• Masterat PSIHOLOGIA

• Relaţii publice
şi dezvoltare
COMUNICĂRII
interculturală INTERCULTURAL
E
 M IZ A P S IH O L O G I E I IN T E R C U LT U R A L E
(P I C )

Dialogul cu diferenţa = proces de învăţare de proporţii, în toate sferele vieţii

sociale;

„noi suntem şi ei”

instituţionalizarea învăţării dialogului cu alteritatea.

Sunt necesare noii lumi cu abilităţi (de comunicare, de cunoaştere, de

intervenţie) adecvate realităţilor ”care vor veni”
 P S I H O L O G I A I N T E R C U LT U R A L Ă Ş I
RECONSTRUCŢIA PSIHOLOGIEI

• 2 mari tradiţii ştiinţifice: lectura socialului

francofonă (Ethnopsychologie; Psychologie
interculturelle), precum şi cea anglofonă
(Cross-Cultural Psychology).
• complementaritatea interpretativ –
experimental.
• Reper: Michael Cole, Cultural Psychology:
The Once and Future Discipline
(1996/2007)
 REPERE

• recuperarea celeilalte psihologii

• Volkerpsychologie (psihologia
popoarelor) – W. Wundt - istorie
comparată a dezvoltării culturale a
produselor mentale.
• „feudalizarea disciplinară”
• pledoarie pentru regăsirea celei de-a
doua psihologii, a psihologiei culturale,
o redescoperire a autenticului Wundt şi
a „moştenitorilor săi săraci” (Cole,
1996/2007, p. 13).

1832-1920
 PIC - DEFINIRE

• Psihologia interculturală =
• studiul variabilităţii postulatelor psihologice în funcţie de
determinările culturale (registrul teoretic), precum şi studierea
formelor specifice de exprimare socială a subiecţilor inseraţi în
culturi diferite (registrul practic).
 MIZA CUNOAŞTERII INTERCULTURALE ESTE
CONFERITĂ DE AMPLOAREA UNOR CAUZE MULTIPLE

• DE CE ESTE IMPORTANTĂ PIC?

• cauze de natură epistemologică - necesară infuzie de relativism
care decurge din constatarea variaţiilor culturale, sociale şi istorice
ale comportamentelor subiecţilor
• J. F. Lyotard (1979 – „Condiţia postmodernă”), postmodernitatea ca
epocă auto-reflexivă, fragmentaristă, caracterizată de „sfîrşitul marilor
naraţiuni”,
• I. Wallerstein (1998 – „A sosit vremea incertitudinilor”) proclamă
sfârşitul universalismelor disciplinare
• Din ambele viziuni rezultă asumarea diversităţii şi a perspectivelor
plurale
 M I Z A C U N O A Ş T E R I I I N T E R C U LT U R A L E

• cauze de natură socială şi politică:

• necesităţi proiective la nivel social, precum reaşezările identitare contemporane:
• Procesul unificării europene/globalizare vs. regionalizare /regăsirea identităţilor pierdute, marginale,
provinciale.
• Se arată esenţială cunoaşterea imaginii de sine şi a imaginii „celuilalt” – elaborarea oricărui proiect nu poate
face abstracţie de mentalitatea şi memoria socială, proprie unei comunităţi etnice
• W. Doise (1982) consideră nivelul ideologic şi cel al mentalităţilor din psihologia socială ca fiind de cea mai
extinsă complexitate.
• În acest orizont se nasc întrebările la care PIC încearcă să găsească răspuns: Cine este celălalt? Care sunt
limitele ignoranţei proprii în cunoaşterea alterităţii? Îl putem înţelege cu adevărat pe celălalt?
• cauzele de natură pragmatică, legate de nevoia de optimizare organizaţională.
• „direcţii” de studiu cu finalitate aplicativă (de exemplu, managementul intercultural, educaţia interculturală,
comunicarea interculturală, abilităţi interculturale etc)
• Se caută să se sporească eficienţa administrativă, să se asigure reuşita educaţională în domenii diverse,
gestionarea raportului interindividual şi intergrupal între reprezentanţii unor culturi diferite
• Tot mai multe programe masterale şi doctorale includ tematica interculturală, profitând de potenţialul de
cunoaştere furnizat de eterogenizarea identitară proprie lumii globalizate
MIZA CUNOAŞTERII INTERCULTURALE

