EMPATIA

1.1. DEFINITII ALE EMPATIEI

O mare varietate de definitii si metafore au fost oferite de literature de specialitate

cu privire la empatie, incluzand:
“Empatia este eul proiectat in obiecatul perceput, realizata prin imitatie kinestezica
interioara.” E. Titchener
“Empatia inteleasa ca asumare de rol si ca un constituent al esentei inteligentei sociale.” G.
H. Mead
“Empatia este mecanismul ce face posibil ca un individ sa preia unele atitudini in toate
directiile, cu privire la viata mintala a altuia.” S.Freud
“Empatia este transpunerea imaginativa a unui individ in gandirea, trairea, modul de a
actiona al altuia si prin aceasta strucurarea lumii conform celuilalt.” R.F.Dymond
“Empatia este abilitatea de a se pune pe sine in pozitia altei persoane, stabilind raporturi si
anticipand alte reactii, stari si comportamente “ W.A. Kerr si B.J.Speroff
“Aptitudinea empatica este capacitatea variabila a unui individ de a-si asuma rolul altuia”
J.M. Lemaine
“Abilitatea empatica ca o abilitate de prezicere, de recunoastere a dispozitiilor psihologice
ale unei alte persoane, perceptiile sale, gandurile , sentimentele si atitudinile, de asemenea ,
ca trasaturi proprii.” J.P.Guilford
“ A fi empatic inseamna a percepe cu acuratete cadrul intern de referinta al altuia, cu toate
componentele sale emotionale si semnificatiile care-i apartin ca si cum ai fi cealalta
persoana, dar fara a pierde conditia de “ca si cum”.” C.Rogers
“Empatia este abiliatatea de a intelege si, intr-o oarecare masura, de a participa la
sentimentele altei persoane- depinde in mare masura de abilitatea de a interpreta
comportamentul expresiv al altuia” F.L.Ruch
“Empatia- un fenomen de intrare in specia simbiozelor mentale cu alte eu-ri, fiind astfel
socotita ca sursa a intelegerii noastre asupra modului in care altii simt si gandesc “.A.
Koestler.

1
 Trecerea in revista a numeroaselor definitii oferite de prestigiosi specialisti in
domeniul empatiei a avut ca scop o subliniere a unor reale dificultati in abordarea acestui
complex fenomen psihic.
Marcus Stroe , avand la baza aceste raspunsuri a selectat pentru definitia propusa
doar elementele strict diferentiatoare, restul apreciindu-le ca fiind implicite si deci,
derivand din primele..Ca urmare , empatia este acel fenomen psihic de retraire a starilor ,
gandurilor si actiunilor celuilalt, dobandit prin transpunerepsihologica de transpunere
psihologica a eului intr-un model obiecativ de comportament uman, permitand intelegerea
modului in care celalalt interpreteaza lumea.
Asa cum s-a putut constata, unele definitii asupra empatiei incearca sa surprinda
nu doar esenta fenomenului, nu doar mecanismul de producere, ci si functionalitatea
acestuia. Este intr-un fel o reactie justificata atata vreme cat dintr-o ambiguitate
terminological su din interpretari diverse s-ar pierde din vedere fondul problemei,
respective la ce foloseste conduita empatica.
Dintr-o atenta analiza a implicatiilor ce decurg din desfasurarea comportamentului
empatic si a efectelor sale am putut desprinde cateva functii de baza cu consecinte benefice
in adaptarea psihologica a personalitatii umane. Aceste functii sunt : 1.Functia cognitiva;
2.Functia anticipativa; 3.Functia de comunicare; 4. Functia de contagiune afectiva; 5.
Functia perormantiala.
1. FUNCTIA COGNITIVA rezulta din faptul ca prin transpunerea psihologica in
sistemul de referinta al altuia se realizeaza un act de cunostere empirica a partenerului, act
utilizat cu sau fara intentie de orice persoana in relatia interpersonala .Asa cum observa
J.Janis si colab.(1969) “principala informatie ce o ofera empatia este starea emotionala “.
Noi nu aflam sau aflam mult mai putin prin empatie despre inteligenta, istoria persoanei
sau calea de organizare a gandirii acesteia, in schimb “aflam cat de prietenos sau de ostil ,
tensionat sau relaxat, interesat sau plictisit, optimist sau pesimist, cat de mult ii place viata
sau e descurajat”. Asa cum am notat deja, autorii considera empatia ca fiind procesul
simtirii a ceea ce simte o alta persoana, “este intuitie sau, mai exact, un process de
cunoastere tacita”.
Consecinta imediata a manifestarii cunoasterii empatice o constituie fenomenul
intelegerii, de cele mai multe ori nediscursiv ci instinctive, in maniera “scurtcircuitata, ca

