihosociologice mai recente (Kants, Realo, 1999, Realo, Allik, 1999,apud Kalmus,
2002, p. 124) au relevat modificarea sindromului cultural colectivist (Kalmus, 2002,

123
p. 124). Ele au dezv luit existen a unei cre teri a individualismului i deschiderii spre
independen în rîndul popula iei estoniene. Astfel estonienii încep s fie mai activi,
mai orienta i spre realizare.
Într-o cercetare desf urat pe grupuri etnice de americani, ru i i estonieni,
urm rind colectivismul raportat la familie, prieteni i societate, Realo, Allik (1999, p.
138) observ cum lotul compus din ru i este mai colectivist decît loturile alc tuite din
estonieni i americani. În acela i timp, ru ii care tr iesc în Estonia sunt mai pu in
colectivis i decît ru ii care tr iesc în Rusia. Aceste observa ii sunt consistente cu cele
ale lui Triandis et al. (Triandis, Bontempo, Asai, Lucca, 1988; Triandis et al.., 1990,
apud Realo, Allik, 1999, p. 139).

Culturile arabe: cazul egiptean

Pentru a examina atribuirea general a individualismului la societ ile

europene i a colectivismului la culturile arabe, Darwish, Huber, (2003) au comparat
aceste orient ri sociale la germani i egipteni. Studiul lor confirm prezum iile
generale privind colectivismul popula iei arabe în general i al popula iei egiptene în
special, pe de o parte, i individualismul popula iei vest europene în general i al
popula iei germane în special, pe de alt parte. Autorii au evaluat dou dimensiuni ale
colectivismului – colectivismul orizontal: situa ia în care ierarhia i distan a social
sunt minimale, astfel, persoanele apar inînd grupului tr iesc sentimentul c to i
membrii grupului sunt egali; i colectivismul vertical: care pune accentul pe structura
ierarhic a societ ii i pe rela iile mai distante, caracterizînd o situa ie în care
indivizii sunt parte a societ ii i accept inegalit ile sociale. Autorii pun în rela ie
aceste dimensiuni cu dou dimensiuni ale individualismului – individualismul
orizontal: ce descrie o situa ie social cu distan e sociale minime i o rela ie ierarhic
slab , tendin la autonomie combinat cu idealul de egalitate social ; i
individualismul vertical: care este prezentat ca o înclina ie spre favorizarea ierarhiei
sociale i a unei distan e fa de putere mai mare, cu p strarea autonomiei, dar i cu
acceptarea inegalit ii sociale.
Rezultatele au atestat c germanii exprim semnificativ mai multe tendin e
individualiste fa de egipteni, atît în ce prive te subscala vertical , cît i cea
orizontal . În contrast, egiptenii înregistreaz scoruri semnificativ mai mari în ce
prive te tendin ele colectiviste, la ambele subscale.

124
 Culturile africane

Literatura de specialitate ce investigheaz dimensiunea individualism-

colectivism i-a concentrat aten ia pe diferen ele dintre culturile vestice (cele mai
numeroase studii sunt realizate în SUA i Marea Britanie), Orientul Mijlociu (precum
Israel) i Orientul Îndep rtat (Bond, Cheung, 1983; Cousin, 1989, Oyserman, 1993;
Singelis, Sharkey, 1995 apud Eaton, Louw, 2000, p. 211). Colectivismul s-a definit în
termeni generali prin intermediul scorurilor ob inute în culturile na ionale din Coreea,
China, Japonia, Hong Kong, Malaezia i India. S-a presupus c i culturile africane
sunt colectiviste (Triandis, 1989, apud apud Eaton, Louw, 2000, p. 211), dar acest
continent a fost în general ignorat în cadrul cercet rilor, l sînd loc unei anumite
ambiguit i, iar afirma iile privind colectivismul nu au fost decît rareori testate
tiin ific.
Eaton, Louw (2000, p. 214) au observat cum colectivismul african este asociat
cu o leg tur mai pronun at între dimensiunile autonomie-social (de genul
independent–interdependent) i abstract–specific (precum general–concret) ale self-
ului decît în colectivismul Orientului Îndep rtat. De asemenea, africanii nativi,
vorbitori de limbi autohtone, înregistreaz scoruri mai ridicate la interdependen
decît vorbitorii de limb englez .

Asia

Vietnamul de Sud

Vietnamul de Sud este o societate agrar , aproximativ 60% dintre cet eni
locuind în mediu rural, 65% din ace tia fiind fermieri. Influen a predominant în
cultura vietnamez a avut-o confucianismul. Nefiind numai o religie, cît mai ales un
set normativ de linii directoare despre „ cum ar trebui tr it via a unui individ” ,
confucianismul desemneaz traiectoriile de via dezirabile. Astfel, o persoan ar
trebui s fie generoas , moderat în ac iuni, politicoas , ra ional , statornic i de
încredere. Realizarea personal este mai pu in important , iar principala preocupare a
subiectului individual o constituie familia i societatea. În plus, confucianismul pune
accent i pe pietatea filial i supunerea femeii la început tat lui i apoi so ului. În
ciuda coloniz rii de c tre vestici (Fran a i Statele Unite) i a faptului c religia
dominant în Vietnam a fost budismul (80%), ideologia confucianist a r mas foarte
influent în Vietnam. Printre rile din Asia de Sud, Vietnamul este unic în ce
prive te dominan a atotputernic a ideologiei confucianiste (Penner, Tran, 1977, p.
125
189). Aceste premise explic nivelul înalt de colectivism care caracterizeaz aceast
cultur .
În studiul lui Penner, Tran (1977, p. 201), pentru aprecierea comparativ a
sistemelor de valori a vietnamezilor vs. americanilor s-a utilizat scala pentru
aprecierea valorilor lui M. Rokeach. Subiec ii participan i la studiu nu au apreciat în
mod direct gradul de individualism sau colectivism, ci dimensiuni ca recunoa terea
social , obedien a, libertatea care caracterizeaz individualismul-colectivismul.
Vietnamezii valorizeaz foarte intens recunoa terea social , respectul i aprecierea
celorlal i, precum i obedien a. De asemenea, subiec ii din acest e antion din sudul
Asiei nu sunt preocupa i special de valoarea pe care americanii o consider una dintre
motivele interven iei lor in Vietnam – libertatea. Aceast „ libertate” pe care trupele
americane o ap rau nu apare ca fiind foarte important pentru vietnamezul mediu,
tendin care semnaleaz o dat în plus relativismul modelului democra iei liberale.

China

Chiar dac nu cu atîta pregnan ca în Vietnamul de Sud, influen a

confucianismului se observ i în cultura chinez . Lam et al. (1999, apud Gouveia et
al., 2002, p. 340) a observat cum persoanele care se identific cu calitatea de „ a fi
chinezi” (tradi ionali) atribuie mai mare importan valorilor confucianiste (precum
onoarea, respectul colectiv), decît subiec ii similari din Hong Kong. Chinezii
consider importante sentimentele de comuniune, utilitatea social i acceptarea
autorit ii, spre deosebire de australieni, de exemplu, care apreciaz competitivitatea,
încrederea în sine i libertatea (Kagitcibasi, Berry, 1989, apud Darwish, Huber, 2003,
p. 49). Aceste observa ii sunt în concordan cu rezultatele cercet rilor lui Singh et al.
(1962, apud Darwish, Huber, 2003, p. 49): din trei loturi examinate (americani,
indieni i chinezi), chinezii au înregistrat cel mai mare scor în ce prive te orientarea
spre societate, în timp ce americanii au ob inut cel mai ridicat scor în ce prive te
orientarea spre self i nevoia de autonomie.

Japonia

În perioada dintre deschiderea Japoniei în 1854 i începutul r zboiului din

Pacific (1941), mai mul i cercet tori vestici au observat c japonezilor le lipseau
tr s turile individualiste (Chamberlain, 1905, Ladd, 1910, Lederer, Ledered-Seidler,
1938, apud Takano, Osaka, 1999, p. 311). Dup r zboiul din Pacific, cartea lui Ruth

126
Benedict, care a avut un ecou semnificativ, „ Crizantema i spada” („ The
chrysanthemum and the sword” , 1946/2006) a consolidat concep ia c japonezii au
un caracter na ional colectivist. Unii autori japonezi (Aoki, 1990, Lummis, 1981) au
considerat c o asemenea structurare simbolic a puterii în re elele sociale a fost
responsabil pentru instaurarea regimului politic totalitar. Aceast atribuire cauzal a
dominat, de altfel, argumentele diplomatice privind politica extern fa de Japonia.
De la R. Benedict încoace, numero i observatori vestici au propagat ideea c
japonezii sunt colectivi ti, iar acest colectivism a fost invocat pentru a explica
numeroase fenomene sociale din Japonia. Îns , recent, acest model de caracterizare a
japonezilor a fost criticat. Mouer, Sugimoto (1986, 1999, apud Takano, Osaka, 1999,
p. 313) au tratat cu rezerve afirma ia care sus ine c japonezii sunt colectivi ti,
cooperativi i au rela ii armonioase între ei, prezentînd ca argumente numeroase
evenimente istorice i sociale care probeaz individualismul i independen a. Mai
mult, Yamazaki (1990, apud Takano, Osaka, 1999, ibidem) a scos în eviden
dinamica social real proprie culturii japoneze, care s-a dezvoltat, sus in autorii, în
principal datorit locuitorilor non-colectivi ti din ora e. În acela i registru, Hirayama
(1995, apud Takano, Osaka, 1999, ibidem) a demonstrat c un principiu dominant al
organiza iilor sociale japoneze (numit ie) favorizeaz antreprenorismul individualist.
Plecînd de la aceste contradic ii, Takano si Osaka, (1999) au realizat un bilan
asupra studiilor privind individualismul/colectivismul japonezilor i au observat c
grupul de referin cu care s-au comparat rezultatele ob inute în majoritatea
cercet rilor a fost cvasi-exclusiv grupul de americani, pe considerentul c ace tia
apar in uneia din cele mai individualiste culturi na ionale. Concluziile autorilor
infirmau existen a unor diferen e substan iale între Japonia i SUA pe dimensiunea
evocat , iar opinia comun ce sus inea caracteristica colectivismului japonez s-a
dovedit a avea o baz fragil , întemeiat pe observa ii întîmpl toare, a c ror validitate
se afla sub semnul întreb rii (se pot g si cu u urin situa ii care indic exact
contrariul, dup cum anumite evenimente istorice sunt în total contradic ie cu aceast
convingere, precum numeroasele r scoale rane ti, cu un focar individualist puternic,
vezi Befu, 1980, apud Takano, Osaka, 1999, p. 331). În sfîr it, persisten a acestei
credin ei comune poate fi explicat i printr-o combina ie de bias-uri cognitive bine-
cunoscute, precum ar fi eroarea fundamental de atribuire (Takano, Osaka, 1999, p.
331).

127
 Ierarhii europene

În ceea ce prive te Europa, se observ o separare evident între rile foste

comuniste, care apar ca fiind precump nitor colectiviste (România ocup , de
exemplu locul 23, ultimul, într-o ierarhie individualism-colectivism), Bulgaria – 17
din 23 de ri, Spector et al., 2001) i rile vestice, tipic individualiste (Fran a –
locul 10, Germania – 15, Marea Britanie – 3, Italia – 7, Olanda – 4 din 53 de ri,
Hofstede, 1983), acest lucru venind în sprijinul opiniei lui Hofstede privind influen a
dezvolt rii economice asupra dimensiunii individualism – colectivism. În tabelul nr.
1 putem urm ri ierarhia mondial eviden iat de un studiu recent derulat în mediul
organiza ional, în care rile europene sunt redate cu caractere diferite (Spector et
al., 2001).
Tabelul nr. 1
Nr. crt. E antion din mediul organiza ional din cultura Scor conven ional la
Rang na ional individualism
1. Fran a 107,2

2. Noua Zeeland 107,0

3. Suedia 104,2

4. Africa de Sud 100,7

5. Marea Britanie 99,8

6. Spania 98,6
7. SUA 94,9
8. Germania 91,0

9. Canada 88,4
10. Israel 85,0
11. Belgia 84,2

12. Slovenia 79,0

13. Brazilia 74,1
14. Japonia 73,5
15. Hong-Kong 71,1
16. India 69,2

17. Bulgaria 63,1

18. Estonia 62,2
19. Taiwan 61,0
20. Polonia 54,7

21. Ucraina 53,7

22. China 51,4

128
 23. România 51,1

Germania

Germanii exprim tendin e individualiste clare, lucru demonstrat de G.

Hofstede, dar i de studii mai recente. Ancheta de teren coordonat de Darwish,
Huber (2003, p. 53) demonstreaz prevalen a speciilor comportamentului social
individualist atît în ce prive te subscala vertical (care asociaz tendin a spre
autonomie, cu acceptarea inegalit ii i ierarhiei sociale), cît i în cea orizontal (care
evoc distan e sociale minime i o rela ie ierarhic slab , tendin de autonomie,
combinat cu idealul de egalitate social ).

rile hispanice

Studiul condus de Gouveia (Gouveia et al., 2002, p. 340) confirm observa iile
lui G. Hofstede, c ci Spania i Brazilia înregistreaz scoruri mai ridicate la
colectivism, ilustrînd importan a valorilor sociale conservatoare (tradi ia, ordinea
social ). Aceste ri sunt caracterizate, a adar, de culturi colectiviste care pun accentul
pe in-grup ca unitate de subzisten i dezvoltare personal . Atît cultura na ional
spaniol , cît i cea brazilian , valorizeaz apartenen a la comunitate, reperele
axiologice tradi ionale i mai pu in valorile ce privesc intimitatea i independen a.
Totu i, în timp ce spaniolii se identific mai mult cu unit ile locale sau
regionale (diferite eterogenit i regionale considerabile care o caracterizeaz ,
provocate de diversitatea istoric , politic , de mo tenirile tradi iilor i diversitatea
lingvistic ), brazilienii se identific mai mult cu geospa iul global. Pe e antioanele din
Brazilia se apreciaz cel mai mult religiozitatea i apartenen a la comunitate, în timp
ce în Spania op iunile subiec ilor înclin spre pre uirea onestit ii, puterii, ordinii
sociale i tradi iei (Gouveia et al., 2002, p. 340). În pofida acestor rezultate, alte
cercet ri eviden iaz scoruri ridicate la individualism, îndeosebi în mediul
organiza ional (Spector et al., 2001).

129
Tipuri de colectivism i individualism

Markus i Kitayama (1991) definesc cele patru tipuri de self: independent,

interdependent; diferit i identic. Combina iile dintre aceste patru tipuri de self dau
cele patru tipuri de colectivism i individualism, astfel:
- individualismul orizontal, care rezult din combina ia dintre self-ul independent i
cel identic;
- individualismul vertical, care rezult din combina ia dintre self-ul independent i cel
diferit;
- colectivismul orizontal, rezultat al combina iei: self interdependent i identic;
- colectivismul vertical, rezultat al combina iei: self interdependent i diferit.
În culturile colectiviste, orizontalul se refer la o unitate asemenea coeziunii
sociale, în timp ce dimensiunea vertical se define te prin sacrificiul personal în
favoarea in-grupului i în „ a- i face partea ta” din datoria fa de grup. Atît în culturile
colectiviste, cît i în cele individualiste, verticalul accept diferen ele de status i
proclam , astfel inegalitatea, devenit convergent cu self-ul diferit. Dimensiunea
orizontal sus ine mecanismul unei omogeniz ri a oamenilor în registrul atributelor i
statusurilor împ rt ite, devenind un concept consonant cu ideea de self identic.
Rezumînd, a fi vertical înseamn a pune accentul pe ‘a fi cel mai bun’ , pe a
ie i în eviden , iar a fi orizontal, înseamn a r mîne retractil, anonim, omogen cu
mul imea integratoare.
Pentru a lua în considera ie cu acurate e dimensiunea colectivism-
individualism, e necesar o analiz complex a celor patru aspecte men ionate. O cale
de a realiza acest lucru este cea de a oferi celui chestionat un scenariu cu patru
op iuni, fiecare aferent tipului de colectivism, respectiv individualism. De exemplu, i
se va cere s aleag între cele patru variante de r spuns ale întreb rii “ Dac ar fi s v
auto-descrie i unei alte persoane, care din descrierile urm toare ar fi cea aleas de
dumneavoastr ? 1. Orientat spre realizare (corespunde individualismului vertical); 2.
Cooperativ (colectivismul orizontal); 3. Con tiincios (colectivism vertical); 4. Unic
(Individualism orizontal).” (Triandis, 1995, p.47)

Factori sociali care poten eaz dimensiunea individualism i colectivism

În orice cultur , prevalen a colectivismului ori a individualismului depinde de

urm torii factori bipolari, care includ dou sindroame culturale specifice: constrîngere
cultural versus libertinaj cultural i complexitate cultural versus simplitate cultural .
130
 Constrîngere cultural versus libertinaj cultural

Libertinaj cultural, conform accep iunii lui Pelto (1968, apud Triandis, 1995),
constrîngerea se refer la modul în care membrii unei culturi (1) ajung la un consens
cu privire la ceea ce constituie ac iunea corect , (2) trebuie s se conformeze normelor
culturale i s se comporte în consecin i (3) primesc, respectiv emit critici severe la
adresa celor care se abat de la norme.
Constrîngerea cultural e specific culturilor omogene, relativ izolate de alte
culturi, cu o densitate mare, unde cultura nu are dinamic prea spectaculoas . (Pelto,
1968, apud Triandis, 1995).
Culturile caracterizate prin libertinaj cultural sunt specifice societ ilor
eterogene, unde oamenii sunt fluctuan i în ceea ce prive te normele i respectarea lor.
În astfel de societ i, oamenii nu ajung neap rat pedepsi i pentru nerespectarea
normelor, pentru c , de obicei, ele apar la intersec ia mai multor culturi, ceea ce
implic mai multe posibile strategii „ negociabile” de a face fa unei situa ii specifice.
Atît constrîngerea, cît i libertinajul cultural pot avea manifest ri specifice, dar
în majoritatea cazurilor se probeaz o constan a acestora în raport cu situa iile. În
general, culturile îngem neaz tipare comportamentale implicite mai pu in „ relaxate”
în contexte politice i sociale i mai „ libere” în contexte religioase i economice.
Libertinajul cultural a fost asociat cu blînde ea san iunilor în condi iile
înc lc rii normelor, în timp ce culturile caracterizate prin constrîngere cultural
pedepsesc sever devian a de la norme. Studii efectuate în acest sens (Dawson, 1974;
Kurowski, 1993 apud Triandis, 1995) sunt concludente în a ar ta c libertinajul
cultural e asociat cu individualismul, iar constrîngerea cultural cu colectivismul.

Complexitatea cultural

Complexitatea cultural ar putea fi considerat un factor însemnat în

diferen ierea culturilor (Stewart, 1971; Ember, Levinson, 1991 apud Triandis, 1995).
Conven ional, exist dou tipuri: culturi „ complexe” i culturi „ simpliste” . Culturile
„ complexe” sunt asociate libertinajului cultural, iar cele „ simpliste” încurajeaz
constrîngerea cultural .

131
Factori relevan i în determinarea tendin elor personale spre individualism sau
colectivism

Dintre factorii lua i în studiu de-a lungul timpului, cei mai importan i s-au
dovedit a fi: cre terea copiilor, vîrsta, clasa social , educa ia, ocupa ia, experien a
c l toriilor, etc.

Socializarea

Socializarea copiilor cunoa te diferen e semnificative în culturile colectiviste

fa de cele individualiste. În culturile colectiviste, copiii sunt îmbr i a i mai mult,
trata i cu tandre e, s ruta i mai frecvent, dar au mai pu in libertate i autonomie, în
compara ie cu cei din culturile individualiste. Cu alte cuvinte, familiile colectiviste
sunt „ mai calde” fa de copii, dar manifest i mai mult control asupra acestora.
Copiii colectivi ti sunt mai pu in încuraja i s - i exteriorizeze emo iile, s spun „ ce
simt” în variate situa ii. Mai ales dac familiile colectiviste sunt numeroase, copiii
sunt înv a i precump nitor s se conformeze unui tratament din ce în ce mai uniform,
în care „ copilul ideal” e cel care respect regulile. Aici, dependen a fa de p rin i este
una din expectan ele i valorile culturii (dependen manifestat în toate domeniile
însemnate ale vie ii, inclusiv în luarea deciziilor importante, etc.). Cu toate acestea,
cultura colectivist pune accentul pe rela iile interpersonale, contrabalansînd prin
nevoia de armonizare a raporturilor cu „ cel lalt” eventualul exces tipic individualist al
autonomiei personale „ cu orice pre ” .
Copiii din culturile individualiste, a adar, sunt adesea l sa i s î i aleag
singuri un mod de tr i, un mod de a fi, dup ce, în prealabil, le-au fost schi ate ni te
reguli generale, pe care au dreptul s le ignore f r s primeasc o sanc iune sever
din partea p rin ilor pentru curajul lor. Încuraja i spre a fi autonomi, copii din familiile
individualiste sunt cei care î i exprim liber tr irile, dorin ele, fiind i trata i fiecare în
parte ca o persoan distinct . Independen a este valorizat i încurajat . Cultura
individualist pune accentul pe realizarea personal .

Clasa social

În toate societ ile, clasele sociale cu o condi ie mai modest tind s fie
colectiviste, în timp ce clasele înalte sunt precump nitor individualiste (Daab, 1991,
apud Triandis, 1995). Acest aspect va corela semnificativ i cu modul în care p rin ii

132
î i vor cre te copiii. Astfel, cei din clase sociale superioare vor avea tendin e
individualiste, valorizînd realizarea personal i creativitatea, în vreme ce cei
proveni i din clase sociale inferioare vor face presiuni asupra copiilor în direc ia
obedien ei i respect rii normelor.

Educa ia

Implicarea în experien e educa ionale diverse i complexe va m ri

propensiunea oamenilor spre valori ale diversit ii culturale i deci, spre
individualism.

Ocupa ia

Cu cît ocupa ia presupune mai mult munca în echip , cu atît cre te mai mult
nevoia de conformare la nevoile celorla i i deci tendin a spre colectivism.

Vîrsta

Printr-un studiu specific (Noricks et al.., 1987 apud Triandis, 1997), s-a
dovedit c , pe m sur ce înaint m în vîrst , valoriz m din ce în ce mai mult
stabilitatea rela iilor sociale, devenind mai colectivi ti.

Experien a c l toriilor în str in tate

Unul din marile avantaje ale c l toriilor este exersarea unor experien e
diverse, care favorizeaz însu irea valorilor individualiste. A tr i în str in tate
provoac o cre tere a probabilit ii de a decide în leg tur cu propriul stil de via i
acest fapt conduce la individualism.

Diferen e între culturile individualiste i culturile colectiviste. Interferen e între

individualism-colectivism i alte variabile psihosociologice

Greenfield (1999, apud Triandis & Suh, 2002, p. 140) sugera c , de fapt,
contrastul individualism – colectivism corespunde unei diferen e profunde a
sistemelor de valori culturale. Exist diverse studii reprezentative pentru eviden ierea
dimensiunii individualism-colectivism. Binecunoscuta cercetare a lui G. Hofstede

133
(1980) a implicat ini ial 40 de culturi na ionale. Variate anchete de teren s-au finalizat
prin întocmirea unor scale de m surare a dimensiunii individualism-colectivism la
nivel individual (Hui, 1984, 1988; Triandis, Leung, et al.., 1985) i intercultural
(Triandis, Bontempo, et al.., 1988; Triandis, McCusker, Hui, 1990). Aceste
m sur tori au eviden iat faptul c individualismul include idei ca: independen i
încredere în sine, distan fa de in-grup, competi ie i hedonism. Colectivismul
include interdependen a, sociabilitatea si integritatea familial .
Triandis (1988) a examinat contrastul individualism-colectivism utilizînd
analiza interdependen ei a lui Deutsch (1949, 1962). Atunci cînd exist
interdependen promovat (obiectivele individuale i grupale sunt compatibile), este
vorba despre colectivism. În situa ia în care interdependen a rezult din obiective
corelate negativ, apare conflictul. Cînd, îns , nu se poate proba nici o leg tur între
obiectivele personale i grupale, atunci se impune individualismul. Individuali tii sunt
socializa i în vederea autosuficien ei i a independen ei, pe cînd colectivi tii sunt
educa i s fie conformi ti i dependen i. (Triandis, 1995).
În ultimii ani s-au publicat foarte multe studii care examineaz dinamici
sociale prin grila de lectur a acestor patternuri culturale. De exemplu, Bornstein
(1999, apud Triandis, Suh, 2002, p. 140) a realizat o seri de cercet ri privind
interac iunea mam – copil în mai multe culturi i a semnalat cum contrastul dintre
colectivism i individualism furnizeaz un cadru de referin util pentru explicarea
diferen elor interculturale privind aceast interac iune.
Ansamblul cercet rilor tematice aduc cu sine dovezi consistente ce indic
diferen e semnificative în ce prive te procesele psihologice fundamentale, între
membrii culturilor individualiste i colectiviste. Astfel, diferen e au fost observate în
procese ca: înv area, înt rirea i perceperea social (Bond, Forgas, 1984, apud
Darwish, Huber, 2003, p. 49), motivarea, tr irea afectiv i exprimarea emo iilor
(Kitayama et al., 2000; Triandis, Suh, 2002; Mesquita, 2001; Suh, 1998; Triandis et
al., 1988; Matsumoto et al., 1998, etc), stima de sine, starea de bine i optimismul
(Heine, 1999; Triandis, Suh, 2002; Lee, Seliman, 1997; Triandis, 2000),
comportamentul pro-social (Cohen, 1991; Triandis, Suh, 2002; Verma, 1992;
Triandis, 1995; Gouveia, Clemente, Espinosa, 2003; Cialdini et al,1999; Choi, 1993,
etc), comunicarea (Holtgraves, 1997; Triandis, Suh, 2002; Kashima, Kashima, 1998),
etica (Rozin et al., 1999; Miller, 1997; Triandis, 2001; Hu, 1997; Ho, 1976).

134
 Auto-percep ia

Analizînd mecanismele autopercep iei în dou culturi diferite - una colectivist

(Japonia) i una individualist (Statele Unite ale Americii), studiile arat c percep ia
social la individuali ti se focalizeaz pe un set de atribute focalizate strict pe individ,
în timp ce în cultura colectivist , ele se refer la rela iile individului cu cei din jur.
R spunsurile date de subiec ii japonezi au relevat informa ii despre ei, ca parte a unor
rela ii, iar r spunsurile americanilor au cuprins strict informa ii despre propria
persoan . (Lebra, 1984, apud Triandis, 1995).
Colectivis ii se auto-percep în mod realist, cunoscîndu- i limitele, în vreme ce
individuali tii au auto-percep ii mai pu in realiste, în sensul unei supraestim ri
autoreferen iale (Triandis, 1995). Conform concluziilor studiului lor, Markus i
Kitayama (1991, apud Triandis, 1995), americanii au o tendin foarte puternic spre
a se caracteriza în termeni ce privesc atributul de “ fals unicitate” .
Americanii, ca reprezentan i ai culturii individualiste în studiul amintit, declar
c au mai multe calit i decît defecte, respectiv „ se v d” ca apar inîndu-le o serie de
atribute pozitive, excluzînd implicit în definirea de sine atribute negative. Toate aceste
aspecte duc la concluzia c , în general, individuali ii au o stim de sine mai ridicat
în compara ie cu colectivi tii (Triandis, 1995). Un alt aspect legat de stima de sine
prive te modul în care o asemenea dimensiune-resurs se articuleaz în luarea
deciziilor: aceasta este mai sc zut în cazul celor din culturi colectiviste.
De asemenea, un aspect important în percep ia de sine este focalizarea pe e ec
sau succes. Fenomenul evocat este legat de factorii indu i de colectivism-
individualism, respective libertinaj-constrîngere cultural . Individuali tii privesc
realitatea prin prisma succeselor lor, în timp ce colectivi tii o evalueaz mai degrab
prin intermediul e ecurilor i a consecin elor negative ale comportamentului lor.
Astfel, colectivi tii manifest în mai mare m sur criticism în auto-evalu ri.
Individuali tilor le sunt specifice atribuirile interne. Ei caut i solicit
informa ii care s confirme atribuiri interne dezirabile, în timp ce colectivi tii sunt
preocupa i i au o mare sensibilitate fa de devierea de la norme. (Triandis, 1995, p.
71).

135
 Atribuirile

Individuali tii atribuie precump nitor evenimentelor cauze interne, au un locus

of control intern, iar colectivi tii sunt, în majoritatea cazurilor, externali ti (Morris,
Peng; Newnam, 1993, apud Triandis, 1995, p. 71). Individuali tii sunt supu i în mai
mare m sur , în viziunea lui Bond i Smith (1994, apud Triandis, p. 71), “ erorii
fundamentale de atribuire” , prin accentuarea rolului cauzelor interne în explicarea
comportamentului „ celuilalt” , o asemenea atribuire intervenind mult mai frecvent în
compara ie cu colectivi tii.

Cogni iile

Individuali tii sunt în mai mare m sur preocupa i de propriile nevoi, dorin e,
idei, drepturi, capacit i. Colectivi tii manifest interes fa de nevoile celorlal i,
încercînd s le induc acestora o stare de bine psihologic . În general, în culturile
colectiviste exist mai mult interes pentru consisten cognitiv . Leg tura
comportament-atitudini este mai slab în culturile colectiviste i relativ puternic în
culturile individualiste. (Triandis, 1995, p. 73).
Indivizii din culturile colectiviste percep mediul înconjur tor mai degrab
inflexibil (accentul e pus pe norme, obliga ii, îndatoriri stabile) i se v d pe sine ca
adaptabili i mai pu in capabili de schimbare. Indivizii din culturile individualiste se
autoevalueaz ca fiind mai flexibili (accentul e pus pe atitudini, personalitate, drepturi
stabile) i privesc „ natural” mediul social ca schimb tor (de exemplu, dac nu „ le
place” locul de munc îl schimb cu mai mult u urin decît individuali tii) (Chiu et
al., 1997; Chiu, Hong, 1999; Hong et al., 2001; Su et al.. 1999, apud Triandis, Suh,
2002, p. 141). Lotul din Asia de Est face în mai mare m sur atribuiri dispozi ionale
decît lotul vestic. Choi si Nisbett (2000, apud Triandis, Suh, 2002, ibidem) au
constatat c asiaticii estici (colectivi ti) manifest fa de contradic ii o toleran mai
mare decît americanii (individuali ti) i astfel sunt mai pu in surprin i decît ace tia de
inconsisten . Autorii sugereaz c gîndirea logic a americanilor prezint avantaje în
dezvoltarea tiin ei, în timp ce gîndirea mai holist a esticilor prezint avantaje pentru
men inerea ordinii interpersonale i a armoniei în grup (exprimat i prin o
sensibilitate mai pronun at în rela iile interpersonale).

136
 Motiva ia

Cu cît complexitatea mediului i a situa iei este mai ridicat - ceea ce

caracterizeaz cel mai adesea individualismul - cu atît indivizii doresc în mai mare
m sur s fie califica i drept unici i devin mai motiva i de circumstan ele care le
permit acest lucru.
Iyengar, Lepper (1999, apud Triandis, Suh, 2002, p. 142) indicau cum copiii
europeni ce tr iesc în SUA sunt mai motiva i atunci cînd au posibilitatea s decid i
s aleag , dup cum se arat mai pu in motiva i cînd altcineva ia decizii în locul lor.
În mod contrar, copiii asiatici care tr iesc în SUA sunt mai pu in motiva i în situa iile
în care ei trebuie s decid , în timp ce situa iile în care altcineva de încredere ia
decizia în numele lor, ajung s activeze cel mai mare nivel de motivare intrinsec i
performan .

Emo iile

Emo iile colectivi tilor sunt centrate pe ceilal i i sunt de scurt durat (se
men in atîta timp cît ei se afl în situa ia respectiv ), iar în cazul individuali tilor, sunt
centrate pe ei în i i i sunt de lung durat . Prototipul afectiv experimentat de
colectivi ti i individuali ti pare a fi diferit. Într-o serie de studii realizate de Kitayama
et al. (2000) i Mesquita (2001) (apud Triandis, Suh, 2002, p. 142), americanii au
raportat mai multe emo ii pozitive de dezangajare, distan are de ceilal i (superioritate,
mîndrie, egocentrism), în timp ce japonezii activau mai multe emo ii pozitive de
angajare (prietenie, sentimentul de intimitate sau apropiere, respect). De asemenea,
comparativ cu japonezii, americanii experimentau o gam mai larg de tr iri afective,
atît pozitive, cît i negative. Totodat , emo iile exprimate în culturile colectiviste tind
s fie subsumate rela iilor între inute i sunt percepute ca reflectînd statutul acestor
rela ii.
În plus, diferen a între con inutul emo iilor i importan a pe care individuali tii
i colectivi tii o atribuie experien elor lor emo ionale ca întreg par s difere. De
exemplu, Suh (1998) i Levine et al. (1995) (apud Triandis, Suh, 2002, p. 142) au
eviden iat c emo iile sunt predictori puternici pentru satisfac ia în via în culturile
individualiste, în timp ce pentru culturile colectiviste predictori mai influen i se arat a
fi normele sociale (aprobarea de c tre ceilal i). În egal m sur , se constat c în
culturile individualiste factorii emo ionali (precum cei angaja i într-o rela ie de

137
dragoste) joac un rol mai însemnat în deciziile personale majore (cum ar fi
c s toria), decît în culturile colectiviste.
De asemenea, exist diferen e semnificative între cele dou tipuri de culturi în
modul de exprimare al emo iilor. În cadrul grupului de referin , colectivi tii
descurajeaz exprimarea emo iilor negative i încurajeaz emo iile pozitive în scopul
de a men ine armonia i coeziunea grupului. O atitudine diferit se activeaz , îns ,
fa de subiec ii din afara grupului, în acest context fiind descurajat exprimarea
sentimentelor pozitive i încurajat exprimarea sentimentelor negative în scopul de a
se distan a de cei din out-grup (Triandis et al., 1988, apud Matsumoto et al.., 1998, p.
149).

Conceptul de sine i stima de sine. Identitatea social

Pentru individuali ti identitatea are sens i este definit în rela ie cu ceilal i.

Colectivi tii î i bazeaz identitatea pe propriile experien e i pe propria persoan . În
ceea ce prive te conceptul de sine, Parkes, Schneider, Bochner (1999, p. 378) au
eviden iat cum pentru subiec ii din culturile colectiviste, acesta deriv din identitatea
grupal i rela iile cu ceilal i, care nu pot fi separate de situa ii i contexte particulare.
În literatur , acest concept de self a fost denumit „ self interdependent” . Watkins et al.
(1998, apud Parkes, Schneider, Bochner, 1999, p. 368) au remarcat c individuali tii
i colectivi tii au surse diferite de stim de sine: succesul i realiz rile personale fa
de valorile legate de familie, respectiv realiz rile de grup.

Starea de bine psihologic

Indivizii din culturile individualiste au în general o stim de sine mai bun i

sunt mai optimi ti decît indivizii din culturile colectiviste, iar ace ti factori sunt
asocia i cu starea de bine subiectiv (Lee, Seliman, 1997; Heine, 1999, apud Triandis,
Suh, 2002, p. 143). Triandis (2000, p. 224) a propus o serie de factori care ar putea
contribui la diferen a ce se produce în aprecierea st rii de bine psihologice în cele
dou tipuri de culturi, cei mai importan i fiind: compatibilitatea între personalitate i
cultur , deschiderea c tre noi experien e, extraversia, capacitatea sporit de adaptare
la mediul înconjur tor, disponibilitatea ridicat pentru dezvoltare personal , anse mai
mari de atingere a scopurilor în via i auto-acceptarea sinelui (Triandis, 2000, apud
Triandis, Suh, 2002, p. 143).

138
 Comportamentul social

Indivizii din culturile colectiviste apar in grupurilor ca rezultat al unui drept

ob inut prin na tere sau c s torie, ca urmare a asum rii unor roluri prescrise (precum
în India). Pentru cei din culturile individualiste apartenen a la un grup trebuie cî tigat
(Cohen, 1991, apud Triandis, Suh, 2002, p. 143). Colectivi tii rareori î i dezvolt
abilit ile necesare pentru a intra în noi grupuri, spre deosebire de individuali ti care,
de obicei, stabilesc cu repeziciune rela ii cu „ cel lalt” diferit, care dureaz pe termen
lung (Verma, 1992 apud Triandis, Suh, 2002, p. 143).
În ce prive te rela iile în cadrul in-grupului, individuali tii au o tendin mai
pronun at de a avea contacte cu cei in-grup decît colectivi tii, dar acestea sunt
superficiale, cu implicare i intimitate între membri reduse, pe cînd colectivi tii î i fac
mai pu ini prieteni noi, dar rela iile lor sunt mult mai apropiate (Triandis, 1995, apud
Gouveia, Clemente, Espinosa, 2003, p. 47).
Membrii culturilor colectiviste sunt puternic influen a i de comportamentele i
gîndirea celorlal i. De exemplu, Cialdini et al. (1999, apud Triandis, Suh, 2002, p.
143) au examinat modul în care persoanele r spund la cererea de participare la un
sondaj de pia . S-a observat c persoanele din culturile colectiviste sunt influen ate
de argumente ale dovezilor sociale (precum participarea prietenilor la acela i sondaj).
Cei din culturile individualiste sunt mai influen a i de argumente de tipul angaj rii/
consisten ei (de exemplu, de participarea la un sondaj similar în trecut).
În locuri destinate recreerii, grupul din cultura colectivist are structura stabil ,
este relativ mare (mai mult de trei persoane) i se întrune te des. Choi (1993, apud
Triandis, Suh, 2002, p. 143) descria cum în timpul recreerii, subiec ii din culturile
colectiviste tind s angajeze activit i în comun cu membrii familiei i prietenii, în
timp ce subiec ii din culturile individualiste tind s angajeze activit i individuale.
Grupul de recreere tipic pentru individuali ti are alc tuire variabil , este cel mai
adesea redus (dou sau trei persoane) sau foarte mare, iar prilejurile reale de
intercunoa tere autentic sunt rare. De altfel, Cocktail party a fost inventat de
individuali ti!

Codurile de comunicare

În culturile colectiviste cea mai utilizat este comunicarea indirect i

protocolar , considerat a da prestan persoanei. (Holtgraves, 1997, apud Triandis,
Suh, 2002, p. 143). Lin (1997, apud Triandis, Suh, 2002, p. 143) a semnalat faptul c

139
ambiguitatea în comunicare poate fi util în culturile caracterizate prin colectivism
vertical, cum ar fi China, în timp ce comunicarea direct poate fi chiar sanc ionat .
În timpul comunic rii, indivizii culturilor colectiviste folosesc frecvent
formula verbal „ noi” , pe cînd individuali tii folosesc pronumele „ eu” . În culturile
verticale întrebuin area cuvintelor este diferit în func ie de statutul persoanei cu care
se vorbe te. Aceste diferen e în utilizarea cuvintelor nu este frecvent în culturile
orizontale. De fapt, limbajul utilizat de indivizii din culturile colectiviste adesea nu
necesit folosirea pronumelor „ eu” i „ tu” a a cum se întîmpl în discu ia
individuali tilor (Kashima, Kashima, 1998, apud Triandis, Suh, 2002, p. 144).

Etica implicit

Se consider c exist trei coduri morale poten iale, care se refer la:
comunitate, autonomie i divinitate. Codurile ce in de comunitate sunt importante în
mod deosebit pentru membri culturilor colectiviste, în timp ce codurile legate de
autonomie sunt importante pentru cei ai culturilor individualiste. Ele provoac emo ii
diferite. Violarea codurilor comunale, inclusiv ale ierarhiei, provoac dispre , c dere
în dizgra ie, iar violarea codurilor legate de autonomie (precum cele reg site în
drepturile individului) provoac furie. Violarea codului legat de credin ele religioase
(puritate, castitate) genereaz dezgust (Rozin et al., 1999, apud Triandis, Suh, 2002,
p. 144).
Indienii apreciaz ajutorul acordat unui membru al grupului ca pe o obliga ie,
americanii îl privesc îns ca o problem de op iune (Miller, 1997, apud Triandis, Suh,
2002, p. 144). De altfel, americanii fa de indieni se simt mai pu in responsabili de
ajutorarea prietenilor sau cunoscu ilor care nu sunt de la bun început pre ui i. Judecata
indienilor nu este afectat de preferin a fa de persoana pe care o ajut . Exprimarea
moralit ii intr-o cultur colectivist este mult mai contextual , iar valoarea suprem
tacit e reprezentat de binele colectivit ii.
În consecin , a min i devine un comportament mai acceptabil în culturile
colectiviste decît în cele individualiste, dac scopul minciunii este salvarea reputa iei
sau sprijinirea propriului grup. Exist moduri „ tradi ionale” de a min i, care sunt
activate prin mecanismul aceleia i etici implicite ca i comportamente „ corecte” .
Trilling (1972, apud Triandis, Suh, 2002, p. 143) argumenta în cercet rile sale c
atunci cînd oamenii au un sim puternic de auto-determinare - tendin caracteristic
culturilor individualiste - ei caut sinceritatea i autenticitatea. În contrast, cînd ei se
simt cople i i de tradi ii i obliga ii, cum se întîmpl în culturile colectiviste, nu pun

140
pre pe autenticitate. La fel i Triandis (2001, apud Triandis, Suh, 2002, p. 144)
constata o tendin mai mare de în elare interpersonal în rîndul colectivi tilor.
Mul i observatori au atras aten ia asupra importan ei reputa iei i prestigiului
în culturile colectiviste. Persoanele morale se comport a a cum le dicteaz rolurilor
lor, membrii grupului i societatea. Dac indivizii deviaz de la un astfel de
comportament dezirabil social, nu numai indivizii î i pierd reputa ia, dar i reputa ia
întregului grup este afectat . În multe culturi colectiviste, moralitatea const în a face
ceea ce a teapt grupul. Cînd se interac ioneaz cu persoane exterioare grupului de
apartenen , nu se consider „ imoral ” exploatarea i în elarea celuilalt. Cu alte
cuvinte, moralitatea este aplicabil doar fa de membrii in-grupului (Hu, 1997, Ho,
1976, apud Triandis, Suh, 2002, p. 144).

Structura personalit ii

Funder (1997, apud Triandis, 2001, p. 908) define te personalitatea ca i

„ paternul caracteristic de gîndire, emo ie i comportament al individului, împreun cu
mecanismele psihologice care sus in din fundal acest tipar” . În culturile colectiviste,
în cre terea copiilor se pune accentul pe conformism, obedien , siguran , iar în
culturile individualiste accentul cade pe independen , spirit de explorare, creativitate
i ob inerea suportului prin auto-motivare. (Triandis, 2001, p. 912). Astfel,
personalitatea este influen at de tipul de cultur în care persoana respectiv este
socializat .
Tr s turile de personalitate sunt în mai mare m sur un predictor pentru
comportamentul individuali tilor. Determinan ii situa ionali joac , în schimb, un rol
mai influent pentru colectivi ti în modelarea comportamental . Nevoia de consisten
cognitiv se articuleaz între procesele psihologice i registrul comportamental i se
activeaz în mod universal, dar ea este mai pu in important în culturile colectiviste
decît în cele individualiste (Church, 2000, apud Triandis, 2001, p. 913).
Realo, Allik, Vadi (1997, apud Triandis, 2001, p. 917) au dezvoltat un
instrument de evaluare a alocentrismului în Estonia i au putut testa convergen a
acestuia cu modelul Big Five. Autorii au descoperit o corela ie negativ între
alocentrism, pe de o parte, i deschidere i extraversie, pe de alt parte, precum i
corela ii pozitive între agreabilitate, într-un registru, i con tiin i alocentrism, în
cel lalt registru.

141
Implica ii ale individualismului i colectivismului în mediul educa ional

Un domeniu privilegiat în care s-a urm rit specificul comportamental i

atitudinal care rezult din asumarea unui pattern individualist sau colectivist îl
reprezint mediul educa ional (Hofstede, 1986). Astfel, în coal , diferen ele între cele
dou modele comportamentale se observ în leg tur cu urm toarele elemente: vîrsta
optim de înv are, ce se înva , rela ionarea discursiv cu autoritatea simbolic în
clas , atmosfera de desf urare a orelor, semnifica ia educa iei i a diplomelor, modul
de preg tirea profesional , comportamentul de p rtinire sau impar ialitate al
profesorilor.
În ceea ce prive te vîrsta optim de înv are, în societ ile colectiviste tinerii
trebuie s înve e cel mai adesea conjunctural, în schimb, în societ ile individualiste
este promovat educa ia continu . În culturile colectiviste elevii se a teapt s
deprind ce s fac , în cele individualiste ei caut s afle cum s fac . Atmosfera de
desf urare a orelor este una de armonie formal în culturile colectiviste, în schimb, în
culturile individualiste, confruntarea în situa iile de înv are poate fi salutar ,
conflictele sau diferen ele de opinii fiind abordate direct. Referitor la rela ionarea
discursiv cu autoritatea simbolic în clas : elevii i studen ii r spund cînd sunt
apela i personal în societ ile colectiviste, dar în societ ile individualiste ofer un
r spuns numai cînd se adreseaz o invita ie tuturor. Educa ia este privit ca o cale de
dobîndire e a prestigiului social, individul sporindu- i ansele de a se al tura
grupurilor cu statut înalt în culturile colectiviste, dar este considerat o cale de
asigurare a bun st rii materiale i respectului de sine bazat pe competen în culturile
individualiste. Semnifica ia diplomelor este diferit : asemenea documente sunt
calificate drept importante i sunt expuse în locurile vizibile „ celuilalt” în societ ile
colectiviste, dar au valoare simbolic mai modest în cele individualiste. În cadrul
preg tirii profesionale, ob inerea certificatelor, chiar i prin mijloace ilegale, este mai
important decît dobîndirea competen elor manifeste, în culturile colectiviste, spre
deosebire de cele individualiste, în care dobîndirea competen elor pre uie te mai mult
decît dobîndirea certificatelor i diplomelor. În culturile colectiviste se a teapt ca
profesorii s aplice tratamente preferen iale unor anumi i elevi (de exemplu, pe baz
de afiliere etnic sau la recomandarea unei persoane influente), pe cînd în culturile
individualiste se a teapt ca profesorii s fie mai degrab impar iali.

