CU CE NE AJUTĂ ISTORIA PSIHOLOGIE?

Consider că prin studierea istoriei psihologiei ni se oferă posibilitatea de a cunoaște

dezvoltarea și evoluția acestei științe în timp. Analizând importanța studierii istoriei psihologiei
am găsit mai multe aspecte prin care se poate sublinia necesitatea integrării acesteia.

Din punct de vedere al contextului istoric în care au apărut ideile și teorii psihologice
putem înțelege și interpreta contribuțiile și influențele acestora asupra momentului, situației,
contextului, oamenilor din acele vremuri. De asemenea consider că anumite tendințe și afinintăți
către anumite domenii ale gânditorilor, oamenilor de știință din diferite timpuri au influențat
dezvoltarea psihologiei și au pus bazele gândirii psihologice actuale.

De exemplu în Antichitate studiul psihologiei nu există din punct de vedere punctual,

fiind diferit față de ceea ce înțelegem noi astăzi prin psihologie. În acele vremuri oamenii erau
preocupați mai mult de cultură și filosofie dar totuși se observa și un interes față de
comportamentul și mintea umană. Observăm în acea perioadă o serie de preocupări ale
filozofilor legate de minte, conștiință, percepție, raționalitate, oferind astfel o contribuție
semnificativă la dezvoltarea psihologiei ca știință.

În Egiptul Antic, egiptenii și-au arătat înteresul asupra studiului comportamentului și

minții umane, prin studiul viselor și al simbolismului lor, de exemplu. Aceste preocupări ale
egiptenilor apar în strânsă legătură cu mitologia și religia.

1. În Grecia Antică filozofii greci și-au pus întrebări legate de natura minții și a sufletului
uman. Platon a dezvoltat teoria sufletului tripartit, care consta în rațiune, voință și dorință.
Aristotel a fost printre primii care a folosit metoda observației și a studiat comportamentul
animal pentru a înțelege natura minții umane. Epicur și stoicii au dezvoltat filosofii care erau
legate de înțelegerea fericirii, a suferinței și a stării mentale a individului. Observăm că mediul
profund îndreptat spre filosofie din acele vremuri a favorizat apariția unor concepte, teorii și cu
elemente de natură psihologică.
2. În China Antică, sisteme filosofice și religioase, precum confucianismul și taoismul au
avut un aport extraordinar asupra modului în care este înțeles comportamentul și echilibrul
mental. Confucianismul se concentra de exemplu pe dezvoltarea virtuților și a moralității. În
taoism, înțeleptul Lao-Tzu credea că toate lucrurile sunt în armonie și că omul ar putea trăi mult
mai ușor dacă ar fi mai empatic, luând în considerare și sentimentele celuilalt.

1
 Ce pot observa printr-o analiză foarte scurtă a celor descrise mai sus, este că pe fondul
unor concepte mai mult filosofice, religioase, gânditori și folozofi din Antichitate au dezvoltat o
știință a psihologiei fără să știe că se va numi astfel la un momnet dat și va fi studiată ca o știință
de sine stătătoare în școli și universități. Aceștia au contribuit la înțelegerea naturii umane, ceea
ce dus la dezvoltarea ulterioară a psihologiei și au pus bazele gândirii psihologice occidentale.

O altă perspectivă care arată importanța istoriei psihologiei este cunoașterea modului în
care a decurs evoluția conceptelor și teoriilor psihologice de-a lungul timpului, observând
astfel cum s-au schimbat și dezvoltat abordările în acest domeniu.

În Evul Mediu, conceptele psihologice și înțelegerea naturii umane au fost influențate în

mare măsură de contextul mai mult religios și apoi filosofic al acelei perioade. Bisericile creștine
au avut o influență semnificativă asupra modului de gândire în raport cu anumite elemente de țin
de psihologie și la aspectele legate de suflet și comportament.

Sufletul a fost conceptul central în gândirea medievală în teologia creștină fiind

considerat nemuritor, imateria, etern și esențial pentru funcționarea ființei umane. Acesta a fost
subiectul multor dezbateri filosofice referitoare la natura și funcția acestuia și astfle s-au
dezvoltat diferite teorii. De exemplu, teoria "dualismului substanțial" susținea că sufletul și
corpul sunt două substanțe distincte, iar ele interacționează în mod misterios.