2
posibilitate de surprindere prompta , dar nu mai putin profunda a caracteristicilor de
personalitate a celui investigat. Potrivit lui Carl Rogers nevoia terapeutului de a “retrai
atitudinile altora”, se consuma intr-un fenomen al intelegerii emotioanale care sta la baza
deschiderii relatiei dintre client si terapeut. In viziunea autorului citat empatia se asociaza
cu perceptia unei persoane si implica abilitatea de a judeca cu acuratete caracteristicile altor
persoane. Ocupandu-se de masurarea abilitatii surprinderii acuratetii predictive.
Introducerea de catre autor a conceptului de acuratete in ordinea de idei a cunoasterii
empatice tinde sa maximizeze functia cognitive a fenomenului de care ne ocupam.
Ar mai fi de adaugat si faptul ca in functia cognitiva a empatiei se manifesta in
anumite cazuri chiar un adjuvant stiintific la indemana psihologului sau psihoterapeutului
in scopul realizarii demersului de cunostere a psihicului uman. In cazurile speciale
mentionate, utilizarea empatiei se asociaza in mod necesar cu o anume precautie stiintifica
a specialistului ca o conditie a pastrarii unei viziuni obiective asupra fenomenului psihic ce
urmeaza a fi cercetat.
2. FUNCTIA ANTICIPATIVA
Rezulta nemijlocit din functia cognitiva si presupune efectuarea unei predictii
corecte a posibilului comportament al partenerului si implicit o anticipare a stratgiei de
comportament ce il empatizeaza. Aceasta functie nu ramane manifestata numai in
comunicarea interpersonala, ci se implica eficient si in transpunerea de tip artistic ca o
conditie interna a realizarii actului creator. Pe aceasta se bazeaza valorizarea empatiei ca
trasatura de personalitate implicata in mod nemijlocit in creatia scenica sau in creatia
literara. De altfel, Francis Held si Janine Maucorps apreciaza ca “pentru un individ bine
adaptat toata viata este un exercitiu empatic destinat sa faca din clarviziune si previziune
tehnici instinctive”.
3. FUNCTIA DE COMUNICARE
Rezulta din nevoia de empatie coroborata de cele mai multe ori cu nevoia de dialog,
cu schimbarea temporara a propriei perspective cu a celuilalat, ca o conditie a unei benefice
comunicari interpersonale. Francis Held si Janine Maucorps considera ca, daca nu exista
empatie, nu poate sa existe empatie, nu poate sa existe comunicare, “celalalt” neexistand
pentru mine nici ca prieten la bine, nici ca dusman la rau; empatia nu e subordonata
caracteristicilor pozitive sau negative ale relatiilor cu celalalt, ea le precede, le depaseste, le

3
contine. Nu intamplator in unele dictionare de specialitate empatia este definite ca o
modalitate de comunicare implicita care, fara sa inlocuiasca comunicarea explicita o
completeaza si o valorizeaza. Comunicarea de tip empatic desfasoara o relatie cu caracter
interactiv, favorizand un comportament cooperant, intelegere reciproca intre parteneri, fiind
apta sa decalnseze acele armonii sociale caracteristice contactelor interpersonale.
4. FUNCTIA DE CONTAGIUNE AFECTIVA
Rezulta din implicatiile nivelului de apropiere( se poate citi si identificare)a eului cu
partenerul prin care procesul de punere temporara in situatia celuilalt atrage dupa sine, fie
chiar si prin apelarea la simpatie un proces de contaminare a starii celuilalt. Fireste,
balansul pe care empatia il realizeaza pe axa identificare- detasare favorizeaza aceasta
functie. Este deja un fapt cunoscut ca cineva este mai empatic cu partener simpatico decat
cu unul antipatic, ori simpatia manifestat fata de altul poate potenta nivelul empatiei,
apropiindu-l de polul indentificarii ca premise a unei posibile contagiuni de tip afectiv.
Aceasta functie a empatiei este , insa, conditionata, in mare masura de imprejurari de viata.

5. FUNCTIA PERFORMANTIALA
Rezulta din faptul ca in anumite imprejurari de viata sau profesiuni empatia preia
ipostaza de insusire psihica, devenind acea abilitate de a favoriza realizarea cu succes la
nivel supramediu a unei activitati ce implica relatii interpersonale. In aceasta ipostaza,
empatia insasi dezvolta un nivel superior de manifestare, asigurand o retraire acurata a
starilor, gandurilor, actiunilor altora, si astfel, mijlocind atingera unor performante inalte in
profesiuni ce reclama relatii interpersonale. Cercetarile romanesti asupra empatiei au facut
dovada functiei performantiale situand aceasta insusire psihica in randul aptitudinilor
generale, dar cu anumite particularitati specifice, in cazul unor activitati ca cele dramatice,
literare, didactice, psihoterapeutice sau de negociere, reprezentand acel instrument
operational al psihicului uman necesar asigurarii unei eficiente profesionale maxime.
Relevand succinct functiile empatiei, se poate conchide ca acestea, manifestandu-
se in maniera individuala, favorizeaza procesul adaptarii sociale a personalitatii, avand un
rol major in intretinerea relatiilor interpersonale, in abordarea unor atitudini tolerante, de
ascultare si intelegere a motivelor si starilor partenerilor, ca o conditie necesara a unei
benefice comunicari interpersonale.

4
 UN MODEL EXPERIMENTAL POSIBIL DE
CERCETARE A EMPATIEI IN PSIHOTERAPIE

1. OBIECTIVE, IPOTEZE, SUBIECTII

1.1. Obiectivele cercetarii

Lucrarea de fata isi propune, in ansamblu, sa investigheze sis a aprofundeze unele

aspecte general cunoscute, dar si altele mai putin cunoscute in aria psihoterapiilor actuale si
anume:
1. CERCETAREA/EVIDENTIEREA UNEI APTITUDINI SPECIALE-
predictivitatea empatica in calitate de disponibilitate- nucleu a competentei
psihoterapeutice, cu exploatare posibila la nivelul inteligentei emotionale;
2. IN LEGATURA CU PACIENTUL, am proiectat sa investigam particularitatile
prin care el se poate constitui (in mod real) in partener eficace al relatiei al relatiei
psihoterapeutice. In plus, studiul pacientului ingaduie o largire a campului de investigatie
psihologica in legatura cu una din disponibilitatile lui de baza- sugestibilitatea si cu doua
dintre simptomele lui cele mai frcvente: anxietatea si depresia.
3. CA OBIECTIV PARTIAL, mai mult ca o marcare sau o subliniere pentru
incercare experimentala intr-o tematica foarte actuala, ne-am propus sa sugeram calea prin
care aptitudinea predicitivitatii empatice ar putea fi preluata ca aptitudine – nucleu nu
numai empatiei predictive, ci si a intelogentei emotionale.

