-1-

REFERAT

Încercaţi să descoperiţi care sunt cauzele care au făcut ca psihologia să se

constituie ca ştiinţă atat de târziu , mult in urma altor ştiinţe

Ca psihologia să fie considerată o ştiinţă ar trebui mai intâi de toate să o definim .

Din cauza controverselor apărute de-a lungul timpului, din cauza numeroaselor teorii
privind psihicul uman de cele mai multe ori antagoniste datorită formei de studiere a
acestuia , psihologia ca şi ştiinţă are nenumărate definiţii . Psihologia se află peste tot în
jurul nostru şi ne ajută să înţelegem mai bine fiinţa umană .
Pentru a putea da o definiţie a oricărei ştiinţe trebuie să ştim cu exactitate
obiectul de cercetare , să-şi delimiteze un domeniu strict . Din păcate în ceea ce priveşte
psihologia asemenea demersuri nu au fost şi nu sunt atât de clare aşa cum sunt în cadrul
altor ştiinţe .
Deci , întrebările primordiale pe care trebuie să le punem sunt :
Ce studiază psihologia ?
Care a fost ideea de concepţie a obiectului de investigaţie al psihologiei din
punctul de vedere al cercetătorilor ?
În cursul timpului care au fost modificările asupra modului de înţelegere şi
explicare a obiectului ei de investigaţie ?
Paul Fraisse a fost primul care a ridicat această problemă cu următoarea
întrebare : Psihologia în căutarea propriului ei obiect ?
Un răspuns la aceste întrebări ar fi din păcate nu că nu există un obiect de
cercetare ci , aşa cum remarca M . Zlate , că sunt prea multe .
Aşadar , neavând o definiţie exactă timp de mai multă vreme , ca să poată fi
considerată o ştiinţă , a trebuit ca mai întâi de toate să se definească “obiectul” de
cercetare şi anume psyche – sufletul , psihicul uman – acel lucru considerat de
provenienţă divină de către logosul teologic .
Putem face o paralelă între istoria omenirii plină de frământări , de revoluţii care
au îndreptat evoluţia oamenilor spre dezvoltare ( cunoaştere ) şi trecutul psihologiei . Ca
şi istoria omenirii , psihologia a avut de parcurs un drum plin de ocolişuri , de cotituri , a
cunoscut perioade de avânt şi de stagnare , de inălţări şi de căderi , de calm şi
destindere , dar şi de încordare şi încrâncenare (M . Zlate) . Aşadar , în constituirea
psihologiei ca ştiinţă s-au interpus chiar cei ce erau interesaţi de aceasta .
Din cele mai vechi timpuri , Sufletul a fost in centrul atenţiei oamenilor . De unde
vine? , Unde se duce dupa moarte?, faptul că fiecare om era unic în felul său , existenţa
viselor , delirului , halucinaţiilor – acestea au fost intrebări la care cei din vechime au
căutat răspunsuri .
Fiind considerat imaterial , timp de mai multe secole fenomenele psihicului au
fost abordate din punct de vedere filosofic şi teologic , considerându-se că această
cercetare nu putea avea de fapt un model experimental aşa cum aveau celelalte ştiinţe .
Astfel , dacă în cadrul altor ştiinţe a existat o continuitate , o completare , având un punct
de plecare care nu trebuia sau nu putea fi combătut , în cadrul studierii psihicului uman
au apărut în permanenţă noi paradigme , noi teorii antagoniste datorită faptului că abia
foarte târziu s-a pus în practică sau s-a cercetat experimental în cadrul acesteia .
-1-
 -2-

