Atitudine (Tipuri psihologice CG Jung) Atitudine. Acest concept reprezinta o cucerire relativ noua n psihologie.

El a fost introdus de Miiller si Schumann. In vreme ce Kulpe defineste atitudinea ca o predispozitie a centrilor senzoriali sau motori pentru o anume excitatie sau pentru un impuls permanent, Ebbinghaus o concepe n sens larg, ca deprindere de a introduce obisnuitul n prestatia individuala care se abate de la obisnuit. Felul n care utilizam noi termenul deriva din acceptia pe care i-o acorda Ebbinghaus. Atitudinea este pentru noi o dispozitie a psihicului de a actiona sau reactiona ntr-o anumita directie. Denumind acel fenomen particular, respectiv faptul ca anumiti stimuli actioneaza uneori puternic, alteori slab, alteori nu actioneaza deloc, conceptul de atitudine este foarte important n special pentru psihologia fenomenelor sufletesti complexe. A fi orientat atitudinal nseamna: a fi pregatit pentru ceva anume, chiar daca acest ceva anume nu este constientizat, caci a fi orientat atitudinal echivaleaza cu a avea o directie apriorica spre ceva precis, indiferent daca acesta este sau nu reprezentat. Disponibilitatea, care pentru mine este tot una cu atitudinea, consta n faptul ca exista o anume constelatie subiectiva, o anume combinatie de factori psihici sau de continuturi care fie determina actiunea ntr-o directie sau alta, fie concep ntr-un fel sau altul un stimul exterior. Fara atitudine, nu este posibila aperceptia (v. mai sus) activa. Atitudinea are ntotdeauna un punct de orientare care poate fi constient sau inconstient, caci o combinatie deja pregatita de continuturi va sublinia n actul de aperceptie a unui nou continut acele calitati sau momente care apar ca tinnd de continutul subiectiv. Are loc atunci o selectie sau o judecata care exclude elementele nepo-trivite. De ceea ce este potrivit sau nepotrivit decide combinatia sau constelatia gata pregatite. Caracterul constient sau inconstient al obiectivului nu are nici o importanta pentru actiunea selectiva a atitudinii, deoarece selectia pe care o face atitudinea este data aprioric si de altfel ea se produce automat. Distinctia ntre constient si inconstient este nsa necesara, deoarece exista adesea doua atitudini, una constienta si alta inconstienta. Ceea ce nseamna ca, constiinta are pregatite alte continuturi decat inconstientul. Deosebit de limpede apare atitudinea duala n nevroza. Conceptul de atitudine este ntrucatva nrudit cu acela de aperceptie al lui Wundt, cu deosebire ca acesta din urma nchide n sine procesul relatiei dintre continutul disponibil si continutul nou, de aperceput, n timp ce conceptul de atitudine se refera exclusiv la continutul subiectiv disponibil. Aperceptia este cumva podul care uneste continutul deja existent si disponibil cu continutul nou, n vreme ce atitudinea este contrafortul podului de pe un mal al apei, iar continutul nou, contrafortul de pe celalalt mal. Atitudinea semnifica o asteptare, iar asteptarea actioneaza ntotdeauna selectiv si orientativ. Un continut puternic accentuat, situat n orizontul constiintei, alcatuieste (uneori mpreuna cu alte continuturi) o anume constelatie, echivalenta cu o anume atitudine, caci un astfel de continut al constiintei favorizeaza perceptia si aperceptia asemanatorului si inhiba perceptia si aperceptia neasemanatorului. El si produce astfel atitudinea care i corespunde. Acest fenomen automat este o cauza esentiala a unilateralitatii orientarii constiente. Ceea ce ar duce la o pierdere deplina a echilibrului daca n psihic nu ar exista o functie autoreglatoare, compensatoare (v. mai sus) care corecteaza atitudinea constienta. In acest sens, dualitatea atitudinii este un fenomen normal care se manifesta suparator numai atunci cand unilateralitatea constienta este excesiva. Atitudinea ca atentie curenta poate sa nu fie decat un fenomen partial, relativ neimportant sau si un principiu general care determina ntreg psihicul. Dispozitia, influenta mediului, a educatiei, experienta generala de viata sau convingerile pot crea de obicei o constelatie de continuturi care determina, la randul ei, continuu si pana n cele mai mici detalii, o anumita atitudine. Cineva care resimte deosebit de profund caracterul neplacut al vietii va avea,