1.2. IPOTEZE DE LUCRU

Ipotezele care ne vor ghida cercetarea de fata sunt:

a) Disponibilitatea empatica, fie emotionala, fie cognitiva este independenta de
orientarea teoretico- metodologica a posesorului ei, asa incat predilectia
pentru o factura accentuat emotionala sau accentuat cognitiva ( inclusiv
“formula”- echilibrului dintre cei doi factori), ar trebui sa apara doar ca
predominare relative a unuia sau altuia, deoarece instantierea celor doua

5
 modalitati empatice exclusive pe cate unul dintre procesele/ abilitatile de
baza ale conduitei empatice, ar situa eventualul lor studio dincolo de sfera
empatiei.
b) Structurarea unei capacitati empatice speciale in procesul formarii
competentei profesionale poate sa apara ca aptitudine propriu- zisa numai in
cazul psihoterapeutului, celuilalt agent al relatiei psihoterapeutice nefiindu-i
imperios necesara(nu exista profesia de pacient). Pacientului ii revine insa, o
abilitate de speta interactionista, in calitate de conditie indispensabila a
progresului psihoterapeutic.
c) Date fiind mecanismele psihice si atributele de definitie ale empatiei
predictive evidentiate prin intermediul probei de empatie cognitive,
presupunem ca evocata aptitudine speciala a psihoterapeutului va aparea ca
operator de eficienta pus in act prin corelativitatea sine qua non dintre
intelect si afect, cu predilectie pentru factori- criterii saturati cognitive. Din
acest punct de vedere, natura aptitudinala a acestei disponibilitati specifice
psihoterapeutului n-ar reclama alta identitate decat cea de predictivitate
empatica.
d) Probarea realitatii incontestabile a acestei aptitudini speciale in conduita
empatica predictive ar putea fi conceputa ca nucleu structural- functional nu
numai al tipului de empatie in cadrul caruia se releva, ci, mai mult decat
probabil , ca nucleu dispositional al inteligentei emotionale. Pentru moment,
ne-ar satisface chiar si numai argumentarea initiala, de principiu, a acestei
posibilitati, restul constituind o deschidere promitatoare pentru o cercetare
adecvata.

1.3. ESANTOANE DE INVESTIGATIE

A fost alcatuit un lot de 20 psihoterapeuti de orientare comportamentala care

practica metode si tehnici specifice teoriei comportamentale, cognitiv
comportamentale, rational- emotionale, de relaxare si autoreglare a starilor psihice.

6
 Tabel 1
DISTRIBUTIA PSIHOTERAPEUTILOR
IN FUNCTIE DE VARSTA SI SEX
CLASA DE SEX TOTAL
VARSTA
FEMININ MASCULIN
Intre 21-30 ani 5 3 8

Intre 31-40 ani 8 - 8

Peste 41 ani 2 2 4
TOTAL 15 5 20

Un alt lot a fost alcatuit din 100 de pacienti care prezinta diverse tulburari
nevrotice: tulburari anxioase( tulburari anxioase generalizate, tulburari de tip panica,
tulburari obsesiv- compulsive, tulburari post- traumatice datorate stresului), tulburari
somatoforme (tulburari de somatizare , tulburari hipocondriatice, tulburari conversive),
tulburari depresive (depresie eactiva, tulburare distimica).
Lotul alcatuit din psihoterapeuti a fost rezultatul unor preexperimentari. In acest
sens, ne-am interesat de existenta specialistilor care practica psihoterapie de orientare
comportamentala si am aplicat preliminar un chestionar de empatie
emotionala( Mehrabian) pe baza caruia am stabilit apartenenta terapeutilor la un anumit
nivel de empatie. Aceasta scala de empatie a fost reaplicata ca proba inclusa in designul
experimental dupa 6 luni de la prima aplicare. Intamplarea ne-a ajutat sa gasim in marea
majoritate a cazurilor psihoterapeuti cu un nivel mediu- bun de empatie. De aici, nu a fost o
distabta prea mare pana la alcatuirea lotului de psihoterapeuti pentru experimental nostrum,
pe criteriul apartenentei la nivelul mediu- bun, in calitate de constanta profesionala. In
mod implicit, aceasta a presupus renuntarea la cativa terapeuti care apartineau nivelului
foarte empatic si slab empatic.

Tabel 2

7
DISTRIBUTIA PACIENTILOR IN FUNCTIE DE STUDII, VARSTA SI SEX

CLASA DE SEX TOTAL

STUDII VARSTA
Feminin Masculin

Intre 16- 17ani 3 2 5

STUDII MEDII Intre 18- 20 ani 6 1 7

Intre 21- 30 ani 15 13 28

Intre 31- 40 ani 4 4 8
Peste 41 ani 5 2 7
Total 33 22 55
Intre 18- 20 ani 1 -
STUDII Intre 21- 30 ani 8 4 12
SUPERIOARE Intre 31- 40 ani 16 4 20
Peste 41 ani 4 8 12
Total 29 16 45

In privinta pacientilor, acestia au fost retinuti ca subiecti de experiment in functie de

frecventarea sistematica si completa a sedintelor de psihoterapie, astfel incat tipologia lor
este cu precadere intamplatoare.

2.METODA DE CERCETARE
2.1. Metode de investigatie

Conform cercetarilor actuale, principala pondere in conduita empatica este

reprezentata de procesele cognitive si afective in unitatea lor structurala si functionala. In
vederea surprinderii dimensiunii afective si cognitive a empatiei au fost utilizate doua
probe si anume: chestionarul de masurare a empatiei emotionale (Q. M. E. E), precum si
testul de intuitie si empatie Dymond, probe aplicate atat psihoterapeutilor, cat si pacientilor.
2.1.1 Chestionar de masurare a empatiei emotionale ( Q. M.E.E.)