Mai intâi au apărut miturile , credinţele religioase dată fiind perioada de început a
umanităţii caracterizată de credinţa în fiinţele supranaturale şi atribuirea unor fenomene
fizice acestora . Psihicul era , din punctul lor de vedere , un dar divin care nu aparţinea
lumii materiale , fizice şi care prin moarte se întorcea într-o lume superioară . Astfel , au
căutat să înlesnească revenirea acestuia în acea lume prin ridicarea de monumente
funerare la unele civilizaţii , la altele prin incinerarea trupurilor pentru a uşura
desprinderea acestuia de corpul fizic, alţii prin îngroparea leşului considerau că redau
naturii divine ceea ce îi aparţinea etc . Acest lucru a fost punctul de plecare a logosului
teologic care va lua amploare în întunecatul ev mediu .
Marii gânditori ai Antichităţii au dezvoltat gândirea psihologică , fiind precursorii
logosului filosofic . Conceptul : Cunoaşte-te pe tine insuţi şi astfel vei cunoaşte toate
tainele universului de pe frontispiciul templului din Delphi a fost motto-ul după care s-a
ghidat Socrate . Tot el a fost primul care a introdus ideea de introspecţie ca o analogie
între universul spiritual al omului şi spiritual al universului . Considera că sufletul este
nemuritor , idee preluată mai târziu de Platon . Acesta , introducând termenii de arhetip
şi anamnesis , formulează pentru prima dată teoria “ bagajului “ genetic preluată mai
târziu de către Jung . Aristotel a fost primul filosof ce a abordat fenomenele psihicului
prin prisma observaţiei , fondând teoria asociaţiei de idei care a devenit mai târziu
punctul de plecare a empiriştilor şi care va naşte multe controverse în rândul adepţilor
raţionalismului .
În evul de mijloc al istoriei omenirii , Biserica a limitat cunoaşterea prin
practicile sale opresive . Astfel , acest lucru a influenţat puternic şi cunoaşterea
psihicului in privinţa căruia cei ce încercau să-i observe fenomenele erau constrânşi de
dogmele sacre ale Bisericii pentru a nu cădea în dizgraţie şi de a nu fi acuzaţi de erezie .
Dar au existat mari personalităţi spirituale ca Sf. Augustin , Sf. Toma d'Aquino şi Sf.
Bonaventura , adevăraţi părinţi ai bisericii în epoca lor şi , în egală măsură , filosofi
mistici , pentru că în Evul Mediu mistica , filosofia şi psihologia ca domenii de
cunoaştere nu erau delimitate . Concepţia filosofică a Sf. Augustin este una fatalist –
providenţialistă şi se inspiră din mistica neo–platoniciană . Sf . Toma are ca şi premisă
fundamentală conceptul că adevărul raţiunii se acordă cu adevărul revelaţiei . Concepţia
Sf. Bonaventura are la bază ideea că pe lângă o logică a minţii există şi o logică a inimii ,
acestea două fiind complementare iar sufletul omenesc este aşezat între două extreme :
materie (substanţă) şi Dumnezeu . Teoria sufletului la Sf. Toma d'Aquino urmează în
linii mari De Anima a lui Aristotel şi spune că sufletul nu este prizonier al trupului ci este
energia care dă viaţă ( concepţie prin care îl precede pe Jung cu reconsiderarea libido-
ului) . Facând o analogie între gândirea aristoteliană (Metafizica) şi concepţia creştină
(Învăţătura lui Iisus) a redat religiei o aparenţă raţionalistă . Dialogurile lui Sf. Augustin
au caracter filosofic dar cu un pronunţat caracter religios, iar în Solilocvii punctează
introspecţia (solilocvie = vorbire cu noi înşine , limbaj interior) . Aşadar , timp de
secole, discursul teologic a caracterizat felul de observaţie a naturii psihicului din punctul
de vedere al Bisericii care era predominantă in viaţa socio–culturală şi politică a
vremurilor respective .
Filosofia empiristă are ca doctrină experienţa senzorială ca primă sursă a
cunoaşterii şi a cunoştinţelor , care se produce nemijlocit , punând accent pe realitatea
din afară . Prin această definiţie , empiriştii englezi intră în conflict cu raţionalismul care
avea la bază raţiunea şi capacitatea de cunoaştere a acesteia prin legi logico-matematice,