142
Implica ii ale individualismului i colectivismului în mediul organiza ional

i dintr-o perspectiv organiza ional mai larg ( coala reprezentînd numai

unul din mediile organiza ionale posibile), culturile colectiviste i individualiste
prezint diferen e ce se cuvin luate în seam . Studiile au indicat diferen e
semnificative în ce prive te: satisfac ia în munc i stresului profesional (Chiu,
Kosinski, 1999; Spector, O’Connel, 1994; Watson et al., 1987; Chiu, Kosinski,
1999), motiva ia pentru munc (Triandis, Suh, 2002), distribuirea resurselor (Leung,
1997; Triandis, Suh, 2002), comportamentul în cadrul organiza iei (Church, 2000;
Triandis, Suh, 2002), munca în echip , compozi ia, procesele de grup i rezultatele
grupului (Cocs, Lobel, McLeod, 1991; Earley, Gibson, 1998; Watson, Kuman,
Michaelsen, 1993; Sosik, Jung, 2002).
Studiul lui Chiu i Kosinski (1999) privind influen a individualismului /
colectivismului asupra satisfac iei în munc i stresului ocupa ional demonstreaz
diferen e evocatoare, observa ii validate de literatura de specialitate. Astfel,
individuali tii experimenteaz de obicei st ri afective pozitive la locul de munc i se
adapteaz mai u or în medii nefavorabile. Spector i O’Connel (1994), Watson et
al.(1987) (apud Chiu, Kosinski, 1999, p. 26) au descoperit c individuali tii, în
compara ie cu colectivi tii, experimenteaz în general mai mult dispozi ii pozitive
induse de satisfac ia profesional i un stres psihologic la locul de munc mai redus.
De asemenea, diferen e semnificative exist i la nivel motiva ional,
individuali tii prefer s fie diferi i, unici, sunt mai motiva i atunci cînd au
posibilitatea s decid , s aib ini iativ , în timp ce colectivi tii doresc s fie
asem n tori celorlal i din grup, fiind mai motiva i i ob inînd o performan mai
ridicat atunci cînd urmeaz o ac iune ce le-a fost dictat de un exponent al autorit ii
(Triandis, Suh, 2002, p. 142).
Dup Wasti (2003, p. 303), angajarea în cadrul organiza iei are trei
componente: componenta afectiv (ce se refer la ata amentul afectiv al angaja ilor, la
identificarea i implicarea lor în organiza ie), componenta de continuitate (privitoare
la angajamentul bazat pe costurile pentru angajat ale p r sirii organiza iei) i
componenta normativ (ce are în vedere sentimentul „ de obliga ie” pe care îl resimte
angajatul de „ a r mîne” ). Autorul studiaz influen a idiocentrismului i a
alocentrismului asupra acestor componente ale angajamentului fa de organiza ie i
observ c registrul afectiv are o influen mult mai modest la indivizii cu un
idiocentrism mare. Mai mult, factorii sociali, opera ionaliza i în studiu prin
dezaprobarea familiei, au fost predictori mai slabi în ce prive te angajarea i inten ia
143
de a p r si organiza ia pentru subiec ii idiocentri ti, dar mai influen i pentru subiec ii
care împ rt esc valori alocentrice. Totodat , componenta normativ este important
pentru indivizii alocentri ti i mai pu in relevant pentru cei idiocentri ti.
În ceea ce prive te distribuirea resurselor, Leung (1997, apud Triandis, Suh,
2002, p. 144) a ajuns la concluzia c în culturile colectiviste este preferat egalitatea,
în timp ce în cele individualiste este preferat echitatea. Distribuirea egal a resurselor
este asociat cu solidaritatea, armonia i coeziunea i se potrive te cu valorile
indivizilor din culturile colectiviste. Echitatea este compatibil cu productivitatea,
competitivitatea i cî tigul personal i se asociaz cu valorile subiec ilor din culturile
individualiste. Referitor la comportament, Church (2000, apud Triandis, Suh, 2002, p.
144) rezum diferen ele majore dintre culturile individualiste i cele colectiviste.
Urm toarele tendin e se arat a fi cele mai importante în compararea celor dou tipuri
de culturi: (a) indivizii din culturile colectiviste sunt centra i mai mult pe context decît
pe procesele interne în prezicerea comportamentului celuilalt, (b) comportamentul
individual este mai pu in consistent în culturile colectiviste în diferite situa ii i (c) în
culturile colectiviste comportamentul este mai predictibil dup norme i roluri, decît
dup atitudini.
Cercet torii interculturali sugereaz c diferen ele în valorile culturale
individualiste i colectiviste influen eaz munca în echip , compozi ia, procesele de
grup i rezultatele grupului (Cocs, Lobel, McLeod, 1991; Earley, Gibson, 1998;
Watson, Kuman, Michaelsen, 1993, apud Sosik, Jung, 2002, p. 5). Unele studii
timpurii sugeraser deja c valorile colectiviste pun accentul pe comuniunea social ,
pe scopurile grupului i armonie, în timp ce valorile individuale încurajeaz realizarea
i succesul personal (Kluckhohn, Strodtbeck, 1961, apud Sosik, Jung, 2002, p. 6).
Alte cercet ri tematice similare au demonstrat c grupurile de munc se dezvolt în
timp, iar indivizii colectivi ti percep temporalitatea în mod diferit de individuali ti
(Triandis, 1994, apud Sosik, Jung, 2002, p. 6).
Heterogenitatea grupului este mai mare între individuali ti, iar colectivi tii pun
accentul pe similaritatea valorilor, pe asem n ri cu ceilal i membri ai grupului, în
timp ce individuali tii eviden iaz mai ales diferen ele (Early, Gibson, 1998, apud
Sosik, Jung, 2002, p. 7). Individuali tii v d diversitatea în cadrul grupului ca pe un
mod de a aduce lucruri i calit i noi în grup i perspective multiple în procesele de
rezolvare a problemelor (Eisenhardt, Tabrizi, 1995, apud Sosik, Jung, 2002, p. 7). În
consecin , individuali tii vor percepe heterogenitatea ca pe o caracteristic pozitiv ,
ce spore te eficacitatea grupului. În contrast, colectivi tii privesc aceast diversitate ca
o amenin are la adresa stabilit ii grupului.
144
 Heterogenitatea func ional i puterea grupului de individuali ti i-a încurajat
pe ace tia s înve e unul de la altul, concentrîndu- i aten ia asupra sarcinii mai mult
decît asupra rela iilor sociale i interpersonale din grup (Guzzo et al, 2001, apud
Sosik, Jung, 2002, p. 18) i s construiasc încrederea cerut de performan ele
superioare (Bandura, 1997, apud Sosik, Jung, ibidem). În contrast, grupul colectivist
i-a concentrat ini ial efortul asupra form rii rela iilor sociale i interpersonale între
membrii grupului. Ei au avut nevoie de mai mult timp pentru a- i spori performan a,
din cauza tendin ei de a vedea interac iunea cu ceilal i printr-o perspectiv de termen
lung (Guzzo et al, apud Sosik, Jung, ibidem).
În grupul colectivist, datorit dorin ei de prezervare a rela iilor interpersonale
i a armoniei grupului, se exercit într-o mai mare m sur efectele gîndirii de grup
(Janis, 1996, apud Sosik, Jung, 2002, ibidem).
De asemenea, diferen e s-au înregistrat i în expecta iile privind rezultatele.
Individuali tii au estimat rezultatele în sarcini specifice sub cele realizate, iar o
explica ie posibil ar fi aceea c subiec ii nu sunt con tien i de abilit ile i priceperea
celorlal i din grup, întrucît r spunsul lor în sarcin este mai performant dac
activitatea în care sunt angrena i r spunde mai bine scopurilor personale, motiv pentru
care i prefer munca individual (Wagner, 1995, apud Sosik, Jung, 2002, p. 19).

Celelalte dimensiuni ale sistemului de valori culturale descris de Hofstede

Distan a fa de putere (DFP)

Dimensiunea DFP exprim m sura în care într-o cultur na ional anume,

subiec ii se a teapt i accept ca puterea sa fie distribuit în mod inegal în societate.
În societ ile caracterizate de o distan mare fa de putere, o important
distan emo ional separ subordona ii de reprezentan ii autorit i. Aici sunt
valorizate respectul i deferen a formal fa de persoanele cu statut înalt (precum
p rin i, vîrstnici, etc) (Basabe et al, 2002, p. 106), iar inegalit ile între oameni sunt
a teptate i dorite.
O distan mic fa de putere caracterizeaz culturile în care nu se pune
semnificativ accentul pe diferen a de putere între indivizi sau pe diferen a de stare
material , iar distribu ia relativ egal a puterii este regula. Într-o asemenea cultur e
de a teptat ca to i indivizii din societate s fie trata i ca „ egali” , iar inegalit ile
simbolice sunt minimizate în cadrul proceselor de socializare (Yamamura, Satoh,
Stedham, 2003).
145
 Domeniile principale în care se manifest inegalitatea sunt: normele sociale,
statutul social i prestigiul, posesiunea material , putere, legile, regulile i drepturile.
În domeniul normelor sociale, în culturile caracterizate de o DFP mare,
privilegiile apar in celor care au puterea, spre deosebire de culturile cu DFP sc zut ,
în care to i par s de in „ drepturi egale” . Tot în culturile cu DFP mare, „ cei puternici”
încearc s creeze imaginea c de in mai mult putere decît au în mod efectiv,
normele sunt inegale, fiecare individ are un loc specific în re eaua social i respect
pentru autoritate. În contrast, în culturile cu DFP mic , cei care controleaz puterea
încearc s atenueze imaginea autoritar asociat statutului supraordonat, inegalit ile
tind s fie minimalizate, nu exist o ierarhie stabilit „ definitiv” , iar respectul sporit
este îndreptat c tre individualitate.
La nivel politic, în culturile cu DFP crescut , guvernarea e de a teptat s fie
militar , autocratic i oligarhic , dup cum se poate identifica o lupt pentru putere
„ între cei mari” i o comunicare intra-comunitar redus , iar agresivitatea social
devine un loc comun. În opozi ie, în societ ile cu DFP redus , guvernarea se bazeaz
pe participarea sau reprezentarea echitabil i responsabil a majorit ii, pe împ r irea
puterii, dezbateri publice autentice i agresivitate social sc zut .
În organiza ii, în primul tip de cultur exist o piramid ierarhic „ înalt ” cu
concentrarea autorit ii, domeniu larg de salarizare de la vîrful la baza piramidei
(Hofstede, 1991), o modalitate de luare a deciziilor centralizat, iar subordona ii
a teapt o supervizare i un control crescut, dup cum de la subordona i se a teapt
„ ascultare” necondi ionat . Spre deosebire de cultura de tip DFP mare, exist i
patternuri culturale în care DFP este redus , caracterizate de piramide ierarhice mici,
domeniu al salariilor restrîns (Hofstede, 1991), descentralizare a structurii decizionale,
cu supervizare redus i consultarea real a subordona ilor (Yamamura, Satoh,
Stedham, 2003).
În familie, în culturile cu DFP mare, copiii î i respect p rin ii, iar ace tia
a teapt la rîndul lor o raportare obedient . În culturile cu DFP redus , p rin ii i
copiii se trateaz reciproc ca i egali simbolic în raporturile interpersonale.
În coal , în culturile cu DFP mare, elevii î i trateaz profesorii cu respect,
chiar i în afara clasei, exist o distan mare în rela ia profesor – elev, pe cînd în
culturile cu DFP mic , în rela ia profesor – elev fiecare se raporteaz la „ cel lalt” ca
la un egal (Hofstede, 1986).
Pentru Hofstede (1991), predictorii distan ei fa de putere sunt: clim
m surat prin latitudine, m rimea popula iei, indicii de dezvoltare economic ,
experien a istoric , distribu ia bog iei. S-a constatat cum culturile cu clim moderat
146
 i rece tind s se caracterizeze prin scor sc zut la DFP, pe cînd culturile cu un climat
tropical tind s aib un scor mai înalt la acest indicator. Volumul mare al popula iei i
reziden a predominant urban reprezint un predictor mai ales pentru DFP mare, iar
pentru DFP mic , popula ia redus i reziden a predominant în mediul rural reprezint
predictori relevan i. rile cu scor înalt la aceast dimensiune au o economie bazat
pe agricultur , iar cele cu scor mai sc zut de in o economie bazat pe industrie.
Experien a istoric este, de obicei, colonial pentru rile cu scor înalt i de
independen pentru celelalte. Distribu ia bog iei e inegal în culturile cu DFP mare
i mai echilibrat în esutul social, pentru cele cu DFP sc zut .
Implica iile dimensiunii DFP se observ la nivelul urm toarelor domenii:
familie (obiceiuri în familie, rela ii p rin i – copii, rela ia tineri - b trîni), coal
(rela ia profesori – elevi, stil de predare i de înv are, mod de comunicare, etc.),
societate (rela ia tineri – b trîni, statut social, norme sociale, etc) i practic
organiza ional .
În coal , efectele DFP (Hofstede, 1986) se observ în ceea ce priveste:
distan a în rela ia profesor – elev, felul comunic rii, tipul de educa ie, stilul de
înv are, persoana care are de obicei ini iativa în clas i critica profesorului. Astfel,
distan a în rela ia profesor – elev este mare, articulînd rela ii de subordonare în
culturile cu DMP mare, elevii tratându- i profesorii ca pe ni te autorit i inabordabile,
pe cînd în culturile cu DFP mic în rela ia profesor – elev fiecare îl trateaz pe
„ cel lalt” ca pe un egal. Comunicarea este predominant într-un sens în culturile cu
DFP mare i bidirec ional în cele cu DFP mic . Educa ia este centrat pe student /
elev în culturile cu DFP redus , respectiv centrat pe profesor în culturile cu DFP
ridicat , se prefer stilul de înv are structurat în culturile cu DMP mare i situa iile
deschise de înv are în culturile cu DFP mic . În ceea ce prive te ini iativa, în
culturile cu DFP mare e de a teaptat ca profesorii s ia toate ini iativele, pe cînd în
culturile cu DFP mic profesorii a teapt de la elevi ini iativa în clas . Elevilor le este
permis s -l contrazic sau s -l critice pe profesor în culturile cu DFP mic , dar în cele
cu DFP mare profesorul nu este contrazis i criticat public decît accidental.
La nivel organiza ional, dup Yamamura, Satoh i Stedham (2003), DFP
influen eaz : structura organiza ional , modul de luare a deciziilor, simbolismul
statusului, stilul de conducere, rela ia ef – subaltern. Structura organiza ional este
asemenea unei piramide înalte, alc tuit dintr-o re ea fix , cu pozi ia stabil a fiec rui
membru, înso it de concentrarea autorit ii i comunicare mai ales formal , în
culturile cu DFP mare i are structura unei piramide plate, cu o re ea de rela ii mai
relaxat , i multe raporturi informale, în cele cu DFP mic . Modul de luare a
147
deciziilor este centralizat în culturile cu DFP mare i descentralizat în cele cu DFP
mic . Simbolismul statusului este relativ neimportant în rile cu scor mic la
dimensiunea evocat , dar foarte important în cele cu scor mare al DFP. Referitor la
stilul de conducere, stilul participativ este posibil doar în culturile cu DFP mic , în
culturile cu DFP mare stilul de conducere predominant este autocrat sau paternalist.
Rela ia ef – subaltern este mai formal , superiorii sunt mai greu accesibili,
supervizarea i controlul sunt mai „ aspre” în culturile cu DFP mare i mai pu in
formal i bazat pe dezbateri i pozi ii de egalitate în culturile cu DFP redus .
G. Hofstede (1980, apud Royer, Velden, 2002) adaug o serie de elemente de
dinamic organiza ional în func ie de patternul cultural. Rolul managerului este,
conform abord rii citate, de facilitator în culturile cu DFP mic i de expert în
culturile cu DFP mare. Schimbarea sistemului este posibil prin redistribuirea puterii
în culturile cu DFP mic i detronarea celor de la conducere în cele cu DFP mare.
Sentimentului de încredere în ceilal i este, de asemenea, diferit in cele dou tipuri de
culturi, indivizii de la diferite niveluri ierarhice se simt mai pu in amenin a i i mai
preg ti i s aib încredere în oamenii obi nui i, de „ lîng ei” , în societ ile cu DFP
mic , în timp ce în cele cu DFP mare pentru cei de la putere ceilal i sunt o amenin are
i rareori se pot încrede în semeni. Referitor la armonie / conflict în rela ia putere –
subordona i, în culturile cu DFP mic exist o armonie latent între cei de la putere i
cei subordona i, spre deosebire de culturile cu DFP mare, în care se activeaz frecvent
un conflict latent. Cooperarea între subordona i poate fi bazat pe solidaritate în
culturile cu DFP mic , dar este dificil de ob inut în cele cu DFP mare, datorit
încrederii interpersonale sc zute, „ fluidit ii” i caracterului tranzac ional ce
caracterizeaz normele sociale.

Masculinitate – feminitate (M/F)

Dimensiunea se refer deopotriv la m sura în care societ ile încurajeaz sau

descurajeaz modelul rolului masculin de realizare, control i putere, precum i felul
în care culturile urm resc realizarea scopurilor sinelui i promovarea competitivit ii.
Culturile masculine pun accentul pe comportamentul tipic masculin i pe
diferen ierea dintre sexe, iar valorile dominante sunt succesul, banii, competi ia,
performan a. Între rolurile de gen exist diferen e vizibile: b rba ii „ trebuie” s fie
asertivi, centra i pe cî tigul material, iar femeile modeste, „ la locul lor” , tandre i
preocupate de calitatea vie ii. Accentul este pus, în primul caz, pe echitate, competi ie
i performan .

148
 Culturile feminine, dimpotriv , nu accentueaz diferen a dintre sexe, rolurile
de gen sunt mai fluide i valorizeaz precump nitor cooperarea în defavoarea
competitivit ii, apreciind egalitatea între sexe, preocuparea pentru mediu, calitatea
vie ii i grija pentru cei slabi. Tonul dominant îl dau aici valori precum egalitate i
solidaritate, modestia. O consecin important a valorii culturale de feminitate este
aceea c furnizarea suportului emo ional este perceput ca o obliga ie pentru ambele
sexe (Basabe et al, 2002, p. 106). Pentru G. Hofstede (1980, apud Royer, Velden,
2002), feminitatea caracterizeaz societ ile în care rolurile de gen se suprapun, atît
femeile cît i b rba ii fiind mode ti, tandri i interesa i de calitatea vie ii
interpersonale.
Simplificînd, în societ ile masculine normele sociale sunt orientate spre sine,
banii i valorile materiale sunt mai importante, iar omul „ tr ie te pentru a munci” , pe
cînd în cele feminine, normele sociale sunt orientate spre rela ii, calitatea vie ii i
oamenii sunt mai importan i, iar omul „ munce te pentru a tr i” (Yamamura, Satoh,
Stedham, 2003).
În ce prive te politica i economia, culturile masculine se caracterizeaz prin
prioritatea cre terii economice i rezolvarea conflictului prin intermediul for ei. În
culturile feminine prioritatea în economie o constituie protec ia mediului, preocuparea
rezov rii problemelor sociale, iar conflictul se rezolv prin negociere.
De asemenea, în general religia joac un rol simbolic vital i numai b rba ii
pot fi preo i în culturile masculine, în schimb religia joac un rol social mai modest,
iar preo i pot fi atît b rba i, cît i femei în culturile feminine.
În culturile masculine, în familie predomin , dup cum era de a teptat,
structura tradi ional , fetele pot s se exteriorizeze prin lacrimi („ au voie s plîng ” ),
spre deosebire de b ie i, care în schimb de in „ privilegiul” de „ a se bate” (c ci „ fetele
nu au voie” ), iar la coal nereu ita este privit ca un dezastru. În culturile feminine,
în familie exist o structur flexibil , atît fetele cît i b ie ii pot s plîng , dar nu au
voie s se bat , iar la coal nereu ita este apreciat ca un accident (Hofstede, 1980,
apud Royer, Velden, 2002).
Cei doi parteneri au responsabilit i similare în familie i cas în culturile
feminine i, ca urmare, ambi iile privind cariera sunt libere, op iunile fiind deschise
pentru oricare dintre sexe, spre deosebire de culturile masculine în care
responsabilit ile sunt bine împ r ite, iar cariera este important în special pentru
b rba i (Yamamura, Satoh i Stedham, 2003).

149
 Un predictor neobi nuit pentru explicarea dinamicii acestei dimensiuni este
clima, care se arat a fi, de obicei, cald pentru culturile cu scor înalt i rece pentru
culturile cu scor sc zut la dimensiunea masculinitate.
Implica ii importante ale valorific rii dimensiunii evocate vizeaz rolurile
sexuale i rela iile dintre sexe, lucru care se manifest mai ales în familie, dar i în
coal i în organiza ii.
În coal , efectele dimensiunii masculinitate - feminitate se observ în leg tur
cu urm toarele elemente (Hofstede, 1986): tipul de comportament, alegerea materiilor
de studiu, reperul pentru evaluarea elevului, modul in care este l udat elevul, modul in
care se face aprecierea calit ilor elevului, e ecului i modul de aplicare a
pedeapselor. În culturile feminine elevii încearc s se comporte modest i practic
solidaritatea i cooperarea, în schimb în culturile masculine încearc s se impun , s
ias în eviden i prefer concuren a reciproc . Alegerea materiilor de studiu în
culturile feminine se bazeaz pe interesele intrinseci, iar b rba ii pot alege i materii
considerate tradi ional feminine, în culturile masculine alegerea se pliaz pe
oportunit ile ce in de carier , iar b rba ii evit materiile considerate tradi ional
feminine. Profesorul folose te ca norm i ca reper elevul mediu în culturile feminine
i elevul cel mai bun în cele masculine, iar sistemul recompenseaz mai ales adaptarea
social în societatea feminin i mai ales performan ele academice remarcabile în cele
masculine. Profesorul evit lauda direct , public , în culturile feminine, în timp ce în
culturile masculine profesorul laud deschis elevii buni. În societ ile feminine elevii
apreciaz profesorii pentru prietenia pe care le-o ofer , iar în societ ile masculine
pentru imaginea pe care o creeaz . E ecul colar este un accident relativ minor în
societ ile feminine, dar are influen major asupra imaginii de sine în culturile
masculine. Pedeapsa corporal este vehement respins în culturile feminine, în timp
ce în culturile masculine este uneori considerat salutar .
La nivel organiza ional, diferen e privind dimensiunea masculinitate – feminitate,
dup Hofstede (1980, apud Royer, Velden, 2002) sunt legate de: tipul de
management, modul de rezolvare al conflictului, recompensele valorizate, re eaua de
lucru, interac iunea interpersonal , motiva ia de baz . Astfel, tipul de management
este mai mult intuitiv, cu preocupare pentru consens în culturile feminine, i mai mult
asertiv i autoritar în culturile masculine. Rezolvarea conflictului se realizeaz prin
negociere i compromis în culturile feminine i prin lupt i agresivitate în cele
masculine. Recompensele valorizate sunt calitatea vie ii în culturile feminine i
performan a în culturile masculine, dup cum sunt preferate salariul mare în culturile
masculine i timpul liber în culturile feminine. Re eaua de lucru i interac iunea
150
interpersonal sunt mai importante pentru men inerea rela iilor în culturile feminine i
pentru realizarea sarcinii în culturile masculine. Motiva ia de baz este de a servi
pentru ceilal i în culturile feminine, pe cînd în culturile masculine motiva ia de baz o
constituie ambi ia i realizarea personal . Diferen e de retribu ie între sexe sunt mai
mari, iar femeile au acces mai greu în posturi manageriale în culturile masculine, în
timp ce diferen ele salariale sunt mai reduse între sexe i exist mai multe femei
implicate în management în culturile feminine.
La nivel organiza ional, dup Yamamura, Satoh i Stedham (2003), M/F
influen eaz : motiva ia, semnifica ia i importan a muncii, perceperea stresului
ocupa ional. În culturile masculine sunt importante i se constituie în factori
motiva ionali urm toarele elemente: cî tigul material, avansarea în ierarhie i pozi ia
în companie, în schimb în culturile feminine au o pondere mai înemnat calitatea
vie ii i rela iile interumane. Munca devine componenta central a vie ii în culturile
masculine, dar are un rol secundar în culturile feminine, i, totodat , stresul
ocupa ional este tr it mai intens în culturile masculine.

Evitarea incertitudinii (EI)

Dimensiunea evocat se refer la m sura în care culturile resimt ca

amenin toare situa iile ambigue i nesigure i încearc s le evite prin stabilirea mai
multor structuri i reguli, definind implicit nivelul de toleran al nesiguran ei i
ambiguit ii în cadrul societ ii.
Un scor mare la aceast dimensiune caracterizeaz culturile care au o toleran
sc zut pentru nesiguran i ambiguitate. Aceast intoleran creeaz o societate
orientat de reguli instituite prin legi, coduri i regulamente stricte pentru a reduce
nesiguran a (Basabe et al, 2002, p. 106). Societ ile care au un scor ridicat la EI
prefer mai mult situa iile structurate decît cele nestructurate, cele în care au direc ii
precise de orientare a comportamentului (Smith, Dugan, 1996, p. 232) i încearc s
reduc nesiguran a prin adoptarea unor reguli stricte i numeroase, precum i prin
implementarea unor ritualuri specifice (de exemplu, planificarea detaliat ).
Un scor diminuat caracterizeaz culturile mai pu in preocupate i afectate de
nesiguran i ambiguitate i cu mai mare toleran pentru diversitatea de opinii. O
astfel de societate este mai pu in orientat spre reguli, mai preg tit s accepte
schimb ri i î i asum riscuri mai numeroase i mai mari.
Predictori specifici ai varian ei dimensiunii sunt clima (tropical i
subtropical pentru culturile cu scor înalt i moderat pîn la rece, pentru culturile cu

151
scor sc zut la dimensiunea evitarea incertitudinii), economia (dezvoltare redus sau
economie în schimbare pentru culturile cu scor ridicat, i economie înalt dezvoltat i
stabil pentru cele cu scor sc zut) i cadrul legislativ (extensiv pentru cele cu scor
înalt, respectiv mai pu in organizat pentru cele cu scor sc zut).
Culturile cu scor ridicat tind s dezvolte mai multe reguli pentru a controla
comportamentul social, pe cînd cele cu scor sc zut au nevoie numai de pu ine reguli.
În coal , efectele dimensiunii evitarea incertitudinii (EI) se exercit , dup G.
Hofstede (1986), asupra urm toarelor registre: stilul de înv are, limbajul profesorilor,
recunoa terea propriilor limite, modul de exprimare al emo iilor i al dezacordului cu
profesorul, implicarea p rin ilor. Astfel, în societ ile cu EI mic , elevii se simt
confortabil în situa ii de înv are nestructurate, cu obiective vagi, limite largi, f r
programare în timp, spre deosebire de cei din societ ile cu EI puternic , care prefer
situa iile de înv are structurate, obiectivele precise, îndrum rile detaliate,
programarea strict . Recunoa terea propriilor limite este diferit , în culturile cu EI
slab , iar profesorilor le este permis s spun „ nu tiu” , în timp ce în culturile cu EI
puternic se a teapt ca profesorii s aib r spuns la „ toate întreb rile” . Profesorii
utilizeaz limbajul simplu, comun, în societ ile cu EI sc zut , i limbajul academic,
în societ ile cu EI mare. Sunt recompensate abord rile inovatoare în rezolvarea
problemelor în culturile cu EI sc zut , i precizia în rezolvarea problemelor în
culturile cu EI mare. În domeniul exprim rii emo iilor, se a teapt de la profesori i de
la studen i s - i tempereze emo iile în culturile cu EI mic i le este permis s i le
exprime în culturile cu EI mare, dup cum, în privin a exprim rii dezacordului cu
profesorii, gestul interpersonal evocat este considerat stimulativ în culturile cu EI
slab , dar este privit ca un atac la persoan în culturile cu EI puternic . Dasc lii in
cont de ideile p rin ilor în culturile na ionale cu EI sc zut , dar în cele cu EI mare se
consider „ exper i” , i , în consecin , „ nu au ce s înve e” de la p rin i, iar p rin ii
„ sunt de acord” asupra acestei calific ri a situa iei.
Implica iile la nivel organiza ional, dup Hofstede (1980, apud Royer, Velden,
2002) se observ în rela ie cu: scopurile organiza iei, competi ia, sistemul bugetar,
sistemul de control, asumarea riscului, comportamentul agresiv, rezolvarea
conflictului i perceperea stresului la locul de munc . Scopurile organiza iei sunt
considerate repere orientative pentru societ ile cu nivel de EI redus, în timp ce pentru
culturile cu scor mare la dimensiunea EI planurile corpora iei trebuie urmate în
detaliu. Competi ia este considerat avantajoas în culturile cu EI sc zut i
nefavorabil în celelalte. Sistemul bugetar este flexibil în culturile cu EI slab , dar
inflexibil în culturile EI puternic . La fel, sistemul de control este lax, relaxat în
152
culturile cu EI sc zut , dar rigid, strîns în cele cu EI crescut . Riscul este asumat în
culturile cu EI modest , dar evitat în culturile cu EI puternic . Agresivitatea este
evitat sau neacceptat în culturile cu EI sc zut , în timp ce comportamentul agresiv
orientat fa de propria persoan i fa de al ii este acceptat în culturile cu EI mare.
Conflictul i concuren a în culturile cu EI modest se pot p stra la un nivel al fair-
play-ului i sunt, de obicei, constructive, dar în culturile cu EI sporit , conflictul poate
degenera în agresiune explicit , i, ca urmare, ar trebui evitat. Stresului la locul de
munc este perceput în m sur mai mare în culturile cu un indice EI mai crescut.
La nivel organiza ional, dup Yamamura, Satoh i Stedham (2003), EI
influen eaz calificarea schimb rii. Astfel, în culturile na ionale cu EI crescut se
valorizeaz vechimea la locul de munc i loialitatea fa de companie, în schimb în
culturile cu EI sc zut angaja ii nu percep schimbarea ca pe o amenin are, ci ca pe o
oportunitate, iar locurile de munc în sine sunt mai pu in formalizate, cu un num r de
reguli mai redus, dar mai strict respectate decît în culturile na ionale cu EI ridicat .

Orientarea pe termen lung – orientarea pe termen scurt (OTL/S)

Dimensiunea OTL/S se refer la modul în care subiec ii î i distribuie

angajamentul pe termen lung i se raporteaz la tradi ie. Rezultat al muncii în
colaborare cu M. H. Bond (1993), OTL/S are menirea de a explica dezvoltarea
economic rapid din multe ri asiatice, evocînd promovarea selectiv a unui set
particular de etici g site în înv turile confucianiste. Aceste înv turi includ:
cump tare, chibzuin , perseveren a, sentimentul de ru ine i respectarea ierarhiei.
O orientare pe termen lung se caracterizeaz , a adar, prin prescrierea valorilor
de angajament pe timp îndelungat i respect pentru tradi ie. Acest lucru este gîndit
pentru a sus ine o etic a muncii angajant influent , în care recompensele pe termen
lung sunt a teptate ca rezultat al muncii i efortului „ de ast zi” . Afacerile într-o
societate caracterizat printr-o orientare pe termen lung iau mult timp ca s se
dezvolte.
Dimpotriv , o orientare pe termen scurt caracterizeaz culturile are nu
încurajeaz devotamentul fa de organiza ie pe termen lung i orientarea spre tradi ie.
În aceste culturi, schimbarea poate ap rea mai rapid, iar tradi ia i angajamentul pe
termen lung nu devin un impediment în calea schimb rii.

153
CAPITOLUL NR. 9 Valori sociale i variabile psihosociologice

Conceptul de valoare

Sistematiz rile furnizate asupra teoriilor valorilor, precum i asupra resurselor

teoretice i opera ionale proprii valorilor sociale, joac un rol de prim plan în
în elegerea mecanismelor psihologiei interculturale (Rogobete, 2003). În str dania de
a circumscrie conceptul de valoare ne afl m deseori în situa ia de impas în care, de i
realiz m c avem suficiente elemente care l-ar putea defini, foarte curând ne d m
seama c acele elemente sunt caracteristice i altor concepte, cum ar fi atitudinile,
motiva iile, aspira iile i comportamentul.
Prin urmare, în acest capitol am încercat s fix m mai întâi anumite repere
orientative relevante, utilizând o abordare care se deplaseaz de la general spre
particular. Aceste repere se refer la perspectivele de abordare ale conceptului de
valoare, la esen a sa (posibile defini ii) i la rela iile conceptului cu alte concepte
conexe (surprinderea unor caracteristici specifice ale valorilor). Ne vom concentra,
a adar, asupra tr s turilor comune ale unor abord ri diferite care provin dintr-un
teritoriu hibrid, de intersec ie al psihologiei cu celelalte tiin ele sociale. Înainte de
toate, îns , vom încerca s construim o imagine general a conceptului de valoare i
s observ m care sunt dilemele cu care ne confrunt m într-un asemenea demers.
Abordarea conceptului de valoare cu cel mai înalt grad de generalizare a fost
cea a lui Woodruff, Diverta (apud Van Deth, Scarbrough, 1998, p. 23), care apreciau
c valoarea este “ o condi ie generalizat a tr irii (vie uirii) pe care individul o
consider ca având un efect important asupra st rii lui de bine psihologic” . Într-un
mod analog, Nye (ibidem, p. 24) sus ine c valoarea reprezint “ un nivel înalt de
abstractizare care cuprinde o mare categorie de obiecte, sentimente i/sau experien e” .
În psihologie, termenul de valoare este utilizat adesea pentru a desemna o
modalitate de orientare selectiv care este corelat cu nivelul individual al
preferin elor, motiva iilor, nevoilor i atitudinilor (Rohan 2000, p.14). În domeniul
sociologiei, valoarea este un concept social reprezentînd norme, obiceiuri, ideologii i
conven ii. De multe ori, conceptul de valoare a fost dizolvat în cel de norm i
atitudine, acestea fiind mai u or de opera ionalizat. Spre deosebire îns de normele
sociale, valorile sunt prescrieri mai generale ale modului de comportament.
O încercare de a clarifica rela ia dintre valori i comportament a venit din
partea lui K. Lewin, care a considerat c valorile influen eaz comportamentul, dar nu
au caracterul unui scop sau ideal (Lewin 1952, p. 41). Individul nu încearc s ating

154
valoarea de dreptate, de exemplu, ci dreptatea îi ghideaz comportamentul. Ceea ce
Lewin vrea s accentueze este faptul c valorile pot induce sau determina scopurile,
îns nu reprezint scopuri în sine. Pe de alt parte, de i aceste concepte sunt distincte,
Lewin le-a considerat ca reprezentând constructe care au aceea i dimensiune
psihologic .
Un element important adus în încercarea de a defini valorile a fost conceptul
de dezirabilitate, utilizat în acest context prima oar de Kluckhohn (1951), care a
descris valoarea ca o concep ie a „ ceea ce este de dorit în via ” , caracteristic a unui
individ sau a unui grup, ce influen eaz decisiv selectarea unui anumit pattern de
comportament dintre cele deja existente la nivel individual (Kluckhohn 1951, p. 395).
Rokeach (1968) a adus în discu ie conceptul de credin (belief), care este puternic
înr d cinat în ideea c o anumit conduit sau mod de existen este de preferat din
punct de vedere social sau personal, în compara ie cu o conduit opus .
În termeni asem n tori celor propu i de Kluckhohn, S. Schwartz (1994, p. 21)
a definit valorile ca “ idealuri trans-situa ionale, dezirabile social, de importan
variabil , care ac ioneaz ca principii c l uzitoare în via a unei persoane sau a unei
entit i sociale” .
Un alt gen de conceptualizare se refer la definirea valorilor din perspectiva
tr s turilor de personalitate. Conform acestei abord ri, anumite tr s turi de
personalitate determin individul s aspire spre anumite valori. Bun oar , o
personalitate autoritar va fi autoritar în toate domeniile ei, iar anxietatea ca tr s tur
de personalitate va determina subiectul individual s adopte valori conservatoare, care
s -i confere siguran . Van Deth (1998, p.34) aprecia c acest tip de conceptualizare
reprezint o supraindividualizare a conceptului de valoare i o abordare reduc ionist
a valorilor. În primul rînd, domeniul axiologic este foarte variat, iar definirea i esen a
valorilor nu depind exclusiv de caracteristicile personale ale indivizilor. În al doilea
rînd, dac sus inem c valorile au un rol important în structurarea i formarea
personalit ii prin internalizarea lor la nivelul atitudinilor i comportamentelor, nu mai
putem afirma c tr s turile de personalitate determin valorile, deoarece am avansa un
argument circular.
Dilemele care apar în definirea conceptului de valoare rezult din modul în
care sunt constituite aceste defini ii. Majoritatea defini iilor con in elemente
func ionale, valoarea fiind definit prin intermediul func iei pe care o îndepline te. De
exemplu, Kluckhohn se refer în defini ia sa la func ia valorii de a alege o anumit
alternativ de comportament. O astfel de interpretare func ionalist a conceptului de
valoare, argumenteaz Van Deth (1998, p.27) ne poate conduce spre inferen e
155
tautologice. Altfel spus, nu mai putem utiliza valorile pentru a explica selectarea
anumitor alternative de comportament, dac valorile sunt definite exact prin
intermediul acestor termeni. Pe de alt parte, conceptul de dezirabilitate genereaz o
anumit circularitate defini iei, în sensul c ceva este valoare pentru c este dezirabil
sau este dezirabil pentru c este valoare. În acela i mod, valorile determin anumite
tr s turi de personalitate sau caracteristicile de personalitate determin preferin a
pentru anumite valori? Prin urmare, atîta timp cît conceptul de valoare nu exist
independent de dorin ele, motiva iile i preferin ele individului, atunci introducerea
acestor elemente în defini ie conduce la o inferen circular .
Toate încerc rile evocate de a defini valoarea ne-au creat mai de grab o
imagine care, în sens simbolic, între ine ambiguitatea c ut rii a ceva c ruia îi vedem
efectele, îi cunoa tem func iile, observ m c func ioneaz , îns cu toate acestea ne
„ învârte” într-un cerc vicios atunci cînd încerc m s -l cuprindem no ional. Probabil
acestea au fost unele dintre elementele care au stat la baza confuziei în problematica
valorilor, iar dilemele de definire au fost bine surprinse i totodat clarificate în
cuvintele lui Scholl-Schaaf (apud Van Deth, Scharbourgh 1998, p. 28): “ Conceptul de
valoare este într-adev r un termen fundamental care nu poate fi definit în sensul strict
al unei defini ii nominale. Cu toate acestea, e posibil s descriem ce semnific
valoarea i s identific m rela iile care au loc în interiorul cadrului care ne ofer
aceste semnifica ii.”
Prin urmare, conceptul de valoare iese din sfera defini iilor uzuale, neputând fi
descris sub forma unui fapt direct observabil. Ceea ce putem observa nemijlocit este
comportamentul individului, care este influen at de sistemul de valori, îns
comportamentul lui nu poate modifica accep iunea unei valori. De exemplu,
demnitatea fiin ei umane va r mîne o valoare, indiferent dac individul ader sau nu
la aceast valoare. Ideologia comunist i nazist , care au distrus demnitatea ( i chiar
via a!) multor oameni, nu a reu it s anihileze demnitatea vie ii umane ca valoare
fundamental . O valoare nu dispare prin infirmarea ei la nivelul comportamentului
social. Ceea ce se modific este locul acelei valori în ierarhia sistemului social de
valori.
Mai mult decît atît, individul poate declara c este c l uzit în via de anumite
valori, îns uneori decide s aleag s nu se comporte conform acestora. A adar,
valorile c l uzitoare sunt elemente pe care nu le putem controla sau surprinde cu
u urin în registru empiric. Cu toate acestea, putem descrie ce semnifica ie are
„ valoarea” i care sunt rela iile dintre valori i elementele semnificatoare.

156
 În acest sens, contribu ia lui van Deth i Scarbrough în definirea conceptului
titular a fost apreciat într-un mod deosebit de c tre cercet torii din domeniu.
Contribu ia nu este neap rat inovatoare în sensul descoperirii unor elemente aparte în
definirea valorilor. Cu toate acestea, noutatea const în prezentarea conceptului de
valoare într-o form sistematizat , unificat , cu fa ete multiple, care îns integreaz
conceptele prezentate de ceilal i cercet tori de-a lungul anilor.
În concep ia celor doi autori valorile reprezint concepte ale dezirabilit ii
umane care nu sunt direct observabile, dar devin evidente în discursul moral i sunt
relevante pentru formularea atitudinilor (van Deth, Scarbrough, 1998, p. 46). Valorile
sunt utilizate în scopuri euristice, ele reprezentând constructe ipotetice ce influen eaz
comportamentul.
A adar, conceptul de valoare nu poate fi în eles în absen a unui spa iu moral,
valorile fiind elementele prin care oamenii încearc s dea un sens gîndirii i
comportamentului lor. F r anumite repere morale, e dificil s definim „ binele” i
„ r ul” sau s stabilim limitele pentru ce este corect i ce este gre it. Cum putem ti c
ceea ce este dezirabil social este bine i corect? Aceste aspecte le vom aborda îns în
capitolul urm tor, parcurgând elementele componente care s ne îng duie s definim
valorile, i anume: universul moral al valorilor, rela ia dintre valori, atitudini i
comportamente, precum i evaluarea valorilor ca model euristic de orientare al
individului în societate.

Registrul moral al valorilor

Întreaga discu ie despre valori nu ar avea sens în afara subiectului uman care
încerc s se orienteze i s în eleag realitatea în care tr ie te. Problematica valorilor
i a fiin ei umane trebuie abordate inând cont de strînsa rela ie reciproc , ambele
entit i apar inând aceluia i spa iu moral al întreb rilor referitoare la sensul existen ei.
Procesul de formare a sistemului de valori se desf oar concomitent cu
procesul de definire a identit ii individului (Gavreliuc 2002, p. 324). Pe parcursul
unui asemenea demers, individul începe s - i pun problema sensului propriei
existen e, a elementelor care stau la baza deciziilor sale, a ceea ce iube te i a ceea ce
respinge. În tot acest periplu, subiectul uman nu este singur, ci în continu
interac iune cu cel lalt, percep iile lui fiind mereu validate sau infirmate de cei cu
care intr în contact (Jenkins 2000, pp. 6-15). Pe m sur ce reflect i î i clarific
dilemele identitare, persoana cap t o mai mare claritate a „ cine este ea” în acest
univers moral al distinc iilor calitative, a a cum îl nume te Charles Taylor (1998, pp.
157
28-30). Spre exemplu, o persoan „ este” corect i onest pentru c alege s spun
adev rul i s nu accepte compromisul. Observ m o rela ie clar între valorile
declarate i identitatea construit , pe baza concordan ei dintre comportament i
valorile declarate. Mai mult decât atât, Chazan (1998, p. 9) argumenteaz importan a
unui sine moral, care nu este rezultatul unor ra ionamente referitoare la motiva iile,
credin ele i aspira iile cuiva, ci este determinat de ni te limite interne care sunt
diferite de limitele intelectuale sau sociale. Autoarea î i sus ine afirma ia argumentând
c natura uman este puternic orientat spre ceea ce este „ nobil” i „ bun” , „ corect” i
„ drept” , acestea fiind elemente integrante ale „ capacit ii de a fi uman” . Ele nu sunt
aspecte care se înva , ci sunt înscrise în sinele moral al fiec rei persoane.
Taylor (1998, p. 28) aduce în discu ie no iunea de orizont moral sau cadru
(framework), care reprezint leg tura esen ial între identitatea de sine, i un anumit
tip de orientare în spa iul moral. Pierderea acestui cadru determin o form acut de
dezorientare, ce se reflect atât în planul valorilor, cât i al definirii identit ii de sine.
O asemenea dezorientare se manifest printr-o incoeren a sistemului de valori i o
incongruen în ce prive te gândirea i comportamentul individului. În domeniul
identit ii, dezorientarea este cunoscut sub denumirea de criz de identitate, ce poate
fi resim it nu numai la nivel individual, ci i social, dac dezorientarea devine un
fenomen extins. Astfel, ne putem explica unele din marile probleme ale zilelor
noastre: lipsa scopului, tr irea pierderii identit ii, sentimenul de gol interior, de
platitudine i diminuarea stimei de sine. F r a fi singura cauz , asemenea fenomene
apar în via a unor societ i care trec prin schimb ri profunde din punct de vedere
socio-politic i economic, cazul României de dup anul 1989 fiind edificator.
Prin urmare, am argumentat pân acum pentru rela ia indisolubil care exist
între valori i individ, ar tând faptul c atât valorile cât i individul dobândesc
semnifica ie într-un spa iu moral. La acest punct ar trebui îns , s mai ad ug m o
remarc clarificatoare privind rela ia valori - individ. Kallos i Roth (1968, p. 58),
continuând ideile lui Lotze, au elaborat cinci principii ce stau la baza defini iei valorii,
dou dintre ele fiind relevante pentru discu ia noastr :
1. Valorile sunt produse de oameni, sfera lor nu iese din cîmpul existen ei i activit ii
omene ti;
2. Valorile create de societate sunt prin con inutul lor „ obiective” .
Din ceea ce sus in cei doi autori rezult c omul este acela care creeaz
valorile i tot el este cel care d sens i semnifica ie acestor concepte prin activitatea
lor. În contradic ie cu aceste afirma ii care, dup cum am v zut deja în capitolul
anterior, se constituie într-un tip de argument circular, Taylor (1998, p. 31) sus inea c
158
e imposibil s ne imagin m un stadiu al vie ii în care oamenii, ajungând la concluzia
c sunt fiin e spirituale, au trebuit s inventeze un sens pentru „ corect” / „ incorect”
sau „ bine” / „ r u” . În viziunea sa, dimpotriv , subiectul uman nu trebuie s inventeze
„ binele” , acesta deja exist i apar ine unui spa iu care îl valorizeaz din plin, care
exist înaintea deciziei umane i în afara schimb rilor culturale. Acest spa iu confer
semnifica ie valorilor i asigur o via cu sens individului, aflat continuu în c utarea
împlinirii vie ii, indiferent de modul în care fiecare î i în elege împlinirea.
Prin întreb rile pe care le-au adresat, atât Taylor cât i Cazan (1998, pp.10-11),
au urm rit deplasarea c tre o accep iune diferit a moralit ii. Cei doi autori au
fundamente comune, ambii argumentînd din perspectiva hegelian , ideea conform
c reia semnifica ia fiin ei umane poate fi g sit în moralitate. Taylor (1998, p. 3) a
acuzat filosofia moral contemporan de a fi oferit “ o perspectiv trunchiat a
moralit ii, cu un sens îngust” , concentrându-se mai mult pe ceea “ ce este corect a
face” , decât pe ceea “ ce este bine a fi” , accentuând mai mult obliga ia, decât natura
binelui i func ionalitatea mai mult decât ontologia. În concep ia lui, fiin a uman nu
este un obiect de studiu, ci o fiin moral i spiritual care posed intui ii spirituale i
morale. Aceste intui ii sunt universale, adînci i puternice, încât am putea gîndi c
sunt înr d cinate în instinct. Cu toate acestea, intui iile morale nu sunt simple reac ii
activate sub influen a unor stimuli externi, ci con in în mod implicit sau explicit
afirma ii importante cu privire la natura i statutul fiin ei umane. Binele, identitatea,
valorile sunt realit i care se cuvin descoperite în cadrul mai larg al existen ei; ele nu
sunt sisteme construite aleator. Aceast afirma ie ne oblig la a analiza în continuare
leg tura dintre valori, atitudini i comportament.

Rela ia dintre valori, atitudini i comportament

În paginile din urm am încercat în mod deliberat s diferen iem valorile de

alte constructe conexe i s surprindem ceea ce este specific conceptului de valoare.
Pe m sur ce ne-am confruntat cu mai multe impasuri epistemologice, am realizat c
este inutil s continu m c utarea unei defini ii nominale a conceptului de valoare.
Orice defini ie va con ine în cele din urm elemente circulare, de vreme ce trebuie s
introducem aceste elemente în argumentele noastre pentru a defini semnifica ia
valorii.
Prin urmare, conceptul de valoare, pe care ne vom cl di argumentele viitoare
în aceast lucrare, va fi descris în urm torii termeni: valorile sunt categorii apriorice,
159
de natur non-empiric , având fundamente morale func ionând în registrul
dezirabilului.
Deoarece valorile nu pot fi observate direct, ne vom orienta aten ia spre
studierea rela iei dintre valori, atitudini i comportament. Mai mult decât atât, dac
aceast rela ie exist , care este totu i sensul în care aceste elemente ale rela iei se
influen eaz ? Cum e posibil ca o valoare s produc un comportament în conformitate
cu valoarea declarat ? Pentru a încerca s clarific m aceste aspecte, vom aborda pe
rând rela ia dintre valori i atitudini, iar apoi rela ia dintre valori i comportament.
În cadrul problematicii valorilor, rela ia dintre valoare i atitudine a fost cea
mai controversat , în primul rând datorit elementelor care stau la baza
conceptualiz rii celor doi termeni. Meg Rohan (2000, p. 5), pentru a diferen ia
no iunile, a propus urm toarea distinc ie: atitudinile se refer la evalu ri ale unor
entit i specifice, pe cînd valorile sunt principii transitua ionale abstracte. Într-adev r,
atitudinile se consider a fi constituite din elemente cognitive, evaluative i
comportamentale, care presupun mai multe opera ii i stadii de elaborare. Elementele
comportamentale, sus ine Van Deth (1998, pp. 30-32), trebuie în elese ca predispozi ii
de a ac iona i nu ca ac iune în sine, utilizând aceast distinc ie pentru a le delimita de
comportament.
În perspectiva lui Thurstone (apud Van Deth, Scarbrough, 1998, p. 31)
atitudinea denot “ suma total a înclina iilor, sentimentelor, preconcep iilor, ideilor,
temerilor, prejudec ilor i convingerilor referitoare la un subiect specific” . De
asemenea i al i cercet tori au utilizat termenul de atitudine pentru a desemna un
anumit tip de orientare a individului spre un obiect specific. Dukes (ibidem, p. 32) a
descris trei moduri de abordare pentru analizarea rela iei dintre valori i atitudini:
1. Valorile i atitudinile ca stimul-r spuns;
2. Valorile i atitudinile ca dezirabilitate i dorin individual ;
3. Valorile ca i concept mai general decât atitudinile.
Prima abordare se refer la distinc ia dintre nivelul social i cel individual în ce
prive te mecanismul de formare a valorilor. Potrivit acestei perspective, indivizii
observ valoarea care reprezint stimulul în aceast interac iune, iar reac ia lor la acest
stimul va fi materializat în atitudinea lor ca r spuns la stimulul-valoare. Acest tip de
ra ionament induce o dihotomie în cadrul rela iei valori - atitudine, aspect care vine în
contradic ie cu presupozi iile care stau la baza acestei rela ii. Stimulul i r spunsul
sunt dou no iuni total diferite, mai ales prin natura lor, pe când valorile i atitudinile
au foarte multe elemente comune.