8
 Chestionarul de masurare a empatiei emotionale ( Q.M.E.E.) apartine lui A.
Mehrabian si N.Epstein (1972) si descrie o viziune afectiva asupra empatiei. Chestionarul
cuprinde un numar de 33 de afirmatii cu care subiectul poate fi sau nu de acord. Aceste
afirmatii reprezinta subscale intercorelate care masoara aspectele relationale ale empatiei
emotionale. Subscalele se refera la: susceptibilitatea la contagiune emotionala, apreciera
emotiilor unor persoane necunoscute sau indepartate, reactivitatea emotionala extrema,
tendinta de a fi impresionat de experimentele negative ale altora, tendinta de simpatizare,
dorinta de a fi in contact cu cei care au probleme.
Raspunsurile la fiecare afirmatie se dau pe o scala de la +4 (acord foarte puternic) la
-4 (dezacord foarte puternic). Unele afirmatii sunt insotite initial de semnul plus , iar altele
de semn minus. Dupa ce subiectul noteaza fiecare afirmatie cu unul din scorurile scarii (+4,
+3, +2, +1, -1, -2, -3, -4), semnele vor fi schimbate la care initial figureaza semnul minus,
iar apoi se va calcula suma algebrica a celor 33 afirmatii cuprinse in chestionar. In final, se
va afla scorul total de empatie emotionala.

2.1.2 Proba de empatie predictiva (R. Dymond)

Proba Dymond de intuitie si empatie porneste de la definitia empatiei oferita de R.

Dymond ca fiind transpunerea imaginative a eului in gandirea, simtirea si actiunea altuia,
consecvent, structurand lumea dupa acea persoana, precum si de la definitia intuitiei de
catre G. Allport privita drept o relatie dintre autoperceptie si perceptia sinelui de catre altii.
Din punctual de vedere al sarcinilor experimentale, aceasta scala contine patru
ipostaze:
A. Psihoterapeutului/ pacientului i se cere sa se autoaprecieze pe o
scala de in cinci trepte de-a lungul a sase criterii bipolare;
B. Psihoterapeutului / pacientului i se cere sa evalueze partenerul pe
baza trasaturilor mentionate;
C. I se cere psihoterapeutului/ pacientului sa se autoaprecieze asa cum
crede ca l-ar aprecia partenerul sau, prin recurgerea la criteriile
mentionate;

9
 D. In fine, i se cere psihoterapeutului/ pacientului sa evalueze
partenerul, asa cum crede ca acesta se va autoevalua, pastrand
aceleasi criterii.
In cadrul cercetarii de fata , au fost construite doua tipuri diferite de criterii, primele
vizand trasaturi de personalitate ale partenerilor de relatie (pe care le-am numit trasaturi-
criterii si le-am analizat prin intermediul modalitatii descriptive), celelalte avand in vedere
calitatile diferentiale ale procesului psihoterapeutic( pe care le-am numit factori- croterii si
le-am analizat prin intermediul modalitatii integrative).

TRASATURI-CRITERII FACTORI- CRITERII

Simpatic-antipatic
Cooperant- distant
Relaxat- tensionat
Generos-egoist
Bland- agresiv
Decis- indecis
implicare-neimplicare in terapie
increzator- neincrezator in terapie
progreseaza- nu progreseaza in terapie
terapie adecvata- terapie neadecvata
terapie agreabila- terapie dezagreabila
speranta in rezultate- lipsa de speranta

Pentru a calcula empatia psihoterapeutului se calculeaza cat de aproape sunt

predictiile acestiua cu privire la posibilele evaluari ale pacientului fata de realele evaluari
facute de pacient. Prin urmare, raspunsurile la ipostaza D de la psihoterapeut se compara cu
raspunsurile la ipostaza C de la psihoterapeut se compara cu raspunsurile la ipostaza B de
la pacient si, inverz, pentru calculul empatiei pacientului. Testul poate fi scorat in termenii
numarului de puncte la care individual greseste in predictie sau prin calculul predictiilor
corecte. Aprecierile au fost realizate pe o scala de la 5 la 1.
Prin intermediul unei operatii mintale anticipative, psihoterapeutul si pacientul vor
incerca sa preia rolul celuilalt si sa castige astfel perspective partenerului lor de relatie.
In vederea surprinderii progresului in terapie al pacientilor au fost aplicate la
inceputul si la sfarsitul psihoterapiei doua scale clinice: de depresie si de anxietate, tinandu-
se cont de faptul ca pacientii aflati in studio acuza diverse simptome nevrotice si
psihosomatice.

10
 2.1.3 SCALA DE DEPRESIE BECK (B. D. I)

Inventarul de depresie Beck (Beck. Ward, Mendelson, Mock si Erbaugh, 1961)

este menit sa masoare severitatea depresiei, fiind unul dintre cele mai frecvente folosite in
cercetarea clinica, indeosebi atunci cand se apreciaza efectul antidepresiv al psihoterapiei.
Scala a fost conceputa intr-o maniera originala ca fiind o modalitate de observare prin
intermediul careia psihologul citeste cu voce tare fiecare item, cerand pacientului sa
selecteze formularea care i se potriveste cel mai bine. Cu toate acestea, s-a aratat ca scala
este aplicabila pacientilor depresivi si sub forma de chestionar.
Scala de depresie Beck este, in fapt, un chestionar care cuprinde 13 grupuri de
afirmatii cu privire la absenta, respective prezenta urmatoarelor acuze depresive:
1. tristete/ nefericire;
2. pessimism/ sentiment de descurajare in viata;
3. sentiment de esec in viata;
4. pierdere a placerii de a face anumite lucruri care inainte reprezentau o sursa de
satisfactii;
5. sentiment de vinovatie/ lipsa de valoare personala;
6. dezamagire de sine;
7. tendinte suicidare;
8. pierdere a interesului cu privire la alti oameni;
9. amanare/ imposibilitate de luare a deciziilor;
10. preocupari cu privire la propria infatisare/ aspect inestetic;
11. nivel energetic scazut;
12. fatigabilitate;
13. pierderea poftei de mancare;
Raspunsurile la fiecare afirmatie se dau pe o scala de la 0 la 3, 1 si 2 reprezentand
grade intermediare de intensitate a simptomelor depresive.
In cercetarea de fata , psihoterapeutul este cel care ii citeste pacientului intregul
grup de afirmatii din fiecare categorie. Apoi alege valoarea gradului de intensitate a fiecarei

11
afirmatii si anume, aceea care reda/ descrie cel mai bine modul in care se simte pacientul in
momentul completarii chestionarului.
Scala a fost aplicata la inceputul si la sfarsitul psihoterapiei. Diferenta dintre
simptomele finale initiale va indica progresul psihoterapeutic inregistrat de pacient. Prin
urmare, cu cat aceasta difernta va fi mai mare, cu ata progresul obtinut de pacient va fi mai
ridicat.

