RELATIA DINTRE CONSTIENT SI INCONSTIENT

1. PROBLEME GENERALE
Relatia dintre constient si inconstient a fost cel mai adesea abordata fie prin opozitia metafizica a celor
doua nivele de organizare structural-functionala a psihicului, vazute ca doua sfere impenetrabile si cu o
natura total diferita, fie prin reductia simplist - mecanicista a unuia la altul.
In felul acesta nu numai ca problema nu este solutionata, dar nici macar nu se creeaza premisele
solutionarii ei.
Consideram ca fiecare dintre cele doua nivele de organizare structural-functionala a psihicului isi are
propriile sale continuturi si mecanisme, si, ca urmare, legitati specifice care nu pot fi reduse unele la
altele.
S-ar putea chiar considera ca, in anumite limite, fiecare dintre ele actioneaza independent unul de altul.
Inconstientul, de pilda, poate functiona si atunci cand structurile constiente sunt destramate, asa cum
se intampla in cazurile patologice. Nu acelasi lucru s-ar putea spune insa despre constient, care, in lipsa
inconstientului, din care isi trage seva, se autodestrama.
Totusi, in ciuda acestei (extrem de) relative independente functionale a celor doua niveluri ale
psihicului, starea normala, fireasca, existentiala si actionala a lor o reprezinta tocmai interactiunea si
interdependenta lor.
Astfel, intre constient si inconstient exista in mod curent relatii dinamice vitale, fara de care insasi
integritatea sistemului psihic uman este pusa in pericol.
Constientul si inconstientul sunt momente functionale inseparabile ale psihicului uman.
Ca urmare, in functie de diversele ipostaze ale manifestarilor comportamentale ale individului,
constientul si inconstientul vor fi coordonate si alternante prin praguri mobile.
Aceasta inseamna ca, ceea ce la un moment dat este constient, la un alt moment dat poate deveni
inconstient.
De regula, constient este ceea ce se acorda cu experienta individului si ii foloseste in planul activitatii,
pe cand inconstient este acel continut psihic care contrazice experienta individului, in virtutea acestui
fapt el fiind respins din activitate.
Continuturile psihice constiente se stocheaza in inconstient. Ele nu sunt insa inactive, ci le insotesc pe
cele inconstiente, le tensioneaza in functie de imprejurari.
Aceasta l-a si determinat pe Henry Ey sa afirme ca inconstientul face parte din natura noastra
constienta, este corpul ei (Henry Ey, Constiinta ,1983).
In dinamica concreta a comportamentului, in functie de specificul si semnificatia situatiilor,
inconstientul ne apare cand ca o aureola a constiintei, cand ca un miez al ei (A. Dicu, Constiinta si
comportament, 1977).
La randul ei, constiinta apare cand ca factor declansator al comportamentului uman, cand ca mecanism
de sistematizare si valorizare a structurilor inconstientului.
Astfel, inconstientul activeaza, modifica descarcarile energetico-functionale ale constientului, iar
constientul restrictioneaza si stabilizeaza inconstientul.

In concluzie, intre constient si inconstient nu exista o simpla suprapunere de faze energetice sau o
simpla succesiune de fenomene intamplatoare, indepente unele de altele, ci relatii logic integrate unui
proces de reglare psihocomportamentala.
Reglarea pe care o avem in vedere apare sub doua aspecte : atat ca o coechilibrare interna a nivelelor
de organizare structural-functionala a psihicului, cat si ca o echilibrare a psihicului cu solicitarile
externe.
Atunci cand una sau alta dintre cele doua forme de echilibrare este perturbata, se perturba intregul
sistem psihic uman.
2. TIPURI DE RELATII INTRE CONSTIENT SI INCONSTIENT
Dupa opinia generala, generata si motivata de actualul stadiu de dezvoltare al psihologiei ca stiinta,
intre constient si inconstient exista trei tipuri de relatii:relatii circulare, relatii de subordonare
integrativa si relatii de echilibrare.
1.) Relatiile circulare, care constau in faptul ca oricare dintre continuturile constientului trece in
inconstient, pentru ca in urma germinatiei sa treaca din nou, nu neaparat toate, in constient.
Astfel, multe dintre structurile inconstientului sunt generate de activitatea constienta, in timp ce unele
continuturi ale constientului provin din inconstient.
Schimburile si transformarile sunt continue si reciproce: inconstientul preia sarcinile fixate constient si
le prelucreaza in maniera sa specifica, iar constientul capteaza rezultatele unor asemenea prelucrari.