• cauze izvorîte din universalizarea unor probleme sociale:

• fenomene precum traficul de fiinţe umane, terorismul, şomajul,
emigrarea nu mai pot fi izolate în interiorul unor graniţe politice,
fiind transculturale ele necesită soluţii adecvate, inovatoare, care
depăşesc limitările conceptelor construite la nivel intra-naţional
NEVOIA DE NOI COMPETENȚE pentru O LUME NOUĂ
(sfîrșitul omogenităților / apusul universalismelor) deoarece
lumea prezentului a devenit una a diversităţilor culturale iar
structurile organizaţionale au părăsit de mult omogenităţile
identitare
 CONŢINUTURI

• Imperativul asumării perspectivei interculturale în psihologia contemporană.

• Miza unei abordări proprii psihologiei interculturale. Definiţii operaţionale.
• Asimilarea culturii. Cultură şi identitate.
• Contactul şi schimbul între culturi. Aculturaţia.
• Studii interculturale asupra fenomenelor perceptive în registrul vizual.
• Percepţia şi iluziile optice.
• Universalism şi relativism cultural în psihologia socială (I).
 CONŢINUTURI

• Universalism şi relativism cultural în psihologia socială (II).

• Studiul valorilor sociale. Determinările culturale asupra comportamentului
organizaţional.
• Cercetări ulterioare care pornesc de la modelul lui G. Hofstede.
• O sinteză asupra dimensiunii polare cu cel mai sporit grad de „universalitate”:
individualism – colectivism şi asocierea sa cu alte variabile psihosociologice.
• Valori sociale şi variabile psihosociologice.
• Dialogul cu « celălalt » la nivel structural şi interindividual.
• Cogniţia socială şi determinările sale culturale.
• Expresivitatea emoţională examinată din perspectivă intercultural.
 PSIHOLOGIA INTERCULTURALĂ:
O ALTĂ MODALITATE DE
INTERPRETARE A SOCIETĂŢII
• Dacă la începuturile psihologiei demersul acestei ştiinţe a fost îndreptat asupra individului izolat,
s-au ridicat tot mai multe întrebări privitoare la modul în care valorile culturale şi sistemele
politice condiţionează experienţa cotidiană, astfel că cercetarea implicitului cultural un imperativ
metodologic
• Psihologia interculturală compară diferite societăţi, căutând atît asemăbările cât şi diferenţele,
spre deosebire de psihologia culturală, care se ocupă de studiul căilor prin care oamenii sunt
influenţaţi de normele culturii de care aparţin
• PIC priveşte două trăsături centrale: diversitatea naturală a comportamentului uman şi legătura
dintre acesta şi contextul cultural care se iveşte
• G. Jahoda şi B. Krewer (1997) apreciau că modelele canonice ale psihologiei interculturale se
deplasează dinspre studiul unor dimensiuni ale personalităţii subiecţilor aflaţi în societăţi etnice
diferite (criteriul diferenţiator fiind cel etnic), înspre cel efectuat în cadrul a două comunităţi
înrudite cultural, aflate în proximitate (criteriul diferenţiator fiind, aşadar, cel social).
• Scopurile PIC sunt focalizate înspre trei ţinte majore: deprinderea abilităţii de a testa ipoteze
teoretice şi proceduri de intervenţie practică în diferite contexte culturale; explorarea identităţii
celuilalt pentru a descoperi variaţii psihologice care lipsesc dintr-o anumită experienţă culturală
limitată; încercarea de a asambla şi integra rezultatele obţinute într-o arie mai extinsă cu intenţia
de a genera o „psihologie universală”
 CULTURA - DEFINIȚII
OPERAȚIONALE