2.1.4 SCALA DE ANXIETATE HAMILTON (H.A.S)

Scala de anxietate Hamilton este menita sa masoare severitatea anxietatii, fiind, de

asemenea frecvent utilizata in cercetarile clinic. Scala ofera garantii de fidelitate, iar
procedura este identica cu cea descrisa la Scala de depresie Beck.
Scala de anxietate Hamilton cuprinde 14 grupuri de afirmatii cu privire la absenta,
respective prezenta urmatoarelor acuze anxioase:
1. dispozitie anxioasa (neliniste, anticipare a ceea ce este mai rau,
anticiparea procedurii unui lucru ingrozitor, iritabilitate);
2. tensiune (incordare, oboseala, tresariri, plans foarte usor, tremurari,
neliniste)
3. fobii (de intuneric, de straini, singuratate, animale, trafic, aglomeratie);
4. insomnii;
5. deficiente de concentrare;
6. dispozitie depresiva (lipsa de interes, lipsa de placere, depresie, trezire
matinala, agitatie);
7. simptome somatice musculare;
8. simptome somatice senzoriale;
9. simptome cardiovasculare;
10. simptome respiratorii;
11. simptome gastrointenstinale;
12. simptome genito- urinare;
13. simptome vegetative;
14. comportament in timpul interviului;

12
 Raspunsurile la fiecare afirmatie se dau pe o scala de la 0 la 4 iar 1 ,2 si 3
reprezentand grade intermediare de intensitate a simptomelor anxioase.
Ca si scala de depresie, scala de anxietate s-a aplicat la inceputul si la sfarsitul
psihoterapiei. Diferenta dintre simptomele finale si initiale va indica progresul
psihoterapeutic.
Aceasta scala cuprinde 10 itemi (sugestii sugestive) care sunt prezentati subiectului
intr-o maniera nonautoriatara si au rolul de a-i ghida imaginatia. In final , experimentatorul
verifica gradul in care subiectul reuseste, pornind de la situatiile concrete sugerate, sa se
transpuna efectiv.
La sfarsitul aplicarii probei, subiectii apreciaza in procente pe o foaie de raspuns,
gradul in care au trait situatiile sugestive in aceasta scala. Aceste situatii sunt:
1. greutatea bratului;
2. ridicarea mainii;
3. anestezia degetului;
4. halucinatia apei;
5. halucinatia olfactiv- gustativa;
6. halucinatia muzicii;
7. halucinatia temperaturii;
8. deformarea timpului;
9. regresia de varsta;
10. relaxarea corpului si a gandirii.

Pentru exemplificare, redam prima proba care vizeaza greutatea bratului:

„Lasati-va condus de aceste instructiuni si veti simti ca mana si bratul dvs. sunt
grele. Inchideti va rog ochii si intindeti bratul stanh in fata, la inaltimea umerilor, stand cu
palma sus. Acum inchipuiti-va ca pe palma intinsa este un dictionar foarte greu. Imaginati-
va realmente greutatea dictionarului. Este suficient sa va ganditi la greutatea acestei carti
si simtiti cum apasa in jos greutatea ei. Vi s-a creat senzatia de greutate.

13
 Acum ganditi-va ca un al doilea dictionar mare si greu este plasat pe primul
dictionar mare si greu. Simtiti cat de greu ii vine bratului dvs. sa sustina dictionarele.
Sustineti dictionarele gandindu-va la greutatea lor, bratul devenind tot mai greu.
Imaginati-va ca un al treilea dictionar este plasat deasupra celorlalte si bratul
devine tot mai greu. Aveti senzatia realmente ca tineti pe palma intinsa trei dictionare
grele, foarte grele, devenind si mai grele(1 min si 30 sec).
Acum spuneti- va ca palma si bratul de simt normal, coborati bratul si relaxati-va.’’

Scorul se alcatuieste acordand un punctaj in functie de procentul ales de subietc la

feicare din cei 10 itemi. Raspunsurile la fiecare situatie se dau pe o scala de la 0 la 4.
valorile 1, 2., 3 reprezinta grade intermediare de transpunere imaginativa in relaxare.

2.2 PROCEDEE DE PRELUCRARE

Au fost utilizate urmatoarele procedee de prelucare a datelor:

▪ medii
▪ proportii
▪ clase de raspuns
▪ corelatii
▪ analiza descriptiva si integrativa
Medii la psihoteraupeuti si la pacienti in vedrea compararii lor si deci,
surprinderii elementelor comune si diferentiatoare, precum si compararea rezultatelor
lucrarii cu rezultate raportate in alte cercetari din aceeasi sfera tematica; evident, procedeul

14
s-a extins si in cazul datelor referitoare la gradul de anxietate, depresie si sugestabilitate al
pacientilor.
Proportii, uneori reprezentand acelasi lucru cu analiza de baza pe medii propri
categoriilor de subiecti, tipurilor de analiza.
Clase de raspuns, ca procedeu statistic de incadrare pe niveluri a raspunsurilor
subiectilor, mai ales in cazul modalitatilor de analiza, in lumina seturilor de criterii care
cuprind trasaturi si factori supusi comparatiilor si concluziilor.
Corelatii, acolo unde acest procedeu este nu numai aplicabil in principiu, ci ci
indispensabil pentru a pune in evidenta semnificatiile unor modalitati de interactiune a
variabilelor investigate.
Analiza descriptiva si integrativa, modalitati prin care intentionam sa scoatem in
evidenta asemanarile si deosebirile dintre disponibilitatile predictive ale celor doua
categorii de subiecti, psihoterapeuti si pacienti, prin mijlocirea seturilor de trasatura- criterii
si de factori- criterii (in special in cazul probei Dymond).