În Evul Mediu, gânditorii religioși au interpretat și au dezvoltat concepte despre natura

umană pe baza Sfintelor Scrieri. Învățăturile lui Augustin din Hipona, Toma d’Aquino și alți
teologi au fost influențate de această perspectivă religioasă. Augustin a susținut, printre altele, că
păcatul originar afectează natura umană și că oamenii au nevoie de har divin pentru a-și îndrepta
sufletele. Toma d’Aquino a explorat relația dintre rațiune și credință pentru a înțelege mai bine
natura umană. El a dezvoltat teoria pasiunilor umane, în care a analizat și clasificat diferitele
emoții și dorințe umane. El a susținut că pasiunile sunt rezultatul interacțiunii dintre rațiune și
simțuri și pot influența comportamentul uman, teorie cu implicații semnificative pentru
înțelegerea moralității și a controlului asupra pasiunilor.

În domeniul medical, au apărut teorii legate de influența planetelor și a umorilor asupra

sănătății mentale și a comportamentului. Acum este reluată teoria celor patru umori care își are
originile în Egiptul Antic și Mesopotamia, sistematizată de vechii greci și apoi discutată de
Avicenna în lucrarea sa numită ”Canonul Medicinei”. Acesta vorbește despre personalități și
aspecte emoționale, de conștiință și fizice ale organismului în funcție de cele patru umori (sânge
– personalitate sangvin, fiere galbenă – personalitate coleric, fiere neagră – personalitate

2
melancolic, salivă – personalitate flegmatic), dezvoltând idei legate de echilibrul acestor umori
în corpul uman ca factor esențial pentru menținerea sănătății. Aspecte din această teorie sunt
asemătătoare cu cele din taoism care vorbește despre patru elemente (aer, apă, foc, pământ) și
legătura acestora cu funcționalitatea ființei umane atât din punct de vedere fizic cât și emoțional,
mental, energetic și spiritual.

Această teorie a avut o influență semnificativă în medicină și psihologie pentru o

perioadă lungă, deși la momentul actual nu mai este considerată valabilă sau științifică. Totuși
această teorie aduce în atenție conceptele de personalitate și temperament, care au fost studiate
mai profund mai apoi în psihologie.

Se poate o observa o extindere a anumitor teorii de la o perioadă la alta, sub influența

unor preocupări preponderente ale gânditorilor din acele vremuri cât și renunțarea la anumite
teorii considerate nefiind suficient fundamentate științific.

În general, în Evul Mediu, psihologia a fost puternic legată de teologie dar și de filosofie
fiind influențată în mare măsură de viziunile religioase ale vremii. Aceste idei și concepte au
jucat un rol important în dezvoltarea gândirii psihologice și au pus bazele abordărilor ulterioare
ale psihologiei moderne.

O altă perspectivă prin care putem sublinia importanța studierii istoriei psihologiei ar fi
faptul că ne ajută să ne familiarizăm cu biografiile și contribuțiile unor psihologi celebri,
precum Wilhelm Wundt, Ivan Pavlov, Sigmund Freud, William James, Burrhus Frederic
Skinner, Carl Rogers, Abraham Maslow și alții. Aceste cunoștințe ne oferă o perspectivă mai
clară asupra evoluției psihologiei ca știință, asupra evoluției teoriilor psihologice, a diferitelor
tipuri de terapie, astfel înțelegând și cine, cu ce, când și cum a pus fundamentele psihologiei.

Înțelegerea istoriei psihologiei ne permite să evaluăm critic teoriile și metodele actuale,

precum și să înțelegem cum au fost influențate de dezvoltările anterioare. Acest lucru ne poate
ajuta să fim studenți conștienți și mai informați în domeniul psihologiei. Observarea modului în
care diverși psihologi au abordat problemele umane contribuie la dezvoltarea gândirii critice și a
abilității de a evalua teorii și argumente.

Istoria psihologiei arată că există o varietate de perspective și abordări în cadrul acestei

disciplinei. Studiind-o vom înțelege cum au apărut și au evoluat diferite școli de gândire în
psihologie. Astfel vom avea o perspectivă asupra evoluției teoriilor și conceptelor psihologiei, iar
o cunoaștere fundamentelor psihologiei ne ajută să înțelegem contextul pe care se bazează
actualele cunoștințe.

3
 Cunoscând trecutul psihologiei aflâm și despre erorile trecute, evitând astfel repetarea
acestor erori ci promovarea cercetării înalte și de claitate în psihologie.

Examinarea istoriei psihologiei permite învățarea unor lecții valoroase despre etică și
diversitate. Astfel se pot evita practicile discriminatorii, teoriile discriminatorii și se promovează
abordări etice în cercetarea și practica psihologică.

În concluzie, studierea istoriei psihologiei permite înțelegerea mai profundă a evoluției

acestei discipline, oferă o bază solidă pentru dezvoltarea științei psihologiei și contribuie la o
cercetare și practică mai robustă și etică.