160
 Al doilea tip de abordare a fost deja dezb tut în capitolul precedent, no iunea
de dezirabilitate inducând un ra ionament circular în cadrul rela iei valori-atitudini.
A treia abordare ne permite s conceptualiz m valorile nu ca stimuli, ci ca
orient ri fundamentale importante, care ne informeaz în procesul de formare a
atitudinilor. Prin urmare, valorile, spre deosebire de atitudini, au o natur criterial ,
atitudinea reprezentând pozi ia subiectiv fa de acest criteriu general. Atitudinea
devine astfel un „ ecou” interior al valorii, o raportare personal fa de un standard
care este luat drept reper de orientare. Prin urmare, valorile i atitudinile formeaz un
întreg cunoscut sub numele de sistem atitudinal-valoric.
Am discutat pân acum despre impactul valorilor asupra atitudinilor, îns
poate ar trebui s ne întreb m în ce mod atitudinile influen eaz valorile. Aceast
influen se manifest sub dou aspecte. În primul rînd, la nivel individual, atitudinile
influen eaz valorile prin modul în care indivizii înva din propria lor interac iune cu
reperele transitua ionale care îi ghideaz în via . În al doilea rând, la nivel de grup,
valorile sunt influen ate de atitudinile celorlal i oameni prin interac iunile care au loc
în cadrul rela iilor sociale.
Aceast rela ie reciproc între valori i atitudini ne conduce spre no iunea de
“ schimbare a valorilor” , potrivit c reia valorile se modific pe m sur ce atitudinile se
schimb , iar la rîndul lor atitudinile se preschimb dac valorile cunosc o dinamic
specific . Vom reveni asupra subiectului schimb rii valorilor cînd vom discuta
influen a contextului socio-politic asupra valorilor sociale.
Vom încerca în continuare s analiz m rela ia dintre valori i comportament.
În cadrul unui asemenea demers vom lua în considerare accep iunea valorii propus
de C. Kluckhohn precum i cea propus de M. Rokeach.
Pentru Kluckhohn (apud Rohan 2000, p. 3), valorile sunt concepte care
influenteaz “ selectarea unor moduri, modele sau scopuri ultime în vederea ac iunii” ,
iar pentru Rokeach (ibidem, p. 6), valorile se refer la “ un mod specific de conduit
sau la un scop final al existen ei” . Primele sunt considerate valori instrumentale, iar
celelalte - valori finalit i, ambele tipuri fiind considerate a avea o importan
deosebit în determinarea unui anume comportament. Cu toate acestea, valorile nu pot
prescrie un comportament specific în mod absolut. Pentru ca valoarea “ s vad lumina
zilei” , a a cum afirma Van Deth, individul trebuie s se confrunte cu multe întreb ri
de genul: “ ce trebuie s fac în acest context?” i “ ce decizie trebuie s iau acum
pentru a fi în concordan cu valorile mele?” . Probabil, acest proces nu este
întotdeauna a a de explicit dup cum îl prezent m aici, sau subiectul individual nu
este mereu con tient de valorile în baza c rora ia decizii. El pur i simplu urm re te s
161
fie în concordan cu ceea ce simte la acel moment c este „ bine” . Bineîn eles, o
asemenea concluzie implic un proces de selectare a unor modele dintre cele deja
existente, proces care se bazeaz pe o serie de evalu ri, judec i i decizii, individul
fiind puternic implicat în cânt rirea no iunilor de „ bine” i „ r u” .
Pe de alt parte îns , oamenii nu ac ioneaz întotdeauna din perspectiva
op iunilor valorice. Ac iunile, de cele mai multe ori, au determin ri multiple. Pe lâng
determin rile valorice, la baza unei ac iuni pot sta anumite nevoi, trebuin e i interese.
Întrebarea care se pune este cine de ine suprema ia comportamentului nostru? Cu alte
cuvinte, este sistemul nostru de valori atât de coerent încât valorile internalizate
orienteaz i formeaz personalitatea, determinându-ne preferin ele, dorin ele i
trebuin ele? Sau de cele mai multe ori, ac iunile sunt determinate de nevoi i interese
care intr în conflict chiar cu sistemul de valori pe care îl declar m? R spunsul la
aceste întreb ri este negre it unul complex, deoarece nu poate fi articulat dintr-o
perspectiv general i impersonal , f r a lua în considerare situa ia specific în care
se afl individul la momentul respectiv. Oricum scopul nostru nu a fost acela de a g si
un r spuns la toate aceste întreb ri, ci mai de grab de a scoate cît mai bine în
eviden dinamica rela iei valori-atitudini-comportament. S re inem, dincolo de
aspectele contradictorii anterioare, unanimitatea cercet torilor din registrul psihologiei
sociale în a decide c valorile constituie cel mai consistent predictor al structur rii
atitudinilor i comportamentelor. De aici rezult importan a major a studierii
valorilor sociale, ca pattern fundamental ce configureaz registrul subiectivit ii
sociale. F r deslu irea acestui registru, o autentic cunoa tere a „ realit ii sociale
obiective” , cu tot spectrul comportamental variat care îi d via , devine imposibil
(vezi figura nr. 1)

Registrul subiectivit ii sociale

……………………………….
Personalitatea ca i construct psiho-social

VALORI
ATITUDINI
(variabile inferate)
……………………………………………………………………………………………………

COMPORTAMENTE
(nivelul de colectare al datelor privitoare la personalitatea subiec ilor)

Figura nr. 1 Rela ia valori-atitudini-comportamente

162
 În finalul acestui capitol dorim s relief m cîteva concluzii referitoare la rela ia
dintre valori, atitudini i comportament. A adar, direc ia de influen în cadrul rela iei
valori - atitudini este reciproc . De asemenea, valorile pot fi utilizate i în alte moduri
decât acela de a influen a atitudinile. Iar pentru a completa rela ia acestora cu
comportamentul, dac atitudinea este premerg toare comportamentului, atunci putem
considera c valorile devin manifeste în comportament prin contribu ia pe care o au la
formularea atitudinilor.

Valorile ca model euristic de orientare al personalit ii

Am discutat în capitolul anterior despre influen a valorilor asupra atitudinilor

i prin urmare a comportamentului. De asemenea, trebuie s men ion m c dinamica
i procesele interactive care au loc în cadrul acestor rela ii sunt foarte complexe, fiind
influen ate de o multitudine de factori.
Pornind de la cadrul general în care individul în elege i se raporteaz la
realitate, Van Deth i Scharbrough (1998, p. 38) au încercat s clarifice modul în care
utiliz m conceptul de valoare. Deoarece s-a considerat c valoarea este un concept
aprioric i ne-obsevabil în mod direct, nu se poate utiliza acest concept în mod
empiric. Prin urmare, consider autorii, modul de abordare a rela iei valori-atitudini
va fi unul euristic i nu empiric. Astfel, conceptul de orientare valoric va reprezenta
mijlocul euristic prin care vom putea explica atitudinile. Individul are tendin a, în
unele situa ii, de a rezolva sarcina într-un mod cât mai simplu i mai rapid, chiar dac
nu posed informa ii suficiente despre modul de rezolvare a sarcinii respective (de
exemplu, ac iunea de votare a unor partide politice). De aceea, se presupune c
subiectul ac ioneaz i ia decizii pe baza unor concepte care confer coeren
atitudinii i comportamentului s u în acel moment, acele concepte fiind valorile.
Modelul euristic de abordare a valorilor are ca implica ie faptul c indivizii pot atribui
semnifica ii diferite valorilor în interac iunea lor cu realitatea. Fiecare individ are un
anumit mod de a privi realitatea, o gril de lectur a realit ii (Dafinoiu, 2001, pp. 35-
48) iar valorile, i mai ales ierarhia lor în sistemul de valori, ocup un loc central în
structura cognitiv a atitudinilor i credin elor individului. Deoarece am evocat deja
anumi i termeni pe care nu i-am explicat în detaliu, vom analiza în cele ce urmeaz ,
modul în care se formeaz conceptele de orientare valoric , tipuri de valori i sistem
de valori în procesul de socializare.

163
Formarea valorilor în procesul de socializare

Traiectoria pe care o urmeaz procesul de formare a sistemului personal de

valori se împlete te cu traiectoriile altor concepte cu care interac ioneaz în mod
dinamic i se influen eaz reciproc. În literatura de specialitate din România exist
deja în prezent o serie de referin e importante (Ilu , 2001, 2004), care pot ghida
cunoa terea temei. Scris dincolo de canonul abord rilor strict psihologizante,
volumul bilan al lui P. Ilu , Valori, atitudini i comportamente sociale. Teme actuale
de psihosociologie (2004), reprezint un reper semnificativ, care analizeaz pe larg
dinamica rela iei dintre valori, atitudini i comportament, eviden iind rolul de prim
plan al fundalului axiologic în metabolismul social. În cadrul acestui excurs teoretic,
universitarul clujean dezvolt i nuan eaz multe din temele enun ate în cartea
coordonat de I. Radu (1994), care a jucat un rol decisiv în afirmarea psihologiei
sociale de la noi.
În acest sens, P. Ilu (2001, p. 41) considera c orientarea valoric are un rol
fundamental în formarea i ghidarea personalit ii. De asemenea, orientarea valoric
este în leg tur cu conceptul de moral . Pentru a explica interac iunea dintre aceste
concepte, P. Ilu afirma c : “ Ontogeneza moralei i axiologiei sinelui, concep ia
despre ceea ce este demn de urmat în via , despre just i injust, despre bine i r u,
adic orientarea axiologic - în centrul c reia se situeaz morala - constituie axul
fundamental al sinelui.”
Cu toate acestea, ontogeneza orient rii valorice nu se suprapune în întregime
cu ontogeneza moralei. Sistemul personal de valori nu cuprinde numai valori morale,
ci i valori sociale, politice, estetice, religioase, aceastea fiind de fapt tipuri de valori,
care la rândul lor cuprind mai multe valori reprezentative. Totodat , tipurile de valori
se organizeaz sub forma unei ierarhii în cadrul sistemului personal de valori, în
func ie de importan a pe care valoarea respectiv o are pentru via a subiectului. Pe
m sur ce aceste valori se internalizeaz la nivelul personalit ii individului, ele devin
evidente i în comportamentul acestuia, adic vom observa o mai mare coeren între
valori, atitudini i comportament.
Cadrul de formare a orient rii valorice i implicit a sistemului de valori este
procesul de socializare, în care copilul i mai apoi adultul achizi ioneaz cuno tin e,
deprinderi, atitudini i comportamente. În acest sens, Ilu (2001, p. 43) aprecia c
începutul organiz rii unui sistem de valori debuteaz odat cu intrarea în
preadolescen (12-13 ani), c p tînd coeren i o anumit stabilitate spre sfîr itul
adolescen ei i începutul tinere ii. Cu toate acestea, sistemul de valori r mâne deschis
164
modific rilor i transform rilor care apar de-a lungul vie ii individului, valorile
devenind, prin internalizare, componente structurale ale personalit ii individului.
Sistemul de orientare a personalit ii, de i include mai multe elemente
componente, se structureaz totu i în jurul axei atitudini-valori. R.. Linton (apud
Dumitru 2000, p. 140) afirma c atitudinile i valorile interiorizate alc tuiesc un
sistem care odat format în individ, “ ac ioneaz automat i în cea mai mare parte la un
nivel subcon tient” . Astfel orientarea personalit ii dobânde te o anumit consisten
i stabilitate, conducând la constituirea unor tipologii de personalitate.
Revenind la procesul de formare a sistemului de valori, se poate considera c
perioada dinaintea preadolescen ei ar putea fi numit perioada preaxiologic . În
procesul de socializare primar , interiorizarea lumii sociale se realizeaz prin
persoanele semnificative pentru copil (de exemplu, p rin ii). Astfel, pentru
personalitatea în formare a copilului, realitatea obiectiv apare filtrat prin statutul
socio-economic i profilul valoric al persoanelor semnificative (Ilu 2001, p. 45).
Odat cu debutul socializ rii secundare ( colarizarea), copilul intr în
interac iune cu cerin ele, informa iile i valorile diferitelor institu ii. De i acestea sunt
i ele mediate de persoane relevante, individul poate exercita un oarecare control
asupra lor, putând s renun e la unele în vederea men inerii stimei de sine (Ilu 2001,
p. 47). Acesta este stadiul în care adolescentul trece treptat de la gîndirea concret la
cea abstract , nuan at de întreb ri referitoare la sensul unor practici, norme i valori
sociale. Pe o asemenea cale, subiectul urm re te identificarea unor argumente
ra ionale pentru unele credin e i comportamente, acestea contribuind la construirea
unui sistem de valori care s -i ghideze personalitatea.
În cadrul descrierii re elei de multiple interac iuni articulate în vederea
constituirii sistemului personal de valori, Meg Rohan (2000, p. 12) aduce în discu ie
conceptul de sistem social de valori, care se refer la percep ia asupra priorit ilor
valorice ale altor persoane sau grupuri. Ambele sisteme de valori se consider a fi
sisteme intrapsihice. Teoriile care au fost elaborate pe aceast tem au dat na tere
multor controverse centrate pe implica iile existen ei mai multor sisteme de valori. În
cazul în care exist mai multe sisteme de valori, ce putem spune despre atitudini,
comportament i rela ia lor cu aceste sisteme?
Deoarece percep ia oamenilor cu privire la valorile altor persoane se refer la
abilitatea acestora de a interac iona cu ceilal i, s-a considerat c aceast înclina ie este
desemnat , de fapt, de valorile sociale care sunt parte integrant a sistemului personal
de valori. S. Schwartz (2001), de altfel, a adus argumente în sprijinul consider rii

165
tendin ei ca parte a dimensiunii de orientare individual -orientare social a sistemului
personal de valori.
Oricum, Meg Rohan restrînge concluziile controverselor de mai sus sub forma
unor afirma ii clarificatoare atât din punct de vedere conceptual, cît i terminologic.
Autoarea sus ine c atunci când discut m despre valorile personale ale indivizilor, ne
referim la sistemul personal de valori. Când evalu m percep ia oamenilor asupra
valorilor celorlal i (grupuri, institu ii, societ i), avem în vedere sistemul social de
valori. De asemenea, valorile promovate de anumite grupuri se constituie în sisteme
ideologice de valori, care se refer la utilizarea valorilor în scopul justific rii
propriilor ac iuni pentru promovarea interesului personal sau de grup.
Definirea valorilor i modul de organizare al acestora în cadrul unui sistem au
fost abordate din mai multe perspective, determinate atât de formarea i influen ele
cercet torului, cât i de limit rile istorice. Este interesant s observ m o continuitate i
mai ales un progres domeniu, cercet torii construind i dezvoltînd aspecte ale teoriilor
anterioare care nu au fost suficient elaborate. Vom prezenta în cele ce urmeaz trei
teorii semnificative pentru domeniul de studiu al valorilor.

Sistemul de valori personale

Literatura de specialitate ne ofer numeroase defini ii ale valorilor. O

autoritate în domeniu, ca M. Rokeach (1979 apud Roe, Ester, 1999, p. 3) a definit
valoarea ca „ o credin de durat potrivit c reia un anumit mod de conduit sau o stare
final de existen este de preferat din punct de vedere personal sau social unui mod
de conduit opus sau contrar” . Super (1980, apud Roe, Ester, 1999, ibidem) definea
valoarea ca „ un obiect, o stare psihologic , o rela ie sau o condi ie material pe care
cineva încearc s o ating ” . Pentru G. Hofstede (1990 apud Roe, Ester, 1999,
ibidem) valoarea este „ o tendin larg de a prefera anumite st ri fa de altele” . Levy
(1990) i Guttman (1982) (apud Roe, Ester, 1999, ibidem) considerau c valorile
personale estimeaz gradul de importan al unui scop sau comportament conform
unui criteriu.
Valorile sunt scopuri dezirabile, transsitua ionale care variaz în importan i
ghideaz principiile de via ale individului (Kluckhohn, 1951; Rokeach, 1973, apud
Ros, Schwartz, Surkiss 1999, p. 51). Valorile reprezint , în forma scopurilor
con tiente, replici la trei nevoi majore c rora individul i societatea trebuie s le
r spund : nevoile biologice, nevoile de interac iune social coordonat i nevoile de
func ionare normal i supravie uire a grupurilor (ibidem).
166
 O defini ie mai elaborat asupra valorilor este furnizat de S. Schwartz (1999,
p. 25) care a descris valoarile ca „ st ri dorite, obiecte, obiective sau comportamente
care transcend situa iile specifice i care sunt aplicate ca standarde normative pentru a
judeca i a alege un comportament dintre mai multe variante alternative” . Un merit al
acestei ultime defini ii este acela c face distinc ia între valori i atitudini, indicând
natura generalizant a valorilor.
Se poate afirma astfel c toate defini iile trateaz valorile ca i constructe
latente ce se refer la modul în care oamenii evalueaz activit ile sau rezultatele
acestora. În consecin , vorbind la modul general, no iunea de valoare indic o rela ie
între un subiect evaluator i un obiect evaluat, rela ie care se presupune a fi stabil ia
avea implica ii pentru activitatea ulterioar a subiectului. De in torii de valori nu sunt
în mod necesar indivizi, ci pot fi i colectivit i (precum subiec ii individuali care
apar in unui anumit grup profesional), organiza ii sau culturi. Unii autori vorbesc
chiar de valorile unor oameni într-o anumit regiune geografic sau geopolitic . Din
motive metodologice, psihologia intercultural opereaz cu valori articulate la trei
niveluri: individual, de grup i la nivel na ional, cel din urm exersat prin intermediul
conceptului de cultur na ional .
Totodat , exist un acord general în literatura de specialitate asupra faptului c
valorile nu influen eaz direct activitatea oamenilor, ci indirect, prin intermediul
atitudinilor i scopurilor. Astfel, valorile sunt v zute ca surse de motiva ie pentru
activitatea individual i criterii de stabilire a normelor i scopurilor care declan eaz
i conduc înspre ac iuni particulare. Valorile individuale prioritare ale indivizilor sunt
un produs atît al valorilor culturale înv ate în procesul de socializare, cît i al
experien ei personale unice (Schwartz, 1999, p. 25).
În ceea ce prive te valorile personale, cercet torii i-au îndreptat aten ia asupra
tipologiei lor, precum i asupra modalit ii de apreciere (Bond, 1988, Elizur et al..,
1991, p. 74), ierarhiei diferitelor valori (Levy-Leboyer, 1986), rela iilor dintre valori,
atitudini, scopuri, norme i comportamente (Guttman, 1982; Rokeach, 1973, 1977;
Sagie, 1993).

Valorile legate de munc

De-a lungul timpului, numeroase cercet ri au fost dedicate valorilor legate de

munc . Faptul c munca a atras aten ia mai multor cercet tori poate fi explicat prin
rolul cheie pe care activitatea lucrativ îl joac în via a social , nu numai ca surs
principal de venit, dar i ca baz a particip rii sociale, a asigur rii statutului social
167
onorant, a s n t ii i vie ii de familie împlinite, etc. De la începutul anilor 80 s-au
realizat numeroase studii comparative pe scar larg care au indicat diferen e între
cet enii apar inând diferitelor ri i na iuni în ceea ce prive te importan a muncii
(Super, 1980; Super, Sverko, 1995 apud Roe, R.A., Ester, P., 1999, p. 7), semnifica ia
muncii (MOW Interantional Research Team, 1987) i o serie de alte dimensiuni
privitoare la munc (Elizur, Borg Hunt, Beck, 1991; Hofstede, 1984; Zanders, 1992
apud Roe, R.A., Ester, P., 1999, p. 7). Majoritatea acestor studii au privit valorile
legate de munc în cadrul integrator al valorilor generale ale vie ii, i au f cut eforturi
pentru a interpreta diferen ele interculturale care adesea reflectau dezvoltarea istoric
a anumitor ri sau regiuni i adaptarea lor la mediul social înglobant.
Unele studii, care au urmat teoria lui M. Weber privind etica protestant i
spiritul capitalismului, au urm rit leg tura dintre valorile legate de munc i
performan a economic global . Într-o alt direc ie, valorile muncii au fost investigate
la nivelul categoriilor ocupa ionale (Ball, Farnill, Beiers, Lindorff, 1989; Zanders,
Harding, 1995, apud Roe, R.A., Ester, P., 1999, p. 7) i la nivelul individului (Allport,
Vernon, 1931; Super, 1969, ibidem). În ultimul caz, valorile au fost asociate
intereselor i altor no iuni motiva ionale i folosite pentru a explica diferen ele
referitoare la comportamentul în munc al oamenilor, în special privitor la alegerea
profesional .

Modele structurale ale sistemelor de valori personale

Au fost propuse mai multe modele structurale pentru sistemul de valori. Astfel,
Parsons, Shils (1951, apud Roe, Ester, 1999, p. 6) au distins cinci dimensiuni polare
pe baza c rora oamenii iau decizii: afectivitate vs. neutralitate afectiv , individualism
vs. colectivist, universalism vs. particularism, realizare (caracterizarea pe baza a ceea
ce face persoana, pe baza abilit ilor) vs. descriere (cine este persoana respectiv ),
specificitate vs. generalitate.
Într-un demers mai larg, Allport, Vernon, Lindzey (1960, apud Roe, Ester,
1999, p. 6) au clasificat valorile în ase categorii: teoretice, economice, estetice,
sociale, politice i religioase.
A a cum s-a subliniat deja, în concep ia lui M. Rokeach (Rokeach Value
Survey, 1979) valorile sunt organizate în dou sisteme separate, aflate totu i în rela ie:
sistemul valorilor finalit i (st ri existen iale pe care o persoan se str duie te s le
realizeze, precum „ via a confortabil ” , „ egalitate” , „ libertate” , „ prietenie adev rat ” ,
„ în elepciune” , etc i cel al valorilor instrumentale (mai degrab modele de
168
comportament care faciliteaz atingerea valorilor terminale, precum „ toleran ” ,
„ onestitate” , „ responsabilitate” , „ clarviziune” , etc).
G. Hofstede (1983) a caracterizat ini ial sistemul de valori prin patru
dimensiuni: distan a fa de putere, individualism – colectivism, masculinitate –
feminitate i nesiguran – evitare (evitarea incertitudinii), iar mai tîrziu a ad ugat i
orientarea pe termen scurt vs. termen lung.
Ros, Schwartz, Surkiss (1999, p. 52) au apreciat c toate valorile personale
subscriu urm toarelor zece categorii: „ putere” (statut social, prestigiu, control i
dominarea altor oameni i a resurselor, autoritate), „ realizare” (succes personal prin
demonstrarea competen elor în concordan cu standardele sociale), „ hedonism”
(pl cere, bucuria vie ii), „ stimulare” (noutate, provoc ri în via , schimbare, via
palpitant i variat ), „ auto-conducere” (independen în alegerea modului de a
ac iona, creativitate, libertate, independen , posibilitatea de a alege propriile scopuri),
„ universalism” (în elegere, apreciere, toleran , protec ie pentru binele oamenilor i al
naturii, egalitate, în elepciune, dreptate social ), „ bun voin ” (p strarea i
îmbun t irea bun st rii oamenilor cu care exist contacte frecvente, loialitate,
toleran , ajutor, responsabilitate), „ tradi ionalism” (respect, angajament i acceptarea
obiceiurilor i tradi iilor culturale sau religioase, devotament, respect pentru tradi ie),
„ conformitate” (auto-disciplin , supunere, polite e, respectarea normelor sociale),
„ siguran ” (securitatea i armonia personal i a rela iilor i stabilitatea în societate).
Elizur et al.. (1999, p. 75) a elaborat o structur axiologic tridimensional ,
luând în considerare cele trei fa ete ale valorilor: modalitatea de manifestare (valori
instrumentale sau materiale, afective i cognitive – care se refer la opinii, credin e,
considera ii, etc.), concentrarea fiec rei valori i domeniul de via . Centralitatea se
refer la circumstan ele în care se exprim fiecare valoare, astfel unele valori se
exprim doar în situa ii specifice (de exemplu, recunoa terea muncii prestate, cî tigul
material, etc), iar altele sunt mai difuze, se exprim în majoritatea domeniilor vie ii
(precum contribu ia personal la binele social, stima de sine, sensul vie ii, etc), iar
domeniul de via se refer la teritoriul social în care valorile ac ioneaz (valori de
munc , legate de activitatea profesional , valori familiale, valori privitoare la via în
general, etc).
Referindu-se la sistemul valorilor de munc , Roe, Ester (1999) au prezentat un
model integrativ ce acoper trei elemente: valori generale (valori globale de via ,
valori privind episoade biografice specifice), valori de munc (valori legate nemijlocit
de activitatea de producere a bunurilor si serviciilor) i valori în rela ie cu activit ile
de munc , precum i trei nivele: al culturilor na ionale, grupal i individual.
169
 O presupunere general care a stat la baza majorit ii cercet rilor i a teoriilor
privind valorile a fost aceea c valorile comune, a a cum sunt ele exprimate la nivel
colectiv, pe de o parte, i valorile individuale, care ac ioneaz în comportamentul
cotidian, pe de alt parte, sunt interconectate, chiar dac cauzalitatea reciproc
reprezint un subiect înc în dezbatere.

Valorile culturale

A a cum am subliniat deseori pe parcursul acestei c r i, conceptualizarea

culturii nu este un lucru simplu. Un mod de a gîndi despre cultur este acela care
descrie cum „ cultura este pentru societate ceea ce memoria este pentru individ”
(Kluckhohn, 1954, apud Triandis, 2002, p. 135). Ea include ceea ce a fost func ional
în experien a societ ii, astfel c a meritat s fie transmis genera iilor viitoare.
Întocmai cum la nivel individual valorile sunt surse de motiva ie pentru
ac iunea individului, la nivel cultural ele definesc norme i scopuri care declan eaz i
conduc comportamentele indivizilor din cadrul culturii respective (Vochin, 2004).
Valorile culturale reprezint idei abstracte implicite sau explicite împ rt ite
de indivizii care apar in respectivei culturi despre ce este drept, ce este bun sau
dezirabil pentru societate (Williams, 1970, apud Schwartz, 1999, p. 25). Aceste valori
culturale (precum „ libertate” , „ prosperitate” , „ securitate” , „ echitate” ) constituie
temeiul normelor specifice, care „ comunic ” implicit subiectului uman „ ce este
potrivit” în diferitele situa ii cu care se confrunt .
Valorile explicite i implicite care caracterizeaz o cultur sunt transmise
membrilor unei societ i prin expunerea zilnic la obiceiuri, legi, norme i practici
organiza ionale (Bourdieu, 1972; Markus, Kitayama, 1994, apud Schwartz, 1999, p.
25). Astfel, adaptarea la realitatea social i socializarea informal sunt mai
importante în transmiterea valorilor culturale decît socializarea formal .
Totodat , valorile unei culturi rezult din agregarea valorilor individuale ale
membrilor culturii respective (Hofstede, 1980; Inkeles, Smith, 1974; Morris, 1956).
Valorile individuale prioritare ale indivizilor sunt produsul atât al valorilor culturale
înv ate în procesul de socializare, cât i al experien ei personale unice. Dispersia
valorilor culturale într-o societate ajut la formularea codurilor de comunicare
reciproce la care indivizii trebuie s se adapteze în institu iile în care ei petrec timp
împreun . Ca rezultat, membrii fiec rui grup cultural împart multe experien e
axiologic revelatoare i sunt socializa i s accepte valorile sociale ale societ ii în care
tr iesc. Desigur, în cadrul grupurilor culturale exist varia ii individuale determinate
170
de structura particular i de experien a personal a fiec ruia. Oricum, media
priorit ii atribuit fiec rei valori de c tre membrii societ ii reflect centralitatea
fiec rei valori în cadrul sistemului de valori culturale (Schwartz, 1999, p. 25).
Diferite valori culturale sunt par ial asociate cu factori ecologici i economici.
S-a observat, bun oar , c individualismul este puternic corelat atît cu dezvoltarea
economic , cît i cu anumite determin ri climatice (de exemplu, rile cu climat
moderat i rece tind s fie individualiste). Hofstede (1991, apud Basabe et al., 2002,
p. 107) a demonstrat, în aceast zon tematic faptul c pe m sur ce o ar se
dezvolt din punct de vedere economic, devine din ce în ce mai individualist . Cînd
bog ia unei ri cre te, cet enii au mai mare acces la resurse care le permit s aib
mai mult independen i intimitate i posibilitatea de a alege singuri, lucru ce
poten eaz , într-un mod circular, individualismul ini ial. Spre deosebire de
individualism i distan a fa de putere, dimensiunea cultural de masculinitate-
feminitate i evitarea incertitudinii nu sunt corelate cu nivelul economic i nici cu
reperele climatice. (Basabe et al., 2002, p. 108).
Societ ile relativ izolate, cum ar fi cele care locuiesc pe insule, tind s fie
rânduite dup reguli mai stricte, oamenii fiind sanc iona i pentru devia ii minore de la
norme. În astfel de culturi indivizii au idei mai clare cu privire la „ ce comportament
este potrivit” , consim ind mai u or la ideea c sanc iunile sunt necesare atunci când nu
sunt respectate normele. Totodat , subiec ii unor asemenea societ i, deoarece sunt
mai pu in influen a i de culturile vecine, sunt mai pu in deschi i la acceptarea unor
reguli noi (Triandis, 2001, p.911).
Un rol important în formularea diferen elor interculturale îl au i limba, timpul
i spa iul (Triandis, 2001, p. 908). De asemenea, valorile culturale sunt exteriorizate la
nivelul institu iilor societale (precum familia, educa ia, institu iile economice, politice,
sistemele religioase) prin scopurile i modurile lor de operare. De exemplu, în
societ ile unde ambi ia personal i succesul sunt foarte apreciate, sistemele
economice i politice sunt competitive (de genul pie ei capitaliste i procedurilor
legale de concuren ). În contrast, culturile care pun accentul pe starea de bine a
grupului au sisteme economice i legale mai cooperante.
Deoarece valorile culturale prioritare sunt împ rt ite i acceptate de to i
membrii societ ii, rolurile din institu iile sociale (de la liderii guvernamentali pîn la
profesorii din coli sau managerii executivi ai corpora iilor) se pot baza pe ele pentru
a selecta comportamentele adecvate din punct de vedere social i pentru a justifica
comportamentul lor în fa a celorlal i (precum mobilizarea pentru r zboi, pedepsirea
unui copil sau concedierea angaja ilor).
171
Evolu ia sistemelor de valori de-a lungul vie ii

Procesul de cunoa tere uman reprezint un „ proces de descoperire a

sensurilor” prin care experien a personal este ordonat i organizat (Mahoney,
Patterson, 1992, apud Manezes, Campos, 1997, p. 58). Procedurile de progres i
dezvoltare prin complexitatea în cre tere a proceselor psihologice, produce nivele de
organizare a self-ului din ce în ce mai integrate.
De asemenea, valorile personale, dup Schwartz, Bilsky (1987, 1990, apud
Manezes, Campos, 1997, p. 56) sunt reprezent ri cognitive ale celor trei nevoi umane
universale (biologic , de interac iune social i nevoia de suport social institu ional).
Dar nevoile umane predominante variaz în diferitele etape de dezvoltare
personal . Ca urmare, modificîndu-se atât nevoile personale cât i complexitatea
proceselor psihologice, sistemele de valori se modific i ele de-a lungul vie ii.
De asemenea, indivizii ca i culturile sunt în permanent contact cu al i indivizi
i culturi cu sisteme de valori diferite i este foarte posibil un proces de influen are i
modificare a valorilor ca urmare a acestei interac iuni.
Studiul lui Menezes, Campos (1997) vine în sprijinul acestei afirma ii. Autorii
demonstreaz diferen ele în sistemele de valori în diferite etape ale vie ii pe care le
explic pe baza diferen elor de gîndire, perspectivelor sociale i scopurile majore de
via specifice fiec rei etape de dezvoltare personal . Astfel, adolescen ii se
caracterizeaz mai ales prin independen i curiozitate, adul ii tineri apreciaz mai
mult egalitatea, unitatea cu natura, în elepciunea, protejarea mediului, în timp ce cei
mai în vîrst consider mai importante egalitatea, unitatea cu natura i o minte
deschis , fiind mai fidel caracteriza i de universalism (Menezes, Campos 1997, p. 69).

Un rezumat asupra modelelor structurale proprii sistemelor de valori culturale

Modelul structural al lui G. Hofstede

Pe baza concluziilor studiilor sale ini iale, a a cum s-a precizat deja, G.
Hofstede a examinat dou dimensiuni ale sistemului de valori culturale: individualism
- colectivism i masculinitate - feminitate. Alte dou dimensiuni ale sistemului de
valori culturale, etichetate ca distan fa de putere i evitarea incertitudinii
(nesiguran – evitare), au reie it din a a numita analiz eclectic , combinînd itemi pe
baza expectan elor teoretice. Analiza lui Hofstede a fost extins apoi la 53 de culturi i

172
regiuni geo-culturale (Hofstede, 1983, apud Smith, Dugan, 1996, p. 232). Ulterior,
psihosociologul olandez a ad ugat i o a cincea dimensiune, orientarea pe termen
scurt vs. orientarea pe termen lung.

Modelul structural propus de S. Schwartz

Modelul lui Schwartz cuprinde 6 tipuri de valori, care formeaz 3 dimensiuni

bipolare: conservatorismul (1), în care accentul cultural se pune pe men inerea status
qvo-ului, propriet ii i restrîngerea ac iunilor sau înclina iilor care ar putea afecta
solidaritatea grupului sau rînduirea tradi ional (ordinea social , respectul pentru
tradi ie, siguran a familiei, în elepciunea). Polul opus al acestei dimensiuni, (2)
autonomia (intelectual i afectiv ), descrie culturile în care persoana este v zut ca
autonom , entitate independent care g se te sens în unicitatea ei proprie, care caut
s - i exprime atributele sale interne (preferin e, tr s turi, sentimente, motiva ii) i este
încurajat s procedeze astfel.
A doua dimensiune care garanteaz comportamentul responsabil de
men inerea structurii societ ii este (3) ierarhia vs. (4) egalitarismul. Indivizii, tr ind
într-o comunitate în vecin tatea „ celuilalt” , trebuie s ia în considerare binele comun,
s se coordoneze cu ceilal i i s administreze corespunz tor aceast interdependen
social care nu poate fi evitat . La un pol al acestei dimensiuni se afl situa ia
caracterizat de diferen e de putere i sisteme ierarhice de roluri bine stabilite, în care
indivizii sunt socializa i i sanc iona i dac nu se supun obliga iilor i regulilor
asociate rolurilor lor. Astfel, (3) ierarhia caracterizeaz cultura în care legitimitatea
distribu iei inegale a puterii, rolurilor i resurselor (putere social , autoritate, bog ie)
e asumat implicit i netag duit . În contrast, (4) egalitarismul valorizeaz angajarea
voluntar în promovarea bun st rii celorlal i (egalitate, justi ie social , libertate,
responsabilitate, corectitudine).
A treia dimensiune cu care se confrunt toate societ ile este legat de
conectarea subiec ilor la lumea natural i social , de tendin a de schimbare activ a
lumii pentru a exercita un control asupra mediului înconjur tor, pentru a lega lumea
de dorin a noastr i de a o exploata în scopuri individule sau grupale. Dimensiunea
exprimat de aceast orientare are la un pol (5) st pînire, autoritate (mastery), ce pune
accentul pe ac iune activ i control (ambi ie, succes, îndr zneal , competen ), iar la
polul opus se situeaz (6) armonia, care subliniaz nevoia de potrivire armonioas cu
mediul înconjur tor (unitatea cu natura, protejarea mediului înconjur tor, frumuse ea
lumii). (Schwartz, apud Smith, Dugan, 1996, p. 234)
173
Modelul lui H. D. Trompenaars

Perspectiva teoretic reunit în modelul psihologului cultural olandez include

apte dimensiuni ale sistemului de valori: universalism (valorizarea expecta iilor
sociale abstracte) – particularism (valorizarea leg turilor interpersonale),
individualism (orientarea asupra propriului self) – colectivism (orientarea spre grup),
realizare (caracterizarea pe baza a ceea ce face persoana, pe baza abilit ilor, efortului
depus) – descriere (cine este persoana respectiv ) – se refer la caracteristicile unei
persoane care determin statutul s u, afectivitate – neutralitate, specificitate –
difuziune (derivate din dimensiunile lui Parsons, Shils, 1951), control intern sau
extern (inspirat din locus of control al lui Rotter) i dimensiunea ce apreciaz
perspectiva timpului (derivat din Cottle, 1968).
Michael Bond (1987, apud Smith, Dugan, 1996, p. 233), examinând un
e antion alc tuit din subiec i asiatici, din Hong Kong, a definit urm toarele domenii
de valori, derivate din cultura chinez : integrare, dinamismul confucianist al muncii,
bun tate-omenie, disciplin moral . Cel mai utilizat model în studiile de psihologie
intercultural r mîne totu i modelul lui G. Hofstede, din care o dimensiune
(individualism – colectivism) a fost îndelung analizat în cadrul volumului de fa .

Teorii clasice asupra valorilor

Teoria personologic a valorilor

Eduard Spranger a fost adeptul colii spiritualiste de psihologie, coal care i-

a cî tigat renumele prin reprezentan ii s i Jaspers i Binswangner. Lucr rile lui
Spranger din 1929 au inspirat elaborarea în 1931 a primului instrument de studiu al
valorilor, conceput de G. Allport i Vernon. Aceast scal de valori este utilizat i
ast zi i este validat pe popula ia româneasc (Roco, 1992).
Teoria personologic a valorilor elaborat de Spranger este printre pu inele
teorii ale personalit ii care se ocup de dimensiunea valoric a acesteia. Meritul
acestei teorii const în importan a atribuit studiului i în elegerii fiin ei umane ca un
întreg coerent. În interac iunea lui cu lumea, consider Spranger (apud Rohan 2000, p.
5) omul î i construie te un sistem de valori care se bazeaz pe ase orient ri
fundamentale, denumite valori. Acestea sunt: valoarea social , economic , estetic ,
teoretic , religioas i politic . Orice individ posed toate cele ase categorii valorice,
acestea fiind universal umane, îns ierarhia sau importan a atribuit fiec rei valori
174
difer de la o persoan la alta. Astfel, una din cele ase valori va fi dominant ,
determinînd un tip de personalitate specific. Vom prezenta pe scurt cele ase tipuri de
personalitate determinate de dominan a uneia dintre valorile amintite.
Pentru tipul economic, lumea reprezint un ansamblu al factorilor care pot
r spunde nevoilor i instinctelor individului. Valoarea fundamental este utilitatea, iar
principiul guvernator este “ efort minim i rezultatul maxim” . Activitatea individului
caracterizat de tipul economic, graviteaz în jurul produc iei, distribu iei de bunuri i
consumului. Scopul existen ei este autoconservarea, bog ia i prosperitatea.
Tipul teoretic este orientat spre cunoa terea pur i obiectiv a realit ii
exterioare. Principiului c l uzitor const în p trunderea în esen a lucrurilor. El
cunoa te lumea prin sim uri, urmat apoi de reprezentarea sa mental , iar în final
opera iile gîndirii vor transforma imaginile în concepte.
Spre deosebire de tipul teoretic, pentru tipul estetic lumea este o expresie sau o
prelungire a propriei firi. Valoarea care st la baza ac iunilor acestui tip de
personalitate este armonia i frumuse ea, iar principiul care îl guverneaz este cel al
formei.
Pentru tipul social lumea este reprezentat prin rela ii i datorii fa de semeni.
Preocup rile specifice acestui tip psihologic sunt rela iile amicale, convivialitatea,
via a de familie, iubirea conjugal , ac iunile filantropice. Scopul ac iunilor este
bun starea i fericirea oamenilor, iar principiul c l uzitor e reprezentat de încredere.
Tipul politic, din punctul de vedere al raport rii la oameni, se consider a fi
diametral opus, raporturile lui fiind de for , dominare i impunere a punctului propriu
de vedere. Scopul ac iunii este ob inerea puterii i a renumelui sau chiar inducerea
unor temeri partenerilor de rol, în numele principiului ordinii i drept ii.
Spranger a acordat o aten ie deosebit tipului religios, fiind socotit o îmbinare
armonic a tuturor celorlalte tipuri. Scopul actului religios este în elegerea lumii i a
sensului omului în aceast lume, iar principiul guvernant este cel etic.
Pe lîng importantele contribu ii aduse în elegerii conceptului de valoare,
teoria lui Spranger con ine i unele neclarit i. Nu vom p trunde în fundamentele
psihologiei lui spiritualiste, ci vom men iona numai cîteva neclarit i de ordin
metodologic. În primul rînd nu se tie ce a stat la baza delimit rii celor ase categorii
de valori i cum s-a realizat aceast delimitare. În al doilea rînd, care este natura
acestor valori? În final, dac aceste valori sunt universale, cum putem demonstra acest
lucru?
Iat cîteva întreb ri la care Spranger, la momentul respectiv, nu a putut s
r spund , îns le-a intuit i, mai mult, acestea au constituit puncte de plecare în
175
cercet rile ulterioare, universalitatea valorilor ajungînd s fie demonstrat de Shalom
Schwartz, dup cum vom vedea în continuare. Înainte îns de a prezenta teoria sa,
vom aminti mai întîi câteva elemente ale teoriei influente în anii 80-90 a lui M.
Rokeach.

Teoria lui M. Rokeach: valori instrumentale i valori finalit i

Milton Rokeach a elaborat în 1973 o scal de valori care consta, opera ional,
dintr-o list de cuvinte, fiecare cuvînt denumind o valoare specific . Valorile erau
explicate pe scurt, iar subiec ilor li se cerea s ierarhizeze valorile în ordinea
importan ei valorii respective pentru via a lui, considerând valorile ca principii
c l uzitoare în via (Rokeach 1973, p. 27).
Scala de valori a fost ob inut de Rokeach (1973, p. 30) pe baz de intui ie i
se dorea a fi o list destul de complet a valorilor umane existente. Cu toate acestea,
Braithwaite i Law au identificat patru valori care lipseau din lista lui Rokeach.
Primul set de valori se refer la dezvoltarea fizic i starea de bine psihologic (stare
fizic bun , s n tate), al doilea set se refer la drepturile individuale (intimitate,
demnitate), al treilea set se refer la interesul financiar (“ thriftiness” ), grija pentru
bani, tendin a de a profita de orice situa ie favorabil i cel de-al patrulea se refer la
lipsa controlului (a ac iona din impuls, spontaneitate).
Rokeach a clasificat cele 80 de valori în dou tipuri de valori: valorile
finalit i, reprezentate de idealuri sau scopuri, i valori instrumentale, desemnate de
moduri de conduit , conform tabelului nr. 1. Pentru mai multe decenii, aceast
sistematizare axiologic a constituit cea mai complex i mai nuan at configurare
valoric a identit ilor personale i colective.

Tabelul nr. 1
Grila de valori sociale a lui M. Rokeach (1973)

176
 Categorii Valoarea
valorice
Valori: Vi
Nivel
Vi + -
Curaj, cutezan 1 Fric , team , supunere
Imagina ie 2 Sterilitate imaginativ
I II III Încredere 3 Neîncredere
Inteligen 4 Prostie
Orizont larg 5 Limitat
F Fo 1-5 Angajare în activitate, 6 Dezangajare, lene
h rnicie
Autocontrol 7 Dezorientare
VI Fe 6-10 Capacitate profesional 8 Incapacitate profesional
Responsabilitate 9 Anarhism
Putere de comunicare 10 Autism
R Rd 11-15 Ascult tor 11 Monologal
Bucurie, bun dispozi ie 12 Triste e
Afectivitate (dragoste) 13 R ceal afectiv (ur )
Ra 16-20 Indulgen 14 Neîng duitor
Raportare religioas 15 Raportare „ lumeasc ”
Ajutorare 16 Sabotarea „ celuilalt”
A Av 21-25 Cinste 17 Necinste, ho ie
Cur enie, frumuse e 18 Murd rie, urî enie
Polite e 19 Impolite e
Tact 20 Grosol nie
VF Ae 26-30 Confort, bog ie 21 Condi ii modeste, s r cie
În elepciune 22 M rginire
Recunoa tere social 23 Izolare social
S Se 31-35 Demnitate 24 Umilin
Siguran de sine 25 Nesiguran
Independen 26 Dependen
Sd 36-40 Originalitate 27 Imita ie
Tumult 28 Apatie
Not : grila de valori sociale M. Rokeach Utilitate 29 Inutilitate
Valoare profesional (în 30 Mediocritate profesional
este format din: munc )
Apropiere de natur i art 31 Izolare în sine
- valori de maxim generalitate (nivel I): Armonie interioar 32 Dizarmonie interioar
Lini te 33 Fr mîntare
VI= valori instrumentale; Pl ceri 34 Chinuri
VF= valori finalit i; Salvarea sufletului 35 Cultul vie ii „ lume ti”
- valori de generalitate medie (nivel II): Familie armonioas 36 Familie dezorganizat
F (faber)= valori de ac iune; Fericire 37 Suferin
Prietenii 38 Însingurare
R = valori de rela ionare social ; Realizare în dragoste 39 E ec în dragoste
A= valori de autorealizare; Umanism, generozitate 40 Egoism
S= valori ale satisfac iei afective.
- valori de generalitate sc zut , în func ie de
poten ialul latent sau manifest al valorii
respective (nivel III):
Fo= valori de ac iune orientative;
Fe= valori de ac iune efective;
Rd= valori de rela ie dispozi ionale;
Ra= valori de rela ie active;
Av= valori de autorealizare vizate;
Ae= valori de autorealizare efective;
Se= valori de satisfac ie afectiv a teptate;
Sd= valori de satisfac ie afectiv dobîndite.

De exemplu, a a cum se observ , lista idealurilor cuprinde valori de genul:

stim de sine, via prosper , recunoa tere social , armonie interioar , fericire,
în elepciune. Lista modurilor de conduit cuprinde urm toarele exemple: curaj,
orizont larg, autocontrol, ascultare, putere de comunicare, indulgen , polite e, tact. În
leg tur cu distinc ia valori finalit i i valori instrumentale, S. Schwartz (2003, p.
211) aprecia c delimitarea realizat de M. Rokeach nu este necesar , neputînd g si
argumente pentru utilizarea acestei distinc ii.
De i grila de valori a lui M. Rokeach a fost foarte mult utilizat în stabilirea
ierarhiei valorilor, totu i nu a fost elaborat nici o teorie care s explice structura
177
sistemului de valori pe care aceast list se bazeaz , rela ia dintre valori i implica iile
unei anumite ierarhii valorice în compara ie cu alta. Meg Rohan (2000, p. 7),
comentînd pe acest subiect, consider c din p cate “ grila lui Roakeach r mâne în
esen o list de valori f r leg tur între ele” .
Vom prezenta în capitolul urm tor teoria lui Schwartz despre valori, care
reprezint un progres în studiul valorilor, mai ales în ce prive te integrarea tipurilor de
valori într-un sistem cu o structur valoric coerent , care s con in explica ii ale
diferen elor ob inute.