n mod firesc, o atitudine care asteapta permanent ceva neplacut. Aceata atitudine excesiv constienta este compensata de o atitudine inconstienta orientata catre placere. Cel reprimat se asteapta ntotdeauna la reprimare, el o alege n cursul experientelor sale, o adulmeca n tot locul; atitudinea lui inconstienta vizeaza de aceea putere si superioritate. Intreaga psihologie a individului este n chiar liniile ei mari diferit orientata n functie de atitudinea habituala. Cu toate ca legile psihologice generale sunt valabile pentru toti, ele nu caracterizeaza niciodata individul singular, caci modul actiunii lor este complet diferit, n functie de atitudinea generala. Aceasta este ntotdeauna rezultatul tuturor factorilor capabili sa influenteze substantial psihicul, deci al dispozitiei nnascute, al educatiei, al influentelor mediului, al experientelor de viata, al opiniilor si convingerilor dobndite prin diferentiere , al reprezentarilor colective etc. Daca nu ar fi importanta absolut fundamentala a atitudinii, existenta unei psihologii individuale ar fi exclusa. Atitudinea generala produce nsa deplasari atat de mari de energie si schimbari n raporturile reciproce dintre diferitele functii, incatde aici rezulta afecte globale care pun adesea sub semn de ntrebare valabilitatea legilor psihologice generale. Desi, de pilda, exercitarea n anumita masura a functiei sexuale trece din motive fiziologice si psihologice drept indispensabila, exista totusi indivizi care se pot dispensa aproape complet de ea, fara a manifesta din acest motiv simptome patologice sau limitari evidente ale capacitatii lor de realizare; n schimb, n alte cazuri, tulburari marunte n acest domeniu pot avea consecinte grave. Cat de enorme sunt diferentele individuale se vede poate cel mai bine n problema placerii si a neplacerii. Aici esueaza, ca sa spun asa, toate regulile. Exista oare ceva care sa nu starneasca omului, dupa caz, fie placere, fie neplacere? Orice instinct se poate subordona altuia, orice functie se poate subordona alteia, dandu-i ascultare. Instinctul eului sau instinctul puterii se poate pune n slujba sexualitatii sau dimpotriva o poate supune pe aceasta. Gandirea nabusa tot restul sau simtirea absoarbe gandirea si senzatia; totul depinde de atitudinea care domina. De fapt, atitudinea este un fenomen individual care se refuza modului de examinare stiintific. In practica se pot distinge anumite tipuri de atitudine, n masura n care se pot distinge si anumite functii psihice. De regula, daca o functie ajunge sa predomine, atunci apare si o atitudine tipica. Fiecare functie diferentiata provoaca o constelatie de continuturi care determina o atitudine corespunzatoare. Intelectualul, afectivul, senzitivul au, fiecare, o atitudine tipica. n afara de aceste tipuri de atitudine pur psihologica, al caror numar s-ar putea nmulti, exista si tipuri sociale, anume acelea care poarta pecetea unei reprezentari colective. Ele sunt caracterizate de diferite isme". Aceste atitudini determinate colectiv sint oricum foarte importante, n unele cazuri chiar superioare ca nsemnatate atitudinilor individuale. Orientare. Numesc orientare principiul general al unei atitudini. Orice atitudine se orienteaza dupa un anume punct de vedere, indiferent daca acesta e constient sau inconstient. Asa-numita atitudine de putere, de pilda, se orienteaza dupa punctul de vedere al fortei exercitate de eu asupra influentelor si atitudinilor care tind sa l subjuge. Atitudinea intelectuala se orienteaza, de exemplu, dupa principiul logic ca lege suprema. Atitudinea senzitiva se orienteaza dupa perceptia senzoriala a faptelor date.