2.3. PROCEDEE DE VERIFICARE/ INTERPRETARE

▪ compararea nivelurilor de raspuns ale subiectilor

▪ conceptualizarea ipostazelor demersului predictiv

Procedeele de verificare/ interpretare a rezultatelor si concluziilor constau in

compararea nivelurilor de raspuns ale celor doua categorii de subiecti investigati de noi, cu
date raportate de alte cercetari in aceeasi arie tematica (medii, proportii, corelatii, etc). Pe
alt plan, insa, mai cu seama in legatura nemijlocita cu unele posibilitati metodologice pe
care ni le-a oferit proba de empatie predictiva Dymond, am procedat la conceptualizarea
ipostazelor demersului predictiv si surprinderea unor raporturi intre rezultatele
psihoterapeutilor si ale pacientilor, pe care temei ne- am propus sa demonstram ca
predictivitatea empatica este o proprietate aptitudinala indubitabila a psihoterapeutului. In
cazul pacientilor, este vorba de existenta unei dispozituu predictive difuze si activabile
exclusiv in relatia concreta cu psihoterapeutul pe baza scopului precumpanitor, daca nu

15
exclusiv practic pe care acest subiect il are si anume, atingerea unui grad cat mai inalt si
sigur de progres psihoterapeutic. In ceea ce priveste estimarea progresului pe care il
realizeaza pacientul pe durata relatiei psihoterapeutice, am recurs in mod special la
estimarea diferentiala a simptomelor de debut si a „starii” acestora in faza finala
( ameliorare si, eventual, disparitie ), astfel incat diferentele devin tocmai indici cantitativi
ai efectului relatiei psihoterapeutice.

2.4. PROCEDURI DE EVALUARE A

PROGRESULUI PSIHOTERAPEUTIC

Problema surprinderii progresului in psihoterapie al pacientilor este mult

dezbatuta si controversata in cercetarile actuale. Cel mai frecvent , autorii fac apel la
obiectivele finale stabilite in tratamentul terapeutic pentru a masura progresul inregistrat in
psihoterapie. Din aceasta perspectiva, se delimiteaza psihoterapiile de profunzime de
psihoterapiile centrate pe simptom.
Primele, denumite „de dezvaluire” sau de „de insight” is propun obiective inalte si
pretentioase de genul modificarii personalitatii pacientului. Insa, necesitatea insight-ului
face dificila sarcina evaluarii gradientului de succes obtinut in cursul psihoterapiei.
Psihanaliza utilizeaza criterii complexe de apreciere a succesului in psihoterapie, criterii
incarcate de subiectivism , cum ar fi: dobandirea unei mai profunde intelegeri de sine,
trairea sentimentului fericirii personale, stabilirea unor relatii interpersonale mai eficiente si
mai incarcate de satisfactii. Actualmente, se manifesta in terapiile analitice tendinta de
bandonare a scopurilor terapeutice prea inalte. „Realitatea clinica pune in evidenta faptul ca
psihoterapia vindeca rareori pentru totdeauna si, mai ales, rareori izbuteste sa obtina
modificari durabile si profunde in sfera personalitatii pacientului” (I.Holdevici, 2002).
In contrast, psihoterapiile centrate pe simptom stabilesc scopuri mai modeste si
mai limitate care presupun eliberarea de un simptom dezagreabil. Prin urmare, se considera
ca simpla reducere de simptom reprezinta un criteriu mult mai sigur si mai facil de luat in
considerare pentru a aprecia succesul in psihoterapie. Simptomul reprezinta incercarea
spontana si de cele mai multe ori inconstienta a pacientului de a se adapta dificultatilor
vietii. Terapeutul considera simptomele drept indicatori ai unei dezadaptari de mai mare

16
profunzime, deci, modalitati prin care se exprima perturbarile din sfera personalitatii
pacientului.
Psihoterapiile de orientare comportamentala isi propun realizarea unei amorsari
directe a procesului psihoterapeutic si considera ca inlaturarea simptomului poate facilita
abordarea tulburarii care sta la baza producerii lui. In varianta cognitiv- comportamentala,
se considera ca disparitia simptomului presupune ca anterioara identificarea credintelor
irationale si disfunctionale ale pacientului. Pe parcursul desfasurarii psihoterapiei, pacientul
va aprecia modul in care aceste ganduri si credinte irationale conduc la aparitia starilor
afective negative si la manifestarea unor comportamente de esec. In final, se tinde spre
obtinerea unei restructurari atitudinale a pacientului.
In studiul de fata, au fost aplicate doua scale clinice de anxietate –
Hamilton(H.A.S) si depresie- Beck (B.D.I), in vederea surprinderii progresului in
psihoterapie al pacientilor. Diferenta obtinuta intre simptomele initiale si finale ne va indica
progresul in psihoterapie inregistrat de pacienti.