2.) Relatiile de subordonare integrativa dintre constient si inconstient presupun subordonarea si

dominarea unuia de catre celalalt.
Sensul acestei subordonari se repercuteaza asupra valorii comportamentului, determinand suprematia
constientului, sau, dimpotriva, omniprezenta inconstientului. In primul caz este vorba de inaltarea
omului, in cel de-al doilea de degradarea lui.
Astfel, relatiile de subordonare integrativa pot lua doua forme distincte:
- dominarea inconstientului de catre constient- constientul, prin actiunile si operatiile lui proprii,
schiteaza, intelege, stapaneste, contracareaza sau tine in frau impulsurile inconstientului, in special
acelea care vin in contradictie cu valorile sociale unanim acceptate;
- dominarea constientului de catre inconstient- inconstientul isi impune, direct sau indirect, tendintele,
fortele lui agresoare; aceste relatii apar cu precadere in starile de afect, de transa creatoare, in
inspiratie, in starile patologice care presupun o rasturnare a raporturilor firesti, inconstientul devenind
principalul reglator al conduitei, ca in cazul psihozelor.
3.) Relatiile de echilibrare presupun realizarea unui usor balans intre starile constiente si
inconstiente, fara dominanta clara a unora sau altora dintre ele.
Practic, este vorba despre acele stari psihice in cadrul carora individul nu este nici total constient, nici
total inconstient (starile de atipire, de reverie, spontaneitate, contemplatie).
Aceste tipuri de relatii sunt ilustrate de ceea ce Wolman, in 1986, denumea folosind termenul de
protoconstient.

Dupa opinia lui Mielu Zlate ( in Introducere in psihologie, 2000), in dinamica vitala a a constientului si
inconstientului principalul sistem de referinta ramane constiinta , deoarece prin intermediul ei omul
re-produce in mod adecvat realitatea, asa cum este ea, si numai in virtutea acestui fapt el isi poate
conduce si regla corespunzator conduita.
Este necesar sa consemnam, sustinea Henry Ey, subordonarea organica a inconstientului fata de
constient (Henry Ey, Constiinta, 1983), deoarece numai in felul acesta vom ajunge in posesia
constiintei morale si vom evita pierderea libertatii aduse de dezorganizarea fiintei constiente odata cu
maladiile mintale.
Constiinta se implica in insasi realizarea destinului uman, acesta din urma nefiind altceva decat, dupa
cum afirma in urma cu mai multi ani V. Pavelcu, constiinta actiunii si a scopurilor , sau constiinta
personalitatii intregita in dimensiunea ei temporara ( V. Pavelcu, in Cunoasterea de sine si
cunoasterea personalitatii, 1982).
Constiinta superioara a conduitei sale ii ofera omului posibilitatea de a se conduce in viata.
3.) TERAPII DERIVATE DIN

RELATIILE CONSTIENT INCONSTIENT

Modul in care sunt concepute constientul si inconstientul, si mai ales relatiile dintre ele stau la baza
diferitelor forme de psihoterapii.
Astfel, Freud, care a descris inconstientul dinamic, construind un edificiu teoretic ce prevedea
despartirea dintre constient si inconstient, a facut apel la cura psihanalitica in calitate de tehnica
psihoterapeutica.
Alti autori, cum ar fi Perl Goodman, descriind inconstientul existential, ca pe ceva trait, dar nu si
recunoscut, au optat pentru o viziune existentiala asupra constiintei capabile de unitate, ea insasi fiind
unificatoare, si au propus psihoterapia existentiala.
In timp ce psihanalistii freudieni favorizeaza divanul, terapeutii existentiali prefera relatia fata in
fata.
Mai recent s-a propus o noua forma de psihoterapie, si anume psihoterapia fenomenologica
existentiala, care incearca sa sintetizeze alte patru tipuri de cercetari :
- filosofia existentei, care porneste de la ideea existentei omului, fapt care implica un anume fel de
constiinta, in sensul de a fi fiinta deschisa (in opozitie cu starea de inchidere in sine); filosofia
existentei in psihoterapie presupune considerarea lucrurilor ca atare, si nu ca simboluri, asa cum facea
Freud ;
- analiza existentiala, cu incercarea acesteia de a patrunde in lumea experientei pacientului ; este
asociata cu critica lui Freud, caruia analiza existentiala ii reproseaza reductionismul, materialismul si
determinismul absolut al inconstientului dinamic ;
- psihanaliza umanista, care pune accent pe angoasa alegerii ca determinant al nevrozei, pe rolul
proiectelor si al anticiparilor in raport cu prezentul, sau pe vointa ca element esential intrecerea de la
dorinta la decizie si actiune creatoare ; astfel, nevroza este exercitiul unei vointe restrictionate ;
- psihologia umanista, promovata de Rogers si Maslow, accentul cazand pe valorile inalte ale
omului : libertate, creativitate, constiinta de sine, potential uman.
Noua forma de psihoterapie promoveaza cateva idei importante :
- semnificatiile emerg din interactiunea intrapsihic interpersonal ;

- trecutul se reconstituie in prezent ;

- reaua-credinta tine locul inconstientului ;
- transferul devine ocazia intalnirii.
Ea este interesata de modul in care Eul se dezvolta si isi construieste propria sa experienta concreta,
traversand contactul, visul, limbajul si relatia terapeutica