Elementele de baz ale teoriei lui S. Schwartz

În anul 1987, Shalom Schwartz, împreun cu Bilsky, a construit o teorie a

structurii sistemului de valori care are la baz aspectele motiva ionale con inute de
fiecare valoare. Contribu ia lui Schwartz la în elegerea conceptului de valoare are
dou componente fundamentale. În primul rînd, Schwartz a distins zece tipuri de
valori care se diferen iaz între ele prin substratul motiva ional pe care îl con in. Acest
set de tipuri de valori se pretinde a fi universal, indivizii diferen iindu-se între ei doar
prin importan a relativ pe care o atribuie diferitelor valori din cadrul sistemului
global (Schwartz, Bardi 2001, p. 269).
În al doilea rând, teoria explic modul în care cele zece tipuri de valori
interac ioneaz între ele, specific valorile care sunt compatibile i cele care sunt
opuse. Cu alte cuvinte, o importan ridicat atribuit unei valori ar trebui s coreleze
cu importan sc zut atribuit unei valori opuse. De exemplu, o persoan care a
atribuit un scor mare valorii de direc ionare individual (independen , alegerea
propriilor idealuri) ar trebui s atribuie un scor mai sc zut tipului de valori care denot
conformismul.
Schwartz a definit valorile în termeni de criterii trans-situa ionale, repere ale
dezirabilit ii umane, care servesc ca principii c l uzitoare în via a oamenilor.
Ra ionamentul care a stat la baza distinc iei celor zece tipuri de valori a fost sus inut
de trei cerin e ale existen ei umane: nevoi biologice, elemente de coordonare a
interac iunii sociale i cerin e de convie uire i func ionare în grup (Schwartz, Bardi
2001, p. 280). Cele zece tipuri de valori sunt definite i descrise prin valorile
reprezentative pentru fiecare tip axiologic. Grila de valori a lui Schwartz totalizeaz
56 de valori individuale, ele putând fi grupate în cele zece tipuri de valori, în func ie
de substratul motiva ional comun. Vom prezenta în continuare cele zece tipuri, urmate
de defini ia lor i de valorile individuale reprezentative (ibidem, p. 270):
178
1. Bun voin - perseveren i cre terea bun st rii oamenilor cu care avem rela ii
apropiate.
Valori reprezentative: spirit de întrajutorare, onestitate, iertare, loialitate,
responsabilitate, prietenie adev rat , via spiritual , dragoste matur , semnifica ia
vie ii.
2. Auto-direc ionare - gândire independent i libertate de alegere a ac iunilor, a
activit ii creatoare i inovatoare.
Valori reprezentative: creativitate, libertate, independen , curiozitate, alegerea
propriilor idealuri.
3. Universalism - în elegere, apreciere, toleran i protec ia bun st rii tuturor
oamenilor i a naturii.
Valori reprezentative: deschidere, în elepciune, dreptate social , egalitate, o lume a
p cii, frumuse e, unitate cu natura, protec ia mediului, armonie interioar .
4. Securitate - siguran , armonie i stabilitate a societ ii, a rela iilor i a sinelui.
Valori reprezentative: siguran a familiei, siguran a na ional , ordine social ,
cur enie, reciprocitatea favorurilor, s n tate, sentiment al apartenen ei.
5. Conformism - restrîngerea ac iunilor i înclina ii spre a nu deranja pe ceilal i sau
a tept rile i normele sociale.
Valori reprezentative: polite e, ascultare, disciplin de sine, ascultarea p rin ilor i a
b trânilor.
6. Realizare - succes personal ob inut prin demonstrarea competentei raportat la
standardele sociale.
Valori reprezentative: succes, abilit i, ambi ie, influen , inteligen , respect de sine.
7. Hedonism - pl cerea i gratificarea eului.
Valori reprezentative: pl cere, bucuria vie ii.
8. Stimulare - entuziasm, noutate i provocare în via
Valori reprezentative: îndr zneal , varietatea vie ii, o via interesant .
9. Tradi ie - respect, dedicare i acceptarea obiceiurilor i a ideilor potrivit c rora
cultura tradi ional sau religia determin imaginea de sine.
Valori reprezentative: umilitate, acceptarea propriei condi ii, devotament, respect
pentru tradi ie, moderare, deta are.
10. Putere - Statut social i prestigiu, controlul sau dominarea celorlal i i a resurselor.
Valori reprezentative: putere social , autoritate, bog ie, p strarea imaginii publice,
recunoa tere social .
S. Schwartz a sus inut c structura sistemului de valori este determinat de
dou dimensiuni motiva ionale. Prima dimensiune, deschiderea spre schimbare -
179
conservare, se refer la motiva ia subiectului vizat de a urm ri propriile interese
intelectuale i emo ionale în direc ii nesigure i impredictibile sau de a men ine
“ status qvo-ul” i siguran a în rela iile cu ceilal i sau cu alte institu ii. A doua
dimensiune, individual-social, se refer la tensiunea dintre consecin ele ac iunilor
proprii i ale celorlal i asupra sinelui, pe de o parte, i asupra contextului social, pe de
alt parte. În cadrul sistemului de valori individual, determinat de ierarhia celor zece
tipuri de valori, fiecare individ se va situa pe o anumit pozi ie de-a lungul spectrului
determinat de cele dou dimensiuni.
Prin urmare, deschiderea spre schimbare va fi pus în eviden de scoruri
ridicate la valorile care reprezint universalismul (deschidere, dreptate social ) i
stimulare (îndr zneal , diversitatea vie ii, o via interesant ), pe cînd conservarea va
fi eviden iat de note ridicate la valorile care desemneaz conformismul i
tradi ionalismul.
De asemenea, dimensiunea individual-social poate fi reprezentat ca un
continuum, care la un cap t e ilustrat de valori care eviden iaz consecin ele
diverselor ac iunilor asupra sinelui cum ar fi hedonismul, iar la cel lalt cap t de valori
cu impact social, ca de exemplu siguran a sau ordinea social .
S. Schwartz (2001, p. 280), în acord cu T. Parsons, sus ine c func ia social a
valorilor este aceea de a motiva i controla comportamentul membrilor unui grup.
Acest proces se bazeaz pe dou mecanisme fundamentale. Primul mecanism se
refer la modul în care actorii sociali utilizeaz valorile cu scopul de a defini anumite
comportamente ca fiind dezirabile din punct de vedere social sau pentru a justifica
anumite cerin e impuse altora. Al doilea mecanism se refer la rolul valorilor de a
func iona ca principii internalizate ale individului, care au impact asupra atitudinilor,
deciziilor i a comportamentului acestuia. Un asemenea mecanism este important în
dinamica comportamentului de grup, deoarece elibereaz oarecum grupul de
presiunea exercit rii unui control social permanent.
Procesul de internalizare a valorilor, care are la baz transmiterea i achizi ia
acestora, este un proces complex i se desf oar într-un timp îndelungat.
Transmiterea i achizi ionarea valorilor, prin educa ia parental i mai apoi prin cea
colar , are loc atât la nivel con tient, cît i incon tient. Mai apoi, în procesul de
socializare, pe m sur ce individul se adapteaz la cerin ele i normele contextului
social în care tr ie te, dobânde te anumite abilit i care s -i permit o func ionare
adecvat în contextul respectiv. În consecin , subiectul individual internalizeaz
acele valori care sunt dezirabile din punct de vedere social, permi îndu-i acestuia s - i
construiasc sensul propriei existen e i s atribuie semnifica ie vie ii personale.
180
Aceast stare are o înc rc tur atît cognitiv , cît i afectiv , reverberînd deopotriv în
plan individual (sentimentul împlinirii în via ), cît i în planul interac iunii
individului cu ceilal i.
De asemenea, în perspectiva lui S. Schwartz (2001, pp. 280-281), valorile au o
importan deosebit pentru buna func ionare a societ ii. Autorul prezint trei
argumente fundamentale în care anumite func ii ale valorilor determin o bun
func ionare a societ ii la diferite nivele.
1. Cel mai important aspect în societate îl constituie cooperarea i dezvoltarea
rela iilor pozitive între semeni la nivelul grupului primar. F r astfel de rela ii, via a ar
deveni plin de conflicte i grupul ar fi constant în pericol de destr mare. Prin urmare,
scopul primordial al procesului de transmitere a valorilor este acela de a dezvolta
rela ii i reciproc recompensatoare între membrii grupului, de a produce implicit o
identificare onorant cu grupul de apartenen i de a produce o loialitate fa de
membrii acestuia.
2. Numai rela iile pozitive între membrii grupului nu sunt suficiente pentru
via a i dezvoltarea societ ii, a grupurilor i a membrilor lor. Indivizii trebuie s fie
motiva i pentru a investi timp, energie fizic i intelectual pentru a fi eficien i în
munc , a cre te performan a muncii, pentru a rezolva problemele noi care apar, i
pentru a genera solu ii i idei novatoare.
3. Respingerea oric ror tendin e de exprimare de sine i de independen poate
produce frustrare, retragerea investi iilor în grup i refuzul de a coopera pentru binele
grupului. Prin urmare, este necontenit necesar i o anumit form de încurajare a
nevoilor i dorin elor proprii ale membrilor grupului, atât timp cât nu d uneaz
obiectivelor grupului.
Dincolo de universalitatea celor zece tipuri de valori, S. Schwartz (2001, pp.
281-283) considera c exist de fapt i o ierarhie universal a sistemului de valori
culturale i mai mult, explica de ce aceast ierarhie universal are o configura ie
anume. Vom prezenta, pe scurt, în continuare, argumentele sale.
Valorile de bun voin ocup primul loc în ierarhia universal a valorilor.
Explica ia poate rezulta din faptul c aceste valori (ajutorare, onestitate, iertare,
loialitate, responsabilitate) asigur substratul motiva ional internalizat pentru
cooperare i rela ii sociale pozitive. Valorile respective au fost înt rite i modelate de
foarte timpuriu în via a individului, reprezentând cerin e fundamentale ale bunei
func ion ri în familie, i, mai apoi, ale grupului primar i secundar. Aceste valori
asigur un comportament adecvat chiar i în absen a unor sanc iuni reale.

181
 De asemenea, i valorile universaliste (dreptate social , egalitate, deschidere)
contribuie la formarea rela iilor sociale pozitive, ocupînd locul doi în ierarhia
universal a valorilor. Deosebirea const îns în faptul c aceste valori sunt orientate
spre cei din afara in-grupului. Din punct de vedere func ional, valorile universaliste
sunt importante în special cînd membrii grupului trebuie s se rela ioneze cu
partenerii de rol cu care nu se identific (membrii unui out-grup). Aceste valori sunt
importante la coal , la locul de munc i în alte contexte extrafamiliale. Când îns
interac iunile sunt limitate la nivel de grup primar, valorile universaliste sunt mai
pu in importante, ele putînd chiar amenin a uneori solidaritatea grupului.
Valorile de auto-direc ionare (loc 2 i 3) au rol fundamental în motivarea
individului, din punct de vedere func ional, pentru a lucra eficient. Aceste valori sunt
o surs intrinsec de motivare, orientând individul spre g sirea celor mai bune solu ii
pentru rezolvarea sarcinilor de grup. Ac iunile bazate pe valorile de auto-direc ionare
contribuie la dezvoltarea condi iilor de convie uire în grup. Mai mult decît atît, aceste
valori nu determin în individ o competi ie în detrimentul celorlal i, de aceea nu
reprezint o amenin are la adresa rela iilor pozitive din grup.
Valorile de securitate (locul 4,5) i conformitate (locul 5,6) sunt destul de
importante i datorit faptului c buna rela ionare a membrilor grupului depinde de
evitarea conflictului i a înc lc rii normelor de grup. Aceste valori se dobândesc, de
regul , în urma impunerii unor sarcini i standarde, precum i în urma unor sanc iuni
pentru anumite ac iuni nepermise. Valorile de securitate i conformitate accentueaz
men inerea “ status-qvo” -ului i, prin urmare, diminueaz spiritul inovator necesar în
procesul de rezolvare a unor sarcini noi.
Valorile de realizare (achievement) au o importan moderat (locul 6 i 4) în
cadrul ierarhiei universale a valorilor deoarece, dup cum vom vedea, pot avea atît
efecte pozitive, cît i negative asupra comportamentului în grup. Pe de o parte,
valorile de realizare eviden iaz demonstrarea competen ei la nivelul standardului
social de succes. Astfel, acestea pot motiva individul s investeasc timp i energie în
interesul grupului. De asemenea, valorile de realizare permit un anumit comportament
de eviden iere de sine (self-enhancing), atît timp cît contribuie la binele comun al
grupului. Pe de alt parte îns , aceste valori pot motiva individul în a aloca prea mult
efort pentru demonstrarea propriilor merite, încît pot genera dezechilibre în ob inerea
realiz rilor la nivel de grup i în rela iile dintre membrii grupului. Cum se observ ,
acest tip de valori intr în conflict, la anumite nivele, cu cele trei principii
fundamentale de func ionare a societ ii sus inute de S. Schwartz. Prin urmare,
atribuirea unei importan e moderate acestor valori poate aduce echilibru între
182
motiva ia indivizilor de a lucra pentru grup i motiva ia de urm ri interese de
eviden iere personal .
Hedonismul i valorile de stimulare ocup locul 7 i 8 în ierarhia universal a
valorilor deoarece, considera S. Schwartz, nu sunt relevante pentru dou dintre
cerin ele de func ionare eficient a individului în societate. Cele dou cerin e sunt
nevoia de cooperare i sus inere în rela iile primare, precum i performan a productiv
i inovatoare în sarcin . Totu i, aceste valori sunt importante pentru cea de-a treia
cerin - nevoia individului, ca organism biologic, de gratificare i dezvoltare
(arousal). Societ ile trebuie s fie organizate în a a mod încât s permit într-o
anumit m sur gratificarea indivizilor i împlinirea dorin elor centrate în satisfacerea
sinelui. Spre deosebire de valorile care desemneaz puterea, hedonismul i stimularea
nu amenin neap rat rela iile pozitive dintre membrii grupului, prin urmare ocup un
loc superior în ierarhia universal în compara ie cu puterea.
S. Schwartz a sus inut c valorilor tradi ionaliste li se atribuie o importan
relativ sc zut în majoritatea rilor (locul 9 în ierarhia universal ). Argumentul lui se
bazeaz pe faptul c individul nu interac ioneaz în mod direct cu aceste valori, ele
fiind mai de grab credin e abstracte i simboluri care exprim mentalitatea unor
grupuri. Cu toate acestea, ele contribuie la solidaritatea i la buna func ionare a
comunit ii.
Valorile care desemneaz puterea ocup ultimul loc (locul 10) în ierarhia
universal a valorilor culturale. Deoarece puterea accentueaz dorin a de a domina
asupra oamenilor i resurselor, indivizii motiva i de aceste valori ajung s exploateze
pe al ii, producînd astfel grave dezechilibre în cadrul rela iilor sociale. Trebuie, totu i,
legitimate unele tendin e de putere, pentru a motiva eforturile individuale de a lucra
pentru interesele grupului i pentru a justifica structura ierarhiei sociale din orice
societate.
Rezultatele ob inute prin corelarea ierarhiei valorilor na ionale cu cea a
valorilor pan-culturale, a a cum o nume te Schwartz, au fost remarcabile i în bun
m sur nea teptate prin convergen a lor. Toate cele 64 de na iuni care au fost incluse
în acest studiu, cu excep ia a 6 ri din Africa, au avut un coeficient de corela ie
intern Pearson cuprins între .98 (Portugalia, Norvegia) i .77 (Rusia). România a avut
un coeficient de corela ie .94 împreun cu Anglia, Polonia i Slovacia.
Una dintre concluziile importante rezultate în urma acestui studiu a fost aceea
c ierarhia universal a valorilor este în mai mic m sur caracteristic societ ilor cu
un grad foarte sc zut de industrializare i cu o structur ierarhic a familiei

183
caracterizat printr-un grad înalt de interdependen i foarte pu in spa iu pentru via a
privat (Schwartz, 2001, pp. 284-288).
Al i cercet tori au adus argumente diferite pentru a explica situarea valorilor
de bun voin i auto-direc ionare pe primele dou locuri în ierarhia sistemului de
valori (Frost i Frost 2000, p. 726). Astfel, s-a considerat c nevoia de rela ionare i de
comuniune, autonomia i dezvoltarea personal sunt nevoi psihologice fundamentale
ale fiin ei umane. Satisfacerea acestor nevoi determin în individ o stare de împlinire
intrinsec , resim it în mod direct i imperativ de c tre subiectul individual. Spre
deosebire de acest caz, aspira iile bazate pe scopuri extrinseci (bani, renume, putere,
imagine) nu aduc o împlinire direct individului, prin urmare ele nu prezint o
importan extrem în ierarhia universal a valorilor (nu întîmpl tor, puterea ocup
ultimul loc). Tipurile de valori care au un substrat motiva ional intrinsec sunt:
bun voin a, auto-direc ionare, universalism, stimulare, iar tipurile de valori cu substrat
motiva ional extrinsec sunt: puterea, realizarea, hedonismul i conformismul.

Procesul de schimbare a valorilor sub influen a modific rilor produse în sistemul

socio-politic

Teoriile i cercet rile efectuate în domeniul psihologiei culturale i

interculturale atribuie o importan deosebit contextului sociopolitic în care indivizii
î i definesc valorile. Odat cu instaurarea regimului comunist în Europa de Est,
situa ia socio-economic a început s se schimbe dramatic. Noile condi ii de via au
atras dup sine i un mod nou al indivizilor de a se raporta la realitatea social
înglobant . Atitudini i comportamente care pîn la acel moment au fost valorizate,
începeau s - i piard din importan , deoarece nu mai erau adaptative, nefiind
încurajate de regimul comunist sau mai mult decât atât, fiind chiar pedepsite de
acesta. Ierarhia valorilor sociale a suferit, astfel, prefaceri radicale, datorit procesului
de rea ezare la condi iile impuse de noua ordine social-politic .
Conform opiniei lui Schwartz, Bardi i Bianchi (2000, p. 218), valorile
fundamentale ale rilor din Europa de Est au fost afectate de dou mecanisme care au
ac ionat asupra indivizilor din aceste societ i. Primul mecanism se refer la
îndoctrinarea direct a oamenilor cu ideologia comunist i al doilea este reprezentat
de procesul de adaptare al oamenilor la noile condi ii de via create de sistemul
totalitar.
Autorii argumenteaz c ideologia comunist a avut numai un succes par ial în
schimbarea valorilor oamenilor, aceasta generând nu de pu ine ori reac ii împotriva
184
regimului opresor. O dovad elocvent a aser iunii de mai sus o reprezint întreaga
pleiad de deziden i care au preferat s sufere în numele drept ii i libert ii, decît s
se resemneze i s se adapteze condi iilor impuse. Pentru unii dintre ace tia, în mod
paradoxal, închisorile comuniste s-au transformat într-un prilej de resemnificare sau
chiar de dobândire a sensului vie ii care pân atunci nu fusese limpede conturat.
Nicolae Steinhart ilustreaz , probabil, cel mai convig tor exemplu, cu scrierea sa
tulbur toare redactat în urma experien ei deten iei din închisorile comuniste,
“ Jurnalul fericirii” . În capitolul urm tor vom dezvolta conceptele de bine psihologic
i de via împlinit , considerate în strîns conexiune cu s n tatea, normalitatea,
func ionalitatea i aprecierea. De i este dificil s ne imagin m vreo leg tur între
aceste concepte i via a din închisorile comuniste, au fost totu i oameni, asemenea lui
N. Steinhart, care în ciuda tratamentului inuman la care au fost supu i, au descoperit
decisiv autentica „ fericire” , dovedind reac ia angajant a unei configura ii valorice
transistorice (precum cea reg sit în dogmatica cre tin ) în confruntarea cu un context
social-politic degenerat.
Schwartz aprecia, totu i, c procesul de adaptare la noile condi ii impuse de
comunism a avut un impact cople itor în schimbarea valorilor sociale îndeosebi în
domeniul muncii. Adaptarea nu implic neap rat acceptarea unei ideologii, ci mai
degrab o anumit „ eficien de ajustare” la constrîngerile care structureaz
schimb rile din via a cuiva.
Procesul de adaptare se realizeaz prin intermediul a dou mecanisme - de
aclimatizare i de compensare - prin care oamenii î i modific prioritatea valorilor, în
func ie de r spunsul care le este oferit de contextul socio-politic în care opereaz
(Schwartz 2000, p. 219). Vom prezenta în continuare, pe scurt, modul în care
Schwartz explic func ionarea acestor mecanisme.
Oamenii î i formeaz anumite priorit i valorice în func ie de confirm rile pe
care le primesc din mediu. Ace tia m resc importan a acelor valori care sunt relativ
u or de atins i mic oreaz importan a valorilor care nu sunt încurajate. De exemplu,
îngr direa libert ilor individului a determinat o diminuare a importan ei pe care
oamenii o acord ini iativei, realiz rilor personale, creativit ii, i, mai ales,
responsabilit ii sociale.
În cazul în care subiec ii individuali nu mai au control asupra valorilor care
sunt în conexiune cu bun starea material , intervine un mecanism de compensare care
amplific acele nevoi care corespund tipului de valori care pot împlini nevoia
respectiv . De exemplu, s-a observat c persoane care au suferit lipsuri financiare i
nedrept i sociale atribuie o important mai mare bog iei i men inerii ordinii sociale.
185
 Prin urmare, dac procesul de formare i schimbare a valorilor este un proces
adaptativ, ce alte elemente mai influen eaz acest proces în afara contextului socio-
politic? Schwartz men ioneaz cî iva factori importan i care pot induce diferen e în
sistemul de valori atât la nivel individual cât i intercultural.
Un astfel de factor îl constituie diferen ele de religie. S-a observat c rile
romano-catolice din Europa Central i de Est (Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia i
Slovenia) s-au adaptat mult mai bine la economia de pia decît rile ortodoxe
(Bulgaria, Rusia, Serbia, România). Totodat , rile cu o religie dominant romano-
catolic au manifestat o rezisten mai mare la penetrarea ideologiei comuniste,
generînd mi c ri de opozi ie mai puternice. De asemenea, deoarece comunismul a
avut structuri organizatorice diferite de la o ar la alta, i impactul ideologiei
comuniste a fost diferit.
Un alt factor important care poate determina modific ri ale sistemului de
valori este nivelul economic al rii. Cu toate acestea, corela iile efectuate între
scorurile valorilor i venitul mediu pe cap de locuitor (în ri din Vest i din Est) au
demonstrat o importan mai mic a nivelului economic în formarea valorilor.
Înainte de a trece la capitolul urm tor, dorim s eviden iem unele concluzii
mai importante i s ad ug m cîteva comentarii referitoare la teoria lui Schwartz.
F ra a diminua contribu ia major pe care a avut-o teoria lui Schwartz în
domeniul valorilor, dorim s ad ug m unele comentarii critice, referitoare îndeosebi
la cele trei elemente ce stau la baza argumentului psihosociologului israelian în
construirea celor zece tipuri axiologice, precum i a ierarhiei universale a valorilor.
În primul rînd, accentul pe care Schwartz îl pune pe satisfacerea nevoilor
biologice ale omului, pe cerin ele de convie uire i func ionare în grup i pe
coordonarea social denot o tendin func ionalist - structuralist în abordarea
problematicii valorilor. Nu este spa iul potrivit aici s coment m avantajele sau
dezavantajele acestei tendin e la modul general, ci dorim s men ion m implica iile
unei astfel de abord ri cu privire la definirea naturii (esen ei) valorilor. Din acest
punct de vedere, tendin a func ionalist - structuralist eviden iaz latura materialist a
valorilor sociale, în detrimentul naturii transcedentale i spirituale a valorilor. Acest
aspect a fost pus în eviden de persoane care de i erau private de elementele bazale
ale existen ei, în numele unor idealuri transcedentale, i-au dobândit echilibrul i
împlinirea în via .
În al doilea rând, datorit schimb rilor macrosociale i a tendin ei de
globalizare, nu mai exist un consens cu privire la ceea ce este „ bine” i ceea ce este
„ r u” (vezi Ilu 2001, pp. 51-61), contemporaneitatea între inînd un spa iu semantic ce
186
poten eaz relativismul i deruta la nivel moral i axiologic. Mai mult decît atît, K.
Gergen (1991) considera c sinele a devenit „ saturat” în urma atâtor „ voci” care îi
spun exact ceea ce ar trebui s gîndeasc i cum ar trebui s se comporte, încât obosit
de atîta presiune, devine inconsistent i segmentat. Prin urmare, conceptul de
dezirabilitate social ar trebui regîndit, în vederea fundament rii problematicii
valorilor pe bazele acestui concept.

Asocieri între structura valoric a personalit ii i alte dimensiuni identitare:

starea de bine psihologic i nivelul de împlinire în via

Anii de tranzi ie care au urmat dup revolu ia anti-comunist din decembrie

1989, au determinat modific ri i restructur ri majore ale societ ii la nivel economic,
social i politic. Ecourile acestor transform ri s-au resim it mai ales la nivelul vie ii
individului, al valorilor lui i al modului în care acesta î i percepe existen a în noua
realitate care se construie te. Speran ele i dezam girile, încrederea i dezn dejdea,
bucuria i triste ea au fost doar câteva dintre tr irile care au tulburat via a de zi cu zi a
românului din perioada tranzi iei.
Modul în care indivizii în eleg i caut semnifica ia în via este foarte diferit.
Chiar dac împlinirea în via este determinat de un spectru larg de motiva ii (succes
financiar, statut social, putere, spirit comunitar), cu toate acestea, to i oamenii (cu un
grad normal de adaptabilitate social ) doresc o via împlinit , fericire, s n tate,
apreciere, realizare i rela ii bune cu ceilal i. Acestea sunt cîteva elemente ale unor
defini ii generale ale st rii de bine psihologic, conceptul fiind îns mult mai complex.
Vom prezenta în continuare câteva accep iuni ale st rii de bine psihologic din
perspectiva cercet rii realizate de Frost, Frost (2000) în România. Totodat , vom
eviden ia i modul în care anumite tipuri de valori pot influen a starea de bine
psihologic i implicit a nivelului de împlinire în via .
Cercet rile anterioare în domeniul st rii de bine psihologic au utilizat
conceptul de auto-actualizare (self-actualisation), pentru a desemna o prim
accep iune a termenului de referin (Frost, Frost 2000, p. 730). Argumentul se
bazeaz pe teoria personalit ii construit de A. Maslow, actualizarea fiind cel mai
înalt nivel al st rii de bine psihologic. Nivelul de actualizare poate fi caracterizat prin
percep ia eficient a realit ii, autonomie, acceptare de sine i a celuilalt, spontaneitate
ridicat , deta are i nevoia de distan interpersonal , apreciere, rela ii interpersonale
pozitive i caracter democratic.

187
 Conceptul de bine psihologic, îns , nu con ine numai dimensiunea de
actualizare a sinelui, ci cuprinde i raportarea individului la cel lalt i la lume. A.
Adler, de exemplu, considera c starea de bine psihologic poate fi în eleas numai
dac lu m în considerare individul ca parte a unui in-grup (precum familia) i
contextul social. Astfel, conceptul de interes social este considerat ca avînd o
importan deosebit pentru în elegerea conceptului de bine psihologic. Sinele nu
poate fi deslu it în absen a conexiunii lui cu mediul social l rgit. La nivelul vie ii
individului aceast înclina ie se transform într-o atitudine global , care reprezint
structura cognitiv a valorilor care domin în via a unei persoane.
O alt accep iune a no iunii de bine psihologic se refer la conceptul de
comunitarianism, care reprezint o reac ie împotriva cre terii exacerbate a
individualismului. De i uneori este perceput gre it, comunitarianismul nu se refer la
în bu irea individualit ii prin promovarea mai accentuat a nevoilor comunita ii în
dauna nevoilor individului. Mai degrab acest concept explic starea de bine
psihologic a oamenilor în func ie de dedicarea lor fa de binele comun, care include
atît drepturi, cît i responsabilit i din partea (Mulhall, Swift, 2000).
Deoarece conceptele referitoare la starea de bine psihologic men ionate au
rezultat numai din teorii psihologice, Frost a considerat necesar s introduc un alt
concept conex, în care subiec ilor li s-a îng duit s exprime ce în eleg printr-o „ via
bun ” . Astfel, starea de bine psihologic este reprezentat de calitatea vie ii individului
determinat de evaluarea cognitiv asupra nivelului personal de împlinire în via .
Aceast evaluare este puternic influen at de valorile individuale i sociale ale
individului, care se reflect în modul în care acesta î i stabile te idealurile existen iale.
inînd cont de situa ia specific a societ ii române ti în aceast perioad de
tranzi ie, se poate aprecia c accep iunea evocat a st rii de bine psihologic este mai
adecvat decît primele trei. În acest mod subiectul î i poate construi propria imagine
despre împlinirea în via , f r a fi influen at de constructe elaborate în prealabil de
teoreticieni apar inînd unor culturi diferite. Oricum, trebuie s admitem c nu este
posibil o definire a st rii de bine psihologic dintr-o pozi ie de total neutralitate fa
de perspectivele teoretice deja existente. Acestea r mân valabile ca elemente
fundamentale la nivelul general de abordare a conceptului, ad ugînd la acestea
elementele specifice, particulare rela iei dintre starea de bine psihologic i valori.
O observa ie general a acestei rela ii este faptul c , în baza cercet rilor
efectuate domeniu (Frost, Frost 2000, p. 726), rezultatele au demonstrat c starea de
bine psihologic este în rela ie cu valori intrinseci ale individului (acceptare de sine,
afiliere, comunitarianism), în mai mare m sur decît cu valorile extrinseci (putere
188
social , succes financiar, autoritate). Astfel, s-a observat c persoanele care atribuiau
o importan mai mare valorilor extrinseci decît celor intrinseci (valorile endogene
situîndu-se pe locuri superioare în ierarhia sistemului axiologic structurat prin
intermediul grilei de valori a lui Schwartz) aveau un nivel de bine psihologic mai
sc zut. Aceast rela ie este puternic influen at de semnifica ia pe care fiecare individ
o atribuie valorilor. De exemplu, pentru unele persoane succesul financiar poate
exprima dorin a de putere i statut material superior, pe când pentru al ii succesul
financiar poate fi important, deoarece ar constitui un mijloc de securizare i
satisfacere a nevoilor fundamentale asociate unei vie i nesigure i pline de lipsuri.
Cu privire la eviden ierea rela iei dintre starea de bine psihologic i valorile
comunitare, Raz (apud Mulhall, Swift 2000, pp. 343-345) a argumentat împotriva
unui individualism asocial, sus inând c societatea este cea care îi ofer individului o
matrice de semnifica ii în care acesta î i poate defini cu succes identitatea i idealurile
de via .
Totodat , starea de bine psihologic a mai fost studiat i în rela ie cu no iunea
de locus of control, care la rîndul lui este puternic legat de gradul de implicare în
comunitate i asumare a responsabilit ii sociale. Astfel, într-un studiu realizat la nivel
interna ional (Spector et al., 2002, pp. 815-932), s-a ob inut o corela ie puternic între
locus of control în munc i starea de bine psihologic. În capitolul urm tor vom
prezenta mai pe larg no iunea de locus of control i, totodat , rela ia acestui concept
cu ierarhia sistemului de valori.

Rela ia dintre ierarhia valorilor i controlul intern/extern al personalit ii

Conceptul de locus of control (LOC) se refer la tendin a subiectului

individual de a considera c poate controla evenimentele cu care se confrunt în via
(internalitate) sau la înclina ia sa de a considera c acest control este exercitat de alte
for e exterioare, independente de persoana sa (externalitate) (Spector, 2002, p. 818).
Julian Rotter, cel care a introdus conceptul în 1966, a pornit de la premisa c
atitudinile i convingerile implicate în rela ia cauzal dintre comportament i efect se
contureaz ca o caracteristic de personalitate global i relativ stabil . El a realizat o
diferen iere binar între credin e într-un control intern i credin e într-un control
extern (Moscovici, 1998, p. 135).
Controlul intern al personalit ii presupune existen a convingerii c puterea i
controlul personal pot influen a evenimentele, iar succesele proprii se datoreaz
aptitudinilor i muncii depuse. Controlul extern se refer la convingerea c puterea
189
personal are un efect minim asupra evenimentelor, acestea fiind determinate de
destin, ans , noroc sau puterea celorlal i. Rotter rela ioneaz acest concept cu alte
variabile din psihologia personalit ii, cum ar fi autonomia, nevoia de succes,
performan , competen , alienare i atribuire.
De asemenea, Rotter presupune c existen a unei anumite tendin e interne sau
externe a LOC depinde de situa iile obiective, de valorile individuale i de tipul de
cultur . În acest sens, numeroase studii interculturale au confirmat diferen ele în locus
of control între societ ile tradi ionale i cele occidentale. S. Moscovici (1998, p. 147)
aprecia c internalitatea este un atribut (ideal) tipic al occidentalului contemporan. De
exemplu, în cazul unor societ i dictatoriale, cu un cadru social interpersonal
controlat, în care libertatea de ac iune i gîndirea independent erau sever îngr dite,
indivizii activau tendin a de a realiza atribuiri externe, reprimînd astfel internalitatea.
Datorit imposibilit ii de a avea un impact în schimbarea modului de derulare a
evenimentelor, subiec ii înva au social c , în fapt, controlul se afl în afara propriei
persoane, dezvoltând o tendin predominant externalist . Pe de alt parte, societatea
occidental , care valorizeaz implicarea social a individului i gîndirea creativ ,
ajut indivizii s dezvolte o atitudine internalist fa de evenimentele cu care se
confrunt subiectul, aceast atitudine fiind apreciat de c tre semeni i institu ii, dar i
încurajat perpetuu de regulile nescrise ale jocului social.
Aceste explica ii sunt în concordan cu argumentul elaborat de S. Schwartz cu
privire la modificarea valorilor indivizilor în procesul de adaptare la condi iile
economice i socio-politice. Se poate observa, a adar, cel pu in teoretic, existen a
unei rela ii între importan a atribuit valorilor de universalitate i dimensiunea
internalitate / externalitate.
De asemenea, subiec ii din societ ile individualiste au fost înv a i s
valorizeze i s urm reasc independen a i realizarea individual , fenomen care a dus
la dezvoltarea încrederii în controlul exercitat de propria persoan asupra
evenimentelor. Societ ile colectiviste promoveaz armonia în rela iile interpersonale
i solidaritatea între membrii grupului, fapt ce a accentuat interdependen a i
realiz rile grupului, determinînd astfel credin a în controlul exercitat mai de grab de
ceilal i, decît de sine.
Un alt aspect care merit semnalat se refer la rela ia dintre LOC i variabila
independent de status „ vîrst ” . Rodin (1986) a sus inut c oamenii tind s adopte o
atitudine predominant extern datorit înaint rii în vîrst sau prin confruntarea cu
anumite experien e negative de via ( omaj, accidente, e ecuri repetate). Cu toate
acestea, exist opinii care consider c aceea i persoan poate manifesta o orientare
190
intern sau extern în func ie de situa ie sau de rolul profesional. În acest sens, S.
Moscovici (1998, p. 143) a adus în discu ie teoria normei de internalitate, prin care se
consider c oamenii atribuie mai mult valoare internalit ii, deoarece este mai
“ dezirabil ” din punct de vedere social, cel pu in în societ ile „ vestice” .
Unele cercet ri subliniaz importan a includerii LOC în studiul stresului,
considerând LOC intern ca factor protector. Astfel, se apreciaz c o persoan cu
orientare intern este receptiv la informa iile utile furnizate de mediu, este
preocupat de aptitudinile sale în succes i e ec, are rezisten la influen e externe i
va lua ini iativ în a- i îmbun t i condi iile de mediu. Aceste ipoteze au fost
contrazise de alte cercet ri în domeniu, precum i ipoteza conform c reia LOC intern
ar conduce la forme de coping mai eficiente. Mai mult, s-a observat cum LOC intern
nu numai c nu reprezint o ajustare la stres, ci în anumite circumstan e, un nivel înalt
de internalitate devine contraproductiv. Probabil doar o internalitate moderat
determin ajust ri eficiente la stres.
În rela ie cu fenomenul atribuirii succesului i e ecului, externalitatea poate fi
defensiv (atunci cînd persoana, protejându-se pe sine, atribuie e ecul factorilor
externi) i pasiv (atunci cînd persoana are impresia lipsei de control). Internalitatea,
de asemenea, se poate manifesta în dou moduri: responsabil (asumarea controlului
i responsabilit ii pentru succes i e ec) i culpabilizant (subiectul atribuindu- i din
plin e ecurile, dar neacordând suficient importan succeselor). Antonovski (1991)
consider c doar internalitatea responsabil constituie o surs pozitiv în ajustarea la
stresul cotidian. Prin urmare, o internalitate moderat se afl în rela ie cu starea de
bine psihologic, inând cont de impactul pe care factorul stres îl poate avea asupra
acestei st ri. Vom vedea în capitolul urm tor care sunt rezultatele unor cercet ri
realizate în România, atît în domeniul controlului intern / extern, cît i în ce prive te
valorile sociale i starea de bine psihologic a indivizilor.

Cercet ri relevante asupra pofilelor valorice realizate în context românesc

Deoarece evaluarea sistemului de valori, a st rii de bine psihologic i a

tendin ei de internalitate / externalitate implic în mod evident referin e la trecutul
societ ii române ti din perioada comunist , un asemenea demers nu a fost lesne de
angajat. Politica uit rii promovat la toate nivelurile societ ii post-revolu ionare a
f cut dificil o arheologie a trecutului i, implicit, o evaluare corect a situa iei
prezentului. Studiile de antropologie cultural i psihoistorie au eviden iat aspecte
importante ale mentalit ii române ti, acea entitate care reune te de fapt toate ideile,
191
concep iile despre realitate, atitudinile, valorile i modurile de comportament ale
indivizilor.
Al turi de aceste sudii, exist de asemenea i unele cercet ri psiho-sociale i
interculturale, care au examinat, pe de o parte, tipurile de valori i importan a lor în
cadrul sistemului axiologic al unor grupuri, precum i impactul ansamblului valoric
asupra altor elemente ale interac iunii sociale a individului, cum ar fi starea de bine
psihologic i controlul intern / extern. Vom prezenta în continuare trei dintre aceste
studii pe care le-am considerat relevante pentru subiectul volumului de fa .

Aspira iile de via în rela ie cu starea de bine psihologic. Un studiu

comparativ între România i Statele Unite ale Americii (Frost, Frost, 2000)

Aceast cercetare a fost efectuat pe e antioane de studen i din cadrul a dou

universit i cu standarde ridicate de admitere din România i Statele Unite ale
Americii. E antionul românesc a cuprins 217 subiec i cu vîrsta între 21 i 22 de ani,
95 de b ie i i 122 de fete. Domeniul din care au fost selecta i a fost urm torul: 41% -
din domeniul tiin elor sociale, 34% - politehnic , 5% - drept, 2% - alte facult i.
Rezultatele studiului au indicat c indivizii care consider idealurile intrinseci
ca fiind mai importante pentru via a lor decît cele extrinseci, au un nivel al st rii de
bine psihologic mai ridicat. Autorii au ales pentru aspira iile de via intrinseci:
conceptul de afiliere, sentimentele comunitare i acceptarea de sine, iar pentru
aspira iile extrinseci - succesul financiar. Studiul are cinci ipoteze de cercetare, îns
noi vom prezenta numai dou semnificative:
1. Subiec ii americani vor prezenta o încredere mai mare, întrucît aspira iile lor se vor
împlini mai consistent decît în cazul subiec ilor români.
2. Pentru e antionul românesc, considerarea succesului financiar ca fiind un element
central al aspira iilor în via va corela pozitiv cu starea de bine psihologic.
Instrumentele de m sur utilizate au fost urm toarele: Indexul aspira iilor
(Aspiration Index, Kasser, Ryan, 1993), Grila de valori a lui Schwartz (Schwartz
Value Survey), Scala de orientare etic (Ethical Orientation Scale) i Nivelul de
împlinire în via (Satisfaction with Life Scale).
Toate testele au fost traduse în limba român i apoi retraduse în limba
englez , pentru a se observa diferen ele de semnifica ie între anumi i termeni. Apoi
pentru fiecare test s-au calculat consisten a intern i coeficientul lui Tucker (phi),
care m soar echivalen a psihologic a instrumentelor pentru cele dou e antioane.
Cu alte cuvinte, sa urm rit detectarea unor posibile diferen e în modul de în elegere a
192
conceptelor vehiculate. Astfel, majoritatea termenilor opera ionaliza i au avut un
coeficient phi cuprins între .51 i .997, acesta din urm apar inând scalei de
determinare a nivelului de împlinire în via . Cel mai mic coeficient a fost de .34,
ob inut de factorul succes financiar, indicînd faptul c e antionul românesc
construie te semnifica ia succesului financiar într-un mod semnificativ diferit de
e antionul american.
Rezultatele cercet rii pentru e antionul românesc sunt urm toarele:
1. Valoarea cea mai important este acceptarea de sine, urmat de afiliere, succes
financiar i sentimente comunitare.
2. Nu exist o corela ie între succesul financiar i împlinirea în via .
3. Sentimentele comunitare, atunci când ocup un loc important în ierarhia valorilor,
coreleaz pozitiv cu un nivel ridicat de împlinire în via .
4. Semnifica ia valorii succes financiar este diferit de cea a e antionului american,
subiec ii români în elegînd prin succes financiar independen , libertatea de a alege
singur în via , rezultate pozitive i exprimare de sine.
Autorii cercet rii consider c cel mai important rezultat care iese în eviden
este nemul umirea generalizat a românilor fa de condi iile prezente. Rezultate
asem n toare au fost ob inute i de Gallup International Association. Din 55 de ri -
în care sunt incluse i rile din Europa de Est -, românii s-au ar tat a fi cei mai
pesimi ti cu privire la viitor, aducând ca argumente haosul politic i sc derea
num rului de locuri de munc .
De asemenea, diferen e semnificative s-au înregistrat la tipul de valori
universaliste, românii atribuind scoruri mult mai sc zute decît americanii la valorile
de „ protec ie a mediului” , „ o lume a frumosului” , „ unitate cu natura” , „ în elepciune” ,
„ o lume a p cii” i „ dreptate social ” . Acest fenomen este explicat de autori prin
dezastrul ecologic experimentat de români în ultima jum tate a secolului trecut
datorit politicii de industrializare for at promovat de Ceau escu, care nu a inut
cont de efectele negative asupra mediului
Un alt rezultat se refer la conformism, într-un mod surprinz tor americanii
dovedindu-se mai „ supu i” decât românii. Cu toate acestea, trebuie s inem cont de
ceea ce sugera M. Rokeach: uneori oamenii atribuie o importan mai mare unor
valori pe baza c rora nu tr iesc în prezent, dar c tre care aspir în viitor. În mod
asem n tor, indivizii ar putea respinge anumite valori care îi caracterizeaz în prezent
i de care ar dori s se lipseasc . Autorii explic acest rezultat prin reac ia
determinat , în rîndul tinerei genera ii a statului post-totalitar, de paternalismul extrem
care a început cu Ceau escu i s-a extins la nivelul societ ii i familiei. Astfel, noua
193
genera ie tr ie te o form de revolt împotriva unor direc ii pre-stabilite de „ fo tii”
înc atotputernici în re elele sociale, ace ti tineri încercând astfel s - i stabileasc
singuri idealurile în via i s nu mai accepte supunerea.
În acela i studiu, autorii ne mai prezint rezultatele unor cercet ri
interculturale anterioare relizate de Smith, Dungan i Trompenaars (1996) cu privire
la rela ia dintre cultura na ional i valorile organiza ionale. Scopul viza g sirea unor
defini ii mai clare a dimensiunilor individualism - colectivism i distan fa de
putere. Rezultatele au indicat c aceste dimensiuni elaborate de Hofstede în 1980 pot
fi definite mai clar de varia ii în ce prive te apartenen a la un grup. Rezultatele
cercet rii referitoare la valorile române ti descriu urm torul portret sociolologic
majoritar: implicare utilitarian cu înclina ii spre drepturile i responsabilit ile
individuale, conservatorism definit de ascriptivitate (stabilitatea locului) i
particularitate (preferin a pentru rela ii specifice i nu pentru rela ii în general) i
paternalism, cu accent pe ierarhiile formale. Acest pattern valoric a putut fi
indentificat ca atare în opt din cele nou ri din Europa de Est care au fost implicate
în acest studiu.

Ierarhia valorilor sociale într-o perspectiv intercultural (Schwartz, Bardi,

2001)

Scopul anchetei psihosociologice citate a fost acela de a demonstra existen a

unor valori universale indiferent de cultur , i, chiar mai mult, prezen a unui consens
cu privire la ierarhia valorilor sociale în cadrul ansamblului de culturi na ionale
explorat. Desigur, ierarhia sistemului de valori individuale este foarte diferit de la un
individ la altul, datorit particularit ilor generate de mo tenirea genetic , experien ele
personale, specificul educa ional, patternurile rela ionale ale grupului de apartenen
i gradul de complexitate cultural . Cu toate acestea, când accentul se deplaseaz
c tre similaritate între valori, este surprinz tor s observ m la nivelul societ ii i al
grupului cât de asem n toare este ierarhia acestor valori. Fenomenul descris mai sus
eviden iaz din plin rolul valorilor în func ionarea unei societ i.
Cercet rile au fost efectuate în 63 de na iuni - printre care i România -, între
anii 1988 i 2001. E antioanele utilizate au fost e antioane de studen i, cadre
didactice, i, uneori, chiar e antioane na ionale reprezentative. În România studiul a
avut loc în Bucure ti, în 1996 pe un e antion de studen i.
Rezultatele au indicat c pentru subiec ii majorit ii culturilor na ionale,
valorile de bun voin , auto-direc ionare i universalism erau apreciate ca fiind cele
194
mai importante, iar valorile de putere, tradi ie i stimulare, cele mai pu in importante.
Între aceste limite s-au situat valorile de securitate, conformism, realizare i
hedonism. Ierarhia valorilor, la 83% dintre e antioane, coreleaz semnificativ în
propor ie de cel pu in 80% cu aceast ierarhie pan-cultural . Toate cele 63 de na iuni,
cu excep ia a 6 ri din Africa, au avut un coeficient de corela ie Pearson cuprins între
.98 (Portugalia, Norvegia) i .77 (Rusia). România a înregistrat un coeficient .94,
împreun cu Anglia, Polonia i Slovacia. Trebuie men ionat c de i aceste ri
manifest o anumit similaritate cu ierarhia pan-cultural , aceasta nu înseamn c
rile respective au valori sau caracteristici culturale asem n toare. Ierarhia universal
a valorilor accentueaz func ia adaptativ a valorilor sociale în procesul de
func ionare eficient a individului în societate. Pentru a sus ine aceast teorie,
Schwartz (2001, p. 287) a adus în discu ie trei argumente importante:
1. nevoia de cooperare i sus inere în rela iile primare ale individului;
2. performan productiv i inovatoare în sarcin ;
3. gratificarea i orientarea individual a propriilor nevoi i dorin e. Desigur, toate
aceste determin ri se cuvin citite în inter-rela ia lor reciproc .

Rela ia individualism - locus of control i starea de bine psihologic

examinate intercultural în mediul organiza ional (Spector et al., 2002)

Datele studiului au fost colectate din 24 de ri, printre care i România, de

c tre un grup interna ional de cercet tori implica i într-un studiu interna ional al
stresului managerial (Collaborative International Study of Managerial Stress), în anul
1996.
Participan ii au fost în num r de 5185 de manageri, majoritatea b rba i, cu
studii superioare i c s tori i.
Instrumentele de m sur aplicate au fost: Indicatorul de stres ocupa ional
(Occupational Stress Indicator), Locus of control în munc , i Grila de valori a lui G.
Hofstede (Value Survey Module).
Rezultatele cercet rii au demonstrat existen a unei rela ii între individualism i
LOC intern în munc i o corela ie semnificativ între internalitate i starea de bine
psihologic. O corela ie la limita pragului de semnifica ie s-a ob inut între dimensiunea
individualism-colectivism i starea de bine psihologic.
Rezultatele pentru e antionul românesc au eviden iat urm toarele
caracteristici: colectivism, externalitate, satisfac ie sc zut în munc i o stare de bine
psihologic descurajant .
195
 Toate cercet rile evocate dovedesc puterea structurilor axiologice în
modelarea comportamental i în elaborarea unor tipologii identitare, pliate pe
patternurile culturale de referin .