-2-
 -3-

legi înnăscute , contrare legilor asociaţiei . Considerând că simţurile constituie poarta de

intrare în cunoaştere , Francis Bacon considera că adevărata carte ce trebuie descifrată
este natura . Deşi a preluat şi dezvoltat conceptele lui Aristotel şi a lui Platon , el îi
considera pe Platon un îngâmfat şi pe Aristotel un sofist dezgustător opinând că
raţionamentul sau silogismul nu este un mijloc de descoperire a adevărului ci doar un
mod expunere a unui adevăr cunoscut . Varietatea şi continua schimbare a naturii
impune observarea şi experienţa ca mijloace de cunoaştere a fenomenelor . El caută o
nouă metodă de cunoaştere , alta decât cele din Evul Mediu , care să stimuleze cercetarea
ştiinţifică a naturii . În lucrarea Novum Organum , pune bazele metodei inductive care
este puţin încorsetată , fiindcă totul este legat de cauze . Thomas Hobbes reduce
însuşirile senzoriale ale lucrurilor la însuşirile spaţiale (mărime , formă , poziţie ,
mişcare) şi de aici postulează că tot ce există este corp şi tot ce se întâmplă este mişcare
aplicând teoria asociaţionismului . Prin aforismele Omul e lup pentru om şi Războiul
tuturor împotriva tuturor deduce particularitatea fundamentală a omului, anume dorinţa
de putere . John Locke se ghidează după aforismul Nimic nu este în intelect dacă nu a
fost mai intâi in simţuri şi combate teoria ideilor înnăscute considerând că sufletul omului
este ca la naştere ( tabula rasa) . Pentru David Hume cauzalitatea este o convingere cu
fundament pur psihologic . O altă trăsătură importantă a abordării emoţiilor de către
Hume este presupunerea lui că toate trăirile afective sunt întemeiate pe durere şi
plăcere. James Mill consideră senzaţia ca singurul element primordial şi asociaţia ca
singurul principiu de organizare a vieţii psihice .
Filosofia raţionalistă apare în opoziţie faţă de empirism şi are ca bază principiile
axiomatice primordiale şi către raţiune , principale pentru cunoaştere . Raţionalismul lui
Rene Descartes este definit de cunoscutul aforism Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum.
Pune bazele epistomologiei (cunoaşterii ştiinţifice) ,descalifică empirismul punctând
rolul raţiunii ca adevăr absolut . Intuiţia la Descartes este definită clar ca fiind un concept
al spiritului pur şi atent care nu lasă absolut nici o îndoială asupra a ceea ce înţelegem .
Descartes a întemeiat metoda deductivă . Gothfried Wilhelm Leibniz îmbină prin doctrina
sa raţionalismul cu empirismul . Abordarea lui Leibniz , în înţelegerea psihicului şi a
creierului , poate fi înţeleasă , în contextul accentului plasat asupra conceptului de
monadă . Termenul monada (monas) reprezintă o unitate sau o entitate, în deplină
armonie cu universul absolut . Despre teoria lui Locke , Leibnitz spune că este adevărat
că nimic nu există în intelect dacă nu a fost înainte în simţuri , în afară de intelectul
însuşi . Cu toate că îl includem pe Immanuel Kant printre raţionalişti, opera sa poate fi
caracterizată drept o căutare a unei căi de mijloc, între extremele reprezentate de
empirism şi raţionalism . Opera majoră a lui Kant este de natură epistemologică dar a
inclus şi psihologia în cercetările sale . La Kant lumea imanentă este de 2 tipuri : apriori
(cunoaştere înainte de experienţă ) şi aposteriori (cunoaştere după experienţă ) . Teoria
kantiană a formelor apriorice ale gândirii e tot atât de neştiinţifică ca şi teoria ideilor
înnăscute emisă cu un secol mai înainte de Descartes.
Pozitivismul lui Auguste Comte este important datorită faptului că a fost un factor
cu o influenţă marcantă asupra evoluţiei teoriei cunoaşterii ştiinţifice . Maxima A şti
înseamnă a prevedea pentru a putea subliniază faptul că reminiscenţele stadiului teologic
şi metafizic trebuie eliminate complet pentru a lăsa timp şi spaţiu etapei ştiinţifice ,
singura din punctul său de vedere care reprezintă vârsta maturităţii intelectului omenirii.
Abia în acest punct putem vorbi de un început a conturării psihologiei ca şi ştiinţă .