• Este necesar să parcurgem definiţiile cuvântului cultură pentru că desemnează un concept cheie în
ştiinţele sociale şi antropologie // similar cu termenul energie pt ştiinţele exacte sau boală pt cele
medicale
• Cea mai cuprinzătoare definiţie a culturii a fost propusă de antropologul american M. J. Herskovits
(1948), care o descria ca şi partea realizată de om a mediului („the man made part of the
environment”).
• Ex: camera în care locuim poate fi dreptunghiulară, dar sunt destule societăţi în care oamenii
locuiesc în camere rotunde. Arhitectura reflectă tradiţia culturală -> PIC ne învaţă să ne debarasăm
de „adevărurile elementare”, „evidente” pentru a le privi dintr-o perspectivă proaspătă
• Alt ex: stilul de predare „profesor-elev”, „maestru-ucenic”, primul ştie şi transmite informaţia într-
un cadru oficial elevului. În societăţile premoderne învăţarea culturală se face pe „căi ocolite” dar
nu mai puţin influente
• Originea cuvîntului cultură, limba latină, colere – a construi, a avea grijă de, a planta, a cultiva.
Cultura derivă din activitatea umană, este „cultivată” – a se face diferenţa faţă de sensul „cultură
înaltă”
 CULTURA - DEFINIȚII
OPERAȚIONALE

• C. – modul de operare al unui grup de oameni, la care se adaugă valorile care stau la
baza acelui mod de organizare (c. organizatională). De ex. spunem că „o companie are o
cultură extrem de competitivă”. Ce implică asta pentru organizaţie? Dar ce implică
pentru un membru al organizaţiei respective? Ce putem extrapola? Generalizarea
funcţionează?
• H. Triandis „cultură subiectivă” – modalitate caracteristică de a percepe mediul social
(percepţii asumate asupra a ce funcţiona eficace în trecut, valori transmise din generaţie
în generaţie)
• C. = implicitul social, transmiterea intergenerațională a ”știutului comunitar” (I.
Nicolau, 2003). Ansamblu de tipare valorice şi atitudinale care fundmentează
comportamentele funcţionale, transmise de la generaţie la generaţie prin agenţii
specifici de socializare.
• H. M. Segall et al. (1999) = totalitatea produselor comportamentale ale celorlalţi care
ne preced. Ambientul social şi de mediu în care ne naştem ne transmite valori prin
limbaj care ne conduc către anumite registre relaţionale şi către un mod de viaţă.
• CULTURA = implicitul social.
 C U LT U R A = D E F I N I Ț I I O P E R A Ț I O N A L E
8 FA C T O R I

• tipare atitudinale şi comportamentale („ce se cade”, „ce se cuvine”). Ex: duplicitatea expresivă în
comunism
• ansamblul patternurilor existenţiale (exprimate prin verbele ontologice „a fi”/ „a avea” sau „a
supravieţui” / „ a deveni”). Ex: România-pattern existenţial precumpănitor dezangajant, trăire
sociologică majoritar la limita subzistenţei
• instituţiile politice, structurate în funcţie de cine dispune şi cine se supune, se generează un contract
social implicit care poate fi structurat restrictiv sau permisiv.
• limbajele activate, formate din coduri de comunicare implicite (mascate, nerostite) sau explicite
(deschise, transparente).
• regulile care guvernează relaţiile interpersonale, întemeiate pe deschidere sau, dimpotrivă, pe
închidere interpersonală – self-monitoringul = registrul părelniciei, important este „să pară că este”
nu să fie cu adevărat (Drăghicescu)
• diviziunea muncii în funcţie de variabilele independente de status, de felul vîrstei, etnicităţii,
mediului de rezidenţă, densităţii populaţiei, genului (roluri de gen egal distribuite sau patriarhale, ex.
România)
• stilurile de locuire, îndeosebi prin ilustrarea raportului public / privat. * modul în care se structurează
toate locurile publice. Respect faţă de celălalt vs. Respect faţă de sine. Solidaritatea comunitară
naturală. Un indicator sociologic este „familiarizarea cu gunoiul de lângă noi” nepăsare publică drept
formă de firesc, subiectul social se scuză prin victimizare
• tiparele de angajare publică, care desemnează tipuri diferite de exprimare comunitară, de la cele
angajante, civic-participative, la cele retractile, asistenţiale, parohiale.
 C U LT U R A - D E F I N I Ț I I O P E R A Ț I O N A L E