196
 PARTEA A ASEA: DETERMIN RILE CULTURALE ASUPRA
UNOR REGISTRE ALE PERSONALIT II

CAPITOLUL NR. 10. Dialogul cu « cel lalt » la nivel structural i

interindividual

Individualismul i colectivismul analizate comparativ între culturi na ionale

diferite

Paginile anterioare au dovedit c cele mai relevante dimensiuni în cercetarea

intercultural s-au probat a fi individualismul i colectivismul. Individualismul
caracterizeaz acele persoane care prin ac iunile lor vizeaz atingerea propriilor
obiective, chiar dac exist divergen e între scopurile personale i cele colective
(Rusu, 2004). Dimensiunea individualist exprim , a adar, nevoia de autonomie i
independen a subiectului, leg turile cu ceilal i fiind valorizate modest. Societ ile
individualiste promoveaz o politic de tipul “ fiecare pentru el” , caracteristic lui
“ homo economicus” , care se reflect într-un mod specific de comunicare i raportare
la rela iile personale i profesionale.
Colectivismul, pe de alt parte, exprim patternul rela ional al unei societ i în
care contactele dintre membri sunt foarte puternice, i în care exist o trebuin
fundamental de a face parte dintr-o re ea social perceput ca influent .
Reciprocitatea, loialitatea, armonia i nevoia de suport social sunt mult mai accentuate
decît în societ ile individualiste i corespund atributelor lui “ homo sociologicus” .
Încercînd s surprind rela ia dintre individualism, colectivism i dezvoltarea
economic , R. Ball (2001) a pornit de la premisa unei rela ii bilaterale: pe de o parte,
caracterul individualist / colectivist al unei societ i influen eaz dezvoltarea
economic , pe de alt parte, cre terea economic i transform rile în structura acesteia
conduc societatea spre individualism sau colectivism.
Dintr-o anumit perspectiv , dezvoltarea economic e împiedicat de
colectivism i facilitat de individualism. Acestui postulat îi corespunde ceea ce
Adam Smith numea regula social a “ mîinii invizibile” . Conform unei asemenea
viziuni, apari ia i dezvoltarea capitalismului ar fi rezultatul prevalen ei intereselor
individuale, în vreme ce colectivismul ar favoriza birocra ia, corup ia i tratamentul
preferen ial. Pe de alt parte, dezvoltarea economiei e facilitat de colectivism i

197
împiedicat de individualism. Autorul studiului porne te de la ideea lui Arrow,
potrivit c ruia, la nivel virtual, orice tranzac ie comercial con ine un element de
încredere. Normele sociale corporative, indispensabile de altfel, ar fi expresia
colectivismului, pentru c supunîndu-se lor, individul renun la propriile sale interese
unilaterale. Reciprocitatea, încrederea i moralitatea stau la baza intereselor colective
i sunt interiorizate, întrucît în societ ile colectiviste oamenii sunt motiva i de alte
scopuri decît cele personale.
Tranzac iile economice abund în dileme sociale, în probleme legate de ac iuni
colective i de bunuri publice, rezolvarea acestora fiind determinat de capitalul social
existent, de normele reciprocit ii i implicarea civic a popula iei. F. Fukuyama
(1995) evoca în aceast zon tematic rolul încrederii în societate, care ar sta la baza
func ion rii eficiente a întreprinderilor economice, mai mari i mai complexe în
societ ile colectiviste decît în cele individualiste, unde încrederea nu dep e te sfera
propriei familii.
În sens invers, se poate sus ine i teza contrar : dezvoltarea economiei
favorizeaz colectivismul i diminueaz individualismul. Hirschman (1982) considera
c în societatea în care economia se bazeaz pe onestitate, încredere i ajutorare,
schimburile comerciale îi fac pe oameni mai colectivi ti. Mai mult, Kuznets (1995) i
Ingelhart (1997/2005, 2001) afirmau c în rile mai bogate scade preocuparea
oamenilor pentru bun starea material „ cu orice pre ” i spore te cea pentru valorile
nemateriale, post-materialiste. R mîne îns întrebarea dac aceste valori sunt
colectiviste (dreptate social , altruism, sacrificiu de sine) sau individualiste (expresia
libert ii personale, a liberei exprim ri i op iuni).
În fine, ultima ipotez pe care o propune R. Ball este aceea c dezvoltarea
economic diminueaz colectivismul i favorizeaz individualismul. Aceast
prezum ie porne te de la faptul c ideea comunit ii i coeziunii sociale contravine
unei reduceri a societ ii la o sum oameni care se întîlnesc instrumental ca simpli
agen i în procesul de vînzare-cump rare. Mai nuan at, Titmus (1971) men iona c
schimburile pie ei nu determin întotdeauna norme i comportamente prosociale,
dilemele sociale fiind un exemplu în acest sens.
Dincolo de aceste considerente, interac iunea dintre cultur i economie ine
de prosperitatea material a rii respective i de specificul institu iilor politico-
sociale. Dac institu iile formale sunt ineficiente, capitalul social i încrederea se
substituie acestora, pentru men inerea coeziunii economice i sociale. A adar, unele
aspecte ale individualismului faciliteaz dezvoltarea economiei, altele o împiedic ,

198
acela i lucru fiind valabil i în ceea ce prive te colectivismul, iar aspectele semnalate
sunt mai vizibile cînd institu iile formale sunt mai pu in dezvoltate.
Punînd laolalt toate aceste dimensiuni, psihologii interculturali au investigat
interrela iile multiple dintre variabilele structurale, socio-economice i cele
individual-psihologice. Un exemplu al unui demers de acest tip este i cercetarea
citat deja a lui P. Spector et al. (2001), din “ Journal of Organizational Behavior” , în
care se urm rea rela ia dintre individualism, locus of control i „ starea de bine” , la
baza c ruia au stat rezultatele unor cercet ri efectuate în SUA i în statele occidentale,
care sus ineau c percep iile i credin ele angaja ilor rela ioneaz cu starea de bine
(satisfac ia în slujb , absen a stresului fizic i psihic). Diferen ele dintre na iuni sunt
determinate de contextul na ional i cultural: satisfac ia în munc a japonezilor este
mai sc zut decît cea a americanilor, în vreme ce stresul psihic i simptomele
depresive au o inciden mai mare la japonezi; în Europa Occidental s n tatea
psihologic i satisfac ia în munc sunt mai mari decît în Asia, America de Sud i
Europa de Est.
O investiga ie psihosociologic anterioar (Peterson, 1995) a demonstrat
existen a unei corela ii pozitive între individualism i ambiguitatea de rol, respectiv
st rile conflictuale, ceea ce sugera c în rile colectiviste oamenii au nevoie s î i
cunoasc cu precizie rolul de la locul de munc . ri precum Japonia i China se
caracterizeaz printr-un locus of control extern, tendin valabil i pentru rile
Europei de Est, situa ie care, presupun autorii, deriv din controlul politic excesiv al
statului asupra sistemului economic i din mo tenirea comunist .
Rezultatele cercet rii din 2001 eviden iaz prezen a unei satisfac ii mai mari în
munc în ri precum Canada i SUA ( ri individualiste), în vreme ce în România,
spre exemplu, situa ia este invers . Totodat , starea de bine psihic este crescut în
SUA i sc zut în România; iar în ceea ce prive te individualismul, România ocupa
ultimul loc în acest clasament sui-generis. ri precum Germania, Israel, Suedia, SUA
au ob inut scoruri mari la toate dimensiunile cu conota ii pozitive, angajante. S-au
constatat corela ii semnificative între locus of control intern la locul în munc i starea
de bine, precum i între individualism/colectivism i locus of control, în sensul c
individualismul coreleaz pozitiv cu internalitatea la locul de munc . Cu toate acestea,
dimensiunea individualism/colectivism nu coreleaz nici cu satisfac ia în munc , nici
cu starea de bine fizic sau psihic, ceea ce este o dovad a caracterului func ional al
variabilei evocate.
Restrîngînd dimensiunea individualism/colectivism la nivelul societ ii
române ti, C. Mereu i colaboratorii (1998) au analizat o serie de patternuri i
199
comportamente organiza ionale, unele existînd sub forma unor remanen e ale
regimului comunist. Astfel, cultura organiza ional profesional-individualist se
caracterizeaz printr-o formalizare modest a comunic rii, control sc zut, cooperare,
atitudine pozitiv fa de proprietatea privat , diferen ieri salariale i asumarea
responsabilit ii. Cultura paternalist-colectivist presupune un stil de conducere
autoritar, evitarea conflictelor, precum i op iunea pentru egalitate salarial i
siguran a locului de munc . În fine, cultura colectivist “ laissez-faire” se
caracterizeaz prin deresponsabilizare i preferin a pentru egalitate salarial i locuri
de munc sigure (apud Bogathy, 2002, p. 88).

Dialogul cu « cel lalt » la nivel interpersonal. Autodezv luirea

Investigarea specificului autodezv luirii în rile Europei Centrale i de Sud-

Est a f cut obiectul unor studii în anii din urm (Goodwin et al., 1999, apud Sperneac,
2004) i ne îng duie s privim în cheie comparativ speciile de autodezv luire ale
esticilor fa de cele ale „ occidentalilor” . Desigur, cele mai r spîndite studii pe
dimensiunea autodezv luirii pleac de la ideea compar rii na iunilor individualiste sau
colectiviste, în încercarea de a sublinia patternuri proprii de autodezv luire, a a cum
este cazul numeroaselor analize interculturale realizate asupra unor e antioane din
Statele Unite i Japonia, sistematizate de acela i R. Goodwin i colaboratorii (1999).
O alt parte a studiilor a fost dedicat diferen elor în abilitatea de autodezv luire ca
rezultat al socializ rii diferite i al însu irii diferen iate cultural a rolurilor de gen
(Hargie et al., 2001).
Autodezv luirea, privit ca i capacitate a actorului social de a transmite
audien ei informa ii consistente despre propria sa identitate, este esen ial pentru
stabilirea oric rui tip de rela ie interpersonal , dar i pentru ansamblul tiparelor
rela ionale dintr-o societate. O asemenea deschidere fa de „ cel lalt este marcat
precump nitor de c tre specificul contextului social-cultural în care individul se
dezvolt , i mai pu in de înzestr rile „ native” ale subiectului angajat în rela ie.
Autodezv luirea în sine este un proces universal, îns profunzimea sa, natura
informa iilor vehiculate, preferin a pentru un anume interlocutor, sunt influen ate de
specificul orient rii cultural-valorice. Dac exponen ii culturilor „ occidentale” ,
individualiste, valorizeaz autodezv luirea personal , reprezentan ii culturilor
„ orientale” , colectiviste încurajeaz autodezv luirea rela ional (Segall et al., 1999).
Continuînd paralelismul între culturile occidentale i cele orientale, observ m tendin a
acestora din urm de a nu î i dezv lui gîndurile sau sentimentele proprii înainte de a
200
cunoa te opiniile partenerului de rela ie, printr-un fel de retractilitate „ natural ” ,
asumat de timpuriu, i între inut de temerea c „ cel lalt” va profita de „ ceea ce afl
despre mine” (McHugh, 2003). Nu întîmpl tor, ne atrage aten ia autorul, adîncimea
autodezv luirilor este mai modest în culturile na ionale colectiviste, suplinit de o
expansivitate pe dimensiunea orizontal , a întinderii autodezv luirii, ceea ce confer
aparen a unei autodezv luiri echilibrate. Mesajul sugerat de aceste cercet ri ar putea fi
rezumat astfel: la colectivi ti „ se vorbe te mult (despre sine)” (întindere a
autodezv luirii mare), dar informa ia transmis este „ nerelavant , superficial ”
(a adar, cu un grad de intimate i autenticitate al acesteia modest).
i mai interesante sunt tiparele rela ionale articulate în zone de contact,
precum în cazul întîlnirii dintre reprezentan ii unor culturi cu profil cultural diferit. Se
relateaz , uneori cu umor, despre experien ele americanilor afla i în vizit pe
teritoriile asiatice. Deseori ace tia stîrnesc indignarea partenerilor de discu ie,
abordînd subiecte considerate de c tre japonezi sau chinezi ca fiind total improprii
pentru a putea fi împ rt ite. De altfel, num rul subiectelor de conversa ie considerate
tabu este mult mai numeros în cazul asiaticilor decît al americanilor, motiv pentru
care occidentalii constat de multe ori c subiectele aduse în discu ie sunt evitate sau
genereaz o stare de tensiune. Dac americanii nu evit furnizarea de informa ii
despre vîrsta personal , venituri sau sexualitate, pentru chinezi descrierea obiceiurilor
personale, oferirea de informa ii despre familie sau despre probleme de s n tate,
împ rt irea credin elor sau dorin elor personale sunt teme considerate ca neadecvate
pentru a fi aduse în discu ie cu membrii unei culturi percepute ca „ str ine” , sau cu
persoane necunoscute (Shenkar, Ronen, 1987, apud McHugh, 2003).
Un corpus aparte de cercet ri a investigat tema autodezv luirii pentru rile
post-comuniste. Lumea Europei Centrale i de Sud-Est este teritoriul geo-politic i
social în care cele mai adînci leg turi interpersonale erau îndeaproape supravegheate
i puteau reprezenta o surs pentru antaj din partea puterii comuniste, care între inea
o atmosfer de team i neîncredere în semeni. Într-un spa iu social-politic dizlocat la
mijlocul secolului al XX-lea de la cursul firesc de evolu ie, procesele interpersonale
cele mai intime au cunoscut distorsiuni dramatice. Aici autodezv luirea a dobîndit
semnifica ii aparte, c ci dincolo de beneficiile unanim recunoscute ale scoaterii la
lumin a informa iilor despre propria persoan în raporturile cu partenerii de rela ie
(reg site în dezvoltarea rela iilor de prietenie, cre terea satisfac iei maritale, ob inerea
suportului social, p strarea s n t ii fizice i psihice) (Goodwin et al., 1999; Hargie et
al. 2001), la aceste na iuni, din nefericire, riscurile autodezv luirii s-au materializat
deopotriv în tr irea sentimentelor de vulnerabilitate, a fricii de a fi abandonat de cei
201
din jur, a temerii de a deveni victima agresiunilor, sau a sentimentelor de pierdere a
controlului i a propriei individualit i (Matsushima, Shioni, 2001).
Cînd vorbim despre afirmarea identit ii individuale, dar i a celei colective,
trebuie s avem îns în vedere faptul c un asemenea proces clarificator nu se poate
des vîr i decît într-un climat de comunicare autentic cu alteritatea. „ Cel lalt” devine
a adar oglinda noastr , permi înd validarea personal , influen înd ajust ri sau
dezvolt ri. Pentru ca „ cel lalt” s - i poat îndeplini îns rolul, el trebuie s dispun de
un fond informa ional cît mai corect i mai profund, trebuie s -i „ deschidem u or
fereastra” . Un asemenea gen de autodezv luire a fost, îns , mult mai greu de realizat
în condi iile promov rii unei politici izola ioniste între inut deliberat, care construia o
barier simbolic în fa a leg turii poten iale cu „ cel lalt occidental” , v zut ca un
exponent al „ imperialismului” i „ capitalismului agresiv” Îndoctrina i fiind a crede c
omul de dincolo de grani (care devenea nu numai un obstacol fizic – uneori
imposibil de trecut – cît mai ales unul de natur psihologic ) este adev ratul du man
al individului i al „ poporului” , oamenii obi nui i ai acestor locuri au fost pu i în
situa ia de a refuza dialogul cu alteritatea. Procesul a echivalat cu alienarea, înso it de
o comunicare social deficitar . i pentru c memoria colectiv se construie te în
permanen i particip necontenit la cl direa realit ii sociale, acest cli eu ascuns al
„ celuilalt vestic care ne pînde te din umbr ” a dobîndit valen ele unui „ adev r”
social func ional, împ rt it înc i în prezent de mul i dintre locuitorii acestei regiuni
geo-politice. În pofida acestor iner ii, se constat , îns , c reprezentan ii genera iilor
mai tinere (începînd cu „ genera ia 35” , a celor care aveau 20 de ani la c derea Zidului
Berlinului) se decid treptat s abandoneze perpetuarea mitului „ str inului” care
amenin „ existen a noastr ” identitar . Un studiu realizat de Goodwin et al. (1999)
pe un e antion de 450 de participan i, apar inînd Rusiei, Georgiei i Ungariei, a
împ r it subiec ii pe trei grupe ocupa ionale – muncitori, antreprenori i studen i – i a
scos la iveal faptul c vîrsta este un predictor semnificativ al disponobilit ii de
autodezv luire (deopotriv ca întidere i adîncime) i deschidere c tre „ cel lalt” . În
toate cele trei culturi, tinerii (în special studen ii) se sim eau mai confortabil s
împ rt easc aspecte intime ale vie ii lor, cu referire la o varietate larg de subiecte.
Observa ia trebuie citit cu precau ie, c ci numai 5% din totalul participan ilor au avut
vîrste peste 50 de ani, astfel încît num rul celor care au fost intens marca i de anii
socializ rii secundare comuniste este destul de redus. Ea merit îns consemnat i
valorificat în determinarea transmiterii transgenera ionale a patternurilor de
comunicare i autodezv luire specifice totalitarismelor.

202
 Cu toate c mul i dintre cei care au internalizat experien a perioadei comuniste
ar dori s o decupeze ca pe un „ interval complet eterogen în raport cu norma sensului
istoriei fiec ruia” (Antohi, 1997), nu putem nega faptul c aceast perioad , cu
reu itele sau nereu itele contractului s u social, este parte integrant a istoriei Europei
Centrale i de Sud-Est, iar ecoul s u psihosocial nu poate fi neglijat, ci trebuie pus în
leg tur cu modul în care ace ti oameni i-au construit specificul identitar i au în eles
s îngem neze interac iunea cu „ cel lalt” . Aceste amintiri dominante asigur un mod
specific de lectur a realit ii actuale, fapt ce permite perpetuarea sentimentului de
frustrare definitoriu pentru locuitorii spa iu central i sud-est european (un exemplu
apropiat de noi este tr irea „ poverii de a fi român” ), a sentimentului de inferioritate
specific oric rui stigmat, sentimente corelate cu o atitudine submisiv i fatalist
(Gavreliuc, 2002, p. 220). Studiul citat coordonat de R. Goodwin semnaleaz
existen a unei corela ii semnificative, la nivelul celor trei culturi, între „ viziunea
fatalist asupra lumii” i „ motivarea spre autodezv luire” : cu cît nivelul fatalismului
este mai ridicat, cu atît subiec ii au fost mai ezitan i în a împ rt i gîndurile sau
sentimentele personale cu cei din jur.
Sentimentul neajutor rii se înso e te cel mai frecvent cu un nivel sc zut al
autoeficien ei percepute (Bandura, 1995, apud Goodwin et al., 1999), c ci ni s-a
cristalizat deja în minte ideea inutilit ii efortului individual. Perceperea unei
autoeficien e sc zute împiedic dezvoltarea unor rela ii satisf c toare i suportive,
întrucît individul î i autoinduce expectan a e ecului în rela iile interpersoanle. O
asemenea mo tenire este cu atît mai d un toare în aria geo-politic post-sovietic , cu
cît rile postcomuniste se afl într-o dureroas tranzi ie de la experimentul e uat
comunist înspre modelul democra iei liberale, proces în care nu trebuie reconstruite
numai institu iile i adecvate politicile publice la adev ratele nevoi ale cet eanului, ci
pur si simplu trebuie reg sit i reîngem nat „ cet eanul” însu i, adic omul obi nuit,
care s î i recapete autonomia i demnitatea individual .
Interpretînd importan a autodezv luirii din perspectiv utilitarist (Gouldner,
1960), observ m c ani de-a rîndul balan a analizei cost-beneficii a înclinat înspre
costuri, privite ca excesiv de împov r toare. Goodwin et al. (1999) men ionau c
ast zi stilul de via competitiv impus de capitalism, precum i dispari ia unui „ organ
central” , asupra c ruia furia oamenilor obi nuia s se canalizeze, au dus la sl birea
alian elor interpersoanle, i nu au condus firesc la refacerea comunic rii autentice
între oameni. Autorii sugereaz , totu i, c ast zi s-ar cuveni în mai mare m sur s ne
putem focaliza asupra beneficiilor autodezv luirii personale, dar i s stimul m
capacit ile personale în a între ine dest inuirea celuilalt fa de noi. Numai activînd o
203
dezv luirea facilitant (facilitative disclosure (Dion et al., 1998) se va putea reface
esutul natural de rela ii interumane vii i reciproc recompensatoare pentru cei
implica i, fie c raportarea se realizeaz fa de vecinul din bloc sau fa de „ str inul”
de peste grani , într-un climat caracterizat de respect i încredere bilateral .
Una dintre calit ile majore ale autodezv luirii const în posibilitatea
diminu rii stereotipurilor. Lumea de ast zi este tot mai eterogen cultural, iar
fenomenul globaliz rii accentueaz aceast diferen iere progresiv . Desfiin area
frontierelor, participarea activ a tuturor rilor Europei la procesul de creare a unei
identit i europene, necesit îns un efort conjugat spre rezonan , deschidere i
toleran , atît al factorilor politici, cît i al actorilor individuali.
Într-un studiu pe aceast tematic , investigînd specificul fenomenului
autodezv luirii printre adolescen ii b tina i ai Irlandei de Nord, Hargie et al. (2001),
au remarcat cum un climat politic s n tos, conjugat cu efectele benefice ale
autodezv luirii – cre terea atrac iei fa de partenerul de rela ie i consolidarea
încrederii interpersonale – determin o mai mare disponibilitate a reprezentantelor
sexului feminin de a ini ia prietenii cu reprezentantele altei religii. Dat fiind faptul c
b rba ii interac ioneaz mai dificil cu parteneri de discu ie de acela i sex (nivel al
autodezv luirii mai redus), fiind recunoscut preferin a „ universal ” pentru parteneri
de discu ie-femei (Matsushima, Shioni, 2001), i întrucît statisticile atest c
majoritatea actelor violente din Irlanda de Nord au ca f pta i subiec i de gen
masculin, se sugereaz c dezvoltarea în toate straturile sociale (deci i printre b rba i)
a autodezv luirii facilitante poate contribui la diminuarea stereotipurilor negative
privitoare la membrii altei religii sau etnii. Cu toate acestea, nu trebuie îns s uit m
c toate culturile se caracterizeaz printr-o preferin ridicat pentru autodezv luire
intim fa de membrii in-grupului (Goodwin et al., 1999) i mult mai precar fa de
cei ai out-grupului.
Prezentam anterior diferen ele interculturale generate de percep ia adecv rii
unor teme de conversa ie, apelînd la paralelismul dintre SUA i Asia. Se cuvine
men ionat c i rile est-europene cuprinse în studiul lui Goodwin et al. (1999)
prezint unele particularit i demne de consemnat. De i pot p rea tentante în a fi
promovate în cadrul procesului de autodezv luire, datorit greut ilor economice pe
care le înfunt aceste ri, subiectele ce vizeaz grijle i nelini tile personale se
încadreaz în categoria subiectelor tabu. De asemenea, analiza efectului conjugat al
genului i al temelor preferate de autodezv luire situeaz barba ii la un nivel
semnificativ mai ridicat decît femeile în ceea ce prive te împ rt irea ideilor i
convingerilor politice. Rezultatul nu este foarte surprinz tor dac inem cont de faptul
204
c via a politic a acestor trei ri este dominat de b rba i (Buckley, 1992, apud
Goodwin et al., 1999). Dincolo de muta iile benefice înspre deschidere interpersonal ,
studiul citat mai eviden iaz prevalen a unei puternice mo teniri a neîncrederii în
alteritate i a unei duplicit i expresive remanente d un toare, care conduce la ruptura
dintre gînd, vorb i fapt (Kon, 1993, apud Goodwin et al., 1999). O refacere
structural care s conduc la o „ integrare s n toas în Europa” s-ar cuveni s fie,
a adar, înso it de adev rate pedagogii sociale (în primul rînd cu mijloacele educa iei)
care s refac re elele de încredere i speran social .

Rela ii interpersonale complexe: dragostea analizat intercultural

Ipoteza testat de cercet rile interculturale precizeaz c , în general, în

culturile colectiviste, „ orientale” , se adopt mai frecvent practica mariajului aranjat, în
timp ce în culturile individualiste, „ occidentale” , indivizii î i aleg partenerii dup
criterii personale3 (Hatfield, Rapson, 1996; Medora et al., 2002, Kövecses, 2003).
Tendin a evocat reflect o diferen major în aceste tipuri de societ i, exprimat
prin m sura în care alegerea individual joac un rol în formarea rela iilor
heterosexuale de tip “ romantic” i în decizia de a „ tr i împreun cu cel lalt” ,
colectivi tii angajîndu-se într-o strategie în alegerea partenerului mai pu in autonom
(apud Cri an, 2004). Oricum, în pofida opiniei comune, studiile din domeniu
dovedesc c i în culturile colectiviste, în care c s toriile sunt mult mai frecvent
planificate în prealabil, majoritatea protagoni tilor au posibilitatea de a î i exprima o
anumit op iune în alegerea viitorului so ; dup cum, i în culturile individualiste
alegerile sunt într-o m sur deloc neglijabil influen ate de familie. O explica ie
pentru aceast stare de fapt ne este furnizat de c tre Sardar (1999, apud Dwyer,
2000, p. 132), prin descrierea experien ei unui scriitor pakistanez, întors în patrie
pentru a se c s tori, purtînd cu sine profilul identitar al unui ‘tîn r tipic londonez’ ,:
“ Unul dintre primele lucruri pe care cineva trebuie s le ia în considerare în ceea ce
prive te c s toria aranjat este c aceasta nu are nimic de a face cu for a. C s toriile
for ate sunt doar atît – for ate. Ele sunt obi nuite în unele zone tribale din India,
Pakistan i Bangladesh i, în Marea Britanie, între reprezentan ii popoarelor cu un
asemenea fond… ele nu au prea multe în comun cu c s toriile planificate. Acestea
sunt situate pe un alt nivel: ele implic negocieri între persoane implicate în rela ie,
3
Desigur, întrebuin m termenii de “ orientalism” sau “ occdeintalism” în accep ia simbolic cnfigurat
de E. Said (1979/2005), f r a evoca precis o anume arie geografic .
205
care au ajuns la un consens i sunt o important surs de fericire – atît înaintea, cît i
dup evenimentul c s toriei.”
Rolul acordat iubirii romantice în alegerea unui partener ofer prilejul
semnal rii unor diferen e interculturale semnificative. În culturile individualiste, cum
ar fi Marea Britanie sau S. U. A., dragostea romantic este privit ca un ingredient de
neînlocuit al unei rela ii durabile, în timp ce în culturile colectiviste alegerea
partenerului se întemeiaz pe factori ce in de locul în re eaua social a acestuia,
eviden iat prin statutul s u ocupa ional sau social. De fapt, dragostea romantic ca
temei al unei rela ii este o resurs simbolic interpersonal care cunoa te istoricitatea
sa. O asemenea strategie în dezvoltarea unei rela ii este o achizi ie occidental relativ
recent , adoptat în Europa Apusean treptat, odat cu sfîr itul secolului al al XVIII-
lea (Hsu, 1971; Murstein, 1974, apud Dwyer, 2000).
Aceasta nu înseamn , îns , c dragostea nici nu joac un rol în c s toriile
aranjate (Hatfield, Rapson, 1996). Exist dovezi conform c rora partenerii implica i în
asemenea rela ii se pot iubi mai intens decît aceia care i-au ales partenerul autonom,
pe criteriul iubirii romantice. În culturile în care c s toriile sunt influen ate îndeosebi
de p rin i (cum ar fi cazul evreilor ortodoc i), iubirea romantic devine chiar
irelevant , dac implic uniunea în afara grupului religios sau etnic. Cu alte cuvinte,
în asemenea culturi, „ dragostea aprins ” devine o resurs însemnat numai în m sura
în care este direc ionat înspre un membru al grupului etnico-religios de referin .
Op iunea pentru un partener sau altul este, a adar, influen at de un
conglomerat de factori, fie de natur cultural , economic , social , fie responsabili
pentru îndeplinirea unei preferin e interpersonale spontane, fundamentat de multe ori
pe indentificarea cu cel lalt prin similitudine, ori prin complementaritate. Indiferent
de determin rile ini iale, îns , pentru ca dragostea sa fie împlinit este necesar un
proces de co-maturizare, de “ interdezvoltare mutual ” (Mitrofan, 1989) care necesit
descoperirea unor noi criterii i motiva ii de a r mîne al turi de partenerul odat ales.

206
CAPITOLUL NR. 11. Cogni ia social i determin rile sale culturale

Independen a de cîmp

Witkin et al. (1962) defineau întîia oar acest concept, identificîndu-l cu un stil
cognitiv ce exprim gradul de diferen iere psihic în registru perceptiv, prin care
subiectul se orienteaz preferen ial i mai eficient înspre caracteristicile globale, de
ansamblu ale cîmpului perceptiv (exprimînd, în acest caz, dependen a de cîmp), sau
desprinde cu u urin elementele constitutive ale cîmpului i opereaz cu ele
(eviden iind independen a de cîmp). O asemenea rezolvare perceptiv implicit a
sarcinilor se pliaz pe un pattern vizual achizi ionat în socializarea primar , i a fost
semnalat i în studii etnopsihologice, precum cele coordonate de Vintil Mih ilescu
(1999). Psihosociologul i antropologul român a observat în cercet rile sale din zona
Gorjului, derulate asupra „ ungurenilor” (din zonele colinare), precum i asupra
„ p mîntenilor” (din zonele de cîmpie), înclina ii perceptive diferite: „ p mîntenii”
fiind mai „ holi ti” , iar „ ungurenii” mai independen i de cîmp.
Berry i Witkin (1975) au formulat înc de timpuriu în anchetele lor de teren o
ipotez pe care au testat-o mai apoi frecvent: subiec ii din culturile na ionale
individualiste sunt mai independen i de cîmp, fiind mai înzestra i în a separa
elementele distincte ale cîmpului perceptiv de background-ul acestuia, spre deosebire
de subiec ii din culturile na ionale colectiviste, care se dovedeau a fi mai degrab
dependen i de cîmp. Întrebarea care se pune la cap tul acestui demers empiric este
dac procesele cognitive sunt influen ate cultural doar în intensitatea lor de
manifestare, sau difer fundamental însu i mecanismul care se activeaz în func ie de
apartenen a cultural ? Majoritatea cercet rilor asupra proceselor cognitive desf urate
în manier intercultural subliniaz , îns , veridicitatea primei p r i a dilemei, dar
exist i adep i care sus in validitatea celei de-a doua aser iuni.

Self-ul în context social

Încercînd s descopere strategii personale distincte generate de c tre factorul

cultural, cei care au încercat s l mureasc dilema anterioar au mutat nivelul de
analiz al demersului conceptual i metodologic la cel propriu psihologiei, adic acela
al studiului indivizilor, mai degrab decît cel al culturii ca întreg. În 1991, H. Markus
i S. Kitayama f ceau distinc ia deja evocat între self–ul independent i cel
interdependent; întrebuin înd termeni de nivel individual, personal, care corespund la
207
nivelul culturii na ionale, individualismului, respectiv colectivismului. Acest pattern
identitar diferit ar putea, prin configura ia sa aparte i prin mecanismele cognitive care
le activeaz , s influen eze profund i specific procesele cogni iei sociale.
S încerc m în paginile urm toare o schi are a acestor tipare identitare de
profunzime. Astfel, self-ul independent î i stabile te ca cele mai apreciate valori,
libertatea i autodeterminarea, indivizii caracterizîndu-se în termeni de tr s turi i
abilit i cum ar fi inteligen a, prietenia i modestia. De altfel, ne atrage aten ia R.
Williams (1961), chiar studierea dimensiunii istorice a conceptului corespondent de
„ individual” este semnificativ pentru a ilustra o muta ie care se petrece o data cu
modernitatea. În perioada medieval , cuvîntul „ indvidual” de inea un în eles cu totul
diferit în limbile de cultur europene, i anume acela de membru al trinit ii, alc tuit
din Tat , Fiu i Sfîntul Duh. În imageria religioas predominant de pîn la sfîr itul
Evului mediu, un individ nu se articula ca o entitate separat , ci era indisolubil legat
de „ cel lalt” , a c rui identitate era colectiv definit . Doar odat cu configurarea
concep iei occidentale moderne, pe la mijlocul secolului al XVII-lea, prin asumarea
cartezianismului, individul se impune ca autonom, separat de contextul social. De
altfel, acest tipar analitic de gîndire, înalt pre uit în Europa apusean mai apoi,
polarizeaz perechi de concepte pe care se întemeiaz întreaga construc ie simbolic a
lumii.
Chiar i în psihologia social , conceptele principale apar sub form de perechi:
sine/cel lalt; individ/grup; lider/subordonat; mediu/ereditate; i, desigur,
individualism/colectivism. Pîn i demersul metodologic se elaboreaz prin procedee
care delimiteaz între poli opu i, pentru a extrage „ adev rul psihologic” , precum
diferen iatorul semantic. Antropologul american C. Geertz (1973/2001, p. 93) descria
structurarea sinelui modern, prin care „ persoana devine limitat , unic , mai mult sau
mai pu in integrat motiva ional i cognitiv, centru dinamic al con tiin ei, emo iei,
judec ii i ac iunii, i se organizeaz într-un întreg distinct, în raport cu alte unit i, în
pofida background-ului social i material mo tenit” . În schimb, self-ul interdependent
este holist, mai pu in analitic, subiectul fiind mai sensibil la context, mai adaptativ.
Conform evalu rii aceluia i C. Geertz (ibidem, p. 94), „ exist dou moduri de a
avansa de la adev rul primitiv. Unul este cel mo tenit de la greci, care presupune o
rafinare progresiv a ideii de cauzalitate într-un mod care sfîr e te într-o explica ie
mecanic asupra universului, întocmai cum a procedat Democrit cu atomismul s u.
Un alt mod se reg se te îns în înclina ia de a sistematiza universul lucrurilor într-un
pattern condi ionat de toate influen ele mutuale ale diferitelor p r i alc tuitoare ale
întregului” . Dac prima manier este specific sinelui independent, cealalt descrie
208
adecvat modul de articulare al sinelui interdependent. Acest self este definit
precump nitor contextual, în cadrul re elei sociale în care se încadreaz (Marshella,
DeVos, Hsu, 1985). Într-un studiu empiric realizat de Markus i Kitayama în 1991, se
releva cum în definirea se sine, indivizii cu un self interdependent opteaz pentru
între inerea unor rela ii armonioase cu persoanele relevante (familie, prieteni,
parteneri profesionali), iar o asemenea alegere e privit ca i scop principal în via .
Totodat , aceia i subiec i dovedeau o consisten a comportamental diminuat (exista
o divergen pronun at între valori, atitudini, opinii, pe de o parte, i comportamente,
pe de alt parte). Rezultatele au sugerat c pentru subiec ii individuali din culturile
colectiviste, conduita nu urmeaz exigen ele personale, ci calea care poate conserva
rela iile armonioase cu cei din jur, prin activarea unui comportament în care „ ceea ce
face” subiectul este asociat mai pu in convingerilor proprii, cît a tept rilor „ celuilalt”
egal semnificativ, sau mai ales a celui care este un supraordonat simbolic. Astfel,
poate fi în eleas ponderea considerabil a speciilor de comportament duplicitar în
comunism, într-o re ea de putere inegal i inechitabil (c ci locul de prim rang în
re elele sociale nu era datorat, pe baze meritocratice, calit ilor personale i efortului
onest angajat în sarcini, ci distribu iei puterii pe baza obedien ei i capacit ii
subiectului de a fi un „ bun slujba al Partidului” ). Într-o asemenea structur de
distribu ie a puterii în societate, subiectul individual renun a deseori în plan public la
exteriorizarea propriilor convingeri, i manifesta o conduit conformist (manifestînd
o divergen între valori, atitudini, opinii i comportamente), dar în plan privat î i
redobîndea autonomia (comportîndu-se convergent cu propriile sale convingeri).
Aceast ambivalen , care avea un rol adapatativ i defensiv deopotriv , prin
rutinizarea sa, a devenit îns d un toare, între inînd o duplicitate expresiv natural ,
transmis intergenera ional prin mecanismele socializ rii (Gavreliuc, 2004).

Conceptul de self

Cum s-a subliniat în numeroase rînduri pe parcursul acestei c r i, diferen ele

interculturale influen eaz conceptul despre sine al subiectului. Astfel, culturile
„ occidentale” , individualiste i independente încurajeaz construirea unei scheme
despre sine în jurul unor tr s turi proprii unui actor social individual, activ, afirmat în
contexte diferite, în timp ce culturile „ orientale” , colectiviste i interdependente,
valorizeaz rolul i re eaua rela iilor cu „ cel lalt” , favorizînd avantajele apartenen ei.
Dac ar fi s rezum m cele dou maniere diferite de construire a self-ului, putem
prezenta principalele orient ri dup cum urmeaz (vezi tabelul nr. 1) (Markus,

209
Kitayama,1991; Trafimow, Triandis, Goto, 1991; Markus, Kitayama, Vandenbos,
1996; Kitayama et al , 1997; Segall et al, 1999):
Tabelul nr. 1
Conceptul de self în versiunea independent , respectiv interdependent
Registre de articulare a self-ului Culturi independente (America de
Nord, Europa de Vest)
1. Defini ia self-ului Unic, individual, separat de
contextul social.
2. Structura self-ului Unitar, stabil, constant de-a
lungul diferitelor situa ii i rela ii.
3. Tr s turi importante Self internalizat, privat (accentul
este pus pe abilit i, cogni ii i
afecte care îl exprim )
4. Sarcini semnificative A fi unic.
A se exprima pe sine însu i.
A promova propriile scopuri.
A fi direct (imperativul este
„ spune exact ce ai în gînd!” ).
Culturi interdependente
(Asia, Africa, America de Sud)
Conectat cu „ cel lalt” într-o re ea
dens de rela ii.
Fluid i variabil, schimb tor de la
o rela ie la alta.
Self externalizat, public (accentul
este pus pe statusuri, roluri i
rela ii)
A apar ine unui grup.
A se exprim numai în m sura în
care grupul are de cî tigat.
A promova scopurile grupului.
A fi indirect (imperativul este
„ oare ce gîndesc ceilal i despre
ceea ce vreau s spun!” ).

Descrierea de sine

Cel mai semnificativ i direct accesibil teritoriu al structur rii self-ului îl

constituie discursurile identitare autoreferen iale. Vorbind despre sine, subiec ii din
culturi diferite activeaz mecanisme distincte. Stipek, Weine, Li (1989) au realizat un
studiu în China i SUA, în cadrul c ruia subiec ii erau ruga i s se descrie în situa ii
tipice în care au devenit furio i. Cercet torii au constatat c în SUA, subiec ii au f cut
referiri la evenimente în care au fost implica i personal (recurgînd la tiparul discursiv
independent), în timp ce în China evoc rile priveau evenimente petrecute altor
persoane pe care le cuno teau (activînd tiparul discursiv interdependent).
Bond, Cheung (1983) au coordonat o cercetare în Japonia, Hong Kong, China
i SUA, în cadrul c reia participan ii, studen i de colegiu, aveau sarcina de a r spunde
la întrebarea „ Cine sunt eu?” în 20 de propozi ii (a a numitul test „ Who am I?” ,
elaborat de Kuhn, Partland în 1954). În SUA i Hong Kong (unde situa ia era similar
cu cea a SUA, deoarece regiunea asiatic a fost supus unei intense acultura ii
occidentalizante, elevii i studen ii de aici fiind educa i în limba englez , dup un
curriculum occidental), subiec ii au enumerat mai multe tr s turi personale decît de

210
cei din China i Japonia. De asemenea, rolurile sociale men ionate au fost diferite:
independen ii (din SUA i Hong Kong) au optat pentru formule tipice de genul „ eu
sunt” … „ frumos” , „ inteligent” , „ generos” etc (atribute personale); în timp ce
interdependen ii (din China i Japonia) au preferat variante de genul „ eu sunt” …
„ student al grupei a 4-a din anul 3 psihologie” , „ sunt din regiunea Shanghai” , „ sunt
fratele lui… ” , „ prietena lui… ” , „ locuitor al cartierului… ” (atribute ce descriu
imersarea subiectului în re ele sociale).
Studiul a fost reluat de c tre Triandis, McCusker, Hui (1990) pe e antioane
formate din studen i din SUA, Hawaii, Grecia, Hong Kong i China, precum i de
Cousins (1989, 1991) în SUA i Japonia, ajungîndu-se la rezultate similare. Astfel,
solicita i s fac descrieri despre sine în general, participan ii nord-americani furnizau
cele mai numeroase atribute identitare. Totodat , caracterizarea de sine se plia, pentru
colectivi ti, pe exigen ele situa iei (de exemplu, un japonez tipic se descria ca fiind
„ cineva care joac MahJongg - un joc na ional tradi ional - în serile de vineri” ). Cînd
îns subiec ii acestor studii au fost pu i s se descrie în situa ii specifice (de exemplu
„ acas ” sau „ cu prietenii” , adic exact în cadrul unor grupuri de apartenen ), situa ia
se modifica. În Japonia, subiec ii au prezentat chiar tr s turi mai numeroase decît cei
din SUA. Mai mult, furnizînd descrieri mai s race în atribute, participan ii din SUA
au ad ugat i calificative atributelor eviden iate, accentuînd o dat în plus nevoia lor
de a prezerva un sine independent (în formule de genul, „ eu sunt deseori lene acas ” ,
sugerîndu-se, deci, c nu sunt mereu „ lene ” ). Se poate observa cum pentru ace ti
subiec i, de i uneori se pot comporta într-un mod particular (dezamagitor în acest
exemplu), un asemenea mod nu reflect sinele lor real (nu este în mod real „ lene ” ).
În schimb, în Japonia subiec ii s-au autocaracterizat cu mai mult acurate e atunci
cînd natura interdependen ei era specificat (de exemplu, cînd trebuiau s se auto-
descrie la locul de munc sau în familie).

Self-monitorig-ul

În 1979 M. Snyder a aplicat un test pentru a evalua gradul în care subiec i din
SUA î i monitorizeaz propriul comportament, construind scala de automonitorizare
(self-monitorig scale). Astfel, persoanele cu un scor ridicat pe aceast scal sunt foarte
preocupate de imaginea despre sine pe care o livreaz „ celuilalt” , fiind mai pu in
înclinate s p streze o convergen între valori, atitudini, opinii i comportamente
(între „ ceea ce gîndesc i spun, i ceea ce fac” ), preferînd mai degrab s „ spun is
fac ceea ce vor ceilal i s aud ” , daca o asemenea strategie aduce cu sine „ beneficii” .
211
Persoanele cu un scor sc zut la automonitorizare sunt mult mai oneste expresiv,
urmîndu- i în plan comportamental în mai mare m sur propriile convingeri i
atitudini, chiar cu riscul unor „ pierderi” rela ionale pe termen scurt.
Recitind critic aceste cercet ri, Gundykunst (1999) a sugerat ca aceast scal
m soar tipuri de self-monitoring specifice doar culturilor individualiste. Astfel, s-a
observat c aplicînd scala în SUA i Marea Britanie, fa de Japonia i China, în rile
anglo-saxone subiec ii î i auto-monitorizeaz propriul comportament (referin a este
propriul sine, pe baza unui tipar rela ional independent), iar în rile asiatice
monitorizarea se focalizeaz asupra comportamentul „ celuilalt” (referin a este
partenerul de rela ie, cu care subiectul se afl într-o re ea social anume, pe baza unui
tipar rela ional interdependent). Prin urmare, atunci cînd sunt pu i în situa ia de a
decide ce comportamentului social adecvat poate aduce beneficii simbolice,
mecanismul automonitoriz rii activeaz un referent diferit (pe sine, in culturi
individualiste, i pe „ cel lalt” în culturi colectiviste). Încercînd s sistematizeze cele
dou tipuri de automonitorizare prin intermediul unui discurs identitar de tipul „ Cine
sunt eu” , P. Smith i M. H. Bond (1993, p. 98) prezint o poten ial descriere
reciproc între un student din Hong-Kong, Domnul Chan (acolo unde pred M. H.
Bond) i profesoara sa britanic , Doamna Robertson (vezi tabelul nr. 2).
Tabelul nr. 2
Descrierea de sine în culturi individualiste i în culturi colectiviste (apud Smith,
Bond, 1993, p. 98)
Atribute Doamna Robertson Domnul Chan
indentitare
Cine sunt eu? - o profesoar ; - un student al Universit ii din
- divor at ; Hong-Kong
SUNT… - sco ian ; - din familia Chan;
- departe de cas ; - un om care încearc s munceasc
- un om care detest prostia; din greu la lec ii;
- activ ; - un membru al echipei de baschet
- singur . al departamentului de Psihologie;
- un frate care are grija de sora sa;
- sunt un fiu care î i viziteaz
mama la spital în fiecare zi.

Cum se poate remarca, într-un caz avem de-a face cu tr s turi i roluri
generalizate („ divor at ” , „ sco ian ” etc) pentru descrierea de sine, iar în cel lalt caz
avem de-a face cu roluri specifice, în care este angajat subiectul i în care se prezint

212
concret comportamentul actorului implicat („ muncea din greu de la lec ii” , „ vizita
mama la spital” etc).

Studiul intercultural al deindividualiz rii. „Îmbr carea” self-ului

Definit ca un proces de tr ire a pierderii identit ii din cauze de natur fizic

(precum întunericul) sau de natur social (precum starea de mul ime),
deindividualizarea a suscitat numeroase controverse i a reunit multe demersuri
experimentale cu rezultate nelini titoare. Cercet torul care a avut cele mai importante
contribu ii în domeniu este psihosociologul american P. Zimbardo. Înc din studiul
s u din 1970, acesta a organizat un experiment în care a distribuit subiec ii în dou
grupe, în prima solicitînd participan ilor s îmbrace haine care s le între in
anonimatul, de genul unor mantale lungi, cu glugi de tipul Ku Klux Klan, iar în cea
de-a doua, haine comune, obi nuite, particularizate. Rolul subiec ilor a fost acela de a
aplica ocuri electrice unor complici ai experimentatorului, care erau înv a i s
gre easc într-o sarcin de înv are. S-a constatat c subiec ii din prima grup aplicau
ocuri electrice de intensitate considerabil mai ridicat , pierzîndu-se sub anonimat,
ceea ce l-a f cut pe cercet tor s concluzioneze c deindividualizarea conduce la
comportamente iresponsabile, cu efecte negative asupra re elelor sociale locale.
G. Jahoda (1982) reia experimentul în lumea islamic , avînd ca subiec i femei.
Condi ia experimental care genera un comportament agresiv i iresponsabil în
varianta Zimbardo nu provoca i în varianta islamic un comportament similar,
întrucît pentru aceast cultur din lumea arab , acoperirea fe ei prin intermediul
v lului islamic era mai degrab regula normalit ii, decît versiunea deviant , proprie
anonimatului. Astfel, cercet torul a observat c în acest context cultural, lucrurile se
petrec exact invers: cînd femeile au fa a acoperit (deci sunt „ mascate” , conform
evalu rii „ occidentale” ), ele sunt mai tolerante, dup cum atunci cînd realizeaz
sarcina descoperite, cu fa a dezv luit , sunt mai agresive. Zimbardo însu i a realizat
un experiment cu o procedur identic i într-o ar individualist , în Belgia, de data
aceasta într-o comunitate militar . Subiec ii purtau fie uniformele lor, fie robe de
judec tori, cu glugi prelungi, la fel ca în varianta originar nord-american . Din nou
rezultatele au fost nea teptate, c ci întocmai ca în versiunea islamic , în cea de-a doua
condi ie (purtarea robelor), agresivitatea era diminuat , deoarece printr-o asemenea
acoperire neobi nuit a trupului subiec ii se individualizau. Totodat , prin purtarea
uniformelor militare (stare curent , rutinier ), ei r mîneau mai degrab anonimi i
sensibil mai agresivi, în pofida valorilor interdependente promovate subiacent de
213
mediul militar, care presupune întrajutorarea între membrii in-grupului, dar i o
atitudine violent fa de exponen ii out-grupului.
A adar, mai degrab anumi i indici de agresivitate (precum mantaua Ku Klux
Klan, dezvelirea fe ei i uniforma militar ) poten au comportamentul agresiv i
iresponsabil specific deindividualiz rii, decît un anume (mereu acela i) accesoriu
vestimentar (mantaua i gluga), care în lumea „ occidental ” între ine anonimatul. Prin
urmare, indicii de agresivitate sunt cei care devin factorii principali ai
deindividualiz rii, i ace tia au semnifica ii aparte, uneori chiar opuse, în culturi
diferite.

Self-ul în contextul s u fizic

Întregi corpuri de cercet ri asupra distan ei proxemice, în eleas ca distan a

fizic interpersonal care asigur o securitate psihologic în rela ia cu „ cel lalt” , s-au
articulat în ultimii ani, pornind de la intui iile antropologului i sociologului american
E. T. Hall (1966/1996), precum cele sistematizate de Little (1968), Smith i Bond
(1998) ori Floyd i Voloudaki (1999). Vom rezuma în cele ce urmeaz rela ia dintre
distan a proxemic i specificul culturii na ionale, în func ie de dimensiunea
individualism-colectivism.
Astfel, în cadrul culturilor na ionale individualiste, subiectul înclin spre
strategii rela ionale prin care î i afirm independen a, i între ine, în general, o
distan fizic mai mare fa de „ cel lalt” necunoscut, comparativ cu reprezentan ii
culturilor na ionale colectiviste, protejîndu- i aria de securitate simbolic personal .
Compara ia tipic care se poate realiza este aceea dintre reprezentan ii popoarelor
balcanice, preponderent colectiviste, i cei ai popoarelor nordice, considerate
individualiste. Astfel, un „ sîrb” , un „ grec” sau un „ român” vor fi, de exemplu, în
„ mult mai mare siguran ” atunci cînd se întîlnesc cu un personaj cunoscut în
prealabil, fie i fugar, iar paleta expresivit ii rela ionale coboar deseori în conduite
(„ îmbr i ri” , „ pup turi” , „ dialog pe un ton ridicat” ) care stîrnesc adev rate blocaje
semantice i afective pentru un „ sudez” sau „ german” . În culturi colectiviste, atunci
cînd rela ia cu „ cel lalt” se stabile te cu un partener de rol cu care subiectul de
referin tie c va între ine o rela ie în viitor, i deci anticipeaz c va partaja spa iul
personal, distan a proxemic este mai redus . Dac , îns , rela ia se îngem neaz cu un
„ cel lalt” cu care subiectul nu este conectat, cu „ str inul” prin excelen , atunci
intervalul de securitate fizic personal se stabilizeaz la distan e interpersonale foarte
mari, ceea ce exprim i temerea în ini ierea unei rela ii cu „ cel lalt diferit” . Nu

214
întîmpl tor, în rile colectiviste nivelul capitalului social, reg sit îndeosebi în
încrederea interpersonal fa de „ cel necunoscut, de-o seam cu noi” (a a numita
încredere generalizat , numit astfel pentru c m soar „ încrederea în general în
oameni” ) este de regul mai sc zut decît în rile individualiste (Gavreliuc, 2002c).

Problematica genului analizat intercultural

Rela iile de gen

Considerat un factor funda ionist al identit ii personale, genul a fost mult

vreme evaluat ca fiind unul dintre cele acele determin ri tari care genereaz profiluri
de personalitate i conduite specifice pentru cei care sunt, prin felul arbitrar prin care
na terea îi „ distribuie” în una dintre „ tabere” , b rba i sau femei. O asemenea logic
explicativ d seama pentru diferen ierile „ naturale” care ar trebui s l mureasc
identitatea subiec ilor umani în func ie de sex, ca i cum rolurile de gen sunt clar
delimitate. Desigur, avem de-a face mai degrab cu reprezent ri ale realit ii decît cu
realit i, dar de la W. Thomas tim c modul în care oamenii î i reprezint realitatea
devine creator de realitate social .
Studiul antropologic clasic al temei, care a dovedit pentru întîia oar cu
argumente empirice - cercet toarea american exersînd în comunit ile studiate
tehnica observa iei participative - precaritatea „ adev rurilor absolute” privitoare la
rolurile de gen, a fost realizat de Margaret Mead (1935/2001). Aceasta a constatat
diferen e considerabile în rolurile de gen manifestate în trei societ i primitive din
Noua Guinee, în unele cazuri imaginea stereotip (b rbatul angajat, cu ini iativ ,
dominator, i femeia retractil , supus i domestic ) fiind chiar opus realit ii sociale
nemijlocite. Din deceniul al patrulea al secolului al XX-lea s-au adunat o colec ie
impresionant de date care sus in relativismul cultural privitor la rolurile de gen.
Subiectul evocat a devenit accesibil i mediului tiintific românesc, îndeosebi
prin contribu iile lui P. Ilu (2000, pp. 177-194; 2001, pp. 99-114), care disociaz cu
temei între registrul realit ii (ceea ce diferen iaz nemijlocit cele dou sexe) i cel al
reprezent rii ei (ansamblul sterotipiilor de gen). Lucrarea men ionat are i meritul de
a parasi registrul strict descriptiv, semnalînd i cauzele nonechivalen elor între rolurile
de b rbat i femeie (parcurgînd îndeosebi abordarea sociobiologiei, dar i teoriile
socializ rii, precum i cele ale „ puterii contextului” ), precum i consecin ele sociale i
psihologice ale asimetriilor de rol (precump nitor discrimin rile generate de aceste
grile de a teptare reciproce diferite).

