Introducere in Psihologie

Psihicul cunoaste o mare diferentiere si neuniformitate existeniala si functionala. El exista si

se manifesta in ipostaza de psihic constient, psihic subconstient si de psihic inconstient. Avatarurile
acestor trei ipostaze ale psihicului, relatiile dintre ele, armonia sau conflictul lor determina
anostitatea sau originalitatea existentei umane.
Inconstientul constituie cel mai controversat nivel de organizare a vietii psihice, in legatura
cu care pozitiile de negare sau de afirmare abunda in literatura de specialitate. Discutiile cu privire
la acceptiile notiunii, la natura psihica a inconstientului, la rolul lui in existenta umana sunt atat de
numeroase, prolixe si contradictorii, incat creeaza un tablou deconcertant referitor la inconstient. Se
afirma chiar ca psihologia a renuntat sa mai plaseze in centrul preocuparilor sale teoretice si
practice notiunea de constiinta, in favoarea celei de inconstient, punct de vedere in mod cert
exagerat.

Negarea si afirmarea inconstientului

 Negarea inconstientului s-a facut pe baza considerarii transparentei totale a obiectului, a
inteligibilitatii si adecvarii absolute a cunoasterii la obiectul sau. Astfel psihologia academica
traditionala considera ca intre psihism si constient exista a priori sinonimie, idenitate, psihiatria
germana admitand ca fenomenul inconstient nu exista, intrucat nu poate fi trecut prin constiinta.
Absolutizand rolul constiintei, Sartre desprindea doua niveluri ale acesteia: nivelul
constiintei reflexive si cel al constiintei nereflexive (aceasta din urma ingloband experienta traita) si
considera ca psihanaliza doar explica trecerea de la un nivel la altul. De asemenea psihologul
japonez Tanenari Chiba (1884-1972) sustinea ca inconstientul si constiinta au aceeasi orientare si
continuturi de aceeasi natura. In aceste conditii expresia “procese psihice inconstiente” devenea o
absurditate, insa rezultatele experimentale si observatiile minutioase au contrazis identitatea
presupusa intre viata psihica si constiinta, asa cum sublinia Jean-Claude Filloux.
 Afirmarea inconstientului se sprijina, in principal, pe conceptia lui Freud, care, desi nu a
introdus notiunea respectiva in psihologie, a elaborat o conceptie structurata cu privire la
continutul si rolul inconstientului in viata psihica a individului, furnizand chiar si o metoda de
sondare si asanare a lui. Chiar daca inconstientul freudian este “fierbinte si umed” (Kihlstrom,
1987) , in mod cert el este “capabil de analize profunde” (Hirst, 1995, p1311).
Afirmarea inconstientului depaseste viziunea simplista si uniformizanta asupra vietii
psihice, conducand la recunoasterea complexitatii acesteia.

Impunerea inconstientului in psihologie

“Filozofia inconstientului” a creat o ambianta favorabila recunoasterii inconstientului, mai
ales prin urmatoarele doua idei: inconstientul este irational, inconstientul este o adevarata forta ce
guverneza intreaga viata psihica. Prima idee se contureaza cel mai bine in opera lui Arthur
Schopenhauer (1788-1860) , care afirma: “Vointa este profesorul, iar intelectul servitorul”, vointa
reprezentand o forta irationala si activa. Cea de-a doua idee va avea insa o mai mare raspandire.
Carl-Gustav Carus considera ca “viata psihica constienta isi are cheia in regiunea inconstientului”,
iar pentru E. von Hartam, atat viata organica cat si cea spirituala sunt dominate de inconstient.
Primele rezulate ale cercetarilor medicale asupra isteriei, hipnotismului, somnambulismului
si disocierii personalitatii facute in secolul al XIX-lea au conturat mai bine premisele unei