-3-
 -4-

Din punctul de vedere al cercetărilor biologilor , Jean Baptiste Lamarck este

primul care înaintează teoria mecanismului evoluţiei , transformismul . Fiecare individ
poate fi diferit de strămoşii săi , iar urmaşii lui pot dobândi alte caracteristici diferite în
scopul adaptării la mediu iar caracteristicile noi , astfel dobândite , sunt transmise pe linie
genetică urmaşilor. Lucrarea Originea Speciilor a lui Charles Darwin a încurajat
dezvoltarea psihologiei comparate şi a avut un impact major asupra psihologiei
dezvoltării . Studiul detaliat al proceselor senzoriale a fost completat de o psihologie mai
practică , interesată de educaţie , de locul de muncă , de casă şi de acele instituţii şi
împrejurări ce pot influenţa adaptarea .
Începutul dezvoltării fiziologiei experimentale a dat un impuls major psihologiei
experimentale . Astfel , descoperirile făcute de Marshall Hall privind comportamentul
reflex , metoda extirpării a lui Pierre Flourens , descoperirea metodei clinice de către Paul
Broca , stimularea electrică a scoarţei cerebrale realizată de Fritz şi Hitzig , cercetările lui
Johannes Muller asupra energiilor specifice ale nervilor senzitivi , măsurarea vitezei
impulsului neuronal de către Hermann von Helmholtz şi studiile în domeniul vederii şi
auzului au constituit paşii de început ai unei noi ştiinţe numite psiho-fizică . Psiho-fizica
implică studiul proprietăţilor fizice ale stimulilor şi efectul acestora în plan subiectiv
intern . Ernst Heinrich Weber a pătruns într-o lume considerată de alţii ca fiind
imposibilă şi anume că. evenimentele psihologice pot fi studiate în relaţie cu valorile
măsurabile ale stimulilor, procesele psihice putând fi cuantificate, fapt pe care Kant îl
declarase imposibil de realizat . Gustave Theodor Fechner publică lucrarile Elemente de
psihofizică şi Vorschule der Aesthetic în care tratează abordarea experimentală a
judecăţilor estetice , aceste două lucrări contribuind la formarea psihologiei ca ştiinţă, iar
metodele dezvoltate de Fechner au devenit metode fundamentale ale psihologiei .
Formula pentru măsurarea senzaţiilor exprimă faptul că intensitatea unei senzaţii mintale
este o constantă logaritmică în raport cu stimulul, dacă o serie mentală creşte în progresie
aritmetică, seria stimulului creşte în progresie geometrică . Această formulă este
cunoscută sub denumirea de Legea lui Fechner .
Privind în urmă , observăm cât de mult timp i-a trebuit omenirii să se cunoască pe
ea însăşi . Observaţia lui Hermann Ebbinghaus psihologia are trecut lung , dar istorie
scurtă este adevărată oare ? Psihologia este copilul modernităţii spune la un moment dat
S. Kvale . Complexitatea existenţială a psihicului uman , factorii socio-culturali şi politici
caracteristici fiecărei epoci , existenţa unor teorii , concepţii , şcoli şi orientări psihologice
care prezintă contradicţii interne şi externe , hegemonia şcolilor şi orientărilor psihologice
au întârziat apariţia unui obiect unitar de cercetare al psihologiei şi în principal formarea
ştiinţei numită psihologie . E un punct de vedere unanim în general printre psihologi , dar
acest fapt nu-i împiedică nici acum să fie adepţii unei anumite orientări sau şcoli .
Varietatea psihicului indivizilor , creativitatea , liberul arbitru definesc umanitatea . A
încerca să limităm ştiinţa care este psihologia înseamnă să ne limităm pe noi inşine , să
impunem o dictatură . Aici au greşit precursorii psihologiei , impunând paradigme ,
teorii , concepte . Asta este poate cea mai importantă cauză a înfiinţării atât de târzii a
psihologiei ca şi ştiinţă . Oare am dreptate ? Oare sunt prea critică din punctul ăsta de
vedere ? Oare devin şi eu un dictator prin opinia mea şi argumentele mele? Nu eu sunt în
măsură să clarific aceasta ci dumneavoastră .

-4-