CAPITOLUL 5
EMPATIA EMOTIONALA

1. EMPATIA EMOTIONALA –disponibilitate a competentei psihoterapeutice

Capacitatea empatica a psihoterapeutului admite ca premisa sine qua non faptul

ca ea nu este numai emotionala sau numai cognitiva. Imprejurarea ca noi dispunem de doua
cunoscute probe de empatiecognitiva, nu reprezinta altceva decat statuarea unui principiu
de corelativitate a intelectului cu afectivitatea in definirea acestei abilitati generice,
principiu potrivit caruia se admite prevalenta relativa a unuia sau a celuilalt dintre factorii
de baza ai mecanismului empatic.
Empatia de factura predominant afectiva este pusa in relief, de regula, prin
intermediul probei elaborate de A. Mehrabian si N. Epstem. De cealalta proba ne vom
ocupa intr- un mnod cu totul special mai tarziu. Deocamdata, vom incerca sa prelucram si

17
sa interpretam datele referitoare la empatia emotionala obtinute cu ajutorul probei evocate
imediat mai sus.
Rezultatele obtinute de psihoterapeuti la proba de empatie emotionala (Q.M.E.E)
sunt redate in tabelul 3.
Media de empatie pe lotul de psihoterapeuti de orientare comportamentala este de
+51, 80, cota inscrisa in limitele nivelului mediu empatic.
Subiectii au fost impartiti in urmatoarele clase, potrivt cotelor metrologice ale
testului.

Subiecti neempatici: scoruri obtinute intre -132-33.

Subiecti slab empatici: scoruri obtinute intre -32+33.
Subiecti mediu empatici: scoruri obtinute intre +34+66.
Subiecti bun empatici: scoruri obtinute intre +67+99.
Subiecti foarte bun empatici: scoruri obtinute intre +100+132.

Tabelul 3
Indici Q.M.E.E -psihoterapeuti

Abaterea
standard
Nr.subiecti Scor minim
Media Scor maxim

20 51, 80 92 15 18, 68

In privinta distributiei procentuale a psihoterapeutilor pe cele cinci niveluri

de empatie emotionala s-au obtinut urmatoarele rezultate:

Tabel 4

18
 Distributia procentuala a psihoterapeutilor la proba
de empatie emotionala

Nivel empatie emotionala- Nr.subiecti Procentaj

psihoterapeuti
Clasa 1 Subiecti neempatici 0 0%

Clasa 2 Subiecti slab- 3 15%

empatici
Clasa 3 Subiecti mediu 12 60%
Empatici
Clasa 4 Subiecti bun- 5 25%
empatici
Clasa 5 Subiecti foarte bun 0 0%
empatici
Total 20 100%

Din tabelul distributiei psihoterapeutilor pe niveluri de capacitate empatica,

rezulta, in mare, ca alegerea noastra cu dominanta de 85% in prezenta unor subiecti mediu-
bun empatici, ceea ce ilustreaza o anumita omogenitate de strucura a compententei
empatice. Ponderea cea mai mare este reprezentata de terapeutii mediu empatici(clasa 3).
Clasele 1 si 5 nu sunt reprezentate.
Putem conchide ca psihoterapeutii de orientare comportamentala se plaseaza
in planul unui nivel mediu- bun empatic, fara atingerea a nivelului empatic inferior sau
superior. In relatia psihoterapeut- pacient, empatia capata o functie aptitudinala , fara de
care nu se poate exercita cu eficienta activitatea terapeutica propriu- zisa. Pe de alta parte,
comportamentul psihoterapeutului nu se poate reduce la un proces de identificare afectiva
cu pacientul, fara interventia unui proces de detasare de cazul examinat. Aceasta detasare,
atat de importanta in luarea deciziei terapeutice , nu vine sa anihileze, ci dimpotriva, sa
intareasca regula de manifestare a comportamentului empatci in relatia psihoterapeut-
pacient.
Evocata regula face trimitere, mai intai, la intensitatea implicarii emotionale, dar si
la mobilitatea sau comutativitatea de la un grad la altul de implicare, ca expresie a
capacitatii de autocontrol (mai ales in cazul psihoterapeutului).
Fenomenul empatic devine o insusire aptitudinala psihoterapeutului in relatia sa cu
pacientul, aptitudine necesara, dar nu si suficienta in comunicarea eficienta dintre cei doi
parteneri ai reletiei. Valorizarea teoretica- experimentala a fenomenului detasarii confirma
regula mai sus mentionata.
2. EMPATIE EMOTIONALA- DISPONIBILITATE VALORIZATOARE
A TRATAMENTULUI PSIHOTERAPEUTIC

19
 Rezultatele obtinute de pacienti ( N= 100) la proba de empatie emotionala
( Q.M.E.E) sunt redate in tabelul de mai jos:

Tabelul 5
Indici Q.M.E.E.- pacienti

Nr.subiecti Media Scor minim Scor Abaterea

maxim standard

100 40 -41 92 29, 39

Media de empatie pe lotul de pacienti este de +40, cota inscrisa in limitele nivelului
mediu empatic.
In privinta distributiei procentuale a paientilor pe cele cinci niveluri de empatie
emotionala s-au obtinut urmatoarele rezultate:

Tabel 6
Distributia procentuala a pacientilor la proba
de empatie emotionala

Nivel empatie emotionala Nr.subiecti Procentaj

-pacienti
Clasa 1 Subiecti neempatici 2 2%
Clasa 2 Subiecti slab 33 33%
neempatici
Clasa 3 Subiecti mediu 49 49%
empatici
Clasa 4 Subiecti bun empatici 16 16%
Clasa 5 Subiecti foarte bun 0 0%
empatici
Total 100 100%

Datele ilustreaza faptul ca majoritatea pacientilor (82%) se situeaza in

clasele 3 si 2 (corespunzatoare nivelurilor mediu si slab empatic), 16% se situeaza in clasa
4 (nivelul bun empatic) , in timp ce doar 2% dintre pacienti se situeaza pe nivelul slab
empatic. Ponderea cea mai mare(49%) este reprezentata de pacientii care apartin nivelului
mediu empatic. Nu se inregistreaza nici un caz in care pacientii nevrotici sa se situeze pe
nivelul foarte bun empatic (clasa 5). Comportamentul pacientului nu se poate reduce la un