1
 Introducere in Psihologie

psihologii a inconstientului. Inconstientul era privit ca un revers al constiintei, mai degraba ca o

slabiciune a Eului, ca o deficienta psihologica.
Freud va fi insa cel ce va da o definire si o fundamentare stiintifica inconstientului.
Principalele merite ale lui Freud in investigarea inconstientului sunt:
 descoperirea unui inconstient dinamic, conflictual si tensional, corelativ procesului refularii
 trecerea de la interpretarea inconstientului ca substantiv ce desemneaza faptele mintale refulate
la interpretarea lui ca adjectiv, ca o calitate psihica
 multiplicarea zonelor ce se sustrag constiintei
 considerarea inconstientului ca fiind profund, abisal, si nu doar un simplu “automatism psihic”,
cum aparea el la Janet.
In 1910 lua fiinta Asociatia Psihanalitica Internationala, al carei presedinte a fost ales Jung,
asociatie care va reuni primii freudieni. Totodata incep sa se contureze si primele disidente,
cercetarile asupra inconstientului intrand in etapa postfreudiana.
Pentru Alfred Adler, psihismul inconstient este determinat de vointa de putere si de
sentimentul de inferioritate, acestea fiind mecanismele compensatoare ale unor deficiente fizice sau
ale inferioritatii Eului.
Jung, influentat de Adler, largeste sfera inconstientului individual, considerand libidoul, pe
de o parte, constituit din instinctele dominante, iar pe de alta orientat in doua directii opuse:
centripet si centrifug conform celor doua orientari ale personalitatii – introversiune si extraversiune.
Totodata, Jung introduce conceptul de inconstient colectiv interpretat ca o zona profunda non-
individuala, supraindividuala a psihicului.

Definirea inconstientului
Unii autori (insusi Freud) au definit inconstientul intr-o maniera restrictiva si exclusivista,
considerandu-l doar rezervorul tendintelor infranate, inabusite, refulate, frustrate. Alti autori
definesc inconstientul intr-o maniera negativa, considerandu-l haos, irational, involburare de
pulsiuni oarbe ce nu cunosc nici o organizare, cu efecte dezorganizatoare si inhibitive asupra vietii
psihice.
Psihologia contemporana defineste inconstientul intr-o maniera extensiva si pozitiva, ca
fiind o formatiune psihica ce cuprinde tendintele ascunse, conflictele emotionale generate de
resorturile intime ale personalitatii. “Inconstientul nu trebuie conceput ca un receptacul de amintiri,
ca un refulat oarecare, ci ca o structura asimilatoare, o schema dinamica deschisa lumii, organizand
elementele primite, modelandu-le, integrandu-le in psihic si dand un sens fiintelor si lucrurilor”
(Sillamy, 1980, vol I, p 604).

Natura si rolurile inconştientului

Asa cum constiinta nu este exclusiv rationala, nici inconstientul nu poate fi exclusiv afectiv,
ci trebuie interpretat ca fiind preponderent afectiv. Acest fapt a fost sesizat de Jung, care considera
ca arhetipurile, imagini condensate si colective, deşi instinctive, sunt deopotriva apropiate de
sentiment si de idee.
„Este necesar sa sesizam Inconstientul ca o respingere, ca o negare, ca o condamnare a unui
trecut care nu poate fi depasit si ca o incarcerare in fantasmele unui mod de a vorbi pentru a nu
spune nimic” (Ey, 1983, p 353). Astfel este lasata in urma conceptia conform careia inconstientul
este format exclusiv din imagini (Freud), esenta inconstientului reprezentand-o verbalizarea
imaginilor.

2
 Introducere in Psihologie

Cei mai numerosi autori au subliniat rolul negativ, turbulent al inconstientului, punct de
vedere depasit in ultima vreme, mai ales de catre psihologia transpersonala care acorda
inconstientului un loc si un rol de prim ordin. Frances E Vaughan considera ca inconstientul este
elementul central al intuitiei si imaginatiei: „Imaginarea este limbajul universal al inconstientului”
(Vaughan, 1984, p 91).

