Poemul Albatrosul face parte din volumul Fleurs du Mal (Florile Răului) apărut în 1857 și evocă

condiția omului sfășiat între aspirația către ideal și atracția către cădere, indisociabilă condiției umane
și care sfîrșește prin a triumfa.

Acest poem i-a fost inspirat lui Baudelaire în timpul unui voiaj pe o navă ce trebuia să-l poarte
spre Indii dar care, in final, a eșuat in insulele Mauritius.

Albatrosul reprezinta pentru Baudelaire conștiința de a fi diferit față de ceilalți. Poetul a recurs
la o imagine foarte sugestivă pentru a descrie propria sa condiție intr-o societate care îl ignora
complet. Imaginea albatrosului capturat evocă ideea unei ființe cu totul străine de lumea care
o înconjoară. Baudelaire făcea parte din generația poeților blestemați(des poètes maudits), adică
neînțeleși de oamenii epocii sale.

Primele trei strofe se referă la albatros în vreme ce ultima este dedicată poetului.
Structura metrica a fiecărui catren este formată din alexandrini (vs de 12 silabe). In plus
hemistihurile sunt regulate, exceptie făcând doar versul 11 și 14.
Se poate remarca prezența rimei incrucișate pentru primele trei strofe și rimele albe pentru
ultimul catren.

Poemul Albatrosul este bazat pe o dublă comparație. Albatrosul personificat reprezintă

poetul. Datorită personificărilor, primele trei strofe compară albatrosul cu un rege decăzut, sau
cu un voiajor căzut din cer. Cea de a patra strofă explică simbolul făcând din poet, printr-o
comparație și o metaforă hiperbolică, un ”prinț al norilor” (vs.13) cu” aripi de uriaș” (vs 16).
Exilat printre oameni, viața albatrosului apare ca o parabolă care definește existența poetului.
Poetul și albatrosul sunt asociați în ultima strofă și această asociere obligă la o reinterpretare:
voiajorul înaripat devine poetul, oamenii din echipaj reprezintă mulțimea, adică teatrul social.

Albatrosul este evocat in toata grandoarea lui, în vs..1,2., care sugerează imensitatea
spatiilor pe care le are de parcurs. Aspectul sublim constă în ridicarea albatrosului deasupra
orizontalitatii mediocre reprezentata de societate. Pasarea da o impresie de maiestuozitate, de
fluiditate asemenea apei pe care pluteste nava, pusa in evidenta de armonía sugestiva din
versul 4
În poem exista doua luni, o lume de sus si o lume de jos, comunicarea dintre cele doua
fiind aproape imposibila.
Este normal să te intrebi din ce motiv Charles Baudelaire incepe poemul cu termenul
”adesea” (souvent). In timpul calatoriei peste ocean echipajul ca și pasagerii se plictisesc și ei
se amuză cu cruzime de mai multe ori bătându-și joc de albatros.

Verbul ”prendre” (a lua) are o conotație negativă, implicând de fapt ideea de captură ușoară și
fără scrupule. Acest act de ”chasse” (vânătoare) de neiertat subliniază comportamentul barbar
al marinarilor. Al doilea alexandrin are o funcție explicativă, pentru că albatroșii sunt descriși
ca ”uriașe păsări ale mărilor” (vaste oiseaux des mers) obligați să urmărească vapoarele.
Utilizarea adjectivului calificativ ”vaste” se explică prin aceea că anvergura aripilor unui
asemenea ”prince des nuees”(rege al norilor) poate atinge 3,5 metri.
Cititorul iși poate imagina uriașele airpi albe care acoperă și protejează mările. Aici se
adaugă caracterul pașnic al acestor creaturi, pentru că nu se regăsește nicio atitudine ostilă in
versul 3.
Albatroșii sunt companioni indolenți de călătorie, ceea ce subliniază incontestabil toată
meiastuozitatea de care fac dovadă. Această indolență transmisă și navei ce alunecă, creează o
atmosferă extrem de calmă, ce poate fi in orice moment tulburată de capriciile mării.

In primul catren putem observa două idei opuse. Pe de o parte libertatea acestor creaturi și pe
de altă parte platitudinea echipajului. Astfel putem asocia pasărea cu poetul și marinarii
cu cetățenii societatii contemporane epocii.
Prima strofă reprezintă, deci confruntarea intre aceste două conceptii . Autorul a dat dovadă
de geniu utilizand diferite procedee stilistice, cum ar fi aliterația și asonanța.

In strofa a doua se schimbă complet optica, datorită fatului că marinarii au rolul dominant.
Albatrosul este expus privirilor pătrunzătoare ale echipajului, puntea simbolizând scena.
Antiteza din versul 6 pune in opoziție albatrosul demn de respect, rege al mărilor și cerului cu
comportamentul ridicol al marinarilor.Acest catren are, deci, ca tema principala umilirea
păsărilor mării.

Se poate observa o anumită gradație a tensiunii poemului pentru că situatia albatrosului se

schimbă continuu. Dacă în prima strofă este descrisă pasărea și nava, in cea de a doua se
explică prezența acestei specii pe navă pentru ca in strofa a treia să se relateze interactiunea
negativă dintre albatros și membrii echipajului.

Regăsim aici o a doua antiteza in vs 9 și 12 pentru că voiajorul inarpiat este devalorizat cu

brutalitate prin adjectivele ”stangaci și caraghios” pentru ca in final să fie demunizat de orice
merit prin adjectivele ”comic și urat”.

Echipajul tachineaza pasarea apoi iși bate joc de ea imitand mersul său greoi, albatrosul
suferind astfel o durere atat fizica cat și morala. Utilizand un limbaj vulgar se accentueaza
disprețul pe care-l resimt marinarii față de acesta.

Ultimul catren asociaza poetul unui prinț al norilor, aceasta nefiind altceva decat o metafora
ce atribuie titlul de ”prinț al norilor” albatrosului insuși. Poetul disprețuiește complet oamenii,
motiv pentru care el iși râde de ”săgeți”.

In final, el se simte intelectualicește superior oamenilor, de unde noțiunea de ”exil pe

pamant”. El este neinteles de societatea in care nu-și găsește locul, ceea ce explică ultimul
vers.

Pentru Baudelaire arta este o problema personala: poetul nu se amesteca cu vulgul

Poetul trebuie sa ramana singur, iar singuratatea este exprimata prin simbolul albatrosului.
Comparatia intre pasare si poet da nastere semnificatiei alegorice a poemului: ca si albatrosul,
poetul este victima duritatii oamenilor comuni

In concluzie, prin utilizarea metaforelor, comparațiilor și antitezelor, autorul reușește să

transmite ideea generală.și anume că locul poetului în societate este comparat cu un albatros:
maiestuos , în înălțimi fiind în elementul său, dar ridicol pe pămînt , in contact cu oamenii.
Prin muzicalitatea versurilor Baudelaire se incadrează în conceptul elaborat de Paul Verlaine
in Art poetique: ”de la musique avant toute chose”.