215
 De referin prin amploarea sa la nivel mondial (s-au cules informa ii de la
aproximativ 9500 de subiec i) r mîne studiul lui Buss et al. (1990) efectuat pe
e antioane din 37 de culturi na ionale, care urm rea preferin ele alegerii partenerului
într-o rela ie dezirabil . Participan ii la cercetare trebuiau sa ierarhizeze “ cît de
important” i de “ dorit” erau 18 calit i identitare selec ionate, precum ” demn de
încredere” , “ de caracter” , „ cu o s n tate bun ” . Mai apoi, subiec ii erau ruga i s
plaseze într-un clasament simbolic 13 criterii avute în vedere în alegerea partenerului.
Rezultatele ob inute dovedesc o nea teptat sincronizare a evalu rilor, c ci apar
varia ii între aceste ierarhii simbolice în propor ie de 17% cînd modific m cultura
na ional , i numai de 2,4% cînd variem genul subiec ilor. Altfel spus, caracteriz rile
sunt mult mai consensuale cînd sunt f cute de b rba i i femei (care stabilesc acelea i
repere identitare ca fiind decisive în aprecierea „ celuilalt” ), decît dac sunt f cute de
reprezentan ii unor culturi na ionale diferite. În paginile celei mai importante
publica ii de specialitate, Journal of Cross-Cultural Psychology, s-a organizat i o
dezbatere ini iat de B. Baron i D. Byrne (1991) privitoare la rolul culturii în
modelarea stereotipurilor de gen, i, în urma examin rii studiilor efectuate în ultimele
decenii asupra acestui subiect s-a remarcat o pondere de apte ori mai mare a varian ei
cauzate de factorul cultural, decît de cel socio-biologic (genul subiec ilor). Prima
abordare, realizat de psihosociologii apropia i de teoria socio-biologic , care i-au
publicat studiile în Behavioral and Brain Sciences, a semnalat c în alegerea
partenerului, doar o mic parte din varian este explicat prin genul subiec ilor. Chiar
esen a teoriei socio-biologice este universalist , i porne te de la premisa c în
alegerea partenerului, decisivi sunt factorii ce pot contribui la o mai bun „ selec ie
natural ” . Astfel, atunci cînd „ descoper ” diferen e în desemnarea calit ilor necesare
„ celuilalt” , b rba ii înclin s favorizeze tr s turi specifice precum „ tinere ea” ,
„ s n tatea” , „ frumuse ea” partenerei, iar femeile pomenesc de „ capacit ile de cî tig
superioare” , „ ambi ia” i „ h rnicia” pe care s-ar cuveni s le dovedeasc partenerul
lor. Explica ia pe care o asociaz acestei diferen e de gen adep ii teoriei socio-
biologizante este legat de „ tendin a natural ” ( i deci universal ) a b rba ilor de a
c uta femeile care sunt cele mai înzestrate în reproducere ( i pot, în consecin , deveni
„ mame bune” ), precum i înclina ia femeilor de a c uta b rba i care s aib grij de
ele i de copiii lor (prototipul „ tat lui bun” ).
Dac lu m e antionul studiat ca întreg, îns , atît b rba ii cît i femeile
realizeaz pe primele ranguri un clasament similar al calit ilor dezirabile ale
„ celuilalt” (din acest motiv i varian a în func ie de gen este atît de redus ). Atributele
identitare cele mai pre uite ale partenerului sunt, în aceste condi ii, „ atrac ia mutual ” ,
216
„ caracterul demn de încredere” , „ stabilitatea i maturitatea emo ional ” , precum i
„ dispozi ia pl cut , generoas ” . Totodat , criteriile cele mai valorizate dup care se
efectueaz „ judecarea celuilalt” sunt „ bun tatea i în elegerea” probat , „ inteligen a” ,
caracterul „ pasional” i „ s n tatea” sa.
În concluzie, se poate vorbi de o cvasi-unanimitate în func ie de gen în
realizarea aprecierii „ celuilalt” , în schimb stabilirea reperelor identitare favorabile ale
partenerului variaz mult mai semnificativ în func ie de apartenen a cultural a
subiec ilor (ajungîndu-se, cum s-a specificat la o varian de 17%, iar pentru o
„ calitate” precum „ castitatea premarital ” chiar la 37%).
D. Buss et al. (1996) au organizat o cercetare în care au încercat s afle prin
intermediul tehnicilor de scalare multidimensional care culturi na ionale activeaz
patternuri similare în aprecierea partenerului. Dimensiunile care s-au impus ca fiind
relevante în aceast cercetare au fost denumite de psihosociologi tradi ional vs.
modern, ca tipare rela ionale distincte, ce coreleaz puternic cu cele dou dimensiunea
polar construit de G. Hofstede, dup cum urmeaz : tradi ional – colectivism,
modern-individualism.
O anchet de teren care opereaz cu „ tradi ionalismul” (privit ca un tipar
rela ional „ conservator” ) a fost realizat mai de timpuriu de D. Byrne et al. (1971), în
mai multe arii culturale: India, Japonia, Mexic, S.U.A, Hawaii. Psihosociologii au
încercat s testeze ipoteza balan ei atitudinale, care exprim teza similarit ii în
atrac ie: cu cît partenerii împ rt esc mai multe atitudini asem n toare fa de obiecte
sociale specifice, cu atît mai intens este atrac ia reciproc . Conven ional, propor ia
atitudinilor similare se m soar dup cum urmeaz :

Num rul de teme fa de care subiec ii au atitudini similare

p = ----------------------------------------------------------------------------- .
Num rul total de teme la care se raporteaz subiec ii

A adar, teza similarit ii atitudinale afirm c pe m sur ce cre te indicele p,

spore te atrac ia dintre parteneri. Studiul evocat a urm rit „ universalitatea” acestei
teze în cadrul unor culturi diverse, iar rezultatele pot fi parcurse în fig. nr. 1.

217
 10

9
Texas (atractia 2…14)
8 Japonia
Hawaii
7 Mexic
India
6

5
p = 0 … 0,40 0,47 … 0,60 0,67 … 1,00

Fig. nr. 1 „ Universalitatea” teoriei balan ei (Byrne et al., 1971): atrac ia în raport cu
ponderea atitudinilor similare

Rezultatele indic faptul c regiunile ce între in valori conservatoare, expresie

a închiderii, în care exist o cultur dominant , exclusiv , iar „ cel lalt” este doar
tolerat (precum statul sudic megaloman Texas sau Japonia), rata de cre tere atrac ie-
similaritate este mai modest (panta „ liniar ” a cre terii atrac iei în func ie de
similaritatea atitudinal este mai moderat ). În spa iile precump nitor multiculturale,
favorabile deschiderii fa de alteritate, în care exist o istorie a rela iei inter-etnice i
inter-confesionale generoas i în care „ cel lalt” este integrat, rata de cre tere este
considerabil mai înalt (panta este mai „ abrupt ” ), fapt dovedit i în anii din urm în
alte studii interculturale asem n toare (Segall et al., 1999).

Stereotipurile de gen

Studiile asupra stereotipurilor de gen au fost focalizate asupra „ universalit ii”

configura iei portretului cli eu al femeilor, respectiv b rba ilor. J. Williams i D. Best
(1992) au realizat o serie de cercet ri în cadrul a 30 de culturi na ionale, lucrînd cu un
e antion de 100 subiec i femei i b rba i din fiecare ar . În aceast anchet de teren
psihosociologii au solicitat participan ilor s furnizeze serii de adjective ce se
potrivesc mai bine b rba ilor sau femeilor, i s-a constatat un larg consens
transcultural în privin a stereotipurilor de gen, probînd un adev rat “ ecumenism”
intercultural al acestora.
Evalu rile privitoare la b rba i în acest demers empiric eviden iau prezen a
unor scoruri mari la „ dominan ” (dominance), „ autonomie” (autonomy),
„ agresivitate” (aggression), „ exhibi ionism sau etalare de sine” (exhibition),
„ realizare” (achievement), „ r bdare” (endurance). Atributele asociate precump nitor
femeilor au fost urm toarele: „ acceptarea înjosirii” (abasement), „ nevoia de afiliere”
218
(affiliation), „ deferen a” (deference), „ disponibilitate pentru sprijinirea celuilalt”
(succorance), „ disponibilitate pentru educare” (nurturance).
Investiga ia evocat a mai semnalat faptul c gradul de consens în ceea ce
prive te favorizarea atribuitelor distinctive variaz de la o cultur la alta, i op iunea
mai consistent sau mai nuan at în construirea stereotipurilor de gen coreleaz cu
dimensiunile semnalate de G. Hofstede. Astfel, scorurile mari la individualism sunt
înso ite de un consens sc zut privitor la sus inerea stereotipurilor de gen (în acest caz
au fost înregistrate mai multe pozi ii divergente legate de imaginea „ femeii” i a
„ b rbatului” , iar portretele au fost mai nuan ate), iar scorurile mari la colectivism sunt
asociate unui consens ridicat privitor la stereotipurile de gen, „ b rba ii” , respectiv
„ femeile” fiind clasa i limpede, imediat i „ natural” (în jurul unor formule caricaturale
de tipul “ locul femeilor e la crati ” , sau „ b rba ii trebuie s fie capii familiei în toate
situa iile” ). Într-o asemenea situa ie se constat c membrilor unor grupuri minoritare
simbolic, precum femeile, li se rezerv mai pu ine drepturi, iar protec ia legal a
acestora devine mai deficitar .
Cercet rile din domeniu au eviden iat, totodat , existen a unor diferen e
interculturale importante în privin a favoriz rii unor dimensiuni identitare, dar i
activarea unor consensuri nea teptate. De exemplu, într-un studiu al lui D. Buss
(1994) evocat într-un volum tematic de sintez , calitatea de „ caracter demn de
încredere” a ocupat un rol de prim plan, fiind cea mai consensual tr s tur c utat la
un partener, indiferent de apartenen a cultural a celui care construie te judecata.
Totodat , H. Christensen (1973) a constatat c atitudinea fa de infidelitatea
conjugal prezint o varia ie intercultural considerabil . Psihosociologul danez i-a
desf urat investiga ia pe nou e antioane ce apar ineau unor culturi na ionale diferite.
Dezaprobarea infidelit ii a variat semnificativ, cele dou extreme fiind reprezentate
de e antionul danez, unde numai 10% dintre subiec i o respingeau categoric, i
e antionul format din subiec i de pe coasta de vest a SUA, unde 90% î i manifestau
dezaprobarea fa de o asemenea practic . Explicînd rezultatele de mai sus, autorul a
atras aten ia asupra semnifica iei diferite atribuite „ infidelit ii în cuplu” , care este mai
pu in privit ca un indicator al unei precarit i morale, fiind mai degrab pus în
leg tur cu non-dependen a. Altfel spus, exist culturi „ liberale” în care subiec ii,
acceptînd tacit infidelitatea de acest gen, se simt mai non-dependen i, i deci, mai
autonomi în rela ia cu „ cel lalt” , în schimb în alte culturi „ conservatoare” , unde
leg tura dintre fidelitate i dependen este non-peiorativ i mai slab .
În fond, ne putem întreba ce compotament specific este apreciat ca fiind
„ infidelitate” ? B. Buunk i R. Hupka (1987) au încercat, în studiul lor derulat în apte
219
culturi na ionale, s r spund la aceast întrebare. S-au urm rit reac iile subiec ilor la
diferite forme ale comportamentului sexual fa de un ter , examinîndu-se i
acceptabilitatea anumitor scenarii în care partenerul este angrenat. S-a observat c un
rol important în evaluare îl joac specificul cultural, c ci în culturi distincte, scenarii
diferite erau privite ca fiind „ cele mai indezirabile” . Astfel, s-a constatat faptul c : „ a
s ruta i a îmbr i a o persoan din afara cuplului” activeaz cel mai energic
sentimentele de gelozie în Ungaria; dup cum „ a dansa împreun cu altul” în Rusia;
„ a flirta” în Iugoslavia; „ a avea fantezii sexuale despre altcineva” în Olanda sunt cele
mai sup r toare scenarii.

220
CAPITOLUL NR. 12. Expresivitatea emo ional examinat din perspectiv
intercultural

Paradigma alegerii impuse vs. paradigma alegerii libere în evaluarea

exterioriz rii faciale a emo iei

Una dintre temele psihologiei sociale care a fost deseori vizitat în anii din
urm i care a generat numeroase evalu ri contradictorii pleac de la premisa c un
num r limitat de expresii faciale ale emo iei sunt universal recunoscute (Ekman,
1992; 1994; Izard, 1971; 1992; 1994; Matsumoto, 1990, 1996, 1999a; Schimmack,
1996; Fridlund, 1997).
Cercet rile asupra expresivit ii emo ionale au fost ini iate înc de la sfîr itul
deceniului al aptelea al secolului al XX-lea de c tre P. Eckman i colaboratorii s i
(1969, 1987, 1993, 1998), care au prezentat participan ilor la experiment fotografii cu
fizionomii diverse, iar subiec ii erau pu i în situa ia de a decodifica emo iile exprimate
în instantaneul fotografic. Întrucît fotografiile apar ineau unor persoane ce proveneau
din culturi diferite, cercet torii se întrebau care dintre emo ii pot fi considerate
„ universale” , adic receptate similar, indiferent de apartenen a cultural a celor
evalua i. Studii asem n toare au fost realizate i de C. Izard (1988, 1994), iar din
ansamblul acestor demersuri experimentale a rezultat o list a emo iilor
recognoscibile. Astfel, a reie it c ase emo ii pot fi recunoscute pretutindeni, avînd
un grad mare de „ universalitate” : bucuria (enjoyment), triste ea (sadness), furia
(anger), dezgustul (disgust), surpriza (surprise) i frica (fear). Aceste studii au fost
reluate i în societ i care nu cuno teau scrisul, precum anumite comunit i din Noua
Guinee, care au relevat c i în societ ile pre-literare cele ase emo ii „ universale”
exteriorizate de „ americani” pot fi recunoscute de c tre subiec ii din Noua Guinee i
reciproc.
Studiile coordonate de C. Izard (1994) au vizat i cuantificarea subiectiv a
intensit ii fiec rei emo ii. S-a constatat în cercetarea derulat în zece culturi na ionale
diferite un înalt consens deopotriv în privin a recunoa terii emo iilor “ universale” ,
dar i a intensit ii acestora. A adar, sus in torii op iunii universale (cunoscu i, de
aceea, ca “ universali ti” ), au scos în eviden faptul c oamenii cad de acord, în marea
lor majoritate, asupra unui set de expresii faciale anume (Ekman, 1992; Izard, 1994;
Friedlund, 1997). În cea mai mare parte a experimentelor care pun în eviden
„ universalitatea” , subiec ilor participan i-observatori li se ar tau fotografii cu
persoane care exprimau diferite emo ii. Apoi aceste grupuri trebuiau s aleag , dintr-o

221
list între 6 i 9 expresii emo ionale, pe aceea care reprezenta cel mai bine emo iile
exprimate în fotografii. Aceast paradigm a alegerii impuse, cum a fost ea calificat ,
este o tehnic simpl i clar , cu o metodologie solid , i care a oferit rezultate
semnificative (Ekman, 1972; Ekman et al., 1987).
Constat rile care au decurs din aceast paradigm a alegerii impuse i-au
condus pe cercet tori înspre ideea c expresiile faciale respective sunt universal
recognoscibile datorit faptului ca ele prezint sub forma unor semnale exterioare
emo iile tr ite pretutindeni. Aceste emo ii sunt, conform adep ilor unei asemenea
abord ri, reac ii fiziologice necesare supravie uirii, i astfel au fost selectate prin
procese evolutive (Ekman, 1972; Izard, 1994; Buss, 1994).
Natura biologic , universal a emo iei, i specificul exterioriz rii sale nu au
fost total lipsite de controverse (Innes-Ker, Niedenthal, 2002). În primul rînd, evocarea
unui „ universalism” al exterioriz rii emo iilor este în contradic ie cu pozi ia
dominant a relativismului cultural, care sus ine c toate emo iile, ca i expresiile lor,
provin din situa ii sociale particulare, i c acestea au o semnifica ie anume numai
într-un context dat (Lutz, White, 1986). În consecin , ace ti cercet tori - desemna i
drept “ relativi ti” - au atras aten ia, de exemplu, asupra faptului c „ zîmbetul” nu este
expresia universal a „ fericirii” , pentru c „ exprimarea prin surîs” poate fi folosit
pentru a exprima o palet divers de emo ii, precum „ fericire” , „ dezgust” , sau
„ surpriz ” în Statele Unite, „ triste e” în Japonia, sau „ nesiguran ” , în Africa, a a cum
rezult din meta-analiza lui O. Klineberg (1980).
În al doilea rînd, al i psihosociologi au sugerat c expresiile faciale sau mimica
ar reprezenta simple gesturi comunicative; ceea ce presupune c ele nu sunt rezultatul
unor st ri sau tr iri emo ionale interne, ci numai rezultatul mobilurilor sociale ale unei
persoane situate într-un context particular, a a cum subliniaz psihologul behaviorist
Fridlund (1997). În cercetarea pe care a coordonat-o psihologul american, s-a observat
c valoarea „ zîmbetului” nu este asociat st rii de „ a fi fericit / a fi sim it bucurie” , ci
se datoreaz prezen ei reale sau imaginare a altora.
În al treilea rînd, un alt grup de cercet tori au remarcat c proba specific care
decurgea din paradigma universalit ii expresiilor faciale ale emo iei con inea un
num r ridicat de erori metodologice, care reunite ar fi putut da na tere acelui „ acord
înalt” asupra recognoscibilit ii emo iilor (Russel, 1991a, 1991b, 1994; Ekman, 1994;
Izard, 1994). De i universali tii au adus dovezi i argumente împotriva primelor dou
provoc ri relativiste (Ekman 1999; Ekman et al., 1987, 1991a, 1991b), a treia
provocare legat de metodologia deficitar întrebuin at în vederea sublinierii
„ universalit ii exterioriz rii emo iilor” nu a fost abordat sistematic. Dac ar fi s
222
rezum m principalele obiec ii din acest registru, critica metodologic a raportat c
exist cinci aspecte poten ial problematice ale acestei paradigme (Russel, 1994, 1997).
Prima analizeaz sarcina participan ilor la experimente c rora li s-a permis s prevad
expresiile faciale, prin expunerea la întreg irul de expresii, ceea ce ar facilita crearea
unor distinc ii mult mai nete între aceste forme de comunicare exteriorizate, decît în
via a de toate zilele. A doua tem discutabil are în vedere repertoriul restrîns al
expresiilor activate, care, din nou, ar fi putut s ofere participan ilor posibilitatea de a
distinge mai clar între expresii, decît în expunerile cotidiene la aceia i stimuli. A treia
problem vizeaz faptul c prezent rile evocate nu au reu it s manipuleze sistematic
ordinea de prezentare a expresiilor. A patra op iune problematic const în semnalarea
caren elor procedurii de selec ie a expresiilor „ reprezentative” , c ci fotografiile au fost
alese de c tre cercet tori pe baza judec ilor normative produse de un grup de
observatori „ exper i” . Astfel, nivelul de acord privitor la distinctivitatea unei expresii
anume poate deveni numai în mod superficial mai înalt, c ci grupul evaluator a fost
omogen. În sfîr it, i decurgînd din cele precedente, a cincea precaritate metodologic
vizeaz faptul c în procesul evalu rii, observatorii erau pu i s aleag o singur
emo ie, dintr-un num r limitat de configura ii emo ionale.
De i primele patru rezerve metodologice ar putea, fiecare în parte, s prezinte
o u oar înclina ie înspre cre terea superficial a nivelului de acord, cea de-a cincea
problem - aceea care îi oblig pe participan i s aleag o singur emo ie din lista de
variante posibile – pare a fi cea mai relevant . În primul rînd, etalarea unui grup
specific de emo ii sugereaz c aceste variante de emo ii se exclud reciproc, ceea care
presupune implicit c expresiile faciale ale emo iei sunt percepute ca i categorii
cognitive i clase distincte de stimuli (Russel, 1997). În al doilea rînd, etalarea doar a
ase variante de emo ii poate s constituie o serioas limitare de caz, avînd în vedere
c e foarte posibil ca participan ii s de in un vocabular mult mai vast care descrie
registrul emo ional, i care ar putea s le fie mai de folos în judecarea expresiilor
emo ionale, decît prin intermediul celor ase etichete „ reper” oferite de cercet tori. În
al treilea rînd, cum am subliniat deja, paradigma alegerii impuse for eaz realizarea
unui acord superficial. De exemplu, atunci cînd emo ia “ corect ” este sustras de pe
lista cu expresii emo ionale, participan ii vor c dea de acord automat asupra unei alte
expresii, de asemenea la un nivel mai înalt decît ar face-o întîmpl tor. Bun oar ,
participan ii c rora li se prezint un format standard, de alegeri impuse, vor c dea de
acord, la un nivel consensual ridicat, asupra faptului c o anumit expresie facial
reprezint „ furia” . În orice caz, atunci cînd eticheta “ furie” nu este prezent în tabelul
cu alegeri posibile, observatorii vor conveni c aceast expresie facial ar putea s
223
reprezinte „ dispre ” , „ frustrare” , sau „ dezgust” , i realizeze o asemenea op iune la un
nivel ridicat de acord (Russel, 1991b, 1997). Relativi tii au sus inut ideea c dac
observatorii convin, la un nivel semnificativ, asupra unei etichete emo ionale
incorecte, atunci este foarte probabil - i experien a foarte vast în domeniul
„ universalit ii” expresiilor faciale ale emo iei o sus ine - ca acordul asupra etichetei
emo ionale corecte s fie de asemenea incorect. Astfel, devine posibil ca acordul
unanim asupra anumitor expresii faciale ale emo iei - una dintre descoperirile cele mai
semnificative ale psihologiei sociale contemporane - s fie m car în parte un artefact.
Cel mai argument universalist la aceste demersuri metodologice a recentrat
accentul pe studii în care observatorilor li se d posibilitatea s descrie liber emo ia
prezent într-o expresie facial dat . Cercet rile au demonstrat c observatorii au o
tendin clar s dea r spunsuri folosind etichete emo ionale care s fie echivalente cu
acelea solicitate în paradigma alegerii impuse (Carroll, Russell, 1996; Rommey et al.,
1997; Gardiner et al., 1998), confirmînd astfel rezultatele experimentelor realizate de
c tre adep ii acestei pozi ii. Totu i, bilan ul studiilor care au pornit de la paradigma
alegerii libere i care sus ine pledeaz pentru punctul de vedere universalist, nu
diminueaz în întregime criticile abord rii relativiste. În primul rînd, doar foarte
pu ine studii au folosit paradigma alegerii libere i aceste studii s-au dovedit în mult
mai mic m sur înclinate s ob in un nivel înalt de acord, decît au ob inut cele care
au angajat paradigma alegerii impuse. A adar, paradigma alegerii libere este doar
par ial responsabil pentru probele aduse în favoarea pozi iei universaliste. O
modalitate de a testa aceast posibilitate vizeaz crearea unei scale de r spunsuri
impuse, care s elimine aspectul for at i foarte problematic al scalei respective.
Astfel, s-au construit proceduri care au ad ugat o nou op iune, de genul “ nici una
dintre variante nu este corect ” . Aceast variant le-a oferit observatorilor libertatea
s decid dac varianta „ bun ” este sau nu prezent printre op iunile de r spuns
personale (Russel, 1997).

Decodificarea emo iilor exteriorizate

Prin urmare, demersurile de acest gen probeaz c decodificarea emo iilor

constituie o abilitate cvasiuniversal . Întrucît îns majoritatea studiilor au întrebuin at
pentru desemnarea emo iilor termenii din limba englez sau traduceri ai acestora, fapt
care genera o abordare imposed etic deformatoare. C. Izard (1994) a solicitat
subiec ilor, selecta i din e antioane ce proveneau din S.U.A, Marea Britanie, Fran a i
Grecia, s descrie emo iile vizualizate în cadrul unor fotografii cu propriile lor

224
cuvinte, evitînd astfel tehnica check-list-ului. S-a constatat, în ansamblu, c nu exist
un consens puternic între e antioane în desemnarea similar a aceleia i emo ii, dup
cum exist unele emo ii mai „ consensuale” , precum „ bucuria” , „ surpriza” , i altele
mai pu in consensuale i mai dificil de identificat, ca i „ interesul” sau „ ru inea” .
M. Biehl et al. (1997) au ajuns la o concluzie asem n toare în investiga ia lor
desf urat în SUA i Japonia, în care participan ii la cercetare trebuiau s efectueze
evalu ri reciproce ale emo iilor exteriorizate de membrii celeilalte culturi.
Totodat , H. Markus i S. Kitayama (1991) au organizat în Japonia o anchet
psihosociologic în care subiec ii erau pu i s aprecieze în limba propriei ri
„ potrivirea” a 20 de perechi de emo ii diferite, care aveau o doz important de
similaritate în limba englez . S-a observat c unele perechi au parte de o evaluare
asem n toare, iar altele sunt considerate ca „ neavînd prea multe în comun” , iar
dimensiunea care diferen iaz între cele dou culturi este angajarea-dezangajarea în
rela iile sociale. Prin urmare, atunci cînd registrul rela ional era unul de angajare, se
proba o similaritate important în „ potrivirea perechilor de emo ii” , iar cînd registrul
dominant era de dezangajare, aveam de-a face cu diferen e substan iale între cele
dou culturi („ triste e” i „ deprimare” , bun oar erau puse „ firesc” în comun în SUA,
dar nu i în Japonia).
D. Matsumoto (1989, 1996) a reanalizat rezultatele cîtorva studii în privin a
recunoa terii emo iilor faciale. S-a urm rit în ce m sur pe e antioanele din cele 12
ri examinate subiec ii identific emo iile corect, i a observat cum gradul de
recunoa tere coreleaz semnficativ cu scorurile celor patru dimensiuni din G.
Hofstede (1980/2003). Astfel, „ fericirea” este mult mai u or de identificat în rile cu
un individualism crescut i cu o distan mic fa de putere, iar „ triste ea” e mai u or
descifrat în culturile colectiviste, cu o distan mare fa de putere (ca i cum
individuali tii nu tiu cum arat „ chipul triste ii” ). Rezultatele evocate sugereaz
preponderen a unor experien e personale i sociale diferite în ri diferite: fericite la
individuali ti, i dezam gitoare al colectivi ti.
D. Matsumoto (1987, 1992a, 1992b, 1996, 1999a, 1999b) a realizat mai multe
studii în care a comparat abilitatea „ occidentalilor” i asiaticilor de a recunoa te un
spectru larg de emo ii. Cercet rile au fost derulate în SUA i Japonia, iar participan ii
din cele dou culturi au fost pu i s examineze fotografii în care chipurile expuse
prezentau emo ii colectate din împrejur ri reale de via , nu construite „ ca la
fotograf” . Ceea ce s-a constatat a fost viteza de recunoa tere (recognition rate)
diferit . Astfel, americanii au recunoscut mai rapid i mai corect urm toarele emo ii:
„ furia” , „ dezgustul” , „ frica” i „ triste ea” , în compara ie japonezii. În schimb nu au
225
fost identificate diferen e în recunoa terea „ fericirii” i „ surprinderii” . S-a remarcat,
totodat , cum nord-americanii au recunoscut cu mai mult u urin decît japonezii
„ furia” , „ dezgustul” , „ frica” i chiar „ triste ea” , în schimb „ fericirea” i „ surpriza” au
fost la fel de accesibil de decodificat de c tre reprezentan ii celor dou culturi cu un
pattern diferit. Prin urmare, s-a observat cum japonezii au întîmpinat dificult i în
decodificarea emo iilor negative, deoarece este mai pu in dezirabil social s exprimi
emo ii cu o tonalitate negativ în Japonia decît în SUA, asiaticii „ închizîndu-se în
sine” cu mai mare eficacitate în registrul expresivit ii emo ionale negative. Despre
Japonia tim c este caracterizat de un tipar cultural colectivist (Hofstede,
1980/2003). Colectivismul este specific unei societ i în care oamenii sunt înc de la
na tere integra i în subgrupuri puternice, care continu s -i protejeze toat via a în
schimbul unei loialit i indiscutabile. Astfel, datorit accentului pus pe armonia
grupului i a conformit ii, emo iile care reprezint o amenin are a acestora sunt
descurajate. În consecin , un japonez este deosebit de „ atent” în a nu exprima, în
cadrul interac iunilor sociale emo ii negative. Similar apare tendin a de a nu
recunoa te aceste emo ii negative la „ cel lalt” . În contrast cu situa ia Japoniei se afl
Statele Unite ale Americii, care constituie în majoritatea cercet rilor interculturale
polul simbolic al individualismului. Aici, constituind un indiciu al unei comunic ri
sociale permisive, exprimarea i percep ia emo iilor, fie ele i negative, este încurajat
implicit.
În acela i set de experimente, s-a remarcat c în cadrul e antioanelor japoneze
“ judec torii” sau “ evaluatorii” care sunt pu i s examineze emo iile exteriorizate
facial, judec cu mai mult acurate e fe ele femeilor decît ale b rba ilor, c ci în
cultura japonez exist o toleran mai ridicat pentru exprimarea emo iilor de c tre
femei, decît de c tre b rba i, care trebuie s înve e s fie „ impenetrabili” . Tendin ele
semnalate confirm valen ele transculturale ale unui stereotip de gen eviden iat în
studiile din registrul autodezv luirii (care afirm c ” b rbatul reprim , iar femeia
exprim ” din punctul de vedere al expansivit ii interpersonale în descrierea de sine),
dar înclina ia de a favoriza acest stereotip este mai pronun at în culturile colectiviste.
K. Scherer et al. (1983) au realizat o anchet psihosociologic în 27 de ri în
care au cerut subiec ilor, to i studen i, s raporteze cît de frecvent tr iesc în “ mod
natural” o list de emo ii specifice. Pe e antionul luat ca întreg s-au impus în
clasamentul simbolic al emo iilor cele mai experimentate „ sup rarea” , „ furia” i
„ bucuria” , dar au fost înregistrate importante diferen e interculturale în ierarhizarea
emo iilor, sugerîndu-se o dat în plus, m car prin intermediul frecven ei de
exteriorizare emo ional , c exist „ popoare fericite, dar i popoare nefericite” .
226
 W. Gudykunst et al. (1996) au organizat o investiga ie intercultural de
amploare pe tema decodific rii emo iilor, ale c rui rezultate au fost corelate cu cele
ob inute de G. Hofstede. Participan ii la cercetare trebuiau s aprecieze cît de
frecvente sunt urm toarele emo ii tr ite: „ bucurie” , „ triste e” , „ sup rare” , „ fric ” , dar
mai ales în ce situa ii se manifest ele. Rezultatele au indicat c pîn i în interiorul
unui e antion omogen de ri (precum cel format din statele Europei Occidentale) se
înregistreaz diferen e substan iale. Apoi, o emo ie precum „ frica” este asociat
situa iilor noi în culturile na ionale în care masculinitatea este ridicat , distan a fa de
putere i evitarea incertitudinii sc zute. Dimpotriv , în culturile na ionale în care
distan a fa de putere este crescut i evitarea incertitudinii semnificativ , se dezvolt
proceduri bine stabilite care reduc exteriorizarea „ fricii” (sau, mai bine spus, par s o
reduc ) în confruntare subiectului cu situa iile noi. De altfel, în aceste culturi
na ionale chiar probabilitatea de apari ie a unor „ situa ii noi” este diminuat , iar
societatea pare s se ordoneze în jurul imperativului „ aici nimic nu e nou, aici nimic
nu se întîmpl cu adev rat” .
În cercet ri similare, D. Matsumoto et al. (1993, 1996) a observat pe
e antioane din Japonia i SUA c exprimarea emo iilor este diferen iat cultural: la
americani fiind mai durabil , mai intens i acompaniat de mai multe simptome
corporale decît la japonezi. Totodat , americanii s-au raportat mai pozitiv la emo iile
pe care le-au descris i au generat mai multe reac ii verbale la aceste emo ii, iar pe
ansamblu, subiec ii individuali ti au reac ionat mai intens emo ional decît japonezii.
A adar, unul dintre stereotipurile etnice cele mai influente în registrul
expresivit ii emo ionale afirm c profilul tipic al asiaticului este cel al “ orientalului
impenetrabil” , pornind de la premisa c locuitorii din estul Asiei, sunt mai retractili
expresiv i mai greu „ descifrabili” , comparativ cu „ occidentalii” .
În încercarea de a testa validitatea acestei aser iuni, P. Eckman i W. Friesen
(1986) au prezentat filme scurte unor studen i americani i japonezi, care cuprindeau
imagini inductoare de puternice emo ii negative (precum secven e ale unei mutil ri
corporale), într-o prim situa ie experimental , fie filme neutre din punctul de vedere
al emo iilor induse, în cealalt situa ie. Imaginile video au fost vizionate fie în
condi ia „ singur” , fie „ al turi de un om de tiin ” , care „ monitoriza” reac iile
subiec ilor din sal . Desigur, cei prezen i în sal în aceast variant nu erau „ exper i” ,
„ oameni de tiin ” , ci doar spectatori obi nui i, dar important era informa ia pe care
o de ineau subiec ii naivi: fie aceea c sunt singuri, fie c urm resc filmul superviza i.
În cazul în care filmele erau vizionate solitar, atît japonezii cît i americanii au avut
reac ii similare, fiind fost foarte tulbura i, i nu au ezitat s î i exteriorizeze emo iile,
227
c ci nu se tiau supraveghea i. În schimb, în aceea i condi ie experimental a
succesiunii de imagini stresante, în situa ia în care era prezent „ omul de tiin ” ,
japonezii nu mai indicau dezgustul i fr mîntarea extrem , ci, uneori, ajungeau chiar
s zîmbeasc (e adev rat c gestul era mai degrab „ ma inal” ). Desigur, tendin ele
evocate sunt doar eviden e par iale privitoare la o eventual ipotez care sus ine c
„ persoanele din anumite ri experimenteaz mai multe emo ii decît persoanele din
ri cu patternuri culturale diferite” . Ceea ce e legitim s afirm m pe baza acestor
probe experimentale sugereaz c regulile implicite de exteriorizare a emo iilor difer
considerabil de la o cultur la alta (apud Smith, Bond, 1993, p. 63).
W. Gudykunst et al. (1988) au examinat modul în care indivizi ce apar in unor
culturi na ionale diferite se exteriorizeaz în fa a autorit ii. Autorii au constatat c
reac iile verbale i non-verbale - ca indicatori ai exterioriz rii unor emo ii cu tonalit i
diverse - în interac iune cu o autoritate simbolic , sunt semnificativ mai puternice in
culturile na ionale cu un individualism crescut. Tot astfel, M. Argyle et al. (1986) au
observat c regulile care restrîng exprimarea social a „ sup r rii” i a „ nefericirii” au
parte de o sus inere social implicit mai consistent în ri precum Japonia i Hong-
Kong (unde colectivismul este crescut), decît în Italia i Marea Britanie (regiuni cu un
individualism ridicat). A adar, culturile na ionale individualiste i cu o distan mic
fa de putere sunt mai expresive din punctul de vedere al exterioriz rii emo iilor, c ci
în aceste culturi întîlnim o nevoie sporit de informa ii sociale valide, care ghideaz
reac iile fa de ” cel lalt” . În schimb, în culturile na ionale colectiviste contextul joac
un rol important, furnizînd limitele expresivit ii emo ionale.

Expresivitatea comunic rii non-verbale

Comunicarea non-verbal a devenit i ea obiect de studiu al cercet rilor de

factur intercultural (Sîrbu, 2004). Rezultatele studiilor tematice au indicat existen a
unei rela ii semnificative între comunicarea non-verbal i factorii culturali
(Birdwhistell, 1970, apud Moscovici, 1998). Dac ne gîndim la modalitatea în care
fiecare dintre noi ne exprim m emo iile, ne vom întreba cu siguran ce tipuri de
informa ii ne sunt transmise i, totodat , ce fel de informa ie transmitem noi prin
intermediul expresivit ii fe ei. Este oare posibil s existe emo ie f r ca aceasta s
devin „ vizibil ” sau este posibil s fim expresivi în lipsa emo iilor? Oricum, fa a
uman constituie o important surs de informa ii, transmise prin grile specifice
culturii din care individul face parte (Bruner, Tagiuri, 1954, apud Ekman, 1992,
1994). Socializarea într-o anumit cultur încurajeaz , în fond, exprimarea anumitor
228
emo ii, fapt dovedit de constat rile extinse de Friesen i Ekman (1972) asupra
modului în care oamenii exteriorizeaz afectele. În aceste investiga ii au fost
eviden iate reguli de manifestare (display rules) distincte, ordonate de prescrip ii
culturale specifice, ce eviden iaz modalitatea prin care emo iile „ ies la iveal ” .
Reamintim c atunci cînd subiec ii trebuie s desemneze cuvinte utile în a interpreta,
judeca i critica expresiile faciale în cadrul unor fotografii portret, „ frica” , „ furia” ,
„ dezgustul” , „ triste ea” i „ bucuria” au fost emo iile cele mai consensual decodificate.
(Elfenbein, Ambady, 2002).
Nu dispunem în prezent de suficiente eviden e care s ne l mureasc ce tip de
informa ii vehiculeaz subiectul individual în momentul în care î i fixeaz aten ia
asupra expresivit ii fe ei unui semen de-al s u. tim îns c expresivitatea fe ei este
înt rit de gesturi, mimic , postur , uneori de un discurs verbal, iar în momentul în
care îl ascult m pe „ cel lalt” , elementele legate de expresivitate sunt saliente i
genereaz anumite expectan e în leg tur cu ceea ce urmeaz a se întîmpla în situa ia
respectiv .
Recunoa terea i interpretarea emo iilor este dependent atît de cultur , cît i
de cuvintele care apar in vocabularului culturii respective. În acest sens, putem afirma
c emo iile fundamentale sunt experimentate chiar i în culturile în care nu exist
cuvinte pentru a le defini, aspect confirmat de antropologi (Lutz, Abu-Lughod, 1990,
apud Ekman,1992). Argumente în acest sens au fost aduse i de c tre Levy (1984),
care a constatat c subiec ii investiga i din Tahiti nu au cuvinte în vocabularul limbii
proprii pentru a exprima verbal „ triste ea” , în schimb exteriorizeaz expresii ce
eviden iau neîndoielnic „ triste ea” .
Diferen ele interculturale au putut fi observate atît în structura i modul de
func ionare al limbajului, precum i în stabilirea regulilor privind manifestarea i
perceperea emo iilor. S-a constatat de asemenea, c de cele mai multe ori ne
modific m expresia fe ei bazîndu-ne pe regulile culturale implicite de exteriorizare
(apud Matsumoto; Ekman, 1972; Ekman, Friesen, 1969; Friesen, 1972, Matsumoto,
1987, 1990, 1992a, 1992b, 1993, 1996, 1999a, 1999b; Fernandez-Dols, Ruiz-Belda,
1997; Biehl et al., 1997).
Am subliniat deja c în timp ce unele cercet ri i-au adus aportul în sus inerea
cauzei similarit ii culturale, care promoveaz ideea unei expresivit i „ universale” ,
alte studii au adus argumente în sus inerea ideii conform c reia expresivitatea i
perceperea emo iilor sunt influen ate i modelate de cultura în care tr im. Vom
încerca s sistemtiz m în cele ce urmeaz cele mai relevante cercet ri care examinau
raportul dintre patternul culturii de inser ie i expresivitatea emo ional . Un corp de
229
experimente a urm rit decodificare intensit ii exterioriz rii emo iilor. Într-un studiu
care a inclus e antioane din zece culturi na ionale, s-a observat c exist un consens
important în descifrarea similar a intensit ii exterioriz rii emo iilor, c ci în propor ie
de 92% participan ii au ales aceea i fizionomie a unui individ „ occidental” din setul
de fotografii propus pentru a califica drept afectul cel mai intens (Ekman, 1987, apud
Matsumoto, 1999). Ulterior demersul a fost extins, fiind incluse fotografii portret care
con ineau fe e umane afectate (poser types) apar inînd caucazienilor i japonezilor.
Rezultatele acestui studiu au ar tat c atît americanii, cît i japonezii au fost de acord,
în 24 din cele 30 de compara ii, în privin a pozei mai expresive (Matsumoto, Ekman,
1989, apud Matsumoto, 1999). Ca o concluzie a acestor rezultate putem preciza c
membrii diferitelor culturi interpreteaz i judec emo iile bazîndu-se pe similarit i,
în ciuda diferen elor existente privind fizionomia fe ei, a diferen elor de etnie, i mai
ales în pofida regulilor prescrise cultural care guverneaz modalitatea prin care noi ne
exterioriz m emo iile. Rezultatele evocate constituie i un argument implicit care
sus ine c oamenii, chiar dac apar in unor culturi diferite, folosesc pentru judecarea
i perceperea expresivit ii celuilalt acelea i „ indica ii expresive” .
Cele mai multe anchetele interculturale au furnizat eviden e în favoarea tezei
„ universalit ii” , dar au subliniat i rolul specificit ilor culturale (Romney, Moore,
Rusch, 1997; Russel, 1997; Fridlund, 1997). Afirma ia anterioar poate fi sus inut de
rezultatele unui studiu ai c rui participan i au fost membrii unor triburi din Noua
Guinee. Selecta i pe baza experien ei contactului cu reprezentan ii culturii occidentale,
o parte dintre ace tia s-au întîlnit în biografia lor cu „ cei din vest” , iar cealalt parte nu
a avut aceast oportunitate. S-a constatat c acurate ea în interpretarea emo iilor a fost
mai ridicat la participan ii care au avut contact nemijlocit cu membrii culturilor
occidentale (Ekman, Sorensen, Friesen, 1969; Sorensen, 1975, apud Elfenbein,
Ambady, 2002). S-a putut astfel constata o puternic asociere între contactul
intercultural i o performan ridicat privind recunoa terea emo iilor. A adar, se
sugereaz c varia iile din punctul de vedere al acurate ei recunoa terii emo iilor sunt
datorate familiarit ii in-grupului. (Elfenbein, Ambady; 2002). Recunoa terea
emo iilor se consider c este caracterizat de acurate e atunci cînd membrii aceluia i
grup cultural exprim stimuli emo ionali, dar sunt capabili i s interpreteze i s
judece emo iile. Totodat , lipsa familiariz rii cu procedurile experimentale, precum i
dificult ile pe care le întîlnim în numeroasele traduceri pot contribui la o performan
crescut a membrilor unei culturi în care procedurile experimentale i stimulii sunt
deja cunoscu i. Acesta pare o fi o cauz „ ascuns ” ce conduce la apari ia unor
diferen e interculturale privind judecarea i interpretarea emo iilor. Pentru a explica
230
diferen ele care au reie it din studiile ce au confruntat membrii in-grupului cu cei ai
out-grupului, s-a apelat i la o explica ie ce l mure te „ efectul de avantaj in-grup” ,
generat de spcificit ile subtile existente în comportamentul expresiv în cadrul
grupului cultural de apartenen , care indic faptul c indivizii recunosc mai acurat
emo iile exprimate într-o manier care se potrive te cu cea pe care angajeaz ei în i i,
i care a fost achizi ionat tacit în socializarea primar (Elfenbein, Ambady, 2003).

Tr s turile de personalitate i asocierea lor cu dimensiunile culturale

Psihologii interculturali au fost preocupa i i de testarea validit ii unor modele

ale structurii personalit ii, elaborate în perspectiv etic , în încercarea de a afla dac
exist tr s turi de personalitate „ universale” . i cercet torii români au început s
includ în sintezele sau studiile lor de teren recuperarea acestei problematici
(Macsinga, Maricu oiu, Palo , 2002; Bogathy, 2004; Zlate, 2004).
Un prim studiu clasic la nivel mondial a fost realizat de K. Kelly et al. (1986),
care a utilizat scala locus of control (Rotter, 1966), pentru a urm ri eventualele
corela ii între externalismul-internalismul subiec ilor (care exprim înclina iile lor în
realizarea atribuirilor) i autodistructivitatea. Aplicînd scala autodistructivit ii (self-
distructivness scale), autorii au examinat ipoteza conform c reia externalismul
coreleaz pozitiv cu autodestructivitatea. S-a constatat pretutindeni c scorurile
ridicate la aceast scal o au personale cu o devian secundar asumat : alcoolicii,
fum torii excesivi, oferii periculo i etc. Într-adev r, în majoritatea rilor leg tura
evocat se activeaz între un pattern de atribuire i autodistrugere, deopotriv în ri
colectiviste (precum India, Hong-Kong), dar i în cele individualiste (SUA), în cvasi-
totalitatea cazurilor leg tura reciproc fiind puternic . Faptul c avem, totu i,
instrumente construite în manier etic este dovedit de absen a oric rei corela ii între
cele dou dimensiuni ale personalit ii pe e antionul din Venezuela, ceea ce impune o
reconsiderare emic a probei.
B. Evans et al. (1987) a configurat personalitatea de tip A (care desemneaz
tipul persoanei competitive, agresive i compulsiv active) i a corelat-o cu un set de
comportamente specifice în dou culturi foarte diferite, i a constatat c în egal
m sur în India i SUA, oferii cu o personalitate de tip A provoac mai multe
accidente, claxoneaz i frîneaz mai des, dep esc alte autovehicule mai frecvent.
A adar, i aceast tipologie care i-a probat validitatea atît în culturi colectiviste, cît i
în cele individualiste, are un grad ridicat de „ universalism” .

231
 Neîndoielnic, îns , cele mai des utilizate modele ale personalit ii sunt cele
propuse de H. Eysenck i S. Eysenck (1982, 1985, 1997) în jurul dimensiunilor
„ extraversie” -„ intraversie” , precum i cel construit de R. McCrae i P. Costa (1987),
cunoscut sub numele de modelul „ Big Five” , ambele prezumate ca fiind „ universale” .
Modelul cel mai complex, care î i asum o validitate transcultural , fiind testat
în 25 de culturi na ionale diferite, este cel realizat de c tre H. Eysenck i S. Eysenck,
i propune trei dimensiuni sintetice: extraversie-introversie, neuroticism-stabilitate i
psihoticism, toate argumentate pe temeiuri biologizante. Cum se cunoa te,
introvertitul este tipul subiectului re inut, ce „ st la locul lui” i care în grupul de
apartenen accentueaz valorile interdependente. Extrovertitul, dimpotriv , este
expansiv rela ional, se bucur s întîlneasc oameni necunoscu i i promoveaz
valorile independente. Asemenea descrieri realizate în urma valid rii chestionarului
specific creeaz condi iile pentru testarea viitoare a unei rela ii subliniate deja:
introversiunea coreleaz pozitiv cu interdependen a (la nivel interindividual) i cu
colectivisumul (la nivel social), dup cum extraversia coreleaz pozitiv cu
independen a i individualismul.
O alt structur sintetic a personalit ii a fost testat intercultural de c tre R.
McCrae i P. Costa (1987, 1996) în cadrul a a numitului model Big Five, iar diferitele
tr s turi valorificate în cercet rile anterioare au fost reduse la cinci dimensiuni majore
ale personalit ii: extraversiune (sociabil / nesociabil, deschidere / închidere spre
experien , optimism / pesimism), agreabilitate (amabilitate, generozitate, în elegere),
con tiiciozitate (responsabil / iresponsabil, ordonat / dezordonat, cu scrupule / f r
scrupule), stabilitate emo ional (tensionat / relaxat, încordat / destins, calm / anxios),
cultur (sensibil / insensibil, reflexiv / nonreflexiv, educat / noneducat). Resursele
opera ionale furnizate de acest model au fost examinate i pe un e antion românesc,
acoperind între 3 i 10% din varian a total a comportamentului pe fiecare dimensiune
specific (Minulescu, 1996, 1997).
A adar, anumite tr s turi de personalitate se asociaz similar în dimensiuni
sintez supraordonate, iar rela iile reciproce între modelele bilan i celelalte
dimensiuni care au probat valen e transculturale semnificative pot fi rezumate dup
cum urmeaz (vezi tabelul nr. 1).

232
Tabelul nr. 1 Asocierea dintre modelele sintez ale personalit ii i dimensiunile
culturale (apud Smith, Bond, 1993, p. 67)
Dimensiuni ale culturii Tr s turi de personalitate

evitarea incertitudinii mare cultur redus

stabilitate emo ional mare
masculinitate con tiinciozitate ridicat
agreabilitate sc zut
distan fa de putere sc zut agreabilitate ridicat
con tiinciozitate mare
individualism extraversie

dinamism confucianist al muncii stabilitate emo ional pronun at

Pornind de la aceste inter-rela ii, psihologii vor ob ine o validitate sporit a

rezultatelor cercet rilor lor dac includ în demersul explicativ determin rile culturale,
iar ignorarea acestora ar transforma inferen ele rezultate într-un spor de cunoa tere
precar. Mai mult, inventarul modelelor de structurare a personalit ii care au probat o
deschidere transcultural mai ridicat le ofer unelte utile în gestionarea adecvat a
resurselor metodologice etice de care dispun, c ci le ordoneaz alegerea acelor
instrumente i a acelor dimensiuni care s-au dovedit a avea un apetit „ universalizant”
mai însemnat.