Tipuri de inconstient
Insusi Freud deosebea trei tipuri de inconstient:
• unul latent sau preconstient care cuprinde stările psihice susceptibile de a deveni constiente
• unul format din faptele psihice refulate
• altul constituind partea cea mai importanta a eului ideal.
Pornind de la clasificarea lui Dwelshauvers, Ralea evidentiaza doua forme fundamentale ale
inconstientului:
• inconstientul funcţional subdivizat in inconstientul fiziologic si inconstientul psihic
• inconstientul adaptativ subdivizat in inconstientul automatic si inconstientul afectiv.
Inconstientul cerebral
In esenta inconstientul cerebral este inconstientul fiziologic, inconstientul pe care l-am putea
numi reflex, automat, care intra in functiune fara ca individul sa-si dea seama, dar care afecteaza
viata psihica constienta. Unificarea functionala a axei cerebro-spinale, ca si extinderea de la maduva
spinarii la creier a proceselor reflexe au constituit modalitatile ce au impus notiunea de inconstient
cerebral. In 1853, William Carpenter a introdus notiunea de „cerebratie inconstienta”, el fiind
adevaratul popularizator al acestei notiuni.
Conform lui Marcel Gauchet, conceptiile cu privire la inconstientul cerebral au „repus in
cauza si au subminat rolul de cheie de bolta atribuit in mod traditional vointei in economia
functionarii subiective”, au „subminat eficace bazele reprezentarii clasice a subiectului constient”,
dilatand „proportiile sferei psihice, punand in acelasi timp bazele diferentierii sale interne”, ele
„decentreaza arhitectura conduitelor si deschid astfel posibilitatea de principiu a unei alte
interpretari a inlantuirii lor” (Gauchet, 1997, pp 21, 26, 29).
Inconstientul colectiv
Inconstientul colectiv este de natura pur psihica, spirituala, insa acceptiile ce au fost atribuie
acestei notiuni au variat de la un autor la altul. Inconstientul colectiv (al multimilor) se
caracterizeaza dupa Le Bon prin:
- impulsivitate, mobilitate, iritabilitate, sugestibilitate si credulitate;
- exagerare si simplism in sentimente;
- intoleranta, autoritarism si conservatorism;
- moralitate joasa;
- disparitia vietii cerebrale si preponderenta celei medulare;
- disparitia personalitatii indivizilor (vezi Le Bon, 1990).
Pentru Freud, inconstientul colectiv cuprinde elementele ce se regasesc in orice inconstient
individual, ele fiind deci comune mai multor indivizi (vezi Freud, 1995).
„Inconstientul colectiv este acea imensa zestre spirituala ereditara, rezultata din evolutia
omenirii, care naste mereu, in fiecare structura cerebrala individuala” (Jung, 1994, p 77).
Continuturile autentice ale inconstientului colectiv sunt reprezentate de ceea ce Jung a numit la
inceput „imagini primordiale”, iar mai tarziu, arhetipuri – „structuri identice, comune tuturor”,
constituind „mostenirea arhaica a umanitatii”. Arhetipala si mostenita este insa doar predispozitia de
a avea anumite experiente si nu experienta insasi, stabilindu-se astfel o distinctie intre arhetipal in