20
proces de identificare afectiva cu terapeutul sau , intevenind un proces de detasare necesar
in indeplinirea diverselor sarcini terapeutice si ducerii la bun sfarsit a programului de
terapie.
Distributiile psihoterapeutilor si ale pacientilor pe cele cinci niveluri de empatie nu
sunt identice: la nivel mediu empatic gasim 60% din primii subiecti si 49% din ceilalti; la
nivelul cumulat mediu- bun empatic gasim 85%, respectiv 65%. De altfel, mediile generale
pe lot difera semnificativ: 51, 8 vs.40. Conchidem ca psihoterapeutii sunt, in mare, mai
empatici decat pacientii lor. Este acesta un rezultat prin simpla intamplare sau el apare ca o
conditie necesara profesiei de psihoterapeut? Raspunsul ar putea fi o intemeiere partiala a
uneia dintre ipostazele noastre de lucru , daca el ar putea fi relationat , de pilda , cu
eficacitatea mai mare a actului psihoterapeutic , in cazul profesionistilor cu nivel mai
ridicat de empatie emotionala.

2. Aspecte diferentiale de empatie emotionala

intre psihoterapeuti si pacienti

Diferentele intre procentele de psihoterapeuti si pacienti care se incadreaza in cele

cinci clase de empatie sunt redate sintetic in tabelul de mai jos:

Tabel 7
Diferentele intre procentele de psihoterapeuti si pacienti
in privinta empatiei emotionale
Subiecti Foarte Bun Mediu Slab Neempatic
bun empatic empatic empatic
empatic
Psihoterapeuti 0% 25% 60% 15% 0%
N=20
Pacienti 0% 16% 49% 33% 2%
N=100

Se constata ca nivelul ridicat de empatie emotionala nu este reprezentat , ceea ce

inseamna ca atat psihoterapeutii, cat si pacientii nu au tendinta de a se identifica maximal
cu ceilalti si introduc un coeficient mai mare sau mai mic de detasare in relatia terapeutica.
De asemenea, am retinut ca nivelurile mediu empatic si bun empatic acopera majoritatea
raspunsurilor la cele doua loturi investigate. O diferenta concludenta apare intre cele doua
loturi cu privire la nivelul slab al empatiei emotionale (15% psihoterapeuti si 33%
pacienti). Aceste similitudini si ,mai ales, diferente dintre cele doua loturi investigate
exprima foarte probabil un anumit specific al empatiei emotionale in cazul profesiunii de
psihoterapeut, respectiv, functia aptitudinala a fenomenului psihic analizat.

21
 In fine, 2% din pacienti se incadreaza in categoria de subiecti neempatici, situatie
care se poate datora prezentei tulburarilor din sfera personalitatii pacientilor nevrotici, dar
rezultatul sta sub semnul unei proportii foarte reduse si, deci, neconcludente.

3. CERCETARI ROMANESTI CU AJUTORUL Q.M.E.E.-

REZULTATE COMPARATIVE

In finalul acestei sectiuni, vom realiza o intregire a rezultatelor obtinute de

specialistii romani din cadrul Institutului de Filozofie si Psihologie al Academiei Romane
in utilizarea chestionarului Mehrabian- Epstein. In acest sens, citam un tabel alcatuit si
comentat de S. Marcus, pe care il completam cu datele obtinute de noi. Au fost examinate
urmatoarele loturi de subiecti : 98 de cadre didactice de educatie artistica plastica, 12
profesori de ed. Artistica, cu performante deosebite in activitatea cu elevii. 19 grupuri
profesionale care reclama empatie, 20 de educatori din scoli de reeducare , 33 de
functionari, 10 medici pediatri, 60 studenti din anul 4 pediatrie.
Se constata faptul ca nivelul foarte bun empatic este slab reprezentat , in timp ce
nivelurile mediu empatic si bun empatic acopera majoritatea raspunsurilor cele 9
comparate.
In tot cazul, este de retintut ca trei profesii din cele mentionate mai sus –
profesorii selectionati , psihoterapeutii si medicii pediatrii prezinta medii de empatie
emotionala mai mari decat jumatatea intervalului prevazut de test pentru categoria mediu
empatic.
Pacientii nevrotici inregistreaza o medie de +40 care se inscrie intre limitele
nivelului mediu empatic, situatie care ne determina sa conchidem ca nu exista
semnificative intre subiectii normali si subiectii nevrotici in privinta empatiei emotionale.
Nu am formulat vreo expectatie cu privire la nivelul care putea fi propriu empatiei
a pacientilor investigati- unul semnificativ mai redus sau unul semnificativ mai ridicat
comparativ cu subiectii „normali”.

Sinteza

■ In principiu, psihoterapeutii, cu media lor de empatie emotionala 51, 80 se

situeaza in intervalul – nivel mediu. In fapt, apropierea vizibila a respectivei medii de
limita inferioara a proximului nivel, pe verticala, ne indreptateste sa consideram
„perforamanta experimentala” a terapeutilor ca apartinand unei subdiviziuni din intervalul
mediu empatic, anume nivelului mediu superior si distributie statistica a subiectilor
psihoterapeuti. De asemenea, retinem absenta psihoterapeutilor in clasa neempatic si
prezenta in clasa slab empatic a 3 din 10 , adica 15%.

22
 ■ Pacientii, cu media lor de emaptie emotionala , se situeaza, in marea lor
majoritate . in tre slab empatici si numai 16% in intervalul bun ematic, iar 2% in neempatic.
■ Tinand seama de rezulatele mai multor cercetari cu privire la nivelul cel mai
productiv al empatiei emotionale, anume unul de balans intre mediu si superior, constatam
ca aceasta calitate este aproape in intregime proprie psihoterapeutilor. In acest sens retinem
rezultatul final al comparatiei intre psihoterapeuti si pacienti, in favoarea primilor, cu 20%
in plus, si inclinand accentul diferentiator catre „polul” opus, in favoarea pacientilor, cu
35% „in plus”.

23