233
CAPITOLUL NR. 13 Agresivitatea i speciile sale analizate intercultural

Definirea agresivit ii i cercet ri tematice relevante

Termenul de agresivitate a avut parte de abord ri diverse i uneori

contradictorii. O defini ie de maxim extensie asupra agresivit ii a fost furnizat de
Segall et al. (1999), care descria aceast dimensiune ca o resurs energetic-rela ional
care coboar în comportament, prin care o persoan provoac suferin asupra altei
persoane într-un context determinat. Studiul agresivit ii din perspectiv psihosocial
a fost exersat i de autorii români (Mitrofan et al, 2000, Mitrofan, 2003; Ilu , 2004).
Numeroase evalu ri în aceast zon tematic au pus în leg tur agresivitatea cu o
serie de dimensiuni din modelele transculturale. Astfel, s-a observat, de exemplu, c
agresivitatea coreleaz negativ cu agreabilitatea din modelul Big Five (Costa,
McCrae, 1987, 1996).
Agresivitatea cunoa te mai multe forme de manifestare, în intensit i diferite
ale actului agresor. Dou dintre cele mai cunoscute specii ale agresivit ii sunt crima
i insulta, care cunosc o important varia ie intercultural . De exemplu, crima a fost
abordat din perspective diverse, fie privit ca fiind de natur instinctual-biologic , fie
provocat de factori sociali i istorici. Neîndoielnic, exist diferen e marcante
interculturale din punctul de vedere al indicatorilor specifici agresivit ii. Bun oar , s-
a constatat c rata criminalit ii din Statele Unite este de apte ori mai mare decît în
Marea Britanie, iar cea din Africa de Sud este chiar de 35 ori mai mare decît în
Regatul Unit.
S. Landau (1984) sus inea în urma unei anchete de teren derulat în 13 state,
pe parcursul unui deceniu, c rata criminalit ii spore te semnificativ în rile
caracterizate de un stres în cre tere, în care sistemele de suport social e ueaz în
sprijinul acordat subiectului „ în nevoie” . Totodat , s-a constatat c indicatorii de stres
sunt într-o corela ie pozitiv cu rata infla iei, în particular, i cu nesiguran a social , în
general. Faptul c un fenomen transcultural precum diminuarea suportului social este
generalizat poate fi ilustrat i prin cre terea continu deopotriv a ratei divor urilor în
raport cu num rul total de c s torii în 12 din cele 13 ri studiate, dar i a ratei
criminalit ii. Doar Japonia, aparent, se abate de la regul , c ci în ara asiatic nu
cre te rata criminalit ii, ci rata sinuciderilor. A adar, o asemenea cedare se explic nu
atît prin ura fa de “ cel lalt” , care pare s se activeze în condi iile unei precarit i a
suportului social dobîndit în situa ii de criz , cît mai degrab prin ura fa de sine, care
este cultural orientat diferit ( inta fiind propria persoan , i nu „ cel lalt” ),
234
reconfirmînd într-un chip specific ipoteza frustrare-agresiune, testat de psihologii
sociali (Dollard, 1939/1998).
Insulta constituie o alt specie de comportament agresiv, caracterizat de o
raportare brutal expresiv (în registrul verbal i non-verbal) fa de partenerul de rol
i înregistreaz , de asemenea, importante varia ii culturale. A adar, agresivitatea, ca
resurs psihologic intern , se exprim diferit în societ i i culturi diferite. Ce
comportament, în fond, este considerat agresiune? F r dubii, crima poate fi inclus în
categoria agresivit ii extreme, dar insulta dobînde te semantici particulare, luînd
forme specifice în func ie de patternul cultural al societ ii proprii. Într-un studiu de
factur intercultural , M. H. Bond, K. Wan i colaboratorii (1985) au solicitat unor
studen i din Hong Kong i SUA s evalueze un episod în care manegerul dintr-o
organiza ie insult fie un superior, fie un subordonat, care se afl fie în interiorul, fie
în afara departamentului în care activeaz . S-a observat c o critic sever a propriului
ef va fi judecat diferen iat, fiind apreciat drept „ normal ” i mai pu in agresiv
într-o cultur na ional cu distan mare fa de putere, decît într-una cu distan fa
de putere mic . Totodat , „ judec torii” studen i chinezi au apreciat insulta adresat
subordona ilor din propriul departament aproape “ natural ” i „ legitim ” , ceea nu
contura din punctul lor de vedere „ imaginea unui ef degenerat” , ci a unuia „ eficient i
preocupat” . „ Insulta” devenea, a adar, mai degrab o „ dojan ” necesar unei bune
func ion ri a departamentului i a organiza iei ca întreg, fiindu-i semnificativ
relativizat duritatea simbolic . În schimb, „ judec torii” nord-americani calificau un
comportament de acest gen drept inacceptabil, ineficient i imoral, i îl sanc ionau
simbolic drastic pe „ un asemenea ef” .
O alt tem studiat de psihologi a fost legat de modul prin care agresiunea
poate fi suprimat . J. Leyens i colaboratorii (1999) au remarcat, pornind de la un
studiu mai timpuriu derulat în Brazilia (1984), c subiec ii care favorizeaz postulatul
lui M. J. Lerner al “ credin ei într-o lume dreapt ” (1981) sunt în mai mic m sur
înclina i s judece ac iunile dure de interven ie ale poli iei ca fiind „ violente” . S-a
observat ca aceast tendin depinde de suportul social acordat agresiunii sau,
dimpotriv , de respingerea colectiv a agresiunii. Întocmai ca în experimentele clasice
de influen social , precum cel al lui S. Milgram (1963, 1974) asupra obedien ei,
cînd dispare “ unanimitatea” majorit ii calitative sau cantitative în generarea unui
comportament antinormativ, agresiunea se diminueaz considerabil. Toate aceste
abord ri se bizuie îns pe un postulat deseori testat de cercet rile asupra
deindividualiz rii (Zimbardo, 1970), care afirm c grupurile sunt întotdeanua mai
agresive decît indivizii (Smith, Bond, 1998). De altfel, Y. Jaffe i Y. Yinan (1983) au
235
dovedit c în situa ie de grup, subiec ii sunt mult mai susceptibili de a aplica ocuri
electrice într-un experiment de psihologie social , decît în condi ia individual . Într-o
sintez similar , J. Rabbie (1982) a realizat un bilan al experimentelor asupra
agresiunii efectuate în Olanda în ultimii ani i a remarcat c numai în situa iile în care
grupurile sunt „ mai sigure de sine” i acolo unde normele implicite sus in brutalit i
expresive i comportamentale, agresivitatea spore te. Altfel spus, contexte sociale i
istorice deviante, de genul toalitarismului comunist din perioada cea mai atroce a
stalinismului românesc, care favorizau dela iunea i denun ul, creau un „ sentiment de
noi” patologic, ata at simbolic organelor de represiune (Securitatea), încuviin înd i
poten înd agresivitatea extrem în grup fa a de cei „ de o alt p rere” decît cea oficial .

Comportamentul prosocial

Cercet rile asupra comportamentului de ajutorare (o categorie a

comportamentului prosocial) au fost ini iate o dat cu un eveniment tragic, care a avut
un ecou semnificativ în epoc : uciderea la New York, în plin strad , în 1964, a unei
tinere, Kitty Genovese, crim la care 38 de persoane au asistat în t cere, în spatele
perdelelor, f r a avea vreo reac ie. De atunci, tema a suscitat numeroase abord ri
experimentale, toate preocupîndu-se de aflarea celor mai adecvate strategii de
diminuare a fenomenului pervers social, accentuat de anonimitate.
No iunea de comportament prosocial a fost definit ca acea conduit ” orientat
spre ajutorarea, protejarea, sprijinirea, dezvoltarea celorlalte persoane, f r a teptarea
unei recompense externe” (Hoffman, p. 118). A adar, aceast specie de comportament
trebuie s întruneasc cîteva condi ii pentru a fi calificat drept un comportament
suportiv, i anume: inten ia de a ajuta alte persoane, libertatea alegerii în acordarea
acestui ajutor, adic plasarea sa în afara sferei obliga iilor profesionale precum i lipsa
oric rui interes pentru o eventual recompens material care ar putea surveni în urma
s vîr irii actului invocat.
Un bilan asupra temei a devenit accesibil i publicului român interesat
datorit contribu iilor lui S. Chelcea (1990, 2003). În general, comportamentul
prosocial desemneaz o vast categorie de conduite, referindu-se îns invariabil la
acte privite în mod pozitiv de c tre societate. Putem numi aici ajutorarea, altruismul,
sprijinul acordat trec torului „ în nevoie” , atrac ia interpersonal , prietenia, caritatea,
cooperarea, sacrificiul, simpatia, încrederea, etc. Studiile realizate pîn în prezent în
aceast direc ie au scos în eviden c expunerea la comportamente prosociale confer
proeminen “ regulii” responsabilit ii sociale. În acela i timp, observarea unui
236
comportament antisocial poate induce prin reac ie o atitudine comportamental
prosocial . Totodat , s-a observat c insisten a agresiv în solicitarea ajutorului
amenin libertatea op iunii i, dat fiind reactan a psihic , indivizii refuz oferirea
sprijinului solicitat, prin activarea unui adev rat “ efect de bumerang” (Vaughan,
Hogg, 2004).
Un rol important în activarea comportamentului prosocial îl joac normele
sociale implicite. Adev rate legi nescrise, de multe ori mai puternice i trainice decît
cele mai importante legi oficiale, ele prescriu tipul de comportament “ a teptat” sau
“ normal” , respectiv ce comportament este calificat drept “ anormal” . Aceste
expectan e sociale sunt înv ate de c tre individ în cursul socializ rii, i nu înn scute,
de aici rezultînd i marea lor varietate în spa iu i timp. Ceea ce se respect „ cu
sfin enie” într-o anumit societate dintr-un anumit context istoric i cu o anumit
localizare spa ial , poate deveni derizoriu peste cî iva ani în acela i loc, ori chiar este
deja condamnabil într-un alt tip de societate, contemporan celei de referin .
Prin urmare, nici definirea comportamentului prosocial nu se poate articula
într-o manier universalizant , care s -i asigure legitimarea în orice timp i în orice
loc, în forme neschimb toare. Conform unei logici instrumentale care guverneaz
rela iile interpersonale, în pofida determin rilor culturale i istorice asupra
comportamentului prosocial, hot rîtor în acordarea unui sprijin pare a fi “ costul”
acord rii sale: cu cît acesta este mai ridicat, cu atît probabilitatea de a îi ajuta pe al ii
este mai redus .
A adar, definit drept disponibilitate a subiectului de a-l ajuta pe “ cel lalt” în
nevoie, comportamentul prosocial a fost examinat în spa ii accesibile, precum diverse
locuri publice, în care un complice al experimentatorului adresa unui naiv rug mintea
de a fi direc ionat “ în g sirea unei adrese necunoscute” , solicita „ s i se schimbe o
bancnot în bani m run i” , sau, în situa ia unei „ mici urgen e” (î i pierdea „ din
gre eal ” un obiect personal, precum un portmoneu) sau a unui „ accident” (se
„ pr bu ea pe strad ” ), primea în mod spontan i dezinteresat un ajutor din partea
„ celuilalt” . Studiul derulat în SUA, Canada, Australia, Turcia de c tre C. Korte i N.
Ayvalioglu (1981) e sugestiv în a dezv lui cum ajutorul e mult mai probabil s vin în
regiunile rurale, decît în marile ora e. Cu toate acestea, pe un e antion olandez
examinat de acela i cercet tor, ajutorul era la fel de consistent în toate districtele, fie
ca era vorba de ora e sau arii rurale, fapt explicat de Korte prin norma înalt de
“ civilitate” asumat global de c tre societatea olandez . În schimb, în Turcia ajutorul
ob inut în situa ii de criz se dovedea a fi mai sc zut în districtele din suburbii, care
aveau un pronun at caracter de ruralitate.
237
 i o alt cercetare coordonat de A. Hedge i Y. Yousif (1992) în Sudan i
Marea Britanie a identificat existen a unor diferen e importante între mediul urban i
cel rural, în favoarea ruralului, în privin a activ rii comportamentului prosocial, dar
nu a eviden iat diferen ele anticipate între Marea Britanie i Sudan luate ca întreg.
În fond, este foarte important i “ ce se în elege prin ajutorare” , c ci, a a cum
remarca S. Fiske (1991), comportamentul prosocial poate fi identificat practic în orice
cultur studiat de antropologi, dar în elesul atribuit acestui gen de comportament
variaz considerabil. De exemplu, Grecia era proverbial pentru generozitatea
manifestat fa de str ini, cel pu in pîn la invazia turi tilor din prezent. R. Feldman
(1967) semnala c str inii care cer o favoare în Atena primesc mai mult ajutor decît
localnicii greci ce solicit aceea i favoare (un sfat, un ajutor m runt, disponibilitatea
de a-l ajuta pe cel în nevoie), fenomen invers celui înregistrat la Paris sau Boston.
Chiar i aceste rezultate trebuie, îns , citite cu precau ii, c ci nu întotodeauna poate fi
vorba de o deschidere autentic fa de „ cel lalt diferit” în asemenea specii de
comportament. Bun oar , în studiul coordonat de P. Collet i G. O’ Shea (1976), o
serie de subiec i complici, care joac rolul de „ str ini” , întreab “ direc ia bun ”
înspre dou loca ii inexistente, într-un ora ce apar ine fie unei culturi „ occidentale”
(Londra), fie unei culturi „ orientale” (Isfahan, din Iran). S-a constatat cu surpriz c în
Iran subiec ii „ r t ci i” primesc aproape de fiecare dat indica ii “ cum s ajung la
adresa solicitat ” , chiar dac ea este inexistent , ceea nu se întîmpl deloc în Londra.
Prin urmare, ajutorul este formal i „ de fa ad ” , nu exprim dorin a autentic de „ a-l
ajuta pe cel aflat în dificultate” , ci numai înclina ia de a l sa impresia bun voin ei i
deschiderii. Cum se poate observa, "ajutorul” oferit în versiunea iranian nu este
deloc un ajutor real, c ci îndrumîndu-l pe „ str in” înspre direc ii fictive, „ suportul”
oferit „ încurc ” mai degrab , de i pare a fi foarte generos. Asemenea constat ri se
întîlnesc cu alte evalu ri critice ale antropologilor la adresa „ ospitalit ii balcanice” ( i
pe cale fireasc , a des invocatei „ ospitalit i române ti” ), c ci aceast specie de
comportament exprim o “ ospitalitate tensionat ” (Bogdanov, 1997/1998), a „ cuiva”
care a tr it frecvent experien a lipsei, i care, în pofida comportamentului s u cotidian
cu cei din in-grup (care nu poate fi pliat decît pe tiparele s r ciei inerente i
cump t rii impuse), atunci cînd ajunge în fa a str inului „ occidental” , încearc s - i
mascheze neîmplinirile i lipsurile, exhibînd o prosperitate i o disponibilitate
excesiv (numit stereotip „ ospitalitate” ).
A adar, în culturile colectiviste str inii (califica i astfel pe bata atributelor
diferite de „ culoare” a pielii, status cultural revendicat, identitate cultural prezumat ),
ca membrii ai out-grupului, nu sunt trata i similar ca autohtonii. Natura normelor
238
culturale proprii, precum i relevan a pentru in-grup a calit ii de str in (care poate fi
visceral peiorativ sau bovaric apreciativ ) ordoneaz comportamentul care se
activeaz fa de “ cel lalt” .
Într-un studiu de amploare asupra comportamentului prosocial, R. Levine, A.
Norenzayam i K. Philbrick (2001) au încercat s surprind în ce m sur str inii
primesc mai mult ajutor în anumite ora e, în dauna altora. Derulat în mari metropole,
studiul a testat i relevan a cîtorva teorii care asociau diverse variabile socio-
demografice cu cele proprii ajutor rii interumane. Astfel, cercet rile din domeniu au
dovedit importan a factorului demografic, c ci pe m sur ce densitatea metropolelor
cre tea, s-a observat cum ajutorul acordat sc dea. De asemenea, rata schimb rii
popula iei era un bun predictor al comportamentului de ajutorare, c ci pe m sur ce
mobilitatea social sporea, ajutorul acordat se diminua. Prosperitatea economic a fost
i ea pus în leg tur cu aceast dimensiune rela ional , remarcîndu-se faptul c o
stare economic medie e cea mai adecvat pentru un comportament pro-ajutorare
crescut, atît s r cia, cît i excesul de prosperitate descurajînd disponibilitatea
oamenilor de a fi gata s sar în ajutorul semenilor lor. Nu întîmpl tor, clasa de mijloc
formeaz majoritatea sociologic în rile „ occidentale” , ceea ce constituie o premis
încurajatoare în favoarea comportamentului prosocial. Totodat , dimensiunile
culturale pot anticipa intensitatea ajutor rii, scoruri mari la individualism fiind, în
general, înso ite de scoruri mai reduse la suportul acordat „ celuilalt” (Triandis, 1995).
Cum se vede, aceste tendin e – dintre care unele sunt contradictorii – indic o
multitudine de determin ri asupra comportamentului prosocial, în fiecare caz
impunîndu-se luarea în considerare a background-ului istoric, social, politic al culturii
na ionale de referin .
În cercetarea evocat a lui R. Levine, A. Norenzayan i K. Philbrick, ancheta
s-a derulat în 23 de mari ora e de pe glob, plecînd de la trei tipuri de comportament de
sprijinire în situa ii specifice: a alerta un trec tor (de fiecare dat complice al
experimentatorului) c ruia i-a c zut un obiect personal (portmoneu, pix etc), a-l ajuta
s ridice un teanc de reviste care s-au risipit nea teptat pe trotuar i a asista un „ orb”
s traverseze strada. Rezultatele au indicat c rata de acordare a ajutorului a fost
relativ stabil pentru cele trei tipuri de comportamente vizate într-un anumit ora , ceea
ce conduce spre ideea c ajutorarea str inilor pare a fi o caracteristic intrinsec
locului (ora ului sau rii) respective. De asemenea, s-au înregistrat diferen e de scor
semnificative între diversele ora e, cu nivele ale comportamentului prosocial
încadrate între 40% în Kuala Lampur, (Malaezia) i 93% la Rio de Janeiro (Brazilia).
În acest sens s-a eviden iat existen a unei corela ii semnificative de semn negativ între
239
aceast categorie de comportament i puterea de cump rare (for a economic ) a
cet enilor din ora ele respective. Concluzia vine s sprijine supozi ia lui A. Inkeles i
D. Smith, care într-un studiu din 1974 sus inuser c prosperitatea odat dobîndit , ar
impune cet enilor un comportament individualist, care const în atingerea predilect
a propriilor scopuri i în ignorarea nevoilor „ celuilalt” .
În ceea ce prive te identificarea caracteristicilor socio-culturale legate de
comportamentul de ajutorare, al turi de for economic , singura variabil ce s-a
dovedit corelat cu acesta a fost gradul de individualism propriu fiec rui ora în parte:
un individualism crescut inhibînd tendin a de ajutorare. Al i parametri studia i
(num rul de locuitori ai ora ului, respectiv viteza relativ de deplasare a subiectului în
ora ) nu au corelat semnificativ cu scorul comportamentului de ajutorare.
Ipoteza cea mai eficace testat în anii din urm dovede te cum tendin a de a
ajuta un str in scade pe m sura cre terii m rimii ora ului, a a cum reiese din meta-
analiza citat în lucrarea coordonat de echipa lui R. Levine, care sistematizeaz 65 de
studii care au pus în leg tur ace ti factori sociali i psihologici.
Într-un raport de cercetare publicat în 1999, J. Kienbaum i G. Trommsdorff
(apud Dr ghici, 2004) au realizat o compara ie cultural a comportamentului
prosocial între Germania i fosta Uniune Sovietic . S-a urm rit de fapt examinarea
comparativ a unor e antioane provenind dintr-o cultur considerat tipic
“ colectivist ” , a a cum era Uniunea Sovietic , i o alta cu pronun at caracter
individualist, de genul celei germane. Subiec ii studiului au fost 96 de copii cu vîrsta
de 5 ani, precum i mamele lor, de ambele na ionalit i. Rezultatele au fost
surprinz toare, c ci diferen ele sesizate între subiec ii de na ionalitate diferit nu au
certificat întotdeauna supozi iile elaborate anterior. Mai mult decît atît, diferen e
semnificative s-au sesizat în unele situa ii nu pe baza unui substrat etnic, ci între copii
de aceea i na ionalitate, dar de gen opus. Astfel, în timp ce cvasitotalitatea fetelor
germane au manifestat un pronun at comportament prosocial, procentul b ie eilor
germani disponibili de „ a-l ajuta pe cel în nevoie” a fost de doar 70%. Diferen e
semnificative statistic în acest sens au existat i între b ie eii ru i (ponderea de 88%)
i fete, care au avut un scor procentual apropiat de acela al b ie eilor germani.
În ceea ce prive te interac iunea mam -copil în situa ii conflictuale, s-au
semnalat deosebiri importante între cele dou tipuri de culturi. Astfel, o armonie
semnificativ mai mare în interac iunea mam -copil s-a sesizat în cazul familiilor ruse.
Momentele tensionate în aceast rela ie sunt dep ite cel mai adesea prin
compromisuri din partea ambelor p r i. Pentru subiec ii germani ai studiului, situa iile

240
conflictuale genereaz o stare de inflexibilitate reciproc copil-mam , în urma c reia
p rintele r mîne cu o percep ie subiectiv a rela iei în termeni conflictuali sup r tori.
Un alt aspect investigat examina diferen ele inergenera ionale în cele dou
culturi. În grupul rus s-a manifestat tendin a principal a unei interac iuni mai
armonioase între mam i fiic , i mai moderate în rela ia mam -fiu. Diferen e
similare au existat i în grupul german, dar mai pu in proeminente i identificabile
doar la nivelul unei empatii mai pronun ate în rela iile mam -fat , decît în acelea
dintre mam i b iat. Concluziile de ordin general care pot decurge din acest studiu
eviden iaz c într-un context colectivist, interac iunile mam copil sunt mai degrab
armonioase i cooperante.
Un alt studiu tematic semnificativ a fost realizat de c tre C. Pilgrim i A.
Rueda Riedle (2003), care a c utat s exploreze bazele culturale ale individualismului
i colectivismului, prin surprinderea comportamentului prosocial în dou societ i
considerate ca fiind opuse din acest punct de vedere, anume cea columbian (socotit
tipic colectivist ) i cea nord-american (tipic individualist ). Subiec ii angrena i au
fost 202 copii cu vîrsta medie de 7 ani, din ambele ri i de ambele sexe, provenind
din medii urbane cu forma ie religioas catolic . Autorii au dorit s verifice ipoteza
conform c reia copiii din Columbia au o mai pronun at tendin de a î i împ r i cu
prietenii propriile bunuri (juc rii, dulciuri etc.), decît aceia din Statele Unite,
concluzie ce pare sprijinit de dihotomia individualism-colectivism. Aceast ipotez
sugera c în cazul societ ii de tip colectivist din Columbia, copiii ar putea fi
predispu i spre un comportament “ generos” într-o mai mare m sur decît cei
americani, din moment ce educa ia pe care o primesc îi îndrum spre con tientizarea
nevoilor grupului din care fac parte. Rezultatele ob inute au fost în parte
surprinz toare. Ele nu au verificat clasarea copiilor din cele dou ri conform ipotezei
dihotomice expuse mai sus. Copiii din Statele Unite au dovedit un comportament
prosocial mai pronun at (respectiv au demonstrat o disponibilitate mai mare în a
permite celorlal i copii folosirea propriilor bunuri). În ambele ri motiva ia de baz a
acestui comportament au fost rela iile de prietenie prealabile existente între copii.
Ace tia au fost mai dispu i s împart cu prietenii decît cu ceilal i, cu care nu erau în
rela ii afective mai apropiate, ceea ce sprijin ideea c istoria interac iunii
interpersoanale joac un rol important în comportamentul prosocial. Astfel, rela iile
de prietenie consolidate prealabil între copii s-au dovedit un predictor mai consistent
decît dihotomia individualist-colectivism. Este probat în acest mod supozi ia c o
categorizare global a culturilor în individualiste i colectiviste se poate dovedi
simplist , din moment ce ea nu ine seama de rela iile sociale complexe care apar în
241
fiecare cultur . În acest context, cercet torii trebuie s abandoneze tendin a nefast de
a încadra indivizii în clase largi de comportament pe baza simplei lor apartenen e la o
cultur na ional specific .

În loc de concluzie

Prin urmare, la cap tul acestei c r i, parcurgerea tematicii înf i ate pîn în
prezent ne poate ajuta s discernem între diferitele dimensiuni ale personalit ii care
au o deschidere transcultural mai pronun at i cele ce sunt puternic influen ate de
patternurile culturii în care se activeaz . Totodat , se impune s în elegem c nu
exist dimensiune a personalit ii care s nu fi fost modelat de determin rile
culturale, sociale, istorice i politice ale societ ilor. Fie c e vorba, ca în ultimele
capitole, de diferen ele de gen i stereotipurile asociate acestora, de expresivitatea
facial , de modelele personalit ii, de agresivitate i comportament prosocial,
pretutindeni s-au putut observa înrîuririle adînci pe care le genereaz factorii culturali.
În toate aceste arii ale comportamentului social exist principii generale exprimate în
moduri particulare, în cadrul unor referen i culturali distinc i.
Pentru a explica mecanismul în care sunt însu ite i exteriorizate determin rile
culturale, Y. Poortinga (1990) a elaborat modelul transmisiei genetice i culturale a
atributelor identitare, iar gradul lor de “ universalitate” este explicat prin prevalen a
culturalului sau biologicului în diferite registre ale comportamentului social, dup
cum urmeaz (vezi figura nr. 1)

transmisia
genetic
transmisia
cultural

psihofiziologic perceptiv cognitiv personalitate social

Fig. nr. 1 Modelul lui Y. Poortinga (1990) Comportamentul social i transmisia

cultural i genetic

242
 A a cum sugereaz modelul evocat, „ universalul” este mai evident pentru
aspectele psihofiziologice i perceptive ale comportamentului; în schimb varia iile
culturale influen eaz în mai mare m sur aria personalit ii i registrul rela ional.
Oricum, polaritatea individualism vs. colectivism s-a dovedit a între ine cel mai
fertil set de concepte la nivel social, cu corespondentele lor interindividuale
independen vs. interdependen , iar examinarea i valorificarea multiplelor
interrela ii între aceste perechi conceptuale i diversele registre ale personalit ii vor
constitui o provocare pentru psihologia secolului XXI, sprijinind activarea unui
demers comparativ i relativizant care ar putea l rgi considerabil cîmpul cunoa terii
psihosociologice.

243
Bibliografie:

Abou, S. (1981). L'

identite culturelle. Paris: Editions Anthropos.
Abrams, D., Wetherell, M., Cochrane, S., Hogg, M., Turner, J. C. (1990). Knowing what to think by
knowing who you are: self-categorisation and the nature of norm formation, conformity and
group-polarisation. British Journal of Social Psychology, 29, 97-119.
Adamopoulos, J.; Kashima, Y. (1999). Social behavior in cultural contexts . London, UK: Sage.
Adorno, T, Frenkel-Brunswick, E., Levinson, D., Sanford, R. (1950). The authoritarian personality.
New York: Harper,Row.
Alexandrescu, S. (1998). Paradoxul român. Bucure ti: Univers.
Alexandrescu, S. (2000). Identitate în ruptur . Bucure ti: Univers.
Allport, F. H. (1924). Social psychology. Boston : Houghton Mifflin.
Almond, G., Verba, S. (1969/1996). Cultura civic . Bucuresti: CEU Press, DU Style.
Amir, T. (1984). The Asch conformity effect: a study in Kuwait. Social Behavior and Personality, 12,
187-190.
Ancona, L., Parezson, R. (1968). Contributo allo studio della aggressione: la dinamica della obedienza.
Archivio di Psicologia Neurologia e Psichiatria, 29, 340-372.
Andreeva, G. (1987). Cognitive processes in developing groups. In L. Strickland (ed.), Directions in
Soviet Social Psychology. New York: Springer.
Antohi, S. (1997). Exerci iul distan ei. Bucure ti: Nemira.
Asch, S. (1952). Social psychology. New York: Prentice Hall.
Asch, S. (1956). Studies of independence and conformity: a minority of one against a unanimous
majority. Psychological Monographs, 70 (9).
B la , D. (2003). Diferen e interregionale pe dimensiunea parohialism-na ionalism la studen ii
români. Lucrare de licen . Timi oara: UVT.
Ball, R. (2001). Individualism, collectivism and economic development. Annals of the American
Academy of Politica land Social Science, 573, 57-85.
Barnlund, D. C., Araki, S. (1985). Intercultural encounters: The management of compliments by
Japanese and Americans. Journal of Cross-Cultural Psychology, 16, 9-26.
Baron, R., Byrne, D. (1997/2003). Social psychology, Boston: Allyn and Bacon.
Barth, F. (1995). Les groupes éthniques et leurs frontières. In F. Barth, Théories de l’éthnicité. Paris :
PUF.
Basabe, N., Paez, D., Valencia, J., Gonzales, J., Rime, B., Diener, E. (2002). Cultural dimensions,
socioeconomic development, climate and emotional hedonic level. Cognition and Emotion 16
(1), 103-125.
Bassett, P (2004). Chinese and Australian student’ s cultural perceptions, a comparative study. School of
Management. Melbourne: Victoria University Press.
Bastide, R. (1996). Les Amériques noires. Paris: Harmattan.
Bateson, N. (1966). Familiarisation, group discussion and risk-taking. Journal of Experimental Social
Psychology, 2, 119-129.

244
Baumeister, R. F. (1998). The Self. In G. T. Gilbert, S. T. Fiske, G. Lindzey (eds.), Handbook of social
psychology, (vol.1). Boston: McGraw-Hill, 680-740.
Baumrind, D. (1964). Some thoughts on ethics of research: after reading MIlgram’ s “ Behavioral study
of obedience. American Psychologist, 19, 421-429.
Bell, P., Jamieson. B. (1970). Publicity of initial decisions and the risky shift phenomenon. Journal of
Experiemental Social Psychology, 6, 329-345.
Bellah, R., Madsen, R., Sullivan, W., Swidler, A., Tipton, S. (1998). Americanii. Individualism i
d ruire. Bucure ti: Humanitas.
Benedict, R. (1946/2006). The chrysanthemum and the sword. New York: Mariner Books.
Bennett, M. J. (1993). Towards ethnorelativism: A developmental model of intercultural sensitivity. In
R. M. Paige (ed.), Education for the Intercultural Experience. Yarmouth, ME: Intercultural
Press, 1-50.
Berevoescu, I., St nculescu, M. (1999). Fe ele Schimb rii.Românii i provoc rile tranzi iei. Bucure ti:
Nemira.
Berman, J. J., Murphy-Berman, V. A., Singh, P. (1985). Cross-cultural similarities and differences in
perceptions
Berry, J. W. (1969). On cross-cultural comparativity. International Journal of Psychology, 3, 119-128.
Berry, J. W., Poortinga, Y. H., Pandey, J., Dasen, P. R., Saraswathi, T. S., Segall, M. H., Kagitcibasi,
C. (eds.). (1997). Handbook of cross-cultural psychology, 2nd ed. Boston: Allyn,Bacon.
Berry, J. W., Poortinga, Y. H., Segall, M. H., Dasen, P. R. (1992). Cross-cultural psychology:
Research and application. New York, Cambridge: Cambridge University Press.
Berry, J. W., Segall, M. H., Kagitcibasi, C. (1997). Handbook of cross-cultural psychology: vol. 3.
Social behavior and application. Boston: Allyn,Bacon.
Biehl, M., Matsumoto, D., Ekman, P., Hearn, V., Heider, K., Kudoh, T., Ton, V. (1997). Matsumoto
and Ekman'
s Japanese and Caucasian facial expressions of emotion (JACFEE): Reliability
data and cross-national differences. Journal of Nonverbal Behavior, 21 (1), 3-22.Buck, R.
(1984). The communication of emotion. New York: Guilford.
Birth, K., Prillwitz, G. (1959). Fuhrungsstile und Gruppenverhalten von Schulkindern. Zeitschrift fur
Psychologie, 163, 230-301.
Boesch, C. (1991). Symbolc communication in wild chimpanzees? Human Evolution, 6, 81-90.
Bogathy, Z. (ed.) (2004). Manual de psihologie organiza ional . Ia i: Polirom.
Bogdanov, B. (1997/1998). Homo Balkanicus. Secolul XX, 7–9, 67–75.
Boncu, . (1999). Facilitarea social . In S. Boncu, Psihologie i societate. Ia i: Erota, 35-66.
Boncu, . (2003). Procese i fenomene de grup. In A. Neculau (ed.)., Manual de psihologie social .
Ia i: Polirom, 224-236.
Bond, M. H., Cheung, T. S. (1983). College students spontaneous self-concept: the effect of culture
among respondents in Hong Kong, Japan and the United States. Journal of Cross-cultural
Psychology, 14 (2), 153-171.
Bond, M. H., Wan, K. C., Leung, K., Giacolone, R. A. (1985). How are responses to verbal insult
related to cultural collectivism ans power distance?. Journal of Cross-Cultural Psychology,
16, 111-127.
Bond, R.A.; Smith, P.B. (1996). Culture and conformity: A meta-analysis of studies using Asch'
s
(1952, 1956) line judgment task. Psychological Bulletin, 119, 111-137.
245
Bozian, M. (2004). Dinamici identitare i procese aculturative. Studiu intercultural în România i
SUA. Lucrare de licen . Timi oara: UVT.
Brannon, E. M., Terrace, H. S. (1998). Ordering of the numerosities 1 to 9 monkeys. Science, 282, 746-
749.
Braudel, F. (1958/1996). Histoire et sciences sociales. La longue durée. In F. Braudel, Ecrits sur
l’histoire. Paris: Flammarion, 41-84.
Brunswik, E. (1956). Perception and the representative design of psychological experiments. Berkeley:
University of California Press.
Buss, D. (1994). The Evolution of Desire. New York: NY, St. Martin'
s Press, Inc.
Buss, D. and 49 co-authors (1990). International preferences in selecting mathes: a study of 37 cultures.
Journal of Cross-Cultural Psychology, 21, 5-47.
Buss, D.M., 49 co-authors (1990). International preferences in selecting mates: A study of 37 cultures.
Journal of Cross-Cultural Psychology, 21, 5-47.
Buss, D.M., Barnes, M. (1996). Preferences in human mate selection. Journal of Personality and Social
Psychology, 50, 559–570.
Buunk, B., Hupka, R. B. (1987). Cross-cultural differcences i the elicitation of sexual jelousy. Journal
of Sex Research, 23 12-22.
Byrne, D. (1971). The attraction paradigm. New York: Academic Press.
Byrne, D., Gouaux, salC., Griffitt, W., Lamberth, J., Murakawa, N., Prasad, M. B., Prasad, A.,
Ramirez, M. (1971). The ubiquitous relationships : Attitude similarity and attraction – a cross-
cultural study. Human Realtions, 24, 201-207.
C. Mereuta (ed.) (1998). Culturi organizationale în spa iul românesc. Valori i profiluri dominante.
Bucure ti: Editura Expert.
Camilleri, C. (1999). La psychologie interculturelle. In E. Drozda-Senkowska (ed.). Psychologie
sociale. Paris : Les Editions d’ Organization, 93-119.
Campbell, D. T. (1964). Distinguishing differences in perception frm failures of communication in
cross-cultural studies. In F. S. Northrup, H. Livingston (eds.). Cross-cultural understanding:
Epistemology in anthropology. New York: Harper,Row, 308-336.
Caplan, N., Whitmore, J. K.,, Choy, M. H. (1989). The boat people and achievementin America. Ann
Arbor: The University of Michigan Press.
Carlson, J., Davis, D. (1971). Cultural values and the risky shifts: a cross-cultural test in Uganda and
the United States. Journal of Personality and Social Psychology, 20, 329-399.
Carroll, J. M., , Russell, J. A. (1996). Do facial expressions signal specific emotions? Judging emotion
from the face in context. Journal of Personality and Social Psychology, 70 (2), 205-218.
Chandra, S. (1973). The effects of group pressure in perception: a cross-cultural conformity study.
International Journal of Psychology, 12, 207-212.
Charlesworth, W. R., , Kreutzer, M. A. (1973). Facial expressions of infants and children. In P. Ekman
(ed.), Darwin and facial expression. New York: Academic Press, 91-168.
Chazan, P. (1998). The moral Self. London: Routhledge.
Chelcea, S. (1990). Psihosociologia cooper rii i într-ajutor rii umane. Bucure ti: Editura Militar .
Chelcea, S. (2000). Justi ia social socialist si comunismul rezidual în România dup un deceniu de
tranzi ie. O analiz secundar . Sociologie româneasc , 1, 125-141.

246
Chelcea, S. (2002a). Frînarea social . In S. Chelcea, Un secol de cercet ri psihosociologice. Ia i:
Polirom, 143-154.
Chelcea, S. (2003b).Cultur . In S. Chelcea, P. Ilu (eds.), Enciclopedie de psihosociologie. Bucure ti :
Editura Economic , 102-105.
Chelcea, S. (2003c).Comportament prosocial. In S. Chelcea, P. Ilu (eds.), Enciclopedie de
psihosociologie. Bucure ti : Editura Economic , 86-87
Chiu, R., Kosinski, F, (1999). The role of affective dispositions in job satisfaction and work strain:
comparing collectivist and individualist societies. International Journal of Psychology, 34 (1),
19-28.
Christensen, H. T. (1973). Attitudes toward marital infidelity: a nine culture sampling of university
student opinion. Journal of Comparative Family Studies, 4, 194-214.
Chung, Tyson, Mallery, Paul (2000). Social comparison, individualism – collectivism and self-esteem
in China and the United States. Current Psychology, vol. 18, Issue 4, 340-353
Clayes, W. (1967). Conformity behaviour and personality variables in Congolese students.
International Journal of Psychology, 2, 40-52.
Cole, M. (1996/1999). Cultural psychology: A once and future discipline. Cambridge: Harvard
University Press.
Collet, P., O’ Sea, G. (1976). Pointing the way to a fictional place: a study of direction-giving in
England and Iran. European Journal of Social Psychology, 6, 447-458.
Cosmovici, A. (1996). Psihologie general . Ia i: Polirom.
Cousins, S.D. (1989). Culture and self-perception in Japan ant the United States. Journal of Personality
and Social Psychology, 56, 124–131.
Cri an, I. (2004). Sexualitatea – Între atrac ie i tabu. Diferen e interculturale în alegerea
partenerului. (Eseu la Psihologie intercultural ). Timi oara: UVT.
Cuche, D. (2003). No iunea de cultur în tiin ele sociale. Ia i: Institutul European.
Cuco , C. (2000). Educa ia. Dimensiuni culturale i interculturale. Ia i: Polirom.
Dafinoiu, I. (2001). Elemente de psihoterapie integrativ . Ia i: Polirom.
Dansen, P., Perregaux, C., Micheline R. (1999). Educa ia intercultural . Experien e, politici, strategii.
Bucure ti: Editura Polirom.
Darwish, A.F., Huber, G. (2003). Individualism vs collectivism in different culture: a cross-cultural
study. Intercultural Education, vol. 14, no. 1, 47 – 55.
Di Mascio, P. (2000). Freud dup Auschwitz. Timi oara: Editura Amarcord.
Diab, L. N. (1970). A study of intragroup and intergropu relations among experimentally produced
small groups. Genetic Psychology Monographs, 82, 49-82.
Diener, E., Diener, M. (1995). Cross-cultural correlates of life satisfaction and self-esteem. Journal of
Personality and Social Psychology, 68, 653-663.
Dion, K, Dion, K., Keelan, P. (1998). Attachement styles and relationship satisfaction. Canadian
Journal of Behaviour Science, 30, 1.
Dion, K. K., Dion, K. L. (1993). Individualistic and collectivistic perspectives on gender and the
cultural context of love and intimacy. Journal of Social Issues, 49(3), 53-69.
Dissident, D. (2005). The problem of „ Individualism” vs. „ Collectivism” .
http://www.physicsforums.com/showthread.php?t=3362
Doise, W. (1982). L’explicaton en psychologie sociale, Paris: PUF.
247
Dollard, J., Doob, L, Miller, N., Mowerer, O. H., Sears, R. R. (1939). Frustration and aggression. New
Heaven, CT: Yale University Press.
Doms, M. (1983). The minority influence effect: an alternative approach. In W. Doise, S. Moscovici
(eds.), Current Issues in European Social Psychology.Cambridge: Cambridge University
Press.
Dr ghicescu, D. (1907/1996). Din psihologia poporului român. Bucure ti: Albatros.
Dr ghici, I. (2004). Comportamentul prosocial (Eseu la Psihologie intercutural ). Timi oara: UVT.
Dumitru, I. (2000). Sistemul personal de valori i orientarea personalit ii. Revista de Psihologie
Aplicat , 2 (1).
Dwyer, D. (2000). Interpersonal Relationships. London: Routledge Modular Psychology Series.
Early, P. C. (1989). Social loafing and collectivism: a comparison of the United States and the
peoples’ s of Republic of China. Administrative and Science Quarterly, 34, 565-581.
Early, P. C. (1991). East meets West meets Midwest: further explorations of collectivistic and
individualistic work groups. Minnesota: Minnesota University Press.
Eaton, L., Louw, J. (2000). Culture and Self in South Africa: individualism – collectivism predictions.
The Journal of Social Psychology, 140 (2), 210-217.
Ekman, P (1993). Facial expression and emotion. http://ist-socrates.berkeley.edu/~shimlab/Ekman.pdf.
Ekman, P. (1972). Universals and cultural differences in facial expressions of emotion. In J. Cole (Ed.),
Nebraska Symposium of Motivation, 1971: Vol. 19. Lincoln: University of Nebraska Press.
Ekman, P. (1973). Darwin and facial expression. New York: Academic Press.
Ekman, P. (1994). Strong evidence for universals in facial expressions: A reply to Russell'
s mistaken
critique. Psychological Bulletin, 115 (2), 268-287.
Ekman, P. (ed.). (1982). Emotion in the human face (2nd ed.). Cambridge: Cambridge University Press.
Ekman, P., , Friesen, W. V. (1969). Nonverbal leakage and clues to deception. Psychiatry, 32 (1), 88-
106.
Ekman, P., , Friesen, W. V. (1986). A new pan-cultural facial expression of emotion. Motivation and
Emotion, 10 (2), 159-168.
Ekman, P., , Heider, K. G. (1988). The universality of a contempt expression: A replication. Motivation
and Emotion, 12 (3), 303-308.
Ekman, P., Friesen, W. V., O'
Sullivan, M., Chan, A., Diacoyanni-Tarlatzis, I., Heider, K., Krause, R.,
LeCompte, W. A., Pitcairn, T., Ricci-Bitti, P. E., Scherer, K., Tomita, M., , Tzavaras, A.
(1987). Universals and cultural differences in the judgments of facial expressions of emotion.
Journal of Personality and Social Psychology, 53 (4), 712-717.
Ekman, P., Levenson. R., , Friesen, W. V. (1983). Autonomic nervous system activity distinguishes
between emotions. Science, 221, 1208-1210.
Ekman, P., O'
Sullivan, M., , Matsumoto, D. (1991a). Confusions about context in the judgment of
facial expression: A reply to "The contempt expression and the relativity thesis". Motivation
and Emotion, 15 (2), 169-184.
Ekman, P., O'
Sullivan, M., , Matsumoto, D. (1991b). Contradictions in the study on contempt: What'
s it
all about? Reply to Russell. Motivation and Emotion, 15 (4), 293-296.
Elfenbein, H., Ambady, N. (2002). On the universality and cultural specificity of emotion recognition:
A meta-analysis. http://faculty.haas.berkeley.edu/anger/bul1282203.pdf.