3
 Introducere in Psihologie

sine si imaginile arhetipale. Cele mai cunoscute arhetipuri sunt, după Jung, umbra (partea diabolica
sau sadica a personalitatii, formata ca urmare a atrocitatilor savarsite de oameni de-a lungul
timpului), anima (imaginea colectiva a femeilor in psihologia barbatilor), animus (imaginea
colectiva a bărbatului in psihologia femeilor).
Rolul inconstientului colectiv, in viziunea lui Jung, este chiar mai mare decat al constientului,
deoarece el contine toata intelepciunea ce i-a fost conferita prin experienta a nenumărate mii de ani.
Incostientul „creeaza combinatii subliminale” cu mult superioare celor constiente prin „finetea si
importanta lor”, servindu-i omului drept „ghid fara seaman”.
Inconstientul cognitiv
Inca din 1915 Pierre Janet intuia existenta unui inconstient nepulsional, deci nefreudian.
Urma ca o data cu aparitia si dezvoltarea psihologiei cognitive, sa se aduca o fundamentare
teoretica si experimentala noului tip de inconstient, inconstientul cognitiv.
Harry T. Hunt considera inconstientul cognitiv nu un domeniu separat sau un sistem inchis in
el insusi, ci un proces pe cale de constientizare si care, in anumite conditii, este capabil de o
anumita forma de reflectie in interiorul constiintei in desfasurare. Inconstientul cognitiv este o parte
a unei tendinte inerente de a deveni constienta sau un aspect al unei preconstiinte care se va
dezvalui intr-o constiinta implicita. „Vom vedea ca cea mai importanta descoperire experimentala
despre un inconstient cognitiv este de fapt cea mai consistenta in a arata suprematia constiintei ca
principiu al organizarii mintale. Inconstientul devine astfel o consecinta, cu importanta functionala
foarte mare, a automatizarii proceselor care erau la inceput reflectate in constiinta” (Hunt, 1995, pp
35-36).
Cu toate acestea intre constiinta si inconstientul cognitiv exista diferentieri profunde,
calitative. „Procesarile inconstiente apar fara dubiu, totusi, ele analizeaza informatiile primite la un
nivel superficial, exceptand cazurile cand produsele procesului emerg cel putin la periferia
constiintei” (Hirst, 1995, p 1313).

Concluzie
Asadar inconstientul este o caracteristica a psihicului ce nu poate fi negata, dar care nu poate
ajunge sa-l descrie pe acesta luata de una singura, in afara legaturilor sale cu celelalte ipostaze ale
psihicului. Exista totusi acte psihice de calitati foarte diferite ce concorda in acest caracter de a fi
inconstiente. Din acest punct de vedere imi apar interesante si relevante cuvintele lui Freud: „Dupa
cum Kant ne-a avertizat sa nu trecem cu vederea conditionarea subiectiva a perceptiei noastre si sa
nu consideram drept identice perceptia noastra cu perceputul ce nu poate fi recunoscut, tot asa si
psihanaliza ne aminteste sa nu punem perceptia constiintei in locul procesului psihic inconstient,
care este obiectul ei. Ca si fizicul, nici psihicul nu are nevoie sa fie in realitate asa cum pare”
(Freud, 2000, p 97).
Ca orice alta componenta a vietii noastre psihice, si poate chiar in mod deosebit, inconstientul
ramane o latura inaccesibila in totalitate. Semnele concrete ale existentei lui urmeaza un sistem de
coduri greu de descifrat si tocmai de aceea atractiv si incitant, din punctul meu de vedere.
Conflictele emotionale izvorate din zona de maxima intimitate a personalitatii sunt o cheie de mare
importanta in descifrarea adevarurilor ce se ascund in noi, iar inconstientul, ca rezervor al acestora,
necesita o atentie sporita din partea psihologiei in general.

4
 Introducere in Psihologie

Bibliografie
Ey, H. (1983), Constiinta, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti.
Freud, S. (1995), Psihologia colectiva si analiza eului, Mediarex, Bucuresti.
Freud, S. (2000), Psihologia inconstientului, Editura Trei, Bucuresti.
Gauchet, M. (1997), Inconstientul cerebral, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti.
Hirst, W. (1995), „Cognitive Aspects of Consciosness”, in: GAZZANIGA, M. (ed), The
Cognitive Neurosciences, The MIT Press, London, Cambridge.
Hunt, H. T. (1995), On the nature of consciousness: cognitive, phenomenological and
transpersonal perspectives, Yale University, London.
Jung, C. G. (1994), Psihologia analitica.Temeiuri, Editura Anima, Bucuresti.
Le Bon, G. (1990), Psihologia multimilor, Editura Anima, Bucuresti.
Sillamy, N. (1980), Dictionnaire encyclopedique de psychologie, Bordas, Paris.
Vaughan, F. E. (1984), L’eveil de l’intuition, La Table Ronde, Paris.
Zlate, M. (2000), Introducere in psihologie, Editura Polirom, Iasi.

▓ Realizatoare : Voicu Diana,

seria I, grupa 3