• Dezbatere cultura ca element interior vs exterior

• L. A. White (1947/1997) C = transformarea „înţelepciunii” comunitare (a ştiutului comunitar) în „forme
tehnice” (de la „techne”, în lb.gr. = „a face”), transmise din generaţie în generaţie printr-o anumită
tehnologie simbolică.
• Moore şi Lewis (1952), C se situează mai degrabă înăuntru, abstracţie, o etichetă pentru categorii foarte
diverse de fenomene ce desemnează cunoaşterea, abilităţile şi informaţiile învăţate
• Kluckhohn şi Kroeber au inventariat 164 de definiţii în lit antropologică între 1871-1950 -> înclinaţia
conceptului C. de a descrie ceva ce provine din interioritate (inside the head) şi că miezul C. este
reprezentat de ideile şi valorile asociate: „C. constă în tipare explicite şi implicite ale comportamentului,
dobândite şi transmise prin simboluri, constituind realizări distinctive ale grupurilor umane, inclusiv
întruchiparea lor în artefacte; nucleu esenţial al culturii îl reprezintă ideile tradiţionale (cele derivate istoric
şi selectate) şi, în special, valorile lor ataşate; sistemele culturale pot fi considerate, pe de o parte, produse
ale acţiunii, iar pe de altă parte, elemente condiţionale ale acţiunilor viitoare” (apud Adler 1997, p. 14).
• Perspectiva behavioristă – Barnlun şi Araki (1985) – C. se regăseşte nemijlocit în comportamentele
manifest ale oamenilor
• C. Boesch consideră cultura ca pe o achiziţie inconştientă, un mecanism de control invizibil care operează
în gândurile noastre şi de care devenim conştienţi doar când este pus la încercare (de ex. contactul cu o
cultură străină)
• H. Spencer-Oatey extinde conceptul: „C. este un set neclar de atitudini, convingeri, norme de
comportament, asumpţii şi valori de bază, care sunt împărtăşite de un grup de oameni şi care influenţează
comportamentul membrilor şi propria lor interpretare a sensului comportamentului celorlalţi”
 C U LT U R A - D E F I N I Ț I I O P E R A Ț I O N A L E