248
Elfenbein, H., Ambady, N. (2003). When familiarity breeds accuracy: Cultural exposure and facial
emotion recognition. http://psychology.uchicago.edu/socpsych/ambady1.pdf.
Elis, E., Nel, E. (1991). Conformity behavior of Afrikaans- and English-speaking adolescents in South
Africa. Journal of Social Psychology, 131, 875-891.
Elizur, D., Sagie, A (1999). Faces of personal value: a structural analysis of life and work value.
Applied Psychology: An International Review, 48 (1), 73-87.
Ellemers, N., Spears, R., Doosje, B. (1999). Social identity. Oxford: Blackwell.
Ember, C. R.., Ember, M. (1985). Anthropology. (4th ed.) Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall.
Evans, G.W., Palsane, M.N., Carrere, S. (1987). Type A behaviour and occupational stress: A cross-
cultural study of blue-collar workers. Journal of Personality and Social Psychology, 52, 1002-
1007.
Eysenck, H. J. (1992a). A reply to Costa and McCrae. P or A and C--The role of theory. Personality
and Individual Differences, 13, 867-868.
Eysenck, H. J. (1992b). The definition and measurement of psychoticism. Personality and Individual
Differences, 13, 757-785.
Eysenck, H. J. (1994). Creativity and personality: Word association, origence, and Psychoticism.
Creativity Research Journal, 7, 209-216
Eysenck, H. J. (1997). Personality and experimental psychology: The unification of psychology and the
possibility of a paradigm. Journal of Personality and Social Psychology, 73, 1224-1237.
Eysenck, H. J., Eysenck, M. W. (1985). Personality and individual differences: A natural science
approach. New York: Plenum.
Eysenck, H. W., Eysenck, S. B. G. (1982), Recent advances in cross-cultural study of personality. In J.
Butcher, C. Spielberger (eds.), Advances in Personality Assessment, volume 2. Hilsdale, NJ:
Erlbaum.
Feldman, R. (1967). Honesty toward compatriot and foreigner: field experiments in Paris, Athens and
Boston. In W. Lambert, R. Weisbrod (eds.), Comparative Perspectives on Social Psychology.
Boston: Little Brown.
Feldman, R. (2001). Social psychology – Theories, research, and applications. New York: McGraw –
Fernandez-Dols, J. M., , Ruiz-Belda, M. A. (1997). Spontaneous facial behavior during intense
emotional episodes: Artistic truth and optical truth. In J.A. Russell, , J.M. Fernandez-Dols
(eds.), The psychology of facial expression. Studies in emotion and social interaction, 2nd
series. (pp.255-274). New York, NY: Cambridge University Press.
Fernandez-Dols, J. M., Wallbott, H., , Sanchez, F. (1991). Emotion category accessibility and the
decoding of emotion from facial expression and context. Journal of Nonverbal Behavior, 15
(2), 107-123.
Ferreol, G. (ed.). (2000). Identitatea, cet enia i leg turile social. Ia i: Polirom.
Festinger, L. (1954). A theory of social comparison processes. Human Relations, 7, 117-140.
Fiske, A. P. (1991). Structures of social life: the four elementary forms of human relations. New York:
Free Press (Macmillan).
Fiske, A. P. (2000). Complementarity theory: why human social capacities evolved to require cultural
complements. Personality and Social Psychology Review, 4, 76-94 (2000).
Fiske, S. (1991). The cultural relativity of selfish individualism: anthropological evidence that humans
are inherently sociable. In M. Clark (ed.), Prosocial behaviour. Newbury Park: Sage.
249
Flament, C. (1995). Structura, dinamica i transformarea reprezent rilor sociale. In A. Neculau (ed.),
Psihologia cîmpului social. Reprezent rile sociale. Bucure ti: tiin i Tehnic SA, 155-176.
Floyd, K., Voloudakis, M. (1999). Attributions for expectancy violating changes in affectionate
behavior in platonic friendships. Journal of Psychology, 133, 32-49.
Forgas, J.P., Bond, M. (1985) Cultural influences on the perception of interaction episodes. Personality
and Social Psychology Bulletin, 11, 75-88.
Frager, R. (1970). Conformity and anti-conformity in Japan. Journal of Personality and Social
Psychology, 15, 203-210.
Fraser, C., Gouge, C., Bilig, M. (1971). Risky shifts, cautious shifts and group polarization. European
Journal of Social Psychology, 1, 7-30.
French, J., Israel, J., Ås, D. (1960). An experiment on participation in a Norvegian factory:
interpersonal dimensions of decision-making. Human Relations, 13, 3-19.
Fridlund, A.J. (1997). The new ethology of human facial expressions. In J. A. Russell, , J. M.
Fernandez-Dols (Eds.), The psychology of facial expression. Studies in emotion and social
interaction, 2nd series.. New York, NY: Cambridge University Press,103-129.
Friedlander, F (1964). Positive and negative motivations toward work. Administrative Science
Quarterly, IX, 194-207.
Friend., R., Rafferty, Y., Bramel, D. (1990). A puzzling misinterpretation of the Asch “ conformity”
study. Europoean Jurnal of Social Psychology, 20, 29-44.
Frost, K., Frost, C. (2000). Romanian and American life aspiration in relation to psychological well-
being. Journal of Cross-Cultural Psychology, vol. 31( 6).
Fukuyama, F. (1995). Trust: social virtues and the creation of prosperity. New York: Free Press.
Gabrenya, W. K., Wang, Y., Latane, B. (1985). Social loafing on an optimistic task: corss-cultural
differences among Chinese and Americans. Journal of Cross-Cultural Psychology, 16, 223-
242.
Gardiner, H. W., Mutter, J. D., , Kosmitzki, C. (1998). Lives across cultures: Cross-cultural human
development. Needham Heights, MA: Allyn and Bacon.
Gavreliuc, A. (2002a). O c l torie al turi de” cel lalt” . Studii de psihologie social . Timi oara:
Editura Universit ii de Vest.
Gavreliuc, A. (2002b). Identitate narativ i istorie. Schi a unei h r i identitare b n ene. Psihologia
Social , 9.
Gavreliuc, A. (2002c). Identitate narativ i istorie. Schi a unei h r i identitare b n ene. Psihologia
social , 9, 83-103.
Gavreliuc, A. (2003). Mentalitate i sciatate. Cartografii ale imaginarului identitar din Banatul
contemporan. Timi oara: Editura Universit ii de Vest.
Gavreliuc, A. (2004). Patternuri valorice transgenera ionale în România postcomunist . Lucrare
prezentat la Conferin a na ional a Asocia iei Psihologilor din România (rezumat inclus în
volumul conferin ei), C lim ne ti.
Geertz, C. (1973). The interpretation of cultures. New York: Basic Books.
Geertz, C. (1973/2001). The interpretation of cultures. New York: Basic Books.
Geher, G., Bauman, K., Hubbard, S., Kay, Legare, J. R. (2002). Self and other obedience estimates:
biases and moderators. Journal of Social Psychology, 142, 242-254.
Gergen, K. (1991). The satureted self. New York: Basic Books.
250
Gergen, K. J. (1973). Social psychology as history. Journal of Personality and Social Psychology, 26,
311.
Giddens, A. (1991). Modernity and self-identity. Cambridge: Polity Press.
Glazer, S (2002). Past, present and future of cross-cultural studies in industrial and organizational
psychology. International Review of Industrial and Organizational Psychology, vol 17,
Chichester, UK: Wiley.
Goodwin, R. (2002). Conducting cross-cultural psychological research in changing cultures: some
ethical and logistical considerations. In W. J. Lonner, D. L. Dinnel, S. A. Hayes, D. N. Sattler
(eds.), Online Readings in Psychology and Culture, Unit 2, Chapter 10.
Goodwin, R., Nizharadze, G., Luu, L., Kosa, E., Emelzanova, T. (1999). Glastnos and the art of
conversation. Journal of Cross-cultural Psychology, 30, 1.
Gouge. C., Fraser, C. (1972). A further demonstration of group polarization. European Journal of
Social Psychology, 2, 331-346.
Gouldner, A. W. (1960). The norm of reciprocity: A preliminary statement. American Sociological
Review, 25, 161-178.
Gouveia, V.(2003). The horizontal and vertical attributes of individualism and collectivism in a
Spanish population. Journal of Social Psychology, 143, issue 1, 43-64.
Gouveia, V., Albuquerque, J., Clemente, M., Espinosa. P., (2002). Human values and social identities:
a study in two collectivist culture. International Journal of Psychology, 37 (6), 333-342.
Gouveia, V., Clemente, M.,, Espinosa, P., (2003). The Horizontal and Vertical Attributes of
Individualism and Collectivism in a Spanish Population. Journal of Social Psychology. Feb.
2003, vol 143, issue1, 43 – 64.
Greenfeld, P. M., Maynard, A. E., Childs, C. P. (1997). History, culture, learning and develompement.
In E. Turiel (ed.). Culture, development and cognition. Symposium of Society for Research in
Child Development. Washington DC.
Gudykunst, W. B. (1998). Bridging Differences: Effective Intergroup Communication. Thousand
Oaks: Sage Publications.
Gudykunst, W. B., Matsumoto, Y., Ting-Toomey, S., Nishida, T., Kim, K., , Heyman, S. (1996). The
influence of cultural individualism-collectivism, self construals, and individual values on
communication styles across cultures. Human Communication Research, 22 (4), 510-543.
Gundykunst, W. B. (ed.) (1999). Handbook of international and intercultural communication, second
edition.
Hall, E. T. (1966/1996) The Hidden Dimension. New York: Doubleday.
Hansen, T., Bartsch, R. A. (2001). The positive correlation between personal need for structure and the
mere exposure effect. Social Behavior , Personality: An International Journal; 29 (3), 271-
277.
Hargie, O., Tourish, D., Curtis, L. (2001). Gender, religion and adolescent patterns of self-disclosure in
the divided society of Northern Ireland. Adolescence, Vol.36, No.144. Hook, M., Gerstein, L.,
Detterich, L., Gridley, B. (2003). How close are we? JCD, 82, No 4.
Harris, M. (1993). Culture, people, nature: An introduction to general anthropology.New York: Harper
Collins.
Hatcher. J. (1982). Arousal and conformity. In H. Brandstatter, J. H. Davis, G. Stocker-Kreichgauer
(eds.), Group Decision-Making. London: Academic Press.
251
Hatfield, E., Rapson, R. (1996). Love and sex: Cross-cultural perspectives. Needham Heights, MA:
Allyn , Bacon
Hedge, A., Yousif, Y. (1992). The effect of urban size, cost and urgency on helpfulness: a cross-
cultural comparison between United Kingdom and te Sudan. Journal of Cross-Cultural
Psychology, 23, 107-115.
Herskovits, M. J. (1948). Man and his works: The science of cultural anthropology. New York: Knopf.
Hertzfeld, M. (1997/2005). Cultural intimacy. Social poetics in the nation state. London: Routledge.
Hoffman, M. L. (1984). Parent discipline, moral internalization, and development of prosocial
motivation. In E. Staub, D. Bar-Tal, J. Karylowski, J.Reykowski (eds.), Development and
maintenance of prosocial behavior: International perspectives on positive morality. New
York: Plenum, 117-137.
Hofstede, G (1980/2003). Culture’s consequences: International differences in work-related values.
Beverly Hills: Sage.
Hofstede, G (1986). Cultural differences in teaching and learning. International Journal of
Intercultural Relations, 10 (3), 301-320.
Hofstede, G. (1991/1996). Managementul structurilor multiculturale. Sofware-ul gîndirii. Bucure ti
Editura Economic .
Hovland, C.I., Sears, R.R. (1940). Minor studies of aggression: Correlations of lynchings with
economic indices. Journal of Psychology, 9, 301-310.
Hui, C. H. (1988). Measurement of individualism-collectivism. Journal of Research in Personality, 22,
17-36.
Hui, C. H. Triandis, H. C. (1986). Individualism-collectivism : A study of cross-cultural researchers.
Journal of Cross-Cultural Psychology, 17, 225-248.
Hui, C.H., Triandis, H.C., Yee, C. (1995). The relationship between individualism-collectivism and
satisfaction at the work place. Applied Psychology: An International Review, 44, 276-282.
Hui, C.H., Yee, C. (1999). The impact of psychological collectivism and workgroup atmosphere on
Chinese employees'job satisfaction. Applied Psychology: An International Review, 48, 175-
185.
Huntington, S. (2001). Ciocnirea civiliza iilor. Bucure ti: Antet.
Iacob, L. (2003). Etnopsihologie i imagologie. Sinteze i cercet ri. Ia i : Polirom.
Iacob. L., Lungu, O. (1999). Imagini identitare. Ia i: Eurocart.
Ilu , P. (2000). Iluzia localismului i localizarea iluziei. Teme actuale ale psihosociologiei. Ia i:
Polirom.
Ilu , P. (2001). Sinele i cunoa terea lui. Ia i: Polirom.
Ilu , P. (2003). Sine. In S. Chelcea, P. Ilu (eds.), Enciclopedie de psihosociologie. Bucure ti : Editura
Economic , 327-331.
Ilu , P. (2004). Valori, atitudini i comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie. Ia i:
Polirom.
Inglehart, R. (1997/2005). Modernization and postmodernization. Cultural, economic and political
change in 43 societies. New Jersey: Princeton University Press.
Inglehart, R. (2001),. Technological change, cultural change and democracy. Word Values Survey .
isr.umich.edu).

252
Inglehart, R., Baker, Wayne, E. (2001). Modernisation’ s challenge to traditional values: Who’ s afraid
of Ronald McDonald?, Futurist, 35(2).
Inkeles, A., Smith, D. (1974). Becoming modern: Individual change in six developing countries.
Cambridge: Harvard Universirty Press.
Innes-Ker, A., Niedenthal, P. (2002). Journal of Personality and Social Psychology; (83)4, 804-816.
Iwawaki, S., Kashima, Y., Leung, K. (1992). I nnovations in cross-cultural psychology . Lisse: Swets.
Izard, C. E. (1971). The face of emotion. New York: Appleton-Century-Crofts.
Izard, C. E. (1994). Innate and universal facial expressions: Evidence from developmental and cross-
cultural research. Psychological Bulletin, 115 (2), 288-299.
Izard, C. E., , Haynes, H. O. (1988). On the form and universality of the contempt expression: A
challenge to Ekman and Friesen'
s claim of discovery. Motivation and Emotion, 12 (1), 1-16.
Jaffe, Y., Yinon, Y. (1983). Collective aggression: the group-individual paradigm in the study of
collective antisocial behaviour. In H. H. Blumberg, A. P. Hare, V. Kent, M. F. Davies (eds.),
Small groups and social interaction. vol. 1. Chichester: Wiley, 267-275.
Jahoda, G. (1982). Do we need a concept of culture? Journal of Cross-Cultural Psychology, 15, 139-
152.
Jahoda, G., Krewer, B. (1997). History of cross-cultural psychology and cultural psychology. In J. W.
Berry, Y. H. Poortinga, J. Pandez (eds.), Handbook of cross-cultural psychology: Theory and
method (vol. 1), 1-42.
Jahoda, G., Lewis, I. M. (1988). Acquiring culture: Cross cultural studies in child development.
London, England UK: Croom Helm.
Jamieson, B. (1968). The risky shift phenomenon with a heterogeneous sample. Psychological Reports,
23, 203-206.
Jenkins, R. (2000). Identitate social . Bucure ti: Univers.
Jesuino, J. (1986). Influence leadership processes on group polarization. European Journal of Social
Psychology, 16, 413-424.
Judt, T. (2002). România la fundul gr mezii. Ia i: Polirom.
Juralewicz, R. S. (1974). An experiment in participation in a Latin American factory. Human Relations,
27, 627-637.
Kagitcibasi, C. (1970) Social norms and authoritarianism: A Turkish- American comparison. Journal of
Personality and Social Psychology, 16 (3), 444-451.
Kagitcibasi, C. (1994). Individualism and collectivism. In J. W. Berry, M. H. Segall, C. Kagitcibasi
(eds.), Handbook of cross-cultural psychology: Vol. 3. Social behavior and applications (2nd
ed.). Boston: Allyn,Bacon., 1-49.
Kallos, N., Roth, A. (1968). Axiologie i etic . Bucure ti: Ed. tiin ific .
Kalmus, V. (2001), Socialization to values: collectivism and individualism in the ABC- books of the
20th century in Estonia, Trames, 2, 120-136.
Kashima, Y., Foddy, M., Platow, M. (2002). Self and identity: Personal, social, and symbolic .
Mahwah, NJ: Erlbaum.
Kashima, Y., Siegal, M., Tanaka, K., Isaka, H. (1988). Universalism in lay conceptions of distributive
justice: A cross-cultural examination. International Journal of Psychology, 23, 51-64.
Kelley, K. and 5 co-authors (1986). Chronic self-distructivness and locus of control in cross-cultural
perspective. Journal of Social Psychlogy, 126, 573-577.
253
Kemper, T. D. (1978). A social interactional theory of emotions. New York: Wiley.
Kienbaum, J., Trommsdorff, G.. (1999). Social development of young children in different cultural
systems. International Journal of Early Years Education, (7) 3.
Kilham, W., Mann, L. (1974). Level of destructive obedience as a function of transmitter and exectuant
roles in the Milgram obedience paradigm. Journal of Personality and Social Psychology, 29,
696-702.
Kitayama, S., Markus, H. R., , Matsumoto, H. (1995). Culture, self, and emotion: A cultural
perspective on "self-conscious" emotions. In J. P. Tangney, , K. W. Fischer (Eds.), Self-
conscious emotions: The psychology of shame, guilt, embarrassment, and pride. New York,
NY: Guilford Press, 439-464.
Kitayama, S., Markus, H. R., Matsumoto, H., Norasakkunnikit, V. (1997). Individual and collective
processes in the construction of the self: Self-enhancement in the United States and self-
criticism in Japan. Journal of Personality and Social Psychology, 72, 1245-1267.
Klineberg, O. (1980). Historical perspectives: cross-cultural psychology before 1960. In H. Triandis,
W. Lambert (eds.), Handbook of cross-cultural psychology. vol. 1, Boston: Allyn & Bacon
Inc.
Kluckhohn, C. (1956). Toward a comparison of value emphases in different cultures. In L. D. White
(ed.). The state of the social sciences. Chicago: University Press of Chicago, 116-132.
Kluckhohn, C., Kroeber, A. L. (1952). Culture: A critical review of concepts and definitions.
Cambridge: Peabody Museum.
Kluckhohn, C., Murray, H. (1948). Personality: In Nature, Society and Culture. New York: Alfred A.
Knopf, Inc.
Kluckhohn, C.K.M. (1951). Values and value orientation in the theory of action. In: T. Parson, E. Shils
(eds.). Toward a general theory of action. Harvard: Harvard University Press
Klug, F. (2000). Values for a Godless Age. Middlesex: Penguin Books.
Knudsen, H. R., , Muzekari, L. H. (1983). The effects of verbal statements of context on facial
expressions of emotion. Journal of Nonverbal Behavior, 7 (4), 202-212.
Kogan, N., Doise, W. (1969). Effects of anticipated delegate status on level of risk-taking in small
decision-making group. Acta Psychologica, 29, 228-243.
Korte, C., Ayvalioglu, N. (1981). Helpfulness in Turkey : cities, towns and urban villages. Journal of
Cross-Cultural Psychology, 12, 123-141.
Kövecses, Z. (2003). Language, figurative thought, and cross-cultural comparison. Metaphor , Symbol,
18, 311-320.
Kuhn, M., Mc Partland, T. (1954). An empirical investigation of self-attitudes. American Sociological
Review, 19, 68–76.
Ladmiral, J. R., Lipiansky, E. M. (1989/1991). La communication interculturelle. Paris: Armand Colin.
Lalonde, R.N. , Cameron, J.E. (1993). An intergroup perspective on immigrant acculturation with a
focus on collective strategies. International Journal of Psychology, 28, 57-74.
Lamm, H., Kogan, N. (1970). Risk-talking in the context of intergroup negotiation. Journal of
Experiemental Social Psychology, 6, 351-363.
Landau, S. (1984). Trends in violence and aggression: a cross-cultural analysis. International Journal
of Comparative Sociology, 24, 133.158.
Latané, B.(1981). The psychology of social impacts. American Psychologist, 36, 343-356.
254
Lee, K, Carswell, J, Allen, N (2000), A meta-analytic review of occupational commitment: relations
with person- and work-related variables, Journal of Applied Psychology, vol. 85, No. 5, p.
799-811.
Leeper, R. (1935). A study of neglected portion of the field of learning. The development of sensorz
organization. Journal of Genetic Psychology, 46, 41-75.
Lerner, M.J. (1980). The belif in a just world : A fundamental delusion. New York: Plenum Press.
Leung, K., Kim, U., Yamaguchi, S, Kashima, Y. (1997). Progress in Asian Social Psychology, Vol. 1 .
Wiley.
Levine, R., Norenzayan, A., Philbrick, K. (2001). Cross-cultural differences in helping strangers.
Journal of Cross-Cultural Psychology, 32, 543-560.
Lewin, K. (1952). Construct in field theory, In D. Cartwright (ed.). Field theory in social science.
London: Tavistock.
Lewin, K; Lippitt, R.; White, R. (1939). Patterns of aggressive behavior in experimentally created
„ social climates“ . Journal of Social Psychology, 10, 271–299.
Leyens, J. P., Fraczek, A. (1984/1999). Aggression as an interpersonal phenomenon. In H. Tajfel (ed.),
The social dimmension, vol. 1. Cambridge: Cambridge University Press.
Liebkind, K., Jasinkaja-Lahti, I. (2000). Aculturation and psychological well-being among immigrant
adolescents in Finland: A comparative study of adolscents from different cultural
backgrounds, Journal of Adolescent Research, vol.15.
Lipiansky, E. M. (1986). Identité, communication et rencontres inter-culturelles. In Cahiers de
Sociologie Economique et Culturelle (Ethnopsychologie), 5 .
Lipiansky, E. M. (1991). L’identité française. La Garenne-Colombes: Ed. de l’ Espace Européen.
Little, K.B.(1968). Cultural variartions in social schemata. Journal of Personality and Social
Psychology, 10, 1-7.
Lonner, W.J., Malpass, R.S. (eds.). (1994). Psychology and culture. MA: Needham Heights: Allyn ,
Bacon.
Lutz, C., White, G. (1986). The Anthropology of Emotions. Annual Review of Anthropology, 15:405–
36.
Lyotard, J. F. (1979). La condition postmoderne. Paris: Minuit.
Macsinga, I., Maricu oiu, L., Palo , R. (2002). Studiu intercultural asupra teoriei autoguvern rii
mentale. Revista de psihologie aplicat , 4(4), 101-116.
Makita, M. (1952). Comparative study on lecture and group decision in motivating a desired behavior.
Japanese Journal of Educational Psychology, 1, 84-91.
Mandler, G. (1984). Mind and body: Psychology of emotion and stress. New York: W. W. Norton.
Mantell, D. M. (1971). The potencial for violence in Germany. Journal of Social Issues, 27, 102-112.
Markus, H., Kitayama, S. (1991). Culture and the self: Implications for cognition, emotion, and
motivation. Psychological Review, 98, 224-253.
Markus, H., Kitayama, S. (1998). The cultural psychology of personality. Journal of Cross-Cultural
Psychology, 29, 32-61.
Markus, H., Kitayama, S., VandenBos, G. R. (1996). The mutual interactions of culture and emotion.
Psychiatric services, 47, 225-226.
Marrow, A. (1964). Risks and uncertainties in action research. Journal of Social Issues, 20, 5-20.

255
Marsella, G., De Vos, G., Hsu, F. L. K. (1985). Culture and Self: Asian and western perspective.
London: Tavistock.
Mason, C.M., Griffin, M.A (2003). Investigating moderators of the relationship between individual
attitudes and shared attitudes within the group. Australian Journal of Psychology, 55, 136-
141.
Matsui, T., Kakuyama, t., Onglatco, M. (1987). Effects of goals and feedback on performance in
groups. Journal of Applied Psychology, 72, 407-415.
Matsumoto, D. (1987). The role of facial response in the experience of emotion: More methodological
problems and a meta-analysis. Journal of Personality and Social Psychology, 52 (4), 769-774.
Matsumoto, D. (1989). Cultural influences on the perception of emotion. Journal of Cross-Cultural
Psychology, 20 (1), 92-105.
Matsumoto, D. (1990). Cultural similarities and differences in display rules. Motivation and Emotion,
14 (3), 195-214.
Matsumoto, D. (1992a). American and Japanese cultural differences in the recognition of universal
facial expressions. Journal of Cross-Cultural Psychology, 23 (1), 72-84.
Matsumoto, D. (1992b). More evidence for the universality of a contempt expression. Motivation and
Emotion, 16 (4), 363-368.
Matsumoto, D. (1993). Ethnic differences in affect intensity, emotion judgments, display rule attitudes,
and self-reported emotional expression in an American sample. Motivation and Emotion, 17
(2), 107-123.
Matsumoto, D. (1996). Unmasking Japan: Myths and realities about the emotions of the Japanese.
Stanford, CA: Stanford University Press.
Matsumoto, D. (1999a). Culture and Psychology. Pacific Grove, CA: Brooks Cole Publishing Co.
Matsumoto, D. (1999b). Culture and self: An empirical assessment of Markus and Kitayama'
s theory of
independent and interdependent self-construals, and some speculations about new directions.
Asian Journal of Social Psychology, 2, 289-310.
Matsumoto, D. (2006). Cross-cultural psychology in the 21 st century.
http://teachpsych.lemoyne.edu/teachpsych/faces/text/Ch05.htm.
Matsumoto, D., , Ekman, P. (1988). Japanese and Caucasian facial expressions of emotion (JACFEE)
San Francisco, CA: Culture and Emotion Research Laboratory, Department of Psychology,
San Francisco State University.
Matsumoto, D., , Ekman, P. (1989). American-Japanese differences in intensity ratings of facial
expressions of emotion. Motivation and Emotion, 13 (2), 143-157.
Matsumoto, D., , Kudoh, T. (1993). American-Japanese cultural differences in attributions of
personality based on smiles. Journal of Nonverbal Behavior, 17 (4), 231-243.
Matsumoto, D., Kasri, F., , Kooken, K. (1999). American-Japanese cultural differences in judgements
of expression intensity and subjective experience. Cognition and Emotion, 13, 201-218.
Matsumoto, D., Takeuchi, S., Andayani, S., Kouzentsova, N, Krupp, D., (1998). The Contribution of
Individualism vs Collectivism to cross-national differences in display rules. Asian Journal of
Social Psychology, 1, 147 – 165.
Matsushima, R., Shioni, K. (2001). The effect of hesitancy toward and the motivation for selfdisclosure
on loneliness among Japanesse junior High school students. Social Behaviour and
Personality, 29, 7.
256
McCrae, R. R., Costa, P. C., Jr. (1987). Validation of the five-factor model across instruments and
observers. Journal of Personality and Social Psychology, 52, 81–90.
McCrae, R. R., Costa, P. T., Jr. (1996). Toward a new generation of personality theories: Theoretical
contexts for the five-factor model. In J. S. Wiggins (Ed.), The five-factor model of
personality: Theoretical perspectives (pp. 51-87). New York: Guilford.
McGrew, W.C. (1992) Chimpanzee Material Culture: Implications for Human Evolution. Cambridge
University Press, Cambridge
McHugh, Ch. (1999 ). Reaction profiles by Americans, Chinese, Japanese, Thai, and Vietnamese on
‘Skeletons in the Family Closet’ topics. Intercultural Communication, August, 1,
http://www.immi.se/intercultural/
Mead, M. (1935/2001). Sex and temperament: In three primitive societies. New York: Harper Collins.
Meade, R. D. (1967). An experimental study of leadership in India. Journal of Social Psychology, 72,
35-43.
Medora, N. P.; Larson, J. H.; Hortaçsu, N.; Dave, P. (2002). Perceived attitudes towards romanticism; a
cross-cultural study of American, Asian-indian, and Turkish young adults. Journal of
Comparative Family Studies, 33, 155-178.
Meeus, W., H. J. , Raaijmakers, Q. A. W. (1986). Administrative obedience: carrying out orders to use
psychological-administrative violence. European Journal of Social Psychology, 16, 311-324.
Menezes, I., Campos, B. (1997). The process of value-meaning construction: A cross-sectional study.
European Journal of Social Psycholog, vol 27,: 55-73.
Mih ilescu, V. (1999). Fascina ia diferen ei, Bucure ti: Paideea.
Milgram, S. (1963). Group pressure and action against a person. Journal of Abnormal Social
Psychology, 25, 115–129.
Milgram, S. (1963). Group pressure and action against a person. Journal of Abnormal Social
Psychology, 25, 115–129.
Milgram, S. (1974). Obedience to authority. New York: Harper.
Milgram, S. (1974). Obedience to authority. New York: Harper.
Minulescu, M. (1996). Chestionarele de personalitate. Bucure ti: Garell.
Minulescu, M. (1997). Replicarea modelului Big-Five în limba român . Specficul socio-cultural
exprimat în con inutul factorilor. Chestioanrul ABCD-M. In M. Zlate (ed.), Psihologia vie ii
cotidiene. Ia i: Polirom, 82-93.
Miranda, F., Caballero, R., Gomez, M., Zamorano, M. (1981). Obediencia a la autoridad. Psiquis, 2,
212-221.
Mirou, M. (1999). Societatea retro. Bucure ti: Editura Trei.
Misumi, J., Haraoka, K. (1960). An experimental study of group decision. Japanese Journal of
Educational and Social Psychology, 1, 136-153.
Misumi, J., Nakano, S. (1960). A cross-cultural study of the effects of democratic, authoritarian and
laissez-faire atmosphere in children’ s groups. Japanese Journal of Educational and Social
Psychology, 1, 10-22, 119-135.
Mitrofan, I. (1989). Cuplul conjugal. Armonie i dizarmonie. Bucure ti: Editura tiin ific i
Enciclopedic .
Mitrofan, N. (2003). Agresivitatea. In A. Neculau (ed.), Manual de psihologie social . Ia i: Polirom,
161-177.
257
Moreland, R. L., Beach, S. R. (1992). Exposure effects in the classroom: The development of affinity
among students. Journal of Experimental Social Psychology, 28, 255-276.
Moreland, R. L., Zajonc, R. B. (1982). Exposure effects in person perception: Familiarity, similarity
and attraction. Journal of Experimental Social Psychology, 18, 395-415.
Moscovici, S, Zavalloni, M. (1969). The group as a polariser of attitudes. Journal of Personality and
Social Psychology, 12, 125-135.
Moscovici, S. (1998). Psihologia social a rela iilor cu cel lalt. Ia i: Polirom.
Moscovici, S. (1998). Psihologia social a rela iei cu cel lalt. Ia i: Polirom.
Moscovici, S. (ed.) (1984). Psyhologie sociale. Paris: PUF.
Mucchielli, A. (2000) Reconnaissance d’une démarche scientifique. Paris: Armand Collin.
Mugny, G., Carugati, F. (1985). L’intelligence au pluriel. Les représentation sociales de l’intelligence
et son developpment. Cousset: Del Val.
Mulhall, S., Swift, A. (2000). Liberals and Communitarians. Oxford: Blackwell.
Munroe, R. L., Munroe, R. H. (1997). A comparative anthropological perspective. In J. W. Berry, Y. H.
Poortinga, J. Pandez (eds.), Handbook of cross-cultural psychology: Theory and method (vol.
1), 171-213.
Munteanu, A. (1998). Psihologia copilului i a adolescentului. Timi oara: Augusta.
Naumov, A., Puffer, S., (2000). Measuring Russian culture using Hofstede’ s dimensions. Applied
Psychology: An International Review, 49 (4), 709-718.
Neculau, A. (1999). Memorie colectiv i uitare. Psihologia social , 3, 49-62.
Neculau, A. (ed.) (1996). Psihologie social . Aspecte contemporane. Ia i: Polirom.
Neculau, A. (ed.). (2003). Manual de psihologie social . Ia i: Polirom.
Nicol, D. (1992). Pe portativul vie ii (J urnal literar). New York: Neumann.
Noon, M., Blyton, P (1997). The realities of work. Macmillan Press LTD, London.
Oishi, S., Diener, E.F., Lucas, R.E., , Suh, E.M. (1999). Cross-cultural variations in predictors of life
satisfaction: Perspectives from needs and values. Personality and Social Psychology Bulletin,
25, 980-990.
Pargac, J. (1998). Cultural symbols and ethnic consciousness. Prague: Institute of Ethnology,
Philosophical Faculty, Charles University.
Parkes, L, Schneider, S., Bochner, S., (1999). Individualism – collectivism and self-concept: social or
contextual?. Asian Journal of Social Psychology, 2, 367–383.
Parkes, L, Schneider, S., Bochner, S., (2001). Person-organization fit across cultures: An empirical
investigation of individualism and collectivism. Applied Psychology: An International
Review, 50(1), 81-108.
Pârlog, H., (ed.) (2002). British and American Studies. Timi oara: Editura Universit ii de Vest.
Pendry, L. , Carrick, R. (2001). Doing what the mob do: priming effects on conformity. European
Journal of Social Psychology; 31, 83-93.
Penner, L., Tran (1977). A comparison of American and Vietnamese value systems. The Journal Of
Social Psychology, 101, 187-204.
Perrin, S., Spencer, C. P. (1981). Independence or conformity in the Asch experiment as a reflection of
cultural and situational factors. British Journal of Social Psychology, 20, 205-210.
Pettigrew, T. F. (1958). Personality and sociocultural factors in intergroup attitudes: A cross-national
comparison. Journal of Conflict Resolution, 1, 29-42.
258
Pike, K. L. (1967). Language in relation to a unified theory of the structure of human behavior. The
Hague: Mouton.
Pilgrim, C., Rueda-Riedle, A. (2002). The importance of social context in cross-cultural comparisons:
first graders in Colombia and the United States. The Journal of Genetic Psychology,163(3),
283-295.
Pittam, J., Gallois, C., Iwawaki, S., , Kroonenberg, P. (1995). Australian and Japanese concepts of
expressive behavior. Journal of Cross-Cultural Psychology, 26 (5), 451-473.
Ple u, A. (1996). Chipuri i m ti ale tranzi iei. Bucure ti: Editura Humanitas
Poortinga, Y. (1990). Toward a conceptualisation of culture for psychology. Cross-Cultural
Psychology Bulletin, 24, 2-10.
Quinlan, P., (ed.) (1988). The United States and Romania. American Romanian relations during the
twentieth century. California:Woodland Hills.
Rabbie, J. (1982). Are groups more aggressive than individuals?. Henri Tajfel lecture, conference of
British Psychological Society, Social Psychology Section.
Ra , A., Iacob, L. (2002). Independen i interdependen în reprezentarea emo iilor. Psihologia
social , 9, 63-82.
Ratner, C., Hui, L. (2003). Theoretical and methodological problems in cross-cultural psychology.
Journal for the Theory of Social Behavior, 33, 67-94.
Rawwas, M., Al-Khatib, R., Vitell, S. J. (2004). Academic dishonesty: a cross-cultural comparison of
U.S. and Chinese marketing students. Journal of Marketing Education, 26, (1), 89-100.
Realo, A., Koido, K., Ceulemans, E., Allik, J. (2002). Three Components of Individualism. European
Journal of Personality, 16, 163-184.
Realo, Allik (1999). A Cross-cultural study of collectivism: a comparison of American, Estonian and
Russian students. The Journal of Social Psychology, 139(2), 133-142.
Rim, Y. (1964). Personality and group decisions involving risk. Psychological Reports, 14, 37-45.
Ringelmann, M. (1913) Recherches sur les moteurs animés: Travail de l’ homme. Annales de l’ Institut
National Argonomique, 2(12), 1-40.
Roco, M. (1992). Religie i crea ie. In: M. Zlate, Psihologia vie ii cotidiene. Ia i: Editura Polirom.
Rodrigues, A. (1982). Replication: a neglected type of research in social psychology. Interamerican
Journal of Psychology, 16, 91-109.
Roe, R., Ester, P.(1999). Values and work: Empirical findings and theoretical perspective. Applied
Psychology: An International Review, 48 (1), 1-21.
Rogobete, I. (2003). Impactul ierarhiei sistemului de valori asupra nivelului de împlinire în via al
individului. Lucrare de licen . Timi oara: UVT.
Rogobete, S. (2002). European Identity and the Quest for Values: the Challenges Facing Joining
Countries. In Raportul Conferintei Belief and Integration– Spiritual and Ethical Issues of EU
Integration, June 2002, Ashford, Kent, UK.
Rohan, M. (2000). A rose by any name? The value construct. Personality , Social Psychology Review,
vol. 4(4).
Rohner, E. (1984) Toward a conception of culture for cross-cultural psychology. Journal of Cross-
Cultural Psychology, 15, 111-138.
Rokeach, M. (1973). The nature of human values. New York: Free Press.
Rokeach, M. (1973). The nature of human values. New York: Free Press.
259
Romney, A. K., Boyd, J. P., Moore, C. C., Batchelder, W. H., , Brazill, T. J. (1996). Culture as shared
cognitive representations. Proceedings from the National Academy of Sciences, 93, 4699-
4705.
Romney, A. K., Moore, C. C., , Rusch, C. D. (1997). Cultural universals: measuring the semantic
structure of emotion terms in English and Japanese. Proceedings of the National Academy of
Sciences, 94, 5489-5494.
Ros, M, Schwartz, S, Surkiss, S (1999). Basic individual values, work values, and the meaning of
work. Applied Psychology: An International Review 48 (1): 49-71.
Rosenberg, E. L., , Ekman, P. (1994). Coherence between expressive and experiential systems in
emotion. Cognition and Emotion, 8 (3), 201-229.
Rotter, J.B. (1966). Generalized: Expectances for internal versus external control of reinforcement.
Psyhological Monographs, 80 (whole no. 609).
Rouguette, M. (2002). Despre cunoa terea maselor. Ia i: Polirom.
Russell, J. A. (1991a). The contempt expression and the relativity thesis. Motivation and Emotion, 15
(2), 149-184.
Russell, J.A. (1991b). Negative results on a reported facial expression of contempt. Motivation and
Emotion, 15 (4), 281-291.
Russell, J.A. (1994). Is there universal recognition of emotion from facial expression? A review of the
cross-cultural studies. Psychological Bulletin, 115 (1), 102-141.
Russell, J.A. (1997). Reading emotions from and into faces: Resurrecting a dimensional-contextual
perspective. In J.A. Russell, , J.M. Fernandez-Dols (Eds.), The psychology of facial
expression. Studies in emotion and social interaction, 2nd series. New York, NY: Cambridge
University Press, 295-320.
Rusu, M. (2004). Individualism/colectivism din perspectiv intercultural . varianta “hibrid” în
societatea româneasc . (Eseu la Psihologie intercultural ). Timi oara: UVT.
Said, E. W. (1978/2005). Orientalism. Western conceptions of the Orient. New York: Random House.
Schachter, S., Singer, J. E. (1962). Cognitive, social, and physiological determinants of emotional state.
Psychological Review, 69 (5), 379-399.
Schacter, S. (1951). Deviation, rejection and communication. Journal of Abnormal and Social
Psychology, 46, 190-207.
Schacter, S. (1954). Cross-cultural experiments on threats and rejection. Human Relations, 7, 403-439.
Scheepers, D., Spears, R., Doosje, B., Manstead, A. (2002). Integrating identity and instrumental
approaches to intergroup differentiation: different contexts, different motives. Personality
and Social Psychology Bulletin, 28.( 11), 1455-1467.
Schein, E. (2004). Organizational culture and leadership. Third Edition. New York: Wiley Publishers.
Scherer, K. R., Wallbott, H. G., Summerfield, A. B. (eds.). (1983). Experiencing emotion: A cross-
cultural study. Cambridge, England: Cambridge University Press.
Schimmack, U. (1996). Cultural influences on the recognition of emotion by facial expressions:
Individualistic of Caucasian cultures? Journal of Cross-Cultural Psychology, 27 (1), 37-50.
Schurz, G. (1985). Experimentelle Uberprufung des Zusammennhangs zwischen
Personlichkeitsmerkmalen und der Bereitschaft zum destruktiven Gehorsan gegenuber
Autoritaten. Zeitschrift fur Experiemntelle und Angewandte Psychologie, 32, 160-177.

260
Schwall, U. (2002). Theories and concepts of internationalization and FDI topic: Culture’ s
consequences: the work of Geert Hofstede. Seminar in Organizational and International
Management, Universitaet Paderborn.
Schwartz, S. (1992). Universals in the structure and content of values: Theoretical advances and
empirical tests in 20 countries. In M.P. Zanna (ed.), Advances in Experimental Social
Psychology. Orlando, FL: Academic, 1-65.
Schwartz, S. (1994). Are there universal aspects in the structure and contents of human values? In
Journal of Social Issues, 50
Schwartz, S. (1994). Beyond individualism/collectivism: New cultural dimensions of values. In U.
Kim, H.C. Triandis, C. Kagit‡ibasi, S.C. Choi, G. Yoon (eds.), Individualism and collectivism
: Theory, method and applications. Thousand Oaks, CA: Sage, 85-119.
Schwartz, S. (1999). A theory of cultural values and some implications for work. Applied Psychology:
An International Revie, 48 (1), 23-47.
Schwartz, S., Bardi, A. (2001). Value hierarchies across cultures. Journal of Cross-Cultural
Psychology, vol. 32(3).
Schwartz, S., Bardi, A., Bianchi, A. (2000). Value adaptation to the imposition and collapse of
Communist regimes in East-Central Europe. In Renshon , Dukitt (eds.). Political Psychology.
New York: Macmillan.
Schwartz, S., Rubbel, T. (2005). Sex differences in value priorities: cross-cultural and multimethod
studies. Journal of Personality and Social Psychology, 89, 1010-1028.
Segall, H. M., Dasen, P., Berry, J. W., Poortinga, Y. H. (1999). Human behavior in global perspective.
An introduction in Cross-Cultural Psychology. Boston: Allyn,Bacon.
Segall, M. H, Campbell, D. T., Herskovits, M. J. (1966): The influence of culture on visual perception.
Indianapolis, IN: Bobbs-Merrill
Semin, G. (1975). Two studies on polarization. European Journal of Social Psychology, 5, 121-131.
Sherif, M., Harvey, L.J., White, B.J., Hood, W.R., Sherif, C.W. (1961/1988). The Robbers Cave
experiment: Intergroup conflict and cooperation. Middletown, CT: Wesleyan University
Press.
Sheweder, R. A. , Sullivan, M. A. (1990). The semiotic subject of cultural psychology. In L. A. Pervin
(ed.). Handbook of personality theory and research. New-York: Guilford, 399-416.
Shiraev, E., Levy, D. (2004). Cross-cultural psychology. Critical thinking and contemporary
applications. New York: Pearson.
Shirakashi, S. (1985). Social loafing of Japanese students. Hiroshima Forum for Psychology, 10, 35-40.
Singelis, T. M. (1994). The measurement of independent and interdependent self-construals.
Personality , Social Psychology Bulletin, 20 (5), 580-591.
Singelis, T. M., Triandis, H. C., Bhawuk, D. S., , Gelfand, M. (1995). Horizontal and vertical
dimensions of individualism and collectivism: A theoretical and measurement refinement.
Cross-Cultural Research, 29, 240-275.
Singelis, T.M., Bond, M.H., Sharkey, W.F., Lai, C.S.Y. (1999). Unpackaging culture'
s influence on
self-esteem and embarrassability: The role of self-construals. Journal of Cross-Cultural
Psychology, 30, 315-341.
Singhelis, T. M., Brown, W. J., (1994). Culture, Self and Collectivist Communication: Linking Culture
to Individual Behavior. Human Communication Research, 38-79.
261
Sinha, D., Tripathi, R.C. (1994). Individualism in a collective culture: A case of coexistence of
opposites. In U. Kim, H.C. Triandis, C. Kagitcibasi, S. Choi, , G. Yoon (Eds.), Individualism
and collectivism: Theory, method and applications. Thousand Oaks: Sage. 122-136.
Smith, E. R., Mackie, D. (2000). Social psychology. Philadelphia, Levittown: Taylor,Francis.
Smith, P, Trompenaars, F, Dugan, S (1995). The Rotter locus of control scale in 43 Countries: a test of
cultural relativity. International Journal of Psychology, 30(3), 377-400.
Smith, P. B., Bond, M. H. (1993). Social psychology across cultures, Boston: Allyn,Bacon.1st ed.
Smith, P. B., Bond, M. H. (1998). Social psychology across cultures, Boston: Allyn,Bacon.2nd ed.
Smith, P.B., Schwartz, S.H. (1997). Values. In J.W. Berry, M.H. Segall , C. Kagit‡ibasi (Eds.)
Handbook of Cross-Cultural Psychology, (second ed., vol. 3). Needham Heights, MA: Allyn ,
Bacon, 77-118.
Smith, S., Dugan, S. (1996). National culture and the values of organizational employees. Journal of
Cross-cultural Psychology, vol 27, 231-265.
Snyder, M. (1979). Self-monitoring processes. Advanced Experiment in Social Psycocology, 12, 85-
128.
Sosik, J, Jung, D. (2002). Work-group characteristics and performance in collectivistic and
individualistic cultures. The Journal of Social Psychology, 142(1), 5-23.
Spector, P. E. (2001). An international study of the psychometric properties of the Hofstede values
survey module 1994: a comparative of individual and country-province level results. Applied
Psychology, 50, 269-282.
Spector, P. et al. (2001). Do national levels of individualism and internal locus of control related to
well-being: an ecological level international study. Journal of Organizational Behavior, 22,
815-832.
Sperneac, A.-M. (2004). Cît de secreto i suntem?. (Eseu la Psihologie intercultural ). Timi oara: UVT.
Spiro, M. E. 1961. Social systems, personality, and functional analysis. Chapter 2. In B. Kaplan,
Studying Personality Cross-Culturally. New York: Harper and Row.
Stoner, J. (1961). A comparison of individual and group decisions involving risk. Massachusetts:
Massachusetts Institute for Technology Press.
Suh, E.M., Diener, E.F., Oishi, S., Triandis, H.C. (1998). The shifting basis of life satisfaction
judgments across cultures: Emotions versus norms. Journal of Personality and Social
Psychology, 74, 482-493.
Tajfel, H. (1972). Experiment in a vacuum. In J. Israel and H. Tajfel (Eds.) (1972) The context of social
psychology: a critical assessment. London: Academic Press, pp.69-119
Tajfel, H. (1974). Intergroup Behavior, Social Comparison and Social Change, Katz-Newcomb
Lectures, University of Michigan: Ann Arbour.
Tajfel, H. (1982). Social identity and intergroup relations. Cambridge, England: Cambridge University
Press.
Takano, Y, Osaka, E., (1999). An unsupported common view: comparing Japan and the US on
individualism/collectivism. Asian Journal of Psychology, 2, 311-341.
Taylor, C. (1998). Sources of the Self. The Making of the Modern Identity. Cambridge University Press.
Thomas, W. I., Znaniecki, F. (1918-1920/2002). Le Paysan polonais en Europe et en Amérique. Récit
de vie d’ un migrant. Paris: Nathan.

262
Tomasello, M., Kruger, A. C., Ratner, H. H. (1993). Cultural learning. Behavioral and Brain Sciences,
16, 495-552.
Trafimow, D., Triandis, H. C., , Goto, S. G. (1991). Some tests of the distinction between the private
self and the collective self. Journal of Personality and Social Psychology, 60, 649-655.
Triandis, H. C. (1994). Culture and social behavior. New York: McGraw-Hill.
Triandis, H. C. (1995). Individualism – collectivism. Boulder, CO: Westview.
Triandis, H. C. (1999). Cross-cultural psychology. Asian Journal of Social Psychology, 2, 127– 143.
Triandis, H. C. (2000). Cross-cultural I/O psychology at the end of the millennium. Applied
Psychology: An International Review, 49(1), 222-226.
Triandis, H. C. (2001). Individualism-collectivism and personality. Journal of Personality, 69:6, 907-
924.
Triandis, H. C., Bontempo, R, Villareal, M, Asai, M. Lucca (1988). Individualism and collectivism:
cross-cultural perspectives on self-in-group relationships. Journal of Personality and Social
Psychology, 54, 323-338.
Triandis, H. C., Leung, K., Villareal, M., , Clack, F. (1985). Allocentric versus idiocentric tendencies:
Convergent and discriminant validation. Journal of Research in Personality, 19, 395-415.
Triandis, H. C., McCusker, C., Hui, H. (1990). Multimethod probes of individualism and collectivism.
Journal of Personality and Social Psychology, 59 (5), 1006-1020.
Triandis, H. C., Suh, E. M. (2002). Cultural influences on personality. Annual Review of Psychology,
53, 133-160.
Triandis, H., Bontempo, R., Villareal, M., Asai, M., Lucca, N. (1988). Inidividualism and collectivism:
Cross-cultural perspectives on self-in-group relationships. Journal of Personality and Social
Psychology, 54, 323-338.
Tsai, J.L., , Levenson, R.W. (1997). Cultural influences of emotional responding: Chinese American
and European American dating couples during interpersonal conflict. Journal of Cross-
Cultural Psychology, 28 (5), 600-625.
Tsay, Jeanne L.,Ying, Yu-Wen,Lee, P. (2000). The Meaning of “ Being Chinese” and “ Being
American” - Variation among Chinese American Young Adults. Journal of Cross-Cultural
Psychology vol. 31, 3, 302-332.
Tyerman. A., Spencer, C. (1983). A critical test of the Sherif’ s Robbers’ s Cave experiments. Small
Group Behaviour. 14, 515-531.
Van de Vrijer, F., Leung, K. (1997). Methods and data analysis for cross-cultural research.Thousand
Oaks: Sage.
Van Deth, J., Scarbrough, E. (eds.). (1998). The Impact of Values. Oxford University Press.
Vanbeselaere, N. (1983). Mere exposure: a search for an explanation. In W. Doise, S. Moscovici (eds.),
Current issues in European Social Psychology, vol. 1. Cambridge: Cambridge University
Press.
Vandenberghe, C, Peiro, J.M. (1999). Organizational and individual values: Their main and combined
fffects on work attitudes and perceptions. European Journal of Work and Organizational
Psychology, 8 (4), 569-581.
Vaughan, G., Hogg, M. (2004). Introduction To Social Psychology (4 th ed). Sydney: Prentice Hall.
Vidmar, G. (1970). Group composition and the risky shift. Journal of Experimental Social Psychology,
6, 153-166.
263
Vlaander, G., Van Roojen, L. (1985). Independence and conformity in Holland: Asch’ s experiment in
Holland three decades later. Gendrag, 13, 49-55.
Vochin, F. (2004). Metamorfoze ale valorilor culturale, rezultat al contactului prelungit cu o nou
cultur . Lucrare de licen . Timi oara: UVT.
Voronov, M., Singer, J. (2002). The Myth of Individualism – Collectivism: a critical review, The
Journal of Social Psychology, 142 (4), 461-480.
Wallerstein, I. (1998). The heritage of sociology. The promise of social science. In Presidential
Address, XI th World Congress of Sociology. Montreal: Montreal University Press.
Wasti, S. A. (2003). Organizational commitment, turnover intentions and the influence of cultural
values. Journal of Occupational and Organizational Psychology 76, 303-321.
White, L. A. (1947). Culturological vs. psychological interpretations of human behavior. American
Sociological Review, 12, 686-698.
Whittaker, J. O., Meade, R. D. (1967).Social pressure in the modification and distortion of judgement:
a cross-cultural study. International Journal of Psychology, 2, 109-113.
Williams, J., Best, D. (1992). Psychological factors associated with cross-cultural differences in
individualism-collectivism. In Y. Kashima (ed.), Psychological factors associated with cross-
cultural differences in individualism-collectivism. Newbury Park: Sage.
Williams, R, (1961). The long revolution. London: Chatto and Windus.
Williams, T. P., Sogon, S. (1984). Group composition and conforming behavior in Japanese students.
Japanese Psychological Research, 26, 231-234.
Winton, W.M. (1986). The role of facial response in self-reports of emotion: A critique of Laird.
Journal of Personality and Social Psychology, 50, 808-812.
Witkin, H. A., Berry, J. W. (1975). Psychological differentiation in cross-cultural perspective. Journal
of Cross Cultural Psychology, 6, 4-87.
Witkin, H. A., Dyk, R. B., Faterson, H. F., Goodenough, D. R., Karp, S. A. (1962). Psychological
differentiation. New York: Wiley.
Yamagishi, T.; Makimura, Y.; Foddy, M.; Matsuda, M.; Kiyonari, T.; Platow, M. (2005). Comparisons
of Australians and Japanese on group-based cooperation. Asian Journal of Social Psychology,
8, 173-190.
Yamaguchi, S. (1994). Collectivism among the Japanese: A perspective from the self. In U. Kim, H.
Triandis, C. Kagitcibasi, S. Choi, , G. Yoon (Eds.), Individualism and collectivism: Theory
method, and application. Thousand Oaks, CA: Sage, 175-188.
Yamamura, J., Satoh, M., Stedham, Y. (2003). Changing dimensions of national culture in Japan.
Economic Research Center Discussion Paper, June, 2003.
Yzerbyt, V., Schadron, G. (2002). Cunoa terea i judecarea celuilalt. Ia i: Polirom.
Zajonc, R. (1968). Attitudinal effects of mere exposure. Journal of Personality and Social Psychology,
9, 1-27.
Zarate, G. (1986). Enseigner une culture étrangère. Paris: Hachette
Zimbardo, P. G. (1973). On the ethics of intervention in human psychological research with special
reference to the Stanford prison experiment. Cognition, 2, 243-256.
Zimbardo, P.G. (1970). The human choice: Individuation, reason and order versus deindividuation,
impulse and chaos. In W.J. Arnold, D.Levine (eds.), Nebraska Symposium on Motivation
1969 (vol. 17). Lincoln: University of Nebraska Press, 237–307.
264
Zlate, M. (1999). Psihologia mecanismelor cognitive. Ia i: Polirom.
Zlate, M. (2004). Tratat de psihologie organiza ional-managerial . Ia i: Polirom.

265