• Dahl (2005) „C. este formată din diferiţi factori subiectivi, care sunt împărtăşiţi de un anumit grup
şi care acţionează ca un cadru interpretativ al comportamentului”.
• C = funcționalul social (Sperber, apud Triandis, Suh, 2002, p. 135)
• „Cultura nu prezintă altceva decât transferul intergeneraţional al ştiutului comunitar, al acelor
înţelesuri esenţiale şi al modalităţilor de acţiuni eficace care pot oferi soluţiile funcţionale
„naturale” în situaţiile rutiniere sau în cele cu miză” (Irina Nicolau, 2001, p. 20). => un
comportament potrivit sau obicei valorificabil poate fi adoptat de mai mulţi indivizi şi poate
deveni un element important al culturii
• Barkow et al. (1992) disting între 3 tipuri de cultură:
• Metacultura – conţinutul şi organizarea mentală pan-umană, ceea ce ne deosebeşte de celelalte specii
• Cultura evocată – determinată de mediu şi biologie, de ex. climatul predispune un anumit tip de
vestimentaţie
• Cultura epidemiologică – proceduri, instrumente, norme, valori, moduri de colectare a informaţiei
• intimitate culturală (cultural intimacy) proprie „culturii epidemiologice” (Herzfeld, 1997/2005).
• Reţinerea informaţiilor din mediu prezintă un interest deosebit, culturile dezvoltă convenţii pt
culegerea lor şi stabilesc valoarea fiecărei informaţii. De ex. în culturile ierarhice nu se pune
preţ pe detaliile de estetică, sau în culturile individualiste se pune mai mare valoare pe propriul
self.
• Odată, o studentă a întrebat-o pe
antropologul
Margaret Mead care consideră că este
primul
semn de civilizație într-o cultură.
Ea se aştepta ca antropologul să vorbească
despre cârlige, vase de argilă sau pietre
ascuțite.
Dar nu. Mead a spus că primul semn de
civilizație într-o cultură antică era dovada
unei
persoane cu femurul rupt şi vindecat (osul
coapsei).
Mead a explicat că în regnul animal, dacă îți
rupi piciorul, mori. Nu poți fugi de pericol,
nu te poți duce la râu să bei apă sau să
vânezi.
Eşti carne proaspătă pentru prădători. Niciun
animal nu supravietuieşte unui picior rupt
suficient de mult pentru ca osul să se
vindece.
Un femur rupt care s-a vindecat este dovada
că cineva şi-a făcut timp să stea cu cel căzut,
a tratat rana, a condus persoana în siguranță
şi a îngrijit-o până când şi-a revenit.
' A ajuta pe cineva în dificultate este locul
unde începe civilizația 'a spus Mead.
Civilizația este ajutor comunitar.
• G. Hofstede descria cultura ca o programare mentală colectivă care ne determină să acceptăm
prezumţiile esenţiale ale socialului împreună cu membrii naţiunii sau grupului din care facem parte.
• Fiecare suntem purtătorii unor modele de gândire, simţire şi manifestări potenţiale, dobândite de-a
lungul vieţii, considerate software-ul minţii.
• Edward T. Hall: C. are trei trăsături importante:
• Este dobândită, nu înnăscută.
• Diversele sale componente se articulează într-un sistem.
• Trăsătura sa definitorie este disponibilitatea de a fi împărtăşită
• Oamenii de ştiinţă sunt de acord că termentul de cultură reprezintă „un ansamblu moştenit social şi
transmis de conduite şi simboluri purtătoare de semnificaţii, un sistem de reprezentări şi un
sistem de limbaj care se exprimă sub forme simbolice, un mijloc prin care oamenii comunică, îşi
perpeturează şi dezvoltă cunoştinţele şi atitudinile faţă de viaţă” (Dasen 1999,p. 85)
 CULTURA
O RGA NIZAȚIO NALĂ

• Edgar Schein, Organizational culture and

leadership (2004)
• „un tipar de premise elementare – inventate,
descoperite sau elaborate de un grup dat pe
măsură ce acesta învaţă să facă faţă propriilor
probleme de adaptare la exterior şi de integrare
pe plan intern – care a funcţionat suficient de
bine pentru a fi considerat valabil şi, ca urmare,
pentru a fi asimilat de noii membri ai grupului
ca modalitate corectă de a percepe, a gîndi şi a
simţi în legătură cu problemele respective”.
• Cultura explicită – modul de structurare a
conducerii organizaţiei prin „retorica” deciziilor
formale emise de aceasta (buletine, notificări,
avize)
• Cultura implicită – ipotezele şi exigenţele
nescrise pe baza cărora angajaţii decid ceea ce
este important, care sunt căile de urmat, ce
conduite sunt dezirabile
• Culturi puternice – premisele implicite şi
explicite sunt în armonie
• Culturi slabe – registrul implicit este în
contradicţie cu cel explicit
• Funcţia culturii în viaţa grupului se schimbă odată cu evoluţia acestuia prin trei
perioade: naştere şi dezv iniţială sau timpurie; vârsta sau perioada de mijloc a
organizaţiei; în final, maturitatea organizaţională, urmată de transformare sau
destrămare.
• Cultura unei organizaţii se articulează ca urmare a premiselor şi atitudinilor angajate
de către managerii organizaţiei dar şi prin negocierea tacită a setului de reguli
instituţionale implicite, stabilite între subordonaţi şi conducători
• Procesul se finalizează prin însuşirea unor repere comportamentale şi atitudini
calificate drept „bune şi drepte” de către toţi cei care compun instituţia, transmise
intergeneraţional, devenind un adevărat ghid prescriptiv al acţiunilor actorilor
organizaţionali.
 MULŢUMESC

• Teme Seminar

• Eliza – pentru “Ro – balcanica”

• Diana S. – contra “Ro – balcanica”